Dreptul Financiar Conspect

Tema 1 – Finante Publice

1.1 Notiunea de finante publice
1.1.Noțiunea de ,,finanţe publice"

Termenul finanțe îşi are originea în limba latină. Se presupune că noţiunea de finanțe provine de
la cuvintele latineşti ,,finis". finare "sau ,,fiare", care au semnificația ,,termen de plată". În
secolele al XIII-lea şi al XIV-lea se foloseau finatio, financias şi financia precuniaria, în sensul
de ,,plată în bani expresiile a unei obligații legale". În Franța, în secolul al XV-lea, se foloseau
expresiile hommes de finances şi financiers, pentru denumirea arendaşilor de impozite şi a
persoanelor care încasau impozitele regelui; finance însemna un venit al statului, iar finances –
întregul patrimoniu al statului. În limba germană, în secolele al XV-lea - al XVII-lea se întâlneau
expresiile Finanz, care înseamnă plată în bani, Finanzer, care desemna pe cămătar (zaraf,
zgârcit).

Cu timpul termenul finante a căpătat un sens foarte larg, incluzând: bugetul statului, creditul,
operațiile bancare şi de bursă ş.a., adică resursele, relațiile şi operaţiile băneşti.

Existenţa finanţelor este strâns legată de existența statului şi de folosirea banilor şi a formelor
valorice în repartiţia venitului național. De la aparitia primelor elemente de finanțe - la punctul
de intersecție dintre orânduirea comunei primitive şi orânduirea sclavagistă şi până în prezent,
finantele au fost parte componentă a sistemului relațiilor economice.

Faptul ca finantele au apărut la o anumita treapta de dezvoltare a societatii, când s-au manifestat
anumite condiții și au evoluat in functie de schimbările permanente ale conditiilor initiale,
reflecta caracterul istoric al acestora.

Conditiile care au stat la bază şi au facut posibila aparitia şi dezvoltarea finantelor constau in:

a) aparitia şi dezvoltarea relațiilor marfa-bani, in masura sa permită forma rea şi utilizarea

resurselor statului in forma bánească;

b) aparitia statului care, pentru indeplinirea functiilor şi a sarcinilor sale, avea nevoie de resurse
ce nu existau in cadrul relatiilor existente anterior.

Având în vedere faptul ca in tarile bazate pe economia de piață cea mai mare parte a mijloacelor
de producție se afla in proprietatea privata, este necesar de a face o delimitare clară între
domeniul public şi domeniul privat al statului, ca mai apoi să se facă o delimitare între finanțele
publice şi cele private.

Domeniul public include acele bunuri, care au utilitate publică, sunt bunuri de care cetățenii se
folosesc in ,,general", in mod gratuit, ,,de regula" aces te bunuri nu aduc venituri, pe când
cheltuielile de întreținere a lor sunt destul de mari (ex. drumuri, parcuri, monumente, clădiri
publice ş.a.).
 Domeniul privat include acele bunuri pe care statul le deține ca orice proprietar şi aceste bunuri
sunt aducătoare de venituri (ex.: terenuri, clădiri ş.a.).

5. Creditul public - care reprezintă o totalitate de norme juridice cu privire la acumularea de către
stat a unor mijloace băneşti disponibile la persoane fizice şi juridice. La fel relațiile de creditare în
sfera publică se referă şi la situația acordării de către stat a unor garanţii la împrumuturi interne şi
externe¹². La etapa actuală, împrumuturile de stat sunt un element absolut necesar, mai ales în
conditiile unui deficit bugetar cronic cu care se confruntă RM în ultimii ani.

Trăsăturile caracteristice ale finanţelor publice:

- Sunt relații sau raporturi cu caracter economic, întrucât ele apar în sul formării, repartizării şi
utilizării produsului social.

- Sunt relații ce îmbracă o forma bănească, întrucât ele apar în procesul de producție-reproducție
şi circulație a mărfurilor, apar în procesul retribuirii muncii, în relaţiile dintre autorităţile publice,
instituţiile publice, agenții economici şi populație. Noțiunea de finanțe sau relații financiare nu
poate fi confundată cu cea de bani sau relații băneşti. Banii reprezintă, după cum se ştie, o marfă,
desigur, o marfă cu calităţi speciale, în timp ce finanțele sunt relații de constituire, repartizare şi
utilizare a mijloacelor băneşti¹³.

Sunt relații fără echivalent, întrucât nu presupun în mod necesar o contraprestaţie directă din partea
subiectului beneficiar al mijloacelor băneşti (ex.: o societate comercială, care a vărsat la buget o
sumă de bani cu titlu de impozit sau taxă, nu are dreptul să solicite statului nicio prestație de egală
valoare şi imediată).

- Mijloacele băneşti sub care se prezintă relaţiile financiare nu se rambursează (ex.: sunt mijloacele
de formare ale bugetului public naţional sau transferurile către populaţie sub formă de salarii,
pensii, burse, alocații etc.). Totuşi, de la această regulă, sunt şi anumite excepții (ex.:
împrumuturile publice, TVA).

1.4. Funcțiile finantelor publice

In literatura de specialitate, există doua abordări principale ale functiilor finanţelor publice.

Prima, expusa in manualele de finante publice semnate de autori români şi ruşi, consideră că
finanțele publice işi indeplinese misiunea prin funcția de control.

A doua, susținută de autorii occidentali, arată că finanțele publice işi realizează misiunea prin
funcția de alocare, funcția de stabilizare şi funcția de distribuire.

In corespundere cu primul mod de abordare, finanțele publice îndeplinesc două funcții-funcția de

repartitie şi funcţia de control.

Funcția de repartiție - a finantelor publice cunoaşte două faze distincte, dar care sunt strâns
legate intre ele, e vorba de constituirea fondurilor băneşti şi de distribuirea acestora.
Prima fază-formarea fondurilor de resurse financiare publice. La constituirea fondurilor băneşti
participă următorii subiecți: societățile comerciale, indiferent de forma de proprietate asupra
capitalului statutar şi de forma organizatorico-juridică; instituțiile publice şi unitățile subordonate
acestora; populația. Aceşti subiecţi contribuie la formarea fondurilor băneşti prin: impozite, taxe,
contribuții de asigurări medicale, contribuții de asigurări sociale, amenzi, penalități; majorări de
întârziere, dobânzi, donații etc.

A doua faza- distribuirea fondurilor de resurse financiare publice pe beneficiari - persoane fizice
şi juridice. Prin repartiţia produsului național brut se intelege atât distribuirea primară cât şi
redistribuirea acestuia.

Distribuirea primară a produsului național brut constă în împărțirea acestuia între participanții
nemijlociți la procesul producției materiale (de ex.: salariații băncile primesc ratele de credit
scadente şi dobânzile pentru creditele acordate).

Procesul redistribuirii produsului național brut cuprinde două faze: mobili zarea şi dirijarea unei
părți din produsul național brut deja distribuit.

Mobilizarea (prima fază) cuprinde acele relații social-economice exprimate valoric (instrumente
bancare şi financiare), cu ajutorul cărora se atrage, prin mecanismul economic, financiar şi bancar,
prin organele financiare şi bancare, prin sistemul prețurilor, precum şi pe calea prestărilor de
servicii o parte din veniturile agenților economici, adică are loc formarea fondurilor financiare şi
bancare.

Dirijarea (a doua fază) cuprinde relațiile băneşti prin intermediul cărora sunt dirijate şi folosite
aceste fonduri băneşti - împreună cu o parte a resurselor băneşti mobilizate în procesul distribuirii
produsului național brut - către sfera social-culturală, administrație, ordine publică, apărare
națională, precum şi în mod diferentiat catre grupele de populație care nu au primit niciun venit
sau au primit venituri insuficiente in procesul distribuirii primare a produsului național brut.

Funcția de control exercitarea funcției de control este determinată de faptul ca fondurile

financiare, care se formează la dispoziția statului, aparțin in tregii societăți. Funcția de control a
finantelor se exercită asupra tuturor unitatilor productive și neproductive, determinând şi
verificând întrebuințarea rațională a resurselor materiale, de muncă şi băneşti, stimulând creşterea
producţiei şi a rentabilității. În cadrul instituțiilor publice, controlul urmăreşte determinarea cât
mai exactă a cheltuielilor care urmează să fie finanţate. Funcţia de control se exercita prin
intermediul unor organe specializate ale statului: Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a
Moldovei, Curtea de Conturi, Inspecția Financiară, Serviciul Fiscal, Serviciul Vamal. Acestor
organe le revine sarcina de a verifica apărarea integrității avutului public, legalitatea, necesitatea,
oportunitatea şi eficiența utilizării fondurilor financiare de către agenții economici, instituțiile
publice şi priva te, respectarea obligatiilor față de bugetul public național, față de creditori.

In concluzie, putem menționa faptul că funcția de control este strâns legată de funcţia de repartiție,
dar are o sferă de manifestare mult mai largă decât prima, deoarece vizează, pe lângă constituirea
si repartizarea fondurilor băneşti ale statului, şi modul de utilizare a acestora.
Totodată, controlul exercitat de finanțele publice contribuie la realizarea echilibrului monetar,
valutar şi financiar în economie.
In literatura occidentală de specialitate, finanțele publice sunt tratate ca o componentă
indispensabilă a intervenționismului economic care se implică activ in solutionarea problemelor
economice complexe, şi anume: combaterea inflaţiei şi a şomajului, asigurarea stabilității
economice în timpul recesiunilor economice, finanţarea activităților şi acţiunilor de interes
public, redistribuirea veniturilor între grupurile sociale cu venituri mari şi cele cu venituri mici,
expansiunea externă a capitalurilor etc. Corespunzător, sunt cercetate trei funcții ale finanţelor
publice - funcția de alocare, funcția de distributie, funcția de stabilizare. În contextul occidental,
finanțele publice sunt abordate nu doar ca o ştiinţă financiară, dar şi ca una politică şi socială.

În cele ce urmează, vom expune conținutul succint al acestor trei funcții. Functia de alocare
corespunde obiectivelor considerate ,,clasice" ale puterilor publice. Puterile publice întotdeauna
au fost nevoite să facă față anumitor cheltuieli corespunzătoare sarcinilor administrative
tradiționale (administraţie generală, poliție, justiție, apărare națională). În acest fel este asigurată
producerea unor bunuri publice şi funcţionarea unor servicii publice care nu pot fi satisfăcute de
inițiativa particulară, fie pentru că aceste servicii nu constituie obiectul unor cereri individuale şi
al unor oferte divizibile şi, ca urmare, nu pot genera preturi individuale (un caz tipic este cel al
apărării naționale), fie pentru ca semnificația acestor bunuri şi servicii publice este majoră pentru
dezvoltarea şi stabilitatea societății (de ex.: servicii publice de învățământ şi securitate socială).

Funcţia de alocare, presupunând asigurarea eficientă a bunurilor publice, ridica probleme de care
știința economică este preocupată în mod traditional, problema distributiei fiind cea mai dificilă.
În plus, chestiunile legate de distributie reprezintă, frecvent, punctul principal al controverselor
în punerea la punct a politicilor publice, în particular, problemele de distribuție joacă un rol
determinant în elaborarea politicilor fiscale si de transfer.

Distributia veniturilor primare, în absența unei politici de ajustare a situaţiei dominante generată
de distribuție, depinde, în primul rând, de abilităţile personale, de patrimoniul sau capitalul aflat
în proprietatea individului şi de procesul formării preţurilor la factorii de producție. Această
distribuție răspunde unui principiu de justiţie fondat pe ideea ,fiecăruia după aportul său". Dar
respectarea acestui unic principiu ar fi condus la numeroase inegalități între indivizii care au
capitaluri şi/sau abilități ce le permit obţinerea unor remunerări ridicate pentru factorii de
producţie şi indivizii care nu pot aduce un aport productiv (bolnavi, infirmi, şomeri sau persoane
în vârstă) sau ale căror venituri primare sunt reduse în raport cu cheltuielile lor familiale.

Funcţia de redistribuire a veniturilor s-a dezvoltat, în special, după cel de al Doilea Război
Mondial datorită preocupării de justiţie socială şi sub influenţa ideilor keynesiste, conform cărora
puterile publice, redistribuind veniturile în profitul categoriilor sociale defavorizate, susţin
creşterea consumului întregii natiuni. Redistribuirea se bazeaza pe mecanismele de securitate
sociala, pe fiscalitate (adică pe progresivitatea impunerii veniturilor) şi pe anumite cheltuieli
bugetare care sunt destinate familiilor nevoiaşe (de ex.: ajutoare sociale).

Din punct de vedere istoric, cea mai recentă şi, în unele privințe, cea mai importantă funcție a
statului este cea de stabilizare a economiei, adică susţinerea economiei private pentru a obține
atât folosirea deplină a resurselor, cât şi un nivel stabil al prețurilor. Practic, politica de
stabilizare urmăreşte realizarea unui compromis rezonabil între două obiective adesea
contradictorii: folosirea deplină a forței de muncă (reducerea şomajului) şi o inflație moderată.
Inspirată în mod direct din teoriile keynesiste, politica de stabilizare a fost utilizată pe larg în
ţările occidentale dezvoltate după cel de-al doilea război mondial şi până la începutul anilor '80
ai secolului XX. Ea s-a concretizat în încurajarea cererii, când şomajul devenea semnificativ, şi
în reducerea cererii, când inflaţia devenea ameninţătoare. În anii '80, însă, unele ţări (de ex.:
SUA şi Marea Britanie) s-au dezis de politica de stabilizare (ca urmare a carenţelor acesteia),
înlocuind-o cu strategia financiară pe termen mediu (Medium-Term Financial Strategy).

În încercarea de a soluționa dezechilibrele economice, statul urmăreşte realizarea stabilizării

economice prin utilizarea instrumentelor politicilor monetare şi fiscale.

Internationalizarea economiei a redus capacitatea guvernelor nationale de a implementa politici

de stabilizare economică. Pentru a fi eficiente, astfel de politici trebuie realizate la o scară
globală prin intermediul autorităţii supranationale. De asemenea, formarea Uniunii Europene a
condus la necesitatea conjugării eforturilor ţărilor-membre în armonizarea unor instrumente ale
politicii de stabilizare.

1.5. Activitatea financiară a statului

Statul asigură cadrul juridic-legislativ pentru desfăşurarea activității economice şi condițiile de

exercitare a liberei inițiative de către agenții economici. În anumite împrejurări, statul ia măsuri
pentru a susține economia în ansamblu sau numai unele domenii şi zone, acordă subvenții,
mediază în conflictele de muncă".

Implicarea statului în activitatea economico-financiară se realizează şi prin alte moduri. De

exemplu, în toate țările există un număr de firme aparţinând administraţiei de stat, centrale sau
locale, care produc bunuri şi servicii şi functionează încadrându-se în economia de piață. Statul
plăteşte numeroase salarii personalului care lucrează în administrație, încasează impozite de la
toţi agenții economici cu venituri ce depăşesc un anumit nivel, impozite care în unele țări
reprezintă ponderi importante din produsul național, finanţează investiții, acordă ajutoare, este un
mare consumator de bunuri şi servicii pentru administraţie şi armată.

Astfel, prin activitatea financiară a statului, înțelegem activitatea statului pentru formarea,
repartizarea şi utilizarea mijloacelor financiare, care asigură dezvoltarea şi îndeplinirea funcțiilor
sale.

La etapa actuală, activitatea financiară a statului Republica Moldova constă în:

- Activitatea bugetară, soldată cu elaborarea, adoptarea, executarea şi încheierea bugetului public

național. Aceasta se realizează pe tot parcursul anului bugetar, cu implicarea tuturor autorităților
publice, cu responsabilități în acest domeniu, dar şi a celor care solicită finanțare din bugetul de
stat.

- Un moment important, în activitatea financiară a statului, în momentul de față, este orientat în

sfera repartizării resurselor financiare, între autoritățile publice centrale şi cele locale, ce are
importanţă majoră pentru dezvoltarea social-economică, culturală atât la nivelul întregului stat,
cât şi la nivelul unei unități administrativ-teritoriale.
Activitatea financiará a statului nostru, in toate timpurile, dar mai ales in ultima perioada are loc
in condițiile colabortrii cu organismele financiare internationale-Fondul Monetar International,
Banca Mondiala, Banca Centra Europeană, Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare ,
activitate se soldează cu contractarea de imprumuturi, acordarea de granturi, favorabile
executarii in ritm normal a bugetului de stat, la fel şi implementarea reformelor in diverse
sectoare ale economici naționale.

Colaborarea economică bilaterala şi multilaterala, ce se finalizeaza cu adoptarea diferitelor

convenții (ex.: convenții cu privire la imprumuturi externe convenții cu privire la evitarea dublei
impuneri).

Influenta statului nostru asupra proceselor social-economice are loc atât in mod direct cum ar fi:
ajutor financiar direct, repartizarea mijloacelor financiare pentru diferite programe,
subvenționarea anumitor sectoare (de ex.: cel agricol) dar şi indirect: acordarea de facilitati de
plată a impozitelor, in scopul stimulári unor activități, recunoscute de către stat ca primordiale,
aplicarea unor dobânzi mai mici in urma creditarii etc.

Statul Indeplineşte activitatea financiara prin intermediul organelor sale, Avem organe cu
competență generală, care au importante atribuții şi în domeniul finantelor publice, şi organe cu
competență speciala in acest domeniu.

Din prima categorie fac parte: Parlamentul, Preşedintele statului, Guvernul,autoritățile publice
locale.

Parlamentul adoptă acte legislative în domeniul finanțelor publice, adopta legile bugetare anuale
şi legile pentru modificarea bugetelor, aprobă rapoartele anuale privind executarea bugetului de
stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat şi a fondurilor asigurării obligatorii de asistență
medicală".

Preşedintele statului - conform prevederilor art.95 din Constituția RM, resursele financiare ale
aparatului Preşedintelui Republicii Moldova se aprobă la propunerea acestuia şi se includ în
bugetul de stat. Aceasta presupune şi un control-cum se utilizează resursele repartizate din
bugetul de stat. Nu în ultimul rând, să nu uităm de atribuția şefului statului de a promulga legile
bugetare anuale.

Guvernul exercită conducerea generală a activității executive în domeniul gestionării finanţelor

publice, aprobă cadrul bugetar pe termen mediu, aprobă şi prezintă Parlamentului proiectele
legilor bugetare anuale, precum şi proiectele de legi privind modificarea bugetelor, asigură
administrarea datoriei de stat şi monitorizarea datoriei publice, prezintă Parlamentului rapoarte
privind executarea bugetului public naţional şi a componentelor acestuia etc.

Autoritățile publice locale - elaborează, aprobă şi administrează bugetele locale, elaborează

prognoze bugetare şi întreprind măsuri pentru creşterea bazei fiscale, publică bugetele locale şi
rapoartele privind executarea acestora, asigura gestionarea resurselor bugetare şi administrarea
patrimoniului , efectueaza monitoring-ul financiar al instituțiilor publice la autogestiune etc.

Organele cu competență specială, la rândul lor, se împart în două grupe, şi anume:

-Organele statale care desfăşoară activitate financiară, în legătură cu indeplinirea atributiilor
de baza (de ex: ministerele, serviciile, agentiile etc.). Ele organizează sistemele de planificare,
executare, evidență contabilă şi raportare a bugetului în cadrul autorității publice respective,
elaborează, aprobă, asigură implementarea şi raportează strategiile sectoriale de cheltuieli,
asigură repartizarea şi aprobă limitele de alocații bugetare anuale şi indicatorii de performanţă
pentru instituţiile din subordine şi monitorizează performanţele financiare şi nefinanciare ale
acestora, asigură gestionarea alocațiilor bugetare şi administrarea patrimoniului public etc.

- Organele statale a căror activitate financiară este de bază. Din această categorie fac parte, în
principal:

a) Ministerul Finanţelor este autoritatea publică centrală în domeniul finanţelor publice şi

elaborează, şi asigură implementarea politicii bugetar-fiscale, elaborează şi prezintă Guvernului
spre aprobare cadrul bugetar pe termen mediu, examinează propunerile de buget ale autorităților
publice centrale, elaborează şi prezintă Guvernului proiectul bugetului de stat, BASS, FAOAM,
sinteza consolidată a proiectelor bugetelor locale, organizează şi asigură funcţionarea sistemului
trezorerial, participă în Sistemul automatizat de plăți interbancare etc.

b) Curtea de Conturi - este instituția supremă de audit a Republicii Moldova, care exercită
controlul asupra modului de formare, administrare şi întrebuințare a resurselor financiare publice
şi a patrimoniului public prin realizarea auditului public extern în conformitate cu standardele
internaționale ale instituțiilor supre me de audit.

c) Banca Națională a Moldovei - obiectivul fundamental este asigurarea şi menţinerea stabilității

prețurilor. În vederea menținerii stabilității financiare şi a consolidării sistemului bancar, precum
şi în scopul neadmiterii implicării băncilor în operațiuni riscante, BNM promovează o politică
activă în domeniul reglementării şi supravegherii bancare. La fel, exercită dreptul legal exclusiv
de a emite pe teritoriul Republicii Moldova şi de a retrage din circulație bancnote şi monede ca
mijloc de plată, supraveghează sistemul de plăți în Republica Moldova şi facilitează funcționarea
eficientă a sistemului de plăți interbancare etc.

In final, putem concluziona că implicarea statului în economie este efectiv limitată datorită
faptului că:

a) acesta este întotdeauna rezultatul unui anumit raport de interese, foarte fragil intre cei pro şi
contra unei anumite implicări. Modificarea marjei de implicare într-o direcţie poate avea loc
numai în limitele permise de realizarea unui raport de interese favorabil schimbării, altfel aceasta
ar fi respinsă;

b) economia în ansamblul său este o realitate formată prin acțiunea concomitentă a tuturor
agenților economici cărora statul nu le poate dicta ce să facă, libertatea lor, hotărâtă în mod
democratic, rămânând sacră şi inviolabilă;

c) organele administrației de stat, centrale şi locale, deşi sunt numeroase, fiecare poate să
acţioneze cât îi permite autonomia sa, ceea ce determină o limitare generală a implicării statului
în economie.
Tema 2 - DREPTUL FINANCIAR-NOTIUNI GENERALE

2.1. Noțiunea, obiectul şi metoda dreptului financiar

Normele juridice, oricât de deosebite prin conținut, sunt strâns legate între ele, alcătuind un tot
unitar. Ele formează un ansamblu coerent, logic, constitu indu-se într-un sistem. Aşa cum relevă
lucrările de teoria generală a dreptului ,,Dreptul unui stat nu ni se înfăţişează ca o sumă
aritmetică dată de totalitatea normelor juridice, ci ca un ansamblu al acestora organizate,
structurate într-un sistem pe baza anumitor principii, urmărind o anumită finalitate ".

În raport de criteriile obiectului de reglementare juridică şi al metodei de reglementare, sunt

configurate ramurile dreptului ca principale componente ale sistemului.

În mod traditional, ramura de drept este definită ca un ansamblu distinct de norme juridice,
legate organic între ele, care reglementează relații sociale ce au acelaşi obiect şi folosesc aceeaşi
metodă dereglementare, acestea nu sunt izolate unele de altele, ci se găsesc într-o strânsă
interdependenţă.

Recunoscând existenţa celor două mari diviziuni ale dreptului: drept public şi drept privat, ramura
dreptului financiar face parte din dreptul public, intrucat la fel ca celelalte ramuri de drept public,
cuprinde norme juridice instituite in scopul satisfacerii unor interese generale, publice.

Tinând cont de faptul că o definitie trebuie sa aiba un caracter de maxima generalitate, dar să-şi rețină
acele aspecte ce caracterizează esential instituția de finita, considerăm că dreptul financiar reprezinta
ansamblul normelor juridic, ce reglementează relațiile sociale ce iau naştere in legătură cu formarea,
administrarea, intrebuintarea şi controlul resurselor financiare ale statului sau al unităţilor
administrativ-teritoriale.

Pe de altă parte, având în vedere obiectul raporturilor juridice financiare dreptul financiar poate fi definit
ca fiind format din totalitatea actelor normative care reglementează relațiile de constituire, administrare,
repartizare şi utilizare a fondurilor băneşti ale statului şi ale institutiilor publice, destinate satisfaceri
sarcinilor social-economice ale societății.

Referitor la obiectul reglementării juridice financiare, acesta este circumscris de componentele

structurale ale finanţelor publice, respectând delimitarea acestora faţă de finanțele private. Astfel, o
condiție esențială a actelor şi operaţiunilor financiare este ca acestea să se aplice ,,într-un regim de drept
public având în vedere că, în statele contemporane, alăturat ,,finantelor publice", exista şi finante private".
Realitatea economico-financiară din aceste state demonstrează că ,,imperativul financiar" - necesitatea
fondurilor băneşti- ,,priveşte deopotrivă viața privată şi viaţa publică", cu aprecierea că ,,motivele,
mijloacele şi efectele finanțelor publice sunt cu totul diferite de cele ale finanţelor private".

În contextul celor menționate, componentele structurale ce constituie obiectul dreptului financiar au

apărut şi au evoluat cu asemănări şi deosebiri fireşti de la un stat la altul, precum şi în cursul timpului,
condiționat de evoluţia necesităților financiare şi a posibilităţilor de realizare a veniturilor publice oferite
de dezvoltarea economiilor naționale cu influenţele conjuncturale inevitabile.

Din antichitate si pana in prezent, in structura dreptului financiar s-au pastrat două componente:
cheltuielile publice şi veniturile publice.
 1.

2. circulația monetară cu numerar şi fără numerar;

3. regimul juridic al valutelor;

4. politica financiară a statului;

5. controlul financiar privind modul de administrare şi utilizare a banului public şi a patrimoniului

instituțiilor publice şi societăților la care statul este acționar public sau majoritar;

6. organizarea şi funcţionarea aparatului financiar, bancar şi de credit etc.

Analizând actuala structură a dreptului financiar, adesea, unii autori-jurişti au tendinţa de a îmbrăţişa
conceptul economic exprimat în literatura economică de specialitate privind componentele fundamentale
ale acestei ramuri de drept. In atare sens, literatura economico-financiară expune următoarele componente
structurale ale sistemului financiar: finanțele întreprinderilor de stat, bugetul administraţiei centrale de
stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, asigurările de bunuri, persoane şi răspundere
civilă realizate prin societăți cu capital de stat, creditul acordat de băncile cu capital de stat şi
împrumuturile contractate de stat.

Referitor la acest sistem financiar este adevărat şi remarcabil că fiecare dintre componentele structurale
ale sale grupează acte şi operaţiuni financiare de constituire şi întrebuinţare a unor fonduri băneşti ale
statului, unităţilor administrativ-teritoriale, întreprinderilor, băncilor, societăților de asigurare etc. De
asemenea, între aceste componente există relații băneşti şi deci ele alcătuiesc un sistem financiar. Dacă
privim aşa problema, atunci putem afirma: tot ce este pecuniar (bani) este drept financiar.

Dreptul financiar foloseşte un şir de procedee juridice sau metode de influență prin normele sale asupra
relațiilor financiare, adică asupra comportării subiecților.Toate aceste procedee sunt metode de
reglementare juridică a relațiilor sociale.

Metoda de reglementare a raporturilor juridice de drept financiar este una prioritar imperativă şi,
respectiv, reprezintă o formă de mediere juridică a relațiilor sociale, în care de regulă o parte apare ca
conducător, iar alta ca condus, Reglementarea relațiilor sociale presupune o exprimare de voință a doar
unui participant la relația socială (în mod unilateral). Această exprimare de voință, din punct de vedere
juridic, de cele mai multe ori este autoritară şi are o importanta hotărâtoare. Prin urmare, manifestarea de
voință a unui subiect nu este identica cu manifestarea de voință a celuilalt subiect şi, ca rezultat,
raporturile apar, se modifică sau încetează doar la inițiativa unui subiect.

Esența metodei de reglementare a dreptului financiar este că, incluzând un anumit sistem de instrumente
şi tehnici specifice, aceasta are scopul să reglementeze relatiile sociale, să stabilească reguli de conduită
adecvate pentru subiecţii relațiilor financiare şi să-i învestească cu drepturi şi obligaţii. Conținutul
instrumentelor şi tehnicilor menționate anterior este esențial. Astfel, doctrina juridică propune drept
metode de reglementare: interdicţia (prohibiția), prescripţia şi permisiunea. Dreptul financiar deține în
totalitate acest set de regulatori legali, având în acelaşi timp caracteristici proprii. Principala în dreptul
financiar este prescripția, care reprezintă stabilirea unei obligațiuni juridice directe de a efectua o acțiune
sau alta conform condițiilor normei de drept". Permisiunea şi interdicția, la rândul lor, acționează ca
măsuri de asigurare.

În anumite circumstanțe, pot fi folosite ca procedee de reglementare a dreptului financiar şi metoda de

colaborare (în cazul colaborărilor cu organizațiile şi entitățile naţionale şi internaționale, ce au ca obiect
finanțele publice), metoda de coordonare (aşa-numitele raporturi de natură administrativă sau de
autoritate,unde există egalitate între părți, astfel de raporturi se generează între Ministerul Finanţelor şi
ceilalți subiecți din domeniul public în vederea elaborării prognozelor bugetare), şi metoda contractuală
(în cazul împrumuturilor de stat, creditelor externe etc.).

În concluzie, menționăm că dreptul financiar cuprinde ansamblul normelor juridice instituite conform
conceptului financiar contemporan, care reglementează, în regim de drept public, constituirea şi
întrebuințarea fondurilor băneşti ale statului şi ale celorlalte colectivități publice, precum şi controlul
financiar de interes public.

Reglementarea juridică a relațiilor financiare are o însemnătate deosebită, deoarece finanţele publice
participă în mod direct la dezvoltarea societății (se asigură, astfel, constituirea, repartizarea şi utilizarea cu
eficiență a banului public pentru sporirea producției de mărfuri, dezvoltarea forțelor de producție,
promovarea activității de cercetare ştiințifică, dezvoltarea învățământului, culturii, protecţia socială etc.).

2.2. Principiile dreptului financiar

Principiile diverselor instituții ale dreptului financiar sunt şi principiile dreptului financiar în ansamblul
său. Astfel, principiile care stau la baza elaborării, aprobării şi executării bugetului de stat, la baza
modului de constituire a veniturilor publice ori a modului de efectuare a cheltuielilor statului sunt, în
egală măsură, principii directoare ale instituțiilor respective şi ale dreptului financiar în ansamblul său. Cu
toate acestea, pot fi identificate principii generale ale dreptului financiar, reprezentând idei directoare care
stau la baza activității financiare generale a statului:

Principiul legalității. Acest principiu statuează obligativitatea reglementării prin lege a tuturor aspectelor
care vizează banul public, principiu extrem de important ce exclude posibilitatea reglementării primare a
unor instituţii fundamentale pentru mersul societății prin acte normative ale executivului. Astfel, se
impune reglementarea prin lege a aspectelor ce țin de:

a) impunerea obligațiilor de a contribui la formarea veniturilor publice;

b) colectarea veniturilor publice;

c) stabilirea oricăror categorii de venituri publice;

d) administrarea veniturilor publice;

e) cheltuielile publice;

f) controlul aspectelor legate de colectarea, administrarea şi cheltuirea fondurilor publice.

Principiul egalității cetăţenilor în faţa legii şi autorităților publice. Egalitatea este consacrată în
articolul 16 al Constituției Republicii Moldova, acesta asigură aplicabilitatea principiului egalității tuturor
drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale. În sensul dispoziţiilor constituţionale, principiul
egalității desemnează drepturi şi libertăți egale pentru toţi cetăţenii, precum şi îndatoriri fundamentale
egale, indiferent de faptul unde sunt prevăzute: în Constituție, în legi organice, legi ordinare sau în alte
acte normative. Violarea principiului egalităţii şi nediscriminării are loc, atunci când se aplică un
tratament diferenţiat în cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau când există o
disproporție între scopul urmărit şi mijloacele folosite. Astfel, politica fiscală, politica monetară, de
creditare, este unica pen tru toți, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex,
opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.

Principiul publicității. Unul dintre drepturile fundamentale este dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte
drepturile şi indatoririle-stipulat in alin. (2) art. 23 al Constituției Republicii Moldova-se realizeaza prin
publicarea tuturor legilor, a altor acte normative, făcându-le accesibile. Un articol complementar este art.
76, in care Constitutia prescrie obligatia de a publica toate legile in Monitorul Oficial al Republicii
Moldova. Legile nepublicate sunt scoase din circuitul juridic şi se interzice invocarea lor".

Principiul repartizării funcțiilor în domeniul activității financiare. Principiul rezida in prevederile

articolului 6 din Constituția Republicii Moldova ..Separația şi colaborarea puterilor". Principiul separației
puterilor în stat a devenit o dogmă a democrațiilor liberale şi garanția esențială a securității individului in
raporturile lui cu puterea. Legislatorul constituțional subliniază totodată necesitatea colaborării puterilor,
sub aspectul interacțiunii care se manifestă prin anumite implicații reciproce în sfera de activitate a
autorităților, statuând echilibrul puterilor in stat. Separația şi colaborarea puterilor, de rând cu principiul
legalitatii, principiul democratismului, principiul științific, constituie ideea şi teza fundamentală care stau
la baza construcției şi activității aparatului de stat, dezvăluind esenţa şi destinația acestuia, implicit în
cadrul activității financiare a statului".

Principiul participării cetăţenilor la administrarea treburilor publice. Articolul 39 alin. (1) al

Constituției Republicii Moldova, intitulat ,,Dreptul la administrare", consfinţeşte: ,, cetăţenii Republicii
Moldova au dreptul de a participa la administrarea treburilor publice nemijlocit, precum şi prin
reprezentanţii lor". Notiunea de treburi publice se identifică cu cea de treburi (funcții, atribuţii,
competente, prerogative etc.) ale autorităților publice, a căror activitate reprezintă ansamblul activităților
Parlamentului, Guvernului, Preşedintelui Republicii Moldova, autorităţilor administrative publice
centrale şi locale, precum şi a structurilor subordonate acestora, prin care se aduc la îndeplinire legile şi
se prestează serviciile publice. În categoria de treburi publice intră şi problemele ridicate la nivel de
interes public, adică activitățile care satisfac unele necesități sociale". Respectiv, prin dreptul de a
participa la administrarea treburilor publice se înțelege dreptul de a ocupa funcții (posturi, ranguri) în
autoritățile publice, în cadrul cărora se desfăşoară activități de interes general (public), inclusiv din
domeniul financiar.

Principiul autonomiei locale (autonomia financiară). Pentru asigurarea unei activități eficiente a
colectivităților locale, ca factor indispensabil garantării drepturilor şi libertăţilor omului, pentru
participarea cetăţenilor la administrarea treburilor publice şi accesul egal la funcțiile publice, ca elemente
ce generează dezvoltarea societăţii, precum şi pentru împiedicarea abuzului puterilor centrale,

Constituția a consacrat în art. 109 principiile de bază ale administrării publice locale.

Astfel, principiul autonomiei locale ocupă un loc prioritar între celelalte principii pe care se întemeiază
întreaga administraţie publică locală. Conţinutul său şi valentele sale complexe reprezintă chintesența
întregii activităţi a administraţiei publice locale din unităţile administrativ-teritoriale. Înțelegerea corectă a
conținutului acestui principiu are o importanţă deosebită pe planul acţiunilor practice, acesta nu trebuie
confundat cu independența locală. Influența autonomiei locale nu lasă loc pentru intervenția
administrației de stat, permițând doar controlul de legalitate şi conformitate cu principiile constituționale
al actelor administraţiei publice locale.

Esenţa acestui principiu se desprinde din prevederile art. 3 al Cartei europene a autonomiei locale, care
defineşte noțiunea de autonomie locală ca fiind ,,dreptul şi capacitatea efectivă ale autorităţilor
administraţiei publice locale de a soluționa şi gestiona, în limitele stabilite de lege, în nume propriu şi în
interesul populaţiei locale, o parte importantă a treburilor publice.

Modalitățile de manifestare a autonomiei locale sunt: organizarea consiliilor locale, atribuţiile şi

funcţionarea lor, prerogativele acordate consiliilor locale de a elabora şi aproba bugetele locale etc.
Astfel, potrivit art. 3 din Legea privind administraţia publică locală", autorităţile administraţiei publice
locale benefici ază de autonomie decizională, organizaţională, gestionară şi financiară, au dreptul la
inițiativă în tot ceea ce priveşte administrarea treburilor publice locale, exercitându-şi, în condițiile legii,
autoritatea în limitele teritoriului administrat.
Principiul planificării activității financiare a statului. Este un principiu având consacrare
constituțională expresă în art. 131. Acest principiu impune reflectarea veniturilor publice în planul de
venituri şi cheltuieli pe care îl reprezintă fiecare buget din sistemul bugetar.

Planificarea financiară este un principiu de logică juridică, nefiind posibilă administrarea finanțelor
publice ale unui stat, în afara unei planificări financiare, întrucât în procesul de formare, administrare şi
utilizare a banului public sunt implicate toate instituţiile statului, care nu pot funcționa altfel decât pe bază
de sarcini precise stabilite pentru intervale de timp clare. Instrumentul juridic care dă viață planificării
financiare este ,,Bugetul public naţional".

Bugetul public național se aprobă, potrivit Constituției, în anul anterior anului financiar în legătură cu
care se face planificarea. Planificarea financiară este strictă, suplă şi predictibilă: este strictă pentru că
planificarea financiară ia forma legii prin legea bugetară anuală, este suplă întrucât legea bugetară anuală
poate fi modificată pe parcursul exercițiului financiar în situaţia în care se constată modificari
semnificative in procesul formării şi administrării veniturilor statului şi este predictibila, intrucât la baza
planificării financiare stau rapoarte de specialitate privind evoluția economică şi financiară a ţării pe
termen scurt şi mediu, rapoarteprivind inpactul anumitor măsuri de politică financiară asupra economiei
nationale in ansamblul sau.

Principiul caracterului social al activității financiare a statului. Art. 47 din Constituție, intitulat
,,Dreptul la asistenţă şi protecţie socială", conferă valoare constitutionala unuia dintre principiile de baza
ale dreptului financiar. Acest principiu stabileşte că dezvoltarea omului liber nu este problema lui
personala sau familiei lui, ci o componentă esențială a politicii de stat. Anume realizările în domeniul
protecţiei şi politicii sociale indică nivelul de dezvoltare şi prosperitate a statului. Astfel activitatea
financiară a statului trebuie să denote un caracter social.

Principiul determinării juste a sarcinilor fiscale. Satisfacerea necesităților publice, îndeplinirea rolului
şi a funcțiilor statale impun realizarea unor venituri. In consecință, statul procedează la repartiţia
sarcinilor publice între membrii societății, obligându-i, potrivit art. 58 din Constituție, la contributii
financiare. Conform art. 58 alin. (1), cetățenii au obligatia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la
cheltuielile publice. Toate legislațiile ţărilor lumii şi chiar actele in ternaționale referitoare la drepturile şi
libertățile fundamentale ale omului conțin o astfel de stipulație (cu valoare de principiu). Aceste cheltuieli

sunt necesare atât comunității naționale, când reprezintă cheltuielile statului, cât şi comunităților
teritoriale autonome, când se referă la cheltuielile administraţiei publice locale. Prin urmare, contribuția
cetățeanului la cheltuielile publice este o îndatorire constituțională şi se realizează prin plata impozitelor
şi a taxelor.

Conform alin. (2) al articolului vizat, sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a
sarcinilor fiscale. În acest fel, Constituția prevede o limită a obligaţiei de a contribui la cheltuielile
publice. Această limită este o garantie constituțională suplimentară a dreptului de proprietate, deoarece
orice contribuţie reprezintă o lezare a dreptului respectiv. În anumite limite însă, astfel de atingeri sunt
admisibile şi pe deplin legale.

Prin aşezarea justă a sarcinilor fiscale se înţelege subordonarea sistemului de impozite şi taxe unui
principiu de echitate pentru a nu deforma egalitatea de şanse, pentru a exclude orice privilegiu sau
discriminare. De asemenea, se dă formă juridică principiului de justiţie socială, care corespunde
caracterului social al economiei statului, ținând seama de necesitatea de protecție a păturilor social
ulnerabile.

2.3. Izvoarele dreptului financiar

In sens juridic, prin izvor de drept se înțelege forma specifică de exprimare normelor juridice care se
înfăţişează într-o diversitate de forme şi care poartă denumirea de ,,acte normative".

Izvoarele dreptului financiar sunt alcătuite din totalitatea actelor normative care reglementează
raporturile juridice financiare.

In raport cu gradul de generalitate sau specificitate, distingem:

• izvoare comune dreptului financiar şi altor ramuri de drept;

• izvoare specifice dreptului financiar.

Izvoare ale dreptului financiar, comune cu izvoare ale altor ramuri de drept.

a) În ierarhia izvoarelor dreptului, primul loc îl ocupă, desigur, legea fundamentală a țării - Constituția
Republicii Moldova. Aceasta conține mai multe articole care fac referire expresă la domeniul de
reglementare al finanțelor publice: art. 58 ,,Contribuții financiare"; art. 66 lit. h) Atribuțiile de bază (ale
Parlamentului),, (Parlamentul) aprobă bugetul statului şi exercită controlul asupra lui"; art. 95 ,,Resursele
financiare ale aparatului Preşedintelui, indemnizaţia şi alte drepturi"; art. 130 ,,Sistemul financiar-
creditar"; art. 131 ,,Bugetul public național"; art. 132 ,,Sistemul fiscal"; art. 133 ,,Curtea de Conturi".
Prevederile constituționale cuprind dispoziții referitoare la elaborarea, aprobarea şi executarea bugetului
public național, de asemenea sunt stabilite competențele statului cu privire la gestiunea banului public,
sarcini referitoare la controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuințare a resurselor
financiare ale statului şi ale sectorului public etc.

b) Legile. În această categorie, principalul izvor general îl constituie Le gea nr.436-XVI din 28 decembrie
2006 privind administraţia publică locală. Aceasta conține dispoziții referențiale pentru domeniul
financiar: elaborarea şi aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli, stabilirea şi perceperea de impozite şi
taxe locale de către autoritățile administraţiei publice din comune, oraşe, raioane, în baza autonomiei
locale, în limitele şi în condițiile legii.

c) Hotărârile Guvernului. Hotărârile Guvernului sunt într-un număr mai mic şi interesează în măsura în
care conțin şi dispoziții cu caracter financiar.

Izvoare specifice dreptului financiar. Astfel de izvoare sunt considerate actele normative care cuprind
dispoziţii referitoare exclusiv la sfera finanţelor publice. Între acestea cităm:

a) Legi, cele mai importante acte normative emise pentru domeniul financiar datorită competenței
constituționale atribuite Parlamentului de a reglementa prin legi formarea, administrarea, utilizarea şi
controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ-teritoriale şi ale instituțiilor
publice":

- Legea Republicii Moldova nr.181 din 25.07.2014 privind finantele publice şi responsabilitatea bugetar-
fiscală" care defineşte sfera de cuprindere a finanţelor publice, şi anume: elaborarea, aprobarea şi
perceperea impozitelor, taxelor şi altor venituri ale statului, utilizarea mijloacelor financiare,
monitorizarea controlul şi responsabilitatea în domeniul executării bugetare;

Legea Republicii Moldova nr. 397 din 16.10.2003 privind finantele publice locale, care stabileşte
deopotrivă, regulile privind modul de constituire, administrare şi utilizare a resurselor financiare publice
locale, dar reglementeaza în acelaşi timp, în substanța ei, autonomia financiară locală, rolul şi atribuțiile
organelor administraţiei publice locale, raporturile administrative între autoritățile locale, pe de o parte, şi
autoritățile centrale, pe de altă parte, transferurile de la bugetul central către bugetele locale în cadrul
operațiunii de consolidare a bugetului public național etc.;
-Legea Republicii Moldova nr.260 din 07.12.2017 privind organizarea şi functionarea Curții de Conturi al
Republicii Moldova, care reglementează atributiile de control ale acestui organ in materia modului de
constituire administrare şi utilizare a banului public;

-Alte categorii de legi, precum: Legea Republicii Moldova nr. 419-XVI din 22.12.2006 cu privire la
datoria sectorului public, garanțiile de stat şi recreditarea de stat; Legea Republicii Moldova nr. 489-XIV
privind sistemul public de asigurări sociale, Legea Republicii Moldova nr. 271 din 15.12.2017 privind
auditul situatiilor financiare; Legea Republicii Moldova nr. 229 din 23.09.2010 privind controlul financiar
public intern* etc.

b) Acordurile (convențiile) internaționale sunt izvor de drept cu condiția ca Republica Moldova să fie
parte la acest acord şi să fie ratificat de Parlament. Astfel art. 9 din legea privind sistemul public de
asigurări sociale nr. 489 din 08.07.1999 reglementează regimul juridic al asigurărilor sociale în condițiile
acordurilor şi convențiilor internationale la care Republica Moldova este parte.

c) Hotărâri ale Parlamentului, acte normative ce prevăd anumite norme juridice pentru organizarea
sistemică a dispozițiilor generale de specialitate fi nanciară:

- Hotarârea Parlamentului Republicii Moldova nr.189 din 19 iulie 1994 privind aprobarea conceptiei
controlului de stat in Republica Moldova".

d) Hotărâri ale Guvernului, se emit pentru organizarea exercitării legilor, şi deci sunt acte normative
prin care, în mod obişnuit in domeniul financiar se instituie norme juridice necesare pentru executarea
dispoziţiilor generale din legi de specialitate financiara;

- Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.764 din 25.12.1992 privind aprobarea Normelor pentru
efectuarea operatiunilor de casă în economia națională a Republicii Moldova:

- Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 141 din 27.02.2019 cu privire la aplicarea echipamentelor
de casă şi de control la efectuarea decontărior;

-Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 696. din 30.08.2017 cu pri vire la organizarea şi
funcţionarea Ministerului Finanţelor;

- Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind organizarea activității de inspectare financiară nr.
1026 din 02.11.2010.

e) Instrucțiuni, regulamente, norme metodologice ale Ministerului Finanțelor, sunt actele normative,
prin care se instituie norme juridice, care dezvoltă şi detaliază cuprinsul dispozițiilor generale din legile
de specialitate financiară. În toate aceste cazuri actele Ministerului Finanţelor sunt justificate de
necesitatea de a îndruma în mod specializat aplicarea uniformă a dispozițiilor generale din legi şi alte acte
normative subordonate legii.

- Ordinul privind aprobarea Normelor metodologice de audit intern în sec torul public nr. 105 din
15.07.2013;

- Ordinul ministrului ,, Privind aprobarea Regulamentului cu privire la plasarea, tranzacționarea şi

răscumpărarea valorilor mobiliare de stat în formă de înscriere în cont" nr. 129 din 19.07.18.

f) Hotărâri ale Băncii Naționale a Moldovei:

- Hotărârea B.N.M. nr. 231 din 27.10.2011 despre aprobarea Regulamentului cu privire la clasificarea
activelor şi angajamentelor condiţionale;
- Hotărârea B.N.M. nr. 78 din 11.04.2018 cu privire la aprobarea Regulamentului cu privire la
operațiunile cu numerar în băncile din Republica Moldova;

Hotararea B.N.M. nr. 29 din 13.02.2018 cu privire la aprobarea Regulmentului privind conditiile si modul
de efectuare a operatiunilor valutare.

g) Deciziile consiliilor locale. In exercitarea prerogativelor conferite de lege consiliile säteşti, comunale,
orăşeneşti, municipale, raionale, adopta decizii prin care aproba bugetul de venituri şi cheltuieli al fiecărei
unități administrativ-tertoriale, măsurile privind executarea acestor bugete, conturile anuale de executie a
acestor bugete. In baza autonomiei financiare, consiliile locale au dreptul sa stabilească impozitele şi
taxele locale in condițiile legii. Aceste entități nu pot crea noi impozite şi nici nu pot schimba asieta",
Actele adoptate sunt de aplicabilitate locală şi au ca temei juridic dispozitiile Constituției, dispozițiile din
legile speciale, Legea privind administrația publică locală şi din alte reglementari cu caracter financiar.

2.4. Noțiunea şi felurile normelor dreptului financiar

Norma juridică este o regulă de conduită generală şi impersonală, stabilità de stat prin intermediul
atribuției de legiferare şi a cărei respectare este garantată de forta coercitivă a statului. Pornind de la
noțiunea normei juridice, norma de drept financiar se poate defini ca regulă de conduită stabilită prin lege,
care cuprinde drepturile şi obligatiile subiecților participanți la raportul de drept financiar şi a cărei
respectare este asigurată de autoritatea de stat.

Norma de drept financiar este acea categorie a normelor juridice ce au un obiect de reglementare specific,
care se referă la drepturile şi obligaţiile participanților la raporturile de drept financiar, care prescriu
conduita acestora în procesul de formare, repartizare, utilizare şi control asupra banului public.
Respectarea lor lor fiind garantată prin forța de constrângere a statului.

Se deosebesc de celelalte norme ale sistemului de drept. Prin ,,obiectul specific de reglementare juridică-
financiar public", format din actele şi operațiunile ce alcătuiesc finanțele publice.

Au caracter general şi impersonal aplicându-se, în principiu, în mod repetat şi unui număr nelimitat de
cazuri. Conduita tipică prescrisă de norma juridică financiară stabileşte drepturile şi obligațiile
participanților la raporturile juridice, în mod generic. Datorită obiectului specific de reglementare -
,,financiar public" - in Dreptul financiar întâlnim şi norme cu caracter cvasigeneral ori chiar individual,
însă păstrându-şi valențele normative.

Normele juridice financiare au un caracter obligatoriu, fiind prescriptive şi 3 nu descriptive, trăsătură ce

derivă din regimul de drept public al acestei discipline şi din finalitatea reglementărilor financiare.

În raport cu conduita pe care o prescriu, predomină normele financiare onerative şi prohibitive, cele
permisive fiind mai rare. Normele onerative impun anumite sarcini, de exemplu cele care reglementează
obligațiile fiscale, condițiile de efectuare a cheltuielilor bugetare. Normele prohibitive sunt reglementate
în scopul respectării disciplinei financiare şi pot fi identificate în toate actele normative, dat fiind faptul că
dreptul financiar s-a desprins din Dreptul administrativ, în cadrul căruia acestea sunt predominante. Ele
interzic săvârşirea unor acte,operațiuni, de exemplu, interdicţia de a înscrie o cheltuială în bugetul public,
fără ca aceasta să aibă stabilită sursa de finanțare".

Normele permisive sunt mai rare, edictate, de regulă, în interesul constituirii şi al asigurării anumitor
fonduri băneşti, de exemplu, dispozițiile juridice care dau posibilitatea plății în două tranşe sau integral a
unor impozite şi taxe locale.
Conținutul normei de drept financiar are aceeaşi structură logico-juridică (ipoteză, dispoziție, sancțiune),
precum şi o construcție externă, dată de modul de exprimare al actelor normative (capitole, secțiuni,
articole, alineate şi paragrafe).

Elementul structural al normei juridice financiare care se evidențiază prin anumite particularități este
sancțiunea. În dreptul financiar identificăm atât sancțiuni comune, de exemplu, amenda bănească, cât şi
sancțiuni specifice, pre cum suspendarea finanțării, anularea creditelor bugetare, blocarea contului bancar,
supravegherea activității economico-financiare. De asemenea, răspunderea juridică îmbracă, frecvent,
forma majorărilor de întârziere, având un regim juridic diferit de cel al penalităților din dreptul comun.

Sancţiunile se aplică de către organele de control financiar ale statului, subiecţi ai raporturilor juridice
financiare, care au atribuții de verificare a respectării legalității în domeniul disciplinei financiare şi
bugetare.

2.5. Raporturile juridice financiare

Raporturile juridice reprezintă acea parte a relațiilor sociale care iau forma juridică prin reglementarea lor
expresă de către lege şi a căror executare este asigurată prin aplicarea legii de către autoritatea de stat.

Între raporturile juridice, raporturile de drept financiar ocupă un loc deosebit, având în vedere importanța
acestor relații, precum şi interesul societății faţă de finanțele publice.

Având în vedere aceste elemente, raporturile juridice financiare sunt formate din relațiile sociale care iau
naştere şi se sting în procesul constituirii, repartizării şi utilizării fondurilor băneşti ale statului şi care sunt
reglementate de normele juridice financiare.

Într-o altă opinie, raporturile juridice financiare sunt relații sociale care se nasc, modifică sau se sting în
cadrul activității financiare a statului şi organelor sale, realizate în procesul constituirii, repartizării şi
întrebuințării fondurilor sale ăneşti, pentru satisfacerea nevoilor generale ale societății.

Raporturile juridice financiare se disting de celelalte raporturi de drept printr-o serie de trăsături specifice.
Astfel, raporturile de drept financiar se particularizează prin următoarele:

• subiectii participanti si pozitia pe care o au unii fata de altii;

• obiectul de reglementare;

• modalitățile de realizare a formei de activitate în cadrul căreia îşi are sorgintea.

Raporturile de drept financiar se nasc numai în cadrul activității financiare înfăptuite de stat şi organele
sale. În cadrul acestor raporturi, fără excepție, unul dintre subiecți este statul, printr-un organ de
specialitate care intră în raportul juridic de pe poziția de purtător al autorității de stat. Această
particularitate creează o pozitie de subordonare a tuturor celorlalți subiecți participanți față de subiectul
purtător al autorității de stat. Există însă şi o serie de raporturi juridice, în domeniul fiscal sau în domeniul
datoriei publice etc., în cadrul cărora subiecții participanţi la raporturile juridice se află pe poziție de
egalitate juridică cu statul.

Raporturile de drept financiar se nasc, se modifică şi se sting pe baza manifestării unilaterale de voință a
statului, prin forme specifice, prevăzute de normele juridice financiare. Această particularitate oferă
posibilitatea executării directe a obligațiilor generate de raporturile juridice financiare în sarcina diverşilor
subiecţi de drept implicaţi în administrarea banului public, fără a fi necesară, în acest sens, o hotărâre
judecătorească. Aceasta nu înseamnă domnia arbitrariului în această materie ori reglementarea unei
poziții abuzive a organelor statului în raport cu ceilalți subiecți. Diferența constă în faptul că actele
administrative din domeniul finanțelor publice sunt executorii prin ele însele, persoana care se simte
lezată de aplicarea actului administrativ având dreptul de a folosi toate mijloacele puse la dispoziție de
legislația procesual-civilă în vederea desființării, anulării, revocării, modificării sau îndreptării actului
administrativ nelegal".

Prin finalitate, raporturile juridice financiare ocupă un loc important în cadrul raporturilor juridice, sunt
de o mare varietate, aria lor acoperind componentele structurale ale finanțelor publice. Aşadar, în funcție
de sfera de cuprindere a finanţelor publice, raporturile de drept financiar pot fi:

• raporturi juridice bugetare;

• raporturi juridice de realizare a veniturilor publice bugetare;

• raporturi juridice de efectuare a cheltuielilor publice sau de finanțare;

• raporturi juridice de împrumut public;

• raporturi juridice de garantare; - raporturi juridice de control financiar.

Sfera de cuprindere a raporturilor juridice financiare se explică prin afirmarea ideii intervenției statului în
economie şi consacrarea doctrinei intervenționiste", potrivit căreia statul trebuie să joace un rol tot mai
activ în viața economică şi să influenţeze procesele economice, incluzând pe lângă cele sus-menționate şi:

raporturi juridice de organizare a circulatiei monetare;

raporturi juridice valutare;

raporturi juridice fiscale;

raporturi juridice de creditare;

raporturi juridice de asigurare prin efectul legii.

Raporturile juridice financiare interacționează cu o varietate de raporturi juridice din alte domenii, vizând
bani sau alte valori patrimoniale, de exemplu, domeniul bancar, al asigurărilor, domeniul valutar,
domeniul comercial, fără a li se suprapune.

Naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice de drept financiar necesita existenta urmatoarelor
premise fundamentale:

• existenţa normei juridice financiare;

• existența subiecților de drept financiar;

• faptele juridice.

Faptele juridice sunt acele împrejurări, care potrivit normelor juridice atrag după sine apariția,
modificarea sau stingerea de raporturi juridice.

În cadrul celei de-a treia premise, se evidențiază, având trăsături specifice, actele financiare şi faptele
materiale financiare producătoare de efecte juridice, de exemplu, plata în plus a unor sume, ca urmare a
unei erori de calcul, ce generează raportul juridic fiscal de compensare a sumei cu alte obligații fiscale sau
de restituire, după caz.

Actele financiare se emit sau se adoptă, după caz, în scopul general al constituirii, repartizării şi
întrebuințării fondurilor băneşti necesare statului, organelor statului, instituțiilor publice, de către organele
statului, conducătorii instituţiilor publice, în limitele competenței lor prevăzute de Legea Republicii
Moldova privind finantele publice şi responsabilitatea bugetar-fiscală şi de celelalte acte normative de
specialitate, de exemplu: actele privind elaborarea şi execuția bugetelor din cadrul bugetului public
național; actele de individualizare a impozitelor; decizia unui consiliu local de aprobare a bugetului
unității administrativ-teritori ale respective; etc.

Elementele constitutive ale raporturilor juridice financiare, la fel ca şi în cazul altor categorii de raporturi
juridice, sunt subiecții, obiectul şi conținutul.

Subiecții participanți la raporturile de drept financiar sunt următorii:

- statul, reprezentat printr-un organ de specialitate în activitatea financiară, învestit cu atribuții în procesul
de constituire, repartizare şi utilizare a fondurilor banesti ale statului;

- persoanele juridice sau persoanele fizice cărora le revin drepturi şi obligații cu caracter financiar şi care
interacționează cu organele statului în procesul administrării finanțelor publice, ca regulă, orice entitate,
alta decât cea prevăzută ca prim subiect al raporturilor juridice financiare, inclusiv un organ de stat, o
instituție publică.

Obiectul raporturilor de drept financiar îl constituie conduita ce trebuie realizată de subiecţi, prin
executarea drepturilor şi obligațiilor ce alcătuiesc conținutul raportului juridic financiar. Obiectul este
diferit, determinat, în primul rând, de sfera deosebit de largă şi complexă a finanțelor publice, iar în al
doilea rând, de fapte, acte normative şi operațiuni specifice cu privire la activitatea financiară.

În prima situație, obiectul este format din acţiuni de prognoză şi organizare bugetara, de creditare , de
control financiar, de circulatie monetara etc.

În cea de-a doua situație, obiectul raporturilor de drept financiar îl formează plata unor sume de bani la
care sunt ţinute persoanele fizice sau juridice care realizează venituri ori dețin bunuri impozabile sau
taxabile.

În cazul celor mai multe raporturi juridice financiare, drepturile şi obligaţiile subiecților participanți se
raportează adesea la fonduri băneşti, motiv pentru care în doctrina financiară se menționează că alături de
conduita părților - activitatea, acțiunea ce trebuie realizată - raportul juridic financiar are şi un obiect
material, reprezentat de sumele de bani respective. Frecvent, obiectul derivat este întâlnit în raporturile
care implică plata şi încasarea unor sume de bani, precum cele de finanțare bugetară, cele prin care se
individualizează, încasează şi plătesc impozite şi taxe, cele de împrumut public.

Conținutul raporturilor de drept financiar este dat de drepturile şi obligaţiile subiecţilor participanți, care
diferă de cele ale altor raporturi juridice, întrucât se stabilesc in legatura cu necesitatea si importanta
constituirii, repartizarii si utilizarii fondurilor banesti ale statului.

Primul subiect participant al raporturilor juridice financiare poate avea drepturi şi obligații privind
elaborarea proiectelor bugetelor publice, de a lua măsuri pentru executarea lor, de a acționa pentru
stabilirea şi încasarea veniturilor publice, de a le administra în mod corespunzător, de a le repartiza
conform destinațiilor legale, de exercitare a controlului cu privire la aplicarea normei juridice financiare
etc.

Cel de-al doilea subiect al raporturilor juridice financiare poate avea o diversitate de drepturi şi obligaţii,
circumscrise de aceleaşi componente structurale ale finanţelor publice: dreptul de a fi finanțat de la
bugetul public şi obligaţia a efectua cheltuielile bugetare conform dispozițiilor bugetare; dreptul de a
contesta actele juridice financiare considerate nelegale şi de a solicita aplicarea corectă a normelor
juridice financiare; obligația de a se supune controlului financiar exercitat de cei abilitati etc.
2.6. Locul şi rolul dreptului financiar în sistemul dreptului

Dreptul financiar este o ramură aparținând eminamente dreptului public, acea ramură care are în centrul
reglementării sale finanțele publice şi care se ocupă de reglementarea primară şi secundară a tuturor
aspectelor care țin de administrarea banului public şi evidenţa patrimoniului statului şi instituţiilor
publice.

Având în vedere că niciun organism statal nu poate funcţiona fără resursele financiare necesare
perpetuării şi dezvoltării sale, putem afirma că dreptul financiar se numără printre cele mai importante
ramuri ale dreptului public.

Dreptul financiar este o ramură a sistemului de drept, având ca trăsături:

-este o ramură de sine stătătoare - are un obiect propriu de reglementare, specific financiar, principii care
conferă unitate normelor sale juridice şi metode specifice de reglementare;

-face parte din dreptul public, fiind poziționat după dreptul constituțional şi dreptul administrativ, cu care
are relații de interferență, reglementările sale fiind destinate satisfacerii intereselor generale sau publice.

Distincţia dintre dreptul financiar şi alte ramuri importante ale dreptului public este caracterul
eminamente practic şi implicaţiile sociale imediate deosebit de grave, care pot apărea în cazul existenţei
unor disfuncţii ale sistemului reglementat de normele juridice financiare. Astfel, dacă discuțiile asupra
regimului ju ridic al administraţiei de stat, al contenciosului administrativ ori asupra regimului
constituţional etc. pot avea caracter ideologic şi se pot prelungi în dezbateri nesfârşite, fără a produce
prejudicii imediate, raporturile juridice reglementate de normele dreptului financiar nu pot fi relative sau
neclare, întrucât consecintele produse sunt imediate şi, adeseori, foarte grave, putând provoca
dezechilibre economice, sociale şi politice majore.

Relația dreptului financiar cu dreptul constituțional. In dreptul constitutional sunt analizate

conceptele fundamentale pentru dreptul financiar (ex.: bugetul public național), competenţa autorităților
publice Parlamentului, Guvernului Republicii Moldova - pentru aprobarea, respectiv elaborarea
proiectului bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, obligativitatea cetăţenilor de a
contribui prin impozite şi taxe (,,contributii financiare") la cheltuielile publice. Totodată, principiile
fundamentale în dreptul constituțional au aplicabilitate şi-n sfera dreptului financiar.

Relația dreptului financiar cu dreptul administrativ. Există o interferență între aceste două ramuri,
concretizată în:

-dreptul financiar s-a desprins din dreptul administrativ, ca ramură de sine stătătoare, preluând de la
acesta principiile şi metodele de reglementare, însă construindu-şi obiectul său de reglementare specific
financiar. Aparatul financiar de stat (organele financiare) face parte din categoria organelor administraţiei
de stat, ca atare organizarea şi funcţionarea lui sunt reglementate de normele dreptului administrativ;

-activitatea financiară impune completarea normelor dreptului financiar (norme speciale) cu normele
dreptul administrativ, ca izvoare comune, de ex., normele din Legea Republicii Moldova nr. 397 din
16.10.2003 privind fi nanțele publice locale**87, ce se completează cu normele cu conţinut financiar din
Legea nr.436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală;

-în ambele raporturi juridice (financiare/administrative) cel puțin unul din subiecti este un organ al
statului;

- în ambele ramuri de drept, prevalează metoda subordonării participanților la raportul juridic.

Le separă obiectul de reglementare specific financiar, în cazul dreptului financiar-concomitent mai larg şi
concomitent mai restrâns decât dreptul administrativ.

Relația dreptului financiar cu dreptul fiscal. Dreptul financiar are legătură strânsă cu dreptul fiscal
datorită importanței sistemului fiscal asupra formării veniturilor bugetare anuale de stat şi locale. Natura
de drept public a legislației fiscale se apreciază însă nu autonom, ci în corespundere cu reglementarea
cheltuielilor publice ale bugetului de stat şi local, a împrumuturilor de stat, precum

şi în corespundere cu natura de drept public a acestor compartimente structurale ale dreptului financiar.

Relația dreptului financiar cu dreptul civil. Se aseamănă prin faptul că relațiile sociale reglementate de
ambele ramuri ale dreptului sunt relații patrimoniale, având în conținutul lor drepturi şi obligaţii
exprimate în bani (în dreptul civil avem şi relaţii personale nepatrimoniale). Există însă suficiente
elemente care le diferentiază, rezultând, cel puțin, din următoarele elemente:

- metoda de reglementare, care în dreptul financiar este cea a subordonării, în timp ce în dreptul civil este
cea a egalității juridice;

- subiecții raportului juridic care nu pot fi decât cei cărora le revin prin lege drepturi sau obligaţii juridice,
obligatoriu, un organ al statului, în timp ce în dreptul civil poate fi oricine, chiar şi statul;

-prevalează normele cu caracter onerativ, prohibitiv, în timp ce în dreptul civil prevalează cele cu caracter
permisiv;

- relaţiile băneşti reglementate au în vedere interesele generale ale statului, ele fiind raporturi de
constituire, administrare, repartizare şi folosire a resurselor băneşti publice, în timp ce raporturile juridice
civile au în vedere interesele particulare, ale persoanelor fizice şi/sau juridice.

Relația dreptului financiar cu dreptul internațional public este evidenţiată, mai ales, de existența
multor convenții interstatale determinate de necesităţi şi interese financiare, cum sunt, de exemplu:
convențiile de împrumuturi externe. Sub aspecte generale, aceste convenții dovedesc existența unor
raporturi financiare între state, raporturi care sunt considerate obiect al unei subramuri a dreptului
financiar internațional.

Asemănător şi alăturat dreptului financiar internațional, în condițiile dezvoltării dreptului comunitar ca

ansamblu de norme convenționale interstatale privind înființarea şi activitatea comunităților europene, s-a
afirmat existenţa dreptului financiar comunitar, cuprinzând conceptele şi normele referitoare la bugetele
anuale ale Comunităților europene, politica fiscală comunitară şi controlul financiar comunitar.

Tema 3 - BAZELE JURIDICE ALE CIRCULAŢIEI MONETARE

3.1. Moneda și funcțiile acesteia
Din complexitatea fenomenului monetar derivă şi multitudinea definiţiilor date
monedei,
generată de cunoaşterea variată sau insuficientă a genezei, manifestărilor şi funcţiilor ei 1.
Prin monedă este desemnat orice bun, acceptat ca instrument liberator decreditori sau
vânzători, un bon pentru cumpărarea mărfurilor.

Într-un alt punct de vedere, se consideră că atunci „Când o marfă serveşte continuu
ca intermediar pentru schimburi indirecte, ea devine monedă”.
 Nominaliştii, la rândul lor, au considerat moneda drept un document de stat, detaşat
defluctuaţiile vieţii social-economice, care emană de la autorităţile publice.

Moneda, în forma ei clasică de disc metalic cu greutate determinată, se

utilizează camijloc de circulaţie, de plată şi tezaurizare. Ea reprezintă un instrument, etalon
legal de plată pentru facilitarea schimburilor şi pentru acumulări, fiind măsurătorul
general de valori carepoartă girul autorităţii emitente, statul, şi care se bucură de încredere
publică.

Definiţiile monedei nu pot epuiza datele despre fenomenul datorat ei, o reprezentare
fidelă putând fi posibilă în special prin enumerarea funcţiilor sale, și anume 2:
1. Funcţia de evaluare a valorilor economice. Cu moneda se măsoară valori materiale,
se
exprimă preţurile, puterea de cumpărare, creditul.
2. Funcţia de mijlocire a schimbului de bunuri şi servicii prin intermediul operaţiunilor
de vânzare-cumpărare. Moneda a evoluat neîntrerupt, concomitent cu producţia şi schimbul
de mărfuri: prin schimb produsele devin mărfuri, a căror circulaţie este înlesnită de monedă.
Mărfurile, serviciile şi moneda se află într-o relaţie economică indisolubilă.
3. Funcţia de mijlocire a plăţilor – moneda dobândeşte calitatea de monedă legală,
întrucât creditorul este obligat să primească moneda aflată în circulaţie la data lichidării
uneidatorii. Valoarea esenţială a monedei rezidă din puterea ei de cumpărare şi de efectuare
a plăţii.
4. Funcţia de mijlocire a creditului – creditul reprezintă transmiterea temporară a
unei puteri de cumpărare, el este un împrumut de monedă. Montesquieu afirma că „Banul
este unsemn al valorii şi cui îi lipseşte trebuie să-l împrumute”. Moneda serveşte ca mijloc de
acordarea creditului.
5. Funcţia de mijlocire a economiilor – disponibilităţile temporare ale populaţiei se
pot valorifica prin intermediul monedei. În acest mod, moneda transformă un capital, care
se poateutiliza eficient în circulaţia monetară.
6. Funcţia de tezaurizare – cu ajutorul monedei se pot păstra şi transfera valorile care
se cer menţinute în timp, pe o perioadă îndelungată. Tezaurizarea se realizează în condiţiile
circulaţiei banilor cu valoare integrală (aur).
7. Funcţia socială de distribuire şi redistribuire a bunurilor şi serviciilor – produsul
social se distribuie cu ajutorul monedei celor care au contribuit direct sau indirect la crearea
lui. Moneda înlesneşte o bună utilizare a factorilor de producţie naţională, asigurând o
repartiţie cât mai justă a produsului social.
8. Funcţia de bani universali (mondiali) este legată de relaţiile economice şi politice
internaţionale. Banii mondiali servesc ca:
 Mijloc internaţional de plată – pentru achitarea datoriilor internaţionale.
 Mijloc internaţional de cumpărare a mărfurilor din străinătate cu bani în numerar.
 Întruchiparea generală a avuţiei publice şi mijloc de transfer al acesteia dintr-o ţară
în alta (Euro, DST ș.a.).
Aceste funcţii ale monedei nu se cer îndeplinite cu necesitate, cumulativ, de către o
marfă, pentru a fi considerată monedă. Este suficient ca ea să îndeplinească o singură funcţie
din cele amintite pentru a deveni monedă, dacă este asimilată ca atare. În ultimii ani, moneda
se caracterizează tot mai rar prin materialitatea ei, dar există totdeauna prin funcţiile pe care le
îndeplineşte.

3.2. Suma de bani necesară circulației. Viteza de circulație a banilor

Suma de bani necesară circulaţiei este formată din totalul valoric al semnelor băneşti
(masa monetară) care dă posibilitatea efectuării normale a schimbului de mărfuri, a prestărilor
deservicii, a diferitelor plăţi etc. Această sumă este determinată de acţiunile legii
obiective a circulaţiei banilor şi de legea vitezei de circulaţie a mijloacelor de plată. Potrivit
cerinţeloracestor legi, pentru o anumită perioadă de timp3, suma de bani necesară circulaţiei
rezultă din totalizarea sumei preţurilor mărfurilor şi a serviciilor ce urmează să fie vândute şi
încasate şi a sumei plăţilor scadente, din care se scade suma preţurilor şi a mărfurilor
vândute pe credit şi plăţile pentru circulaţia mărfurilor care se compensează. Suma de bani
necesară circulaţiei sepoate determina cu ajutorul următoarei formule:

în care:
S.B. – suma de bani necesară circulaţiei monetare;
S.P.M.S. – suma preţurilor mărfurilor şi serviciilor ce se vor realiza;
S.P.S. – suma plăţilor scadente;
S.P.M.C. – suma preţurilor mărfurilor vândute pe credit;
P.C. – plăţile pentru circulaţia mărfurilor care se compensează;
V.C.B. – viteza de circulaţie a banilor.
Determinarea reală, fundamentată a sumei de bani necesară circulaţiei, constituie
o
condiţie şi în acelaşi timp un rezultat al unei economii prospere, armonioase şi bine echilibrate.
Suma de circulaţie a banilor este influenţată de un şir de factori, care rezultă din nivelul
de dezvoltare a producţiei.
Factori de influenţă directă – schimbarea volumului de mărfuri aflate în circulaţie şi
nivelul preţurilor mărfurilor şi serviciilor.

Factori de influenţă indirectă – majorarea numărului de operaţii în credit, deoarece cu

câtmai multă marfă se vinde în credit, cu atât mai puţini bani trebuie (sunt necesari) în circulaţie;
dezvoltarea plăţilor fără numerar; viteza de circulaţie a banilor.
Circulaţia monetară, în mişcarea sa determinată de îndeplinirea funcţiilor sale, are loc
la o anumită viteză de circulaţie. Aceasta exprimă numărul de tranzacţii la care serveşte o
unitate monetară într-o perioadă de timp, în procesul circulaţiei mărfurilor, a prestărilor
serviciilor, achitării debitelor, precum şi al mişcărilor de capital.

Accelerarea vitezei de rotaţie a banilor duce la micşorarea masei monetare necesare

circulaţiei, şi invers.

Viteza de circulaţie a banilor este influenţată de o serie de factori, şi anume: masa

baniloraflaţi în circulaţie; proporţia unităţii monetare ţinută în rezervă sau tezaurizare (retrasă
un timp din circulaţie); stabilitatea social-politică şi conjunctura economică; volumul
veniturilor băneşti ale populaţiei şi structura pe grupe de venituri, frecvenţaşi ritmicitatea
încasării de către populaţie a veniturilor sale băneşti. Cu cât salariile se plătesc la intervale
mici, cu atât mai puţinibani se vor afla în mâinile populaţiei, şi invers – politica monetară a
multor state; gradul de coincidenţă între încasările şi plăţile băneşti ale populaţiei; corelaţia
dintre fondul de cumpărare şi fondul de mărfuri; factorul psihologic al încrederii
populaţiei în puterea de cumpărare a monedei naţionale.
Accelerarea vitezei de circulaţie a banilor contribuie, atunci când condiţiile necesare
sunt create, la reducerea masei banilor în circulaţie, la micşorarea cheltuielilor de circulaţie.
Aceeaşi masă monetară îşi dublează puterea de cumpărare, dacă circulă de două ori mai repede,
cu alte cuvinte, dacă ea serveşte în acelaşi timp la un număr dublu de tranzacţii.

3.3. Reglementarea emisiunii monetare

Emisiune monetară (bănească) se înţelege un ansamblu de acte şi operaţiuni realizate de
banca centrală a statului, concretizate în: baterea semnelor monetare, stocarea, emiterea,
punerea şi scoaterea din circulaţie a bancnotelor şi monedelor, precum şi formarea de bani
scripturali în conturi curente ale persoanelor fizice şi juridice4.
Dreptul exclusiv de a emite în circulaţie bancnote şi monede metalice, bancnote şi
monede metalice jubiliare comemorative ca mijloc de plată şi în scop numismatic pe
teritoriulRM îl are Banca Naţională5.
Unitatea monetară a Republicii Moldova este leul moldovenesc. Un leu se divizează
în100 de bani. Leul moldovenesc este mijloc legal de plată pe teritoriul Republicii Moldova.
Banca Naţională stabileşte valoarea nominală, dimensiunile, greutatea, designul şi
alte caracteristici ale bancnotelor şi monedelor metalice care sunt mijloc de plată pe
teritoriul RM. Banca Națională poate efectua schimbul monedei naționale care este în
circulație în RepublicaMoldova. Bancnotele și monedele metalice uzate vor fi retrase,
distruse și înlocuite de BancaNațională cu alte bancnote și monede metalice. La fel, Banca
Națională are dreptul exclusiv de aretrage din circulație orice bancnote sau monede
metalice emise anterior. În această perioadă(1993-2020), Banca Națională a scos din
circulație moneda cu valoarea nominală de 50 de bani,iar bancnotele de 1, 10, 20, 50, 100,
200 și 500 au fost modernizate prin Hotărârea BNM nr. 2 din 24.09.2015 cu privire la
punerea în circulaţie ca mijloc de plată a unor bancnote modernizate.La fel, au fost introduse
în circulație monede de metal cu valoarea nominală de: 1,2,5,10 lei.
Emisiunea (formarea) monedei scripturale se realizează în următoarele direcţii
principale:
1) cumpărarea valorilor mobiliare emise de stat. Conform Legii cu privire la Banca
Națională a Moldovei, BNM poate să cumpere şi să vândă, pe piața secundară, valorile
mobiliareemise de stat:
 cu condiţia că Banca Națională va cumpăra, numai prin operațiuni de piață
deschisă valorile mobiliare care au fost emise public. Banca Națională poate efectua pe
piețele financiare operațiuni cu creanțe emise de stat, de către Banca Națională sau cu
orice alte creanțe princumpărarea, păstrarea și vânzarea lor (spot și forward). Operațiunile
cu creanțele emise de stat pot fi efectuate de către Banca Națională numai pe piața
secundară6;
 2) în legătură cu acordarea de credite băncilor. Conform prevederilor art.18 al Legii
nr.548, Banca Națională poate acorda băncilor credite în condiții stabilite periodic de Banca
Națională și garantate prin:
a) valorile mobiliare emise de Guvern, ce constituie o parte a emisiunii publice;
b) valorile mobiliare emise de Banca Naţională;
c) depozitele şi alte conturi la Banca Naţională sau la o altă instituţie financiară
acceptată de bancă, reprezentând orice fel de active pe care Banca Naţională le poate
cumpăra, vinde şi negocia;
d) alte active financiare eligibile stabilite de Banca Naţională.
Creditele arătate se pot acorda sub formă de avansuri, împrumuturi, cumpărări,
vânzăriale instrumentelor financiare pe bază competitivă sau necompetitivă.
Banca Naţională stabileşte şi periodic aduce la cunoştinţa publicului:
a) rata minimală a dobânzii la care ea acordă credite băncilor;
b) criteriile obiective, conform cărora băncile vor fi eligibile pentru a li se acorda credite
în mod competitiv.
Modalitatea de distrugere a bancnotelor și monedelor se efectuează în baza
Regulamentului privind distrugerea bancnotelor și monedelor metalice improprii circulației,
aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a Moldovei din
14.10.1999. Conform pct.1.2 din Regulament, modul de distrugere a bancnotelor se face în
instalația de tocare a Băncii Naționale, instalația hydrapulper la fabrică și topirea
monedelor metalice la uzină.

3.4. Reglementarea juridică a plăților cu numerar

Circulația monetară (bănească) este un proces al schimbului de mărfuri care, prin
mijlocirea banilor, determină transformarea mărfurilor în bani și apoi a banilor în mărfuri.
Circulația monetară este determinată de totalitatea operațiilor efectuate cu masa monetară,
concretizate în încasările și plățile bănești, determinate de circulația mărfurilor, de prestarea
serviciilor și executarea de lucrări în cadrul unui stat 7.
Circulația monetară este alcătuită din două părți: circulația cu monetar și cea
fără
monetar.
1. Plăţile cu numerar – sunt acelea, în care se întrebuinţează numai semnul monetar
metalic sau de hârtie, adică monedele metalice.
 2. Plăţile fără numerar – se realizează prin faptul că moneda ce ar trebui să facă
obiectul plăţii, în loc să fie înmânată beneficiarului sub formă de monedă manuală, este
substituită cu o dispoziţie prin care din disponibilul existent în contul debitorului, se trece în
contul beneficiarului suma convenită ca plată.
Deși îndeplinește o funcție de mare importanță în viața social-economică, numerarul
areo pondere relativ mică din circulația monetară. De exemplu, în țările dezvoltate cota plăților
cu numerar variază în proporție de 3-8% din circulația monetară în ansamblu8.

Dreptul de a alege forma de plată aparţine: întreprinderilor interesate, instituţiilor,

cetăţenilor. Dar sunt cazuri când legislaţia concret stabileşte această formă.
Astfel conform Hotărârii Guvernului nr.764 din 25.11.1992 prin care au fost
aprobateNormele pentru efectuarea operațiunilor de casă în economia națională, toate
întreprinderile,indiferent de statutul lor juridic, sunt obligate să consemneze mijloacele lor
bănești în instituțiile financiare. Decontările dintre întreprinderi pe angajamente se efectuează,
de regulă, prinvirament la instituțiile financiare. Numerarul primit de întreprinderi de la
instituțiile financiare este utilizat în scopurile pentru care a fost eliberat. Întreprinderile, de
regulă, primesc de lainstituțiile financiare ale republicii bani în numerar pentru retribuirea
muncii, plata pensiilor și indemnizațiilor, achiziționarea producției agricole, procurarea
ambalajului și obiectelor de la populație, acoperirea cheltuielilor de deplasare etc.9. Deci,
conform acestui act normativ, reiesecă, dacă într-o tranzacție participă două persoane
juridice, achitările, în mare parte, se fac prin intermediul instituțiilor financiare.
Iar conform art.10 (alin.5) al Legii cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, faţă de
întreprinderi şi organizaţii, indiferent de tipul lor de proprietate şi forma de organizare juridică,
care efectuează decontări în numerar în sumă ce depăşeşte cumulativ 100 de mii de lei lunar, în
baza obligaţiilor lor financiare, încălcând modul stabilit de decontare prin virament, indiferent
desuma decontării efectuate, Serviciul Fiscal de Stat aplică sancţiuni pecuniare, iar sumele
amenzilor se fac venit la bugetul de stat10.
Sancţiunile menţionate nu se aplică la efectuarea decontărilor cu cetăţenii,
gospodăriile ţărăneşti (de fermier), titularii de patente de întreprinzător şi cu bugetul public
naţional, laefectuarea decontărilor de către persoanele indicate cu bugetul public naţional, cu
întreprinderileşi organizaţiile, precum şi la efectuarea decontărilor de către întreprinderile şi
organizaţiile ale căror drepturi la acest capitol se reglementează în Legea nr.62-XVI din 21
martie 2008 privindreglementarea valutară, în actele normative ale Băncii Naţionale a
Moldovei, cu excepţia cazurilor efectuării decontărilor prin intermediari.
Conform Hotărârii Guvernului nr.141 din 27.02.201911 la efectuarea decontărilor
băneștiîn numerar și/sau prin alt instrument de plată pentru operațiunile economice cu
plătitorii, contribuabilii sunt obligați să utilizeze echipamentul de casă și control, eliberând
plătitorilor bonurile de casă/documentele fiscale emise de acesta. Obligativitatea vizată se
extinde asupratuturor unităților structurale (oficiu, magazin, secție, depozit, unitate
comercială, automat pentruvânzări, terminal cash-in, aparat de schimb valutar, unitate de
prestări servicii, inclusiv unitate detransport-taxi etc.). Dar de la această regulă sunt și
excepții. Astfel, conform Anexei nr.3 a Hotărârii Guvernului nr.141 se evidenţiază lista
genurilor de activitate al căror specific permiteefectuarea încasărilor băneşti în numerar, fără
aplicarea echipamentelor de casă şi de control.
Utilizarea pe o scară largă a numerarului se înfăptuiește de către instituțiile bancare
dinRepublica Moldova. Astfel, conform Hotărârii Comitetului Executiv al BNM nr.78 12,
banca esteîn drept să efectueze încasări și eliberări de numerar. Încasările de numerar includ:
depuneri înconturile clienților băncii sau persoanelor fizice, deschise la bancă; încasări în
numerar generate de activitatea băncii; încasări de numerar de la subdiviziunile aceleiași
bănci; încasări de numerar de la altă bancă; retrageri de numerar de la BNM.
Eliberările de numerar includ: retrageri de numerar de către clienții băncii; eliberări
de numerar între subdiviziunile aceleiași bănci; eliberări de numerar către altă bancă; depuneri
de numerar la BNM.

3.5. Reglementarea juridică a plăţilor fără numerar

Plăţile fără numerar le vom întâlni acolo unde actul juridic de plată nu se face prin semne
monetare, ci prin dispoziţii, transferuri, viramente, compensaţii sau prin orice altă cale posibilă,
în care se foloseşte unitate monetară, dar nu este manipulată sub forma ei concretă.
Pentru realizarea unui sistem de plăţi fără numerar sunt necesare o serie de
instituţiispecializate, legate între ele prin mijloace tehnice şi juridice, şi anume: banca
centrală, băncile comerciale, băncile corespondent, casele de compensaţie, servicii de cecuri
poştale etc.
Existenţa şi perfecţionarea acestor instituţii este condiţionată de implicarea
cumulativă acel puţin două condiţii:
 încrederea agenţilor economici şi a populaţiei în bănci şi bancheri;
 încrederea reciprocă dintre bănci, pe de o parte, şi bancheri, pe de altă parte.
În Republica Moldova reglementarea operațiunilor de decontări fără numerar sunt
reglementate de Regulamentul cu privire la sistemul automatizat de plăți interbancare,
aprobatprin HCE al BNM nr.179 din 27.06.201913. Sistemul automatizat de plăți interbancare
(SAPI)-reprezintă sistemul prin intermediul căruia sunt efectuate în mod automatizat plățile în
leimoldovenești ale/prin intermediul participanților pe teritoriul Republicii Moldova. SAPI
este format din:
a) Sistemul de decontare pe bază brută în timp real (sistemul DBTR);
b) Sistemul de compensare cu decontare pe bază netă (sistemul
CDN).În sistemul DBTR sunt procesate următoarele documente de
plată:
 ordine de plată privind transferurile și debitările directe urgente și de mare valoare;
 ordine incaso privind efectuarea perceperii în mod incontestabil în
conformitate cuactele normative;
 ordine de plată privind tranzacțiile cu instrumente
financiare. În sistemul CDN sunt procesate următoarele
documente de plată:
 ordine de plată privind transferurile de credit de mică valoare;
 ordine de plată directă de mică valoare.
La fel, conform Legii nr.114 din 18.05.2012 cu privire la serviciile de plată și
moneda electronică, prin instrument de plată se înțelege un dispozitiv (dispozitive)
personalizat(e) (cardulde plată, telefon mobil etc.) și/sau orice serie de proceduri (tehnice –
coduri PIN,TAN, alte tipuride coduri, login/parolă etc. sau funcționale – transferul de credit,
debitarea directă) convenite între utilizatorul serviciilor de plată și prestatorul de servicii de
 plată și folosite de utilizatorul serviciilor de plată pentru a iniția un ordin de plată.
Dezvoltarea de-a dreptul extraordinară a instituţiilor bancare, care nu au o
vechime maimare de două secole, se explică printr-o serie de avantaje a plăţilor fără
numerar, şi anume:
 numerarul disponibil al persoanei fizice şi juridice ar reprezenta un capital în stare
latentă (păstrat în case de bani, seifuri, la ciorap etc.), scos din circuitul productiv; acelaşi
capital depus la o instituţie bancară, ar putea fi investit în acțiuni social-economice, iar
depunătorului îi revine un profit sub formă de dobândă;
 riscurile legate de păstrarea şi manipularea numeralului – pierdere, furt,
distrugere,
timp irosit cu numărătoarea şi mânuirea – sunt înlăturate;
 plăţile cu numerar presupun o deplasare, fie a celui care trebuie să plătească, fie a
celuicare trebuie să primească o sumă de bani; această situaţie incomodă şi riscantă se poate
evita prinplăţile fără numerar care se execută rapid, în termene scurte şi la distanţe mari;
 posibilitatea de a achita pentru mărfuri şi serviciile achiziţionate în orice punct de
vânzare: magazine, hoteluri, restaurante, centre de deservire din toată lumea în care este
afişată sigla ce corespunde cardului pe care îl posedaţi; etc.
La rândul său, sistemele de plăţi electronice prezintă și anumite dezavantaje:
- riscul major de faliment al instituțiilor bancare (cazul RM, 2014);
- există multe companii și puncte de vânzare care nu lucrează cu sisteme de plăți
electronice și doar cu cash – ceea ce face imposibilă utilizarea acestor plăți;
- vulnerabilitatea cardului bancar și a parolelor web ce pot fi folosite de hackeri etc.
Cu toate acestea, în ultimele decenii asistăm, îndeosebi în ţările cu economie dezvoltată,
la o reducere a plăţilor cu numerar, locul lor fiind luat, chiar şi pentru tranzacţii mărunte, de
modalităţile din ce în ce mai sofisticate ale plăţilor fără numerar 14.

Tema 4 CREDITUL
4.1. Noţiunea şi clasificarea creditului
Creditul reprezintă o categorie economică, ce exprimă relații de repartiție a unei părți
din PIB sau din venitul național, prin care se mobilizează și se distribuie disponibilitățile
din economie și se creează noi mijloace de plată, în scopul satisfacerii unor nevoi de
capital și al realizării unor obiective ale politicii economice.
Noţiunea de credit este întâlnită și în legislaţia naţională. Astfel art. 3 al Legii Republicii
Moldova 550/1995 privind instituţiile financiare prevede: „creditul este orice angajament de a
acorda bani ca împrumut cu condiţia rambursării lor, plăţii dobânzii şi altor plăţi aferente”1.
Noţiunea de credit este una de ordin financiar-economic. Pe plan juridic, relaţiile legate
de acordarea creditelor sunt guvernate de instituția contractului de credit. Astfel, art. 1763 al
Codului civil al Republicii Moldova definește contractul de credit în felul următor: „Prin
contractul de credit, o bancă sau o organizație de creditare nebancară (creditor) se obligă să
pună la dispoziția unei alte persoane (debitor) o sumă de bani ca împrumut, cu condiția
rambursării ei, a plății dobânzii și a altor plăți aferente, sau își asumă orice alt angajament de a
achiziționa o creanță sau de a efectua o plată, de a prelungi termenul de rambursare a datoriei
sau de a emite orice garanții.
 Relaţiile de credit au atât elemente caracteristice comune tuturor
relaţiilor financiare, cât şi trăsături specifice numai relaţiilor de credit. Din elementele
obligatorii creditului, desemnate în doctrina juridică fac parte: subiecții, termenul de
rambursare (scadența), termenul de grație, ratele rambursale, garanția, dobânda etc.

În literatura de specialitate se întâlnesc diverse opinii cu privire la formele creditului,

înopinia unor autori, creditul este exprimat prin două forme principale: credit comercial şi
credit bancar.

După o altă opinie, sunt reţinute următoarele forme ale creditului:

 după destinație: credit de producție și credit de consumație;
în funcție de subiectul de drept care angajează creditul: creditul public și creditul
privat;

 după modul de garantare: creditul real și creditul personal;

 etc.

Pe lângă clasificările doctrinare enunțate ante, băncile comerciale ale Republicii Moldova
sunt obligate să clasifice şi să calculeze mărimile reducerilor pentru pierderi la active (inclusiv
credite) şi la angajamentele condiţionale ale băncii supuse riscului de credit, cel puţin lunar la
ultima dată a perioadei gestionare în conformitate cu Hotărârea BNM nr. 231 din 27.10.2011
despre aprobarea Regulamentului cu privire la clasificarea activelor şi angajamentelor
condiţionale2. C onform clasificării legale, se identifică următoarele categorii de active (inclusiv
credite): standarde, supravegheate, substandarde, dubioase și compromise.

4.2. Funcţiile şi rolul creditului

Apărut odată cu schimbul în natură şi cunoscând în evoluţia sa numeroase forme,
creditulîndeplineşte un rol esenţial în economia modernă. Locul şi rolul creditului în relaţiile
social- economice sunt exprimate prin funcţiile sale.
Funcţia distributivă constă în mobilizarea resurselor băneşti disponibile la un moment
datîn economie şi redistribuirea lor prin acordarea de împrumuturi spre anumite sectoare sau
ramuride activitate economică, care au nevoie de fonduri de finanţare.
Funcţia de transformare a economiilor în investiţii, prin care se concretizează una din
legile obiective ale economiei de piaţă, şi anume, realizarea echilibrului macroeconomic
conformecuaţiei E=I (unde E reprezintă economiile, iar I – investiţiile)3.

Funcţia de emisiune monetară. Funcție configurată ca urmare a consolidării ideii de

credit bazat pe încrederea dintre participanţi la actul economic, astfel a fost creată moneda
fiduciară (cu valoare fictivă întemeiată pe încredere), adică la biletele de bancă, iar pe lângă
acestea determinate de nevoile schimbului, au apărut o mulţime de alte instrumente şi tehnici
de plată. Astfel de instrumente şi tehnici, ca viramentul, cecul, compensaţia, cambia etc., au
dus la diminuarea numerarului din circulaţie şi creşterea în mari proporţii a monedei scripturale.
Funcţia de asigurare a stabilităţii preţurilor. Această funcţie se realizează prin
reglareadimensiunilor cererii şi ofertei de mărfuri şi servicii, creându-se consumul, pe de o
parte, şi stocurile, pe de altă parte.
 4.3. Datoria publică și garanțiile de stat
Datoria publică este efectul direct al deficitelor bugetare cumulate din perioada anterioarăcare trebuie
finanțate prin împrumutare. La rândul său, datoria publică, prin soldul său, constituieun factor ce
explică, în parte, existența deficitelor bugetare și chiar creșterea acestora.

Legislaţia Republicii Moldova defineşte noţiunea de datorie a sectorului public,

prevăzând la art. 2, din Legea nr. 419 din 22.12.2006 privind datoria sectorului public,
garanţiilede stat și recreditarea de stat 5 că „…datoria sectorului public constituie totalitatea
datoriei de stat, a datoriei unităţilor administrativ-teritoriale, a datoriei Băncii Naţionale a
Moldovei, adatoriei ce rezultă din împrumuturile interne şi externe ale întreprinderilor de
stat/municipale şi ale societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar public”.
Datoria publică a fost definită în literatura de specialitate ca fiind totalitatea
sumelor împrumutate de către stat, de unităţile administrativ-teritoriale şi de alte instituţii
publice de lapersoane fizice şi juridice, pe piaţa internă şi externă, nerambursate la un
moment dat, indiferent de scadenţa acestora6.

În Republica Moldova, în calitate de instrumente generatoare de datorie a

sectoruluipublic7 se utilizează instrumentele financiare reglementate de legislaţia
Republicii Moldova, precum şi instrumentele financiare aplicabile pe pieţele financiare
internaţionale, inclusiv: împrumuturi (inclusiv leasingul financiar); valori mobiliare;
depozite; alocări de Drepturi Speciale de Tragere; garanţii.

Plafoanele datoriei de stat, inclusiv ale datoriei de stat interne şi externe, precum şi
plafoanele garanţiilor de stat, la finele anului, sunt stabilite de legea bugetului de stat.
Garanţie de stat constituie angajamentul asumat, în contul şi în numele statului, de
cătreGuvern, în calitate de garant, de a plăti la scadenţă obligaţiile neonorate ale debitorului
garantat8.Garanțiile de stat se pot diviza în: garanţii de stat externe; garanţii de stat
interne; garanţii a unităţilor administrativ-teritoriale.

Garanţiile de stat interne şi externe sunt emise în cazuri excepţionale, şi anume:

a) pentru garantarea împrumuturilor interne sau externe destinate realizării
proiectelor finanţate din surse externe sau interne care prezintă o importanţă majoră pentru
economianaţională;
b) pentru împrumuturile menite achitării înainte de termen a împrumuturilor
garantate anterior cu garanţii de stat, cu condiţia ca noile împrumuturi să aibă un cost
financiar mai mic;
c) pentru exercitarea competențelor prevăzute în Legea cu privire la redresarea și
rezoluția băncilor.
d) pentru garantarea creditelor acordate persoanelor fizice în conformitate cu Legea
privind unele măsuri în vederea implementării Programului de stat „Prima casă”9.
Contractul de acordare a garanţiei de stat este încheiat între Ministerul Finanţelor şi
debitorul garantat (solicitant) în temeiul hotărârii Parlamentului privind acordarea garanţiei
destat respective în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii.
Garanţia de stat asigură rambursarea integrală sau parţială a sumei principale a
împrumutului garantat de stat şi plata dobânzii aferente dacă plata dobânzii este stipulată în
contractul de garanţie de stat10.

4.4. Împrumutul de stat (creditul public)

Din punct de vedere juridic, prin împrumut de stat se înțelege un ansamblu de relații,
caresunt reglementate de normele juridice cu privire la acumularea de către stat a unor fluxuri
financiare disponibile la persoanele fizice și juridice în baza principiilor benevole,
operativității, rambursabilității în scopul acoperirii deficitului bugetar și armonizarea circulației
monetare, altfel spus împrumuturile publice sunt venituri extraordinare la care se recurge în
caz de dezechilibru bugetar, atunci când veniturile ordinare sunt insuficiente pentru a face față
cheltuielilor.
Împrumutul de stat constituie o relaţie contractualăprin care creditorul transmite în
proprietatea statului mijloace, cu condiţia rambursării acestora de către stat la expirarea
termenului pentru care au fost acordate. Împrumutul de stat poate fi cu sau fără dobândă (art.
2,Legea RM nr. 419/2006)11. Deci sumele atrase astfel servesc la completarea resurselor
ordinareale Guvernului sau ale autorităților locale, care vor fi restituite de către stat în
termeneleprevăzute de acesta, excepție face împrumutul perpetuum, cu acordarea dobânzii
comisionuluisau alte avantaje la care s-a angajat.
Referitor la trăsăturile caracteristice ale împrumutului de stat determinăm
următoarele: caracterul legal; caracterul contractual; caracterul rambursabil; asigură
creditorilor pe lângă rambursare și anumite dobânzi, avantaje sau mai bine spus o
contraprestație.
Formele împrumutului de stat
Împrumuturile de stat se pot clasifica în funcție de următoarele criterii:
a) în funcție de termen: împrumuturi de stat pe termen scurt (până la un an –
bonurilede trezorerie); împrumuturi de stat pe termen lung (peste 1 an – obligaţiunile de
stat).
b) în funcţie de locul sau sediul unde se află creditorul, împrumutul public poate
fi:intern (contractat de către stat şi autorităţile publice locale de la cetăţenii proprii, de la
bănci, precum şi de la alţi deţinători interni de disponibilităţi băneşti) și extern (contractat
atât de către stat, cât şi de unităţi economice interne însă garantat de stat, de la alte
state, de la organizaţii financiar-bancare internaţionale, precum şi de la grupuri de bănci şi
de capitalişti particulari din alte state).
c) în funcție de poziția statului față de creditori: împrumuturi contractate direct de
către stat și împrumuturi garantate de stat etc.
Legislaţia Republicii Moldova12, stabileşte următoarele destinaţii mijloacelor obţinute
din împrumuturile de stat, contractate de Ministerul Finanţelor, în limitele plafoanelor
stabilite de legea bugetară anuală:

a) sprijinirea dezvoltării economiei ţării şi activităţii investiţionale;

b) promovarea exporturilor;
c) crearea de noi locuri de muncă şi îmbunătăţirea condiţiilor sociale şi ecologice în
ţară;
d) lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale şi ale altor situaţii excepţionale;
 e) rambursarea anticipată, rambursarea, refinanţarea şi restructurarea
obligaţiilorexistente şi a garanţiilor;
f) finanţarea deficitului bugetar şi acoperirea necesităţilor decalajului temporar de casă
al
bugetului de stat.
4.5. Creditul extern
Împrumutul extern sau creditul extern este definit ca fiind creditul acordat de stat, bănci
și alte persoane fizice sau juridice, unor alte țări, bănci sau persoane juridice și fizice13.
Astfel de împrumuturi se efectuează cu scopul de a finanța deficitul bugetar, pentru
susținerea balanței de plăți, consolidarea rezervei valutare a statului, finanțarea investițiilor
pentru sectoarele prioritare14. Din punct de vedere social, creditele externe ar trebui, în primul
rând, să amâne costul tranziției pentru o perioadă viitoare, în care va fi mai ușor de suportat
achitarea lor.
Scopul principal al împrumuturilor externe rezidă în obţinerea de beneficii maxime
din finanţarea externă, fără ca acestea să afecteze echilibrul macroeconomic al balanţei de
plăţi.

În literatura de specialitate română, în funcție de persoana creditorului și a debitorului,

creditele externe pot fi împărțite în mai multe categorii:
a) Credite acordate de către organizațiile financiare internaționale unor state sau
organizații;
b) Credite interguvernamentale acordate direct sau prin instituții de credit de către
unele
state altor state;
c) Credite acordate de către state, instituții bancare comerciale altor țări 15.

Necesitățile care determină contractarea unor credite externe sunt determinate de acțiuni
de interes public, cum ar fi cele privind restructurarea și dezvoltarea economică.
Conform prevederilor art. 23 a Legii nr.419/2006 cu privire la datoria sectorului
public,garanţiile de stat şi recreditarea de stat*, Ministerul Finanţelor utilizează în calitate de
instrumente generatoare de datorie de stat externă instrumentele financiare aplicabile pe
pieţelefinanciare externe: împrumuturi de stat externe; valori mobiliare de stat emise pentru
plasare pepieţele financiare externe; alocări de Drepturi Speciale de Tragere; garanţii de stat
externe.
Contractele de împrumuturi de stat externe se aprobă de către Parlament prin lege
organică. În cazul în care valorile mobiliare de stat urmează a fi emise pentru plasare pe pieţele
financiare externe, legea organică respectivă se adoptă până la publicarea ofertei pe piaţa
externă.
Contractarea datoriei de stat de către Ministerul Finanţelor se efectuează în baza:
a) plafoanelor datoriei de stat, inclusiv ale datoriei de stat interne şi externe stabilite
de Legea bugetului de stat pe anul respectiv;
b) priorităţilor de asistenţă externă definite pentru contractare, aprobate de către
Comitetul interministerial pentru planificare strategică;
 c) programul anual al împrumuturilor de stat preconizate spre a fi contractate 16.

Împrumuturile de stat externe contractate, în numele Republicii Moldova, de Guvern pentru

susţinerea bugetului de stat sânt debursate la conturile deschise în Banca Naţională a Moldovei.
Cele contractate, de Guvern pentru realizarea proiectelor finanţate din surse externe sunt
debursate şi păstrate în conturi purtătoare de dobândă în favoarea bugetului de stat, deschise în
bănci.
Tema 5 – Bugetului public National
5 1 Aparitia, dezvoltarea si natura juridica a Bugetului public National
Etimologic termenul de buget provine din latină veche unde cuvântul bulga avea semnificația de suc sau
pungă, termenul apare și în limbile europene clasice bouge, bougette – limba franceza; budget in engleza.
Noțiunea de buget cât si cea de proces bugetar au apărut în Anglia de unde au fost preluate de francezi la
începutul secolului al 19-lea “actele care alcătuiau proiectul veniturilor și cheltuielilor statului se
prezentau camerei comunelor într-o mapă de piele care reprezenta în mod simbolic tezaurul. Deschiderea
acestei mape atunci când se făcea prezentarea proiectului se numea expunere a bugetului.
În spațiul românesc se poate vorbi de buget de stat odată cu adoptarea regulamentului organic al
Moldovei și Munteniei prin expresia biudje sau biudjea sau închipuirea cheltuielilor anului viitor. Inainte
de apariția regulamentului organic pot fi menționate codicele de venituri și cheltuieli. Aceste codici nu
aveau caracter executoriu ele fiind simple acte de gestiune care se refereau la venituri și cheltuieli trecute.
În 1994 prin articolul 131 din Constituția Republicii Moldova a fost introdusă o nouă noțiune “bugetul
public Național” astfel renunțând la Formula bugetul de stat centralizat și trecerea la un sistem de trei
bugete distincte „bugetul public Național cuprinde bugetul de stat bugetul asigurărilor sociale de stat și
bugetele raioanelor, orașelor și statelor „
Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar fiscale definește bugetul ca fiind totalitate a
veniturilor, a cheltuielilor și a surselor de finanțare destinate pentru realizarea funcțiilor autorităților
publice centrale și locale, iar bugetul public Național reprezentând o sinteză a bugetelor constituite în
cadrul Sistemului bugetar cu excluderea transferurilor intinterbugetare.
In primul rând bugetul nu este un act ce emană de la un organ al autorităților de stat, ci cuprinde un
ansamblu coerent de indicator de plan, cu caracter aleatoriu, în care sunt înscrise veniturile și cheltuielile
statului pentru o perioadă viitoare.
Bugetul poate fi definit din perspectiva a doua aspecte:

 sub aspect juridic bugetul reprezintă un act prin care sunt prevăzute și autorizate veniturile și
cheltuielile anuale ale statului. Acest mod de definire pune în evidență necesitatea aprobării
parlamentare a indicatorilor bugetari.
 sub aspect Economic bugetul constă în desemnarea proceselor și tehnicilor de mobilizare a
resurselor bugetare precum și de utilizare a acestora sub forma cheltuielilor bugetare
În literatura de specialitate au fost exprimate mai multe opinii cu privire la natura juridică a bugetului și
anum : Este un act administrativ ,este o lege, este o lege și un act administrativ în același timp, este în
plan financiar.

 Potrivit primei opinii bugetul Este un act administrativ întrucât atât veniturile cât și cheltuielile
bugetare sunt simple evaluări de ordin financiar realizate de agenții administrativi. Bugetul de
stat Este un act administrativ-conditiune întrucât atât realizarea veniturilor cât și a cheltuielilor
programate sunt condiționate de executarea obligațiilor fiscale de către contribuabili.
 In a doua teorie se susține că bugetul este o lege propriu-zisă. Bugetul constituie un adevărat program
de Administrație, o dispoziție statutară, o decizie emanată de la puterea legislativă.
 A treia opinie susține că sistemul bugetar este atât o lege cât și un act administrativ. Se consideră că
bugetul este o lege în partea creatoare de dispozitii generale și un act administrativ în partea creatoare
de acte individuale concrete.
 A patra opinie consideră că bugetul nu este decât un plan, principalul plan financiar cu caracter
executoriu al statului sau principalul plan financiar anual cu caracter operativ al statului.

5.2 Drept bugetar. Raporturile juridice bugetare

Dreptul bugetar este o sub ramură a dreptului financiar, formată dintr-un ansamblu de norme juridice
omogene, în general obligatorii, stabilite de stat, care guvernează relațiile sociale patrimoniale și cele
nepatrimoniale aferente, care se desfășoară în procesul activității bugetare a statului și a unităților
administrativ teritoriale.
Dreptul bugetar al republicii Moldova poate fi definit ca totalitatea normelor financiar-juridice care
reglementează relațiile sociale, care apar în legătură cu constituirea, repartizarea și utilizarea resurselor
bugetului public Național.
Obiectul de reglementare a dreptului bugetar este determinat de sfera relațiilor sociale de incidență a
acestuia.
Obiectul dreptului bugetar este compus din două grupuri de relații: atributive și aferente.
Cea mai importantă componentă a obiectului dreptului bugetar este grupul de relații juridice care
reglementează procedura de constituire a veniturilor și efectuare a cheltuielilor bugetare la toate
nivelurilor.
Relațiile aferente sunt reglementate în detaliu de alte subramuri sau instituții ale dreptului financiar,
creând astfel obiecte de reglementare juridică comună. Relațiile juridice a aferente sunt reglementate de
normele dreptului bugetar și de instituțiile juridice financiare corespunzătoare în două moduri : fie
concomitent, coordonat, fie prin principiul „reacției în lanț, când normele dreptului bugetar sunt generale,
identificând aceste relații, iar normele instituției juridice financiare corespunzătoare le dezvoltă și
clarifică.
Metoda de reglementare a dreptului bugetar constituie un mod specific, cu ajutorul căruia statul, pe baza
unui anumit set de norme juridice, asigură comportamentul subiecților de Drept bugetar de care are
nevoie.
Metodele de reglementare a dreptului bugetar sunt clasificate în: generale și speciale
Metodele generale sunt determinate de natura juridică a activității bugetare a statului. Printre Metodele
generale utilizate în dreptul bugetar, cea mai proeminentă este metoda imperativă. Aceasta este o metodă
de prescriere imperativă care combină norme interdicții și norme onerative.
Pe lângă metoda imperativă, statul folosește elementele metodei dispozitive la reglementarea relațiilor
bugetare. Dispoziția ca modalitate de reglementare legală a relațiilor bugetare este limitată semnificativ
de prioritatea relațiilor de proprietate publică.
Metodele speciale sunt: metoda subvențiilor, metoda de finanțare a programelor de stat vizate etc.
Cercul instituțiilor dreptului bugetar este foarte larg la ele atribuindu-se în principal :

 raporturile - apariția cărora Este legată de stabilirea structurii bugetare și a sistemului bugetar
 actele normative- care reglementează cuantumurile Bănești anuale ale veniturilor și cheltuielilor
fiecăruia dintre elementele sistemului bugetar
 raporturile dintre aceste bugete de diferite niveluri
  actele normative ale Guvernului și Ministerului Finanțelor prin care se reglementeaza raporturile
de elaborare și de executare a bugetelor prin care se reglementează operațiile de trezorerie
Relațiile sociale care apar în legătură cu constituirea repartizarea și utilizarea resurselor bugetului
public Național și care sunt reglementate de normele dreptului bugetar devin raporturi juridice
bugetare
Particularitățile raporturilor juridice bugetare sunt:

 apar numai pe baza unui act normativ

 apar în procesul activității bugetare ale Statului și unităților administrativ teritoriale
 au un cerc specific de subiecți printre care se numără statul ,unitățile administrativ teritoriale,
organele reprezentative și Executive ale puterii de stat atât centrale cât și locale, întreprinderile
de stat și instituțiile publice etc
Clasificarea raporturilor juridice bugetare Este posibilă reiesind din diverse crcriterii.
Structura statului este un criteriu pentru divizarea raporturilor juridice bugetare în cele pe verticală
și pe ororizontală. Primele se referă la relațiile dintre stat și unitățile administrativ teritoriale. Cele
orizontale reflectă relația dintre entități cu statut juridic egal: între unitățile administrativ teritoriale.
Pornind de la numărul participanților la raporturile juridice bugetare, identificăm raporturi juridice
bugetare bilaterale și multilaterale.
După obiectul reglementării juridice identificăm raporturi juridice patrimoniale și nepatrimoniale
precum și raporturi juridice bugetare Ce sunt separabile și cele inseparabile de conținutul lor
material.
Subiecții raporturilor juridice bugetare participă la distribuirea veniturilor și cheltuielilor între
diferite tipuri de bugete sunt participanți la procesul bugetar sau primesc bani de la buget sub forma
de finanțare bugetară sau împrumuturi bugetare.

5.3 Structura sistemului bugetar (Bugetul public national)

Structura bugetară se află în directă corespondență cu structura fiecărui stat.
Statele de tip unitar se caracterizează prin: legislație unică, organe centrale uniți ale puterii și administrației
de stat; teritoriu împărțit în unități administrativ teritoriale conduse de organe locale autonome, care au
personalitate juridică și dispun de bugete locale proprii.
Sistemul bugetar de tip unitar cuprinde, pe Criteriul structurii de stat, două trepte principale: una centrală,
unde regăsim bugetul de stat , respectiv o treaptă locală, posibil organizată pe două sau trei subtrepte, la
care regăsim bugetele așa numite locale.
Bugetul de stat din Statele Unitare naționale este denumit și buget ordinar sau general, a avut și are ca
venituri principale impozitele și taxele completate, în caz de insuficiență, cu împrumuturi de stat, iar
cheltuielile acestui buget sunt destinate celor mai importante trebuințe de învățământ și sănătate publică,
întreținerii organelor centrale: legislativ, executiv, instanțe judecătorești,armată etc.
Pe lângă bugetul de stat și bugetele locale, structura bugetară din Statele unitare naționale contemporane a
fost dezvoltată cuprinzând bugete :anexe, extrabugetare, extraordinare ,fonduri Bănești speciale și alte
fonduri Bănești alăturate bugetului de stat.
Sistemul bugetar de tip Federal se organizează pe 3 trepte principale: pe prima treaptă regăsim bugetul
Federal, bugetul de asigurări sociale și bugetele fondurilor speciale, pe treapta a doua regăsim bugetele
statelor federate, iar pe cea de a treia treaptă, regăsim organizate pe una sau două subtrepte bugetele locale.
Bugetul Federal se prezintă Deci ca un buget „central”, corespondentul în cadrul statului Federal al
bugetului de stat pentru cazul statelor unitare, el fiind principalul independent de bugetul Federal sub
aspectul resurselor, cheltuielilor sau procesului bugetar, dar cu care se află în interrelatii specifice.
Repartizarea veniturilor și cheltuielilor între părțile componente ale structurii bugetare din fiecare stat se
face în funcție de modul în care au fost delimitate atribuțiile între aparatul de stat central și cel local.
Sistemul unitar de bugete reglementată în Republica Moldova este specific unui stat de tip unitar care aplică
regulile economiei de piață și cuprinde:

 bugetul de stat- totalitatea veniturilor a cheltuielilor și a surselor de finanțare destinate pentru

realizarea funcțiilor autorităților publice centrale cu excepția funcțiilor proprii sistemului public de
asigurări sociale și sistemul de Asigurări obligatorii de Asistență Medicală precum și pentru
stabilirea relațiilor cu alte bugete
 bugetul asigurărilor sociale de stat - totalitate a veniturilor cheltuielilor și a surselor de
finanțare destinate pentru realizarea funcțiilor și gestionarea sistemului public de asigurări
sociale
 fondurile de asigurare obligatorie de Asistență Medicală - totalitate a veniturilor a
cheltuielilor și a surselor de finanțare destinate pentru realizarea funcțiilor și gestionarea
sistemului de Asigurări obligatorii de asistență medicală
 bugetele locale - totalitatea veniturilor a cheltuielilor și a surselor de finanțare destinate
pentru realizarea funcțiilor autorităților administrației publice locale de toate nivelurile.
Importanța deosebită a sistemului bugetar în cadrul finanțelor publice și al relațiilor sociale economice
poate fi sintetizată astfel:

 participă în mod direct la îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor statului

 asigura o autonomie reală a colectivităților locale, constituie în cadrul unităților administrativ-
teritoriale
 garantează realizarea efectivă a protecției sociale a unor categorii importante din rândul populației
 asigură echilibrul financiar, monetar și valutar al statului
 are un important rol stabilizator al economiei naționale

5.4 Continutul bugetului

Conținutul bugetului este format din totalitatea veniturilor, a cheltuielilor și a surselor de finanțare destinată
pentru realizarea funcțiilor autorităților administrației publice locale de toate nivelurile.
Veniturile publice sunt mijloacele de constituire a Fondurilor Bănești ale Statului.
Veniturile publice se împart în: venituri ordinare și venituri extraordinare.
Veniturile ordinare sunt venituri curente, ce provin din impozite și taxe, contribuții de asigurări sociale de
stat și Prime de Asigurări obligatorii de asistență medicală granturi pentru susținerea bugetului și pentru
proiectele finanțate din surse externe și alte venituri precum și cele prevăzute în bugetele locale.
Unele venituri publice ordinare sunt colectate de stat în temeiul legii fără solicitare acordului de voință sau
o altă modalitate de cont lucrare din partea contribuabililor. Aceste venituri sunt caracterizate drept venituri
fiscale și sunt alcătuite din următoarele categorii :impozite , taxe contribuții și transferul unor sume la
bugetul de stat din profitul instituțiilor publice a întreprinderilor publice.
Impozitele reprezintă sume de bani pe care persoanele fizice, persoane juridice și entitățile fără personalitate
juridică au obligația să le verse La un anumit buget pentru bunurile pe care le dețin în proprietate, aferent
veniturilor pe care le Realizează, în legătură cu circulația bunurilor, prestarea serviciilor, execuția lucrărilor.
In mod tradițional impozitele se împart în :

 impozite directe - au în general ca obiecte de impunere: anumite bunuri imobile, bunuri mobile,
beneficiul din activități economice
  impozite indirecte - au în vedere în principal transferul proprietății bunurilor, prestarea serviciilor,
efectuarea lucrărilor și importul.
Taxele reprezintă sume plătite de persoane fizice, persoane juridice sau entități fără personalitate
juridică, de regulă, pentru servicii și lucrări prestate acestora de către o instituție publică sau un agent
împuternicit să exercită un serviciu public.
Contribuțiile constituie prelevări obligatorii ale unor părți din veniturile persoanelor fizice și juridice,
cu sau fără posibilitatea obținerii unei contraprestații efective, constituind resurse pentru fondurile de
asigurare publice.
Veniturile extraordinare sunt fonduri publice la care statul apelează în situația în care veniturile ordinare
nu acoperă cheltuielile publice. Veniturile extraordinare sunt constituite în principal din împrumuturi
contractate la nivel guvernamental și la nivel local la care se adaugă sume rezultate din vânzarea unor
bunuri proprietate privată a statului sau a unităților administrativ teritoriale.
Sursele principale de constituire a veniturilor extraordinare sunt :

 împrumuturile publice interne și/sau externe

 suplimentarea masei monetare aflate în circulație
 înstrăinarea unor bunuri de proprietate privata a statului
 vânzarea unei părți din rezervele de aur ale statului
Cheltuielile publice financiare ale statului reprezintă costurile realizării opțiunilor politice ale
statului.
Cheltuielile bugetare sunt totalitatea plăților aprobate în buget/efectuate de la buget, cu excepția
celor aferente operațiunilor cu activele financiare și cu datoriile bugetului.
Sursele de finanțare, la rândul său constituie totalitatea mijloacelor financiare aferente operațiunilor
cu activele financiare și cu datoriile bugetului.
Acestea se formează din:

 operațiuni cu instrumente ale datoriei

 operațiuni aferente vânzării și privatizării patrimoniului public
 operațiuni cu soldurile în conturile bugetului
 alte operațiuni cu activele financiare și cu datoriile bugetului

Tema 6 – Procedura bugetara

6.1 Notiunea si principiile procedurii bugetare.
Prin proces bugetar se înțelege consecutivitatea activităților de elaborare, examinare, adoptare, executare
și raportare a bugetelor.
Conform doctrinei procedura bugetară poate fi definită mai complet, dar, în același timp și mai sintetic -
ca fiind ansamblul actelor și operațiunilor cu caracter preponderent tehnic și normativ, înfăptuite, în
temeiul legii, de organele specializate ale Statului în scopul elaborării, adoptării, executării și încheierii
bugetului public Național.
Principiile procedurii bugetare sunt:

 principiul anprincipiul-prevede că bugetul se aprobă pe o perioadă de un an bugetar. Exercițiul

bugetar este de fapt perioada de timp reglementată cu datele de început și de sfârșit ale executării
fiecărui buchet de stat
 principiul unității monetare -spune că toate operațiunile de încasări și plăți bugetare se exprimă în
moneda națională
  principiul unității -toate resursele și cheltuielile autorităților instituțiilor bugetare se reflectă și se
efectuează exclusiv in/din bugetul de la care se finanțează. Resursele și cheltuielile bugetelor
formate în cadrul Sistemului bugetar se consolidează în bugetul public Național.
 Principiul universalității - toate resursele și cheltuielile bugetare se reflectă în buget în sume
brute.
 principiul balansarii - cheltuielile bugetare trebuie să fie egal cu veniturile plus sursele de
finanțare. Potrivit acestui principiu sistemul bugetar ar trebui să se prezinte echilibrat adică
veniturile sale să acopere integral cheltuielile.
 principiul previzibilitatii și sustenabilității - politica bugetar fiscală și prognozele macrobugetare
pe un termen mediu, în baza cărora se fundamentează bugetele anuale, se Elaborează în
conformitate cu regulile bugetar fiscale stabilite de legislația în vigoare și se actualizează periodic
pentru a asigura stabilitatea macroeconomică și sustenabilitate a Finanțelor Publice pe termen
mediu și lung
 principiul performanței - resursele bugetare se alocă și se utilizează în mod econom, eficient și
eficace în concordanță cu principiile Bunei guvernări
 principiul transparenței - proiectele de acte normative în domeniul finanțelor publice Se supun
consultării publice. Bugetele se Elaborează, se aprobă și se administrează în mod transparent,
având la bază: procesul bugetar, bazat pe un calendar bugetar și pe proceduri transparent; rolul si
responsabilități bine definite în procesul bugetar; informație bugetară cuprinzătoare, elaborată și
prezentată publicului într-o manieră clară și accesibilă.
Bugetele aprobate și rapoartele privind executarea lor se fac publice
 principiul specializării - bugetele se Elaborează, se execută și se Raportează în baza unui sistem
unic de clasificatir bugetară. Bugetele se structurează conform clasificației bugetare, care se
constituie din: clasificatia organizațională; clasificatia funcțională; clasificatia programelor;
clasificatia economică; clasificației surselor.

6.2 Elaborare proiectului bugetului de stat

Elaborarea proiectului bugetului Republicii Moldova revine Ministerului Finanțelor.
Pentru Evaluarea veniturilor bugetare sau promovat două metod, și anume: metoda evaluării directe și
metoda reportarii cu anumite majorări a veniturilor din anul precedent.
Metoda evaluării directe oferă perspectiva estimării reale a veniturilor Cu condiția ca aceasta să se facă cu
sinceritate și temeinicie. Această metodă este aplicată cu preferință în Germania și SUA.
Metoda reportarii veniturilor din anul precedent, cu anumite majorări, este mai simplă și mai operativă.
Această metodă se aplică parțial în Franța precum și în Belgia, Spania etc.
Pentru evaluarea cheltuielilor bugetare, este utilizată cel mai frecvent metoda denumită cvaziautomatica,
care constă în reportarea, în mod automat, a cuantumului cheltuielilor din anul precedent, cu excepția
pentru care se cer modificări temenic motivate.
In țara noastră, pentru Evaluarea veniturilor și a cheltuielilor bugetare se face conform unei metode
combinate, mixte, care presupune din punct de vedere metodologic o evaluare directă ce se aplică prin
compararea cifrelor de venituri și cheltuieli care se propun cu cele care au fost utilizate în anul precedent.
Cadrul bugetului pe termen mediu se Elaborează de către Ministerul Finanțelor, în comun cu alte
autorități publice responsabile, în conformitate cu principiile și regulile bugetar fiscale stabilite de legea
numărul 181 din 25 iulie 2014.
Cadrul bugetar pe termen mediu cuprinde:

 cadru macroeconomic
 politica bugetar fiscală
 cadrul macrobugetar
  cadrul de cheltuieli

Cadrul macroeconomic conține informații privind evoluția principalilor indicatori macroeconomici care
au implicații asupra bugetului.
Politica bugetar fiscală include:

 politica de venituri inclusiv, modificări ale impozitelor și taxelor

 politica de cheltuieli , inclusiv prioritățile stabilite în baza documentelor de planificare strategică
 politica în domeniul datoriei de stat și al datoriei unităților administrativ teritoriale
 analiza riscurilor bugetar fiscale ce pot avea efect substanțial asupra situației bugetar fiscale
Cadru macrobugetar cuprinde:

 veniturile și cheltuielile totale ale bugetului public Național și pe componentele acestuia

 cheltuielile de personal ale bugetului public Național și pe componentele acestuia
 soldul primar al bugetului public Național
 soldul bugetului public Național și al componentelor acestuia
 soldul datoriei de stat și al datoriei unităților administrativ teritoriale inclusiv interne și
externe
 soldul garanțiilor de stat și al garanțiilor unităților administrativ teritoriale
Cadrul de cheltuieli cuprinde limitele sectoriale de cheltuieli ale bugetului public Național și pe
componentele acestuia inclusiv transferurile Interbugetare
Ministerul Finanțelor emite anual în termenul prevăzut de calendarul bugetar, circulara privind elaborarea
propunerilor/ proiectelor de buget adresat autorităților publice centrale și locale.
In baza circulației enise de Ministerul finanțelor, autoritățile publice centrale și autoritățile Executive
locale organizează procesul de elaborare a propunerilor/ proiectelor de buget și emit circularele
corespunzătoare adresate instituțiilor bugetare subordonate.
Propunerile de buget cuprind indicatorii Realizați în ultimii doi ani bugetari, rezultatele estimate pentru
anul bugetar curent, propunerile de buget pentru anul bugetar viitor și este mările pentru doi ani ulteriori.
Propunerile de buget se Elaborează și se prezintă în conformitate cu Metodologia de planificare a
bugetului având la bază :

 cadrul macroeconomic , politica bugetar fiscală, politicile sectoriale precum și limitele de

cheltuieli/transferuri Interbugetare
 performanța realizată/ asumată în cadrul programelor autorităților publice pe domeniile de
competență
 Particularitățile specifice cuprinse în circulara privind elaborarea bugetelor anuale
In cele din urmă Ministerul Finanțelor Elaborează, corespunzător , proiectul legii anuale a bugetului
de stat și îl prezintă Guvernului spre examinare în termenul prevăzut de calendarul bugetar.
Legile bugetare anuale conțin prevederi generale referitor la aprobarea indicatorilor principali ai
bugetelor corespunzătoare și reglementări specifice anului bugetar respectiv precum și anexe.
Anexele la Legea bugetului de stat cuprind:

 indicatorii general Și sursele de finanțare ale bugetului de stat

 componența veniturilor bugetului de stat
 bugetele autorităților publice centrale și bugetele autorităților bugetare independente
/autonome
 transferurile către bugetele locale inclusiv investițiile capitale
  alte date relevante
Guvernul examinează și aprobă proiectul legii bugetare anuale și îl prezintă Parlamentului în termenul
prevăzut de calendarul bugetar.

6.3 Examinarea si adoptarea bugetului de stat

Guvernul prezintă Parlamentului până la data de 15 octombrie a fiecărui an proiectul legii bugetare
anuale.
Responsabilă de examinarea proiectelor legii bugetare anuale în parlament este Comisia permanentă a
Parlamentului în domeniul bugetului și Finanțelor.
Legile bugetare anuale se examinează și se adoptă în două lecturi:

 prima lectură - se audiaza raportul privind proiectul bugetului, se examinează și se aprobă

indicatorii generale bugetului
 a doua lectură - proiectul legii se examinează și se votează pe articole sau după caz în ansamblu.
Până la data de 1 decembrie a fiecărui an Parlamentul Adoptă legea bugetară anuală.
Legea bugetară anuală între în vigoare la 1 ianuarie a anului bugetar sau la data indicată în text care nu
trebuie să preceadă dată publicării.
Pentru ipoteza în care Parlamentul nu reușește să dezbată proiectul de lege și să voteze legea bugetară
anuală până la începutul exercițiului financiar următor sau conturat două variante: cea aprobării unor
dousprezecimi bugetare provizorii și cea încredințării Guvernului să îndrume execuția bugetară conform
cifrelor de venituri și cheltuieli din exercițiul bugetar anterior
In ceea ce privește Republica Moldova, a fost acceptată cea de a doua variantă de a îndruma execuția
bugetară pe baza cifrelor de venituri și cheltuieli din exercițiul financiar expirat.
Astfel, conform Constituției Republicii Moldova, dacă bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de
stat nu au fost adoptate prin lege cu cel puțin trei zile înainte de expirare exercițiului bugetar, se aplică în
continuare bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat ale anului precedent până la adoptarea
noilor bugete.
Bugetul provizoriu se formează și se execută în corespundere cu prevederile legii bugetare din anul
precedent luând în considerare modificările operate pe parcursul anului și ținând cont de următoarele
particularități:

 excluderea sau reducerea volumului programelor de cheltuieli finalizate sau care urmează a fi
finalizate în anul bugetar curent
 stabilirea soldului bugetului la un nivel ce nu va depăși valoarea acestui aprobat în bugetul pe
anul precedent
 aprobarea volumului transferurilor la nivelul celor prevăzute în bugetul de la care se efectuează
aceste transferuri.
Valabilitatea bugetului provizoriu încetează odată cu punerea în aplicare a legilor bugetare anuale. Toate
operațiunile efectuate în contul bugetului provizoriu se transferă în contul bugetului adoptat pe anul
curent.

6.4 Executarea bugetului de stat

Execuția bugetară, constă, în esență în realizarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor bugetare stabilite
prin lege bugetare anuale.
Pentru realizarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor bugetare , Este necesar un complex de acte, fapte și
operațiuni , îndeosebi cu privire la incasarea, păstrarea și eliberarea fondurilor bănești în /și din contul
bugetelor componente ale sistemului bugetar.
Procedură execuției bugetare este formată din următoarele faze :

 repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare

 realizarea veniturilor bugetare
 execuția de casă bugetară
 efectuarea cheltuielilor bugetare.
Repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor. In termen de o lună de la începutul anului
bugetar, Ministerul Finanțelor Elaborează și aprobă prognozei trimestriale ale veniturilor, cheltuielilor
și soldului bugetului public Național și ale componentelor acestuia.
Pe parcursul anului bugetar Ministerul Finanțelor monitorizează executarea bugetelor în raport cu
prognozele trimestriale și întreprinde măsuri în vederea respectării nivelului aprobat al soldului
bugetar.
Realizarea veniturilor bugetare. In realizarea veniturilor bugetare Trebuie avut în vedere următoarele
principii :

 niciun impozit, taxă sau alte obligații de natură a acestora nu pot fi încasate dacă nu au fost
stabilite prin lege
 lista impozitelor și taxelor precum și a cotelor acestora se aprobă prin legile bugetare anuale
 inadmisibilitatea perceperii, sub orice titlu ori sub orice denumire, de contribuții directe sau
indirecte în afara celor stabilite de Parlament.
Realizarea veniturilor bugetului de stat constă în încasare integrală și la termenele stabilite a veniturilor
bugetare. Prin urmare realizarea veniturilor bugetare sunt necesare două condiții: încasarea la termenul și
în cuantumul prevăzut. In realizarea veniturilor bugetare sunt necesare o serie de acte și operațiuni și
anume:

 identificarea veniturilor și a bunurilor impozabile și taxabile și stabilirea obligațiilor față de

bugetul de stat
 încasarea veniturilor bugetare realizată în urma plății de către subiecții plătitor a sumelor datorate
bugetului de stat. Incasarea veniturilor bugetului de stat se realizează prin: plata prin virament
;plată în numerar ; plata prin aplicarea și anularea de timbre mobile fiscale și sau judiciare
 urmărirea realizării veniturilor bugetare
Execuția de casă bugetară. Incasările bugetelor componente ale bugetului public Național și plățile
bugetului de stat și ale bugetelor locale se efectuează prin sistemul trezorerial conform metodei de casă.
Evidența încasărilor și plăților Se asigură prin conturi trezoreriale bazate pe clasificatia bugetară și Pe
planul de Conturi contabile. Incasările la/ și plățile de la bugetele componente ale bugetului public
Național în monedă națională se efectuează prin virament prin codul unic Trezorerial, iar cele în valută
străină prin conturi deschise în Banca Națională a Moldovei și instituțiile financiare în conformitate cu
legislația valutară.
Efectuarea cheltuielilor bugetare. Finanțarea cheltuielilor se efectuează pe măsura încasării mijloacelor
Bănești la conturile bugetului corectare următoarelor priorități :

 onorarea angajamentelor de deservire a datoriei de stat /datoriei unităților administrativ

teritoriale.
 Cheltuielile de personal de achitarea burselor ,a pensiilor ,a indemnizațiilor a compensațiilor,
alocațiilor și ajutoarelor sociale ;cheltuieli pentru asigurare obligatorie de asistență medicală a
categoriilor de persoane pentru care conform legislației ,guvernul are calitatea de asigurat
 cheltuielile pentru resursele termoenergetice
  cheltuielile din fondurile de urgență.
Toate plățile executate până la data încheierii anului bugetar, indiferent de perioada pentru care aceasta se
efectuează, se înregistrează și se reflectă în evidența contabilă ca plăți ale anului bugetar curent.
In procesul executării bugetului, administratorii de bugete sunt autorizați să blocheze temporar anumite
alocației de la bugetul respectiv, cu excepția plăților pentru deservirea datoriei de stat/ datorieiunităților
administrativ teritoriale, în următoarele situații:

 dacă analiza executării scontate a bugetelor atestă înrăutățirea nivelului soldului bugetar, aprobat
prin legea bugetară anuală și stabilit ca prognozei trimestriale
 dacă limitele de alocații în proiectul bugetului care urmează a fi aprobat sunt mai mici decât cele
din bugetul provizoriu care se execută
 dacă sunt inițiate propuneri de reducere a alocațiilor fie prin redistribuire fie prin modificarea
bugetului.
Blocarea locațiilor poate fi efectuată pe o perioadă cerut depășește 60 de zile, cu informarea
autorităților instituțiilor bugetare și a Guvernului, sau după caz, a consiliilor locale despre
circumstanțele ce au determinat această acțiune.

6.5 Incheierea exercitiului financiar. Controlul executiei bugetare

Rapoartele anuale privind executarea bugetelor se prezintă în format comparabil cu formatul bugetelor
aprobate și cuprind:

 caracteristicile cadrului macroeconomic în anul respectiv

 evaluare împle mantaray măsurilor de politici bugetare fiscale raport cu asumarile prevăzute în
buget
 nivelul de executare a veniturilor, a cheltuielilor și a surselor de finanțare în raport cu indicatorii
planificați, cu executarea din anul precedent și cu explicarea cauzelor devierilor
 explicații la modificările bugetare efectuate pe parcursul anului
 nivelul datoriei de stat/ datorie unitățile administrativ teritoriale în raport cu limitele stabilite
 nivelul de realizare a performanței în cadrul programelor
Execuția bugetului public Național presupune să se facă sub controlul unor organisme de stat cu
răspunde relativitatea bugetară. Atribuțiile de control al execuției bugetare sunt îndeplinite de
următoarele organe:

 Parlamentul Țării care execută controlul politic pe baza documentației prezentată de guvern
în cursul anului bugetar. Controlul se exercită la cerere sau din oficiu și urmărește evoluția
execuției bugetare, atât la realizarea veniturilor cât și cu privire la efectuarea cheltuielilor
bugetare.
 Curtea de Conturi exercită auditul public extern privind modul de formare, gestionare și
utilizare a resurselor bugetului public Național, precum și de administrare a patrimoniului
public.
 Controlul administrativ specializat se exercită de către Ministerul Finanțelor prin organele
sale specializate. Una din asemenea autorității este inspecția financiară care efectuează
inspectarea financiară. In cadrul inspectarii financiare se verifică activitatea economică
financiară, inclusiv prin investigării operative și analize documentare efectuate în baza
informațiilor privind eventuale încălcări ale legislației sau fraudă în gestionarea și utilizarea
resurselor bugetare, în administrarea patrimoniului public , raportarea datoriei sectorului
public, în calcularea profitului net al întreprinderilor de stat /municipale și ale societăților
comerciale cu cota de participare a statului, precum si dividendelor si a defalcarilor la buget
ale unor părți a profitului net al acestora.
Inspectarii financiare pot fi supuse:

 autoritățile /instituțiile bugetare

 autoritățile/ instituțiile publice la auto gestiune și autoritățile bugetarii independente
 întreprinderile de stat/ municipale, societățile comerciale în a căror capital social statul deține o
cotă parte de cel puțin 25%, precum și persoanelor afiliate acestora.
 Alte persoane fizice și juridice.
Monitoringului financiar Se supun :

 autoritățile /instituțiile publice la autogestiune, cu excepția celor responsabili exclusiv față de

Parlament
 Intreprinderile de stat/ municipale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar
public.

TEMA 7 - BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

(B.A.S.S.)

7.1. Conţinutul economic al bugetului asigurărilor sociale de stat

Legea 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale în art. 1 definește noțiunea de asigurări
sociale drept sistem de protecţie socială a persoanelor asigurate, constând în acordarea de
indemnizaţii, ajutoare, pensii, de prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea
capacităţii de muncă şi de alte prestaţii, prevăzute de legislaţie.
Legea 181/2014 privind finanţele publice şi responsabilitatea bugetar-fiscală în art. 3 statuează:
constituie Buget al Asigurărilor Sociale de Stat totalitatea veniturilor, a cheltuielilor şi a surselor
de finanţare destinate pentru realizarea funcţiilor şi gestionarea sistemului public de asigurări
sociale.
Bugetul asigurărilor sociale de stat este planul financiar anual care reflectă constituirea,
repartizarea si utilizarea fondurilor bănești necesare pentru ocrotirea pensionarilor, salariaților și a
membrilor familiei lor.
Conținutul său economic derivă din structura și trăsăturile orânduirii social-economice, din
necesitatea realizării cerințelor legilor economice, precum și din prerogativa și funcțiile statului.
Dreptul la asigurări sociale este garantat de stat și se exercita în condițiile legii prin sistemul public
de asigurări sociale care are la bază următoarele principii: unicităţii, egalităţii, solidarităţii sociale,
obligativităţii, contributivităţii, repartiţiei, autonomiei, imprescriptibilităţii, incesibilității.

7.2. Elaborarea bugetului asigurărilor sociale de stat

Anual, în conformitate cu calendarul bugetar, autoritățile publice centrale de specialitate în
domeniul protecţiei sociale elaborează circulara privind elaborarea proiectului BASS pe anul viitor
şi o remite CNAS şi altor autorităţi/instituţii publice interesate.
La elaborarea acestui document autoritățile publice centrale de specialitate în domeniul protecţiei
sociale se ghidează de prevederile CBTM și circularei Ministerului Finanţelor privind elaborarea
proiectului bugetului de stat.
Proiectul de buget cuprinde indicatorii realizaţi în ultimii doi ani bugetari, rezultatele estimate
pentru anul bugetar curent, propunerile de buget pentru anul bugetar viitor şi estimările pentru doi
ani ulteriori.
Proiectul de lege a BASS pe anul viitor include reglementări specifice de gestionare a BASS în
anul bugetar respectiv şi, în special, cuprinde:
a) reglementari cu privire la aprobarea principalilor indicatori ai BASS – veniturile, cheltuielile şi
soldul bugetar;
b) reglementări specifice cu privire la calcularea şi plata contribuţiilor de asigurări sociale de către
diferite categorii de contribuabili;
c) reglementări specifice cu privire la mărimea, tipurile şi modul de gestionare a unor prestaţii
sociale;
d) anexe la lege, care oferă detalii cu privire la structura veniturilor şi a programelor de cheltuieli,
condiţiile de calculare şi de transferare a contribuţiilor de asigurare socială etc. În anexe poate fi
prezentată atât informaţie financiară, cât şi nonfinanciară, care necesită aprobarea prin legea anuală
a BASS.
Proiectul legii BASS se prezintă însoţit de nota informativă, care descrie particularităţile privind
evoluţia şi structura BASS pe anul bugetar următor.
În cele din urmă, Ministerul Finanţelor, autorităţile publice centrale în domeniul protecţiei sociale
şi în domeniul ocrotirii sănătăţii elaborează, corespunzător, proiectele legii anuale a bugetului de
stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat şi a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă
medicală şi le prezintă Guvernului spre examinare în termenul prevăzut de calendarul bugetar.
Ca urmare a examinării proiectelor legilor bugetare anuale în cadrul şedinţei Guvernului,
Ministerul Finanţelor şi, respectiv, APC responsabile de elaborarea BASS şi FAOAM, ajustează
proiectele de legi, după ce Guvernul emite hotărârile de aprobare a proiectelor legilor bugetare
anuale şi de prezentare a acestora Parlamentului în termenul prevăzut de calendarul bugetar.

7.3. Adoptarea bugetului asigurărilor sociale de stat

Guvernul, în termenele stabilite de calendarul bugetar, prezintă Parlamentului proiectele de legi
anuale ale bugetului de stat, a BASS şi a FAOAM, însoţite de notele informative respective.
Comisiile permanente ale Parlamentului examinează proiectele legilor bugetare anuale şi prezintă
avizele Comisiei economie, buget şi finanţe, care este desemnată responsabilă pentru examinarea
şi promovarea legilor bugetare în cadrul şedinţelor plenare ale Parlamentului.
În baza avizelor comisiilor permanente şi a propriei sale examinări, Comisia economie, buget şi
finanţe întocmeşte raportul şi lista de recomandări asupra proiectelor de legi bugetare anuale şi le
prezintă Parlamentului la datele stabilite de acesta.
Proiectele legilor bugetare anuale se examinează şi se adoptă în cadrul şedinţelor plenare în două
lecturi.
Parlamentul asigură adoptarea legilor bugetare anuale în termenul prevăzut de calendarul bugetar
(1 decembrie). După adoptarea de către Parlament, Comisia economie, buget şi finanţe, cu suportul
Ministerului Finanţelor şi, respectiv, a APC de specialitate în domeniul protecţiei sociale şi APC
de specialitate în domeniul ocrotirii sănătăţii, asigură definitivarea legilor bugetare respective.
Legea fondurilor asigurărilor obligatorii de asistență medicală intră în vigoare la 1 ianuarie a anului
bugetar sau la data indicată în text, care nu trebuie să preceadă data publicării.
Potrivit Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale, dacă legea/decizia bugetară
anuală nu este adoptată cu cel puțin trei zile înainte de expirarea anului bugetar, administratorul
de buget emite dispoziția privind aplicarea bugetului provizoriu.
Bugetul provizoriu se formează de către administratorul de buget în baza bugetului aprobat pentru
anul precedent, cu ajustarea la modificările adoptate pe parcursul anului şi cu reducerea sau
excluderea alocațiilor pentru programele, activităţile, obiectivele finalizate în anul precedent.
Valabilitatea bugetului provizoriu încetează odată cu punerea în aplicare a legii/deciziei bugetare
anuale, iar operaţiunile efectuate în contul bugetului provizoriu se transferă în contul bugetului
aprobat pe anul curent.

7.4. Executarea bugetului asigurărilor sociale de stat

Executarea bugetului de stat adoptat de Parlament, prin legea bugetară anuală, presupune
realizarea veniturilor bugetare stabilite pentru anul în curs şi efectuarea cheltuielilor bugetare
pentru aceeaşi perioadă.
Procedura de executare a bugetului este formată din următoarele faze: repartizarea pe trimestre a
veniturilor și cheltuielilor bugetare; realizarea veniturilor bugetare; execuția de casă bugetară;
efectuarea cheltuielilor bugetare. Pornind de la normele legale în vigoare, remarcăm că aceste faze
expuse în literatura juridică de specialitate sunt valabile și pentru executarea bugetului asigurărilor
sociale de stat (a se vedea compartimentul 6.4.).
Repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat.
În termen de o lună de la începutul anului bugetar, Ministerul Finanţelor elaborează şi aprobă
prognoze trimestriale ale veniturilor, cheltuielilor şi soldului bugetului public naţional şi ale
componentelor acestuia.
Repartizarea se produce de sus în jos, conform structurii ierarhice organizaţionale în cadrul
bugetului supus acestei proceduri şi, respectiv, în ordine descrescândă a ierarhiei clasificaţiei
bugetare. Principiul repartizării este „superiorul stabileşte limite şi reguli pentru inferior”.
Concomitent cu repartizarea resurselor și cheltuielilor aprobate, se produce ajustarea indicatorilor
de performanţă la volumul aprobat al alocaţiilor şi repartizarea lor în cadrul programelor de
cheltuieli. Ca urmare a procedurii de repartizare, bugetele sunt valide pentru executare.
Realizarea veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat. Colectarea veniturilor şi a altor
încasări aprobate în bugetele componente ale bugetului public naţional se asigură de către
administratorii de venituri stabiliţi prin actele normative care instituie aceste venituri.
În conformitate cu art. 11 al Legii 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale, veniturile
bugetului asigurărilor sociale de stat provin din contribuţii de asigurări sociale, transferuri din
bugetul de stat şi din alte venituri (din dobânzi, din majorări de întârziere) prevăzute de lege.
Execuția de casă a bugetului asigurărilor sociale de stat. Încasările la şi plăţile de la bugetele
componente ale bugetului public naţional în monedă naţională se efectuează prin virament prin
contul unic trezorerial, iar cele în valută străină – prin conturi deschise în Banca Naţională a
Moldovei şi instituţiile financiare, în conformitate cu legislaţia valutară.
Efectuarea cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat. În procesul executării bugetelor,
autorităţile/instituţiile bugetare efectuează plăţi în limitele alocaţiilor bugetare aprobate şi în
conformitate cu prognozele de lichidităţi ale bugetelor.
Finanţarea cheltuielilor se efectuează pe măsura încasării mijloacelor băneşti la conturile bugetului
asigurărilor sociale de stat cu respectarea priorităţilor stabilite de lege.
Cheltuielile bugetare pentru asigurările sociale de stat sunt reglementate de Legea nr. 489/1999
cu privire la sistemul public de asigurări sociale, art. 41 și Legea nr. 156/1998 privind sistemul
public de pensii*. Astfel identificăm următoarele destinații ale cheltuielilor:
 pensiile (pensie pentru limită de vârstă; pensie de dizabilitate; pensie de urmaş; pensie specială)5
;
 indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de afecţiuni generale sau de
accidente în afara muncii, de boli profesionale şi de accidente de muncă, inclusiv indemnizaţie
pentru îngrijirea copilului bolnav;
 prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă;
 indemnizaţie de maternitate;
 indemnizaţie pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani;
 ajutor de şomaj;
 ajutor de deces.
Fiecare dintre aceste pensii, indemnizații și ajutoare bănești de asigurări sociale se calculează în
temeiul unor norme speciale care garantează acordarea acestora în mod individual în funcție de
condițiile particulare de pensionare, invaliditate ale fiecărui salariat.

7.5. Controlul şi darea de seamă privind execuţia bugetului asigurărilor sociale

de stat
Evidenţa încasărilor şi plăţilor bugetului asigurărilor sociale de stat se asigură în baza planurilor
de conturi contabile proprii, cu utilizarea sistemelor informaţionale specifice domeniilor de
activitate.
Casa Naţională de Asigurări Sociale are misiunea de a asigura funcţionarea unui serviciu durabil
de asigurări sociale, necesar societăţii, care în limita mijloacelor bugetului asigurărilor sociale de
stat aprobat anual, garantează protecţia socială a participanţilor la sistemul public de asigurări
sociale. La etapa finală, adică în cadrul executării bugetului de asigurări sociale de stat atribuțiile
CNAS sunt următoarele:
 monitorizarea şi analiza executării bugetului asigurărilor sociale de stat, cu întocmirea şi
prezentarea Ministerului Finanţelor şi Ministerului Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale a
rapoartelor lunare, trimestriale şi anuale privind executarea acestuia în volumul şi termenele
stabilite de Ministerul Finanţelor;
 întocmirea raportului anual privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat,
coordonarea acestuia cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale, Ministerul Finanţelor,
prezentarea, în termenele stabilite, Guvernului spre examinare şi aprobare, precum şi asigurarea
publicării acestuia;
 prezentarea informaţiilor privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru
autorităţile publice centrale, partenerii sociali şi organismele internaţionale.
Raportul privind executarea bugetului public naţional se întocmeşte şi se publică lunar de către
Ministerul Finanţelor.
Guvernul prezintă Parlamentului raportul semianual privind executarea bugetului public naţional
şi a componentelor acestuia în termenul prevăzut de calendarul bugetar.
Rapoartele anuale privind executarea bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat şi a
fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală se întocmesc de administratorii bugetelor
respective şi se prezintă Guvernului, iar ulterior Parlamentului spre aprobare, în termenele
prevăzute de calendarul bugetar.
Instituţiile publice finanţate de la bugetul asigurărilor sociale de stat şi de la fondurile asigurării
obligatorii de asistenţă medicală, ai căror conducători au calitatea de executor de buget,
organizează şi ţin contabilitatea potrivit bugetului aprobat.
Execuția bugetului public național presupune la fel ca realizarea veniturilor și cheltuielilor
aprobate prin legea bugetară anuală să se facă sub controlul unor organisme de stat cu răspunderi
în activitatea bugetară.

TEMA 8 - FONDURILE ASIGURĂRII OBLIGATORII DE

ASISTENȚĂ MEDICALĂ (FAOAM)
8.1. Noțiunea și principiile sistemului de asigurare obligatorie de asistență
medicală
Asigurarea obligatorie de asistență medicală reprezintă un sistem autonom garantat de stat de
protecţie financiară a populaţiei în domeniul ocrotirii sănătăţii prin constituirea, pe principii de
solidaritate, din contul primelor de asigurare, a unor fonduri bănești destinate pentru acoperirea
cheltuielilor de tratare a stărilor condiționate de survenirea evenimentelor asigurate (maladie sau
afecțiune). Sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală oferă cetățenilor Republicii
Moldova posibilităţi egale în obţinerea asistenţei medicale oportune şi calitative.
Obiect al asigurării obligatorii de asistență medicală este riscul asigurat, legat de cheltuielile pentru
acordarea volumului necesar de asistență medicală și farmaceutică, prevăzută în Programul unic.
Subiecți ai asigurării obligatorii de asistență medicală sunt: asiguratul; persoana asigurată;
asigurătorul; prestator de servicii medicale.
În sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală, asigurător este Compania Națională de
Asigurări în Medicină și agențiile ei teritoriale.
Sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală se organizează şi funcţionează având la bază
următoarele principii: principiul unicităţii, principiul egalităţii, principiul solidarităţii, principiul
obligativităţii, principiul contributivităţii, principiul repartiţiei, principiul autonomiei.

8.2. Elaborarea proiectului legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență

medicală
Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală fac parte integrantă din bugetul public
național și se administrează independent de alte bugete componente ale bugetului public național.
Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală se elaborează, se aprobă și se administrează
în conformitate cu principiile, regulile și procedurile prevăzute de Legea finanțelor publice și
responsabilității bugetar-fiscale nr.181/2014.
Autoritatea publică în domeniul ocrotirii sănătăţii elaborează, corespunzător, proiectul fondurilor
asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi îl prezintă pentru avizare Ministerului Finanţelor, în
termenul stabilit de acesta.
Propunerile/proiectele de buget se elaborează şi se prezintă în conformitate cu metodologia de
planificare a bugetului, având la bază:
a) cadrul macroeconomic, politica bugetar-fiscală, politicile sectoriale, precum şi limitele de
cheltuieli/transferuri interbugetare, cuprinse în cadrul bugetar pe termen mediu;
b) performanţa realizată/asumată în cadrul programelor autorităţilor publice pe domeniile de
competenţă;
c) particularităţile specifice cuprinse în circulara privind elaborarea bugetelor anuale. Proiectul
fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală se examinează de către Ministerul
Finanţelor. Rezultatele examinării proiectului de buget se supune consultării cu autoritatea publică
corespunzătoare (CNAM), în conformitate cu procedura stabilită de Ministerul Finanţelor.
Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală conţine prevederi generale privind
aprobarea indicatorilor principali ale fondurilor corespunzătoare şi reglementări specifice anului
bugetar respectiv, precum şi anexa. Anexa la legea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă
medicală cuprinde:
a) sinteza fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală;
b) programele de cheltuieli ale fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală;
c) alte date relevante.
Nota informativă la proiectul legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală cuprinde
informaţii de fundamentare a proiectului de lege, inclusiv performanţa în cadrul programelor
incluse în buget, factorii care au influenţat alocarea resurselor, precum şi explicaţii privind
eventualele abateri de la limitele de cheltuieli aprobate în cadrul bugetar pe termen mediu.
Informaţia prezentată în nota informativă la proiectul de buget reflectă rezultatele ultimilor doi ani
bugetari, rezultatele estimate pentru anul bugetar curent, indicatorii planificaţi pentru anul bugetar
viitor şi estimările pentru cel puţin doi ani ulteriori.
Legea se prezintă spre aprobare conform clasificaţiei organizaţionale şi clasificaţiei programelor,
precum şi conform clasificaţiei economice pentru asigurarea controlului anumitor indicatori
bugetari din partea Parlamentului.
Guvernul examinează şi aprobă proiectul legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență
medicală şi îl prezintă Parlamentului în termenul prevăzut de calendarul bugetar.

8.3. Examinarea și adoptarea legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență

medicală
Guvernul prezintă Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală până la data de 15
octombrie.
Parlamentul examinează şi adoptă legea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe
anul respectiv în termenul prevăzut de calendarul bugetar (1 decembrie).
Responsabilă de examinarea proiectelor legilor bugetare anuale în Parlament este comisia
permanentă a Parlamentului în domeniul bugetului şi finanţelor.
Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală se examinează şi se adoptă în două
lecturi.
Legea fondurilor asigurărilor obligatorii de asistență medicală întră in vigoare la 1 ianuarie a
anului bugetar sau la data indicată în text, care nu trebuie să preceadă data publicării. Dacă legea
fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală nu este adoptată cu cel puțin trei zile înainte
de expirarea anului bugetar, administratorul de buget emite dispoziția privind aplicarea bugetului
provizoriu.

8.4. Executarea legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală

Având în vedere cele expuse și analizând prevederile legale în vigoare, procedura execuției
bugetare este formată din următoarele faze: repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor
bugetare; realizarea veniturilor bugetare; execuția de casă bugetară; efectuarea cheltuielilor
bugetare.
Făcând trimitere la normele legale în vigoare, ținem să remarcăm că aceste faze expuse în
literatura juridică de specialitate, sunt valabile și pentru fondurile asigurării obligatorii de asistență
medicală.
Repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor legii fondurilor asigurării obligatorii
de asistență medicală – în termen de o lună de la începutul anului bugetar, Ministerul Finanţelor
elaborează şi aprobă prognoze trimestriale ale veniturilor, cheltuielilor şi soldului bugetului public
naţional şi ale componentelor acestuia.
Realizarea veniturilor fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală – colectarea
veniturilor şi a altor încasări aprobate în bugetele componente ale bugetului public naţional se
asigură de către administratorii de venituri stabiliţi prin actele normative care instituie aceste
venituri.
Prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală reprezintă o sumă fixă sau o contribuţie
procentuală la salariu şi la alte recompense, pe care asiguratul este obligat să o plătească
asigurătorului pentru preluarea riscului asigurat al persoanei, conform prevederilor legislaţiei.
Mărimile primelor de asigurare în formă de sumă fixă și în formă de contribuție procentuală la
salariu și la alte recompense se stabilesc anual în legea fondurilor asigurărilor obligatorii de
asistență medicală. Conform Legii8 nr.174/2019, prima de asigurare obligatorie de asistență
medicală în formă de contribuție procentuală la salariu și la alte recompense, se stabilește la 9,0%
(câte 4,5% pentru fiecare categorie de plătitori, iar prima de asigurare obligatorie de asistență
medicală calculată în sumă fixă se stabilește în mărime de 4056 de lei).
Achitarea primelor pentru asigurarea obligatorie de asistenţă medicală a populației angajate se face
din contul contribuţiilor angajatorului și angajatului.
Prin derogare de la prevederile date, achitarea primelor pentru asigurarea obligatorie de asistență
medicală a angajaților rezidenților parcurilor pentru tehnologia informației se face din contul
impozitului unic achitat de rezidenți conform Legii nr. 77/2016 cu privire la parcurile pentru
tehnologia informației și Cap. I Titlul X din Codul fiscal.
Plătitorii primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală sunt obligați să prezinte băncilor
și trezoreriilor teritoriale ale Ministerului Finanțelor documentele de plată pentru achitarea
salariilor și contribuțiilor la fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală.
Categoriile de plătitori (cum ar fi mediatorii, notarii, avocații, executorii judecătorești etc.) achită
primele de asigurare obligatorie de asistență medicală în mod individual, până la data de 31 martie
a anului de gestiune.
Evidența și controlul corectitudinii calculării și a virărilor în termen a primelor de asigurare
obligatorie de asistență medicală se efectuează de către Serviciul Fiscal de Stat.
Execuția de casă a fondurilor de asigurare obligatorie de asistență medicală – încasările
bugetelor componente ale bugetului public naţional şi plăţile bugetului de stat şi ale bugetelor
locale se efectuează prin sistemul trezorerial conform metodei de casă. Evidenţa încasărilor şi
plăţilor bugetare prin sistemul trezorerial se asigură prin conturi trezoreriale bazate pe clasificaţia
bugetară şi pe planul de conturi contabile.
Încasările la plățile de la bugetele componente ale bugetului public național în monedă națională
se efectuează prin virament prin contul unic trezorerial, iar cele în valută străină prin conturi
deschise în Banca Națională a Moldovei și instituțiile financiare, în conformitate cu legislația
valutară.
Ministerul Finanţelor, Casa Naţională de Asigurări Sociale şi Compania Naţională de Asigurări
în Medicină pot angaja prestatori de servicii de plată, care activează pe teritoriul Republicii
Moldova, pentru efectuarea unor operaţiuni ce ţin de executarea de casă a bugetelor.
Procedura de selectare a băncilor comerciale, ca prestatori de servicii de plată, pentru efectuarea
operaţiunilor ce ţin de executarea de casă a bugetelor se face o dată la trei ani în conformitate cu
legislaţia privind achiziţiile publice.
Efectuarea cheltuielilor fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală – în procesul
executării bugetelor, autorităţile/instituţiile bugetare efectuează plăţi în limitele alocaţiilor
bugetare aprobate şi în conformitate cu prognozele de lichidităţi ale bugetelor.
Mijloacele financiare acumulate în fondul de bază se utilizează pentru acoperirea cheltuielilor
necesare realizării Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, care include11:
asistența medicală urgentă la etapa prespitalicească; asistența medicală primară; asistența medicală
specializată de ambulator; asistența medicală spitalicească; alte servicii aferente asistenței
medicale.
Toate cheltuielile legate de acordarea către persoanele asigurate a asistenţei medicale în volumul
prevăzut de Programul unic, asigurătorul le achită lunar sau trimestrial, în funcție de mijloacele
financiare disponibile, conform facturilor prezentate de prestatorii de servicii medicale.
Asigurătorul este în drept să achite în avans cheltuielile pentru prestarea serviciilor medicale,
conform condiţiilor stabilite în contract. Factura se perfectează de prestatorii de servicii medicale
în baza calculației cheltuielilor conform registrului persoanelor asigurate care au beneficiat de
asistenţă medicală în perioada respectivă.

8.5. Încheierea și raportarea execuției legii fondurilor asigurării obligatorii de

asistență medicală
Autorităţile/instituţiile bugetare, inclusiv Casa Naţională de Asigurări Sociale şi Compania
Naţională de Asigurări în Medicină, întocmesc şi prezintă rapoarte financiare în baza Legii
contabilităţi şi în conformitate cu termenele şi cerinţele stabilite de Ministerul Finanţelor.
Contabilitatea executării bugetului asigurărilor sociale de stat şi a fondurilor asigurării obligatorii
de asistenţă medicală se organizează şi se ţine de către Casa Naţională de Asigurări Sociale,
Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi, respectiv, de către unităţile subordonate lor,
potrivit normelor aprobate de Ministerul Finanţelor, şi asigură înregistrarea operaţiunilor privind
veniturile şi cheltuielile efectuate la executarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi a fondurilor
asigurării obligatorii de asistenţă medicală, precum şi privind datoriile achitate până la 31
decembrie, evidenţa transferurilor de la bugetul de stat, stabilirea rezultatului executării bugetului
asigurărilor sociale de stat şi a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală prin
închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli.
Instituţiile publice finanţate de la bugetul asigurărilor sociale de stat şi de la fondurile asigurării
obligatorii de asistenţă medicală, ai căror conducători au calitatea de executor de buget,
organizează şi ţin contabilitatea potrivit bugetului aprobat.
Execuția bugetului public național presupune la fel ca realizarea veniturilor și cheltuielilor
aprobate prin legea bugetară anuală să se facă sub controlul unor organisme de stat cu răspunderi
în activitatea bugetară. Atribuțiile de control al execuției bugetare sunt îndeplinite de următoarele
organe:
a) Parlamentul țării, care exercită controlul politic;
b) Curtea de Conturi – auditul public extern;
c) Ministerul Finanțelor, care exercită un control administrativ specializat

Tema 9 - Bugetele locale

Autonomia finantelor publice locale
Bugetele locale constituie elemente independente care se elaborează, se aprobă și se execută în condiții de
autonomie financiară, în conformitate cu prevederile Legii privind finanțele publice locale şi ale Legii
finantelor publice şi responsabilității bugetar-fiscale, precum şi ale Legii privind administrația publică
locală.
Prin autonomie locală se intelege dreptul și capacitatea efectivă a autorităților locale de a soluționa şi de a
gestiona, in cadrul legii, in nume propriu şi in interesul populației locale, o parte importantă a treburilor
publice'. Comunităţile locale reprezintă colectivități umane, delimitate teritorial, care au autorități publice
diferite de cele ale statului. Necesitatea autoadministrării locale reiese din mai multe considerente, şi
anume:

 participarea populației la elaborarea deciziilor în cadrul unei administrații locale este o condiție
esențială pentru democrație;
 autoadministrarea teritorială este o adevărată şcoală pentru cetățeni, grație căreia ei invață să devină
adevăraţi membri ai colectivității, in particular, şi ai societății, in general;
 controlul exercitat de locuitorii comunității asupra administrării treburilor publice este o garanție a
cresterii economice a comunității.
Autonomia financiară a acestora este absolut necesară, deoarece autonomia administrativă nu ar fi posibilă
fără autonomia financiară, care-i asigură suportul material al funcționării. Astfel, prin autonomie financiară
locală se întelege dreptul şi capacitatea efectivă a colectivitatilor publice locale de a dispune de resurse
financiare proprii suficiente, de care ele pot să dispună, in mod liber, in realizarea competenței lor.
Referitor la garanțiile acordate de legiuitorul autohton autonomiei financiare, se expune Legea privind
finanțele publice locale² din 16 octombrie 2003, în care se menționează că bugetele unităţilor administrativ-
teritoriale constituie elemente independente care se elaborează, se aprobă şi se execută în condiții de
autonomie financiară.
„Proces bugetar” la nivelul colectivităților locale
Prin „proces bugetar la nivelul colectivităţilor locale” înţelegem totalitatea actelor şi operaţiunilor cu
caracter tehnic şi normativ îndeplinite de organele administraţiei publice locale în colaborare cu autorităţile
publice centrale, în vederea elaborării, adoptării, executării şi încheierii execuţiei bugetare.
Pornind de la definiţiile enunţate, conchidem că procesul bugetar la nivelul colectivităţilor locale cuprinde
următoarele etape: elaborarea proiectului de buget; examinarea şi adoptarea bugetului; execuţia bugetului;
încheierea şi aprobarea contului de executare bugetară.
Deşi derularea procesului bugetar diferă de la un stat la altul în funcţie de evoluţia istorică a statului
respectiv, unii savanţi menţionează că procesul bugetar se caracterizează prin anumite trăsături comune:

 este un proces de decizie, întrucât esenţa sa constă în alocarea resurselor bugetare limitate pentru bunuri
publice, care, de regulă, se vor caracteriza printr-o presiune a cererii;
 este un proces predominant politic, deoarece deciziile de alocare a resurselor bugetare nu sunt
determinate de forţele pieţei, ci de cetăţeni, de grupuri de interese, prin mecanismul reprezentativităţii
şi al votului;
 este un proces complex, cu mii de participanţi (instituţii publice, administraţii publice, organizaţii
publice etc.);
 este un proces ciclic, care se desfăşoară într-o ordine temporală bine precizată, consecinţă a principiilor
bugetare (anualităţii şi transparenţei).

Elaborarea proiectelor bugetelor locale

Autoritățile administrației publice locale elaborează bugetele proprii conform prevederilor legale3 , în baza
clasificației bugetare și a metodologiei bugetare aprobate de Ministerul Finanțelor. Proiectul bugetului local
cuprinde indicatorii realizați în ultimii doi ani bugetari, rezultatele estimate pentru anul bugetar curent,
propunerile de buget pentru anul viitor și estimările pentru doi ani ulteriori.
Activitățile intermediare ale calendarului bugetar privind elaborarea bugetelor locale și termenele de
realizare a acestora se stabilesc de autoritatea executivă, ținând cont de metodologia aprobată de Ministerul
Finanțelor.
Autoritățile executive ale unităților administrativ-teritoriale de nivelul întâi prezintă direcției finanțe
proiectele bugetelor locale respective pentru analiza corectitudinii întocmirii acestora, a metodologiei
privind elaborarea, aprobarea și modificarea bugetului, precum și pentru întocmirea sintezei consolidate a
proiectelor bugetelor locale de nivelul întâi și al doilea.
Sinteza consolidată a proiectelor bugetelor locale de nivelul întâi și al doilea se prezintă de către direcția
finanțe Ministerului Finanțelor, în termenele stabilite, pentru consultare și includere în bugetul public
național.
Sinteza consolidată a proiectelor bugetelor locale de nivelul întâi și al doilea se examinează de către
Ministerul Finanțelor sub aspectul respectării regulilor bugetare, a obiectivelor politicii bugetar-fiscale,
precum și a limitelor de transferuri de la bugetul de stat. Examinarea acestor proiecte ar trebui să aibă un
caracter consultativ. Ministerul Finanțelor, în urma examinării sintezelor consolidate ale proiectelor
bugetelor locale de nivelul întâi și al doilea, organizează, în caz de necesitate, consultări bugetare cu direcția
finanțe și/sau, după caz, cu autoritățile administrației publice locale. Autoritățile administrației publice
locale, ajustează proiectele bugetelor locale ținând cont de propunerile Ministerului Finanțelor, precum și
de rezultatele consultărilor bugetare.

Examinarea si adoptarea bugetelor locale

Autoritatea executivă prezintă autorității reprezentative și deliberative respective, cel târziu la data de 20
noiembrie, proiectul deciziei bugetare anuale spre examinare și aprobare . Proiectul deciziei bugetare
anuale, însoțit de o notă informativă, prezentat spre aprobare autorității reprezentative și deliberative
respective, include:
a) proiectul deciziei bugetare anuale;
b) anexele la proiectul deciziei;
c) cuantumul fondului de rezervă;
d) plafonul datoriei unității administrativ-teritoriale și plafonul garanțiilor acordate de autoritățile
administrației publice locale;
e) alte prevederi.
Autoritatea reprezentativă și deliberativă examinează proiectul bugetului local în două lecturi.
Autoritatea reprezentativă și deliberativă aprobă decizia bugetară anuală cel târziu la data de 10 decembrie.
În termen de 5 zile de la aprobarea deciziei bugetare anuale, autoritatea executivă prezintă direcției finanțe
o copie a deciziei respective, legalizată de secretarul autorității reprezentative și deliberative. Direcția
finanțe prezintă sinteza consolidată a bugetelor locale de nivelul întâi și al doilea aprobate, precum și alte
materiale conform cerințelor și în termenele stabilite de Ministerul Finanțelor.
După aprobare de către autoritățile reprezentative și deliberative respective, bugetele locale se fac publice,
precum și modificările ulterioare, introduse în aceste bugete tot se fac publice.
Dacă decizia bugetară anuală nu a fost adoptată cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea anului bugetar,
administratorul de buget emite dispoziția privind aplicarea bugetului provizoriu. Bugetul provizoriu se
formează și se execută în corespundere cu prevederile deciziei bugetare din anul precedent, luând în
considerare modificările operate pe parcursul anului și ținând cont de particularitățile limitative prevăzute
de lege.
Odată cu adoptarea deciziei bugetare anuale, valabilitatea bugetului provizoriu încetează și toate
operațiunile efectuate în contul bugetului provizoriu se transferă în contul bugetului aprobat pe anul curent.
Această normă legală este în concordanță cu prevederile normei constituționale (art.131 alin.3) și normei
din Legea nr.181( art.57).

Executarea bugetelor locale

Procedura execuţiei bugetare locale în Republica Moldova cuprinde următoarele etape: repartizarea
trimestrială a veniturilor şi cheltuielilor bugetare; execuţia părţii de venituri a bugetelor locale; execuţia de
casă a bugetelor locale; execuţia părţii de cheltuieli a bugetelor locale.
Repartizarea trimestrială a veniturilor și cheltuielilor bugetare. În termen de 15 zile de la publicarea
deciziei bugetare anuale, administratorul de buget asigură repartizarea bugetului local în conformitate cu
metodologia stabilită de Ministerul Finanțelor .
Execuția părții de venituri a bugetelor locale. În realizarea veniturilor bugetare sunt necesare o serie de
acte şi operaţiuni, şi anume: identificarea veniturilor şi a bunurilor impozabile şi taxabile; încasarea
veniturilor bugetare realizată în urma plăţii de către subiectele plătitoare a sumelor datorate bugetului local;
urmărirea realizării veniturilor bugetare.
Aceste categorii de acte şi operaţiuni cuprind o serie de măsuri iniţiate de organele financiar-bancare în
vederea asigurării integrale şi la termenele prevăzute ale tuturor veniturilor bugetare.
Execuția de casă a bugetelor locale . Executarea bugetelor locale se efectuează prin sistemul trezorerial al
Ministerului Finanțelor conform metodei de casă. Metodologia de executare a bugetelor locale se
elaborează și se aprobă de către Ministerul Finanțelor în conformitate cu actele normative în vigoare.
Execuția părții de cheltuieli a bugetelor locale . În procesul executării bugetelor locale,
autoritățile/instituțiile bugetare efectuează plăți în limitele alocațiilor bugetare aprobate și în conformitate
cu prognozele de lichidități ale bugetelor. Finanțarea cheltuielilor se efectuează pe măsura încasării
mijloacelor bănești la conturile bugetului, cu respectarea priorităților stabilite de lege.
Transferurile de la bugetul de stat la bugetele locale vor fi repartizate și alocate lunar.

Incheierea si raportarea executiei bugetelor locale

Direcția finanțe și/sau subdiviziunea financiară a unităților administrativ-teritoriale întocmesc rapoarte
semianuale, pe 9 luni ale anului în curs și anuale privind executarea bugetelor respective .
Rapoartele semianuale privind executarea bugetelor locale se audiază la ședința autorității reprezentative
și deliberative.
In termen de până la 15 martie, autoritatea executivă prezintă, spre examinare și aprobare, autorității
reprezentative și deliberative respective raportul anual privind executarea bugetului local, care se aprobă
cel târziu până la 1 aprilie.
În termenele stabilite de Ministerul Finanțelor, direcția finanțe întocmește sinteza consolidată a rapoartelor
semianuale, pe 9 luni ale anului în curs, și anuale privind executarea bugetelor locale de nivelul întâi și al
doilea, pentru a fi incluse în raportul privind executarea bugetului public național.

Controlul executiei bugetelor locale

Execuția bugetului anual de stat este îndrumată și controlată cu ajutorul evidenței contabile bugetare ca
parte a sistemului unificat al economiei naționale. Evidența contabilă în sistemul bugetar se organizează în
baza Legii contabilității și în conformitate cu planul de conturi contabile și cu metodologia elaborată și
aprobată de către Ministerul Finanțelor .
Execuția Bugetului public național presupune la fel ca realizarea veniturilor și cheltuielilor aprobate prin
legea bugetară anuală să se facă sub controlul unor organism de stat cu răspunderi în activitatea bugetară.
Atribuții de control al execuției bugetare sunt îndeplinite de următoarele organe:

 Parlamentul țării, care exercită controlul politic;

 Curtea de conturi – auditul public extern;
 Ministerul Finanțelor, care exercită un control administrativ specializat.
Rezultatele inspectărilor/controalelor execuţiei bugetelor locale sunt examinate de către autorităţile
reprezentative şi deliberative respective, cu adoptarea deciziilor corespunzătoare şi publicarea lor în mod
obligatoriu.

Tema 10- SISTEMUL VENITURILOR PUBLICE

Elementele definitorii ale veniturilor publice
Veniturile statului sunt formate din totalitatea resurselor bănești instituite prin lege, care contribuie
la constituirea resurselor bănești ale acestuia, alcătuind un tot unitar, denumit sistemul veniturilor
bugetare. Din punct de vedere economico-financiar, veniturile bugetare reprezintă forme valorice
concrete, prin care o parte din venitul national sau din alte resurse destinate fondurilor generale
ale societății, sunt concentrate la dispoziția statului.
Din punct de vedere juridic, veniturile bugetare reprezintă obligații bănești stabilite în mod
unilateral prin acte normative, în sarcina persoanelor fizice și juridice, care realizează venituri sau
dețin bunuri impozabile și taxabile.
Conform Legii nr.181, prin veniturile bugetare se înțelege mijloacele financiare aprobate în
buget/încasate la buget, cu excepția celor aferente operațiunilor cu activele financiare și cu
datgoriile bugetului.
Veniturile statului sunt ordinare și extraordinare. Veniturile ordinare sunt reprezentate de impozite,
taxe, contribuții sociale și contribuții la fondurile medicale. În cadrul veniturilor ordinare include
și veniturile statului din dividend, dobânzi, vânzarea acțiunilor sau activelor din patrimonial privat
al statului sau unităților administrativ-teritoriale, redevențele din concesionarea bunurilor
aparținând domeniului public, venituri provenite din diferite contracte cu parteneri private, cum ar
fi închirierea, asocierea în participațiune, parteneriatul public-privat. Veniturile extraordinare sunt
reprezentate de împrumuturi interne sau externe, emisiunea de obligațiuni de stat și bonurile de
tezaur. De asemenea, în cadrul operațiunii de consolidare bugetară, apar transferurile și virările de
credite bugetare. Pentru bugetul component al sistemului bugetar care beneficiază de venituri
provenite din transferuri și virări, acestea reprezintă venituri extraordinare. Veniturile ordinare și
extraordinare aparțin bugetului de stat ( bugetul ministerelor și celorlalte autorități ale
administrației centrale de stat) bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor locale.

La stabilirea impozitelor și a taxelor de determină următoarele elemente:

a) obiectul impunerii- material impozabilă, care se prezintă ca venituri forme- beneficiul sau
profitul societăților comerciale, venitul persoanelor fizice etc. Bunurile impozabile sau taxabile-
clădiri, terenuri, mijloace de transport;
b) subiectul impunerii (contribuabilul) - orice persoană care, conform legislației fiscal, este
obligată să calculeze și/sau să achite la buget orice impozite și taxe, penalitățile și amenzile
respective; persoană care, conform legislației fiscal, este obligată să retina sau să perceapă de la
altă persoană și să achite la buget plățile indicate;

Persoană fizică:
•Cetățean al Republicii Moldova, cetățean străin, apatrid;
•Forma organizatorică cu statut de persoană fizică, potrivit legislației, inclusiv întreprinzătorul
individual, gospodăria țărănească (de fermier).
Persoană juridică - orice societate comercială, cooperative, întreprindere, instituție, fundație,
asociație, inclusive create cu participarea unei personae străine, și alte organizații, cu excepția
subdiviziunilor organizațiilor nominalizate ce nu dispun de patrimoniu autonom și a formelor
organizatorice cu statut de persoană fizică, potrivit legislației;
c) Sursa de plată a impozitului sau taxei- sursa din care se achită impozitul sau taxa. Literatura de
specialitate definește surse de plată a impozitului ca fiind activitatea, activele etc. care produc,
adică dau naștere veniturilor ( de ex.: în cazul impunerii unui lot de teren, sursa de plată a
impozitului pentru bunurile imobiliare poate fi venitul obținut de pe urma utilizării acestui teren
sau alt venit obținut de subiectul impunerii, precum și venitul obținut ca urmare a vânzării acestui
lot de teren sau venitul ca sursă de plată poate să apare sub forme de: salarii, devidende, creșteri
de capital etc.);
d) Unitatea de impunere- unitatea de măsură care exprimă dimensiunea obiectului impozabil. De
ex.: în cazul veniturilor, unitatea de impunere este leul moldovenesc, în cazul terenurilor- metrul
pătrat sau hectarul, în cazul unităților de transport- centimetri cubi, în cazul băuturilor alcoolice-
litri, în cazul produselor petroliere- tona etc.;
e) Cota (cotele) de impunere- reprezintă elemental care exprimă cuantumul unitary al impozitului
sau taxei în raport cu obiectul impozabil. Acest cuantum se poate stabili sub următoarele forme:
cota fixă și cota procentuală. Cota fixă se stabilește atunci când baza de calcul o formează anumite
obiecte, fapte sau acte juridice ( de ex.:- obținerea unei autorizații, eliberarea unui act, suprafețe
de teren etc.). Cota procentuală este cea mai răspândită formă de calculare a cuantumului bănesc
al impozitelor, acestea aplicându-se în cazul în care obiectul impozitului îl constituie valoarea
obiectului deținut sau venitul realizat de debitor.
Codul fiscal al Republicii Moldova stabilește în mod exhaustive și direct mărimea cotelor
pentru fiecare categorie de taxe și impozite stabilite, și anume:

Cota impozitului pe venit se stabilește în mărime de:

•Pentru personae fizice, întreprinzători individuali și medicii de familie titulari ai practicii, care
exercită activitatea prefesională independentă- în mărime de 12% din venitul anual impozabil;
•Pentru persoanele juridice- în mărime de 12% din venitul impozabil;
•Pentru gospodăriile țărănești ( de fermier)- în mărimen de 7% din venitul impozabil;
•Pentru agenții economici al căror venit a fost estimat în conformitate cu art.225 și 225 prim- în
mărime de 15% din depășirea venitului estimat față de venitul brut înregistrat în constabilitate de
agentul economic.
Cotele TVA se stabilesc în mărime de:
•Cota-standard- în mărime de 20% din valoarea impozabilă a mărfurilor și serviciilor importate
și a livrărilor efectuate pe teritoriul Republicii Moldova;
•Cote reduse în mărime:
•8%- la pâinea și produsele de panificație, la laptele și produsele lactate, livrate pe teritoriul
Republicii Moldova, la medicamente, la mărfuri, importate și/sau livrate pe teritoriul Republii
Moldova,- 8%- la gazele naturale și gazele lichefiate, atât la cele importate, cât și la cele livrate pe
teritoriul Republicii Moldova, precum și la serviciile de transport și de distribuție a gazelor
naturale, la producția din zootehnie în formă naturală, masă vie, fitotehnie și horticultură în formă
naturală, produsă, importată și/sau livrată pe teritoriul Republicii Moldova, la zahărul din sfeclă
de zahăr, produs, importat și/sau livrat pe teritoriul Republicii Moldova, la biocombustibilul solid
destinat producerii energiei electrice, energiei termice și apei calde livrat pe teritoriul Republicii
Moldova.
•10%- la serviciile de cazare, la produsele alimentare.
Cote accizelor, conform anexelor la prezentul titlu, se stabilesc:
•În sumă absolută la unitatea de măsură a mărfii;
•Ad valorem în procente de la valoarea mărfurilor, fără a ține cont de accize și TVA, sau de la
valoarea în vamă a mărfurilor importate, luând în considerare impozitele și taxele ce urmează a fi
achitate la momentul importului, fără a ține cont de accize și TVA.

Cotele stabilite pentru impozitele bunurilor imobiliare sunt:

•Pentru bunurile imobiliare cu destinație locativă ( apartamente și case de locuit individuale,
terenuri aferente acestor bunuri ); pentru garajele și terenurile pe care acestea sunt amplasate,
loturile întovărășilor pomicole cu sau fără construcții amplasate pe ele:
•cota maximă-0,4% din baza impozabilă a bunurilor imobiliare;
•cota minimă-0.05% din baza impozabilă a bunurilor imobiliare.
Cota concretă se stabilește anual de către autoritatea reprezentativă și deliberativă a administrație
publice locale;
•Pentru terenurile agricole cu construcții amplasate pe ele:
•cota maximă-0,3% din baza impozabilă a bunurilor imobiliare;
•cota minimă-0,1% din baza impozabilă a bunurilor imobiliare.
Cota concretă se stabilește anual de către autoritatea reprezentativă și deliberativă a
administrației publice locale.
•Pentru bunurile imobiliare cu altă destinție decât cea locativă sau agricolă, inclusiv exceptând
garajele și terenurile pe care acestea sunt amplasate și loturile întovărășirilor pomicole cu sau fără
construcții amplasate pe ele- 0,3% din baza impozabilă a bunurilor imobiliare.
Cota impozitului pe avere- reprezintă 0,8% din baza impozabilă.
Cota taxelor locale se stabilește de către autoritatea administrației publice locale în funcție de
caracteristicile obiectelor impunerii etc.
f) termenul de achitare a impozitelor sau taxelor- perioada în decursul căreia contribuabilul este
obligat să achite impozitul sau taxa sub formă de interval de timp sau zi fixă a plății. Termenul
reprezintă perioada în decursul căreia contribuabilul este obligat să achite impozitul sau taxa sub
formă de interval de timp sau zi fixă a plății. La art.128 pct.8) al Codului fiscal prin –termen de
stingere a obligației fiscale-perioadă, stabilită conform legislației fiscale, în care trebuie să fie
executată obligația fiscală, incluzând și ultima sa zi în orele de program ale Serviciului Fiscal de
Stat. Dacă ultima zi a perioadei este una de odihnă, se va considera o ultimă zi, prima zi lucrătoare
care urmează după ziua de odihnă. În cazul prezentării dărilor de seamă în format electronic,
ultima zi se consideră ziua deplină. În mod analogic se determină și termenele de executare a altor
acțiuni prevăzute de legislația fiscală;
g) facilitățile ( înlesnirile) fiscale- elemente de care se ține seama la estimarea obiectului impozabil,
la determinarea cuantumului impozitului sau taxei, precum și la încasarea acestuia, sub formă de:
•scutire parțială sau totală de impozit sau taxă;
•scutire parțială sau totală de plata impozitelor sau taxelor;
•cote reduse ale impozitelor sau taxelor;
•reducerea obiectului impozabil;
•amânări ale termenului de achiatare a impozitelor sau taxelor;
•eșalonări ale obligației fiscale.
Amânarea sau eșalonarea singerii obligației fiscale se acordă contribuabilului în următoarele
cazuri:
•Calamități naturale și tehnogene;
•Distrugerea accidentală a clădirilor de producție;
•Împrejurarea imprevizibilă și de neînlăturat, care împiedică în mod efectiv capacitatea de
producție pe o perioadă lungă de timp și executarea obligației contractuale a contribuabilului;
•Datorii ale autorităților sau instituțiilor publice ( finanțate de la bugetul public național) față de
contribuabil, doar în limitele sumelor datorate, precum și impozitelor și taxelor aferente acestora
•Alte circumstanțe, stabilite de Ministerul Finanțelor, ce îndreptățesc contribuabilul de a beneficia
de modificarea termenului de stingere a obligațiilor fiscal.
Cazurile amânării sau eșalonării stingerii obligației fiscal expuse la lit. a)-c) urmează a fi
confirmate prin acte emise de autoritățile sau instituțiile competente.
Amânarea sau eșalonarea stingerii obligației fiscale se acordă cu condiția stingerii obligației fiscal
curente în perioada termenului de amânare sau eșalonare.
Amânarea sau eșalonarea stingerii obligației fiscal se acordă în baza unui contract-tip, care se
încheie între Serviciul Fiscal de Stat și contribuabil.
Procedura de modificare a termenului de stingere a obligației fiscal, modelul contractului-tip
privind modificarea termenului de stingere a obligației fiscal, inclusive modul de intrare în vigoare,
de suspendare, de modificare și de reziliere a acestuia, sunt stabilite de Ministerul Finanțelor.
În cazul nerespectării de către contribuabil a clauzelor contractului de amânare sau eșalonare a
stingerii obligației fiscale, acesta este reziliat din momentul în care Serviciul Fiscal de Stat a
depistat încălcările.
Nu se admite încheierea unui nou contract de amânare sau eșalonare a uneia și aceleiași obligații
fiscale cu contribuabilul care nu a îndeplinit condițiile contractului precedent.
Până la expirarea termenului de stingere a obligației fiscale, modificat prin amânare sau eșalonare,
nu se vor întreprinde acțiuni de executare silită asupra obligației fiscale care este obiect al
contractului.
Scuturile specificate la art.33,34 și 35, cota redusă a TVA. și scutirea de TVA cu drept de deducere
nu se consideră facilități (înlesniri) fiscale.
•Impozitele: noțiuni, trăsături, clasificare, funcții
Potrivit doctinei, impozitul reprezintă o contribuție bănească obligatorie și cu titlu nerambursabil,
datorată, conform legii, bugetului de stat de către persoanele fizice și persoanele juridice pentru
veniturile pe care le obțin sau bunurile pe care le posedă.
Conform normelor legale- impozitul este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu ține de
efectuarea unor acțiuni determinate și concrete de către organul împuternicit sau de către persoana
cu funcții de răspundere a acestuia pentru sau în raport cu contribuabilul care a achitat această
plată.
O analiză sumară a definițiilor prezentate ne permite să evidențiem trăsăturile caracteristice ale
impozitului, și anume:
•Impozitul este o contribuție bănească, în sensul că persoanele fizice și juridice sunt datoare să
participe după anumite criterii la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societății, necesare
finanțării unor trebuințe social-economice în folosul întregii societăți. În condițiile statului
modern, contribuția se realizează numai în folosul întregii societăți. În condițiile statului modern,
contribuția se realizează numai în formă bănească, spre deosebire de statele sclavagiste și feudale,
care percepeau impozite și în natură
•Este o contribuție obligatorie, în sensul că toate persoanele fizice și juridice care beneficiază de
acțiunile sau obiectivele finanțate din fondurile generale ale societății trebuie să participe la
formarea acestor fonduri
•Impozitele sunt prelevări cu titlu nerambursabil, în sensul că, odată făcute în scopul formării
fondurilor generale ale societății, ele sunt utilizate numai la finanțarea unor acțiuni și obiective
necesare tuturor membrilor societății, și nu unor interese individuale sau de grup
•Impozitele sunt datorate conform dispozițiilor legale, în sensul că niciun impozit al statului nu se
poate stabili și percepe decât în ,,puterea unei legi”, conform principiului nullum impositum sine
lege;
•Impozitele sunt datoare de către persoanele fizice și persoanele juridice, în sensul că reprezintă
o modalitate de participare a acestora la constituirea fondurilor generale ale societății
•Impozitul se datorează pentru veniturile realizate și bunurile deținute, în sensul că subiectele
impozabile datorează contribuția numai în cazul când realizează veniturile prevăzute de lege ca
impozabile sau dobândesc sau posedă bunuri care, conform prevederilor legale, sunt impozabile.
Impunerea unor venituri sau bunuri dintre cele care nu sunt prevăzute în actele normative prin care
se instituie veniturile bugetare este abuzivă și ilegală, ele fiind restituite de îndată celor de la care
s-au perceput fără temei legal. Funcționarii de stat care le-au instituit și perceput urmează să
răspundă, după caz, disciplinar, contravențional sau penal.
În literatura de specialitate se mai reține în plus o trăsătură a impozitului, și anume , că este o
prelevare fără o contraprestație sau fără vreun echivalent. Nu putem fi de acord cu o asemenea
opinie din cel puțin două motive, și anume:
•Trăsătura esențială a impozitelor este reversibilitatea, potrivit căreia sumele concentrate de stat
pe calea impozitelor de la persoanele fizice și juridice se reîntorc sub forma unor acțiuni, servicii,
gratuități de care beneficiază cei care au contribuit la formarea fondurilor generale ale societății.
Astfel de gratuități de care beneficiază populația sunt acțiunile social-culturale organizate de stat
în folosul ei, și anume- învățământ, ocrotirea sănătății, asistența socială, ajutorul familal de stat,
arta, cultura, educația fizică și sportul. Prin urmare, sub acest aspect, impozitul apare ca o prelevare
obligatorie către bugetul de stat, este drept, fără echivalent și fără o contraprestație directă și
imediată, însă plătitorii capătă vocație directă ca beneficiari ai unor activități organizate de stat,
fără sa fie obligați la plata contravalorii acestora
•În schimbul impozitelor încasate, statul se obligă și trebuie să creeze și să asigure un cadru general
favorabil desfășurării activităților economice, sociale și politice în societate, conform principiului
,,cine plătește impozite are dreptul de a beneficia de protective din partea organelor statului”.
Clasificarea impozitelor.Diversitatea formelor sub care se prezintă face posibilă și determină
gruparea impozitelor pe mai multe categorii:
Astfel, în funcție de forma în care se percep, teoretic, impozitele pot fi:
•impozitele în natură, cele care se prezentau sun forma prestațiilor sau a dărilor în natură și care
nu se mai practică în epoca modernă;
•impozite în bani (pecuniare), devenite cvasigenerale odată cu stabilirea și extinderea relațiilor
marfă-bani și care reprezintă în prezent- poate, cu foarte puține excepții- unica formă sau
modalitate de percepere a impozitelor.
După modul lor de percepere, se disting două categorii principale de impozit:
•impozite directe, acele prelevări cu caracter fiscal care se stabilesc și se percep în mod nemijlocit
de la contribuabilii care realizează venituri sau dețin bunuri impozabile, fiind suportate de către
aceștia ( de ex: impozitul pe profit, impozitul pe venit etc.);
•impozite indirecte, cele care se stabilesc asupra vânzării de bunuri, prestărilor de servicii sau
executărilor de lucrări și care- ncluzându-se în prețul bunurilor și serviciilor- sunt datorate și
achitate de către comercianți sau prestatori, dar sunt suportate de consumatorii finali ai
respectivelor bunuri ori servicii ( de ex.: taxa pe valoarea adăugată, taxa vamală, acciza etc.).
La rândul lor, atât impozitele directe, cât și cele indirecte pot fi grupate distinct pe
subcategorii, după cum urmează:
Impozitele directe sunt impozite reale sau obiective ( cele care- fiind stabilite asupra unor obiecte
materiale: terenuri, produse etc., nu țin seamă de situația personală a contribuabilului), respective
impozite personale sau subiective (acelea care au primordial- în vedere persoana contribuabilului:
ex., impozitul pe salarii).
Impozitele indirecte pot îmbrăca și ele diferite forme: taxe generale de consumație, acelea care
sunt percepute asupra cvasitotalității produselor și/sau serviciilor, fie prin cuprinderea, fie prin
adăugarea lor în/la prețul de vânzare ( de ex., taxa pe valoarea adăugată), taxe speciale de
consumație, cele care se instituie numai asupra unor categorii de bunuri sau servicii, cum sunt:
monopoluri fiscale (acele impozite stabilite discreționar de către stat asupra produselor realizate
în regim de exclusivitate), accizele (care privesc doar anumite categorii de bunuri și/sau servicii,
limitative stabilite prin lege), taxe vamale (datorate de către titularii operațiunilor comerciale și/sau
de persoanele fizice care trec peste frontiera de stat bunuri din categoria celor impuse), taxe de
timbru (care se plătesc de către cei care solicită indeplinirea sau eliberarea unor acte, prestarea
unor servicii etc.).
Revenind la clasificarea generală a impozitelor și lâund drept criteriu obiectul sau materia
impozabilă, impozitele pot fi:
•impozite pe avere, care se așază- în mod diferențiat- asupra averii, în general (în unele țări, doar
dacă averea depășește un anumit plafon valoric), precum: impozitul pe clădiri, pe terenuri, taxa
asupra mijloacelor de transport etc.
•impozite pe venit, care vizează sumele obținute/realizate ca urmare a desfășurării diverselor
activități producătoare de venituri, beneficii, câștiguri, ce de pildă: impozitul pe profit, impozitul
pe veniturile persoanelor fizice, impozitul pe dividend, impozitul pe dobânzile acordate la
depozitele bancare etc.
•impozite pe cheltuieli sau pe fapte de consum, cum este, de exemplu, taxa pe valoarea adăugată
etc.
Ținând seama de scopul urmărit, impozitele se impart în:
•impozite financiare, cele a căror stabilire vizează obținerea unor venituri publice și
•impozite de ordine, prin care urmărește, pe lângă realizarea veniturilor buegtare, restrângerea
sau limitarea unor activități, respectiv stimularea altora, în funcție de interesele statului în
economie, cum ar fi așa-zisele impozite verzi- pentru protecția mediului înconjurător sau taxele
mai ridicate la produsele alcoolice și de tutun-pentru ocrotirea sănătății populației.
După frecvența cu care se realizează, impozitele pot fi permanente, adică atribuirea și
perceperea lor prezintă o anumită regularitate (de ex., impozitul pe venit), și incidentale
(întâmplătoare), adică se instituie și se încasează o singură dată (de ex., impozitul pe avere etc.).
În funcție de locul sau nivelul la care se acumulează, pot exista:
•impozite centrale (federale, ale statelor component ale federației, în cazul statelor de tip federal
și respective impozitelor care- în statele de tip unitare- se concentrează la bugetul central, general
al statului), respective
•impozite locale, cele care, de regulă, se fac venit la bugetele locale (dar care pot fi, în anumite
cazuri, împărțite între bugetul central și bugetele locale: impozitul pe venitul persoanelor fizice,
impozitul pe profit, în unele țări.
În literatura de specialitate, se mai întâlnesc și alte categorii de impozite și anume:
•impozite cumulative și impozite individuale. Impozitul cumulative constituie acea modalitate
de impunere care constă în asocierea veniturilor obținute din mai multe activități sau din toate
activitățile desfășurate de către contribuabil și impunerea acestora în mod proportional (de ex..
impozitul pe profit sau impozitul pe venit in forma actuală). În schimb, impozitul individual constă
în impunerea fiecărei surse de venit în mod independent, fie în mod proportional fie în mod
progresiv. În această situație, se impozitează o tranzacție, o operațiune sau o activitate desfășurată
de contribuabil;
•impozite incitative și impozite prohibitive. Impozitul incitativ este acea categorie de impozite
care impulsionează și stimulează activitatea economică a contribuabilului, în timp ce impozitul
prohibitiv are în vedere acele categorii de activități care se află la limita de moralitate și legalitate,
iar prin astfel de taxe legiuitorul înțelege să mențină acea activitate în anumite limite clar stabilite
și considerate neprejudiciabile pentru moralitatea socială (de ex., impozitul pentru jocurile de
noroc) etc.

Taxele: noțiuni, trăsături, clasificare

Taxele (de timbru, de înregistare, de metrologie, consolare etc.) reprezintă cea de-a doua categorie
principală de venituri ale bugetului de stat.
Taxele sunt acele sume datorate de către persoanele fizice și/sau juridice pentru anumite acte sau
servicii îndeplinite/prestate- la cererea și în folosul accestora- de către anumite organe de stat,
instituții publice sau alte persoane asimilate acestora.
Conform normelor legale- taxa este o plată cu titlu gratuit care nu este impozit.
Spre deosebire de impozite, taxele prezintă următoarele trăsături caracteristice:
•subiectul plătitor al taxei este întotdeuna precis determinat doar din momentul când acesta solicită
îndeplinirea unui act, prestarea unui serviciu ori efectuarea unei lucrări din partea unui organ de
stat sau a unei instituții publice;
•taxa reprezintă o plată neechivalentă pentru actele, serviciile sau lucrările prestate/efectuate de
organe de stat sau instituții publice care primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează
servicii sau rezolvă alte interese legitime ale diferitelor persoane fizice și/sau juridice. Plata
serviciilor sau lucrărilor este- în principiu- neechivalentă, deoarece aceasta poate fi- potrivit legii,
mai mare sau mai mică în raport cu valoarea efectivă a prestațiilor efectuate; cuantumul taxelor
este stabilit- în principal- avându-se în vedere alte criteria (politico-economice) decât valoarea în
sine a prestației organului de stat;
•taxa reprezintă o contribuție stabilită în sarcina contribuabilului cu scopul de a se asigura astfel
acoperirea în parte a cheltuielilor efectuate de către organele de stat și/sau de către instituțiile
publice cu îndeplinirea/prestarea actelor respectiv a serviciilor solicitate de diferite persoane
(fizice și/sau juridice);
•taxa este anticipativă, ea datorându-se și trebuind să fie achitată în momentul solicitării actului,
serviciului sau lucrării ce urmează a fi îndeplinit/efectuat de către organul de stat sau instituția
publică competent;
•taxa este unică, în sensul că pentru unul și același act sau serviciu îndeplinit/prestat unei persoane,
aceasta datorează taxa o singură dată;
•sancțiunea întocmirii sau eliberării actele care nu au fost legal taxate este nulitatea;
•răspunderea pentru neîndeplinirea obligației de plată a taxelor revine primordial persoanei
încadrată la organul de stat sau instituția publică prestatoare a serviciului sau lucrării (care avea
obligația să pretindă și să perceapă taxa), și nu contribuabilului.

Clasificarea taxelor
Taxele pot fi grupate pe mai multe categorii, avându-se în vedere diferite criterii. Din multitudinea
de grupări care ar putea fi identificate, vom reține- în continuare- doar câteva, și anume, pe acelea
care imprimă taxelor (prin reglementarea care le este consacrată) regimuri juridice specifice.
Astfel, după criteriul teritorialității sau ținând seamă de sfera lor de acoperire în teritoriu,
există taxe centrale (care se varsă în bugetul de stat) și taxe locale (care se fac venituri la bugetele
locale).
Avându-se în vedere caracterul lor, taxele pot fi: taxe judiciare (cele care se plătesc cu ocazia
introducerii unor cereri sau acțiuni la instanțele judecătorești ori la Ministerul Justiției,) și taxe
extrajudiciare (acelea care se datorează pentru obținerea unor acte eliberate de către alte organe
ori instituții decât cele din sistemul judiciar).
În funcție de scopul pentru care se plătesc, taxele pot fi: taxe pentru eliberarea unor acte, taxe
pentru aprobarea desfășurării unor activități, taxe pentru admiterea intrării pe teritoriul unui stat,
taxe pentru utilizarea unor drumuri naționale etc.
În fine, după destinația pe care o urmează, în temeiul legii care le instituie, respective în
funcție de finalitatea urmărită de legiuitor, taxele se impart în taxe fiscale- acelea care se
colectează în unele component ale sistemului bugetar (vărsându-se- în majoritatea lor-în bugetele
locale) și taxe parafiscale ( care se constituie ca venituri extrabugetare ale beneficiarilor acestor
sume).
Rolul și funcțiile commune ale impozitelor și taxelor
Este cunoscut faptul că veniturile bugetare ( reprezentate, în principal, de impozite și taxe) sunt
reglementate în raport cu politica fiscală a statului, adică avându-se în vedere interesele politice,
economice și sociale ale acestuia la nivelul întregii societăți.
În vederea realizării în practică a politicii fiscal a statului, impozitele și taxele trebuie să
îndeplinească următoarele funcții:
•contribuția la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societății. Prin intermediul impozitelor
și taxelor, toate persoanele fizice și juridice care realizează venituri, dețin bunuri impozabile sau
taxabile, ori solicită prestarea unor servicii sau efectuarea de lucrări din partea organelor de stat
sau instituțiilor publice au obligația de a contribui la realizarea fondurilor bănești publice necesare
pentru finanțarea de obiective și acțiuni cu caracter general, destinate acoperirii nevoilor generale
ale societății
•redistribuirea unor venituri primare sau derivate ce se realizează prin preluarea unor resurse
bănești în vederea repartizării lor în scopul satisfacerii unor trebuințe ale altor persoane decât
deținătorii inițiali ai respectivelor resurse. Redistribuirea, realizându-se prin aplicarea principiului
depersonalizării resurselor se înfăptuiește pe multiple planuri: între sfera materială și cea
nematerială, între sectoarele, ramurile, subramurile și unitățile sferei material, între diferitele
forme de proprietate, între zonele și unitățile administrative-teritoriale ale țării etc.
•reglarea unor fenomene economice sau sociale: prin intermediul impozitelor și taxelor pot fi
influențate prețurile mărfurilor și tarifele lucrărilor ori serviciilor prestate, ceea ce conduce la
rentabilitatea și eficiență economică sau la protecția economiei naționale.

Tema 11- Sistemul cheltuielilor publice

În conformitate cu art. 3 al Legii 181/2014 privind finanţele publice şi responsabilitatea bugetar-fiscală,
cheltuielile bugetare reprezintă totalitatea plăţilor aprobate în buget/efectuate de la buget, cu excepţia celor
aferente operaţiunilor cu activele financiare şi cu datoriile bugetului.
Categoria cheltuieli bugetare cuprinde: cheltuielile bugetului de stat, cheltuielile bugetelor locale,
cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat și cheltuielile fondurilor asigurării obligatorii de asistență
medicală.
În practica bugetară, cheltuielile bugetare se sintetizează într-o structură economică1 după cum urmează:
cheltuieli bugetare curente (de personal, materiale și servicii, subvenții, prime, transferuri, etc.); cheltuieli
bugetare de capital; împrumuturi acordate; rambursări de credite (interne și externe), plăți de dobânzi și
comisioane.
Art. 29 al Legii nr. 181/2014 privind finanţele publice şi responsabilitatea bugetarfiscală prevede că
cheltuielile bugetare sunt determinate de alocaţiile bugetare specificate în legile/deciziile bugetare anuale
şi includ: cheltuieli de personal; prestaţii sociale; cheltuieli de bunuri şi servicii; subvenţii şi transferuri;
dobânzi; cheltuieli destinate formării activelor fixe şi alte cheltuieli prevăzute de legislaţie.
Cheltuielile bugetare se efectuează doar prin intermediul autorităţilor/instituţiilor bugetare. Delimitarea
cheltuielilor dintre componentele bugetului public naţional se efectuează în funcţie de competenţele şi
responsabilităţile financiare prevăzute de legislaţie.
Clasificația bugetară este importantă pentru formularea politicilor, identificarea alocării resurselor între
sectoare și identificarea activităților Guvernului. Clasificația este, de asemenea, necesară pentru stabilirea
responsabilității în ceea ce privește respectarea politicilor și performanțelor și a administrării zilnice a
bugetului.
Notiunea si principiile finantarii
Prin legile anuale ale bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și prin hotărârile de aprobare ale
bugetelor locale se aprobă creditele bugetare ca limita maximă pentru cheltuielile fiecărui exercițiu bugetar
pe acțiuni: social-culturale, apărare națională, ordine publică, autorități publice, acțiuni economice, precum
și alte acțiuni.
Atât doctrina autohtonă, cât și legiuitorul moldav nu definesc și nici nu identifică principiile finanțării
bugetare în mod expres, dar acestea pot fi deduse din normele și regulile aplicate în practica alocării
resurselor financiare de la componentele bugetului public național.
Doctrina rusă identifică următoarele principii ce stau la baza finanțării bugetare: principiul planificării;
principiul efectuării cheltuielilor bugetare în strictă conformitate cu legea; principiul corespunderii
cheltuielilor planificate cu volumul veniturilor; principiul utilizării fondurilor conform destinației;
principiul nerambursabilității; principiul utilizării efective a fondurilor bugetare; principiul economicității
fondurilor și efectuării controlului asupra executării lor; principiul unității în utilizarea cheltuielilor
bugetare.
Structura cheltuielilor publice
Structura cheltuielilor publice la nivelul fiecărui stat este influențată de manifestarea diverșilor factori ce
acționează asupra modului în care statul înțelege procesul de satisfacere a nevoilor sociale pe seama
resurselor financiare de care dispune, printre care se regăsesc: factori demografici; factori sociali; factori
economici, factori militari; factori de ordin istoric; factori politici etc.
Doctrina financiară, practic, în unanimitate oglindește structura cheltuielilor publice reieșind din
clasificarea funcțională a acestora. De altfel, această clasificație este inspirată din clasificația oficială a
cheltuielilor publice reglementată pentru instituțiile specializate ale Organizației Națiunilor Unite. Aceasta
se dovedește a fi rațională pentru cunoașterea destinației specifice a cheltuielilor și în consecință a devenit
element de referință și pentru clasificările teoretice și doctrinale.
Conform Anexei nr. 6 la Ordinul ministrului finanţelor RM nr.208 din 24.12. 2015, privind Clasificaţia
bugetară, clasificaţia funcţională reprezintă gruparea cheltuielilor bugetare după funcţii şi obiective
socioeconomice, care se exercită în cadrul sectorului bugetar. Clasificaţia funcţională este creată în
conformitate cu Clasificaţia Funcţiilor Guvernului COFOG (Classification of Functions of Government)
elaborată de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi utilizată în practica mondială în
calitate de standard .
Această clasificare a cheltuielilor publice înfățișează cheltuielile bugetare grupate pe următoarele
destinații: servicii publice generale; apărarea naţională; ordinea publică şi securitatea naţională; servicii în
domeniul economiei; protecţia mediului; gospodăria de locuinţe şi gospodăria serviciilor comunale;
ocrotirea sănătăţii; cultură, sport, tineret, culte şi odihnă; învățământ; protecţia socială.

Tema 12 – Controlul Financiar

Noțiunea provine din latinescul contra rolus, care înseamnă verificarea actului juridic după
duplicatul încredințat.

Controlul financiar - este o componenta a controlului economic, acea acțiune de verificare a

actelor și operațiunilor referitoare la modul de formare, administrare și întrebuințare a banului
public care aparține atât statului cat și unităților administrativ - teritoriale în scopul realizării unei
vieți social-economice eficiente și restabilirii ordinii de drept încălcate.

Obiectul controlului financiar – il formeaza actele si operatiunile emise sau infaptuite de

agentii economici, institutiiile publice si de alti participanti ai vietii economico-financiare a
statului. Deci obiectul controlului il reprezinta identificarea si solutionarea abaterilor, erorilor,
lipsurilor in vederea remedierii lor pe viitor.

12. 1 Funcțiile controlului financiar:

1. Funcția de evaluare - apreciază rezultatele obținute la sfârșitul unei perioade, a modului de
desfășurare a activității controlate.
2. Funcția preventiva- constituie o serie de masuri luate de organele de control pentru evitarea
și eliminarea unor fraude, inainte ca efectele negative sa se produca (ex. Sunt oprite actele care
nu sunt legale)
3. Funcția de documentare - cunoașterea problemelor economico-sociale.
4. Funcția recuperatorie - descoperirea și recuperarea pagubei și pedepsirea celor vinovați.
5. Funcția pedagogică - ridicarea experienței cadrelor din economie.

12. 2 Formele controlului financiar

Dupan continut controlul financiar poate fi:
1. Controlul bugetar - controlul modului de repartizare si utilizare a resurselor sistemului
bugetar al statului
2. Controlul fiscal – este controlul respectarii legislatieifiscale
3. Controlul valutar – verifica modul de respectare de catre rezidenti si nerezidenti a
legislatiei valutare
4. Supravegherea in domeniul asigurarii – este infaptuita de Banca Centrala a Federatiei
Ruse
5. Controlul vamal – este exercitat de organele vamale
6. Controlul financiar in sfera bancara- scopul acestui control este de-a mentine stabilitatea
si dezvoltarea sistemului bancar.
Dupa criteriul momentului in care este efectuat controlul:
1. Control financiar preventiv
2. Control financiar concomitent
3. Control financiar ulterior
In functie de locul desfasurarii controlului:
1. Control financiar la oficiul organului de control - verificarea corectitudinii intocmirii
darilor de seama, si a altor documente care servesc drept temei pentru calcularea si
achitarea taxelor si impozitelor.
2. Control financiar la fata locului – verificarea respectarii legilor fiscale de ccontribuabil.
Dupa sfera de actiune controlul financiar poate fi:
1. Control financiar intern - ansamblul formelor de control exercitate la nivelul entitatii
publice
2. Control financiar extern – Legea nr. 181 sunt inspectarea financiara si auditul public
extern
Dupa criteriul termenului in care se efectueaza controlul:
 1. Controlul financira permanent – activitatea d control se efectueaza pe toatat durata
desfasurarii activitatii controlate.
2. Controlul financiar periodic – activitatea ce se desfasoara la anumite intervale de timp

Auditul public extern- privind modul de formare , gestionare si utilizare a resurselor bugetului
public national, precum si administrarea patrimoniului public. Auditul public extern este
exerciatat de catre Curtea de Conturi.
Dupa volumul lucrarilor controlate - controlul poate fi complet sau partial
Dupa felul activitatii controlate – exista control, de casa, de magazie, de operatiuni financiare.
Dupa organele care il exercita – controlul poate fi ierarhic, de gestiune sau de executie

12.3 Metodele controlului financiar

Codul Fiscal a RM precede ca controlul fiscal la fata locului poate fi efectuat si organizat prin
urmatoarele metode:
1. Verificarea faptica- se aplica in cazul controlului la fata locului si consta in obvservarea
directa a proceselor, obiectelor si fenomenelor, in cercetarea si analiza
activitatiicontribuabilului, constatarii acelor situatii care nu rezulta din documente
existente la unitatea controlata.
2. Verificarea documentara - se aplica in cazul controlului cameral catsi acelui la fata
locului, si consta in confruntarea darilor de seama fiscale , documentelor de evidenta, si
alte informatii prezentate de contribuabil.
3. Verificarea totala – in cazul controlului fiscal la fata locului asupra tuturor actelor si
operatiunilor de determinare a obiectelor impozabile si de stingere a obligatiilor fiscale in
perioada dupa controlul financiar.
4. Verificarea partiala - se aplica in ambele forme de control si consta in controlul asupra
stingerii unor anumite tipuri de obligatii bugetare. Reprezinta o verificare selectiva a
datelor evidentei contabile.
5. Verificarea tematica - se aplica in ambele forme de control si consta in controlul asupra
stingerii unor anumite tipuri de obligatii fiscale.
6. Verificarea operativa – in cazul controlului la fata locului, observandu-se procese
economice si financiare, acte si operatiuni aferente pentru a se constata autencitatea lor.
7. Verificarea prin contrapunere - se aplica in ambele forme de control si consta in controlul
concomitent a cintribuabilului si al persoanelor cu care acesta a avut sau are raporturi
economice. Ex: s-au efectuata tranzactii dar lipsesc documentele confirmative

12.4 Procedura controlului financiar

Procedura controlului financiar- este alcatuita dintr-un ansamblu de metode si operatiuni de
organizare si desfasurare a controlului, precum si valorificarea rezultatelor lui.
Procedura controlului financira are urmatoarele etape:
1. Pregatirea echipei de control – consta in informarea si documentarea asupra dispozitiilor
legale cu privire la specificul unitatii ce urmeaza a fi controlata, analiza dosarului personal a
contriabuabilului.
2. Prezentarea la unitatea supusa supusa contrololui si organizarea activitatii de control –
presupune repartizarea obiectivelor cuprinse in tematica de control, stabilirea metodelor de
verificare.
3. Desfasurarea activitatii de control – consta in verificarea propriu-zisa a actelor si si
operatiunilor cuprinse in tematica de control. Incadrul acestei etape se verifica actele privind
fondarea, inregistrarea de stat si la inspectoratul fiscal al obiectului supus controlului.
4. Redactarea actelor de control- consta in formularea concluziilor, constatarilor si masurilor
propuse. In aceasta etapa se sintetizeaza constatarile facute in timpul controlului.
5. Valorificarea rezultatelor actiunii de control – consta in intocmirea actului de control,
prezentarea si examinarea dezacordului pe actul de control.
Entitatea supusa controlului financiar este obligata sa semneze raportul privind rezultatele
inspecatrii, in caz de dezacord , in termen de 10 zile lucratoare trebuie sa prezinte in scris
dezacordul cu mentiunerea obiectiilor.
Dupa efectuarea controlului financiar conducatoii uniatilor sunt obligate sa efectueze
urmatoarele masuri:
- Trebuie sa inregistreze in contabilitate rezultatele controlului
- Trebuie sa emita acte legale pentru recuperarea prejudiciilor
- Trebuie sa determine masuri pentru remedierea deficientelor si abaterilor constatate si
tragerea la raspundere a celor vinovati.

12.5 Actele controlului financiar

Activitatea de control presupune in final inscrierea constatarilor organelor de control in anumite
documente. Aceste documente atat ca forma cat si strucura sunt stabilite de fie de catre organele
de control specializate fie sunt luate la aprecierea organului de control. La finalizarea controlului
fiscal la fata locului se intocmeste un act de control fiscal. Actul de control fiscal este intocmit pe
blanchete de stricta evidenta in 2 exemplare.
Dupa structura actul de control fiscal este alcatuit din 3 parti :
1. partea introductiva – contine date de ordin informativ privind efectuarea controlului si date
cu caracter general privind contribuabilul supus controlului. Neaparat este mentionat daca
controlul a fost efectuat cu participarea persoanei cu functii de raspundere a contribuabulului.
2. partea constatatoare - contine actiunile si faptele constatate in procesul controlului. Sunt
descrise incalcarile legislatiei fiscale.Dca nu s-au contatat abateri in act se mentioneaza ca nu s-
au constatat incalcari.
3. concluziile asupra actului de control – se scriu rezultatele controlului efectuat, materialel
anexate la act semanturile partilor participante etc.

12.6 Organele de control financiar

In RM orgabele care au atributii de control financiar sunt:
1. Ministerul Finantelor – este organul central de specialitateal administratiei publice care
asigura realizarea politicii guvernamentale in domeniile de competenta ce ii sunt incredintate.
Ministerul are misiunea de realizare a managementului finantelor publice, de implementare a
principiilor de buna guvernare, monotorizarea caliatatilor politice si actelor normative etc.
In fruntea minsiterului se aflaun minstru, deasemenea in cadrul ministerului activeaza 4
secretari de stat, precum si un secretargeneral al ministerului.
Functiile ministerului sunt:
-elaborarea proiectelor de acte normative in domeniile prevazute, care sunt publicate in
monitorul oficial.
-Realizarea actelor normative si emplementarea tratatelor internatinale ale RM
- Examinarea proiectelor de acte normativeelaborate de alte autoritati ale adms. Publice.
La momentul dat rolul miniterului ramane unul de coordonare.
2. Banca Nationala a Moldovei – este banca centrala a RM, aceats este o persoana juridica
publica autonoma si este responsabila fata de parlament. Organele de conducere a bancii sunt
consiliul de supraveghere si comitetul executiv.
Atributiile bancii sunt:
-stabilirea si implimentarea politicii monetare si valutare in stat
- Actioneaza ca bacherb si agent al statului
- Acorda credite bancilor
- activeaza ca organ unic de emisiune a monedei nationale
3. Curtea de Conturi – este institutia suprema de audita RM care exercita controlul asupra
modului de formare, administrare si intrebuintare a resurselor financiare publice si
patrimoniului publicprin realizarea auditului public extern. Aceasta este o instituie apolitica,
constituita din 7 membri.
Atributiile Curtii de Conturi:
- adopta politicile si strategiile in demeniul auditului public extern
- adopta proiectul de buget al institutiei
- aproba activitatile programele de anuale si multianuale ale activitatii de audit
4. Inspectia financiara – aceasta efectueaza protectia intereselor financiare publiceale statului
prin exerciatarea controlului financiar centralizat al Ministerului finantelor privind
conformitatea cu legislatia a operatiunilor ce tin de gestionarea resurelor bugetului public
national si patrimoniului public.
Functiile de baza ale inspectiei finaciare sunt:
- Inspecatarea financiara a operatiunilor privind respectarea cadrului normativ in domeniul
bugetar si economico-financiar
- Detectarea prejudiciilor la enititatile supuse controlului financiar

5. Serviciul fiscal de stat – aceasta este o autoritate publica, imputernicita sa administreze

impozitele, taxele si alte plati in interesul statului. Sarcina de baza a serviciului fiscal consta
 in asigurarea administrarii fiscal, prin crearea de conditii pentru contribuabili pentru
conformarea la respectarea legislatiei si aplicarea uniforma a politicii si reglementarilor in
domeniul fiscal.
Functiile serviciului fiscal de stat:
- Elaborarea strategiilor si organizarea sistemului de management in domeniul
administrarii fiscale
- Constatarea contraventiilor
- Acordarea de servicii pentru contribuabili
- Examinarea constetatiilor

Tema 13 – Raspunderea Juridica in Procesul de Executie Bugetara

Răspunderea juridică este o măsură de constrângere aplicată de către stat pentru comiterea unei
fapte ilicite și exprimată prin aplicarea unor sancțiuni cu caracter material, organizațional sau de
ordin personal.
Rolul răspunderii juridice rezidă în scopul, obiectivele și funcțiile acesteia.
Scopul de bază al răspunderii juridice este identificat cu menirea acesteia în societate, adică este
de a exclude faptele ilicite din viaţa cotidiană. Aceasta este însă un scop ideal, dar în realitate se
tinde spre minimizarea numărului de fapte ilicite şi a consecinţelor negative pe care le atrag acestea
pentru societate.
Răspunderea juridică a statului, a organelor sale şi a funcţionarilor publici realizează următoarele
funcţii: preventivă, de reprimare, reparatorie, de protecție, de reglementare şi
educativă.
Funcţia de reprimare (sancționatorie) este orientată spre încetarea sau modificarearelaţiilor
sociale, raporturilor juridice existente şi stabilirea unei legături juridice concrete între subiecții de
drept necesară pentru realizarea răspunderii juridice (raporturi de răspundere juridică). Mijloacele
de realizare a funcţiei de reprimare a răspunderii juridice sunt diverse: condamnarea, reducerea
sferei patrimoniale, privarea de drepturi subiective, privarea cu character personal.
Concomitent cu funcţia de reprimare, se realizează funcţia reparatorie a răspunderii juridice,
obiectul acţiunii căreia sunt relaţiile sociale încălcate. Orice faptă ilicită — constituţională, penală,
administrativă, disciplinară, civilă, financiară, ecologică — încalcă relaţiile sociale şi cauzează
daune diferitelor elemente ale ei. Acționând concomitent cu funcţia de reprimare, funcţia
reparatorie constrânge vinovatul spre o conduită licită, compensează pierderile statului, ale părţii
vătămate.
Funcţia de reglementare a răspunderii juridice a statului are menirea de a nu permite apariţia
raporturilor juridice de protecţie. Existenţa funcţiei de reglementare serveşte drept premisă în
apariţia altor funcţii ale răspunderii juridice. Funcţia de reglementare a răspunderii juridice
reglementează reacţia statului la fapta ilicită comisă. Mijloacele de realizare a funcţiei de
reglementare a răspunderii juridice sunt fixarea în normele juridice a componenţei conduitei licite
prin stabilirea obligaţiilor, interdicţiilor, permisiunilor, stimulărilor.
Funcția de protecție este exprimată chiar în scopul răspunderii juridice și în aplicarea sa pentru
fapte ilicite deja săvârșite pentru a proteja drepturile și interesele legitime ale persoanelor fizice și
juridice.
Funcţia educativă este orientată nu doar către lumea interioară a infractorilor, ci şi a tuturor
subiecților cu capacitate delictuală cărora să li se formeze respectul faţă de lege și conştientizarea
că fapta ilicită cauzatoare de prejudicii nu rămâne nesancţionată.

13.2. Formele răspunderii juridice în procesul execuţiei bugetare

Pericolul social în domeniul dreptului financiar (și implicit bugetar) se exprimă în principal prin
determinarea volumului resurselor financiare publice care se cuvin statului sau colectivităţilor
locale, precum şi prin încălcarea unor reguli fundamentale care stau la baza formării, utilizării și
distribuirii fondurilor bănești ale statului.
Desfăşurarea întregului proces bugetar este subordonată disciplinei bugetare ca expresie a
legalităţii necesare în acest domeniu. Disciplina bugetară prevede – pe de o parte – conformitatea
cuprinsului bugetului de venituri şi cheltuieli al organelor de stat, al instituţiilor publice şi a regiilor
autonome aflate în relaţii financiare cu statul şi – pe de altă parte – o severă disciplină atât în ceea
ce priveşte realizarea veniturilor bugetare, cât şi efectuarea cheltuielilor publice finanţate din
bugetul public naţional.
Încălcarea disciplinei bugetare atrage, potrivit legislaţiei financiare în vigoare, răspunderea
juridică a tuturor subiecților de drept, indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice de drept
public sau de drept privat.
Astfel, art. 81 din Legea 181/2014 finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale, prevede
următoarele forme de răspundere juridică pentru încălcarea prevederilor legale: disciplinară, civilă,
contravenţională sau penală în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Răspunderea disciplinară este antrenată în conformitate cu dispoziţiile Codului muncii și Legea
nr. 158 din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public pentru
încălcarea normelor disciplinei bugetare de către funcţionarii publici pentru încălcarea îndatoririlor
de serviciu. Abaterile disciplinare de acest fel se constată şi se sancţionează conform criteriilor
specifice de aplicare a răspunderii juridice disciplinare în activitatea organelor de stat, instituţiilor
publice având relaţii financiare cu bugetul de stat.
Răspunderea civilă. În literatura financiară au fost incluse în cadrul acestei forme de răspundere
atât răspunderea materială de dreptul muncii, după principiul răspunderii civile contractuale, cât
și răspunderea patrimonială specifică pentru funcționarii publici. Actualmente, răspunderea
materială de dreptul muncii este reglementată unitar prin Codul muncii al Republicii Moldova, iar
răspunderea funcționarilor publici este determinată de Legea nr. 158 din 04.07.2008 cu privire la
funcţia publică şi statutul funcţionarului public.
Răspunderea civilă delictuală se aplică în cazul încălcării normelor juridice privind modul de
formare, administrare și întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public.
Principiile răspunderii civile delictuale se aplică și ori de câte ori normele financiare, inclusiv
fiscale, au fost încălcate prin săvârșirea unei infracțiuni (de ex., evaziunea fiscală), cu mențiunea
că pentru cuantificarea prejudiciului cauzat trebuie observate dispozițiile codului fiscal cu privire
la majorările de întârzieri.
Răspunderea contravenţională este antrenată în cadrul proceselor de realizare a veniturilor
bugetare şi de efectuare a cheltuielilor bugetare. Acest tip de răspundere se aplică pentru încălcarea
normelor referitoare la stabilirea veniturilor bugetare: în cadrul etapei de elaborare a proiectului
bugetului de stat, pentru asigurarea veniturilor ministerelor, a altor organe centrale de stat sau
instituţii publice ori unităţi subordonate; perceperea cu orice titlu şi sub orice denumire a unor
impozite, taxe sau alte contribuţii băneşti care nu au fost prevăzute în clasificaţia bugetară a
veniturilor.
Codul contravențional al Republicii Moldova prevede în Capitolul XV,.Partea
specialcontravențiile ce atentează la relațiile sociale din domeniul executării bugetare (contravenții
ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală și valorile mobiliare).
Câteva exemple de contravenții sunt: încălcarea legislaţiei şi a regulilor din domeniul asigurării
obligatorii de asistenţă medicală (art. 266 CCo RM); încălcarea regulilor de gestionare a
mijloacelor financiare provenite din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală (art. 2661
CCo RM); încălcarea procedurii de raportare a informaţiei necesare pentru monitorizarea datoriei
sectorului public (art. 2951 CCo RM); admiterea creanţelor cu termen de prescripţie expirat (art.
2971 CCo RM); încălcarea modului de calculare, de aprobare, de utilizare a mijloacelor bugetare
şi de gestionare a patrimoniului public (art. 298 CCo RM) etc.
Răspunderea penală intervine atunci când faptele ilicite, care încalcă normele disciplinei bugetare,
întrunesc elementele constitutive ale unor infracţiuni prevăzute în Codul penal şi în legi penale
speciale sau în legi nepenale care conţin dispoziţii penale. Codul penal al Republicii Moldova nu
stipulează componențe de infracțiuni legate în exclusivitate de raporturile ce se nasc în procesul
execuției bugetare, dar printre infracțiunile care pot fi incidente acestuia găsim următoarele: abuzul
de putere sau abuzul de serviciu (art. 327 CP RM), utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor din
împrumuturile interne sau din fondurile externe (art. 240 CP RM), delapidarea mijloacelor din
fondurile externe (art. 3322 CP RM) etc. În vederea elucidării categoriilor de infracțiuni ce
tangențial afectează buna desfășurare a execuției bugetare, în special în cadrul fazei realizării
veniturilor bugetare, reiterăm unele infracțiuni din domeniul vamal și fiscal, precum: contrabanda,
eschivarea de la achitarea drepturilor de import, practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător,
practicarea ilegală a activităţii financiare, evaziunea fiscală etc.

13.3. Sancţiunile aplicate în procesul execuţiei bugetare

Prof. Dumitru Baltag definește sancțiunea ca fiind „consecința stabilirii unei răspunderi juridice a
făptuitorului, rezultat al săvârșirii de către acesta a unei fapte ilicite determinate”. În această
definiție, autorul leagă sancțiunile juridice nu doar de constrângerea de stat, ci și de
comportamentul ilegal. Astfel, sancțiunea este privită ca un element al raportului juridic de
răspundere. În cazul abaterilor disciplinare comise de funcționarii publici antrenați în procesul
executării bugetare se aplică următoarele sancțiuni disciplinare: avertisment; mustrare; mustrare
aspră; suspendarea dreptului de a fi promovat în funcţie în decursul a doi ani; destituirea din funcţia
publică; retrogradarea în funcție și/sau în grad de calificare.
Pentru încălcarea disciplinei de muncă, angajatorul are dreptul să aplice faţă de salariat (ce nu cade
sub incidența statului de funcționar public) următoarele sancţiuni disciplinare: avertismentul;
mustrarea; mustrarea aspră; concedierea.
Sancţiunea fiscală este o măsură cu caracter punitiv şi se aplică pentru a se preveni săvârşirea, de
către delincvent sau de către alte persoane, a unor noi încălcări, pentru educarea lor în spiritul
respectării legii. În cazul încălcărilor legislației fiscale se aplică: avertismentul (pentru încălcări
neînsemnate) și amenda fiscală. De asemenea similar cu sancțiunea obligației civile, sancțiunea
obligației fiscal reprezintă mijloacele juridice specifice, prin care creditorii pot constrânge debitorii
să plătească o sumă de bani în legătură cu impozite, taxe, contribuții ori alte sume datorate
bugetului general consolidat. Aceste mijloace juridice specifice se prezintă, potrivit art. 227 al
Codului fiscal, sub formă de: majorări de întârziere (penalităţi) la impozite şi taxe, suspendarea
operaţiunilor la conturile bancare, sechestrarea bunurilor şi prin alte măsuri prevăzute de actele
normative.
Sancțiunile specifice financiare, aplicate pentru încălcările în domeniul executării bugetare, sunt
identificate în art. 80 al Legii 181/2014 finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale.
Astfel, pentru încălcările regulilor aplicabile execuției bugetare se aplică: majorări de întârziere,
penalitatăți, plata unor sume, suspendarea temporară a finanțării etc.
Sancțiunile aplicate pentru comiterea contravențiilor în procesul execuției bugetare sunt:
amenda, atât pentru persoanele fizice cât și juridice (precum și privarea de dreptul de a desfășura
o anumită activitate și privarea de dreptul de a deține anumite funcții în cazul infracțiunilor
conexe). În procesul executării bugetare cele mai drastice sancțiuni se aplică pentru infracțiunile
comise. Astfel, sunt aplicate următoarele sancțiuni penale: amenda; muncă neremunerată în folosul
comunităţii; privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate;
închisoarea. Analizând prevederile legale ce țin de răspunderea și sancțiunile aplicate pentru
încălcările din domeniul execuției bugetare, atestăm caracterul vădit patrimonial al acestora
(aplicându-se așa sancțiuni ca amenda (fiscală, contravențională, penală), majorările de întârziere,
suspendarea finanțării etc). O astfel de abordare a răspunderii juridice din partea legiuitorului fiind
legată de specificul domeniului (formarea, utilizarea și distribuirea banului public), funcțiile
principale ale sancțiunilor fiind cea reparatorie și educativă.