Procese și fluxuri financiare

Finanțele = știința constituirii și administrării mijloacelor bănești la dispoziția unui

agent economic pentru îndeplinirea obiectului său de activitate.
Relațiile financiare = relații bănești de repartiție a produsului global sau a
componentelor sale, relații ce reprezintă transferuri monetare în dublu sens, între buget și
firme sau între firme.

Caracteristicile relațiilor financiare:

1. parte a relațiilor economice
2. au loc organizat, pe bază legală și de regulă au caracter de continuitate
3. au efecte cu caracter definitiv
4. presupun în principiu transferuri bănești fără contra prestație directă și imediată și fără
titlu rambursabil
Relațiile financiare pot fii publice sau private, după cum statul apare în cadrul lor ca
autoritate publică sau nu.
Componenta publică a finanțelor are în vedere:
1. procurarea resurselor necesare statului și utilizarea lor conform nevoilor acestuia, în
calitate de autoritate publică
2. Folosirea procesului de procurare și utilizare a resurselor ca o pârghie de influențare a
desfășurării ansamblului activității

Finanțele publice îndeplinesc 3 funcții principale și anume:

1. Funcția de alocare ( fiscală ) sau funcția de repartizare:
- are ca obiect formarea și mișcarea fluxurilor financiare, adică formarea
veniturilor bugetului de stat și utilizarea lor .
- utilizarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor presupun inventarierea nevoilor,
cuantificarea lor, ierarhizarea și eșalonarea în timp .
2. Funcția de stabilizare ( extrafiscală ) :
- are ca obiect utilizarea resurselor financiare ale statului pentru favorizarea
creșterii economice și atenuarea dezechilibrelor economice
3. Funcția de redistribuire ( socială ) :
- are ca obiect transferul de putere de cumpărare între diferite domenii ale
activității economice sociale sau între diferite categorii socio-profesionale
 Componenta privată a finanțelor are în vedere constituirea și gestiunea resurselor
necesare agenților economici pentru realizarea obiectului lor de activitate în condiții
normale de profitabilitate.
Obiectul finanțelor private include :
- constituirea capitalului social
- repartizarea profitului
- plasarea eventualelor disponibilități
- obținerea mijloacelor financiare necesare activității curente
- mobilizarea creanțelor
- lichidarea datoriilor

Relațiile de credit sunt relații bănești de repartiție a produsului global sau a

componentelor sale, relații ce reprezintă mobilizarea unor disponibilități bănești în vederea
acoperirii unor nevoi temporale.
Caracteristicile relațiilor de credit sunt :
- au caracter rambursabil, transferul bănesc este temporal
- sunt purtătoare de dobânzi
Criteriile de clasificare a creditelor sunt :
1. în raport cu durata relațiilor de credit
- pe termen scurt
- pe termen mediu
- pe termen lung
2. în raport cu calitatea partenerilor ce intră în relații de credit
- credit bancar ( unde creditorul este o instituție bancară, iar condițiile de
creditare le fixează creditorul, negocierea fiind rară )
- credit public ( debitorul este statul )
- credit comercial ( între partenerii de afaceri condițiile de creditare le propune
creditorul și de regulă sunt negociate între părți )
 Relațiile de asigurări reprezintă ansamblul relațiilor economico-financiare ce se
stabilesc între asigurat și asigurator . Prin contractul de asigurare, asiguratorul se obligă să
plătească o primă societății de asigurări, iar în cadrul procedurii riscului asigurat acesta se
obligă să achite asiguratului sau unei terțe persoane denumită beneficiar o despăgubire sau
suma asigurată.
Funcțiile îndeplinite de relațiile de asigurare
- funcția de repartiție
- funcția de control
- funcția de compensare a pagubelor
- funcția de prevenire a producerii pagubelor
- funcția financiară
Clasificarea asigurărilor
1. după forma pe care o îmbracă
- asigurări obligatorii ( prin efectul legi sunt reglementate prin acte normative cu
caracter obligatoriu )
- asigurări facultative ( întemeiate pe un contract )
2. după obiectul asigurării
- asigurări de bunuri ( materiale )
- asigurări de persoane
- asigurări de răspundere civilă ( au ca obiect răspunderea față de terț )
3. după natura relațiilor dintre asigurat și asigurator
- asigurări directe ( raportul se stabilește în mod unic între asigurat și asigurator )
- coasigurări ( în care există mai mulți asiguratori și un singur asigurat )
- reasigurări ( în care asiguratorul se asigură la o altă societate )
4. după cadrul în care se operează
- asigurări interne
- asigurări externe
 Cheltuieli publice

Cheltuielile publice se referă la funcția de alocare a finanțelor publice și anume la

repartizarea și utilizarea resurselor financiare ale statului.
După criteriul instituției care le efectuează, cheltuielile publice se împart în
1. Cheltuielile publice efectuate de admnistrațiile publice centrale de stat
- Finanțate din bugetul de stat
- Finanțate din bugetul asigurărilor sociale de stat
- Finanțate din fonduri europene, speciale ( bugetare sau extrabugetare )
2. Cheltuielile publice efectuate de admnistrațiile publice locale
3. Cheltuielile publice efectuate de organisme internaționale
După criteriul luării în calcul a transferurilor, cheltuielile publice se clasifică în
1. Cheltuieli neconsolidate ce cuprind transferurile
2. Cheltuieli consolidate când se scad transferurile
După destinația cheltuielor publice
1. Avans de PIB ( ch. ale institutelor publice pentru formarea brută de capital )
2. Consum definitiv de PIB ( ch. curente sau de funcționare )
După criteriul sursei de finanțare
1. Ch. bugetare - finanțate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat,
bugetele locale, bugetele instituțiilor publice autonome .
2. Ch. finanțate din fonduri cu destinație specială
3. Ch.extrabugetare ( finanțate din resurse financiare neincluse în bugetele
admnistrației publice – veniturile care se pot constitui ca extrabugetare se
menționează în prevederi legale – cheltuielile efectuate din veniturile
extrabugetare sunt stabilite în mod autonom de admnistrațiile publice care au
realizat venituri extrabugetare )
4. Ch. efectuate din bugetul trezoreriei publice

În concluzie, ch. publice le includ pe cele bugetare și în plus pe cele efectuate din
fonduri extrabugetare sau din veniturile proprii obținute de instituțiile publice.

Clasificația cheltuielilor publice se poate face pe baza criterilor de conținut, dar și pe

baza unor criterii operaționale ce rezultă din practica financiară. Astfel avem:
1. Clasificația administrativă, bazată pe instituțiile prin care se efectuează
cheltuielile publice ( minister, instituții publice-autonome, județe etc. ) se asigură
o repartizare a ch pe o structură existentă bine ierarhizată și care permite
 identificarea ușoară a ordonatorilor de credite, a beneficiarilor și a legăturilor pe
verticală .
2. Clasificația economică
2.1. După natura ch
- curente/ de funcționare ( care asigură întreținerea activității instituției )
- de capital/ de investiții ( au în vedere dezvoltarea și modernizarea instituției )
2.2. După tipul de ch
- Ch privind serviciile publice ( presupun existența unei contraprestații )
- Ch de transfer ( nu presupun contraprestație )
3. Clasificația funcțională – are în vedere structura de activitate ( domenii, ramuri,
sectoare, zone, regiuni )
4. Clasificația financiară – are în vedere momentul în care este efectuată ch și
modul în care sunt afectate resursele financiare publice.
4.1. Ch definitive, care se finalizează prin plăți la scadente certe.
4.2. Ch temporale, ce reprezintă operațiuni de trezorerie reflectate în
conturi speciale ce vizează rambursarea unor împrumuturi publice sau
regularizarea unor avansuri.
4.3. Ch virtuale, ce reprezintă ch care se pot declanșa numai condiționat
de producerea unor evenimente ( de ex. Garanții de stat )
5. Clasificația ONU
5.1. Funcțională, de ex servicii publice generale, apărare, educative,
sănătate, recreație, cultură, religie, securitate socială și bunăstare, acțiuni
economice, locuințe și servicii comunale, alte ch.
5.2. Economică, identifică cheltuielile după implicarea PIB ( consumul final,
formarea brută de capital )
1. Ch acțiuni economice și servicii publice