EXAMEN

Finantele - totalitatea resurselor banesti aflate la dispozitia colectivitatilor publice si a

unitatilor patrimoniale private si de stat care sunt destinate indeplinirii functiilor, sarcinilor sau
obiectivelor acestora.

Finantele publice - ansamblul mijloacelor banesti prelevate la dispozitia statului si

colectivitatilor locale pentru acoperirea cheltuielilor publice de interes national si local.

Finantele private - totalitatea fondurilor banesti aflate la dispozitia entitatilor economice

private si care sunt destinate realizarii obiectivelor acestora.

Relaţiile financiare reprezintă un transfer de valoare care modifică mărimea valorii părţilor
relaţiei. Transferul de valoare trebuie să îndeplinească cumulativ trei condiţii:

· să fie în formă bănească (transferul în natură nu generează relaţii financiare);

· să se facă fără o contraprestaţie directă sau nerambursabil (impozite, alocaţii pentru

copii, subvenţii, contribuţii sociale ş.a.);

· să aibă titlu nerambursabil (depozite bancare, credite bancare) şi să satisfacă

întotdeauna necesităţi cu caracter public, colectiv.

Finanţele ca sistem pot fi privite dintr-un împătrit punct de vedere, şi anume:

1. Ca sistem de relaţii economice în expresie valorică şi care exprimă un transfer de resurse

financiare, ce se produc în anumite condiţii; fiind format din

Sistemul financiar public

· relaţiile care se evidenţiază în bugetul de stat şi în bugetele sociale;

· relaţiile care se evidenţiază în bugetul asigurărilor de sănătate şi în bugetele altor acţiuni

care ţin de asigurările sociale;

· relaţiile generate de constituirea şi repartizarea fondurilor speciale extrabugetare;

Sistemul financiar privat

· relaţiile de credit bancar;

· relaţiile de asigurări şi reasigurări de bunuri, persoane şi răspundere civilă;

· relaţiile generate de constituirea fondurilor la dispoziţia unităţilor economice

2. Ca sistem de fonduri de resurse financiare ce se constituie în economie la anumite

niveluri şi se utilizează în scopuri precis determinate.
 3. Ca sistem de planuri financiare, care evidenţiază anumite procese prevăzute a se
produce în economie, în decursul unei anumite perioade de timp.

4. Ca sistem de instituţii şi organe, care participă la organizarea relaţiilor, la constituirea şi

distribuirea fondurilor, precum şi la elaborarea, executarea şi controlul planurilor financiare.

Mecanismul financiar - modul de organizare a fluxurilor financiar-monetare, si modul de

constituire, distribuire si utilizare a fondurilor banesti financiare.

- sis financiar, parghiile financiare, metodele administrative de conducere,

codul institutional si legal

Mecanismul financiar „functioneaza” prin intermediul fluxurilor financiare, a circuitelor

financiare si a ciclurilor financiare.

Mecanismul economic se referă la modul în care resursele economice sunt distribuite, alocate
și utilizate pentru a satisface nevoile și dorințele unei societăți. Acesta include ansamblul
proceselor, instituțiilor și relațiilor care guvernează producția, distribuția și consumul de bunuri
și servicii într-o economie.

Fondurile financiare care intră în componenţe sistemului financiar sunt structurate după
diferite criterii :

2. După nivelul (eşalonul) la care se constituie, distingem fonduri constituite la nivel central
sau macroeconomic (Fondul Bugetar de Stat, Fondurile de creditare)

3. După destinaţia pe care o capătă, distingem fonduri de înlocuire şi dezvoltare (fondurile

proprii ale intreprinderilor, fondurile procurate de acestea pe piaţa capitalului de
împrumut)

Pîrghia este instrument de natură economică sau financiară, cu ajutorul căreia statul
acţionează asupra interesului economic al unei colectivităţi determinate sau al membrilor
acesteia luaţi în mod individual pentru realizarea unui obiectiv anumit, sau stimulînd evoluţia în
direcţiile dorite.

Pârghiile financiare se bazează pe categoriile specifice finanţelor publice, are în vedere

folosirea tehnicilor de prelevare a resurselor financiare la dispoziţia statului şi tehnicilor de
alocare spre utilizare a resurselor financiare ale statului. S-au elaborat variante numeroase de
ajustare macroeconomică cu aplicabilitate în numeroase ţări bogate în principal pe aceste
pârghii cu suportul în prelevările de către stat şi finanţate de către stat:

· Împrumuturi.

· Subvenţii, investiţii, transferuri

· Burse, pensii, indemnizaţii

Abordarea economică a capitalului - întreprinderea dispune de active fizice şi financiare care

formează capitalul economic, iar mărimea capitalului economic este dată de activul brut al
bilanţului. CE= suma elementelor de activ.

Abordarea financiară a capitalului - din punct de vedere financiar, capitalul este reprezentat
de cantitatea de monedă adusă de acţionari sau asociaţi, la care se adaugă suma generată de
activitatea proprie (profitul) şi imobilizată în deţinerea capitalului social și economic.

Din punct de vedere patrimonial, capitalul financiar reprezintă fonduri proprii.El poate fi
schimbat la preţul pieţei dat de cursul la bursă al acţiunilor, situaţie în care apare, astfel, şi
noţiunea de capitalizare bursieră.

Sub raport juridic, este utilizată noţiunea de capital social, ea fiind înţeleasă sub forma
contribuţiei în numerar sau în natură a asociaţilor sau acţionarilor la constituirea sau
dezvoltarea întreprinderii.

Capitalurile proprii se formează din contribuţii externe şi interne. Contribuţiile externe

cuprind aportul proprietarilor şi eventual unele aporturi ale statului, ale unor organisme
specializate. Contribuţiile interne sunt constituite din sumele ce se degajă ca urmare a capacităţi
de autofinanţare a agenţilor economici sau întreprinderii.

În evoluţia întreprinderii apar nevoi suplimentare de capital determinate de expansiunea sau

insuficienţa capitalurilor proprii. Majorarea de capital se poate face în principal prin
următoarele căi:

– aporturile noi în numerar şi în natură;

– încorporarea de rezerve;

– convertirea creanţelor;

– fuziunea şi absorbţia.

Împrumuturile pe termen lung pot fi:

· împrumuturi obligatare ;

· împrumuturi de la organisme specializate sunt cele acordate de organisme de plasament

în valori mobiliare

· împrumuturi de la stat;

· împrumuturi de la bănci.

Împrumuturile pe termen scurt (de până la un an) sunt acordate de bănci pentru acoperirea,
în primul rând, a nevoilor ciclului de exploatare al întreprinderii. Împrumuturile pe termen
scurt iau forma:

· fie a creditului - furnizor,

 · fie a creditului bancar pe termen scurt.

Plasamentele de capital pe termen lung se materializează în active imobilizate, iar

plasamentele pe termen scurt în active circulante.

Activele imobilizate cuprind clădiri utilizate în producție, mijloace de transport, utilaje sau alte
echipamente.

Activele circulante se deosebesc între ele atât după natura şi permanenţa lor în circuit cât şi
după rapiditatea transformării lor în lichidităţi.

Costul capitalului propriu este egal cu rata de rentabilitate cerută de acţionarii firmei.

Costul capitalului împrumutat (datoriilor) corespunde cheltuielilor suportate de firmă ca

urmare a recurgerii la împrumuturi.

Din punct de vedere contabil, amortizarea este procesul de depreciere a activelor imobilizate,
cauzată de uzura în timp, și evoluția tehnicii. Agenții economici calculează, înregistrează și
recuperează uzura capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, în scopul refacerii
acestuia.

Din punct de vedere financiar, fondul de amortizare are efect asupra expansiunii firmei, având
în vedere că, între momentul constituirii și cel al utilizării sale, fondurile financiare pot fi plasate
în scopul obținerii de câștiguri sau satisfacerii altor necesități ale întreprinderii.

Elemente de calcul necesare în procesul amortizării activelor :

· sfera, valoarea şi structura imobilizărilor amortizabile;

· durata normală de funcţionare a imobilizărilor corporale sau activelor fixe;

· existentul de active fixe şi rulajul în cursul anului.

Finanţarea activelor circulante se face din trei surse importante:

1. pasivele de exploatare;

2. fondul de rulment;

3. creditele de trezorerie.

În privinţa surselor privind finanţarea activelor circulante trebuie avute în vedere şi datoriile
faţă de furnizori, stat, salariaţi, asigurări sociale. O mare însemnătate având în vedere
dimensionarea acestor resurse care, la rândul lor, sunt determinate de decalajul de timp ce
apare între momentul în care se nasc datoriile şi până în cel al lichidării lor, adică al efectuării
plăţilor respective.
 Echilibrul financiar al unei întreprinderi se referă la capacitatea acesteia de a-și gestiona
resursele și obligațiile în așa fel încât să poată opera în mod sustenabil și să își atingă obiectivele
financiare pe termen lung.

Indicatorul care permite caracterizarea activităţii realizate de întreprindere din punct de

vedere cantitativ şi calitativ este profitul. El reflectă câştigul în formă bănească obţinut de cei
care desfăşoară activităţi economice.
 Profitul se determină prin scăderea costurilor totale din veniturile totale ale unei entități (cum
ar fi o întreprindere sau o persoană) într-un anumit interval de timp.

Decizia de dividend reprezintă hotărârea luată de către o companie privind suma de bani pe
care o va distribui acționarilor săi sub formă de dividende. Dividendele sunt plăți periodice
făcute acționarilor unei companii din profitul acesteia și reprezintă o modalitate prin care
companiile împart beneficiile financiare cu investitorii lor.

Conditii de acordare a dividendelor:

-profitabilitatea firmei

-datoriile si obligatiile : companiile pot avea obligații financiare, cum ar fi plăți de dobânzi sau
datorii scadente, care pot influența capacitatea lor de a acorda dividende

Politica dividendelor este influenţată de o serie de factori, dintre care amintim:

· Situaţia financiară a întreprinderii.

· Preferinţele acţionarilor.

· Psihologia investitorilor.

· Fiscalitatea.

Marja comercială reprezintă diferența procentuală dintre prețul de vânzare al unui produs sau
serviciu și costul său de producție sau achiziție.

Cifra de afaceri este o măsură financiară care reprezintă valoarea totală a vânzărilor realizate
de o companie într-un anumit interval de timp, de obicei într-un an fiscal sau un trimestru.

Excedentul brut de exploatare (EBE) reprezintă suma rămasă după deducerea costurilor
variabile de producție și operațiune din veniturile totale ale unei companii.

Rezultatul net al exercițiului reprezintă profitul sau pierderea netă obținută de o companie
într-un anumit interval de timp, de obicei într-un an fiscal.

Evaluarea rentabilității activității unei firme implică utilizarea unui set de indicatori financiari
care măsoară capacitatea acesteia de a genera profit în contextul operațiunilor sale curente.
 Sistemul bancar reprezintă ansamblul instituţiilor autorizate să efectueze operaţiuni bancare
pe teritoriul unei ţări.

Băncile comerciale au apărut în legătură cu dezvoltarea comerţului şi acumulările de capitaluri

băneşti. Băncile comerciale sunt acelea care efectuează toate tipurile de operaţiuni bancare.
Totuşi, constituirea de depozite şi acordarea de credite constituie operaţiunile de bază ale
acestora.

Băncile comerciale îndeplinesc trei funcţii de bază:

· să atragă resursele disponibile ale clienţilor (persoane fizice şi juridice) sub formă de
depozite (atragerea fondurilor);

· să permită clienţilor să-şi retragă banii sau să-i transfere în alte conturi;

· să acorde împrumuturi clienţilor care solicită credite, folosind depozitele atrase.

Operaţiunile de activ ale băncilor comerciale sunt:

4. OPERATIUNI DE CREDITARE - creditarea agentilor economici

- creditarea persoanelor fizice

 2. OPERATIUNI DE PLASAMENT - constau în achiziţia de efecte publice (titluri de stat) şi acţiuni,
reprezentând o modalitate de valorificare a resurselor băncilor în vederea obţinerii de profit din
activitatea bancară.

Operatiunile de pasiv sunt :

5. FORMAREA FONDURILOR PROPRII - prezintă importanţă prin modul de constituire a

capitalului social, prin emisiunea şi subscrierea de acţiuni.

6. CONSTITUIREA DEPOZITELOR - reprezintă cea mai importantă operaţiune de pasiv a

băncilor de depozit, fiind o principală modalitate de mobilizare a capitalurilor disponibile
temporar în economie şi de fructificare a acestora prin intermediul băncilor.

7. OPERATIUNI DE REFINANTARE - intervin atunci când băncile îşi „consumă" fondurile

proprii şi resursele atrase prin depozite şi constau în procurarea resurselor de la Banca
Centrală-BNR.

Componentele relatiei de credit :

8. Participanţii la relaţia de credit - evidenţiate în două categorii: pe de o parte, creditorul

(împrumulătorul) adică persoana fizică sau juridică care acordă împrumutul, iar, pe de
cealaltă parte, debitorul (împrumutatul) adică persoana care primeşte împrumutul şi
care se obligă în schimb la rambursarea acestuia şi la plata unei dobânzi.

9. Promisiunea de rambursare şi garantarea creditului - angajamentul debitorului de a

rambursa, la scadenţă, valoarea capitalului împrumutat, plus dobânda, ca preţ al
acestuia.

10. Scadența - perioada scadentă la care debitorul urmează să returneze suma de bani
 împrumutată şi variază în funcţie de forma şi caracteristicile creditului acordat.

11. Dobânda - caracteristică esenţială a creditului şi constituie preţul capitalului utilizat sau
„chiria” pe care o plăteşte debitorul pentru dreptul care i se acordă, cel de a folosi
capitalul împrumutat.

12. Consemnarea și transferabilitatea

Creditului comercial reprezintă cea mai importantă categorie de credit pe termen scurt și
reprezintă creditul pe care şi-l acordă agenţii economici la vânzarea mărfurilor sub forma
amânării plăţilor.

Instrumentele de credit utilizate în cazul creditelor comerciale sunt reprezentate de cambii şi

alte efecte comerciale. Acest fapt permite transferabilitatea creanţelor către un alt beneficiar
(băncile, alte instituţii de credit), realizându-se modificarea calitativă a creditului, din credit
comercial în credit bancar.

Creditul bancar - prezintă avantajul unei mai mari flexibilităţi comparativ cu cel comercial,
întrucât sumele disponibile pot fi orientate către diferite forme de activitate economică.

Creditul obligatar reprezintă resursele mobilizate de participanţii la relaţiile de credit prin

emisiunea de obligaţiuni (titluri de valoare cu scadenţă mai mare de un an) şi plasarea acestora
pe piaţa primară de capital.

Creditul de consum - reprezintă vânzarea cu plata în rate a unor bunuri de consum personal,
de folosinţă îndelungată şi de mare valoare (mobilă, autoturisme).

Creditul de consum prezintă o serie de avantaje dar și dezavantaje cum ar fi:

· permite accesul cumpărătorilor cu venituri mai mici la bunurile de folosinţă îndelungată

şi de valoare mare.

· în cazul în care condiţiile economice sunt de aşa manieră încât facilitează accesul la
importuri de calitate mai bună şi cu preţuri mai scăzute, creşterea necontrolată a acestei
forme de creditare poate avea efecte negative asupra industriei autohtone prin scăderea
vânzărilor, a profiturilor şi, deci, a producţiei, urmată de disponibilizări de personal sau
închideri de unităţi productive.

Dobânda poate fi definită ca reprezentând o formă de remunerare a creditului de către

debitor, pentru folosirea capitalului împrumutat. Astfel, dobânda poate fi privită ca „preţ” al
capitalului împrumutat şi poate fi analizată atât ca mărime absolută, cât şi în mărime relativă
(sub formă de rată procentuală).

Din punct de vedere al băncii:

Dobânda bonificată reprezintă nivelul dobânzii cu care sunt remunerate disponibilităţile

băneşti ale celor care şi-au constituit depozite bancare. (rata inflatiei, rata de refinantare).
 Dobânda percepută exprimă dobânda încasată de bănci de la clienţii care beneficiază de
creditele acordate. (erodarea monetara, profitul bancar).

Din punct de vedere al relaţiei existente:

Dobânda nominală și dobânda reală

Din punct de vedere al perioadei t:

Dobânda simplă se calculează atunci când scadenţa nu depăşeşte 12 luni.

Dobânda compusă se calculează atunci când scadenţa depăşeşte 12 luni.