Titularul cursului:

Descrierea şi scopul unităţii de curs: Disciplina „Finanţe și politici publice” oferă

studiul mijloacelor prin care statul îşi procură resursele necesare acoperirii cheltuielilor sale,
precum şi a redistribuirii între cetăţeni a sarcinilor care decurg din modul de procurare al
resurselor. Scopul unităţii de curs constă în aprofundarea unor noţiuni, metode, tehnici specifice
finanţelor publice, cât şi crearea mediului modern de însuşire a materialului propus, centrat pe
viitorul specialist, care să ofere absolvenţilor competenţele necesare practicării la standarde
profesionale ridicate a meseriei de economist, într-un context dinamic şi concurenţial.
Finalităţi de studii: Cunoștințe: cunoașterea necesității și mecanismului supravegherii
instituţiilor financiare; cunoaşterea soft-urilor ce permit prelucrarea datelor contabile în scopul
analizei activităţii entităţii economice; cunoașterea reglementărilor şi actelor normative din
domeniul finanțelor publice. Abilități: cunoașterea sistemului financiar ca ansamblu de relaţii
financiare și al instituţiilor financiar-bancare; cunoașterea politicii financiare şi aparatului
financiar din Republica Moldova; cunoașterea componentelor principale ale sferei finanțelor
publice: Ministerului Finanțe, Inspectoratului Fiscal, CNAM, CNAS, companiilor de asigurări,
pieţei de capital, băncilor comerciale, entităţilor economice în Republica Moldova; utilizarea
eficientă a datelor economice din sistemul contabil, cât și aprecierea economică şi monetară ale
veniturilor și cheltuielilor publice entităților economice. Competențe: analiza bugetului de stat în
dinamică, propunerea soluțiilor de echilibrare a deficitului bugetar evitând urmările negative
asupra economiei naționale; minimizarea riscurilor de denaturare a datelor contabile, omisiune a
informaţiei şi deturnare de fonduri în bugetul de stat.
Discipline premergătoare: Microeconomie; Macroeconomie; Sisteme monetare şi de
credit

Cuprins
Tema 1. Concept şi funcţii ale finanţelor
1.1. Concept de finanţe. Esenţa şi structura
1.2. Componente principale ale sferei finanţelor
1.3. Funcţiile finanţelor publice şi rolul lor în economia modernă

Tema 2. Politica financiară

2.1. Politica financiară și tipurile ei
2.2. Direcţii esenţiale ale politicii financiare în Republica Moldova

Tema 3. Mecanism financiar

3.1. Concept de mecanism financiar, structura şi funcţionalitatea acestuia
3.2. Metode administrative de gestiune financiară
3.3. Pîrghii economico-financiare

Tema 4. Instituţii şi organe cu atribuţii în sfera activităţii financiare

4.1. Organele puterii centrale şi locale de stat
4.2. Instituţii financiare specializate
4.3. Norme reglementative juridice privind activitatea financiară

Tema 5. Sistemul bugetar

5.1. Concepte privind bugetul de stat şi conţinutul său economic
5.2. Elaborarea și execuţia bugetului de stat

Tema 6. Sistemul veniturilor financiare publice

6.1. Conţinut economic ale veniturilor financiare publice
6.2. Componentele veniturilor financiare publice
6.3. Tendinţe în evoluţia veniturilor financiare publice

Tema 7. Sistemul cheltuielilor financiare publice

7.1. Cheltuieli publice pentru acţiuni social-culturale
7.2. Cheltuieli publice privind administraţia de stat, ordinea de stat şi apărarea națională
7.3. Cheltuieli bugetare pentru obiective şi acţiuni economice

Tema 8. Trezoreria finanţelor publice

8.1. Conţinut economic, importanţa şi rolul trezoreriei în sistemul bugetar al ţării
8.2. Evoluţia procesului de creare a sistemului trezorerial
8.3. Structura şi funcţiile trezoreriei de stat a Republcii Moldova

Tema 9. Deficit bugetar şi datoria publică

9.1. Datoria publică şi mecanismul de administrare a ei
9.2. Deficit bugetar: esenţă, metode şi surse de finanţare

Bibliografie

Tema 1. Concept şi funcţii ale finanţelor

1.1. Concept de finanţe. Esenţa şi structura
1.2. Componente principale ale sferei finanţelor
1.3. Funcţiile finanţelor publice şi rolul lor în economia modernă
 1.1. Concept de finanţe. Esenţa şi structura
Finanțe - sunt relaţii economice ce ţin de formarea, distribuirea şi utilizarea fondurilor
băneşti pe baza produsului intern brut
În accepțiunea clasica, finanțele publice pot fi definite ca știința a mijloacelor prin care
statul își procură resursele necesare acoperirii cheltuielilor sale, precum și a redistribuirii între
cetățeni a sarcinilor care decurg din modul de procurare al resurselor. Potrivit viziunii
tradiționale ceea ce prima era cheltuială publică și după deciderea mărimii ei urma găsirea
resurselor de acoperire.
Consecințele viziunii moderne asupra finanțelor publice:
• Păstrându-se vechile tehnici și vechiul scop al acoperirii cheltuielilor publice se adaugă și
utilizarea vechilor tehnici ca pârghii de atingere a unor scopuri din afara câmpului
financiar, rezultând implicarea statului și în viața socială;
• Se realizeaza o transformare a vechilor tehnici pentru folosirea lor ca pârghii (spre
exemplu impozitele se diferențiază conducând la stimularea sau descurajarea anumitor
activități);
• Dispare egalitatea în fața sarcinilor publice.

1.2. Componente principale ale sferei finanţelor

Domeniile de manifestare (sfera) ale finanţelor sunt finanțele private și finanțe publice.
Cele mai importante componente ale finanțelor publice sunt: bugetul de stat şi bugetele
altor autorităţi publice care, la rândul lor, încadrează categorii financiare specifice, concretizate
prin venituri şi cheltuieli bugetare (impozite, taxe, împrumuturi publice, alocaţii, credite bugetare
ca subvenţii, etc.); creditul; asigurările.

1.3. Funcţiile finanţelor publice şi rolul lor în economia modernă

Datorită însuşirilor, pe care le posedă, şi funcţiilor pe care le exercită, finanţele publice
fac posibilă efectuarea proceselor de repartiţie valorică şi aprecierea corespunderii lor legilor
economice şi actelor juridice în vigoare.

Funcţia de repartiţie are două faze:

• Constituirea fondurilor financiare - se înfăptuieşte prin prelevarea (plata, vărsarea) de
către agenţii economici a impozitelor, taxelor, contribuţiilor pentru asigurarea socială, a
amenzilor, penalităţilor chiriilor şi veniturilor întreprinderilor publice, veniturilor din
realizarea mijloacelor fixe ale statului, ajutoare, donaţii, împrumuturi etc.
• Distribuirea fondurilor - repartizarea mijloacelor băneşti din fondurile publice trebuie să
 se facă după anumite criterii, pe baza anumitor tehnici în dependenţă de importanţa
obiectivelor ce trebuiesc finanţate, deoarece cererea de resurse financiare este, de regulă,
mai mare ca oferta.
Funcţia de control a finanţelor publice este necesară din considerente că fondurile de
resurse financiare constituite la dispoziţia statului aparţin întregii societăţi.
Această funcție presupune parcurgerea următoarelor faze:
• În faza repartiţiei se urmăreşte provenienţa resurselor financiare publice, nivelul acestora,
repartizarea între beneficiari etc.
• În faza producţiei controlul financiar se realizează în sectorul public, se manifestă asupra
întreprinderilor publice. Aici, se are în vedere urmărirea tuturor fazelor procesului de
producţie, eficienţa utilizării mijloacelor de producţie.
• În faza schimbului se controlează preţurile de realizare, viteza cu care mărfurile trec de la
producător la consumător ect.
• În faza consumului controlul financiar vizează consumul productiv al unităţilor
economice cu capital de stat prin prisma eficienţei şi rentabilităţii. Aici se include şi
consumul final al instituţiilor publice de învăţămînt, sănătate, cultură, administraţie ect.
Controlul financiar public se exercită de organele specializate: Ministerul Finanţelor,
Banca Naţională a Moldovei, Trezorerie, Serviciul Fiscal de Stat, Curtea de Conturi, organe
specializate ale ministerelor, departamentelor, întreprinderilor de stat, direcţiile de finanţe ale
administraţiilor publice locale, Parlament, Guvern ect.

Tema 2. Politica financiară

2.1. Politica financiară și tipurile ei
2.2. Direcţii esenţiale ale politicii financiare în Republica Moldova

2.1. Politica financiară și tipurile ei

Politica financiară - exprimă totalitatea metodelor, mijloacelor, instrumentelor,
instituţiilor privind procurarea şi dirijarea resurselor financiare utilizate de stat pentru
influenţarea proceselor economice şi a relaţiilor sociale în vederea realizării scopurilor
macroeconomice şi obţinerea echilibrului general adecvat în economie.
În baza realizării politicii financiare stau un şir de principii generale şi specifice.
Principii generale de asigurare politicii financiare eficiente sunt:
• Luare în vedere acţiunii legilor economice obiective;
• Luare în vedere condiţiilor istorice concrete;
• Luare în vedere experienţei proprii din anii anteriori şi experienţei mondiale.
Principii specifice:
• Asigurarea structurii raţionale a sistemului financiar din societate;
• Echilibrarea cheltuielilor şi veniturilor în toate compartimentele a sistemul financiar;
• Crearea rezervelor financiare;
• Concentrarea resurselor financiare pentru realizarea obiectivelor sociale economice
principale ale statului prin elaborarea politicii fiscale raţionale;
• Concentrarea resurselor financiare importante în mîinele statului;
• Echilibrarea politicii financiare şi monetar-creditare.
Principale domenii de manifestare a politicii financiare sunt:
• Domeniul cheltuielilor publice;
• Domeniul resurselor financiare publice;
• Domeniul creditului bancar;
• Domeniul asigurărilor de bunuri şi persoane.
Tipurile politicii financiare sunt:
• Politica bugetar-fiscală;
• Politica monetar-creditară;
• Politica în domeniul asigurărilor.

2.3. Direcţii esenţiale ale politicii financiare în Republica Moldova

Politica financiară a Republicii Moldova prevede următoarele obiective şi acţiuni:
Obiective:
• Onorarea obligaţiunilor financiare la toate nivelurile;
• Stimularea antreprenoriatului prin politica bugetară;
• Coordonarea nivelului cheltuielilor bugetare cu dinamica PIB;
• Promovarea echităţii fiscale, transparenţii, stabilităţii şi simplităţii politicii financiare;
• Asigurarea stabilităţii fiscale.
Acţiuni:
 • Ajustarea cheltuielilor bugetare la posibilităţile reale de colectare a veniturilor;
• Echilibrarea bugetului consolidat, ţinînd cont de sporirea locurilor de muncă;
• fixarea volumului cheltuielilor bugetare, ţinînd cont de programele eşalonate pentru
fiecare perioadă;
• Limitarea cotei externe în volumul anual al PIB;
• Finanţarea deficitului bugetar cu preponderenţă din contul împrumuturilor interne.

Tema 3. Mecanism financiar

3.1. Concept de mecanism financiar, structura şi funcţionalitatea acestuia
3.2. Metode administrative de gestiune financiară
3.3. Pîrghii economico-financiare

3.1. Concept de mecanism financiar, structura şi funcţionalitatea acestuia

Mecanism financiar semnifică, într-un sens larg, un cadru organizatoric de conducere şi
derulare a proceselor economice şi sociale, între care şi cele financiar-monetare.
Considerat distinct, mecanismul financiar vizează ansamblul fluxurilor băneşti din
economia naţională, dar el poate fi abordat la niveluri diferite de funcţionare a acesteia.
Mecanism financiar este compus din procese, tehnici şi instrumente de înfăptuire şi reglare a
fluxurilor băneşti, urmărind să răspundă cerinţelor desfăşurării normale a fluxurilor şi proceselor
reale. O expresie directă a funcţionării sale este activitatea financiară concretizată prin operaţiuni
şi fluxuri băneşti exprimate într-o monedă sau alta ce se derulează între participanţii la
producerea, repartiţia şi consumul de utilităţi. Bazate pe relaţiile dintre participanţii la procesul
reproducţiei, asemenea operaţiuni şi fluxuri băneşti sunt, în acelaşi timp, financiar-monetare, iar
mecanismul respectiv poate fi numit financiar-monetar.
Rolul major îndeplinit de acesta marchează pregnant viaţa economică şi societatea
modernă, făcând din mecanismul financiar-monetar o componentă de prim plan a mecanismelor
economico-sociale. Indiferent de nivelul organizatoric la care funcţionează, acest mecanism
reflectă folosirea banilor în funcţiile ce revin acestora, inclusiv mişcarea valorii sub forma
sumelor de bani, în baza relaţiilor financiare, pentru constituirea şi distribuirea (utilizarea)
fondurilor băneşti-financiare.
Într-o accepţiune simplificatoare, mai pragmatică, mecanismul financiar poate fi definit şi
ca un mod de organizare şi conducere a fluxurilor băneşti-financiare, în corespondenţă cu
fluxurile reale ce se realizează într-o economie. Dar, în această optică, mecanismul financiar-
monetar oferă cadrul organizatoric-funcţional al derulării fluxurilor financiar-monetare, punând
în prim plan caracterul subiectiv al „construcţiei” sale, fără a se putea nega însă suportul său
obiectiv, ce decurge din interdependenţa fluxurilor în formă bănească, cu cele natural-materiale.
Din această perspectivă, „construcţia” mecanismului financiar echivalează cu crearea
componentelor de structură necesare funcţionării sale normale.

3.2. Metode administrative de gestiune financiară

Sunt cunoscute mai multe metode administrative de gestiune financiară: previziunea
financiară; procesul bugetar, elaborarea actelor normative şi instructive, evidenţa contabilă şi
bugetară, controlul financiar, organizarea dirijării și altele.
Previziunea financiară – activitate de elaborare a planurilor financiare prin determinarea
volumului resurselor financiare, formelor şi metodelor de mobilizarea lor, stabilirea indicilor
financiari, proporţiilor şi mărimii fondurilor de mijloace băneşti, surselor de formare a lor şi
obiectivelor de utilizare.
Control financiar – reprezintă activitatea de verificare a respectării şi alicării corecte a
normelor juridice ce reglementează activităţile financiare.
Obiect al controlului financiar sunt: procesele de repartiţie bănească de formare şi
utilizare a fondurilor de resurse financiare la toate nivelurile economiei naţionale. Controlul
financiar se exercită asupra utilizării mijloacelor financiare ale organelor şi instituţiilor de stat şi
asupra respectării regulamentărilor financiar – contabile de către regiile autonome, societăţile
comerciale şi alţi agenţi economici în legătură cu îndeplinirea obligaţiunilor acestora faţă de stat.

3.3. Pârghii economico-financiare

Noţiunea de pîrghie financiară are la origine semnificaţiile pîrghiei din fizica mecanică
(forţa care dă impuls). În cadrul mecanismului de autoreglare caracteristic economiei de piaţă
pârghiile financiare contribuie la rezolvarea unor probleme ce nu se pot soluţiona cu funcţionarea
obişnuită a mecanismului respectiv. Pârghiile financiare se bazează pe categoriile specifice
finanţelor publice și anume: pîrghiile ce se manifestă la nivelul statului, întreprinderilor,
sistemelor financiare.
Pârghia economic-financiară este instrument de natură economică sau financiară cu
ajutorul căreia statul acţionează asupra interesului economic al unei colectivităţi determinate sau
al membrelor acesteia luaţi în mod individual pentru realizarea unui obiectiv anumit sau
stimulînd evoluţia în direcţiile dorite.
De exemplu, impozite şi taxe se adaptează în raport cu obiectivele de stimulare
economică atît în plan intern, cît şi în plan extern. Tehnicile de impozitare, inclusiv de amînare a
încasării impozitelor sau de restituirea lor au devenit un suport important în realizarea
obiectivului de creştere economică şi de restructurare şi modernizare a economiei şi creştere a
volumului exportului, stimularea importului de materii prime pentru produse destinate
exportului, taxe vamale specifice. Pîrghiile de acest fel au ca suport raţional necesitatea
armonizării intereselor individuale cu cele naţionale împrumuturi, cum ar fi: subvenţii, investiţii,
transferuri, burse, pensii, indemnizaţii.
 Fig.3.1. Definiţia şi componentele mecanismului financiar

3.2. Metode administrative de gestiune financiară

Sunt cunoscute mai multe metode administrative de gestiune financiară: previziunea
financiară; procesul bugetar, elaborarea actelor normative şi instructive, evidenţa contabilă şi
bugetară, controlul financiar, organizarea dirijării și altele (fig.3.2).
 Fig.3.2. Metode administrative de gestiune financiară

Previziunea financiară – activitate de elaborare a planurilor financiare prin determinarea

volumului resurselor financiare, formelor şi metodelor de mobilizarea lor, stabilirea indicilor
financiari, proporţiilor şi mărimii fondurilor de mijloace băneşti, surselor de formare a lor şi
obiectivelor de utilizare.
Controlul financiar – reprezintă activitatea de verificare a respectării şi alicării corecte a
normelor juridice ce reglementează activităţile financiare.
Obiect al controlului financiar sunt: procesele de repartiţie bănească de formare şi
utilizare a fondurilor de resurse financiare la toate nivelurile economiei naţionale. Controlul
financiar se exercită asupra utilizării mijloacelor financiare ale organelor şi instituţiilor de stat şi
asupra respectării regulamentărilor financiar – contabile de către regiile autonome, societăţile
comerciale şi alţi agenţi economici în legătură cu îndeplinirea obligaţiunilor acestora faţă de stat.

3.3. Pârghiile economico – financiare

Noţiunea de pîrghie financiară are la origine semnificaţiile pîrghiei din fizica mecanică
(forţa care dă impuls). În cadrul mecanismului de autoreglare caracteristic economiei de piaţă
pârghiile financiare contribuie la rezolvarea unor probleme ce nu se pot soluţiona cu funcţionarea
obişnuită a mecanismului respectiv. Pârghiile financiare se bazează pe categoriile specifice
finanţelor publice (tab.3.1) și anume: pîrghiile ce se manifestă la nivelul statului, întreprinderilor,
sistemelor financiare.

Tabelul 3.1. Tipurile pârghiilor economico-financiare

Pârghii economico-financiare
La nivelul statului La nivelul întreprinderilor La nivelul sistemelor
Preţ Impozite Sistemul monetar
Tarif Taxe Sisteme de retribuţie
Cost Împrumuturi Sisteme de amortizare
Beneficiu Subsidii Sisteme de fonduri
Rentabilitate Subvenţii Sisteme de retribuţie
Curs valutar Investiţii
Curs al hârtiilor de valoare Transferuri
Dobânda Burse
Rata dobândei Pensii
Rata scontului Îndemnizaţii
Curs de revenire
Preţ
 Pârghia economico – financiară este instrument de natură economică sau financiară cu
ajutorul căreia statul acţionează asupra interesului economic al unei colectivităţi determinate sau
al membrelor acesteia luaţi în mod individual pentru realizarea unui obiectiv anumit sau
stimulînd evoluţia în direcţiile dorite.
De exemplu, impozite şi taxe se adaptează în raport cu obiectivele de stimulare
economică atît în plan intern, cît şi în plan extern. Tehnicile de impozitare, inclusiv de amînare a
încasării impozitelor sau de restituirea lor au devenit un suport important în realizarea
obiectivului de creştere economică şi de restructurare şi modernizare a economiei şi creştere a
volumului exportului, stimularea importului de materii prime pentru produse destinate
exportului, taxe vamale specifice. Pîrghiile de acest fel au ca suport raţional necesitatea
armonizării intereselor individuale cu cele naţionale împrumuturi, cum ar fi: subvenţii, investiţii,
transferuri, burse, pensii, indemnizaţii.
În ţările în curs de dezvoltare, prezintă interes preocupări pentru reformele fiscale
orientate în direcţia creşterii capacităţii de influenţare a dezvoltării economice prin pârghii
economico financiare. Se apelează la variante de impunere care presupun o folosire mai intensivă
a resurselor, inclusiv stimularea întreprinzătorilor autohtoni în realizarea de investiţii, sau
atragerea de capital străin, cât și la măsuri şi practica amortizării accelerate a capitalului fix
stimulînd procesul de capitalizare ca şi scutirea de impozite pe profit a părţii de profit destinat
investiţiilor.

Tema 4. Instituţii şi organe cu atribuţii în sfera activităţii financiare

4.1. Organele puterii centrale şi locale de stat
4.2. Instituţii financiare specializate
4.3. Norme reglementative juridice privind activitatea financiară

4.1. Organele puterii centrale şi locale de stat

Parlament, ca unică autoritate legislativă a ţării, adoptă legi referitoare la problemele
financiare şi monetare.
Guvernul asigură realizarea politicii financiare a statului, conform programului de
guvernare acceptat de Parlament; elaborează anual proiectele bugetului de stat, bugetului
asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, precum şi ale conturilor generale
anuale de execuţie ale acestora, le supune spre aprobare Parlamentului, iar după aprobare
răspunde de realizarea prevederilor bugetare.
Administraţia publică locală funcţionează în unităţile administrative-teritoriale comune,
în oraşe şi raioane ale Republicii Moldova – pe principiile autonomiei locale, descentralizării
serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, ale legalităţii şi
consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit.
Consilii locale au atribuţii în problemele de interes locale, inclusiv în cele referitoare la
finanţele publice locale şi la activităţile economice, sociale şi de altă natură de interes local. De
exemplu: consiliul local aprobă bugetul local şi executarea acestuia; aprobă virările de credite şi
modul de utilizare a rezervelor bugetare; aprobă împrumuturile şi contul de încheiere a
exerciţiului bugetar și alte activități.
Primarul îndeplineşte o serie de atribuţii principale, între care ţin de domeniul finanţelor
publice locale, astfel: întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de închiriere a exerciţiului
bugetar şi le supune aprobării consiliului; exercită funcţia de ordonator principal de credite;
verifică încasarea şi cheltuirea sumelor din bugetul local şi comunică consiliului cele constatate.
Consiliu raional reprezintă autoritatea administraţiei publice raionale pentru coordonarea
activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes
raional.
Regiile autonome, societăţile comerciale cu capital de stat şi instituţiile publice prin
compartimente specializate întocmesc bugete de venituri şi cheltuieli, urmăresc realizarea
bugetelor aprobate de organele competente, îndeplinirea obligaţiilor faţă de stat, utilizarea
potrivit destinaţiei şi în mod eficient a resurselor financiare primite din partea statului, păstrarea
integrităţii patrimoniului social, respectarea disciplinei financiare.

4.2. Instituţii financiare specializate

Ministerul Finanţelor în calitate de organ al administraţiei publice centrale de
specialitate cu rol de sinteză, aplică strategia şi programul Guvernului în domeniul finanţelor
publice; exercită administrarea generală a finanţelor publice, asigurând utilizarea pârghiilor
financiare şi valutare în concordanţă cu cerinţele economie de piaţă şi pentru stimularea
iniţiativei agenţilor economici. Ministerul Finanţelor elaborează proiectul bugetului de stat, al
legii bugetare anuale şi raportul asupra proiectului bugetului de stat.
Curtea de Conturi constituie organul suprem de control financiar şi de jurisdicţie în
domeniul financiar şi funcţionează pe lângă Parlamentul ţării. Această instituţie îşi exercită
funcţia de control asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor
financiare ale statului şi ale sectorului public, precum şi asupra modului de gestionare a
patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale.
Banca Naţională a Moldovei (BNM) constituie banca centrală a țării noastre. Pentru
atingerea obiectivului său fundamental – asigurarea stabilităţii monedei naţionale – BNM
elaborează, aplică şi răspunde de politicile monetară, valutară, de credit şi de plăţi, precum şi de
autorizarea şi supravegherea prudenţială bancară, în cadrul politicii generale a statului, urmărind
funcţionarea normală a sistemului bancar şi participarea la promovarea unui sistem financiar
specific economie de piaţă.
Bursa de Valori este o instituţie cu personalitate juridică, asigurând publicului, prin
activitatea intermediarilor autorizaţi, sisteme, mecanisme şi proceduri adecvate pentru efectuarea
tranzacţiilor cu valori mobiliare, constituind piaţa oficială şi organizată pentru negocierea
valorilor mobiliare admise la cotă.
Societăţi de asigurări şi reasigurări. În ţara noastră, activitatea de asigurare se
desfăşoară prin societăţi de asigurări şi de reasigurări. Societăţi de reasigurări preiau de la
asiguraţi, în schimbul unor prime, riscuri referitoare la bunuri, persoane sau răspundere civilă
legală.
Ministere şi celelalte organe ale administraţiei centrale de stat îndeplinesc, prin
compartimente specializate, o serie de sarcini în domeniul financiar, astfel: elaborează bugetele
de venituri şi cheltuieli şi urmăresc realizarea acestora; repartizează credite bugetare către organe
ierarhic inferioare; exercită controlul financiar intern asupra activităţii unităţilor subordonate şi
iau sau propun, după caz, măsuri pentru înlăturarea deficienţelor constatate; asigură integritatea
patrimoniului urmărind respectarea disciplinei financiare.

4.3. Norme reglementative juridice privind activitatea financiară

Funcţionarea mecanismului financiar presupune în mod obiectiv existenţa unui cadru
reglementativ privitor la organizarea şi efectuarea operaţiunilor băneşti financiare.
Reglementările de acest fel au ca scop să asigure un cadru unitar de ordin tehnic obligatorii de
respectat de către participanţii la fluxurile financiar monetare.
Drept financiar - ansamblul normelor juridice prin care se reglementează legislativ
instrumentele financiare ale statului, metodele şi tehnicile de aplicare a lor, drepturile, obligaţiile
şi funcţiile organelor cu atribuţii şi răspunderi în domeniul finanţelor.
Asemenea norme şi reglementări vizează:
• Instituirea şi realizarea veniturilor, cheltuielilor bugetare;
• Organizarea şi funcţionarea instituţiilor de control financiar şi modul de funcţionare a
acestora;
• Regimul creditelor bancare şi gestiunea datoriilor publice;
• Sistem de pârghii economic-financiare;
• Regimul dobânzii.
Obiectul reglementărilor juridice prezintă şi o serie de probleme ce necesită intervenţia
statului și anume:
• Intervenţia statutului la formarea sau controlul unor categorii de preţuri şi tarife;
• Intervenţia statului pe piaţa forţei de muncă, stabilirea salariului minim, acordarea
ajutorului de şomaj ect.
• Intervenţia statului pe piaţă monetară (luarea de măsuri cu caracter inflaţionist sau
deflaţionist);
• Intervenţia statului pe piaţa capitalului de împrumut (acordarea de credite de la fondurile
publice, garantarea unor credite ect).

Tema 5. Sistemul bugetar

5.1. Concepte privind bugetul de stat şi conţinutul său economic
5.2. Elaborarea și execuţia bugetului de stat

5.1. Concepte privind bugetul de stat şi conţinutul său economic

Bugetul se conturează ca o categorie economică prin care se exprimă procese, tehnici şi
relaţii de mobilizare a unei părţi din PIB la dispoziţia statului şi de repartizare a resurselor
respective pe destinaţii corespunzătoare nevoilor sale.
Luând în considerare conţinutul bugetului ca relaţii şi procese de repartiţie care se
oglindesc în bugetul de stat, se pot distinge:
• Procese de repartiţie primară a PIB, exprimate sub forma prelevărilor de venituri din
exploatarea întreprinderilor şi proprietăţilor statului, care în condiţiile economiei de piaţă
sunt relativ reduse; tot în cadrul repartiţiei primare încadrându-se şi alte venituri obţinute
de stat de la întreprinderi mixte.
• Procese de redistribuire (repartiţie secundară) care deţin ponderea covârşitoare în
ansamblul proceselor bugetare prin care se mobilizează resursele sub forme ale
impozitelor şi taxelor, ca şi alocarea şi cheltuirea lor.
 • Procese de redistribuire a resurselor în plan internaţional.
Neafectarea veniturilor bugetare. O premisă a aplicării acestui principiu este teza
despre depersonalizarea veniturilor preluate la fondul bugetar al statului, conform căreia, odată
încasate la buget, resursele băneşti sunt utilizate global, pierzând legătura cu sursa din care au
provenit. În concordanţa cu această teză, principiul neafectării veniturilor bugetare susţine că nu
pot fi rezervate venituri, indiferent de sursă, pentru a fi destinate, în mod expres, finanţării
anumitor acţiuni.
Anualitatea bugetului. Acest principiu cere ca întocmirea, aprobarea şi execuţia
bugetului, inclusiv încheierea exerciţiului bugetar să se facă în limitele unei perioade de 1 an.
Această perioadă de 12 luni este denumită an bugetar, fără a fi obligatoriu ca ea să se suprapună
pe un an calendaristic. În mai multe ţări se practică variante de an bugetar ce acoperă intervale de
timp (părţi) din 2 ani calendaristici, dar care însumează împreună tot 12 luni.
Echilibrarea bugetului. Acest principiu a fost, la rândul său, conceput în contextul
doctrinei financiare liberale clasice şi presupune balansarea (egalizarea) veniturilor cu
cheltuielile înscrise în bugetul de stat. Potrivit principiului echilibrării se cerea, însă, ca prin
bugetul de stat să se asigure echilibrul între veniturile curente şi cheltuielile totale pe fiecare an
bugetar, atât în faza de proiectare-aprobare, cât şi în cea de execuţie, până la închiderea
exerciţiului bugetar.
Realitatea bugetului. Acest principiu cere ca atât elaborarea şi aprobarea bugetului, cât
şi urmărirea execuţiei sale să se bazeze pe un sistem informaţional adecvat, să se fundamenteze
pe date reale şi să reflecte situaţia financiară reală a statului.
Specializarea bugetară. Potrivit acestui principiu, înscrierea în bugetul de stat,
aprobarea de către Parlament şi urmărirea execuţiei veniturilor şi cheltuielilor bugetare trebuie
făcută în concordanţă cu o schemă unitară, denumită "clasificaţie bugetară", care structurează
veniturile, pe de o parte, şi cheltuielile, pe de altă parte într-o anumită ordine şi pe baza anumitor
criterii.
Publicitatea bugetului. În raport cu acest principiu, conţinutul bugetului de stat trebuie
adus la cunoştinţa publicului, bugetul fiind considerat unul dintre documentele de cel mai larg
interes public. În acest scop, sunt folosite mijloacele de informare şi publicitate, respectiv presa,
radioul, televiziunea etc., pentru ca cetăţenii să dispună de informaţii utile, inclusiv să cunoască
puncte de vedere ale specialiştilor, iar Legea bugetului adoptat de Parlament, ca şi datele
statistice privind execuţia bugetară pe perioade expirate, sunt publicate, în mod oficial.

5.2. Elaborarea și execuţia bugetului de stat

Bugetul de stat se elaborează ca proiect de către puterea executiva, deoarece numai
guvernul are initiațiva legislativă în domeniul finanțelor publice. În cadrul puterii executive, ca
regulă generală, proiectul de buget se elaborează de către Ministerul Finanțelor. Elaborarea
proiectului de buget începe înca de la jumătatea anului precedent, pentru ca de atunci autoritatea
publică și instituțiile sale cunosc deja execuția bugetului din penultimul an şi se face concomitent
pentru toate verigile organizatorice ale statului. Proiectul de buget guvernamental, înainte de a fi
dezbatut în Parlament, se supune analizei comisiilor de specialitate ale Parlamentului care au
dreptul de a propune modificări și intocmesc un raport. După dezbaterile din comisii, proiectul se
supune discuției ăși aprobării în plenul Parlamentului, împreuna cu raportul comisiilor.
În final, Parlamentul aprobă proiectul de buget pe fiecare tip de sursa și destinatie de
cheltuieli. Prin votarea proiectului de buget rezultă legea bugetului, care aprobă cheltuielile și
veniturile statului, dar și autorizeaza guvernul să înceapa execuția bugetului.
În ceea ce privește veniturile întreaga execuție bugetară se realizează de către Ministerul
Finanțelor și de către administrațiile financiare. Pentru a asigura execuția părții de cheltuieli s-a
organizat sistemul ordonatorilor de credite. Ordonatorul este o persoană care are dreptul de a
repartiza creditele bugetare. La nivel central există ordonatori principali (miniștrii), ordonatori
secundari (secretarii de stat sau directorii generali din ministere) și ordonatori terțiari (rectorii,
inspectorii generali la învațământul preuniversitar etc.).

Tema 6. Sistemul veniturilor financiare publice

6.1. Conţinut economic ale veniturilor financiare publice
6.2. Componentele veniturilor financiare publice
6.3. Tendinţe în evoluţia veniturilor financiare publice

6.1. Conţinut economic ale veniturilor financiare publice

Resursele (veniturile) sunt elemente ale bogăţiei unei naţiuni. Din ele fac parte resurse
materiale, umane, informaţionale şi financiare. Resursele financiare reprezintă totalitatea
mijloacelor băneşti necesare realizării anumitor obiective economice, sociale sau de altă natură
(resursele financiare ale autorităţilor şi instituţiilor publice; ale întreprinderilor publice şi private;
organizațiilor fără scop lucrativ; resursele populaţiei; resursele asigurărilor sociale de stat).
Factori care determină creşterea finanţelor publice:
• Factori economici - determină creşterea PIB şi pe această bază sporirea veniturilor
impozabile.
• Factori monetari (dobânda, creditul, masa monetară) - îşi transmit influenţa sa prin preţ.
Accentuarea fenomenelor inflaţioniste sau creşterea preţurilor determină în anumite
condiţii creşterea salariilor şi a profiturilor şi implicit sporirea resurselor din impozitele
directe.
• Factori sociali – redistribuirea resurselor în scopul satisfacerii nevoilor de educaţie,
 sănătate şi securitate socială.
• Factori demografici – sporirea numărului contribuabililor.
• Factori politici şi militari;
• Factori de natură financiară.

6.2. Componentele resurselor financiare publice

Resursele financiare pot fi clasificate după mai multe criterii:
1) Din punct de vedere al conţinutului economic, principalele categorii de resurse
financiare publice sunt:
Prelevări cu caracter obligatoriu. Cea mai mare parte a resurselor financiare publice o
constituie veniturile cu caracter fiscal. Această parte de venituri a resurselor financiare are
caracter limitat şi după volum de cele mai multe ori este insuficientă.
Resurse de trezorerie care constau din împrumuturi pe termen scurt (până la un an)
contracte de stat prin emisiunea unor bonuri de tezaur. Resursele de trezorerie au caracter
temporar şi rambursabil, deoarece retragerea din circulaţie a bonurilor de tezaur echivalează cu
restituirea sumelor împrumutate de stat de la tezaurul public pe termen scurt.
Resurse provenite din împrumuturi reprezintă datoria publică pe termen mediu (de 2-5
ani) şi lung (peste 5 ani). În prezent împrumuturile publice au devenit un mijloc frecvent de
procurare a resurselor financiare.
Finanţarea prin emisiune monetară fără acoperire este posibilă, dar în acelaşi timp are
efecte negative. Pe de o parte, apar efecte inflaţioniste ce duc la sporirea resurselor financiare:
cresc încasările din impozite pe venit, precum şi din impozite indirecte, în special cele din
valoarea adăugată (TVA). Pe de altă parte, inflaţia determină diminuarea relativă a obligaţiunilor
de plată ale statului, îndeosebi în ceea ce priveşte datoria publică, în situaţia în care rata dobânzii
la împrumuturile de stat este mai mică decât nivelul creşterii anuale a preţurilor exprimate în
procente.
2) După structură, sistemul resurselor financiare publice diferă de la o ţară la alta. Însă
având în vedere principalele trăsături caracteristicile resurselor financiare publice în ţările
avansate şi în cele în curs de dezvoltare, acestea pot fi grupate în funcţie de două criterii şi
anume: după regularitatea cu care se încasează la bugetul public naţional; după provenienţa
resurselor.

6.3. Tendinţe în evoluţia resurselor financiare publice

Formele şi metode folosite pentru constituirea mijloacelor băneşti necesare diferă de la o
ţară la alta. În ţările cu economia de piaţă resursele financiare publice în cea mai mare parte sunt
prezentate de veniturile cu caracter fiscal.
 Ca ponderea în PIB pe ansamblul statelor lumii veniturile fiscale reprezintă aproximativ
30%, iar veniturile nefiscale – 6% (în Republica Moldova venituri fiscale au constituit 84,3% din
veniturile totale în anul 2014 şi venituri nefiscale – 12% anul 2014).
Altă sursă a finanţelor publice constituie cotizaţiile pentru asigurările sociale plăţile de
companii şi de salariaţi. Acestea împreună cu impozitele şi taxele constituie partea importantă în
ţările avansate 4%-5% din veniturile publice constituie transferurile curente interne şi externe.
Deci, impozitele, taxele, cotizaţiile pentru asigurările sociale, veniturile nefiscale,
transferurile interne şi externe reprezintă venituri curente redistribuirea cărora se înfăptuieşte
prin intermediul instrumentelor financiare.
La majoritatea ţărilor veniturile curente cresc mai lent decât cheltuielile. Prin urmare,
bugetele se confruntă cu deficit. Pentru acoperirea lor ţările contractează şi venituri
extraordinare: împrumuturile de stat interne şi externe; misiunea de bani de hârtie (în acest caz
scade puterea de cumpărare a valutei naţionale şi se reduc veniturile reale ale populaţiei).

Tema 7. Sistemul cheltuielilor financiare publice

7.1. Cheltuieli publice pentru acţiuni social-culturale
7.2. Cheltuieli publice privind administraţia de stat, ordinea de stat şi apărarea națională
7.3. Cheltuieli bugetare pentru obiective şi acţiuni economice

7.1. Cheltuieli publice pentru acţiuni social-culturale

Politica socială a statului presupune folosirea pe scară largă a resurselor financiare
publice cu scopul îmbunătăţirii condiţiilor şi calităţii vieţii fiecărui cetăţean. Cheltuielile publice
pentru acţiuni social-culturale se referă la: sport, învăţămînt, cultura şi arta, sănătate, protecția
socială. Surse de finanţare ale acestor cheltuieli sunt diferite: publice sau private, interne sau
externe. Aceste surse se referă la: fonduri bugetare, fonduri financiare cu destinaţia special,
fonduri proprii ale întreprinderilor publice, veniturile realizate de instituţii social – cultural,
veniturile populaţiei fondurile organizaţiilor fără scop lucrative, ajutorul financiar extern.

7.2. Cheltuieli publice privind administraţia de stat, ordinea de stat şi apărarea

națională
Cheltuieli militare se fac pentru întreţinerea armatelor desfăşurarea acţiunilor militare,
pentru acţiuni de cercetare-dezvoltare în domeniul militar, efectuarea evenimentelor în scop
militar, întreţinerea armatei, lichidarea consecinţelor conflictelor, pentru dotarea cu armament şi
tehnică de lucru. În perioada războiului aceste cheltuieli sunt mai mari, însă în ultimii 30 de ani
nivelul cheltuielilor militare a crescut din cauza creşterii preţurilor precum şi din motive politice.
 Consecinţe economice şi sociale ale cheltuielilor militare: amplifică risipa de materiale şi
limitează posibilităţile de reproducţie lărgită; creşterea cheltuielilor militare duce la scăderea
ritmurilor creşterii economice; deturnarea forţei de muncă care ar putea fi folosită în alte
domenii.

7.3. Cheltuieli bugetare pentru obiective şi acţiuni economice

În cadrul acestei categorii sunt incluse cheltuielile care se referă la finanţarea obiectivelor
şi activităţilor cu caracter economic din întreprinderile sectorului public şi la subvenţionarea unor
întreprinderi cu proprietate privată sau mixtă. Din punct de vedere al conţinutului economic
aceste cheltuieli au caracter complex, unele reprezintă cheltuielile curente de desfăşurare a
activităţii economice, iar altele constituie cheltuieli de capital.
După sursele de finanţare cheltuielile pentru acţiuni şi obiective economice se grupează
în: cheltuieli acoperite din costul de producţie; cheltuieli ce se acoperă din venituri; cheltuieli de
investiţii acoperite din fondul dezvoltare-cercetare; cheltuieli acoperite din fonduri speciale.
Tema 8. Trezoreria finanţelor publice
8.1. Conţinut economic, importanţa şi rolul trezoreriei în sistemul bugetar al ţării
8.2. Evoluţia procesului de creare a sistemului trezorerial
8.3. Structura şi funcţiile trezoreriei de stat a Republcii Moldova

8.1. Conţinut economic, importanţa şi rolul trezoreriei în sistemul bugetar al ţării

În atingerea scopului de îmbunătăţire a sistemului de gestionare a operaţiunilor
financiare, s-a ajuns la necesitatea creării unei instituţii guvernamentale pentru gestionarea
finanţelor publice. O astfel de instituţie este Trezoreria cu unităţile sale teritoriale. În sensul
direct al acestui cuvînt, Trezoreria este „oficiu”l unui stat, unde se păstrează şi se administrează
tezaurul public. De-a lungul evoluţiei procesului de gestiune financiară, în special al banilor
publici, procedurile de control şi înregistrare a veniturilor şi executării cheltuielilor de către
Trezorerie, au fost calificate drept activităţi trezoreriale.
Trăsături de bază ale unui sistem trezorerial reflectă principiul fundamental al unei
gestiuni adecvate a mijloacelor publice, ceea ce presupune că:
• Toţi banii primiţi de Guvern din orice sursă, rezultaţi din orice aranjamente sau de alt
ordin, trebuie să formeze un singur fond consolidat;
• Nici o sumă, oricît de mică, nu poate fi plătită din fondul consolidat, dacă o astfel de plată
nu este stipulată de legislaţia în vigoare;
• Toate intrările pentru Guvern se colectează, se ţine evidenţa corespunzătoarea lor, iar
plăţile se efectuează operativ în contul bancar unic la Banca Naţională;
• Toate ieşirile (plăţile), prin utilizarea mijloacelor publice, pot fi realizate doar în
 cazul existenţei dreptului de a efectua cheltuieli potrivit legii. Mai mult ca atît, dacă
legea stabileşte limite pentru suma de cheltuieli, sistemul trezorerial are obligaţia să
asigure respectarea acestor limite.
În aceste condiţii şi în rezultatul unei evoluţii complexe, uneori contradictorii,
funcţiile actuale ale Trezoreriei pot fi grupate astfel:
• Administrator al banului public;
• Intermediar financiar;
• Mandatar al puterii publice;
• Agent al intervenţiei financiare publice în economie;
• Gardian al marilor echilibre.

8.2. Evoluţia procesului de creare a sistemului trezorerial

Dezvoltarea şi implementarea sistemului trezorerial în Republica Moldova s-a efectuat pe
etape:
Etapa I: anii 1993 - 1997. Începînd cu 1 aprilie 1994 Trezoreria de Stat a deschis la
Banca Naţională a Moldovei un cont unic, prin care s-a asigurat acumularea şi administrarea
veniturilor în sumă totală, fără a asigura evidenţa lor pe tipuri de impozite şi taxe. De la
acelaşi cont se efectua finanţarea cheltuielilor bugetului de stat prin intermediul ordonatorilor
principali de credite în limita alocaţiilor bugetare trimestriale aprobate.
Etapa II: anii 1998 - 1999. Ministerul Finanţelor a creat următoarele trezorerii
teritoriale:
• De la 1 ianuarie 1998 - Trezoreria teritorială Chişinău, cu un efectiv de state de 25 unităţi;
• Pe parcursul trimestrului II al anului 1998 - 10 trezorerii teritoriale cu sediul în
următoarele localităţi: Bălţi, Edineţ, Soroca, Drochia, Ungheni, Hînceşti, Cahul, Căuşeni
şi Comrat, cu un efectiv de state de 3 unităţi în fiecare trezorerie, în total 32 de unităţi.
Concomitent cu crearea trezoreriilor teritoriale s-au efectuat modificări în procesul
de executare de casă a bugetului de stat.
Etapa III: anii 2000 - 2002. Ministerul Finanţelor, de comun acord cu Banca
Naţională a Moldovei şi organele administraţiei publice locale au fost autorizate să asigure
organizarea şi implementarea etapei a IlI-a de dezvoltare a sistemului trezorerial în republică,
care prevede executarea de casă a bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale prin intermediul
trezoreriilor teritoriale.
Etapa IV: anul 2004. Mijloacele financiare ale Fondului se acumulează la contul
trezorerial al Departamentului, deschis la Trezoreria centrală, şi se utilizează conform devizului
de cheltuieli elaborat de către Departament şi aprobat în modul stabilit. Fondul se constituie din
taxa de executare, încasată în mărime de 5% din suma real percepută sau din valoarea bunurilor
percepute în urma executării silite a documentului executoriu în termenul stabilit, înregistrat
pentru prima dată la oficiul de executare.
Etapa V: anul 2006. A fost aprobată Strategia de informare şi comunicare pentru
suportul Cadrului de cheltuieli pe termen mediu şi bugetul anual. În domeniul datoriei de stat,
Proiectul legii cu privire la datoria publică, garanţiile de stat şi recreditarea de stat a fost
finalizat şi expediat spre examinare şi aprobare Guvernului RM la 10 martie; în decembrie 2006
această lege a fost adoptată de Parlament.
Etapa VI: anii 2007-2008. În conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire
la sistemul automatizat de plăţi interbancare, Ministerul Finanţelor - Trezoreria Centrală, de la 1
martie 2007, a devenit participant direct al sistemului automatizat de plăţi interbancare (SAPI).
Începînd cu 1 ianuarie 2007 de la conturile bancare a trezoreriilor teritoriale în Contul Unic
Trezorerial (CUT) al Ministerului Finanţelor (Trezoreria Centrală) au fost transferate
mijloacele speciale, fondurile speciale şi mijloacele intrate temporar în posesia instituţiilor
publice finanţate de la bugetul de stat.

8.3. Structura şi funcţiile trezoreriei de stat a Republicii Moldova

Trezoreria de Stat a Republicii Moldova este o unitate structurală pe lîngă aparatul
central al Ministerului Finanţelor Teu statut de direcţie generală), constituită din Trezoreria
Centrala şi unităţile teritorialejde Trezoreriei de Stat (trezoreriile teritoriale), fără statut de
persoană juridică, care dispun de ştampile cu Stema de stat a Republicii Moldova si
denumirea lor înlimpa ae stat. În activitatea sa, Trezoreria de Stat se conduce de Constituţia
Republicii Moldova, legile Republicii Moldova, decretele Preşedintelui Republicii
Moldova, hotărîrile Parlamentului, ordonanţele, hotărîrile şi dispoziţiile Guvernului,
Regulamentul Ministerului Finanţelor, ordinele ministrului finanţelor, precum şi de
prevederile Regulament aprobat prin Hotărîrea Guvernului sus-menţionată.
În conformitatea cu Normelor metodologice sus-menţionate, Trezoreria de Stat are
următoarele atribuţii de bază:
• Exercită executarea de casă a bugetului de stat, bugetelor unităţilor administrativ-
teritoriale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor asigurării obligatorii de
asistenţă medicală;
• Organizează şi asigură evidenţa contabilă a executării de casă a bugetului de stat,
bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi
veniturilor fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală prin intermediul
sistemului trezorerial al Ministerului Finanţelor;
• Asigură evidenţa impozitelor, taxelor şi altor plăţi, încasate la bugetele de toate
 nivelele, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
• Asigură evidenţa decontărilor între bugetul de stat şi bugetele unităţilor administrativ-
teritoriale;
• Alte atribuții.

Tema 9. Deficit bugetar şi datoria publică

9.1. Datoria publică şi mecanismul de administrare a ei
9.2. Deficit bugetar: esenţă, metode şi surse de finanţare

9.1. Datoria publică şi mecanismul de administrare a ei

Datoria publică - totalitatea obligaţiunilor băneşti pe care le are statul la un moment
dat faţă de creditorii interni şi externi, rezultat de împrumuturi în monedă naţională şi în valută,
pe termen scurt, mediu şi lung, contracte de stat în mod direct sau garantate de către acesta,
inclusiv şi obligaţiile faţă de trezoreria proprie, pentru sumele avansate temporar pentru
acoperirea deficitelor bugetului de stat.
În procesul de administrare a datoriei publice se rezolvă următoarele sarcini:
• Minimizarea costului datoriei pentru debitor (rata dobânzii);
• Neadmiterea suprasaturației a pieţei cu obligaţiunile de stat şi a fluctuaţiei rapide a
cursului lor;
• Folosirea eficientă a mijloacelor mobilizate şi controlul utilizării creditelor alocate
după destinaţie;
• Asigurarea rambursării creditelor la timp;
• Soluţionarea maximală a problemelor determinate de politica financiară.

9.2. Deficit bugetar: esenţă, metode şi surse de finanţare

Între problemele acute ale politicii bugetare moderne un loc aparte ocupă deficitul
bugetar şi datoria de stat. Deficitul bugetar este depăşirea cheltuielilor bugetare către venituri.
Problema deficitului bugetar în timpul de faţă a devenit mai acută şi larg răspândită în lume
faţă de anii precedenţi. Deficitul bugetar a fost prezent în anumite ţări în perioade aparte ca
rezultat al scăderii economice temporare. În anii '90 deficitul se manifestă permanent în
legătură cu formarea statelor noi în Europa de Est şi colapsul Uniunii Sovietice.
Prima cauză a dezechilibrului fiscal este faptul că veniturile primite sunt des îndreptate
la consum în locul investirii. Economia şi sistemele fiscale a multor ţări devenite
independente depind puternic de exportul unui sau mai multor obiecte de consum. Când
preţurile la aceste obiecte se majorează are loc formarea rezervei fiscale, în anii '80 începutul
anilor '90 preţurile la bunurile de consum s-a majorat brusc şi acest fapt direct sau indirect a
adus la majorarea veniturilor de la impozitele pe export.
A doua cauză a deficitului este un rezultat al funcţionării ineficiente a sistemului
fiscal, care în majoritatea ţărilor se caracterizează prin inflexibilitatea veniturilor fiscale în
raport cu fluctuaţia preţurilor, precum şi incapacitatea de a se adapta automat la aceste
fluctuaţii. Ca rezultat se micşorează raportul veniturilor către Produsul Intern Brut (PIB), în
acelaşi timp raportul cheltuielilor către PIB rămâne fără schimbare.
A treia cauză al dezechilibrului fiscal este creşterea cheltuielilor publice, a cărei cauză
este sau proiectele capitale ambiţioase, adoptate în legătură cu necesitatea majorării salariilor
şi pensiilor, sau sub acoperirea „politicii sociale”.
În final, în unele ţări dezechilibrul fiscal apare ca rezultatul incapacităţii Guvernului
de a adopta o soluţionare economică, bazată pe venituri reale, care sunt legate de agravarea
condiţiilor comerciale.
Indiferent de cauzele apariţiei, deficitul bugetar necesită finanţare. Există o relaţie
directă între deficitul bugetar şi datoria externă ca urmare a două cauze principale. Prima
constă în faptul, că creditarea externă este mai ieftină pentru Guvern decât creditarea internă. A
doua cauză este faptul, că chiar fiind lipsite de atragerea politică creditele externe au o mai mică
limită pentru acoperirea deficitului decât creditele interne. Foarte des aceasta duce la
majorarea deficitului până la mărimea, pe care statul nu-o poate susţine.
Surse de finanţare al deficitului bugetar
1) Surse externe:
Grante. Acestea sunt sursele mai des atrase, deoarece nu aduc la creşterea datoriei
externe a statului, fiind simplă finanţare dar nu sursă de venit. Ele nu sunt totdeauna ieftine,
dar pot fi acordate în schimb la o purtare politică sau economică specifică a statului -
recipient. Granturi pot fi acordate în mod de valută străină sau naţională.
Credite concesionate. Caracteristica specifică a acestor credite este dobânda mai
joasă în comparaţie cu dobânda de piaţă, perioada preferenţială însemnată şi perioada lunga
de achitare. Aceste credite pot fi atrase de instituţii guvernamentale sau străine (Banca
Internaţională de Reconstrucţii şi Dezvoltare, Banca Europeană de Reconstrucţii şi
Dezvoltare). Toate aceste credite conţin caracteristice grantului în aşa sens, că volumul real a
deservirii costă mai puţin decât la un credit comercial obişnuit.
Credite comerciale. Ele vin de la băncile comerciale, furnizori străini sau de la
guverne străine. Termenele achitării lor variază de la câteva luni până la zeci de ani, costul lor
mai înalt, ele vor majora povara datoriei pentru generaţiile viitoare.
Reducerea averii străine. Această sursă de finanţare a deficitului bugetar este mai
puţin atrăgătoare. Majoritatea ţărilor acumulează avere străină, care este proprietate publica.
Averea poate fi sub formă de valută străină, care este proprietatea băncii centrale, depozite
străine - proprietatea guvernului sau sub formă de avere străină, inclusiv acţiunile companiilor
străine.
Acumularea temporară a datoriei externe. Când achitarea dobânzii creditorului
străin nu este efectuată la timp, dobânda crescătoare măreşte deficitul, însă această parte a
deficitului este finanţată automat prin refuzul achitării dobânzii. Dacă termenul achitării cu
furnizorii a venit dar nu se efectuează, aceasta tot duce la acoperirea automată a deficitului prin
refuzul de la achitarea obligaţiilor.
2) Surse interne de finanţare al deficitului bugetar
Împrumutul de la sectorul nebancar înseamnă vânzarea obligaţiilor populaţiei sau
instituţiilor, care au dreptul de a alege - a cumpăra sau nu. Dacă guvernul hotărăşte să
finanţeze deficitul în aşa mod, el trebuie să facă obligaţiile dorite pentru cumpărare. Preţurile
obligaţiilor trebuie să se micşoreze, dar ratele dobânzii lor să se majoreze, ce va aduce în
sfârşit la atragerea capitalului străin, şi dacă cursul de schimb este flexibil, această duce la
creşterea cursului de schimb şi va avea loc influenţă compensatoare la balanţa comercială.
Împrumutul de la sistemul bancar. Deşi împrumutul de la sectorul bancar nu
înseamnă numaidecât împrumutarea de la banca centrală, practic această persistă, foarte des.
În ambele cazuri aşa împrumuturi duc la majorarea ofertei banilor. Expansiune monetară
duce la creşterea nivelului general al preţurilor şi reduce valoarea reală a banilor.
Acumularea datoriei de stat, fiind externă sau internă este un indicator că guvernul
pierde controlul asupra situaţiei fiscale.

Bibliografie
• Acte legislative privind procesele de pregătire, aprobare, execuție, control și audit a
bugetului de stat al Republicii Moldova
• Birou Național de Statistică, http://www.statistica.gov.md
• Filip Gh. (coord.) Finanţe publice. Iaşi: Editura Sedcom Libris, 2009
• Inspectorat Fiscal de Stat, http://www.fisc.md
• Legea Bugetului de stat pentru anul respectiv
• Manole T. Finanţe publice. Teorie şi aplicaţii. Chişinău: USM, 2008
• Ministerul Finanțelor a Republicii Moldova, http://www.mf.gov.md
• Samuelson P., Nordhaus W. Economie politică. Bucureşti: Editura Teora, 2000
• Ulian G., Doga-Mîrzac M., Rotaru L. Finanțe publice. Note de curs și aplicații practice.
Ediția II. Chișinău: USM, 2012
• Văcărel I. (coord.) Finanţe publice. Bucureşti: Editura Expert, 2001