UNITATEA DE ÎNVĂȚARE II

SISTEMUL FINANCIAR. MECANISMUL FINANCIAR

Cuprins

2.1. Introducere
2.2. Obiective
2.3. Subiecte de studiu
2.3.1. Sistemul financiar şi componentele sale
2.3.2. Conţinutul şi funcţionalitatea mecanismului financiar
2.3.3. Componente ale mecanismului financiar
2.3.3.1. Sistemul fondurilor de resurse financiare
2.3.3.2. Fluxurile financiare
2.3.3.3. Pârghiile economico-financiare
2.3.4. Caracterizarea principalelor categorii de pârghii economico-financiare
2.3.4.1. Pârghii specifice domeniului bugetar
2.3.4.2. Alte categorii de pârghii
2.3.5. Cadrul normativ privind activitatea financiară
2.3.6. Conţinutul şi necesitatea aparatului financiar
2.3.7. Instituţii şi organisme specializate ale aparatului financiar
2.4. Rezumat
2.5. Test de autoevaluare
2.6. Concluzii
2.7. Sarcină de învățare
2.8. Bibliografie obligatorie

2.1. Introducere

Organizațiile statale și cele private necesită constituirea fondurilor bănești în

vederea realizării sarcinilor și funcțiilor lor. Unitatea de învățare se referă la tipurile
de fonduri bănești ce pot fi constituite de aceste organizații și corelarea acestor
fonduri cu sarcinile care trebuie realizate, la modul specific de formare și alocare a
acestor fonduri. De asemenea, unitatea de învățare definește conceptele și analizează
modul de funcționare a mecanismului de formare și repartizare a fondurilor bănești.
Unitatea de învăţare prezintă care sunt principalele legi ce reglementează activitatea
financiară, ce este aparatul financiar, care sunt componentele acestuia în România.
Principalele întrebări la care vom răspunde pe parcursul acestei unități de învățare
sunt: Ce este și care sunt componentele sistemului financiar? Ce este și care sunt
componentele mecanismului financiar? Prin ce se particularizează pârghiile
economic-financiare?

33
 Cunoştinţe preliminare: fonduri de resurse bănești, nevoi umane

Resurse necesare şi recomandări de studiu: resursele de la bibliografia

obligatorie; acces la internet

Durata de învăţare: 180 de minute

2.2. Obiective

Obiectivul specific: dobândirea cunoștințelor și abilităților teoretice privind sistemul

și mecanismul financiar

Obiectivele operaționale
După parcurgerea conținutului, toți studentii vor putea:
- Să definească sistemul financiar, mecanismul financiar, fluxurile financiare,
pârghiile economic-financiare;
- Să deosebească între sistemul financiar și mecanismul financiar;
- Să distingă și să exemplifice componentele sistemului financiar;
- Să enumere componentele mecanismului financiar;
- Să clasifice fondurile de resurse bănești în funcție de diferite criterii;
- Să clasifice fluxurile financiare;
- să exemplifice diferite categorii de fluxuri financiare;
- Să enumere pârghiile specific domeniului bugetar;
- Să explice modul de activizare a pârghiilor specific domeniului bugetar;
- Să enumere celelalte categorii de pârghii economico-financiare;
- Să enumere principalele legi ce coordonează activitatea financiară;
- Să enumere principalele aspect reglementate de cadrul normative privind
activitatea financiară;
- Să diferențieze între aparatul financiar în sens larg și în sens restrâns;
- Să exemplifice diverse instituții care fac parte din aparatul financiar în sens
larg și în sens restrâns.

2.3. Subiecte de studiu

2.3.1. Sistemul financiar şi componentele sale

Finanţele intervin în satisfacerea nevoilor publice şi în susţinerea afacerilor,

iar aceste nevoi au o mare diversitate şi se caracterizează printr-o amploare deosebită.
Ca urmare, este necesar să se constituie şi să se repartizeze mai multe fonduri de
resurse financiare. Deşi aceste fonduri sunt diferite, au surse şi destinaţii specifice şi
un circuit distinct, între ele există intense mişcări de resurse băneşti, generând operaţii

34
financiare care se află într-o strânsă interdependenţă1. Aceste aspecte generează
necesitatea privirii relaţiilor financiare sub forma unui sistem – sistemul financiar.
Sistemul financiar este definit drept ansamblul elementelor (subsistemelor
sau verigilor) care asigură formarea şi repartizarea fondurilor de natură financiară şi
al interacţiunilor (raporturilor, legăturilor) dintre aceste elemente2.
Sistemul financiar presupune analiza raporturilor financiare având la bază
criteriul felului fondurilor şi destinaţiei acestora.
Astfel, sistemul financiar este alcătuit din două mari componente:
- sistemul fondurilor centralizate de resurse băneşti, care se constituie la
dispoziţia statului sau a instituţiilor sale şi care au în vedere satisfacerea nevoilor
generale. În această categorie se includ fondul bugetar public, fondurile de asigurări şi
protecţie socială administrate de stat, fondul de creditare al economiei naţionale aflat
la BNR, fondul pentru ajutorul de şomaj, fondul de risc şi accidente, etc.;
- sistemul fondurilor necentralizate de resurse băneşti, care se constituie la
nivelul întreprinderilor şi care au în vedere asigurarea derulării afacerilor. Fondurile
de resurse băneşti necentralizate pot fi capitalurile proprii ale agenţilor economici,
fondurile de asigurări sociale cu caracter autonom, fondurile reprezentate de
economiile băneşti ale populaţiei, fondurile societăţilor private de asigurări şi
reasigurări, fondurile asociaţiilor şi organizaţiilor cu caracter cooperatist, fondurile
organizaţiilor cu caracter nelucrativ.
Se observă că cele două categorii de fonduri sunt alcătuite, la rândul lor, din
alte fonduri care se aseamănă în ceea ce priveşte modul de formare şi de administrare,
precum şi în ceea ce priveşte destinaţia şi modul de utilizare a lor. În general pentru
fiecare nevoie sau fel de trebuinţă se constituie câte o grupă distinctă de fonduri
băneşti, însă pentru susţinerea efortului financiar generat de anumite grupe de nevoi
sunt atrase mai multe categorii de fonduri.
Felul fondurilor derivă din structura nevoilor ce urmează a fi acoperite.
Nevoile pot fi structurate în trei mari grupe3:
a) nevoi individuale, care sunt satisfăcute de regulă prin intermediul bunurilor
private sau marfare dobândite de obicei prin intermediul pieţei. Acoperirea acestor
nevoi se face în mod preponderent din fondurile cu caracter necentralizat aflate la
dispoziţia populaţiei sau a agenţilor economici;
b) nevoi sociale, a căror satisfacere se asigură prin intermediul unor bunuri cu
caracter nemarfar, a căror procurare nu se face prin intermediul pieţei, ci ele sunt
asigurate de către stat.
În categoria nevoilor sociale, a căror satisfacere se asigură de către stat, se
includ:
- consumul comun al membrilor societăţii, care include consumul de bunuri
colective, indivizibile, de către toti beneficiarii acestui tip de consum;
- consumul social al populaţiei, care are în vedere domeniul social-cultural;
- cheltuielile cu acţiuni de asigurări sociale, de securitate şi protecţie socială.

1
M.A. Georgescu, Administrarea finanţelor publice şi a bugetului, Editura ProUniversitaria,
Bucureşti, 2009, pag. 34
2
C. Tulai, op.cit., pag. 54
3
Ibidem, pag. 55-57

35
 Pentru acoperirea nevoilor sociale, statul constituie o serie de fonduri cu
caracter centralizat, şi anume: fondurile bugetului public şi fondurile de asigurare şi
protecţie socială.
c) nevoi proprii ale agenţilor economici, care se referă la acele categorii de
trebuinţe care este necesar a fi satisfăcute pentru a asigura manifestarea pe piaţă a
agenţilor economici. În categoria nevoilor proprii ale agenţilor economici se include
atât consumul intermediar, cât şi consumul final al unor bunuri şi servicii.
În ceea ce priveşte nevoile proprii ale agenţilor economici, acestea sunt
acoperite în mod preponderent din fondurile cu caracter necentralizat aflate la
dispoziţia lor sau a altor agenţi economici, iar în unele cazuri şi prin fondurile
centralizate (subvenţii).
Între cele două categorii de fonduri, centralizate şi necentralizate, precum şi
între diferitele fonduri din cadrul aceleiaşi categorii, au loc o serie de transferuri de
resurse băneşti, fluxuri în dublu sens, care pot avea caracter obligatoriu sau facultativ,
titlu definitiv sau rambursabil.
Raporturile financiare generate de formarea şi repartizarea fondurilor de
resurse băneşti, au două trăsături comune4:
- se individualizează, alcătuind categorii distincte de raporturi, în funcţie de o
multitudine de elemente cum ar fi: categoriile de participanţi la procesul de repartiţie
a resurselor băneşti în cadrul cărora iau naştere raporturile respective, procedeele şi
instrumentele utilizate pentru repartizarea fondurilor, nivelul la care se constituie
fondurile şi destinaţia acestora;
- se intercondiţionează reciproc, formând un sistem unitar, coerent, închegat,
caracterizat prin unitate şi diversitate.

2.3.2. Conţinutul şi funcţionalitatea mecanismului financiar

În timp ce conceptul de sistem financiar exprimă mai mult o abordare

teoretică ce afirmă existenţa unor fonduri de resurse băneşti distincte şi
interdependente, mecanismul financiar are un caracter preponderent pragmatic, el
reflectând cadrul organizatoric de manifestare a relaţiilor financiare sub forma lor
concretă de fluxuri financiare5.
Conceperea mecanismului financiar presupune stabilirea, prin intermediul
unor reglementări juridice adecvate, a modului de organizare şi conducere a fluxurilor
financiare prin care se formează şi repartizează fondurile de natură financiară.
Elaborarea sistemului de fonduri financiare presupune stabilirea condiţiilor de
formare şi repartizare a acestora, a legăturilor de corespondenţă dintre ele, a
metodelor de procurare şi alocare a resurselor, a principiilor în baza cărora să se
realizeze procurarea şi alocarea fondurilor. Ca urmare, mecanismul financiar
reprezintă un ansamblu de structuri şi forme de existenţă, de principii, metode şi
pârghii de mişcare şi conducere specifice domeniului financiar 6.

4
P. Banc, op. cit., pag. 55
5
M.A. Georgescu, op.cit., pag. 43
6
I. Tulai, op.cit., pag. 67

36
 Din definiţie se desprind elementele componente ale mecanismului financiar 7:
- ansamblul de structuri care dau conţinut raporturilor de natură financiară
şi care se concretizează în fondurile de resurse băneşti constituite în cadrul economiei
naţionale;
- formele organizatorice ale mecanismului financiar, reprezentate de
fluxurile financiare ce se stabilesc între diferitele categorii de fonduri;
- metodele specifice mecanismului financiar, al căror conţinut este dat de
metodele de procurare şi alocare a resurselor;
- principiile şi regulile care guvernează mecanismul financiar, care
stabilesc cadrul general în ceea ce priveşte dimensionarea şi administrarea fondurilor
de resurse băneşti;
- pârghiile specifice domeniului financiar, respectiv metodele indirecte prin
care se pot induce economiei naţionale impulsuri de stimulare sau de inhibare a unor
activităţi economice;
- reglementările juridice adecvate, care condiţionează funcţionarea
mecanismului financiar.

2.3.3. Componente ale mecanismului financiar

2.3.3.1. Sistemul fondurilor de resurse financiare

Fiecare fond are o anumită raţiune de a fiinţa, propriile reguli, metode şi

instrumente de constituire şi repartizare, surse specifice de alimentare, destinaţii
distincte ale resurselor mobilizate, se gestionează în mod distinct şi într-o manieră
specifică, corelaţii cu celelalte fonduri.
La baza individualizării fondurilor se stabilesc o serie de criterii, printre
acestea identificându-se8: sursele de alimentare a fondurilor, tehnica de dimensionare
a resurselor mobilizate, modul de administrare a fondurilor, destinaţia resurselor
băneşti, legăturile stabilite cu alte categorii de fonduri, motivaţia de a fiinţa, etc.
Având în vedere deosebirile dintre fonduri, fiecare fond de resurse băneşti are
propriul mecanism, cu o complexitate mai redusă, care se conectează la mecanismele
parţiale ale celorlalte fonduri, astfel că totalitatea acestor mecanisme parţiale şi
individuale alcătuiesc mecanismul financiar de ansamblu. Eventualele deficienţe de
concepere sau funcţionare a acestor mecanisme parţiale pot afecta funcţionalitatea
sistemului, ceea ce induce necesitatea capacităţii de corectare a disfuncţionalităţilor
mecanismului9.
Din perspectiva nivelului organizatoric la care se constituie fondurile,
deosebim:

7
după P. Banc, Elemente de teoria finanţelor şi finanţe publice, Editura Bălgrad, Alba Iulia,
2001, pag. 61-62.
8
P. Banc, op.cit., pag. 77
9
I. Tulai, op.cit., pag. 69

37
 a) fonduri băneşti constituite la nivel macroeconomic, în acestea incluzându-
se fonduri administrate în mod centralizat (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale
de stat, fonduri cu destinaţie specială, fondurile de creditare);
b) fonduri băneşti constituite la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale
(nivel mezoeconomic), incluzând resursele care alimentează bugetele locale ale
judeţelor şi localităţilor;
b) fonduri constituite la nivel microeconomic, adică la nivelul fiecărei unităţi
economice şi a populaţiei.
În funcţie de destinaţia fondurilor de resurse băneşti, identificăm următoarele
categorii10:
a) fonduri de înlocuire şi dezvoltare;
b) fonduri de consum;
c) fonduri de rezervă;
d) fonduri de asigurare.
Fondurile de înlocuire şi dezvoltare au ca principală menire înlocuirea
capitalului fix uzat fizic sau moral (fondurile de înlocuire), precum şi extinderea şi
modernizarea prin restructurare sau retehnologizare a capacităţilor economice
existente sau crearea unor noi întreprinderi (fondurile de dezvoltare).
Alimentarea fondurilor de resurse destinate înlocuirii şi dezvoltării se face din
interiorul unităţilor pe seama resurselor proprii (provenite din recuperarea prin
amortizare a capitalului fix şi a imobilizărilor necorporale utilizate sau recuperarea în
formă bănească a contravalorii factorilor materiali ai producţiei prin includerea
acesteia în preţul produselor, repartizarea unei părţi din profit, aducerea unor noi
aporturi de capital în formă bănească, eventuale facilităţi fiscale), din exteriorul
acesteia prin apel la piaţa financiară sau prin efort bugetar.
Fondurile de consum reflectă resursele financiare ce vor fi implicate în
consumul final. Aceste fonduri sunt susţinute prin resurse bugetare (inclusiv fondul
asigurărilor sociale) în cazul consumului comun al membrilor societăţii, respectiv prin
efortul financiar propriu al agenţilor economici şi populaţiei când este vorba despre
consumul individual.
Fondurile de rezervă servesc pentru înfăptuirea unor obiective şi acţiuni cu
caracter neprevăzut, pentru acoperirea unor eventuale pierderi cauzate de diferite
evenimente sau pentru asigurarea unei anumite stabilităţi în perioadele de criză.
Acestea sunt constituite la nivelul bugetelor publice cu acest titlu sau la nivelul
întreprinderilor.
Fondurile de asigurare se constituie cu scopul acoperirii unor anumite
riscuri, cum ar fi: asigurarea resurselor băneşti în caz de incapacitate temporară sau
permanentă de muncă, acoperirea pierderilor cauzate de incendii, calamităţi, etc.
Fondurile de asigurare se constituie pe baza a două principii:
- principiul mutualităţii sau întrajutorării;
- principiul de agent economic, conform căruia activitatea de asigurare este
considerată o afacere cu caracter profitabil.
În aceeaşi categorie a fondurilor de asigurare se înscrie şi fondul de
intervenţie la dispoziţia Guvernului, care se constituie în cadrul bugetului de stat
pentru finanţarea operaţiunilor legate de înlăturarea efectelor unor calamităţi naturale.

10
I. Văcărel, op.cit., pag. 77

38
 În funcţie de forma de proprietate, fondurile pot fi:
- fonduri proprietate publică (fondurile bugetelor publice, fondurile
întreprinderilor cu capital integral sau majoritar de stat);
- fonduri proprietate privată (fondurile proprii ale agenţilor economici cu
capital integral sau majoritar privat, fondurile proprii ale populaţiei).
După titlul cu care se fac prelevările la fonduri identificăm:
- prelevări cu titlu definitiv şi cu caracter obligatoriu (impozite, taxe,
contribuţii);
- prelevări cu titlu rambursabil şi cu caracter facultativ (subscrieri la
împrumuturi de stat);
- transferuri externe rambursabile (împrumuturi contractate în străinătate) sau
nerambursabile (granturi, donaţii, ajutoare, etc.).
În ceea ce priveşte plăţile, acestea au fie titlu definitiv şi nerambursabil
(alocaţii bugetare, alocaţii pentru investiţii, etc.), fie titlu rambursabil (credite, etc.)

2.3.3.2. Fluxurile financiare

Ca urmare a conectării la acelaşi sistem, între fondurile de natură financiară

au loc o serie de mişcări de resurse băneşti, intrări şi ieşiri, dar mişcări de resurse
apar şi între sistemul financiar şi mediul său exterior (cetăţenii ţării, dar şi cei din alte
ţări). Mişcările de fonduri băneşti în cadrul componentelor sistemului financiar,
precum şi mişcările dintre fiecare element al sistemului şi mediul său exterior
formează fluxurile financiare11.
În funcţie de fondurile ce intervin, precum şi de conţinutul economic al
fluxurilor respective, identificăm:
- fluxuri de resurse băneşti între fondurile agenţilor economici şi fondurile
centralizate;
- fluxuri de resurse băneşti numai între fondurile centralizate;
- fluxuri interne de autofinanţare;
- fluxuri de resurse băneşti ocazionate de înfăptuirea legăturii dintre sistemul
financiar şi mediul extern (cetăţenii).
Fluxurile de resurse băneşti între agenţii economici şi fondurile administrate
centralizat sunt cele mai frecvente.
Aceste fluxuri se manifestă atât în sens ascendent, adică dinspre agenţii
economici spre fondurile administrate centralizat, cât şi în sens descendent, dinspre
fondurile centralizate către agenţii economici.
Principalele fluxuri cu caracter ascendent din această categorie sunt date de
următoarele operaţiuni de plăţi, cu caracter obligatoriu sau facultativ, efectuate de
către agenţii economici:
- plata impozitelor, taxelor, altor obligaţii cu caracter fiscal şi nefiscal către
bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele locale;
- plata obligaţiilor către diferite fonduri speciale.

11
P. Banc, op.cit., pag. 79

39
 Principalele fluxuri în sens descendent sunt reprezentate de: acordarea de la
buget a unor subvenţii pentru realizarea acţiunilor de dezvoltare şi acoperirea altor
nevoi ale întreprinderilor, restituirea unor impozite şi taxe conform prevederilor
legale, acordarea, din bugetul asigurărilor sociale de stat, a indemnizaţiilor pentru
incapacitatea temporară de muncă, pentru maternitate, pentru îngrijirea copilului,
acordarea, din fondul de şomaj, a ajutoarelor de şomaj sau a alocaţiilor de sprijin.
Fluxurile de resurse băneşti dintre fondurile administrate centralizat, mai
putin intense şi frecvente, reprezintă mişcările de resurse ce au loc între bugetul de
stat, pe de o parte, şi toate celelalte bugete ce alcătuiesc bugetul general consolidat, pe
de altă parte(transferuri, sume defalcate, etc.).
Fluxurile interne de autofinanţare reflectă mişcările de resurse financiare
proprii întreprinderii prin care se asigură finanţarea activităţilor de exploatare şi de
investiţii. Refacerea capitalului investit în scopul menţinerii nivelului patrimoniului
utilizează amortizarea ca resursă internă de finanţare, în timp ce creşterea capitalului
investit în scopul creşterii patrimoniului utilizează beneficiile nedistribuite ca resursă
internă de finanţare12.
Fluxurile de resurse băneşti prin care se reflectă legătură sistemului
financiar cu mediul său extern se înfăptuiesc în două planuri: cu populaţia ţării, în
calitate de cetăţeni ai acesteia, şi cu alte ţări.
Legăturile dintre fondurile administrate centralizat şi populaţie se derulează
în ambele sensuri astfel:
- de la populaţie spre fonduri au loc mişcări de resurse băneşti concretizate în
plata impozitelor şi taxelor, plata contribuţiei angajatului pentru fondul de şomaj sau
către asigurările sociale de stat (fluxuri ascendente);
- în sens descendent au loc mişcări de resurse băneşti referitoare plăţi din
fondurile centralizate în beneficiul populaţiei. Este vorba de plata pensiilor, a
ajutoarelor sociale, a alocaţiilor de stat, a altor sume reprezentând forme de sprijin
bănesc a populaţiei din partea statului;
- plata primelor de asigurare reprezintă un flux financiar ascendent, în timp ce
încasarea despăgubirilor şi a sumelor asigurate de către populaţie este un flux bănesc
nefinanciar, întrucât nevoile acoperite sunt individuale;
- depunerea economiilor băneşti ale populaţiei la bănci, rambursarea
împrumuturilor contractate şi plata dobânzilor de către populaţie pentru
împrumuturile contractate reprezintă un flux financiar ascendant, în timp ce retragerea
sumelor depuse şi încasarea dobânzilor de către populaţie reprezintă fluxuri
descendente băneşti nefinanciare;
- achiziţionarea de către populaţie a acţiunilor, obligaţiunilor sau titlurilor de
stat reprezintă fluxuri financiare ascendente, în timp ce vânzarea titlurilor de valoare,
încasarea dobânzilor sau dividendelor sau rambursarea către populaţie a valorii
împrumutului reprezintă fluxuri băneşti nefinanciare de tip descendent.
Mişcări de resurse băneşti iau naştere şi între sistemul financiar şi alte ţări.
Aceste fluxuri sunt ocazionate de legături multiple pe care ţara noastră şi cetăţenii săi
le au cu străinătatea. Cele mai multe mişcări de resurse băneşti sunt ocazionate de

12
M. Pirtea, ş.a., Managementul financiar al companiei, Editura Mirton, Timişoara, 2010, pag.
65

40
activităţi de comerţ exterior, dar şi de relaţiile ţării cu instituţii financiare (cotizaţii,
primiri şi rambursări de împrumuturi, etc.).

2.3.3.3. Pârghiile economico-financiare

Practica financiară a consacrat metode variate şi mutiple de constituire şi

dirijare a fondurilor de resurse financiare. Între acestea, unele servesc doar pentru
alimentarea unui fond de resurse băneşti, fiind un simplu canal colector al resurselor,
altele au doar rolul de a dirija către beneficiari resursele băneşti acumulate la un fond,
fără a îndeplini o altă misiune economică, astfel că nici acestea nu au vocaţie de
pârghie. Metodele de prelevare şi de plată capătă caracter de pârghie în măsura în
care, asigurând înfăptuirea funcţiei de repartiţie a finanţelor, influenţează pozitiv
anumite laturi ale activităţii economice în diverse faze ale reproducţiei sociale 13.
Pârghiile economico-financiare semnifică metode economice indirecte
folosite de către stat pentru a transmite impulsuri, fie de stimulare, fie de inhibare a
unor acţiuni şi activităţi economico-sociale prin intermediul influenţării intereselor
economice al unei colectivităţi determinate sau al membrilor acesteia luaţi în mod
individual, astfel încât acestea să conveargă spre interesul general al societăţii. Spre
deosebire de pârghiile economico-financiare, care reprezintă categorii economice,
instrumentele economico-financiare reprezintă documente cu caracter administrativ
prin care se poate influenţa o latură sau alta a vieţii economico-sociale.
Spre deosebire de instrumentele economico-financiare, pârghiile economico-
financiare reprezintă metode economice şi nu administrative de conducere, care au
capacitate de influenţare şi orientare a activităţilor dintr-un anumit domeniu în mod
indirect, prin încercarea statului de a influenţa comportamentul celor cărora li se
adresează. Pârghiile economico-financiare sunt ataşate politicilor economico-
financiare, iar acţiunea lor constă nu numai în trezirea interesului economic al
participanţilor la procesele economice în realizarea anumitor obiective, dar şi în
sancţionarea materială a acestora, care echivalează cu o „cointeresare negativă”14.
Pe de altă parte, formele concrete pe care le poate îmbrăca instrumentul
economico-financiar sunt multiple: plan, prognoză sau program de dezvoltare, buget
de venituri şi cheltuieli, etc., în cadrul acestora regăsindu-şi reflectarea, sub forma
unor indicatori specifici, previziunile evoluţiilor unor fenomene şi procese
economico-financiare ce dau concreteţe politicilor economico-financiare, iar prin
intermediul acestora se asigură conducerea operativă a activităţii economico-
financiare a statului sau agenţilor economici.
Folosirea pârghiilor economico-financiare nu exclude necesitatea utilizării, în
completare, a unor metode administrative, intrucât pârghiile nu elimină în totalitate
fluctuaţiile generate de factorii dezechilibranţi.
Pârghiile economico-financiare se particularizează faţă de alte metode de
conducere prin următoarele trăsături caracteristice15:

13
I. Văcărel, Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1992, pag. 61
14
I. Văcărel, Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007, pag. 81
15
după P. Banc, op.cit., pag. 83-84

41
 a) sunt metode economice şi nu administrative de intervenţie a statului în
viaţa economică şi socială, metode prin care statul intervine încercând să influenţeze
în mod indirect, pe căi economice, comportamentul agenţilor economici şi populaţiei;
b) sunt categorii economice activizate, prin intermediul pârghiilor economico
- financiare statul reuşind să influenţeze şi să orienteze anumite laturi ale activităţii
economice în diferite faze ale procesului reproducţiei sociale;
c) pârghiile economico-financiare au atât virtuţi stimulatorii, cât şi forţă
coercitivă. Astfel, prin intermediul pârghiilor se încurajează fenomenele pozitive şi se
încearcă inhibarea celor negative, însă cele mai eficiente pârghii sunt considerate a fi
acelea care acţionează prin stimulente;
d) pârghiile economico-financiare trebuie să se caracterizeze prin oarecare
stabilitate, dar mai ales prin elasticitate şi flexibilitate. Stabilitatea pârghiilor este dată
de proprietăţile acestora de a rămâne nemodificate o perioadă îndelungată de timp, iar
elasticitatea şi flexibilitatea pârghiilor reflectă proprietatea acestora de a se putea
adapta cu uşurinţă schimbărilor continue din domeniul vieţii economice;
e) pârghiile economico-financiare trebuie să aibă o acţiune convergentă şi
efecte complementare. Acţiunea convergentă a lor trebuie să se reflecte prin
contribuţia pe care acestea şi-o aduc la armonizarea interselor individuale cu cele
colective, la stimularea şi protejarea afacerilor private, la armonizarea interesului
public cu cel privat. Efectele complementare ale pârghiilor financiare reflectă
necesitatea ca acestea să se completeze reciproc, să nu se anihileze, iar prin acţiunea
lor conjugată efectele urmărite să se multiplice.
Pentru influenţarea unor procese economico-financiare, statul poate utiliza
diverse categorii de pârghii, unele fiind legate de realizarea în practică a funcţiei de
repartiţie a finanţelor (pârghiile financiare), altele care nu au o legătură directă cu
această funcţie (pârghiile economice).

2.3.4. Caracterizarea principalelor categorii de pârghii economico-

financiare
2.3.3. Componente ale mecanismului financiar
Întrucât pârghiile economico-financiare au o acţiune conjugată, iar efectele
lor se completează şi se multiplică, acestea se integrează într-un sistem numit sistemul
pârghiilor economico-financiare.

2.3.4.1. Pârghii specifice domeniului bugetar

În categoria pârghiilor specifice domeniului bugetar se includ: impozitele,

taxele, subvenţiile, transferurile, alocaţiile bugetare, diverse metode de echilibrare a
bugetului.
Impozitele şi taxele reprezintă una din cele mai importante pârghii financiare,
prin intermediul lor putându-se influenţa toate fazele procesului reproducţiei sociale,
precum şi relaţiile economice externe. Impozitul dobândeşte calitatea de pârghie
financiară numai dacă pe lângă funcţia lui tradiţională, aceea de mobilizare de
venituri pentru stat, îndeplineşte şi o altă sau alte funcţii, transformându-se dintr-o
plată neutră şi amorfă într-un instrument de orientare şi influenţare.

42
 Soluţiile de activizare constau în16:
- acordarea unor exonerări fiscale, sub forma scutirilor sau reducerilor de
impozite pentru anumite categorii de activităţi, producerii anumitor bunuri,
exportului, etc., în vederea stimulării acestora;
- suprataxarea unor categorii de activităţi, bunuri, servicii, exporturi,
importuri, în vederea descurajării lor.
Subvenţiile presupun acordarea de către stat, din veniturile sale ordinare, a
unor sume de bani cu titlu gratuit şi nerambursabil către ramuri şi sectoare economice
cu caracter strategic sau importante pentru întreaga economie naţională. Subvenţiile
pot avea forme diverse: subvenţii directe pe produs, subvenţii indirecte prin oferte de
preţ, ofertă de servicii gratuite sau cu plată redusă, suportarea unei părţi din dobânda
creditelor din surse bugetare.
Transferurile exprimă sume de bani acordate de la bugetul de stat către
diferite alte bugete publice, şi în special către bugetele locale, în vederea echilibrării
acestora. Prin intermediul acestor transferuri se poate stimula dezvoltarea unor
activităţi economice prin care se valorifică anumite resurse locale de materii prime şi
materiale, se pot realiza diferite activităţi în domeniul protecţiei sociale, etc.
Alocaţiile bugetare pot fi şi ele utilizate ca pârghii financiare, prin majorarea
sau diminuarea acestora spre anumite categorii de destinaţii. Spre exemplu, creşterea
cheltuielilor pentru ocrotirea sănătăţii determină o creştere a capacităţii de muncă a
populaţiei ţării respective, iar creşterea cheltuielilor pentru educaţie şi cercetare
contribuie la sporirea îndemânărilor, deprinderilor şi cunoştinţelor populaţiei ţării, cu
efecte pozitive asupra activităţii economice. Cheltuieli bugetare sunt destinate şi
pentru asigurarea veniturilor necesare unor categorii de populaţie pentru subzistenţă.
Aceste cheltuieli îmbracă forma pensiilor, a burselor, a alocaţiilor pentru copii, a
indemnizaţiilor pentru şomaj.
Metodele de echilibrare a bugetului (fondul de rezervă şi cel de egalizare sau
amortizarea alternativă a datoriei publice în cazul politicilor bugetare contraciclice,
împrumuturile publice în cazul politicilor compensatorii) pot fi utilizate ca pârghii
financiare. Adoptarea unei politici a deficitului sistematic presupune utilizarea
categoriilor de pârghii discutate anterior pentru restabilirea echilibrului economic de
ansamblu al economiei, cu sacrificarea echilibrului bugetar.
Prin intermediul pârghiilor bugetare statul urmăreşte realizarea nu numai a
unor obiective de ordin economic, dar şi cu caracter social.

2.3.4.2. Alte categorii de pârghii

A.Pârghii din domeniul monetar şi al creditului

Principalele pârghii din domeniul monetar şi de credit sunt reprezentate de
rata dobânzii de politică monetară17 (în România, începând cu 2011 egală cu rata
dobânzii de referinţă) şi rezervele minime obligatorii, prin intermediul cărora banca

16
M.A.Georgescu, op.cit., pag. 51
17
Rata dobânzii de politică monetară este definită ca fiind rata dobânzii utilizată pentru
principalele operaţiuni de piaţă monetară ale băncii naţionale.

43
centrală reglează nivelul lichidităţii în economie, prin intermediul accesului la
împrumuturi18.
Actualmente în România, principalele operaţiuni de piaţă sunt operaţiunile
repo pe termen de o săptămână, care reprezintă tranzacţii reversibile, destinate
injectării de lichiditate, în cadrul cărora BNR cumpără de la instituţiile de credit
active eligibile pentru tranzacţionare, cu angajamentul acestora de a răscumpăra
activele respective la o dată ulterioară şi la un preţ stabilit la data tranzacţiei.
Rezervele minime obligatorii sunt reprezentate de disponibilităţi băneşti ale
instituţiilor de credit, în lei şi în valută, păstrate în conturi deschise la Banca
Naţională a României.
Funcţiile principale ale mecanismului rezervelor monetare obligatorii
constituite în lei sunt cea de control monetar şi cea de stabilizare a ratelor dobânzilor
de pe piaţa monetară interbancară. Rolul major al rezervelor monetare obligatorii în
valută este acela de a tempera expansiunea creditului în valută.

B. Pârghii din domeniul valutar

În domeniul valutar, ca pârghie financiară se utilizează cursul de schimb al
monedei naţionale, curs care reflectă preţul monedei naţionale exprimat în moneda
străină.
Cursul valutar reprezintă o pârghie prin intermediul căreia statul influenţează
atât economia naţională, cât şi balanţa de plăţi externe. Astfel, un curs valutar ridicat
favorizează exportul, în timp ce un curs valutar scăzut favorizează importul. Cursul
de schimb al monedei naţionale se poate stabili fie în mod liber pe piaţă în funcţie de
jocul liber al cererii şi al ofertei, fie de către Banca Naţională (Banca Centrală a
statului) pe baza propriilor estimări cu privire la evoluţia cererii şi a ofertei.
În România se utilizează prima modalitate de stabilire a cursului de schimb,
iar intervenţiile Băncii Naţionale a României au urmărit de multe ori influenţarea
cursului de schimb în vederea atenuării dezechilibrului balanţei comerciale.

C. Pârghii din domeniul asigurărilor

În domeniul asigurărilor şi protecţiei sociale, pârghiile sunt în principal,
contribuţiile pentru asigurări sociale, respectiv, pensiile, indemnizaţiile şi ajutoarele
acordate.
În cazul asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere civila, pârghiile sunt
reprezentate de:
- primele de asigurare pretinse asiguraţilor, prin care se poate stârni interesul
potenţialilor asiguraţi de a se asigura împotriva riscurilor ce îi ameninţă;
- despăgubirile de asigurare, stabilite astfel încât să menţină interesul
patrimonial al asiguraţilor pentru bunurile asigurate;
- sumele asigurate, care au rolul de a stimula persoanele să economisească
prin intermediul asigurărilor de viaţă.

18
Prezentarea se face pe baza informaţiilor prezentate pe siteul www.bnr.ro

44
 2.3.5. Cadrul normativ privind activitatea financiară

Realizarea obiectivelor politicii financiare presupune existenţa unui cadru

organizatoric şi de conducere a activităţii financiare corespunzător. Activitatea
financiară se desfăşoară în baza unor norme legale, ceea ce conferă întregului
mecanism un caracter normativ pronunţat.
Cadrul general al activităţii financiare este stabilit prin Constituţie, iar cadrul
specific de derulare a activităţii financiare este reglementat prin legi organice şi legi
ordinare.
De regulă, initiaţiva legislativă, concretizată într-un proiect de lege organică
sau ordinară, aparţine Guvernului, însă ea poate să aparţină şi unor grupuri
parlamentare, unei anumite camere a Parlamentului sau chiar cetăţenilor. În unele
situaţii, pentru o reglementare mai rapidă, Guvernul foloseşte mecanismul
ordonanţelor sau ordonanţelor de urgenţă, care însă vor trebui ulterior aprobate sau
respinse de c ătre Parlament prin intermediul legilor.
Activitatea financiar-monetară, de credit şi de plăţi din ţara noastră este
reglementată de o multitudine de legi, între care amintim:
- legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările
în vigoare;
- legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi
completările în vigoare;
- legile bugetare anuale;
- legea nr. 312/2004 privind statutul BNR;
- legea nr. 227/2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului;
- legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare;
- legea nr. 109/2008 pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
64/2007 privind datoria publică, cu modificările şi completările în vigoare;
- legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările în
vigoare;
- legea nr. 94/1992 privind Curtea de Conturi, republicată, cu modificările şi
completările în vigoare;
- legea nr. 82/1991 a contabilităţii, republicată, cu modificările şi completările
în vigoare;
- legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi
completările în vigoare;
- legea nr. 76/2002 privind ajutorul de şomaj, cu modificările şi completările
în vigoare;
- legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar public de pensii publice, cu
modificările şi completările în vigoare;
- legea nr. 107/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare la
operatorii economici, cu modificările şi completările în vigoare;

45
 - ordonanţa nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor
operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari
unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu
modificările şi completările în vigoare;
- legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea
asigurărilor, cu modificările şi completările în vigoare;
- legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto
pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.
Între aspectele reglementate de aceste acte normative se includ cele
referitoare la:
- sistemul de impozite şi taxe din România;
- provenienţa veniturilor şi destinaţia cheltuielilor administraţiei centrale de
stat şi administraţiei locale;
- modul de derulare a procesului bugetar din ţara noastră;
- stabilirea felului, conţinutului şi structurii planurilor financiare proprii ale
unităţilor economice şi instituţiilor de stat;
- nominalizarea organelor cu atribuţii în domeniul finanţelor publice;
- stabilirea competenţei, drepturilor şi răspunderilor acestor organe;
- reglementarea regimului creditelor, a procesului emisiunii, punerii în
circulaţie şi retragerii din circulaţie a banilor;
- stabilirea cadrului organizatoric şi funcţional privind activităţile de asigurări
şi protecţie socială a cetăţenilor;
- regimul asigurărilor şi reasigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere
civilă;
- condiţiile în care statul poate contracta împrumuturi de pe piaţa internă şi
externă şi modalitatea contractării, utilizării şi rambursării unor asemenea
împrumuturi;
- regimul efectelor publice ale statului;
- modul de organizare şi derulare a controlului asupra componentelor avuţiei
naţionale;
- sancţiunile care se aplică persoanelor fizice şi juridice pentru neîndeplinirea
obligaţiilor financiare faţă de stat;
- alte probleme cu implicaţii de ordin financiar.
Pentru punerea în aplicare a legilor, se elaborează o serie de alte categorii de
acte normative: hotărâri de guvern, ordine ale ministrului finanţelor publice,
guvernatorului BNR, preşedintelui ASF, norme metodologice şi regulamente
elaborate de ministere, instituţii, organe locale.
Pe baza legilor şi a celorlalte reglementări cu caracter normativ, organele
puterii executive, instituţiile şi organele specializate elaborează deciziile financiare şi
se îngrijesc de înfăptuirea lor19.

19
M.A.Georgescu, op.cit., pag. 63

46
 2.3.6. Conţinutul şi necesitatea aparatului financiar

Aparatul financiar este definit ca un ansamblu de instituţii, organe şi

organisme antrenate în înfăptuirea în practică a politicii financiare a statului, a
politicii financiare a agenţilor economici, precum şi a diferitelor entităţi
organizatorice cu caracter neguvernamental.
Organismele cu atribuţii în soluţionarea problemelor cu caracter financiar pot
fi strict specializate, având exclusiv atribuţii referitoare la soluţionarea problemelor
financiare sau pot fi nespecializate, acestea, în virtutea sarcinilor pe care le au,
trebuind să soluţioneze atât probleme cu caracter nefinanciar, cât şi probleme cu
caracter financiar.
În general, organismele nespecializate au atribuţii în aprobarea politicii
financiare, în timp ce atribuţiile organismelor specializate au în vedere elaborarea
propunerilor de politici financiare, precum şi punerea în aplicare a acestor politici.
În cazul fondurilor publice de resurse băneşti identificăm în calitate de
organisme specializate următoarele instituţii: Curtea de Conturi, Ministerul Finanţelor
Publice, comisiile de buget-finanţe ale camerelor parlamentare, în timp ce organisme
nespecializate sunt: Parlamentul, consiliile judeţene şi locale.
La nivelul finanţelor private, ca organisme specializate întâlnim
compartimentele financiare ale entităţilor organizatorice investite cu sarcina
fundamentării, executării şi controlului înfăptuirii indicatorilor financiari stabiliţi prin
bugetele de venituri şi cheltuieli, iar în calitate de organisme nespecializate întâlnim:
Adunarea Generală a Acţionarilor(AGA) sau consiliul de administraţie, care iau şi
decizii cu caracter financiar.
Având la bază distincţia dintre organismele strict specializate şi cele
nespecializate, conceptul de aparat financiar se poate aborda atât în sens larg, cât şi în
sens restrâns.
În sens larg, prin aparat financiar vom înţelege totalitatea instituţiilor şi
organismelor care rezolvă în mod direct, precum şi în mod indirect, sarcini cu caracter
financiar.
În sens restrâns, prin aparat financiar vom înţelege numai acele instituţii şi
organisme investite în mod exclusiv cu sarcini referitoare la rezolvarea unor probleme
cu caracter financiar.

2.3.7. Instituţii şi organisme specializate ale aparatului financiar

Ministerul Finanţelor Publice(MFP) reprezintă organul de specialitate al

executivului care asigură aplicarea în practică a strategiei şi programului guvernului
în domeniul finanţelor publice.
Ministerul Finanţelor Publice asigură administrarea generală a fondurilor
publice de resurse băneşti astfel încât să contribuie la dezvoltarea activităţilor
economice pe criterii de eficienţă şi la asigurarea echilibrului economic şi financiar
prin utilizarea pârghiilor financiare.

47
 În vederea înfăptuirii în practică a atribuţiilor sale, MFP dispune de o
structură organizatorică adecvată. Astfel, el este organizat la nivel central sub formă
de organism guvernamental, având la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale
subunităţi în directă subordine.
La nivel central, MFP este organizat pe direcţii generale, formate la rândul lor
din mai multe direcţii de specialitate care sunt alcătuite din servicii, birouri,
compartimente funcţionale.
În subordinea Ministerului Finanţelor Publice se organizează şi funcţionează
ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, instituţie publică cu
personalitate juridică, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. ANAF asigură
administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor venituri bugetare date prin
lege în competenţa sa, aplicarea politicii şi reglementărilor în domeniul vamal şi
exercitarea atribuţiilor de autoritate vamală, precum şi controlul operativ şi inopinat
privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte care au ca efect
evaziunea fiscală şi frauda fiscală şi vamală, precum a altor fapte date prin lege în
competenţa sa.
În subordinea ANAF se înfiinţează direcţiile generale regionale ale finanţelor
publice, instituţii publice cu personalitate juridică.
În cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice funcţionează, ca
structuri fără personalitate juridică: direcţii regionale vamale; administraţii judeţene
ale finanţelor publice; servicii fiscale municipale şi orăşeneşti, precum şi birouri
fiscale comunale; birouri vamale de interior şi de frontieră.
În cadrul direcţiilor regionale vamale funcţionează birouri vamale de interior
şi de frontieră, fără personalitate juridică.
În cadrul administraţiilor judeţene ale finanţelor publice, la nivelul
municipiilor (altele decât cele reşedinţă de judeţ) şi oraşelor pot funcţiona, ca structuri
subordonate, fără personalitate juridică, servicii fiscale municipale şi orăşeneşti,
precum şi birouri fiscale comunale la nivelul comunelor.
În cadrul ANAF se organizează şi funcţionează Direcţia generală antifraudă
fiscală, structură fără personalitate juridică, cu atribuţii de prevenire, descoperire şi
combatere a actelor şi faptelor de evaziune fiscală şi fraudă fiscală şi vamală. În
cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală funcţionează direcţii regionale antifraudă
fiscal.
Această reorganizare a ANAF s-a realizat în anul 2013.
În cadrul fiecărei camere a Parlamentului funcţionează comisii permanente
specializate în activitatea de buget-finanţe, monetară, bancară, valutară şi piața de
capital20.
Principalele atribuţii ale comisiei de specialitate buget, finanţe şi bănci sunt:
- examinarea proiectului de buget şi a legii bugetare anuale şi întocmirea
raportului de avizare sau respingere a acestor documente;
- examinarea contului anual general de încheiere a exerciţiului bugetar;
- examinarea legilor privitoare la obligaţiile băneşti cu caracter fiscal şi
nefiscal ale persoanelor fizice şi juridice faţă de stat;

20
La Camera Deputaţilor, comisia se numeşte Comisia de buget, finanţe, bănci, iar la Senat -
Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital

48
 - elaborarea de rapoarte asupra rezultatelor examinării actelor normative
enumerate şi prezentarea acestora în plenul fiecărei camere sau a celor două camere
reunite;
- examinarea şi avizarea actelor normative cu implicaţii asupra circulaţiei
băneşti interne, precum şi asupra balanţei de plăţi externe;
- alte atribuţii specifice.
În conformitate cu prevederile legii nr. 94/1992, modificată şi completată 21,
Curtea de Conturi este organul suprem de control financiar şi de jurisdicţie în
domeniul financiar din ţara noastră.
Curtea de Conturi îşi desfăşoară activitatea în mod autonom şi reprezintă
România în calitatea sa de instituţie supremă de audit în organizaţiile internaţionale
ale acestor instituţii.
Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de
administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului
public. Curtea de Conturi furnizează Parlamentului şi respectiv unităţilor
administrativ-teritoriale, rapoarte privind utilizarea şi administrarea acestora, în
conformitate cu principiile legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficienţei şi
eficacităţii22.
Principalele activităţi specifice ale Curţii de Conturi sunt cele de control şi
de audit public extern.
Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de
administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului
public.
Auditul public extern cuprinde auditul financiar şi auditul performanţei.
Misiunile de audit financiar se desfăşoară asupra conturilor de execuţie ale
bugetului general consolidat.
Misiunile de audit al performanţei au în vedere utilizarea resurselor financiare
ale statului şi ale sectorului public. Auditul performanţei se poate realiza atât la
finalul, cât şi pe parcursul desfăşurării proiectelor, programelor, proceselor sau
activităţilor supuse verificării.
Curtea de Conturi efectuează o evaluare independentă asupra economicităţii,
eficienţei şi eficacităţii cu care o entitate publică, un program, un proiect, un proces
sau o activitate utilizează resursele publice alocate pentru stabilirea obiectivelor
stabilite, iar prin constatările şi recomandările făcute, auditul performanţei trebuie să
conducă la diminuarea costului resurselor sau la sporirea rezultatelor.
În vederea îndeplinirii unor obligaţii în domeniul auditului extern, ce revin
României în calitate de stat membru al Uniunii Europene, este organizată şi
funcţionează Autoritatea de Audit pentru fondurile nerambursabile de preaderare
acordate României de Uniunea Europeană prin programele PHARE, ISPA şi
SAPARD, pentru fondurile structurale şi de coeziune, pentru Fondul European de
Garantare în Agricultură, pentru Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare

21
Legea nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată în
Monitorul Oficial nr. 282/2009
22
Legea nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, art. 21,
alin. 1

49
Rurală, pentru Fondul European pentru Pescuit, precum şi pentru fondurile acordate
în perioada postaderare23.
Autoritatea de Audit este un organism independent din punct de vedere
operaţional faţă de Curtea de Conturi şi faţă de celelalte autorităţi responsabile cu
gestionarea şi implementarea fondurilor comunitare nerambursabile. Autoritatea de
Audit raportează Comisiei Europene asupra modului de utilizare a fondurilor
comunitare nerambursabile menţionate, iar principalele constatări şi recomandări
rezultate în urma auditurilor efectuate sunt incluse în raportul public anual al Curţii de
Conturi.
În teritoriu, Autoritatea de Audit are structuri regionale organizate în judeţele
în care îşi desfăşoară activitatea agenţii, autorităţi de management şi/sau organismele
intermediare care gestionează fondurile comunitare.
Banca Naţională a României este banca centrală a statului român ce are ca
obiectiv fundamental asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor din economie.
BNR desfăşoară activităţi în următoarele direcţii24:
a) elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb;
b) autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de
credit, promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru
asigurarea stabilit ăţii financiare;
c) emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe
teritoriul României;
d) stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia;
e) administrarea rezervelor internaţionale ale României.
Instituţiile de credit se organizează şi funcţionează în conformitate cu
prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 99/2006 privind instituţiile de credit
şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări prin Legea 227/2007, cu modificările
şi completările în vigoare.
Instituţiile de credit, persoane juridice române, se pot constitui şi funcţiona în
una din următoarele categorii:
a) bănci;
b) organizaţii cooperatiste de credit;
c) bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ;
d) bănci de credit ipotecar.
Instituţiile de credit pot desfăşura, în limita autorizaţiei acordate, o serie de
activităţi25, între care atragerea de depozite şi de alte fonduri rambursabile; acordarea
de credite, incluzând printre altele: credite de consum, credite ipotecare, factoring cu
sau fără regres, finanţarea tranzacţiilor comerciale, inclusiv forfetare; leasing
financiar; etc. În afara acestor operaţiuni, instituţiile de credit se pot angaja în
operaţiuni cu bunuri mobile şi imobile în anumite condiţii prevăzute de legislaţie.

23
Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, art. 12
24
Legea nr. 312/2004 privind Statutul B ãncii Naţionale a României, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr.582 din 30 iunie 2004, art. 2, alin. 2
25
A se vedea Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 99/2006 privind instituţiile de credit şi
adecvarea capitalului, aprobată cu modificări prin Legea 227/2007, cu modificările şi
completările în vigoare, art. 18, alin.1 şi art. 20, alin.1

50
 Între instituţiile de credit, băncile reprezintă cea mai importantă componentă
din perspectiva volumului activităţii. Băncile, persoane juridice române, se constituie
sub formă juridică de societate pe acţiuni în conformitate cu prevederile legii 31/1990
cu modificările şi completările în vigoare, precum şi cu prevederile legislaţiei
specifice instituţiilor de credit. Băncile îşi pot desfăşura activitatea numai pe baza
autorizaţiei exprese primite de la Banca Naţională.
Asigurările sociale reprezintă o componentă a sistemului de securitate
socială, iar obiectivul fundamental al acestora este acordarea de prestaţii în bani ori în
servicii, în vederea compensării prejudiciilor suferite în urma producerii anumitor
riscuri, precum incapacitatea temporară sau permanentă de muncă, bătrâneţea,
şomajul, etc., cu care se confruntă persoanele asigurate 26.
În cadrul asigurărilor sociale se includ: asigurarea materială de bătrâneţe, sub
forma pensiilor; asigurarea materială pentru situaţii de boală, sub forma asigurărilor
sociale de sănătate; asigurarea materială pentru situaţii de accident; asigurarea
materială a persoanelor aflate în situaţie de şomaj, sub forma ajutorului de şomaj; alte
forme de ocrotire a persoanelor care sunt sau au fost subiecţi într-un raport juridic de
muncă, a membrilor lor de familie sau a altor persoane prevăzute de lege (trimiteri la
tratament balneo-climateric şi la odihnă, diferite tipuri de indemnizaţii).
Un rol important în gestionarea fondurilor băneşti destinate asigurărilor
sociale îi revine Ministerului Muncii și Justiției Sociale, instituţiilor aflate sub
autoritatea acestui minister (Casa Naţională de Pensii Publice, Agenţia Naţională
pentru Ocuparea Forţei de Muncă), Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Ministerul Muncii și Justiției Sociale se organizează şi funcţionează ca
organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, cu
personalitate juridică, având rol de coordonare în aplicarea strategiei şi politicilor
Guvernului în domeniile muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,
precum şi în domeniul justiţiei sociale27.
Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) este instituţia publică din România
care acordă pensii şi alte drepturi de asigurări sociale cuvenite persoanelor aflate în
sistemul public de pensii şi în cel al accidentelor de muncă şi al bolilor profesionale.
CNPP aplică politicile şi strategiile MMFPSPV privind pensiile şi alte prestaţii de
asigurări sociale şi asigură beneficiarilor săi servicii publice bazate pe transparenţă,
legalitate şi eficienţă.
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă are în vedere
gestionarea sistemului asigurărilor pentru șomaj.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) este instituţia publică,
autonomă, de interes naţional, cu personalitate juridică, al cărei principal obiect de
activitate îl reprezintă asigurarea funcţionării unitare şi coordonate a sistemului
asigurărilor sociale de sănătate din România. Printre principalele atribuţii ale CNAS
se înscriu asigurarea, supravegherea şi controlul funcţionării sistemului de asigurări
sociale de sănătate, precum şi administrarea şi gestionarea Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate.

26
I. Dumitru, Reforma sistemului de asigurări sociale din România, Teză de doctorat,
Universitatea Bucureşti, 2010
27
Hotărârea Guvernului nr. 12/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii
şi Justiţiei Sociale

51
 Sistemul asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere civilă este alcătuit
din instituţii şi societăţi de asigurări şi de reasigurări ale căror fonduri, constituite prin
intermediul primelor de asigurare, se repartizează în vederea reparării unor prejudicii
cauzate de evenimente viitoare incerte şi a căror manifestare nu poate fi influenţată,
de regulă, de intervenţia omului.
Activitatea financiară de la nivelul fiecărei entităţi economice se desfăşoară
de către compartimentul financiar contabil, compartiment specializat, organizat sub
forme diverse (direcţie financiar-contabilă, serviciu sau birou specializat în domeniul
financiar), în funcţie de volumul de activitate şi de nivelul de agregare a activităţii.
Principalele aspect abordate de compartimentele financiare sunt:
fundamentarea deciziilor financiare; elaborarea bugetelor de venituri şi cheltuieli;
efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi cu şi fără numerar; rezolvarea sarcinilor
referitoare la remunerarea muncii; la relaţiile cu terţii; la relaţiile cu bugetul statului,
etc., probleme legate de controlul integrităţii şi calităţii elementelor patrimoniale
proprii, a modului de gestionare şi administrare a acestora, precum şi probleme
referitoare la stabilirea necesităţii, legalităţii şi oportunităţii efectuării unor operaţii cu
implicaţii financiare28.

2.4. Rezumat

Politica financiară, componenta politicii generale și respective a celei

economice a statului, presupune decizii asupra metodelor şi mijloacelor concrete
utilizate pentru procurarea şi dirijarea resurselor financiare, a instrumentelor,
instituţiilor şi reglementărilor financiare, utilizate de către stat pentru influenţarea
proceselor economice si/sau a raporturilor sociale într-o etapă determinată de timp. Ea
se manifestă în mod specific în mai multe domenii ale finanțelor, și anume în
domeniul cheltuielilor publice şi în special al celor bugetare, în domeniul resurselor
financiare publice, indiferent dacă este vorba de venituri ordinare sau extraordinare,
în domeniul asigurării echilibrului financiar la nivel macroeconomic, în domeniul
asigurărilor şi protecţiei sociale a cetăţenilor, în domeniul asigurărilor şi reasigurărilor
de bunuri, persoane şi răspundere civilă, în domeniul monetar, valutar şi al creditului.
Realizarea obiectivelor politicii financiare presupune existenţa unui cadru
organizatoric şi de conducere a activităţii financiare corespunzător. Activitatea
financiară se desfăşoară în baza unor norme legale, conferind întregului mecanism un
caracter normativ pronunţat. Cadrul general al activităţii financiare este stabilit prin
Constituţie, iar cadrul specific de derulare a activităţii financiare este reglementat prin
legi organice şi legi ordinare pentru punerea cărora în aplicare se emit ulterior acte
normative suplimentare: hotărâri de guvern, ordine ale ministrului finanţelor publice,
guvernatorului BNR, preşedintelui ASF, norme metodologice şi regulamente
elaborate de ministere, instituţii, organe locale.
Toate aceste reglementări au în vedere aspecte diverse legate de formarea și
repartizarea fondurilor de resurse bănești, iar în baza legislației existente, organele
puterii executive, instituţiile şi organele specializate sau nespecializate, care formează

28
Banc P., op.cit.

52
aparatul financiar, elaborează deciziile financiare şi se îngrijesc de înfăptuirea lor.
Aparatul financiar cuprinde instituții specializate, cu atribuții doar în domeniul
financiar, cât și, în accepțiunea extinsă a conceptului, instituții nespecializate, care
trebuie să soluţioneze atât probleme cu caracter nefinanciar, cât şi probleme cu
caracter financiar. În categoria aparatului financiar, în sens restrâns, în țara noastră
includem următoarele instituții: Ministerul Finanțelor Publice, comisiile de
specialitate buget, finanţe şi bănci ale Parlamentului, Curtea de Conturi, Banca
Națională a României, instituțiile de credit, compartimentele financiar-contabile ale
întreprinderilor, instituțiile sistemului asigurărilor sociale și ale asigurărilor de bunuri,
persoane și răspundere civilă.

2.4. Rezumat

Ansamblul elementelor care asigură formarea şi repartizarea fondurilor de

natură financiară şi al interacţiunilor dintre aceste elemente și care dau substanță
sistemului financiar se grupează în două mari componente: sistemul fondurilor
centralizate, respectiv sistemul fondurilor necentralizate, având în vedere felul
fondurilor și destinația acestora. Existența unei multitudini de fonduri este dată de
necesitatea acoperirii unor nevoi diverse (individuale, sociale sau proprii agenților
economici), a căror acoperire se face de entități distincte sau complementare, iar sursa
resurselor care alimentează fondurile bănești este diferită. Prin intermediul
mecanismului financiar se stabilește modul efectiv de organizare și conducere a
fluxurilor financiare prin care se formează și repartizează fondurile de natură
financiară. Componentele mecanismul financiar sunt: fondurile de resurse bănești
constituite în cadrul economiei naționale, fluxurile financiare care se stabilesc între
diferitele categorii de fonduri, metodele de procurare și alocare a resurselor
financiare, metodele indirecte prin care se induc impulsuri de stimulare sau inhibare
activității economice (pârghii economico-financiare), principiile și regulile care
realiyeayă cadrul de dimensionare și administrare a fondurilor de resurse bănești,
reglementări juridice specifice.

2.5. Test de autoevaluare

1. Nevoile sociale:
a) se satisfac prin intermediul bunurilor private sau marfare dobândite de
obicei prin intermediul pieţei;
b) se satisfac prin intermediul unor bunuri cu caracter nemarfar, a căror
procurare nu se face prin intermediul pieţei, ci ele sunt asigurate de către stat;
c) includ consumul intermediar şi consumul final al unor bunuri şi servicii
realizat de agenţii economici.
2. Între componentele mecanismului financiar nu se regăseşte:
a) reglementările financiare;
b) pârghiile financiare;
c) aparatul financiar;

53
 d) fondurile financiare;
e) fluxurile financiare.
3. Fondurile de înlocuire şi dezvoltare:
a) reflectă resursele financiare ce vor fi implicate în consumul final;
b) se constituie cu scopul acoperirii unor anumite riscuri;
c) servesc pentru înfăptuirea unor obiective şi acţiuni cu caracter neprevăzut;
d) au ca principală menire înlocuirea capitalului fix uzat fizic sau moral,
precum şi extinderea şi modernizarea prin restructurare sau retehnologizare a
capacităţilor economice existente sau crearea unor noi întreprinderi.
4. Fac parte din categoria pârghiilor financiare următoarele:
a) subvenţiile;
b) emisiunea monetară;
c) dividendele;
d) taxele vamale:
Răspunsul corect este:
A. a+b;
B. a+c;
C. a+d;
D. a+c+d.
5. Pârghiile financiare sunt:
a) canale de colectare a veniturilor;
b) obiective ale politicii financiare;
c) metode economice de conducere indirectă a economiei;
d) metode administrative de orientare economică.
6. Aparatul financiar reprezintă:
a) totalitatea reglementărilor specifice domeniului financiar;
b) ansamblul fondurilor centralizate la dispoziţia statului;
c) metode economice de conducere indirectă a economiei;
d) un ansamblu de instituţii, organe şi organisme antrenate în înfăptuirea în
practică a politicii financiare a diferitelor entităţi organizatorice.
7. Cadrul normativ al activităţii financiare reprezintă:
a) un ansamblu de instituţii, organe şi organisme antrenate în înfăptuirea în
practică a politicii financiare a diferitelor entităţi organizatorice;
b) norme legale în baza cărora se organizează şi se conduce activitatea
financiară;
c) metode economice de conducere indirectă a economiei;
d) domeniile politicii financiare.

54
 2.6. Concluzii

Această unitate de învățare a analizat sistemul financiar, un concept teoretic

ce explică necesitatea constituirii unei multitudini de fonduri pentru acoperirea
multitudinii de nevoi existente în economie și societate. Sistemul financiar grupează
fondurile constituite în funcție de felul și destinația lor. Spre deosebire de sistemul
financiar, mecanismul financiar are un conținut pragmatic, el presupunând stabilirea
fondurilor de natură financiară ce se constituie în cadrul economiei naționale. În plus,
elaborarea mecanismului financiar presupune stabilirea condiţiilor de formare şi
repartizare a fondurilor, a legăturilor de corespondenţă dintre ele, a metodelor de
procurare şi alocare a resurselor, a principiilor în baza cărora să se realizeze
procurarea şi alocarea fondurilor. După analiza detaliată în cadrul acestei unități de
învățare a sistemului fondurilor de resurse financiare, a fluxurilor financiare și a
pârghiilor economico-financiare, următoarea unitate de învățare va avea în vedere
studiul politicii financiare, care are scopul de a asigura funcţionalitatea mecanismului
financiar, a crea cadrul adecvat pentru ca acesta să îşi manifeste capacitatea de
autoreglare şi să exercite o influenţă favorabilă asupra funcţionării mecanismului
economic de ansamblu, dar și studiul aparatului financiar, văzut ca un ansamblu de
instituţii, organe şi organisme antrenate în înfăptuirea în practică a politicii financiare
a statului, a politicii financiare a agenţilor economici, precum şi a diferitelor entităţi
organizatorice cu caracter neguvernamental. Aplicarea deciziilor de politică
financiară se face de către un ansamblu de instituții care constituie aparatul financiar.
Majoritatea deciziilor financiare au efecte asupra fondurilor de resurse bănești ale
statului, astfel că, pentru a putea analiza aceste efecte, este necesar să se studieze în
următoarea unitate de studiu sistemul bugetar al țării noastre, cu accent asupra
bugetului de stat, ca principală verigă a acestui sistem.

2.7. Sarcină de învățare

Să se comenteze următoarele texte:

"Piața - și, într-un sens mai larg, ansamblul mecanismelor comerciale – poate
funcționa numai în sfera ace1or produse și servicii ce pot fi transferate - deci și
vândute - individual unor cumpărători. Aceste bunuri sunt numite în teoria economică
“bunuri private” și reprezintă majoritatea obiectelor utile oamenilor. Există însă, așa
cum am arătat, și altfel de bunuri, numite publice, ce nu pot fi transferate și folosite
individual, cum ar fi apărarea națională sau iluminatul public. Cei care le produc
trebuie susținuti prin impozite, iar cantitatea de bunuri care le revine este în mod
necesar stabilită în sistemul politic și depinde de caracterul acestuia." (Leszek
Balcerowicz, Libertate și dezvoltare, Editura Compania, București, 2001, p. 151)

"Sistemul de piață liberă este ineficient în a oferi bunuri publice (exemplu: ilurninatul
străzilor), deoarece producătorii nu pot oferi cantități de lumină trecătorilor
individuali, care ar dori s-o cumpere. Decizia privind alocarea de resurse pentm
producerea acestor bunuri de consum co1ectiv se ia, de regulă, în afara mecanismelor

55
pieței. În țările dezvoltate economic, producerea de bunuri publice este lăsată în
seama unor întreprinderi private, care le produc în baza unor contracte cu guvemul,
care plătește contravaloarea contractelor." (Dobrotă Niță, Economie politică, Editura
Economică, București, 1997, p. 222)

2.8. Bibliografie obligatorie

1. Anghelache G., Belean P., Finanţele publice ale României, Editura Economică,
Bucureşti, 2003
2. Banc P., Elemente de teoria finanţelor şi finanţe publice, Editura Bălgrad, Alba
Iulia, 2001
3. Dănulețiu Dan Constantin, Introducere în finanțe și elemente de finanțe publice,
seria Didactica, Alba Iulia, 2013
4. Moșteanu T. (coord.), Finanțe publice: note de curs și aplicații pentru seminar,
Editura Universitară, București, 2008
5. Văcărel I., ş.a., Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007
6. Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Finanţelor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, nr.
52/2009, cu modificările şi completările în vigoare
7. Legea nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi,
republicată în Monitorul Oficial nr. 282/2009
8. Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, publicată în
Monitorul Oficial al României, nr. 582/2004, cu modificările şi completările în
vigoare
9. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 99/2006 privind instituţiile de credit şi
adecvarea capitalului, publicată în Monitorul Oficial nr. 1027/2006, aprobată cu
modificări prin Legea 227/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 480/2007, cu
modificările şi completările în vigoare
10. Hotărârea Guvernului nr. 12/2017 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Muncii și Justiției Sociale, cu modificările şi completările în vigoare
11. Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în
Monitorul Oficial nr. 852/2010, cu modificările în vigoare
12. Legea nr. 202/2006 (republicată) privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei
Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, cu modificările şi completările în
vigoare, publicată în Monitorul Oficial nr. 294/2009, cu modificările în vigoare

56