Tema 2.

Mecanismul și sistemul
financiar

1. Noțiunea de mecanismul financiar

2. Caracteristica sistemului financiar
3. Pîrghiile economico-financiare
4. Metode administrative de gestiune financiară
5. Organe cu atribuţii şi răspunderi în domeniul
finanţelor
1. Noțiunea de mecanismul financiar

Mecanismul financiar este o componentă de

structură funcţională a mecanismului
economic şi exprimă modul de organizare şi
circulaţie a fluxurilor financiare prin care se
realizează mobilizarea, repartizarea şi
utilizarea fondurilor financiare constituite în
cadrul economiei naţionale.
Mecanismul financiar are o structură
complexă care cuprinde:
- sistemul financiar;
- pîrghiile financiare utilizate de stat pentru
influenţarea activităţii economice;
- metodele administrative de conducere
folosite în domeniul finanţelor;
- cadrul instituţional format din instituţii şi
organe cu atribuţii în domeniul finanţelor;
- cadrul juridic, format din legi, decrete,
hotărîri şi alte reglementări cu caracter
normativ în domeniul finanţelor.
ţări cu economie planificată
• planul-directivă

țări cu economie de piață

• piața concurențială
 autoritate agent
publică economic

STATUL

organizator şi creditor şi debitor,

finanţator al
asigurărilor etc.
 Conceptul de sistem financiar are un conţinut foarte complex şi
anume:

a) ca un sistem de relaţii economice, în expresie bănească, prin care

se vehiculează resurse financiare;
b) ca un sistem de fonduri de resurse financiare ce se constituie în
economie şi se utilizează în scopuri precis determinate;
c) ca un sistem de insituţii care participă la organizarea relaţiilor, la
consituirea şi distribuirea fondurilor, precum şi elaborarea,
executarea şi controlul planurilor financiare;
d) ca un sistem de planuri financiare (instrumente de conducere şi
reglare), care reflectă anumite procese prevăzute a se produce în
economie, în cursul unei perioade de timp determinate.
a) Prin prizma relaţiilor economice, sistemul financiar se
prezintă ca un ansamblu de relaţii financiare ce se manifestă în
procesul complex de constituire, distribuire şi utilizare a
fondurilor băneşti, şi este format din:
 sistemul financiar public;
 sistemul financiar privat.
2. Caracteristica sistemului financiar

Sistemul financiar public cuprinde:

 BS şi BL;
 BASS;
 Bugetele instituţiile publice autonome;
 B. instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din BS,
BL sau BASS;
 B. instituţiilor publice finanţate integral din veniturile
proprii;
 B. Trezoreriei Statului;
 B. fondurilor externe rambursabile;
 B. creditelor externe nerambursabile;
 Creditul public.
 Sistemul financiar privat cuprinde:

 Creditul bancar;
 Asigurări de bunuri, persoane şi
răspundere civilă;
 Finanţele întreprinderilor
b) Ca sistem de fonduri de resurse financiare care
se constituie în economie la anumite niveluri şi se utilizează în scopuri
precis determinate.
O imagine de ansamblu asupra acestui sistem poate fi realizată prin
gruparea acestora după mai multe criterii:

I. după nivelul la care se constituie distingem următoarele fonduri:

- la nivel central sau macroeconomic, care se constituie şi se
administrează de către autorităţile sau instituţiile centrale, presupunând,
în principiu, realizarea unor obiective de interes macroeconomic sau
social (fondul bugetar al administraţiei centrale de stat; fondurile
asigurărilor sociale; fondurile de creditare);
- la nivel mediu sau intermediar (fondurile bugetare ale raioanelor,
municipiilor, oraşelor şi comunelor);
- la nivel microeconomic (fondurile proprii ale întreprinderilor,
instiruţiilor), avân ca scop satisfacerea nevoilor de funcţionare şi
dezvoltare a acestora.
II. după destinsţia dată resurselor din fondurile financiare:
- fonduri de înlocuire şi dezvoltare, printre care se regăsesc
fondurile proprii ale întreprinderilor destinate activităţii producţie,
comerţ, investiţii, precum şi fondurile împrumutate pentru
activităţile curente sau de investiţii, fondurile speciale
extrabugetare folosite pentru lucrări cu caracter de investziţii;
- fonduri de consum, din care fac parte: fondurile bugetare şi
extabugetare pentru consumul curent, fondurile de asigurări socale,
anumite părţi din fondurile proprii ale întreprinderilor destinate
acţiunilor cu caracter social sau stimulări materiale a salariaţilor,
precum şi partea din resursele băneşti ale populaţiei destinată
consumului curent;
- fonduri de asigurare, care sunt destinate, în principal, asigurărilor
sociale, asigurări de bunuri, persoane, răspundere civilă, fie pentru
consumul curent, fie pentru activităţi de investiţii;
- fonduri de rezervă, care se constituie la dispoziţia anumitor
entităţi economice şi sociale şi sunt destinate finanţării unor nevoi
imprevezibile.
III. după forma de proprietate în care sunt administrate fondurile
financiare:
- fonduri financiare publice (fondul bugetar al administraţiei centrale
de stat; fondul asigurărilor sociale de stat);
- fonduri financiare private (fondurile societăţilor comerciale,
bancare, de asigurare şi reasigurare cu capital privat sau mixt,
resursele băneşti ale populaţiei).

IV. după titlul cu care se fac prelevări:

- prelevări cu titlu definitiv şi caracter obligatoriu (impozite, taxe);
- prelevări cu titlu rambursabil şi caracter facultativ (depuneri la
bănci);
- transferuri externe rambursabile sau nerambursabile (dotaţii,
ajutoare).
c) ca sistem de instituţii şi organe, care
participă la organizarea relaţiilor, la constituirea
şi distribuirea fondurilor, precum şi la elaborarea,
executarea şi controlul planurilor financiare.

d) ca sistem de planuri financiare, care

evidenţiază anumite procese prevăzute a se
produce în economie, în decursul unei anumite
perioade de timp.
 3. Pârghiile economico-financiare
Pârghiile economico–financiare reprezintă instrumente de natură
economică sau financiară, cu ajutorul cărora statul acţionează pentru
stimularea interesului economic al unei colectivităţi determinate sau al
membrilor acesteia luaţi în mod individual pentru realizarea unui
obiectiv anumit sau stimulând evoluţia în direcţiile dorite.
Pîrghiile financiare reprezintă o totalitate de relaţii financiare
prin intermediul cărora se încasează veniturile sau se efectuează
cheltuielile publice pentru îndeplinirea unor scopuri binedeterminate.
Relaţiile financiare apar în calitate de pîrghii financiare numai
atunci când îndeplinesc anumite funcţii economice sau sociale (de
stimulare sau limitare a unor activităţi) şi contribuie la soluţionarea
unor probleme de interes naţional.
Pîrghiile economico-financiare ocupă un loc important în
mecanismul de funcţionare al economiei şi se comportă ca metode
economice de conducere.
 Efectele ce le produc pîrghiile financiare acţionează pentru:
• stimularea sau restrângerea unor activităţi;
• susţinerea unor pături sociale şi a unor categorii de persoane;
• pentru ocuparea forţei de muncă.
După rolul pe care îl au în cadrul procesului de repartizare
deosebim:
1. pîrghiile financiare de mobilizare includ impozitele şi taxele.
De exemplu: taxele vamale în calitate de pîrghie financiară de
mobilizare stimulează sau limitează importul şi exportul prin
stabilirea unor cote de impunere diferenţiate pe categorii de
mărfuri.
2. pîrghiile financiare de repartiţie iau forma subvenţiilor,
alocaţiilor, pensiilor, burselor. De exemplu: alocaţiile şi pensiile
sunt pîrghii financiare de repartiţie, ce contribuie la susţinerea
păturilor social-vulnerabile.
4. Metode administrative de gestiune financiară
includ:
- planificarea financiară;
- controlul financiar.
Planificarea financiară reprezintă activitatea de elaborare a
planurilor financiare prin determinarea volumului resurselor
financiare, formelor şi metodelor de mobilizare a acestora,
stabilirea indicatorilor financiari, proporţiilor şi mărimii
fondurilor de mijloace băneşti, surselor de formare a lor şi
obiectivelor de utilizare.
Planurile financiare publice cu caracter executoriu sunt:
1.bugetul administraţiei centrale de stat;
2.bugetele locale;
3.bugetul asigurărilor sociale de stat;
4.bugetele fondurilor speciale;
5.bugetele de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor publice
autonome.
 Controlul financiar reprezintă activitatea de verificare a respectării şi
aplicării corecte a normelor juridice ce reglementează activităţile financiare.

Controlul financiar se clasifică după următoarele criterii:

1. în dependenţă de subiectele care îl exercită:
- controlul de stat;
- controlul intergospodăresc;
- controlul independent.
2. după forma controlului:
- controlul preventiv;
- controlul curent;
- controlul post operativ.
3. după metodele de efectuare:
- controlul documental parţial;
- analiză;
- revizie: totală, parţială, tematică, complexă.
5. Organe cu atribuţii şi răspunderi în domeniul
finanţelor publice
La soluţionarea problemelor financiare participă o multitudine de organe şi anume:
1. organe care fac parte din sistemul democraţiei reprezentative (organele puterii
centrale şi locale de stat):
 Parlamentul;
 Consiliile raionale, municipale, orăşeneşti şi comunale.
2. organe care fac parte din autoritatea administrativă (organele administraţiei de
stat centrale şi locale):
 Guvernul;
 Ministerele;
 Alte organe centrale ale administraţiei publice de stat;
 Prefecturile şi primăriile.
3. Organe financiare specializate ale puterii executive, compartimente financiare
din unităţile economice şi instituţii:
 Ministerul Finanţelor;
 Băncile;
 Societăţile de asigurări şi reasigurări;
 Compartimente financiare din ministere şi alte organe centrale ale administraţiei de
stat, din prefecturi şi primării, din întreprinderi şi instituţii.
1. Parlamentul ca organ legislativ suprem exercită următoarele funcţii:
a) dezbate sau aprobă programul Guvernului privind principalele direcţii ale
politicii economice şi financiare a statului;
b) stabileşte prin lege impozitele, taxele, alte venituri ale fondurilor financiare
publice.
c) examinează şi aprobă Legea bugetului de stat, Legea bugetului asigurărilor
sociale de stat, Legea finanţelor publice locale şi legile privind organizarea şi
funcţionarea ministerelor, departamentelor.

2. Guvernul ca organ suprem al administraţiei de stat efectuează conducerea

generală a activităţii în domeniul finanţelor. Sarcinile:
a) stabileşte funcţiile ministerelor, departamentelor, coordonează activitatea
lor şi exercită controlul asupra ei;
b) elaborează şi implementează în practică hotărâri în domeniul finanţelor;
c) examinează periodic situaţia financiară în economie, execuţia bugetului
public naţional şi ia măsuri pentru îmbunătăţirea echilibrului financiar.
3. Ministerul finanţelor implementează în practică politica statului în domeniul FP şi are
următoarele funcţii:
a) elaborează şi realizează politica bugetar-fiscală;
b) elaborează proiectul bugetului de stat şi stabileşte relaţiile între bugete;
c) asigură execuţia de casă a bugetului de stat prin sistemul trezorerial;
d) efectuează controlul asupra execuţiei bugetului de stat prin analiza veniturilor încasate şi
controlul utilizării raţionale a resurselor bugetare;
e) elaborează proiecte de legi şi alte acte normative în domeniul finanţelor;
) gestionează creditul public, datoria internă şi externă.
g) îndrumă organele financiare teritoriale în probleme ce vizează elaborarea, aprobarea şi
executarea bugetelor locale.
4. Trezoreria este un departament din competenţa Ministerului Finanţelor ce înfăptuieşte
execuţia de casă a bugetului prin încasarea veniturilor în contul bugetului de stat şi
efectuarea cheltuielilor bugetare prevăzute.
5. Curtea de Conturi este organul suprem de control în domeniul finanţelor şi efectuează
controlul asupra:
a) formării şi utilizării resurselor bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat;
b) formării şi gestionării datoriei publice, respectarea garanţiilor de stat pentru creditele
nterne şi externe.
c) orientării şi eficienţei activităţii economice a întreprinderilor de stat. În acest context se
verifică legalitatea activităţii întreprinderii, veridicitatea evidenţei contabile, activitatea
6. Serviciul fiscal de stat. (Inspectoratul fiscal de stat, teritorial). Serviciul
fiscal de stat controlează modul de calcul corect şi revărsare deplină şi la
termen a obligaţiilor fiscale. Funcţiile:
a) efectuează controlul fiscal;
b) asigură execuţia silită a obligaţiilor fiscale;
c) rezolvă reclamaţiile contribuabililor;
d) emite ordine şi alte acte normative cu caracter fiscal.

7. Banca Naţională stabileşte şi coordonează politica monetar-creditară a

statului, ce are ca obiectiv menţinerea stabilităţii valutei naţionale.