UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARÃ

CURS ID

TITULAR
LECTOR UNIV. DR. CIOBÃNAŞU MARILENA

BUCUREŞTI 2010
 CAPITOLUL I

DIAGNOSTIC ECONOMICO – FINANCIAR O PERSPECTIVĂ

MANAGERIALĂ

Obiective:
1. Formarea de abilităţi ȋn ȋnţelegerea ṣi interpretarea indicatorilor care se pot determina pe baza informaţiilor din
situaţiile financiare;
2. Formarea deprinderilor economico-financiare, analiza fiind o disciplină care se adreseaza nu numai menegerilor
din unităţi ci tuturor participantilor la funcţionarea mediului economic necesar dezvoltării;
3. Ȋnsuṣirea cunostintelor specifice analizei financiare;
4. Ȋntelegerea ṣi asimilarea noţiunilor referitoare la practica din domeniul analizei financiare;
5. Ȋnţelegerea şi elaborarea de modele care vor permite analiza unor fenomene economice la nivelul firmei;

1.1. Situaţii şi rapoarte financiare. Poziţia analizei în managementul firmei. Sistemul

informaţional şi organizarea activităţii practice de analiză.

Diagnosticarea activității întreprinderii ca arie și profunzime este organic condiționată de

sistemul de indicatori, de capacitatea informațională a fiecăruia. Sistemul de indicatori trebuie să fie
cuprinzător, dar rezonabil pentru a permite realizarea scopului informației, respectiv evaluare și
decizie (rapiditate, claritate, conciziune). Caracteristicile specifice care sporesc valențele
informaționale ale situațiilor financiare sunt determinate și de faptul că acestea nu se rezumă numai la
prezentarea condensată a seriilor de date aferente exercițiului anterior si respectiv, ale exercițiului
expirat, ci pe baza lui se procedează la analiza proceselor și fenomenelor economico-financiare sub
raport dialectic, se identifică relațiile cauză efect dintre acestea, se stabilesc măsuri de reglare a
activității, se elaborează prognoze, se iau decizii. Într-o anumită accepțiune se poate vorbi de un
sistem de indicatori economico-financiari, la baza căruia stau informațiile contabilității, respectiv ale
situațiilor financiare. Conceptul de sistem de indicatori economico-financiari capătă, în afara unei
funcții informaționale multilaterale, și o funcție metodologică în cercetare1.
Cercetarea stiințifică s-a orientat spre formarea unor indicatori capabili să măsoare
performanțele economico-financiare ale întreprinderii atât din punct de vedere cantitativ, cât si
calitativ. Interdependența crescândă dintre activitatea economică si celelalte domenii ale vieții sociale
presupune importante modificări în modul de a măsura si evalua dinamica activității economico-
sociale. Rolul sistemului de indicatori este de a caracteriza, din multiple puncte de vedere si sub forme
variate, nivelul structura și dinamica dezvoltării economiei naționale, a ramurilor sale și a unităților
economico-sociale. Indicatorii analizați trebuie concepuți în asa fel, încât să permită caracterizarea
multilaterală a fenomenelor și proceselor economico-sociale, să scoată în evidență si să măsoare
influența anumitor categorii de factori asupra acestora. Pentru a satisface aceste cerințe, indicatorii
trebuie să faciliteze sesizarea legăturilor cauzale dintre fenomenele siprocesele economico-sociale la
care se referă si să permită stabilirea intensității acestor legături. De asemenea, ei trebuie să facă
posibilă interpretarea respectivelor fenomene și procese, prin prisma configurației și structurii
acestora, dar nu ca sumă a părților, ci ca sinteză a lor, abordare care face ca întregul să reprezinte un
indicator calitativ diferit de suma elementelor sale componente. În acest fel se asigură o viziune
1
Ciobănașu Marilena - Situațiile financiare și planificarea financiară pe termen lung - Studia Universitatis “Vasile
Goldis” Arad Seria Stiințe Economice Anul 19/2009 Partea a III – a, pag. 377

1
sistemică asupra indicatorilor, situațiile financiare oferă posibilitatea aprecierii întreprinderii și trebuie
să răspundă necesităților de informare a utilizatorilor, furnizând, totodată, datele necesare elaborării
prognozelor. Indicatorii cuprinsi în situațiile financiare îndeplinesc funcția de
contabilitate și de grupare într-un mod sistematic, unitar, pe întreaga economie. Acest mod de
generalizare și oglindire în bilanț a utilizărilor și resurselor întreprinderii conferă indicatorilor un
conținut omogen cu o mare putere de sinteză, permițând caracterizarea de ansamblu a activității
economico-financiară a întreprinderii la finele perioadei de gestiune. Bilanțul contabil surprinde
situația patrimonială a întreprinderii la un moment dat, furnizând informații cu privire la echilibrul
financiar al întreprinderii respective. Utilizarea bilanțului contabil ca instrument de analiză a
activității economico-financiare la nivel micro și macroeconomic, îi conferă acestuia caracteristicile
unui model economic.

Analiza financiară este un instrument managerial care ajută conducerea întreprinderii să

înțeleagă trecutul și prezentul în vederea fundamentării viitoarelor obiective strategice de menținere și
de dezvoltare a întreprinderii, într-un mediu concurențial. În perspectiva intensificării mediului
concurențial, fiecare compartiment trebuie să depăsească stadiul de înregistrator al fenomenelor si să
devină prima si cea mai importantă verigă de soluționare, de promovare a ideilor novatoare cu efecte
benefice asupra activității firmei. Acest lucru impune implicarea instrumentului analizei economico-
financiare. Dacă se ia ca exemplu compartimentul de aprovizionare care realizează acest proces, în
permanență trebuie să dispună de soluții la unele probleme, cum sunt:
- care sunt potențialii furnizori si cum îsi onorează obligațiile fiecare?
- care sunt prețurile si tendința lor în perspectivă?
- care din materialele necesare sunt deficitare sau vor avea un asemenea caracter?
- care este situația stocurilor si ce politică trebuie adoptată în această situație?
Șirul unor asemenea întrebări poate continua, iar răspunsurile nu pot fi formulate fără a
cunoaște cum s-au derulat activitățile în perioadele anterioare, ce măsuri au fost adoptate, cum s-au
realizat, care au fost efectele si care sunt tendințele. Analiza financiară urmăreste să pună în evidență
punctele tari si slabe ale gestiunii financiare și să ofere elemente de explicitare a cauzelor dificultăților
existente, dar si să evalueze capacitatea întreprinderii de a-si asigura finanțarea dezvoltării si de a
satisface exigențele acționarilor săi cât si a celorlalte colectivități interesate în buna sa funcționare
(creditori, consumatori, salariați, etc.).
Astfel, partenerii externi (băncile, deținătorii de titluri, furnizorii, etc.) susceptibili de a fi
afectați de riscul de faliment, sau de insolvabilitate, recurg adesea la studiul echilibrului financiar
încercând să detecteze principalele simptome ale disfuncționalităților, dat fiindcă dezechilibrele
fragilizează stabilitatea întreprinderii. Conducătorii întreprinderii, precum si anumiți parteneri externi
interesați de rezultatele viitoare ale acesteia (deținătorii de acțiuni sau potențialii investitori),
orientează analiza către studiul performanțelor, evoluția lor și perspectivele viitoare ale acestora.
Atât acționarii, cât si funcționarii băncilor care acordă împrumuturi se folosesc de analiza
situatiilor financiare în luarea deciziilor, dar scopul principal al analizelor lor va diferi. Funcționarul
băncii care acordă împrumutul ar putea fi mai preocupat de cantitatea de lichidități pe termen scurt și
de valoarea suplimentară a disponibilităților, în timp ce acționarul potențial sau actual va fi mai
preocupat de rentabilitatea pe termen lung și de sturctura capitalului. Cu toate acestea, în ambele
situații, este comun scopul de folosire a analizei pentru luarea deciziilor.
Sursa de date pentru analiza financiară o constituie documentele contabile de sinteză: bilanțul,
contul de profit si pierdere si anexa la bilanț. Bilanțul reflectă starea patrimonială a întreprinderii la un
moment dat (începutul sau sfârsitul exercițiului financiar), iar contul de profit si pierdere sintetizează
rezultatul fluxurilor economice și financiare de intrare, prelucrare si ieșire, pe perioada considerată.
Rentabilitatea întreprinderii si noua stare patrimonială a acesteia se va reflecta în rezultatul net al
exercițiului (profit sau pierdere), informație comună ambelor documente contabile de sinteză.
Poziția financiară a întreprinderii este definită prin structurile bilanțiere de active, datorii si
capitaluri proprii si este influențată de resursele economice pe care le controlează, de structura sa
financiară, de lichiditatea și solvabilitatea sa și de capacitatea sa de a se adapta la schimbările
mediului în care îsi desfăsoară activitatea. Informațiile furnizate permit utilizatorilor să anticipeze
capacitatea întreprinderii de a genera în viitor fluxuri de trezorerie sau echivalente de trezorerie,
nevoile viitoare de creditare, sansele întreprinderii de a primi finanțare în viitor, modul în care
2
profiturile si fluxurile viitoare de trezorerie vor fi repartizate între cei care au interes față de
întreprindere, precum și capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile financiare scadente.
Se apreciază, atât pe plan internațional, cât și național, că în forma listă informațiile sunt mai
accesibile utilizatorilor și au o deschidere mai pronunțată spre analiză. Potrivit criteriilor de grupare,
în bilanț sunt prezentate mai întâi elementele de activ începând cu cel mai mic grad de lichiditate
(activele imobilizate, urmate de activele circulante). În continuare sunt prezentate elementele de
datorii si de capitaluri proprii începând cu cel mai mic termen de exigibilitate (datorii sub un an),
continuând cu cele cu termen mai mare de exigibilitate (datorii peste un an), iar în final sunt
prezentate elementele cu cel mai mare termen de exigibilitate (capital si rezerve).
În actuala structură a bilanțului, elementele de active, datorii si capitaluri proprii sunt ordonate
pe trei nivele: Grupa - are sfera cea mai cuprinzătoare generalizând elementele bilanțiere după
caracteristicile similare. Ea se simbolizează în bilanț cu majuscule latine.
Exemplu: Grupa A „Active imobilizate”, Grupa B „Active circulante” etc. Capitolul -
detaliază grupa după criterii mai analitice si se simbolizează în bilanț cu cifre romane. Exemplu:
Grupa A „Active imobilizate”, Capitolul I „Imobilizări necorporale”, Capitolul II „Imobilizări
corporale” etc. Postul sau rândul de bilanț - este ultima treaptă de detaliere, fiind simbolizată în bilanț
cu cifre arabe. Exemplu: Grupa A „Active imobilizate”, Capitolul I „Imobilizări necorporale”, postul
(rândul): 1 „Cheltuieli de constituire”, 2 „Cheltuieli de dezvoltare” etc. Întocmirea bilanțului se face
cu respectarea următoarelor reguli.
Informațiile privind elementele bilanțiere trebuie prezentate comparativ. Pentru exercițiul
precedent datele se preiau din bilanțul exercițiului precedent; pentru exercițiul curent datele se preiau
din ultima balanță de verificare și se prelucrează (selectează, grupează si însumează) potrivit
conținutului fiecărui post, fiecărui capitol și fiecărei grupe.
A doua componentă a situațiilor financiare anuale care oferă informații despre
performanța întreprinderii este contul de profit si pierdere. Performanța întreprinderii este definită si
măsurată frecvent prin profit si reprezentată în situațiile financiare prin structurile calitative de
venituri si cheltuieli aferente. Informațiile despre performanța întreprinderii, în special profitabilitatea
acesteia, sunt utile pentru a
anticipa capacitatea întreprinderii de a genera fluxuri de trezorerie cu ajutorul resurselor existente,
precum si pentru formularea raționamentelor despre eficiența cu care întreprinderea poate utiliza noi
resurse. Forma dublă de reprezentare a contului de profit si pierdere are în vedere avantajele si
dezavantajele fiecăreia dintre ele și recomandările IAS 1 „Prezentarea situațiilor financiare” ca atunci
când întreprinderea clasifică cheltuielile după funcții, să se prezinte informații suplimentare despre
natura cheltuielilor (în notele la situațiile financiare) si invers. Structura contului de profit si pierdere
este concepută pentru detalierea modului de generare a rezultatului si facilitarea (indirectă) analizei
economico-financiare prin tabloul soldurilor intermediare de gestiune. Indicatorii
contului de profit si pierdere concepuți prin structura sa sunt: -cifra de afaceri netă; rezultatul din
exploatare, rezultatul financiar, rezultatul curent, rezultatul extraordinar; rezultatul brut → profitul
sau pierderea brut(ă); impozitul pe profit; profitul sau pierderea net(ă) a exercițiului financiar. IAS 7
„SituaȚia fluxurilor de trezorerie” relevă necesitatea acestei componente a situațiilor financiare prin
nevoile utilizatorilor pentru evaluarea capacității întreprinderii de a genera numerar si echivalente de
numerar si a nevoilor sale de a utiliza aceste fluxuri de trezorerie.
Raportarea fluxurilor de trezorerie de către o întreprindere se poate face în una dintre
următoarele metode: directă si indirectă, cu precizarea că avantajele metodei directe referitoare la
estimarea fluxurilor viitoare de trezorerie determină ca IAS 7 „Situația fluxurilor de trezorerie” să
recomande raportarea fluxurilor de trezorerie prin această metodă. Forma și structura situației
fluxurilor de trezorerie în ambele metode sunt prezentate în IAS 7. Încheierea situației fluxurilor de
trezorerie se face, similar întregului set de situații financiare, în termeni comparativi: începutul si
sfârsitul exercițiului financiar și are la bază datele conturilor sintetice, preluate, prelucrate si transcrise
în situație potrivit structurii fiecărei metode. In multe dintre cazuri, putem observa că o mare parte din
analiza situatiei financiare constă într-o cercetare atentă a situațiilor financiare raportate, într-o și mai
atentă citire a notelor si o rearanjare/retratare a datelor astfel încat acestea să sastisfacă necesitățile și
obiectivele analistului. S-ar putea pune întrebarea De ce nu acceptăm situațiile financiare asa cum sunt
ele prezentate?, sau altfel spus De ce mai trebuie să reamestecăm cifrele? Un răspuns evident este
acela că un pic de rearanjare este întotdeauna necesară pentru a “înțelege cifrele”. Situațiile financiare
3
solicită analiză, ca un prim pas în extragerea informatiei din datele prezentate în aceste situații. In al
doilea rand, majoritatea deciziilor luate cu ajutorul analizei financiare sunt suficient de importante,
astfel încât acceptarea situațiilor financiare neretratate reprezintă adesea o politică proastă.
Majoritatea deciziilor motivate financiar cer angajarea unui cadru logic în care impresiile si
concluziile să poată fi dezvoltate sistematic, iar decizia să fie aplicată2.

Analiza diagnostic presupune în primul rând reperarea simptomelor, disfuncţionalităţilor din

activitatea întreprinderii şi în al doilea rând stabilirea stării şi terapiei, urmare a căreia se produce
îmbunătăţirea sau redresarea rezultatelor obţinute.
În analiza diagnostic urmează să-şi găsească raspuns probleme cum ar fi:
- care sunt rezutatele întreprinderii;
- dacă aceste rezultate sunt satisfăcătoare şi de ce;
- cum au fost obţinute aceste rezultate ;
- care sunt performanţele în funcţie de obiectivele stabilite ;
- ce trebuie să facă organele de management pentru a atinge aceste performanţe ;
- care sunt măsurile concrete, practice ce urmează a fi întreprinse pe termen scurt, termen
mediu, termen lung.
De aici concluzia că analiza diagnostic nu se limitează la radiografierea şi aprecierea situaţiei
din întreprindere ci constituie o parte organică a gestiunii previzionale, respectiv a managementului
strategic al firmei.
Diagnosticarea activităţii unei întreprinderi este condiţionată de sistemul de indicatori şi mai
ales de capacitatea informaţională a fiecarui indicator.
Un sistem al indicatorilor operaţionali în analiza diagnostic (AD) poate fi reprezentat de
următoarea grupare:
I. Indicatori ai potenţialului tehnico-economic:
- indicatori ai capacităţii de producţie;
- indicatori ai imobilizărilor;
- indicatori de volum şi de structură ai activelor circulante ;
- indicatori ai potenţialului uman (ai fluctuaţiei, cantitativi, calitativi, ai structurii, ai
productivităţii).

II. Indicatori ai potenţialului financiar şi ai capitalului:

- patrimoniul net (dimensiune, structură, surse de formare);
- fondul de rulment (propriu, strain);
- trezoreria;
- capitalul propriu (KPR);
- capitalul permanent (KPERM);
- bonitatea (good will)
- autonomia financiară.

III. Indicatori ai rezultatului economico-financiar:

- cifra de afceri;
- valoarea adăugată;
- profit net;
- rezultat din exploatare;
- rezultatul fiscal.

IV. Indicatori ai eficienţei utilizării potenţialului tehnico-economic si financiar:

- rata de eficienţă a mijloacelor fixe (CA, VA, profit la 1000 lei Mf);

2
Ciobănașu Marilena - Situațiile financiare și planificarea financiară pe termen lung - Studia Universitatis “Vasile
Goldis” Arad Seria Stiințe Economice Anul 19/2009 Partea a III – a, pag. 377

4
 - rata de eficienţă a activelor circulante ( CA, VA, profit la 1000 lei Ac);
- viteza de rotaţie a activelor ;
- rata de eficienţă a costurilor ( cheltuieli totale sau pe grupări la 1000 lei venituri, respectiv
CA) ;
- rata rentabilităţii (economică, financiară, resurselor consumate, etc).

În analiza diagnostic a unei întreprinderi, de o mare utilitate sunt corelaţiile şi ratele de

echilibru şi de eficienţă cum ar fi:
- corelaţii dintre indicatorii de volum ai producţiei (ex. IQa>IQe);
- corelaţii dintre ritmul de creştere a producţivităţii muncii şi ritmul de creştere a salariului
mediu anual (ex. IWa>ISa);
- corelaţia dintre profit (ca indicator absolut) şi rata rentabilităţii ca indicator relativ;
- corelaţii dintre rata de eficienţă a costurilor şi rata rentabilităţii;
- corelaţii dintre creanţe şi obligaţii;
- corelaţii dintre trezoreria netă, fondul de rulment şi necesarul de fond de rulment;
- echilibrul economico-financiar.
În concluzie, analiza diagnostic are un rol fundamental în evaluarea, reglarea şi ameliorarea
performanţelor economico-financiare ale întreprinderii.
Analiza – metoda a cunoaşterii înseamnă descompunerea unui obiect sau a unui fenomen în
părţile sale componente, în elementele sale simple cercetându-se fiecare parte componentă, precum şi
legăturile cauzale dintre factorii care îl determină.
Analiza nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc pentru realizarea unui obiectiv, prin analiză
găsindu-se soluţii pentru fundamentarea deciziilor.
Analiza economică cercetează fenomenele din punct de vedere economic, respectiv al
consumului de resurse ( eforturi) şi al rezultatelor obţinute (efecte). Deci în analiza economică se
realizează prin luarea în considerare a relaţiilor structural-funcţionale şi a celor cauză-efect.
Ex. Un proces tehnologic poate fi analizat din punct de vedere pur tehnic – vizând succesiunea
diferitelor operaţii, nivelul acestora în raport cu anumiţi parametrii, norme – dar şi sub aspect
economic, respectiv al costurilor şi eficienţei lui.
Obiectul analizei îl poate constitui un rezultat sau o modificare a rezultatului faţă o bază de
comparaţie.
n
Rezultatul poate fi explicat prin relaţia : Y   x i .
i 1
Y reprezintă rezultatul exerciţiului, iar xi se identifică cu elementele constitutive ale acestuia.
În al doilea caz obiectul analizei îl constituie ∆Y = Y1- Y0, această modificare urmând a fi
explicată pe bază de modele.
În cercetarea relaţiilor cauză –efect trebuie să se ţină seama de caracterul deosebit de complex
al acestor fenomene, şi anume:
- acelaşi efect poate fi produs de cauze diferite;
- aceeaşi cauză poate produce efecte diferite;
- efecte diferite se pot combina dând o rezultantă a complexului de acţiuni sau forţe;

1.2. Tipurile de analiză economică

A) După raportul între momentul în care se efectuează analiza şi momentul desfăşurării

fenomenului se disting:
- analiza post-factum (post-operatorie) - aprecieri asupra modului în care s-au realizat
obiectivele stabilite într-o întreprindere (se referă la trecut şi prezent);
- analiza previzională sau prospectivă – determinarea evoluţiei viitoare a unui fenomen
economic pe baza cercetării factorilor, a relaţiilor de cauzalitate (se referă la viitor).
B) Din punct de vedere al determinărilor cantitative şi calitative ale fenomenelor se disting:
- analiza calitativă – urmăreşte esenţa fenomenului, însuşirile sale esenţiale, factorii care
sunt de aceeaşi natură cu fenomenul şi îl determină;
5
 - analiza cantitativă – presupune cercetarea fenomenului prin metode specifice de
cuantificare a acţiunii diferiţilor factori.( determinări cantitative exprimate prin: greutate,
grad, volum, suprafaţă, număr, durată)
C) După nivelul la care se desfăşoară analiza distingem:
- analiză microeconomică – este cea care se desfăşoară la nivelul întreprinderii şi a
elementelor ei ca sistem;
- analiza macroeconomică – studiază fenomenele la niveluri agregate – ramură, ec.
naţională, ec. mondială, operând cu măsuri agregate: PIB, VN, etc.
D) După modul de urmărire în timp a fenomenelor, se disting:
- analiza statică – studiază fenomenele la un moment dat, relevând relaţiile dintre elementele
şi factorii care determină o anumită poziţie a fenomenului cercetat;
- analiza dinamică – cercetează fenomenele ec. în mişcare, relevând poziţia lor într-un şir de
momente. Scoate în evidenţă legătura dintre poziţiile care s-au succedat sau se vor succede
ale fenomenului pe baza cercetării factorilor care determină schimbările poziţionale.
E) În funcţie de delimitarea obiectivului analizat distingem:
- analiza pe ramuri, unităţi organizatorice – întreprinderi, grupuri de întreprinderi;
- analiza pe probleme – CA, rentabilitate, etc.

1.3. Conţinutul procesului de analiză economică

Drumul pe care îl parcurge analiza este inversul evoluţiei reale a fenomenului. Analiza
porneşte de la rezultatele procesului încheiat către elemente şi factori.
Etape:
1) Delimitarea obiectului analizei – presupune constatarea anumitor fapte,
fenomene, rezultate în timp şi spaţiu, calitativ şi cantitativ, utilizând anumite
metode de evaluare şi calcul.
2) Determinarea elementelor, factorilor şi cauzelor fenomenului studiat.
Desfacerea în elemente presupune o analiză structurală. Factorii se stabilesc
în mod succesiv de la cei cu acţiune directă la cei care acţionează indirect.
3) Stabilirea corelaţiilor dintre fiecare factor şi fenomenul analizat şi dintre
diferiţii factori care acţionează. Este necesară determinarea relaţiei cauză –
efect, respectiv a raporturilor de condiţionare.Parcurgerea celor trei etape
permite elaborarea de modele ale fenomenelor analizate.
4) Măsurarea influenţelor diferitelor elemente sau factori, cuantificarea
influenţelor, a aprecierii cât mai exacte a rezultatelor.
5) Elaborarea concluziilor şi aprecierilor care presupune sinteza rezultatelor
analizei din sfera cercetată.
6) Elaborarea măsurilor care constituie conţinutul deciziilor menite să asigure o
folosire optimă a resurselor şi să contribuie la sporirea eficienţei

1.4. Factorii care determină rezultatele activităţii ec.-fin în cazul întreprinderii

Cunoaşterea factorilor, a naturii lor şi a legăturilor prin intermediul cărora contribuie la

formarea rezultatelor, precum şi stabilirea posibilităţilor de îmbunătăţire a funcţionării
întreprinderii ca sistem reprezintă principalele probleme ce trebuie rezolvate cu ajutorul analiza
economico-financiare.
Factorii determină formarea şi modificarea unui efect, a unui rezultat, ei acţionând asupra
rezultatului nu separat, ci interdependent.
Identificarea factorilor necesită cunoaşterea precisă a căii şi a legăturilor cauzale care au stat la
baza formării rezultatului.
6
 Factorii care intervin într-un proces de analiză pot fi grupaţi după mai multe criterii:
A) După conţinutul şi natura lor, factorii pot fi:
1.factori economici - piata interna, externa, sistemul bancar , bursele de valori , regimul
investitiilor .
2.factori tehnici ṣi tehnologici - reprezinta nivelul tehnic al utilajelor disponibile pentru utilare ,
calitatea tehnicilor ce pot fi utilizate, calitatea cercetarilor tehnice unde firma are acces, numarul si
calitatea licentelor si brevetelor inregistrate si capacitatea inovativa a sistemului cercetare-dezvoltare .
3.factori de management _ strategia economica nationala ;
_ sistemul de organizare a economiei nationale ;
_ modalitatile de coordonare ;
_ modalitatile de control ;
_ mecanismele motivationale ;
4.factori socio-culturali - includ structura sociala a populatiei ,ocrotirea sanatatii, invatamantul,
cultura, stiinta si mentalitatea .
5.factori politici - cuprind politica economica, politica sociala, politica stiintei, politica
invatamantului, politica externa, toate influentand strategiile si politicile firmelor .
In categoria factorilor politici se inscriu si politicile altor state precum si politica organismelor
internationale .
6.factori demografici - cuprind numarul populatiei, structura socio-profesionala, ponderea
populatiei, populatia activa, rata natalitatii, rata mortalitatii, durata medie de viata, etc .
7.factori naturali - sunt reprezentati de resurse naturale, apa, sol, clima, vegetatie si fauna .
8.factori juridici - ansamblul reglementarilor juridice ce influenteaza direct sau indirect firma ṣi
managementul acesteia .
Cei mai semnificativi factori juridici sunt legile, decretele, hotărârile guvernamentale,
ordonantele , ordinile ministrilor ṣi deciziile prefecţilor.
Exista 2 tipuri de comportament al firmei faţă de mediul ambiant :
1.Tipul pasiv se caracterizeaza printr-o atitudune de aṣteptare a firmei faţă de influenţele la care
aceasta este supusă din mediul ambiant.
2.Tipul agresiv presupune anticiparea măsurilor produse ȋn mediul ambiant ṣi preȋntâmpinarea
apariţiei unor disfuncţionalităţi majore .
B) După caracterul factorilor în cadrul unei relaţii cauzale distingem:
- factori cantitativi;
- factori de structură;
- factori calitativi.
Această grupare prezintă o deosebită importanţă sub raport metodologic. Ca regulă generală,
factorul calitativ într-o relaţie cauzală este de aceeaşi natură ca şi fenomenul analizat. (de
obicei se măsoară în aceleaşi unităţi ca fenomenul analizat)
Ex. Q = Ns x Wa
∆Q - 1) ∆Ns - factor cantitativ
2) ∆Wa – factor calitativ – se referă la o singură persoană sau unitate de timp.
Wa este de aceeaşi natură cu producţia.
Factorii cantitativi sunt purtătorii materiali ai celor calitativi;
Factorii de structură intervin atunci când rezultatul analizat se referă la mărimi agregate
(compuse din mai multe rezultate distribuite pe mai mulţi purtători). Ex: Profitul mediu unitar
va creşte sau scade în funcţie de ponderea produselor cu un profit unitar mai mare sau mai mic
decât cel mediu.
C) După modul cum acţionează asupra fenomenului analizat, factorii sunt:
- cu acţiune directă;
- cu acţiune indirectă – acţionează asupra fenomenului analizat prin intermediul celor cu
acţiune directă. Această grupare prezintă o deosebită importanţă în stabilirea rezervelor ce
trebuie mobilizate pentru îmbunătăţirea rezultatului analizat.
7
 D) În funcţie de efortul propriu al întreprinderii distingem:
- factori dependenţi de efortul propriu al întreprinderii – timpul de muncă, productivitatea
muncii, gradul de utilizare a capacităţii de producţie;
- factori independenţi de efortul propriu al întreprinderii – factori proveniţi din mediul ec.,
fin. şi fiscal în care funcţ. firma.
E) După gradul de sintetizare deosebim:
- factori simpli – care nu mai pot fi descompuşi;
- factori complecşi – care pot fi descompuşi în factori simpli sau complecşi dar cu un grad
mai redus de complexitate şi a căror acţiune poate fi identificată la nivelul întreprinderii.

1.5. Analiza activităţii de producţie şi comercializare a firmei

Reprezintă obiectivul important al oricărei firme indiferent de forma de proprietate şi are ca

scop realizarea bunurilor şi serviciilor necesare satisfacerii nevoilor sociale şi individuale.
Orice activitate tehnico-productivă este urmarea unei comenzi orin care se onorează cererea.
Analiza activităţii de producţie şi comercializare are în vedere scopul, instrumentele utilizate şi
subiectul.
În funcţie de aceste elemente, în activitatea economico-financiară practică au prioritate o
problemă sau alta cum ar fi:
a) Dacă această analiză se realizează în vederea efectuării unei asocieri în scopul comercializării
unor produse atunci se pune accent pe:
- cifra de afaceri;
- calitatea producţiei;
- clientela proprie.
b) Dacă asocierea respectivă vizează producerea unor bunuri în vederea cuceririi de noi pieţe,
atunci, pe lângă elementele enumerate mai sus, trebuie să avem în vedere şi potenţialul de
producţie şi echilibrul dintre acesta şi cerere.
În cazul în care conducerea firmei are ca scop îmbunătăţirea activităţii de programare
operativă a producţiei, atunci analiza activităţii de producţie şi comercializare pune accentul pe
analiza realizării producţiei fizice pe total şi pe sortimente şi pe analiza structurii producţiei în funcţie
de cerinţele pieţei.
În acest context, problematica analizei activităţii de producţie şi comercializare a unei firme
vizează următoarele aspecte precum: analiza situaţiei generale a activităţii de producţie şi
comercializare pe baza indicatorilor valorici; analiza cifrei de afaceri; analiza valorii adăugate; etc.
Pentru analiza activităţii de producţie şi comercializare ȋn vederea stabilirii gradului de
ȋndeplinire a obiectivelor planificate ṣi a cauzelor care au determinat abateri sunt necesare atât
informaţii din evidenţa contabilă curentă, cât ṣi informaţii existente ȋn contul de profit ṣi pierdere ṣi
bugetul de venituri ṣi cheltuieli.

1.6. Analiza situaţiei generale a activităţii de producţie şi comercializare pe baza

indicatorilor valorici

Situaţia generală a activităţii de producţie şi comercializare implică analiza dinamicii

activităţii de producţie pe baza indicatorilor valorici şi analiza raportului static şi dinamic dintre
indicatorii valorici ai producţiei.
Pentru dimensionarea activităţii de producţie şi comercializare se recomandă un sistem de
indicatori valorici, fiecare dintre aceştia prin conţinut şi mod de determinare având o putere
informaţională mare şi caracterizând anumite aspecte ale activităţii unei firme.
Pentru caracterizarea activităţii de comercializare şi producţie se folosesc următorii indicatori
valorici:

1. CIFRA DE AFACERI (CA)

8
 Cifra de afaceri este un indicator important care reprezintă suma totală a veniturilor din
vânzarea mărfii şi a producţiei pe o perioadă determinată.
Pentru nevoile interne ale firmei, conducerea întreprinderii, pe baza datelor din contabilitate
poate stabili şi indicatorul “producţia fabricată vândută şi încasată” indicator care reflectă finalitatea
activităţii de producţie şi comercializare.

2. PRODUCŢIA FABRICATĂ (Qf)

Reflectă valoarea bunurilor destinate livrării, realizate ȋn cursul unei perioade de timp şi
cuprinde următoarele elemente:
- valoarea produselor finite şi a semifabricatelor destinate vânzării;
- valoarea bunurilor executate şi a serviciilor prestate.
Se calculează fie însumând valoarea producţiei cu valoarea serviciilor, fie adăugând la cifra de
afaceri variaţia stocurilor de produse finite (rulajele debitoare ale conturilor „produse finite” ṣi
„semifabricate” ṣi rulajele creditoare „venituri din lucrări executate ṣi servicii prestate”, „venituri
din studii ṣi cercetări” ṣi „venituri din activităţi diverse”3
Deşi nu este un indicator prezentat ȋn contul de profit şi pierdere şi nici ȋn tabloul soldurilor
intermediare de gestiune, producţia fabricată este un indicator important ȋn estimarea rezultatului
potenţial al exploatării.

3. VALOAREA ADĂUGATĂ (Qa)

Indicator valoric ce exprimă măsura bogăţiei realizată de activitatea firmei, ea dimensionând
capacitatea firmei de a produce avere. Reprezintă surplusul de venituri peste valoarea consumurilor
provenite de la terţi.
Prezintă importanţă în primul rând ca instrument de apreciere a performanţelor economico-
financiare ale firmei şi în al doilea rând ca indicator de realizare a obiectivelor fiscalităţii.
Qa=Qe-M unde M reprezintă consumurile provenite de la terţi

Deducând din valoarea adăugată cheltuielile cu amortizarea vom obţine valoarea adăugată
netă.

4. PRODUCŢIA EXERCIŢIULUI (Qe)

Indicator valoric care dimensionează întreaga activitate a firmei şi cuprinde:
- valoarea producţiei vândute (exprimată ȋn preţuri de vânzare exclusiv TVA);
- variaţia producţiei stocate (creşterea sau scăderea stocului de produse finite, semifabricate,
etc.);
- producţia imobilizată realizată de către societate.
Qe  Q f  Pi
Ultimele două componente ale producţiei sunt exprimate ȋn costuri de producţie, neajuns ce
afectează comparabilitatea datelor dar care ar putea fi ȋnlăturat prin exprimarea tuturor indicatorilor ȋn
preţuri standard sau prestabilite. Producţia exerciţiului este un indicator de efect ce permite analiza
dinamicii volumului de activitate şi determinarea schimbărilor care au loc ȋn activitatea de exploatare
a firmei pe de o parte, iar pe de altă parte permite determinarea unor indicatori precum productivitatea
muncii, capacitatea de producţie, numărul de utilaje, etc.
Pentru caracterizarea activităţii de producţie şi comerţ se recomandă utilizarea acestui sistem
de indicatori valorici întrucât fiecare indicator valoric caracterizează anumite aspecte calitative şi
cantitative ale activităţii.
Analiza dinamicii de producţie şi comerţ are menirea:
- de a pune în evidenţă obiectivele stabilite în raport cu realizările perioadelor precedente;
- de a stabili gradul de realizare a acestor obiective;
- de a stabili cauzele care pot determina anumite abateri;
- de a stabili măsurile ce se impun pentru a corecta situaţiile nefavorabile intervenite.

3
Robu V., Georgescu N., Analiză economicofinanciară, Editura Economică, Bucureşti, 2001.
9
 Analiza situaţiilor concrete se realizează în raport cu corelaţiile normale care trebuie să existe
între indicatorii valorici menţionaţi.
Faţă de perioada precedentă (baza de comparaţie) vor interveni modificări ale elementelor care
diferenţiază indicatorii respectivi, schimbări cantitative care trebuie să intervină şi să determine
schimbări de natură calitativă.

Ca situaţie normală se consideră următoarele corelaţii:

1. Ritmul de creştere al producţiei vândute (sau cifra de afaceri existentă ȋn contul de profit şi
pierdere ȋn cazul ȋn care societatea nu are venituri din vânzarea mărfurilor) trebuie să fie
superioară sau egală cu ritmul de creştere al producţiei fabricate.

I Qv
 I Qf

Această corelaţie semnifică faptul că întreaga producţie are asigurată desfacerea şi sunt create
condiţii pentru reducerea stocurilor din perioada precedentă.

2. Ritmul de creştere al producţiei fabricate trebuie să depăşească ritmul de creştere al producţiei

exerciţiului.

I Qf  I Qe
Această corelaţie semnifică scăderea stocurilor de producţie neterminată (a imobilizărilor de
mijloace circulante). Scăderea trebuie să aibă loc până la limita în care mărimea acestor stocuri
asigură continuitatea procesului de producţie.

3. Ritmul de creştere al valorii adăugate trebuie să depăşească ritmul de creştere al producţiei

exerciţiului.

I Qa  I Qe
Această corelaţie semnifică reducerea ponderii consumurilor provenite de la terţi cu efecte
favorabile asupra costurilor. Reducerea este apreciată favorabil numai în condiţiile în care nu este
afectată calitatea producţiei finite obţinute.

Exemplu

Indicator Perioada Perioada curentă Indici (%)

precedentă Prevăzut Efectiv Prev/Prec Efectiv/Prec Efectiv/Prev
Qv(mii.lei) 30.000 31.500 31.650 105 105,5 100,48
Qf(mii.lei) 32.400 33.858 34.346 104,5 106 101,44
Qe(mii.lei) 34.000 35.360 36.176 104,0 106,4 102,31
Qa(mii.lei) 16.320 17.104 17.136 104,8 105 100,19

Corelaţiile ce trebuie respectate şi care caracterizează o situaţie normală:

a) I Qv  I Qf
b) I Qf  I Qe
c) I Qa  I Qe

Din punct de vedere cantitativ, întreprinderea şi-a planificat faţă de perioada precedentă o
creştere la toţi indicatorii producţiei industriale. Aceasta, presupune că întreprinderea şi-a stabilit ca
obiectiv o dezvoltare a activităţii de producţie şi comercializare faţă de perioada precedentă.
Din punct de vedere calitativ:
- Ritmul prevăzut al Qv este superior ritmului prevăzut al Qf (105>104,5). Aceasta înseamnă că
firma şi-a prevăzut în plan să asigure desfacerea întregii producţii fabricată (Qf) şi să creeze
10
 condiţii pentru reducerea stocurilor din perioada precedentă. Deci s-a respectat corelaţia
normală dintre aceşti indicatori.
- Ritmul prevăzut al Qf este superior ritmului prevăzut al Qe (104,5>104). Aceasta înseamnă că
prin plan firma şi-a prevăzut o reducere a stocului de producţie neterminată, deci o reducere a
imobilizărilor şi în acest caz respectându-se corelaţia normală.
- Ritmul prevăzut al Qa este superior ritmului prevăzut al Qe (104,8>104). Aceasta înseamnă că
firma şi-a prevăzut căile de reducere a ponderii consumurilor intermediare cu efecte favorabile
asupra costurilor. Astfel, ṣi în acest caz s-a respectat corelaţia normală.
În concluzie, se apreciază că planul producţiei industriale este fundamentat ştiiţific întrucât a
prevăzut măsuri pentru desfacerea producţiei fabricate (Qf), scăderii stocului de producţie imobilizată,
scăderii consumului intermediar, căi care contribuie la sporirea eficienţei activităţii firmei.
În plan efectiv :
În perioada curentă se înregistrează o situaţie superioară faţă de perioada precedentă la toţi
indicatorii valorici ai producţiei. Acest fapt presupune că din punct de vedere cantitativ, producţia
industrială din perioada curentă este superioară celei din perioada precedentă, deci se constată o
dezvoltare a activităţii de producţie şi comercializare.
Sub aspect calitativ constatăm:
- Ritmul efectiv al Qv este inferior ritmului efectiv al Qf (105,5<106). Aceasta înseamnă că nu
s-a respectat corelaţia normală adică Qf suplimentară nu are asigurată desfacerea, ceea ce
presupune o creştere a producţiei stocate, cu efecte nefavorabile asupra rezultatelor.
- Ritmul efectiv al Qf este inferior ritmului efectiv al Qe (106<106,4). Aceasta presupune o
creştere a stocului de producţie neterminată care va produce imobilizări de mijloace circulante
cu efecte nefavorabile asupra situaţiei financiare.
- Ritmul efectiv al Qa este inferior ritmului efectiv al Qe (105<106,4). Aceasta însemnă că a
crescut ponderea consumurilor intermediare de la terţi, cu efecte nefavorabile asupra costurilor
şi implicit asupra rezultatelor.
Deşi prin plan s-a asigurat respectarea corelaţiilor normale, efectiv, în perioada analizată
(curentă), aceste corelaţii nu au fost respectate.
Analiza situaţiei generale a activităţii de producţie şi comercializare mai poate fi realizată şi cu
ajutorul raportului static şi a raportului dinamic dintre indicatorii valorici ai producţiei.
Raportul static ia în considerare mărimile absolute ale acestor indicatori valorici şi permite
caracterizarea evoluţiei elementelor care îi diferenţiază, şi anume:

Qv
Rs1  - oferă informaţii despre stocurile de produse finite. Atunci când avem o tendinţă de
Qf
creştere rezultă un aspect favorabil , stocurile de produse finite scad.

Qf
Rs2  - caracterizează evoluţia stocurilor de producţie neterminată precum şi a
Qe
consumului intern.

Qa
Rs3  - caracterizează creşterea/scăderea ponderii consumului intermediar, respectiv a
Qe
cheltuielilor cu materialele.

Dacă:
Rs1  1  Qv  Q f - nu au intervenit modificări în stocul de producţie fabricată.
Rs1 1  Qf nu a avut asigurată desfacerea, o parte din această producţie rămânând în stoc.
Rs1 1  Qf a avut asigurată desfacerea şi s-au redus stocurile de producţie fabricată din
perioada precedentă.
Rs2 1  inexistenţa stocurilor de producţie neterminată.
11
 Rs2 1  situaţie nefavorabilă ca urmare a creşterii stocurilor de producţie neterminată, deci
a imobilizărilor.
Rs2 1  situaţie favorabilă deoarece are loc reducerea stocurilor de producţie neterminată
până la limita asigurării continuităţii procesului de producţie.
Rs3  1 întotdeauna (pentru că Qa=Qe-M)

Raport static Precedent Prevazut Efectiv

Rs1 0,926 0,93 0,921
Rs2 0,953 0,957 0,949
Rs3 0,48 0,484 0,474

Raportul dinamic între indicatorii valorici exprimă tendinţa sau evoluţia elementelor
componente (modificări) ale indicatorilor valorici.
De precizat, că această evoluţie se realizează faţă de o bază de comparaţie (perioada
precedentă) pe baza indicilor şi nu a cifrelor absolute ca în cazul raportului static.

I Qv I Qf I Qa
Rd 1  Rd2  Rd3 
I Qf I Qe I Qe

Valorile obţinute sunt comparabile de asemenea cu 1 sau 100.

Pentru situaţia noastră avem:

Prev/Prec Efectiv/Prec Efectiv/Prev
Rd1 1,004785 0,990486 0,995225
Rd2 1,004808 0,991532 0,996299
Rd3 1,00773 0,979272 0,986842

Primul raport reflectă relaţia dintre ritmul vânzărilor şi ritmul fabricaţiei, cel de-al doilea
reflectă legătura dintre ritmul finalizării producţiei şi ritmul volumului total de activitate, ȋn timp
cel de-al treilea raport reflectă creşterea sau scăderea gradului de valorificare a resurselor
consumate.
Valorile obţinute pe baza raportului dinamic al indicatorilor valorici arată concluzii similare cu
cele prezentate anterior ȋn analiza pe baza raportului static.

Aplicatii de rezolvat / întrebări:

1. Cum putem exprima/defini cifra de afaceri?

2. Ce semnifică cifra de afaceri critică?
3. Care sunt elementele care se cuprind în cifra de afaceri netă?
4. Cum definim valoarea adăugată?
5. Care sunt elementele care se includ în valoarea adăugată?

12
 CAPITOLUL II

CAI DE CRESTERE A CIFREI DE AFACERI SI A VALORII ADĂUGATE

Obiective
1. Constientizarea importantei cunoasterii efectelor produse de actiunea unor factori asupra
activitatii economice a firmei;
2. Formarea raţionamentului si a gandirii economice legate de procesele de productie si
financiare la nivelul firmei;
3. Formarea de abilităţi ȋn analiza situaţiei generale a activităţii firmei pe baza indicatorilor valorici;
4. Formarea de abilitati ȋn aplicarea unor metode ṣi principii de bază pentru analiza activităţii
firmei ;
5. Formularea interpretarilor rezultatelor modelelor specifice analizei cifrei de afaceri ṣi valorii
adăugate utilizate in analiza şi a măsurilor care constituie conţinutul deciziilor menite să asigure o
folosire optimă a resurselor;

2.1. Analiza Cifrei de Afaceri

Este un indicator important al activităţii firmei întrucât evidenţiază performanţele economico-

financiare ale acesteia permiţând determinarea poziţiei pe piaţă a unei societăţi şi totodată oferă
informaţii despre dinamica activităţii potenţialul de dezvoltare ȋn cadrul sectorului. Implică
următoarele aspecte:
a) analiza situaţiei generale a evoluţiei şi structurii CA;
b) analiza factorială a CA;
c) determinarea CA minime probabile în condiţiile economiei de piaţă;
d) reflectarea cifrei de afaceri ȋn principalii indicatori economico- financiari ai intreprinderii.

a) Analiza situaţiei generale a evoluţiei şi structurii CA – se realizează cu ajutorul indicilor care

surprind evoluţia CA atât pe total cât şi pe principalele activităţi. De asemenea se urmăreşte şi
modificarea structurii CA scoţând în evidenţă modificările intervenite în structura CA în
activitatea de bază, permiţând ȋncadrarea acesteia sau a produselor ȋn una din fazele ciclului de
viaţă (lansare, creştere, maturitate, declin).
Ţinându-se cont de factorii interni care acţionează precum şi de mediul ȋn care
activează firma pe baza informaţiilor furnizate ȋn ultimii ani (3-5 ani eliminându-se anul/anii
ȋn care se ȋnregistrează variaţii semnificative) putându-se formula strategii de creştere.
Dinamica societăţii analizate se compară cu dinamica pieţei sau sectorului de activitate. In
activitatea firmei ca şi ȋn analiză sunt operaţionali următorii indicatori:
- cifra de afaceri netă – indicator al contului de profit şi pierdere format din totalitatea
veniturilor obţinute din vânzarea bunurilor, prestarea lucrărilor şi serviciilor inclusiv subvenţii
pentru exploatare.
- cifra de afaceri critică – evidenţiază pragul de rentabilitate a ȋntreprinderii şi constituie acel
nivel al veniturilor necesar acoperirii integrale a cheltuielilor de exploatare.

cheltuieli fixe
CAcr 
1 rata cheltuieli lor var iabile

13
 unde rata cheltuielilor variabile reprezintă cheltuielile variabile medii la un leu cifră de
afaceri

b) Analiza factorială a CA – se recomandă utilizarea următoarelor modele:

n
1) CA   qv i  pi q v i =cantitatea vândută, pi =preţ vânzare pe unitatea de produs
i 1
Acest model se recomandă a fi utilizat la firmele cu un nomenclator redus de produse sau în
cazul lansării pe piaţă de produse noi.

Qf CA
2) CA  N S    N S W a  ,
NS Qf

'
M f M f Q f CA
CA  N S     ,
N S M f M 'f Q f
'
M f M f Qf
Wa    '
NS M f M f
CA

Qf

unde:
N S = numărul mediu de salariaţi;
Wa = productivitatea medie anuală calculată pe baza producţiei fabricate;
M f = valoarea medie a mijloacelor fixe;
'
M f = valoarea medie a mijloacelor fixe productive;
Q f = producţia fabricată;

M f = gradul de înzestrare tehnică a muncii;

NS

M f = ponderea mijloacelor fixe direct productive în total mijloace fixe;

Mf
Qf = randamentul mijloacelor fixe productive;
M f

  = gradul de valorificare al producţiei fabricate.

CA
Qf

Acest model multiplicativ se recomandă a fi utilizat în cazul tuturor firmelor deoarece pune în
evidenţă legăturile dintre folosirea raţională a factorilor de producţie (forţă de muncă, mijloace fixe,
materiale, etc.) , calitatea producţiei şi gradul de satisfacere a creinţelor pieţei. Cu alte cuvinte scoate
în evidenţă legăturile dintre valorificarea resurselor şi rezultate.

14
Exemplu:

Cantitatea Structura Preţ vânzare Încasări - CA

Denumire vândută (tone) producţiei (lei/tonă)
produse vândute (%)
0 1 0 1 0 1 0 1
A 20.000 21.000 40 35 20 22 400.000 462.000
B 15.000 15.000 30 25 8 10 120.000 150.000
C 15.000 24.000 30 40 30 28 450.000 672.000
Total 50.000 60.000 100 100 * * 970.000 1.284.000

p = preţul mediu
 g i  pi
p
100

p0 
 g i 0  pi 0
40  20  30  8  30  30
  19.400 lei/tonă
100 100

p1 
 g i1  pi1  35  22  25 10  40  28  21.400 lei/tonă
100 100
CA  CA1  CA0  1.284.000  970.000  314.000 lei
a) influenţa modificării cantităţii vândute:
Q  Q1  Q0   p 0  60.000  50.000  19.400  194.000 lei

b) inflenţa modificării structurii producţiei vândute:

 
s  Q1 p  p 0  60.000  21.000  19.400  96.000 lei
r

r
p
g i1  pi 0

35  20  25  8  40  30
 21.000 lei/tonă
100 100

c) influenţa modificării preţului de vânzare pe unitate:

 
p  Q1 p1  p  60.000  21.400  21.000  24.000 lei
r

Conform celui de-al doilea model asupra modificării cifrei de afaceri acţionează direct şi
indirect următorii factori:
1) Modificarea N S ;
2) Modificarea productivităţii muncii medii anuale din care:
2.1) modificarea gradului de înzestrare tehnică a muncii;
2.2) modificarea ponderii mijloacelor fixe productive în total mijloace fixe;
2.3) modificarea randamentului mijloacelor fixe productive.
3) Modificarea gradului de valorificare al producţiei fabricate.

Mf
1)  N S 2.1) 
NS

'
M
CA 2) W a 2.2) 
f

M f

Qf
3)  2.3)  '
M f

15
 Pentru exemplificare avem următorul model:
INDICATORI SIMBOL PREVĂZUT EFECTIV
Nr. mediu de salariaţi NS 120 115
(persoane)
Valoarea producţiei
fabricate (mii lei) Qf 24.000 25.300
Valoarea CA (mii lei) CA 21.600 22.264
Valoarea medie a
mijloacelor fixe M f
1.800 1.840
(mii lei)
Valaorea medie a
mijloacelor fixe ' 1.440 1.545
M f
productive (mii lei)
Productivitatea medie Wa 200.000 220.000
anuală a muncii
(lei/an)
Gradul de înzestrare Mf
tehnică a muncii 15.000 16.000
NS
(lei/pers)
Ponderea mijloacelor fixe M
'
f
productive în total 80 84
mijloace fixe (%) M f

Randamentul mijloacelor Qf
fixe productive (lei) '
16,67 16,37
M f
Gradul de valorificare a
producţiei fabricate (%)  90 88

CA  CA1  CA0  22.264  21.600  664.000 lei

 
1)  N S  N S1  N S 0  W a0   0  115  120  200.000  0,9  900.000 lei
 
2) W a  N S1  W a1  W a 0   0  115  220.000  200.000  0,9  2.070.000 lei
'
Mf  M f1 M f 0  M Qf 0 CA0
 N S1    f0
2.1.     '
 
NS  N S1 N S 0  M M f0 f0 Qf 0
 115  16.000  15.000  0,8 16,67  0,9  1.380.276 lei
M f 1  M f 1 M f 0  Q f 0 CA0
' ' '
M f
2.2.   N S1      
M f N S1  M f 1 M f 0  M 'f 0 Q f 0
 115 16.000  0,84  0,80 16,67  0,9  1.104.221 lei

Qf  Qf1
'
Q f 0  CA0
2.3.   N S1 
M f1 M

  
f1
 
f1  M f1  Qf 0
' ' '
Mf N S1 M M f 0 
 115 16.000  0,84  16,37  16,67  0,9  417.312 lei

3)   N S1  W a1  1   0   115  220 .000  0,88  0,90   506 .000 lei

16
 Verificare:
CA   N S  W a    900.000  2.070.000  506.000  664.000 lei

'
Qf
 1.380.275  1.104.221   417.312  2.067.185 lei
Mf M
W a    
f
'
NS M f M f

Concluzii:
Constatăm o modificare a CA cu 664.000 lei. Ca rezultat situaţia se apreciază favorabil
întrucât depăşirea CA va determina, în condiţiile în care este încasată, o creştere a profitului, deci a
posibilităţii de formare a fodurilor necesare pentru investiţii şi sporirea gradului de cointeresare
materială a salariaţilor şi acţionarilor.
Cauzal sau factorial, această depăşire a CA se explică astfel :
1. Scăderea N S a determinat în mod corespunzător o diminuare a CA cu 900.000 lei. În
cazul în care scăderea N S este efectul restrângerii activităţii întreprinderii, ca urmare
a modificărilor structurale intervenite pentru a corespunde cerinţelor pieţei, situaţia este
justificată economic. În cazul în care scăderea N S este efectul unor cauze subiective
situaţia se apreciază nefavorabil întrucât nu s-a respectat programul ce reprezintă
asigurarea întreprinderii cu forţă de muncă.
2. Creşterea nivelului W a a fost faptul determinant al creşterii CA cu 2.070.000 lei.
Având în vedere că productivitatea muncii este un indicator care reflectă folosirea
eficientă a resurselor umane, materiale ṣi financiare, din calcule rezultă că, creşterea
W a a avut loc ȋn condiţiile sporirii gradului de ȋnzestrare tehnică a salariaţilor, ȋn
condiţiile ȋmbunătăţirii ponderii mijloacelor fixe productive. Creşterile determinate de
cele două componente au avut loc ȋn condiţiile reducerii randamentului mijloacelor
fixe productive. Astfel, putem spune că rezultatele obţinute nu au fost efectul unor
investiţii noi ci a unor transferuri sau comasări a unor secţii cu mijloace fixe vechi, cu
grad de uzură ridicat.
O asemenea orientare s-a reflectat negativ ȋn reducerea gradului de valorificare
a producţiei fabricate, ceea ce ne determină să presupunem că producţia nu a corespuns
calitativ, fiind refuzată de piaţă. In aceste condiţii deşi s-a realizat o creṣtere a CA cu
664.000 lei situaţia se apreciază nefavorabil deoarece rezultatele obţinute vor fi
“rezultate pe stoc” neexistând o valorificare corespunzătoare a resurselor consumate.

c) Determinarea cifrei de afaceri minime cu luarea ȋn considerare a unor restrictii :

- rata dividendelor sa fie egala cu rata dobanzii practicată pe piaţa bancară la un anumit nivel al
ratei costurilor.
Pentru rezolvarea unei astfel de situaţii se impune respectarea urmatoarelor etape :
a) determinarea sumei dividendelor distribuite acţionarilor;
b) stabilirea profitului net din care se suportă dividendele distribuite;
c) stabilirea profitului brut ȋntrucât profitul net este un element al acestuia ;
d) stabilirea cifrei de afaceri minime ţinând cont de nivelul ratei costurilor.

Exemplu: O societate comercială are un capital social de 200.000 lei. Rata dobanzii practicată pe
piaţa bancară pentru creditele acordate este de 60%. Impozitul pe profit este de 25%. Să se determine
cifra de afaceri minimă care să asigure o rată a dividendului egală cu rata dobânzii practicată pe piaţa
bancară ṣi ȋn condiţiile unei rate a rentabilitaţii costurilor de 15% .
a) stabilirea sumei dividendelor care trebuiesc distribuite asociaţilor / acţionarilor.
D K xd 200.000 x60%
d x100  D  S   120.000 lei
KS 100 100

17
 b) Intrucat suma dividendelor este suportată din profitul net se pune problema determinarii
acestuia având ȋn vedere că o parte din profit este destinat constituirii de fonduri proprii (cf =
62%).
cf 62
Pn  D  ( ) xD  120.000  ( ) x120.000  315.789 lei
100  cf 100  62
Profitul net este un element al profitului brut , de aceea se pune problema determinarii profitului
brut avandu-se ȋn vedere că impozitul pe profit este 16%.
ci 16
Pb  Pn  ( ) xPn  315.789  ( ) x315.789  375.939 lei
100  ci 100  16

ci = cota de impozit

c) Determinarea cifrei de afaceri minime care să respecte restricţiile impuse ( rata dividendului
este egală cu rata dobânzii la un anumit nivel dat al ratei rentabilităţii costurilor de 15%)
n
Pb Pb 375.939
Rc  n x100   qv xc    2.506.260 lei
 qv xc i 1 Rc 0,15
i 1
n n
Pb =  qv xp –
i 1
 q xc =>
i 1
v

n n

 q xp = Pb +  q xc = 375.939 lei + 2.506.260 lei = 2.882.199

i 1
v
i 1
v lei

- aceasta este cifra de afaceri minimă care satisface restricţia dată pentru o anumită rată a rentabilităţii
costurilor.

d) Reflectarea cifrei de afaceri ȋn principalii indicatori economico- financiari ai intreprinderii

Modificarea cifrei de afaceri se reflectă favorabil sau nefavorabil asupra urmatorilor indicatori:

1) asupra profitului brut (Pb) :

ΔCA = ( CA 1 – CA 0 ) x Rv 0
Rv = rata rentabilitatii venitului ( calculata pe baza cifrei de afaceri);
Pb
Rv  n x100
 qv xp
i 1
2) asupra modificarilor ratei rentabilitatii economice a activului :
(CA1  CA0 ) xRv0
CA  x100
Ai1  Ac1
Ai = activul imobilizat
Ac = activul circulant
3) asupra ratei rentabilitatii capitalului permanent:
(CA1  CA0 ) xRv0
CA  x100
K permanent 1
4) asupra eficienţei mijloacelor fixe (se utilizează indicatorul cifrei de afaceri la 1000 lei mijloace
fixe):
CA  CA0
CA  1 x1000
Mf1
5) asupra vitezei de rotatie a activelor circulante :
Ac xT Ac xT
CA  0  0
CA1 CA0
T = timpul luat in calcul (an, semestru, trimestru)
18
Atunci când rezultatul este cu semnul “ –“ reprezintă o accelerare a vitezei de rotatie , iar “+” o
ȋncetinire a vitezei de rotaţie.

2.2. Pragul de rentabilitate, intervalul de siguranţă şi evaluarea riscurilor

Cunoaşterea pragului de rentabilitate şi siguranţă este utilă practicii pentru că se poate face
judecăţi corespunzătoare asupra componenţei firmei în cazul modificărilor unor variabile care
influenţează mecanismul de funcţionare al acesteia.
Rentabilitatea este un indicator de performanţă al întreprinderii şi poate fi determinată în mod
diferit în funcţie de participanţii la viaţa întreprinderii: acţionari, bancheri, salariaţi.
Atunci când se doreṣte ȋnceperea/dezvoltarea unei afaceri se anticipează un anumit nivel de
rentabilitate previzională pentru un anumit nivel de activitate dat. În cazul variaţiei acestui nivel,
rentabilitatea financiară va suferi modificări care vor exprima riscul capitalului.
Cu cât sensibilitatea ratei rentabilităţii la modificarea volumului de activitate este mai mare,
cu atât capital investit va fi mai riscant , după cum şi rentabilitatea aşteptată este cu atât mai mare, cu
cât riscul asumat este mai mare.
Nivelul celorlalte rentabilităţi şi riscurile aferente: financiar, total, de faliment vor fi
condiţionate de rentabilitatea exploatării.
Teoria clasică a deciziei identifică riscul drept „un element incert dar posibil ce apare
permanent în procesul activităţilor socio-umane ale cărui efecte sunt păgubitoare şi ireversibile.”
Riscul unei activităţi economice cuprinde două mari tipuri de risc: riscul financiar, care apare
din finanţarea prin ȋmprumut şi riscul economic, care este riscul fundamental al oricărei activităţi
curente dintr-o firmă.
Riscul economic depinde în mare măsură de ponderea mai mare sau mai mică a cheltuielilor
fixe în totalul cheltuielilor.
Riscul financiar decurge din prezenţa cheltuielilor financiare care remunerează capitalurile
împrumutate (dobânzile la credite).
Noţiunea de risc nu are semnificaţie decât atunci când se prezintă viitorul şi se încearcă
estimarea fluctuaţiilor ratei rentabilităţii în elaborarea de previziuni.
Metoda de analiză previzională care permite stabilirea condiţiilor necesare realizării
echilibrului microeconomic ṣi estimarea riscului de exploatare şi a riscului financiar, cu sau fără
profit (punctul mort) este cunoscută sub denumirea de pragul de rentabilitate sau ȋn literatura
internaţională Breakeven Point Analysis.
Reprezentarea grafică permite evidenţierea elementelor care prin diferenţă dau beneficiul: pe
abscisă se reprezintă volumul producţiei vândute (q), iar pe ordonată, cifra de afaceri (CA), costurile
totale (CT), fixe (Cf) şi variabile (Cv).
Metoda este aplicabilă în cazul unei producţii omogene sau pe produs, după repartizarea
cheltuielilor şi pleacă de la ipoteza liniarităţii costurilor şi cifrei de afaceri (Figura 6.4.1).

CT
CA CA

CT
0
B

(+)
CV
CA critic ă
E

(-)
’
O Cf

0
O qcritic qB q
19
Fig. 6.4.1: Pragul de rentabilitate în condiţii de liniaritate
 Realizarea echilibrului în aceste condiţii presupune egalitatea:
B = CA – CT= q ∙ p – (Cf + q ∙ v) = q(p – v) – Cf,
care poate fi restrânsă la egalitatea:
B + Cf = Mcv,
în care:
q = Volumul fizic al vânzărilor;
p = Preţul de vânzare;
v = Cheltuieli variabile pe unitate de produs;
p – v = mcv = Marja unitară a costurilor variabile;
q (p – v) = Mcv = Marja totală a costurilor variabile;
Cf = Costurile fixe.
Pragul de rentabilitate reprezintă volumul de activitate (volumul fizic al vânzărilor sau
volumul critic) la care veniturile (cifra de afaceri) echilibrează cheltuielile, rezultatul fiind egal cu
zero (Beneficiu = 0) numit şi punctul mort.
În grafic, punctul E de intersecţie a dreptei veniturilor (CA) cu dreapta costurilor (CT) are
aceeaşi ordonată, ceea ce analitic înseamnă egalitatea:
CA = Cf + Cv = Cf + q ∙ v,
sau factorial:
qcritic ∙ p = Cf + qcritic ∙v.
Începând de la acest punct, întreprinderea, poate obţine profit, având acoperit ansamblul
cheltuielilor fixe şi variabile.
Determinarea pragului de rentabilitate în condiţii de liniaritate a cifrei de afaceri şi a costurilor
variabile, se poate realiza atât ȋn unităţi fizice cât ṣi valorice, astfel:

Cf Cf
a) qcritic   (unităţi fizice);
p  v mcv
Cf
b) CAcritică  qcritic  p  (unităţi monetare).
1 Cv / CA
Astfel, punctul E de echilibru denumit ṣi punctul mort delimitează două zone:
a) Zona pierderilor, unde cheltuielile depăşesc cifra de afaceri (O'E > OE), ca urmare a unor vânzări
inferioare volumului critic (qv < qcritic);
b) Zona beneficiilor, unde cifra de afaceri depăşeşte cheltuielile (ECA > ECT) datorită uinor vânzări
superioare volumului critic (qv > qcritic).

Ȋn condiţiile ȋn care se doreṣte realizarea unui beneficiu (B0), atunci:

CA = Cf + Cv + B0
Determinarea volumului fizic cât ṣi valoric al producţiei care permite obţinerea acestui
beneficiu se realizează astfel:

Cf  B0 Cf  B0
a) Volumul vânzărilor: qB 0   (unităţi fizice);
pv m cv
Cf  B 0
b) Cifra de afaceri: CAB 0  qB 0  p  (unităţi monetare);
1 v / p
Riscul de exploatare (economic) decurge din fluctuaţiile rezultatului exploatării în funcţie de
poziţia faţă de pragul de rentabilitate (punctul mort) şi de structura costurilor de exploatare (în fixe şi
variabile). Acesta poate fi apreciat fie prin determinarea marjei de securitate, fie prin determinarea
intervalului de siguranţă.

Marja de securitate (Ms) care să permită desfăşurarea unei activităţi în condiţii de siguranţă,
se poate determina în două variante:
a) Ms = qv – qcritic (unităţi fizice);

20
 b) Ms = CA – CAcritică (unităţi monetare).
Aceasta reflectă poziţia cifrei de afaceri faţă de pragul de rentabilitate.

Intervalul de siguranţă exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi modifica producţia şi de a se

adapta la cerinţele pieţei. Cu cât valoarea lui este mai mare, cu atât flexibilitatea întreprinderii este mai
ridicată şi, riscul economic este mai redus.
Intervalului de siguranţă (Is) oferit de vânzările efectuate în două variante:
q v  q critic
a) IS   100 (%);
q critic
CA - CA critică
b) Is = 100 (%)
CA critică
Studii statistice arată că un interval de siguranţă de până la 10 % arată o situaţie instabilă, unul de
20 % caracterizează situaţia relativ stabilă, iar peste 20 % arată o situaţie confortabilă în raport cu pragul
de rentabilitate.
Calculul indicelui de rentabilitate sau sporul de eficienţă (Se) care măsoară marja de securitate
în procente din cifra de afaceri, se poate realiza în două variante:
q v  q critic
a) Se   100 (%);
qv
CA - CA critică
b) Se = 100 (%).
CA
Ȋn zona punctului mort, pentru evitarea riscului de exploatare, se consideră necesară o marjă de
securitate de 10 - 20 % peste cifra de afaceri critică.

Aprecierea şi evaluarea riscului economic se poate realiza ṣi pe baza coeficientului levierului

de exploatare (CLE) sau gradul de echilibrare a funcţionării întreprinderii - Degree Operating
Leverage (DOL).
Acest coeficient exprimă sensibilitatea (elasticitatea) rezultatului din exploatare la variaţiile
vânzărilor, care măsoară creşterea procentuală a acestuia, ca răspuns la creşterea cu un procent a
vânzărilor (volum fizic, cifră de afaceri):
R exp / R exp
CLE  ,
q CA / q CA
calculat în două variante:
rR exp IR exp 100
1) CLE   ;
rqCA Iq CA  100
R exp / q CA
2) CLE  .
R exp / q CA

Dacă o întreprindere are un coeficient al levierului de exploatare ridicat, schimbări mici ale
vânzărilor vor avea consecinţe majore asupra rezultatului exploatării: acesta creşte considerabil la
creşterea vânzărilor, dar scade la fel de mult la reducerea acestora.
Pentru diminuarea riscului rezultat dintr-un levier de exploatare ridicat, întreprinderea trebuie
să-şi variabilizeze cheltuielile fixe, recurgând la reducerea stocurilor şi la dezinvestire.4 În acelaţi
timp, ea trebuie să-şi asigure o marjă de securitate suficientă prin evitarea zonei punctului mort, unde
riscul de exploatare este maxim, fiind caracterizat de un coeficient de levier cu valori ce tind la infinit:
Mcv Mcv
CLE   →∞
R exp 0

4
Silvia Petrescu – Analiză financiară aprofundată, Studii de caz, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004, pag.103
21
 Exemplu:
Indicatori P0 (mii lei) P1 (mii lei)
Cheltuieli fixe aferente CA 3.940 4.500
Cheltuieli variabile aferente CA 8.860 9.000
CA exprimată în preţuri vânzare 13.650 15.000

Pragul de rentabilitate presupune ca din venitul obţinut să fie acoperite în întregime cheltuielile
efectuate, ocazionate de producţie, de aici rezultând că profitul este nul:
F
Qcrt 
1
 qxv
 qv xp
unde:
Qcrt = CAcrt
 q xp = CA
v

a) Determinarea cifrei de afaceri la prag pentru cele două situaţii (precedent ṣi curent):
3.940
Q0   11.227,76 mii lei
8.860
1
13.650
4.500
Q1   11.250 mii lei
9.000
1
15.000
b) Determinarea marjei de securitate pentru:
- perioada prevăzută

Ms = CA – CAcritică =13.650 mii lei – 11.227,76 mii lei = 2.422,24 mii lei
- perioada curentă
Ms = CA – CAcritică =15.000 mii lei – 11.250 mii lei = 3.750 mii lei

c) Determinarea intervalului de siguranţă pentru:

- perioada prevăzută

CA - CA critică 13.650  11.227,76

Is  x100   21,57%
CA critică 11.227,76
- perioada curentă

CA - CA critică 15.000  11.250

Is  x100   33,33%
CA critică 11.227,76

Se constată o creṣtere a nivelului de la care firma ȋncepe să intre ȋn zona de câṣtig, respectiv o
creṣtere a pragului de rentabilitate de la 2.422,24 mii lei la 3.750 mii lei, creṣtere determinată de
creṣterea cifrei de afaceri. Intervalului de siguranţă s-a modificat ȋn sensul creṣterii de la 21,57% la
33,33%, atingerea acestui nivel ȋi conferă firmei capacitatea necesară de a face faţă acţiunii unor
factori perturbatori care acţionează asupra activităţii desfăṣurate fără a intra ȋn zona de pierdere.

Metoda prezintă unele limite de care trebuie să se ţină seama din mai multe considerente,
dintre care amintim:
1) Analiza presupune fie o cerere nelimitată la un preţ fix, la care se înregistrează o elasticitate
cerere-preţ ce tinde spre infinit, fie o piaţă concurenţială perfectă care justifică liniaritatea cifrei de
afaceri, care depinde de volumul vânzărilor, ca singura variabilă asupra căreia poate acţiona
producătorul în condiţiile unui preţ de echilibru al pieţii ce nu depinde de acesta.

22
 Costurile variabile liniare corespund situaţiei particulare ce caracterizează randamentele
factoriale constante, de obicei variabile.
2) În condiţiile unei pieţe concurenţiale imperfecte şi randamentelor factoriale
variabile, cifra de afaceri şi cheltuielile sunt neliniare , grafic reprezentate ca ȋn figura de mai jos:

CT
CA CT

Bmax E2 (-)
Cv
E1 (+)
CAcrit CA
(-)
O' Cf

q critic 1 q optim q critic 2 q

Figura 6.4.2: Pragul de rentabilitate în condiţii de neliniaritate

În practică atât cifra de afaceri cât şi cheltuielile variabile evoluează neliniar, ceea ce schimbă
condiţiile de echilibru: intersecţia curbelor ce le reprezintă în două puncte (E1, E2) atestă existenţa a
două praguri de rentabilitate (qcritic 1, qcritic 2), care delimitează zona optimă de creştere a volumului
producţiei.
3) Metoda nu poate fi aplicată prin extindere la nivelul unei producţii neomogene, ci reclamă o
producţie omogenă sau individualizare la nivel de produs.
4) Orizontul de timp este pe termen scurt, atâta timp cât nu au loc modificări structurale ale
producţiei.
Chiar dacă metoda prezintă unele limite, analiza punctului mort este folosită în gestiunea
întreprinderii deoarece oferă unele informaţii utile în următoarele direcţii:
1) Oferă o informaţie asupra nivelului minimal de activitate pentru ca întreprinderea să
realizeze beneficii.
2) Este un instrument de ajutor deciziei în privinţa alegerii unei investiţii într-un nou produs, a
investiţiei de extindere sau investiţiei de modernizare.
3) Permite anticiparea profiturilor în diferite ipoteze de lucru, având în vedere costurile fixe şi
variabile, precum şi diferite variante de preţuri.
4) Explică diferenţele între previziuni şi realizări, indicând în ce măsură o scădere a
beneficiilor este datorată unei scăderi a vânzărilor, unei creşteri a costurilor fixe sau costurilor
variabile.
5) Permite aprecierea gradului de risc economic şi financiar al activităţii, pe baza
coeficientului de levier economic şi financiar.

Riscul financiar apare ori de câte ori apelează la împrumuturi, care implică cheltuieli financiare
pentru remunerarea datoriilor (dobânzi). Dacă activitatea firmei este finanţată exclusiv din capitaluri
proprii, aceasta nu comportă nici un risc financiar.
Acest risc se manifestă prin sensibilitatea rezultatului net la variaţiile rezultatului exploatării şi
se estimează prin elasticitatea ERnet/ Rexp cunoscută sub denumirea de coeficient de levier financiar
(CLF):
Rnet /Rnet
CLF  ,
R exp/ R exp

23
 Mărimea coeficientului astfel calculat este direct proporţională cu gradul de risc financiar.
Valoarea CLF creşte odată cu majorarea cheltuielilor financiare şi reflectă gradul de risc financiar
asumat de întreprinderea care recurge la îndatorare.
CLF exprimă modificarea procentuală a rezultatului net ca răspuns la modificarea cu un procent a
rezultatului exploatării şi mărimea lui este direct proporţională cu gradul de risc financiar.
Pentru limitarea efectului cheltuielilor financiare prin intermediul coeficientului de levier
financiar se are în vedere restabilirea unui echilibru microeconomic care să permită acoperirea
cheltuielilor financiare pe lîngă cheltuielile fixe, ceea ce impune majorarea pragului de rentabilitate
(valori critice) prin determinarea unui prag de rentabilitate global mai mare:
Cf  Chfin Cf  Chfin
qcritic  ; CA critică  .
pv 1 Cv / CA

Multitudinea factorilor, care generează riscul afacerilor, determină manifestarea acestuia în diferite
forme cum ar fi: riscul de piaţă, riscul economic, riscul financiar, riscul modificărilor tehnologice, riscul
valutar, riscul de faliment, etc.
Planificarea financiara adecvata este element cheie in succesul oricarei afaceri care prezinta
riscuri, iar lipsa acesteia este un element cheie in esecul multor intreprinderi.

2.3. Analiza valorii adaugate (VA)

Valoarea adaugată reprezintă unul din indicatorii semnificativi ai activităţii ȋntreprinderii. Prin
conţinut, valoarea adăugată exprimă creṣterea de bogăţie care se obţine prin activitatea tehnico-
productivă. Cu ajutorul valorii adăugate pot fi construiţi o serie de indicatori necesari pentru a
caracteriza eficienţa factorilor: muncă ṣi capital utilizaţi, iar ȋn cadrul fiscalităţii reprezintă baza
impozitului datorat statului.
Deci, ȋn analiza diagnostic, valoarea adăugată prezintă interes ȋn primul rând ca indicator de
performanţă al activitaţii economico - financiare, iar ȋn al doilea rând ca indicator ȋn sistemul
fiscalităţii.

Valoarea adaugată poate fi determinată prin două metode :

a) metoda sintetică
VA = Qe – M
Qe = producţia exercitiului
M = consumuri provenite de la terţi (suma cheltuielilor materiale)
b) metoda de repartiţie (aditivă) are ȋn vedere ȋnsumarea următoarelor elemente :
- cheltuielile cu personalul
- cheltuieli cu impozite ṣi taxe
- cheltuieli cu amortizarea
- profitul net

Analiza valorii adaugate vizeaza dinamica acesteia , gradul de realizare al nivelului prevazut si
explicarea modificarilor absolute, schimbarile intervenite in structura pe elemente, precum si
masurile pentru imbunatatirea si sporirea valorii adaugate.
O problema deosebită o prezinta analiza diagnostic , ţinând cont de cele doua metode de calcul ale
valorii adaugate.

24
 Determinarea valorii adăugate prin metoda de repartiţie având ȋn vedere contribuţia fiecărui
element la modificarea valorii adaugate :
- mii lei -
Perioada curentă Structura Variatia Modificare
INDICATORI
planificat realizat planificat realizat Δ %
1)cheltuieli cu salarii 1800 1848 30 28 +48 102,67
2)contributiile la asig. sociale 420 431,2 7 6,5 +11,2 102,67
3)cheltuieli cu protecţia socială 180 184,8 3 2,8 +4,8 102,67
+ alte cheltuieli necesare
4)Total cheltuieli cu personalul 2400 2464 40 37,3 +64 102,67
5)Amortizarea 1080 1188 18 17,5 +108 110
6)Alte elemente de natura VA 120 140,36 2 2,16 +20,36 116,97
7) Profit 2400 2807,64 40 42,54 +407,64 116,98
8) VA 6000 6600 100 100 +600 110

 o creṣtere a valorii adăugate cu 600 mii lei , respectiv 10% , fapt care se apreciază ca o
situaţie favorabilă deoarece, ca rezultat, s-a datorat ȋn mare parte creṣterii profitului .
Din punct de vedere structural creṣterea valorii adăugate cu 600 mii lei se explica astfel :
- cheltuielile cu personalul salariat a ȋnregistrat o creṣtere ȋn sumă absolută, dar o scădere a ponderii,
acestea contribuind la creṣterea valorii adăugate cu 64 mii lei. Evident, situaţia se apreciază ca fiind
normală atunci când indicele cheltuielilor cu salariile < indicele producţiei exercitiului (aceasta
presupune că a fost respectată corelaţia cheltuielilor cu salariile) .
- amortizarea ca element al valorii adăugate ȋnregistrează o creṣtere tocmai ca urmare a creṣterii
valorii medii a activelor fixe ṣi respectiv a modificărilor intervenite ȋn structura acestora .Un
asemenea fenomen trebuie să aibă loc ȋn condiţiile ȋn care indicele cheltuielilor cu amortizarea este
inferior indicelui valorii producţiei exercitiului fapt ce se va reflecta ȋn diminuarea cheltuielilor cu
amortizarea ce revin la un leu producţia exercitiului.
- profitul a avut o contribuţie decisivă la creṣterea valorii adăugate, situaţie deosebit de favorabilă
deoarece profitul reprezintă aportul ȋntreprinderii la sporirea eficienţei activităţii de producţie ṣi
comercializare.
Pe baza valorii adăugate se pot constitui (calcula) anumiţi indicatori :
- contribuţia factorului uman la formarea valorii adăugate, calculat ca raport ȋntre cheltuielile aferente
fondului de salarii ṣi valorea adăugata.
- aportul activelor fixe la formarea valorii adăugate, calculat ca raport ȋntre amortizare ṣi valorea
adăugata.
Nota: Mărimea ṣi evoluţia celor doi indicatori furnizează informaţii cu privire la situaţia
rentabilităţii potenţiale proprii.
25
Analiza factoriala a valorii adaugate pe baza determinarii acesteia prin metoda sintetica
M Qe
VA  Qe  M  Qe x (1  ) ; Wh   Qe  T x Wh ; T = NS x t
Qe T
1.1.1.ΔNS
1.1. ΔT
1.ΔQe 1.1.2. Δt
1.2.1.Δgi
ΔVA 1.2. Wh
1.2.2. ΔWh i
2.1.Δgi

2. Va
2.2..Δvai
Asupra modificarii valorii adaugate actioneaza urmatorii factori :

1) Modificarea valorii producţiei exercitiului – ca factor extensiv (cantitativ)

2) Modificarea Va ce revine la 1 leu producţia exerciţiului – ca factor intensiv (calitativ)

Semnificaţia indicatorilor utilizaţi :
VA= valoarea adăugată
Qe = valoarea producţiei exerciţiului
T = fondul total de timp consumat (exprimat ȋn ore)
NS = numarul mediu de salariaţi
Wh = productivitatea medie orară
gi = structura producţiei
Whi = productivitatea muncii pe o persoană pe produs
vai = valoarea adăugată pe produs

Va = valoarea medie adaugată ce revine la 1 leu producţia exerciţiului

Exemplu:
Perioada curentă
Nr. INDICATORI planificat realizat
Crt.
1 Valoarea productiei exercitiului (Qe) (mii lei) 10 304 000 10 898 550
2 Valoarea consumurilor provenite de la 7 728 000 7 846 956
terti(M) (mii lei)
3 Numarul mediu de salariati (persoane) ( NS ) 140 138
4 Fondul de timp consumat (ore-om) ( T ) 257 600 242 190
26
 5 Nr. mediu de ore pe salariat ( t = T/ Ns ) 1 840 1 755
6 Productivit. medie orară (lei / h);( Wh = Qe/T) 40 000 45 000

7 Valoarea medie adăugată la 1 leu Qe; 0,25 0,22

( Va =1-M/Qe)
8 Chelt.cu consumurile la 1 leu Qe; ( M/Qe) 0,75 0,72
9 Valoarea adaugată (VA = Qe x Va ) 2 576 000 3 051 594

- Poductivitatea medie recalculată (ȋn funcţie de structura efectivă a producţiei) = 42 500 lei.
- Va recalculată (ȋn funcţie de sructura efectivă a producţiei) = 0,26
n

r
 gi xWh 1 i0
Wh  i 1

100
n

r
 gi 1 x vai
Va  i 1

100
ΔVA = VA1 – VA0 = 3.051.594 – 2.576.000 = + 475.594 mii lei
1. Influenţa modificării valorii producţiei exerciţiului:
ΔQe = (Qe1– Qe0) x Va 0 = (10.898.550 – 10.304.000) x 0,25= + 148.637,5 mii lei
1.1. Influenţa modificării fondului de timp consumat :
ΔT = ( T1 – T0 ) x Wh0 x Va 0 = (242.190 – 257.600) x 40.000 x 0,25 = - 154.100 mii lei
1.1.1 Influenţa modificării NS :
ΔNS = (NS 1 – NS 0) x t0 x Wh0 x Va 0 = (138 – 140) x 1.840 x 40.000 x 0,25 = - 36.800 mii lei
1.1.2 Influenţa modificării numărului de ore pe un salariat (t):
Δt = NS 1 x ( t1 – t0) x Wh0 x Va 0 = 138 x (1.755–1.840) x 40.000 x 0,25 = - 117.300 mii lei
1.2. Influenta modificării productivităţii muncii orare:
ΔWh0=T1x ( Wh1 – Wh0 )x Va 0 =242.190 x (45.000 - 40.000) x 0,25 = +302.737,5 mii lei
1.2.1 Influenţa modificării structurii producţiei :
r
Δgi = T1 x ( Wh1 – Wh0 ) x Va 0 = 242.190 x (42.500 – 40.000) x 0,25 = + 151.368,75 mii lei
1.2.2 Influenţa modificării productivităţii muncii
r
Whi = T1 x ( Wh1 – Wh1 ) x Va 0 = +151.368,75 mii lei
2. Influenţa modificării Va ce revine la 1 leu producţia exercitiului :
Δ Va = Qe1 ( Va1 – Va 0 ) = 10.898.550 x (0,28 – 0,25 ) = +326.956,5 mii lei
2.1 Influenţa modificării structurii producţiei :
r
Δgi = Qe1 ( Va1 – Va 0 ) = 10.898.550 x (0,26 – 0,25 ) = +108.985,5 mii lei

27
 2.2 Influenţa modificării valorii adaugate ce revine la 1 leu producţia exercitiului pe produs
r
ΔvaI = Qe1 ( Va1 – Va1 ) = 10.898.550 x (0,28 – 0,26 ) = + 217.971 mii lei
Constatăm o depaṣire a valorii adăugate cu 475.594 mii lei. Ca rezultat situaţia se apreciază
favorabil, deoarece creṣterea valorii adăugate reflectă o sporire a eficienţei activităţii firmei, iar pe de
altă parte prezintă importanţă din punct de vedere al fiscalitaţii.
Din punct de vedere cauzal se constată :
1. Sporirea valorii adăugate este efectul influenţei favorabile atât al creṣterii producţiei exerciţiului,
ca factor cantitativ, cât ṣi al cresterii Va ce revine la 1 leu producţia exercitiului, ca factor
calitativ. Din acest punct de vedere situaţia se apreciază favorabil deoarece influenţa decisivă a
avut-o factorul calitativ.
2. Influenţa favorabilă a producţiei exercitiului este rezultatul creṣterii nivelului Wh , factor care de
obicei reflectă utilizarea eficientă a resurselor umane. Sub acest aspect situaţia se apreciază
favorabil cu condiţia ca această creṣtere a Wh să reflecte efortul propriu al ȋntreprinderii.
Din calcule se constată o creṣtere a Wh care s-a realizat ȋn condiţiile scăderii NS ṣi a
timpului lucrat / salariat, de unde rezultă că, creṣterea Wh nu reflectă efortul propriu al ȋntreprinderii
ci, creṣterea este datorată utilizarii unor preţuri mai mari ca urmare a inflatiei.
3. In ceea ce priveṣte influenţa favorabilă a Va ce revine la 1 leu producţia exercitiului pe produs ,
situaţia se apreciază pozitiv ȋn condiţiile ȋn care :
- reducerea ponderii consumurilor intermediare nu a afectat calitatea producţiei;
- producţia pusă ȋn circulaţie pe piată să corespundă cerinţelor pieţei, deci să fie asigurată vânzarea
ṣi ȋncasarea acesteia.
In cazul nostru se observă că ȋntreprinderea s-a orientat spre creṣterea ponderii acelor produse
cu o valoare adăugată mai mare decât media bazei de comparaţie, ceea ce ne determină să
presupunem că acestea ar corespunde cerinţelor pietei.

Aplicatii de rezolvat / întrebări:

1. Indicele productiei exercitiului (Qe) = 105%.

Indicele valorii adaugate (Qa) = 108%.
Indicele productivitatii muncii (calculata pe baza valorii adaugate) = 97%.
Aceasta semnifica :
a) cresterea numarului de personal si reducerea ponderii consumurilor intermediare
(cumpararilor);
b) scaderea numarului de personal si reducerea ponderii consumurilor intermediare
(cumpararilor)
c) scaderea productivitatii muncii si cresterea ponderii consumurilor intermediare (cumpararilor);
d) sporirea productivitatii muncii si reducerea numarului de personal.

2. Valoarea adaugata se defineste ca fiind :

a) diferenta dintre veniturile din exploatare si cheltuielile de exploatare ;
b) volumul total de activitate al firmei ;
c) cresterea (plusul) de bogatie obtinuta prin activitatea productiva a intreprinderii ;
d) diferenta dintre productia exercitiului si cheltuielile totale.

3. Cheltuieli fixe = 240.000 mii lei.

Pretul de vanzare = 10.000 lei/buc.
Cheltuieli variabile unitare = 7.000 lei/buc.
Capacitatea de productiei = 160.000 buc.
Gradul de folosire a capacitatii de productie corespunzatoare pragului de rentabilitate
(punctului critic) este de :
28
a) 50% ;
b) 35% ;
c) 35% ;
a) 25% ;
b) 40%.

4. Indicele numarului de personal (N) = 105%

Indicele productivitatii muncii (Qe/N) = 98%
Indicele cifrei de afaceri = 101,5%
Aceasta semnifica :
a) a crescut numarul de personal, s-a redus productivitatea muncii si gradul de valorificare a
productiei exercitiului ;
b) a crescut numarul de personal, gradul de valorificare a productiei exercitiului si s-a redus
productivitatea muncii ;
c) s-a redus productivitatea muncii si a crescut gradul de valorificare a productiei exercitiului ;
d) a crescut numarul de personal si s-a redus productivitatea muncii.

5. Indicele numarului mediu de salariati = 98%.

Indicele valorii medii anuale a activelor fixe = 105%.
Indicele productiei exercitiului = 107%.
Indicele cifrei de afaceri = 109%.
Aceasta semnifica :
a) sporirea gradului de inzestrae tehnica a muncii si scaderea gradului de valorificare a productiei
exercitiului ;
b) cresterea gradului de inzestrare tehnica a fortei de munca a productivitatii muncii si a gradului
de valorificare a productiei execitiului ;
c) cresterea productivitatii muncii si scaderea gradului de inzestrare tehnica a muncii si a
gradului de valorificare a productiei exercitiului ;
d) cresterea gradului de valorificare a productiei si scaderea productivitatii muncii.

29
 CAPITOLUL III

ANALIZA COSTURILOR ACTIVITĂŢII ECONOMICE A FIRMEI

Obiective:
1. Corelarea cunostintelor teoretice privind costurile cu abilitatea de a le aplica ȋn practica firmei;
2. Înţelegerea şi elaborarea de modele pe baza elementelor de cost care vor permite analiza unor fenomene
economice la nivelul firmei;
3. Constientizarea importantei cunoasterii efectelor produse de acţiunea unor factori asupra activitatii economice a
firmei;
4. Formarea raţionamentului care să permită identificarea cauzelor care determina modificarea costurilor;
5. Acumularea de cunostinte ṣi abilităţi necesare asigurarii competitivitatii la nivel pieţei forţei de muncă

Zona cheltuielilor unei firme cuprinde o arie largă de fenomene economice legate ȋn esenţă de
consumul utilizării forţelor de producţie (natură, muncă, capital). In acest context, costurile ocupă un
loc deosebit ȋn managementul intern al ȋntreprinderii ȋntrucât de utilizarea eficientă a forţelor de
producţie depinde ȋn mare masură de capacitatea concurenţială a firmei respective.
Problemele analizei cheltuielilor de producţie ale ȋntreprinderii, ȋn optica diagnosticului, sunt:
3.1. – analiza cheltuielilor aferente veniturilor ȋntreprinderii;
3.2. – analiza eficienţei costurilor aferente cifrei de afaceri (variabile ṣi conventional constante);
3.3. – analiza diagnostic a principalelor categorii de cheltuieli (materiale, salariale);

3.1. – Analiza cheltuielilor aferente veniturilor intreprinderii

Desfăṣurarea activităţii unui agent economic necesită consum de resurse umane, materiale, financiare.

Dupa natura lor, cheltuielile se grupeaza ȋn:  Dobânzi curente aferente ȋmprumuturilor
A. cheltuieli de exploatare; primite;
B. cheltuieli financiare;  Pierderile din vânzarea valorilor
C. cheltuieli extraordinare. imobiliare ṣi de plasament;
A – Cheltuielile de exploatare cuprind:  Diferenţele de curs valutar;
 Consumurile de materii prime, materiale  Sconturile acordate clienţilor.
auziliare, piese de schimb; C – Cheltuielile extraordinare sunt
 Uzura obiectelor de inventar; formate din acele cheltuieli care nu sunt
 Costul mărfii vândute legate de activitatea normală a ȋntreprinderii.
 Cheltuieli cu lucrarile ṣi serviciile In aceasta categorie de cheltuieli se reflectă
executate de terţi; valoarea pierderilor din calamităţi ṣi
 Cheltuieli cu impozitele si taxele; exproprieri de active.
 Cheltuieli cu personalul; Corespunzator acestor categorii de
 Cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe, cheltuieli, veniturile se grupeaza ȋn 3
provizioane; categorii:
 Cheltuieli privind activele cedate; A. Venituri din exploatare;
 Cheltuieli privind amenzile si penalităţile. B. Venituri financiare;
B – Cheltuielile financiare includ: C. Venituri extraordinare.
A – Veniturile din exploatare cuprind:
 Venituri din vânzarea produselor;
30
 Venituri din lucrări executate, servicii
prestate;
 Venituri din vânzarea de marfă;
 Venituri din producţia stocată;
 Venituri din producţia imobilizată;
 Venituri din cedarea activelor;
 Venituri din donaţii primite;
 Venituri din subvenţii aferente cifrei de
afaceri.
B – Veniturile financiare includ:
 Venituri din dobânzi ȋncasate;
 Venituri din titluri de plasament;
 Venituri din diferenţe favorabile de curs
valutar;
 Venituri din participaţii;
 Venituri din sconturi obţinute.
C – Veniturile extraordinare sunt
venituri rezultate din compensaţiile primite
pentru cheltuieli sau pierderi din calamităţi
sau alte evenimente extraordinare.

Dacă se face o corelaţie ȋntre cheltuieli ṣi venituri, se constată ca sunt cheltuieli care
generează venituri si cheltuieli care nu generează venituri.
Cheltuielile de exploatare se coreleaza direct cu veniturile din exploatare, ȋn timp ce
cheltuielile financiare nu au ca rezultat ȋntotdeauna obţinerea de venituri financiare. Din contra,
unele cheltuieli financiare pot fi corelate cu venituri din exploatare.

Analiza cheltuielilor aferente veniturilor ȋntreprinderii are rolul de a evidenţia evoluţia

acestora, factorii care influenteaza nivelul lor, precum ṣi identificarea rezervelor care pot fi puse ȋn
valoare pentru reducerea lor sau menţinerea ȋn limita de eficientă.

Eficienţa cheltuielilor aferente veniturilor ȋntreprinderii se realizează cu ajutorul

indicatorului “rata eficienţei costurilor totale” (Ct ) care poate fi determinată astfel:

Cht
I) ct  x1000
Vt

In cazul primului model, eficienţa costurilor totale este rezultatul respectării corelatiei dintre
ritmul de creṣtere al veniturilor totale (ca efect al utilizării resurselor umane, materiale ṣi
financiare ale ȋntreprinderii) ṣi ritmul de creṣtere al cheltuielilor totale.

In mod normal ar trebui: ct1 < ct0  I Vt > I Cht

 g xc i ti
II) ct  i 1
gi = structura veniturilor pe tipuri de activitate
100
(exploatare, financiare, extraordinare)
cti = rata costurilor totale pe tipuri de activitate

Cel de al 2-lea model, scoate ȋn evidenţă aportul modificarii structurii veniturilor asupra
eficienţei cheltuielilor totale. Un asemenea model este foarte important ȋntrucât ȋntr-o economie
normală contribuţia cea mai mare la eficienţa costurilor totale trebuie să o aibă activitatea care
corespunde profilului ȋntreprinderii (ȋn cazul nostru, activitatea de exploatare).

Asupra eficientei costurilor totale acţionează urmatorii 2 factori:

- modificarea structurii veniturilor pe tipuri de activitate
- modificarea ratei costurilor pe tipuri de activitate.

31
 Venituri Structura Cheltuieli Rata eficientei
Natura - mii lei - veniturilor % - mii lei - costurilor
activitatii Prevazut Efectiv Prevazut Efectiv Prevazut Efectiv Prevazut Efectiv
0 1 0 1 0 1 0 1
Exploatare 2800 3150 70 75 2492 2772 890 890
Financiara 800 756 20 18 960 793.8 1200 1050
Extraordinara 400 294 10 7 324 235.2 810 800

Total 4000 4200 100 100 3776 3801 944 905

Cht
I) ct  x1000
Vt

Δ ct = ct1 - ct0 = 905 - 944 = -39 lei la 1000 lei venit

Cht1 3801
ct 1  x1000   905 lei la 1000 lei venit
Vt1 4200
Ch 3776
ct 0  t 0 x1000   944 lei la 1000 lei venit
Vt 0 4000

1) Influenţa modificarii veniturilor totale (factor cantitativ)

Cht 0 Ch
Vt  x1000  t 0  899,05  944  44,95 lei la 1000 lei venit
Vt1 Vt 0

2) Influenta modificarii cheltuielilor totale (factor calitativ)

Cht1 Ch
Cht  x1000  t 0  905  899,05  5,95 lei la 1000 lei venit
Vt1 Vt1

Constatam că la nivelul ȋntreprinderii s-a obţinut o creṣtere a eficienţei cheltuielilor totale cu

39 lei la 1000 lei venituri. Ca rezultat, situaţia se apreciază favorabil pentru ca va avea loc o creṣtere
a profitului, sursă pentru constituirea fondurilor necesare realizării de noi investiţii, creṣterii
cointeresarii materiale a salariatilor ṣi a asociaţilor.
Din punct de vedere cauzal (factorial) se constată că:
- creṣterea eficienţei costurilor totale cu 39 lei la 1000 lei venit este efectul respectarii corelaţiei
dintre ritmul de creṣtere al venitului care s-a concretizat ȋn sporirea eficienţei cu 44,95 lei la 1000
lei venit si a ritmului de creṣtere al cheltuielilor (a cărei influneţă este negativă, respectiv de 5,95 lei
la 1000 lei venit),
Ritmul de creṣtere al veniturilor este mai mare decât ritmul de creṣtere al cheltuielilor
totale (105% > 100,66%), astfel că această creṣtere a cheltuielilor de la 3.776.000 lei la
3.801.000 lei este justificată din punct de vedere economic.

Pentru activitatea de exploatare:

2492
ct  x1000  890lei la 1000 lei venit
2800

32
 n

 g xc i ti
II) ct  i 1

100
Δ ct = ct1 - ct0 = 905 - 944 = -39 lei la 1000 lei venit

1) Influenta modificarii structurii veniturilor pe tipuri de activitate

g i1 xc ti 0
g i  i 1
 ct 0 = 940,2 - 944 = -3,8 lei la 1000 lei venit
100
n

g i1 xc ti 0
r
ct  i 1
= rata eficientei costurilor recalculate
100
(75 x890)  (18 x1200)  (7 x810)
 940,2 lei la 1000 lei venit
100

2) Influenţa modificării ratei de eficienţă a costurilor pe tipuri de activităţi

Δ cti = ct1 - rct = 905 - 940,2 = -35,2 lei la 1000 lei venit

La nivelul ȋntreprinderii rezultă o sporire a eficienţei costurilor cu 39 lei la 1000 lei venit.
Apreciind acest rezultat obţinut, situaţia este favorabilă ȋntrucât ȋn condiţiile valorificării producţiei
ȋntreprinderii se vor crea premisele creṣterii profitului brut al ȋntreprinderii, sursă pentru constituirea
fondurilor necesare investiţiilor, fondurilor de premiere a salariaţilor ṣi fondurilor de distribuire ale
asociaţilor.
Din punct de vedere factorial, sporirea eficienţei costurilor totale cu 39 lei la 1000 lei venit
este efectul:

(a) modificarii structurii veniturilor care au o influenţă favorabilă cu 3,8 lei la 1000 lei venit.
Aceasta ȋnseamnă că a crescut ponderea veniturilor la acea formă de activitate care are o eficienţă a
cheltuielilor mai bună decât media pe ȋntreprindere. In cazul nostru, se observă că a crescut
ponderea veniturilor aferente activităţii de exploatare de la 70% la 75%, activitate a carei eficienţă a
costurilor este mai bună decât eficienţa totală 890 < 944 lei la 1000 lei venit.
Apreciem că structura este favorabilă pentru că:
- activitatea de exploatare are ponderea cea mai mare ṣi corespunde profilului activităţii
ȋntreprinderii
- produsele activităţii de exploatare sunt destinate pieţei, deci există o legatură directă cu
rezultatele obţinute de ȋntreprindere.

(b) influenta modificarii ratei eficienţei costurilor pe tipuri de activitate a determinat creṣterea
eficienţei costurilor totale cu 35,2 lei la 1000 lei venit.
Şi ȋn acest caz, situaţia se apreciază favorabil deoarece realizarea unei eficienţe a costurilor
pe fiecare activitate ȋn parte este rezultatul respectării corelaţiei dintre ritmul de creṣtere al
veniturilor, faţă de ritmul de creṣtere al cheltuielilor.
Semnificativ este ṣi faptul că s-au redus pierderile din activitatea financiară ṣi anume rata de
eficienţă a costurilor efectivă ȋn activitatea financiară < rata de eficienţă a costurilor prevazută ȋn
activitatea financiară (1050<1200).
Masurarea modificării nivelului cheltuielilor totale la 1000 lei venit ȋn rezultatul exercitiului
ȋnainte de impozitare se realizează cu ajutorul relaţiei:

33
 Vt1 4200
 (c t 1  c t 0 ) x  (905  944) x  163,8 lei
1000 1000

ceea ce ȋnseamnă că a crescut rezultatul faţă de cel prevazut ȋn bugetul de venituri ṣi cheltuieli cu
+163,8 lei.

In totalul cheltuielilor, cheltuielile de exploatare deţin ponderea cea mai mare, ceea ce
impune o analiză aprofundată a acestora ȋntrucât, din punct de vedere al structurii, ele au o
contribuţie decisivă de sporire a eficienţei costurilor totale.
Cheltuielile de exploatare sunt aferente ciclului de exploatare care cuprind ansamblul
urmatoarelor operaţiuni:
- Cumpărarea de materii prime si materiale;
- Stocarea lor;
- Procesul de producţie propriu-zis;
- Stocarea semifabricatelor ṣi a producţiei finite;
- Vânzarea lor;
- Achiziţia ṣi vânzarea de marfă.

Pentru analiza eficienţei costurilor din exploatare se foloseṣte ca indicator rata eficienţei
costurilor din exploatare (cheltuieli de exploatare la 1000 lei venit din exploatare) care se
determină după urmatoarele relaţii, metodologia de analiză a eficienţei costurilor din exploatare
fiind asemănătoare cu cea din cazul costurilor aferente veniturilor totale, astfel:
Ch
1) ct  ex x1000
Vex

In cazul acestei prime relaţii, asupra eficienţei costurilor de exploatare acţionează următorii
factori:
- modificarea veniturilor din exploatare (factor cantitativ)
- modificare cheltuielilor din exploatare (factor calitativ)

Cuantificarea influenţei factorilor implică urmatoarele relaţii:

Δ cex = cex1 - cex0
Chex1 Ch
cex1  x1000 cex 0  ex 0 x1000
Vex1 Vex 0
Ch Ch
Vex  ex 0 x1000  ex 0
Vex1 Vex 0
Ch Ch
cex  ex1 x1000  ex 0
Vex1 Vex1
Se remarcă faptul că sporirea eficienţei cheltuielilor din exploatare este rezultatul respectării
corelaţiei dintre ritmul de creṣtere al veniturilor ṣi ritmul de creṣtere al cheltuielilor din exploatare.
Ce1 < Ce0  Ive > Iche
n

 g xc i exi
2) cex  i 1

100
gi = structura veniturilor din exploatare
cexi = rata de eficienţă a costurilor de
exploatare pe tipuri de activitate:
34
  producţie vândută
 producţie stocată
 producţie imobilizată

In cazul celui de al 2-lea model, asupra eficienţei costurilor din exploatare

actionează direct urmatorii factori:
a) modificarea structurii veniturilor (factor de structură)
b) modificarea ratei eficienţei costurilor din exploatare pe activităţi (factor calitativ)
Cuantificarea influenţei factorilor implică urmatoarele relatii:
n

g i1 xc exi 0
r
cex  i 1

100

Δ ge : rcex - cex0
Δ cex : cex1 - rcex

Folosirea acetor relaţii dă posibilitatea măsurării contribuţiei principalelor

activităţi la modificarea eficienţei costurilor din exploatare.
In mod normal, contribuţia decisivă la sporirea eficienţei costurilor din exploatare,
trebuie să o aibă ponderea veniturilor aferente producţiei vândute, pentru că:
- producţia vândută deţine ponderea cea mai mare ȋn cadrul activităţii de
exploatare;
- producţia vândută corespunde obiectului de activitate al firmei (producţie ṣi
comercializare);
- producţia vândută reprezintă finalitatea activităţii de exploatare, iar
comercializarea duce la obţinerea rezultatelor finale ale firmei.

3.2. – Analiza eficientei costurilor aferente cifrei de afaceri (variabile si convenţional

constante);

Avind ȋn vedere deţinerea de către cantitatea vândută (respectiv CA) a ponderii

celei mai mari ȋn cadrul activităţii de exploatare, rezultă faptul că, sporirea eficienţei
costurilor aferente CA este hotărâtoare ȋn asigurarea eficienţei de exploatare ṣi
responsabilă asupra asigurării performanţelor economice ale firmei.
Pentru caracterizarea ṣi analiza eficienţei costurilor aferente CA sau producţia
vândută se utilizează indicatorul cheltuieli la 1000 lei CA exprimat ȋn preţ de vânzare,
exclusiv TVA.

Pentru aceasta se utilizează urmatoarele relaţii:

1) C 1000 
 qv  c  1000
 qv  p

35
 2) C1000 = Cv1000 + Cf1000 =
 qv  c  1000 + F  1000
v

 qv  p  q xp
v

3) C 1000 
 g xc i i

100

unde: qv = volumul fizic al productiei vindute

p = pretul mediu de vinzare pe produs
c = costul mediu pe unitatea de produs
cv = costul variabil pe unitatea de produs
F = suma cheltuielilor conventional constante (fixe) aferente qv
gi = structura productiei vindute exprimata pret de vinzare
ci = cheltuielile la 1000 lei pe produs.

Primul model se recomanda a fi utilizat de catre toti agentii economici, scotind in

evidenta factorii cu actiune directa asupra eficientei costurilor aferente qv (denumit
Modelul CLASIC).

Cel de al 2-lea model da posibilitatea evidentierii rezervelor de sporire a

eficientei costurilor prin intermediul diferitelor categorii de cheltuieli; pune in evidenta
influenta favorabila sau nefavorabila a factorilor specifici fiecarei categorii de cheltuieli.

Cel de al 3-lea model se recomanda a fi utilizat atunci cind exista un

nomenclator redus de produse sau in cazul lansarii de produse noi.
- lei-
Indicatori Prevazut Efectiv
n
Total costuri aferente CA (  qv xc ) din care: 720.000 731.400
i 1
n
- variabile  q xc
i 1
v v 540.000 533.600
- fixe (F) 180.000 197.800
n
CA exprimată ȋn preţ vânzare  q xp
i 1
v 900.000 920.000
CA efectiva exprimată ȋn:
n - 726.180
- costuri prevăzute q
i 1
v1 xc 0
n -
- costuri variabile prevăzute q
i 1
v1 xc v 0 544.180
CA efectivă exprimată ȋn preţ de vânzare prevăzut
n - 910.000
q
i 1
v1 xp 0

36
 n n

 qv xc q v1 xc1
 i 1
 1000  i 1
 1000 = 795 lei la 1000 lei venit
1000 1000
C n
;C 1 n

 q xp
i 1
v q
i 1
v1 xp 1

q v0 xc 0
 i 1
 1000 = 800 lei la 1000 lei venit
1000
C0 n

qi 1
v0 xp 0

Δ C1000 = C11000 - C01000 = 795 - 800 = -5 lei la 1000 lei

In cazul acestui model, factorul care actioneaza determinind modificarea

cheltuielilor la 1000 lei CA sint:
a) modificarea structurii productiei vindute;
b) modificarea pretului de vinzare pe produs;
c) modificarea costului pe unitatea de produs.

Cunatificarea influentelor acestor factori implica utilizarea urmatoarelor relatii:

1) Influenta structurii qv (CA)

n n

q v1 xc 0 q v0 xc 0
s  i 1
n
 1000  i 1
n
x1000 = 798 - 800 = -2 lei la 1000 lei venit
q
i 1
v1 xp 0 q
i 1
v0 xp 0

2) Influenta modificarii pretului de vinzare pe produs

p 
q v1  c0
 1000 
q v1 xc 0
x1000 = 789,33 - 798 = -8,67 lei la 1000 lei venit
q v1  p1 q v1 xp 0

3) Influenta costului pe unitatea de produs

c 
q v1  c1
 1000 
q v1 xc 0
x1000 = 795 – 789,33 = +5,67 lei la 1000 lei venit
q v1  p1 q v1 xp1

37
 Constatam ca la nivelul CA s-a inregistrat o sporire a eficientei costurilor cu 5 lei
la 1000 lei venit obtinut. CA rezultat, situatia se apreciaza favorabil, intrucit in conditiile
incasarii productiei vindute se vor obtine economii de 5 lei la 1000 lei venit, ce se vor
finaliza in profit real, surse pentru dezvoltarea si remunerarea asociatilor.
Sub aspect cauzal, sporirea eficientei costurilor cu 5 lei la 1000 lei venit, se
explica astfel:
a) modificarea structurii qv (cantitatii vindute) a influentat in mod favorabil cu
2 lei la 1000 lei venit. Aceasta inseamna ca intreprinderea a modificat structura qv in
favoarea sortimentelor care aveau planificat un nivel al cheltuielilor la 1000 lei < media
bazei de comparatie (800 lei la 1000 lei venit).
In cazul in care aceasta modificare de structura corespunde necesitatilor pietei,
situatia se apreciaza favorabil, fiind create premisele ca aceste venituri din vinzarea
produselor sa fie incasate.
b) cresterea pretului de vinzare pe produs s-a materializat in sporirea eficientei
costurilor cu 8,67 lei la 1000 lei venit. In cazul in care cresterea pretului de vinzare este
rezultatul imbunatatirii calitatii produselor vindute si al imbunatatirii structurii vinzarii pe
piata externa, situatia se apreciaza favorabil, fiind considerat efort propriu al
intreprinderii.
c) cresterea costurilor pe unitatea de produs s-a concretizat intr-o influenta
nefavorabila, cu 5,67 lei la 1000 lei venit. Situatia se apreciaza nefavorabil, pentru ca:
- costul pe produs reprezinta factorul calitativ al nivelului cheltuielilor la 1000 lei venit;
- este factorul care poate concretiza cel mai bine efortul propriu al intreprinderii.

De aceea, o apreciere concreta a influentei costurilor pe unitatea de produs asupra

cheltuielilor la 1000 lei CA, presupune evidentierea cauzelor care au determinata aceasta
crestere.
Pot exista urmatoarele cauze:

a) 1. Daca depasirea costului pe produs este rezultatul achizitiei de materii

prime, materiale de calitate superioara, folosirea fortelor de munca cu grad ridicat de
calificare, realizarea de investitii pentru modernizarea procesului de productie, situatia se
apreciaza favorabil pentru ca toate aceste eforturi suplimentare vizeaza imbunatatirea
productiei vindute.

2. Daca depasirea costului pe produs este efectul modificarii pretului de

achizitie la materii prime si materiale, indexarii salariilor ca urmare a unor acte
normative, situatia se apreciaza ca justificata, pentru ca este efectul unor factori
independenti de intreprindere.

3. Daca este efectul depasirii consumurilor specifice la materie prima si

materiale, a achizitiilor de materie prima si materiale necorespunzatoare calitativ,
nerespectarii corelatiei cheltuielilor cu salariile (Ichsal, Iqv), existentei amenzilor, situatia
este nefavorabila. In acest caz se recomanda a se utiliza cel de al 2-lea model care da
posibilitatea evidentierii cauzelor concrete ale modificarii costului pe produs.

38
 II) C1000 = Cv1000 + Cf1000

Cv
1000

q v  cv
 1000
q v p

F
C 1000   1000
 qv xp
f

 Δ str : - 2 lei la 1000 lei CA

 Δ Cv1000  Δ p : - 6,5 lei la 1000 lei CA
- 20 lei  Δ c : - 11,5 lei la 1000 lei CA

Δ C1000
- 5 lei  Δ qv : - 2,2 lei la 1000 lei CA
 Δ CA
- 4,35 lei  Δ p : - 2,15 lei la 1000 lei CA
 Δ Cf1000
+ 15 lei  Δ F
+19,35 lei

Δ Cv1000 = Cv11000 - Cv01000 = 580 - 600 = -20 lei la 1000 lei CA

1) s 
q v1  cv 0
 1000 
qv0 xc v 0
x1000 
544.180
- 600 = 598 - 600 = -2
q v1  p0 q v0 xp 0 910000
lei la 1000 lei CA

2) p 
q v1  cv 0
 1000 
q v1 xc v 0
x1000 
544.180
 598 = -6,5 lei la 1000 lei
q v1  p1 q v1 xp 0 920000
CA

3) cv 
q v1  cv1
 1000 
q v1 xc v 0
x1000 
533.600
 591,5 = 580 - 591,5 =
q
 p1 v1 q v1 xp1 920000
-11,5 lei la 1000 lei CA

Δ Cf1000 = Cf11000 - Cf01000 = 215 - 200 = +15 lei la 1000 lei CA

F0 F0 180.000 180.000
1) q   1000  x1000  x1000  x1000 = 580
 qv1 xp0  qv0 xp0 910.000 900.000
- 591,5 = -11,5 lei la 1000 lei CA

39
 F0 F0 180.000 180.000
2) p   1000  x1000  x1000  x1000 =
 qv1 xp1  qv1 xp0 920.000 910.000
+2,15 lei la 1000 lei CA

F1 F0 197.800 180.000
3) F   1000  x1000  x1000  x1000 =
 qv1 xp1  qv1 xp1 920.000 920.000
+19,35 lei la 1000 lei CA

Constatam ca influenta nefavorabila a costului pe produs de 5,67 lei la 1000 lei

CA este rezultatul urmatoarelor cauze:

1. reducerea costului variabil pe unitatea de produs care a influentat favorabil

cu 11,5 lei la 1000 lei CA;
2. cresterea sumei cheltuielilor fixe aferente CA care a influentat nefavorabil
cu 19,35 lei la 1000 lei CA.
In ceea ce priveste influenta favorabila a costului vraiabil pe produs de 11,5 lei la
1000 lei CA, situatia se apreciaza favorabil, in conditiile in care reducerea costurilor cu
materiale, combustibili, energie si a cheltuielilor salariale, nu au afectat calitatea
produselor finite vindute.
In cazul in care aceasta scadere a costurilor s-a facut in detrimentul calitatii (desi
influenta este favorabila in sensul reducerii), situatia se apreciaza negativ, pentru ca
aceste produse cu calitate necorespunzatoare nu au asigurat incasarea si deci, nu sint
premise pentru ca eficienta costurilor sa se finalizeze in profit.
In ceea ce priveste influenta cheltuielilor fixe aferente CA care nu au determinat o
influenta favorabila (+19,35 lei) situatia se apreciaza in functie de cauzele care au
determinat aceste depasiri.
In cazul in care depasirea cheltuielilor fixe este rezultatul unor investitii noi
privind modernizarea procesului de productie, situatia este justificata economic
(efectuarea unor asemenea investitii creeaza premise pentru scaderea consumurilor
specifice la materiile prime, materiale, combustibili, energie si asigura respectarea
corelatiei dintre cresterea productivitatii muncii ci cresterea salariului mediu annual).
In cazul in care sporirea cheltuielilor fixe este rezultatul unor penalitati, amenzi,
nerespectarea corelatiei cheltuielilor salariale, depasirea cheltuielilor de administratie,
situatia se apreciaza nefavorabil din punct de vedere economic.
In concluzie, daca admitem ca depasirea cheltuielilor fixe aferente CA este
rezultatul unor investitii noi, situatia se apreciaza favorabil, intrucit eforturile
suplimentare pe linia costului pe produs au avut ca scop imbunatatirea calitatii productiei
vindute si deci cresterea competitivitatii acesteia pe piata.
Acest lucru este confirmat si de faptul ca pretul influenteaza favorabil (ca efect al
imbunatatirii calitatii) depaseste influenta negativa a costului pe produs.

40
3.3 – Analiza diagnostic a principalelor categorii de cheltuieli (materiale, salariale)

Analiza cheltuielilor materiale

Cheltuielile materiale deţin o pondere mai mică sau mai mare în funcţie de profilul de
activitate al întreprinderii. Ele reprezintă expresia valorică a consumurilor de resurse
materiale şi a prestărilor de servicii de către terţi şi se compun din 2 mari categorii de
cheltuieli:
- cheltuieli cu materii (materii prime, materii auxiliare, combustibili, etc)
- cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe
Eficienţa cheltuielilor materiale se realizează cu ajutorul indicatorului cheltuieli
materiale se revin la 1000 lei CA ( Cm1000 ).
Ca modele de analiză:
Chm
1. Cm1000   1000
Ve

2. Cm1000 
 qv  cm  1000
 qv  p
3. Cm1000 
 gi  cmi
100
Primul model arată eficienţa cheltuielilor materiale ce revine la 1000 lei Ve (CA),
atunci când este respectată corelaţia dintre ritmul de creştere al Ve (ca efect) şi ritmul
de creştere al sumei cheltuielilor materiale(ca efort).
Metodologia de analiză este asemănătoare celei prezentate în cazul cheltuielilor totale
aferente la 1000 lei CA.
Al doilea model:
qv = producţia fizică vândută
cm = costul materialelor pe unitatea de produs
p = preţul de vânzare pe unitatea de produs
Asupra eficienţei costurilor acţionează direct următorii factori:
a) modificare structurii producţiei vândute
b) modificare preţului de vânzare pe unitatea de produs
c) modificarea costului materialelor pe unitatea de produs

41
 Nr Indicatori Prevăzut Realizat
crt
1. Cheltuieli materiale aferente
CA 2.800
2.500
 qcm
2. Cheltuieli materiale aferente
CA recalculate  q1  cm 2.600

3. CA 4.200 4.400
4. CA recalculată q 1  p0 4.500

Cm0
1000

 qv  cm  1000  2.500  1000  595,24 lei la 1000 lei CA
0 0

 qv  p 0 0 4.200
1000
Cm1 
 qv  cm  1000  2.800  1000  636,36 lei la 1000 lei CA
1 1

 qv  p
1 1 4.400
Cm  Cm  Cm0  636,36  595,24  41,12 lei la 1000 lei CA
1000 1000 1000
1
1. Influenţează modificarea structurii producţiei fabricate (şi vândute)

str 
 qv1  cm0  1000  Cm1000  2.600  1000  595,24  17,46 lei la 1000 lei CA
 qv1  p0
0
4.500
2. Influenţează modificarea preţului pe unitatea de produs

p 
 qv1  cm0  1000   qv1  cm0 1000  2.600  1000  2.600  1000  13,13 lei
 qv1  p1  qv1  p0 4.200 4.500
la
1000 lei
CA
3. Influenţează modificarea costului materialelor pe unitatea de produs

c 
 qv1  cm0  1000   qv1  cm0  1000  636,36  2.600  1000  45,45 lei la
 qv1  p1  qv1  p1 4.500
1000 lei la CA

Cheltuielile materiale la 1000 lei CA au înregistrat o creştere cu 41,12 lei, ceea ce

reprezintă o situaţie nefavorabilă pentru întreprindere.
Din punct de vedere cauzal, această creştere s-a realizat pe seama următorilor
factori:
- modificarea structurii CA, ceea ce înseamnă că întreprinderea a crescut ponderea
acelor produse cu o cheltuială materială la 1000 lei CA mai mică decât media
bazei de comparaţie.
- Reducerii preţurilor de vânzare faţă de nivelul previzionat, respectiv creşterea
cheltuielilor materiale, determinând o influenţă nefavorabilă, respectiv o majorare

42
 faţă de nivelul prevăzut de 58,58 lei la 1000 lei CA (13,13 + 45,45), creştere care
se reflectă în profitul societăţii diminuându-l.

O importanţă deosebită în cadrul analizei cheltuielilor cu materiale o reprezintă analiza

cheltuielilor cu materii prime şi materiale auxiliare prin prisma factorilor specifici
privind aprovizionarea, consumul şi producţia produsului finit.
În acest sens, pentru un material, suma totală a consumului se exprimă prin
relaţia:

Chm  q  cs  pa
q- producţia fizică fabricată
cs- consumul specific (normat de materii prime şi materiale)

pa - preţul mediu de achiziţie al materialului utilizat

pa cuprinde preţul de facturare al materialelor, cheltuielile de deplasare, manipulare şi
păstrare a materialelor respective.

Nr.crt Indicatori Prevăzut Realizat

1. Volumul producţiei fabricate(buc) 2.555.000 2.700.000
2. Consum specific de materii prime (kg/buc) 0,3 0,27
3. Preţul mediu de achiziţie al materialelor (lei) 10.000 11.000
CHELTUIELI MATERIALE


Chm0  q0  cs 0  pa0 = 2.555.000 x 0,3 x 10.000 = 7.665 mil lei

Chm1  q1  cs1  pa1 = 2.700.000 x 0,27 x 11.000 = 8.019 mil lei
ΔChm = Chm1 – Chm0 = 8019 – 7665 = 354 mil lei
Această creştere a cheltuielilor este determinată de influenţa următorilor factori:
1. Influenţa modificării volumului fizic fabricat

q : q1  q0   cs 0  pa0 = (2.700.000 – 2.555.000) x 0,3 x 10.000 = 435 mil lei
2. Influenţa modificării consumului specific de materie primă :

cs : q1  (cs1  cs 0 )  pa0 = 2.700.000(0,27-0,3) x 10.000 = -810 mil lei
3. Influenţa modificării preţului mediu de achiziţie al materialului:
 
pa : q1  cs1  ( pa 0  pa 0 ) = 2.700.000. x 0,27 x (11.000 – 10.000) = 729 mil lei

Constatăm o depăşire a cheltuielilor cu materiile prime faţă de nivelul prevăzut cu

354 mil lei. Această depăşire se consideră nefavorabilă deoarece firma nu s-a încadrat în
programul prevăzut de producţie, cheltuielile de producţie înregistrând o creştere cu efect
asupra rentabilităţii

43
 Creşterea cheltuielilor cu materiile prime aferente producţiei este justificată
economic atunci când rezultă ca urmare a creşterii producţiei şi în condiţiile în care
vânzările sunt asigurate
( există încheiate contracte).
Din punct de vedere cauzal depăşirea cheltuielilor materiale se explică prin:
1. Depăşirea volumului fizic al producţiei determină creşterea cheltuielilor materiale
cu 435 mil lei,este o situaţie normală deoarece atunci când creşte producţia cresc
şi costurile aferente ei.
2. Reducerea consumului specific s-a concretizat într-o economie a cheltuielilor cu
materiale de 810 mil lei, situaţie în care se apreciază favorabil deoarece scăderea
consumului specific reflectă efortul propriu al întreprinderii, dar în acelaşi timp nu
trebuie să afecteze calitatea produsului finit.
3. Creşterea preţurilor de achiziţie a fost cauza principală a depăşirii cheltuielilor cu
729 mil lei, situaţie care poate fi apreciată favorabil numai atunci când se
datorează în exclusivitate calităţii materialelor producţiei aprovizionate

Analiza cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe

Se urmăreşte determinarea, influenţarea modificării cheltuielilor cu amortizarea

asupra totalităţii costurilor de producţie.
Cheltuiala cu amortizarea este convenţional constantă şi depinde de volumul şi
valoarea mijloacelor fixe existente la un moment dat şi de norma de amortizare.
Volumul cheltuielilor mijloacelor fixe depinde la rândul său de strategia
managementului unei firme în domeniul dezvoltării şi al cheltuielilor de capital.
Norma de amortizare este în funcţie de decizia pe care o ia conducerea unei firme
în vederea recuperării accelerate a investiţiei iniţiale. Deoarece tendinţa în anumite
momente sau pe anumite pieţe este ca producătorul să-şi mărească cheltuielile, să-şi
recupereze în timp cât mai scurt investiţia, statul intervine în mod administrativ prin
proceduri fiscale, încurajând sau descurajând amortizarea accelerată.
Eficienţa acestor cheltuieli este caracterizată cu ajutorul indicatorului cheltuieli cu
amortizarea ce revine la 1.000 lei CA / venituri din exploatare / valoarea

A
A   1000
1000 CA
A – suma cheltuielilor cu amortizarea
 
Va na(%)
A
100

Va - valoarea medie a mijloacelor fixe din cursul anului

na - norma medie de amortizare a mijloacelor fixe

44
   
Va  VI  I  E

I - valoarea de intrare a mijloacelor fixe intrate în cursul anului ( investitori noi)
E – valoarea medie a ieşirilor de mijloace fixe din cursul anului



Va  na
A   1000
1000  q  p

Prevăzut Efectiv
A A  I CA  I A
10001 1000 0
 
Va 1  Va 0
 
na1  na0

Nr.crt Indicatori Prevăzut Efectiv

1. Valoarea medie a mijloacelor fixe stabilite la
 2.100.000 2.610.000
sfârşitul anului ( Va )
2.  12,5 12
Norma de amortizare ( na (%))
3.  700.000 1.050.000
Valoarea medie a intrărilor în cursul anului ( I )
4.  600.000 440.000
Valoarea medie a casărilor în cursul anului ( E )
5. Valoarea iniţială a mijloacelor fixe (Vi) 2.000.000 2.000.000
6. Valoarea cifrei de afaceri (CA) 2.500.000 3.480.000
7. Cheltuieli cu amortizarea 262.500 313.200

A1 A1 313.200
  1000   1.000  90 lei la 1000 lei CA
1000 CA 3.480.000
1

A0 A 262.500
 0  1000   1.000  105 lei la 1000 lei CA
1000 CA 2.500.000
0

A A
 1
A
 0  90 – 105 = -15 lei la 1000 lei CA
1000 1000 1000
1)Influenţa modificării cifrei de afaceri (factor cantitativ)
A A 262.500
CA  1  1000  0   1000  105  95,43 – 105 = -29,57 lei la 1000
CA1 1000 3.480.000
lei CA

2) Influenţa modificării sumei cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe

45
 A1 A
A   1000  0  1000  90 – 75,43 = 14,57 lei la 1000 lei CA
CA1 CA1

2.1. Influenţa modificării valorii medii anuale a mijloacelor fixe


na
(Va1  Va 0 ) 

 Va  100  1000  (2.610.000  2.100.000)0.125  1000  18,3 lei la 1000
CA1 3.480.000
lei CA

2.1.1. Influenţa modificării valorii iniţiale a mijloacelor fixe


na
(Vi1  Vi 0 )  0
Vi  100  1000  0
CA

2.1.2. Influenţa modificării valorii medie a intrărilor în cursul anului de

mijloace fixe
na0
( I1  I 0 ) 

I  100  1000  (1.050.000  700.000)  0,125  1000  12,57 lei la 1000 lei
CA1 3.480.000
CA

2.1.3.
 
na
 (E1  E 0 )  0

E  100  1000   (440.000  600.000)  0,125  1000  5,73 lei la 1000
CA1 3.480.000
lei CA

2.2.
 (na1  na0 )
Va 1 

100 2.610.000(0,12  0,125)
 na   1000   1000  -3,73 lei la 1000 lei
CA1 3.480.000
CA

1. CA
-29,57 2.1.1. Vi 0

A 2.1. Va 2.1.2. I 12,57
1000
-15 2. A 18,3 2.1.3. E 5,73

14,57
2.2. na
-3,73
=> o sporire a eficienţei cheltuielilor cu amortizarea ce revine la 1000 lei cu 15 lei la
1000 lei CA.

46
 Ca rezultat, situaţia este favorabilă, întrucât sporirea eficienţei cheltuielilor cu
amortizarea (ca element component al costurilor) va determina eficienţa costurilor totale
şi implicit creşterea profitului.
Sporirea eficienţei cheltuielilor cu amortizarea cu 15 lei la 1000 lei CA este
efectul respectării corelaţiei dintre ritmul de creştere al cifrei de afaceri (influenţa
favorabilă 29 lei) şi ritmul de creştere al sumei cheltuielilor cu amortizarea (influenţă
nefavorabilă 14,75 lei).
Respectarea acestei corelaţii este rezultatul sporirii sumei investiţiilor ( 12,57),
devansării termenului de punere în funcţiune a mărfurilor care au determinat creşterea
bazei cheltuielilor materiale a societăţii comerciale.
În concluzie, sporirea investiţiilor în mijloace fixe presupune o folosire extensivă
şi intensivă a acestora, premisă nu numai a creşterii eficienţei acestor cheltuieli ci şi a
competitivităţii producţiei pe piata concurenţială.
În ceea ce priveşte norma de amortizare, aceasta a determinat o deducere a
cheltuielilor cu amortizarea la 1000 lei CA cu 3,73 lei ca urmare a creşterii ponderii a
mijloacelor fixe cu o normă de amortizare mai mică decât media pe întreprindere.

Analiza cheltuielilor cu personalul

Analiza acestor cheltuieli vizează următoarele aspecte:

1. Analiza situaţiei generale a cheltuielilor cu personalul
2. Analiza modificării absolute a fondului de salarii (element component cu
ponderea cea mai mare)
3. Analiza eficienţei cheltuielilor cu personalul

1.Analiza situaţiei generale a cheltuielilor cu personalul

În această etapă se urmăreşte cunoaşterea evoluţiei şi tendinţei unor asemenea

categorii de cheltuieli în raport şi de acţiunea unor factori conjuncturali folosind ca
indicatori ponderea cheltuielilor cu personalul, total cheltuieli de producţie.
În ceea ce priveşte structura cheltuielilor cu personalul aceasta se poate realiza în
funcţie de mai multe criterii:
a) în funcţie de elementele componente ale cheltuielilor cu personalul
- salarii tarifare
- sporuri acordate (pe categorii de personal)
- premii şi alte beneficii
- impozite, taxe, contribuţii
b) structura cheltuielilor pe categorii de personal
- muncitori
- ingineri
- economişti
Această structură este importantă pentru evidenţierea mutaţiilor care s-au produs în
structura personalului cât şi pentru efectuarea de comparaţii cu firme similare.

47
 c) structura cheltuielilor cu personalul pe forme de salarizare practicate
d) structura cheltuielilor cu personalul în raport de modul de includere a
acestor cheltuieli în costuri este necesară în localizarea rezervelor
existente pentru sporirea cheltuielilor cu salariaţii
Fiecare din această clasificare poate fi folosită în funcţie de scopul urmărit.

2.Analiza modificării absolute a fondului de salarii

Fondul de salarii este elementul cu ponderea cea mai mare în cadrul cheltuielilor
cu personalul. În acelaşi timp de modificare a fondului de salarii depinde şi modificarea
celorlalte elemente cum ar fi impozitul pe salarii, contribuţii, taxe.

Modificarea fondului de salarii este cauza principală a modificării cheltuielilor cu

personalul şi implicit a costului producţiei.

Modificarea absolută a fondului de salarii depinde de influenţa următorilor

factori:

1. Modificarea Ns
2. Modificarea salariului mediu anual
Modificarea numărului mediu de ore pe un salariat (timp consumat)
Modificarea salariului mediu orar ( a cărui mărime este dată de salariul mediu orar
tarifar şi adaosul)


Fs  Ns  Sa

Fs  Ns  t  Sh

Sa - salariul mediu anual
Ns – numărul mediu de salariaţi
t- timpul lucrat pe un salariat

Sh - salariul mediu orar
a - adaosul

ΔNs
ΔFs Δt
 
Δ Sa Δ Sh t

Δ Sh
Δa
ΔF=Fs1 – Fs0 = 20.000 mil lei
 
Sh = Sh t + a

48
 
Ns : ( Ns1  Ns0 )  Sa0  5.000 mil lei
  
 Sa : Ns1 ( Sa1  Sa0 )  15.000 mil lei

2.1. t : Ns1  t1  (t1  t 0 )  Sh  -2.000 mil lei
  
2.2.  Sh : Ns1  t1  (Sh1  Sh 0 )  17.000 mil lei
 
2.2.1. Sht : Ns1  t1  (Sh t1  Sh t 0 )  16.500 mil lei
2.2.2. a : Ns1  t1  (a1  a0 )  500 mil lei

Societatea comercială nu s-a încadrat în fondul de salarii prevăzut, înregistrând o

depăşire absolută de 20.000 mil lei.
Ca rezultat, situaţia este nefavorabilă pentru că depăşirea fondului de salarii a
determinat creşterea costurilor şi respectiv reducerea profitului.
Cauzal putem spune că:
1. Creşterea numărului de salariaţi a determinat în mod corespunzător o depăşire a
fondului de salarii cu 8.000 mii lei; situaţia este justificată economic atunci când
depăşirea numărului de salariaţi este rezultatul dezvoltării activităţii întreprinderii.
2. Creşterea salariului mediu anual a determinat o depăşire a fondului de salarii cu
15.000 mii lei; situaţia este justificată atunci când creşterea salariului mediu anual
este rezultatul creşterii cu precădere a nivelului productivităţii muncii.
Creşterea salariului anual poate fi justificat şi în cazul indexării acestuia ca urmare a
unor acte normative.
În cazul analizei noastre se observă că depăşirea salariului mediu anual este rezultatul
creşterii salariului mediu orar tarifar, a cărui mărime se stabileşte în funcţie de gradul
de calificare a forţei de muncă şi respectiv gradul de complexitate a muncii.
Sporirea gradului de calificare a forţei de muncă rezultă ca efect a creşterii
productivităţii muncii în sensul scăderii timpului consumat pe produs şi îmbunătăţirii
producţiei finite(creşte competitivitatea pe piaţă).

3.Analiza eficienţei cheltuielilor cu salariile

Eficienţa cheltuielilor cu salariile poate fi analizată cu ajutorul indicatorului cheltuieli

cu salariile ce revin la 1000 lei CA, valoare adăugată.
În toate cazurile pot fi utilizate în analiză atât modele de corelaţie cât şi modele
multiplicative.
Fs
Cs   1000
1000 CA
Ns Fs
Cs    1000
1000 CA Ns

49
 Primul model este un model de corelaţie, creşterea eficienţei cheltuielilor cu salariile
fiind efectul respectării corelaţiei dintre ritmul de creştere a CA şi ritmul de creştere
al fondului de salarii ca efort.
În cazul celui de al doilea model multiplicativ, sporirea eficienţei cheltuielilor cu
salariile este dată de modificarea productivităţii muncii şi modificarea salariului
mediu anual ca formă de cointeresare materială.
Cs1 Cs 0

1000 1000

I Fs  I CA

În orice societate comercială, în legătură cu salariile pot apărea o mulţime de

aspecte care trebuie soluţionate corespunzător pentru a determina reducerea pierderilor
cauzate de conflictele de muncă (grevă).
Într-un asemenea context poate fi înscrisă şi problema negocierii salariilor, de
aceea este necesar stabilirea unei limite maxime de creşteri salariale de către patronat.
Exemplu:
1) CA exprimată în preţ de vânzare 8.000 mld lei
2) Costul CA 6.400 mld lei
3) Cheltuieli cu personalul aferente CA 1.800 mld lei
4) Cheltuieli materiale 4.600 mld lei
5) Rezultatul exploatării 1.600 mld lei
6) KPR 5.000 mld lei
7) Profit net 750 mld lei

În condiţiile majorării salariilor aceste creşteri salariale pot fi acoperite doar din
rezultatul exploatării. Rezolvarea unei asemenea situaţii necesită din partea managerilor
negocierea preţului de vânzare astfel încât să se menţină profitul iniţial.
În această ipoteză, limita maximă de majorare a salariului o constituie rezultatul
exploatării ceea ce în procente reprezintă 88,9%.
Re z. exp l 1.600
 100   100  88.9%
FondSalarii 1.800
Dacă salariile în urma negocierilor şi a conflictului de muncă se majorează cu
20%, rezultatul exploatării trebuie să se majoreze cu 360 mld lei.(1.800 x 20% = 360 mld
lei).
Pentru a se menţine acelaşi rezultat al exploatării CA(indicator pe baza căruia se
determină rezultatul exploatării) trebuie să crească cu un procent „x” determinat de cota
de majorare a salariilor şi de ponderea acestora în CA.
CA trebuie să crească cu 4,5%.
Fs 1.800
 20%   20%  4,5%
CA 8.000

50
 Sporirea CA cu 4,5% reprezintă exact echivalentul majorării salariilor
8.000  4,5
(  360 mld lei). În aceste condiţii nu se modifică profitul net, indicator ce
100
interesează pe proprietarul KPR.
Respectarea corelaţiilor cu salariile se reflectă în creşterea eficienţei cheltuielilor
cu salariile şi respectiv în reducerea costului pe produs.
Indicator Prevăzut Realizat Procent(%)

Salariul mediu anual Sa 96.000 103.680 108

Productivitatea medie anuală Wa 800.000 960.000 120
Ponderea cheltuielilor cu salariile
48% 52%
în costul producţiei gcs

Fs
Cs   1000
1000 CA

Fs  Ns  Sa

Ca  Ns  Wa
I I
Wa Sa
120% > 108%

Respectarea acestei corelaţii se reflectă în cheltuielile cu salariile la 1000 lei CA.

Cs 0 Fs
 0  1000
1000 CA
0

Cs 0 Sa0
 
 1000  120lei
1000
Wa 0

Cs1 Sa1
 
 1000  108lei
1000
Wa1
Cs Cs
 1 
Cs0
 12lei la 1000 lei CA
1000 1000 1000


1. Influenţa modificării Wa
 
 Sa0 Sa0
 Wa : 
 1000  
 1000  20 lei la 1000 lei CA
Wa1 Wa 0

2. Influenţa modificării Sa

51
  
 Sa1 Sa0 103.680 96.000
 Sa : 
 1000  
 1000    1000   1000  8 lei la 1000
Wa1 Wa1 960.000 960.000
lei CA

Rezultă că reducerea cheltuielilor cu salariile cu 12 lei la 1000 lei CA este


rezultatul respectării corelaţiei dintre ritmul de creştere al Wa care a influenţat favorabil
cu 20 lei la 1000 lei CA şi ritmul de creştere al salariului mediu anual (influenţat
nefavorabil) cu 8 lei la 1000 lei CA.
Respectarea corelaţiei cheltuielilor cu salariile are ca efect final reducerea costului
pe produs având în vedere ponderea cheltuielilor cu salariile în costul producţiei. Acest
lucru se determină folosind următoarea relaţie:
I 
 Sa  100  100   g   108  100  100   52%  -5,2
 I   cs1  120 

 Wa 
Respectarea corelaţiei cheltuielilor cu salariile a avut ca efect final reducerea
costului pe produs cu 5,2 %.

Aplicații de rezolvat / întrebări:

1. Pe baza indicatorilor :
- mii lei -
INDICATORI P0 P1
1. Salariul mediu anual 48.000 57.600
2. Productivitatea medie anuala 200.000 250.000
Influenta modificarii productivitatii muncii asupra cheltuielilor cu salariile la
1000 lei productie este de :
a) + 180 lei;
b) – 210 lei;
c) – 48 lei;
d) + 1200 mii lei .

2. Intreprinderea « X » prezinta un indice de corelatie intre dinamica salariului mediu si

I 
dinamica productivitatii muncii  S 1 subunitar. Aceasta semnifica :
I 
 W 
a) o reducere costurilor pe seama cheltuielilor cu salariile;
b) remunerarea nejustificat de mare a personalului ;
c) o activitate ineficienta a personalului operativ ;
d) o utilizare mai buna a timpului de munca exprimat in ore.

3. Indicele fondului de salarii = 96%

Indicele salariului mediu anual = 102%
Indicele productivitatii muncii anuale = 104%

52
 Aceasta semnifica :
a) a crescut numarul de personal si nu s-au modificat cheltuielile cu salariile la 1000
lei cifra de afaceri ;
b) s-a redus numarul de personal si cheltuielile cu salariile la 1000 lei cifra de
afaceri ;
c) s-a redus numarul de personal si au crescut cheltuielile cu salariile la 1000 lei
cifra de afaceri ;
d) a crescut numarul de personal si au crescut cheltuielile cu salariile la 1000 lei cifra
de afaceri.

CF0 CF0
4. Pe baza relatiei : 1000  1000,
qV1 p1 qV1 p 0
unde:
CF – suma cheltuielilor fixe;
qV – cantitatea vanduta;
p – pretul de vanzare pe produs.
Se determina :
a) influenta productiei vandute asupra ratei rentabilitatii ;
b) influenta cifrei de afaceri asupra profitului ;
c) influenta preturilor de vanzare asupra cheltuielilor fixe la 1000 lei cifra de
afaceri ;
d) influenta volumului fizic asupra cheltuielilor fixe la 1000 lei cifra de afaceri.

5. Influenta costurilor pe unitatea de produs asupra cheltuielilor la 1000 lei, cifra de

afaceri este de – 25,10 lei ‰.
Aceasta semnifica :
a) s-a modificat structura cifrei de afaceri in favoarea produselor cu costuri mai mici
ca media ;
b) au crescut cheltuielile cu materialele ;
c) s-au redus costurile pe unitatea de produs ;
d) a crescut cantitatea de produse mai repede decat suma cheltuielilor cu
materialele .

53
 CAPITOLUL IV

ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR UMANE

Obiective:
1. Cunoaṣterea unor noţiuni specifice gestiunii resurselor umane: fond de salarii, timp maxim
disponibil, productivitatea medie a muncii – anuala, zilnica,orara , productivitate marginala, etc.
2. Corelarea cunostintelor teoretice privind gestiunea resurselor umane cu abilitatea de a le aplica
ȋn practica firmei;
3. Înţelegerea şi elaborarea de modele specifice utilizarii forţei de muncă care vor permite analiza
unor fenomene economice la nivelul firmei;
4. Formarea raţionamentului care să permită identificarea cauzelor care determina modificarea
numărului mediu de personal, fondului de salarii ṣi productivităţii muncii;
5. Corelarea cunostintelor teoretice cu abilitatea de a le aplica in practica firmei;

4.1. Analiza cantitativă şi structurală a forţei de muncă

Folosirea timpului de muncă se realizează pe baza balanţei interne care cuprinde
pe de o parte surse totale de timp ale unei perioade iar pe de altă parte modul de utilizare
al timpului maxim disponibil, respectiv cauzele folosirii incomplete ale acestuia.
Balanţa timpului de lucru este reprezentată de următoarea schemă:
Timp utilizat efectiv
Tmax Justificat
Timp neutilizat nejustificat
Tc
Sărbători legale nelucrătoare + concedii legale de odihnă

T justificat - concediu de odihnă

- concediu de maternitate
- satisfacerea serviciului militar
- timpul afectat pentru demnitari
T nejustificat - absenţe nemotivate
- lipsă de la lucru fără aprobare legală

În analiza utilizării timpului de lucru se urmăreşte creşterea ponderii fondului de

timp utilizat efectiv în cadrul T max pe seama respectării sau reducerii timpului neutilizat
justificat şi eradicarea timpului neutilizat nejustificat.
Aprecierea modificării ce a intervenit în utilizarea timpului de muncă se face pe
baza indicatorilor menţionaţi în mărime absolută , în mărime relativă, în mărimi de
structură şi cu ajutorul coeficientului de utilizare a fondului de timp maxim disponibil
determinat pe baza raportului Fond de timp efectiv utilizat / fond
de timp maxim de utilizare
T
kn  1
Tmax

54
 Absenteismul poate fi generat de motive justificate (şcoală, accidente de muncă,
maternitate, evenimente familiale, obligaţii sociale, cauze economice,( şomaj tehnic) şi
motive nejustificate(absenţe nemotivate).
Deşi absenteismul permite numai o valoare cantitativă a utilizării timpului de
lucru, cunoaşterea aceasta prezintă un interes deosebit datorită consecinţelor economice
reflectate direct în gradul şi modul de utilizare al capacităţii şi indirect în mărimea
cheltuielilor şi rezultatelor.
Costul absenteismului este un cost ascuns ce degajează performanţele atât la nivel
micro cât şi macro economic.
În fundamentarea deciziilor prezintă o deosebită importanţă examinarea structurii
timpului de muncă în cadrul unui schimb.
Folosirea completă a timpului de muncă dintr-un schimb depinde nu numai de
comportamentul salariaţilor ci şi de o serie de variante ale organizării producţiei(cazul
industriei) al ofertei şi cererii (cazul comerţului), ale particularităţilor cererii şi am
plasamentului unităţii de distribuţie, ale sistemului de aprovizionare, ale volumului şi
calităţii ofertei, ale volumului structurii circulaţiei turistice, ale formei de vânzare
practicate, ale nivelului preţului.
Din punct de vedere al analizei economico financiare, o problemă deosebită o
reprezintă efectele economice ale neutilizării timpului de lucru asupra principalilor
indicatori economico financiari, astfel utilizarea incompletă a timpului de lucru afectează
următorii indicatori şi efectul se măsoară utilizând următoarele relaţii:
1. asupra modificării valorii produselor

t  Ns1 t1  t 0  wh0
T = Ns x t t - timp lucrat în ore de un salariat
Δt – numărul de ore lucrate de un salariat
2. asupra modificării valorii adăugate
 
 M 
t   Ns1 t1  t 0  wh0 1  0 
  Qe0 
3. asupra modificării valorii privind marfa fabricată
Qf 0
t  Ns1 t1  t 0  wh0
Qe0
4. asupra modificării CA( produsele vândute)
Qf 0 CA
t  Ns1 t1  t 0  wh0 
Qe0 Qf 0

5. asupra profitului brut

Qf 0 CA 
t  Ns1 t1  t 0  wh0   rv0
Qe0 Qf 0
rv0 – rata veniturilor în funcţie de vânzare

55
4.2. Analiza eficienţei utilizării resurselor umane; analiza factorilor determinanţi ai
productivităţii muncii.
Eficienţa utilizării potenţialului uman se exprimă cu ajutorul indicatorilor de
productivitate (medie şi marginală).
Productivitatea muncii este definită în literatura de specialitate ca fiind forţa
productivă a muncii sub forma capacităţii forţei de muncă de a crea într-o perioadă de
timp un anumit volum de produse şi prestaţii sau eficienţa cu care este cheltuită o
anumită cantitate de muncă.

Q T
W Q-efect; t- efort W 
T Q

În practica calculului economiei şi a analizei financiare privind productivitatea

muncii se utilizează un sistem de indicatori prin care se exprimă fie cantitatea de produse
obţinute cu o anumită cheltuială de muncă, fie cheltuiala de muncă efectuată pentru
obţinerea unei unităţi de produse.
De asemenea, în practica economică, calculul productivităţii în unităţi valorice la
nivel microeconomic pot fi folosiţi indicatorii:
- valoarea producţiei
- valoarea producţiei fabricată
- valoarea adăugată
- cifra de afaceri
În raport cu cheltuiala de muncă, deosebim indicatorii valorici parţiali ai
productivităţii muncii
 Q  Q  Q
1. Wa  ; 2. Wz  ; 3. Wh 
Ns Tz Th
 Q
Wz  =>Q=Ns x Nz x Wz
Tz
Tz = Ns x Nz

Având în vedere că total om zile lucrate este rezultatul produsului dintre numărul mediu
scriptic şi numărul de zile lucrate de un salariat
Tz = Ns x Nz
Iar total om ore lucrate este în funcţie de numărul de salariaţi, numărul de zile lucrate
de un salariat şi durata zilei de lucru.
T1=Ns x Nz x N1
Ajungem la concluzia că indicatorii valorici parţiali ai productivităţii muncii se pot
calcula după următoarele relaţii:
 
1. Wa  Nz  Wz
 
2. Wz  Nh  Wh
Pe baza acestor relaţii se poate realiza analiza situaţiei generale a productivităţii muncii
pe baza indicatorilor valorici potenţiali evidenţiind folosirea raţională a timpului de
muncă.

56
Teoretic pot exista următoarele situaţii:
  
1. I Wa  I Wz  I Wh
Aceasta reprezintă o situaţie normală întrucât este rezultatul utilizării corecte a
timpului de lucru, întreprinderea a respectat numărul de zile pe un salariat, programat şi
a respectat durata zilei de lucru.
Nz1 = Nz0
Nh1 = Nh0

  
2. I Wa  I Wz  I Wh
Această situaţie reflectă o activitate nefavorabilă întrucât deşi s-au depăşit toţi
indicatorii valorici parţiali ai productivităţii muncii, ea este rezultatul utilizării
incomplete a timpului de lucru.
Nz1 < Nz0
Nh1 < Nh0

  
3. I Wa  I Wz  I Wh
Această situaţie reflectă o activitate favorabilă întrucât întreprinderea a mărit
numărul de zile lucrate de un salariat ( prin reducerea timpului neutilizat) şi a respectat
durata zilei de lucru
Nz1 > Nz0 reducerea timpului neutilizat (activitate favorabilă)
Nh1 = Nh0

  
4. I Wa  I Wz  I Wh
Această situaţie reflectă o activitate nefavorabilă întrucât întreprinderea nu a
respectat durata zilei de lucru.
Nz1 = Nz0
Nh1 > Nh0 nerespectarea duratei de lucru (activitate nefavorabilă)

Analiza producţiei ca efect al utilizării potenţialului uman

Pentru a realiza analiza producţiei ca efect al utilizării potenţialului uman se

porneşte de la următorul raţionament :
    
Q  Ns  Wa ; Wa  Nz  Wz ; Wz  Nh  Wh
Pornind de la acest raţionament sistemul factorial al volumului producţiei ca efect
al utilizării potenţialului uman se prezintă astfel :

ΔNs
ΔQ ΔNz

Δ Wa ΔNh

Δ Wz

57
 
Δ Wh

Din acest model factorial rezultă că relaţia matematică care pune în evidenţă
valoarea producţiei ca efect al utilizării potenţialului uman este următorul:

Q  Ns  Nz  Nh  Wh
Din această relaţie rezultă că asupra modificării valorii Q ca efect al utilizării
potenţialului uman influenţează următorii:
- influenţa numărului mediu de salariaţi
- influenţa numărului mediu de zile lucrate de un salariat
- influenţa duratei zilei de lucru (numărul mediu de ore pe zi)

- influenţa Wh

Exemplu:
Analiza situaţiei generale a productivităţii muncii pe baza indicatorilor parţiali valorici
ai acesteia.

Valori
Indicatori Simbol
Prevazut Efectiv %
1. Valoarea producţiei (mii lei) Q 2.208.000 2.238.390 101,38
2. Nr mediu de salariaţi 
Nz 600 595 99,17
(persoane)
Tz 138.00 133.875
3. Total om zile lucrate
Th 1.104.000 1.017.450
4. Total om ore lucrate


5. Productivitatea medie anuală Wa 3.680.000 3.762.000 102,23


6. Nr zile pe un salariat Wz 160.000 16.720 104,5
7. Productivitatea medie zilnică Nz 230 225 97,83
8. Durata zilei de lucru Nh 8 7,6 95%
9. Productivitatea orară  2000 2.200 110
Wh

 
Wa  Nz  Wz
 
Wz  Nh  Wh

  
Iwa = 102,23 % I Wa  I Wz  I Wh
Iwz = 104,5 % Nz1 < Nz0
Iwh = 110 % Nz1 < Nz0

Se constată că întreprinderea a realizat şi a depăşit toţi indicatorii valorici parţiali

ai productivităţii muncii.
Din punct de vedere cantitativ situaţia se apreciază favorabil.

58
 Ritmul de depăşire a acestor indicatori valorici este diferit ca mărime. Astfel :
 
ritmul de depăşire a Wz este superior ritmului de depăşire a Wa .
Această diferenţă de ritm este rezultatul neutilizării timpului la nivelul zilelor
licrate de un salariat INz < 100 (=97,83%)
 
Ritmul de depăşire a Wh este superior ritmului de depăşire a Wz . Această
diferenţă de ritm este efectul nerespectării duratei zilei de lucru INh < 100 (=95%)
În concluzie, deşi s-a înregistrat p depăşire a tuturor indicatorilor valorici parţiali
ai productivităţii muncii din punct de vedere calitativ, situaţia se apreciază nefavorabil
fiind efectul utilizării incomplete a timpului de lucru – dependente de întreprindere, care
exprimă efortul propriu al acestuia în domeniul utilizării potenţialului uman.

Aplicații de rezolvat / întrebări:

1. Indicele cifrei de afaceri = 106%.

Indicele productivitatii anuale = 108%.
Indicele productivitatii zilnice = 112%.
Aceasta semnifica :
a) s-au redus numarul mediu de personal si zilele lucrate de o persoana ;
b) a crescut numarul mediu de zile lucrate si s-a redus durata medie a zilei de lucru ;
c) s-a redus numarul mediu de personal si a crescut durata medie a zilei de lucru ;
d) au crescut numarul mediu de zile lucrate si durata medie a zilei de lucru.

2. Indicele productivitatii anuale = 108%.

Indicele productivitatii medii zilnice = 109,5%.
Indicele productivitatii medii orare = 109,5%.

Aceasta semnifica :
a) o situatie favorabila, pentru ca au fost depasiti toti indicatorii productivitatii
muncii;
b) intreprinderea n-a folosit numarul de zile pe un salariat, dar a respectat durata zilei
de lucru ;
c) intreprinderea are o activitate nefavorabila, pentru ca nu a respectat durata zilei de
lucru;
d) marimea definita a depasirilor indicatorilor productivitatii muncii este rezultatul
scaderii numarului mediu de salariati.

3. Indicele cifrei de afaceri = 107%

Indicele productivitatii anuale = 105%
Indicele productivitatii zilnice = 106%
Aceasta semnifica :
a) a crescut numarul de personal si s-a redus numarul mediu de zile lucrate ;
b) s-a redus numarul de personal si numarul de zile lucrate ;

59
 c) s-a redus numarul de personal si a crescut numarul de zile lucrate ;
d) a crescut cifra de afaceri si numarul de zile lucrate.

4. Indicele fondului de salarii = 108%.

Indicele salariului mediu = 104%.
Indicele cheltuielilor cu salariile la 1000 lei cifra de afaceri = 96%.
Aceasta semnifica :
a) a crescut numarul de personal si a crescut productivitatea muncii intr-un ritm
superior salariului mediu ;
b) s-a redus numarul de personal si a crescut productivitatea muncii intr-un ritm
superior salariului mediu ;
c) s-au redus numarul de personal si productivitatea muncii ;
d) a crescut numarul de personal si salariul mediu intr-un ritm superior
productivitatii muncii

5. Pe baza indicatorilor :

INDICATORI P0 P1
1. Numar mediu de salariati (pers) 96 92
2. Productia marfa fabricata (mil. lei) 4.800.000 5.520.000
3. Cifra de afaceri (mil. lei) 4.320.000 5.106.000
Influenta productivitatii muncii anuale calculata pe baza productiei fabricata
asupra cifrei de afaceri este de :
a) 828.000 mil. lei ;
b) 540.000 mil. lei ;
c) + 50 % ;
d) – 145.000 mil. lei.

60
 CAPITOLUL V

ANALIZA SITUAŢIEI FINANCIAR - PATRIMONIALE ŞI

TIPURILE PRINCIPALE DE RATE FINANCIARE

Obiective:
1. Formarea rationamentului care să permită analiza rezultatelor activităţii
economice la nivelul întreprinderii, identificarea şi cuantificarea influenţelor factorilor care
participă la formarea rezultatelor.
2. Cunoaşterea de către studenti a indicatorilor specifici rentabilităţii firmei ṣi a
corelatiilor dintre acestia ȋn vederea ȋmbunatăţirii rezultatelor ȋn viitor;
3. Formarea raţionamentului financiar care să permită ȋnţelegerea ṣi
ȋmbunătăţirea structurii patrimoniale;
4. Formarea de abilităţi studenţilor care să permită acestora să răspundă
cerinţelor practice ṣi teoretice ale unei societăţi comerciale.
5. Stimularea gandirii independente pentru a realiza corelaţiile ȋntre indicatorii de
performanţă ṣi echilibru financiar ṣi a analiza fenomenele economico-financiare la nivelul
firmei;

5.1. Analiza patrimoniului ṣi a rezultatului. Analiza echilibrului financiar şi a

gradului de îndatorare.
Situația financiară reflectă întreaga activitate economică a unei societăţi
comerciale pe o anumită perioadă de timp prin prisma dimensionării patrimoniului şi al
rezultatelor financiare: al creanţelor, al obligaţiilor, al încasărilor şi al plăţilor.
Analiza situaţiei financiare-patrimoniale are ca obiectiv studierea modului de
realizare a autofinanţării în condiţiile autonomiei decizionale, asigurarea integrităţii
proprietăţii agenţilor economici, asigurarea unui raport optim între mijloacele
întreprinderii şi asigurarea unor relaţii normale cu alte unităţi financiare.
Pentru realizarea analizei firmei şi patrimoniului se folosesc următoarele surse
informaţionale:
- bugetul de venituri şi cheltuieli şi execuţia acestuia
- bilanţul contabil şi anexele la bilanţul contabil
- datele evidenţei contabilităţii financiare şi de gestiune
Organele care execută situaţia financiară şi patrimonială sunt următoarele:
- organele interne ale întreprinderii
- organele externe ale întreprinderii (în special, organele bancare şi cele fiscale locale)
- organele specializate (cele care execută studii de fezabilitate, de evaluare economică sau
de analiză financiară).
Organele interne ale întreprinderii
Analiza situaţiei financiare este executată de către proprietarii sau acţionarii care
vor cunoască evoluţia patrimoniului său cu constrângerile care îl aşteaptă în funcţie de
care vor adopta măsurile corespunzătoare la politica de investiţii, la dividendele care se
vor încasa şi la modul de administrare a patrimoniului.

61
 Conducerea întreprinderii care realizează analiza situaţiei financiare pentru
detectarea unor eventuale situaţii de dezechilibru financiar care ar putea afecta securitatea
financiară a firmei cu consecinţele care decurg dintr-o asemenea situaţie.
Organele externe ale întreprinderii
Organele bancare cu care se confruntă firma are legătură financiară şi execută
execuţia situaţiei financiare a firmei respective în vederea cunoaşterii bonalităţii acesteia
cu ocazia acordării de credite, verificând în special garanţiile pe care le acordă
întreprinderii în vederea recuperării împrumuturilor acordate.
Partenerii de afaceri care sunt interesaţi să amplifice sau să simplifice operaţiunile
pe care le derulează cu întreprinderea respectivă în prisma în care acestea le măreşte
profitul propriu.
Concurenţa care este interesată să cunoască potenţialul tehnico-economic şi
financiar în vederea elaborării propriei politici de consolidare a poziţiei pe piaţă.
Organele administrative centrale şi locale în vederea cunoaşterii surselor de
venituri ce li se cuvin pentru a soluţiona problema economico-sociale.
Organele judecătoreşti care pot soluţiona analiza situaţiei financiare şi
patrimoniale în operaţiunile de cauzare, de fuzionare sau cu ocazia sechestrelor.
Ca organe externe sau interne în acelaşi timp, sindicatele pot fi interesate în
cunoaşterea situaţiei financiare, patrimoniale a întreprinderii respective cu ocazia
semnării contractului colectiv de muncă sau în cadrul unor conflicte de muncă (greve).

Principalele puncte ale analizei financiare, patrimoniale:

1.Analiza potenţialului financiar a întreprinderii si echilibrul financiar
2.Analiza ratelor de rotaţie a posturilor de bilanţ.Analiza rotaţiei activelor circulante şi
implicaţiile economico-financiare ale acestora.

Pentru a aprecia potenţialul financiar al unei întreprinderi se va avea în vedere

următoarele aspecte:
a)determinarea şi analiza patrimoniului net al întreprinderii
b)caracterizarea bunăstării întreprinderii (GOOD WILL-ul)
c)analiza situaţiei necesarului activelor
d)analiza capitalului întreprinderii
e)determinarea şi analiza fondului de rulment
f)analiza ratelor de structură a bilanţului

În vederea realizării analizei potenţial financiare a întreprinderii pe baza indicelui

de analiză diagnostic se folosesc datele bilanţului contabil.
Nr. ACTIVE SUME Nr. PASIV SUME
crt. Început Sfârşit crt. Început Sfârşit
I. Active fixe 1.688.530 1.762.370 1. Capital 1.560.950 1.693.150
(imobilizate) social
1. Mijloace fixe 1.435.255 1.468.085 2. Credite pe 390.240 371.665
la valoarea termen
2. rămasă 84.425 41.440 mediu şi
Investiţii în lung

62
3. curs de 168.850 252.845 Profit net
execuţie (nerepartizat) 67.540 75.850
Alte
imobilizări
II. Active 562.840 556.540 3. Obligaţii pe 232.640 178.245
circulante termen scurt
1. Stocuri 393.990 378.055 4.
2. Disponibil şi 95.680 102.025
plasamente
3. Creanţe 73.170 76.460
IV. Total Activ 2.251.370 2.318.910 Total Pasiv 2.251.370 2.318.910

a)Determinarea şi analiza patrimoniului net al întreprinderii (situatia neta)

Bilantul patrimonial reprezinta un instrument de analiza realizat prin retratarea
bilantului contabil. Structura bilantului financiar presupune gruparea elementelor
patrimoniale in doua mari categorii: activ si pasiv, elementele patrimoniale luandu-se la
valoarea lor neta. Pentru completarea bilantului financiar posturile bilantului contabil vor
fi corectate astfel:
- se elimina din categoria elementelor de activ nonvalorile – cheltuieli de
constituire, cheltuieli inregistrate in avans, etc. – elemente care nu au valoare in termeni
de lichiditate, nu sunt generatoare de fluxuri de numerar. Pentru a se pastra echilibrul, in
pasivul bilantului financiar sunt diminuate capitalurile proprii cu valoarea activelor
fictive.
- se reevalueaza activele inscrise in bilantul contabil luandu-se in calcul
valoarea de piata. Diferentele in plus sau in minus rezultate din reevaluare (se compara
valoarea de piata cu costul de achizitie sau de productie) se majoreaza sau diminueaza
capitalurile proprii.
- in activele imobilizate din bilantul financiar sunt incluse si creantele pentru o
perioada mai mare de 1 an.
- activele corporale detinute in leasing operational vor fi incluse la active
corporale si in acelasi timp la datorii pe termen lung cu valoarea neta in cazul
continuitatii activitatii.
- efectele scontate neajunse la scadenta reprezinta creante al intreprinderii care
nu mai sunt in patrimoniul acesteia, ele au fost cedate bancii generand disponibilitati. Ele
reprezinta credite pe termen scurt care genereaza o crestere a activului (disponibilitati)
concomitent cu majorarea pasivului (credite pe termen scurt).

Bilant financiar
ACTIV PASIV
I.Active imobilizate, din care: I. Capitaluri proprii, din care:
1.Imobilizari necorporale 1.capital social
2.Imobilizari corporale 2.rezerve
3.Imobilizari financiare 3.rezultatul exercitiului
4.subventii
II.Active circulante, din care: 5.provizioane pentru riscuri si cheltuieli,
1.stocuri pentru o perioada mai mare de 1 an (au

63
2.creante caracter de rezerva)
3.investitii financiare II.Datorii pe termen lung
4.disponibilitati III. Datorii pe termen scurt, din care:
1.credite pe termen scurt
2.obligatii
3.provizioane pentru riscuri si cheltuieli
pentru o perioada mai mica de un an

Patrimoniul net al întreprinderii se poate determina pe baza datelor din bilanţul

patrimonial (financiar) prin două modalităţi:
Pn = (Af + Ac) – (OTS + CTLM) = Active totale – Datorii totale (in cazul in care exista
venituri în avans acestea se scad)
SN = Total active – Datorii totale - Venituri în avans
1. OTS = obligaţii pe termen scurt
CTML = credite pe termen lung
Conform datelor din bilanţul contabil, mărimea patrimoniului net se determină pe
baza acestor variante, modalitatea este următoarea:
- la începutul anului :
(1.688.530 + 562.840) – (232.640 + 390.240) = 1.628.490
- la sfârşitul anului:
(1.762.370 + 556.540) – (178.245 + 371.665 ) = 1.769.000
2. Pn = capital social + profit nerepartizat
- la începutul anului : 1.560.950 + 67.540 = 1.628.490
- la sfârşitul anului : 1.693.150 + 75.850 = 1.769.000
Acest indicator reflectă potenţialul total de care dispune o firmă la un moment dat.
În analiză se urmăreşte evoluţia patrimoniului net de la o perioadă la alta, atât pe
total, cât şi pe elemente componente, având în vedere pe de o parte, reprezentarea
materială a patrimoniului net reflectat prin active şi pe de altă parte, sursele de
acoperire ale acestuia( prin posturile de pasiv).
Aceasta exprimă valoarea contabilă a drepturilor pe care le posedă proprietarii
asupra întreprinderii, fiind averea proprietarilor şi trebuind să fie suficientă pentru a
asigura funcţionarea şi independenţa financiară a întreprinderii.
Comparativ cu capitalurile proprii, situaţia netă este mai restrictivă, deoarece
exclude subvenţiile şi provizioanele reglementate. De aceea, situaţia netă este un
indicator mai relevant, ce exprimă valoarea activului realizabil la un moment dat, care
interesează proprietarii, acţionarii, cât şi creditorii întreprinderii, mai ales în cazul
lichidării acesteia. Ea se calculează punând faţă în faţă bunurile şi datoriile de aceeaşi
scadenţă.
O situaţie netă negativă reflectă o stare de prefaliment, fiind consecinţa încheierii
cu pierderi a exerciţiilor anterioare, pierderi care au epuizat integral capitalurile proprii.
Partea neacoperită rămâne exclusiv în sarcina creditorilor, acesta fiind riscul de
insolvabilitate al întreprinderii.
Activul net (capitalurile proprii) reprezintă un indicator esenţial care dă
dimensiunea gradului de “sănătate” a întreprinderii referitor la menţinerea capitalului fizic
sau financiar, mai ales în condiţiile inflaţiei care îl erodează.

64
 Menţinerea capitalului fizic presupune ca profitul să fie obţinut numai prin
creşterea capacităţii fizice productive în cursul perioadei, iar menţinerea capitalului
financiar presupune obţinerea profitului prin creşterea valorii financiare (monetare) a
activelor nete.
Performanţele întreprinderii fiind direct legate de menţinerea capitalului fizic sau
financiar, “Situaţia modificării capitalurilor proprii” este un alt document al situaţiilor
financiare anuale, inspirat din cerinţele IAS 1, prin care se prezintă detaliat toate
variaţiile pe care le-a suferit în cursul exerciţiului financiar fiecare element al activului
net (capitalurile proprii).
Analiza structurii patrimoniale are ca obiectiv dinamica acestuia precu și a
raporturilor dintre diferitele elemente patrimoniale și a schimbărilor intervenite în situația
mijloacelor și a surselor determinate de activitatea desfășurată în cursul exercițiului.
Pe baza datelor se formulează concluzii referitoare la poziția particulară a firmei
în raport cu situația generală a ramurii din care face parte și a concurenței.

Exemplu:
Δ active fixe
Δ active totale
ΔPn Δ active circulante
Δ obligaţii pe termen scurt
Δ obligaţii totale
Δ credite pe termen mediu şi lung
O analiză raţională a utilizării patrimoniului net presupune o analiză comparativă
a evoluţiei patrimoniului net cu evoluţia cifrei de afaceri şi profitului aferent cifrei de
afaceri.
Exemplu:
IPr = 102%
ICA = 101,5% IPn > ICa > IPrb
IPrb = 101,2 %

Din punct de vedere al evoluţiei acestor indicatori situaţia pare a fi favorabilă

întrucât faţă de începutul anului toţi indicatorii au înregistrat evoluţii superioare.
Comparativ se observă că evoluţia patrimoniului net este superioară atât evoluţiei
cifrei de afaceri, cât şi a profitului. Din acest punct de vedere apreciem o folosire
ineficientă a patrimoniului net întrucât, ritmul de creştere al patrimoniului net ( care
reflectă efortul financiar) este superior ritmului de creştere a cifrei de afaceri şi al
profitului brut ( care reflectă efortul utilizării patrimoniului net).
Teoretic, IPn = ICa = IPrb reprezintă o situaţie care reflectă o utilizare programată
sau prevăzută a patrimoniului net, adică efectele obţinute sunt egale cu eforturile
realizate.
Dacă, IPn < ICa < IPrb, această situaţie reflectă o utilizare eficientă a patrimoniului
net tocmai ca urmare a folosirii extensive şi intensive a activelor fixe şi o accelerare a
vitezei de rotaţie a activelor circulante. Aceasta presupune că întreprinderea are o folosire
raţională a creditelor pe termen mediu şi lung, iar obligaţiile pe termen scurt asigură un
echilibru financiar normal.

65
 b)Analiza bunăstării întreprinderii ( GOOD WILL)

GOOD WILL reprezintă capacitatea întreprinderii de a obţine un supraprofit,

adică un profit mai mare decât profitul mediu al sectorului de activitate în care activează
întreprinderea respectivă. Deci acest profit superior se obţine în condiţiile comparării mai
multor unităţi care activează în sectorul de activitate, respectiv din punct de vedere al
activelor folosite.
A R
Gw  Pr
100
A = valoarea totală a activelor folosite ( fixe şi circulante)
Pr = profit obţinut de întreprindere
R = rata rentabilităţii medie pe sectorul de activitate respectiv
Întreprinderile de textile A, B, C care fiecare are un activ de 5.250.000 mii lei. În
ramura textilă s-a înregistrat în anul anterior o rată medie a folosirii activelor de 20% (
R=20%). Conform bilanţului contabil (contul de profit şi pierdere) la cele 3 întreprinderi
analizate s-a înregistrat următorul profit:
A = 1.050.000 mii lei
B = 1.500.000 mii lei
C = 950.000 mii lei
Apreciind situaţia celor 3 întreprinderi constatăm că toate întreprinderile sunt
rentabile, deci au o activitate eficientă întrucât înregistrează profit.
Din punct de vedere al utilizării eficiente activului de care dispune constatăm
următoarele:
A R 5.250.000  20
Gw( A)  Pr  1.050.000  0
100 100
A R 5.250.000  20
Gw( B)  Pr  1.500.000   450.000
100 100
A R 5.250.000  20
Gw(C )  Pr  950.000   100.000
100 100

Din cele 3 întreprinderi supuse analizei, numai întreprinderea B înregistrează

supra profit de 450.000 mii lei, adică mai mare decât profitul mediu al unei alte
întreprinderi textile. Întreprinderea C care înregistrează profit este o întreprindere
rentabilă, utilizand ineficient activul de care dispune, deci se situează sub nivelul
rezultatului mediu al ramurei textile, ceea ce în perspectivă are şansă sa fie falimentară.
Determinarea acestui indicator este utilă când se stabileşte alocarea unei
întreprinderi, când se pune problema vânzării acesteia, sau atunci când se pune problema
fuzionării cu altă întreprindere şi în cazul privatizării acesteia. Aceasta pentru că în
momentul când se prevede o firmă, se vinde nu numai patrimoniul întreprinderii, ci
întregul sistem de relaţii al acesteia, inclusiv segmentul de piaţă.

66
 c).Analiza structurii activelor unei întreprinderi

Aceasta presupune o analiză dinamică şi o analiză structurală a activelor întreprinderii

pe total şi pe fiecare categorie de active(fixe şi circulante).
Exemplu: Din bilanţul contabil prezentat, situaţia dinamicii şi structurii activelor
se prezintă astfel:
La începutul anului La sfârşitul anului
Active fixe 75% 76%
Active circulante 25% 24%
Total 100% 100%

Din punct de vedere al dinamicii ( al evoluţiei valorii) la sfârşitul anului, faţă de

început se constată o creştere a evoluţiei medii şi o creştere a soldului mediu a activelor
circulante.
Din acest punct de vedere valoarea activelor fixe şi respectiv a soldului mediu a
activelor circulante reflectă o activitate favorabilă creând premisele sporirii bazelor
tehnico materiale ale întreprinderii.
Din punct de vedere structural se constată o creştere a ponderii activelor fixe de la
75% la 76% şi o reducere a ponderii activelor circulante de la 25% la 24%.
Ponderea activelor fixe este foarte mare faţă de totalul activelor - peste 75%.
Această pondere înregistrata a activelor fixe poate crea dificultate în situţtii de criză, ca
urmare a faptului că majoritatea activelor fixe se pot transforma foarte greu în lichidităţi
şi în acest caz valorificarea lor se face la preţuri mici.
De asemenea ponderea ridicată a activelor fixe, din punct de vedere tehnic va face
ca adaptarea să se realizeze în condiţii dificile faţă de noile cerinţe ce determină
modificări de structură şi volum al producţiei întreprinderii.
De aceea din punct de vedere financiar se consideră producţie acceptabilă a
activelor fixe un nivel situat între 50% şi 60%. O asemenea problemă se pune cu ocazia
privatizării întreprinderii respective.
În ceea ce priveşte activele circulante acestea se apreciază din punct de vedere al
folosirii acestora.
Exemplu: dacă scăderea stocurilor ca element component principal al activelor
circulante este efectul accelerarii vitezei de rotaţie, situaţia este favorabilă cu condiţia ca
mărimea stocului să nu afecteze continuitatea procesului de producţie.
În concluzie analiza structurii activelor urmăreşte în primul rând procentul
activelor fixe care creează dificultate financiară din punct de vedere al valorificării
reprofilării activităţii întreprinderii în cazul privatizării.

d).Analiza capitalului întreprinderii

Analiza urmăreşte evoluţia şi structura capitalului întreprinderii pe principalele

componente ale acestuia.
O primă structură a capitalului întreprinderii presupune următoarele elemente:
1. capital propriu format din
a) capital social subscris

67
 b) fond propriu şi rezerve constituite
c) amortizarea care se regăseşte în fondul de investiţii
d) profit net nerepartizat
2. capital împrumutat pe termen mediu şi lung
1 + 2 = capital permanent
3. datorii pe termen scurt care cuprind obligaţiile întreprinderii ce se referă la o perioadă
mai mică de un an
- obligaţii faţă de furnizori
- obligaţii faţă de creditori
- obligaţii faţă de bancă
- obligaţii faţă de salariaţi
1 + 2 + 3 = capitalul întreprinderii
La această structură la capitalul întreprinderii se urmăreşte creşterea ponderii
capitalului propriu şi în special a fondurilor proprii şi rezervelor constituite şi a profitului
net nerepartizat.
Creşterea procentuală a capitalului propriu va determina scăderea procentuală a
capitalului împrumutat (surse împrumutate) ceea ce reprezintă efectul utilizării eficiente a
capitalului propriu, si implicit accelerării vitezei de rotaţie.

e1).Determinarea şi analiza FR

Construcţia bilanţului funcţional are la bază un set de principii şi reguli menite să

pună în evidenţă utilizările şi resursele corespunzătoare fiecărui ciclu de funcţionare a
întreprinderii, gruparea posturilor fiind legată de operaţiile realizate în raport cu natura,
destinaţia sau funcţia lor. În această prezentare, bilanţul este destinat analizei funcţionale,
care poate fi şi o analiză externă.
Un principiu de elaborare a bilanţului funcţional se referă la exprimarea posturilor
de bilanţ la valoarea brută, (valoarea de origine a acestora), ceea ce impune includerea
amortismentelor şi provizioanelor în capitalurile proprii, bilanţul funcţional constituind
un punct de plecare ideal pentru o analiză de flux, deoarece permite determinarea
variaţiilor de stocuri.
Un alt principiu al bilanţului funcţional se referă la conceptul de stabilitate, care
are în vedere durata posturilor în patrimoniu; acesta diferă de conceptul permanenţei al
bilanţului financiar, în sensul că un împrumut pe termen lung va rămâne în imobilizările
financiare, indiferent de scadenţa sa, iar datoriile pe termen lung nu vor fi trecute la
datorii pe termen scurt, indiferent de scadenţă.
Al treilea principiu, al afectării, avut în vedere la structurarea posturilor permite
descrierea ciclurilor care compun viaţa întreprinderii şi a echilibrelor financiare ce decurg
din ele.

68
 Schematic, bilanţul funcţional se prezintă astfel:
Bilanţ funcţional
Activ = Utilizări Pasiv = Resurse
I. Funcţia de investiţii IV. Funcţia de finanţare
Utilizări stabile brute Resurse stabile (durabile)
II. Funcţia de exploatare 1. Capitaluri proprii:
1. Activ circulant de exploatare 2. Datorii financiare stabile
2. Activ circulant înafara exploatării II. Funcţia de exploatare
III. Funcţia de trezorerie 1. Datorii de exploatare
Activ circulant financiar 2. Datorii în afara exploatării
(Disponibilităţi)
Total Activ Total Pasiv

Importanţa bilanţului funcţional în analiza financiară decurge din faptul că el permite

aprecierea stabilităţii structurii financiare a întreprinderii prin intermediul trezoreriei nete
şi astfel exprimă interdependenţa dintre structura financiară şi natura activităţii sale.
Comparaţia între bilanţul financiar şi bilanţui funcţional pune în evidenţă două
deosebiri esenţiale între acestea, şi anume:
a. în timp ce bilanţul financiar permite o analiză externă a situaţiei financiare a
întreprinderii interesantă pentru creditori, bilanţul funcţional permite în primul rând o
analiză internă realizată în principal de managerii întreprinderii;
b. bilanţul funcţional se stabileşte din perspectiva continuităţii activităţii, în timp ce
bilanţul financiar este realizat din perspectiva încetării activităţii.
În consecinţă, bilanţul trebuie privit ca un ansamblu de resurse şi de utilizări, care oferă
indicii asupra deciziilor strategice în materie de investiţii şi de finanţare, fără a exista o
afectare a unei resurse unui anumit tip de utilizare.
Un prim echilibru rezultă din confruntarea pasivului pe termen lung (capitalurile
permanente) cu necesarul permanent (activul imobilizat), aşa cum rezultă din analiza
părţii superioare a bilanţului financiar:
FRF = Capitaluri permanente (Capitaluri proprii + Datorii pe termen lung şi
mediu) + Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli – Necesar permanent (Active imobilizate
nete).
Această metodă pune în evidenţă echilibrul financiar pe termen lung, fondul de
rulment reprezentând partea din capitalurile permanente rămasă după finanţarea
imobilizărilor, pe care întreprinderea o consacră finanţării activelor circulante. Este
partea din capitaluri cu grad de exigibilitate slab, care serveşte finanţării elementelor de
activ cu grad de lichiditate suficient de crescut.
Metoda insistă asupra originii Fondului deRulment şi permite înţelegerea cauzelor
variaţiei sale, creşterea lui fiind determinată de creşterea capitalurilor permanente (emisii
de noi acţiuni, obligaţiuni, noi împrumuturi pe termen lung) şi de reducerea imobilizărilor
nete (vânzări de titluri, dezinvestire, cesiuni de imobilizări). Odată cu Fondul de Rulment,
marja de securitate a întreprinderii creşte, ceea ce arată că o parte mai însemnată din
activele circulante este finanţată din capitaluri permanente.

69
 Scăderea Fondului de Rulment este cauzată de scăderea capitalurilor permanente
(rambursări de împrumuturi pe termen lung sau de obligaţiuni) şi de creşterea
imobilizărilor nete (investiţii).
Un Fond de Rulment staţionar reflectă stagnarea întreprinderii, care poate fi
temporară sau de durată, având diferite cauze.
Partea inferioară a bilanţului financiar permite determinarea Fondului de Rulment
Financiar ca diferenţă:
FRF = (Active circulante + Cheltuieli în avans) – (Datorii pe termen scurt +
Venituri în avans).
Metoda pune în evidenţă afectarea şi finalitatea Fondului de Rulment care este
finanţat din activul circulant. În această ipostază, fondul de rulment Financiar arată
surplusul activelor circulante nete nefinanţate din datoriile temporare, evidenţiind
excedentul de lichiditate potenţială, ca o marjă de securitate privind solvabilitatea
întreprinderii.
Bilanţul contabil armonizat permite determinarea mai rapidă a Fondului de
Rulment în două moduri:
a) FRF = (Total active – Datorii sub 1 an) – Active imobilizate = F – A;
b) FRF = Active circulante, respectiv datorii curente nete (E).
Teoretic, Fondul de Rulment trebuie să fie pozitiv, ceea ce nu înseamnă că în
anumite situaţii nu poate exista un fond de rulment negativ fără a compromite buna
funcţionare a întreprinderii.
Un Fond de Rulment pozitiv (Capitaluri permanente > Imobilizări nete) constituie
marja de securitate a întreprinderii pentru exploatarea sa cotidiană, permiţându-i să-şi
asigure un nivel minim al unor active circulante strict necesare funcţionării (stocuri
minime, fond de casă minim), activul circulant fiind superior datoriilor pe termen scurt
(Activ circulant net > Datorii sub 1 an).
Un Fond de Rulment negativ constituie un semnal de alarmă pentru întreprindere,
care va fi lipsită de capitaluri permanente suficiente să-i asigure finanţarea imobilizărilor
(Capitaluri permanente < Imobilizări nete), sau care are active circulante inferioare
datoriilor scadente pe termen scurt, pe care nu le va putea achita (Activ circulant net <
Datorii sub 1 an). Această situaţie se întâlneşte mai frecvent în sectorul de distribuţie,
unde viteza de rotaţie a stocurilor este foarte rapidă (sub o lună) şi unde există credite-
furnizori însemnate.
În interiorul capitalurilor permanente, ponderea capitalurilor împrumutate nu
trebuie să fie excesivă în raport cu cea a capitalurilor proprii (să nu depăşească 50 %),
ceea ce impune determinarea Fondului de Rulment propriu (FRp) şi a Fondului de
Rulment străin (FRs):
FRp = Capitaluri proprii – Imobilizări nete;
FRs = Împrumuturi pe termen lung şi mediu – Imobilizări nete.
Fondul de Rulment propriu pune în evidenţă influenţa structurii de finanţare
asupra constituirii sale, adică măsura în care echilibrul financiar se asigură prin
capitalurile proprii, ceea ce reflectă gradul de autonomie financiară.
Fondul de Rulment împrumutat (străin) reflectă gradul de îndatorare pe termen
lung pentru a finanţa nevoi pe termen scurt.

70
e2)Analiza Necesarului de Fond de Rulment

Necesarul de Fond de Rulment desemnează nevoile financiare generate de

executarea unor operaţiuni repetitive care compun ciclul de exploatare curentă
(cumpărări, vânzări, plăţi salarii), al cărui total trebuie acoperit cel puţin parţial de resurse
stabile (Fondul de Rulment Net). El reprezintă banii ce trebuie rulaţi în întreprindere
pentru a-i asigura funcţionarea (după finanţarea imobilizărilor), care reclamă cheltuieli ce
vor fi recuperate la achitarea facturilor de către clienţi.
Structura Necesarului de Fond de Rulment cuprinde, pe de o parte, stocurile (de
materii prime, produse finite, semifabricate) a căror valoare încorporează cheltuielile de
fabricaţie şi, pe de altă parte, creanţele. Din suma acestor componente se scad datoriile
(de exploatare şi în afara exploatării), care corespund decalajelor între încasări şi plăţi:
NFR = Necesităţi ciclice – Resurse ciclice,
în care:
Necesităţi ciclice = Necesar temporar – Disponibilităţi;
Resurse ciclice = Resurse temporare – Credite de trezorerie.
Pe baza bilanţului necesarul de fond de rulment se determină ca diferenţă:
NFR =(Active circulante + Cheltuieli în avans– Casa şi conturi la bănci) -
(Datorii ce trebuie plătite într-un an + Credite bancare + Venituri în avans).

Necesarul de fond de rulment pozitiv şi în creştere confirmă dinamica ascendentă a

surplusului de necesităţi temporare faţă de resursele temporar disponibile.
Pornind de la relaţia care trebuie să existe între necesarul temporar şi resursele
temporare, NFR constituie un indicator de echilibru financiar, care poate fi pozitiv sau
negativ, după cum urmează:
a) Dacă NFR > 0, rezultă un surplus de necesar temporar faţă de resursele temporare ce
pot fi mobilizate, fiind o situaţie normală dacă este consecinţa unor investiţii privind
creşterea necesarului de finanţare a ciclului de exploatare.
În caz contrar, NFR > 0 arată un decalaj nefavorabil între lichidarea stocurilor şi
creanţelor şi exigibilitatea datoriilor de exploatare, în sensul încetinirii încasărilor şi
accelerării plăţilor.
b) Un NFR < 0 reflectă un surplus de resurse nete temporare faţă de capitalurile
circulante, necesităţile temporare fiind mai mici decât resursele temporare ce pot fi
mobilizate. Această situaţie este favorabilă dacă este consecinţa accelerării rotaţiei
activelor circulante, a urgentării încasărilor şi relaxării plăţilor.
Necesarul de fond de rulment reflectă echilibrul curent al întreprinderii, este mai
fluctuant, mai instabil decât fondul de rulment şi depinde de cifra de afaceri), durata de
rotaţie a stocurilor, decalajul dintre termenul de recuperare a creanţelor şi termenul de
plată a furnizorilor.
El poate fi exprimat în zile de vânzare prin intermediul vitezei de rotaţie (NFRz =
NFR·360/ CA) care reflectă acest decalaj.

71
e3)Analiza Trezoreriei

Trezoreria Netă (TN) poate fi determinată pornind de la egalitatea de bilanţ Activ

= Pasiv care conduce la confruntarea fondului de rulment (FR) cu necesarul de fond de
rulment (NFR), din care rezultă echilibrul financiar al întreprinderii, fiind un rezultat al
operaţiunilor ce afectează toate posturile de bilanţ şi rezultând din lectura pe orizontală a
bilanţului financiar, respectiv:
a) a părţii superioare: TN = FR – NFR;
b) a părţii inferioare: TN = Disponibilităţi – Credite de trezorerie sau:
TN = Trezoreia activă – Trezoreria pasivă.
Trezoreria activă cuprinde disponibilităţile curente degajate de funcţionarea
întreprinderii, la care se adaugă plasamentele rambursabile în orice moment (valori
mobiliare de plasament).
Trezoreria pasivă este reprezentată de creditele bancare curente, soldurile
creditoare de bănci şi efectele scontate (în afara bilanţului).
Trezoreria Netă (±) rezultă atât din operaţiuni ce afectează capitalurile
permanente şi activul imobilizat, cât şi din operaţiuni care privesc activele circulante şi
datoriile pe termen scurt.
Creşterea Trezoreriei Nete poate fi realizată prin creşterea fondului de rulment şi
prin scăderea necesarului de fond de rulment, sau prin creşterea disponibilităţilor şi
reducerea creditelor bancare de trezorerie.
Valoarea pozitivă sau negativă a Trezoreriei Nete este consecinţa unor inegalităţi
între Fondul de Rulment şi Necesarul (resursa) de Fond de Rulment:

1. Trezorerie pozitivă (TN > 0), când: FR > NFR şi respectiv, Disponibilităţi > Credite
trezorerie, în următoarele cazuri:
a) FR > 0 şi NFR > 0, când NFR este finanţat în întregime din resurse permanente (FR >
0), care degajă disponibilităţi ce pot ascunde o sub-utlizare de capitaluri;
b) FR > 0 şi NFR < 0, când resursele din ciclul de exploatare (NFR < 0) se adaugă la un
excedent de resurse permanente (FR > 0) pentru a degaja un excedent mare de lichidităţi,
care pot ascunde sub-utilizări de capitaluri;
c) FR < 0 şi NFR < 0, când resursele din exploatare (NFR < 0) acoperă un excedent
crescut de lichidităţi şi numai o parte a activului imobilizat ( FR < 0).
Ciclul de exploatare şi o parte din imobilizări sunt finanţate din datorii pe termen
scurt (furnizori şi avansuri clienţi), ceea ce impune creşterea capitalurilor permanente
(resurselor stabile).
2. Trezorerie negativă (TN < 0), când FR < NFR şi respectiv, Disponibilităţi < Credite
trezorerie, în următoarele cazuri:
a) FR > 0 şi NFR > 0, când NFR este finanţat parţial din capitaluri permanente (FR> 0) şi
parţial din credite bancare curente care sunt mai mari decât disponibilităţile, ceea ce
impune aprecierea riscului bancar curent;
b) FR < 0 şi NFR > 0, când creditele bancare pe termen lung şi mediu acoperă o parte din
imobilizări (FR < 0), NFR şi disponibilităţile (inferioare creditelor de trezorerie), ceea ce
impune reconsiderarea structurii de finanţare;
c) FR < 0 şi NFR < 0, când resursele permanente nu acoperă decât o parte a activului
imobilizat (FR < 0), restul fiind acoperit din datorii pe termen scurt (furnizori, avansuri

72
clienţi) şi din credite bancare curente, ceea ce impune revederea structurii finanţării, fiind
crescut riscul dependenţei de exterior.
Exemplu:
Pentru o societate comercială deținem următoarele informații:
Nr.crt. Activ Sume Nr.crt. Capitaluri proprii si Sume
(mii lei) datorii (mii lei)
1. Imobilizări corporale 800 1. Capital social 350
2. Imobilizări necorporale 20 2. Rezerve 500
3. Imobilizări financiare 30 3. Rezultatul exercițiului 130
4. Stocuri 680 4. Provizioane pentru 350
riscuri și cheltuieli
5. Creanțe clienți 1220 5. Datorii pe termen lung 260
6. Alte creațe 230 6. Datorii furnizori 400
7. Disponibilități 150 7. Alte datorii de 380
exploatare
Credite de trezorerie 760

Total 3130 Total 3130

Să se determine situația netă, fondul de rulment, necesarul de fond de rulment și

trezoreria netă.
SN = Total activ - Total datorii = 3130 - (260+1540) = 1330 mii lei
FR = Capitaluri permanente - Imobilizări nete = (350+500+130+350+260)-850 = 740 mii
lei
NFR = Stocuri + Creanțe - Datorii pe termen scurt5 = (680+1220+230) - 780 = 1350 mii
lei
TN = FR - NFR = 740 - 1350 = -610 mii lei.

f)Analiza ratelor de structură a bilanţului

Ratele de structură a bilanţului reflectă structura financiară (de finanţare) a
întreprinderii şi se defineşte prin proporţiile posturilor din activul şi pasivul bilanţului în
raport cu totalul acestuia.
Ratele de structură se obţin în urma analizei pe verticală a bilanţului financiar şi
pun în evidenţă caracteristici financiare ale întreprinderii, cum ar fi: capacitatea activelor
de a se transforma în lichidităţi, autonomia şi independenţa financiară a întreprinderii,
calitatea echilibrului financiar pe termen scurt, ş.a.
Structura activului caracterizează compoziţia patrimoniului economic al
întreprinderii, în concordanţă cu caracterul mai mult sau mai puţin “capitalistic” al
acesteia ca şi vulnerabilitatea sa la evoluţiile inflaţioniste.

5
mai puțin elementele de trezorerie

73
 Ratele de structură a activului reflectă apartenenţa sectorială şi depind de natura
activităţii întreprinderii, astfel:
Activ imobilizat
1) Ponderea imobilizărilor: Si = 100 (%) reflectă indirect intensitatea
Activ
capitalistică (prin ponderea imobilizărilor corporale) şi a relaţiilor financiare cu alte
unităţi (prin ponderea imobilizărilor financiare).
Activ circulant
2) Ponderea activului circulant: Sa = 100 (%) depinde de sectorul de
Activ
activitate şi durata ciclului de producţie (prin ponderea stocurilor), de durata termenelor
de plată convenite cu clientela (prin ponderea creanţelor) şi reflectă esenţa trezoreriei
(prin ponderea lichidităţilor în patrimoniu).
Structura pasivului degajă politica de finanţare a întreprinderii, evidenţiind gradul
de stabilitate a finanţării şi autonomia financiară pe care le asigură combinaţia de resurse
cu maturităţi şi origini diverse.
Ratele de structură a pasivului reflectă autonomia financiară şi gradul de
îndatorare a întreprinderii, astfel:
Capitaluri permanente
1) Ponderea capitalurilor permanente: Scp = 100 (%) reflectă
Pasiv
autonomia financiară globală (prin ponderea capitalurilor proprii), autonomia la termen a
întreprinderii (prin ponderea datoriilor pe termen lung).
Datorii / termen scurt
2) Ponderea datoriilor pe termen scurt: Sdts = 100 (%) se
Pasiv
corelează cu trezoreria întreprinderii.
Cu cât este mai mare ponderea capitalurilor proprii în totalul elementelor de
capitaluri proprii și datorii, cu atât este mai mare este autonomia şi independenţa
financiară a întreprinderii.
De exemplu, pe baza datelor din bilanţul financiar structura activului şi pasivului
se prezintă astfel:

Ratele de structură a bilanţului financiar

Structura Exerciţiul financiar Structura Exerciţiul financiar

activului pasivului
(%) Precedent Curent (%) Precedent Curent
Active imobilizate 50,1 46,09 Capital 65,10 80,08
permanent(Cp)
Imobilizări 0,017 0,07 Capitaluri 63,83 66,70
necorporale proprii (C)
Imobilizări 50,08 46,01 Datorii peste 1 1,27 13,38
corporale an(D/tl)
Imobilizări 0,003 0,02 Datorii sub 1 an 34,90 19,92
financiare (D/t.s)
Active circulante 49,9 53,9 Total datorii (D) 36,17 33,30
Stocuri - total 21,6 12,88 Total capitaluri 100 100
(C+ D)

74
 Creanţe - total 27,03 40,72 Total capital 100 100
(Cp+D/ts)
Disponibilităţi 1,27 0,3 Levier 0,567 0,499
financ.(LF=D/C
)
Total Active Nete 100 100 Capacit.îndatorare 0,98 0,83
(C/Cp)

Se constată următoarele:
1. Structura activului reflectă ponderea de peste 50 % a imobilizărilor corporale în totalul
activului, care este în reducere până la 46 % în favoarea activelor circulante, care
depăşesc activele imobilizate, ajungând de la 49,90 % la 53,90 %.
2. Imobilizările corporale deţin ponderea dominantă în totalul activelor imobilizate, în
consens cu activitatea predominant industrială a întreprinderii.
3. Structura pasivului arată creşterea capitalurilor permanente de la 65,10 la peste 80 %,
în care capitalurile proprii deţin ponderea cea mai mare şi în creştere la peste 66 %, în
defavoarea datoriilor totale, care au scăzut de la aproximativ 36 la 33 %.
3. Structura datoriilor s-a modificat prin creşterea datoriilor cu scadenţa peste 1 an şi a
reducerii datoriilor curente, cu scadenţa până la 1 an.

Analiza pe verticală a bilanţului vizează corelaţiile dintre posturile din activ şi

din pasiv, structura pasivului trebuind să fie adecvată structurii activului: o întreprindere
industrială foarte “capitalistică” are capitaluri permanente mai importante faţă de una mai
puţin “capitalistică” din sectorul de distribuţie, ceea ce
se reflectă prin rate de sinteză referitoare la condiţiile de ajustare între utilizările şi
resursele puse în operă de întreprindere.
Ratele de sinteză reflectă echilibrul financiar în mărimi relative:
Capitaluri permanente
1) Rata de finanţare stabilă a imobilizărilor: Rfi = ≥1
Activ imobilizat net
măsoară stabilitatea resurselor afectate finanţării activelor durabile, din care:
Capitaluri proprii
a) Rata de finanţare din resurse proprii: Rfp = ≥1 exprimă
Activ imobilizat net
autonomia financiară de care dispune întreprinderea;
Datorii / termen lung + mediu
b) Rata de finanţare din resurse străine: Rfs = exprimă
Activ imobilizat net
gradul de insecuritate financiară a întreprinderii.
Activ circulant
2) Rata de lichiditate generală: R lg = ≥1 exprimă gradul de
Datorii / termen scurt
lichiditate potenţială(echilibrul financiar pe termen scurt), din care:
Activ circulant Stocuri
a) Rata de lichiditate relativă (Testul acid)): Rlr = ≥1 exprimă
Datorii / termen scurt
capacitatea întreprinderii de rambursare a datoriilor pe termen scurt;

75
 Disponibilităţi
b) Rata de lichiditate imediată (Testul acid): Rli = exprimă
Datorii/termen scurt
aptitudinea întreprinderii de rambursare a datoriilor cu scadenţa sub 1 an.
Ratele de sinteză se corelează cu ratele de finanţare şi reflectă indirect structura
financiară a întreprinderii.

Ratele de sinteză pe baza bilanţului

Nr. Rate de echilibru financiar Exerciţiul financiar Abateri Indici

crt. Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Rata de finanţare stabilă a 1,30 1,74 + 0,44 133,8
imobiliz. (Rfi)
2. Rata de finanţare din resurse 1,27 1,44 + 0,17 113,4
proprii (Rfp)
3. Rata de finanţare din resurse 0,03 0,30 + 0,27 1000
străine (Rfs)
4. Rata de lichiditate generală 1,43 2,70 + 1,27 188,8
(Rlg)
5. Rata de lichiditate rapidă 0,836 2,120 + 1,284 253,6
(redusă) (Rlr)
6. Rata de lichiditate imediată 0,037 0,015 - 0,022 40,5
(Rli)

Se constată următoarele:
1. Valorile supraunitare şi în creştere ale ratei de finanţare stabilă a imobilizărilor
confirmă existența fondului de rulment pozitiv crescător.
2. Valorile supraunitare şi în creştere ale ratei de finanţare a imobilizărilor din resurse
proprii confirmă existenţa fondului de rulment propriu pozitiv şi crescător.
3. Valorile subunitare şi în creştere ale ratei de finanţare a imobilizărilor din resurse
străine arată existenţa unui fond de rulment străin negativ.
4. Valorile supraunitare şi în creştere ale ratelor de lichiditate generală şi de lichiditate
redusă confirmă echilibrul financiar pe termen scurt, fondul de rulment pozitiv, respectiv
capacitatea de a face faţă obligaţiilor pe termen scurt; valoarea subunitară şi în scădere a
ratei de lichiditate (trezorerie) imediată arată că disponibilităţile băneşti nu permit
acoperirea datoriilor pe termen scurt.
Autonomia financiară reprezintă aptitudinea întreprinderii de a face faţă
angajamentelor financiare, aceasta măsurându-se cu ajutorul unor rate care exprimă
gradul de îndatorare şi gradul de lichiditate-solvabilitate. Acestă autonomie este
ameninţată de existenţa unei structuri financiare inadecvate, prin raportul
Datorii/Capitaluri proprii, care poate conduce la încetarea de plăţi sau la pierderea
controlului de către acţionari.
Autonomia financiară poate fi estimată prin intermediul mai multor rate:

76
 Datorii totale
1) Rata îndatorării globale: Rîg = ≤ 0,5 exprimă dependenţa întreprinderii
Pasiv
de diverşi creditori, precum şi şansele de rambursare a datoriilor.
Datorii totale
a) Levierul financiar: LF= depinde de structura finanţării, cu efecte
Capitaluri proprii
asupra ratei rentabilităţii capitalurilor proprii, fiind un indicator de risc financiar în
corelaţie cu randamentul activelor şi rata dobânzii.
Capitaluri proprii
b) Rata autonomiei financiare: Raf = >1, fiind în relaţie inversă cu
Datorii totale
levierul financiar (Raf = 1/LF).
Datorii / termen lung
c) Rata îndatorării la termen: Rît = >1 exprimă dependenţa faţă de
Capitaluri proprii
creditori şi este afectată de inflaţie.
Capitaluri proprii
2) Capacitatea de îndatorare: Cî = ≥ 0,5 exprimă posibilităţile de
Capital permanent
îndatorare ale întreprinderii.
CAF
3) Capacitatea de rambursare: Cr = ≥ 0,25 exprimă capacitatea
Datorii totale
întreprinderii de a-şi rambursa datoriile totale.

Ratele de finanţare (autonomia financiară)

Nr. Rate de finanţare Exerciţiul financiar Abateri Indici

crt. Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Rata îndatorării globale (Rîg = 0,354 0,327 - 0,027 92,37
D/Pasiv)
2. Levierul financiar (LF = D/C) 0,5492 0,4871 -0,0621 88,70
3. Rata autonomiei financiare (Raf = 1,82 2,05 + 0,23 112,6
C/D)
4. Rata îndatorării la termen (Rît 0,02 0,20 + 0,18 1000
=Dt.lg/C)
5. Capacitatea de îndatorare (Cî = C/Cp) 0,98 0,83 - 0,15 84,7
6. Capacitatea de rambursare (Cr = 0,160 0,152 - 0,08 95,0
CAF/D)

Se constată următoarele:
1. Rata îndatorării globale sub 0,5 şi în scădere arată reducerea ponderii datoriilor şi
creşterea ponderii capitalurilor proprii în structura finanţării.
2. Reducerea levierului financiar reflectă scăderea gradului de îndatorare ca urmare a
creşterii ponderii capitalurilor proprii, avînd ca efect creşterea gradului de autonomie
financiară la valori supraunitare.
3. Creşterea ratei de îndatorare la termen de peste 10 ori a fost consecinţa creşterii mai
rapide a datoriilor cu scadenţa peste 1 an comparativ cu capitalurile proprii.

77
4. Reducerea capacităţii de îndatorare, care se menţine superioară valorii de 0,5, arată
tendinţa de reducere a ponderii capitalurilor proprii în capitalul permanent.
5. Reducerea capacităţii de rambursare a datoriilor din capacitatea de autofinanţare este
consecinţa creşterii mai rapide a datoriilor comparativ cu CAF.

5.2. Analiza ratelor de rotaţie a posturilor de bilanţ.Analiza rotaţiei activelor

circulante şi implicaţiile economico-financiare ale acestora.

În măsura în care ratele de structură şi de sinteză ale bilanţului vizează posturile la

un moment dat, acestea au un caracter static. Însă gestiunea financiară pe termen scurt
necesită informaţii pentru aprecierea echilibrului financiar şi a lichidităţii întreprinderii în
dinamică, ceea ce impune determinarea unor rate de rotaţie a posturilor de bilanţ.
Ratele de rotaţie furnizează indicaţii dinamice deoarece permit să se introducă o
dimensiune temporală în analiza bilanţului, prin evidenţierea ritmului de reînnoire a unor
componente ale acestuia.
În acest scop, se compară elemente statice de patrimoniu din bilanţ cu indicatori
din contul de rezultat care exprimă fluxuri caracteristice ale activităţii de exploatare cum
ar fi cifra de afaceri (CA), din care rezultă ritmul de reînnoire a postului din activul
bilanţului financiar.
Ratele astfel determinate caracterizează unul dintre cei mai sintetici indicatori de
eficienţă, viteza de rotaţie a posturilor de bilanţ, prin intermediul numărului de rotaţii (N)
şi al duratei unei rotaţii (D). Între aceste rate există o relaţie inversă: creşterea numărului
de rotaţii antrenează reducerea duratei unei rotaţii, respectiv accelerarea vitezei de
rotaţie.
Principalele rate de rotaţie a posturilor de bilanţ sunt următoarele:
CA
1) Numărul de rotaţii ale activelor: Na = (rotaţii) şi, respectiv:
Activ
CA Activ Na
2) Numărul de rotaţii ale activelor circulante: Nac = × = , în care:
Activ Ac Sac
Ac
= Sac = Ponderea activelor circulante în activ (gradul de lichiditate);
Activ
T Ac
Durata unei rotaţii: Dac   x360 (zile/rotaţie);
Nac CA
CA
3) Numărul de rotaţii ale stocurilor: Ns = (rotaţii),
Sm
în care:
Si + Sf
Sm = Stocul mediu = ;
2
Durata unei rotaţii: Ds  T  Sm x360 (zile/rotaţie);
Ns CA
CA
4) Numărul de rotaţii ale creanţelor: Ncr = (rotaţii);
Smcr

78
Durata (termenul) de recuperare a creanţelor: Dcr  T  Smcr x360 (zile);
Nc CA
Cumpărări (Aprovizionări)
5) Numărul de rotaţii ale furnizorilor: Nf = (rotaţii);
Smf
T Smf
Durata (termenul) de plată a furnizorilor: Df = = 360 (zile).
Smf Cumpărări
Numărul de rotaţii (N) al unui post de bilanţ compară un flux de activitate
(vânzări, aprovizionări-cumpărări) cu elemente de patrimoniu (activul total, activul
circulant, capitalul total, capitalul propriu) încredinţate întreprinderii, indicând
intensitatea cu care este valorificat patrimoniul întreprinderii.
Durata în zile (luni, ani) a unei rotaţii (D), în relaţie inversă cu numărul de rotaţii,
reflectă rapiditatea unei încasări (plăţi): un decalaj între termenul de recuperare a
creanţelor şi termenul de plată a furnizorilor poate fi benefic pe termen scurt, crescând
lichidităţile întreprinderii.
Factorii care contribuie la modificarea vitezei de rotaţie trebuie identificaţi pe faze
ale exploatării: aprovizionare, producţie, desfacere şi vizează diminuarea stocurilor,
accelerarea vitezei de rotaţie a acestor stocuri, scurtarea duratei ciclului de producţie,
reducerea termenului de recuperare a creanţelor, ş.a.

Exemplu: Analiza factorială a vitezei de rotaţie a activelor circulante

Nr.crt Indicatori (mil lei) Programat Realizat %

1. Cifra de afaceri 22.500 24.300 108
2. Soldul mediu al activelor 5.625 6.750 120
circulante
-stocuri 3.375 3.510 104
3. -creanţe 2.250 2.240 144
Durata unei rotaţii (zile) 90 100 111,1
Nota: creantele sunt evaluate în preţuri de vânzare fără TVA T=360 zile

Metodologia de analiza factorială:

Dz  Dz1  Dz0 =100-90= +10 zile
1.Influenţa modificării cifrei de afaceri
Ac Ac
CA  0 xT  0 xT  83,3  90   6,7 zile
CA1 CA0
2.Influenţa soldului mediu al activelor circulante
Ac Ac
CA  1 xT  0 xT  100  83,3   16,7 zile
CA1 CA1
din care datorită:
Influenţei stocurilor medii ( St )
St St
 St  1 xT  0 xT   2 zile
CA1 CA1
Influenţei stocului mediu al creanţelor ( Cr )

79
 Cr1 Cr
Cr  xT  0 xT   14,7 zile
CA1 CA1
Din analiza efectuată se constată o încetinire a vitezei de rotaţie a activelor
circulante, respectiv mărirea duratei unei rotaţii cu 10 zile, ceea ce are ca efect direct o
imobilizare de capital în suma de 675 lei care se reflecta în cheltuieli suplimentare cu
dobânzile şi diminuarea profitului brut. Incetinirea vitezei de rotaţie a activelor circulante
s-a datorat în totalitate creşterii soldului mediu al activelor circulante într-un ritm superior
celui al cifrei de afaceri.
Analizând influenţele factorilor, se constată:
- creşterea cifrei de afaceri cu 8% în condiţiile menţinerii constante a soldului mediu al
activelor circulante, determină scurtarea duratei unei rotaţii cu 6,7 zile.
- mărirea soldului mediu al activelor circulante cu 20% a avut ca efect încetinirea vitezei
de rotaţie, respectiv creşterea duratei unei rotaţii cu 16,7 zile. Aceasta situaţie s-a datorat
sporirii valorii creanţelor (în proporţie de 88%) şi (în proporţie de 12%) creşterii
stocurilor. Dacă influenţa stocurilor se apreciaza ca normala I S t  ICA mărirea
creanţelor nu este justificată în totalitate de sporirea vânzarilor firmei I Cr  ICA
Efectul direct al modificarii vitezei de rotaţie a activelor circulante poate fi o
eliberare de capital, în cazul accelerării vitezei de rotaţie sau o imobilizare de capital în
cazul încetinirii. Relaţia de calcul este:
CA 24.300
E ( I )  ( Dz1  Dz0 ) x 1  (100  90) x  675 lei
T 360

5.3. Analiza rentabilităţii întreprinderii

Rentabilitatea este caracteristica unei firme de a obţine venituri mai mari decât
cheltuielile efectuate pentru activitatea sa, profitul constituind raţiunea de existenţă a
firmei. În caz contrat, firma este supusă falimentului.
Profitul se dimensionează în jocul preţurilor de pe piaţă ca urmare a raportului
cerere-ofertă pe de o parte, precum şi al costurilor pe de altă parte, care reflectă modul de
gospodărire al resurselor consumate.
Pentru exprimarea rentabilităţii unei firme, se utilizează 2 indicatori :profitul şi
rata medie a rentabilităţii.
Profitul este indicatorul rentabilităţii care reflectă mărimea absolută a
rentabilităţii, deci este un indicator de volum al rentabilităţii, în timp ce rata medie a
rentabilităţii este un indicator relativ şi arată gradul, capacitatea în care capitalul unei
firme aduce profit.
În legătură cu corelaţia dintre rentabilitate şi eficienţă economică trebuie făcută
precizarea că aceste două noţiuni nu se confundă.
Rentabilitatea reprezintă numai un aspect al eficienţei economice.
Cu alte cuvinte, eficienţa economică cuprinde rentabilitatea întrucât eficienţa
economică poate fi surprinsă şi cu ajutorul altor categorii economice (indicatori) cum ar
fi :
- productivitatea muncii
- viteza de rotaţie

80
 - nivelul cheltuielilor la 1000 lei CA
- profitul net, etc
Analiza rentabilităţii vizează următoarele aspecte:
1. analiza diagnostic a profitului
2. analiza diagnostic pe baza ratelor de rentabilitate
3. analiza rentabilităţii pe produs
4. analiza rentabilităţii pe baza punctului critic ( pragul de rentabilitate)

5.3.1.Analiza diagnostic a profitului

În practică, investitorii procedează la o evaluare a rentabilităţii sperate de

întreprindere, fiind interesaţi atât în perspectiva câştigurilor viitoare (beneficiul pe
acţiune şi plus-valoarea în capital), cât şi în rentabilitatea imediată prin studiul politicii
dividendelor şi al riscului în vederea orientării spre titlurile avantajoase.
Acţionarii actuali şi cei potenţiali urmăresc sectorul de activitate al întreprinderii
şi locul pe care aceasta îl ocupă aici, fiind interesaţi în îndatorarea acesteia, capacitatea de
autofinanţare şi rentabilitatea investiţiilor.
Pe termen scurt, creditorii sunt interesaţi de lichiditatea întreprinderii, adică de
capacitatea acesteia de face faţă scadenţelor pe termen scurt, dar nu rămân indiferenţi la
echilibrul financiar pe termen lung, fiind interesaţi de mărimea fondului de rulment şi a
necesarului de fond de rulment.
Pe termen lung, creditorii (obligatarii, organismele specializate, băncile) trebuie
să se asigure de solvabilitatea şi rentabilitatea întreprinderii, de care depinde plata
dobânzilor şi rambursarea datoriilor. Ei sunt interesaţi de mărimea datoriilor, posibilitatea
de rambursare, capacitatea de autofinanţare a întreprinderii, precum şi de rentabilitatea şi
utilitatea împrumutului acordat.
Pe termen scurt şi pe termen lung, creditorii sunt interesaţi de structura financiară
a întreprinderii care exprimă gradul de risc prin levierul financiar (raportul datorii-
capitaluri proprii).
Acţionarii individuali ai marilor întreprinderi recurg la intermediari specializaţi –
analişti financiari – care studiază informaţiile economice şi financiare, ţin legătura cu
serviciile financiare ale întreprinderilor pentru a descoperi perspectivele de dezvoltare şi
a le evalua acţiunile pe piaţa financiară. Aceşti specialişti independenţi interpretează
obiectiv documentele, punând la dispoziţia celor interesaţi rezultatele analizei externe pe
care au efectuat-o, evidenţiind în special aspectele legate de rentabilitate şi riscuri, care
conferă semnificaţie noţiunii de echilibru financiar.
Din aprecierea analistului financiar va decurge atracţia terţilor pentru relaţii
comerciale sau plasamente către întreprinderile studiate.
Indicatorii în mărimi absolute se obţin ca marje, (diferenţe) între venituri şi cheltuieli, iar
indicatorii în mărimi relative se obţin ca rate (rapoarte) între rezultate şi cheltuieli sau
capitaluri utilizate.
Marjele prin ele însele caracterizează insuficient gradul de rentabilitate al
întreprinderii, deoarece pot exista unităţi foarte rentabile cu marje mici şi invers,

81
rentabilităţi slabe cu marje mari. Numai ratele caracterizează real gradul de rentabilitate,
exprimând în modul cel mai sintetic eficienţa utilizării capitalurilor.
Analiza rentabilităţii se realizeză pe baza datelor din contul de rezultat Profit şi
pierdere, situaţie financiară anuală redactată în termeni de flux, care cuprinde ansamblul
fluxurilor patrimoniale ce permit crearea bogăţiei plecând de la ansamblul cheltuielilor şi
veniturilor. Soldul net al contului (creditor sau debitor) reflectă performanţa
întreprinderii, respectiv capacitatea de a genera fluxuri viitoare de numerar prin utilizarea
resurselor existente.
Prezentarea contului de rezultat poate fi realizată după natură şi după funcţii
(destinaţie), fiind redat tabelar sau în listă.
Structurarea contului de profit şi pierdere sub formă tabelară permite
determinarea marjelor de rentabilitate pe cinci niveluri:
Debit Contul de profit şi pierdere Credit
Cheltuieli pe tipuri de activităţi Venituri pe tipuri de activităţi
1. Cheltuieli de exploatare 1. Venituri din exploatare
(+) A. Rezultatul din exploatare (-)
2. Cheltuieli financiare 2. Venituri financiare
(+) B. Rezultatul financiar (-)
(+) C. Rezultatul curent (A+B) (-)
3. Cheltuieli extraordinare 3. Venituri extraordinare
(+) D. Rezultatul extraordinar (-)
Cheltuieli totale Venituri totale
(+) E. Rezultatul brut (C+D) (-)
Impozit pe profit
(+)F. Rezultatul net al exerciţiului (-)

Reglementările contabile româneşti armonizate preferă formatul contului de profit

şi pierdere după natură în listă, dar Nota explicativă 4 Analiza rezultatului din exploatare
cere detalierea rezultatului şi după destinaţie.

5.3.1.1.Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune

Contul de rezultat al exerciţiului furnizează date care pot fi analizate pentru a

obţine indicatori necesari gestiunii, prin amenajarea Tabloului Soldurilor Intermediare de
Gestiune (Cascada SIG).
Soldurile în “Cascadă” permit evidenţierea legăturii dintre funcţiunea de
exploatare şi funcţiunea financiară a întreprinderii şi pot fi împărţite în două categorii:
SIG – activitate şi SIG – rentabilitate.
În partea finală a Tabloului Soldurilor Intermediare de Gestiune se determină
două solduri reziduale de flux (Capacitatea de Autofinanţare şi Autofinanţarea),
indicatori de interes în analiza financiară prin semnificaţia şi utilitatea lor în aprecirea
performanţelor financiare şi în calculul unor rate financiare semnificative.
1. Solduri Intermediare de Gestiune – activitate
Din punctul de vedere al analizei economice, soldurile intermediare de gestiune
caracteristice exploatării sunt indicatorii valorici ai producţiei şi comercializării
prezentaţi pe larg şi analizaţi detaliat în capitolul II:

82
1) Cifra de afaceri (CA) exprimă volumul afacerilor realizate cu terţii cu ocazia activităţii
curente a întreprinderii şi se determină cu ajutorul relaţiei:
CA =Vânzări de mărfuri (activitate comercială + prestări servicii)(Vmf)+
+ Producţia vândută (activitatea industrială) (Pv).
2) Marja comercială (Mc) este suplimentul de valoare adusă de întreprindere prin
activitatea de comercializare (produse şi mărfuri cumpărate şi revândute), este un element
al valorii adăugate şi se determină cu ajutorul relaţiei:
Mc = Vânzări de mărfuri (Vmf) – Costul mărfurilor (Chmf).
3) Producţia exerciţiului (Pex) cuprinde bunurile şi serviciile produse de întreprindere în
cursul exerciţiului, indiferent de destinaţie, fiind egal cu suma:
Pex = Producţia vândută (Pv) + Producţia stocată (±ΔS) + Producţia
imobilizată (Pi).
4) Valoarea adăugată (Vad) exprimă ceea ce adaugă întreprinderea la circuitul economic
prin propria activitate şi se calculează cu relaţia:
Vad = Marja comercială (Mc) + Producţia exerciţiului (Pex) –
– Consumurile intermediare (Ci).

2. Solduri Intermediare de Gestiune – rentabilitate

Contul de profit şi pierdere permite evaluarea performanţelor întreprinderii, prin
stabilirea conexiunii între soldurile intermediare de activitate economică şi fluxul de
rezultate, având ca punct de plecare valoarea adăugată.
1) Excedentul brut (Insuficienţa) de exploatare (EBE) este rezultatul realizat din
activitatea curentă a întreprinderii, care permite să se măsoare capacitatea de a genera şi
conserva fonduri în condiţii de funcţionare, fiind independent de politica financiară,
fiscală şi în domeniul amortizării; se calculează cu ajutorul relaţiei:
EBE = Valoarea adăugată (Vad) + Subvenţii de exploatare (Sbv) -
– Impozite, taxe, vărsăminte asimilate (I+Tx) – Cheltuieli cu personalul (Chp).
2) Rezultatul din exploatare (Rexp) măsoară performanţa comercială şi industrială a
întreprinderii, fiind independent de politica financiară şi fiscală, dar ţine cont de
amortizare şi provizioane; se determină cu relaţia:
Rexp = Excedentul brut (EBE) + Alte venituri din exploatare (Ave) –
– Amortizări şi provizioane - Alte cheltuieli de exploatare.
Acest rezultat mai poate fi determinat şi prin diferenţa:
Rexp = Venituri din exploatare – Cheltuieli de exploatare.
3) Rezultatul financiar (Rfin) este rezultatul din activitatea financiară, cuprinde elemente
de fluxuri financiare şi elemente ce corespund riscurilor ataşate, fiind intermediar între
rezultatul de exploatare şi rezultatul curent:
Rfin = Venituri financiare – Cheltuieli financiare.
4) Rezultatul curent (Rcrt) ţine cont de politica de finanţare a întreprinderii, nu este
influenţat de elemente extraordinare sau fiscale pure şi este egal cu suma:
Rcrt = Rexp+ Rfin.= Rexp +(Venituri financiare – Cheltuieli financiare).
5) Rezultatul extraordinar (Rextr) provine din activitatea neobişnuită a întreprinderii,
nefiind legat de activitatea curentă şi se determină ca diferenţă:
Rextr = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare.
6) Rezultatul brut al exerciţiului (Rbr) constituie soldul rezidual între veniturile totale şi
cheltuielile totale şi se determină ca diferenţă:

83
 Rbr = Venituri totale – Cheltuieli totale.
7) Rezultatul net al exerciţiului (Rnet) constituie soldul final după aplicarea cotei
procentuale de impozit (i), asupra rezultatului brut, conform relaţiei:
Rnet = Rbr – Impozitul pe profit = Rbr (1 - i).
Rezultatul net urmează a fi repartizat conform legii, parţial distribuit (participare
salariaţi la profit, dividende acţionari) sau reinvestit (pentru mărirea capitalurilor proprii
prin autofinanţare)

3. Analiza marjelor de rentabilitate

Contul de rezultat este un document care preia ansamblul cheltuielilor şi
veniturilor exerciţiului pe trei niveluri de activitate: exploatare, financiar, extraordinar, de
unde rezultă profitul (+) sau pierderea (-) pentru fiecare nivel.
Tabloul SIG permite să se măsoare fluxul global de activitate, rezultatul pe tipuri
de activităţi fiind determinat sub forma marjelor:
A. Rezultatul din exploatare = Venituri din exploatare – Cheltuieli de exploatare;
B. Rezultatul financiar = Venituri financiare – Cheltuieli financiare (±);
C. Rezultatul curent = Rezultatul din exploatare(A) + Rezultatul financiar(B);
D. Rezultatul extraordinar = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare;
E. Rezultatul brut = Venituri totale - Cheltuieli totale;
F. Rezultatul net = Rezultatul brut – Impozitul pe profit.
În partea finală a contului de profit şi pierdere se determină:
G. Rezultatul/acţiune = Rezultatul brut (net)/Număr acţiuni.
Pe baza analizei datelor Tabloului SIG privind marjele de rentabilitate ce
caracterizează fluxul de rezultate din contul de profit şi pierdere presupunem că se obţin
datele urmatoare:

Fluxul de rezultate ale contului de profit şi pierdere

Nr. Venituri, cheltuieli şi rezultate Exerciţiul financiar Abateri Indici

crt. Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Rezultatul din exploatare (Rexp) + 103008 + - 8400 91,8
94608
2. Rezultatul financiar (Rfin) - 52212 - 25319 + 26893 48,5
3. Rezultatul curent (Rcrt) 50796 69289 + 18493 136,4
4. Rezultatul extraordinar (Rextr) - - - -
5. Rezultatul brut (Rbr) 50796 69289 + 18493 136,4
6. Rezultatul net (Rnet) 40668 51384 + 10716 126,3
7. Numărul de acţiuni (mii) 59200 295996 + 236796 500,0
8. Rezultatul net/acţiune
- de bază 0,687 0,174 - 0,513 25,32
- diluat 0,687 0,174 - 0,513 25,32

Din analiza datelor din tabel se constată următoarele:

1. Rezultatul din exploatare s-a redus cu 8,2 %, ca urmare a decalajului nefavorabil între
dinamica veniturilor şi a cheltuielilor de exploatare: IVexp < IChexp (130,9 < 140,2).
2. Rezultatul financiar constituie o pierdere, care s-a redus cu 45% datorită creşterii
veniturilor financiare cu 82% şi reducerii cheltuielilor aferente cu 44%.

84
 3. Rezultatul curent a crescut cu 36,4 % datorită decalajului indicilor de dinamică: IRexp >
IRfin (91,8 > 45,8 %).
4. Inexistenţa rezultatului extraordinar antrenează egalitatea rezultatului brut cu
rezultatul curent.
5. Rezultatul net contabil al exerciţiului a crescut cu 26,3%, datorită creşterii mai rapide a
rezultatului brut, ceea ce a majorat rezultatul pe acţiune cu 27 %.

5.3.1.2. Analiza rezultatului din exploatare

Rezultatul din exploatare este dominant în rezultatul brut al exerciţiului,

caracterizează în mărime absolută rentabilitatea activităţii curente a întreprinderii şi este
calculat cu ajutorul relaţiei:
 Ch exp l 
R exp l  V exp l  Ch exp l  V exp l 1  
 V exp l 

Re xpl  Ve  pr e
în care:

pr e - profit mediu la 1 leu venit de exploatare; rata de eficienţă a cheltuielilor de
exploatare.

Rezultă că asupra modificării profitului exploatat acţionează direct şi indirect

factorii:
1. influenţa venitului din exploatare
2. modificările profitului mediu, din care:
a) influenţa structurii venitului din exploatare
b) influenţa profitului ce revine la 1 leu venit pe tipuri de activitate
(cantitate vândută, stocată)

Activitate Venituri Structura Cheltuieli Rezultat Profit mediu

venitului
Prev Efect Prev Efect Prev Efect Prev Efect Prev Efect
Q 2.720.000 3.104.640 80 84 1.088.000 1.210.810 1.632.000 1.893.830 0,6 0,61
vândută
Q stocată 510.000 443.520 15 12 285.600 243.936 224.400 199.585 0,44 0,45
Q imob. 170.000 147.840 5 4 85.000 66.528 85.000 88.312 0,5 0,55
Total 3.400.000 3.696.000 100 100 1.458.600 1.521.274 1.941.400 2.174.726 0,571 0,5884

pr  Pr e1  Pr e0  2.174.726  1.941.400  233.326 mii lei

a) influenţele venitului din exploatare

Ve  (Ve1  Ve0 )  Pr e 0  (3.696.000  3.400.000)  0,571  169.016 mii lei
b) influenţa profitului mediu ce revine la 1 leu venit
  
 Pr e  Ve1  (Pr e1  Pr e 0 )  3.696.000  (0,5884  0,571)  64.310 mii lei

85
 Influenţa structurii venitului
 
ge  Ve1  ( r pre pre0 )
r

pre 
 ge 1  pr0
(84  0,6)  (12  0,44)  (4  0,5)
  0,5762
100 100
Δge = 3.696.000 x (0,5768 – 0,571) = 21.437 mii lei
Modificările profitului la 1 leu venitul pe activitate.
 
pre  Ve1  ( pre1  r pre)  3.696.000  (0,5884  0,5768)  42.873 mii lei
La nivelul activităţii de exploatare s-a obţinut un profit suplimentar de 233.326.
Apreciind acest rezultat financiar este favorabil pentru că finalizarea activităţii de
exploatare va crea premisele depăşirii profitului real, sursă şi cointeresării: materiale a
salariaţilor şi a acţionarilor.
Apreciind acest rezultat din punct de vedere cauzal( factorial) constatăm:
1. creşterea venitului exploatării de la 3.400.000 la 3.696.000 lei, a determinat o
influenţă favorabilă de 169.016 lei, situaţia se apreciază favorabil pentru că sporirea
venitului din exploatare este efectul utilizării eficiente a resurselor umane, materiale,
financiare de care dispune întreprinderea
2. modificarea structurii venitului pe activităţi s-a concretizat într-un profit
suplimentar de 21.437 lei, întreprinderea s-a orientat să modifice structura venitului în
favoarea acelei activităţi care are un profit mediu la 1 leu venituri mai mare decât media
pe activităţi de exploatare. În situaţia dată, se observă că creşterea ponderii veniturilor
aferente cantităţii vândute ( de la 80% la 84%) activitate care are un profit la 1 leu venit
superior activităţii de exploatare (0,6 >0,57)
Situaţia se apreciază favorabil pentru că întreprinderea s-a orientat către producţia
vândută, activitate destinată pieţei şi alte legături directe cu rezultate finale ale
întreprinderii.
3. Creşterea profitului la un 1 venituri, determină un profit suplimentar de 42.873
lei. Situaţia se apreciază favorabil pentru că creşterea profitului la un leu venituri este
rezultat respectării corelaţiei dintre ritmul de creştere al venitului şi al cheltuielilor pe
activităţi, corelaţie care este efectul folosirii eficiente a resurselor întreprinderii.
În activitatea de exploatare, rezultatele sunt dependente de folosirea eficientă a
activelor din exploatare (fixe şi circulante).
Pentru a surprinde efectul utilizării extensive şi intensive a activelor fixe, a accelerării
vitezei de rotaţie a activelor circulante, în activitatea de exploatare se recomandă
următorul model:
Ve Pr e
Pr e  Ae  
Ae Ve
Ae – activitate din exploatare
Ve
= venitul la 1 leu activitate din exploatare( eficienţa utilizării activelor din
Ae
exploatare)

86
 Pr e
 profitul mediu la 1 leu venit exploatare
Ve
Presupunem :Δpre = 70.000 lei
Ve0 Pr0
Ae  ( Ae1  Ae0 )    10.000 lei
Ae0 Ve0

Ve  Ve Ve  Pr e
ΔPre   Ae1   1  0    35.000 lei
Ae  1
Ae Ae 0  Ve 0

Pe Ve  Pr Pr 
  Ae1  1   1  0   25.000 lei
Ve Ae1  Ve1 VE 0 
Rezultă creşterea profitului din activitatea de exploatare a fost rezultatul influenţelor
următorilor factori:
1. sporirea valorilor medii a activităţii din exploatare, profit suplimentar de
10.000 lei, situaţie favorabilă în condiţiile în care creşterea valorii medii a
activelor din exploatare este rezultatul sporirii valorii medii a activelor fixe ca
rezultat a unor investiţii noi şi fundamentarea stocurilor de active circulante
2. creşterea eficienţei utilizării activelor exploatate a determinat un profit
suplimentar de 35.000 lei, situaţie foarte favorabilă pentru că sporirea
eficienţei a activelor din exploatare este efectul investiţiilor noi şi accelerării
vitezei de rotaţie a activelor circulante.
3. creşterea profitului mediu la 1 leu venit din exploatare, consecinţa utilizării
eficiente a activelor din exploatare ceea ce s-a concretizat prin creşterea
profitului cu 25.000 lei.

5.3.1.2.1.Analiza rezultatului aferent cifrei de afaceri ( cantitatea vândută)

Cifra de afaceri reprezintă partea principală a activităţii de exploatare şi evidenţiază

rezultatele aferente cifrei de afaceri reprezentând componenta cea mai importantă a
rezultatului exploatării. În acest context, analiza rentabilităţii unei întreprinderi se
înscrie ca o componentă de bază a analizei rezultatelor aferente cifrei de afaceri care
sunt hotărâtoare.
Pentru analiza profitului aferent cifrei de afaceri se recomandă utilizarea următoarelor
modele:
1. Pr   qvp   qvc

   qvc 
2. Pr  CA  pr   qvp  1  
  qvp 
 

87
 Qf CA Pr  
3. Pr  T     T  Wh   pr
T Qf CA
4. Pr  ( qvp   qvc)  CF  Mb  CF
qv – producţia fizică vândută
p – preţul de vânzare pe unitatea de produs
c – costul unităţii de produs
T- fondul de timp consumat în om ore

Wh - productivitatea medie orară
α – gradul de valorificare a producţiei fabricată

pr - profitul mediu la 1 leu cantitate vândută
CV – costul variabil pe unitatea de produs
CF – suma cheltuielilor fixe aferente cifrei de afaceri
Mb- marja brută

Primele două modele sunt modele utilizate în procesele economice şi au ca scop

evidenţierea factorilor care acţionează direct şi indirect asupra mărimii profitului.
Al treilea model este un model complementar multiplicativ care pune în evidenţă
legătura dintre utilizarea eficientă a resurselor umane şi rezultatul întreprinderii.
Al patrulea model pune în evidenţă faptul că marja brută poate acoperi suma
cheltuielilor fixe sau curente oferind prilejul realizării de profit.

I. Pr   qv xp   qv xc , rezultă că asupra modificării profitului aferent cifrei de

afaceri acţionează în mod direct următorii factori:
1. influenţa volumului fizic al cantităţii vândute
2. influenţa structurii cantităţii vândute
3. influenţa costului unităţii de produs
4. influenţa preţului de vânzare pe produs
   qvc 
II. Pr  CA  pr   qvp  1   , rezultă că asupra modificării
  qvp 
 
mărimii profitului acţionează în mod direct şi indirect, următorii factori:
1. influenţa valorii cifrei de afaceri din care:
a. influenţa volumului fizic al cantităţii vândute
b. influenţa preţului de vânzare pe unitatea de produs
2. influenţa profitului mediu la 1 leu CA (respectiv cheltuieli la 1 leu CA), din
care:

88
 a. influenţa structurii cantităţii vândute
b. influenţa preţului de vânzare pe unitatea de produs
c. influenţa costului pe unitatea de produs

Δqv
ΔPr Δs
Δc
Δp
Δqv
Δ  qvp Δp
ΔPr Δs
 
 pr 1 
 qvc  Δp
  qvp 
 
Δc

Indicatori Prevenit Efectiv

1. CA exprimat în preţul de vânzare  qvp 3.939.840 4.047.305
2. Costul CA  qvc 3.151.872 3.156.898
3. Indicele costurilor în perioada curentă (Ic) X 99,44%
4. Indicele preţurilor de vânzare în perioada curentă (Ip) X 100,71%

Pr   qvp   qvc
Pr0   qv0 p0   qv0 c0  3.939.840  3.151.872  787.968 lei
Pr1   qv1 p1   qv1c1  4.047.305  3.156.898  890.407 lei
Pr1-Pr0 = 890.407 – 787.968 =102.439 mil lei, din care :
1. influenţa volumului fizic al producţiei vândute
4.018.637
qv  ( pr0  Iqv)  pr0  787.968   787.968  15.759 lei
3.938.840

Iqv 
 qv1 p0
 qv0 p0
Ip 
 qv p 1 1

 qv p 1 0

 qv p 4.047.305
 qv p   4.018.637 lei
1 1
1 0
Ip 1,0071
2. influenţa structurii cantităţii vândute
S  ( qv1 p0   qv1c0 )  ( pr0  Iqv)  40.187 lei

89
 Ic 
 qv c 1 1

 qv c 1 0

 qv c 3.156.898
 qv c    3.174.723 lei
1 1
1 0
Ic 0,9944
3. influenţa costului pe unitatea de produs
c  ( qv1 p0   qv1c1 )  ( qv1 p0   qv1c0 )   ( qv1c1   qv1c0 )
 (3.156.898  .174.723)  17.825 lei
4. influenţa preţului de vânzare pe unitatea de produs
p  ( qv1 p1   qv1c1 )  ( qv1 p0   qv1c1 ) ( qv1 p1   qv1 p0 )
 4.047.305  4.018.637  28.668 lei
  qvc 
Pr   qvp  1  
  qvp 
 
Pr1-Pr0 =102.439 lei
Din care:
1. influenţa modificării valorii cifrei de afaceri

 qvp  ( qv1 p1   qv0 p0 )  pr 0 =(4.047.305 – 3.939.840) x 0,2 = 29.493
lei
 
pr  1 
 qv0 c0   3.151.872 
  1   0,2
  qv p   3.939.840 
 0 0 
din care:

a) qv  ( qv1 p0   qv0 p0 )  pr 0  (4.018.637  3.939.840)  0,2  15.759 lei

b) p  ( qv1 p1   qv1 p0 )  pr 0  (4.047.305  4.018.639)  0,2  5.734 lei
2. influenţa profitului mediu la 1 leu CA
  
 pr  ( pr 1  pr 0 )   qv1 p1  (0,22  0,2)  4.047.305  80.946 lei
 
pr 1  1 
 qv1c1   1  3.156.898   0,22
  qv p   4.047.305 
 1 1 

din care:
a) influenţa structurii cantităţii vândute:
  qv1c0  qv0 c0 
s       qv1 p1 
  qv p  qv p 
 1 0 0 0 
 3.174.723 3.151.872 
     4.047.305  40.473 lei
 4.018.637 3.939.840 
b) influenţa costului pe unitatea de produs
  qv1c1  qv1c0 
  qv p  qv p   1 1
c      qv p 
 1 1 1 1 

90
  3.156.898 3.174.723 
     4.047.305  16.198 lei
 4.047.305 4.047.305 
c) influenţa preţului de vânzare pe unitatea de produs
  qv1c0  qv1c0 
  qv p  qv p   1 1
p      qv p 
 1 1 1 0 
 3.174.423 3.174.723 
     4.047.305  24.284 lei
 4.047.305 4.018.637 

La nivelul cifrei de afaceri (respectiv cantităţii vândute) s-a obţinut un profit

suplimentar de 102.439 lei. Sistemul de apreciază favorabil întrucât în condiţiile încasării
cantităţii vândute acest suplimentar devine un profit real şi pe baza repartizării acestuia se
pot constitui fondurile necesare realizării de noi investiţii, realizării fondurilor de
prevenire şi a fondului pentru distribuire a dividendelor a acţionarilor.
Cauzal, obţinerea profitului suplimentar de 102.439 lei se explică astfel:
1. depăşirea cantităţii fizice vândute cu 2% a determinat în mod corespunzător un
profit suplimentar de 15.759 lei.
Sistemul de apreciază favorabil în condiţiile în care depăşirea cantităţii vândute este
rezultatul depăşirii cantităţii fabricate şi reducerii stocurilor din perioada anterioară.
Aceasta presupune că depăşirea cantităţii fabricate este efectul factorului intensiv
calitativ, este contractată cu beneficiari şi a avut loc în condiţiile respectării cerinţelor
prevăzute în contractul beneficiarilor.
2. modificările structurii cantităţii vândute la caracterizat într-o serie favorabilă de
40.187 lei. Aceasta înseamnă că întreprinderea s-a orientat să mărească procentual
cantitatea vândută în favoarea sortimentului cu o rată a rentabilităţii mai mare decât
media.
În condiţiile în care această orientare a întreprinderii către produsele cu o rată a
rentabilităţii mai mare decât media corespunzător necesităţilor pieţei. Situaţia se
apreciază favorabilă fiind că creează condiţii ca cantitatea vândută să fie încasată
3. Reducerea costului unităţii de producţie a determinat un profit superior de
17.825 lei.
În condiţiile în care scăderea costului pe unitatea de produs reflectă efortul
propriu al întreprinderii şi pentru reducerea costului nu a fost afectată calitatea produselor
finite, sistemul se apreciază favorabil. În cazul în care, reducerea costului pe unitatea de
produs nu este rezultatul efortului propriu, ci a unor cauze externe, influenţa sistemului
este nefavorabilă (întru-cât nu constituie efort propriu).
În situaţia în care reducerea costului pe unitatea de produs este rezultatul efortului
propriu, dar pentru această reducere este afectată calitatea produselor finite, sistemul se
apreciază nefavorabil întrucât cantitatea vândută rămasă în stoc(sold) nefiind onorată de
beneficiar.
4. creşterea preţului de vânzare pe unitatea de produs a determinat un profit
suplimentar de 28.668 lei.
În cazul în care sporirea preţului de vânzare pe unitatea de produs este rezultatul
îmbunătăţirii calităţii produselor finite şi respectiv creşterea ponderii vânzării pe piaţa

91
externă, sistemul se apreciază ca fiind favorabil fiind considerat efort propriu al
întreprinderii.
În cazul în care creşterea preţului de vânzare pe unitatea de produs este rezultatul
inflaţiei, situaţia este nefavorabilă încât este efectul unui factor extern activităţii
întreprinderii(factor conjunctural).
 
Pr  T  Wh   pr
 
Ns  ( Ns1  Ns0 )  Wh 0   0  pr
 
T  (T1  T0 )  Wh 0   0  pr 0
 
t  Ns1 (t1  t 0 )  wWh 0   0  pr 0
   
ΔPr  Wh  T1 (Wh1  Wh 0 )   0  pr 0

 
  T1  Wh1 ( x1  x0 )  pr 0
  qv1c0  qv0 c1  
s      T1  Wh1   1
  qv p  qv0 p0 
 1 0

     qv1c0  qv0 c0  
 pr 0  T1  Wh1  1  ( pr 1  pr 0 ) p      T1  Wh1   1
  qv p  qv p 
 1 1 1 0 

  qv1c1  qv1c0  
c      T1  Wh1   1
  qv p  qv p 
 1 1 1 1 

Mb  1 
 qvc
 qvp
Pr1  ( qvp   qvc)  CF  Mb  CF
Δqv
 qvp  ( qv1 p1   qv0 p0 ) 
Δp
Mb  Mb1  Mb0 Δs
  
ΔPr  Mb  ( Mb1  Mb 0 )   qv1 p1 x Δp
Δcv
CF  CF1  CF0

  qv1cv 0  qv0 cv 0 
s       qv1 p1
  qv p  qv p 
 1 0 0 0 

92
 5.3.1.2.2. Analiza beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri

Beneficiul aferent vânzărilor de mărfuri caracterizeză performanţa activităţii

comerciale şi se calculează cu ajutorul relaţiei:
R
Bmf = Mc - Ch.circ = (A - N )
100
în care:
Mc = Marja comercială;
Ch circ = Cheltuieli de circulaţie;
R = Volumul desfacerilor (rulajul) de mărfuri;
A = Cota procentuală medie de adaos comercial;
N = Nivelul mediu relativ al cheltuielilor de circulaţie.
Datele necesare analizei se extrag din Tabloul soldurilor intermediare de gestiune
(Cascada SIG) elaborat pe baza contului de profit şi pierdere.
De exemplu, din Tabloul SIG extragem datele din urmatorul tabel:

Analiza beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri

Nr. Indicatori Exerciţiul financiar Abateri Indici

crt. Precedent Curent (± Δ) (%)
1. Desfaceri de mărfuri (R) 1024 2376 +1352 232,0
2. Cota medie de adaos ( A ) (%) 30,0 33,0 + 3,0 110,0
3. Marja comercială (Mc)(1*2) 307 784 + 477 155,0
4. Nivelul relativ al chelt. de circ ( N ) (%) 23,55 25,62 + 2,07 108,8
5. Cheltuielile de circulaţie (1*6) 242 609 +367 251,0
6. Beneficiul aferent vânz. de mărfuri (5 -7) 65 175 + 110 269,2

Rezultă următoarele:
Bmf 0 
R0
A 0 - N 0  1024 30 - 23,55  65 lei;
100 100
Bmf 1 
R1
A1 - N 1  2376 33 - 25,62  175 lei.
100 100
Modificarea beneficiului este diferenţa:
∆ = Bmf1 – Bmf0 = 175 – 65 = + 110 lei.
Factorii de influenţă sunt următorii:
∆ = ∆R + ∆ A + ∆ N ,
în care:
R 
R1 - R0
A 0 - N 0  1352 30 - 23,55   87 lei;
100 100
A 
R1
A1 - A 0  2376 33 - 30   72 lei;
100 100
N 
R1
N 0 - N 1  2376 23,55 25,62  49 lei
100 100
În concluzie:

93
1. Creşterea beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri cu 169,2% a fost consecinţa
creşterii volumului desfacerilor cu 132 %, care a majorat beneficiul cu 133,8 % şi a
creşterii cotei medii de adaos cu 3%, care l-a majorat cu 110,8 %.
2. Creşterea nivelului mediu al cheltuielilor de circulaţie cu 2,07 procente (8,8 %) a
diminuat beneficiul cu 75,4 %.
Pe o treaptă superioară de analiză factorială, cota medie de adaos şi nivelul
mediu al cheltuielilor de circulaţie depind de structura desfacerilor pe grupe de mărfuri
(S), cotele de adaos (A) şi nivelul cheltuielilor pe grupe de mărfuri (N):

A
S  A ; N  S  N
100 100

5.3.2. Analiza rentabilităţii pe baza ratelor de rentabilitate

Metoda ratelor completează analiza indicatorilor în mărimi absolute şi prezintă
avantajul că permite efectuarea de comparaţii pentru a situa mai corect întreprinderea în
mediul său concurenţial sau pentru a-i aprecia evoluţia.
Rata rentabilităţii este o mărime relativă care exprimă cadrul în care capitalul
întreprinderii în întregul său (propriu şi împrumutat) aduce profit. În ansamblul
indicatorilor economico-financiari rata rentabilităţii se situează printre cei mai sintetici
indicatori întru-cât se reflectă în rezultatul activităţii din toate stadiile circuitului
economic (aprovizionare, producţie, vânzări şi încasare).
Rata rentabilităţii – indicator de eficienţă – poate avea diferite forme de
exprimare. Profitul net sau brut (numărător) sau se schimbă baza de raportare (la numitor,
care exprimă efortul, capitalul, valoarea producţiei vândute).
Aceste diferite modele utilizate pentru exprimarea ratei rentabilităţii au putere
informaţională diferită, ele reflectând diferite laturi calitative ale întreprinderii.
Indicatorul ratei rentabilităţii construit în funcţie de capitalul avansat sau ocupat
exprimă interesele investitorilor în timp ce indicatorul ratei rentabilităţii construit în
funcţie de resursele consumate exprimă interesele managerilor unităţi economice.
Pentru determinarea ratei rentabilităţii ca indicator relativ al rentabilităţii folosim
următoarele posibilităţi:
1) la numărător pot fi luaţi în calcul următori indicatori:
- rezultatul exploatării
- rezultatul curent
- rezultatul exploatării înainte de impozit (profitul brut)
- profitul net aferent CA
- profitul net plus impozitul pe profit plus cheltuielile financiare
2) la numitor:
- resursele consumate
- resursele avansate (ocupate)
- activele imobilizate (fixe)
- activele totale (avansate)
- activele de exploatare
- capitalul permanent
- capitalul propriu
- CA

94
 Analiza ratelor este un instrument frecvent utilizat în analiza situațiilor financiare.
Ratele financiare pot fi folosite pentru a dezvolta o serie de statistici care să scoată la
iveală caracteristici financiare – cheie ale unei companii. In aproape toate cazurile, ratele
sunt utilizate în doua modalitați. In primul rând, ratele sunt comparate cu media ramurii
de activitate din care firma face parte. Oricare ar fi sursa acestor rate, trebuie avută
atentie, în sensul compararii companiei supuse analizei cu standardele definite pentru
companii din aceeasi categorie si cu aproximativ aceeași valoare a profitului. Un al doilea
aspect în ceea ce priveste utilizarea ratelor este analiza evolutiei în timp a unei companii
anume. Spre exemplu, evoluția marjei de profit al unei companii poate fi evaluată pentru
o perioada de cinci sau zece ani. Este util adesea să se urmarească ratele-cheie în decursul
a una sau doua recesiuni anterioare pentru a se determina cât de bine poate compania
respectivă să reziste financiar în perioadele dificile din punct de vedere economic.
Analiza bilanțului anual stabilește gradul de independență financiară în funcție de
structura finanțării, dependența întreprinderii de creditorii cu pondere mare sau de băncile
creditoare. Dacă bilanțul contabil reflectă starea patrimonială a întreprinderii la un
moment dat (începutul sau sfârsitul exercițiului financiar), contul de profit si pierdere
sintetizează rezultatul fluxurilor economice si financiare de intrare, prelucrare și iesire
aferente perioadei analizate. Rentabilitatea întreprinderii si noua stare patrimonială a
acesteia se va reflecta în rezultatul net al exercițiului (profit sau pierdere), informație
comună a bilanțului și a contului de profit si pierdere. Anexa completează informațiile
conținute în cele două documente si oferă, totodată, explicațiile necesare unei înțelegeri
mai bune a bilanțului si a contului de profit si pierdere, aducând astfel clarificări privind
politicile întreprinderii în materie de investiții, de finanțare, de fiscalitate, de evaluare a
patrimoniului, precum si asupra istoricului activității sale. Anexa îndeplineste atât un rol
explicativ, cât si rolul de instrument complementar bilanțului si contului de profit și
pierdere.
Ratele financiare cheie sunt grupate în 3 categorii majore, potrivit aspectului
particular al condițiilor financiare ale companiei sunt:
1. Rentabilitatea: indicatori concludenți ce măsoară puterea câstigului și rentabilitatea
record a companiei;
2. Lichiditatea: se referă la proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în
bani;
3. Structura capitalului:determinarea gradului de îndatorare al companiei.
Fiecare categorie de indicatori este tratată în continuare, cu indendificarea principalilor
indicatori din fiecare grupa6
Literatura de specialitate recomandă:
1) rata rentabilităţii economice determinată ca raport între rezultatul exerciţiului
înainte de deducerea sarcinilor financiare (profitul brut) şi capitalul permanent
(propriu şi împrumutat).
Pr b
Re c   100
Kperm

6
Ciobănașu Marilena - Situațiile financiare și planificarea financiară pe termen lung - Studia Universitatis “Vasile Goldis” Arad Seria
Stiințe Economice Anul 19/2009 Partea a III – a, pag. 377

95
pune în evidenţă performanţele utilizării activului total al unei întreprinderi, respectiv a
capitalului investit pentru obţinerea acestor performanţe.

2) rata rentabilităţii financiare = raportul dintre profitului net şi capitalul propriu

Pnet
RRf   100 (atunci indicatorul ia în calcul structura capitalului întreprinderii)
Kpropriu
Acest indicator exprimă eficienţa dintre rezultatele finale (profitul din
întreprindere ţi capitalul propriu al întreprinderii). În teoria şi practica internaţională,
această rată este cunoscută sub denumirea ROE = return on equity și reprezintă unul
dintre indicatorii majori urmăriţi de investitori şi de management. Investitorii pot aprecia
în ce măsură investiţia lor este rentabilă sau nu, iar în cazul în care rata rentabilităţii
financiare este mai mare decât costul capitalului propriu, atunci, prin activitatea
desfăşurată, firma creează o valoare suplimentară pentru acţionari.
3) rata rentabilităţii resurselor consumate = raportul dintre rezultatul aferent CA
(profitul brut) şi costul CA.
qvp  qvc
Rres.cons  Pr b 100   100
cos tulCA  qvc
Acest indicator exprimă eficienţa costurilor aferente CA (producţia vândută).
Rata rentabilităţii resurselor consumate, denumită şi rata rentabilităţii costurilor, reflectă
corelaţia dintre profitul aferent cifrei de afaceri şi costurile totale aferente vânzărilor.
În literatura de specialitate există opinii potrivit cărora nivelul optim al ratei rentabilităţii
costurilor se situează în intervalul 9%-15%.7
4) rata rentabilităţii capitalului avansat (ocupat) = raportul dintre profitul brut
(excedentul brut de exploatare inainte de dobȃnzi și impozit) şi valoarea medie a
fondurilor ocupate (V).
Pr  qvp   qvc
Ra    100
V Af  Ac
Acest indicator exprimă folosirea eficientă a activelor de care dispune întreprinderea
(modul de gospodărire eficientă) a bazei tehnico-materiale a întreprinderii. În teoria şi
practica internaţională, această rată este cunoscută sub forma:

ROA  EBIT 100

At
unde:
ROA = rata rentabilităţii economice (return on assets);
EBIT = rezultatul înainte de impozitare şi dobânzi (earnings before interests and taxes).
Utilizatorii informaţiilor oferite de această rată sunt furnizorii de capital. Creditorii
financiari, de exemplu, sunt interesaţi de rentabilitatea întreprinderii înainte de scăderea
dobânzii.
5) rata rentabilităţii comerciale = raportul dintre profitul brut aferent CA şi CA
exprimată în preţ de vânzare.

7
V. Robu, N. Georgescu, Analiză economico-financiară, Editura Omnia Uni, Braşov, 2000, pag. 221

96
 Pr  qvp   qvc
Rcm    100
CA  qvp
exprimă eficienţa activităţii comerciale a întreprinderii, asigurând legătura dintre
profitul şi cifra de afaceri netă. Rata rentabilităţii comerciale nete (în engl. Return on
Sales – ROS) reprezintă un indicator întâlnit în majoritatea lucrărilor din literatura
străină. Avantajul acestei rate este că poate fi stabilită pe baza Contului de profit şi
pierdere, fiind uşor de calculat de către cei care nu au acces la date din contabilitatea de
gestiune a întreprinderii. Totuşi, rata rentabilităţii comerciale nete are o valoare
informaţională limitată pentru că profitul net poate fi influenţat şi de rezultatul din alte
operaţiuni decât vânzările, respectiv rezultatul financiar, rezultatul extraordinar, precum
şi de fiscalitate.În România, studiile8 practice realizate asupra întreprinderilor cotate pe
piaţa de capital demonstrează că rata rentabilităţii comerciale nete (calculată ca raport
între profitul net al exerciţiului şi cifra de afaceri) a înregistrat cele mai moderate niveluri
mediane de 0,74%-4,84% în perioada 1996-2000, ceea ce confirmă că această rată de
rentabilitate este cel mai puţin afectată de inflaţie, ca urmare a preluării simultane a
efectului inflaţiei atât asupra profitului, cât şi asupra cifrei de afaceri. Datorită
variabilităţii sale mai scăzute comparativ cu alte rate de rentabilitate, acest indicator al
performanţei întreprinderii este preferat de investitorii de pe piaţa de capital românească.
6) rata rentabilităţii resurselor avansate şi consumate
Qf CA Pr b
Rac     100
Af  Ac Qf CA
Acest indicator face legătura dintre folosirea eficientă a fondurilor, structura de
valorificare a producţiei fabricate şi rata comercială.

Importanţa ratei rentabilităţii economice este determinată şi de poziţia ei în

sistemul de factori ce influenţează nivelul ratei rentabilităţii financiare.
Astfel :
Vt At Pn
Rf  Pnet 100  x x x100
Kpropriu At Kp Vt

Pn = rata rentabilităţii economice, construită pe baza profitului net

Prin urmare, creşterea interesului investitorilor depinde de doi factori:
- rata rentabilităţii economice;
- structura financiară
Nivelul rentabilităţii economice trebuie să permită remunerarea acţionarilor şi
creditorilor, în concordanţă cu riscul asumat investind în întreprindere sau acordându-i
împrumuturi.
Atunci când analizăm viteza de rotaţie a activelor, trebuie să ţinem cont şi de
sectorul în care îşi desfăşoară activitatea societatea. Cu cât acest indicator are o valoare
mai mare, cu atât eficienţa utilizării activelor totale este mai bună.

8
C. Vasilescu, Analiza corelaţiilor dintre activitatea financiară a firmei şi piaţa de capital, teză de
doctorat, ASE Bucureşti, 2003.

97
 Pe lângă considerarea acestor indicatori în mod individual, izolat, este important
să luam în seamă relaţiile între diferiţii indicatori. Profitabilitatea unei firme, situaţia
lichiditatii acesteia si structura capitalului sunt interrelationate, astfel că nici un aspect
sau performanţă nu trebuie considerate în mod izolat, fară a avea în vedere şi celelalte
aspecte.
Doi indicatori sunt în mod deosebit ajutători în identificarea acestor interdependenţe.
Primul , cunoscut de multă vreme ca sistemul de analiză al lui DuPont, leagă beneficiile
rezultate din investiţie de marja de profit şi de cifra de afaceri a unei firme:

PROFIT NET VANZARI

ROA  x
VANZARI TOTAL ACTIVE
Aşa cum arată şi relaţia, ROA (rezultă din interacţiunea a două componente, marja
de profit şi viteza de rotaţie a activelor totale. Aceasta este o relaţie importantă deoarece
ea arată că ROA, privit ca un indicator al performanţei globale, este produsul a doi
factori: rentabilitatea firmei şi eficienţa sa operaţională. Dacă o companie utilizează
numai capital propriu, nu şi credit, atunci rata de rentabilitate a activelor ar fi fost egală
cu rata de rentabilitate a capitalului propriu.
O a doua formulă de natură similară cu cea anterioară oferă o perspectivă interesantă
şi folositoare în ceea ce priveşte relaţia dintre profitul din investii (ROA), profitul rezultat
din capitalul social (ROE) si îndatorarea firmei:

PROFIT NET TOTAL ACTIVE

ROE  x
TOTAL ACTIVE CAPITAL PROPRIU
ROE = ROAxFactorul de multiplic.a capitalului

Aparent, cu cât factorul de multiplicare a capitalului propriu este mai mare, cu

atât rata rentabilităţii financiare este mai ridicată, dar trebuie să ţinem cont, totodată, că
acest indicator arată şi gradul de îndatorare. Şi este cunoscut că orice societate cu grad de
îndatorare mare este riscantă. Stabilirea unei valori optime a factorului de multiplicare
reprezintă de fapt o „luptă“ permanentă între profiturile şi costurile pe care le implică
datoriile financiare.
Totodată, trebuie subliniat că acest indicator este influenţat şi de sectorul unde îşi
desfăşoară societatea activitatea şi de activele pe care le deţine aceasta. În general,
societăţile care au un flux de numerar din activitatea de exploatare constant şi cu un grad
mare de previzionare pot opera cu un factor de multiplicare a capitalului propriu mai
mare decât societăţile care îşi desfăşoară activitatea într-un sector cu un grad de risc mai
mare. Putem spune că şi băncile comerciale care dispun de un portofoliu de active
diversificat pot opera cu un factor de multiplicare a capitalului propriu mai mare. O dată
cu analiza acestui indicator, trebui urmăriţi şi alţi indicatori cum ar fi: rata lichidităţii
curente, rata lichidităţii imediate, rata de acoperire a dobânzilor.
Profitul net la un leu venituri arată capacitatea firmei de a practica o politică de
preţuri eficientă şi, totodată, abilitatea firmei de a controla costurile.
Acest indicator trebuie şi el interpretat în funcţie de sectorul de activitate, de
natura produselor comercializate şi de strategia aplicată de firmă.
S-a constatat că societăţile care au un profit net la un leu vânzări mare au o rată a

98
rentabilităţii economice (Pnet/At) mică şi invers. Acest fapt se datorează faptului că
societăţile care practică un adaos comercial mare pot avea un profit mare la un leu
vânzări. Pentru că practicarea unui adaos comercial mare necesită şi active numeroase şi
aceste societăţi tind să aibă o viteză de rotaţie a activelor scăzută.
Rata rentabilităţii financiare este un indicator important care trebuie interpretat cu
anumite limite care sunt impuse de: perioada de analiză, riscurile pe care şi le asumă
societatea, valoarea contabilă a capitalului propriu.
Luam exemplul a doua firme, ambele avand un procent de 9% al ROA.
Firma A are un raport între totalul activelor si capitalul propriu de 2 la1, în timp
ce firma B doar de 1,5 la 1. ROE pentru cele doua firme va fi:

Pentru firma A, ROE 9% x 2,0 = 18,0%

Pentru firma B, ROE 9% x 1,5 = 13,5%
Acest exemplu arată că în ciuda faptului că cele doua firme au aceeaşi rentabilitate,
privite dinr-un anumit punct de vedere , firma A are ROE mult mai mare, doar ca rezultat
al structurii financiare a firmei. In schimbul acestui ROE ridicat, insă, actionarii trebuie
sa accepte o valoare si mai mare a gradului de risc asociat cu creşterea datorată de levier.
Criteriul principal în orientarea plasamentului de capital îl constituie corelația
dintre rata rentabilității financiare a capitalului propriu ROE, rata rentabilității financiare
a capitalului permanent si rata dobânzii. Cu cât capitalul împrumutat în structura
capitalului este mai mare, cu atât capitalul împrumutat are un grad mai mare de risc si în
consecință rata dobânzii practicată de către furnizorii de credit va fi mai mare.
Ca o concluzie finală, trebuie accentuat faptul că expunerea unor serii de
indicatori pentru o anumită firmă, într-un anumit an, este de o utilitate limitată.
Indicatorii trebuie comparați cu performantele obținute în alți ani și cu standardele
corespunzatoare pentru companii cu proximativ același profit, din industrii similare.
Situatiile financiare procentuale prezintă toate conturile din bilant și contul de
profit și pierdere, ca procent din anumite cifre-cheie. In contul de profit și pierdere,
vânzarile nete sunt exprimate ca reprezentând 100% , iar toți ceilalți indicatori sunt
exprimați ca procente din vânzari. In bilant, totalul activelor este reprezentat de procentul
de 100% în partea stângă, în timp ce totalul datoriilor și capitalurilor prprii reprezintă
100%, în partea dreaptă. Toate conturile de activ sunt exprimate ca procent din valoarea
totală a activelor, iar toate conturile de datorii și capitalurilor prprii sunt exprimate ca
procent din totalul datoriilor și capitalurilor prprii. Pregatirea acestui gen de situații
facilitează analiza unor aspecte semnificative ale situației și operatiunilor financiare ale
firmei. Aceste situații oferă un supliment informației disponibile prin intermediul
diversilor indicatori discutați anterior. In bilant, efortul analitic se concentrează pe
structura internă si pe alocarea resurselor financiare ale firmei. In partea de activ,
rapoartele arată felul în care investitiile făcute în diverse categorii de resurse sunt
distribuite în conturile de activ. De un interes special în acest caz o reprezintă alegerea
distribuției resurselor între activele curente si cele imobilizate si distribuția activelor
curente între diversele categorii de conturi de capital circulant – în principiu, distribuția
capitalului circulant investit între bani lichizi, conturile de clienti si stocuri. In partea de
datorii si fonduri, bilanțul arată procentajul distribuției finanțărilor pentru obligatiile
curente, împrumuturile pe termen lung, capitalul social. De un mare interes este relatia

99
dintre împrumuturile pe termen lung si capitalul social si împarțirea în datorii curente si
surse de finantare a împrumuturilor pe termen lung furnizate de datorii si capital social.
Referitor la exprimarea procentuala a contului de profit si pierdere , în mod
similar se calculeaza proporția diferitelor categorii de costuri si cheltuieli in totalul
vânzarilor sau veniturilor. Relațiile trasate cu ajutorul rapoartelor bilantiere nu pot fi
considerate în mod izolat, individual acestea nu aduc informatii folositoare. Pentru a se
obtine prin acest instrument de analiza un plus de informatii este necesar a se examina
trendul evolutiei de la an la an al firmei si trebuie facute comparatii cu standardele din
industria respectiva. Analiza dinamicii si structurii patrimoniului are ca obiectiv stabilirea
relațiilor dintre diferite elemente patrimoniale si evidențierea modificărilor calitative în
situația mijloacelor economice si surse financiare generate de activitatea internă a
societății si interacțiunea cu mediul extern.
Planificarea financiara adecvata este element cheie in succesul oricarei afaceri
care prezintă riscuri, iar lipsa acesteia este un element cheie in esecul multor
intreprinderi. Obiectivele ambelor planificări, pe termen scurt si pe termen lung sunt
aceleași și tehnicile implicate diferă în primul rȃnd în funcție de gradul de detaliu
dezvoltat în analize. Ambele tipuri de planificare au ca obiectiv primordial dezvoltarea
unui sistem de planificare și control financiar care să ghideze viitorul financiar al firmei.
Prognozele pe termen scurt tind sa se concentreze îndeaproape asupra administrarii
banilor și asupra planificarii fluxului de numerar, în timp ce prognozele pe termen lung
tind să se concentreze mai mult pe planificarea creșterii în viitor a vȃnzarilor bunurilor și
finanțării acestei cresteri. O prognoza pe termen scurt și un buget în numerar este pur si
simplu un plan pentru viitorul apropiat exprimat în termeni monetari9
Folosirea acestor modele exprimă diferite laturi calitative ale activităţii
întreprinderi.
Indicatori Simbol Prevăzut Efectiv
CA-preţ vânzare  qvp 3.000.000 3.185.000
Costul CA  qvc 2.500.000 2.600.000
CA-efectiv exprimată: a.  qv c 1 0
a)costuri previzionate X 2.580.000
b)preţ vânzare previzionat b.  qvp 0 X 3.142.440
Capital propriu Kpr 2.800.000 3.700.000
Capital permanent Kperm 4.000.000 5.000.000
Valoarea medie a efectivelor Af 6.500.000 6.250.000
fixe
Soldul mediu a activelor Ac 3.500.000 4.350.000
circulante
Valoarea medie a fondurilor  10.000.000 10.600.000
V
Profitul aferent CA Pr(1-2) 500.000 585.000

9
Ciobănașu Marilena - Situațiile financiare și planificarea financiară pe termen lung - Studia Universitatis
“Vasile Goldis” Arad Seria Stiințe Economice Anul 19/2009 Partea a III – a, pag. 377

100
 5.3.2.1. Analiza rentabilităţii resurselor consummate(Rc)

Rc 
 qvp   qvc  100 , rezultă modificarea Rc acţionează :
 qvc
a) influenţa modificării structurii producţiei vândute
b) influenţa modificării costului pe unitate de produs
c) influenţa preţului de vânzare pe unitatea de produs
Determinarea mărimii şi sensului influenţei factorilor folosim relaţia:

Rc 0 
 qv0 p0   qv0 c0  100  3.000.000  2.500.000  100  20%
 qv0 c0 2.500.000

Rc 0 
 qv p   qv c
1 1 1 1 3.185000  2.600.000
 100   100  22,50%
 qv c1 1 2 .600 .000
Rc1 – Rc0 = 22,50 – 20 = 2,50% ( rezultat favorabil)
a) influenţa modificării structurii producţiei vândute
Are o influenţă dublă asupra ratei rentabilităţii ( atât prin numitor - costuri cât şi prin
numărător – profit)

S 
 qv1 p0   qv1c0  100  Rc
 qv1c0
0

3.142.440  2.580.000
  100  20%  21,8%  20%  1,80%
2.580.000
b) influenţa modificării costului pe unitatea de produs şi costul pe unitate de produs are o
influenţă dublă asupra ratei rentabilităţii ,dar spre deosebire de structură, costul are
influenţă mai intensivă întrucât el are o acţiune inversă pe numitorul şi numărătorul
fracţiei.

S 
 qv1 p0   qv1c1  100   qv1 p0   qv1c0  100
 qv1c1  qv1c0
3.142.440  2.600.000 3.142.440  2.580.000
  100   100  20,86  21,80  0,94%
2.600.000 2.580.000
c) influenţa preţului de vânzare pe produs
Spre deosebire de a) şi b), preţul de vânzare acţionează asupra ratei rentabilităţii
numai prin intermediul numărătorului (profit).

p 
 qv1 p1   qv1c1  100   qv1 p0   qv1c1  100
 qv1c1  qv1c1
3.185.000  2.600.000 3.142.440  2.600.000
  100   100  22,50  20,86  1,64%
2.600.000 2.600.000
rezultă o creştere a ratei rentabilităţii consumate cu 2,50%. Creşterea ratei rentabilităţii cu
2,50 % reprezintă o activitate favorabilă întrucât reflectează eficienţa resurselor

101
consumate, rezultatele obţinute sunt superioare resurselor consumate, a eforturilor
întreprinderii pe linia cheltuielilor ocazionale de obţinere a producţiei vândute.
Cauzal, creşterea ratei rentabilităţii resurselor consumate cu 2,50% se aplică:
1. Modificarea structurii producţiei vândute a determinat o influenţă favorabilă cu
1.80%; întreprinderea s-a orientat să pună în circulaţie pe piaţă acele produse, sortimente
cu o rată a rentabilităţii mai mare decât media pe întreprindere (20%). Daca acest optim
al întreprinderii corespunde cu producţia vândută să fie încasată, situaţie favorabilă
pentru că:
- producţia vândută este necunoscută pe piaţă
- producţia vândută şi încasată se reflectă în rezultate finale ale activităţii
întreprinderii ( profit real)
2. Creşterea costului pe unitatea de produs s-a concretizat într-o influenţă negativă
asupra ratei rentabilităţii resurselor consumate (-0,94%). Teoretic, o asemenea influenţă
se apreciază nefavorabil pentru că costul pe unitatea de produs reprezintă factorul care
poate concretiza efortul propriu al întreprinderii prin intermediul diferitelor categorii de
cheltuieli (materiale, salariale, financiare).
Atunci creşterea costului pe unitatea de produs este rezultatul unor măsuri care au
vizat îmbunătăţiri calitative ale producţiei vândute, situaţia se apreciază favorabil
economic, pentru că în acest caz eforturile financiare suplimentare sunt recuperate prin
intermediul preţului de vânzare a producţiei şi în plus producţia întreprinderii este
competitivă pe piaţă
3. Creşterea preţului de vânzare pe produs a determinat o influenţă favorabilă
(1,64%), situaţie favorabilă numai atunci când sporirea preţului de vânzare pe produs este
rezultatul îmbunătăţirii calităţii şi al creşterii ponderii vânzărilor pe piaţa externă.

5.3.2.2.Analiza ratei rentabilităţii economice (Rec)

Re c 
Pr b
 100 sau Re c 
Kpr

 qvp  Pr  1000
Kperm Kperm Kpr  qp
Asupra modificărilor acţionează în mod direct şi indirect:
1. modificările structurii capitalului permanent ( a ponderii capitalului
propriu în capitalul permanent)
2. modificările eficienţei capitalului propriu
3. modificările profitului mediu ce revine la 1 lei CA a cheltuielilor la 1 leu
CA
a) influenţa structurii producţiei vândute
b) influenţa preţului de vânzare pe produs
c) influenţa costului pe unitatea de produs
Determinarea mărimii şi sensului influenţelor factorilor:
Pr0 500.000
Re c0   100   100  12,50%
Kperm0 4.000.000
Pr1 585.000
Re c1   100   100  11,70%
Kperm1 5.000.000

102
Rec1 – Rec0 = 11,7 – 12,5 = -0,8%

1. influenţa structurii capitalului permanent (ponderii capitalului propriu în

capitalul permanent)

Kpr  Kpr1 Kpr0   qv0 p0 Pr0

       100
Kperm  Kperm1 Kperm0  Kpr0  qv0 p0
 3.700.000 2.800.000  3.000.000 500.000
     100  0,72%
 5.000.000 4.000.000  2.800.000 3.000.000

2. Influenţa eficienţei capitalului propriu


 qvp  Kpr1   qv1 p1   qv0 p0   Pr0  100
Kpr Kperm1  Kpr0 Kpr0   qv0 p0
3.700.000  3.185.000 3.000.000  500.000
     100  2,60%
5.000.000  3.700.000 2.800.000  3.000.000
3. Influenţa profitului mediu ce revine la 1 leu CA, cheltuieli la 1 lei CA


Pr

Kpr1

 qv1 p1   Pr1  Pr0   100
 qvp Kperm1  pr1   qv1 p1  qv0 p0 
3.750.000 3.185.000  585.000 500.000 
      100  1,08%
5.000.000 3.700.000  3.185.000 3.000.000 
a) influenţa structurii producţiei vândute
  qv1c0  qv0 c0 
  Kpr1   1 1  100
qv p
S   
  qv p  qv0 p0  Kperm1 Kpr1
 1 0

 2.580.000 2.500.000  3.700.000 3.185.000

      100  0,78%
 3.142.440 3.000.000  5.000.000 3.700.000
b) influenţa preţului de vânzare pe unitatea de produs
  qv1c0  qv1c0  Kpr1  qv1 p1  100
p     
  qv p  qv p  Kperm Kpr1
 1 1 1 0 

 2.580.000 2.580.000  3.700.000 3.185.000

      100  0,70%
 3.000.000 3.142.440  5.000.000 3.700.000
a) influenţa costului pe unitatea de produs
  qv1c1  qv1c0 
  Kpr1   1 1  100
qv p
C   
  qv p  qv p  Kperm Kpr1
 1 1 1 1  1

 2.600.000 2.580.000  3.700.000 3.185.000

      100  0,4%
 3.185.000 3.185.000  5.000.000 3.700.000
Creşterea ratei rentabilităţii economice trebuie să fie efectul corelaţiei dintre ritmul de
creştere al profitului şi ritmul de creştere al capitalului permanent. Această corelaţie
semnifică folosirea eficientă a capitalului permanent al întreprinderii.

103
 Folosirea eficientă a capitalului permanent depinde în mod normal de folosirea
eficientă a capitalului propriu (surse proprii); presupune îmbunătăţirea capitalului
permanent în sensul creşterii ponderii capitalului propriu.
Folosirea eficientă a capitalului propriu dă posibilitatea participării într-un număr
de rotaţii mai mare în circuitul economic, efectul diminuării resurselor împrumutate.
Folosirea eficientă a capitalului propriu, creează premisele pentru a asigura o
producţie corespunzătoare necesităţii pieţei şi o îmbunătăţire a calităţii producţiei, a
asigura competitivitatea acestora pe piaţă.
Factorul determinant al creşterii ratei rentabilităţii economice îl reprezintă
folosirea eficientă al capitalului propriu, ca urmare a măririi numărului de rotaţii a
acestuia în circuitul economic.

5.3.2.3. Analiza profitului şi ratei rentabilităţii pe produs

O asemenea analiză se impune la societăţile comerciale cu un nomeclator redus de

produse sau pentru lansarea de noi produse.
Profitul pe produs: Pr =qv (p-c), rezultă că asupra modificării profitului pe produs
acţionează factorii:
- modificarea cantităţii vândute
- modificarea costului pe unitatea de produs
qv  (qv1  qv0 )( p0  c0 )
ΔPr c  (c1  c0 )(qv1 )
p  ( p1  p0 )(qv1 )

Rata rentabilităţii pe produs:

pc
r  100
c
rezultă modificarea costului pe unitatea de produs
- modificarea preţului de vânzare pe produs
p c p  c0
C  0 1  100  0  100
c1 c0
Δr
p c p c
p  1 1  100  0 1  100
c1 c1

Aplicații de rezolvat / întrebări:

1. Indicele soldului mediu al activelor circulante = 100%

Indicele cifrei de afaceri = 125%
Durata unei rotatii :
- prevazuta = 90 zile
- efectiva = 72 zile

104
 Cu cat a influentat cresterea cifrei de afaceri asupra accelerarii (sau incetinirii)
duratei unei rotatii ?
a) + 12 zile ;
b) + 9,8 zile ;
c) – 18 zile ;
d) – 9 zile.

2. Indicele patrimoniului net = 120%

Indicele cifrei de afaceri = 122,5%
Indicele profitului aferent cifrei de afaceri = 125,4%
Aceasta semnifica :
a) O utilizare nerationala a utilizarii eficiente a patrimoniului net;
b) O situatie nefavorabila, intrucat s-a depasit nivelul prevazut al patrimoniului net;
c) O folosire eficienta a patrimoniului net,intrucat ritmul efectelor devanseaza ritmul
efortului;
d) O situatie negativa, intrucat nu s-a inregistrat aceeasi depasire la toti indicatorii
respectivi.

3. Pe baza indicatorilor :

INDICATORI P0 P1
1. Cifra de afaceri (mil. lei) 160.000 178.200
2. Cheltuieli aferente cifrei de afaceri (mil. lei) 140.000 154.050
3. Indicele preturilor de vanzare - 108%
4. Indicele costurilor - 97,5%
Influenta costului asupra ratei rentabilitatii resurselor consumate este de :
a) + 6,00% ;
b) + 5,00% ;
c) – 2,21% ;
d) + 2,67%.

4. Pe baza datelor :
INDICATORI Prevazut Efectiv
1. Costul cifrei de afaceri 600.000 620.000
2. Cifra de afaceri la pret de vanzare 1.150.000 1.400.000
3. Indicele pret de vanzare X 125%
4. Indicele costurilor X 122,5%
5. Capital propriu 5.637.500 6.396.000
6. Impozit pe profit 99.000 140.400

Care este influenta modificarii profitului net asupra ratei financiare ?

a) + 2,95 %;
b) – 4,5 %;
c) – 10.250 mii lei;
d) + 8,25 %.

105
Cuprins

CAPITOLUL 1 - DIAGNOSTIC ECONOMICO – FINANCIAR O

PERSPECTIVĂ MANAGERIALĂ
1.1. Situaţii şi rapoarte financiare. Poziţia analizei în managementul firmei. Sistemul
informaţional şi organizarea activităţii practice de analiză pag.1
1.2. Tipurile de analiză economică pag.5
1.3. Conţinutul procesului de analiză economică pag.6
1.4. Factorii care determină rezultatele activităţii ec.-fin în cazul întreprinderii pag.6
1.5. Analiza activităţii de producţie şi comercializare a firmei pag.8
1.6. Analiza situaţiei generale a activităţii de producţie şi comercializare pe baza
indicatorilor valorici pag8
Aplicații de rezolvat / întrebări

CAPITOLUL 2 - CAI DE CRESTERE A CIFREI DE AFACERI SI A VALORII

ADĂUGATE
2.1. Analiza Cifrei de Afaceri pag.13
2.2. Pragul de rentabilitate, intervalul de siguranţă şi evaluarea riscurilor pag.19
2.3. Analiza valorii adaugate (VA) pag.24
Aplicații de rezolvat / întrebări

CAPITOLUL 3 - ANALIZA COSTURILOR ACTIVITĂŢII

ECONOMICE A FIRMEI
3.1. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor intreprinderii pag.30
3.2. Analiza eficientei costurilor aferente cifrei de afaceri (variabile si convenţional
constante); pag.35
3.3 Analiza diagnostic a principalelor categorii de cheltuieli (materiale, salariale) pag.41
Aplicații de rezolvat / întrebări

CAPITOLUL 4 - ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR UMANE

4.1. Analiza cantitativă şi structurală a forţei de muncă pag.54
4.2. Analiza eficienţei utilizării resurselor umane; analiza factorilor determinanţi ai
productivităţii muncii. pag.56
Aplicații de rezolvat / întrebări

CAPITOLUL 5 - ANALIZA SITUAŢIEI FINANCIAR -

PATRIMONIALE ŞI TIPURILE PRINCIPALE DE RATE
FINANCIARE
5.1. Analiza patrimoniului ṣi a rezultatului. Analiza echilibrului financiar şi a gradului de
îndatorare pag.61
5.2. Analiza ratelor de rotaţie a posturilor de bilanţ.Analiza rotaţiei activelor circulante şi
implicaţiile economico-financiare ale acestora pag.78
5.3 Analiza rentabilităţii întreprinderii pag.80
Aplicații de rezolvat / întrebări

106
Bibliografie:

1. A. Işfănescu şi colectiv – Ghid practic de analiză economico – financiară, , Ed.

Tribuna Economică, Bucureşti, 1999;

2. A. Işfănescu, C. Stănescu, A. Băicuş – Analiza economico – financiară a

întreprinderii, Ed. Economică, Bucureşti 1999, Ediţia a doua

3. Ciobănașu Marilena - Situațiile financiare și planificarea financiară pe termen lung -

Studia Universitatis “Vasile Goldis” Arad Seria Stiințe Economice Anul 19/2009
Partea a III – a, pag. 377

4. Cohen, E. - Analyse financière, Ed. Economică, Paris 1994;

5. Ghe.Valceanu, V. Robu, N. Georgescu - Analiza economico – financiară, Ed.

Economică, Bucureşti 2004;

6. Halpen P., Weston J.F. and Brigham E.F. - Finanțele manageriale, Ed.
Economică, Bucureşti 1998;

7. Ion Anghel - Falimentul - Radiografie și predicție, Ed.Economică, București, 2002

8. Mărgulescu D. (coordonator) – Analiza economico – financiară a întreprinderii,

Ed. Tribuna Economică, Bucureşti 1994;

9. Niculescu M. - Diagnostic economic, Ed. Economică, București 2003;

10. V. Robu, N. Georgescu, – Analiza economico – financiară, Ed. Economică,

București 2001;

11. ORDIN nr. 3055 din 29 octombrie 2009 pentru aprobarea Reglementarilor contabile
conforme cu directivele europene.

12. LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind codul fiscal actualizată cu modificările
și completările ulterioare.

13. HG nr. 791/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de

aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotararea Guvernului nr.
44/2004, precum si pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
prevederilor art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2010 pentru
modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal si alte masuri
financiar-fiscale, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 542 din 3 august 2010.

14. Ordin nr. 3512 din 23.12. 2008 privind documentele financiar-contabile publicat in
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 870, din 23 decembrie 2008.

107