1.

Finanţele: abordări teoretice şi conceptuale

Comuna primitivă nu a cunoscut statul. Diferite funcţii publice ca organizarea muncii în comun, aplanarea conflictelor
dintre triburi – erau îndeplinite de oameni aleşi de către populaţie. Cu timpul şi-a făcut apariţia proprietatea privată, iar
societatea s-a scindat în clase. A apărut necesitatea unei instituţii care să protejeze proprietatea privată, să apere
privilegiile celor avuţi împotriva celor neavuţi. Această instituţie, care era statul şi-a făcut apariţia.
În primele stadii de dezvoltare a orînduirii sclavagiste, unele funcţii publice erau asigurate pe calea prestaţiilor în
muncă la care erau obligaţi supuşii statului. Cînd a început să se dezvolte economia de schimb, statul sclavagist
foloseşte şi resursele băneşti pentru acoperirea cheltuielilor publice. Din acest moment se poate vorbi de apariţia
primelor elemente de finanţe.
În capitalism activitatea statului o caracterizează următoarele funcţii fundamentale:
- funcţia internă (principală) – de menţinere a ordinii interne şi de asigurare a funcţionării instituţiilor specifice
noii orînduiri;
- funcţia externă – de apărare a ţării, a independenţei şi suveranităţii naţionale.
În procesul procurării şi repartizării resurselor de care are nevoie statul pentru îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor
sale, se nasc finanţele.
În toate orînduirile social-economice în care au existat, finanţele s-au manifestat ca relaţii sociale, de natură
economică, apărute în procesul repartiţiei PIB, în strînsă legătură cu îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor statului.
În cele patru orînduiri social-economice finanţele au îmbrăcat forma valorică, bănească, dar, în fiecare din aceste
orînduiri, ele au îndeplinit anumit rol. Finanţele publice poartă amprenta condiţiilor economice, politice şi sociale în
care se înfăptuieşte procesul constituirii şi repartizării fondurilor financiare astfel: a) Resursele mobilizate la dispoziţia
statului sînt produsul muncii celor ocupaţi atît în sfera producţiei materiale, cît şi în sfera ne materială, care participă
cu o parte din veniturile lor la formarea fondurilor respective. În sclavagism şi feudalism, sumele de bani prelevate la
fondurile statului îşi aveau originea în munca sclavilor, negustorilor şi meşteşugarilor de condiţie liberă. În capitalism
la fondurile publice participă muncitorii, funcţionarii, fermierii, meşteşugarii şi liberprofesioniştii, precum şi
întreprinderile private, mixte sau publice, cu o parte din veniturilor lor, care îmbracă forma salariilor şi altor cîştiguri
din muncă. În socialism fondurile de resurse financiare provin de la întreprinderile de stat şi organizaţiile cooperatiste,
care deţin principalele mijloace de producţie. b) În caz de nerespectare a termenilor şi condiţiilor de plată, la
impozitele pe venit şi pe avere, statul aplică sancţiuni (amenzi, penalizări, executare silită etc.) c) De pe urma
cheltuielilor publice profită beneficiarii direcţi ai acestora – anumite persoane fizice sau juridice, categorii sociale,
ramuri (subramuri) ale economiei precum şi societatea în ansamblul. Finanţarea, din fonduri publice, a anumitor
obiective economice favorizează dezvoltarea ramurilor (subramurilor) şi creşterea economică.
Cuvîntul finanţe îşi are originea în limba latina, expresiile finatio, financias şi financia precuniară, în sensul de
„plată în bani”. Se presupune că aceste expresii derivă de la cuvîntul finis, utilizat adesea în sensul de „termen de
plată”.
Economiştii consideră finanţele ca fiind: a) fonduri băneşti la dispoziţia statului. b)bani şi bunuri utilizate pentru
funcţionarea instituţiilor publice; c) totalitatea resurselor şi a sarcinilor care se referă la activitatea instituţiilor publice.
d) mijloace de intervenţie a statului în economie inclusiv administrarea finanţelor publice şi politicile financiare
moderne; f) metode de gestionare a banului public g) relaţii sociale care apar în procesul constituirii fondurilor
publice de resurse băneşti şi al repartizării acestora în scopul satisfacerii nevoilor generale ale societăţii.
Etape distincte a concepţiilor despre finanţe:
I etapă – clasice – corespunde capitalismului premonopolist.
II etapă – concepţii moderne – epocii imperialismului.
Concepţiile clasice reflectă doctrina liberală, potrivit căreia activitatea economică trebuie să se desfăşoare în
conformitate cu principiul laisser-faire, laisser-passer. Sarcina finanţelor publice constă în asigurarea resurselor
necesare întreţinerii şi funcţionării normale a instituţiilor publice; impozitele, împrumuturile trebuie să aibă un caracter
neutru; păstrarea echilibrului între veniturile şi cheltuielile bugetare era considerată drept cerinţă fundamentală
cheia de boltă a finanţelor publice. Apariţia deficitului bugetar, generator de inflaţie era considerată ca un fenomen
nedorit.
 Pentru statul modern, finanţele publice sînt un mijloc de intervenţie în economie.
Finanţele publice sînt asociate cu statul, unităţile administrativ-teritoriale şi alte instituţii de drept public;
finanţele private sînt asociate cu întreprinderile economice, băncile şi societăţile de asigurare private.
Între finanţele publice şi cele private există unele asemănări, dar şi o serie de deosebiri. Asemănări: atît finanţele
publice cît şi cele private, se confruntă cu probleme de echilibru financiar; - resursele necesare realizării funcţiilor şi
sarcinilor statului se procură de la persoane fizice şi juridice prin măsuri de constrîngere, în proporţie mai mică, pe
baze contractuale. Deosebiri: finanţele publice sînt folosite la satisfacerea nevoilor generale ale societăţii, iar
finanţele private – la realizarea profitului de către întreprinzătorii particulari; - gestiunea finanţelor publice este
supusă dreptului public, iar gestiunea financiară a întreprinderilor private – dreptului comercial.
Finanţele constituie o ramură a ştiinţelor economice şi au ca obiect de studiu: - relaţiile economice care apar
în procesul constituirii şi repartizării fondurilor bugetare şi extrabugetare; - metodele de gestionare folosite în cadrul
sectorului public; - modalităţile de stabilire, percepere şi urmărire a impozitelor, taxelor şi veniturilor nefiscale; -
metodele de dimensionare şi repartizare a cheltuielilor publice pe obiective, acţiuni şi beneficiari; - procedura de
angajare şi efectuare a cheltuielilor publice din fonduri bugetare şi extrabugetare; - întocmirea, aprobarea, executarea
şi încheierea bugetului de stat la diferite niveluri ale administraţiei publice; - modalităţile de echilibrare a diferitelor
categorii de bugete; - organizarea şi efectuarea controlului financiar de către diverse organe de stat; - plasarea şi
rambursarea împrumuturilor de stat; administrarea datoriei publice; - metodele de raţionalizare a opţiunilor bugetare;
- metodele de planificare şi prognoză financiară; - politica financiară promovată de stat; - criteriile ce trebuie avute în
vedere de organele de decizie cu prilejul aprobării şi finanţării cheltuielilor publice;
2. Conţinutul economic al finanţelor
Relaţiile financiare sunt relaţii băneşti de repartiţie a produsului global reprezentând transferuri monetare, în
dublu sens, între buget şi firme sau între firme. Relaţiile financiare sunt parte a relaţiilor economice, deoarece
aparteneţa relaţiilor financiare la sfera celor economice este determinată de faptul să sunt suportul al unor raporturi
între proprietăţi şi modifică patrimoniul partenerilor sau cel puţin structura acestuia. Relaţiile financiare au efecte
cu caracter definitiv, aceasta presupune că odată transferul financiar efectuat, modificarea de sturtură a
patrimoniului este, în principiu, ireversibilă şi, de asemenea, suma transferată nu se mai poate reîntoarce la prtea
care a efectuat transferul (shema 1).
Relatiile financiare pot fi clasificate astfel:
Relaţii financiare publice sunt: -clasice se efectuează, de regulă, cu titlu obligatoriu, fără contraprestaţie directă şi
cu titlu nerambursabil. -speciale: a) relaţii de credit. Nu sunt obligatorii (excepţie: împrumuturile forţate), sunt
rambursabile (excepţie: împrumuturile perpetue); b) relaţii de asigurări: asigurări de bunuri, persoane şi
răspundere civilă si asigurări sociale.
Relaţiile financiare private: la nivelul agenţilor economici si la nivelul populaţiei.
3.Funcţiile finanţelor
Finanţele îşi îndeplinesc misiunea lor socială prin funcţiile pe care le exercită, şi anume prin: Funcţia de
repartiţie a finanţelor cunoaşte două faze distincte: Prima fază, constituirea fondurilor, constă în formarea
fondurilor publice de resurse băneşti. La constituirea acestora participă:
a) regiile autonome şi societăţile cu capital de stat;
b) societăţile comerciale cu capital privat sau mixt;
c) organizaţiile cooperatiste şi asociaţiile cu scop lucrativ;
d) instituţiile publice şi unităţile din subordinea acestora;
e) populaţia;
f) persoane juridice şi fizice rezidente în străinătate.
Formele de participare la constituirea fondurilor publice de resurse financiare sunt: impozite, taxe,contribuţii de
asigurăi sociale, prime de asigurare, amenzi, penalităţi, chirii, dividende, venitul întreprinderilor publice, venituri
din realizarea mijloacelor fixe ale statului, ajutoare, donaţii, împrumuturi etc.
La constituirea fondurilor publice participă cu resurse toate sectoarele sociale: public şi privat, cooperatist,
mixt, precum şi populaţia.
Cea dea doua fază a funcţiei de repartiţie a finanţelor constă în distribuirea fondurilor financiare către
beneficiari – persoane juridice şi fizice. Cînd nevoile sociale care exprimă cererea de resurse financiare de la
fondurile publice, întrec cu mult oferta de resurse financiare, e necesar ca autorităţile publice competente să
selecteze cererile formulate de organele centrale şi locale şi să stabilească opţiunile lor în funcţie de anumite
criterii.
Fazele premergătoare distribuirii sunt: - inventarierea nevoilor sociale ale perioadei; - cuantificarea neoilor
sociale existente; - ierarhizarea nevoilor sociale în funcţie de politica economică, socială, clasificaţia bugetară a
statului respectiv.
Destinaţiile resurselor financiare publice sunt cele prevăzute conform clasificaţiei funcţionale a
cheltuielilor în legiele bugetare anuale. Distribuirea resurselor financiare reprezintă stabilirea cheltuielilor publice
pe destinaţie:
a) învăţămînt, sănătate, cultură;
b) asigurări sociale, protecţie socială;
c) gospodărie comunală şi locuinţe;
d) apărare naţională;
e) ordine publică;
f) acţiuni economice;
g) alte acţiuni;
h) datorie publică.
Importanţa funcţiei de repartiţie a finanţelortrebuie apreciată:
1) prin prisma dimensiunilor transferurilor de valoare operate de la diverse persoane juridice şi
fizice la fondurile publice şi de la acestea către diverşi beneficiari;
2) prin prisma mutaţiilor care se produc în economie în urma transferurilor de resurse financiare, a
efectelor economice, sociale, demografice, ecologice sau de altă natură produse de acestea.
Toate acestea se referă la redistribuirea resurselor financiare publice pe plan intern. Spre deosebire de
acestea, adesea se produce o redistribuire a resurselor financiare pe plan internaţional:
- primirea de împrumuturi externe;
- acordarea de împrumuturi externe;
- achitarea cotizaţiilor şi contribuţiilor datorate organismelor internaţionale de către stat;
- primirea sau acordarea, după caz, de ajutoare externe de către stat, pentru înlăturarea
consecinţelor grave provocate de calamităţi naturale, accidente, războaie, revolte şi etc.
Funcţia de control a finanţelor este strîns legată de funcţia de repartiţie, dar are o sferă de
manifestare mai largă decît aceasta , deoarece vizează, pe lîngă constituirea şi repartizarea fondurilor
din economie, şi modul de utilizare a resurselor. Controlul financiar se efectuează în mod necesar în faza
repartiţiei unde urmăreşte provenienţa resurselor financiare. Aceasta nu se limitează la faza repartiţiei,
ci se extinde asupra producţiei schimbului şi consumului. În faza schimbului controlul financiar se
exercită pentru a verifica dacă produsele obţinute se realizează ca mărfuri, preţul mărfii e recunoscut ca
exprimînd cheltuielile de muncă socialmente necesară. În faza consumului, controlul financiar vizează
consumul productiv al unităţilor economice cu capital de stat, precum şi consumul final al instituţiilor
publice.
4. Rolul finanţelor în evoluţia societăţii
Printre nevoile primordiale de trai ale omului se înscrie nevoia de hrană, de îmbrăcăminte şi
încălţăminte, de adăpost etc. Aceste nevoi au un caracter individual. Asemenea bunuri consumatorii şi le
pot procura de la producători. Preţul acestora se stabileşte la piaţă şi este egal cu raportul dintre cererea
consumatorului şi oferta producătorului. Dar nevoile oamenilor nu se limitează numai la nevoile
individuale, care pot fi satisfăcute pe seama bunurilor private. Pe lîngă acestea, oamenii mai au multiple
alte nevoi sociale, care au un caracter social sau colectiv şi ele pot fi satisfăcut pe seama unor activităţi
organizate de autorităţile publice.În afara nevoilor individuale şi acelor colective, mai există şi o a treia
categorie denumită semipublica, adică nevoi care pot fi satisfăcute fie pe seama bunurilor private, fie pe
seama unităţilor publice. În această categorie intră nevoia de educaţie, de cultură, ocrotirea medicală etc.
Impactul finanţelor publice asupra economiei naţionale
În economia de piaţă, prin intermediul finanţelor publice statul pune la dispoziţia membrilor societăţii o
gamă largă de utilităţii în condiţii specifice. Aceste utilităţi publice se realizează prin acţiuni cu caracter
social, economic, de menţinere a ordinii interne, de apărare naţională, de dezvoltarea a relaţiilor
internaţionale etc.
Au caracter social, acţiunile:
- de educaţie şiş instrucţie, specializare, recalificare şi împrospătare a cunoştinţelor;
- sanitare;
- de sprijinire a celor incapabili să se întreţină singuri din cauza vîrstei, lipsei de venituri etc. ca
urmare a îmbolnăvirii sau a unui accident;
- de odihnă şi recreare, sport şi educaţie fizică etc.;
Acţiuni cu caracter economic:
- construirea, modernizare şi întreţinerea drumurilor şi podurilor;
- construirea de noi trasee feroviare, dublarea liniilor existente etc.;
- menţinerea şenalului navigabil al fluviilor şi rîurilor interioare, dezvoltarea şi modernizarea
flotei fluviale şi a celei maritime, construirea de porturi;
- amenajarea de aeroporturi, asigurarea controlului traficului aerian;
- servicii de poştă, telefoane, telegraf, radio şi televiziune;
- sporirea puterii instalate în industria producătoare de energie electrică şi termică etc.;
- lucrările de irigaţie în sisteme mari, de desecări şi îmbunătăţiri funciare, acţiunile de
combatere a dăunătorilor;
- exploatări forestiere şi reîmpăduriri;
- alte acţiuni cu caracter economic.
Vizează menţinerea ordini interne, apărarea naţionale şi dezvoltarea relaţiilor internaţionale
acţiunile menite să asigure:
- buna funcţionarea a instituţiei prezidenţiale, a guvernului, a poliţiei, jandarmerie şi justiţiei;
- prevenirea şi stingerea incendiilor, prevenirea inundaţiilor;
- menirea forţelor armate, sub raportul efectivelor, pregătirii militare, echipării şi dotării
tehnice;
- dezvoltare şi consolidarea relaţiilor diplomatice, politice, economice, culturale, ştiinţifice şi
de altă natură, cu alte ţări, popoare, organizaţii şi organisme internaţionale.
Toate aceste acţiuni publice urmăresc sporirea potenţialului economic al ţării, creşterea economică în
general.