Tema 5.

MIJLOACELE FIXE ALE ÎNTREPRINDERII

5.1. Esenţa, însemnătatea şi clasificarea mijloacelor fixe

5.2. Evaluarea, reevaluarea şi uzura mijloacelor fixe
5.3. Evaluarea disponibilităţii, stării şi circulaţiei mijloacelor fixe
5.4. Estimarea eficienţei economice a utilizării mijloacelor fixe
5.5. Căile de sporire a eficienţei economice a utilizării
mijloacelor fixe
5.1. Esenţa, însemnătatea şi clasificarea mijloacelor fixe

Mijloacele fixe reprezintă activele materiale, al căror

preţ unitar depăşeşte plafonul stabilit de legislaţie (3000 lei),
planificate pentru utilizare în activitatea de producţie,
comercială şi alte activităţi, în prestarea serviciilor mai mult
de un an, sunt destinate închirierii sau în scopuri
administrative.
Principalele caracteristici ale mijloacelor fixe pot fi redate astfel:

 - au o durată lungă de folosire;

 - nu-şi modifică forma iniţială in timpul folosirii;
 - au o valoare mare;
 - îşi transmit treptat valoarea totală in costul produselor obţinute.
 In componenţa natural – substanţială a mijloacele fixe intră:

 clădiri;
 construcţii speciale;
 instalaţii de transmisiune;
 maşini şi utilaje care, la randul său, se impart in:
 maşini şi utilaje de forţă;
 maşini şi utilaje de lucru;
 aparate şi instalaţii de măsurare şi reglare şi utilaj de laborator;
 tehnică de calcul;
 alte maşini şi utilaje etc.;
 unelte şi scule, inventar de producţie şi gospodăresc şi
alte tipuri de mijloace fixe;
 animale de producţie şi reproducţie;
 plantaţii perene;
 alte mijloace fixe (fondurile de bibliotecă, investiţiile, valorile
muzeale, exponatele lumii animale, investiţiile ulterioare in
mijloacele fixe arendate).
 Mijloacele fixe pot fi clasificate in mai multe grupe, în funcţie de
diferite criterii
 a) după destinaţia economică:
 direct productive - participă direct în procesul de producţie
(tractoarele şi maşinile agricole, animalele de reproducţie,
plantaţiile);
 indirect productive - nu influenţează direct nivelul
producţiei, dar in procesul de producţie sunt indispensabile
(magazii, construcţii de locuit, căi de comunicaţie);
b) după modul în care participă la procesul de producţie:
· active fixe în funcţiune;
· active fixe în rezervă;
· active fixe în conservare;
· active fixe în lichidare.
c) după destinaţia ramurală: mijloace fixe ale industriei, agriculturii,
transportului, construcţiilor, comerţului, invăţămantului, ocrotirii
sănătăţii, culturii etc.
d) după apartenenţa proprietară: mijloace fixe proprii şi arendate.
 e) În funcţie de gradul de influenţă asupra
obiectului muncii in
 ·mijloace fixe active – care au influenţă nemijlocită asupra
obiectului muncii (maşini şi utilaje, linii tehnologice,
mijloace de transport);
 · mijloace fixe pasive – care nu exercită influenţă
nemijlocită asupra obiectului muncii (clădiri, construcţii
ş.a.).
5.2. Evaluarea, reevaluarea şi uzura mijloacelor fixe

In funcţie de scopul propus pentru care se efectuează evaluarea

mijloacelor fixe, sunt prevăzute următoarele forme de apreciere
valorică a acestora:
valoarea de intrare – reprezintă suma mijloacelor băneşti
achitate sau a echivalentelor acestora sau valoarea venală
sub formă de compensare, acordată la achiziţionarea sau
crearea activelor pe termen lung. Valoarea de intrare a
obiectelor create de întreprindere (clădiri, construcţii
speciale etc.) este egală cu costul lor efectiv, iar pentru cele
construite prin metode de antrepriză – cu valoarea
contractului negociat de ambele părţi;
- valoarea de bilanţ – suma cu care mijloacele fixe sunt
evaluate la data intocmirii bilanţului contabil, diminuată
cu uzura acumulată la această dată;

- valoarea corectată a mijloacelor fixe – valoarea

acestora, determinată după efectuarea unor investiții in
cazul îmbunătățirii stării lor (reparație capitală,
modernizare, reconstrucție);
- valoarea reevaluată – valoarea mijloacelor fixe
determinată ca urmare a reevaluării acestora;
- valoarea venală – suma cu care un activ ar putea fi
schimbat in procesul unei operaţiuni comerciale – se mai
numeşte valoare de piaţă şi se determină prin expertiza
estimativă, efectuată de specialişti calificaţi;
- valoarea uzurabilă – valoarea de intrare a obiectului de
mijloace fixe diminuată cu valoarea probabilă rămasă;
- valoarea rămasă – suma netă (valoarea bunurilor
materiale utilizabile) pe care intreprinderea prevede să o
obţină la expirarea datei de utilizare a mijloacelor fixe.
Acesta poate fi, de exemplu, valoarea metalului uzat la
scoaterea din uz a maşinilor, utilajelor, mijloacelor de
transport sau valoarea materialelor de construcţie care se
obţin la demolarea clădirilor;
 -valoarea sau suma de recuperare – expresia valorică
pe care întreprinderea presupune să o recupereze ca
rezultat al utilizării activului, inclusiv valoarea rămasă
în cazul ieşirii din funcţiune a acestuia.
 Matematic această sumă este egală cu valoarea
uzurabilă plus valoarea rămasă.
 Uzura mijloacelor fixe este desemnată ca repartizarea
sistematică a valorii uzurabile pe parcursul perioadei de
funcţionare utilă.
Mijloacele fixe sunt supuse:
 uzurii fizice
 uzurii morale.
Uzura fizică (propriu – zisă) a unui obiect oarecare este
determinată de intensitatea folosirii acestuia, intreţinerea,
repararea, asistenţa tehnică etc.
Uzura morală a activului se produce sub influenţa schimbărilor
în tehnologiile de producţie a acestuia, a modificării cererii la
produsele obţinute sau serviciile prestate, precum şi în rezultatul
unor restricţii juridice, apărute ca urmare a expirării termenilor
contractuali de închiriere, spre exemplu.
 Pentru calcularea uzurii mijloacelor fixe se recomandă
următoarele metode:
a) metoda casării liniare;
b) în raport cu volumul de produse (articole) fabricate
(metoda de producţie);
c) metoda soldului degresiv;
d) metoda degresivă cu rată descrescătoare.
 Metoda casării liniare constă în repartizarea uniformă a valorii
uzurabile a obiectului pe parcursul duratei de funcţionare utilă. Astfel,
suma anuală a uzurii nu depinde de intensitatea utilizării activului şi
se determină prin raportarea valorii uzurabile la numărul de ani ai
duratei de funcţionare utilă.
 Casarea valorii amortizabile a activului proporţional volumului
produselor (serviciilor) se realizează prin trecerea la consumuri şi
cheltuieli a sumei uzurii in funcţie de volumul produselor (serviciilor)
obţinute. Metoda respectivă se recomandă de a fi aplicată la
calcularea uzurii utilajului tehnologic care participă nemijlocit la
fabricarea produselor sau prestarea serviciilor.
La utilizarea metodei soldului degresiv mărimea uzurii
calculate pe toată durata de funcţionare utilă se micşorează
treptat.
Metoda degresivă cu rată descrescătoare (cumulativă)
presupune calcularea uzurii prin produsul unui coeficient şi a
valorii uzurabile. Acest coeficient se calculează anual prin
raportul numărului de ani ai duratei de funcţionare (in ordinea
descrescătoare) către suma anilor duratei de funcţionare utilă
(numărul cumulativ).
Astfel, dacă obiectul are durata de funcţionare utilă egală cu cinci ani,
numărul cumulativ de ani ai duratei de funcţionare va fi 1+2+3+4+5 =15, iar
coeficientul respectiv in primul an va fi: 5:15=0,33. In al doilea an coeficientul va
fi: 4:15=0,26.
 5.3. Evaluarea disponibilităţii, stării şi circulaţiei
mijloacelor fixe

 Pentru evaluarea disponibilităţii de mijloace fixe se utilizează

indicatorii:
 ·asigurarea intreprinderii cu mijloace fixe de producţie – se
determină prin raportarea valorii medii anuale a mijloacelor fixe de
producţie la suprafaţa terenului agricol ( productivă a
întreprinderii);
 · inzestrarea muncii cu mijloace fixe de producţie – se determină
prin raportarea valorii medii anuale a mijloacelor fixe de producţie
la numărul mediu anual de lucrători.
 · asigurarea cu energie mecanică – reprezintă capacitatea
energetică a intreprinderii in calcul la o unitate de suprafaţă agricolă
sau arabilă, suprafața productiva a întreprinderii;
 · inzestrarea cu energie mecanică –exprimă capacitatea energetică a
intreprinderii in calcul la un lucrător mediu anual;
Resursele energetice ale unei întreprinderi includ maşinile
agricole, mijloacele de transport, motoarele şi instalaţiile electrice,
animalele de tracţiune ş.a., iar capacitatea lor totală se exprimă in cai
– putere.
 · asigurarea cu energie electrică – exprimă cantitatea de energie
electrică folosită in scopuri productive in calcul la o unitate de
suprafaţă agricolă sau arabilă, suprafața productiva a întreprinderii ;
 · inzestrarea muncii cu energie electrică – reprezintă cantitatea de
energie electrică folosită în scopuri productive în calcul la un lucrător
mediu anual;
 · coeficientul asigurării intreprinderii cu mijloace fixe de producţie –
reprezintă raportul procentual dintre disponibilitatea de mijloace fixe
de producţie şi necesităţile normative.
 Starea şi circulaţia mijloacelor fixe de producţie poate fi exprimată prin
următorii indicatori

 · coeficientulde reînnoire a mijloacelor fixe de producţie – se

determină prin raportarea mijloacelor fixe de producţie noi
cumpărate, construite sau primite pe parcursul perioadei la valoarea
mijloacelor fixe de producţie existente la finele perioadei;
 · coeficientul scoaterii din uz a mijloacelor fixe de producţie - se
determină prin raportarea valorii mijloacelor fixe scoase din uz în
perioada dată la valoarea mijloacelor fixe de producţie la începutul
perioadei;
 · coeficientul lichidării mijloacelor fixe de producţie – se determină prin
raportarea valorii mijloacelor fixe de producţie lichidate (din cauza uzurii) la
valoarea mijloacelor fixe de producţie la începutul perioadei;
 · coeficientul uzurii mijloacelor fixe de producţie - se determină prin raportarea
sumei uzurii calculate a mijloacelor fixe de producţie la începutul sau sfârşitul
perioadei la valoarea mijloacelor fixe de producţie la începutul sau sfârşitul
perioadei. La calcularea acestui coeficient se iau în consideraţie numai acele
obiecte ale mijloacelor fixe, cărora li se calculează uzura;
 · coeficientul utilităţii (validităţii) mijloacelor fixe de producţie– se calculează
prin raportarea valorii de bilanţ a mijloacelor fixe de producţie la începutul sau
sfârşitul perioadei la valoarea iniţială a mijloacelor fixe de producţie;
 La analiza proporţiilor existente între diferite grupe de mijloace fixe se
determină indicatorii
 · coeficientul compoziţiei tehnice a întreprinderii – reprezintă
raportul dintre valoarea medie anuală a mijloacelor fixe de
producţie cu destinaţie agricolă şi valoarea medie anuală a activelor
curente;
 · componenţa tehnologică a mijloacelor fixe – reprezintă raportul
dintre valoarea maşinilor, utilajelor, instalaţiilor de transmisie şi
valoarea medie anuală a mijloacelor fixe de producţie cu destinaţie
agricolă.
5.4. Estimarea eficienţei economice a utilizării mijloacelor fixe

 Eficienţa economică a utilizării mijloacelor fixe de producţie exprimă

gradul de influenţă a acestora la sporirea volumului de producţie,
productivităţii muncii şi a veniturilor intreprinderii.
Principalii indicatori care caracterizează eficienţa economică a folosirii
mijloacelor fixe de producţie sunt:
 Randamentul mijloacelor fixe de producţie,
 Capacitatea mijloacelor fixe de producţie,
 Rentabilitatea mijloacelor fixe de producţie,
 termenul de recuperare a mijloacelor fixe de producţie.
 Randamentul mijloacelor fixe exprimă producţia globală, marfă
sau venitul din vanzări obţinute de intreprindere la fiecare leu al valorii
medii anuale a mijloacelor fixe din activitatea de bază şi este un
indicator reprezentativ al eficienţei cu care se gestionează mijloacele
fixe de producţie de către intreprindere.
Capacitatea mijloacelor fixe este indicatorul invers randamentului
şi exprimă valoarea mijloacelor fixe de producţie care revine la fiecare
leu de producţie globală, producţie marfă sau venit din vanzări obţinute
de intreprindere.
 Rentabilitatea mijloacelor fixe de producţie exprimă profitul
obţinut la fiecare leu de mijloace fixe de producţie şi reprezintă
raportul procentual al profitului brut la valoarea medie anuală a
mijloacelor fixe de producţie.
Termenul de recuperare a mijloacelor fixe de producţie
exprimă perioada în care mijloacele fixe de producţie ale
intreprinderii se recuperează completamente din contul profitului
şi se determină prin raportarea valorii medii anuale a mijloacelor
fixe de producţie la profitul brut, obţinut în anul de referinţă.
 5.5. Căile de sporire a eficienţei economice a utilizării mijloacelor fixe

Eficienţa utilizării mijloacelor fixe depinde de mai mulţi factori, care pot fi grupaţi in
factori externi şi interni.
La factorii externi se referă:
 situaţia economică generală,
 particularităţile legislaţiei fiscale,
 condiţiile de obţinere a creditelor bancare şi mărimea dobanzilor pentru
creditele oferite de bănci,
 nivelul preţurilor la maşini, utilaje, mijloace de transport şi alte
obiecte de mijloace fixe care se achiziţionează din exterior, precum şi la
materialele necesare pentru construcţia unor obiecte,
 posibilităţile de participare in diverse proiecte investiţionale etc.
 La factorii interni, care influenţează asupra eficienţei utilizării
mijloacelor fixe de către intreprindere, se referă:
 specializarea intreprinderii,
 tehnologiile de producţie aplicate,
 Structura mijloacelor fixe,
 asigurarea şi inzestrarea cu mijloace fixe,
 gradul de uzură a mijloacelor fixe,
 sistemul de relaţii care s-au stabilit in cadrul intreprinderii şi care
vizează direct atitudinea faţă de mijloacele fixe,
 nivelul organizării muncii ş.a.