UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Facultatea Ştiinţe Economice

Departamentul Finanţe şi Bănci

FINANŢE PUBLICE

Droctor habilitat Profesor universitar

Galina ULIAN

Сhișinău, 2020
Temele Cursului
1. Conceptul şi funcţiile finanţelor publice.
2. Mecanismul financiar.
3. Politica financiară.
4. Sistemul cheltuielilor publice.
5. Cheltuieli publice pentru acţiuni social-culturale.
6. Cheltuieli publice pentru acţiuni şi obiective economice.
7. Cheltuieli publice pentru servicii de stat cu destinaţie generală, menţinerea ordinii publice şi
securitatea naţională.
8. Sistemul resurselor financiare publice.
9. Impozite – noţiuni generale.
10. Impozite directe.
11. Impozite indirecte.
12. Bugetul de stat şi procesul bugetar.
13. Datoria publică
Tema I
CONCEPTUL ŞI FUNCŢIILE FINANŢELOR

1. Conceptul de finanţe: esenţa şi structura

2. Obiectul de studiu şi conţinutul disciplinei Finanţe publice
3. Funcţiile finanţelor publice şi rolul lor în economia modernă
4. Legătura finanţelor publice cu alte ştiinţe economice şi sociale
1. Conceptul de finanţe: esenţa şi structura

• Din punct de vedere etimologic, cuvîntul “finanţe” este

de origine latină şi înseamnă “plată în bani”.
• Conceptul de finanţe s-a conturat pe fundalul practicării
formelor de exprimare bănească a diferitelor procese
economice, sociale şi în legătură cu apariţia şi
dezvoltarea primelor forme statale de organizare a
societăţii. Conţinutul finanţelor reliefează procese de
exprimare valorică şi mişcare a valorii sub formă
bănească, pentru satisfacerea nevoilor de desfăşurare a
diverselor activităţi.
Schema 1. Necesitatea, condiţiile şi circumstanţele apariţiei finanţelor.
Necesitatea economică:
- repartiţia PIB între sferele
de activitate umană

Condiţii economice: Circumstanţe:

•producţia-marfă •crearea obiectului de
•apariţia banilor repartiţie (PIB)
• folosirea banilor FINANŢE •existenţa subiectelor
pentru transferarea repartiţiei (statul, persoane
valorii fizice şi juridice)

La o anumită etapă de dezvoltare a societăţii umane –

după apariţia banilor şi organizarea societăţii în formă
de stat – relaţiile de producţie s-au completat cu
o formă nouă – relaţiile financiare
Conceptul de finanţe poate fi privit sub două aspecte:

în sens restrîns – vizează operaţiunile, procesele şi relaţiile economice efectuate în

formă bănească, dar desemnînd în esenţă procesul de repartiţie al produsului
naţional;

în sens larg – conceptul de finanţe include ansamblul operaţiunilor băneşti legate

nu numai de repartiţia produsului naţional, dar şi de formarea, circulaţia şi
consumul produsului naţional.
Finanţele reprezintă toate relaţiile economice dintre persoanele fizice şi
juridice, în măsura în care se exprimă în formă bănească. Relaţia bani–marfă,
marfă–bani include suportul obiectiv al realizării proceselor financiare, de
acumulare a resurselor în formă bănească şi de distribuire, utilizare a lor. În acest
context, banul reprezintă un instrument de utilitate socială, devenit în prezent un
drept de creanţă.
Finanţele
reprezintă procese economice şi relaţii sociale, tehnici specifice de procurare şi
utilizare a resurselor băneşti pentru satisfacerea nevoilor privind activitatea
persoanelor fizice, juridice, inclusiv a statului.
Categoria generală de finanţe include mai multe componente:

Finanţele private – această categorie financiară se caracterizează, în principal, prin faptul că subiecţii acestor
relaţii şi procese sînt persoane fizice sau juridice a căror activitate se bazează pe proprietatea privată.
Fondurile de resurse băneşti ce se administrează la nivelul acestor participanţi sînt destinate satisfacerii
nevoilor proprii ale persoanelor respective. Capitalul întreprinderilor private serveşte la desfăşurarea
activităţii respective şi realizarea obiectivelor proprii.

Finanţele publice se caracterizează prin participarea directă la procesele generale financiare ale statului ca
beneficiar al resurselor băneşti acumulate şi în calitate de utilizator al resurselor respective.
Finanţele publice cuprind mai multe categorii financiare:
bugetul de stat;
asigurările sociale;
asigurările medicale;
creditul.
2. Obiectul de studiu şi conţinutul disciplinei
Obiectul de studiu al disciplinei Finanţe publice vizează omul, trebuinţele şi
preferinţele lui, determinările sociale la care este supus. Din acest considerent,
Finanţele publice este o ştiinţă socială. În urma experienţei acumulate şi a
cercetărilor efectuate au fost perfecţionate metodele de lucru folosite în practica
financiară. În acest context, se poate vorbi de caracterul obiectiv al existenţei
finanţelor şi drept rezultat apariţia unei ştiinţe care studiază fondurile publice.
Deci, trebuie să subliniem că obiectul de studiu al Finanţelor publice în linii generale
îl constituie:
- cheltuielile publice pentru furnizarea de bunuri şi servicii şi realizarea
transferurilor cu scop social;
- veniturile publice care au ca sursă principală impozitarea;
- împrumuturile publice şi datoriile publice.
În teoria economică conţinutul economic al finanţelor publice
este abordat în mod diferit:
Teoria clasică (A.Smith, D.Ricardo, A.Wagner): statul – “paznic de noapte”, deci, funcţia
principală este apărarea ţării. Finanţele publice aveau drept scop asigurarea resurselor
necesare pentru întreţinerea instituţiilor publice, iar principala problemă era menţinerea
echilibrului dintre veniturile şi cheltuielile bugetare.

Teoria marxistă – finanţele erau considerate drept relaţii băneşti ce apar în procesul
exploatării suplimentare a maselor largi ale populaţiei de către statul capitalist prin
intermediul mobilizării veniturilor sale şi efectuării cheltuielilor publice. Procesul
democratizării care s-a desfăşurat şi a evoluat în ţările occidentale a contribuit la evoluţia şi
democratizarea funcţiilor statului. Statul s-a transformat într-o forţă aflată la dispoziţia
întregii societăţi avînd drept scop asigurarea şi desfăşurarea normală a activităţii economico-
sociale.

Teoria modernă Keynes – doctrinarul teoriei capitalismului reglat; statul este chemat să
influenţeze viaţa economică în mod direct.
Conceptul contemporan al finanţelor publice.
Relaţii care exprimă un transfer de
resurse băneşti fără contraprestaţie
şi cu titlu nerambursabil

Relaţiile care exprimă un transfer de

resurse băneşti obligatoriu sau
facultativ în schimbul unei
Finanţe publice contraprestaţii care depinde de
producerea unui eveniment aleatoriu
(asigurările sociale de stat)

Relaţii care exprimă un împrumut de

resurse băneşti pe o perioadă de timp
determinată pentru o anumită
dobîndă (creditul public)

Finanţe publice – relaţii economice realizate prin intermediul

banilor, care apar în procesul repartiţiei PIB în legătură cu
satisfacerea nevoilor colective ale societăţii
3. Funcţiile finanţelor publice şi rolul lor în economia modernă

Finanţe
publice

Funcţia de repartiţie Funcţia de control

Se produce distribuţia PIB între Guvern şi Se înfăptuieşte verificarea exactităţii şi

persoanele fizice şi juridice; constituirea oportunităţii vărsămintelor în fondurile
şi folosirea fondurilor finanţelor publice băneşti, utilizări întemeiate şi eficiente ale
acumulărilor băneşti

Însuşirile pe care le posedă şi funcţiile pe care le exercită finanţele publice fac posibilă
efectuarea proceselor de repartiţie valorică şi aprecierea corespunderii lor legilor economice şi
actelor normative în vigoare
Schema 2. Funcţiile finanţelor publice.
 Funcţia de repartiţie

are două faze:

constituirea fondurilor băneşti şi distribuirea

acestora.
Constituirea fondurilor financiare

Prima fază a funcţiei de repartiţie se înfăptuieşte prin prelevarea de către agenţii economici
a impozitelor, taxelor, contribuţiilor pentru asigurarea socială, a amenzilor, penalităţilor,
chiriilor şi veniturilor întreprinderilor publice, veniturilor din realizarea mijloacelor fixe ale
statului, ajutoare, donaţii, împrumuturi etc. La constituirea fondurilor financiare participă
practic toţi agenţii economici rezidenţi, precum şi persoane nerezidente: întreprinderile cu
capital de stat, întreprinderile cu capital privat sau mixt, instituţiile publice, populaţia etc.
Cea mai mare parte a resurselor financiare o constituie PIB şi într-o măsură mai mică avuţia
naţională sau transferurile primite din străinătate. De asemenea, la constituirea fondurilor
financiare cea mai mare parte revine resurselor cu titlu nerambursabil, obligator şi fără
contraprestaţii. O parte mai mică din aceste fonduri e completată de resursele împrumutate
atît din interior, cît şi din exteriorul ţării. De fapt, în timp ce are loc constituirea fondurilor de
mijloace financiare la dispoziţia statului, concomitent are loc distribuirea fondurilor băneşti
la diverse persoane juridice şi persoane fizice.
Cea de-a doua fază a funcţiei de repartiţie o reprezintă
distribuirea fondurilor

Repartizarea mijloacelor băneşti din fondurile publice trebuie să se facă

după anumite criterii, pe baza anumitelor tehnici, în dependenţă de
importanţa obiectivelor ce trebuie finanţate, deoarece cererea de resurse
financiare este, de regulă, mai mare decît oferta.
Distribuţia resurselor financiare se face în scopul acoperirii cheltuielilor
privind învăţămîntul, sănătatea, cultura, asigurările sociale, gospodăria
comunală şi locuinţele, apărarea naţională, menţinerea ordinii publice,
datoria publică. Această repartiţie se face pe beneficiari, obiective şi acţiuni.
Funcţia de control a finanţelor publice

Necesitatea funcţiei de control a finanţelor publice reiese din faptul că

fondurile de resurse financiare puse la dispoziţia statului aparţin întregii
societăţi. Societatea este interesată în asigurarea resurselor financiare
necesare pentru nevoile obşteşti. La dirijarea resurselor respective se iau
în consideraţie priorităţile stabilite de organele competitive,
maximalizarea eficienţei utilizării resurselor financiare etc.
Controlul financiar se efectuează în fazele repartiţiei, producţiei, schimbului şi
consumului.
În faza repartiţiei se urmăreşte provenienţa resurselor financiare publice, nivelul acestora, repartizarea între
beneficiari etc.
În faza producţiei controlul financiar se realizează în sectorul public şi se extinde asupra întreprinderilor
publice, avîndu-se în vedere urmărirea tuturor fazelor procesului de producţie, eficienţa utilizării mijloacelor
de producţie.
În faza schimbului se controlează preţurile de realizare, viteza cu care mărfurile trec de la producător la
consumator etc.
În faza consumului controlul financiar vizează consumul productiv al unităţilor economice cu capital de stat
prin prisma eficienţei şi rentabilităţii. Aici se include şi consumul final al instituţiilor publice de învăţămînt,
sănătate, cultură, administraţie ş.a. Deoarece relaţiile financiare sînt relaţii băneşti, controlul financiar este,
de asemenia, un control nemijlocit de bani.

Controlul financiar public este exercitat de organe specializate: Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a
Moldovei, Trezorerie, Serviciul Fiscal de Stat, Curtea de Conturi, direcţiile de finanţe ale administraţiilor
publice locale, Parlament, Guvern, organe specializate ale ministerelor, departamentelor, întreprinderilor de
stat etc.
4. Legătura finanţelor publice cu alte ştiinţe economice şi sociale

Finanţele publice reprezintă o disciplină ce are tangenţe atît cu ştiinţele economice, cît şi
cu cele sociale. Finanţele publice au legătură strînsă cu dreptul administrativ şi cu cel
constituţional. Aceasta rezultă din faptul că, în majoritatea cazurilor, prelevările de
resurse băneşti la fondurile publice se fac prin constrîngere, fără contraprestaţie şi cu
titlu nerambursabil. De aceea aceste relaţii trebuie reglementate juridic sau să îmbrace o
formă juridică: lege, act, decret, hotărîre etc.
Întocmirea, aprobarea, executarea, încheierea şi controlul bugetului administraţiei
centrale se face într-o ordine clar stabilită, implicînd un număr mare de funcţionari
publici. Toate aceste faze ale procesului bugetar într-un stat de drept sînt, de
asemenea, reglementate prin lege. Faptul că operaţiile financiare preiau o
reglementare juridică şi că finanţele publice se plasează “în epicentrul” activităţii
administraţiilor publice, face să considerăm această disciplină atît economică, cît şi
de drept.

Între finanţele publice şi ştiinţele politice există o legătură strînsă. Instrumentele

financiare sînt utilizate nu numai în domeniul economic, dar şi cel social, şi politic.
Legătura dintre finanţele publice şi ştiinţele economice este şi mai strînsă, cînd ne
referim la finanţele întreprinderii, management, ştiinţe cu profil monetar şi bancar,
economia politică.