TEMA 8: INFLAŢIA ŞI

PROCESE
INFLAŢIONISTE
 UNITĂȚI DE CONȚINUT:

1. Conceptul şi indicatorii inflaţiei.

2. Formele cauzale ale inflaţiei. Tipurile
inflaţiei.
3. Costurile inflaţiei.
4. Curba lui Phillips pe termen scurt şi lung.
5. Poltici antiinflaţioniste.
 SUBIECTUL I
Conceptul şi
indicatorii inflaţiei
FORMELE ISTORICE ALE
INFLAŢIEI

Fenomenul denumit inflaţie constituie o problemă

complexă de analiză macroeconomică şi una
dintre cele mai importante forme ale
dezechilibrului economico-social.

Termenul de inflaţie a început să fie frecvent

utilizat în rândul oamenilor de ştiinţă şi al
oamenilor de afaceri (bancheri), abia pe la
sfârşitul secolului al XIX-lea, deşi fenomenul
inflaţionist exista cu mult înainte de această
perioadă.
 FORMELE ISTORICE ALE INFLAŢIEI.
Fiind, înainte de toate, un fenomen monetar, caracterizarea inflaţiei
trebuie să se facă în legătură cu formele istorice
pe care le-au cunoscut banii:

Devalorizării (falsificării) banilor

metale preţioase - separarea conţinutului nominal al monedelor
metalice de conţinutul lor real

Inflaţia banilor de hârtie convertibili în aur

depăşirea sensibilă a raportului dintre masa aurului monetar şi
etalonul aur

Inflaţia banilor de hârtie neconvertibili în aur şi/sau neconvertibili în

general
proces ce “iese” din cadrul normalului monetar, ca un excedent de
ofertă monetară
 FENOMENUL INFLAŢIEI
 proces general – atemporal şi aspaţial – o creştere
suplimentară a preţurilor faţă de cea garantată de starea
generală a economiei (R.Barre, Silverman, Curzon);
 formă specială de creştere a preţurilor - aceea creştere
a preţurilor naţionale care o depăşeşte pe cea a preţurilor
internaţionale (J.M.Albertini);
 inflaţia apreciată în legătură cu fluxurile
macroeconomice reale - tendinţa de creştere nelimitată a
preţurilor curente este corelată cu folosirea deplină a
mâinii de lucru (J.M.Keynes);
 inflaţia ce rezultă pe baza confruntării specifice dintre
mărimile nominale şi cele reale, dintre nivelurile curente
şi cele aşteptate ale indicatorilor macroeconomici (Rose şi
Milton Friedman);
 FENOMENUL INFLAŢIEI
 Inflaţia actuală continuă să rămână un proces de depreciere
obiectivă a banilor aflaţi în circulaţie. Ea nu constă în
devalorizarea instrumentelor monetare prin măsuri luate
conştient de factori economici specializaţi. În plus, mecanismul
scăderii puterii de cumpărare a banilor este unul specific
banilor neconvertibili şi a banilor de credit.
 Inflaţia se manifestă ca o creştere generală şi durabilă a
marii majorităţi a preţurilor. Creşterea este însă diferenţiată
pe categorii de bunuri economice, ca şi pe servicii ale factorilor
de producţie, pe variate pieţe teritoriale. Inflaţia modifică
deci corelaţiile dintre preţurile bunurilor şi resurselor.
 Inflaţia actuală semnifică un anume raport între mărimea
fluxurilor băneşti şi cea a fluxurilor reale. Aceasta semnifică
excedentul masei monetare faţă de oferta agregată de
satisfactori şi de prodfactori.
 FENOMENUL INFLAŢIEI
 Inflaţia contemporană devine ea însăşi un dezechilibru
monetaro-material. Cea mai evidentă formă de existenţă a
acestui dezechilibru constă în drenarea economiilor populaţiei
spre speculaţii aducătoare de profit pe termen scurt, respectiv
sustragerea lor de la investiţiile productive.
 Apărută la punctele de interferenţă dintre fluxurile reale şi
cele monetare, inflaţia apare ca disfuncţie acceptată de agenţii
economici, ca un rău necesar al creşterii economice.
 Ca proces structural, ce cuprinde ansamblul macrosocial,
inflaţia actuală are efecte restructurante. Pentru unele
categorii de persoane, efectele sunt negative, dureroase chiar,
pentru altele, acestea pot fi pozitive.
 J.M.Keynes M.Friedman

Inflaţia îşi are originile în Inflaţia este totdeauna şi

economia reală, în dezechilibrul pretutindeni un fenomen
monetar, de care se face
structural şi durabil dintre răspunzătoare politica
cererea şi oferta de mărfuri, statului de finanţare a
cu luarea în consideraţie a surplusului de cheltuieli,
creşterii nominale a tuturor imprimând o cantitate
suplimentară de bani.
elementelor de preţ (costuri,
salariu, profituri).
dacă indicele de creştere a
dacă indicele de creştere a masei monetare > indicele de
masei monetare < indicele de creştere a PIB, inflaţia este
creştere a PIB, şi suntem de natură monetară.
„Regula de aur” a politicii monetare:
totuşi in prezenţa unei inflaţii, Masa monetară în circulaţie trebuie
aceasta este de natură reală, să crească într-un ritm apropiat celui
al PIB (Y).
structurală.
 INFLAŢIA
CONTEMPORANĂ
reprezintă un dezechilibru structural monetaro-material,
care exprimă existenţa în circulaţie a unei mase
monetare ce depăşeşte nevoile economiei, fapt ce
antrenează deprecierea banilor neconvertibili în aur şi a
celor neconvertibili în general şi creşterea durabilă şi
generalizată a preţurilor
 DEFLAŢIA
constă în procesul monetaro-material caracterizat prin
scăderea durabilă pe termen lung a nivelului preţurilor,
scădere rezultată dintr-un ansamblu de măsuri care
vizează restrângerea cererii nominale pentru a reduce
tensiunile asupra dinamicii crescătoare a preţurilor
 DEZINFLAŢIA
constă în procesul monetaro-real, care
semnifică încetinirea durabilă,
controlată şi autoîntreţinută a ratei de
creştere a nivelului general al preţurilor
 MĂSURAREA INFLAȚIEI
Inflaţia poate fi măsurată prin următorii indici şi
coeficienţi:
 indicele general al preţurilor sau deflatorul PIB
(PNB);
 indicele preţurilor de consum;

 indicele costului vieţii;

 scăderea puterii de cumpărare a banilor;

 devansarea creşterii indicatorilor

macroeconomici rezultativi de către masa
monetară existentă în circulaţie şi care este
disponibilă spre a fi cheltuită.
INDICELE PREŢURILOR DE CONSUM (IPC)

măsoară evoluţia de ansamblu a preţurilor mărfurilor cumpărate

şi a tarifelor serviciilor utilizate de către populaţie într-o anumită
perioadă (denumită perioada curentă) faţă de perioada
anterioară (denumită perioada de bază sau de referinţă).
IPC se calculează numai pentru elemente care intră în consumul
direct al populaţiei, fiind excluse: consumul de bunuri şi servicii
din producţia proprie a gospodăriei casnice, cheltuielile sub
forma de investiţii şi acumulare, dobînzile plătite pentru credite,
rate de asigurare, amenzi, impozite etc., precum şi cheltuielile
aferente plăţii muncii pentru producţia gospodăriilor individuale.

IPC 
 Q
0 * Pn
*100%
Q0 * P0 INDICE DE TIP
LAYSPERES
Indicele general al prețurilor (IGP)

reflectă cel mai bine fenomenul

inflaţionist;
Acest indice mai poartă și
denumirea de deflator (DPIB).

pentru calcul se iau în consideraţie

atît preţurile bunurilor de consum, cît
şi a bunurilor de capital.

IGP 
 Q
n * Pn
*100%
Q n * P0
 Rata inflației
 Rata lunară a inflaţiei reprezintă creşterea preţurilor de consum într-o lună faţă de luna
precedentă.
 Rata medie lunară a inflaţiei exprimă media creşterilor lunare ale preţurilor. Se calculează ca o
medie geometrică a indicilor lunari ai preţurilor de consum cu bază în lanţ din care se scade
baza de comparaţie egală cu 100.
 Rata anuală a inflaţiei reprezintă creşterea preţurilor de consum într-o lună din anul curent, faţă
de aceeaşi lună a anului precedent. Se calculează ca un raport exprimat procentual, între
indicele preţurilor dintr-o lună din anul curent şi indicele din luna corespunzătoare a anului
precedent, calculaţi faţă de aceeaşi bază, din care se scade 100.
 Rata medie anuală a inflaţiei reprezintă creşterea medie a preţurilor de consum într-un an faţă
de anul precedent. Această rată se calculează ca un raport, exprimat procentual, între
indicele mediu al preţurilor dintr-un an şi cel al anului precedent, din care se scade 100. La
rîndul lor, indicii medii ai preţurilor din cei doi ani se determină ca medii aritmetice simple ale
indicilor lunari din fiecare an, calculaţi faţă de aceeaşi bază.
 Rata inflaţiei la sfârşitul anului reprezintă creşterea preţurilor de consum în luna decembrie a
unui an faţă de aceeaşi lună a anului precedent. Rata se calculează în baza produsului
indicilor lunari cu baza în lanţ raportaţi la 100. Din acest produs exprimat în procente, se
scade 100.
 Rata inflaţiei (π)
IPCn  IPCn 1
 * 100%
sau: IPCn 1
IPCn
 * 100%  100%
IPCn 1
În cazul în care perioada de bază (de referință) este
anul precedent (IPC=100%), în acest caz poate fi
utilizată formula: π= IPCn -100%
 SUBIECTUL II
Formele cauzale ale
inflaţiei. Tipurile inflaţiei.
Cauzele inflaţiei sunt diverse şi foarte complexe. În funcţie de aceasta şi
valorile ratei inflaţiei deosebim următoarele
FORME INTENSIVE (TIPURI) ALE INFLAŢIEI:

Inflaţie • exprimată printr-un ritm mediu anual de

creştere a preţurilor de consum de până la 3-
târâtoare/ 4%;
• permite creşterea economică neinflaţionistă,
latentă specifică ţărilor dezvoltate.

Inflaţie • dacă preţurile respective creşteau în ritm de

moderată la 5% până la 10%;
• constituie un criteriu de performanţă pentru
ţările slab dezvoltate şi cele în tranziţie.
(deschisă)
 • când creşterea preţurilor de consum
Inflaţie depăşea 10% anual;
galopantă (cu • este specifică, în general, ţărilor în
tranziţie de la economia de comandă
două cifre) la economia de piaţă.

• inflaţia depăşeşte pragul formei

galopante;
Megainflație • creşterea preţurilor constituie între 100%
şi 500% anual.

Hiperinflaţie
Creșteri de preț de peste 500%anual
 În legătură cu relaţia dintre creşterea economică şi
fenomenul inflaţionist se pot contura mai multe
tipuri de creştere economică:

 creştere economică „neinflaţionistă" caracterizată printr-o

dinamică relativ înaltă a creşterii economice şi o inflaţie
târâtoare (moderată). Inflaţia moderată este un factor
stimulativ pentru creşterea economică: în perspectiva unei
creşteri moderate şi stăpânite a preţurilor sunt impulsionate
investiţiile vizând modernizarea şi retehnologizarea, ceea ce
asigură creşterea PIB-ului şi PNB-ului real în special pe seama
sporirii eficienţei utilizării factorilor de producţie. Ritmul
creşterii PIB/locuitor depăşeşte rata inflaţiei. Este o formă
sănătoasă de evoluţie a economiei caracteristică ţărilor
dezvoltate.
 creşterea economică inflaţionistă relevă că dinamica (ritmul)
creşterii economice este depăşit de rata inflaţiei; PNB-ul şi
PIB-ul real, de regulă, se reduc.
În perioada actuală, numeroase economii se confruntă cu fenomenele de:
stagflaţie
slumpflaţie
Stagflaţia caracterizează acea situaţie din economia unei ţări
concretizată prin inflaţie rapidă (de regulă inflaţie galopantă
sau uneori deschisă) însoţită de stagnare economică. PIB-ul şi
PNB-ul real stagnează sau se reduc (fenomenul de recesiune) în
condiţiile când preţurile cresc, masa monetară stagnează sau
chiar sporeşte, iar rata şomajului este foarte ridicată.
Slumpflaţia defineşte situaţia cea mai critică dintr-o
economie naţională: stare de hiperinflaţie şi reducerea
drastică a PNB-ului şi PIB-ului real, şomaj cronic, de masă,
conjugate cu alte dezechilibre grave interne şi externe.
Slumpflaţia s-a întâlnit temporar în economiile dezvoltate
în cursul primului şoc petrolier, în unele economii în curs de
dezvoltare şi în toate fostele ţări socialiste în unii ani ai
perioadei de tranziţie spre economia cu piaţă
concurenţială.
 CAUZELE INFLAȚIEI
Milton Friedman face distincţie între cauzele
imediate şi cauzele pe termen lung ale inflaţiei. Pe
termen scurt, se consideră drept cauză imediată a
inflaţiei creşterea mai repede a masei monetare
decât a producţiei. De unde poate proveni această
creştere?
I.Dorinţa guvernului de a cheltui mai mult decât
încasează din impozite. Statul măreşte cheltuielile
la cererea populaţiei. Deoarece creşterea
impozitelor în anumite condiţii nu poate fi
realizată, statul recurge la emisie monetară pentru
acoperirea deficitului bugetar.
II.Dorinţa guvernului de a reduce şomajul şi a
atinge ocupare deplină. Când economia intră în
recesiune, iar şomajul creşte, guvernul majorează
cheltuielile pentru a crea locuri de muncă, ca
rezultat apare şi inflaţia.
III. După Friedman cauza inflaţiei poate fi
politica eronată a băncii centrale. Astfel, banca
în dorinţa de a menţine rata dobânzii, măreşte
masa monetară şi provoacă inflaţie, care ajunge să
mărească dobânzile şi mai mult decât anterior.
Majorarea dobânzii descurajează investiţiile, ceea
ce diminuează venitul – efect de evicţiune.
 După Friedman inflaţia este generată de cerere,
prin creşterea cheltuielilor publice însoţite de o
creştere a masei monetare și a cererii globale.
 Samuelson (neoclasic), considera că inflaţie are
alte cauze, cum ar fi: unele ce ţin de cerere, iar
altele de ofertă. El identifică mai multe tipuri în
funcţie de cauza ce stă la bază:
Inflaţia inerţială - caracteristică mai mult
economiilor dezvoltate, care se menţine la un
anumit nivel până nu se întâmplă un eveniment
economic. Ea este cea prevăzută în bugetul de stat
şi este anticipată.
 INFLAŢIA PRIN CERERE
 Inflaţia prin cerere - determinată de
creşterea cererii agregate mai rapid decât a
ofertei agregate.
 Creşterea cererii agregate este explicată de
unii specialişti prin creşterea veniturilor
băneşti ale populaţiei. Oricare dintre factorii
care antrenează creşterea ofertei monetare
conduc la acest tip de inflaţie.
 GRAFIC

AS
P

G↑

E2
C↑ => AD↑ => Y↑
P2
AD2 I↑ P↑
E1●
P1 N x↑

AD1

Y2
Y1 Y
CONCLUZII

 Creşterea cererii agregate este ilustrată prin

deplasarea ei către dreapta, de la Ca/1 la Ca/2.
 În acest caz, preţurile vor creşte de la P1 la P2, iar
oferta agregată va spori de la Q1 la Q2. Cu cât
curba ofertei agregate este mai inelastică (mai
apropiată de verticala imaginară), cu atât preţurile
vor creşte mai mult, iar producţia oferită va spori
mai puţin.
 Dacă, în economie nu există capacităţi de producţie
subutilizate şi şomajul este redus ca nivel, atunci
firmele vor răspunde la creşterea cererii îndeosebi
prin ridicări de preţ.
 INFLAŢIA PRIN COSTURI,
PRIN OFERTĂ

Inflaţia prin costuri – apare prin creşterea

salariilor şi a preţurilor, care determină o creştere
a costurilor (cresc independent de cererea
agregată), chiar dacă nu a fost atins nivelul ocupării
depline.
Fenomenul se mai numeşte inflaţie prin şocul
ofertei sau inflaţie prin ofertă. Această inflaţie
se explică de către unii economişti ca rezultat al
revendicărilor sindicale, sau din şocul preţurilor la
materii prime sau alimentare, a cursului de schimb
sau monopolul asupra resurselor naturale.
 Dacă firmele se confruntă cu o sporire a costului, ele vor
răspunde parţial prin creşterea preţului de vânzare şi parţial
prin reducerea volumului activităţii.

P
AS2 AS1

E 2●
P2 TC ↑ => AS↓ => Y↓, P↑
E 1●
P1

Inflaţia prin costuri antrenează scăderea

AD
producţiei şi reducerea nivelului ocupării
Y2 Y1 Y
 CONCLUZII
 Aşa cum se poate observa în figura deplasarea către
stânga a ofertei va determina o creştere a nivelului
preţului de la P1 la P3 şi o reducere a producţiei de la
Q1 la Q3.
 Măsura în care firmele vor mări preţurile şi vor reduce
producţia depinde de înclinaţia pantei cererii agregate.
 Cu cât cererea agregată este mai inelastică, cu atât
producţia se va reduce mai puţin, povara costurilor
mari fiind transferată asupra consumatorului prin
preţuri mai mari.
 Dacă are loc o singură deplasare a ofertei agregate
spre stânga va avea loc o singură creştere a nivelului
general al preţurilor.
Inflația combinată
 CONCLUZII
 Să presupunem că un grup puternic de interese determină în
mod constant creşteri ale costurilor.
 Oferta agregată se deplasează în mod constant către
stânga.
 Dacă în acelaşi timp autoritatea guvernamentală stimulează
cererea globală pentru a preveni sporirea şomajului, cererea
agregată se va deplasa constant către dreapta.
 Efectul acestor confruntări de interese se va concretiza
într-un proces inflaţionist puternic.
 Dacă deplasările arătate au amplitudini din ce în ce mai mari
va rezulta o spirală inflaţionistă cu rate crescânde ale
preţurilor.
 Spirala inflaţionistă preţuri - salarii

Politică economică populistă → creşteri

de salarii → creşterea costurilor →
creşterea preţurilor de vânzare →
scăderea puterii de cumpărare a salariilor
→ revendicări sociale → noi majorări de
salarii → o nouă majorare a costurilor →
un nou puseu inflaţionist …
SUBIECTUL III
Costurile inflaţiei
 I. Influenţa asupra consumului,
economisirii şi investiţiilor
 inflaţia descurajează economisirea,
determinând subiecţii economici să
cheltuiască mai mult;
 determină creşterea ponderii
economisirii pe termen scurt;
 are efect negativ asupra investiţiilor;

 ca rezultat sunt preferate

investiţiile pe termen scurt.
 II. Efecte asupra gestiunii
întreprinderii
 are loc devalorizarea capitalurilor;
 se modifică semnificaţia reală a elementelor
de bilanţ;
 este imposibilă efectuarea prognozelor
privind evoluţia fluxurilor monetare;
 creşte gradul de incertitudine a deciziilor de
investiţii;
 are loc creşterea costurilor de producţie ca
rezultat al aplicării metodei amortizării
accelerate;
 sunt favorizaţi agenţii economici debitori.
 III. Efecte asupra repartiţiei
(redistribuirii) veniturilor
 prin contracte de muncă pe termen îndelungat; apar
diferenţe dintre valoarea nominală şi cea reală:
 ∆%Salariului real = ∆% Salariului nominal - ∆P%
 prin relaţii de împrumut: în condiţiile inflaţiei aşteptate,
dacă rata inflaţiei depăşeşte 10% relaţia lui Fisher are
următoarea formă:;
i  e

r *100%
 1  e
şi i = r + πe,

 unde i – rata nominală a dobînzii; r – rata reală a dobînzii.

 prin mecanismul repercusiunii preţurilor;
 prin mecanismul fiscalităţii.
 IV. Utilizarea forţei de muncă în condiţii de
inflaţie

 Cercetările economice în domeniile inflaţiei şi

şomajului au demonstrat, cu suficiente argumente,
că inflaţia conţine în sine factori cauzatori sau
agravanţi pentru fenomenul şomaj.
 Aceasta, în pofida cunoscutei relaţii (dileme)
inflaţie-şomaj, desprinse din analizele lui J. M.
Keynes şi A. W. Philips, care sugera la nivelul anilor
'60-'70, că pentru a avea o inflaţie redusă trebuie
acceptat un anumit grad de subocupare a forţei de
muncă.
 V. Cursul valutar şi balanţa de plăţi

 Inflaţia este însoţită şi de serioase consecinţe monetar-

valutare, întrucât presupune scăderea puterii de cumpărare a
monedei naţionale în raport cu alte valute şi, pe această cale,
determină o scădere a cursului valutar al acesteia.
 Un curs valutar scăzut al monedei naţionale antrenează o
scumpire a importurilor, care afectează negativ balanţa de
plăţi a unei ţări.
 Pe de altă parte, o monedă naţională depreciată, exprimată
printr-un curs valutar scăzut, deşi în aparenţă ar trebui să
încurajeze exporturile, nu reuşeşte acest deziderat din
cauza ofertei naţionale insuficiente (dacă suntem în situaţia
unei stagflaţii sau slumpflaţii).
VI. Consecinţe în plan social
 stări de incertitudine şi nelinişte în rîndul
populaţiei;
 situaţii de sărăcie;

 diferenţieri sociale.
 SUBIECTUL IV
Curba lui Phillips pe
termen scurt şi lung.
 Interdependenţa dintre inflaţie şi şomaj

 Este reflectată grafic cu ajutorul curbei lui Phillips;

 Curba lui Phillips este un instrument de analiză
macroeconomică, întrodus în anul 1958 în Marea Britanie, pe
baza studierii datelor statistice anuale ale şomajului şi
salariilor nominale pe durata unui secol;
 A.U.Phillips a detrminat iniţial, că există o interdependenţă
inversă între modificarea salariului nominal şi a nivelului
şomajului în economia Marii Britanii; a stabilit că majorarea
şomajului mai mult de 2,5 – 3%, conduce la încetinirea bruscă
a creşterii preţurilor şi a salariilor;
 ulterior savanţii americani P.Samuelson şi R.Solow au
transformat această interdependenţă în corelaţia dintre
nivelul şomajului şi rata inflaţiei.
Curba lui Phillips pe termen
scurt
 Caracteristicile curbei lui Phillips
 Are pantă negativă, ce se explică prin gradele
de exces ale cererii de forţă de muncă în
raport cu oferta de forţă de muncă:
 excesul este mare→ salariul este mare → π
creşte → şomajul este mic;
 excesul este mic→ salariul este mic → π scade
→ şomajul este mare.
 La rata inflaţiei nulă, trece prin rata naturală a
şomajului;
 La nivele înalte ale şomajului curba lui Phillips
este aproape plată.
 Ecuaţia curbei lui Phillips:

π = πe – β(U – Un) ± ε
unde: π – nivelul efectiv al inflaţiei, πe – nivelul anticipat al
inflaţiei
 U – rata efectivă a şomajul; Un – rata naturală a şomajului;
 β – coeficient de interdependenţă dintre inflaţie şi şomaj;
 ε – şocurile ofertei.
Şomajul natural poate fi considerat atuci cînd:
 există echilibru pe piaţa muncii;

 locurile de muncă libere sunt egale cu numărul şomerilor;

 rata inflaţiei este zero.
Curba lui Phillips pe termen lung

Rata şomajului nu mai depinde de rata inflaţiei

pe termen lung, acest fapt se datorează
anticipaţiilor pe care agenţii economici le fac
asupra preţurilor, implicit asupra salariilor;

Pe termen lung salariile nominale cresc ca urmare a

inflaţiei şi nu invers, cum se întîmlă pe termen scurt.
VARIABILE NOI

Indexarea salariilor
ca urmare a Variaţia preţurilor
creşterii anterioare anticipate.
a preţurilor.
 Mecanismul de formare a curbei lui
Phillips pe termen lung
 Variaţia ofertei excedentare de forţă de muncă nu va mai determina
variaţia salariului nominal, ci variaţia salariului real;
 Ca urmare curba lui Phillips pe termen scurt se va deplasa spre
dreapta;
 Creşterea preţurilor de la π0 la π1, ulterior de la π1 la π2 este
determinată de majorarea cererii pe piaţa bunurilor, această
majorare fiind cauzată de o politică monetară expansionistă;
 Creşterea cererii de bunuri antrenează o creştere a ofertei de
bunuri, ceea ce determină antreprenorii să mărească salariile
monetare, pentru a atrage forţa de muncă suplimentară necesară;
 Salariaţii vor interpreta această creştere a salariilor ca pe o
majorare de salarii reale, ceea ce determină o creştere a ofertei de
forţă de muncă;
 Ca rezultat creşterea preţurilor (inflaţia) a generat o creştere a
ocupării, adică o reducere a şomajului.
 Deducerea curbei lui Phillips pe TL

Π Ph2 TS Ph TL
Ph1TS

N
Π2 ………………………… B
…........................

Ph0 TS

M
Π1 ………………………… A
….........

E
U2 U1 Un U
 Presupunem că prețurile cresc de la Po la P1, ca rezultat al sporirii AD care este
amplificată din cauza politicii monetare expansioniste. O majorarea a AD, determină
antreprenorii să ajusteze prin creștere a AS. Astfel, întreprinzătorii au nevoie de forță de
muncă suplimentară pentru a o antrena în procesul de producție. În acest sens, ei
majorează salariile nominale, iar salariații consideră că acesta este o creștere a salariilor
reale.
Pe termen scurt, Ph0 trece prin Un (p. E), atunci cînd П=0, deoarece agenții economici
anticipează că și pe viitor rata inflației va fi nulă (П=0). Dacă П0 → П1, salariații vor oferi
mai multă forță de muncă pentru a-și proteja salariile reale (ag. econ. ↑salariul nominal).
Aceasta conduce la o diminuare a ratei șomajului de la Un la U1., iar П1 este nivelul nou al
inflației. Anticipându-se că inflația se va menține și pe viitor , U1 va crește pînă la Un (p.A),
dar de data acesta pe paza curbei Ph1 TS. Dacă noua rată a inflației va fi П2, atunci Un va
scădea pînă la U2. În condițiile cînd angajații previzionează menținerea nivelului inflației,
U2 va reveni la Un, dar pe baza curbei Ph2 TS (p.B).
Unind punctele E, A și B construim Curba lui Phillips pe termen lung.
Concluzii. Pe TL curba lui Phillips este rigidă în raport cu rata inflației, fiind
perpendiculară pe axa ratei șomajului în punctul ce corespunde nivelului natural al
șomajului (Un). Pe termen lung factorul determinant al inflației nu este creșterea salariului
și presiunile sindicatelor (inflația prin costuri), ci creșterea ofertei de monedă.
Notă: TS – termen scurt, TL – termen lung, Ph - curba lui Phillips, Un – rata naturală a
șomajului, П –rata inflației.
GRAFIC
 CONCLUZII
 Pe termen lung, curba lui Phillips este
rigidă în raport cu rata inflaţiei;
 Este o dreaptă perpendiculară pe axa ratei

şomajului, în dreptul ratei naturale a

şomajului;
 Pe termen lung factorul determinant al

inflaţiei este creşterea ofertei de monedă

şi nu inflaţia prin costuri (prin salarii).
 SUBIECTUL V
POLTICI
ANTIINFLAŢIONISTE
 Abordări doctrinare:
 abordarea keynesistă reiese din faptul, că pentru a majora nivelul
ofertei, este necesar de a forma o cerere efectivă pin intermediul
comenzilor de stat şi a creditului ieftin. Aceste măsuri ar determina
diminuarea declinului economic şi reducerea şomajului. Ca rezultat se
majorează deficitul bugetar, care poate fi acoperit prin împrumuturi
de stat şi nu prin emisiune monetară.
 abordarea monetaristă a apărut în condiţiile, în care datoria de stat a
crescut semnificativ, fiind dificil de a o acoperi. În acest context,
monetariştii propun metode radicale de luptă cu inflaţia. Ei reieşeau
din:
 limitarea cererii agregate pe calea realizării reformelor monetare;
 reducerea deficitului bugetar prin limitarea programelor sociale.
Metode de combatere a inflaţiei reieşind din faptul că inflaţia este un
fenomen monetar:
 terapia de şoc (schimbarea banilor într-o anumită corelaţie, fără
modificarea nivelului nominal al veniturilor şi al preţurilor). Această
politică trebuie să dea rezultate într-o perioadă scurtă dar presupune
costuri sociale înalte;
 terapia graduală presupune diminuarea treptată a ritmurilor de creştere a
masei monetare, prin reducerea multiplă, dar nesemnificativă, a acesteia.
Uneori se formează inerţia inflaţionistă (inflaţia trecută o generează pe cea
viitoare), care este determinată de indexarea veniturilor băneşti.
Politica terapiei graduale se consideră a fi eficientă, atunci cînd creşterea
masei monetare şi a nivelului preţurilor nu depăşesc 20-30% anual.
Alegerea metodei terapiei de şoc sau terapiei graduală depinde de
conjunctura social – economică a ţării.
Dilema „terapia de şoc - terapia graduală” determină necesitatea elaborării
unor modele optimale ale politicii antiinflaţioniste.
 Politica reglării preţurilor şi a veniturilor:

 presupune coordonarea între creşterea veniturilor şi a

preţurilor. Această abordare a apărut, reieșind din faptul,
că reducerea inflaţiei prin intermediul creşterii şomajului
presupune costuri imense, determinate prin intermediul
coeficientului pierderilor.
 această politică presupune îngheţarea preţurilor şi
salariilor nominale sau limitarea majorării salariului prin
creşterea productivităţii medii a muncii (pe ţară). Ea
include: limitarea salariului şi preţurilor, reglarea fiscală a
veniturilor, fortificarea mecanismului pieţei.
 Politici antiinflaţioniste
- politica macroeconomică orientată spre stabilizarea
nivelului general al preţurilor, combaterea eficientă a
inflaţiei, ceea ce ar permite creşterea economică şi
limitarea şomajului.
 În mod firesc, politicile de combatere a inflaţiei sunt
corelate cu cele două forme cauzale ale acestui fenomen
- inflaţia prin cerere şi inflaţia prin costuri.
 În consecinţă, ele vizează, fie controlul cererii
agregate, în sensul reducerii ei, fie controlul ofertei
agregate, în sensul sporirii ei.
 de a corela pe termen scurt ritmul de creştere a masei
monetare cu ritmul de creştere a PIB – lui real;
 de a corela pe termen lung volumul şi structura ofertei
agregate cu volumul şi structura cererii agregate.
 Controlul AD
♦ Controlul cererii agregate se poate realiza prin
două tipuri de politici economice: politici bugetar-
fiscale şi politici monetare.
 Politicile bugetar-fiscale folosesc, de regulă,
două instrumente sau pârghii de politică
economică, precum:
 reducerea cheltuielilor publice, care constituie o

componentă importantă a cererii agregate,

 creşterea presiunii fiscale, ceea ce reduce masa
monetară destinată consumului şi investiţiilor.
 Controlul AD
 Politicile monetare vizează controlul masei
monetare aflate în circulaţie şi au drept
scop, fie blocarea (îngheţarea) masei
monetare, fie reducerea acesteia în
corelaţie cu nevoile circulaţiei. Ambele
cerinţe se realizează prin combinarea, de
către banca centrală, a următoarelor
instrumente de politică monetară:
manevrarea taxei rescontului, operaţiuni de
open-market, variaţia cotei rezervelor
obligatorii.
 Controlul AS
 Presupune susţinerea ofertei din
economie, acţionând asupra tuturor
cauzelor care conduc la scăderea sau
stagnarea producţiei naţionale.
 ieftinirea creditelor, prin scăderea ratei
medii a dobânzii pe piaţa monetară, şi
acordarea acestora, cu prioritate, în
scopuri productive şi acelor agenţi
economici care prezintă planuri de afaceri
viabile.
 Controlul AS
 acordarea unor facilităţi fiscale:
 scutiri sau reduceri de impozite în primii ani de
activitate;
 reduceri de impozite pentru profiturile reinvestite;
 scutiri temporare de la plata impozitului pe profit
pentru investiţiile de capital străin;
 aplicarea sistemului de amortizare accelerată a
capitalului fix;
 reducerea taxelor vamale la unele materii prime
provenite din import şi înglobate în produsele
destinate pieţei interne;
 reducerea taxelor vamale la unele produse finite
provenite din import ş.a.
 Controlul AS
 reducerea costurilor de producţie. Agenții
economici trebuie să ia în considerare, atât
achiziţionarea de factori de producţie la
preţurile cele mai mici de pe piaţă (fără a fi
însă afectată calitatea acestora), cât şi
creşterea randamentului acestor factori
(creşterea productivităţii muncii, creşterea
eficienţei capitalului fix, reducerea
consumurilor specifice de materii prime şi
materiale, creşterea vitezei de rotaţie a
capitalului circulant etc.).
 CONCLUZII
 Toate acestea conduc la o reducere a costurilor pe unitatea de
produs. De asemenea, în această direcţie trebuie să se
manifeste şi rolul statului, atât pentru descurajarea
monopolurilor şi oligopolurilor, cât şi pentru întărirea şi
respectarea concurenţei loiale şi sancţionarea celei neloiale.
 În final, trebuie precizat că inflaţia rămâne un fenomen
deosebit de complex şi, încă, insuficient cunoscut, fapt
reflectat atât de teoria, cât şi practica economică mondială.
 În acest context, nu există o soluţie unică şi magică de
combatere a acestui fenomen pretutindeni.
 Soluţiile pot fi diferite, în funcţie de realităţile şi tradiţiile
fiecărei ţări.
Sursa: Moldova în cifre 2019, Breviar statistic, BNS, Chișinău 2019, p.39
Sursa: Moldova în cifre 2019, Breviar statistic, BNS, Chișinău 2019, p.40
Sursa: Moldova în cifre 2019, Breviar statistic, BNS, Chișinău 2019, p.39