Unitatea de învăţare 1.

Dreptul financiar – ramură a dreptului public

Cuprins
1.1.Introducere...................................................................................................................
1.2.Competenţe .................................................................................................................
1.3. Noțiunea de finanțe publice........................................................................................
1.4. Funcțiile finanțelor publice.........................................................................................
1.5. Trăsăturile finanțelor publice......................................................................................
1.6. Structura finanțelor publice.........................................................................................
1.7. Definiția Dreptului financiar.......................................................................................
1.8. Izvoarele Dreptului financiar......................................................................................
1.9. Normele Dreptului financiar.......................................................................................
1.10. Raporturile de Drept financiar..................................................................................
1.11. Activitatea financiară a statului................................................................................
1.12. Aparatul financiar.....................................................................................................
1.13. Rezumat ....................................................................................................................
1.14. Test de evaluare ........................................................................................................

1.1. Introducere
Unitatea de învăţare l îşi propune familiarizarea studenţilor cu aspectele teoretice
referitoare la finanțele publice și Dreptul financiar, precum și la legătura dintre
acestea.

1.2. Competenţele unităţii de învăţare

Parcurgerea primei unităţi de învăţare va permite studentului să:
 definească finanțele publice și să rezume evoluția istorică a acestei
noțiuni,
 enumere și să explice funcțiile și trăsăturile finanțelor publice,
 enunțe structura finanțelor publice,
 definească Dreptul financiar,
 identifice legătura dintre finanțele publice și Dreptul financiar,
 clasifice izvoarele Dreptului financiar,
 definească și să precizeze particularitățile normelor și raporturilor

1
 de drept financiar,
 rezume activitatea financiară a statului și să identifice limitele
intervenției statului în economie,
 descrie aparatul financiar.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

1.3. Noţiunea de finanţe publice

Etimologic, noţiunea de finanţe s-a format şi a evoluat din expresia latină financia
pecuniaria care înseamna a încheia o tranzacţie prin plata unei sume de bani. Mult mai târziu,
în sec. al XV-lea, termenul este întâlnit în Franţa cu înţelesul de venituri publice (finances),
răspândindu-se şi termenul finannciers cu înţelesul de arendaş de impozite.
Finanţele publice sunt formate din totalitatea relaţiilor sociale de natură
economică, ce apar în procesul realizării şi repartizării, în formă bănească, a resurselor
necesare statului pentru îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor sale. Aceste relaţii s-au
constituit, în toate timpurile, sub formă valorică banească.
În literatura de specialitate s-au conturat două concepţii privind finanţele publice.
Noţiunea clasică de finanţe publice. Este specifică perioadei de la sfârşitul sec. al XIX – lea
şi începutul secolului XX. Conform acestei concepţii statul îşi limitează intervenţia la funcţiile
sale tradiţionale: apărare naţională, diplomaţie, ordine publică şi justiţie.
Activitatea economică este considerată a fi apanajul întreprinderilor private, orice participare
a statului la activitatea economică fiind contraindicată. Viaţa economică se desfăşoară potrivit
principiului laissez faire, iar cheltuielile publice trebuie restrânse la minimum. Este vorba
despre aşa-zisă concepţie a guvernului ieftin sau a statului jandarm conform căreia venitul
naţional trebuie folosit pentru dezvoltarea industriei şi a comerţului şi nu trebuie risipit pentru
activităţi neproductive. Rolul finanţelor publice constă în asigurarea resurselor necesare
funcţionării instituţiilor publice. Principiul laissez faire sau principiul mâinii invizibile este
principiul autoreglării activităţii economice. Mâna invizibilă armonizează interesele tuturor
indivizilor. Adam Smith, economistul clasic cu cea mai profundă capacitate de a înţelege
natura sistemului socio-economic, a considerat însă că un sistem concurenţial este dependent

2
de un cadru legal impus de stat, care trebuie să garanteze proprietatea şi justiţia socială. Nu
este exclus nici rolul statului ca producător de bunuri şi servicii, dar numai atunci când se
dovedeşte mai eficient decât sectorul privat. Astfel, teoria economică clasică conţine în
germene reperul determinării nivelului optim de intervenţie guvernamentală în desfăşurarea
activităţii economice.
Finanţele publice moderne. După primul razboi mondial, locul statului neintervenţionist a
fost luat de statul interveţionist sau statul providenţă, remarcându-se prin rolul său activ în
influenţarea proceselor economice.
Astfel, Maurice Duverger afirma că statul modern nu se mărgineşte la sarcinile militare,
poliţieneşti tradiţionale. El intervine în viaţa socială pentru a stimula producţia în perioada
de criză, pentru a impiedica creşterea preţurilor şi a menţine puterea de cumpărare a
monedei în perioada inflaţiei, pentru a asigura, în tot timpul, o cât mai bună utilizare a
bogaţiilor ţării şi repartizarea venitului naţional.
Este recunoscută apartenenţa finanţelor publice la ştiinţele economice, dar în acelaşi
timp finanţele publice au legătură şi cu stiinţele juridice.
 Astfel, prelevările de resurse băneşti de la persoanele fizice şi juridice la fondurile
publice se fac, în majoritatea cazurilor, prin constrângere, fără contraprestaţie
şi cu titlu nerambursabil. Aceasta duce la diminuarea patrimoniului plătitorilor şi
de aceea prelevările trebuie să fie stabilite de autorităţile publice competente şi să
îmbrace o forma juridică adecvată – lege, ordonanţă, etc. – opozabilă tuturor
membrilor societăţii.
 De asemenea, atribuirea unor sume de bani unor persoane fizice sau juridice de la
fondurile publice trebuie facută în scopuri bine determinate şi în condiţii precise,
stabilite prin acte ale puterii legiuitoare şi a celei executive.
 În al treilea rând, toate problemele privind bugetul de stat trebuie cuprinse într-o
lege specială – legea bugetară anuală.
 Nu în ultimul rând, trebuie amintit că metodele de gestionare a sectorului public,
răspunderile persoanelor care mânuiesc bani sau alte valori publice, raporturile
dintre unităţile publice şi dintre acestea şi cele private se reglementează tot prin
acte ale autoritătilor publice.

3
 1.4. Funcţiile finanţelor publice

Finanțele publice îndeplinesc două funcții importante: funcția de repartiție și funcția

de control.
Funcţia de repartiţie se realizează în două etape.
a. Constituirea fondurilor băneşti ale statului, etapă la care participă:
- regii autonome şi societăţi comerciale cu capital de stat,
- societăţi comerciale cu capital privat sau mixt,
- organizaţii cooperatiste şi organizaţii cu scop lucrativ,
- instituţiile publice şi unităţi subordonate acestora,
- populaţia.

Exemple

Sunt instituţii publice Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele,

celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice,
instituţii publice autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora,
indiferent de modul de finanţare a acestora.

b. Distribuirea (repartiţia) finanţelor publice care constă în distribuirea fondurilor

baneşti pe beneficiari.
Întrucât nevoile sociale (cererea) întrec resursele (oferta) posibil de procurat pe plan
naţional este necesar ca autorităţile publice competente să trieze cererile formulate de
organele centrale şi locale şi să stabilească priorităţile. Prin intermediul banului public se
realizează o largă distribuire a veniturilor între membrii societăţii, în scopul corectării
inegalităţilor existente între indivizi (prin măsuri de protecţie socială) .
Funcţia de control – are o sferă de manifestare mai largă decât prima etapă întrucât pe
lângă constituirea şi repartizarea fondurilor băneşti vizează şi modul de utilizare a resurselor
respective.

4
 Exemple

Controlul financiar urmăreşte:

- provenienţa resurselor şi destinaţia acestora,
- nivelul la care ele se constituie,
- titlul cu care se mobilizează şi cel cu care se repartizează,
- gradul de distribuire al fondurilor între sferele de activitate, sectoarele
sociale şi membrii societăţii,
- modul de asigurare a echilibrului între cererea şi oferta de resurse,
- legalitatea operaţiunilor vizând constituirea, repartizarea şi utilizarea
banului public.

Funcţia de control a finanţelor publice are drept scop asigurarea respectării legilor,
creşterea eficienţei economice printr-o mai bună administrare a banului public, realizarea
echilibrului monetar, valutar şi financiar în economie. Controlul este exercitat de organele
specializate ale statului: Ministerul Finanţelor Publice prin instituţiile subordonate, cum ar fi
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) și Direcția Generală Antifraudă Fiscală;
Curtea de Conturi, alte instituţii cu atribuţii de control.

1.5. Trăsăturile finanţelor publice

Finanţele au apărut odată cu statul, întrucât orice structură politică are nevoie, la
constituirea ei, de mijloace materiale şi băneşti, pentru întreţinerea aparatului propriu. Pentru
a menţine această forţă publică, sunt necesare contribuţii din partea cetăţenilor sub forma
impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate la bugetul de stat potrivit legii şi care
alcătuiesc finanţele publice. Aşa cum am precizat în secţiunile anterioare, finanţele publice
sunt raporturi social – economice care apar în legatură cu constituirea şi utilizarea resurselor
necesare funcţionării şi dezvoltării generale a societăţii.
Trăsăturile finanţelor publice sunt următoarele:
1. Sunt relaţii cu caracter economic întrucât ele apar în procesul formării,
repartizării şi utilizării produsului social.
2. Apar în formă bănească deoarece procesul de producţie, de circulaţie a
mărfurilor, repartiţia produsului social, relaţiile de schimb, retribuirea muncii,
relaţiile dintre agenţii economici şi dintre aceştia şi persoanele fizice se exprimă

5
 prin intermediul banilor, în cadrul unor relaţii băneşti. Noţiunea de finanţe sau
relaţii financiare nu poate fi confundată, însă, cu cea de bani sau relaţii băneşti.
Banii sunt o marfă, în timp ce finanţele sunt relaţii de constituire, repartizare
şi utilizare a mijloacelor băneşti.
3. Sunt relaţii fără echivalent, ele nu presupun o contraprestaţie directă, din partea
subiectului beneficiar al mijloacelor băneşti.
4. Sunt relaţii cu titlu nerambursabil întrucât mijloacele băneşti repartizate şi
utilizate de subiectele beneficiare nu se rambursează.

1.6. Structura finanţelor publice

În conformitate cu art.1 alin.(2) din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice,

modificată şi completată, finanţele publice au următoarea structură:
- bugetul de stat,
- bugetul asigurărilor sociale de stat,
- bugetul fondurilor speciale,
- bugetul trezoreriei statului,
- bugetul instituţiilor publice autonome,
- bugetul instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat,
- bugetul instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii,
- bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi
ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice,
- bugetul fondurilor externe nerambursabile.
Aceste dispoziţii se coroborează cu dispoziţiile art.1 alin.(2) din Legea nr.273/2006
privind finanţele publice locale, potrivit cărora finanţele publice locale au următoarea
structură:
- bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti,
judeţelor şi municipiului Bucureşti,
- bugetul instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetele locale,
- bugetul instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii,
- bugetul împrumuturilor externe şi interne pentru care rambursarea, plata dobânzilor,
comisioanelor, spezelor şi a altor costuri se asigură din bugetele locale,
- bugetul fondurilor externe nerambursabile.

6
 În consecință, putem vorbi despre finanţe publice constituite la nivel central şi finanţe
publice locale.

1.7. Definiţia Dreptului financiar

Dreptul financiar poate fi definit ca fiind ansamblul normelor juridice care

reglementează relaţiile de constituire, repartizare şi utilizare a fondurilor băneşti ale
statului, destinate îndeplinirii funcțiilor și sarcinilor sale.
Altfel spus, Dreptul financiar reprezintă ansamblul normelor juridice care
reglementează finanțele publice.

1.8. Izvoarele Dreptului financiar

Totalitatea actelor normative care reglementează raporturile juridice financiare

alcătuiesc izvoarele dreptului financiar.
În raport cu gradul de generalitate sau specificitate, aceste izvoare se clasifică în :
- izvoare ale dreptului financiar comune şi altor ramuri de drept,
- izvoare specifice dreptului financiar
 Izvoare ale dreptului financiar comune şi altor ramuri de drept
1. Constituţia sau legea fundamentală a ţării cuprinde dispoziții referitoare la
finanțele publice în Titlul IV intitulat Economia și finanțele publice. Astfel, sunt
reglementate:
 elaborarea proiectelor bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și
bugetelor locale,
 aprobarea și executarea bugetului public national, a bugetului asigurărilor sociale
de stat și a bugetelor locale,
 competenţele organelor administrației publice centrale și locale cu privire la
gestiunea banului public,
 controlul execuţiei bugetare,
 organizarea, funcționarea și competențele Curții de Conturi,
 principiul echilibrului bugetar,
 principiul legalității impunerii,

7
  folosirea contribuțiilor la fondurile speciale,
 moneda națională este leul, iar subdiviziunea acestuia este banul.
Totodată, Capitolul III din Titlul II din Constituția României, intitulat Îndatoririle
fundamentale, statuează obligația cetățenilor de a contribui prin impozite și taxe, stabilite prin
lege, la cheltuielile publice.

A se vedea dispozițiile constituționale privitoare la funcționarea

mecanismului economico-financiar.

2. Alte izvoare ale dreptului financiar sunt legile speciale, hotărârile şi ordonanţele
de guvern care conţin dispoziţii cu caracter financiar.
 Izvoare specifice dreptului financiar sunt acele acte normative care reglementează
relaţiile financiare.
Legea cadru în domeniul finanţelor publice o constituie Legea nr. 500/2002 privind
finanţele publice, modificată şi completată, care cuprinde principiile şi normele de bază ale
activităţii financiare a statului. Astfel, Legea finanţelor publice cuprinde dispoziții privitoare
la:
- noțiunea de sistem bugetar,
- definiția legală a unor termeni și expresii,
- veniturile și cheltuielile bugetare,
- principii, reguli și responsabilități în domeniul bugetar,
- procesul bugetar (procedura bugetară),
- finanțele instituțiilor publice,
- contabilitatea publică, regimul veniturilor și fondurile speciale,
- răspunderea în domeniul financiar.
Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, modificată şi completată,
constituie un alt izvor specific impotant al dreptului financiar. Ea stabileşte principiile, cadrul
general şi procedurile privind formarea, adminisrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor
publice locale precum şi responsabilităţile autorităţilor administraţiei publice locale şi ale
instituţiilor publice cu atribuții în domeniul finanţelor publice locale.

8
 Izvoare ale Dreptului financiar sunt şi Codul fiscal (Legea nr. 227/2015 privind Codul
fiscal) şi Codul de procedură fiscală (Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură
fiscală), adoptate în anul 2015 și intrate în vigoare la 01.01. 2016, modificate şi completate,
care reglementează impozitele şi taxele percepute în România, activitatea de administrare a
acestora și competenţa organelor fiscale.
Alături aceste legi-cadru există şi alte legi care reglementează relaţiile financiare ale
statului, cum ar fi Legea nr.312/2004 privind Statutul BNR ori Legea nr.241/2005 pentru
prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. De asemenea, importante reglementări ale
relaţiilor financiare sunt cuprinse în acte normative emise de guvern sau organe de
specialitate din domeniul financiar şi bancar, cum ar fi O.G. nr.119/1999 privind auditul
intern şi controlul financiar preventiv și regulamentele emise de Banca Naţională a României
cu privire la operaţiunile cu numerar ori cu valută.

1.9. Normele Dreptului financiar

Norma de drept financiar este o regulă de conduită stabilită de către stat,

cuprinzând drepturile şi obligaţiile subiectelor participante la raportul de drept
financiar şi a cărei respectare este asigurată de autoritatea de stat.
Normele juridice financiare sunt adoptate de organul legislativ, de guvern şi de alte
organe ale administraţiei de stat. Majoritatea normelor juridice financiare sunt
imperative.
Conţinutul normei juridice financiare. În ceea ce priveşte construcţia externă, dată
de modul de exprimare al actelor normative, aceasta cuprinde: capitole, secţiuni, articole,
aliniate, paragrafe. Norma de Drept financiar are structura logico – juridică alcatuită din :
ipoteză, dispoziție și sancțiune. Elementul specific al normei juridice financiare este
sancţiunea, în dreptul financiar existând sancţiuni specifice:
- amenda fiscală,
- majorări de întârziere,
- suspendarea finanţării,
- suspendarea creditării,
- limitarea operaţiunilor bancare,
- majorarea dobânzilor,
- rambursarea creditelor înainte de scadenţă,

9
 - supravegherea activităţii economico – financiare.
Sancţiunile se constată şi se aplică de către organele financiare şi bancare persoanelor
fizice şi juridice, subiecte ale raporturilor juridice financiare.

1.10. Raporturile de Drept financiar

Raporturile juridice financiare sunt formate din relaţiile sociale care iau naştere,
se modifică şi se sting în procesul constituirii, repartizării şi utilizării fondurilor băneşti
ale statului şi care sunt reglementate de normele juridice financiare.

Exemple

Raporturile de drept financiar pot fi:

 raporturi juridice bugetare,
 raporturi juridice fiscale,
 raporturi juridice de creditare,
 raporturi juridice bancare,
 raporturi juridice de organizare a circulaţiei monetare,
 raporturi juridice valutare,
 raporturi juridice de control financiar.

Elementele constitutive ale raporturilor juridice financiare sunt: subiectele, conținutul

și obiectul.
 Subiectele participante la raporturile de drept financiar sunt următoarele: statul, pe
de o parte, şi persoane fizice şi persoane juridice, pe de altă parte.
Statul este reprezentat printr-un organ de specialitate în activitatea financiară, investit
cu atribuţii în procesul de constituire, repartizare şi utilizare a fondurilor băneşti ale statului.
Fără excepţie, unul dintre subiecte este întotdeauna statul, printr-un organ de specialitate care
intră în raportul juridic de pe poziţia de purtător al autorităţii de stat. Această particularitate
crează o poziţie de subordonare a celorlalte subiecte participante faţă de subiectul purtător al
autorităţii de stat. Raporturile de drept financiar se nasc, se modifică şi se sting pe baza
manifestării unilaterale de voinţă a statului. Această particularitate dă posibilitatea

10
executării directe a creanţelor fiscale de către organele de stat, fără a fi necesară o hotarâre
judecatorească.
Persoanele fizice pot fi: cetăţeni români, persoane fizice străine cu domiciliul în
România, persoane fizice străine fără domiciliu în România.
Persoanele juridice participante la raporturile de drept financiar sunt: regii autonome,
societăţi comerciale (cu capital se stat, mixt şi privat; române, străine sau mixte), instituţiile
publice, unităţile cooperatiste, asociaţiile obşteşti şi politice, alţi agenţi economici organizaţi
ca persoane juridice.
 Conţinutul raporturilor de drept financiar îl formează drepturile şi obligaţiile
subiectelor participante.
 Obiectul raporturilor de drept financiar îl constituie, în principal, plata unor sume
de bani la care sunt obligate subiectele participante la raporturile juridice
financiare, dar și acţiuni de prognoză şi organizare bugetară, acţiuni de creditare,
de control financiar şi de circulaţie monetară.

1.11. Activitatea financiară a statului

Statul intervine în economie, direct şi indirect, astfel încât:

- asigură cadrul juridic legislativ pentru desfăşurarea activităţii economice,
- asigură condiţiile de exercitare a liberei iniţiative,
- ia măsuri pentru a susţine economia în ansamblu sau numai unele domenii sau
ramuri,
- acordă subvenţii,
- mediază conflicte de muncă.
Totuşi, marja implicării statului în economie este limitată din următoarele motive:
- este rezultatul unui raport de interese foarte fragil, între cei pro şi contra unei
implicări,
- economia în ansamblul său este o realitate formată din acţiunea a numeroşi
agenţi economici, cărora statul nu le poate dicta ce să facă, libertatea lor fiind
sacră şi inviolabilă,
- organele administraţiei de stat centrale şi locale, pot să acţioneze în limita
autonomiei lor, ceea ce determina o limitare generală a implicării statului în
economie.
Statul intervine în economie prin diferite mijloace:

11
 - bugetul central,
- bugetele locale,
- sistemul fiscal,
- creditul,
- acțiuni de programare economică.
Cea mai amplă implicare a statului în economie se realizează prin resursele sale, în
momentul constituirii şi cel al cheltuirii lor. Bugetul este un tabel cu două părţi: venituri şi
cheltuieli, fiecare fiind detaliate pe capitole, adică pe surse de venituri şi obiective de
cheltuieli. Bugetul se stabileşte anticipat pe un an, iar veniturile şi cheltuielile sunt
prevăzuteîn funcţie de evoluţia pe care se estimează că o va avea economia. În elaborarea şi
execuţia bugetului se urmăreşte echilibrarea veniturilor şi a cheltuielilor. În situația în care
cheltuielile depăşesc veniturile, bugetul este deficitar, iar statul recurge la emisiunea de bani
fără acoperire în bunuri şi servicii (generând inflaţie) sau la împrumuturi (acumulându-se
datoria publică). Dacă veniturile depăşesc cheltuielile, bugetul este excedentar. Peste un
anumit nivel, excedentul bugetar poate avea şi el efecte negative dacă lasă nefolosite sau
amână folosirea unor resurse financiare care ar putea contribui la creşterea producţiei de
bunuri şi servicii.

1.12. Aparatul financiar

Lato sensu, aparatul financiar cuprinde totalitatea organelor statului care contribuie sau
înlesnesc înfăptuirea activităţii financiare, organe prin care se aplică politica financiară a
statului. Acestea sunt organe cu competenţă generală, cu importante atribuţii în domeniul
finanţelor publice. Din această categorie fac parte: Preşedenţia, Parlamentul, Guvernul,
Consiliile locale şi serviciile publice locale, ministerele, celelalte organe centrale şi locale ale
administratiei de stat şi instituţiile publice de subordonare centrală şi locală.
Stricto sensu, aparatul financiar cuprinde organismele de specialitate ale statului, cu
atribuţii în domeniul financiar. Este vorba despre organe cu competenţă specială, cu atribuţii
exclusive în domeniul finanţelor publice. Din această categorie fac parte:
 organele centrale de specialitate : Ministerul Finanţelor Publice şi instituţiile
aflate în subordonarea sau sub autoritatea acestuia, Curtea de Conturi a Romaniei,
alte organe de specialitate.

12
 organele teritoriale de specialitate: Direcţiile generale regionale ale finanţelor
publice, Administrații județene, Servicii municipale și orășenești, Birouri
comunale. Dintre obiectivele organelor statului care alcătuiesc aparatul financiar
amintim:
- administrarea finanţelor publice,
- realizarea şi menţinerea echilibrului financiar, monetar şi valutar al ţării,
- asigurarea eficienţei economice la nivel naţional,
- efectuarea de studii, analize, prognoze,
- satisfacerea cerinţelor sociale şi culturale,
- constituirea şi repartizarea resurselor,
- apărarea integrităţii fondurilor publice.

Rezumat

Finanţele publice sunt formate din totalitatea relaţiilor sociale de natură economică,
ce apar în procesul realizării şi repartizării, în formă bănească, a resurselor necesare
statului pentru îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor sale. Aceste relaţii s-au constituit,
în toate timpurile, sub formă valorică banească.
Finanțele publice îndeplinesc două funcții: funcția de repartiție și funcția de control.
Finanțele publice au următoarele trăsături: sunt relații cu caracter economic, sunt
exprimate în formă bănească, sunt relații fără echivalent și au caracter
nerambursabil.
Structura finanțelor publice este precizată de art. 1 alin. 2 din Legea finanțelor
publice nr. 500/2002.
Dreptul financiar poate fi definit ca fiind ansamblul normelor juridice care
reglementează relaţiile de constituire, repartizare şi utilizare a fondurilor băneşti ale
statului, destinate îndeplinirii funcțiilor și sarcinilor sale, adică norme juridice care
reglementează finanțele publice.
Dreptul financiar are izvoare specifice și izvoare comune și altor ramuri de drept.
Norma de drept financiar este o regulă de conduită stabilită de către stat, cuprinzând
drepturile şi obligaţiile subiectelor participante la raportul de drept financiar şi a
cărei respectare este asigurată de autoritatea de stat.
Raporturile juridice financiare sunt formate din relaţiile sociale care iau naştere, se

13
modifică şi se sting în procesul constituirii, repartizării şi utilizării fondurilor băneşti
ale statului şi care sunt reglementate de normele juridice financiare.
Statul intervine în economie,dar marja implicării acestuia este limitată. Cea mai
largă implicare a statului în economie este realizată prin intermediul bugetului.
Activitatea statului este de neconceput fără existența aparatului financiar al acestuia
care cuprinde organe cu competență generală și organe cu competență specială.

Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Rezumați concepția clasică asupra finanțelor publice.
2. Care este elementul specific al raporturilor juridice financiare?
3. Ce este bugetul?

14