TEMA 1.

Mecanismul financiar in conditii moderne

1. Concept de mecanism financiar
2. Conditii moderne
1. Concept de mecanism financiar
Fiecare economie are structuri proprii de ramuri, forme specifice de organizare, si aplica
metode, principii de conducere, etc. De asemenea are propriul sau mecanism de functionare care
poate sa prezinte atat asemanari cat si deosebiri fata de mecanismele altor tari. Partea cea mai
vizibila a acestui mecanism o constituie sistemul complex al conducerii economice ale carui
componente de baza sunt:
1. Sistemul principiilor fundamentale de conducere a economii,
2. Sistemul de organizare a economiei, formele de legatura dintre celulele economiei
nationale si ale acesteea cu economia mondiala,
3. Sistemul crteriilor de eficienta in diferite sfere si la diferite niveluri ale economiei
nationale,
4. Sistemul parghiilor economice si metodelor administrative utilizate in conducere,
5. Sistemul mecanismelor speciale pentru intensificarea, slabirea sau oprirea anumitor
procese,
6. Sistemul informational.
Intre mecanismele de functionare a economiei nationale din diferite tari, exista conditionari
istorice comune, sau țeluri politico-ideologice, sociale, economice sau de ată natura asemenatoare,
ele sunt:
a) Forma de proprietate predominanta
b) Sistemul de conducere al economiei
c) Sistemul de repartizare al rezultatelor muncii
d) Regimul politico-ideologic
Intre mecanismele economice exista si deosebiri:
1. Nivelul fortelor de productie, marimea rezervelor de care dispune economia, conditiile
naturale, dimensiunea teritoriului.
2. Structura sociala, gradul de maturitate a relatiilor sociale, de productie si a democratismului
economiei.
3. Gradul de independenta a economiei fata de strainatate.
4. Obiectivele de politica economica, urmarite pe termen lung.
Mecanismul de functionare a economiei cuprinde o serie de componente de natura
financiara, care impreuna alcatuiesc mecanismul financiar.
 Mecanismul economic reprezinta ansamblul metodelor si instrumentelor de conducere sau
reglare a economiei nationale.
Mecanismul financiar are o structura complexa care cuprinde sistemul financiar, parghiile
fianciare utilizate de stat pentru influentarea activitatii economice, metodele administrative de
conducere folosite in domeniul finantelor, cadrul institutional alcatuit din institutii si organe
atributii in domeniul finantelor, cadrul juridic format din legi, decrete, hotarari si alte reglementari
cu caracter normativ in domeniul financiar.
Retinem!!! Deci, mecanismul financiar are o structura complexa si este format din:
- Sistemul financiar,
- Parghiile financiare,
- Metodele administrative de gestiune financiară,
- Cadrul institutional,
- Cadrul juridic.
Mentionam faptul ca mecaismul fianciar nu este stabilit o data pentru totdeauna dar este
perfectibil, are un caracter dinamic si o structura relativa.
Derularea mecanismului financiar depinde de cerintele perioadei si de interesele nationale.
In tarile cu economie planificata, planul-directivă, constituie principalul instrument de
conducere si de reglare a proceselor economice. In timp ce în tarile cu economie de piata – piata
concurențială - este cea care joaca rolul hotaritor in reglare proceselor economice, iar statul asigura
numai functionarea mecanismului economic. Totodata statul actioneaza ca:
1. Autoritate publica - atunci cand nu se limiteaza doar la asigurarea ordinii publice,
apararea nationala si intretinerea relatiilor exerne, dar influenteaza si productia
materiala, consumul, repartitia PIB-ului prin prelevarea unei parti a acestuia la fondurile
de resurse financiare publice.
2. Agent economc – respectiv in calitate de producator si consumator de bunuri si servicii.
3. Organizator si finantator al asigurarilor-
Statul influenteaza selectiv activitatea economica prin finantarea unor obiective sau actiuni
pe seama resurselor publice, precum si prin utilizarea unor instrumente economico-financiare
(impozite si taxe, transferuri si subventiile, creditul si dobanda, preturile si tarifele, taxa scontului si
cursul de schimb) de asemenea creaza cadrul institutional si juridic necesar desfasurarii activitatii.
Sistemul financiar monetar international este format din trei elemente:
1. Regimul de schimb care determină rata de schimb la care o moneda este vanduta pentru
alta moneda. Distingem 4 regimuri diferite:
 a) Neconvertibilitatea externa totala - in care se interzice persoanelor fizice si juridice sa
detina moneda internationala fara aprobare sau autorizatie, toate operatiunile valutare
desfasuranduse in sistem centralizat.
b) Regimul cursurilor fixe- in care autoritatile monetere mentin cursul de schimb la o
paritate determinata in raport cu un alt etalon, acest etalon poate fi aur, o moneda straina
sau un cos valutar.
c) Flotarea pura - este o situatie teoretica in care autoritatile monetere renuta sa declare
orice paritate si ameninta neinterventia pe piata valutara pentru sustinerea cursului de
schimb
d) Flotarea impură sau dirijată - in care cursurile sunt determinate de piata dar autoritatile
pot interveni pentru a aduce aceste cursuri la nivelul dorit de puterea centrala.
Relatiile financiar monetare - se desfasoara in principal astfel:
- La nivelul statelor, intre organismele acesora (banci centrale, organizatii statale, etc).
- La nivelul unor organismele economce internationale, intre acestea pe de o parte si
diverselor organizatii economice ale statelor pe de alta parte.
- Intre persoane fizice si juridice ce apartin unor state diferite si care participa la cercuitul
economic mondial
Cresterea gradului de interdependenta dintre economiile nationale isi pune amprenta asupra
dinamicii si structurii relatiilor financiar-monetare precum si asupra oricarora dintre compontele si
fluxurile relatiilor mondiale.
O alta definitie a relatiile financiar monetare internationale este sau reprezinta ansamblul
rapoartelor care se formeaza intre persoane fizice si persoane juridice in legatura cu miscarile de
fonduri la nivel international.
Fluxuri financiar-monetare internationale (relatii financiare internationale denumite de
anumiti autori si fluxuri financiar-monetare internationale) – au la baza aparitiei si dezvoltarii lor in
principal 3 tipuri de relatii internationale:
a) Relatii comerciale dintre statele lumii – adica exportul de marfuri la nivel de stat are ca
efect intrarea de valuta aferenta incasarii contra evaluarii marfurilor exportate, iar
importul de marfuri la nivelul unei tari genereaza un flux financiar invers de esire de
valuta pentru piata acestuia.
b) Relatii necomerciale – ele desemneaza operatiunile care nu sunt in sfera marfurilor fiind
in esenta servicii privind platile si incasarile asociate transporturilor internationale,
turismului international, incasarilor si platilor din dobanzi, comisioane si taxe privind
activitatea bancara internationala, precum si alte institutii financiare nebancare cum sunt
societatile de asigurari si reasigurari.
 c) Relatiile financiare internationale – au ca obiect principal miscarile fondurilor banesti
intre state sau intre acestea si institutiile financiare internationale. Aceste relatii
financiare pot fi sub forma unor relatii de credit intre doua sate sau intre un stat si
anumite institutii financiare bancare internationale sau a unor relaii investitionale si ele
cuprind raporturile care reflecta atragerea unor disponibilitati in valuta si restribuirea lor
in vederea satisfacerii unor cerinte ale statelor sau ale societatilor comerciale din diferite
state.
Contructia mecanismului financiar echivaleaza cu crearea competentelor de structura
necesare functionarii sale normale. Totodata mecanismul financiar poate fi abordat atat la nivel
macroeconomic (ca un mecanism global) cu atat si la alte niveluri de organizare si desfasurare a
activitatii financiare, inclusiv la nivelul microeconomic. La niveul macroeconomic – mecanismul
financiar – se reprezinta prin ansamblul de relatii si tehnici cu principii, forme, si instumente
specifice de organizare si conducere a intregii activitati financiare, implicit a fluxurilor financiar
monetare ce se deruleaza in intreaga economie.
Conceptul global – mecanismul financiar monetar – poarta amprenta sistemului social-
economic, in care functioneaza, iar constructia sa se afla sub incidenta politicii generale promovate
de catre grupurile care detin puterea in stat.
In raport cu mutatiile ce au loc in politica economica si financiara, mecanismul financiar
inregistreaza modificari structurale ce vizeaza adaptarea la noul cadru al activitatii economice fie de
mers prin eliminarea unor elemente sau adaugarea altora sau chiar in cazul unor schimbari radicale
prin inlocuirea mecanismului financiar cu altul adecvat noilor conditii.
Abordat la nvelul dat – mecanismul financiar monetar – se constituie ca o componenta a
mecansmului economic global care la randul sau prezinta particularitati generate de tipul de
economie existent in timp si spatiu. Din acest punct de vedere chiar in societatea moderna se pot
destinge cel putin 2 variante: Una ese caracteristica economiei de piata libera, bazata principial pe
procesele de autoreglare; Iar cea de-a doua corespunde fostelor economii de tip socialist, reglate
administrativ prin plan.

2. Mecanismul financiar in conditii moderne

Mecanismul financiar in conditii moderne este conceput pentru:
A. Să creeze o baza financiara reala, pentru a asigura independenta economica.
B. Asigurarea reglementarii economice in conditiile functionarii pietei a unei economii
pe mai multe niveluri.
În contextul tranzitiei catre relatiile de piata principalele directii ale impactului
mecanismului financiar asupra dezvoltarii economice a societatii sunt:
 1. Dezvoltarea diferitelor forme de relatii financiare.
2. Asigurarea dezvoltarii initiativei tuturor formelor de activitate economica.
3. Utilizarea unor parghii financiare eficiente, stimulente pentru colectivele de munca,
pentru a obtine rezultate ridicate d productie si sociale.
4. Dezvoltarea concurentei intre producatori.
5. Cresterea eficientei productiei sociale.
6. Atragerea investitiilor straine.
7. Formarea Zonelor Economice Libere.
8. Extinderea pietei financiare.
Odata cu crearea unui nou model economic in statul nostru, metdele de impact financiar
asupra dezvoltarii economiei nationale si sferei sociale sau schimbat.
Mecanismul financiar modern se manifesta printr-o interventie limitata a statului in
activitatile entitatilor de afaceri si sfera socio-culturala printr-o varietate de instrumente financiare
indirecte, formarea de fonduri financiare extrabugetare, etc.
Printre parghiile reglementarii financiare de stat principalele sunt impozitele. Cu ajutorul lor
nivelul de rentabilitate si cantitatea de acumulari de bani ramasa la dispozitia organizatiilor sunt
reglementate. Cu alte cuvinte, se creaza cerinte la fel de stresante de la stat in raport cu acestea.
Metoda fiscala a reglementarii financiare respecta pe deplin cerintele decontarii comerciale,
creând domeniul de aplicare necesar pentru functionarea tuturor celorlalte parghii si stimulente
financiare.
Mecanismul fiscal in vigoare in Republica nu indeplineste pe deplin aceste cerinte. Nivelul
ridicat de impozitare a entitatior comerciale limiteaza capacitatea lor financiara de a creste
capacitatea de productie.
Revizuire frecventa a tipurilor, conditiilor si normelor de impozitare are un impact negativ
asupra economiei, deoarece slabeste eficienta stimulentelor fiscale si impiedica intrarea de investitii
straine si mai ales creeaza incertitudine cu privire la viitor. Restructurarea mecanismului financiar
afecteaza nu numai mecanismul platilor catre bugetul entitatilor economice de toate formele de
prprietate, ci si mecanismul de impozitare a veniturilor populatiei.
Organizatiile si institutiile care desfasoara activitati nonprofit isi dezvolta independent
planurile financiare. Prinntre standardele economice utilizate in acest caz, standardul predominant
este finantarea bugetara a unor institutii de operare. Acesta serveste ca baza pentru calcularea
cantitatii totale de resurse financiare necesare pentru asigurarea activitatilor. Impactul financiar
asupra marimii venitului monetar al populatiei este cel mai eficient realizat prin impozitarea directa
a persoanelor fizice, revizuirea legislatiei in acest domeniu a vizat o definitie mai echitabila a
obligatiilor fiscale ale cetatenilor in conformitate cu suma venitului din munca pe care le primesc.
In acest caz sau in acest timp mecanismul de colectare si plata a impozitelor a fost simplificat, iar
responsabilitatea contribuabililor a fost marita. Imbunatatirea sistemului de parghii financiare
vizeaza si implicarea fondurilor gratuite. Piata financiara este un element structual integral al unei
ecomnomii marfuri–bani dezvoltate. In mod firesc, toate acestea necesita crearea si utilizarea unui
mecanism financiar adecvat care sa asigure cea mai completa coordonare a elementelor sale cu
interesele statului, si ale membrilor sai individuali.
Politica financiara este un set de masuri de stat pentru utilizarea relatiilor financiare, pentru
indeplinirea functiilor sale, de catre stat.
Factorii care afecteaza eficacitatea politicii financiare de stat:
1. O abordare stiintifica a dezvoltarii conceptului de politica financiara, care trebuie sa
indeplineasca conditiile de dezvoltare economica a statului, stadiul ciclului economic si
dispozitiile stiintei financiare se ia in considerare legile dezvoltarii sociale.
2. Prognozarea posibilelor consecinte ale implementarii masurilor propuse la determiarea
directiilor principale de utilizare a finantarilor pentru o perioada viitoare. Valabilitatea
masurilor propuse si a deciziilor viitoare cu privire la problemele finaciare ale
dezvoltarii tarii ar trebui sa fie susținută de calcule adecvate, care sa permita
determinarea, nu numai a costului total al cheltuielilor de stat pentru in punerea in
aplicare a obiectivelor stabilite si a obiectivelor politililor financiare, dar si pentru a
evalua implicatiile lor financiare.
3. Luand in considerare experienta acumulata in timpul impimentaii politicii financiare in
perioada anterioara pentru a indentifica nu numai rezultatele pozitive, dar si consecintale
negative care pot afecta negativ dezvoltarea in continuare a economiei de stat.
4. O definitie clara a indicatorilor macroeconomici care ar trebui sa serveasca drept punct
de referinta pentru evaluarea eficacitatii politicii financiare. Politica financiara trebuie sa
propuna o politica orientata spre rezultat.
5. Luarea in considerare a caracteristicilor nationale si geografice care tot au un impact
direct asupra eficacitatii politicii si alegerea prioritatilor politice.
6. O abordare integrata in dezvltarea si implementarea politicii financiare.
Toate elementele ale politicii financiare ar trebui sa fie axate pe atingerea obiectivului
comun al dezvoltarii economice, iar politica financiara trebuie sa fie coordonata cu politica
monetara, politica de stabilire a preturilor, asigurarile, politica valutei a statului, etc.
Politica financiara multivariata bazata pe posibilemodificari in conditiile moderne se acorda
multa atentie dezvoltarii prognozelor financiare, si planificarii financiare pe termen mediu.
Instrumentul dat trebuie sa fie de previzune stiintifica, de analiza variantelor, obtinand informatii
suplimentare in dezvoltarea politicii financiare. La fel ar trebui sa ia in considerare situatia interna si
pozitiile internationale ale statului. Trebuie de tinut seamna de concurenta pe pietele mondiale, de
spriginit sau de asigurat financiar producatorii si exportatorii proprii, si de aparat interesele
companiilor nationale din strainatate, posibilitatea atragerii investitiilor straine in economia statului.
Cunoastem ca mecanismul financiar este un element al intregului mecanism economic, un
set de instrumente financiare, parghii, forme, si metode de reglementare a proceselor economice.
Ne aducem aminte ca mecanismul financiar include:
1. Metode financiare - modalități de influență a relațiilor financiare asupra procesului de
afaceri (planificare, prognoză, autofinanțare, programe de investiții, împrumuturi, emisiuni de valori
mobiliare, impozitare, sistem de decontare, chirie, asigurare, operațiuni de gaj, operațiuni de
încredere, operațiuni de factoring, operațiuni de leasing, operațiuni de transfer etc.).
2. Suport juridic - acte juridice, legi, decrete, decrete, ordine, ordine, scrisori etc.
3. Levier financiar - profit, venituri, cheltuieli de amortizare, sancțiuni financiare, prețuri,
chirii, dividende, rate ale dobânzii, reduceri.
4. Asistență de reglementare - instrucțiuni, linii directoare.
5. Suport informațional - programe pentru computer, situații financiare, date statistice,
raportare operațională etc.
Instructiuni pentru imbunatatirea mecanismului financiar sunt:
- Utilizarea unor parghii financiare eficiente, dovedite de practica mondiala (impozite,
piata financiara, independenta bugetelor locale, si a entitatilor economice individuale).
- Straduirea de a stabili o piata financiara care sa asigure crearea de spatiu pentru
initiativa tuturor formelor economice, concurenta tuturor tipurilor de proprietati si o crestere a
eficientei financiare a productiei sociale.
- Dezvoltarea diferitelor forme de relatii financiare, utilizarea pe scara larga a
parghiilor financiare pentru a stimula colectivele de munca, pentru a obtine rezultate sociale si de
productie ridicate, asigurand impactul finantelor asupra proceului social real, inclusiv in domeniul
social.

PRELEGEREA A II-A DIN 05.02

TEMA: Sistemul Financiar International
Dezvoltarea economiilor nationale, formarea economiei mondiale ca sistem, expansiunea si
diversificarea formelor de comerț și cooperare internațională, amplificarea și diversificarea relațiilor
financiare internaționale, au condus la apariția SFI (Sistemului Financiar Internațional).
Până după cel de-al II-lea Război Mondial relațiile financiare între țări aveau un caracter
preponderent bilateral, neputându-se vorbi deocamdată de Sistem Financiar Internațional și de
necesitatea adoptării unor reglementări în domeniul universal aplicabile tuturor țărilor participante
la acest sistem.
Odată cu înființarea FMI (Fondului Monetar Internațional) și a Băncii Mondiale în orașul
Bretton Woods în 1945, s-a adus în discuție de către țările participante și necesitatea adoptării unor
reglementări comune în domeniul relațiilor financiar valutare internaționale. Practc din acel moment
SFI era creat prin adoptarea primelor reglementări comune.
Sistemul Financiar Internațional poate fi definit generic ca fiind ansamblul de norme și
tehnici convenite și acceptate pe baza unor reglementări instituționalizate, menite să coordoneze și
să organizeze comportamentul țărilor membre în domeniul fluxurilor financiare și monetare
internaționale generate de derularea unor operațiuni comerciale sau necomerciale internaționale.
SFI poate fi privit și ca ansamblul de piețe, instituții și fluxuri financiare menit să asigure
deplasare în timp și în spațiu a resurselor de capital, de la cei care le dețin (creditorii sau ivestitorii
internațioali) către cei care au nevoie de acestea.
Obiectivul esențial al SFI a fost să asigure prin intermediul mecanismelor valutare evoluția
echilibrată, armonioasă și echitabilă a relațiilor economice între statele lumii.
Aceasta era în scopul dezvoltării economice a fiecărei țări în parte și a economiei mondiale
în ansamblul său, însă de la crearea FMI – realizarea acestui obiectiv a avut în prim plan interesul și
poziția dominantă a Statelor Unite care și-au asumat un rol central în configurarea și dezvoltarea
acestuia.
În momentul inițial principiile care au stat la baza funcționării acestui sistem erau:
1. SFI era un sistm deschis tuturor statelor lumii care în prealabil recunoșteau și acceptau
drepturile și obligațiile înscrise în statutul FMI. (Cu alte cuvinte calitatea de participant
în acest sistem era legată de calitatea de membru a FMI).
2. Etalonul care sta la baza acestui sistem era aurul (mai exact prețul în dolari a acestuia).
3. Fiecare stat membru al acestui sistem era obligat să asigure o stabilitate a monedelor
aflate în circulație. Această stabilitate generalizată presupunea definirea parității
monedei naționale în raport de o cantitate determinată de aur sau față de dolar, urmând
ca în timp evoluția cursului de schmib între moneda țării respective și etalonul ales să se
încadreze într-o bandă de variație cu marjă îngustă (inițial de plus/minus 1% carea apoi
s-a mărit până la 2,25%).
4. Sistemul a pornit cu o convertibilitate deplină a dolarului, celelalte monede putând fi
schimbate numai prin intermediul dolarului. Atunci când apăreau dezechilibre majore la
nivelul unei dintre țările membre, se intervenea activ și generalizat pentru stabilizarea
situației și reducerea monedei în interiorul benzii de variație. Intervenția presupunea
 cumpărarea sau vânzarea de dolari pe piața valutară; sau retragerea, sau emisiunea de
monedă națională.
5. Statele participante erau obligate să-și creeze o rezervă internațională corespunzătoare cu
nevoile de valută de pe piața internă, în așa fel încât să fie asigurată o deplină stabilitate
a sistemului.
6. În plus de condiția legată de activele de rezervă țările membre trebuiau să urmărească în
permanență obținerea unei balanțe echilibrate, care să reducă din presiunile asupra
cursului de schimb care ar putea destabiliza sistemul.
Rezistând mai bine de 20 de ani în această formă configurată inițial - Sistemul Financiar
Internațional s-a confruntat cu crize profunde în preajma anilor 70. Aceste crize fiind generate fie de
principiile care stăteau la baza funcționării sistemului, fie faptului că acesta nu mai răspundea la
modificările structurale din economia mondială, fie din cauza că sistemul era legat de dolar și
fiecare țară căuta să-și consolideze activele de rezervă, ce a generat masive acumulări de dolari la
nivelul băncilor centrale, în special celei europene, pe fondul unei politici monetare relaxate
promovate de SUA, care de multe ori a preferat finanțarea deficitelor interne sau externe prin
emisiunea de monedă, fapt ce a diminuat treptat încrederea participanților la sistem în moneda
americană.
Aceste bănci influențate de politica monetară fragilă promovată de SUA au preferat
schimbarea în timp a dolarilor contra unor active de rezervă mai sigure, adică aurul, astfel că SUA
sa confruntat într-o perioadă relativ scurtă de timp cu o scădere dinamică a rezervelor sale de aur,
care în mai puțin de 20 de ani sau diminuat în jumătate. În plus monedele europene au devenit din
ce în ce mai puternice amenințând poziția dolarului. Criza aurului a schimbat piața financiară
internațională și a adus la apariția unor piețe paralele puternic dereglementate, piața eurovalutelor a
constituit un alt factor destabilizator a sistemului creat la Bretton Woods.
Ca urmare începând cu 1971 statele participante la Sistemul Financiar Internațional au
renunțat la fixitatea cursului de schimb, instituind după această perioadă devalorizarea monedelor
naționale. În condițiile flotării libere a cursului de schimb foarte multe țări sau confruntat cu
puternice dezechilibre în balanța de plăți, fapt ce a condus până la o reconsiderare.
Prăbușirea sistemului monetar de la Bretton Woods a aruncat economia mondială într-o
zonă de incertitudine, întrucât țările dezvoltate nu erau gata în anul 1971 să treacă direct la un
sistem de cursuri flotante. Criza monetară din anul 1971 a fost declanșată de deficitul cumulat al
balanței globale de plăți, a SUA 11 mlrd de dolari in anii ’61-’70, și de creșterea cursului aurului pe
piața liberă. Măsurile adoptate până atunci, respectiv restaurarea imediată a convertibilității externe
a dolarului, și crearea DST-urilor au avut drept consecință o stabilizare temporară a dolarului dar și
o fluctuație a monedelor europene. Francul francez a fost devalorizat cu 11%, iar marca germană
revalorizată cu 9%. Numai în 1970 Germania obligată să cumpere dolari de pe piața valutară și-a
sporit rezervele de la 3,8 la 5,8 mlrd de dolari, însă era imposibil băncile centrale să continuie să
cumpere la cursul legal dolari supraevaluați. Refuzul autorităților americane de a devaloriza
moneda națională a condus suspendarea completă a convertibilității în aur a dolarului și la aplicarea
unei suprataxe de 10% asupra unui număr însemnat de produse importate. Evoluția Sistemului
Financiar Monetar Internațional a fost marcată de următoarele evenimente și decizii mai imortante:
- Acordul de la Washington din ’71 la care s-au adoptat 2 măsuri:
a) Devalorizarea dolarului față de aur
b) Reevaluarea celorlalte monede
Prin acest acord s-a instaurat un sistem al fluxurilor fixe dar cu marjă de fluctuație de
plus/minus 2,25% ceea ce a permis o capacitate sporită de adaptare a sistemului. Acest sistem i-a
nemulțumit pe europeni, care au instituit în anul ’72 prin acordul de la Basel mecanismul Șarpele
Monetar semnat de Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Țările de Jos cu retrageri
ulterioare.
În pofida măsurilor adoptate piața schimburilor nu a putut fi stabilizată. Lira Sterlină a ieșit
din Șarpele Monetar, yenul și marca germană a depășit marjele de fluctuație de 2,25%, în plus șocul
petrolier de la finele anului ’73 a agravat dezechilibrele balanței de plăți, context în care acordul de
la Jamica din ’76 și-a dovedit necesitatea. În cadrul acestei conferințe au fost adoptate măsuri
fundamentale cum ar fi:
- Aurul a fost demonetizat începându-și rolul său oficial, adică monedele nu mi erau
definite în raport cu aurul fiind în totalitate demonetarizate, și de asemenea acordul a
confirmat libertatea fiecărei țări în alegerea cursului de schimb .
- Statutul FMI a fost remaniat cu scopul adaptării acestei instituții la noul context monetar,
și cu scopul asumării unui rol important în cadrul Sistemului Financiar Monetar
Internațional.
Perioada anilor ’80 s-a caracteriat printr-una din cele mai mari crize ale dolarului, respeciv
acesta a pierdut 20% din valore în raport cu yenul. Situația a fost susținută și de tensiunile pe piața
petrolului, întrucât țările membre ale OPEC căutau compensarea creșterii prețului dolarului
(monedă de facturare a țărilor producătoare).
Perioada anilor ’80-’85 a fost marcată de restricții în planul lichidității internaționale de
creșteri ale cursului dolarului, iar după anul ’85 de o stabilizare a sistemului monetear.
Perioada ’85-’95 poate fi plasată sub semnul refluxului doarului datorită creșterii deficitului
bugetar american. În anul ’86 a devenit cea mai îndaorată țară din lume, și datorită deficitului
balanței comerciale cu Japonia și Europa. Ca urmare a acestor 2 factori deja și în anul 1987 s-a
declanșat un crah bursier care a ilustrat încă o dată slăbiciunea unui Sistem Financiar Monetar
Internațional supus riscurilor financiare legate de procesul de globalizare financiară. Din acest punct
de vedere, crahul din octombrie, anul 1987 a marcat trecerea de la un Sistem Monetar Internațional,
către un Sistem Financiar Internațional în cadrul căruia principalii factori determinanți pe piața
schimburilor sunt în special de ordin financiar.
După 1985 contextul macroeconomic s-a ameliorat considerabil, antrenând o apreciere
continuă a dolarului, iar Sistemul Monetar a devenit în mod progresiv – multipolar, menținând încă
o asimetrie în favoarea dolarului. Aceasta a rămas prima monedă de facturare a comerțului
internațional, adică 51% în anul ’91, 68% în anul 2000, 45% în anul 2008 în special în domeniul
materiilor prime, și al produselor tehnologice. De asemenea dolarul a constituit în pofida yenului și
euro, principala monedă oficială la nivel mondial, fiind urmat de yen cu 5,3% și lira sterlină de
3,9%.