Apariția și conturarea noțiunii de ”finanțe” poate fi înscrisă în amplul proces

evolutiv al societă ții omenești. Cuvâ ntul ”finanțe” a fost asociat cu termenul ”bani”,
termen care a marcat profund viața economică și socială și a jucat un rol major în
dezvoltarea societă ții omenești, constituindu-se ca o premisă esențială a nașterii și
existenței finanțelor.
În prezent, noțiunea de ”finanțe” are o largă circulație în toate domeniile
vieții și este folosită cu înțelesuri multiple cum sunt:
- sume de bani sau fonduri bă nești care se administrează la diferite
niveluri și structuri de organizare a vieții economico-sociale;
- operațiuni de plă ți- încasă ri în numerar sau prin conturi bancare;
- tranzacții bursiere sau piețe financiare;
- venituri, cheltuieli sau rezultate ale diverselor activită ți (beneficii,
pierderi);
- forme, tehnici și instrumente prin care se acumulează și se distribuie
resursele bă nești (impozite, aportul de capital, dividende, subvenții,
împrumuturi sau credite etc.);
- relațiile dintre persoane (fizice, juridice, stat ) implicate în derularea
proceselor sau operațiunilor axate pe folosirea banilor.
În toate ță rile cu economie de piață , finanțele se delimitează pe două mari
categorii și anume în finanțe publice și finanțe private.
Finanțele publice sunt în legă tură cu existența statului și cu toate instituțiile
sale centrale și unită țile administrativ-teritoriale. Finanțele publice cuprind fluxuri
bă nești organizate în vederea colectă rii de resurse la nivelul statului și instituțiilor
publice, în vederea satisfacerii unor nevoi de interes general ale societă ții;
Componenta privata a finantelor are in vedere constituirea si gestiunea
resurselor necesare agentilor economici pentru realizarea obiectului lor de
activitate, in conditii normale de profitabilitate.
Finantele private se desfasoara in spiritul deciziilor luate in cadrul
adunarilor generale ale actionarilor, al consiliilor de administratie si al
contractelor economice sau financiare incheiate cu tertii. Totalitatea finantelor
private si modul lor de organizare sunt astfel concepute incat sa satisfaca
activitatea specifica rentabila si o strategie de dezvoltare optima pentru fiecare
agent economic.
Finantele corporative (întreprinderii) reprezintă cea mai importantă
componentă a finanțelor private. Aceasta, înglobează toate relațiile economice prin
care sunt procurate, distribuite și utilizate resursele bă nești în vederea desfă șură rii
activită ții întreprinderilor și se concretizează prin procesele de constituire de
fonduri bă nești la nivelul acestora sau de formare și utilizare a capitalului lor.

Raporturile de interdependență dintre finanțele întreprinderii și

finanțele publice
În raporturile dintre cele două mari componente ale sistemului financiar, se
poate constata existența unor interrelații și zone de interferență . Așa de exemplu, în
cadrul activită ţii financiare, întreprinderile pot fi considerate importante
„furnizoare” de resurse publice sub formă de impozite că tre bugetul de stat şi
bugetele locale, sau contribuții la bugetele asigură rilor sociale de stat și asigură rilor
sociale de să nă tate, respectiv de taxe prelevate la fondurile speciale, de prime de
asigurare societă ților de asigură ri și reasigură ri, de disponibilită ți bă nești bă ncilor
comerciale la care își au deschise conturi, de dividende acționarilor și de dobâ nzi
plă tite creditorilor.1
Gâ ndind în sens invers, se poate afirma că întreprinderile pot beneficia de
subvenţii de la bugetul de stat şi bugetele locale, de sume pentru finanţarea
diferitelor acţiuni din bugetul asigură rilor sociale, de despă gubiri sau sume
asigurate de la societă ţile de asigură ri și reasigură ri, de dobâ nzi bonificate de la
bă ncile comerciale pentru disponibilită țile bă nești, de credite acordate de că tre
bă nci sau alți creditori, etc.
Finanțele private sunt considerate ca fiind baza întregului sistem financiar,
pornind de la premisa că acestea se integrează organic și ocupă un loc primordial în
procesele economice creatoare de valoare nouă supusă repartiției financiare în
activită țile specifice sectorului privat.
Faptul că la baza relaţiilor financiare stau resursele ce se realizează ca
valoare nou creată , respectiv produs naţional (PIB), din care se constituie atâ t
fondurile private câ t şi fondurile publice, se poate considera că manifestarea
finanțelelor publice depind în special de derularea activită ților în care sunt
implicate în mod direct finanțele înteprinderilor. Astfel, însă şi manifestarea
finanţelor publice are ca premisă activitatea suținută prin finanțele private, pe
seama că reia sunt prelevate, în principal, resurse bă neşti la fondurile publice,
urmâ nd ca acestea din urmă să fie distribuite şi cheltuite pentru acţiuni şi obiective
considerate de interes public.
Pe de altă parte, raporturile dintre cele două subsisteme ale sistemului
financiar se manifestă şi în sensul invers, adică o relație de dependență într-o
anumită mă sură a finanţelor private de cele publice, ca de exemplu, în situațiile în
care sectorul privat beneficiază de subvenţiile care vin din partea autorită ţilor
publice şi, în general, în ipostaza de beneficiar de utilită ţi furnizate de că tre stat în
mod gratuit.
Mai mult, în condițiile în care desfă șurarea activită ților din sfera finanțelor
întreprinderii se află sub impactul manifestă rii unor fenomene cu caracter
destabilizator, cum sunt crizele, șomajul, devine pregnant impactul proceselor de
redistribuire financiară şi de realocare a resurselor mijlocite de subsistemul
finanţelor publice, faţă de cel al finanţelor private.
În ceea ce privește fluxurile financiare ale întreprinderii cu bugetele publice,
aceasta are de îndeplinit, ca rezultat al raportului juridic fiscal, plati de impozite,
taxe si contributii fata de bugetul de stat, bugetele locale si bugetul asigură rilor
sociale de stat la scadente si termene de plata stabilite prin lege .
Impozitele au un rol important, fiind folosite ca instrument de intervenţie al statului
în viaţa economică . Ele au devenit o metodă de conducere prin care se reglează
mecanismele pietii. În funcţie de intenţia legiuitorului, impozitele se pot manifesta ca
instrument de stimulare sau frâ nare a unor activitaţi de creştere ori reducere a producţiei
1

Gheorghe, Filip; Gheorghe, Voinea; Sorin, Mihăescu; Bogdan Zugravu, Finanțe, Editura Sedcom Libris,
Iași, 2001, pg. 27
sau consumului unui anumit produs. Impozitele trebuie să fie reglementate încat agenţii
economici să fie incitaţi la efectuarea de investiţii în anumite ramuri economice, la crearea
de noi locuri de muncă , la realizarea de produse calitative.
În practica fiscală din ţara noastra se utilizeaza diverse metode, de impunere,
care diferă în funcţie de natura impozitului sau a taxei, de statutul juridic al
platitorilor, de felul obiectului impozabil,de modul de evaluare a bazei de calcul,de
instrumente folosite,precum şi necesitatea alimentarii ritmice cu venituri bugetare a
bugetului de stat,bugetelor locale si a bugetului asigură rilor sociale de stat.
Perceperea impozitelor este reglementata de o lege speciala dată de
Parlament si aplicată de Ministerul Finantelor Publice prin Administraţia Naţională
de Administrare Fiscala si unită ţile sale teritoriale. Scopul este asigurarea unei mai
bune colectă ri a veniturilor statului precum şi funcţionarea administraţiei fiscale în
concordanţă cu societatea româ neasca şi cu evoluţia sa. Pentru îndeplinirea acestui
scop este necesară determinarea contribuabililor să -şi îndeplinească obligaţiile
fiscale în mod voluntar.
Stingerea creanţelor fiscale este împă rţită în trei mari categorii:
A. –stingerea creanţelor fiscale prin plată , compensare,restituire, înlesniri la
plată ;
B. –stingerea creanţelor fiscale prin executare silită ;
C. –stingerea creanţelor fiscale prin alte modalită ţi.
Voi prezenta aici doar cateva aspecte ale executarii silite, activitate ce
reprezinta forma de valorificare a tuturor parghiilor puse la dispozitie de lege in
vederea recuperarii arieratelor fiscale, astfel incat sa se urmaresca obtinerea de
rezultate cat mai avantajoase, tinand cont de interesul legitim si imediat al
creditorului( statul), dar si de respectarea drepturilor debitorului.
În cazul în care contribuabilul nu-şi achită obligaţiile fiscale la termenele stabilite
prin lege, pentru stingerea acestora se va proceda la aplicarea mă surilor de executare silită .
Procedura de executare silită se aplică de că tre organele fiscale care administrează
creanţe fiscale şi care sunt denumite organe de executare, prin intermediul executorilor
fiscali. Aceştia sunt împuterniciţi să intre în orice incintă de afaceri aparţinâ nd debitorului
pentru a identifica bunurile care pot fi executate silit, precum şi terţii care datorează sau
deţin în pă strare venituri sau bunuri ale debitorului.
Executarea silită are la bază un titlu executoriu emis de organele de executare ce
provine din titlul de creanţă că ruia i-a expirat termenul de plată , ajungâ nd la scadentă . El
va cuprinde :
- codul de identificare fiscala;
- domiciliul fiscal al debitorului;
- cuantumul şi natura sumei datorate şi neachitate;
- temeiul legal;
Se intocmeşte pentru fiecare impozit, taxă , contribuţie precum şi pentru accesoriile
acestora.
Executarea silită începe odată cu comunicarea somaţiei însoţită de o copie
certificată după titlul executoriu. Prin somaţie, debitorul are obligaţia ca în termen de 15
zile de la comunicare, să achite obligaţia de plată , în caz contrar se va proceda la
continuarea mă surilor de executare silită şi anume:
 -executarea silită prin poprire;
-executarea silită a bunurilor mobile;
-executarea silită a bunurilor imobile,
-executarea silită a altor bunuri.
Executarea silită prin poprire
În cazul în care debitorii deţin conturi deschise la bă nci , organul de executare poate
înfiinţa poprire asupra acestora. Astfel, va fi înaintată adresa de înfiinţare a popririi ,
însoţită de o copie certificată a titlului executoriu bă ncilor la care debitorul are cont
deschis. Din momentul primirii adresei, bă ncile nu vor proceda la decontarea
documentelor de plată primite şi nu vor accepta alte plă ţi din conturile acestora pâ nă la
achitarea integrală a obligaţiilor fiscale din poprire, cu excepţia sumelor necesare plă ţii
salariale.Totodată se poate înfiinţa poprire şi la terţe persoane care deţin sau datorează
debitorului venituri , titluri de valoare sau alte bunuri necorporale.
Executarea silită a bunurilor mobile:
-se face prin sechestrarea apoi valorificarea acestora . Sechestrarea bunurilor
mobile are la bază întocmirea unui proces-verbal de sechestru care trebuie să cuprindă :
- denumirea organului de executare, locul, data şi ora efectuă rii sechestrului;
-numele şi prenumele executorului fiscal care aplică sechestrul;
-numă rul dosarului de executare;
-titlurile executorii în baza că ruia se face executarea ;
-sumele datorate;
-descrierea bunurilor sechestrate şi indicarea valorii estimative a fiecă ruia;
-menţiunea că înaintea valorifică rii bunurile vor fi evaluate;
-datele de identificare a custodelui;
-precizarea că dacă nu se achită obligaţiile fiscale în termen de 15 zile de la data
încheierii procesului-verbal de sechestru se va trece la valorificarea bunurilor sechestrate;
-semnă turile participanţilor la încheierea procesului-verbal de sechestru.
Pot face obiectul sechestrului mobil toate bunurile debitorului, cu urmă toarele
excepţii:
-bunuri care folosesc la continuarea studiilor şi formă rii profesionale;
-bunurile necesare uzului personal, casnic, religios, alimentele necesare debitorului
şi familiei sale timp de două luni.
Înaintea începerii execută rii silite, executorul are obligaţia să verifice dacă bunurile
se gă sesc la locul aplică rii sechestrului sau dacă au fost distruse sau substituite. Debitorul
poate dispune de bunurile sechestrate doar cu aprobarea organului de executare.
Executarea silită a bunurilor imobile- se întinde doar asupra bunurilor imobile
proprietatea debitorului.
Ca şi la executarea silită a bunurilor mobile, se încheie un proces-verbal de
sechestru care cuprinde aceleaşi elemente menţionate mai sus. Sechestrul aplicat asupra
bunurilor imobile constituie ipotecă legală . Astfel, organul de excutare, după aplicarea
sechestrului va solicita biroului de carte funciară efectuarea inscripţiei ipotecare.
Aşa cum am precizat mai sus, în cazul în care debitorul nu-şi achită obligaţiile fiscale
în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru se va trece la
valorificarea bunurilor sechestrate (mobile sau imobile).
Există cinci forme ale valorifică rii:
-prin înţelegerea pă rţilor;
 -prin vâ nzare în regim de consignaţie a bunurilor mobile;
-prin vâ nzare directă ;
-prin vâ nzare la licitaţie;
-prin alte modalită ţi( vâ nzare prin case de licitaţii, agenţii imobiliare, etc.).
Vâ nzarea bunurilor sechestrate se face doar că tre persoanele fizice şi persoanele
juridice care nu au obligaţii fiscale restante.
Vânzarea prin înţelegerea părţilor se face direct de că tre debitor cu acordul
organului de executare şi la un preţ nu mai puţin decâ t cel din evaluare. Sechestrul va fi
ridicat numai după creditarea contului bugetar.
Vânzarea în regim de consignaţie a bunurilor mobile
În acest caz, organul de executare va preda bunurile mobile sechestrate societă ţii
care se ocupă cu vâ nzarea în regim de consignaţie pe baza unui proces-verbal de predare
primire.
Valorificarea prin vânzarea directă se poate realiza:
-înaintea începerii procedurii de valorificare prin licitaţie, dacă se
recuperează integral creanţa;
-după finalizarea unei licitaţii dacă bunurile sechestrate nu au fost vâ ndute şi
se oferă cel puţin preţul de evaluare.
Vâ nzarea directă se finalizează prin încheierea unui proces-verbal care constituie
titlu de proprietate şi care se eliberează cumpă ră torului a doua zi după creditarea contului
indicat de organul de executare.
Valorificarea bunurilor la licitaţie
În acest sens, organul de executare organizează licitaţia aducâ nd la
cunoştinţa publică acest fapt prin publicitate. Astfel, cu cel puţin 10 zile înaintea ţinerii
licitaţiei va fi emis un anunţ de vâ nzare care va fi afişat la sediul organului de executare, la
primă rie, la sediul debitorului, la locul vâ nză rii, pe imobilul scos la vâ nzare. Totodată va fi
transmis spre publicare şi că tre un cotidian naţional de largă circulaţie şi unul local precum
şi pe SITE-ul Agentiei Naţionale de Administrare Fiscală .
Anunţul de vâ nzare trebuie să cuprindă :
-bunurile care se vâ nd şi descrierea lor;
-preţul de vâ nzare;
-data, ora şi locul vâ nză rii, etc.
Cei interesaţi în cumpă rarea bunurilor scoase la licitaţie vor depune cu cel puţin o zi
înainte de data fixată pentru vâ nzare oferta de cumpă rare, o taxă de participare la licitaţie
reprezentâ nd 10% din preţul de pornire a licitaţiei, împuternicirea, dacă este cazul,
persoanei care îl reprezintă pe ofertant precum şi dovada emisă de organele competente,
că nu are obligaţii fiscale restante faţă de acestea.
Câ t priveşte preţul de pornire a licitaţiei, acesta este preţul de evaluare pentru
prima licitaţie, diminuat cu 25% pentru a doua licitaţie şi cu 50% pentru a treia licitaţie. În
cazul în care, în urma deschiderii ofertelor scrise, preţul propus este mai mare decâ t cel din
evaluare, atunci licitaţia va începe de la cel mai mare preţ oferit. Adjudecatar(cumpă ră tor)
va fi declarat participantul care a oferit cel mai mare preţ, dar nu mai puţin decâ t cel de
pornire a licitaţiei. Adjudecatarul este desemnat de comisia de licitaţie condusă de un
preşedinte, care va ţine licitaţia şi va urma paşii prevă zuţi de legislaţia în vigoare. În cazul
în care la prima licitaţie nu s-a prezentat nici un ofertant, organul de executare va fixa un
nou termen în cel mult 30 de zile pentru ţinerea celei de-a doua licitaţie. La fel şi pentru a
treia licitaţie. La fiecare licitaţie organul de executare va efectua o nouă publicitate, iar în
urma organiză rii acesteia se va întocmi procesul-verbal de licitaţie care va cuprinde
derularea şi rezultatul acesteia.
În cazul vâ nză rii bunurilor şi declară rii adjudecatarului, acesta este obligat să
plă tească preţul în termen de cel mult 5 zile de la data adjudecă rii. După plata preţului,
organul de executare va întocmi un proces-verbal de adjudecare ce va constitui titlu de
proprietate şi va realiza ridicarea sechestrului.