Tema 1. Conceptul şi funcţiile finanţelor publice.

1.1 Esenţa şi rolul finanţelor

Necesitatea, condiţiile şi circumstanţele apariţiei finanţelor.
- Necesitatea economică: repartiţia PIB între sferele de activitate umană
- Condiţii economice: producţia-marfă, apariţia banilor, folosirea banilor pentru transferarea
valorii
- Circumstanţe: crearea obiectului de repartiţie (PIB) existenţa subiectelor repartiţiei (statul,
persoane fizice şi juridice)
Astfel, la o anumită etapă de dezvoltare a societăţii umane – după apariţia banilor şi organizarea
societăţii în formă de stat – relaţiile de producţie s-au completat cu o formă nouă – relaţiile
financiare.
Din punct de vedere etimologic cuvîntul “finanţe” îşi are originea din limba latină şi
însemna “plata în bani”.
În secolele XIV-XV în Franţa circulau aşa expresii ca “finan” - o sumă de bani sau venit
al statului, “finaces” – patrimoniul statului. În secolul XVI, în limba germană se folosea expresia
“finaz” – plata în bani.
Deci noţiunea „finanţe” reprezintă sume de bani sau conturi băneşti ce se administrează de
către stat, persoane juridice sau persoane fizice ca şi formă sub care se realizează procesele de
adunare şi distribuire a resurselor băneşti în cadrul activităţilor economico-sociale (impozitele,
subvenţiile, alocaţiile).
Conceptul de finanţe poate fi privit sub două aspecte:
- în sens restrîns – vizează operaţiunile, procesele şi relaţiile economice efectuate în
formă bănească, dar desemnînd în esenţă procesul de repartiţie al produsului naţional.
- în sens larg – conceptul de finanţe include ansamblul operaţiunilor băneşti legate nu
numai de repartiţia produsului naţional, dar şi de formarea, circulaţia şi consumul
produsului naţional.

Există diverse tratări ale categoriei finanţe

- Pîrghii şi instrumente de intervenţie a Guvernului în economie
- Metode şi tehnici de gestionare a acumulărilor băneşti
- Act juridic
- Relaţii economice care apar în procesul constituirii şi repartizării fondurilor şi mijloacelor
băneşti
- Fonduri băneşti
- Relaţii economice ce ţin de formarea, distribuirea şi utilizarea fondurilor băneşti pe baza
produsului intern brut
Conceptul contemporan al finanţelor publice:

Finanţele – reprezintă procesele economice şi relaţiile sociale, tehnici specifice de

procurare şi utilizare a resurselor băneşti pentru satisfacerea nevoilor privind activitatea persoanelor
fizice, juridice inclusiv a statului.
La categoria generală de finanţe se include mai multe componente:
1. Finanţele private – această categorie financiară se caracterizează, în principal, prin faptul că
participanţii la aceste relaţii şi procese sunt persoane fizice sau juridice a căror activitate se
 bazează pe proprietatea privată. Fondurile de resurse băneşti ce se administrează la nivelul
acestor participanţi sunt destinate satisfacerii de nevoi proprii ale persoanelor respective.
Capitalul întreprinderilor private serveşte desfăşurării activităţii respective şi realizării
obiectivelor proprii.
2. Finanţele publice – se caracterizează prin participarea directă la procesele generale financiare
ale statului ca beneficiar al resurselor băneşti acumulate şi în calitate de utilizator al resurselor
respective.
Finanţele publice cuprind mai multe categorii financiare:
- bugetul de stat,
- asigurările sociale,
- creditul.
Caracteristica semnificativă a finanţelor publice constă în aceea că procesele şi relaţiile financiare
respective se desfăşoară în legătură directă cu satisfacerea
În teoria economică conţinutul economic al “Finanţelor publice” este abordat în mod
diferit:
1.Teoria clasică (A. Smith, D. Ricardo, A. Wagner) – statul – “paznic de noapte”, deci, funcţia
principală este – apărarea ţării. Finanţele publice aveau ca scop asigurarea resurselor necesare
pentru întreţinerea instituţiilor publice, şi cea mai principală problemă era menţinerea
echilibrului între veniturile şi cheltuielile bugetare.
2. Teoria marxistă – finanţele erau considerate ca relaţii băneşti ce apar în procesul exploatării
suplimentare a maselor largi ale populaţiei de către statul capitalist prin intermediul
mobilizării veniturilor sale şi efectuării cheltuielilor publice. Procesul democratizării care s-a
desfăşurat şi a evoluat în ţările Occidentale a contribuit la evoluţia şi democratizarea funcţiilor
statului. Statul s-a transformat într-o forţă aflată la dispoziţia întregii societăţi avînd ca scop
asigurarea şi desfăşurarea normală a activităţii economico- sociale.
3.Teoria modernă(Keynes) – apare după criza economică din 1929-1933, doctrinarul teoriei
capitalismului reglat, statul este chemat să influenţeze viaţa economică în mod direct. În felul
acesta, conţinutul „Finanţelor publice” depăşeşte sfera raporturilor legate de asigurarea
echilibrului dintre veniturile şi cheltuielile statului.
Astfel, conceptul contemporan „Finanţe publice” include:
1. Relaţiile care exprimă un transfer de resurse băneşti fără contraprestaţie şi cu titlu
nerambursabil.
2. Relaţiile care exprimă un împrumut de resurse băneşti pe o perioadă de timp
determinată, pentru o anumită dobîndă (creditul).
3. Relaţii care exprimă un transfer de resurse băneşti obligatoriu sau facultativ în
schimbul unei contraprestaţii care depinde de producerea unui eveniment aleatoriu
(asigurări) etc.
Conceptul contemporan al Finanţelor publice nu mai presupune un simplu mijloc de asigurare a
acoperirii cheltuielilor statului, ci, înainte de toate, un mijloc de intervenţie în economie.
Baza sistemului financiar al statului este sprijinită de finanţele întreprinderii. Prioritatea lor
în sistema generală a finanţelor se apreciază de un volum mare de resurse financiare generate din
contul surselor proprii, precum şi de acoperire a unei părţi esenţiale din veniturile bugetului statului.
Finanţele întreprinderii reprezintă un ansamblu de măsuri şi activităţi ale persoanelor juridice care
ţin de formarea, repartizarea şi întrebuinţarea resurselor monetare în procesul activităţii economice.
Finanţele întreprinderii deţin un loc important nu numai în sistemul financiar al statului, ci şi
în asigurarea dezvoltării sociale şi economice. În plan suprastructural finanţele întreprinderii se
reprezintă ca o ramură a ştiinţei financiare care analizează metode şi norme de procurare şi
gestionare a resurselor financiare, sursele şi destinaţia lor în vederea satisfacerii diferitor nevoi şi
obţinerea de profituri. Indiferent de faptul cine iniţiază şi coordonează activitatea financiară la
nivelul întreprinderii, esenţial este faptul ca această activitate presupune existenţa permanentă a
unor fluxuri financiare pozitive şi negative care sunt programate de a avea loc în condiţii care să
servească interesele întreprinderii.

1.2 Conţinutul economic al finanţelor

Finanțele pot vi divizate în:
1) Publice sau private
2) Centralizate sau descentralizate
Finanţele publice, sunt asociate cu statul, cu unităţile administrativ teritoriale şi alte instituţii de
drept public şi au drept scop satisfacerea intereselor generale ale membrilor societăţii.
Finanţele private, sunt asociate cu întreprinderile, băncile, societăţile de asigurări etc., iar
resursele lor financiare sunt destinate unor activităţi producătoare de bunuri şi servicii, în scopul
obţinerii de profit.
Finanţele centralizate se referă la relaţiile băneşti în legătură cu constituirea şi utilizarea
fondurilor de mijloacele băneşti a statului, acumulate la diferite verigi al sistemului bugetar al ţării.
Finanţele descentralizate reprezintă relaţiile băneşti care asigură circuitul fondurilor băneşti ale
întreprinderilor, precum şi relaţiile de distribuire şi redistribuire a fondurilor băneşti în cadrul
grupurilor financiare şi de producţie, întreprinzătorilor individuali, activitatea investiţională a
cetăţenilor, gospodăriilor casnice.
Relaţii financiare publice pot fi clasificate în: Relaţii financiare publice clasice se efectuează,
de regulă, cu titlu obligatoriu, fără contraprestaţie directă şi cu titlu nerambursabil.
Relaţii financiare publice speciale vizează: relaţii de credit, care nu sînt obligatorii (excepţie:
împrumuturile forţate), dar sînt rambursabile (excepţie: împrumuturile perpetue); relaţii de
asigurări, care la rîndul lor cuprind: asigurări de bunuri, persoane şi răspundere civilă; acestea pot fi
obligatorii (cele prin efectul legii) sau facultative, rambursabile (cu condiţia producerii riscului,
evenimentului aleatoriu), cu contraprestaţie, asigurări sociale, care pot fi obligatorii (prin efectul
legii) sau facultative, rambursabile (cu condiţia producerii riscului, evenimentului aleatoriu), cu
contraprestaţie.
Relaţiile financiare private se manifestă la: nivelul agenţilor economici; nivelul populaţiei
(gospodăriilor casnice).
Finanţele exprimă relaţiile băneşti dintre:
 întreprinderi, în procesul creării valorilor materiale şi realizării bunurilor şi a serviciilor;
 întreprinderile şi instituţiile publice (ministere, departamente, agenţii) în procesul formării
fondurilor centralizate de mijloce băneşti şi a distribuirii lor;
 companiile de asigurări (de bunuri şi de persoane), la achitarea primelor de asigurare şi la
recuperarea despăgubirilor;
 fondurile băneşti ale întreprnderilor cu diferite forme de proprietate;
 diferite direcţii şi etape de activitate ale întreprinzătorilor individuali;
 cetăţeni, care se ocupă cu activitatea investiţională şi emitenţii, etc.

1.3 Funcţiile finanţelor

Finanţele publice au apărut şi există pentru realizarea unor obiective concrete, care nu pot
fi realizate pe altă cale sau cu alte mijloace. Finanţele publice îşi îndeplinesc destinaţia socială prin
funcţiile care le exercită:
 1. funcţia de repartiţie;
2. funcţia de control.

1. Funcţia de repartiţie are două faze: constituirea fondurilor băneşti şi distribuirea

acestora.
Constituirea fondurilor financiare, prima fază a funcţiei de repartiţie, se înfăptuieşte prin
prelevarea de către agenţii economici a impozitelor, taxelor, contribuţiilor pentru asigurarea socială,
a amenzilor, penalităţilor, chiriilor şi veniturilor întreprinderilor publice, veniturilor din realizarea
mijloacelor fixe ale statului, ajutoare, donaţii, împrumuturi etc. La construirea fondurilor financiare
participă practic toţi agenţii economici rezidenţi, precum şi persoane nerezidente: întreprinderile cu
capital de stat, întreprinderile cu capital privat sau mixt, instituţii publice, populaţia ect. Cea mai
mare parte a resurselor financiare îşi au izvorul în PIB şi într-o măsură mai mică în avuţia naţională
sau în transferuri primite din străinătate.
Cea de-a doua fază a funcţiei de repartiţie o reprezintă distribuirea fondurilor.
Repartizarea mijloacelor băneşti din fondurile publice trebuie să se facă după anumite criterii, pe
baza anumitor tehnici în dependenţă de importanţa obiectivelor ce trebuiesc finanţate, deoarece
cererea de resurse financiare este, de regulă, mai mare ca oferta.
Distribuţia resurselor financiare se face în scopul acoperirii cheltuielilor privind:
învăţămîntul, sănătatea, cultura, asigurările sociale, gospodăria comunală şi locuinţe,
apărarea naţională, menţinerea ordinii publice, datoria publică. Această repartiţie se face pe
beneficiari, obiective şi acţiuni. Repartiţia sau distribuţia fondurilor se face în scopul acoperirii
cheltuielilor privind: plata salariilor, procurării de materiale, plata serviciilor, acordarea
subvenţiilor, transferuri către persoanele fizice (pensii, alocaţii, burse, ajutoare), investiţii capitale
ect.
Necesitatea funcţiei de control a finanţelor publice decurge din faptul că fondurile de
resurse financiare constituite la dispoziţia statului aparţin întregii societăţi. Societatea este interesată
în asigurarea resurselor financiare necesare nevoilor obşteşti, dirijarea resurselor respective, luînd în
consideraţie priorităţile stabilite de organele competitive, maximizarea eficienţei utilizării resurselor
financiare ect.
Fondurile publice reprezintă o bună parte din venitul naţional, de aceia apare necesitatea
pentru organizarea unui control riguros asupra modului de constituire, repartiţiei şi utilizare a
acestor fonduri. Deci, funcţia de control se referă la modul de constituire a fondurilor în economie,
la repartiţia acestora pe beneficiari şi la eficienţa cu care unităţile economice cu capital de stat şi
instituţiile publice utilizează resursele de care dispun. Controlul financiar se efectuează în fazele
repartiţiei, producţiei, schimbului şi consumului.
În faza repartiţiei se urmăreşte provenienţa resurselor financiare publice, nivelul acestora,
repartizarea între beneficiari ect.
În faza producţiei controlul financiar se realizează în sectorul public, se manifestă asupra
întreprinderilor publice. Aici se are în vedere urmărirea tuturor fazelor procesului de producţie,
eficienţa utilizării mijloacelor de producţie.
În faza schimbului se controlează preţurile de realizare, viteza cu care mărfurile trec de la
producător la consumator ect.
În faza consumului controlul financiar vizează consumul productiv al unităţilor economice
cu capital de stat prin prisma eficienţei şi rentabilităţii. Aici se include şi consumul final al
instituţiilor publice de învăţămînt, sănătate, cultură, administraţie ect. Deoarece relaţiile financiare
sînt relaţii băneşti, controlul financiar este, deasemeni, un control nemijlocit de bani.
 Controlul financiar public se exercită de organele specializate: Ministerul Finanţelor,
Banca Naţională a Moldovei, Trezoreriei, Serviciul Fiscal de Stat, Curtea de Conturi, Direcţiile de
finanţe ale administraţiilor publice locale, Parlament, Guvern organe specializate ale ministerelor,
departamentelor, întreprinderilor de stat, etc.
Finanţele întreprinderii ca orice subsistem financiar îndeplinesc 2 funcţii:
1. funcţia de repartiţie
2. funcţia de control
Funcţia de repartiţie constă în formarea capitalurilor, în folosirea şi alocarea lor în scopul
realizării obiectivului întreprinderii. Ea reflectă colectarea capitalurilor iniţiale din diferite surse,
circuitul lor şi repartizarea pe destinaţii precum şi utilizarea acestora. Prin intermediul funcţiei de
repartiţie se formează şi utilizează un şir de fonduri pentru satisfacerea nevoilor proprii ale
întreprinderii, ale asociaţilor sau acţionarilor, a salariaţilor şi societăţii.
Funcţia de repartiţie a finanţelor vizează toate fluxurile financiare (intrări şi ieşiri) determinate
de mişcările ce au loc în patrimoniul întreprinderii, de fenomenele şi procesele economice.
Funcţia de repartiţie se realizează printr-o diversitate de mecanisme şi tehnici de procurare şi
gestionare a fondurilor dînd naştere la diferite raporturi financiare interne şi externe.
Funcţia de control a finanţelor are o largă sferă de acţiuni îmbrăţişînd toate laturile şi fazele
economice şi financiare ale circuitului economic, toţi indicatorii prevăzuţi şi efectivi din programele
economice şi bugetele de venituri şi cheltuieli, ce impune organizarea unei evidenţe sistemice,
corecte şi reale precum şi a unei previziuni fundamentale. Controlul se execută prin diferite pîrghii
economico-financiare (costuri, preţuri, profit, impozite şi taxe şi poate fi din punct de vedere al
timpului de efectuare preventiv, concomitent şi postoperativ).

Sarcini individuale:

1. De caracterizat succint verigile sistemului financiar

2. Organele specializate în domeniul finanțelor publice (inclusiv atribuțiile lor)