ȘOMAJUL ȘI INFLAȚIA...

A elaborat: Galavschi Anna, studentă la Facultatea Transfrontalieră ,,Dunărea de Jos’’, Grupa 1,

Cahul, Anul 1, Afaceri Internaţionale
A evaluat: Liviţchi Oxana
Cursul: Economia 2, Macroeconomia
Anul elaborării: 2022
 CUPRINS...

 Inflația contemporană: geneza și natura...  Geneza cuvântului șomaj...

 Ce este șomaj?
 Formele inflației...
 Ratele de șomaj...
 Măsurarea inflației...  Tipuri ale șomajului...
 Cauzele apariției inflației...  Formele șomajului...
 Beneficiile șomajului...
 Politici antiinflaționiste...
 Politici antișomaj...
 Tipuri de rată a inflației...  Efectele șomajului...

 Consecințele inflației...  Îndemnizația de șomaj...

 Bibliografie...
 INFLAŢIA CONTEMPORANĂ:
GENEZA ŞI NATURA...

 Termenul inflaţie a apărut la sfîrşitul sec. XIX-lea şi era asociat cu dereglarea în

circulaţia monetară. Deoarece inflaţia este un proces monetar, precizarea naturii
lui se poate face în corelaţie cu formele de bani cunoscute în evoluţia societăţii.
Inflaţia contemporană în mod sintetic poate fi definită ca un proces complex,
cumulativ al cărei esenţă constă în:
 a) dezechilibrarea dintre procesele monetare şi procesele ec. reale, dintre masa
monetară şi masa mărfurilor şi serviciilor în circulaţie;
 b) creşterea generală a preţurilor;
 c) scăderea puterii de cumpărare a banilor.
 Inflaţia este procesul de creştere semnificativă şi persistentă a nivelului preţurilor.
În perioadele în care se manifestă fenomenele inflaţioniste, influenţa preţurilor
care cresc este mai mare decât a celor care scad, astfel încât, pe total, nivelul
mediu al preţurilor va creşte.
 CÂND ESTE CONSIDERATĂ
INFLAŢIA?

 De obicei, o creştere a nivelului mediu al preţurilor de sub 1% anual nu este

considerată inflaţie. Un nivel al inflaţiei între 1 şi 3 % pe an este considerat
rezonabil pentru o economie în expansiune, iar o astfel de inflaţie se numeşte
inflaţie târâtoare. La polul opus se situează situaţia în care inflaţia este de peste
50% pe lună, caz în care avem hiperinflaţie.
 Pe termen lung inflaţia este prezentă în orice economie. Deci, fenomenul nu
poate fi controlat în totalitate, ci doar influenţat. Inflaţia nu este „păguboasă”
pentru toată lumea. Cei care anticipează corect evoluţia acesteia au de câştigat,
în timp ce cei care nu o pot anticipa au în general de pierdut. Inflaţia este un
obstacol important în calea implementării politicilor economice de creştere
economică, datorită faptului că anticipările agenţilor nu mai pot fi efectuate
corect, şi de aici o risipă de resurse şi o neîncredere în politicile implementate
de puterea publică.
 FORMELE INFLAȚIEI...
 Formele inflației sunt:
• Inflația târâtoare (sau liniștită) presupune creșterea prețurilor până la max. 3%;
• Inflația moderată -- reprezintă creșterea anuală a prețurilor cu 15-30%. Definiția inflației
moderate a fost propusă de către Rudiger Dornbusch, profesor la MIT și Stanley Fischer,
primul vice-director executiv al FMI, în 1993;
• Inflația rapidă, când ritmul anual de creștere a prețurilor se apropie de 10%;
• Inflația galopantă, când creșterea prețurilor depășește 10% anual;
• Hiperinflația -- reprezintă creșterea prețurilor de peste 50% pe lună. Definiția hiperinflației a
fost formulată pentru prima dată de către Phillip Cagan, profesor la Columbia University, în
1956. Hiperinflația începe în luna în care creșterea prețurilor depășește 50% și se termină,
dacă rata creșterii prețurilor scade sub 50% și timp de un an se menține sub acest nivel. După
alți autori, hiperinflația presupune o rată medie anuală de 1.000% și peste acest nivel.
• Stagflaţia – creştere economică negativă şi inflaţie moderată;
• Slumflaţia – situaţia de criză şi inflaţie rapidă sau galopantă.
 INFLAȚIA NEANTICIPATĂ
ȘI ANTICIPATĂ...

 Este necesar să facem distincţie între inflaţia anticipată şi inflaţia

neanticipată.

 Inflaţia neanticipată este acea creştere surprinzătoare a preţurilor, creştere

care nu a fost anticipată de către agenţii economici. Acest nivel al inflaţiei
poate fi mai mare decât nivelul real, determinat ex-post, sau mai mic decât
acesta.

 Inflaţia anticipată este acea inflaţie pe care agenţii economici o aşteaptă în

decursul perioadei următoare. Procesul inflaţionist determină o redistribuire a
veniturilor între agenţii care împrumută bani şi cei care dau cu împrumut.
 MĂSURAREA INFLAȚIEI...
 Inflaţia poate fi măsurată prin intermediul mai multor indicatori. Cei mai importanţi dintre aceştia sunt:
 a) indicele preţurilor bunurilor de consum (IPC) - măsoară evoluţia preţurilor unui coş de produse semnificativ
pentru cheltuielile efectuate de o gospodărie reprezentativă. Componentele acestui coş şi ponderea acestora în
cheltuielile totale sunt determinate de către Institutul Naţional de Statistică pe baza unor studii efectuate prin
sondaj asupra gospodăriilor din România ;
 b) indicele preţurilor de producţie (IPP) - măsoară evoluţia preţurilor în stadiile anterioare consumului final,
respectiv preţurile materiior prime, al semifabricatelor şi ale produselor finite înainte a fi livrate pe piaţă. ;
 c) indicele general al preţurilor (IGP)- măsoară evoluţia tuturor preţurilor din economie, respectiv atât a
preţurilor bunurilor consumate de către gospodării cât şi a preţurilor bunurilor care intră în procesele de
producţie. Acesta reprezintă cel mai general mod de măsurare al inflaţiei;
 d) deflatorul PIB- arată evoluţia nivelului mediu al preţurilor tuturor bunurilor şi serviciilor incluse în PIB, şi se
calculează astfel: Deflatorul PIB = PIB Nominal/ PIB Real*100.
 Diferenţa dintre IGP şi deflatorul PIB provine din structura diferită a bunurilor şi serviciilor care sunt incluse în
fiecare dintre aceştia. Dacă deflatorul PIB se calculează pe baza bunurilor şi serviciilor produse în interiorul
ţării, indicele general al preţurilor se calculează ţinând cont şi de produsele importate. Cele mai generale măsuri
pentru inflaţie sunt indicele general al preţurilor şi deflatorul PIB.
 APARIȚIA DIVERSELOR
PROBLEME...
 În aprecierea indicatorilor care descriu inflaţia apar şi diverse probleme, cum ar fi:
 pentru toţi indicatorii, pe parcursul perioadei analizate ponderile cantităţilor consumate se
presupun a fi nemodificate. Această ipoteză nu este absolut corectă (satisfăcătoare), deoarece pe
parcursul unui an apar diverse efecte de substituţie datorate modificărilor preţurilor, ceea ce
conduce la modificarea ponderilor cu care bunurile şi serviciile intră în calculul indicilor
corespunzători.
 altă problemă o constituie creşterea calităţii bunurilor şi serviciilor. De exemplu, calitatea
televizoarelor a evoluat permanent, trecând de la cele alb-negru la cele color. Preţurile, de
asemenea au crescut, însă nu mai este vorba de acelaşi produs. În statistică se înregistrează doar
creşterea preţului la produsul “televizor”, fără a se ţine seama ce modificările calitative. Astfel,
creşterea preţurilor datorită creşterii calităţii produselor nu mai poate fi privită drept inflaţie.
 în mod analog apare problema produselor noi, care nu au existat în perioada anterioară, dar vor
intra în uzul curent în perioada curentă. Pentru acestea nu există un termen de comparaţie, deci şi
estimarea influenţei acestora asupra modificării preţurilor este dificil de evaluat.
 în cazul indicelui preţurilor bunurilor de consum apare problema reprezentativităţii coşului de
bunuri selecţionat pentru a face calculele. Chiar dacă la începutul perioadei acesta este
reprezentativ, pe parcurs este posibil ca structura consumului să se modifice, şi de aici şi
reprezentativitatea coşului de consum.
 CAUZELE ALE APARIȚIEI
INFLAȚIEI...
 Factorii care determină creșterea cererii (cheltuielilor) agregate și deplasează la dreapta curbă respectivă sunt:
 Creșterea achizițiilor guvernamentale;
 Reducerea impozitării;
 Creșterea avuției;
 Creșterea optimismului menajelor și firmelor;
 Reducerea ratei dobânzii la fiecare nivel al ratei inflației.
 Creșterea cererii globale se poate datora unor șocuri asupra masei monetare sau a unor șocuri fiscale.
 Reducerea fiscalității are un rol în creșterea cererii globale în vederea stimulării producției, dar și a creșterii
cheltuielilor guvernamentale. Amândouă aceste măsuri conduc însă și la creșterea inflației. Un sold bugetar
deficitar poate fi acoperit fie prin vânzări de titluri de stat, fie prin emisiune de monedă. Vânzările de titluri de
stat (de obligațiuni) pot constitui pe moment o masură de reducere a inflației prin faptul că se reduce masa
monetară în circulație, dar fiind purtătoare de dobândă (dobânda stabilită funcție de inflația anticipată), la
momentul scontării lor vor duce la creșterea masei monetare prin valoarea lor și cu plusul de inflație indus de
dobândă. Varianta de acoperire a deficitului bugetar prin emisiune de monedă este prin însăși natura sa un
factor inflaționist.
 CAUZELE INFLAȚIEI...
Inflația prin ofertă
(costuri) în raport cu
 a) Inflaţia prin salarii şi prin costuri  („cost-push”)
cererea și oferta agregată
 În toate ţările lumii, sindicatele urmăresc interesele membrilor
proprii, respectiv creşterea puterii de cumpărare. Aceasta se
realizează în primul rând prin creşterea nivelului salariilor.
Orice creştere a salariilor conduce la creşterea costurilor de
producţie, şi de aici, la creşterea preţurilor, deci la inflaţie. De
asemenea, creşterea costurilor de producţie datorată creşterii
preţurilor materiilor prime, a materialelor sau energiei va
determina creşterea preţurilor bunurilor şi serviciilor finale,
contribuind la creşterea inflaţiei. În cadrul inflaţiei prin costuri
o formă distinctă o constituie inflaţia importată. Acest tip de
inflaţie se manifestă într-o economie puternic dependentă de
mediul extern datorită creşterii preţurilor mondiale (de exemplu
la combustibili, materii prime etc.). Creşterea preţurior pe piaţa
mondială va conduce la creşterea costurilor de producţie Aceste costuri suplimentare se vor reflecta
generate de bunurile şi serviciile importate, şi de aici creşterea în oferta globală prin accentuarea
preţurilor interne. deplasării spre stânga a curbei ofertei.
 CAUZELE INFLAȚIEI...
 b) Inflaţia prin cerere  („demand-pull”)
 Creşterea cererii de bunuri şi servicii mai rapidă decât
creşterea ofertei va determina creşterea preţurilor. În
figurile 6.1 şi 6.2 sunt reprezentate grafic două mecanisme
de creştere a preţurilor datorate creşterii cererii de bunuri şi
servicii. În figura 6.1 s-a reprezentat într-un sistem de axe
Venit disponibil – output efectele unei creşteri a cererii
datorate majorării a cheltuielilor guvernamentale, G. O
creştere a cheltuielilor publice G cu ∆G va conduce
economia din punctul A în punctul E, adică la o cerere de
output Ye mai mare decât YA (punctul iniţial). Dacă şi
oferta ar creşte la nivelul cererii, atunci nivelul preţurilor ar
rămâne nemodificat . Dacă oferta nu se modifică atât de
repede sau chiar deloc, atunci diferenţa Ye – YA (cererea
excedentară) se transformă în inflaţie, respectiv pentru ca
economia să atingă un nou punct în care cererea să egaleze Inflația prin
oferta vor creşte preţurile. Acest gap inflaţionist va indica cerere în raport
astfel cât de repede se ajustează oferta la cerere, sau cât de cu cererea și
mult cresc preţurile. ofertă agregată
CAUZELE INFLAȚIEI...

 Un alt exemplu de creştere a cererii, şi implicit a inflaţiei, este descris în

figura 6.2. Într-un sistem de axe venit-preţuri este descris efectul pe care
îl are o creştere a veniturilor asupra cererii, şi implicit asupra preţurilor.
O creştere iniţială a veniturilor de la V la V’ va determina creşterea
preţurilor de la p la p’ (dacă oferta rămâne nemodificată). Producătorii
observă creşterea cererii agregate (CeA) şi răspund prin creşterea ofertei
agregate (OA). În cea de-a doua fază, odată cu creşterea ofertei agregate
nivelul preţurilor va scădea, însă nu va reveni la nivelul iniţial. Cu alte
cuvinte, efectul total, va fi de creştere a nivelului preţurilor.
 CAUZELE INFLAȚIEI...
 c) Politica monetară.
Creşterea masei monetare (a ofertei de monedă) poate constitui o nouă sursă de creştere a preţurilor. Dacă
oferta de bunuri şi servicii nu se adaptează suficient de repede la variaţia ofertei de bani, atunci restabilirea
echilibrului se va face prin intermediul preţurilor, respectiv va creşte nivelul acestora. Deplasarea curbei IS la
dreapta (respectiv o creştere a ofertei de bunuri şi servicii) determină creşterea ratei dobânzii, şi de aici şi
creşterea preţurilor. Creşterea masei monetare, însoţită de creşterea producţiei, poate conduce la reducerea
ratei dobânzii, de aici la creşterea cererii pentru investiţii, şi implicit la creşterea preţurilor. În cazul unei
întârzieri între momentul creşterii ofertei de monedă şi creşterea producţiei în cadrul sectorului real, atunci
creşterea de masă monetară se îndreaptă în totalitate către preţuri, respectiv se va regăsi într-o creştere a
inflaţiei.
 În abordarea monetaristă vom pleca de la relaţia uzuală care descrie legătura dintre output şi masa
monetară: M v = p*y
 unde: M – este masa monetară nominală; v – este viteza de rotaţie a banilor; p - reprezintă nivelul
preţurilor; y – reprezintă nivelul outputului real. Din această relaţie observăm că atâta timp cât nivelul
outputului real şi respectiv viteza de rotaţie rămân nemodificate, orice creştere a masei monetare se
transformă în creştere a preţurilor, deci în inflaţie. Faptul că outputul Y rămâne nemodificat se poate
explica prin ocuparea completă a factorilor, sau prin elasticitatea redusă a producţiei la modificarea masei
monetare.
 POLITICI ANTIINFLAȚIONISTE...

 În cazul inflaţiei prin costuri una dintre măsurile posibile este controlul preţurilor. Acesată măsură poate fi
implementată însă doar pe termen scurt. Pe termen lung va conduce însă la un dezechilibru dintre cerere şi ofertă
(cerere mai mare decât oferta), şi în continuare la dezechilbre structurale majore, cum ar fi creşterea şomajului şi o
presiune crescândă asupra cursului de schimb sau preţurilor. În concluzie, acesata este o măsură puţin recomandată, mai
ales în cadrul unei economii de piaţă. Pe termen scurt poate aduce anumite avantaje, însă pe termen lung sunt mai multe
dezavantaje.
 În cazul inflaţiei prin salarii, contra-măsura recomandată este controlul salariilor. Aceasta se poate efectua prin
intermediul curbelor de sacrificiu sau memorandumurilor cu sindicatele prin care să se accepte fie reducerea salariilor
fie reducerea timpului de lucru concomitent cu reducerea corespunzătoare a salariului. Şi această măsură este utilă doar
pe termen scurt, deoarece atât sindicatele cât şi salariaţii nu pot suporta perioade îndelungate în care să se reducă
puterea de cumpărare. De aici, posibilitatea convulsiilor sociale sau pierderea alegerilor următoare în favoarea
partidelor care promit relaxarea politicilor salariale.
 Reducerea cererii agregate este o altă măsură antiinflaţionistă ce poate fi aplicată mai ales în cazul unei inflaţii
provocate de şocuri ale cererii. Acesată reducere a cererii agregate poate fi determinată direct fie prin reducerea
cheltuielilor publice, fie prin creşterea nivelului taxelor şi impozitelor, sau indirect prin creşterea ratei dobânzii, iar de
aici reducerea cererii pentru investiţii şi implicit scăderea presiunii inflaţioniste. În acest caz principala problemă care
apare este aceea a scăderii veniturilor, a investiţiilor, de aici creşterea ratei şomajului şi la influenţarea negativă a
creşterii economice viitoare. În acest context, reducerea cererii agregate este o măsură recomandată doar pe termen
scurt, şi însoţită de alte măsuri prin care să se încurajeze creşterea economică.
 POLITICI ANTIINFLAȚIONISTE...
 O altă modalitate de influenţare a inflaţiei este prin intermediul politicii de venituri. Acesata presupune să se acţioneze asupra
veniturilor şi profituror aşteptate, şi nu asupra şomajului. Preşedintele american Nixon a propus în 1971 un control strict al
preţurilor şi salariilor (deci un control al profiturilor şi veniturilor salariale). Acesata măsură nu a avut efect decât pe termen
scurt (6 luni) după care au început să apară dezechilibre în alte sectoare, ceea ce a condus la renunţarea la acest tip de
politică. Deficienţele majore ale acestei politici sunt:
 • Veniturile mijlocii sunt puţin afectate de aceste măsuri; întrucât aceste venituri formează, în statele dezvoltate economic,
partea cea mai mare a veniturilor agregate, impactul politicii este redus. Vor fi mult mai afectate veniturile scăzute şi cele
mari.
 • O politică de control severă conduce la controlul alocării resurselor, alocare ce poate fi neeconomică.
 • Întârzierea, lagul dintre momentul introducerii măsurilor de control şi cel al intrării efective în practică poate genera
pierderi de resurse şi ineficienţă atât pe plan intern cât şi în relaţiile cu exteriorul
 Politica monetară poate influenţa la rândul ei evoluţia inflaţiei. O politică monetară restrictivă va conduce la creşterea ratelor
dobânzilor şi de aici la scăderea cererii. Scăderea cererii va determina scăderea presiunii inflaţioniste şi de aici reducerea
creşterii preţurilor. O problemă deosebită în cadrul analizei inflaţiei o constituie politica de indexare a salariilor. În multe ţări
sindicatele au obţinut prin negocieri posibilitatea de a include printre clauzele contractelor de muncă una privitoare la
indexarea automată a salariilor în raport cu costul vieţii. Indexarea tuturor salariilor este o măsură de reducere a inflaţiei în
condiţiile în care creşterea salariilor este inferioară ratei inflaţiei. În plus, se elimină câştigurile negarantate sau pierderile ce
rezultă din erorile de anticipare a ratei inflaţiei. Cele mai importante probleme sunt generate de faptul că, o reducere a
productiviţăţii muncii ar trebui să conducă la scăderea salariului real, ceea ce sindicatele nu vor accepta, deci toate pierderile
vor fi suportate de către patroni, ceea ce va conduce la scăderea ofertei, deci o nouă presiune inflaţionistă.
 MĂSURI ANTIINFLAȚIONISTE...

 Măsuri antiinflaționiste
 A) Măsuri de reducere a excesului de cerere agregată:
 - politica monetară riguroasă, de natură să evite excedentul de monedă în economie;
 - politica bugetară a statului, orientată spre reducerea deficitului bugetar, spre menținerea la un nivel a
cheltuielilor publice, în perioada respectivă, și spre ridicarea, în anumite limite, a nivelului impozitelor și
taxelor, care să frâneze creșterea cererii și a prețurilor;
 - politica dobânzilor la creditele acordate, prin care să nu se ajungă la o micșorare artificială a ratei dobânzii și
la ieftinirea creditului;
 B) Măsuri de stimulare a creșterii ofertei agregate:
 - o politică de salarizare corelată cu rezultatele economice obținute prin muncă, prin care să se evite creșterea
costurilor medii;
 - creșterea capacității de adaptare a aparatului de producție la cerintțele pieții;
 - stimularea extinderii potențialului de producție, prin investiții de capital în mijloacele de producție
performante, prin forța de muncă într-o structură de calificare nouă, inovații, prin creșterea productivității
factorilor de producție.
 OPUSUL INFLAȚIEI...
CUM SE MĂSOARĂ RATA INFLAȚIEI...

Opus inflației este deflația, care apare atunci când nivelul general al prețurilor
scade.
Procesul prin care se urmărește scăderea ritmului inflației (adică o creștere mai
mică a prețurilor) este cunoscut sub numele de dezinflație.
 Rata inflației constituie ritmul de creștere al nivelului general al prețurilor și se
măsoară astfel:

 Nivelul prețului este media ponderată a prețurilor bunurilor și serviciilor existente

într-o economie determinându-se astfel indicii prețurilor de producție sau de consum
(indicele prețurilor de producție, deflatorul PIB, indicele prețurilor de consum).
În mod curent, dimensiunea inflației se apreciază pe baza indicelui prețurilor
consumatorului (indicele prețurilor de consum IPC) care măsoară prețul achiziționării
în diferite momente a unui coș standard de produse..
 TIPURI DE RATĂ A INFLAȚIEI...

 Rata lunară a inflației reprezintă creșterea prețurilor de consum într-o lună,

față de luna precedentă.

 Rata medie lunară a inflației reprezintă media creșterilor lunare ale

prețurilor.

 Rata anuală a inflației reprezintă creșterea medie a prețurilor de consum într-

un an față de anul precedent.

 Rata inflației la sfârșitul anului reprezintă creșterea prețurilor de consum în

luna decembrie a unui an față de aceeași lună a anului precedent.
 CONSECINȚELE INFLAȚIEI...

 Consecinţele inflaţiei:
• contribuie la creşterea preţurilor;
• contribuie la redistribuirea veniturilor în defavoarea celor
săraci;
• descurajează economisirea;
• duce la diminuarea volumului producţiei;
• generează o atmosferă de nesiguranţă.
 GENEZA CUVÂNTULUI ȘOMAJ...

 Înainte de a face o sinteză a definiţiilor date şomajului în literatura de

specialitate, trebuie precizat că, la origine, noţiunea de şomaj era sinonimă cu
aceea de “inactivitate”. Cuvântul “şomaj” din limba română provine din
cuvântul francez “chomage”. La rândul său, acesta derivă din latinescul
“caumare”, fiind provenit de la cuvântul grec “cauma”, care înseamnă “căldură
mare”, din cauza căreia înceta orice activitate.
 CE ESTE ȘOMAJUL?
Șomajul, la fel ca inflația, reprezintă tot un dezechilibru la nivel
macroeconomic, lipsa locurilor de muncă fiind o problemă care revine de
multă vreme în atenția analiștilor economici datorită consecințelor economice
și sociale serioase pe care le provoacă.
Fenomenul șomajului este studiat pe piața forței de muncă:
 EXPLICAȚIA FIGURII DIN
SLIDE-UL ANTERIOR...
 Așa cum se cunoaște din teoria economică salariul care corespunde intersecției dintre curba cererii forței de muncă
(firmele, producătorii) și curba ofertei serviciilor de muncă (angajații) reprezintă salariul de echilibru, adică cel pentru
care cererea este egală cu oferta, salariul la care toți cei care doresc să muncească pentru el pot găsi locuri de muncă
(punctul A).
 În practică, situația piețelor muncii cunoaște de decalajul dintre punctele B și C, în care oferta de servicii de muncă
este mai mare decât cererea acestora.
 Acest fenomen apare ca urmare a faptului că salariul fixat pe piața muncii este mai mare decât cel stabilit prin
confruntarea dintre cele două curbe: a cererii și a ofertei pe piața respectivă. În această situație oferta de muncă excede
cererea de muncă, adică ceea ce se înțelege prin șomaj.
 Explicația acestei situații este dată atât de către angajați cât și de către angajatori.
 Cei care au locuri de muncă în punctul B din figură au un salariu mai mare decât cei care ar fi angajați în totalitate
în punctul A (astfel ei impiedică salariile să coboare din puntul B în A). Cei care nu sunt angajați în punctul B primesc
un ajutor de șomaj care este mai mic decât cel din punctul A. Angajatorii ar putea sa aibă și ei rețineri față de scăderea
salariilor, pentru că s-ar putea teme ca aceasta ar demoraliza lucrătorii (muncitorii cei mai buni s-ar putea să plece în altă
parte pentru slujbe mai bine plătite, iar cei care rămân s-ar putea să nu mai fie motivați să lucreze la fel de bine ca
înainte).
 DEIFINIȚIA ȘOMAJULUI...

 În general, fenomenul şomaj este definit în literatura economică, ca fiind o stare

negativă a economiei, concretizată într-un dezechilibru structural şi funcţional al pieţei
muncii, prin care oferta de forţă de muncă este mai mare decât cererea de forţă de
muncă din partea agenţilor economici.
 Cea mai cunoscută şi larg utilizată definiţie a şomajului este cea adoptată de Biroul
Internaţional al Muncii - organizaţie din sistemul Naţiunilor Unite - care elaborează
statistici şi analize pe problemele muncii şi, potrivit căreia, este şomer oricine are mai
mult de 15 ani şi îndeplineşte concomitent următoarele condiţii:
 • este apt de muncă;
 • nu are loc de muncă;
 • este disponibil pentru o muncă salariată;
 • caută un loc de muncă.
 Şomajul – o stare negativă a economiei, concretizată într-un dezechilibru important al
pieţei muncii, prin care apare un excedent al ofertei forţei de muncă (cererea de locuri
de muncă) faţă de cerere (oferta de locuri de muncă).
 RATELE DE ȘOMAJ...

 În statistica internaţională se utilizează următoarele rate de şomaj:

• Rata globală standardizată BIM, care se calculează ca raport între numărul şomerilor în sens BIM şi populaţia activă
totală; are cea mai mare sferă de cuprindere, fiind cea mai utilizată în comparaţiile internaţionale;
• Rata globală standardizată CEE care este raportul dintre numărul de şomeri şi populaţia activă civilă;
• Rata globală standardizată OECD care se determină ca raport între numărul de şomeri şi populaţia activă totală.
• Rata parţială de şomaj se referă la o anumită categorie de forţă de muncă sau la o anumită regiune geografică sau
administrativă, se determină ca raport între numărul de şomeri proveniţi din categoria respectivă şi populaţia activă
din categoria respectivă.
• Rata integrală (compusă) de şomaj şi subocupare vizibilă se calculează ca raport între timpul de muncă disponibil
neutilizat corespunzător al persoanelor în şomaj şi a celor aflate în stare de subocupare vizibilă (persoane care au un
loc de muncă dar care lucrează involuntar în timp parţial) şi timpul de muncă total disponibil sau timpul de muncă
utilizat. Aceasta măsoară de fapt şomajul potenţial, calculul acesteia impunându-se în special în cazul ţărilor în care
subocuparea vizibilă are dimensiuni apreciabile. România face parte din categoria acestor ţări.
 În contextul implicaţiilor economice majore pe care le are şomajul, a legăturilor acestuia cu inflaţia, se vorbeşte
despre o rată naturală a şomajului.
 TIPURI ALE ȘOMAJULUI...

 În funcţie de natura şi cauzele şomajului:

 1. Şomaj conjunctural, generat de reducerea volumului activităţii economice a întreprinderilor ca urmare a
deteriorării conjuncturii economice interne şi/sau internaţionale, a variaţiilor conjuncturale ale cererii şi ofertei de
bunuri şi servicii, care provoacă o reducere a necesarului de forţă de muncă.
 2. Şomajul fricţional se circumscrie perioadei necesare în mod normal pentru a găsi un alt loc de muncă. Este
probabil cea mai răspândită formă de şomaj care poate apare chiar şi în condiţia ocupării depline a forţei de muncă.
Şomajul fricţional apare deoarece piaţa muncii este inerent dinamică, datorită imperfecţiunii fluxului de informaţii
şi deoarece trebuie să treacă un timp până când şomerii şi firmele ce oferă slujbe vacante să se găsească unii pe
alţii.
 3. Şomajul structural (şomaj de neadaptare) este consecinţa unui dezechilibru între structurile ocupţional-
profesionale, teritoriale, demografice ale ofertei forţei de muncă şi ale cererii. Aceste neconcordanţe pot apare
datorită: structurii sectoriale şi teritoriale a economiei, progresului tehnologic, structurii sistemului educaţional etc.
În perioadele de restructurări esenţiale ale unei economii, cum sunt cele ale tranziţiei de la economia centralizată la
economia de piaţă, şomajul structural reprezintă principala formă de şomaj. Şomajul structural apare atunci când
schimbări importante în cererea de muncă determină o nepotrivire între calităţile şi competenţele profesionale ale
muncitorilor, cerute şi oferite pe piaţa muncii. Dacă salariile ar fi complet flexibile şi costurile mobilităţii
geografice şi ocupaţionale ar fi reduse, atunci acest tip de şomaj ar fi rapid eliminat de ajustările pieţei. În practică,
aceste condiţii nu sunt întotdeauna îndeplinite, iar şomajul structural poate apare ca o problemă foarte serioasă.
 FORMELE ȘOMAJULUI...

 Formele şomajului sunt:

 1) Din punctul de vedere al intensităţii:
• a) şomaj total – constă în pierderea locului de muncă şi încetarea totală a activităţii;
• b) şomaj parţial – presupune diminuarea perioadei de muncă, în special prin reducerea duratei săptămânii
de lucru sub cea legală;
• c) şomajul deghizat – se referă la acele persoane care au o activitate aparentă cu o productivitate mică.
 2) Conform originii şomajului:
• a) şomaj conjunctural sau ciclic – ca rezultat al crizelor economice, în timpul fazelor de recesiune (criză).
• b) şomaj structural – condiţionat de modificări în structura economiei naţionale (teritoriale, sociale, ale
producţiei).
• c) şomaj tehnologic – drept consecinţă a înlocuirii tehnicii vechi cu tehnologii avansate, a centralizării
unor capitaluri şi unităţi economice;
• d) şomaj sezonier – în agricultură, construcţii, lucrării publice;
• e) şomaj de discontinuitate – persoanele care din motive obiective îşi întrerup activitatea (motive familiale,
maternitatea);
 FORMELE ȘOMAJULUI...

 2) Conform originii şomajului:

• f) şomaj flotant – lucrătorii care au pierdut lucrul temporar în legătură cu schimbarea locului
de lucru sau trai;
• g) şomaj latent – include lucrătorii din agricultură;
• h) şomaj speculativ – lucrătorii-şomeri, care primesc indemnizaţii de şomaj, însă lucrează în
sfera serviciilor sau în comerţ;
• i) şomaj stagnat – lucrătorii care şi-au pierdut calificarea şi trăiesc pe contul lucrului
ocazional;
• j) şomaj imaginar – persoanele care se ocupă de gospodăria auxiliară sau educarea copiilor;
 3) Ţinând cont de ansamblul de cauze complexe:
• a) şomaj voluntar;
• b) şomaj involuntar.
 COSTUL NAȚIONAL AL ȘOMAJULUI...

 Ca fenomen predominant negativ, şomajul are consecinţe nefaste atît asupra individului, cît
şi asupra întregii societăţi. Astfel, se vorbeşte despre costul şomajului. Costul naţional al
şomajului se compune din costul social, costul financiar şi costul economic.
 Costul individual constă în faptul că persoana aflată în situaţie de şomer îşi reduce
substanţial veniturile şi este supusă unei stări depresive, unor stresuri puternice.
 Costul social al şomajului constă în faptul că, în cea mai mare măsură, anume şomajul
alimentează asemenea fenomene cum ar fi crimele, furturile, actele de vandalism,
narcomania.
 Costul financiar se compune, în general, din suma indemnizaţiilor pentru şomaj achitate de
autorităţile publice şi din cheltuielile pentru întreţinerea oficiilor de plasare în câmpul
muncii.
 Costul economic este măsurat prin calcularea diferenţei dintre venitul naţional brut
potenţial şi cel real. Este evident că în cazul şomajului, nivelul producţiei este mai scăzut
decît în cazul ocupării depline.
 INDICATORII ȘOMAJULUI...

 Indicatorii şomajului sunt:

 1) Nivelul şomajului :
 - absolut – se determină prin numărul celor ocupaţi;
 - relativ – prin rata şomajului, care este raportul procentual dintre numărul şomerilor şi
populaţia activă sau ocupată.
 2) Intensitatea şomajului – gradul în care este prezentă imposibilitatea de angajare a
persoanelor ce nu au loc de muncă.
 3) Durata şomajului – intervalul de timp din momentul pierderii locului de muncă pînă la
reluarea normală a muncii.
 4) Structura şomajului relevă componentele acestuia ţinând seama de diferite criterii:
gradul de calificare pe ramuri şi subramuri economice, vârstă, rasă, sex etc.
 BENEFICIILE ȘOMAJULUI...

 Beneficiile şomajului sunt:

 1. Posibilitatea şomerilor de a căuta şi a găsi servicii mai bune, mai sigure, mai atractive, fapt ce
le va procura o satisfacţie mai mare şi va contribui la sporirea productivităţii muncii.
 2. Creşterea disciplinei de muncă în întreaga societate, angajaţii avînd mereu teama că ar putea
fi concediaţi.
 3. Motivarea lucrătorilor de a se autoperfecţiona, de a-şi ridica nivelul de pregătire profesională.
 4. Şomajul constituie o rezervă a forţei de muncă, ce asigură reluarea procesului de producţie în
proporţii sporite, atunci cînd apare această posibilitate.
 5. Şomajul permite întreprinzătorului să-şi aleagă angajaţii în conformitate cu cerinţele
procesului de producţie, să-i aleagă pe cei mai pregătiţi din punct de vedere profesional.
 6. Şomajul temperează adeseori intenţiile sindicatelor de a revendica o majorare exagerată a
salariilor în detrimentul investiţiilor.
 LEGEA LUI OKUN...

 Legea lui Okun SPUNE:

• Evoluţia interdependenţei dintre
mărimea PIB-ului şi nivelul şi
dinamica şomajului a fost cercetată
în anii 1960 de către economistul
american Arthur Okun. Potrivit
legii care îi poartă numele, fiecare
sporire a nivelului şomajului ciclic
cu un punct procentual peste rata
naturală a şomajului este însoţită
de o reducere a PNB –ului cu 2,5-
3% faţă de nivelul producţiei
potenţiale.
 POLITICI ANTIȘOMAJ...

 Politici antişomaj – ansamblul de măsuri luate de către societate şi agenţii economici

în vederea atenuării consecinţelor şomajului şi diminuării sau chiar resorbirii acestuia.

 În esenţă, măsurile de diminuare a şomajului şi de ocupare a forţei de muncă sunt

orientate în două direcţii principale:

 1. măsuri care privesc direct pe şomeri;

 2. măsuri care privesc populaţia ocupată

 MĂSURI CARE PRIVESC
DIRECT PE ȘOMERI...

 Măsurile care privesc direct pe şomeri sunt concretizate, de regulă, în:

• acţiuni pentru pregătirea, calificarea şi reintegrarea şomerilor proveniţi din diferite
ramuri, ca urmare a restructurărilor tehnologice şi economice;
• facilităţi acordate de stat pentru crearea de noi întreprinderi şi noi locuri de muncă, în
special în zonele cu subocupare ridicată;
• trecerea la noi forme de angajare (pe timp parţial sau cu orar redus, angajarea cu
contract de muncă pe durată determinată etc.);
• instituirea unui sistem de sprijinire a şomerilor care doresc să devină întreprinzători
particulari (consultanţe gratuite, credite preferenţiale);
• acordarea de credite avantajoase agenţilor economici care angajează şomeri;
• limitarea cumulului de funcţii pentru ocuparea locurilor de muncă vacante cu prioritate
de către şomeri ş.a.m.d.
 MĂSURI CARE PRIVESC
POPULAȚIA OCUPATĂ...
 Măsurile care privesc populaţia ocupată au ca scop prevenirea fenomenului de şomaj, prin
crearea unor posibilităţi suplimentare de „împărţire a muncii” între cei angajaţi şi menţinerea
astfel, a locurilor de muncă existente.
 Cel mai puternic remediu, însă, pentru diminuarea şomajului este creşterea economică de
ansamblu, care presupune un volum ridicat al investiţiilor productive din economie şi implicit
sporirea numărului de locuri de muncă.
 În literatura de specialitate, întâlnim şi o clasificare pe grupe a măsurilor pentru ocuparea forţei
de muncă şi diminuare a şomajului, astfel:
• - măsuri care asigură creşterea mobilităţii populaţiei active, prin: îmbunătăţirea conţinutului
învăţământului şi asigurarea unei structuri adecvate a acestuia; orientarea profesională a
tinerilor spre domeniile cele mai dinamice ale activităţii economico-sociale; facilitarea
deplasării oamenilor la noile locuri de muncă etc.
• - măsuri care se referă la crearea de noi locuri de muncă pe bază de investiţii, în special în
domeniile şi sectoarele cu şanse reale de dezvoltare în viitor.
 CLASIFICARE PE GRUPE A MĂSURILOR
PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ ȘI
DIMINUARE A ȘOMAJULUI...

 În literatura de specialitate, întâlnim şi o clasificare pe grupe a măsurilor pentru ocuparea forţei

de muncă şi diminuare a şomajului, astfel:
• - măsuri care vizează o mai bună repartiţie a fondului total de muncă prin: reducerea duratei
săptămânale de lucru; scăderea vârstei de pensionare; prelungirea şcolarizării obligatorii;
extinderea locurilor de muncă cu program redus; creşterea timpului afectat ridicării calificării;
• - măsuri care se referă la îndepărtarea de pe pieţele muncii a unor categorii de ofertanţi, precum:
descurajarea muncii salariale feminine; exilarea sau returnarea lucrătorilor străini imigranţi
nenaturalizaţi încă; interzicerea sau restricţionarea imigrării etc.;
• - măsuri care vizează inversarea procesului de substituire a factorilor de producţie; dacă în
procesul industrializării munca era substituită prin capital, în prezent, se mizează pe extinderea
sectorului prestator de servicii şi, deci, pe o reducere a substituirii muncii prin capital;
 TIPURILE ȘOMAJULUI...

 Complexitatea naturii şomajului face din acesta un fenomen neomogen, de forme diferite în funcţie de preponderenţa
factorilor generatori.
 Şomajul este un fenomen complex care poate fi abordat şi după alte criterii care nu ţin însă de natura sa.
 Analiza clasică ne relevă şomajul voluntar determinat de refuzul de a se angaja al celor ce estimează că salariul şi condiţiile
de muncă nu recompensează în mod corespunzător eforturile pe care ei le consimt atunci când lucrează. Această formă de
şomaj există numai pentru cei care doresc un salariu superior celui ce se formează pe piaţă ca expresie a raportului cerere-
ofertă de muncă.
 Întrucât comportamentul ce stă la baza şomajului voluntar ar putea exista oricând, s-a formulat concluzia că în orice societate
există un şomaj natural care nu poate fi resorbit, un şomaj permanent, denumit şi şomaj normal pentru că nu este determinat
de factori conjuncturali şi monetari. De aceea, economistul francez Edmond Malinvaud îl denumeşte şomaj neinflaţionist. În
literatura de profil este cunoscut şi ca şomaj NAIRU (care nu determină accelerarea salariilor). În perioada anilor '30 ai
secolului nostru, J.M. Keynes remarcă existenţa unui alt gen de şomaj, amplu la acea dată, pe care îl denumeşte şomaj
involuntar. Economiştii de după Keynes l-au numit şomaj keynesian.
 Şomajul fricţional sau tranzitoriu - starea de inactivitate momentană (termen scurt) care corespunde unei situaţii sau faze
intermediare ce se scurge între încetarea activităţii în cadrul unui loc de muncă şi încadrarea la un nou loc de muncă. Are
dimensiuni apreciabile în economiile marilor ţări.
 TIPURILE ȘOMAJULUI...

 Şomajul ciclic este excedentul ofertei de muncă a cărei geneză ciclică este determinată de conjunctura
economică şi caracterul sezonier al diferitelor activităţi. Această denumire se aplică pentru:
• şomajul conjunctural cauzat de alternanţa perioadelor de prosperitate şi depresiune care caracterizează
lumea industrializată;
• şomajul sezonier provocat de sezonalitatea unor activităţi precum construcţiile şi agricultura.
 Şomajul structural este determinat de tendinţele de restructurare economică, geografică, zonală, socială etc.
care au loc în diferite ţări, mai ales sub incidenţa crizei energetice, revoluţiei tehnico-ştiinţifice, închiderea
firmelor nerentabile, perimarea unor produse şi, o dată cu acestea, a unor meserii, datorită modificării gustului
şi opţiunilor consumatorilor. În această categorie se include şi şomajul din ţările sărace cu creştere
demografică, dar lipsite atât de capital, cât şi de competenţele necesare exploatării resurselor umane.
 Şomajul tehnologic este determinat de înlocuirea vechilor tehnici şi tehnologii cu altele noi, precum şi de
centralizarea unor capitaluri şi unităţilor economice ducând la restrângerea locurilor de muncă. Procesul
generator pentru această formă de şomaj constă în substituirea muncii cu capitalul.
 Şomajul tehnic - stare de inactivitate forţată impusă de discontinuităţile care survin în procesele tehnice de
producţie: greve, defecţiuni ale unor maşini şi utilaje, întreruperea energiei etc.
 MAI MULTE DESPRE ȘOMAJ...

 Nivelul şomajului - se determină atât absolut - ca număr (masa şomajului) - cât şi relativ - ca rată
a şomajului (numărul de şomeri/populaţia activă) şi diferă pe ţări, perioade şi regiuni ale aceleiaşi
ţări.

 Pentru că şomajul a devenit o permanenţă în toate ţările, ordinul de mărime şi creşterea sau
descreşterea celor doi indicatori ai nivelului şomajului au dobândit şi alte semnificaţii decât cele
relevate înainte. Existenţa şomajului nu exclude total şi definitiv starea de ocupare deplină a forţei
de muncă. Ocuparea deplină a forţei de muncă este, deci, echivalentă cu un şomaj de nivel scăzut
reflectat printr-o rată de câteva procente. J.M. Keynes, precizează, de altfel, că folosirea deplină a
mâinii de lucru înseamnă absenţa şomajului, dar este compatibilă cu şomajul voluntar şi fricţional.
 DURATA ȘI INTENSITATEA ȘOMAJULUI...

 Durata şomajului sau perioada de şomaj de la momentul pierderii locului de muncă până la reluarea activităţii. În
timp, a avut loc o tendinţă generală de creştere a duratei care diferă pe ţări şi perioade istorice. Nu există o durată a
şomajului legiferată, dar în numeroase ţări există reglementări care precizează durata pentru care se plăteşte
indemnizaţie de şomaj şi aceasta a avut tendinţa de creştere, atingând în unele cazuri 18-24 luni.
 În cea mai mare parte a ţărilor, şomajul de lungă durată este considerat un şomaj continuu de mai mult de 12 luni.
Acest gen de şomaj este relevat, adesea, printr-o analogie cu un fir de aşteptare format din cei aflaţi în căutarea unui
loc de muncă. În competiţia care există între aceştia, cei mai utilizabili în funcţie de cererea de muncă a
întreprinderilor sunt primii care părăsesc firul de aşteptare. Cei care rămân sunt afectaţi de creşterea duratei şomajului
şi aceasta cu atât mai mult cu cât ei vor fi supuşi permanent concurenţei noilor generaţii care intră pe piaţa muncii.
Pentru ei, dificultăţilor iniţiale (calificare inadaptată, vârstă etc.) li se adaugă pierderea încrederii în sine, apariţia
problemelor de sănătate, precaritatea situaţiei materiale, pierderea calificării profesionale prin inactivitate.
 Intensitatea şomajului este o altă caracteristică ce se impune atenţiei. În funcţie de aceasta se poate
distinge: şomajul total care presupune pierderea locului de muncă şi încetarea totală a activităţii; şomajul
parţial care constă în diminuarea activităţii depuse de o persoană, în special prin reducerea duratei săptămânii de
lucru sub cea legală cu scăderea remunerării; şomajul deghizat care este specific mai ales ţărilor slab dezvoltate,
unde numeroase persoane au o activitate aparentă, cu eficienţă (productivitate) mică, dar este întâlnit şi în ţările est-
europene, inclusiv în România , la niveluri apreciabile.
 STRUCTURA ȘOMAJULUI...

 Structura şomajului sau a componentelor acestuia, formate prin clasificarea şomerilor după

diferite criterii: nivelul calificării, domeniul în care au lucrat, categoria socio-profesională căreia
îi aparţin, ramurile de activitate din care provin, sex, categorii de vârstă, rasă etc.
 În ultimul deceniu se acordă foarte mare atenţie studierii structurii şomajului pe sexe şi categorii
de vârstă. Se relevă, astfel, că femeile sunt mai afectate de şomaj decât bărbaţii; de asemenea,
tinerii (până la 25 de ani) şi vârstnicii de peste 50 de ani în raport cu restul populaţiei active.
 Pe plan mondial, şomajul are tendinţa, în ultimii ani, să se agraveze. Aceasta este situaţia şi în
ţările din centrul şi estul Europei, dintre ele remarcându-se Polonia cu peste două milioane de
şomeri. Potrivit studiilor Comisiei economice a ONU pentru Europa, în România, numărul celor
care nu au un loc de muncă depăşeşte cu mult un milion, ceea ce reprezintă peste 10% din
populaţia activă. Şomajul, în ţările din această parte a lumii, este direct legat de scăderea
producţiei industriale, creşterea cheltuielilor pentru achiziţiile de petrol, sistarea sau restrângerea
activităţii în unele sectoare sub incidenţa crizei economice.
 EFECTELE ȘOMAJULUI...

 Fenomenul şomajului generează o serie de costuri atât personale, familiale, cât şi sociale. Costul individual
al şomajului este egal cu diferenţa dintre salariul real pe care salariatul îl pierde atunci când intră în şomaj şi
indemnizaţia sau ajutorul de şomaj acordate acestuia de către autoritatea publică. Efectele şomajului se
răsfrâng nu numai asupra celor care au intrat în şomaj, ci şi asupra celor care fac parte din populaţia ocupată,
deoarece aceştia participă cu o parte din veniturile lor la constituirea fondurilor publice de asigurări sociale.
 Un alt cost important al şomajului îl constituie (în anumite condiţii) pierderile de producţie şi de venit pe care
acesta le antrenează. Sintetizând, se poate aprecia că şomajul reprezintă un fenomen care afectează, în diferite
măsuri, toate ţările lumii şi care are numeroase consecinţe economice şi sociale negative. Dintre cele mai
importante, amintim:
•  inutilizarea şi irosirea unei părţi din resursele de muncă ale unei ţări, aspect cu atât mai negativ cu cât
societatea suportă cheltuieli însemnate cu educaţia şi pregătirea forţei de muncă neocupate, cheltuieli care
rămân încă nerecuperate;
• conduce la reducerea veniturilor populaţiei şi la creşterea tensiunilor sociale, constituind un factor de scădere
a standardului de viaţă şi de înrăutăţire a calităţii vieţii;
• contribuie la creşterea costurilor sociale pe care o economie trebuie să le suporte sub forma ajutoarelor de
şomaj.
 ÎNDEMNIZAȚIA DE ȘOMAJ...

 Şomajul ridică în toate ţările două probleme foarte actuale: asigurarea în fapt a dreptului
la muncă şi garantarea unor venituri pentru şomeri, spre a le asigura un minim de existenţă
considerat sau admis oficial ca fiind "rezonabil".
 Garantarea unor venituri minime este o problemă care se pune pentru un număr mai mare
de oameni decât al şomerilor, dar ne vom circumscrie referirile numai la aceştia din urmă.
Una din modalităţile cele mai utilizate în acest sens este ajutorul sau indemnizaţia de
şomaj. 
 Ajutorul sau îndemnizaţia de şomaj se înscrie, desigur, printre măsurile de protecţie
socială, dar creşterea şomajului şi menţinerea sa la niveluri relativ ridicate în mai toate
ţările, implică o creştere rapidă a sumelor folosite sub această formă. În acest context,
două aspecte devin preocupante: cu toată creşterea, sumele folosite pentru plata
indemnizaţiei de şomaj se dovedesc a fi tot mai mici în raport cu nevoile; sfera de
cuprindere a indemnizaţiei de şomaj se lărgeşte tot mai mult şi nu i se mai poate face faţă.
 CONTRIBUȚIA ÎNDEMNIZAȚIEI LA
DIMINUAREA ȘOMAJULUI...

 Îndemnizaţia de şomaj reprezintă, în general, un sistem în cadrul căruia sumele

antrenate se pot grupa pe două mari distincţii sau funcţii: de asigurare şi de
asistenţă pentru şomeri. În măsura în care este destinată asigurării, indemnizaţia
de şomaj are rolul de a oferi un supliment sau o completare a mijloacelor de trai
pentru o perioadă determinată şi atât timp cât persoana ce o încasează
dovedeşte că este şomer şi că realizează venit sub un anumit nivel. Privită însă
ca asistenţă, indemnizaţia de şomaj are o contribuţie importantă la diminuarea
şomajului prin susţinerea programelor de calificare, recalificare şi reorientare a
şomerilor, precum şi a programelor de încadrare în activitate. Dacă ţinem seama
de aceste aspecte, devine clar că funcţia de asigurare are caracter pasiv, iar cea
de asistenţă - activ.
 REDUCEREA ȘOMAJULUI... IMPOZITUL
NEGATIV... FACILITĂȚI CREATE DE STAT...

 O altă modalitate de asigurare a unor venituri garantate este "impozitul negativ". Acesta reprezintă, în
esenţă, un sistem de transfer de venituri în favoarea celor lipsiţi. Schema după care el funcţionează
prevede plata către stat a unei alocaţii care variază după nivelul veniturilor; pentru cei fără nici un venit,
alocaţia reprezintă o sumă minimă considerată necesară; pentru cei cu venituri sub acest minim, alocaţia
scade pe măsură ce câştigul creşte şi încetează în momentul când veniturile se ridică la nivelul minimului
necesar.
 Prin conţinutul lor, măsurile ce au ca obiectiv reducerea şomajului au efecte directe şi indirecte asupra
acestuia sau asupra consecinţelor sale. Oricare dintre ele nu se limitează la un singur aspect, uneori
efectele unei acţiuni nefiind numai pozitive, ci contradictorii. Măsurile pentru diminuarea şomajului,
după aspectul concret la care se referă, pot fi grupate în trei mari categorii: măsuri care privesc direct pe
şomeri; măsuri care privesc populaţia ocupată; alte măsuri.
 Din prima categorie se remarcă: măsurile de organizare a pregătirii şi calificării celor în căutarea
unui loc de muncă pentru a putea face faţă noilor tehnici şi tehnologii; facilităţile acordate de
stat pentru crearea de noi întreprinderi care oferă locuri de muncă şi pentru crearea de noi locuri de
muncă în activităţi publice. Să remarcăm, totuşi, că, în mai toate ţările, se pune concomitent problema
"raţionalizării" forţei de muncă din sectorul public.
 ’’ÎMPĂRȚIREA’’ MUNCII... MĂSURILE CE
PRIVESC POPULAȚIA ACTIVĂ OCUPATĂ...

 Măsurile ce privesc populaţia activă ocupată au ca scop, pe de o parte, să prevină creşterea şomajului printr-o
calificare adecvată iar, pe de altă parte, ele tind să diminueze şomajul prin crearea de posibilităţi suplimentare de
angajare care se asigură prin reducerea timpului de muncă şi a duratei vieţii active, precum şi prin îndepărtarea
imigranţilor şi revenirea lor în ţările de origine.
 De fapt, cea mai semnificativă problemă care priveşte populaţia ocupată se referă la "împărţirea" muncii între
cei angajaţi şi crearea unor noi posibilităţi de angajare. Aceasta decurge din însăşi realitatea creşterii lente sau
chiar a descreşterii, în anumite momente, a volumului necesarului de muncă. În aceste condiţii, singura manieră
de a face să lucreze cât mai mulţi sau chiar toţi, este ca fiecare să lucreze mai puţin. Aceasta presupune o împărţire
a muncii la scara economiei şi afirmarea unor noi principii de organizare a muncii şi a producţiei.
 Considerată ca atare, "împărţirea muncii" nu poate reprezenta o măsură de durată pentru diminuarea şi resorbirea
şomajului. Ea trebuie neapărat completată cu amplificarea investiţiilor şi creşterea productivităţii în condiţiile
unei noi organizări a muncii. În ultima categorie este vorba de acele măsuri care pot avea ca rezultat, pe termen
mai scurt sau mai lung, acceptarea condiţiilor proprii formelor noi de ocupare: nesiguranţă sporită, durata zilnică
mai mică, orar atipic, salarii mai mici.
MĂSURI DE DIMINUARE A ȘOMAJULUI...
 În literatura de specialitate, întâlnim şi o clasificare pe grupe a măsurilor pentru ocuparea forţei de muncă
şi diminuare a şomajului, astfel:
• măsuri care vizează o mai bună repartiţie a fondului total de muncă prin: reducerea duratei săptămânale de
lucru; scăderea vârstei de pensionare; prelungirea şcolarizării obligatorii; extinderea locurilor de muncă cu
program redus; creşterea timpului afectat ridicării calificării;
• măsuri care se referă la îndepărtarea de pe pieţele muncii a unor categorii de ofertanţi,
precum: descurajarea muncii salariale feminine; exilarea sau returnarea lucrătorilor străini imigranţi
nenaturalizaţi încă; interzicerea sau restricţionarea imigrării etc.;
• măsuri care vizează inversarea procesului de substituire a factorilor de producţie; dacă în procesul
industrializării munca era substituită prin capital, în prezent, se mizează pe extinderea sectorului prestator de
servicii şi, deci, pe o reducere a substituirii muncii prin capital;
• măsuri care asigură creşterea mobilităţii populaţiei active, prin: îmbunătăţirea conţinutului învăţământului
şi asigurarea unei structuri adecvate a acestuia; orientarea profesională a tinerilor spre domeniile cele mai
dinamice ale activităţii economico-sociale; facilitarea deplasării oamenilor la noile locuri de muncă etc.
• măsuri care se referă la crearea de noi locuri de muncă pe bază de investiţii, în special în domeniile şi
sectoarele cu şanse reale de dezvoltare în viitor.
 Politicile pentru reducerea şomajului pot fi de asemenea pasive şi active. Politicile pasive acţionează
pentru reducerea efectelor şomajului. Politicile active concentrează eforturile instituţiilor publice pentru
eliminarea sau diminuarea cauzelor şomajului.
 BIBLIOGRAFIE…

 http://www.asecib.ase.ro/Roman/am/cap6.pdf

 https://www.rasfoiesc.com/business/economie/INFLATIA-SI-SOMAJUL33.php

 https://conspecte.com/macroeconomie/piata-muncii.html

 https://ro.sawakinome.com/articles/business/relationship-between-unemployment-

and-inflation.html