Cuprins:

Introducere......................................................................................................................................................3
Capitolul I. DEFINIREA FINANȚELOR PUBLICE..................................................................................4
1.1 Evoluția istorică a finanțelor publice.......................................................................................................4
1.2 Conceptul, funcțiile și conținutul finanțelor publice..........................................................................7
Capitolul II. Poziția actuală a finanțelor publice în Republica Moldova..................................................11
2.1 Veniturile BPN al Republicii Moldova în anul 2018.............................................................................11
2.3 Deficitul BPN al RM în anul 2018........................................................................................................13
Capitolul III Problemele cu care se confrunta finanțele public.................................................................14
3.1 Problema echilibrului bugetar. Soluționarea acesteia............................................................................14
3.2 Problema corupției.................................................................................................................................17
Concluzie........................................................................................................................................................20

2
Introducere

Finanțele publice constituie o componentă importantă a vieții social -economice a fiecărei

țări, iar impactul lor asupra economiei naționale are conotații atât în dimensiunile și distribuirile
Produsului Intern Brut (PIB), cât și în modul concret de realizare a acestui proces. Existența
finanțelor publice este indisolubil legată de existența statului care are de îndeplinit funcții și sarcini
importante în ce privește organizarea și conducerea activității economico - sociale naționale,
apărarea independenței și suveranității țării.

Concepțiile despre finanțe au evoluat continuu. În această evoluție se conturează două etape
distincte: prima corespunde capitalismului ascendent, iar cea de-a doua corespunde dezvoltării
monopolurilor. Concepțiile din prima etapă sunt considerate clasice , iar cele din etapa următoare
moderne.

În concepția clasică se considera că intervenţia statului în economie ar putea perturba

iniţiativa privată, libera concurenţă, acţiunea legilor obiective ale pieţei. Statul trebuia să se limiteze
la sarcinile sale tradiţionale vizând menţinerea ordinii publice, apărarea frontierelor ţării şi
întreţinerea de relaţii diplomatice cu alte state, iar chel tuielile publice trebuiau restrânse la
minimum. Concepţiile moderne iau naştere după primul război mondial , ca urmare a unor crize
economice grave. Preocuparea principală a specialiştilor devine studierea instrumentelor cu ajutorul
cărora statul poate interveni în viaţa economică, a modalităţilor de influenţare a proceselor
economice şi a relaţiilor sociale.

Misiunea socială a finanţelor publice se îndeplineşte prin funcţiile pe care le exercită, şi

anume: funcţia de repartiţie şi funcţia de control . Importanţa funcţiei de repartiţie rezultă, pe de o
parte, din mutaţiile care se produc în economie ca urmare a transferurilor de resurse financiare şi, pe
de altă, parte, din efectele acestora în plan economic, social, demografic, ecologic etc. Funcţia de
control a finanţelor publice se intercondiţionează cu funcţia de repartiţie, prin două componente
specifice activităţii de control. În prima fază, se face controlul asigurării, formării, mobilizării şi
distribuirii resurselor financiare publice, iar apoi s e efectuează controlul modului de gestionare şi
folosire efectivă a resurselor financiare distribuite fiecărui ordonator de credite deschise de la
bugetul statului sau altui beneficiar al fondurilor de natură publică .

3
 Astfel, finanţele publice reprezintă relaţii sociale de natură economică apărute în procesul
procurării şi repartizării resurselor necesare statului, exprimând distribuirea unei părţi din produsul
intern brut, prin intermediul statului, între diverse categorii sociale.

Capitolul I. DEFINIREA FINANȚELOR PUBLICE

1.1 Evoluția istorică a finanțelor publice

În vorbirea curentă, ca și în literatura de specialitate, se utilizează diverse expresii care fac

parte din familia cuvântului finanțe, în sensuri apropiate sau diferite, dupa caz: finanțe, finanțe
publice, finanțe private ș.a.

Cuvântul finanțe provine de la latinescul finare, care înseamna, în sens general, a termina, a

încheia si în sens restrâns, a aranja o afacere, a termina un diferend prin mijlocirea banului, o acțiune
judecătoreasca sau o hotarâre a justiției în legatura cu o plată de bani.

În analiza conceptului de finanțe și in mod special de finanțe publice se impune o primă

constatare și anume apariția acestuia în legatură directă cu apariția statului și a banilor.

Finanțele au apărut și au evoluat in condițiile existenței omului pe măsura angajării acestuia în

susținerea statului care la rândul lui îi apara interesele.

Statul și-a amplificat activitatea și funcțiile  pe măsura dezvoltării producției de mărfuri.

Primele elemente de finanțe au fost impozitele în bani, localizate din punct de vedere istoric în
perioada de confluență a oranduirii gentilice în  agonie și oranduirea sclavagistă în dezvoltare.

În antichitate si în evul mediu finanțele pentru o  lungă perioada de timp au fost puțin dezvoltate,
economia naturală era predominantă. Acțiunile statului se rezumau la ducerea unor războaie  de
apărare sau de cucerire și la construirea unor edificii, acțiuni în care  se  foloseau resurse naturale,
dări în natura, prestații obligatorii în muncă și mai târziu contribuții în bani.

Pe măsura dezvoltării producției de mărfuri, odata cu   apariția elementelor orânduirii capitaliste,

activitatea statului se amplifică și se diversifică în strânsă legatură cu evoluția societații  capitaliste.

4
 În secolele al XIII-lea și al XIV-lea s-au folosit expresiile: finantio, financias si financia
pecuniria, cu sensul de plată în bani. În secolul al XV-lea, în Franța, se foloseau expresiile: hommes
de finances si financiers pentru denumirea arendașilor de impozite și a persoanelor care încasau
impozitele regelui, finance pentru suma de bani, venit al statului, financies pentru denumirea
întregului patrimoniu al statului.

În Germania, în secolele al XV-lea - al XVII-lea, se utilizau termenii finanz, care desemna

plata în bani si finanzer, care desemna pe camatar.

De-a lungul anilor, conceptul de finanțe a evoluat continuu. În această evoluție se conturează
doua etape distincte:

 Prima corespunde, în linii generale mașinismului, capitalismului ascendent (secolele

al XVIII-lea - al XX-lea),
 A doua corespunde dezvoltării monopolurilor (secolul al XX-lea, mai ales după
marea recesiune economică mondială din 1929-1933).

Concepțiile din prima etapă sunt considerate clasice, iar cele din etapa urmatoare,moderne.

Concepțiile clasice reflectă doctrina liberală predominantă în perioada capitalismului

ascendent, potrivit căreia activitatea economică trebuie să se desfășoare în conformitate cu principiul
laissez-faire, laissez-passer, urmarindu-se evitarea oricărei intervenții din partea autoritații publice
care ar putea perturba inițiativa privată, libera concurență, acțiunea legilor obiective ale pieței. Statul
se limitează la sarcinile sale tradiționale vizând menținerea ordinii sale interne, apărarea țarii si
întretinerea de relații diplomatice cu alte state, iar cheltuielile publice se restrâng la minimum. În
această concepție sarcina finanțelor publice constă în asigurarea resurselor necesare întreținerii
instituțiilor publice, funcționării normale a acestora; impozitele, împrumuturile și celelalte metode
de procurare a resurselor financiare trebuind utilizate astfel încât să aibă caracter neutru, să nu
modifice relațiile social-economice existente. Păstrarea echilibrului între veniturile și cheltuielile
bugetare era considerată drept o cerință fundamentală a bunei gestiuni, cheia de boltă a finanțelor
publice. Apariția deficitului bugetar generator de inflație era considerată un fenomen nedorit, cu
efecte negative asupra funcționării normale a mecanismului economic.

5
 În concluzie, principiile formulate de către adepții doctrinei liberale care au stat la baza
finanțelor publice în concepția economiștilor clasici pot fi sintetizate astfel:

 cheltuielile publice, restrânse la minimum, ar trebui să acopere, pe seama contribuției

generale, numai costurile serviciilor, instituțiilor și lucrărilor publice strict necesare societății
și pe care piața nu le poate furniza;
 dat fiind caracterul neproductiv al armatei, flotei, al muncii prestate de judecători, polițiști și
alți agenți publici, cheltuielile publice conduc la diminuarea capitalului productiv al țarii;
 cheltuielile publice ar trebui finanțate pe seama impozitelor suportate de membrii comunității
numai în masura în care ele se fac în interesul general al societații și nu pot fi integral
acoperite de catre beneficiarii direcți ai serviciilor prestate de instituțiile publice;
 impozitele constituie un râu, deoarece influențează procesul reproducției și afectează
acumularea de capital productiv, dar râul acesta este necesar deoarece asigură colectarea
resurselor necesare finanțării cheltuielilor publice indispensabile societății;
 veniturile bugetare curente ar trebui să acopere în fiecare an cheltuielile publice, deoarece
deficitul bugetar obligă statul să apeleze la emisiunea de bani sau să contracteze împrumuturi
pentru scopuri neproductive;
 apelul la împrumuturi este nefast deoarece conduce la cresterea datoriei publice care
antrenează cheltuieli bugetare suplimentare cu plata dobânzilor aferente, constituind o
povara pentru generațiile viitoare.

În aceasta epocă în care prevală doctrina liberalismului economic, preocuparea specialiștilor era
orientată cu precădere spre problemele procurării resurselor necesare statului, utilizării lor cu spirit
de economie, repartizării sarcinilor fiscale pe categorii de plătitori, contractarii și rambursării
împrumuturilor, întocmirii si executării echilibrate a bugetului, respectării anumitor reguli care țin
de disciplina financiară și de buna gestionare a fondurilor, conceptul de finanțe avea un pronunțat
caracter juridic.

Dupa această perioadă, adică spre sfârșitul sec. al XIX-lea, începutul sec. al XX-lea și mai ales
după recesiunea din perioada 1929-1933, se afirmă tot mai mult concepția intervenționistă, potrivit
căreia autoritatea publică este chemată să joace un rol activ în viața economică, să influențeze
procesele economice, să corecteze evoluția ciclică, să prevină crizele sau cel puțin să le limiteze
efectele negative. Această modificare de poziție a fost determinată de adâncirea contradicțiilor
6
interne și externe ale modului de producție capitalist și de necesitatea găsirii de soluții la problemele
complexe cu care era confruntată economia națională. Este apreciată și încurajată intervenția statului
în economie prin masuri ca:

 acordarea de subvenții și de facilități întreprinderilor private,

 acțiuni pentru combaterea șomajului,
 acțiuni pentru restabilirea echilibrului general economic vremelnic perturbat,
 acțiuni pentru redresarea economiei stagnante, etc.

Pentru statul modern, finanțele publice nu mai sunt un simplu mijloc de asigurare a acoperirii
cheltuielilor sale, ci un mijloc de intervenție în economie. Preocuparea principală a specialiștilor
devine studierea instrumentelor cu ajutorul cărora statul poate interveni în viața economică, a
modalităților de influențare a proceselor economice, a relațiilor sociale. Obiectul cercetării se
deplaseaza spre analiza mijloacelor de intervenție a statului prin intermediul cheltuielilor și al
veniturilor publice.

De asemenea, finanțele publice dețin și un important rol social în economiile moderne, dat
fiind faptul că ele contribuie la redistribuirea veniturilor în societate în favoarea celor care se află
într-o situație economică precară. Finanțele publice vin în sprijinul celor care și-au pierdut temporar
sau permanent capacitatea de muncă alocând în favoarea acestora resurse importante mobilizate de
la alte persoane fizice și juridice în spiritul solidarității sociale. Cum obiectivele avute în vedere sunt
variate, măsurile și instrumentele utilizate sunt la fel de variate: diminuarea și exonerarea de impozit
a anumitor categorii de venituri, acordarea de facilități fiscale, majorarea transferurilor acordate,
acordarea de pensii, etc.

În ultimele decenii ale secolului al XX-lea s-au afirmat cu tot mai multă vigoare concepțiile
neoliberale, care susțin retragerea statului din economie, renunțarea acestuia la folosirea impozitelor,
taxelor, subvențiilor de la buget și a altor instrumente financiare și monetare de influențare a
activității economice, lăsarea pieței să se autoregleze prin mijloacele sale specifice.

1.2 Conceptul, funcțiile și conținutul finanțelor publice

Finanțele publice constituie o componentă importantă a vieții social-economice a fiecărei

țări, iar impactul lor asupra economiei naționale are conotații atât în dimensiunile și distribuirile
7
Produsului Intern Brut (P.I.B.), cât și în modul concret de realizare a acestui proces. Existența
finanțelor publice este indisolubil legată de existența statului, care are de îndeplinit funcții și sarcini
importante în ce privește organizarea și conducerea activității economico-sociale naționale, apărarea
independenței și suveranității țării.

Oamenii au multiple nevoi sociale: să fie apărați impotriva agresiunii din afara țarii, să fie
paziți de diverși indivizi, să fie sprijiniți impotriva indivizilor ce incalcă regulile, a forțelor naturii
(inundații, incendii, seisme, furtuni), să fie protejați sub raport social. Asemenea nevoi au un
caracter social sau colectiv și pot fi satisfăcute prin intermediul instituțiilor publice ce oferă
cetățenilor utilități publice (sociale) al căror consum este individual și neconcurențial.

Dacă bunurile private se consumă individual și concurențial, utilitățile publice se folosesc în

comun: sunt indivizibile, nu sunt concurențiale, de ele beneficiază mai multe persoane în același
timp. Ex: un dig contra inundațiilor, construirea de drumuri și poduri, parcuri, organele de poliție și
jandarmerie.

Dobandirea unui bun privat este dependentă de achitarea prețului cerut de producător,
accesul la utilitățile publice nu este condiționat de vreo plată și nici nu se face în detrimentul altor
persoane. Utilitațile publice pot fi asigurate numai cu ajutorul autorităților publice, singurele în
măsură să organizeze instituții, servicii sau activitați de interes social.

Oferta de utilități publice uneori nu este sesizată de unii membri ai societății, deoarece nu se
simt ca nevoi personale. Ex: apararea națională. Beneficiarii investițiilor sunt copiii și tinerii,
intreprinderile și instituțiile, societatea în ansamblul ei. Modalitatea de satisfacere a nevoii de
educație și pregătire profesională, diferă în funcție de preferințele și posibilitățile materiale ale celor
interesați. Ex: colegii și universități private cu taxe sau școli publice. De pe urma ocrotirii sanitare a
populației beneficiază persoanele care apelează la servicii sanitare. Nevoile individuale pot fi
satisfăcute pe seama bunurilor private - asistența medicală cu plata.

Apare nevoia satisfacerii fară plată sau cu plată redusa în rețeaua sanitară publică.
Categoriile sociale (bătrânii, bolnavii cronici, handicapații, orfanii, invalizii, văduvele) ce nu pot să-
și satisfacă nevoile individuale de trai din lipsa surselor de venit sau a susținătorilor legali. Rezultă
că satisfacerea este trecută în sarcina colectivității generale: asistența socială în natură (internare in
cămine de bătrâni, spitale, orfelinate, case de copii, cantine pentru săraci), sau in bani (pensii,
8
ajutoare, facilități fiscale suportate din fonduri publice). Nevoile de asistență socială se
individualizează pe beneficiari, iar accesul este limitat și concurențial, dar nevoile nu pot fi
satisfăcute prin mecanismul pieței, ci prin intermediul autorităților publice. Ca urmare, accesul la
utilitățile publice se face uneori cu plata prețului, alteori gratuit sau cu plată redusa.

Spre deosebire de deciziile agenților economici subordonate maximizării profitului, deciziile

autorităților publice (parlament, guvern, autorități locale), au în vedere maximizarea utilităților
sociale, economice, sporirea rentabilității naționale.

Finanțele publice se manifestă prin indeplinirea a doua funcții: funcția de repartiție si funcția
de control.

 Funcția de repartiție presupune constituirea și distribuirea fondurilor publice. Caracteristic

acestei funcții este ca prin intermediul ei are loc distribuirea și redistribuirea PIB, intre
diverse persoane fizice si juridice, pe de o parte, si stat, pe de alta.
Funcția de repartiție se realizează, pe de o parte, prin instituirea unei game foarte
variate de impozite, taxe, tarife și contribuții pe care trebuie să le platească toți cei care
realizează venituri și cei care în anumite imprejurări aplează la unele servicii ale statului. Pe
de alta parte, aceasta funcție se realizează prin stabilirea tipurilor de cheltuieli finanțate de la
bugetul de stat.
 Funcția de control, așa cum arată și numele, se referă la controlul atât asupra legalității și
oportunității obținerii veniturilor, cât și asupra modului de efectuare a cheltuielilor și, mai
ales, a eficienței acestora. Necesitatea funcției de control a finanțelor publice decurge din
faptul că fondurile de resurse financiare publice aparțin întregii societăți și că acestea
materializează o bună parte din PIB. Controlul statului are o sferă largă de manifestare,
cuprinzând toate domeniile vieții sociale care țin de sectorul public și anume: activitatea
economică, cultural- educativă, de ocrotire medicală, de asiguarări sociale de stat, de aparare
națională, de protecție socială

În procesul procurării și repartizării resurselor financiare necesare statului pentru a-și

îndeplini funcțiile și sarcinile sale, se formează anumite relații sociale, de natură economică,  care
exprimă modul de repartizare a unei parți din P.I.B. între diverse categorii sociale. Aceste relații se
concretizeaza în transferuri bănesti de la agenți economici, instituții si persoane fizice la bugetul

9
statului, de la bugetul de stat catre agenții economici, între instituții și chiar în interiorul unor
structuri economice, cu prilejul formării sau utilizării diferitelor fonduri. De aceea, există o
deosebire clară între finanțele publice și cele particulare, astfel:

·        finanțele publice sunt asociate cu resursele, cheltuielile, împrumuturile, datoria statului,

unităților administrativ-teritoriale și altor instituții de drept public;

·        finanțele private cuprind resursele, cheltuielile, împrumuturile, creanțele de încasat și

obligațiile de plată ale agenților economici, băncilor, societăților de asigurare private.

Concepțiile specialiștilor privind finanțele sunt diferite. Astfel, finanțele sunt considerate ca
fiind, dupa caz:

 fonduri bănești la dispoziția statului;

 bani și bunuri utilizate pentru funcționarea instituțiilor publice;
 mijloace de intervenție a statului în economie (impozite, împrumuturi, alocații bugetare,
subvenții și alte pârghii sau instrumente cu ajutorul cărora statul intervine în viața
economică);
 ansamblul activitații desfașurate de sectorul public al economiei;
 relații sociale, de natură economică, care apar în procesul constituirii și repartizării
fondurilor publice etc.

În realitate, între resursele bănesti prelevate la dispoziția statului în vederea satisfacerii nevoilor
sociale, modalitățile concrete prin care se procură și se distribuie aceste resurse, instrumentele prin
care statul intervine în viața economică, metodele de gestionare a resurselor financiare publice și
formele juridice pe care le îmbracă toate acestea, există legături strânse. Prin urmare, finanțele
publice reprezintă relațiile apărute în procesul de asigurare și repartizare a fondurilor necesare
statului, exprimate în formă băneasca (valorică).

10
Capitolul II. Poziția actuală a finanțelor publice în Republica Moldova

2.1 Veniturile BPN al Republicii Moldova în anul 2018

Veniturile bugetului public național în anul 2018 sînt în creștere, comparativ cu anul 2017,
cu 4 142.9 mil.lei (venitul BPN în anul 2017 constituie 52 856,7 mil. Lei, iar venitul planificat în
anul 2018 constituie 56 999,6 mil Lei)

Creșterea veniturilor BPN se datorează în special:

 Creșterii economice și altor măsuri - cu 2,1 mlrd. lei;

 Creșterii intrărilor de granturi – cu 1,6 mlrd.lei;
 Impactului măsurilor politicii fiscale – cu 0,4 mlrd. Lei

Tabelul 1. SURSELE DE VENITURI ALE BUGETULUI 2018

Venituri total 2018 mil.lei

Impozit pe venit, persoane fizice 3.852,3
Impozit pe venit, persoane juridice 4.481,0
Impozite pe proprietate 542,6
TVA 17.299.5
Accize 5.903,2
Taxa asupra comerțului exterior 1.597,9
Contribuții de asigurări sociale 12.546,0
Prime de asigurare obligatorie de asistență 3.923,7
medicală
Granturi externe 2830,0
Alte venituri 2.251,9

11
 Granturile vor constitui 2830.0 mil.lei sau 1.8 % din PIB Dintre care, granturi pentru
susținerea bugetului: 2189.2 mil. lei, granturi pentru proiecte finanțate din surse externe: 640.8
mil.lei

Alte venituri vor constitui 2251.9 mil.lei – 3.9% din totalul veniturilor Dintre care, veniturile
colectate de către instituțiile bugetare vor constitui 1356.3 mil.lei

2.2 Cheltuielile BPN al Republicii Moldova în anul 2018

Cheltuielile bugetului pentru anul 2018 sunt planificate în suma de 61 713,5 mil.lei cu o
creștere de 4 692,6 mil.lei față de anul 2017

Cele mai esențiale majorări se atestă la grupele: protecție socială

 1595,5 mil.lei (8,2%), învățământ

 739,4 mil.lei (7,6%), sănătatea
 603,1 mil. lei (8,2%).

Tabelul 2. Cheltuielile BPN 2018

Denumirea mil.lei % în PIB % în total

Cheltuieli, TOTAL 61.713,5 38,5 100,0
Servicii de stat cu destinație 6.344,9 4,0 10,3
generală
Apararea națională 628,9 0,4 1,0
Ordinea publică și securitatea 4.454,1 2,8 7,2
națională
Servicii în domeniul 7.900,7 4,9 12,8
economiei
Protecția mediului 176,6 0,1 0,3
Gospodăria de locuințe 1.520,1 0,9 2,5
Ocrotirea sănătății 7.960,5 5,0 12,9

12
 Cultură, spot, tineret, culte și 1.361,3 0,9 2,2
odihnă
Educația 10.419,4 6,5 19,9
Protecție socială 20.947,0 13,1 33,9

2.3 Deficitul BPN al RM în anul 2018

Conform prevederilor art.15 al Legii finanțelor publice si responsabilității bugetra-fiscale
nr.181/2014, deficitul bugetului public național, excluzînd granturile, va constitui 7 543,9 mil. lei,
sau 4,7% din PIB. Utilizarea clauzei de derogare pentru cheltuielile capitale finanțate din surse
externe, constituie 3 540 mil. lei sau 2,2% în PIB, suma ce constituie investițiile capitale, finanțate
din surse externe (proiectele finanțate din surse externe). În aceste condiții, soldul bugetar, excluzînd
granturile, reflectă încadrarea soldului bugetar în regula bugetar-fiscală.

Finanţarea deficitului bugetului public naţional în anul 2018 se va efectua din surse interne şi
externe, în special prin valorificarea împrumuturilor pentru finanţarea proiectelor din surse externe
şi pentru susţinerea bugetului, acțiuni în formă de participare în capital (venituri din privatizare),
creanțe interne ale bugetului, precum şi din mijloacele bănești din solduri la conturile bugetelor
componente ale bugetului public național.

13
Capitolul III Problemele cu care se confrunta finanțele public

3.1 Problema echilibrului bugetar. Soluționarea acesteia

Statul nu-și poate îndeplini funcțiile sale și nu poate supraviețui fără a preleva obligatoriu de
la contribuabili o parte din rezultatul activității lor. Această prelevare se materializează, mai departe,
în cheltuielile pe care le efectuează statul pentru satisfacerea nevoilor colective. Totalitatea acestor
venituri și cheltuieli ale administrației publice (locale si centrale) formează bugetul public național.

Unul din principiile de bază ale elaborarii bugetului de stat (ca de altfel a oricărui tip de
buget) este echilibrul bugetar, dar acesta din urmă nu se realizeaza, de cele mai multe ori, în mod
automat, prin acoperirea cheltuielilor bugetare cu veniturile bugetare, în astfel de situații spunem că
bugetul se elaborează cu deficit de finanțare, care poarta numele de deficit de bugetare.

Sistemul economiei de piață aduce cu sine probleme ale deficitului bugetar împreună
cu altele, cum ar fi: rata inflației sau șomajul.

Existența deficitului bugetar se datorează mai multor cauze, dintre care pot fi enumerate
urmatoarele:

1. scăderea producerii de bunuri și servicii în economie, pe ansamblu;

2. creșterea cheltuielilor în scopul realizării anumitor programe sociale;

3. creșterea activității sectorului obscur al economiei;

4. creșterea cheltuielilor marginale ale producției sociale;

5. emisiunea monetară în exces și care să nu justifice o creștere economică.

O importanță deosebită dintre cele enumerate o au scăderea ratei de producere a economiei și

creșterea sectorului 'invizibil'. Existența acestor motive duce la micșorarea bazei de impozitare.

14
 În primul caz are loc micșorarea producerii de bunuri în cadrul țării, scad veniturile directe
ale persoanelor fizice și juridice, iar, în consecință, scad veniturile la bugetul de stat. Deci, planul
prevazut pentru bugetul de stat nu se indeplineste. În al doilea caz întreprinderile incetează să mai
plătească impozitele datorate statului. Economia 'tenebră' se deosebește de cea obișnuită, 'legală',
prin faptul că firmele și întreprinderile care funcționează în cadrul acestei economii nu sunt
înregistrate, deci nu platesc impozite.

Principiul echilibrului bugetar se referă la faptul că bugetul public trebuie să fie balansat,
adică veniturile publice să acopere integral cheltuielile publice. În teoria clasică a finanţelor,
echilibrul anual al bugetului era considerat drept „principiul de aur al gestiunii bugetare" şi se
referea nu numai la întocmirea unor bugete balansate, ci şi la păstrarea echilibrului în perioada de
execuţie bugetară. Deşi, iniţial, au existat ţări (de exemplu, Germania) în care legislaţia financiară nu
permitea întocmirea unor bugete dezechilibrate, ulterior, principiul echilibrului bugetar strict a fost,
progresiv, abandonat, atât sub impulsul teoreticienilor finanţelor funcţionale (care promovau teoria
bugetelor ciclice şi cu caracter regulator), cât, mai ales, sub impactul economiei reale, care nu
asigura cu randament fiscal suficient acoperirea cheltuielilor publice anuale.

Bugetul anual este un instrument decizional de implementare a politicilor guvernamentale în

domeniul finanţelor publice, rezultat al unor negocieri între factorii de decizie, care prezintă o
imagine clară a tendinţelor guvernamentale în ce priveşte direcţiile prioritare de dezvoltare a
economiei naţionale, precum şi a politicilor de control privind obţinerea rezultatelor scontate. Esenţa
conceptului de bugetare constă în găsirea direcţiilor potenţiale în alocarea resurselor financiare
limitate şi în determinarea unui anumit proces decizional, în condiţiile asigurării echilibrului.

Bugetarea, la nivelul sectorului public, cuprinde şi o serie de particularităţi ale procesului de

bugetare, şi anume: multitudinea participanţilor cu interese şi scopuri diferite; vulnerabilitatea vis-à-
vis de condiţiile conjuncturii; separarea plătitorilor de taxe de cei care adoptă decizii privind
cheltuielile publice; influenţa constrângerilor politice, sociale, naturale etc. Bugetarea la nivelul
sectorului public, privită prin prisma abordării procesului decizional, poate fi delimitată în
microbugetare şi macrobugetare. Microbugetarea vizează procesul adoptării deciziilor de jos în sus,
atenţia concentrându-se asupra numărului mare de participanţi cu motivaţie şi strategii proprii de
atingere a obiectivelor propuse. Însă, o serie de condiţii sau constrângeri de diferită natură
(conjunctură, legislaţia în vigoare, priorităţile economice şi sociale etc.) impun o viziune sistemică
15
de sus în jos a bugetării, definită ca macrobugetare. În acest context, macrobugetarea vizează
obiectivele majore ale politicii de echilibrare financiară a sectorului public.

O serie de teoreticieni au propus renunţarea la echilibrarea anuală a bugetelor şi au propus

echilibrarea bugetului la nivelul unui ciclu economic prin întocmirea de bugete plurianuale.
Realizarea echilibrului la nivelul unui ciclu economic ar fi posibilă prin folosirea unor tehnici
specifice, precum sunt:

 constituirea unor fonduri de rezervă bugetară pe seama încasărilor în perioadele de

prosperitate ale ciclului economic. Conform acestei concepţii, echilibrul bugetar trebuie asigurat, dar
nu în fiecare an în parte, ci la nivelul unui ciclu economic. Ideea care stă la baza acestei teorii
economice este următoarea: este convenabil să se realizeze excedente bugetare în anii de
prosperitate, pentru a putea admite în perioadele de depresiune deficite care vor fi acoperite din
excedentele realizate în anii favorabili;

 tehnica fondului de egalizare, care vizează restabilirea echilibrului bugetar la nivelul unui
interval de timp îndelungat prin intermediul împrumuturilor publice de natura creditelor de
anticipaţie;

 tehnica amortizării alternative, care se bazează pe gestionarea datoriei publice în condiţii

de ciclicitate a activităţii economice.

Totuşi, toate aceste soluţii ale teoriei clasice nu şi-au găsit aplicabilitatea practică, impunând
necesitatea unor ulterioare cercetări întru elucidarea unor noi abordări care să fie aplicabile la
contextul economic curent.

Astfel, în accepţiunea modernă a echilibrului bugetar, a fost conceput bugetul regulator ca

mijloc de asigurare a unei anumite creşteri economice. În practica bugetară a unor ţări, bugetul
regulator a îmbrăcat forma unor fonduri de acţiuni conjuncturale. Urmărirea sistematică a nivelului
şi a evoluţiei indicatorilor macroeconomici permite stabilirea unui diagnostic conjunctural şi implicit
adoptarea unor măsuri bugetare în concordanţă cu starea şi evoluţia economiei reale. Sistemul de
indicatori include

 indicatori specifici nivelului şi evoluţiei preţurilor

16
  indicatori de comerţ exterior
 indicatori de utilizare a resurselor
 indicatori ce reflectă nivelul şi evoluţia productivităţii muncii şi a producţiei
industriale
 indicatori privind structura pieţei naţionale
 indicatori ai creşterii economice
 indicatori monetari şi financiari diverşi.

3.2 Problema corupției

Corupţia poate fi definită ca un proces prin care are loc o redistribuire injustă a bogăţiei și
beneficiilor publice/comune actuale și viitoare în favoarea unor indivizi sau grupuri de indivizi. Cu
alte cuvinte, corupţii câștigă de pe urma actelor de corupţie doar datorită faptului că cei mulţi pierd.
Deci, principalii interesaţi și prin urmare principala forţă motrică în schimbarea situaţiei ar trebui să
fie marea majoritate a populaţiei. Însă principalul impediment în apariţia unei astfel de forţe, este
faptul că cetăţenii nu întotdeauna pot face legătura între actele de corupţie și pierderile adevărate,
concrete pentru fiecare din ei. De cele mai multe ori dimensiunea și impactul corupţiei în viziunea
cetăţenilor se reduce la nivelul experienţelor individuale de dare de mită, însă chiar dacă pierderile
din mită sunt importante acestea nici pe departe nu reprezintă pierderea adevărată din corupţie.

Pierderile totale ale Republicii Moldova de pe urma corupţiei pot fi estimate între 8% –
13% din PIB. Evaluarea pierderilor de pe urma corupţiei este destul de dificilă și la moment nu
există date concludente la acest capitol, nici la nivel mondial și nici local. Totodată există mai multe
estimări cu ajutorul cărora se poate arăta cel puţin amploarea pierderilor de pe urma acestui
fenomen. Estimările costurilor de corupţie variază în funcţie de metodologiile aplicate, însă toate
converg în concluzia că corupţia este o barieră în dezvoltarea economică. Astfel, un studiu efectuat
în 2005 relevă faptul că în mediu la nivel global o creștere a nivelului de corupţie cu un punct
procentual (p.p) determină încetinirea creșterii PIB cu 0,13 p.p, iar pentru nivelul de corupţie al
Republicii Moldova (în perioada respectivă) aceasta constituia 0,12 p.p sau o reducere medie anuală
de 387 USD (preturile anului 1995) a PIB per capita. O altă estimare des utilizată relevă că costurile
corupţiei se ridică la 5% din PIB-ul mondial. Reieșind din această estimare și acceptând că există o
legătură directă dintre Indicele de Percepţie a Corupţiei (IPC) și pierderile din actele de corupţie,
pentru Moldova pierderile ar constitui circa 8,7% din PIB. În aceste condiţii, pierderea totală pentru
17
anul 2016 se ridică la 11,8 miliarde lei. Această sumă depășește toate cheltuielile din 2016 pentru
toţi pensionarii și pentru indemnizaţiile de asistenţă socială. De asemenea, o estimare mai recentă
efectuată pe ţările din UE sugerează că pierderile globale pe ţările din UE sunt în intervalul 4,9% –
6,3% din PIB-ul global al UE-28. Iar, pentru astfel de ţări ca Romania costul corupţiei (în baza
indicelui IPC) ar fi de circa 15,6% din PIB, Bulgaria 14,22%, Grecia 13.76% și Letonia 13.16%. În
aceste condiţii, ţinând cont de condiţiile relativ similare a acestor ţări cu situaţia din Republica
Moldova se poate presupune că pierderile totale din corupţie ar fi cel puţin de 13% din PIB sau 17,7
miliarde lei în 2016.

Volumul mitei plătite este mai mare decât cheltuielile anuale pentru toate drumurile
ţării.Conform cercetării sociologice efectuate de TI – Moldova, în 2014 au fost plătite peste 1,27
miliarde de lei sau peste 1,1% din PIB sub formă de mită, din care 899 milioane de către
gospodăriile casnice și 387 milioane de către business. La nivel internaţional plăţile din mită sunt
evaluate la circa 2% din Produsul Intern Brut (PIB) global, iar ţinând cont de faptul că Moldova este
printre ţările cu un nivel înalt de corupţie, cu mare probabilitate valoarea mitei totale este și mai
mare. Astfel, pierderile anuale directe ale bugetului (sau veniturile anuale ale persoanelor care au
luat mită) ca pondere din PIB se estimează la 1,1%-2%, sau în cifre absolute de 1,5 – 2,7 miliarde lei
la nivelul anului 2016. Deci, doar pierderile anuale directe din mită reprezintă 3,1% – 5,6% din
Bugetul Public Naţional (BPN), sumă ce acoperă de la 22% la 40% din pensia fiecărui pensionar
pentru limita de vârstă, sau reprezintă echivalentul tuturor cheltuielilor pentru drumuri în anul 2016.
În realitate, cu mare probabilitate această sumă este și mai mare, deoarece sondajele nu cuprind
tranzacţiile din grupurile corupţionale dure, închise, iar acestea chiar dacă sunt mai mici ca număr în
schimb implică valori mari.

În fiecare an pierderile din corupţie la executarea bugetului public sunt echivalente cu

jumătate din toate pensiile plătite anual. O altă sursă majoră de corupţie este efectuarea
cheltuielilor bugetare. Valoarea cheltuielilor bugetare din Bugetul Public Naţional (BPN) în 2016 a
constituit 48,5 miliarde lei din care cheltuieli cu bunuri si servicii de 18,4 miliarde, de personal 8,9
miliarde și cheltuieli sociale de circa 15,9 miliarde. Costul de corupţie în achiziţiile publice este de
circa 20%-30%, în timp ce nivelul pierderilor aferente cheltuielilor cu retribuirea muncii și plăţilor
sociale sunt mai puţin studiate. Totodată, este cunoscut faptul că în ambele sectoare fenomenul de
corupţie există (persoane angajate de formă, care nu corespund cerinţelor, etc, sau mită pentru a
primi indemnizaţii și a primi o pensie mai mare). Ținând cont de faptul că nivelul incidenţei actelor
18
de corupţie privind plăţile sociale și șomaj este estimat la circa 10% și dacă admitem că nivelul
plăţilor este cel puţin echivalent mediei ponderii mitei din valoarea sancţiunii, adică de 16,6%,
atunci costul corupţiei în aceste domenii se poate estima de circa 1,7% din cheltuielile respective. În
aceste condiţii, valoarea integrală a prejudiciilor de pe urma corupţiei la efectuarea cheltuielilor
bugetare ar fi de cel puţin 4,2 miliarde lei pentru 2016 sau echivalentul a circa 50% din cheltuielile
anuale pentru pensii.
Totodată, în Republica Moldova este foarte răspândită corupţia în procesul de gestiune a
întreprinderilor publice, darea în locaţiune a imobilelor, privatizare, crearea parteneriatelor publice
private, etc. Doar valoarea bunurilor imobile și activelor financiare înregistrate în registrul
patrimoniului public (bunuri imobile și mobile, părţile sociale în întreprinderi) constituie circa 80
miliarde lei (bilanţul patrimoniului public la sfârșitul anului 2016). De asemenea, aici trebuie de
adăugat resursele naturale (fondul funciar, pădurile, apele, zăcămintele minerale, spaţiul aerian),
utilizarea cărora nu este suficient de bine monitorizată din partea societăţii. După unele estimări
valoarea economică doar a fondului silvic ar fi de peste 22 miliarde de lei. Corupţia de la gestiunea
patrimoniului public este mai greu de estimat, deoarece presupune mai multe tipuri de tranzacţii cu
implicarea unor cercuri restrânse de actori, de regulă strâns afiliate partidelor politice și/sau
cercurilor din domeniul structurilor de forţă și justiţie. Din puţinele informaţii apărute în spaţiul
public (Metal Feros, Aeroportul Internaţional Chișinău, privatizări) despre pierderile de pe urma
corupţiei din gestiunea patrimoniului se poate constata că acestea sunt impunătoare, însă la moment
nu există o estimare totală a acestora.
Contracararea corupţiei este un proces de lungă durată. Acest fenomen nu poate fi extirpat,
însă poate fi şi trebuie diminuat printr-un control riguros, prin aplicarea unor măsuri de prevenire,
care să vizeze factorii criminogeni şi înlăturarea condiţiilor care generează corupţia, cît şi prin
depistarea nemijlocită a actelor de corupţie, tragerea la răspundere juridică a vinovaţilor, în temeiul
legislaţiei. Este absolut necesară completarea măsurilor de prevenire şi contracarare cu acţiuni de
educare a populaţiei în spiritul intoleranţei faţă de actele de corupţie şi de obţinere a sprijinului ei în
campania anticorupţie promovată de autorităţile publice. Toate elementele Strategiei trebuie să
acţioneze cumulativ şi să fie eficient coordonate pentru a fi realmente interdependente, astfel încît
efectul pozitiv al unuia dintre ele să le fortifice pe celelalte şi invers. Astfel, elementele Strategiei
sînt: contracararea corupţiei prin aplicarea efectivă şi eficientă a normelor penale; prevenirea
corupţiei prin eliminarea oportunităţilor ei din sistemele şi procedurile instituţiilor publice şi de

19
drept; educarea tuturor categoriilor de populaţie în spiritul intoleranţei faţă de corupţie şi încurajarea
unei susţineri active din partea cetăţenilor în activitatea de prevenire şi contracarare a corupţiei.

Concluzie

În urma celor analizate pe parcursul acestei lucrări am ajuns la concluzia că existenţa şi

dezvoltarea finanţelor publice sunt în legătură directă cu apariţia şi dezvoltarea statului şi cu apariţia
şi folosirea formelor valorice şi a banilor în repartizarea produsului social. Relaţiile apărute în
procesul procurării şi repartizării resurselor băneşti de care are nevoie statul pentru îndeplinirea
funcţiilor şi sarcinilor sale formează relaţiile financiare publice.

În capitalism, finanţele au cunoscut o mare dezvoltare ca urmare a creşterii productivităţii

muncii, a generalizării relaţiilor marfă - bani şi a creşterii nevoilor de resurse băneşti ale statului
pentru îndeplinirea funcţiilor sale. Finanţele publice sunt parte a unui întreg denumit finanţe. În
literatura de specialitate şi în legislaţie, relaţiile financiare la care statul participă ca entitate de sine
stătătoare, sunt desemnate prin termenul de finanţe publice.

Pe parcursul tuturor orânduirilor social- economice, finanţele publice s-au manifestat ca

relaţii sociale de natură economică, apărute în procesul repartiţiei produsului intern brut şi a
venitului naţional, în strânsă legătură cu îndeplinirea funcţiilor statului. În tot acest timp, finanţele au
îmbrăcat forma bănească, îndeplinind un anumit rol, mai mult sau mai puţin important, în funcţie de
condiţiile economice, politice şi sociale ale perioadei parcurse. Faptul că finanţele au apărut pe o
anumită treaptă a societăţii şi că au evoluat continuu, corespunzător perioadei parcurse, dovedeşte
caracterul istoric al acestora.

Pentru statul modern, finanţele publice încetează de a mai fi doar un simplu mijloc de
acoperire a cheltuielilor strict necesare funcţionării sale şi îndeplinirii unor minime atribuţii, ci devin
un instrument activ de intervenţie în economie. Atenţia specialiştilor nu se mai limitează la studiul
mijloacelor de acoperire a cheltuielilor statului, ci se extinde şi se concentrează asupra posibilităţilor

20
de influenţare a proceselor economice şi a relaţiilor sociale prin intermediul cheltuielilor şi al
veniturilor publice.

Republica moldova, fiind o țară relativ tânără, aceasta se confruntă cu numeroase probleme
de ordin economic, politic și social. O problemă majora la ora actuală este corupția. Pierderile
anuale aduse Republicii Moldova de pe urma actelor de corupţie se cifrează în intervalul 8%-13%
din Produsul Intern Brut sau de circa 11,8-17,7 miliarde lei pentru anul 2016. Aceste sume depășesc
toate cheltuielile din 2016 pentru toţi pensionarii și pentru indemnizaţiile de asistenţă socială. Alte
probleme care trebuie menționate sunt: nivelul slab al educației și al asistenței medicale, șomajul,
depopularea.

În pofida aceastor probleme Republica Moldova înregistreaza constant o creștere economică

(pentrul anul 2018 se prognozează o creștere a PIB-ului de 3%. Inflația medie anuală este
preconizată la nivel de 4,3% comparativ cu 6,5% în anul 2017), În ultimii ani cadrul de cheltuieli
publice din Republica Moldova a înregistrat mai multe evoluții pozitive. Aceste evoluții au avut atât
aspect cantitativ, cât și calitativ. S-a îmbunătățit, în primul rând cadrul de gestionare a datoriei
publice, datorită asistenței tehnice și financiare a partenerilor externi de dezvoltare. Totodată se
remarcă o îmbunătățire cu aspect cantitativ privind managementul BS, datorită diminuării diferenței
între cifrele planificate și cele realizate.

În concluzie existenta finantelor publice are un caracter obiectiv, care nu tine de vointa sau
imaginatia cuiva si nici de decizia unei autoritati publice. Existența lor este indispensabilă pentru o
bună funcționare și pentru evoluția continuă a societății. Ele exista pentru a servi la realizarea unor
sarcini si obiective bine determinate.

21
Webografie
1. http://www.preferatele.com/docs/economie/5/rolul-finantelor-pub8.php
2. http://www.rasfoiesc.com/business/economie/ASPECTE-TEORETICE-PRIVIND-
DEFI18.php
3. https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Echilibru%20bugetar%20in%20contextul
%20elaborarii%20politicilor%20bugetare.pdf
4. http://mf.gov.md/sites/default/files/Buget%20Cetateni%202018.pdf
5. http://www.justice.gov.md/file/Strategii%20si%20planuri/Strategie_ro.pdf
6. https://www.expert-grup.org/ro/biblioteca/item/1526-costul-coruptiei-in-republica-moldova-
si-cine-%C3%AEl-suporta

22