Apariţia primelor elemente de finanţe şi mai ales a finanţelor contemporane,

constituie rezultatul unui proces istoric complex şi îndelungat, care a cuprins

întreaga viaţă economico-socială. Finanţele au apărut pe o anumită treaptă de
dezvoltare a societăţii, au evoluat de la o orânduire social-economică la alta,
conţinutul, funcţiile şi rolul lor fiind determinate de modul de producţie
respectiv.
Finanţele au apărut în perioada descompunerii comunei primitive, concomitent
cu naşterea societăţii sclavagiste, ulterior evoluând în feudalizm, extinzându-se
mai pregnant în perioada capitalistă. În această ordine de idei putem afirma, că
finanţele au caracter istoric, ele au apărut independent de voinţa şi conştiinţa
oamenilor.
Actele şi operaţiunile financiar-publice se realizează practic pe baza
reglementărilor lor prin norme juridice referitoare la impozite şi modul de
percepere a lor, la cheltuielile publice şi la modul de efectuare a lor, la bugetul
de stat etc.
Oricât de evidentă este necesitatea fondurilor băneşti pentru întreţinerea şi
funcţionarea organelor de stat, pentru împlinirea necesităţilor publice de
sănătate, învăţământ, etc. – determinat de această necesitate şi pentru
satisfacerea ei, statul trebuie să instituie un cadru normativ în sfera financiară.
Necesitatea reglementării juridice financiare se află în raport de cauzalitate cu
necesitatea fondurilor băneşti ale statului şi altor colectivităţi publice.
Referitor la obiectul reglementării juridice financiare, acesta este circumscris de
componentele structurale ale finanţelor publice, respectând delimitarea acestora
faţă de finanţele private. Deci, o condiţie esenţială a actelor şi operaţiunilor
financiare este ca acestea să se aplice „într-un regim de drept public” având în
vedere că, în statele contemporane, alăturat „finanţelor publice”, există şi „finanţe
private
Veniturile publice sînt componenta structurală a dreptului financiar cu cea mai
bogată şi diversă evoluţie, determinată atât de sporirea resurselor financiare ale
statului cât şi de necesitatea de a modifica şi perfecţiona procedeele impozitelor
şi taxelor în concordanţă cu evoluţia accelerată a activităţilor economice,
industriale, comerciale, de lucrări şi servicii etc., ale căror rezultate băneşti sau
venituri reprezintă obiecte impozabile sau taxabile.
Un alt element structural al obiectului de reglementare financiară îl constituie
bugetul de stat, fiind procedeu şi act de coordonare sau corelare a cheltuielilor
cu veniturile, în vederea promovării şi menţinerii unui anumit echilibru
cantitativ bănesc între acestea.
Următorul element al dreptului financiar îl constituie individualizarea
financiară a unităţilor administrativteritoriale, în contextul dezvoltării
administraţiei interne a statelor, al adoptării împărţirilor administrativteritoriale
şi al investirii autorităţilor locale cu atribuţii de conducere, ordine publică, etc.
Aceste finanţe, au evoluat mai mult sau mai puţin distinct de cele centrale de
stat, cu o structură de cheltuieli şi venituri coordonate prin bugetele locale ale
unităţilor administrativ-teritoriale: judeţe, raioane, oraşe, comune, sate etc.
Finanţele unităţilor administrativ-teritoriale s-au manifestat în structura
dreptului financiar contemporan, în contextul afirmării tot mai hotărîte a
autorităţilor publice locale, ale perfecţionării administraţiei publice locale.
În acest context, diversificarea serviciilor publice conduse de autorităţile locale
şi sporirea cheltuielilor bugetelor satelor, oraşelor, raioanelor, a determinat
recunoaşterea dreptului acestor autorităţi de a stabili şi încasa impozite şi taxe
locale, completate cu alte venituri şi eventual cu împrumuturi publice. Toate
acestea au amplificat dezvoltarea sistemului financiar al unităţilor
administrativ-teritoriale ca o componentă a dreptului financiar al statelor
contemporane.
Împrumuturile de stat interne şi externe s-au dezvoltat ca o componentă
structurală a dreptului financiar contemporan cu particularităţi diferite de ale
creditului particular, fiind determinate de cele mai multe ori de necesitatea
completării veniturilor publice ordinare, precum şi uneori de cea a constituirii
unor resurse investiţionale subordonate interesului public.
Finanţele organizaţiilor internaţionale au fost recunoscute în împrejurarea
contemporană a înfiinţării sau constituirii a organismelor internaţionale,
cuprinzând actele şi operaţiunile de formare şi întrebuinţare a fondurilor băneşti
necesare acestor organizaţii, care se disting de structura financiară internă a
statelor contemporane. Între finanţele publice interne ale statelor şi finanţele
organizaţiilor internaţionale este mai evidentă relaţia contribuţiilor băneşti ale
statelor membre ale organizaţiilor internaţionale, contribuţiuni care în acelaşi
timp sînt venituri ale respectivelor organizaţii şi cheltuieli publice ale
respectivelor state.
Analizând actuala structură a dreptului financiar, adesea, unii autori-jurişti, au
tendinţa de a îmbrăţişa conceptul economic exprimat în literatura economică de
specialitate privind componentele fundamentale ale acestei ramuri de drept. În
acest sens, literatura economicofinanciară expune următoarele componente
structurale ale sistemului financiar: finanţele întreprinderilor de stat, bugetul
administraţiei centrale de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de
stat, asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă realizate prin societăţi
cu capital de stat, creditul acordat de băncile cu capital de stat şi împrumuturile
contractate de stat.
În concluzie, menţionăm, că dreptul financiar cuprinde ansamblul normelor
juridice instituite conform conceptului financiar contemporan, care
reglementează, în regim de drept public, constituirea şi întrebuinţarea
fondurilor băneşti ale statului şi ale celorlalte colectivităţi publice, precum şi
controlul financiar de interes public.
Normele dreptului financiar sînt, la fel ca celelalte norme juridice – regulă de
conduită instituită de stat, a căror aplicare este asigurată prin conştiinţa juridică,
iar la nevoie prin forţa de constrîngere a statului.
Normele dreptului financiar au un caracter general, impersonal şi deci, la fel ca
cele mai multe dintre celelalte norme juridice privesc un număr nedeterminat de
 subiecte de drept şi se aplică repetat în timp, ori de câte ori sînt întrunite
condiţiile vizate de ele.
Din punct de vedere al structurii logico – juridice, normele dreptului financiar
cuprind şi ele cele trei elemente specifice normelor juridice: ipoteza, dispoziţia
şi sancţiunea.
Ipoteza dreptului financiar prevede condiţiile sau împrejurările în care urmează
să se aplice dispoziţiile cuprinse în aceste norme juridice.
Dispoziţia normelor dreptului financiar prevede conduita subiectelor de drept
vizate de aceste norme, fie obligându-i să acţioneze într-un anumit fel, permiţându-
le comiterea unor acte sau operaţiuni de natură financiară. Deci, dispoziţiile
cuprinse în normele dreptului financiar pot fi: onerative, prohibitive şi permissive
 În temeiul şi în aplicarea normelor dreptului financiar se săvârşesc acte
şi operaţiuni de natură specific financiară, în regimul de drept public
determinat de interesele şi necesităţile băneşti ale statului şi ale celorlalte
colectivităţi publice.
În general, actele şi operaţiunile în domeniul financiar se emit şi se săvârşesc în
condiţiile prevăzute de cadrul normativ în vigoare de specialitate financiară.
 Actele şi operaţiunile financiare se identifică prin aceea că sunt emise şi
săvârşite în scopul general al formării şi întrebuinţării fondurilor băneşti
necesare statului, organelor de stat şi instituţiilor publice. Astfel, există
acte şi operaţiuni de întocmire şi executare a bugetului de stat, bugetelor
unităţilor administrativ-teritoriale şi bugetului asigurărilor sociale de stat -
inclusiv de realizare a veniturilor şi efectuare a cheltuielilor acestor bugete
- acte şi operaţiuni de împrumut public, de formare şi întrebuinţare a
fondurilor băneşti ale instituţiilor publice. Acestora li se alătură actele şi
operaţiunile de control financiar, care se exercită asupra actelor şi
operaţiunilor de venituri şi cheltuieli bugetare, de credit public etc., şi
acest fapt determină cuprinsul complex al categoriei actelor şi
operaţiunilor de specialitate din domeniul financiar

 Operaţiunile financiare includ - exemplificativ - calculul veniturilor şi

cheltuielilor organelor de stat şi instituţiilor publice, plata şi încasarea
veniturilor publice, de întocmire a înscrisurilor privind cheltuielile bugetare
etc.
Operaţiunile financiare, la fel ca actele financiare, sunt săvârşite de către
funcţionarii de specialitate financiarcontabilă din organele de stat şi alte
colectivităţi publice. Pe lângă aceasta, datorită faptului că normele dreptului
financiar prevăd obligaţia agenţilor economici de a calcula şi declara veniturile
impozabile, operaţiunile de acest fel sunt săvârşite de personalul financiar-
contabil al acestor unităţi economice.
Operaţiunile financiare se deosebesc de actele financiare „prin faptul că nu
produc prin ele însele efecte juridice” şi în consecinţă sunt denumite „operaţiuni
material-tehnice”. Însemnătatea acestor operaţiuni se apreciază ca atare prin
prisma rolului şi rezultatului lor imaterial-tehnic” care, în domeniul financiar,
poate fi denumit „tehnic-financiar”.
Însemnătatea operaţiunilor financiare se mai apreciază şi în raport cu pregătirea,
emiterea şi executarea actelor juridice financiare.
Prin varietatea lor, operaţiunile financiare sunt reglementate şi se săvârşesc
potrivit necesităţilor practice tehnico-financiare ale constituirii şi întrebuinţării
fondurilor băneşti de utilitate publică.
La fel ca în alte domenii de activitate supuse reglementării juridice, în sfera
financiară raporturile juridice se stabilesc între anumite subiecte de drept, pe
baza normelor juridice de specialitate, în procesul realizării practice a
respectivei reglementări juridice şi deci, apar ca o realizare a unor norme
juridice.
În ansamblul raporturilor juridice, raporturile din sfera financiară se recunosc
prin finalitatea de natură publică. Deci, elementele distinctive ale acestor
raporturi sunt: subiectele participante, conţinutul şi obiectul lor.
Subiectele participante în raporturile juridice financiare sînt organele
administrării financiare de stat şi control financiar ca prin subiect, iar al doilea
subiect participant apar orice alte organe de stat, instituţii publice etc., cărora le
revin drepturi şi obligaţii prevăzute de dreptul financiar.
Primul subiect participant în aceste raporturi juridice este, un organ al
administrării financiare şi de control financiar investit cu atribuţii de stat privind
formarea şi întrebuinţarea conformă a fondurilor băneşti ale statului, organelor
de stat, instituţii şi altor colectivităţi publice. Referitor la obiectul raporturilor
juridice ce se stabilesc în temeiul şi în aplicarea normelor dreptului financiar,
acesta se identifică potrivit concepţiei din teoria generală a dreptului care
susţine că obiectul raportului juridic este acţiunea, bunul material sau valorile
vizate de drepturile şi obligaţiile subiectelor participante. Conform acestei
concepţii, obiectul celor mai multe dintre raporturile juridice din dreptul
financiar le reprezintă fondurile băneşti sau sumele de bani ce se stabilesc şi se
acordă în raporturile juridice de finanţare bugetară, ce se individualizează şi
încasează veniturile publice, ce se realizează prin procedeele creditului publicâ
Dreptul financiar are relaţii cu mai multe ramuri de drept, deoarece făcând parte
din domeniul dreptului public se prezumă că are acele relaţii juridice cu
celelalte discipline şi anume.
Relaţia dreptului financiar cu dreptul constituţional este determinabilă prin
prisma importanţei dreptului constituţional în oricare dintre sistemele de drept
din statele contemporane şi, derivat, datorită statuării constituţionale a unor
concepte fundamentale pentru domeniul financiar. Astfel, dreptul constituţional
din statul nostru statuează conceptul bugetului public naţional, competenţa
Parlamentului de a adopta bugetele anuale de stat, ca şi obligaţia cetăţenilor de a
contribui prin impozite şi prin taxe la acoperirea cheltuielilor publice.
Cu dreptul administrativ, dreptul financiar se află într-o relaţie de interferenţă
complexă, datorită faptului că dreptul administrativ, cuprinzând normele
referitoare la organizarea şi funcţionarea tuturor organelor puterii executive,
cuprinde şi norme privind conducerea, organizarea şi funcţionarea organelor
financiare de stat care fac parte din administraţia de stat şi constituie
administraţia finanţelor publice.