Sunteți pe pagina 1din 12

c 

 
  c     

1.1?Ã    

  .Mă  

Există o multitudine de definiţii date inflaţiei, dintre care unele se referă la modul de
manifestare a proceselor inflaţioniste, altele la cauzele posibile ale acestora, iar altele includ
ambele abordari.
Deşi o definiţie general satisfăcătoare nu a fost încă acceptată, cea mai răspândită în
literatura de specialitate, este aceea care afirmă că Äinflaţia este un proces de creştere
cumulativă şi autoîntreţinută a nivelului general al preţurilor´ (Pierre Bezbakh). Această
definiţie reprezintă numitorul comun al tuturor definiţilor întâlnite, constând în sublinierea
formei finale de manifestare a acestui proces.
Întrucât cauzele reale ale inflaţiei trebuie căutate în mulţimea disfuncţiilor care pot
apărea în evoluţia întregului sistem economic-socialnaţional, tot mai mulţi specialişti se
hazardează în formulări de definiţii transparente, bazate pe precizarea cauzelor inflaţiei.
Toate teoriile inflaţioniste din ţările cu economie de piaţă, componente ale unor teorii
cu caracter mai general referitoare la reglarea funcţionării sistemelor economice naţionale
într-o economie de piaţă, care au evoluat o dată cu succesiunea diferitelorcurente din gândirea
economică, poartă amprenta esenţei mecanismului de funcţionare a unui sistem de organizare
economică. Tocmai de aceea, in gândirea economică, s-au conturat mai multe concepţii
privind explicarea inflaţiei.(Frisch,H., eorii ale inflaţiei,Editura Sedona, Timişoara, 2007 )
Potrivit lui Laidler, în anul 1975, inflaţia este Ä un proces de creştere continuă a
preţurilor sau, prin echivalenţă, de depreciere continuă a valorii banilor´. Aceaste definiţie
descrie simptomele inflaţiei, dar nu spune nimic despre cauzele sau consecinţele ei.(Cimara,
M.,Ciutacu, C., Inflaţia în România,Editura Expert, Bucureşti, 2003)
Practic definiţia, stabileşte ce  este inflaţia, cu alte cuvinte, ea nu este o creştere
întâmplătoare sau de scurtă durată a nivelului general al preţurilor.De asemenea, creşterea
preţurilor intervenită in faza de expansiune economică şi anulată de reducerile de preţuri din
faza de recesiune nu poate fi etichetată drept inflaţie; putem vorbii despre inflaţie doar atunci
când creşterile de preţuri sunt ireversibile.
Trebuie subliniat ca inflaţia nu se referă la augmentarea preţurilor bunurilor
individuale, ci la o creştere a nivelului general al preţurilor. Nu trebuie nici să ne pripim în a
eticheta o creştere a nivelului general al preţurilor mai mică de unu la sută pe an drept
inflaţie. Rata de creştere a nivelului genarl al preţurilor, care îşi merită numele de inflaţie,
depinde foarte mult de sensibilitatea agenţilor economici faţă de inflaţie.
M. Bronfenbrenner şi F.D. Holzman au delimitat patru tipuri de definiţii ale inflaţiei
(Cimara, M.,Ciutacu, C., Inflaţia în România,Editura Expert, Bucureşti, 2003):
a)? inflaţia este o stare de generalizare a excesului de cerere, în care Äprea mulţi
bani aleargă după prea puţine bunuri´(aici inflaţia se pune în legătură cu cererea manifestată
pe piaţa bunurilor de consum).
b)? inflaţia reprezintă o creştere a rezervelor băneşti sau a veniturilor, fie n sumă
totală, fie pe cap de locuitor(inflaţia este explicată ca fiind rezultatul modificării ofertei de
bani).(M. Bronfenbrenner şi F.D. Holzman, 1963, pag. 599)
Ambele definiţii sunt de tip cauzal, iar potrivit lui Friedman Äinflaţia este pretutindeni
şi întotdeauna este un fenomen monetar ... şi poate fi determinată numai de o creştere mai
rapidă a cantităţii de bani decât a producţiei´
c)? inflaţia reprezintă o creştere a nivelului preţurilor având şi următoarele
caracteristici sau condiţii adiţionale:
X? este anticipată cu lipsă de precizie;
X? duce la noi creşteri de preţuri ( prin creşterea costurilor);
X? nu sporeşte gradul de ocupare a forţei de muncă şi nici producţia reală;
X? este mai rapidă decât aşa numita Ärată inofensivă´;
X? se manifestă Äca fenomen bănesc´;
X? se masoară prin preţuri nete, adică in preţurile din care au fost scăzute
impozitele indirecte.
Această definţie este o versiune extinsă a definiţiei bazate pe simptome, unde
creşterea generală a indicelui preţului de consum trebuie să îndeplinească anumite condiţii
pentru a putea fi considerată inflaţie.
d)? inflaţia poate fi asociată cu o scădere a valorii banilor în raport cu alte
monede, măsurată prin cursurile de schimb valutar ori prin preţul aurului sau indicată de un
exces de cerere pentru aur sau pentru valută la cursurile oficiale.
Această ultimă definiţie subliniază rolul evoluţiilor externe în evoluţia niveului
general al preţurilor.Inflaţia masurându-se în acest caz prin mişcările cursului valutar;această
metodă este potrivită pentru economiile deschise, în anumite situaţii.
Cu toate acestea, definirea inflţiei ca o creştere continuă şi durabilă a nivelului general
al preţurilor poate duce la concluzia că o blocare administrativă a creşterii preţurilor ar
elimina inflaţia.Ori, această practică, cae a fost utilizată frecvent de diverse state, nu face
altceva decât să modifice forma de manifestare concretă a inflaţiei, fără a o elimina: în locsă
se producă creşterea preţurilor, are loc golirea magazinelor, apariţia piţei negre şi lista ar
putea contiuna.
O asemea economie, cu preţuri fixate administrativ a fost, de exemplu, economia
socialistă, în care preţurile bunurilor şi serviciilor esrau stabilite de sta, fără a ţine seamă de
raportul dintre cerere şi ofertă şi adesea fără a ţine seama de cheltuielile de producţie, ci în
funcţie de obiectivele planului.
Există şi o altă formă de definire a inflaţiei, şi anume Ä un impozit pe care îl plătesc
deţinătorii de monedă, fie în formă monetară-în cazul creşterii preţurilor,fie în natură-în caz
de penurie de bunuri´.
Acestea fiind spuse, trebuie arătat că, într-o economie cu preţuri flexibile, asimilarea
inflaţiei cu creşterea generală şi durabilă a preţurilor este o aproximare utilă din punct de
vedere practic. O asemenea tratare nu epuizează toate fenomenele inflaţiei, care, infuncţie de
intensitate şi de existenţa sau nu a unui proces cumulativ, poate fi lentă (creeping inflation)
sau galopantă (hzperinflation).În plus, altura practică a combaterii inflaţiei depinde de modul
de rezeolvare a problemei cuantificării dinamicii nivelului general al preţurilor.
 În această ordine de idei putem spune ca inflaţia este un dezechilibru monetar major
prezent în economia oricărei ţări, reprezentat de o creştere generalizată a preţurilor şi de
scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naţionale.
Inflaţia este un indicator final, care arată la sfârsit de an fiscal dacă politicile
guvernamentale monetare, fiscale, legislative, alături de politicile Băncii Centrale, se
coordonează şi conduc la o stabilitate a preţurilor de consum.

 
La calcularea inflaţiei, sunt luate în considerare toate bunurile şi serviciile care intră în
consumul gospodăriilor populaţiei, inclusiv:
X? articole zilnice (cum ar fi alimentele, ziarele, benzina);
X? bunuri de folosinţă îndelungată (de exemplu, îmbrăcămintea, calculatoarele personale
şi maşinile de spălat);
X? serviciile (cum ar fi coaforul, asigurările şi închirierea de locuinţe).
c    
Toate bunurile şi serviciile consumate în gospodăriile populaţiei pe parcursul anului
sunt reprezentate de un Äcoş´ de produse. Fiecare produs din acest coş are un preţ care poate
varia în timp. Rata anuală a inflaţiei este dată de preţul coşului integral într-o anumită lună
comparat cu preţul acestuia în aceeaşi lună a anului precedent.

abel 1.1??   



Cantităţi Preţ Preţ Preţ
cumpărate (anul de bază) (anul următor) (2 ani mai târziu)
în anul de unitar total unitar total unitar total
bază
 1,50 EUR 225 EUR 1,30 EUR 195 EUR 1,60 EUR 240 EUR

 2,40 EUR 240 EUR 2,40 EUR 240 EUR 2,15 EUR 215 EUR
 

! 20,00 EUR 240 EUR 22,00 EUR 264 EUR 23,00 EUR 276 EUR

" 145,00 EUR 145 EUR 176,00 EUR 176 EUR 160,00 EUR 160 EUR

Costul total 850 EUR 875 EUR 891 EUR
al coşului
Indicele 100,0 102,9 104,8
preţurilor
Rata  !#$% #&%
inflaţiei
* Inflaţia măsurată prin preţurile de consum în zona euro este calculată lunar de Eurostat.
Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) acoperă, în medie, aproximativ 700 de
bunuri şi servicii, reflectând cheltuielile medii ale gospodăriilor populaţiei din zona euro
pentru un coş de produse. Gama completă de produse acoperite de IAPC şi ratele actuale ale
inflaţiei.
£ ursa: Banca Centrală Europeană, BCE)

A.? Alcătuiţi o listă a tuturor produselor din coşul dumneavoastră şi a cantităţilor de


servicii şi produse pe care le-aţi consumat într-un an dat (acesta va fi Äanul de bază´ în cazul
dumneavoastră).
În exemplul nostru am inclus doar pâinea, cafeaua, şedinţele la coafor şi o haină de
iarnă.
B.? Calculaţi cheltuielile totale pentru fiecare dintre aceste produse, înmulţind cantităţile
cumpărate cu preţul unitar aferent:
150 de pâini x 1,50 EUR = 225 EUR
100 de ceşti de cafea x 2,40 EUR = 240 EUR etc.
C.? Adunaţi rezultatele totale pentru toate produsele pentru a obţine costul total de
consum.
În anul nostru de bază acesta este egal cu 850 EUR.
D.? Repetaţi paşii 2 şi 3 pentru fiecare dintre anii următori.
Exemplul arată că, după primul an, unele preţuri s-au modificat, iar costul total al
consumului a crescut până la 875 EUR. După al doilea an, acesta este de 891 EUR.
E.? Împărţiţi costul total al coşului pentru fiecare dintre anii următori la costul coşului din
anul de bază în cazul dumneavoastră, apoi înmulţiţi rezultatul cu 100.
Anul următor: 875 EUR ÷ 850 EUR x 100 = 102,9
F.? Rata anuală a inflaţiei reprezintă variaţia în procente de la un an la altul.
În exemplul nostru, după un an, rata inflaţiei se situează la un nivel de 2,9%. Aceasta
este calculată împărţind diferenţa dintre indicele preţurilor pentru anul respectiv şi indicele
preţurilor pentru anul anterior (102,9 ± 100) la produsul înmulţirii indicelui preţurilor pentru
anul anterior (100) cu 100. În anul următor, aceasta se situează la nivelul de (104,8 ±
102,9) ÷ 102,9 x 100 = 1,8%.
' 
În zona euro, inflaţia preţurilor de consum este măsurată prin Äindicele armonizat al
preţurilor de consum´, al cărui acronim, ÄIAPC´, este adeseori utilizat. Termenul
Äarmonizat´ indică faptul că toate statele membre ale Uniunii Europene aplică aceeaşi
metodologie, oferind posibilitatea comparării datelor din diferite state.
 #    (c 
Misiunea principală a BCE constă în menţinerea stabilităţii preţurilor, definită ca o
rată anuală a inflaţiei IAPC inferioară, dar apropiată de nivelul de 2%, pe termen mediu.
c)  
Înainte ca euro să devină moneda noastră comună, fiecare ţară măsura inflaţia pe baza
procedurilor şi metodelor naţionale specifice. Odată cu introducerea euro, a apărut şi
necesitatea de a măsura inflaţia la nivelul întregii zone euro, fără variaţii sau suprapuneri, prin
metode care să permită comparaţii între ţări, lucru posibil cu ajutorul IAPC şi al unui set de
norme obligatorii din punct de vedere juridic.
 ) c
Impactul pe care o singură variaţie a preţurilor îl are asupra IAPC depinde de sumele
cheltuite în medie de gospodăriile populaţiei pentru produsul respectiv.
 *cafeaua (laolaltă cu ceaiul şi cacaua) are o pondere de 0,4%. Astfel,
orice variaţie a preţului acesteia nu va avea un impact important asupra IAPC total.
   ' * benzina (împreună cu alţi carburanţi şi lubrifianţi auto) are o
pondere de 4,6%, ceea ce înseamnă că o variaţie similară celei a preţului cafelei va avea un
impact de zece ori mai mare asupra IAPC
+  ) c
Cum se calculează IAPC?
a.? c +   ± ponderea grupelor de produse se
stabileşte în funcţie de importanţa acestora în bugetele medii ale gospodăriilor populaţiei.
Pentru a fi siguri că indicele îşi păstrează relevanţa, reflectând toate variaţiile obiceiurilor de
consum, aceste ponderi sunt actualizate periodic. Acestea se calculează pe baza rezultatelor
unor sondaje, în care membrii gospodăriilor sunt rugaţi să ţină o evidenţă a cheltuielilor
efectuate. Ponderile reprezintă medii la nivel naţional, care reflectă cheltuielile tuturor
tipurilor de consumatori (bogaţi şi săraci, tineri şi vârstnici etc.).
b.? Calcularea ponderii pe ţări, )  
)   "  '  
c ' c 
 - )  . În fiecare ţară din zona euro există un institut naţional de
statistică, care calculează IAPC pentru ţara respectivă.
 -  ' . Fiecare institut naţional de statistică transmite datele specifice
ţării sale la Eurostat, Oficiul de Statistică al Comunităţilor Europene. Acesta calculează apoi
IAPC pentru întreaga zonă euro. Eurostat asigură şi calitatea datelor naţionale prin
monitorizarea conformităţii cu normele cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic.
De asemenea, inflaţia, poate fi calculată astfel:
X? )  - excedentul de masă monetară peste oferta reală de mărfuri, care
a t lla 
    lt  il 
 ta
i j  il  ţil 

ti ;
X? )/ 0 10 0 10 2  t  tlît  
a tllla   a 
 
ti a 
  i  t l a  ii i
ii î
 i 
iîi
 a  
 it  j   ţil 
‘ ? Ê/  00 0/013
3
10451 1
Ê 

Ê/  00
0/013
3
10451 1
Ê  t  tlît  alit  t i t
î  ţi
 t  B  i  al it  t i t î  ţil   i a i a    B
aitl 
  a 
ţi 


 
tiai
 i t ia  i a a lt 
( ? Ê/  00
10451 1
0
 / 5
Ê

Ê/00
10451 1
0
 / 5  t a iiti lţi t ti
:



a :
?  il 
  it ţ i lţi i;
 iri ll ţil î i a
 t iî
a   ;
 ? Ê/00
5 01
0
5 1310
3
3/ 1
Ê(

Ê/00
5 01
0
5 1310
3
3/ 1 t a iiti lţi t ti
:



a :
 Êiai
    t ;
 Êiai
 ţi

t it  tli
  ît ta  ilţi   i t  i
 t    ţil 
ia ţi ia 
 i

 t  a  ţit i 
tl t a tilţi 
t a  t
i ll  ll ţil     itiai
a 
 
i
la ai   t  iai
ta   l  
 t   
a   
t  t 
a t  i 
 t   
a   iai
li    i
i  l  t 
 l ilţi it i   

l
  itil   it ait l  
ti   t i
it 
M aii
  i lli i  it l  i t l     i i  
t
i
 
iai
li  ţil  C t  
i
  iai
li  t 
!i
i
ia 
   a
  
li ilţi it it 
 î
l 
  
t 
 t   t   
t  a 
 t  
 ţil   a l  i  tt 
      
t    i   ţil  it   "itţi
a l  î
    l

 t    ţil  î
aiţiil  î
   t it   t  i
 a
t
   t  it ×t flţi
 
i ll  ll ţil i t  ţil tt  il  t 
 
  it  i lii
    ii ilţi i  t
 ai ti  
ti
 ia t  t 
i  i il î it tt  ţil i l
t tt ai i
il 
t 
t l t  ilţi i l
  a 
 ţil a 
 îti 

 ţil  ijl 
l a  a
ţi 
 i
tl iai
i
ii
i
# l
 a  
l
l  ai
 a   ţi     i lit  !ti  a  i  
a t  i iai
l tt  ţil i ti    tti a  iia ti
a l 

$
l a 
 l i ilii aii
Cu toate acestea, cu toate regulile utilizate de statisticieni pentru alegerea
eşantioanelor, contestarea acestora este oricân posibilă, ceea ce duce la relativizarea multor
soluţii propuse în literature de specialitate pentru măsurarea inflaţiei.În plus, bunurile
selectate trebuie ponderate în funţie de importanţa lor în consum, ceea ce duce la crearea unei
noi doze de subiectivism.
Toate aceste limite, inerente unui instrument cu caracter de mărime medie, care nu pot
reflecta totalitatea situaţiilor particulare create de gusturile şi preferinţele diverşilor indivizi,
provin din faptul că noţiunea de nivel general al preţurilor este un termen macroeconomic.
Aceste dificultăţii referitoare la definirea naturii nivelului general al preţurilor şi
cuantificarea mărimii macroeconomice respective, la care se adaugă problemele create de
pluralitatea de sensuri ale noţiuniide inflaţie µ, evidenţiate mai sus, constituie o dovadă pentru
evidenţierea iluziei terminologice.
Mărimea inflaţiei în termeni absoluţi constă în diferenţa dintre cererea absolută
nominală şi cantitatea reală de mărfuri şi servicii ale agenţilor economici pe care aceştia le
pot pune în circulaţie.
Mărimea inflaţiei în termeni relativi este reprezentată de raportul procentual între
marimea absoluta a inflaţiei şi masa ofertei reale de bunuri.
Aşa cum am arătat, inflatia este un fenomen macroeconomic care constă în creşterea
preţurilor.Evoluţia preţurilor se evidenţiază cu ajutorul indicelui mediu al preţurilor.
Pentru determinarea acestui indice se calculează costul unui eşantion de bunuri în
două perioade de timp : perioada de baza ( T0 ) ;perioada curenta ( T1 ) ; apoi se calculează
modificarea procentuală a costului eşantionului din perioada T1 faţă de perioada T0.

Costul esantionului T1
6777777777 ƕ100
Costul esantionului T0

Cauzele pot fi obiective sau subiective. Cele obiective se refera la marimea unor
indicatori economici care prin natura lor pot determina cresterea preturilor:
X? creşterea masei monetare peste nivelul necesar asigurării tranzacţiilor economice;
X? creşterea costurilor de producţie ;
X? creşterea salariilor;
X? creşterea preţurilor la bunurile importate.
Cele subiective se referă la anumite trăsături psiho-sociologice ale indivizilor şi
colectivităţilor care determină un comportament economic de natura să conducă la stimularea
sau întreţinerea creşterii preţurilor. Atunci când agenţii economici se aşteaptă la o creştere de
preţuri, ei vor integra aceasta creştere în previziunile şi calculele lor.Este fenomenul
anticipărilor autorealizatoare; daca fiecare va anticipa inflaţia, atunci ea se va produce.
 '  
Inflaţia contemporană reprezintă un dezichilibru structurat monetaro-real, care exprimă
existenţa în circulaţie a unei mase monetare ce depăşeşte nevoile economiei, fapt ce
antrenează deprecierea banilor neconvertibili în aur şi a celor neconvertibili în general, ca şi
creşterea durabilă şi generalizată a preţurilor.
Admiţând că măsura corectă a inflaţiei este dinamica nivelului general al preţurilor,
creşterea acestui indicator poate fi explicată printr-o multitudine de factori, de la fiscalitate, la
înmulţirea banilor şi la influenţa valorii importurilor (inflaţia importată).
 - emisiunea excesivă de monedă peste oferta reală de bunuri şi
servicii.
Aceasta atrage dup sine un ´surplus de cerere´ şi, ca urmare, creşterea ansamblului
preţurilor.
Creşterea preţurilor are loc nu prin simpla sporire a cantităţii de bani, ci prin creşterea
cererii pe care acesta o face posibilă.
Creşterea masei monetare, însoţită de creşterea producţiei, poate conduce la creşterea ratei
dobânzii, de aici la creşterea cererii pentru investiţii şi implicit la creşterea preţurilor.
Inflaţia prin monedă înseamnă emisiunea excesivă de monedă peste oferta reală de bunuri
şi servicii. Aceasta atrage un surplus de cerere de mărfuri care duce la creşterea preţurilor.
Mărirea preţurilor are loc nu prin simpla sporire a cantităţii de bani, ci prin creşterea cererii
pe care aceasta o face posibilă.
Inflaţia monetară este definită foarte clară prin ecuaţia schimbului a lui Fisher :
86
unde :
 = Masa monetară
 8= Viteza de circulaţie a monedei
 = Nivelul general al preţurilor
 = Volumul tranzacţiilor.
Astfel se poate vedea că dacă (masa monetară) creşte foarte mult apare un
dezechilibru major în ecuaţie care nu poate fi adusă la normal decât prin creşterea lui 
(nivelul general al preţurilor).
Spunem aceasta deoarece, (volumul tranzacţiilor) nu poate creşte mai mult de
nivelul maxim pe care i-l permite producţia; 8(viteza de circulaţie a banilor) nu este uşor de
modificat deoarece sunt greu de modificat: gusturile, obiceiurile şi preferinţele
consumatorilor.
 ,excedentul de cerere agregată peste oferta agregată.
Ea apare datorită creşterii cererii agregate, în condiţiile în care oferta agregată rămâne
în urma cererii sau se micşorează. Cererea agregată poate să crească şi în condiţiile în care
masa monetară nu se modifică. Acest lucru se poate întampla în mai multe cazuri si anume:
X? sporesc veniturile banesti ale populatiei, ducand la marirea puterii de cumparare a
acesteia (în România mare parte din banii populaţiei provin din afară, deoarece un numar
mare de persoane lucrează peste graniţă, însă continuă să trimită bani familiei aflate în ţară);
X? se diminueaza înclinaţia spre economisire;
X? se extinde creditul de consum (există o tendinţă accentuată de a lua credite, fie
pentru nevoi personale, fie pentru achitiziţii imobiliare, de maşini);
X? are loc cresterea salariilor neinsotita de sporirea rezultatelor muncii.
Apare datorită creşterii cererii agregate, în condiţiile în care oferta agregată rămâne în
urma cererii sau se micşorează. Cererea agregată poate să crească şi în condiţiile în care masa
monetară nu se modifică, atunci când:
X? sporesc veniturile băneşti ale populaţiei, ducând la mărirea puterii de cumpărare a
acesteia;
X? are loc creşterea salariilor neînsoţită de sporirea productivitaţii muncii;
X? se extinde creditul de consum;
X? se diminuează înclinaţia spre economisire.
   , creşterea costurilor de producţie, independent de cererea
agregată.
Mărirea costurilor nu stimulează producţia şi, ca urmare oferta de mărfuri scade, iar
preţurile cresc. Costurile de producţie se măresc atunci când remunerarea factorilor de
producţie creşte mai mult decât productivitatea lor; un loc important, în acest sens, îl ocupă
sporirea cheltuielilor pentru salarii neînsoţită de o creştere superioară a productivităţii muncii.
În acelaşi sens, al creşterii costurilor, acţionează şi creşterea preţurilor la materii prime,
materiale.
Mărirea costurilor nu stimulează producţia iar oferta de bunuri şi servicii scade iar
preţurile cresc. Costurile de producţie cresc când remunerarea factorilor de producţie creşte
mai mult decât productivitatea lor. Un rol important îl ocupă sporirea cheltuielilor pentru
salarii neînsoţită de o creştere superioară a productivităţii muncii. În acelaşi sens, al creşterii
costurilor, acţionează şi mărirea preţurilor la materii prime, materiale, combustibil, energie,
etc.
  ,se manifestă ca urmare a creşterii preţurilor la bunurile importate.
Daca aceste bunuri sunt de consum, atunci se înregistra o creştere a preţurilor doar la
bunurile importate. Dacă bunurile sunt de investiţii, ele vor fi folosite în producerea unor
bunuri de consum; prin urmare o creştere a acestor bunuri va conduce sigur la inflaţie. Inflaţia
importată depinde de ponderea importului în totalul ofertei de bunuri şi servicii pe piaţa
internă, de elasticitatea cererii pentru bunurile de import în raport cu preţul acestora şi de
structura importului.
Creşterea preţurilor peste graniţă măreşte valoarea importului, care în cazul mijloacelor
de producţie (materii prime, utilaje, maşini, energie) duce la creşterea costurilor şi a preţurilor
bunurilor economice produse anterior.
     #se refera la impactul pe care-l poate avea asupra nivelului
general al preţurilor asupra structurii economiei pe ramuri, subramuri, forme de proprietate.
Se caracterizează prin practicarea unor preţuri ridicate fără o legătură directă cu creşterea
cererii sau scăderea ofertei; structurii oligopoliste sau monopoliste a economiei, care
împiedică manifestarea concurenţei şi ca atare practicarea unor preţuri ridicate.

1.2?F

  .Mă  
  .C  

Formele inflaţiei sunt:
 
    (sau liniştită) presupune creşterea preţurilor până la max. 3%;
 
    ă-reprezintă creşterea anuală a preţurilor cu 15-30%. Definiţia
inflaţiei moderate a fost propusă de către Rudiger Dornbusch, profesor la MIT şi Stanley
Fischer, primul vice-director executiv al FMI, în 1993 [1];
 C 
  ă -- reprezintă acea perioadă de timp, de cel puţin doi ani, pe
parcursul căreia rata anuală a inflaţiei depăşeşte 40%. Definiţia crizei inflaţioniste a fost
propusă de către Michael Bruno şi William Easterly, economişti la Banca Mondială, în
1998 [2];
 
 ă, când ritmul anual de creştere a preţurilor se apropie de 10%;
 
 
 ă, când creşterea preţurilor depăşeşte 10% anual;
H 
 - reprezintă creşterea preţurilor de peste 50% pe lună.
Definiţia hiperinflaţiei a fost formulată pentru prima dată de către Phillip Cagan,
profesor la Columbia University, în 1956. Hiperinflaţia începe în luna în care creşterea
preţurilor depăşeşte 50% şi se termină, dacă rata creşterii preţurilor scade sub 50% şi timp de
un an se menţine sub acest nivel[3]. După alţi autori, hiperinflaţia presupune o rată medie
anuală de 1.000% şi peste acest nivel.

   


A)? Măsuri de reducere a excesului de cerere agregată:
^?    riguroasă, de natură să evite excedentul de monedă în
economie;
     reprezintă un ansamblu de acţiuni prin care autorităţile monetare
(banca centrală, trezoreria etc.) influenţează asupra cantităţii de monedă în circulaţie, nivelul
ratelor dobânzii, cursurile de schimb valutar şi alţi indicatori economico-monetari în vederea
realizării obiectivelor generale ale politicii economice (de stimulare a activităţii economice,
ocupare a forţei de muncă, stabilitate a preţurilor etc.).
     
Teoria politicii monetare, precum şi practica internaţională, cunoaşte următoarele
tipuri de obiective finale:
X? creşterea economică durabilă
X? ocuparea deplină a forţei de muncă
X? stabilitatea preţurilor
X? stabilitatea ratelor dobânzii
X? stabilitatea externă (stabilitatea cursurilor de schimb valutar şi sustenabilitatea
balanţei de plăţi)
X? stabilitatea sistemului financiar şi alocarea optimă a fondurilor (resurselor) financiare
Banca centrală nu poate să următească toate aceste obiective concomitent.
Instrumentele utilizate pentru atingerea obiectivelor economice sunt:
 "9* :
Operaţiunile pe piaţă deschisă reprezintă activitatea băncii centrale pe vânzare şi
cumpărare de titluri ale pieţei monetare. Prin intermediul acestor operaţiuni autorităţile
monetare modifică rezervele băncilor şi indirect influenţează cantitatea de monedă în
circulaţie. Atunci când banca centrală vinde titluri, ea retrage o parte din lichidităţile băncilor
şi micşorează oferta de monedă în circulaţie. În cazul invers, al cumpărării de titluri, banca
centrală Äinjectează´ lichiditate suplimentară, majorând masa monetară.
 '+ 
Sistemul rezervelor obligatorii presupune obligaţia băncilor de a păstra depozite la
banca centrală. Mărimea acestor depozite (rezerve) se stabileşte în dependenţă de suma
mijloacelor băneşti atrase de la agenţi economici şi de rata de rezervare.
Atunci când autoritatea monetară măreşte rata de rezervare, băncile sunt obligate să
constituie rezerve suplimentare, micşorându-se astfel potenţialul de creditare a economiei şi
de creare de depozite noi. În cazul invers, al micşorării ratei rezervelor obligatorii, băncile au
posibilitatea de extindere a activităţilor de creditare. Unele ţări (Canada, Elveţia, Australia)
au renunţat la sistemul rezervelor obligatorii.
 '
Asupra cantităţii de monedă în circulaţie se poate influenţa şi prin modificarea ratei de
bază (ratei dobânzii percepute pentru creditele băncii centrale) sau a ratei de rescont
(percepute pentru scontarea titlurilor prezentate de bănci).
Atunci când autoritatea monetară coboară rata sa de bază, ea stimulează interesul
băncilor pentru refinanţare, respectiv solicitarea mai multor împrumuturi. Acestea se folosesc
pentru creditarea economiei naţionale şi provoacă majorarea masei monetare. În cazul invers,
al creşterii ratei de bază, banca centrală Äscumpeşte´ creditul său, descurajând practica de
refinanţare şi micşorând potenţialul băncilor de a credita economia.
     
^?   +  a statului, orientată spre reducerea deficitului bugetar, spre
menţinerea la un nivel a cheltuielilor publice, în perioada respectivă, şi spre ridicarea, în
anumite limite, a nivelului impozitelor şi taxelor, care să frâneze creşterea cererii şi a
preţurilor;
^?  ' la creditele acordate, prin care să nu se ajungă la o
micşorare artificială a ratei dobânzii şi la ieftinirea creditului;

B:    a creşterii ofertei:


^?  ' corelată cu rezultatele economice obţinute prin muncă,
prin care să se evite creşterea costurilor medii;
^? creşterea capacităţii de adaptare a aparatului de producţie la cerinţele pieţii;
^? stimularea extinderii potenţialului de producţie, prin investiţii de capital în
mijloacele de producţie performante, prin forţa de muncă într-o structură de calificare nouă,
inovaţii, prin creşterea productivităţii factorilor de producţie.
c
Inflaţia ca stare de dezechilibru economic este preponderent negativă, având
numeroase consecinţe asupra populaţiei, agenţilor economici şi asupra mersului de ansamblu
al economiei.
Principalele consecinţe sunt:
X? scăderea puterii de cumpărare a populaţiei;
X? redistribuirea de venituri şi de avuţie;
X? este stimulata înclinaţia spre consum;
X? este descurajată înclinaţia spre economisire;
X? 6fuga´ de lichidităţi şi preferinţa pentru plasarea disponibilităţilor băneşti în bunuri
durabile neproductive
X? inflaţia avantajează debitorii (in moneda naţională);
X? rata dobânzii este influenţată de rata inflaţiei.
Consecinţele inflaţiei pe care le suportă populaţia, viaţa social-economică în
ansamblul ei sunt cunoscute sub denumirea de cost al inflaţiei.

1.3
  
 .
    ă
 Deflaţia caracterizează situaţia în care pe termen lung, oferta de bunuri şi servicii este
mai mare decăt cererea, avănd loc scăderea preţurilor.Este opusul inflaţiei.
Deflaţia este un fenomen economic care reprezintă opusul inflaţiei, caracterizat prin
scăderea preţurilor bunurilor şi serviciilor. Acest fenomen are consecinţe asupra unei
economii naţionale la fel de grave ca şi inflatia. El poate fi determinat, în principal, prin
reducerea masei monetare şi a creditului.
Potrivit lui Barro,deflaţia reprezintă o scădere a indicelui general al preţurilor într-o
perioadă de timp. Deseori, deflaţia este cauzată de o reducere a ofertei de bani sau de o
restrângere a creditului. Deflaţia poate fi de asemenea cauzată de o restrângere a cheltuielilor,
fie din partea guvernului, fie din partea agenţilor economici, sau a investiţiilor dintr-o
economie. Deflaţia are de multe ori ca efect creşterea numărului şomerilor, întrucât
cererea de bunuri şi servicii în economie scade, pe fondul deficitului de lichidităţi.)
 Inflaţia caracterizează situaţia în care pe termen lung, cererea de bunuri şi servicii este
mai mare decăt oferta, ceea ce determină creşterea preţurilor.
Stagflaţia este caracterizată de stagnarea producţiei, fără ca masa monetară să se
micşoreze, accentuându±se dezechilibrul dintre cerere şi ofertă şi fenomenul inflaţie.
+
Formă de '. Situaţie ce rezultă dintr-o recesiune ce se reflectă într-o
stagnare a activităţii economice şi continuarea unui proces inflaţionist. Consecinţa a unei
inflaţii îndelungate ce constă în coexistenţa inflaţiei cu stagnarea economiei, prin lipsa de
creştere economică semnificativă.
Conceptul este cunoscut în mare parte deoarece, în teoria macroeconomică de după al
doilea razboi mondial, inflaţia şi recesiunea erau privite ca excluzându-se reciproc, şi
deoarece stagflaţia s-a dovedit în general extrem de dificil şi costisitor de eradicat.
Economiştii oferă două explicaţii principale despre cauzele apariţiei stagflaţiei. Prima
explicaţie este cea conform căreia stagflaţia poate rezulta atunci când economia este încetinită
de un şoc nefavorabil la nivelul stocurilor, cum ar fi creşterea preţului petrolului într-o ţară
importatoare de petrol, care tinde să ridice preţurile şi să încetinească economia prin
derentabilizarea producţiei. Acest tip de stagflaţie prezintă o dilemă politică deoarece marea
parte a acţiunilor de a lupta împotriva inflaţiei agravează stagnarea economică, şi vice-versa.
A doua explicaţie este cea conform căreia stagflaţia şi inflaţia pot rezulta dintr-o
reglementare excesivă a pieţelor de bunuri şi celei a muncii.
Ambele explicaţii sunt oferite în legatură cu stagflaţia globală din anii 1970: a început
cu o creştere masivă a preţului petrolului, şi apoi a continuat pe măsură ce băncile naţionale
au luat măsuri excesive de stimulare a politicilor monetare pentru a contracara recesiunea ce a
rezultat, cauzând o spirala scăpată de sub control a creşterii preţurilor şi salariilor.
  se caracterizează prin declinul economiei, timp în care producţia
naţională scade iar inflaţia se manifestă cu intensitate ridicată.
; este un termen economic ce se referă la o inflaţie cu o rată foarte mare
şi crescătoare. Tendinţa oamenilor va fi să renunţe la bani şi să se întoarcă la barter.
 
De fiecare data, socotim câţi ani au trecut de când românii şi România se confruntă cu
fenomenul inflaţionist. Plecând de la 1 Noiembrie 1990, cand societatea românească ar fi
intrat, potrivit opiniei generale, în era inflaţiei. Asta ar fi insemnat că am paşit în al 19-lea an
de inflaţie.
Numai că, în realitate, lucrurile s-au desfaşurat cu totul diferit. Mai întai, o cuvenită
corecţie: cele dintâi socuri ale ciclului inflaţionist nu s-au făcut resimţite în Noiembrie '90, ci
în anii '70. De atunci, înca, s-au abatut peste România primele valuri de inflaţie galopantă.
Apoi, în anii '80, nu numai că valurile inflaţiei galopante au continuat, dar au şi devenit tot
mai dese, tot mai viguroase.
Cum s-au manifestat? Doctrina economică modernă menţionează doua forme
"clasice" ale inflaţiei:
X? fie emisiunea monetară creşte peste cerinţele circulaţiei mărfurilor şi serviciilor;
X? fie cantitatea de bani ramâne neschimbată, dar se reduce considerabil cantitatea de
mărfuri şi servicii pe piaţă.
Lumea a treia a pus însă în circulaţie şi o variantă a disperării: oamenii au bani, dar
nu au ce să cumpere. Societatea românească s-a confruntat, din '70 încoace, fără încetare, cu
toate cele trei forme ale inflaţiei. Preţurile au urcat, puterea de cumparare a banilor a scăzut.
Statisticienii, până în 1990, n-au surprins toate aceste mişcari. Pentru ca nici n-au avut
dreptul s-o facă si nici nu dispuneau de mijloace specifice de analiză. N-au socotit, aşadar,
nici inflaţia dezlănţuită efectiv, ce gonea prin canalele pieţei "paralele" în neîncetata
expansiune, devenind dominantă în economie, nici inflaţia reprimată oficial cu mercuriale şi
cu etichete în care erau copiate cifre din planul de stat.
Potrivit sondajelor de opinie efectuate în rândul consumatorilor, populaţia are
adeseori sentimentul că inflaţia este mai mare decât o arată indicii preţurilor reale. Cum se
formează percepţiile populaţiei asupra inflaţiei? În urma efectuării unei serii de studii
academice, s-au descoperit următoarele:
X?    decât celor care sunt
stabile ori în scădere ± majorările de preţuri ne rămân, de asemenea, mai mult timp în
memorie. Tendinţa noastră este aceea de a lua în seamă mai puţin preţurile stabile sau pe cele
în scădere, deşi acestea sunt, de asemenea, luate în considerare la calcularea ratei medii a
inflaţiei.
X? c"   #     ± în ultimii ani,
preţurile unor bunuri şi servicii achiziţionate în mod frecvent au crescut peste medie. Printre
acestea se numără benzina, pâinea şi biletele de transport în comun. Adeseori, acordăm o
atenţie prea mare variaţiilor preţurilor acestor articole atunci când ne gândim la inflaţie, ceea
ce ar putea însemna că, în cele din urmă, supraestimăm rata reală a inflaţiei.
X? c"          
  ± o sumă substanţială din bugetul gospodăriei noastre este cheltuită pe bunuri şi
servicii achiziţionate mai rar, cum ar fi maşinile şi vacanţele. Există şi articole pentru care
plata se face adesea prin transfer bancar automat (prin operaţiuni de debitare directă sau prin
ordine de plată permanente), cum ar fi chiriile pentru locuinţe şi facturile de telefon. Tendinţa
noastră este de a remarca mai puţin aceste cheltuieli şi variaţiile preţurilor articolelor astfel
achiziţionate atunci când ne gândim la inflaţie.
X? <=± indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) are la bază
un coş mediu de bunuri şi servicii. Acest coş mediu este reprezentativ pentru toate
gospodăriile populaţiei. Cu toate acestea, s-ar putea ca gospodăriile în care se înregistrează o
inflaţie peste medie să simtă mai acut acest lucru decât cele în care inflaţia este sub medie.
   dacă preţurile benzinei cresc mai mult decât preţurile altor bunuri şi
servicii, persoanele care folosesc frecvent autoturismul propriu pot Äsimţi´ o rată a inflaţiei
care este mai mare decât IAPC, cheltuielile acestora cu benzina depăşind media. Spre
deosebire de acestea, persoanele care folosesc mai rar sau nu folosesc deloc un autoturism
propriu înregistrează o rată a inflaţiei Äpersonale´ mai scăzută.
X?     #  '  
)   ± IAPC este inclus, de obicei, în rapoarte ca ritm anual de creştere, ceea ce
înseamnă că nivelul general al preţurilor pentru o anumită perioadă de timp - de exemplu,
ianuarie 2009 - este comparat cu cel din aceeaşi perioadă a anului anterior - respectiv ianuarie
2008. În formarea percepţiilor personale, populaţia are în vedere preţurile din anii anteriori.
Pe parcursul unei lungi perioade, tendinţa preţurilor este de a creşte substanţial, chiar şi atunci
când se înregistrează o rată anuală a inflaţiei scăzută. De exemplu, dacă ritmul anual de
creştere a IAPC se situează la nivelul de 2%, după 10 ani nivelul general al preţurilor va fi
crescut cu peste 20%.
X? 8        ± de cele
mai multe ori credem că variaţiile preţului unui produs înseamnă inflaţie. Uneori, se produce
în acelaşi timp şi o modificare a calităţii produsului. Acest aspect este luat în considerare de
IAPC prin scăderea variaţiei datorate calităţii.
   este posibil ca preţurile autoturismelor să fi crescut, dar noile modele
includ, cel mai adesea, în versiunea standard echipamente care, anterior, erau vândute ca
opţiuni suplimentare (cum ar fi sistemele de navigare prin satelit, sistemul de aer condiţionat
sau airbag-urile). În astfel de cazuri, creşterea preţurilor se datorează în parte unei creşteri a
calităţii, şi nu doar inflaţiei. Dacă preţurile autoturismelor au crescut, să zicem, în medie cu
5%, dar creşterea calităţii reprezintă doar 1%, atunci IAPC va indica o creştere de 4% pentru
preţurile la acest produs.