Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
SPECIALIZARE:ASISTENT DE GESTIUNE
CUPRINS
IPC =
, unde Q0 structura cosului de bunuri ce reflecta nevoia
sociala in perioada de baza; P1 pretul de vanzare unitar, pe tipuri de marfuri si servicii,
in perioada curenta; P0 - pretul de vanzare unitar, pe tipuri de marfuri si servicii, in
perioada de baza.
Indicele preturilor de productie (IPP) masoara evolutia preturilor in etapele care
preced consumul final, inclusiv a pretului materiilor prime, semifabricatelor si produselor
care n-au fost trimise spre desfacere.
Indicele general al preturilor (IGP) masoara evolutia tuturor tipurilor de pret
care functioneaza intr-o economie: atat in cazul bunurilor regasite in consumul
gospodariilor, cat si in cel al bunurilor care intra in fluxurile de productie. Este cel mai
relevant indicator al inflatiei.
IGP se determina prin cuprinderea in calcul, pe baza unei metodologii mai
complexe a miscarii tuturor preturilor, este un indice agregat, calculat dupa formula:
IGP =
cresterii preturilor pentru ca valoarea globala a schimburilor sa fie egala cu cea a noii
cantitati de bani aflata in circulatie. Irving Fischer este cel care a formalizat aceasta
relatie cu ajutorul formulei:
M x V = P x T, unde M masa monetara aflata in circulatie;
V viteza de circulatie a banilor
P nivelul general al preturilor
T volumul tranzactiilor ce urmeaza a fi asigurate
Aceasta ecuatie va fi dezvoltata de economistul Alferd Marshall si de M.
Friedman.
b) Inflatia prin cerere (demand-pull inflation) este inflatia rezultata din
cresterea cererii agregate, explicata de unii specialisti mai ales prin cresterea veniturilor
banesti ale populatiei. Cu cat oferta va fi mai inelastica, cu atat preturile vor creste mai
mult pentru reinstaurarea echilibrului. Daca in economie nu exista capacitati de
productie neutilizate sau subutilizate, iar somajul este redus ca nivel, firmele vor
raspunde la cresterea cererii indeosebi prin ridicari de pret. Astfel, ajustarea cerere-oferta
are loc mai ales prin preturi si mai putin prin cantitati de marfuri.
Cresterile cererii agregate pot fi declansate spre exemplu de o crestere
substantiala a cheltuielilor guvernamentale in vederea reducerii somajului sau a cresterii
nivelului de trai sau mentinerea constanta de catre banca centrala a ratei dobanzii.
c) Inflatia prin costuri, prin oferta (cost-push sau supply-side inflation)
apare in situatia in care costurile de productie cresc independent de cererea agregata.
Astfel, cresterea generala a preturilor se datoreaza remunerarii factorilor de productie la
un nivel superior cresterii productivitatii lor.
Cresterea costurilor este inflationista atunci cand este autointretinuta, datorita
interdependentei elementelor care compun pretul de productie, putandu-se forma
adevarate circuite inflationiste, bazate pe transferarea sporirii costurilor si care
declanseaza o succesiune de efecte retroactive asupra cresterilor initiale.
Inflatia prin costuri antreneaza, de obicei scaderea productiei si a ocuparii, iar
inflatia prin cerere are efect invers. Cele doua forme de inflatie se pot manifesta simultan.
Spirala inflationista este sugerata in graficul de mai jos:
P
P3
O3
O2
C3
O1
P2
C2
P1
C1
0
PIB
Fig. nr. 1. Spirala inflationista
- include si ritmurile asteptate ale inflatiei (nu doar pe cele inregistrate efectiv).
Economistul american Milton Friedman a dezvoltat la sfarsitul anilor '60 ai secolului
trecut, modelul asteptarilor false ale salariatilor, punand in evidenta importanta
asteptarilor inflationiste pentru analiza ofertei globale.
- modelul teoretic de analiza contemporana include si indicatorul schimbarilor soc
ale ofertei. In urma socurilor petroliere din anii 1973 si 1978, prin care preturile mondiale
la petrol au crescut foarte mult, atentia specialistilor s-a indreptat si asupra urmarilor
socurilor ofertei asupra nivelului si dinamicii inflatiei si somajului.
Curba Phillips a ajuns un instrument de fundamentare a politicilor economiei
ofertei, fiind o alternativa de reprezentare a ofertei globale. Pe baza acesteia se poate
adopta politica economica de reglementare a cererii globale, ajungandu-se la
fundamentarea alegerii intre inflatie si somaj, ale carei conditii sunt date de curba ofertei
globale.[7]
Pentru a evalua amploarea dezechilibrelor existente in economie, economistul
american Arthur Okun de la Institutul Brookings a propus un indicator care ii poarta
numele indicele Okun ce insumeaza rata somajului si rata inflatiei, si a comparat
suma obtinuta cu rata cresterii economice. In urma studiului efectuat a concluzionat ca
tarile care au realizat o crestere economica mai importanta sunt acelea in care indicele
Okun a inregistrat scaderea valorilor sale. Totodata el a incercat sa degajeze o relatie
invers proportionala intre rata cresterii economice si rata somajului. Atunci cand rata
cresterii economice depaseste valoarea de 2,5%, rata somajului scade, respectiv pentru
fiecare procent de crestere a PNB real realizat intr-un an, rata somajului scade cu 0,4%.
BIBLIOGAFIE