Subiectul I: Finanțe. Conținut economic. Geneză și evoluție.

Fenomenul financiar – fenomen social care a apărut pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății și
anume odată cu apariția și dezvoltarea economiei de schimb (perioada când statul sclavagist începe
a utiliza și resursele bănești pentru acoperirea nevoilor publice). Cuvântul ”finanțe” provine din
italiană de la ”finire” – a da sau de la ”finis” – scadență.
Economia națională a geto-dacilor nu a dat naștere fenomenului financiar pentru că lipsea:
1. Statul ca formă de organizare socială ca entitate publică suverană
2. Un anumit nivel de dezvoltare a relațiilor marfă-bani
Epoca medievală cunoaște evoluții în ceea ce privește relația cetățean-stat. Diverse treburi ale
statului erau realizate în bază de contribuții. Moldova și Țara Românească cunosc un sistem fiscal
dezordonat și arbitrariu, iar Transilvania și Bucovina , unul mai organizat și performant , dar mai
apăsător.
Capitalismul se manifestă cu adevărat în România abia după 1918, statul delimitând clar funcția sa
internă și externă. În general perioada interbelică este cea mai înfloritoare pentru România,
manifestându-se relații financiare în tot sensul cuvântului.
Finanțele – relații sociale de tip economic, de repartiție sub formă bănească a unei părți din PIB
pentru acoperirea nevoilor generale și colective ale societății și proprii ale agenților economici.

Categoria economică de finanțe – reflectă conținutul economic al acestora, prezentat mai sus.
Activitate financiară – ansamblul operațiunilor realizate odată cu derularea fluxurilor financiare. (de
planificare, execuție și analiză-control)
Știința finanțelor – desprinsă din economie, având obiect de studiu propriu și metode specifice.
Funcționarea statului este condiționată de existență sectorului public. Sectorul public este format
din:
1.Serviciile publice – realizate de către instituții publice pentru a asigura satisfacerea nevoilor
generale a societății și colective la nivelul colectivităților publice locale (administrație, sănătate etc.)
2.Economia publică – acțiunile statului realizate direct prin întreprinderile sale organizate sub formă
de regii și în indirect prin participarea sa la capitalul societăților pe acțiuni. (Fond Proprietății de
Stat)
Știința finanțelor publice nu are scopul de a promova o anumită
ideologie, ci de a explica logic realitățile existente și de a ajuta
societatea să le folosească în favoarea lor.
Criterii care vor individualiza relațiile financiare:
1. Existența raporturilor de repartiție
2. Forma bănească, valorică a repartiției
3. Natura și condițiile transferului (obligația de a plăti impozite)
4. Felul nevoilor de satisfăcut (generale, la nivelul societății, colecti-
ve, la nivelul colectivităților locale, proprii ale agenților economici)
Evoluția finanțelor
Finanțe clasice Finanțe moderne
-capitalism -intervenționism, perioada interbelică
-stat minim (doar servicii publice) -încurajarea consumului
-economia și gospodăria financiară -investirea de către stat unde nu sunt agenți
Finanțe contemporane
-reducerea fiscalității prin privatizarea unor sectoare (Margaret Tatcher - inițiatoare)
-SUA se alătură în 1986 și România abia în 2005
Subiectul II: Funcția de repartiție a finanțelor
Funcțiile finanțelor – modalități de înfăptuire a menirii sociale a finanțelor. ( de repartiție și de
control)
Funcția de repartiție – atragerea resurselor și repartizarea acestora pe destinații. Cunoaște 2 laturi:
♦ de mobilizare a resurselor sau constituire a fondurilor provenite de la : contribuabili, persoane
fizice și juridice din țară sau rezidente în străinătate, de la instituțiile publice. Aceste venituri își au
izvorul în PIB, și uneori în avuția națională. (Impozite și taxe; CAS; contribuția la fonduri speciale;
amenzile; venituri de capital etc.). Resursele atrase sunt administrate conform legii bugetare anuale
și vor fi repartizate pe destinațiile prevăzute de actele normative în vigoare cu privire la bugete.
♦ de repartizare sau distribuire a fondurilor pe destinații: administrație, armată, învățământ,
sănătate, cultură, justiție, acțiuni economice, ordine publică, datoria publică. Astfel resursele publice
se vor cheltui pentru plata salariilor, achiziții de materiale, subvenții, investiții etc.
Subiectul III: Principii ce guvernează funcția de repartiție a finanțelor
Principiul despersonalizării fondurilor – resursele publice atrase în fondurile publice pe diferite
canale își pierd urma, nu mai contează de unde provin, odată intrate în fondurile publice devin
resurse financiare publice și urmează a fi utilizate ca atare pe destinațiile legate. Privește atragerea
resurselor la bugetul central de stat și la bugetele locale.
Principul specializării sau afectării speciale – resursele sunt atrase pe destinații anume prevăzute
legal, intrând în fondurile de unde vor fi utilizate conform procedurilor legate. Privește repartizarea
resurselor pe destinații concrete : bugetul asigurărilor sociale, fondului de șomaj, fondurilor
speciale, protecția șomerilor, întreținerea drumurilor, învățământ etc. Fondurile speciale sunt
administrate la nivelul ministerelor sau departamentelor sau la nivelul instituțiilor publice.
Importanța funcției de repartiție – îndeplinirea sarcinii statului în realizarea ciclului de atragere,
administrare, gestionare și distribuire pe destinații a resurselor pentru acoperirea nevoilor sociale.
Subiectul IV: Funcția de control și influențare a finanțelor
Necesitatea funcției de control decurge din faptul că fondurile publice aparțin întregii societăți, iar
interesul general presupune asigurarea unei eficiențe cât mai mari în adunarea și utilizarea
fondurilor.
Controlul financiar ca manifestare a finanțelor se concretizează în practica financiară prin
operațiunile de control financiar realizate de aparatul financiar. Controlul statului cuprinde toate
domeniile ce țin de sectorul public și se realizează de organe diferite. Funcția de control este strâns
legată de cea de repartiție, dar are o sferă de manifestare mai largă deoarece vizează și modul de
utilizare a fondurilor.
Organe specializate: Curtea de Conturi, Ministerul Finanțelor, organe independ. la nivelul
instituțiilor
Controlul financiar se realizează în toate fazele procesului reproducției:
1. Faza repartiției – urmărește proveniența, destinația și gestionarea resurselor
2. Faza producției – urmărește în special producția sectorului public, dar și producția în general , ca
proces locativ producător de valori de întrebuințare și de schimb
3. Faza schimbului – în sectorul public verifică dacă în întreprinderile cu capital de stat produsele
obținute se realizează ca mărfuri, dacă se respectă legile concurenței libere, dacă viteza de rotație a
mărfurilor este normală și dacă acestea se valorifică pe piață.
4. Faza consumului – vizează consumul productiv al unităților economice cu capital de stat și
consumul final al instituțiilor publice.
Rolul de influențare: Statul pe seama finanțelor intervine și influențează anumite ramuri economice,
pături sociale, individul cu ajutorul subvențiilor, alocațiilor, impozite și alte instrumente financiare.

Subiectul V: Rolul finanțelor

Rolul finanțelor este menirea socială îndeplinită, efectul și rezultatul funcțiilor manifestat la nivel:
♦economic (întreținerea sectorului public; a serviciilor publice generale și locale; a economiei
publice; influențarea sectorului privat prin subvenții; facilități fiscale; regimul comenzilor de stat
etc.)
♦social (repartizarea și redistribuirea a unei părți din PIB de la o pătură socială la alta, de la o
persoană la alta, demersuri cu finalități definite de politicile sociale ale executivului)
♦politic (realizarea obiectivelor și intereselor de grup , la nivelul întregii societății)
Subiectul VI: Structura finanțelor
Relațiile financiare publice pot fi analizate după mai multe criterii, principalele fiind:
♦ În raport cu natura și condițiile transferului (formează finanțele în sens larg)
∙finanțele propriu-zise
-asociate transferului definitiv și gratuit
-nevoi permanente (cele de finanțare a sectorului public și a agenților economici cu capital public)
∙creditul în frunte cu băncile
-asociate transferului temporar și rambursabil plus plata unei dobânzi
-nevoi temporare odată cu derularea ciclului productiv, și permanente (complementaritatea de
resurse)
♦ După felul fondurilor și destinația lor (formează sistemul financiar)
∙fondurile financiare (bugetul de stat; asigurările sociale; creditul; asigurările de bunuri, persoane și
răspunderea civilă; finanțarea agenților economici)
∙fluxurile financiare
Subiectul VII: Sistemul financiar
Totalitatea elementelor financiare evidențiate după felul fondurilor și destinațiile lor formează
sistemul financiar. Satisfacerea nevoilor generale colective și proprii ale agenților economici,
presupune existența mai multor fonduri financiare care reunite formează un sistem.
Sistem financiar – concept ce presupune o viziune modernă, sistematică asupra finanțelor,
conturarea unei scheme de organizare a acestor mulțimi de raporturi financiare care să asigure
coeziunea întregului sistem și capacitatea de autoreglare a acestuia. Sistemul financiar – ansamblul
de elemente (fondurile financiare) și relațiile dintre ele (fluxurile financiare). Structura sistemului
financiar – o schemă, un cod de aranjare și funcții ale unor elemente aflate într-o strânsă
interacțiune, fiind integrate într-un sistem și conferind capacitate de autoreglare acestuia. În
cadrul definirii delimităm noțiunile:
1. Categoria economică de finanțe 2. Conceptul de sistem financiar
3. Noțiunea de aparat financiar 4. Mecanism financiar
Subiectul VIII: Elementele sistemului financiar
►În funcție de structura nevoilor
♦ Nevoi generale ale societății ♦ Nevoi colective
∙ nevoi de dezvoltare economică ∙ de administrație locală
∙ nevoi de consum colectiv al societății ∙ de gospodărire comunală
∙ nevoi de consum social ale populației ∙ de dezvoltare etc.
♦ Nevoi proprii ale agenților economici
∙ privind dezvoltarea
∙ privind finanțarea pe termen scurt
∙ legate de export
∙ privind activitatea societăților culturale
►În funcție de fondurile de natură financiară
♦ Fondurile centralizate ale statului ♦ Fondurile locale
∙ Fondul bugetar ∙ Bugetele consiliilor județene
∙ Fondul asigurărilor sociale ∙ Bugetele municipiilor
∙ Fondul asigurărilor de bunuri, pers. și R.C. ∙ Bugetele regiilor autonome de subordine
locală
∙ Fondul de creditare ∙ Bugetele comunelor
♦ Fondurile descentralizate ale unităților economice
∙ Fondul de dezvoltare economică ∙ Fondul de rulment ∙ Fondul de acțiuni sociale etc.
Elementele distincte din structura sistemului financiar:
♦ Bugetul statului – raporturile financiare prin care se formează și repartizează fondul financiar, în
scopul finanțări consumului colectiv și social și a anumitor acțiuni economice.
♦ Asigurările sociale – raporturi prin care se formează și repartizează fondurile asigurărilor sociale,
destinate asigurărilor materiale și celor ce au pierdut parțial/total capacitatea de muncă.
♦ Asigurările de bunuri, persoane și răspundere civilă – asigură formarea și repartizarea fondurilor,
încât să se poată compensa pagubele provocate de diferite evenimente independent de voința lor.
♦ Creditul – raportul prin care se mobilizează și repartizează resursele temporar disponibile și alte
resurse, pentru acoperirea unor nevoie temporare sau de durată, cu rambursarea la scadență +
dobândă.
♦ Finanțarea agenților economici -formarea fondurilor financiare la dispoziția acestora și
repartizarea lor pentru : autofinanțare, stimularea suplimentară a salariaților, onorarea obligațiunilor
față de stat.
Subiectul IX: Fluxurile financiare
Fluxurile financiare – mișcările ocazionate de formarea, repartizarea și echilibrarea fondurilor
financiare ce creează legătura dintre elemente. Există 3 grupe mari de fluxuri financiare:
►Fluxurile din interiorul sistemului:
♦ Fluxurile ascendente și descendente dintre fondurile agenților economice și celelalte fondurilor
Cele mai frecvente și intense fluxuri financiare. Mișcările de resurse de la agenți către fonduri sunt
fluxurile ascendente, iar apelul agenților la fondurile sistemului sunt cele descendente.
♦ Fluxurile dintre celelalte fonduri ale sistemului
1.Mișcările dintre fondul bugetar și fondul băncii:
- Păstrarea resurselor disponibile ale agenților sau acumularea lor pe termen lung la bănci
- Alocarea de resurse specifice pentru anumite tipuri de credite: fluxuri în sens unic sau fluxuri
inverse
2.Mișcările dintre alte fonduri
- Fondurile asigurărilor sociale → Bănci ( ca fluxuri efective când băncile plătesc contribuții pentru
propriul personal sau sub forma păstrării la bancă a resurselor disponibile sau asigurate prin sistemul
asigurărilor sociale)
- Fondurile asigurărilor sociale – Fondurile asigurărilor de bunuri și persoane ce au legătura cu
banca
►Fluxuri interne sau proprii unor subsisteme
Mișcări la nivelul agenților economici, și anume mișcările interioare în procesul autofinanțării. Sunt
mișcări de un tip deosebit între profit sau disponibilități și fonduri de natură financiară, pe care și le
constituie fiecare agent economic, și pe care le administrează în mod autonom.
- prelevările din profit pentru sporirea capital. social, din fondurile de amortizare la cele de
dezvoltare
- între banca de emisiune, care realizează operațiuni de reescontare pentru celelalte bănci
- între băncile comerciale care intervin pe piața monetară, acoperind lipsa de resursă temporară pe
seama unor disponibilități curente a altor bănci
►Legăturile interiorului cu exteriorul:
♦ Intrările de resurse din afara sistemului (impozite, taxe, plata primelor de asigurare la societățile
de asigurări, contribuții personale la asigurările sociale, depunerea la fructificare a resurselor la
bănci
♦ Ieșirile din sistem (plăți către persoane fizice prin instituții publice sau prin reduceri/gratuități)
Subiectul X: Mecanismul financiar
Mecanismul financiar – cadrul organizatoric și procedurile fenomenului financiar manifestat prn
funcții ale politicii financiare a guvernului folosite în scopul unei bune derulări a fluxurilor
financiare. Mecanismul financiar face parte din cel economic și reunește un ansamblu de structuri,
instrumente, metode, forme organizatorice, principii și regulatoare specifice domeniului financiar.
El este compus din mecanisme parțiale și pentru a funcționa trebuie să dispună de canale de legătură
între acestea:
- între mecanismul bugetar și mecanismul financiar al întreprinderii
- între mecanismul creditului și mecanismul agentului economic
- între mecanismul asigurărilor
Regulatoarele mecanismului financiar sunt menite să corecteze disfuncționalitățile generale din
mecanism, dar și din mediul exterior ( ex. din producția și circulația de mărfuri). De asemenea oferă
politicii financiare instrumentele necesare autoreglării. Distingem următoarele regulatoare:
1. Bugetul de stat – intervine pentru acoperirea nevoilor de resurse a sectorului public, prin
următoarele instrumente (impozit, alocația bugetară, subvenția, CAS, CASS, credite, plăți de
dobânzi). Resursele sunt atrase pe seama veniturilor.
2. Creditul – asigură finanțarea nevoilor pe termen scurt și mediu
3. Piața financiară sau bursa de valori -asigură investiții pe termen lung. Instituție specializată ce
asigură întâlnirea cererii (antreprenorii) și ofertei/deținătorii de capital. Bursa funcționează ca o
piață financiară prin care valorile mobiliare sunt plasate – plus ca o piață secundară, prin care
acțiunile și obligațiunile acestor valori mobiliare deținute, pot fi negociate și transformate în
lichidități. Acționează prin agenți de bursă (brokeri). Există risc, transparența situații financiare
asigurată, amănunte contabile în plus.
Aparatul financiar - cuprinde în structura sa instituțiile și organele specializate, care promovează
strategii financiare și desfășoară activitatea financiară propriu-zisă. Lucrează sub un cadru legislativ:

-inițiativele legislative pot să aparțină Parlamentului : legea finanțelor publice, reglementările

bugetare, legea bugetului de stat, instituirea sau desființarea unor impozite, crearea cadrului
normativ de formare și utilizare a sumelor de capital, modalități de asigurare a echilibrului financiar
și monetar, apelul la resurse extraordinare etc.
-inițiativele legislative pot să aparțină guvernului împuternicit să adopte hotărâri operative
Ministerul Finanțelor – organul specializat ce poartă răspunderea pentru realizarea programelor
guvernamentale în domeniul financiar. Acesta are un rol important în promovarea inițiativelor
legislative, în ceea ce privește sfera financiară, face propuneri cu privire la regimul veniturilor
publice, cu privire la modalitățile de influențare a activității economice, elaborează proiectul
bugetului de stat, elaborează metodologia generală a programelor și prognozelor financiar, se
preocupă de echilibrarea balanței de plăți, asigură politica de trezorerie și conducerea întregului
sistem al trezoreriei pe teritoriul unei țări. Împreună cu Banca Națională se preocupă de menținerea
cursului leului și de promovarea politicii monetare.
Trezoreria publică – serviciul public însărcinat cu execuția operațiunilor financiare ale statului, în
vederea procurării și cheltuirii mijloacelor bănești , necesare pentru îndeplinirea funcțiilor acestuia.
- casier al statului, oficiu de încasări de impozite și taxe; plăți și transferuri privind cheltuielile
publice
- banca instituțiilor publice
- modulul de activitate și control al utilizării banului public
Funcțiile trezoreriei:
1. Compensarea generală (egalizarea fluxurilor de intrare și ieșire de natură financiară și monetară)
2. Reglementarea activității de creditare ( influență în gestionarea împrumuturilor publice )
3. Asigurarea echilibrului pe piața valutară (controlul asupra cheltuielilor publice în străinătate)
4. Gestionarea portofoliului de titluri de stat
Subiectul XI: Pârghiile financiare
Pârghiile financiare – generează efectul de pârghie – au capacitatea de compunere a vectorilor de
forță generat de instrumentele financiare pentru a atinge scopul propus. Exemple de pârghii
financiare: Impozitul pe profit, TVA, Subvenții, Asigurări, Dobânda etc. Pârghiile financiare
funcționează sistemic și acțiunea lor trebuie să fie convergentă. Sistemul de pârghii trebuie să fie
stabil și dinamic. Impozitul – pârghie financiară pentru atingerea obiectivelor de politică fiscală în
ceea ce privește consumul sau cheltuiala prin politicile consumatoriste sau prin cele orientate spre
producției.
1.POLITICI CONSUMATORISTE ( pe baza persoanelor fizice)
2.POLITICI ORIENTATE SPRE PRODUCȚIE ( pe baza societăților)
- subvenții - reduceri sau scutiri de impozit - cotizații sociale - rata dobânzii
- reducere a unei părți din venitul total impozabil la final de an, cu condiția efectuării unor cheltuieli
în timpul anului ( cu asigurările, taxe școlare, taxe medicale, investiții în acțiuni, asigurări de viață)
Toate instrumentele financiare pot fi utilizate ca pârghii pentru încurajare , sau invers pentru
descurajare (ex. accize tutun)
Pârghiile financiare – fac parte din cele economice, de preț și stimulare a salariaților.
-metode indirecte de conducere față de cele directe de sus în jos
-se bazează pe impulsul dat destinatarului
Categorie economică:
a)categoria valorică – metodă indirectă de conducere și trebuie să aibă amploare mare pentru a putea
fi atrasă în domeniul conducerii (impozitul, îl vedem toți)
b)dinamism și flexibilitate – aceste pârghii să poată fi modernizate , să nu fie instabilități totuși
c)stabilitate – odată instituită să reziste cât mai mult în timp, dar să nu se transforme în imobilism
d)convergența – acțiunile să nu fie anulate din cauza alteia, organizate fără a se opune una alteia
Subiectul XII: Politica financiară
Politica financiară – ansamblu de metode, principii, mijloace specifice domeniului financiar, ce
privesc raporturile, instituțiile și reglementările financiare, îndreptate spre asigurarea funcționalității
mecanismului financiar, respectiv spre înfăptuirea menirii sociale a finanțelor.
1. Politica financiară este parte din cea economică
2. Obiectivele politicii financiare sunt circumscrise obiectivelor din progresul economic
3. Politica financiară trebuie să aibă propriile sale obiective atinse prin strategii specifice: globale
(vizând mecanismul financiar); în ansamblu; parțiale (specifice domeniilor politicii financiare).
4. Politica financiară trebuie să aibă la bază o anumită concepție cu privire la conducerea
domeniului financiar, astfel conturată încât să asigure funcționarea mecanismului financiară.
Sfera politicii financiare reunește următoarele elemente:
- stabilirea obiectivelor politicii financiare - fundamentarea strategiilor și tacticii realizării lor
- conturarea cadrului de organizare, conducere și desfășurare a activității financiare
Trăsăturile politicii financiare:
- caracterul realist al obiectivelor, strategiilor și soluțiilor
- caracterul dinamic; elasticitatea și flexibilitatea ; capacitatea de adaptare la diverse condiții
- caracter de stabilitate, evitarea conjuncturilor
- caracter integrator; strategii globale, armonizate cu cele pe domenii
Domeniile politicii bugetare:
1. Domeniul bugetar – vizează modul de procurare a veniturilor și structura cheltuielilor, asigurarea
unui buget echilibrat. Configurația sistemului de venituri și a structurii cheltuielilor bugetar.
V: stabilirea raportului între tipurile de venituri și a modalităților de procurare a veniturilor
(impozite)
C: opțiunile de finanțare a activităților economic, acordarea priorității unor anumite domenii etc.
2. Domeniul creditului – raportul dintre banca centrală și cele comerciale. Politica financiară este
dusă paralel cu cea monetară și vizează: raportul dintre banca de emisiune și tezaurul public, măsura
în care banca poate interveni în restabilirea echilibrului bugetar, nivelul dobânzii, rezervele minime
obligatorii, politica contului și reescontului, a resurselor de creditate și plasarea lor, nivelul
lichidităților, politicile de stimulare sau inhibare prin intermediul creditului etc.
3. Domeniul asigurărilor sociale – configurația rețelelor de asigurări sociale, cuprinderea populației
active în ele, participanții la crearea fondurilor de asigurări sociale, condiții de beneficiare de
fonduri.
4. Domeniul asigurărilor de bunuri, persoane și răspundere civilă – configurarea aparatului
specializat, locul și rolul societăților de asigurări, modul de constituire a fondurilor și RMO, marja
de lichiditate și solvabilitate obligatorie, selectarea riscurilor, calculul drepturilor de asigurare etc.
Subiectul XIII: Bugetul public
Bugetul public – actul juridic și financiar prin care sunt stabilite și autorizate de către parlament
veniturile și cheltuielile unei persoane de drept public: statul, întreprinderi de stat, comune, județe
etc. Importanța bugetului - o mare pondere din PIB este repartizat prin intermediul bugetului de stat.
Conținutul economic – bugetul de stat reprezintă relațiile social-economice exprimate în bani ce se
nasc cu prilejul repartizării unei părți din venitul național prin intermediul statului ca persoană
juridică; ca organism de drept public pentru îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor sale.
Principiile bugetare:
1.Anualitatea bugetului – respectarea perioadei de timp pentru care Parlamentul aprobă bugetul și în
care executivul realizează veniturile și cheltuielile (de obicei 1 an și se referă la 1 an).
- sistem de exercițiu ( durata exercițiului bugetar este mai mare cu 3-6 luni de cât a anului bugetar)
- sistem de gestiune ( executarea bugetului se face pe durata anului bugetar ). Pot interveni factori:
*politici (imposibilitatea Parlamentului de a vota) și *financiari ( preconizarea greșită a necesarului)
2.Echilibrarea bugetului – cere ca între cheltuieli și venituri să existe un echilibru. În perioadă de
început al capitalismului echilibrul era de obicei respectat, dar odată cu dezvoltarea capitalismului și
creșterea cheltuielilor statului, bugetele au început să se planifice cu deficit fiind argumentat de
faptul că un buget deficitar stabilizează economia, reduce șomajul, creează un echilibru economic
general.
3. Universalitatea bugetului – întocmirea bugetului nu doar pentru diferența dintre cheltuieli și
venituri, dar și în formă brută , pentru totalul veniturilor și cheltuielilor. Astfel parlamentul poate
cunoaște mai bine dimensiunile cheltuielilor statului, orientarea sa economico-socială.
Nerespectarea universalității se concretizează prin faptul că bugetele brute se înlocuiesc cu:
-bugete mixte(unele capitole de venituri și cheltuieli se stabilesc cu evidențiere brută, altele doar
netă)
-bugete nete (veniturile și cheltuielile sunt evidențiate per sold ca diferență între venituri și
cheltuieli)
4. Unitatea bugetului – întocmirea bugetului într-o formă unitară, un document unic. Nerespectarea
acestui principiu se concretizează în apariția altor tipuri de bugete: extraordinare, anexe, autonome.
5. Realitatea bugetului – întocmirea bugetului pe bază de date certe, reale.
6. Neafectarea veniturilor – veniturile încasate nu trebuie instituite cu o destinație anume, ele devin
venituri ale statului indiferent de denumirea anterioară. Acestea se despersonalizează, se transferă
în venituri bugetare care apoi urmează să-și primească destinațiile legale. Dacă pentru anumite
cheltuieli se instituie venituri speciale atunci acestea sunt evidențiate în bugetele extraordinare, ceea
ce oferă guvernului posibilitatea de întocmire a unor bugete extraordinare nu prea justificate
deoarece acestea nu mai fac obiectul aprobării parlamentului.
7. Publicitatea – cere ca după aprobarea bugetului de stat de către Parlament, cifrele aprobate să fie
date publicității.

Subiectul XIV: Clasificarea cheltuielilor publice

Sistemul cheltuielilor publice – totalitatea cheltuielilor ce se efectuează din fondurile financiare ale
statului pentru acțiuni social-culturale și economice, pentru întreținerea organelor statului și pentru
apărare națională. Cheltuielile publice cunosc o creștere în comparație cu PIB-ul începând cu sec
XX.
- orice cheltuială publică poate fi realizată doar dacă este prevăzută de un act normativ
- cheltuielile publice au caracter nerambursabil
- cheltuielile publice se efectuează doar cu condiția exercitării unui control financiar riguros
preventiv
Clasificarea bugetar administrativă: (după destinația prevăzută în bugetul de stat)
- cheltuieli pentru activități socio-culturale
- cheltuieli pentru activități economice
- cheltuieli pentru întreținerea puterii și administrației de stat, a puterii judecătorești
- cheltuieli pentru apărare
Clasificarea economică conform ONU:
- cheltuieli care reprezintă consumul definitiv de venit național
- dobânzi aferente datoriei publice
- subvenții de exploatare și alte transferuri curente
- formarea brută a capitalului (investiții brute și stocuri materiale)
- achiziții de terenuri și active necorporale
- transferuri de capital
Clasificarea economică (pe bază de diferite criterii):
♦ după caracterul cheltuielii
∙ cheltuieli efective
♦ după natura nevoii satisfăcute
∙ cheltuieli de transfer
∙ cheltuieli materiale
♦ după scopul cheltuielii
∙ cheltuieli de personal
∙ cheltuieli de funcționare
∙ cheltuieli de capital
♦ după rolul în procesul reproducției ♦ după scopul cheltuielii
∙ cheltuieli pozitive/economice ∙ cheltuieli curente sau ordinare
∙ cheltuieli negative/reale ∙ cheltuieli cu caracter excepțional

Subiectul XV: Cheltuieli publice cu acțiunile economice

Clasificarea economică (pe bază de diferite criterii economice):
♦ după caracterul cheltuielii
∙ cheltuieli efective - cele care contribuie efectiv la desfășurarea activității organelor administrației și
a puterii de stat (rechizite, mobilier, mașini, salariu etc.)
∙ cheltuieli de transfer - cheltuielile prin care se produce o mișcare de venit de la o categorie la alta a
populației, de la o ramură la alta sau de la o țară la alta (subvenții, cheltuieli cu plata pensiilor,
ajutoare de șomaj, despăgubiri de război etc.)
♦ după scopul cheltuielii
∙ cheltuieli de funcționare - servesc funcționării organelor administrative și puterii de stat
∙ cheltuieli de capital - reflectă o mișcare, modificare a avuției naționale (cheltuieli pentru investiții)
♦ după rolul cheltuielilor în procesul reproducției
∙ cheltuieli pozitive/economice – contribuie direct sau indirect la crearea de venit național (cheltuieli
pentru dezvoltarea sectorului de stat, pentru dezvoltarea agriculturii, acordarea de subvenții
întreprinderilor private, cheltuieli pentru învățământ etc.)
∙ cheltuieli negative/reale – reprezintă un consum definitiv (cheltuieli militare, pentru întreținerea
aparatului polițienesc și de justiție)
♦ după natura nevoii satisfăcute
∙ cheltuieli materiale
∙ cheltuieli de personal
♦ după scopul cheltuielii
∙ cheltuieli curente sau ordinare
∙ cheltuieli cu caracter excepțional
*cheltuieli de capital (investiții directe, acțiuni/participații)
*cheltuieli de investiții
*cheltuieli cu întreținerea statului, instituții, regii autonome, societăți naționale
Subiectul XVI: Clasificarea veniturilor publice
♦ în funcție de regularitatea mobilizării lor la bugetul public
∙ venituri ordinare – cele considerate normale, necesare pentru constituirea bugetului public
instituite și mobilizate la buget în mod obișnuit ( veniturile fiscale și nefiscale obișnuite,
contribuțiile destinate alimentării bugetului asigurărilor sociale de stat și pentru constituirea de
fonduri speciale)
∙ venituri extraordinare – cele instituite și mobilizate în situații deosebite, atunci când veniturile
ordinare sunt insuficiente în raport cu necesitățile de mijloace bănești ale administrației (creditul
public, emisiunea banilor de hârtie, ajutoare și alte transferuri din străinătate, vânzarea bunurilor
statului aflate în afara granițelor țării)
♦ în funcție de conținutul economic
∙ venituri curente – au ponderea cea mai mare și au caracter repetitiv. Se împart în:
-fiscale – instituite de stat în calitatea sa de subiect de drept politic (impozite, taxe, contribuții
percepute la bugetul public, cu caracter obligatoriu și nerambursabil)
-nefiscale – revin statului în calitatea sa de proprietar de capitaluri avansate în procesul reproducției
economice, cele mobilizate de la regiile publice, de la alte instituții publice și diverse (amenzile).
∙ venituri din capital - vânzarea unei părți din avuția națională aflată în sectorul public
∙ sume defalcate
∙ transferuri
♦ în funcție de proveniența lor
∙ venituri bugetare interne
-de la agenții economici
-de la instituțiile publice
-de la populație
∙ venituri bugetare externe
♦ în funcție de veriga bugetară la care se încasează
∙ venituri ale bugetului central
∙ venituri ale bugetelor locale
∙ veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat