Structura mecanismului

financiar și coordonate de
politici publice
 Competențe
– Noţiunea, esenţa, elementele şi rolul
mecanismului financiar.
– Metode administrative de gestiune financiară.
– Normele reglementării juridice privind
activitatea financiară.
– Politica social-economică a statului. Conceptul
şi sarcinile politicii financiare.
– Tipurile de politică financiară.
– Direcţii esenţiale ale politicii financiare în
Republica Moldova.
 Mecanismul financiar este o
componentă de structură
funcţională a mecanismului
economic.

Mecanismul economic
reprezintă ansamblu de
procese tehnice şi
instrumente de reglare a
activităţii economico-sociale.
Mecanismul financiar concentrează
procesele, tehnicile şi instrumentele
de reglare a activităţii financiare ce
se concretizează prin operaţiuni şi
fluxuri financiar-monetare ce se
derulează în contextul activităţii
economico–sociale de ansamblu.
 Mecanismul financiar este un
sistem complex, constituit din
ansamblul conexiunilor şi legăturilor,
din totalitatea formelor, metodelor,
principiilor, instrumentelor financiare şi
bancare, verigilor şi celulelor
interdependente de organizare,
previziune, gestiune şi conducere a
activităţii financiare şi bancare, de
înfăptuire a gestiunii economico-
financiare
 Mecanismul financiar
reprezintă un sistem
complex şi dinamic de
gestionare, organizare şi
utilizare eficientă a
resurselor materiale, de
muncă şi monetare.
 Într-o accepţiune mai
simplificatoare mecanismul
financiar poate fi definit şi ca un
mod de organizare şi conducere
a fluxurilor băneşti-financiare, în
corespondenţă cu fluxurile reale
ce se realizează într-o economie.
 Mecanismul financiar-monetar de nivel
macroeconomic asamblează mecanismele
tuturor tipurilor de fonduri băneşti
corespunzătoare relaţiilor financiare ce se
manifestă, la acest nivel, distingându-se:

• mecanismul bugetului de stat,

• mecanismul creditului,
• mecanismul asigurărilor etc.
Mecanismul financiar este determinat de:

1. Natura economică a relaţiilor de producţie

2. Complexitatea relaţiilor de producţie

3. Nivelul de dezvoltare a factorilor de producţie

4. Condiţiile în care se desfăşoară procesul reproducţiei sociale

5. Instrumentele economice, financiare şi bancare

6. Factorii moral-politici care acţionează

în societatea noastră
 Principiile mecanismului financiar

• realizarea gestiunii economico-

financiare şi a autofinanţării;
• creşterea activităţii economice;
• participarea într-o măsură crescândă la
constituirea fondurilor de resurse
financiare ale statului;
• organizarea activităţii economico-
financiare pe baza bugetului etc.
Mecanismul financiar reprezintă unitatea organică a
următoarelor mecanisme:

Organizarea şi gestiunea economiei naţionale

Sistemul şi aparatul financiar-bancar

Formarea preţurilor şi tarifelor

Stimularea şi răspunderea materială, precum şi

instrumente economice, financiare şi bancare de reglementare

Cadrul instituţional format din instituţii şi organe

cu atribuţii în domeniul financiar-bancar

Normele juridice şi metodologice în

domeniul financiar-bancar

Metodele de gestiune în sfera finanţelor,

monedei şi creditului
 Mecanismul financiar depinde de tipul
societăţii care poate fi de două tipuri:
1. economia centralizată, socialistă: Mecanismul
economic şi financiar presupun în principal procese,
tehnici, instrumente de reglare de la centru de către
stat. Componenta iniţială pentru acest tip de
mecanism a prezentat – planul unic cu caracter
obligatoriu în execuţie.
Pentru mecanism financiar element fundamental l-a
reprezentat planul financiar în general şi formele
specifice de planificare financiară în particular;
planificarea fluxurilor de constituire de fonduri; de
distribuirea şi de utilizarea lor.
2. economia de piaţă care se bazează pe
aşa numite procese de autoreglare
presupune un mecanism bazat pe
adaptabilitatea la condiţiile de derulare a
fluxurilor financiar monetare.
In condiţiile creşterii rolului statului în
economia de piaţă în conformitate cu
doctrine economice care acceptă şi
argumentează necesitatea intervenţii
statului în economie se presupune
utilizarea tot mai frecventă a instrumentelor
financiar monetare pentru reglarea activităţii
social-economice.
 Este relevantă diferenţierea
mecanismului financiar ce decurge din
două mari curente ale doctrinei
economice moderne:
1. Keynesismul este orientat spre un
intervenţionism statal mai pronunţat,
presupune adoptarea unui mecanism
mai complex, cu elemente de
implicare mai profundă a statului în
reglarea fluxurilor financiar-monetare.
 2. Monetarismul, axat pe doctrina
neoliberală a ofertei, privilegiază
iniţiativa privată şi promovează un
mecanism mai simplu, axat pe
autoreglarea fluxurilor financiar-
monetare, limitând reglementările
presupuse de intervenţia statului.
 Instrumentele financiare şi cele
bancare constituie expresia valorică
generalizată a unor relaţii economice
prin mijlocirea cărora are loc
repartizarea şi utilizarea eficientă a
produsului naţional brut – cu titlu
definitiv şi, respectiv, temporar – în
vederea dezvoltării economiei şi
satisfacerii cerinţelor materiale şi
spirituale ale populaţiei
 Instrumentele financiare:

Profitul Cheltuielile
bugetare

Impozitul pe venit Subvenţiile

Taxa pe valoarea Alocaţiile

adăugată
Primele de
Impozitele asigurare
Contribuţiile pentru
Taxele asigurările sociale

Pensiile
Împrumuturile de
stat
Împrumuturile
bancare pe
Taxele vamale termen scurt
Funcţiile instrumentelor financiare:

► mijloc de dimensionare a necesarului de

resurse financiar-bancare ce urmează a fi
constituite şi folosite în economia naţională;
► mijloc de semnalizare, control şi reglare;
► mijloc de stimulare, de sancţionare a
agenţilor economici şi a lucrătorilor lor;
► mijloc de cuantificare a eficienţei cu care
trebuie să fie folosite resursele materiale,
financiare şi umane
Crearea şi adaptarea
mecanismului financiar la
condiţiile concrete impuse de
necesitatea funcţionării normale
a economiei necesită un
complex de decizii ce vizează fie
unele laturi ale activităţii
financiare, fie întreaga activitate
financiară.
Caracteristicile deciziei
financiare:

Să fie fundamentată ştiinţific

Să fie adoptată la nivelul ierarhic

corespunzător

Să fie coordonate cu celelalte decizii

Să fie adoptate în timp util

Să fie formulate precis, clar şi concis

Elaborarea şi adoptarea deciziei financiare
presupune:
- Cunoaşterea obiectivelor economice,
sociale, financiare şi de credit etc.
- Analiza financiară informaţională
- Stabilirea mai multor soluţii şi
alegerea soluţiei optime, adică
adoptarea deciziei
- Înfăptuirea deciziei
 2. operaţională

1. de orientare
3. pe termen mediu
generală

Tipurile deciziilor
8. de investiţii 4. pe termen lung
financiare

5. cu caracter
7. tactice
normativ

6. strategice
1. Decizia de orientare generală priveşte conducerea
în perspectivă la nivelul economiei naţionale, când se
formulează obiectivele şi acţiunile care privesc
dezvoltarea întregii ţări în perspectivă, ceea ce
presupune determinarea cuantumului şi a destinaţiei
resurselor necesare
2. Deciziile operaţionale (operative) sunt acelea care
se iau la conducerea agenţilor economici şi în care se
stabileşte folosirea cu maximum de eficienţă a
resurselor, realizarea obiectivelor economice,
creşterea ratei rentabilităţii
3. Deciziile pe termen lung se referă la obiectivele
majore ale dezvoltării în perspectivă, la principalii
indicatori economico-financiari, la planurile financiare
pe mai mulţi ani
4. Deciziile pe termen mediu se referă, în
principal, la aceleaşi grupe de probleme, dar
numai pe câţiva ani
5. Decizia normativă priveşte cele mai multe
domenii de activitate, având influenţă asupra
hotărârilor la toate treptele de conducere; acest
gen de decizie se concretizează în norme şi
normative obligatorii pentru transpunerea în
viaţă a celorlalte decizii
6. Decizia financiară strategică se referă la
constituirea şi la folosirea resurselor financiare
pe timp de un an sau pe mai mulţi ani; ea se
bazează pe obiectivele economico-sociale şi
financiare stabilite
7. Decizia financiară tactică soluţionează
concret problemele privind constituirea,
repartizarea şi utilizarea resurselor financiare
pentru înfăptuirea obiectivelor economico-sociale
stabilite, contribuind de fapt la executarea deciziei
financiare strategice
8. Decizia de investiţii este hotărârea adoptată
de organele competente în urma examinării
temeinice a documentaţiei tehnico-economice, a
indicatorilor de eficienţă economico-socială şi a
avizului investiţiei, de a se executa o lucrare de
investiţii. Fundamentarea pe baze ştiinţifice a
deciziei presupune efectuarea de cercetări
previzionale asupra fenomenelor economico-
sociale naţionale şi la nivel mondial.
Un grad mai înalt de funcţionalitate a
mecanismului financiar presupune
evitarea sau limitarea fenomenului de
blocaj financiar, ca şi posibilitatea
corectării eventualelor dereglări
survenite, astfel încât, pe ansamblu,
fluxurile financiar-monetare să aibă
continuitate şi să servească realizării
fluxurilor reale.
 Sistemul fondurilor
băneşti, ce se
administrează de către
participanţii la procesele
reproducţiei
 Sistemul fondurilor financiare -
reprezintă componenta de bază a
oricărui mecanism financiar
considerat la nivelul unei ţări,
semnifică totalitatea fondurilor
băneşti financiare ce se constituie la
scara economiei naţionale şi între
care se manifestă legături de
condiţionare directe şi indirecte.
 Structura sistemului de fonduri
financiare stă la baza derulării
fluxurilor băneşti-financiare în orice
economie, dar, la rândul său, ea decurge
din concepţia asupra mecanismului
financiar-monetar, având la bază o
anumită politică financiar-monetară.
1. După nivelul organizatoric la care se constituie
şi administrează fondurile
• - fonduri de nivel central (macroeconomice,
centralizate), care se constituie şi se administrează de
către autorităţile / instituţiile centrale, presupunând
realizarea unor obiective de interes macroeconomic /
social: fondul bugetului de stat, fondul de creditare,
fondul de asigurare.
• - fonduri de nivel mediu-economic - sunt constituite şi
administrate de structuri funcţionale existente la
nivelul mediu de organizare (ministerele şi unităţile
administrativ-teritoriale coordonatoare de tipul
judeţelor)
• - fonduri de nivel microeconomic (descentralizate)- se
constituie şi administrează de către întreprinderi,
instituţii şi entităţi economice şi sociale operative,
având drept scop satisfacerea nevoilor de funcţionare
şi dezvoltare a acestora.
 2. După destinaţiea resurselor din fondurile financiare:

• fonduri de înlocuire şi dezvoltare, printre care se

regăsesc fondurile proprii ale întreprinderilor destinate
activităţii de producţie, de comerţ, investiţii, precum şi
fondurile împrumutate pentru activităţile curente sau
de investiţii, părţi din fondurile bugetare destinate
creării sau dezvoltării bazei materiale a întreprinderilor
sau instituţiilor publice, fondurile speciale
extrabugetare folosite pentru lucrări cu caracter de
investiţii etc.
• fonduri de asigurare, care sunt destinate, în principal,
asigurărilor sociale, asigurărilor de bunuri, persoane şi
răspundere civilă, fie pentru consumul curent, fie
pentru activităţi de investiţii
• fonduri de consum, din care fac parte: fondurile
bugetare şi extrabugetare pentru consumul
curent, fondurile de asigurări sociale, anumite
părţi din fondurile proprii ale întreprinderilor
destinate acţiunilor cu caracter social sau
stimulării materiale a salariaţilor, precum şi
partea din resursele băneşti ale populaţiei
destinată consumului curent.
• fonduri de rezervă, care se constituie la
dispoziţia anumitor entităţi economice şi sociale
şi sunt destinate finanţării unor nevoi
imprevizibile.
 3. După forma de proprietate în care sunt
administrate fondurile financiare:
• fonduri financiare publice, care corespund
sistemului financiar public considerat prin
prisma relaţiilor, incluzând toate fondurile
bugetar, dar şi fonduri ale instituţiilor
publice;
• fonduri financiare private, care corespund
sistemului financiar privat considerat prin
prisma relaţiilor, concretizate în capitaluri
şi fonduri băneşti proprii entităţilor private,
inclusiv ale populaţiei
 În cadrul fondurilor financiare publice, un loc
central revine fondurilor constituite la dispoziţia
autorităţilor publice, care se pot clasifica, în
funcţie de ipostaza în care se găseşte statul:
• - autoritate publică. În raport cu această
ipostază a statului se disting mai multe
fonduri, cum ar fi cele pentru apărare
naţională, ordine internă, educaţie, cercetare
ştiinţifică etc.
• - agent economic În acest caz fondurile
financiare publice se constituie ca fonduri de
investiţii în sectorul economic sau ca fonduri
ale întreprinderilor cu capital de stat, fonduri
speciale etc.
• - asigurător. În raport cu această ipostază a
statului se disting, în principal, fonduri de
asigurare constituite prin instituţii publice
specializate în asigurări.
•
- bancher. În acest caz fondurile financiare
publice se constituie ca fonduri de creditare
administrate prin instituţii financiar-bancare cu
capital de stat, ca bănci comerciale, case de
economii.
4. După caracterul definitiv sau temporar al
constituirii şi utilizării resurselor financiare:

• - fonduri constituite din prelevări cu

caracter definitiv şi obligatoriu (fonduri
bugetare publice, fonduri ale asigurărilor
sociale de stat)
• - fonduri financiare constituite cu titlu
rambursabil (toate fondurile de creditare,
unele fonduri din asigurări)
Pârghiile financiare
Pârghia economico - financiară este
instrument de natură economică sau
financiară, cu ajutorul căreia statul
acţionează asupra interesului
economic al unei colectivităţi
determinate sau al membrelor
acesteia luaţi în mod individual
pentru realizarea unui obiectiv
anumit, sau stimulând evoluţia în
directive dorite.
 Rostul pârghiilor financiare
rezidă, în esenţă, în a suplini
prin funcţionarea lor
imperfecţiunile mecanismului
economic, respectiv atenuarea
disfuncţionalităţilor acestuia.
 În cadrul mecanismului de
autoreglare caracteristic economiei
de piaţă pârghiile financiare
contribuie la rezolvarea unor
probleme ce nu se pot soluţiona cu
funcţionarea obişnuită a
mecanismului respectiv.
Astfel, se tinde spre direcţia creşterii
capacităţii de influenţare a dezvoltării
economice prin pârghii economico-
financiare, apelându-se la:
• la variante de impunere care presupun o
folosire mai intensivă a resurselor, inclusiv
stimularea întreprinzătorilor autohtoni în
realizarea de investiţii, sau atragerea de capital
străin.
• la măsuri şi practice amortizării accelerate a
capitalului fix stimulând procesul de capitalizare
ca şi scutirea de impozite pe profit a părţii de
profit destinat investirii lor: subvenţionarea de
către stat a întreprinzătorilor privaţi,
subvenţionarea dobânzilor la împrumuturile
bancare.
 Pârghiile financiare pot fi:
• Pârghiile financiare ce se bazează pe
categoriile specifice finanţelor publice, se are în
vedere folosirea tehnicilor de prelevare a
resurselor financiare la dispoziţia statului şi
tehnicilor de alocare spre utilizare a resurselor
financiare ale statului: împrumuturi, subvenţii,
investiţii, transferuri, burse, pensii, indemnizaţii;
• Pârghiile ce se manifestă la nivelul
întreprinderilor: profitul, rentabilitatea, preţ, tarif,
cost, rata dobânzii curs valutar, cursul hârtiilor
de valoare amenzi, penalităţi etc.
 Folosirea pârghiilor financiare poate
avea efecte pozitive mai mari sau mai
mici în funcţie de modul în care au
fost concepute şi se integrează în
mecanismul economic.
Pornind de la premisa că pot
funcţiona în acelaşi timp mai multe
pârghii, devine necesară corelarea
acţiunii lor şi tratarea lor ca un
subsistem în cadrul mecanismului
economic.
 Pot fi evidenţiate următoarele cerinţe ale
îndeplinirii rolului ce revine pârghiilor financiare:
1. se cere ca pârghiile financiare să se
încadreze organic în sistemul categoriilor
economice existente, precum şi o
îmbinare organică a pârghiilor financiare
cu normele şi normativele economico-
financiare, iar acţiunea lor să fie
circumscrisă îndeplinirii obiectivelor de
politică economico-socială, în concordanţă
cu sarcinile stabilite.
2. este necesară armonizarea acţiunii tuturor
pârghiilor financiare pentru a se completa şi a
nu se anihila reciproc.
• Se impune ca pârghiile financiare să fie tratate
ca un sistem, în care acţiunea componentelor
este convergentă şi vizează realizarea
obiectivelor stabilite. Neluarea în considerare a
acestei cerinţe poate avea ca urmare anihilarea
sau chiar anularea reciprocă a acţiunii unor
pârghii, comportarea lor contradictorie şi, pe
ansamblu, diminuarea rolului acestora în
procesul conducerii activităţii economico-
sociale şi al îndeplinirii acestor obiective.
 3. acţiunea pârghiilor financiare trebuie să
aibă un caracter diferenţiat în raport cu
specificul ramurilor şi subramurilor de
activitate şi cu condiţiile existente în fiecare
etapă a dezvoltării.
În acest scop este indicată, încă în faza
proiectării pârghiilor financiare, studierea
reacţiilor posibile din partea unităţilor
economice şi experimentarea lor în
activitatea unor unităţi reprezentative înainte
de a fi generalizate, iar periodic devine
necesară verificarea comportamentului lor în
practica economico-financiară pe baza
rezultatelor obţinute, şi adoptarea măsurilor
corective ce se impun.
4. este necesar ca în conceperea şi folosirea
pârghiilor financiare să fie luate în considerare
conexiunile ce se realizează între acestea şi
diferitele componente ale mecanismului
economico-financiar.
Luarea în considerare a legăturilor de conexiune
permite atât valorificarea deplină a valenţelor
pârghiilor financiare, cărora le revine astfel rolul
de a complini imperfecţiunile mecanismului în
ansamblu, cât şi funcţionarea normală a acestui
mecanism.
 Baza normativă -
reglementativă privind
modul de efectuare a
operaţiunilor financiar-
monetare
 Dreptul financiar reprezintă
ansamblul normelor juridice prin
care se reglementează legislativ
instrumentele financiare ale statului,
metodele şi tehnicile de aplicare a
lor, drepturile, obligaţiile si funcţiile
organelor cu atribuţii şi răspunderi
în domeniul finanţelor.
 Principalele aspecte financiare ce
necesită reglementare legislativă sunt:
• veniturile şi cheltuielile publice,
• procesul bugetar,
• impozitele şi taxele,
• sancţiunile financiare,
• împrumuturile de stat,
• asigurările sociale de stat,
• drepturile şi obligaţiunile organelor cu
funcţii în domeniul finanţelor publice,
• alte aspecte.
Modalităţile tehnice de
conducere şi reglare a
fluxurilor şi activităţilor
financiare
Coordonate de politici
publice
 Politica financiară este o componentă a
politicii generale care reprezintă o formă de
organizare şi conducere a unei colectivităţi
umane pentru satisfacerea intereselor sale.
Politica economică a statului reprezintă o
acţiune generală a puterii publice centrale,
conştiente, coerente şi finalizate care se
exercită în domeniul economiei adică
influenţează producţia, schimbul, consumul
bunurilor şi serviciilor şi constituirea
capitalului.
 Sarcinile politicii social economice
sunt:
• Asigurarea libertăţii economice
• Asigurarea ocupării complete a forţei de
muncă
• Asigurarea creşterii economice
• Asigurarea stabilităţii preţurilor
• Protecţia mediului înconjurător
• Crearea condiţiilor pentru cei care nu pot găsi
de lucru sau nu pot lucra
• Introducerea înlesnirilor fiscale pentru păturile
populaţiei cu venituri scăzute
 Politica social-economică a statului are următoarele
componente (reieşind, din sarcinile care trebuie de
realizat)
• Politica financiară (include politica bugetar-fiscală şi cea
creditară, politica valutară şi cea a cursului de schimb)
• Politica preţurilor (reglementează costurile şi dobânzile)
• Politica de venituri salariale (stabileşte modul de formare a
salariului din sectorul public, salariul minim, ca raportul
dintre venituri salariale din diferite ramuri, în scopul
menţinerii ratei inflaţiei sub controlul statului)
• politica comercială (reglementează activitatea de comerţ
extern)
• Politica industrială (reglementează activitatea în domeniul
industrial)
• Politica agrară (reglementează activitatea în domeniul
sectorului agro-alimentar)
• Politica în domeniul învăţământului
• Politica ocupării forţei de muncă
 Politica financiară – exprimă
totalitatea metodelor, mijloacelor,
instrumentelor, instituţiilor privind
procurarea şi dirijarea resurselor
financiare utilizate de stat pentru
influenţarea proceselor economice şi
a relaţiilor sociale în vederea
realizării scopurilor macroeconomice
şi obţinerea echilibrului general
adecvat în economie.
 Obiectivele de bază ale politicii
financiare constau:

• în stabilirea, dezvoltarea şi creşterea

economică
• reducerea şomajului
• reducerea inflaţiei
• creşterea nivelului de trai al populaţiei
 Politica financiară a statului
diferă în funcţie de interesele
păturilor sociale pe care le
exprimă partidele de la putere:

• de potenţialul fiecărei ţări

• de orânduire socială
• de metoda de conducere
 Principiile generale de asigurare a
politicii financiare eficiente sunt:

• luare în vedere acţiunii legilor economice

obiective
• luare în vedere condiţiilor istorice
concrete
• luare în vedere experienţei proprii din
anii anteriori şi experienţei mondiale
 Principiile specifice:
• asigurarea structurii raţionale a sistemului financiar
din societate
• asigurarea constituirii unui mecanism financiar-
raţional
• echilibrarea cheltuielilor şi veniturilor în toate
compartimentele a sistemului financiar
• crearea rezervelor financiare
• concentrarea resurselor financiare pentru realizarea
obiectivelor sociale economice principale ale statului
prin elaborarea politicii fiscale raţionale
• concentrarea resurselor financiare importante în
mâinile statului
• echilibrarea politicii financiare şi monetar-creditare
 Principale domenii de
manifestare a politicii financiare
sunt:

• domeniul cheltuielilor publice

• domeniul resurselor financiare publice
• domeniul creditului bancar
• domeniul asigurărilor de bunuri şi
persoane
 Politica financiară include:

• politica bugetar-fiscală
• politica monetar-creditară
• politica în domeniul asigurărilor
 Politica bugetar-fiscală
reprezintă activitatea de
influenţare a proceselor social-
economice prin venituri şi
cheltuieli publice, în vederea
realizării principalilor scopuri
macroeconomice şi obţinerea
echilibrului general.
 Instrumentele politicii bugetar-
fiscale sunt:
• impozitul, care reprezintă instrument de
preluare a unei părţi din veniturile sau averii
persoanelor fizice şi juridice la dispoziţia
statului
• taxa care reprezintă plata efectuată de
persoanele fizice, juridice pentru serviciile
prestate acestora de către instituţiile publice
• transferul-plăţi guvernamentale fără
rambursare cetăţenilor
• achiziţii guvernamentale, cheltuieli băneşti
pentru procurarea de bunuri şi servicii
necesare statului
 Forma cea mai generală sub care se prezintă
instrumentele financiare utilizate în reglarea
activităţilor financiare este cea a balanţelor
financiare, care concentrează, după o anumită
schemă, resursele băneşti-financiare ce pot fi
procurate şi utilizate la nivelul unei entităţi
(domeniu, sector, stat, naţiune etc.), pe de o
parte, şi destinaţiile ce urmează a se da acestor
resurse, potrivit nevoilor impuse de derularea
unei activităţi de mai mică sau mai mare
complexitate şi atingerea obiectivelor propuse,
pe de altă parte.
 Politica monetar-creditară –
reprezintă activitatea de
influenţare a proceselor social-
economice prin oferta de bani
în vederea realizării
principalelor scopuri
macroeconomice.
 Instrumentele politicii monetar-
creditare:
• operaţiuni pe piaţa deschisă cu hârtii de valori
(vânzarea-cumpărarea de către Banca Centrală a
hârtiilor de valoare emise de guvernul ţării ce
urmăreşte scopul de mărire sau reducere a cantităţii
de bani în circulaţie)
• modificarea ratei dobânzii (micşorarea sau mărirea
ratei dobânzii contribuie la mărirea sau micşorarea
resurselor creditare a băncilor comerciale).
• modificarea cotei rezervelor obligatorii (schimbarea
cotei depozitelor obligatorii a băncilor comerciale
care se păstrează în numerar la Banca Centrală)
• intervenţia pe piaţa valutară (stabilizarea cursului
valutar prin vânzarea sau cumpărarea monedei de
către Banca Centrală)