Curs 1

I Rolul si locul finantelor

Statul pentru a asigura satisfacerea necesitatilor colective ale indivizilor are nevoie de fonduri
financiare. Constituirea și repartizarea fondurilor financiare presupune stabilirea unor relații între
persoane fizice și persoane juridince și statul pe de altă parte. Aceste rapoarte îmbraca forma unor fluxuri
financiare grupate în doua categorii :
- În procesul constituirii fondurillor financiare (fonduri de resurse bănești) ce stabilesc relații între
indivizi și agenți economici pe de-o parte și statul de cealaltă parte. Cele doua categorii de persoane
transferă statului o parte din veniturile lor sub forma impozitelor , taxelor și contribuțiilor.
- În procesul repartizării fondurilor financiare constituite se stabilesc relații între stat pe de-o parte
și diferiți beneficiari pe de altă parte (PF, PJ instituții, etc). Statul constituie fondurile din impozite și taxe
și la rândul lui repartizează fondurile prin subvenții și investiții.
Relațiile financiare reprezintă un transfer de valoare ce modifică mărimea valorii părților relației.
Trransferul de valoare trebuie să îndeplinească 3 condiții :
1. Să fie în formă bănească,
2. Să se facă fără o contraprestație directă sau nerambursabilă (impozite , alocații , contribuții
sociale , etc),
3. Să aibă titlul nerabursabil (depozite bancare și credite bancare) – se urmărește satisfacerea
necesităților cu caracter public sau colectiv.

Relațiile bănești în afara relațiilor financiare reflectă un schimb de valori echivalente care nu
modifică mărimea valorilor părților relației (plata salariului , vanzarea-cumpărarea, etc). Între
finanțele publice și cele private există deosebiri și asemănari. Finanțele publice sunt asociate cu statul
și instituțiile publice , se bazează pe normele dreptului public , pe constrângere și urmăresc
satisfacerea necesităților cu caracter public. Componenta publică a finanțelor are în vedere:
- Procurarea resurselor necesare statului și utilizarea lor conform nevoilor acestuia în calitatea sa de
autoritate publică,
- Folosirea procesului de procurare și utilizare a resurselor ca un mijloc , pârghie de influențare a
desfășurării ansamblului activităților economico-sociale.
Finanțele publice îndeplinesc două funcții principale:
1. Funcția de repartiție , numită și funcția de alocare sau funcție fiscală ,
2. Funcția de control
Funcția de repartiție constă în mobilizarea resurselor financiare de la populație, agenți economici,
instituții și alți participanți prin diferite forme și metode în fonduri financiare publice la dispoziția
 statului și repartizarea fondurilor constituite pentru acoperirea cheltuielilor gfenerale ale societății.
Funcția de repartiție acționează în două momente:
- Constituirea fondurilor financiare publice
- distribuirea fondurilor constituite.
În cadrul primei etape statul folosește diferite forme și metode mobilizând resursele de la
polulație de la persoane juridice și de la unele instituții. Aceste fonduri se constituie în procesul
distribuirii și redistribuirii PIB-ului.
În etapa distribuirii fondurilor financiare constituite se triază diferitele necesități economice
sociale, se stabilesc priorități și apoi se alocă resursele necesare satisfacerii acestor necesități. F
Funcția de repartiție este o funcție fiscală , este determinată să acopere cheltuielile publice ,
asigură mijloacele bănești pentru producerea de bunuri și sevicii publice în instituțiile specifice ale
statului.
Constituind și repartizând fondurile financiare funția de repartiție mai acționează încă în două
direcții:
- în direcția stabilizării econimice (extrafiscală)
- în direcție redistribuirii veniturilor (socială)

Funcția de control constă în folosirea relațiilor financiare pentru a efectua controlul asupra
constituirii, repartizării și utilizării resurselor financiare publice. Controlul prin finanțe este un control
financiar și se efectuează în principal în momentul repartiției dar se extinde și asupra celorlalte faze
asupra producției , schimbului și consumului.
Controlul financiar îmbracă următoarele forme :

- control preventiv
- control concomitent
- control ulterior
În acestă categorie cel mai important este controlul preventiv , prin aceasta oprindu-se efectuarea de
operațiuni ilegale , ineficiente, neoportune cu banul public. Controlul este efectuat de mai multe categorii
de organe , unele nespecializate în activitatea de control și organe specializate (Curtea de Conturi,
Ministerul Finanțelor Publice prin Garda Financiară, Direcția Generală a Vămilor, Agenția Națională de
Administrare Fiscală) Mai avem organe specializate de control ale ministerelor departamentelor și
instituțiilor publice.
În domeniul finanțelor publice se defășoara activitatea de audit , de performanță atât intern cât și
extern.
Finanțele private au în vedere constituirea și gestiunea resurselor agenților economici pentru
realizarea obiectivului lor de activitate în condiții de profitabilitate. Obiectivul finanțelor private include:
- constituirea a capitalului social
- repartizarea profitului (acumularea , capitalizare , remunerarea acționarilor)
- plasarea eventualelor disponibilități
- obținderea , crearea mijloacelor financiare necesare pentru derularea curentă a activității lucrative
- mobilizarea creanțelor
- lichidarea obligațiunilor.
Constituirea și administrarea mijloacelor bănești ale agenților economici privați sunt obiect al
dreptului fiscal. Legea stabilește cadrul legislativ al desfășurării operațiunilor presupuse de obiectul
finanțelor private adică principiile , regulile , instrumentele agreate precum și aspectele fiscale,
complementare acestor operațiuni. În cadrul legal menționat operațiunile financiare decurg din obiectul
finanțelor private , potrivit deciziilor consiliului de administrație cât și managementului fimei.
Asemănarile și deosebirile între finanțele publice și cele private :
- finanțele publice sunt indisolubil legate de existența statului iar finanțele private sunt generate de
existența întreprinderii ca entitate economică producătoare de profit
- finanțele publice se manifestă la nivel macroeconomic iar finanțele private la nivel
microeconomic.
- Scopul principal urmărit de finanțele publice constă în satisfacerea nevoilor publice prin
intermediul utilităților publice iar în situația finanțelor private se urmîărește gestionarea fondurilor
întreprinderii în vederea obținerii profitului.
- Finanțele publice se supun dreptului public iar finanțele private sunt generate de dreptul fiscal.
- La nivel macroeconomic bugetul de stat se stabilește prin fundamentarea mai întâi a cheltuielilor
publice ce trebuiesc efectuate pentru a asigura desfășurarea proceselor economice , sociale , politice
necesare existenței statului după care se stabilesc veniturile necesare efecuării acestor cheltuieli.
- La nivel microeconomic bugetul întreprinderilor se formează prin stabilirea în primă fază a
veniturilor pe care întreprinderile le pot obține după care se stabilește nivelul cheltuielilor pe care aceasta
și le poate permite.
- Atât finanțele publice cât și cele private se confruntă cu probleme de echilibru financiar.

II Sistemul cheltuieilor publice

1. Conținutul cheltuielilor publice

Cheluielile publice fac parte din funcția de repartiție a finanțelor, dacă analizăm cheltuielile
publice dpdv al conținutului economic acestea reprezintă realații economice în formă bănească între stat
și persoane fizice , juridice legate cu repartizarea fondurilor finanțelor publice pentru satisfacerea
necesităților publice cu caracter colectiv.
Dpdv al formei cheltuielile publice reprezintă:
- Plăți pentru achiziziționări de bunuri, prestări de servicii
- Cheltuieli pentru salarii și alte drepturi de personal
- Transferuri bănești sub forma pensiilor, alocațiilor
Cheltuielile publice reprezintă în același timp pe de-o parte un instrument de alocare, de dirijare a
resurselor financiare publice pe diferite domenii și pe de altă parte un instrument de intervenție în
activitatea economico-socială.
Cheltuielile publice sunt formate din :
- Cheltuieli efectuate din fondurile constituite la ninvelul administrației publice centrale (Bugetul
de Stat, Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat, Bugetul fondurilor speciale)
- Cheltuieli efectuate din fondurile constituite la nivelul administrațiilor publice locale (Bugetele
Locale).
- Cheltuieli extrabugetare
- Cheltuieli efectuate din credite externe .
- Cheltuieli efectuate din fonduri nerambursabile.

Cheltuielile publice reprezintă ansamblul diferitelor categori de cheltuieli efectuate de autoritatea

publică centrală sau locală. În cadrul lor predomină cheltuielile bugetare uneori spre 90% din total.
Dar cheltuielile publice nu sunt egale cu cheltuielile bugetare. Cheltuielile bugetare au la bază
următoarele principii:
1. Cheltuieli bugetare ce se efectuează cu condiția prevederii și aprobării lor de către Parlament.
2. Cheltuieli bugetare cu caracter nerambursabil.
3. Cheltuieli bugetare se efectuează pentru instituțiile publice în funcție de subordonarea
acestora.
4. Cheltuielile bugetare sunt legate de îndeplinirea anumitor condiții și nu numai de existența
mijloacelor bănești aprobate.
5. Cheltuielile bugetare se efectuează suportând în permanent control financiar.
Cheltuielile publice neconsolidate sunt formate din cheltuielile administrației publice centrale și
cheltuielile administrației publice locale.
Cheltuielile publice consolidate reprezintă diferența dintre cheltuielile publice neconsolidate și
transferurile consolidate care sunt transferuri între diferite categorii de bugete (se determină acest nivel
consolidat pentru a elimina anumite fluxuri financiare între bugete și a obține nivelul real al acestor
cheltuieli publice). Cheltuielile publice consolidate sunt egale cu cheltuielile neconsolidate minus
transferuri între bugete plus soldul între credite externe și rambursări de credite.
Cheltuielile publice manifestă în toate țările o creștere de la o perioadă la alta. Factorii care
influențează creșterea cheltuilelii publice sunt:
- Factorul demografic
- Factorii economici (dezvoltarea economică în condiții de modernizare, informatizare duce la
creșterea de la o perioadă la alta a cheltuielilor)
- Factorii sociali , statul trebuie să asigure necesități mai mari și diversificate pe linia protecției
sociale.
- Urbanismul
- Factorii militari
- Factorii financiari legați de mărimea deficitului bugetar.

2.Clasificarea cheltuielilor publice

Cheltuielile publice cu ajutorului sistemului de indicatori se clasifică astfel:

1. După criteriul administrativ. Se realizează în funcție de instituțiile care primesc resurse din fondul
cheltuielilor publice și anume: ministere, agenții, instituții.
2. După criteriul economic se clasifică în: cheltuieli curente și cheltuieli de capital.
3. După criteriul funcțional avem cheltuieli publice pentru principalele domenii de activitate ,
cheltuieli publice pe ramuri de activitate , cheltuieli publice pe sectoare de activitate .
4. După criteriul financiar avem cheltuieli publice definitive , cheltuieli publice temporare ,
cheltuieli virtuale.
În legislație legea Bugetului de stat grupează cheltuielile după patru criterii:
1. Criteriul economic unde avem cheltuieli curente , cheltuieli de capital , împrumuturi acordate
și rambursări ded credite , plăți de dobânzi și comisiuane la credite.
2. Criteriul funcțional care cuprinde servicii publice generale, servicii de apărare ordine publică
și siguranță națională, cheltuieli social-culturale, servicii și dezvoltare locală , acțiuni
economice , etc.
3. Criteriul administrativ (ministre , instituții centrale , agenții etc.)
4. Criterii pe surse de finanțare (din bugetul de stat , din venituri proprii, din credite externe și
din finanțare externă nerambursabilă)
 3.Indicatorii de analiză a cheltuielilor publice
Există trei grupe de analiză și anume :
1. Indicatori de nivel
2. Indicatori ai structurii

3. Indicatori ai dinamicii (creșterii)cheltuielilor publice.

Indicatorii de nivel exprimă mărimea cheltuielilor publice anuale în monedă națională și ponderea
cheltuielilor publice în PIB.
In = Ch,.Pub/PIB X 100
Indicatorii de structurț; în majoritatea țărilor cheltuielile curente au o pondere de 70-90% din totalul
cheltuielilor publice , iar diferența este ocupată de cheltuielile de capital.

Is = Ch. Curente/Ch.publice x100

Indicatori ai dinamicii reflectă evoluția cheltuielilor publice într-o perioadă de timp de la anul de bază
la perioada realizată.
Id = Ch. Publice 1 – Ch. Publice 0

Curs 2

Sistemul resurselor financiare publice

Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor bănești necesare realizării obiectivelor

economice și sociale , într-un interval de timp determinat. Resursele financiare publice se clasifică astfel :
- După conținutul economic

A. Venituri fiscale ( prelevări cu caracter obligatoriu stabilita prin lege avînd în același timp o
flexibilitate redusă adică condițiile lor nu se pot modifica decât prin lege , impozite taxe
contribuții)
B. Resurse de trezorerie (împrumuturi pe termen scurt sub forma certificatelor de depozit ,
bonurilor de tezaur , efectuate de ministerul finanțelor publice pentru acoperirea deficiențelor
temporare ale bugetelor din sitemul bugetului de stat)
 C. Împrumuturi publice pe termen mediu sau lung (obligațiuni de stat sau credite preluate de la
organisme financiare intrenaționale , state, bănci , consoorții bancare)
D. Finanțare prin emisiune monetară fară acoperire ( mijloc de finanțare a deficitului bugetar
care generează inflația)

- În funcție de ritmicitatea încasărilor

A. Venituri curente (ordinare) sunt acele resurse la care statul apelează îm mod obișnuit în
condiții considerate normale și care încasează la buget cu o anumită regularitate (venituri
fiscale , contribuții pentru asigurările sociale de stat , contribuții ce alimentează fondurile
speciale și veniturile nefiscale )
B. Resurse extraordinare (sunt cele la care statul recurge în situații deosebite când resursele
curente nu acoperă cheltuielile publice exemplu împrumuturile de stat interne și externe ,
transferurile , ajutoarele, etc.)

- În funcție de proveniență :

A. Resurse interne (sunt cele provenite din economia națională )

B. Resurse externe (cele provenite din străinătate )

- După nivelul de referință

A. Resurse financiare ale bugetului de stat

B. Resurse financiare ale bugetului asigurărilor sociale de stat
C. Resurse financiare care alimentează fonduri cu destinație specială
D. Resurse financiare ale bugetelor locale ale unitățiilor administrativ-teritoriale.

În Romania principalele resurse financiare publice se clasifică în :

1. Venituri curente
2. Venituri din capital
3. Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate

Veniturile curente sunt venituri fiscale și venituri nefiscale , Verniturile fiscale sunt formate din
impozite directe și impozite indirecte. Impozitele directe sunt impozitele pe profit , venit , salarii , etc.
Impozitele indirecte sunt TVA, accize , taxe vamale , etc.
 Impunerea fiscală și principiile ei

Impunerea fiscală este o formă de constituire a unei părți din veniturile statului caracterizată prin
prelevarea conform legii a unei părți din veniturile persoanelor în vederea acoperirii cheltuielilor publice.
Cei de la care se percep impozite poartă denumirea de contribuabili.
Caracteristicile impunerii fiscale.
Impunerea fiscală urmarește urmatoarele elemente :
- Este obligatorie
- Are titlu definitiv și nerambursabil
- Este fără contraprestație
La ora actuală veniturile fiscale îndeosebi impozitele îndeplinesc un rol complex financiar ,
economic și social.
Rolul financiar al impozitelor constă în faptul că ele reprezintă principalul mijloc de formare a
veniturilor statului reprezentând în mod frecvent peste 90% din totalul acestora.
Al doilea rol , rolul economic al impozitelor se concretizează în faptul că prin tipologia și
dimensiunea lor dar și prin înlesnirile și înăspririle fiscale statul poate încuraja sau nu activitatea
economică.
Rolul social al impozitelor se concretizează în posibilitatea pe care o dobândește statul de a
redistrubui produsul social.
Dimensiunea și amploarea impunerii fiscale sunt diferențiate spațial și temporar fiind marcate de
amunite limite determinate de rata fiscalității.
Rata fiscalității are următoare formulă :
RF=VF/PIB
Acest indicator se calculează la nivel marcoeconomic și reflectă media poverii fiscale.

Entitatea Z înregistrează urmatoarele elemnte , impozit profit 20 000lei , impozit pe dividente

5000 lei , TVA 25 000lei , taxa pe consumație (accize) 5000 lei , taxă pod 200 lei . Venituri din proiecte
în valoare de 50 000lei. Se cere venitul fiscal si cel nefiscal.

Vf = Id + I,ind
Id= 20 000 + 5000 =25 000 lei
I ind = 25 000 + 5000 + 200 = 30 200 Lei
Vf = 25 000 + 30 200 = 55 200 Lei
 Vnf = 50 000 Lei

Elementele impozitului

Impunerea fiscală este stabilită prin lege , precizează pentru fiecare impozit în parte care sunt
contribuabilii , materia impozabilă, termenele de plată , mărime realtivă a impozitului , sancțiunile
referitoare la sustragere.
Din informațiile cuprinse în aceste legi elementele caracteristice fiecărui impozit sunt :
1. Subiectul impozitului , reprezintă persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata unui
impozit.
2. Suportatorul impozitului , este persoana fizică sau juridică ce suportă efectiv plata
impozitului.
3. Obiectul impozitului , materia supusă impunerii , exemplu impozitul pe bunurii.
4. Sursa impozitului , arată din ce anume se plăteșt impozitul , exemplu venitul contribuabilului.
5. Unitatea de impunere.
6. Baza impozabilă.
7. Cota de impunere.
8. Termenul de plată. Indică data pâna la care impozitul trebuie achitat statului.
În finanțele moderne avem următoatele principii :
1. Principii de echitate fiscală
2. Principii de politică financiară
3. Principii de politică economică
4. Principii de politică socială

Principiile de echitate fiscală, reprezintă aplicarea dreptății sociale în materie de impunere , astfel
impunerea trebuie să se stabilească după capacitatea contributivă a plătitorului cât și după mărimea
obiectului impozabil cât și după natura venitului impozabil. Aceste principii presupun existența unui venit
minim neimpozabil.
Principii de politică financiară. Acest principiu cere ca impozitul să aibă randament fiscal adică să
răspundă următoarelor cerințe:
- Să fie un impozit general
- Să fie un impozit stabil atât din punct de vedere cantitativ în timp cât și din punct de vedere
legislativ în timp.
- Să aibă un caracter elastic, să se adapteze cerințelor de resurse financiare ale statului
- Să nu permită evaziunea fiscală
- Să reclame cheltuielile cât mai mici cu încasarea și așezarea lor.
Principii de politică economică, acestea cer ca la stabilirea mecanismelor impozabile să se
urmărească și obiectibele econimice ca :
- Creșterea economică
- Stimularea investițiilor
- Stimularea exporturilor
- Influențarea dezvoltării anumitor ramuri sau activități
- Reorintarea consumului.
Principii de politică socială. La stabilirea impozitului statul trebuie să urmărească și cerințele în
domeniul demografic sau niște obiective sociale.

Creditul public și datoria publică

Creditul public sub raport jurdic mai poartă denumirea ca împrumut de stat ,apare ca o înțelegere
intervenită între o persoană fizică sau juridică pe de-o parte și stat pe de altă parte prin care prima
consimte să pună la dispoziția statului o sumă de bani sub formă de împrumut pe o perioadă determinată
iar aceasta din urmă se angajează sa o ramburseze la termenul stabilit și sa achite dobânda și alte costuri
aferente. Împrumutul de stat prezintă urmatoarele caracteristici :
1. Împrumutul de stat are caracter contractual și exprimă acordul de voință al părților
2. Împrumutul de stat are un caracter rambursabil , se restituie la termenul fixat celor care l-au
acordat.
3. Împrumutul de stat asigură pe lânga rambursarea sumei împrumutate și o contraprestație.

La lansarea unui împrumut de stat este necesară stabilirea câtorva elemente :

- Denumirea împrumutului ( exemplu împrumutul pentru Pandemie)
- Valoarea nominală , exprimă mărimea creanței pe care deținătorul acesteia o are de încasat de la
stat sau invers. Datoria statului față de deținătorul titlului .
- Valoarea reală , se referă la suma cu care se cumpără sau se vinde un înscris și poate fi egală mai
mică sau mai mare decât valoarea nominală a acestuia.
- Cursul , exprimă prețul cu caare se cumpără și se vinde.
- Termenul de rambursare, termen scurt pe o perioadă de până la un an , termen mediu între un an
și până la cinci ani , termen lung peste cinci ani.
- Dobânda , exprimă prețul pe care statul îl plătește creditorilor săi pentru folosirea sumei
împrumutate.

Datoria publică cuprinde totalitatea sumelor împrumutate de autoritățile publice centrale de

unitățiile administrativ teritoriale și de alte entități publice , de la persoane fizice sau juridice pe piața
internă și în străinatate și rămase de rambursat la un momentdat. Gradul de îndatorare la un momentdat la
unei țări se determină prin raportarea soldului datoriei publice la PIB. Acest indicator arată în ce măsura
valoarea adăugată într-un an este grevată de datoria publică. Efortul financiar sau povara datoriei publice
se exprimă cu ajutorul mai multor indicatori printre care:
- Mărimea absolută și mărimea medie pe un locuitor al serviciului public datorat.
- Raportul dintre serviciul datoriei publice și PIB.
- Raportul dintre serviciul datoriei publice și total cheltuielile publice.
- Ponderea serviciului datoriei publice în totalul cheltuielilor bugetare după caz.
Datoria publică are în vedere gradul de exigibiltate al acesteia, sumele exigibile la termen scurt
formează datoria flotantă, iar cele exigibile la termene mijlocii și lungi formează datoria consolidată.
Structura datoriei publice diferă de la o țară la alta și chiar de la o perioadă la alta în funcție de condițiile
financiare monetare.
Datoria externă cuprinde sumele de bani și alte valori pe care rezidenții unei țări , persoane fizice
și juridice le datorează străinătății la un momentdat.Principalii indicatori ai datoriei externe sunt:
- Indicatorul datoriei externe totale (arată suma datorată străinătății la un momentdat și se
determină prin transformarea valutelor în care a fost exprimată datoria externă într-o valută de largă
circulație internațională).
- Indicatorul datoriei externe medii pe locuitor se determină prin împărțirea datoriei externe totale
exprimată într-o valută de larga circulație internațională la numărul populației și servește la efectuarea de
comparații în timp pe plan național și internațional.
- Indicatorul privind raportul dintre datoria externă și PIB, arată cât din PIB-ul anului considerat ar
fi necesar pentru rambursarea acelei datorii.
- Indicatorul privind raportul dintre datoria externă și exporturile de bunuri și servicii , arată în cât
timp s-ar putea rambursa datoria unei țări față de străinătate pe seama valutei încasate din vânzarile de
bunuri și prestările de servicii peste graniță

Bugetul

Bugetul de stat exprimă relațiile economice în formă bănească ce iau naștere în procesul
repartiției PIB în conformitate cu obiectivele de politică economică, socială și de altă naturtă a fiecărei
perioade. Aceste relații se manifestă pe de-o parte ca relații prin intermediul cărora se mobilizează
resursele bănești la dispoziția statului , iar pe de altă parte ca relații prin care se repartizeză aceste resurse.
Bugetul de stat are un rol complex ce include mai multe componente: financiară și economică,
rolul financiar se referă la formarea și utlizarea resurselor financiare necesare statului în exercitarea
funcțiilor sale. Rolul economic se referă la influențarea dezvoltării economico-sociale , repectiv la
stimularea sau frânarea proceselor și fenomenelor economice. Rolul economic are în vedere o pronunțată
componentă de reglare a economiei naționale.
Principii bugetare
Principiile bugetare reprezintă o sinteză a experienței practice bugetare dar și a cerințelor și
exigențelor propuse în procesul elaborării și execuției bugetului de stat.
Universalitatea bugetului , acest principiul spune că veniturile și cheltuielile sunt înscrise în buget
în totalitate în sume brute. Totodată veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare
anume cu excepția donațiilor , sponsorizărilor care au stabilite destinații distincte. Avantajele respectării
principiului universalitățiin sunt :
- Perimite cunoașterea cât mai exactă a volumului total al veniturilor și cheltuielilor publice
precum și a corelațiilor existente între anumite venituri și cheltuieli ce se află în conexiune strânsă.
- Conferă Parlamentului dreptul de control asupra cuantumului total al veniturilor și cheltuielilor
publice.
Aplicarea acestui pincipiu conferă bugetului public caracterul de buget brut ce reprezintă suma
dimensiunilor globale a încasărilor de venituri publice sau a cheltuielilor publice.
Unitatea bugetului, acest principiu presupune înscrierea într-un singur document a veniturilor și
cheltuielilor bugetare în vederea utilizării eficiente și monitorizării fondurilor publice. Bugetul public prin
principiul unității asigură o prezentare de ansamblu și o cunoaștere clara a surselor de venituri și a
destinației cheltuielilor precum și a mecanismului de echilibru bugetar.
Acest buget permite analiza veniturilor și cheltuielilor în vederea emiterii unor judecăți de valoare
prin structura și volumul cheltuielilor propuse de Guvern, pe baza cărora se pot lua decizii de amânare
respingere sau modificare a unor cheltuieli inoportune.
Anualitatea bugetului , acest principiu menționează cu veniturile și cheltuielile bugetare sunt
aprobate prin lege pe o perioadă de un an care corespunde exercițiului bugetar. Totodată operațiunile de
încasări și plăți efectuate în cursul unui an bugetar în contul unui buget aparține exercițiului corespunzător
de execuție a bugetului respectiv. În practica bugetară acest principiu identifică două sisteme de execuție
bugetară și anume unul de execuție și unul de gestiune.
Principiul de echilibru bugetar, acest principiu nu este respectat în practica bugetară deoarece
bugetele publice se întocmesc cu deficit. În aceste condiții pentru acoperirea cheltuielilor se interzice
recurgerea la emisiunea monetară sau la finanțarea directă de către bănci.În cadrul anului bugetar
distingem atât echilibru bugetar pe parcursul execuției cât și echilibru bugetar la sfârșitul anului. Echilibru
bugetului pe parcursul executiei se realizează atunci când lichiditățile bănești provenite din încasarea
veniturilor publice acoperă nevole de plăți scadente. Restabilirea echilibrului pe parcursul execuției este
obligatorie altfel nu s-ar mai putea efectua cheltuielile conform creditelor bugetare aprobate de parlament
iar unele nu pot fi amânate (exemplu plata salariilor , pensiilor , alocațiilor).
Specializarea bugetară. Acest principiu se referă la faptul că veniturile și cheltuielile bugetare se
înscriu și se aprobă în buget pe surse de proveniență și pe categorii de cheltuieli grupate după conținutul
lor economic și destinația acestora potrivit clasificației bugetare. Clasificația bugetară trebuie să ofere o
imagine privind:
- sursele de proveniență a veniturilor care sunt impozite directe , indirecte, ce loc ocupă fiecare
impozit în ansamblul veniturilor fiscale care sunt veniturilile extraordinare.
- Destinațiile cheltuielilor în cazul grupării economice curente și de capital.

Publicitatea Bugetului. Transparența sistemului bugetar este asigurată prin dezbaterea publică a
proiectelor de buget , a conturilor generale anuale , de execuție a bugetelor cu ocazia aprobării acestora,
publicarea în Monitorul Oficial a bugetelor și a conturilor anuale de execuțlie a acestora , mijloacele de
informare în masapentru furnizarea informațiilor asupra conținutului bugetului exceptând informațiile și
documentele nepublicabile prevăzute de lege.
Principiul unității monetare. Acest principiu obligă ca toate operațiunile bugetare să fie exprimate
în monedă națională.
 Indicatorii financiari de bază în gestiunea financiară a întreprinderii

Politica de investiții
Politica de investiții reprezintă ansamblul deciziilor prinvind crearea mijloacelor de producție fixe
inclusiv formarea și utilizarea resurselor de finanțare. Politica de investiți este una dintre componentele
politicii financiare atât la nivel macroeconomic cât și la nivel microeconomic.
La nivel macroeconomic politica de investiții se regăsește în politca cheltuielilor publice în
politica fiscală și în politica monetară. În cadrul cheltuielilor efectuate de stat prin buget pot fi regăsite
cheltuieli cu caracter economic între care apar și cheltuielile pentru investiții. Acestea au în vedere
infrastructura economiei obiective economice și obiective social-culturale.
La nivelul politicii fiscale investițiile pot fi stimulate prin diminuarea impunerii neimputarea
profitului reinvestit, cote de impunere reduse pentru profitul obținut din investiții efectuate în anumite
zone pe o anumită perioadă de timp.
Prin politica monetară investițiile pot fi stimulate în principal prin diminuarea dobânzii la credite
pentru investiții dar și prin alte măsuri favorizate cum ar fi creditele garantate de către stat.
La nivel micro economic politica de investiții se regăsește în politica de distribuire a profitului cât
și în ce privind structura financiară. În cardul acestui nivel pot fi identificate câteva tipuri de decizii ce
stau la baza definirii politicii de investiții și anume:
1. Decizia de distribuire a profitului are în vedere raportul între capitalizare și divident.
2. Decizia de finanțare are în vedere raportul dintre autofinanțare și accesul la credite , acesta
vizează structura surselor de finanțare fiind determinată de cea precedentă.
3. Deciza privind tipul de investiții și poate fi de înnoire , de modernizare și de extindere a
activității.
4. Decizia de alegere a unei variante de investiții din multe alte posibile pentru realizarea
obiectivului avut în vedere.
Criterii de evaluarea a proiectelor de investiții
Aprecierea proiectelor de investiții este realizată după criterii ce pot fi aplicate tuturor
investițiilor, astefel au fost avute în vedere variabile financiare și variabile extrafinanciare la evaluarea
investițiilor.
Criteriile financiare de care s-a ținut cont pentru evaluarea proiectelor de investiții se referă la :
- Modul cum influențează aceste proiecte rezultatele si rentabilitatea întreprinderii
- Influența acestora asupra echilibrului financiar
- Influența lor asupra marimii riscurilor suportate de întreprindere.
Criteriile extrafinanciare au în vedere:
- Impactul investițiilor asupra funcțiilor întreprinderii
- Legatura investițiilor cu orintările strategice ce vizează 3 opțiuni majore (proiectul de innvestiții
trebuie să întărească poziția întreprinderii între producătorii aceluiași produs, proiectul trebuie sa fie
convergent cu relațiile stabilite de întreprindere cu partenerii din exterior, proiectul trebuie să fie
compatibil cu structura internă a întreprinderii).
Metode de evaluare a proiectelor de investiții
Evaluarea financiară a proiectelor de investiții se realizează fie prin metode care pun accentul pe
rentabilitatea medie a proiectelor fie prin metode bazate pe actualizare.
1. Metoda fondată pe reantabilitatea medie , se calculează ca raport între rezultatul mediu anual și
cheltuielile medii anuale de exploatare. Această metodă este simplă și are o limită și se referă la
rezultatele medii neglijând instabilitatea eventuală a acestor rezultate și termenul la care ele sunt
obținute.
2. Metodă bazată pe actualizare, această metodă compară cheltuielile cu investiția cu fluxurile de
numerar și anume cashflow-urile generate de proiect iar marimile trebuie aduse la același moment
de referință. Operația poartă denumirea de actualizare.În funcție de rata de finanțare a proiectelor
de investiții rata de actualizare se stabileste ținând seama de :

- Rata medie a dobânzii la creditele bancare pe termen lung

- Rata inflației anuale
- Costul mediu ponderat al capitalului pentru investițiile finanțate din fondurile proprii și
împrumutate
- Rata așteptată a rentabilității pentru proiectul repectiv
- Prima de risc asociată proiectului de investiții
Valoarea netă actualizată este indicatorul care compară suma investită cu suma cashflow-urilor
actualizate inclusiv valoarea reziduală inclusă în ultimul cashflow. Valoarea actualizată netă reprezintă de
fapt surplusul de cashflow actualizat degajat pe perioada de exploatare a capacității de producție față de
suma necesară recuperării capitalului investit daca valoarea actualizată netă este pozitivă însemnă că se
reconstituie fondurile inițiale și se obține un surplus.
Indicele de profitabilitate exprimă cashflow-ul actualizat care revine la o unitate monetară
actualizată , dacă este cazul.
Rata internă de actualizare reprezintă acea rata de actualizare pentru care valoarea actualizată netă
este 0 .Pentru a determina rata internă de rentabilitate se folosește metoda interpolării, parcurgându-se
următoarele etape:
- Se caută o rată de actualizare suficient de mare pentru ca valoarea netă actualizată să se determine
cu ajutorul ei, (rata internă de actualizare să fie negativă), aceasta se numește rata de actualizare maximă.
- Se caută o rată de actualizare mai mică decât rata maximă astfel încât valoarea actualizată netă
calculată cu această rată să fie pozitivă, aceasta se numește rata de actualizare minimă.