evoluția finanțelor publice în contextul istoric al României, acoperind perioade

precum economia feudală, dezvoltarea capitalismului și perioada interbelică. Iată o

prezentare succintă a conținutului:

1. Fenomenul Financiar în Societate:

- Fenomenul financiar este descris ca apărând odată cu dezvoltarea economiei de
schimb și utilizarea resurselor bănești pentru acoperirea nevoilor publice în perioada
statului sclavagist.
- Se menționează că fenomenul financiar nu a apărut în perioada economiei gentilice, ci
doar odată cu apariția statului ca entitate suverană și dezvoltarea relațiilor marfă-bani.

2. Evolutia Finanțelor în Perioade Istorice:

- În perioada feudală, se remarcă coexistența obligațiilor în natură și în muncă cu cele
bănești, iar vistieria statului se confundă cu cămara domnească.
- Se subliniază dezordinea fiscală și arbitrarul în colectarea impozitelor, iar autoritatea
statului în privința impozitelor era adesea concesionată unor persoane cu legături de
rudenie cu familia domnească.
- Se menționează că în Transilvania și Bucovina de Nord s-a adoptat un sistem fiscal de
origine austro-ungară.

3. De la Feudalism la Capitalism:
- În perioada de tranziție la capitalism, relațiile bănești capătă o dezvoltare
considerabilă, iar cheltuielile publice devin acoperite aproape exclusiv prin resurse
bănești.
- Se descriu două funcții fundamentale ale statului în capitalism: menținerea ordinii
interne și apărarea externă.
- Se remarcă intensificarea rolului intervenționist al statului spre sfârșitul secolului al
XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

4. Dezvoltarea Economică și Socială în Perioada Interbelică:

- Se menționează că dezvoltarea economică și socială capitalistă în România a avut loc
după Marea Unire de la 1918.
- Perioada interbelică este caracterizată prin politici economice liberaliste, reforme
moderne, și formarea unui sistem fiscal performant de nivel european.
- Personalități precum Vintilă Brătianu, Nicolae Titulescu, Virgil Madgearu și Victor
Slăvescu sunt menționate în contextul reformării sistemului fiscal românesc.

5. Relații Financiare în Perioada Capitalistă:

- Se menționează că întreținerea statului în perioada capitalistă presupune atragerea de
resurse bănești prin impozite și alte contribuții ale cetățenilor.
- Relațiile financiare sunt definite ca fiind expresia repartizării unei părți din produsul
intern brut pentru acoperirea nevoilor statului, și aceste relații sunt derulate sub formă
bănească în perioada capitalistă.
Textul oferă o privire amplă asupra evoluției finanțelor publice în context istoric și relevă
importanța sistemului fiscal în dezvoltarea economică a României.

Textul prezentat abordează conținutul economic al noțiunii de finanțe publice și

delimitează sfera finanțelor, concentrându-se pe relațiile financiare și activitatea
financiară în cadrul domeniilor public și privat.

1. Originea cuvântului "finanțe": Se menționează că termenul provine din limba latină,

derivând din verbul finire și cuvântul finis.

2. Definiția economică a finanțelor: Finanțele sunt definite ca o categorie economică,

reprezentând relații sociale de repartiție a unei părți din produsul intern brut sub formă
bănească. Aceste relații au ca scop acoperirea nevoilor generale și colective ale societății,
precum și ale agenților economici.

3. Conținutul economic al finanțelor: Textul evidențiază că finanțele reprezintă relații

sociale de tip economic, derulate în scopul acoperirii nevoilor generale și colective la
nivelul societății, precum și nevoilor proprii de finanțare a agenților economici.

4. Sectorul public și privat: Se abordează funcționarea sectorului public, cuprinzând

servicii publice și economie publică, precum și legăturile cu sectorul privat într-o
economie mai mult sau mai puțin concurențială.

5. Finanțele publice: Se explică că finanțele publice studiază fenomenele din perspectivă

rațională, neideologică, și au scopul de a explica realitățile existente pentru a ajuta
societatea să le folosească în favoarea sa.

6. Delimitarea sferei finanțelor: Se precizează că sfera finanțelor cuprinde două mari

părți - relațiile financiare și activitatea financiară, iar știința finanțelor se delimitează prin
obiectul său propriu și procedeele specifice domeniului financiar.

7. Sfera relațiilor financiare: Se evidențiază că relațiile financiare sunt raporturi sociale

de repartiție a unei părți a produsului intern brut, iar finanțele publice studiază domeniul
public, iar finanțele private studiază domeniul privat.

8. Criterii de delimitare: Se prezintă criterii specifice pentru delimitarea sferelor

financiare, cum ar fi existența repartiției, forma bănească a repartiției, natura și condițiile
transferului, și nevoile de satisfăcut.

9. Relațiile financiare propriu-zise: Se definește transferul bănesc definitiv, fără

contraprestație imediată, ca fiind relațiile financiare propriu-zise.
10. Finanțele publice: Se concluzionează că finanțele publice sunt relații de repartiție
sub formă bănească a unei părți din produsul intern brut pentru acoperirea nevoilor
publice.

În ansamblu, textul oferă o privire de ansamblu asupra noțiunii de finanțe și aprofundează

aspecte legate de finanțele publice, inclusiv relațiile financiare și activitatea financiară în
contextul sectorului public și privat.

Evoluția Finanțelor Publice

Finanțele publice, ca raporturi sociale, au evoluat odată cu schimbările în societate și

economie. Evoluția lor a fost influențată de transformările în gândirea economică și
politicile statului. Această evoluție a fost reflectată în două componente principale:
finanțele clasice și finanțele moderne, demarcate de tranziția de la liberalismul clasic la
intervenționismul statal.

În perioada finanțelor clasice, care corespunde liberalismului clasic, statul avea un rol
limitat în economie. Principiile acestei perioade includ limitarea cheltuielilor publice,
neutralitatea impozitului, respectarea echilibrului bugetar anual și utilizarea
împrumuturilor publice doar în circumstanțe excepționale. Statul era văzut ca o persoană
publică neproductivă, iar resursele publice erau considerate a fi sustrase de la alocările
productive ale agenților economici privați.

Această viziune asupra statului s-a schimbat odată cu evenimentele precum Primul
Război Mondial și Marea Criză Economică din anii '30. Nevoile tot mai mari de resurse
financiare pentru război și criza economică au dus la intervenții crescute ale statului în
economie. Teoriile keynesiene, care promovau deficitul planificat pentru a stimula
economia, au devenit predominante în perioada postbelică.

După al Doilea Război Mondial, rolul statului s-a extins semnificativ în lumea capitalistă,
iar finanțele publice au devenit un instrument esențial pentru reglarea economică și
redistribuirea resurselor. În perioada postbelică, statul a devenit un veritabil agent
economic, influențând dezvoltarea economică prin politici fiscale și bugetare.

În țările socialiste, finanțele publice au avut o direcție diferită, devenind un instrument de

colectivizare a economiei și societății. Acestea au fost afectate de faptul că activitatea
economică a devenit monopol de stat.

Ulterior, în decadelile al șaselea și al șaptelea, teoriile keynesiene au fost depășite de

politici care accentuau cererea globală pentru stimularea creșterii economice. Cu toate
acestea, după criza petrolului din anii '70, teoriile keynesiene au revenit în prim-plan,
ghidând politicile financiare și bugetare în special în țările capitaliste.

Astfel, evoluția finanțelor publice reflectă schimbările de paradigmă în gândirea

economică și politicile statului de-a lungul timpului. De la liberalismul clasic la
intervenționismul statal, de la restrângerea rolului statului la extinderea sa semnificativă,
finanțele publice au fost și continuă să fie un instrument crucial în gestionarea resurselor
și promovarea dezvoltării economice.

Textul oferă o analiză detaliată a esenței, funcțiilor și rolului finanțelor în cadrul

societății. Iată o sinteză a principalelor puncte:

1. Raportul dintre esență, funcții și rolul finanțelor:

- Finanțele au o menire socială, legată de satisfacerea nevoilor financiare ale societății.
- Există interpretări diferite ale funcției și rolului finanțelor de către specialiști.

2. Funcția de Repartiție a Finanțelor:

- Finanțele își exercită funcția de repartiție prin atragerea și repartizarea resurselor pe
destinații.
- Latura de mobilizare a resurselor include formarea fondurilor de resurse financiare
publice din diverse surse.
- Latura de repartizare implică distribuirea resurselor pe destinații legale, precum
administrație, sănătate, educație etc.
- Principiile despersonalizării fondurilor și specializării sunt fundamentale în această
funcție.

3. Funcția de Control a Finanțelor:

- Necesitatea funcției de control derivă din faptul că fondurile publice aparțin întregii
societăți.
- Controlul vizează constituirea, repartizarea și utilizarea eficientă a resurselor
financiare publice.
- Se exercită în toate fazele procesului de reproducție și acoperă diverse aspecte
economice și sociale.
- Controlul este realizat de organisme specializate, cum ar fi Curtea de Conturi și
Ministerul Finanțelor.

4. Rolul Finanțelor:
- Rolul finanțelor se manifestă la nivel economic, social și politic.
- În plan economic, finanțele întrețin sectorul public și influențează economia privată
prin diverse mecanisme.
 - În plan social, finanțele contribuie la repartizarea și redistribuirea produsului intern
brut între diferitele straturi sociale.
- În plan politic, finanțele publice sunt instrumente pentru realizarea unor obiective și
interese de grup sau ale societății în ansamblu.

Textul subliniază importanța finanțelor în îndeplinirea nevoilor sociale și în guvernarea

eficientă a unei țări. De asemenea, evidențiază multiplele aspecte ale funcțiilor și rolului
finanțelor în cadrul societății.

Structura Finanțelor și Sistemul Financiar

1. Raporturile financiare

Raporturile financiare, în diversitatea lor, au o esență comună și o menire socială identică,

exprimând trăsături comune și specifice în manifestarea lor concretă.

2. Analiza structurii

În analiza structurii, se iau în considerare trăsăturile comune și specifice ale relațiilor

financiare. Acestea pot fi grupate în funcție de mai multe criterii, cum ar fi:
A) Raport cu natura și condițiile transferului:
- Finanțele propriu-zise
- Creditul

B) După felul fondurilor și destinația lor:

- Finanțele în sens larg

3. Finanțele în sens larg

Analiza structurii financiare în funcție de natura și condițiile transferului distinge între

finanțele propriu-zise și credit. Finanțele propriu-zise sunt asociate transferului definitiv
și gratuit, în timp ce creditul este asociat transferului temporar și rambursabil.

4. Nevoile și resursele

Nevoile permanente și temporare se asociază cu finanțele propriu-zise și creditul,

respectiv. Finanțele propriu-zise acoperă nevoile permanente, în timp ce creditul este
asociat nevoilor temporare. Resursele permanente și împrumuturile se combină în
procesul creditării, evidențiind complementaritatea resurselor.

5. Finanțe și Credit: Deosebiri și Interferențe

Există deosebiri între finanțele propriu-zise și credit, inclusiv titlul cu care sunt oferite
resursele (gratuit în primul caz, cu dobândă în al doilea). Totuși, interferențele arată că
aceleași resurse pot fi angajate în ambele procese, evidențiind complementaritatea lor.

6. Sistemul Financiar

Sistemul financiar reprezintă un ansamblu de elemente și relații între acestea, având la

bază categorii precum:
- Bugetul statului
- Asigurările sociale
- Asigurările de bunuri, persoane și răspundere civilă
- Creditul
- Finanțarea agenților economici

7. Elemente ale Sistemului Financiar

Elementele sistemului financiar includ categorii economice precum finanțele, sistemul

financiar, aparatul financiar și mecanismul financiar. Acestea reprezintă structuri,
organisme și instrumente care asigură funcționalitatea și autoreglarea sistemului.

8. Interacțiunea Elementelor Sistemului Financiar

Interacțiunea dintre elementele sistemului financiar se reflectă în fluxurile financiare, care

pot fi:
- Fluxuri dintre agenții economici și celelalte fonduri ale sistemului
- Fluxuri între celelalte fonduri ale sistemului
- Fluxuri interne sau proprii unor subsisteme
- Legături cu exteriorul (intrări și ieșiri din sistem)

Aceste fluxuri relevă mișcările de resurse între diferitele fonduri financiare, conturând
interconexiunile din cadrul sistemului financiar.

Prin analiza și înțelegerea acestor elemente și relații, se conturează o viziune

comprehensivă asupra structurii și funcționării sistemului financiar, evidențiind
complexitatea și interdependența componentelor acestuia.

Mecanismul financiar poate fi sistematizat astfel:

1. Definiție și Componente:
- Finanțe ca sistem: Raporturi financiare strâns interconectate.
 - Mecanism financiar: Orientat pragmatic, concentrat pe fluxurile financiare.

2. Componente ale Mecanismului Financiar:

- Structuri: Ansamblu de organizații, metode, principii, instrumente și regulatoare.
- Fluxuri financiare: Mișcări de resurse între fonduri.
- Fonduri financiare: Sisteme specifice, cu legături și mecanisme proprii.

3. Construcția Mecanismului Financiar:

- Metode de procurare și alocare: Definirea resurselor, principiilor și perioadelor de
gestiune.
- Instrumente de influențare: Regulatoare pentru prevenirea sau combaterea
disfuncționalităților.

4. Echilibrarea Mecanismului Financiar:

- Echilibru între total resurse și total necesitate: Acoperirea deficitelor parțiale cu
excedente parțiale.

5. Funcționarea Mecanismului Financiar:

- Dependență de producție, circulație și consum: Normalitatea acestora asigură
derularea corespunzătoare a fluxurilor financiare.

6. Influențe externe și Rolul Regulatorilor:

- Regulatori principali: Bugetul de stat, creditul, piața financiară și bursa de valori.
- Facilități fiscale și reglări: Scutiri, reduceri, deduceri, amânări pentru echilibrare și
proporționalitate.

7. Rolul Bursei de Valori:

- Funcționalitatea: Intâlnirea cererii și ofertei de capital, plasarea valorilor mobiliare și
negocierea lor pentru lichiditate.

8. Piața Creditului și Importanța Băncilor:

- Rolul băncilor: Intermediari pentru procurarea de lichidități pentru nevoi de scurtă
durată.
- Prudență în operațiuni: Controlul și riscul în operațiuni la termen.

9. Aparatul Financiar și Integrarea în Stat:

- Definiția sistemului financiar: Raporturi financiare și instituții financiare.
- Aparatul financiar: Instituții și organe specializate în implementarea politicilor
financiare.

10. Rolul Ministerului Finanțelor:

- Inițiative legislative: Elaborare și promovare a proiectelor legislative financiare.
 - Coordinare generală: Coordonarea activităților financiare în cadrul normativ-
legislativ.

11. Trezoreria Publică:

- Compensare generală: Egalizarea fluxurilor financiare în economie.
- Reglementarea activității de creditare: Intervenție în piața creditului alături de Banca
Națională.
- Asigurarea echilibrului pe piața valutară: Controlul și gestionarea cursului valutar.
- Gestionarea portofoliului de titluri de stat: Administrarea participațiilor statului în
întreprinderi.

Această sistematizare reflectă structura și funcționarea mecanismului financiar,

evidențiind interdependențele și rolurile esențiale ale diferitelor componente.

Este evident că textul se referă la politica financiară, acoperind conceptul, trăsăturile sale,
domeniile și strategiile specifice. De asemenea, discută deciziile financiare și procesul
decizional în contextul domeniului financiar.

Iată un rezumat mai detaliat:

Politica Financiară: Concept și Trăsături

1. Definiție și Componente
- Politica este activitatea sau concepția în domeniul conducerii cu decizii și opțiuni.
- Conducerea implică un ansamblu de decizii și opțiuni, iar decizia este un produs al
conducerii.
- Decizia include obiective, modalități de realizare, căi de urmat, strategii și măsuri
tactice.

2. Cerințe Metodologice
- Politica financiară este parte a celei economice, cu o funcție activă și un rol de
echilibru.
- Obiectivele politicii financiare sunt integrate în progresul economic.
- Necesită propria serie de obiective și strategii specifice, atât globale cât și parțiale.
- Baza este o concepție privind conducerea domeniului financiar.

3. Elemente ale Politicii Financiare

- Stabilirea obiectivelor și fundamentarea strategiilor.
- Conturarea cadrului de organizare și conducere a activității financiare.

4. Trăsături ale Politicii Financiare

- Caracter realist și fundamentare temeinică a obiectivelor și strategiilor.
 - Caracter dinamic, cu elasticitate și flexibilitate.
- Stabilitate pe termen lung, evitând soluții conjuncturale.
- Caracter integrator, cu acțiuni globale și pe domenii.

Domeniile Politicii Financiare și Strategiile Aferente

1. Domeniul Bugetar
- Veniturile și structura cheltuielilor sunt obiective ale strategiilor bugetare.
- Politica bugetară include stabilirea raportului dintre venituri fiscale și nefiscale,
precum și între veniturile ordinare și extraordinare.
- Strategii pentru echilibrul bugetar: buget echilibrat, buget excedentar, buget deficitar.

2. Domeniul Creditului
- Vizează relația dintre banca centrală și celelalte societăți bancare.
- Strategii pentru nivelul dobânzii, resurselor de creditare, și plasarea acestora.

3. Domeniul Asigurărilor Sociale

- Strategii pentru configurarea rețelelor de asigurări sociale și contribuțiile populației.

4. Domeniul Asigurărilor de Bunuri, Persoane și Răspundere Civilă

- Strategii privind societățile de asigurări, fondurile și rezervele obligatorii.

Deciziile Financiare

1. Natura Deciziilor Financiare

- Opțiuni pragmatice și normative în domeniul financiar.
- Decizii strategice, tactice și operaționale.

2. Subiectul Deciziilor
- Organele centrale și locale ale puterii de stat, organele executive, judecătorești, și
organele la nivelul agenților economici.

3. Sfera Deciziilor
- Individuale sau colective.

4. Orizontul Deciziilor
- Strategice, tactice sau operaționale, în funcție de orizontul temporal.

Procesul Decizional în Domeniul Financiar

- Sesizarea necesității deciziei, pregătirea și fundamentarea, luarea deciziei, executarea,
și evaluarea rezultatelor.
Este important să menționați că, din păcate, întrebarea nu este clară. Dacă aveți o
întrebare specifică sau dacă există ceva anume pe care doriți să-l discutăm în legătură cu
acest text, vă rog să mă informați.

Respectarea principiilor bugetare și buna gestionare a bugetului de stat sunt esențiale

pentru funcționarea corespunzătoare a unei țări. În ceea ce privește informațiile
prezentate, ele acoperă diverse aspecte legate de bugetul de stat, inclusiv conceptul de
buget, importanța acestuia în cadrul sistemului bugetar, principiile bugetare și procesul
bugetar.

Principiile Bugetare

1. Anualitatea bugetului: Bugetul trebuie să fie respectat pe o perioadă de timp specifică

pentru care a fost aprobat, și executat în cadrul acelei perioade.

2. Echilibrarea bugetului: Principiul cere un echilibru între venituri și cheltuieli, deși în

practică, deficitele bugetare pot apărea în anumite circumstanțe.

3. Universalitatea bugetului: Bugetul ar trebui să fie întocmit și aprobat pentru totalul

veniturilor și cheltuielilor, permițând o transparență mai mare.

4. Unitatea bugetului: Bugetul trebuie să fie un document unitar, integrând toate

veniturile și cheltuielile sub o formă unică.

5. Realitatea bugetului: Bugetul ar trebui să fie întocmit pe baza unor date certe și să
reflecte realitatea economică.

6. Neafectarea veniturilor: Niciunul dintre veniturile statului nu ar trebui să fie colectat

cu o destinație specifică, ele devenind venituri bugetare generale.

7. Publicitatea bugetului: După aprobarea de către Parlament, cifrele bugetare ar trebui

să fie făcute publice.

Procesul Bugetar

1. Elaborarea proiectului de buget: Guvernul are responsabilitatea de a elabora și

propune un proiect de buget, care apoi este supus dezbaterii și aprobării Parlamentului.

2. Aprobarea bugetului: Parlamentul are dreptul de a aproba sau respinge proiectul de

buget. În unele țări, ambele camere ale Parlamentului pot aduce modificări proiectului.
3. Executarea bugetului: Guvernul și organele administrative sunt responsabile pentru
implementarea efectivă a bugetului, inclusiv angajarea, lichidarea și plata cheltuielilor.

4. Încheierea și aprobarea contului exercițiului bugetar: Contul de execuție bugetară

reflectă rezultatul execuției bugetare și este aprobat de Parlament.

5. Controlul bugetului: Este esențial pentru a asigura conformitatea cu bugetul aprobat și

prevenirea depășirilor de credite sau nerealizarea veniturilor.

Respectarea acestor principii și etape ale procesului bugetar contribuie la gestionarea

eficientă a resurselor financiare ale statului și la menținerea stabilității economice.

SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE

1. CARACTERIZAREA SISTEMULUI CHELTUIELILOR PUBLICE

Pentru a acoperi necesitățile publice generale, statul mobilizează importante resurse

bănești prin relațiile financiare. Aceste resurse sunt utilizate prin intermediul cheltuielilor
publice. Sistemul cheltuielilor publice cuprinde totalitatea cheltuielilor efectuate din
fondurile financiare ale statului pentru acțiuni social-culturale, economice, întreținerea
organelor statului și apărare națională, etc.

În perioada finanțelor clasice, când domina ideea liberalismului economic și a

neintervenției statului în economie, cheltuielile publice erau considerate inevitabile, fără a
se analiza efectele lor economice. În perioada modernă, s-a adoptat o concepție mai
nuanțată despre cheltuielile publice, cu accent pe efectele economice.

Cheltuielile publice au înregistrat o creștere rapidă după al Doilea Război Mondial, atât în
cifre relative, cât și absolute. Evoluția acestora în mărime absolută este influențată de
modificările puterii de cumpărare a monedei naționale. Procesele inflaționiste determină
creșterea prețurilor și, implicit, a cheltuielilor publice.

Pentru a evalua creșterea reală a cheltuielilor publice, este necesară urmărirea evoluției
acestora în corelație cu PIB-ul și numărul populației. La începutul secolului al XX-lea,
ponderea cheltuielilor publice în PIB era de aproximativ 3%, iar spre sfârșitul deceniului
al nouălea, aceasta depășește 40% în majoritatea statelor dezvoltate.

Creșterea cheltuielilor publice este legată de nivelul de dezvoltare economico-socială al

fiecărui stat.

2. CONȚINUTUL CHELTUIELILOR PUBLICE

Cheltuielile publice reprezintă relații de repartizare a fondurilor financiare către instituții
publice, populație și agenți economici. Acestea sunt efectuate din diverse fonduri
financiare la nivel macro și microeconomic, cum ar fi bugetul statului, bugetul
asigurărilor sociale de stat și fondurile instituțiilor publice.

Pentru a efectua cheltuielile publice din fondurile financiare ale statului, trebuie
respectate anumite principii, cum ar fi:
- Orice cheltuială publică trebuie prevăzută într-un act normativ.
- Cheltuielile publice trebuie să respecte prevederile legii finanțelor publice și ale legii
privind adoptarea bugetului de stat.
- Cheltuielile publice se pot efectua numai sub un control financiar riguros, preventiv și
postoperativ.
- Cheltuielile publice trebuie justificate în funcție de indicatorii specifici.

Tendința de creștere a cheltuielilor în corelație cu PIB-ul indică dependența acestora de

nivelul de dezvoltare economico-socială.

3. CRITERII DE CLASIFICARE A CHELTUIELILOR PUBLICE

1. Clasificare administrativă
- Clasificare economică

I. Clasificarea bugetar-administrativă grupază cheltuielile publice după destinația lor în

bugetul de stat: activități social-culturale, economice, întreținerea puterii și administrației
de stat, puterea judecătorească, apărare.

II. Clasificarea economică O.N.U. se bazează pe diferite criterii economice, cum ar fi:
- Consum definitiv de venit național.
- Dobânzi aferente datoriei publice.
- Subvenții de exploatare și alte transferuri curente.
- Formarea brută a capitalului.
- Investiții brute.
- Stocuri materiale.
- Achiziții de terenuri și active necorporale.
- Transferuri de capital.

Criterii economice:
- După caracterul cheltuielii: efective și de transfer.
- După scopul cheltuielii: de funcționare și de capital.
- După rolul cheltuielilor în procesul de reproducție: pozitive și negative.
- După natura nevoii satisfăcute: materiale și de personal.
- După frecvența lor: curente (ordinare) și cu caracter excepțional.
4. RESURSELE FINANCIARE PUBLICE

1. CONSIDERAȚII GENERALE

Resursele financiare la nivelul societății includ resursele autorităților și instituțiilor

publice, întreprinderilor publice și private, organismelor fără scop lucrativ și populației.
Acestea depind de PIB, posibilitatea de a obține resurse financiare externe și sunt
influențate de factorii economici, monetari, sociali, demografici, politici și militari.

Cele mai mari resurse financiare publice provin din veniturile cu caracter fiscal (impozite
și taxe).

2. CLASIFICAREA VENITURILOR BUGETARE

Criterii de clasificare:
- Regularitatea mobilizărilor la bugetul public.
- Conținutul economic.
- Proveniența.
- Veriga bugetară la care se mobilizează.

1. În funcție de regularitatea mobilizării lor la bugetul public:

- Venituri ordinare: fiscale, nefiscale, contribuții.
- Venituri extraordinare: împrumuturi, certificat de trezorerie, transferuri, etc.

2. Din punct de vedere al conținutului economic:

- Venituri curente: fiscale, nefiscale.
- Venituri din capital: dividende

, vărsăminte din profitul net.

- Sume defalcate și transferuri.

3. În funcție de proveniența lor:

- Venituri bugetare interne: de la agenții economici, instituții publice, populație.
- Venituri bugetare externe: împrumuturi externe, ajutoare și transferuri din străinătate.

4. În funcție de veriga bugetară la care se încasează:

- Venituri ale bugetului central.
- Venituri ale bugetelor locale.
- Venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat.

Această clasificare detaliată reflectă diversitatea și complexitatea sistemului de resurse și

venituri bugetare.
Impozitele reprezintă contribuții financiare obligatorii pe care cetățenii și întreprinderile
le plătesc statului pentru a acoperi cheltuielile publice și a finanța serviciile oferite de
acesta. Impozitele pot varia în funcție de obiectul impozabil, modalitatea de așezare,
scopul, frecvența încasărilor și alți factori. În continuare, voi detalia informațiile
prezentate în text:

1. Conținutul și Rolul Impozitelor:

- Impozitul este o contribuție bănească fără contraprestație și definitivă, obligatorie
pentru supușii statului.
- Se disting în precapitalism diverse obligații către stat, biserică, nobilime, sub forma
naturii, muncii sau bani.
- În capitalism, impozitele sunt percepute doar în bani pentru acoperirea nevoilor
statului.
- Impozitul este definit ca o obligație pecuniară definitivă și silită nerambursabilă, fără
contraprestație datorată statului.

2. Elementele Impozitului:
- Obiectul impozitului sau materia supusă impunerii poate fi venitul, avere, bunuri și
servicii consumate.
- Subiectul impunerii este persoana fizică sau juridică plătitoare de impozite.
- Suportatorul impozitului este persoana care suportă efectiv impozitul.
- Sursa impozitului indică din ce se plătește impozitul.
- Unitatea de impunere arată în ce se exprimă obiectul impunerii (monedă, suprafață,
greutate).
- Cota impozitului reprezintă impozitul aferent unei unități de impunere și poate fi fixă
sau procentuală.

3. Principiile Impunerii:
- Randamentul impunerii vizează obținerea veniturilor maxime cu cheltuieli minime.
- Echitatea impunerii urmărește distribuirea corectă a sarcinii fiscale între contribuabili.
- Principiile de politică economico-socială permit statului să influențeze activitățile
economice și să redistribuie veniturile în societate.

4. Tehnica Impunerii:
- Asieta constă în constatarea și evaluarea materiei impozabile și se realizează prin
metode directe și indirecte.
- Lichidarea determină cuantumul impozitului pe baza materiei impozabile cunoscute.
- Perceperea include operațiile de transfer al impozitului de la contribuabili la stat prin
diferite metode, cum ar fi încasarea directă, aplicarea de timbre fiscale sau stopajul la
sursă.

5. Clasificarea Impozitelor:
 - După materia impozabilă: pe venit, pe avere, pe cheltuială.
- După modul de așezare: individuale, globale.
- După scopul impozitului: financiare, de ordine.
- După frecvența încasărilor: permanente, incidentale.
- După organul care administrează: federale, guvernamentale, locale.
- După incidență: directe (reale și personale), indirecte.

Este important să menționăm că specificul și detaliile sistemului fiscal pot varia între țări
și sunt supuse schimbărilor legislative.

Textul furnizează informații despre două fenomene asociate cu nerespectarea obligațiilor

fiscale: repercusiunea și evaziunea fiscală. Iată un rezumat:

1. Repercusiunea fiscală:
- Definiție: Transferarea sumei plătite ca impozit de către o entitate către alte persoane
fizice sau juridice.
- Tipuri:
- Simplă: Transferul impozitului de la plătitor la suportator se face o singură dată (de
exemplu, în cazul bunurilor de consum).
- În trepte: Impozitul este repercutat de mai multe ori până când suportatorul devine
cumpărător și suportă definitiv impozitul (de exemplu, impozitul funciar transferat prin
chirie).

2. Evaziunea fiscală:
- Definiție: Sustragerea de la impunere, ducând la pierderea sumelor respective pentru
stat.
- Tipuri:
- Nefrauduloasă: Când există o organizare a așezării și perceperii impozitului care
permite anumitor contribuabili să plătească mai puțin sau deloc impozit.
- Frauduloasă: Contribuabilii încalcă prevederile legale, declarând fals sau
nedeclarând anumite sume de venituri.

Exemple de evaziune fiscală:

- Constituirea de fonduri de amortizare sau de rezervă în cuantum mai mare decât cel
justificat economic.
- Asocieri între membrii familiei sau între soție și copii pentru a beneficia de impunere
separată.
- Utilizarea limitată a procedurilor legale privind donațiile filantropice pentru
sustragerea veniturilor de la impunere.
- Optarea pentru diferite sisteme de impozitare pentru a beneficia de facilități fiscale.
- Falsificarea documentelor contabile și a bilanțului.
Se subliniază că evaziunea fiscală poate fi considerată contravenție sau infracțiune, iar
sancțiunile pot fi civile sau penale, în funcție de gravitatea faptei.

Paragraful furnizat conține informații extinse despre impozitele internaționale și măsurile

pentru evitarea dublei impuneri, precum și detalii despre impozitele pe venituri și
impozitele indirecte. Iată o sinteză a principalelor puncte:

Dubla impunere internațională și măsuri de evitare:

1. Definiție: Dubla impunere internațională apare atunci când aceeași materie

impozabilă este impusă în două state diferite.

2. Efecte negative: Acest fenomen afectează libera circulație a capitalurilor și activității

economice.

3. Soluții pentru evitare:

- Înțelegeri bilaterale și multilaterale între state pentru a stabili materiile impozabile și
competențele fiecărui stat.
- Măsuri unilaterale pentru atragerea de capitaluri din venituri din afară, dar acestea
sunt, de obicei, mai puțin eficiente.

4. Convenții internaționale: Prima convenție pentru evitarea dublei impuneri a avut loc
în 1928, stabilind soluții concrete.

Impozite pe venituri:

1. Surse de venituri impozabile:

- Venituri din bunuri imobile, terenuri și clădiri.
- Beneficii obișnuite impozitate în statul unde întreprinderea producătoare de beneficii
își are sediul.
- Dividende impozitate în statul de destinație.
- Alte categorii de venituri, cum ar fi jetoane, tantieme, dobânzi, redevențe, venituri din
practica profesiunilor libere, venituri din salarii și spectacole.

2. Evitarea dublei impuneri:

- Scutire totală de impozite.
- Scutire progresivă.
- Creditare obișnuită.
- Creditare integrală.

Impozite pe venituri și evoluția în România:

1. Evoluție istorică în România:
- Începutul secolului XX: Impozit proporțional pe salarii.
- Anii 1923-1934: Impozitarea combinată.
- După război: Sistem fiscal mai puțin tradițional, bazat pe impunerea separată.
- Din 2000: Impozit de tip global pe venituri, bazat pe cote progresive pe tranșe.

Impozitele pe avere:

1. Categorii de impozite:
- Impozite pe averea propriu-zisă.
- Impozite pe circulația averii.
- Impozite speciale pe avere.

2. Exemple de impozite pe circulația averii:

- Impozitul pe succesiune.
- Impozitul pe donație.
- Impozitul pe vânzare (titlu gratuit sau oneros).

3. Impozite speciale:
- Impozitul asupra plus valorii.
- Impozitul pe creșterea averii în timp de război.
- Impozitul militar.
- Contribuția de război.

Impozite indirecte:

1. Definiție și caracteristici:
- Impozite percepute prin intermediul vânzătorilor și suportate de consumatori.
- Afectează consumul și sunt incluse în prețul mărfurilor sau tarifele serviciilor.
- Progresive în comparație cu nivelul veniturilor.

2. Forme de impozite indirecte:

- Impozite indirecte generale.
- Taxe de consumație, cum ar fi accizele.
- Taxe vamale.
- Monopoluri fiscale.

3. Evoluția impozitelor pe cifra de afaceri în România:

- Impozitul pe cifra de afaceri brută în perioada postbelică.
- Introducerea impozitului pe circulația mărfurilor.
- Tranzi

ția către impozitul pe valoarea adăugată (TVA).

Aceasta este o prezentare sintetică, iar detaliile complete pot fi obținute prin consultarea
surselor primare sau a experților fiscali.

Iată o sistematizare a informațiilor despre taxele de consum (accizele), monopolurile

fiscale și taxele vamale:

Accizele (Taxele de Consum):

- Definiție: Accizele sunt impozite indirecte care afectează consumul.

- Produse afectate: Benzina, motorina, produse de lux, blănuri, cristale, automobile,
alcool, țigări.
- Modalități de lichidare:
1. Baza impozabilă valorică (prețul de vânzare).
2. Masa impozabilă determinată cantitativ.

- Legislație: Legea nr. 571/2003 – Codul fiscal, corectat și modificat de mai multe ori (L
343/2006 și altele ulterioare).

Monopolurile Fiscale:

- Definiție: Statul sau o altă persoană juridică deține exclusivitatea în desfășurarea

anumitor activități.
- Tipuri de monopol:
- Monopol deplin (producție și desfacere).
- Monopol parțial (ocupă doar una dintre activități).
- Venituri: Provin din vânzarea exclusivă a produselor sau din profitul rezultat din
vânzări monopolizate.

Taxele Vamale:

- Definiție: Impozite indirecte asupra circulației bunurilor între țări.

- Forme de taxe vamale:
1. Taxe vamale de import.
2. Taxe vamale de export.
3. Taxe vamale de tranzit.

- Baza de impozitare: Valoarea în vamă (prețul extern + cheltuieli de transport +

asigurare).
- Tarife vamale: Cote aplicate la valoarea în vamă.
- Tipuri de tarife vamale:
- Autonome (fără acord comercial).
- Convenționale (între țări cu acord comercial).
 - Preferențiale (în cadrul uniunii comerciale).
- Antidumping (împotriva practicilor neloiale).
- Sancționale sau de retorsiune (în răspuns la politici vamale nefavorabile).

Politicile Vamale și GATT:

- GATT (Acordul General privind Tarifele și Comerțul):

- Nediscriminare în comerțul internațional.
- Protecția economiei prin mijloace tarifare.
- Promovarea negocierilor pentru reducerea tarifelor.

- Bariere Netarifare: Restricții cantitative, restricții tehnice, evaluare în vamă, taxe

compensatorii, restricții în achizițiile guvernamentale.

- Armonizarea Politicilor Vamale: GATT contribuie la reducerea tarifelor și a barierelor

netarifare între țări.

Impozitele Indirecte și Armonizarea la Nivelul Cerințelor Unionale:

- Impozitele indirecte (cum ar fi accizele): Subiectul armonizării la nivelul cerințelor

unionale, promovate prin modificările la Codul fiscal și la Codul vamal.

În conformitate cu cererea dvs., am sistematizat informațiile despre taxe și împrumuturi

publice. Aceasta este o sinteză a principalelor puncte din textul furnizat:

TAXELE
- Definiție : Plăți efectuate de persoane fizice sau juridice către stat pentru servicii cu
caracter neindustrial.
- Caracteristicile Taxelor :
- Nu sunt obligatorii atunci când nu se apelează la serviciile statului.
- Au contraprestație, dar aceasta nu este întotdeauna echivalentă cu suma plătită.
- Tipuri de Taxe :
1. Taxe consulare: Pentru vize, certificate de origine, etc.
2. Taxe administrative: Pentru emiterea unor acte.
3. Taxe de notariat: Pentru legalizări de acte.
4. Taxe bisericești.
- Forme de Plata a Taxelor : Timbre fiscale sau numerar.

ÎMPRUMUTURILE PUBLICE
- Definiție : Împrumuturile sunt utilizate de stat pentru echilibrarea bugetului. Împărțite
în interne și externe.
- Obiectul Creditului :
- Credit în mărfuri: Statul preia bunuri și le restituie la scadență.
 - Credit în bani (împrumut public): Mai larg decât noțiunea de împrumut, voluntar și
contractual.
- Caracteristici împrumuturi :
- Caracter voluntar și contractual, dar cu limită relativă sau absolută în unele situații
speciale.
- Contraprestație și rambursabilitate afectate de inflație, dar pot fi protejate cu clauză de
valorizare.
- Clasificare împrumuturi după durată :
- Perpetue și rambursabile (pe termen scurt, mediu, lung).
- Clasificare după formă de realizare a contraprestației :
- Împrumuturi cu dobândă, cu câștiguri, cu dobândă și câștiguri, rente viagere.
- Clasificare după cuantumul împrumuturilor : Cu total limitat sau nelimitat.
- Garanția Contradeprecierii :
- Împrumuturi cu clauză de aur, cu clauză de schimb, împrumuturi indexate.

TEHNICA ÎMPRUMUTULUI PUBLIC

- Emisiunea :
- Tipărirea titlurilor de credit cu denumiri variate în funcție de termenul de rambursare.
- Cursul (al par, sub par, supra par) influențează prețul și plasarea titlurilor.
- Plasarea împrumuturilor :
- Direct de către stat (subscripție publică), la bursă (sub robinet) sau prin bănci.
- Rambursarea împrumuturilor :
- Amortizare obligatorie (dată unică sau eșalonată), amortizare facultativă, amortizare
indirectă (depreciere monetară), alte forme de stingere.
- Rambursarea împrumuturilor perpetue : Statul nu are obligația, dar poate răscumpăra
titlurile la bursă.
- Beneficii pentru deținătorii de titluri de credit :
- Scutirea de impozit, posibilitatea de a achita obligații către stat, gaj pentru
împrumuturi (lombardare).

Alte Aspecte
- Bancruta și repudierea datoriei publice sunt posibile în anumite circumstanțe.

Acesta este un rezumat concis și structurat al informațiilor furnizate în textul dvs.

Înțeleg că doriți să sistematizați informațiile despre împrumuturile tezaurului public. Iată

o structurare a informațiilor furnizate:

I. Tezaurul Public și Rolul Său:

A. Tezoreria este o entitate abstractă, îndeplinind rolul de casier și bancher pentru stat.
 B. În cazul unui deficit de casă, tezaurul public are responsabilitatea de a acoperi
obligațiile de plată ale statului.

II. Resursele de Trezorerie:

A. Emiterea de Bonuri de Tezaur:
1. Titluri de credit la purtător emise pentru acoperirea deficitelor temporare.
2. Posibilitatea de a solicita nominalizarea acestora, dar cu dificultăți în transmitere.
3. În trecut, băncile subscriau, dar ulterior, implicarea publicului a crescut.
4. Emisiuni frecvente astăzi, cu frecvență independentă de deficit, devenind practic
venituri permanente.
5. Rambursarea se face adesea prin înlocuirea cu alte titluri de credit la scadență.

B. Utilizarea Disponibilităților Bănești ale Instituțiilor de Stat:

1. Colectivitățile publice țin disponibilitățile în cont la tezaurul public.
2. Relații de cont curent cu dobândă pentru instituții publice.
3. Economii depuse în rente de stat, iar rezerva de casă este păstrată în contul curent.

C. Contractarea de Împrumuturi de la Banca de Emisiune:

1. Tezaurul public obține noi resurse bănești de la banca de emisiune.
2. Crearea de bani noi echivalentă cu suma solicitată.
3. Depozitarea de bonuri de tezaur drept gaj, cu o scadență stabilită pentru restituire.
4. Dificultatea restituirii, ceea ce poate contribui la inflație.

III. Datoria Publică:

A. Datorie Consolidată:
1. Emisiunea de obligațiuni pe termen lung.
2. Cunoscută sub denumirea de datorie consolidată.

B. Datorie Flotantă:
1. Emisiunea de bani de tezaur, o datorie pe termen scurt.
2. Avantajoasă în condiții normale, dar necesita consolidare în perioade de risc.

IV. Condiții și Riscuri:

A. Necesitatea de stabilitate economică pentru a menține caracterul de venituri
permanente.
B. Riscul inflației prin folosirea sumelor în scopuri neproductive.
C. Dificultatea restituirii în contextul unui deficit cronic.

V. Concluzii:
A. Împrumuturile de la banca de emisiune pot contribui la inflație.
B. Importanța gestionării adecvate a datoriei publice în raport cu conjuncturile
economice.