Sunteți pe pagina 1din 1

Neagu Francesca

Grupa 901 A
Relații Economise Internaționale

“Persoana care se află la conducerea companiei ar trebui să realizeze faptul că angajații săi nu lucrează
realmente pentru el. Aceștia lucrează cu el, pentru ei înşişi. Ei au propriile vise și propriile nevoi de
împlinire. El trebuie să-i ajute să-şi satisfacă acele trebuințe în măsura în care ei înşişi o fac.”

C. Michael Armstrong - fost CEO al companiei AT &T

Când vine vorba de persoana care se află la conducerea companiei aceasta își dorește ca
angajații companiei să lucreze constant fără să întămpine dificultăși și să se afle într-un mediu
constructiv, pentru că un angajat fericit care se simte bine, îi place unde lucreaza are parte și de
dezvoltare personala are o capacitate de muncă și mai mare cât și mai bună.
Un manager sau un șef care este atent la nevoile angajaților săi se apropie mai ușor de aceștia
și reușeste să analizeze obiectivele pe care fiecare le are și ca mai apoi să le faca un plan concret
pe baza acestor obiective.
Mai concret – Avem un angajat care doreste ca peste o perioada de timp sa isi achizitioneze o
locuinta pentru familia sa. Astfel un manager poate sa se foloseasca de acest obiectiv mare al
unui angajat drept suport emotional pentru acel muncitor ca acesta sa atinga anumite targeturi.
Prin aceste targeturi ( de exemplu - daca faci 5 clienti pe saptamana in 5 ani iti vei putea lua
locuinta visurulor ) angajatul este si mai dispus sa depună un efort și mai mai mare la muncă și
și să fie deschis când discută cu managerul/ șeful pentru ca o organizare a obiectivelor și
nevoilor îl pot ajuta pe angajat să își pună în ordine anumite aspecte din viață, chiar dacă se află
la începutul carierei sau chiar dacă lucrează de ceva vreme.
Din punctul meu de vedere, este foarte importnant ca persoana care se afla la conducerea
companiei să fie alături de angajații săi, să le cunoască nevoile proprii și obiectivele pentru a îi
ajuta în mod constant să depună un efort pentru ca la final să primească roadele muncii lor –
atingerea propriilor obiective.

S-ar putea să vă placă și