DREPT FINANCIAR

Anul II, Drept IF, IFR

➢ CONŢINUTUL CURSULUI Drept financiar

UNITATEA 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE DESPRE FINANŢELE PUBLICE, FISCALITATE ŞI DREPT FINANCIAR

UNITATEA 2. SISTEMUL BUGETAR ŞI PROCESUL BUGETAR

UNITATATEA 3. SISTEMUL CHELTUIELILOR ŞI SISTEMUL VENITURILOR PUBLICE

UNITATEA 4. REGLEMENTAREA JURIDICĂ A IMPOZITELOR ŞI TAXELOR UNITATEA 5. EVAZIUNEA FISCALĂ

UNITATEA 6. CREDITUL PUBLIC, IMPRUMUTURILE DE STAT, DATORIA PUBLICA

UNITATEA 7. EXERCITAREA CONTROLULUI FINANCIAR ŞI FISCAL UNITATEA 8. ORGANE DE STAT CU

ATRIBUŢII DE CONTROL FINANCIAR ŞI FISCAL

1
NOŢIUNI INTRODUCTIVE DESPRE FINANŢELE PUBLICE, FISCALITATE ŞI DREPT FINANCIAR

1. FINANȚELE PUBLICE: noţiune, definiţie, trăsături şi funcţii

1. Noţiunea de finanţe publice

Etimologic cuvântul finanţe provine din limba latină unde au fost utilizate mai multe expresii “finantio”,
“financias”, ”finis” care însemna “termen de plată” sau “scadenţă” formându-se mai târziu expresia
“financia pecuniaria” care desemna operaţiunea de a încheia o tranzacţie patrimonială prin plata unei sume
de bani.

Noţiunea de finanţe s-a răspândit în Franţa în secolul al XV-lea prin cuvintele “finance”, prin care era
desemnată o sumă de bani sau un venit aparţinând organelor de stat, respectiv “finances”, folosite pentru a-
i denumi pe arendaşii de impozite sau persoanele însărcinate cu strângerea veniturilor pentru rege.

2. Definiţia finanţelor publice

Finanţele publice au fost definite de autori diferiţi, după caz:

• ca fiind instrumentul prin intermediul căruia statul nostru participă la repartiţia venitului
naţional, asigură fondurile băneşti necesare dezvoltării economiei naţionale, realizării
acţiunilor social-culturale, funcţionării organelor de stat şi apărării suveranităţii, independenţei
şi integrităţii teritoriale a ţării;

• ca fiind raporturile social-economice de formare şi repartizare în formă bănească, care apar în

legătură cu constituirea şi utilizarea resurselor necesare funcţionării şi dezvoltării generale a
societăţii;

• ca ansamblul sau cvasitotalitatea proceselor şi relaţiilor economice în formă bănească ce se

produc în toate sferele reproducţiei (consum, producţie, repartiţie, circulaţie).

Profesorul francez, Paul Marie Gaudement susţinea că finanţele publice constituie o ramură a dreptului
public care are ca obiect studiul regulilor şi operaţiilor referitoare la banul public.

În lucrările de specialitate din S. U. A. s-a susţinut că finanţele publice au ca obiect faptele, principiile,
tehnicile şi efectele procurării şi cheltuirii fondurilor băneşti de către organele guvernamentale şi ale
administrării datoriei publice.

În concluzie, putem defini finanţele publice astfel:

o în sens larg ca fiind acele relaţii care au ca obiect regulile fundamentale, organele şi
procedurile care permit colectivităţilor publice îndeplinirea tuturor atribuţiilor lor cu ajutorul
mijloacelor financiare condiţia

o esenţială fiind ca aceste reguli şi procedee să se aplice într-un regim de drept public;

2
 o iar în sens restrâns reprezintă încasările şi plăţile băneşti de interes public necesare în
relaţiile cu statul şi alte instituţii publice.

3. Trăsăturile finanţelor publice

Finanţele publice prezintă următoarele trăsături:

o sunt relaţii care exprimă un transfer de resurse băneşti fără echivalent şi cu titlu
nerambursabil acestea fiind relaţiile financiare clasice care îşi găsesc reflectarea în bugetul de
stat, în bugetul asigurărilor sociale de stat, în bugetele locale sau în anumite fonduri publice
extrabugetare;

o sunt relaţii care exprimă un împrumut de resurse băneşti pe o perioadă de timp determinată,
pentru care se percepe dobândă, acestea fiind relaţii de credit mijlocite de bănci sau de alte
instituţii specializate;

o sunt relaţii care exprimă după caz, un transfer facultativ sau obligatoriu de resurse băneşti, în
schimbul unei contraprestaţii care depinde de producerea unui fenomen (eveniment)
aleatoriu,

aceste relaţii apar în procesul constituirii şi repartizării fondurilor de asigurări de bunuri, de persoane, de
răspundere civilă;

o sunt relaţii care apar în procesul formării şi repartizării fondurilor băneşti în vederea
desfăşurării de activităţi economice şi a dezvoltării acestora pe seama veniturilor realizate, a
creditelor bancare, a vânzării de acţiuni (părţi sociale) a emiterii de obligaţiuni sau pe alte căi
acestea fiind finanţele întreprinderilor.

4. Funcţiile finanţelor publice

Finanţele publice îndeplinesc următoarele funcţii:

• funcţia de repartiţie se realizează în procesul de formare şi repartizare a mijloacelor băneşti,

mai exact odată cu repartiţia produsului social şi cu cea a venitului naţional şi presupune două
momente:

✓ constituirea fondurilor din impozite, taxe, împrumuturi, etc. la care participă regiile
autonome, societăţile comerciale care au capital de stat, mixt sau privat, instituţiile
publice, persoanele fizice şi juridice rezidente sau străine, populaţia;

✓ distribuirea fondurilor financiare pe beneficiari: persoane fizice sau juridice, respectiv

pentru învăţământ, sănătate, cultură etc.;

• funcţia de control care are ca scop asigurarea respectării legii şi creşterea eficienţei economice
printr-o bună administrare a banului public astfel încât prin control se contribuie la realizarea
echilibrului monetar, valutar şi financiar în economie;

3
 • funcţia de reglare (stabilizare) are ca scop contracararea unor fenomene cu caracter
destabilizator (recesiunea, criza, şomajul) care perturbă procesele economice şi sociale,
respectiv stimularea evoluţiei pozitive a acestor procese.

5. Structura finanţelor publice

În structura finanţelor publice din cele mai vechi timpuri s-au evidenţiat două componente: veniturile
publice şi cheltuielile publice. Ca rezultat al evoluţiei istorice, a schimbărilor survenite în viaţa economică şi
socială de-a lungul timpului, în cele mai multe dintre statele contemporane cu economie naţional liberal
capitalistă şi regim politic parlamentar democrat structura finanţelor publice se prezintă astfel:

• bugetul de stat – ca act şi procedeu de corelare a cheltuielilor publice cu veniturile publice;

• finanţele locale şi bugetele unităţilor administrativ – teritoriale – menite a conferi o anumită

autonomie administraţiei publice locale;

• împrumuturile de stat sau creditul public care implică şi datoria publică – ca modalitate
excepţională de completarea veniturilor publice necesare satisfacerii trebuinţelor generale ale
societăţii;

• finanţele organizaţiilor internaţionale – constituite prin contribuţii băneşti ale statelor

membre

ale acestor organizaţii.

3. NOŢIUNI INTRODUCTIVE DE DREPT FINANCIAR

1. Noţiunea şi obiectul dreptului financiar

Vom defini dreptul financiar ca acea ramură a sistemului de drept public care cuprinde, ansamblul normelor
juridice instituite de stat şi care reglementează relaţiile sociale ce iau naştere în procesul constituirii,
repartizării şi utilizării fondurilor băneşti ale statului şi ale celorlalte instituţii publice, precum şi controlul
financiar al statului.

Obiectul dreptului financiar este determinat, în mod raţional, de componentele structurale ale finanţelor
publice cuprinzând: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, finanţele
instituţiilor publice, finanţele regiilor autonome, veniturile bugetare, cheltuielile bugetare, împrumuturile de
stat, controlul finanţelor publice .

2. Izvoarele dreptului financiar

În ştiinţele juridice conceptul de izvor al dreptului - în sens formal - desemnează formele de

exprimare a normelor juridice.

4
Izvoarele dreptului financiar sunt alcătuite din totalitatea actelor normative care reglementează raporturile
juridice financiare.

În raport de gradul de generalitate sau specificitate izvoarele dreptului financiar pot fi:

1. izvoare comune ale dreptului financiar cu alte ramuri de drept ca de exemplu: Constituţia,
legile ordinare, hotărârile Guvernului etc.;

2. izvoare specifice dreptului financiar ca de exemplu: Legea finanţelor publice, Legea privind
organizarea şi funcţionarea Curtea de Conturi, etc. .

3. Normele dreptului financiar

Putem defini norma de drept financiar ca fiind acea regulă de conduită stabilită sau recunoscută de stat care
cuprinde drepturile şi obligaţiile subiectelor participante la raportul de drept financiar şi a cărui respectare
este asigurată de autoritatea de stat.

Normele dreptului financiar au un caracter general, impersonal privind un număr nedeterminat de subiecte
de drept se aplică în mod repetat în timp ori de câte ori îndeplinesc condiţiile vizate de ele. Ca excepţie,
normele dreptului financiar pot avea şi caracter individual în vederea îndeplinirii anumitor necesităţi
financiare ca de exemplu legea bugetară cuprinde dispoziţii care stabilesc individual cuantumul bănesc al
unor transferuri, subvenţii, etc.

Normele dreptului financiar sunt adoptate de Parlament, Guvern precum şi de organele de specialitate ale
administraţiei de stat în legătură cu privire la constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti
publice.

Din punct de vedere al structurii logico-juridice, normele dreptului financiar cuprind

următoarele elemente:

1. ipoteza prevede descrierea clară, precisă a împrejurărilor, a faptelor sau a condiţiilor în care
apar relaţiile financiare pentru a se permite subiectelor raporturilor juridice să respecte regula
de conduită prescrisă în vederea realizării scopului urmărit;

2. dispoziţia prevede conduita subiectelor de drept vizate de aceste norme;

3. sancţiunea arată care sunt consecinţele nerespectării dispoziţiei.

Elementul specific al normei juridice financiare este sancţiunea. Ca atare menţionăm că sancţiunile
financiare pot fi:

1. sancţiuni comune, cele care sunt identice cu ale altor norme juridice şi anume: disciplinare

(mustrarea), administrative (amenda), pecuniare, penale (închisoarea);

2. sancţiuni specifice sunt măsuri de ordin financiar care se iau împotriva celor ce încalcă
legislaţia financiară şi fiscală şi anume: majorări de întârziere, amenda financiară, penalizări,
suspendarea finanţării de la buget, suspendarea finanţării investiţiilor, suspendarea creditării.
Clasificarea normelor juridice financiare. Normele juridice financiare pot fi clasificate astfel:

5
 1. Norme juridice imperative obligă subiectele de drept financiar să acţioneze într-un anumit fel.
Aceste norme se împart, la rândul lor, în două categorii:

a. norme juridice onerative care impun efectuarea anumitor operaţiuni financiare sau
săvârşirea anumitor acte financiare;

b. norme juridice prohibitive care interzic comiterea unor acte sau operaţiuni de natură
financiară ori cu implicaţii financiare,

2. Norme juridice permisive sunt cele care nici nu interzic, nici nu impun săvârşirea anumitor acte
financiare sau anumitor operaţiuni financiare.

3. Norme juridice supletive sunt cele care fie le permit subiectelor să-şi aleagă conduita de urmat
şi numai în caz contrar urmează să li se aplice prevederile normelor financiare care se încalcă în
lipsa manifestării de voinţă.

4. Raportul juridic de drept financiar

1. Definiţia raportului juridic de drept financiar

Raportul juridic de drept financiar constă în relaţiile sociale care iau naştere, se modifică şi se sting în
procesul constituirii, repartizării şi utilizării fondurilor băneşti ale statului şi care sunt reglementate de
normele juridice financiare.

Raporturile juridice financiare se nasc numai în cadrul activităţii financiare înfăptuite de stat şi de organele
sale. În cadrul acestor raporturi, fără excepţie, unul dintre subiecte este statul care intră în aceste raporturi
juridice de pe poziţia de purtător al autorităţii de stat. Această particularitate rezultă din poziţia de
subordonare a tuturor celorlalte subiecte participante faţă de subiectul purtător al autorităţii de stat.

Raporturile juridice financiare se nasc, se modifică şi se sting pe baza manifestării unilaterale de voinţă a
statului, prin forme specifice prevăzute de normele juridice financiare.

2. Clasificarea raporturilor juridice financiare.

În funcţie de sfera de cuprindere a finanţelor publice aceste raporturi pot fi:

a. raporturi juridice bugetare;

b. raporturi juridice fiscale;

c. raporturi juridice de creditare;

d. raporturi juridice bancare;

e. raporturi juridice de organizare a circulaţiei monetare;

f. raporturi juridice de asigurare prin efectul legii;

g. raporturi juridice de control financiar, etc. .

3. Conţinutul raporturilor juridice financiare

6
Conţinutul raporturilor juridice financiare constă în elementele constitutive ale acestor

raporturi. Aceste elemente constitutive sunt:

a. subiecte;

b. conţinut;

c. obiect.

Subiectele oricărui raport juridic presupun existenţa a cel puţin două persoane pentru ca un astfel de raport
să poată lua naştere, să se poată modifica sau stinge. Subiectele participante la raporturile juridice
financiare sunt:

a. statul ca organ de specialitate în activitatea financiară reprezentat prin: Ministerul Finanţelor

Publice, Agenţia Naţională de Control (Garda Financiară) şi Curtea de Conturi.

b. persoane fizice şi, sau juridice.

Persoanele fizice ca subiecte individuale titulare de drepturi şi obligaţii. Din această categorie fac

parte:

a. cetăţeni români;

b. persoane fizice străine rezidente (reprezentanţi diplomatici, reprezentanţi consulari,

reprezentanţi comerciali, doctoranzi, studenţi, apatrizi) ;

c. persoane fizice nerezidente (specialiştii, oameni de cultură, ştiinţă, artişti, sportivi, turişti).

7
Persoana juridică este subiectul colectiv de drept care întruneşte condiţiile cerute de lege
(patrimoniu propriu, organizare de sine stătătoare, obiect de activitate) pentru a fi titular de drepturi
şi obligaţii.

Din categoria acestor persoane juridice fac parte:

a. societăţi comerciale;

b. regii autonome;

c. instituţii publice;

d. asociaţii politice;

e. alţi agenţi economici.

Conţinutul raporturilor juridice financiare îl formează drepturile şi obligaţiile subiectelor participante

la aceste raporturi. Conţinutul acestor raporturi diferă de conţinutul altor raporturi juridice întrucât
se stabileşte în legătură cu necesitatea, constituirea şi repartizarea fondurilor băneşti ale statului.

Obiectul raporturilor juridice financiare este determinat de sfera largă a finanţelor publice pe de o
parte, iar pe de altă parte de faptele, actele normative şi operaţiunile specifice cu privire la
activitatea financiară şi fiscală. Astfel, acest obiect poate fi:

a) în prima situaţie: venituri publice, cheltuieli publice, politica fiscală, acţiuni de prognoză
şi organizare bugetară, de creditare, de control financiar, de circulaţie monetară, etc.;

b) în a doua situaţie plata unor sume de bani la care sunt obligate subiectele participante
la

raporturile juridice financiare.

Intrebari de control

1. Ce întelegem prin noțiunea de finanțe?

2. Care sunt trasaturile finanțelor publice?
3. Noţiunea, obiectul, ştiinţa şi izvoarele dreptului financiar
4. Normele de drept financiar.
5. Raporturile juridice de drept financiar.