Analiza performanţelor întreprinderii pe baza

rentabilităţii – partea a II-a

1. Contul de profit şi pierdere – sursă de informaţii pentru analiza performanţelor întreprinderii
2. Analiza structurală a rezultatelor
3. Analiza profitului aferent cifrei de afaceri
4. Analiza factorială a profitului pe produs
5. Analiza ratelor de rentabilitate
5. Analiza cost – volum – profit. Analiza pragului de rentabilitate

5. Analiza ratelor de rentabilitate

Rata de rentabilitate reprezintă un raport între un indicator de rezultate (profit sau pierdere) şi un
indicator care reflectă un flux de activitate (cifra de afaceri netă, resurse consumate etc.) sau un „stoc“
(capital propriu, active totale etc). Principalele rate de rentabilitate operaţionale în analiza financiară a firmei
sunt: rata rentabilităţii comerciale, rata rentabilităţii resurselor consumate, rata rentabilităţii economice şi
rata rentabilităţii financiare. Aceste rate de rentabilitate au valenţe informaţionale diferite şi oglindesc
multiplele laturi ale activităţii economico-financiare ale firmei.

5.1. Analiza ratei rentabilităţii comerciale

Rata rentabilităţii comerciale exprimă eficienţa activităţii comerciale a întreprinderii, asigurând
legătura dintre profitul şi cifra de afaceri netă. În literatura de specialitate există mai multe moduri de calcul
al acestei rate de rentabilitate, dar cele mai utilizate sunt următoarele:
P
a) Rcom   100
CA

M
b) R M  b  100
b CA

P
c) Rcn  n  100
CA

unde:
Rcom – rata rentabilităţii comerciale;
R cn – rata rentabilităţii comerciale nete (în engl. Return on sales – ROS);
R M b – rata marjei brute din vânzări;
CA – cifra de afaceri netă;
P
– profit aferent cifrei de afaceri nete;
Mb – marja brută faţă de costul bunurilor vândute (sau rezultatul brut aferent cifrei de afaceri din Nota
explicativă 4 Analiza rezultatului din exploatare);
Pn – profit net.

În cazul întreprinderilor mari româneşti se recomandă, prin legislaţia actuală din domeniul
contabilităţii, calcularea şi prezentarea în cadrul notelor explicative ale situaţiilor financiare a anumitor
indicatori care reflectă performanţele economico-financiare ale acestora, printre care şi rata marjei brute din
vânzări.
Principala limită a acestor rate de rentabilitate în caracterizarea performanţei la nivel microeconomic este
generată de faptul că se calculează pe baza profitului contabil, deci va fi influenţată semnificativ de politicile şi

1
practicile contabile utilizate de întreprindere (metoda de amortizare a activelor fixe, metoda de evaluare a
stocurilor, politica de constituire a provizioanelor, etc.).
Analiza factorială a ratei rentabilităţii comerciale (Pr/CA), calculată pe baza formulei a), se poate
efectua pe baza modelelor:

 q vi  p  q  c  q c 
I. Rcom  i vi i
 100  1  vi i   100
 q vi  p   qvi  pi 
i  

g r
i c
II. Rcom  i ; r  pi  ci  100
ci
100 pi
unde:
gi – structura cifrei de afaceri nete pe produse sau activităţi;
rc
i – rata rentabilităţii comerciale pe tipuri de produse sau activităţi.

Conform modelului I, sistemul de factori este următorul:

gi = structura cifrei de afaceri nete pe produse sau activităţi

R pi = preţul de vânzare pe produs fără TVA

com
ci = costul complet unitar

În cazul modelului II, sistemul de factori se prezintă astfel:

gi = structura cifrei de afaceri nete pe produse sau activităţi

R
com = rata rentabilităţii comerciale pe tipuri de produse sau activităţi

Pentru stabilirea influenţelor factorilor se aplică metoda substituirilor în lanţ.

Rata marjei brute din vânzări reflectă ponderea marjei brute din vânzări în cadrul cifrei de afaceri
nete. Această rată de rentabilitate reflectă politica comercială a întreprinderii şi capacitatea acesteia de a
controla costurile de producţie. Nivelul marjei de profit depinde de natura activităţii, dimensiunea,
capacitatea tehnică şi performanţele acesteia, cota de piaţă deţinută, mediul concurenţial naţional şi
internaţional etc. Pentru analiza de tip factorial se pot utiliza următoarele două modele de analiză a ratei
marjei brute din vânzări:

Mb  q vi  p i   q vi  c pi  q vi  c pi
I) R Mb  CA 100  100  (1  ) 100
 q vi  p i  q vi  p i

 g i  rc v
II) R Mb  Mb 100  i
CA 100
unde:
gi – structura cifrei de afaceri nete pe produse;
rc – rata marjei brute pe produse.
vi

Potrivit modelului I, nivelul ratei rentabilităţii comerciale este influenţat de structura producţiei
vândute, preţul mediu de vânzare (exclusiv TVA) şi costul de producţie unitar.
Majorarea ratei marjei brute din vânzări semnifică îmbunătăţirea eficienţei activităţii comerciale a
întreprinderii şi întărirea controlului costurilor aferente vânzărilor, deci un semnal pozitiv pentru investitori.
Totuşi, această situaţie poate fi una conjuncturală, deci se impune extinderea orizontului de analiză şi
2
corelarea concluziilor acestei analize cu informaţii privind dinamica altor rate de rentabilitate la nivelul
întreprinderii.
Modelul II de analiză a ratei marjei brute din vânzări reflectă acţiunea a doi factori importanţi:
structura producţiei vândute şi rata marjei brute pe produs. În condiţii normale, structura cifrei de afaceri pe
produse nu poate fi modificată decât ca efect al variaţiei raportului cerere/ofertă de produse pe piaţă, dar
întreprinderea poate lua măsuri pentru creşterea marjei de profit la nivel de produs prin diminuarea
rezonabilă a costurilor de producţie şi întărirea poziţiei sale concurenţiale pe piaţă.
Literatura şi practica internaţională în domeniul analizei financiare recomandă un nivel minim
standard al marjei de profit de 3-7%. Dacă pentru companiile din ţările dezvoltate acest standard al
rentabilităţii comerciale este valabil, în cazul întreprinderilor româneşti (similar altor economii cu inflaţie
ridicată) se înregistrează valori foarte mari ale acestui indicator şi ale altor rate de rentabilitate.
Rata rentabilităţii comerciale nete (în engl. Return on Sales – ROS) reprezintă un indicator
întâlnit în majoritatea lucrărilor din literatura străină. Avantajul acestei rate este că poate fi stabilită pe baza
informaţiilor din cadrul Contului de profit şi pierdere, fiind uşor de calculat de către cei care nu au acces la
date din contabilitatea de gestiune a întreprinderii. Totuşi, rata rentabilităţii comerciale nete are o valoare
informaţională limitată pentru că profitul net poate fi influenţat şi de rezultatul din alte operaţiuni decât
vânzările, respectiv rezultatul financiar, rezultatul extraordinar, precum şi de politica fiscală a întreprinderii.
Statisticile1 privind firmele americane demonstrează că valoarea acestei rate financiare variază
extrem de mult, de la 2,9% în industria textilă la 10,5% în domeniul public al utilităţilor. În plus, rata
rentabilităţii comerciale nete şi viteza de rotaţie a activelor totale (în engl. Asset turnover), care ambele
reprezintă determinanţi ai ratei rentabilităţii financiare (conform sistemului Du Pont), tind să varieze în sens
invers. Astfel, companiile (de exemplu supermarket-uri) care au un nivel ridicat al vitezei de rotaţie a
activelor au, de regulă, o marjă redusă a profitului, iar întreprinderi (de exemplu cele productive) cu o marjă
ridicată a profitului tind să înregistreze o rotaţie scăzută a activelor.
În România, studiile2 practice realizate asupra întreprinderilor cotate pe piaţa de capital demonstrează
că rata rentabilităţii comerciale nete (calculată ca raport între profitul net al exerciţiului şi cifra de afaceri) a
înregistrat cele mai moderate niveluri mediane de 0,74%-4,84% în perioada 1996-2000, ceea ce confirmă că
această rată de rentabilitate este cel mai puţin afectată de inflaţie, ca urmare a preluării simultane a efectului
inflaţiei atât asupra profitului, cât şi asupra cifrei de afaceri. Datorită variabilităţii sale mai scăzute
comparativ cu alte rate de rentabilitate, acest indicator al performanţei întreprinderii este preferat de
investitorii de pe piaţa de capital românească.
Analiştii financiari recunosc relevanţa informaţională a ratei rentabilităţii comerciale nete, dar pentru
obţinerea de informaţii pertinente şi relevante privind performanţa firmei, se impune studierea trendului
acestei rate financiare pe o perioadă de 3-5 ani comparativ cu rata medie la nivelul sectorului de activitate şi
a ratei rentabilităţii întreprinderilor similare. De asemenea, este necesară analiza corelată a unui sistem
complex de rate de rentabilitate: rata rentabilităţii economice, rata rentabilităţii financiare, rata rentabilităţii
resurselor consumate etc.

5.2. Analiza ratei rentabilităţii resurselor consumate

Rata rentabilităţii resurselor consumate, denumită şi rata rentabilităţii costurilor, reflectă corelaţia
dintre profitul aferent cifrei de afaceri şi costurile totale aferente vânzărilor.
În literatura de specialitate există opinii potrivit cărora nivelul optim al ratei rentabilităţii costurilor se
situează în intervalul 9%-15%3.
Având în vedere raportarea la activitatea de exploatare, rata rentabilităţii resurselor consumate (Rrc) se
poate calcula astfel:
RE
R rc   100 ,
Che
unde
RE – rezultatul exploatării;
1
R.C. Higgins, Analysis for Financial Management, Business One Irwin, 1992.
2
C. Vasilescu, Analiza corelaţiilor dintre activitatea financiară a firmei şi piaţa de capital, teză de doctorat, ASE, Bucureşti,
2003.
3
V. Robu, N. Georgescu, Analiză economico-financiară, Editura Omnia Uni, Braşov, 2000, pag. 221.
3
 Che – cheltuieli de exploatare.

În acest caz, este pusă în discuţie, în special, încorporarea veniturilor din cedarea de active (ct.758) în
veniturile din exploatare, conform reglementărilor contabile în vigoare, respectiv a cheltuielilor aferente
cedării de active (ct.658) în cheltuielile de exploatare. Aceste elemente nu sunt, pe de-o parte, aferente
vânzărilor de bunuri şi, pe de altă parte, nu participă la formarea costurilor de producţie. Înregistrarea
stocurilor de produse finite şi imobilizate la cost de producţie nu deformează rezultatul exploatării.
Prin urmare, varianta agreată de calcul al ratei rentabilităţii resurselor consumate este:
P
R rc   100 ,
Ch
unde:
Pr – profit aferent cifrei de afaceri;
Ch – cheltuieli aferente cifrei de afaceri.

Modelul de analiză factorială a ratei rentabilităţii resurselor consumate va fi:

R rc 
 qv  p   qv  c
i i i i
  qvi  pi 
100    1 100
 qv  ci i
  qv  c
 i i


Conform modelului, factorii ce influenţează rata rentabilităţii costurilor sunt:
 structura cifrei de afaceri pe produse (g);
 costurile complete unitare (c);
 preturile de vânzare (p), exclusiv TVA.

Metodologia de analiză factorială şi de detreminare a influenţelor se prezintă astfel:

Δ Rrc = Rrc 1 - Rrc0
1. Influenţa modificării structurii producţiei vândute:

  qvi1  pi 0    qvi 0  pi 0 
g    1 100    1 100 = Rrc’ - Rrc0
  qv  c    qv  c 
 i1 i0   i0 i0 

2. Influenţa modificării costurilor complete unitare:

  qvi1  pi 0    qvi1  pi 0 
c    1 100    1 100 = Rrc” - Rrc’
  qv  c    qv  c 
 i1 i1   i1 i0 

3. Influenţa modificării preţurilor de vânzare:

  qvi1  pi1    qvi1  pi 0 

p    1 100    1  100 = Rrc 1 - Rrc”
  qv  c    qv  c 
 i1 i1   i1 i1 

4
 5.3. Analiza ratei rentabilităţii economice
Una dintre cele mai importante rate de rentabilitate, rata rentabilităţii economice, pune în evidenţă
performanţele utilizării activului total al unei întreprinderi, respectiv a capitalului investit pentru obţinerea acestor
performanţe.
Literatura de specialitate oferă mai multe modalităţi de calcul pentru rata rentabilităţii economice (Re):
Rezultatul exploatării ( RE )
Re   100
Active din exploatare ( Ae)

sau
Excedent brut al exploatării ( EBE )
Re   100
Active totale ( At )

sau
Pro fit brut
Re   100
At
Construirea ratei pe baza unui anumit rezultat determină o viziune specifică semnificaţiei rezultatului:
 utilizarea rezultatului exploatării va determina o rată independentă atât de politica fiscală şi de
structura capitalurilor (politica de finanţare), cât şi de fluxurile extraordinare;
 dacă rata rentabilităţii economice va fi construită pe baza excedentului brut al exploatării (EBE),
va fi independentă şi de politica privind amortizarea capitalului tehnic, pe lângă elementele
menţionate anterior;
 folosirea profitului brut este utilă managerilor întreprinderii şi va determina un nivel mai ridicat al
ratei, în măsura în care celelalte două activităţi (financiară şi extraordinară) aduc profit; această
variantă este mai puţin utilizată.

În teoria şi practica internaţională, această rată este cunoscută sub forma:

EBIT
ROA 
TA
unde:
ROA – rata rentabilităţii economice (return on assets);
EBIT – rezultatul înainte de impozitare şi dobânzi (earnings before interests and taxes);
TA – total active (total assets).
Utilizatorii informaţiilor oferite de această rată sunt furnizorii de capital. Creditorii financiari, de
exemplu, sunt cei mai interesaţi de rentabilitatea întreprinderii înainte de scăderea dobânzii.
Deci, pentru o corectă informare a tuturor celor interesaţi de performanţele obţinute prin utilizarea
capitalului angajat de o firmă, se pot folosi ratele:
Rezultat înainte de impozit şi dobânda
I. R   100
e

Active totale
sau

Rezultat înainte de impozit şi dobânda

II. R   100
e

Capital investit

unde:
Capital investit = Capital propriu + Datorii financiare
A doua formă a Re este utilă analizei rentabilităţii financiare pe baza pârghiei financiare (vezi analiza
ratei rentabilităţii financiare).
Analiza factorială a ratei rentabilităţii economice evidenţiază acţiunea unor factori complecşi.
Vom considera rata rentabilităţii economice:

5
 P
Re   100 ,
At
unde:
P – rezultatul înainte de impozit şi dobândă.
Pentru analiza factorială pot fi folosite modele precum:

P CA P
I. R   100    100
e

At At CA

P
 100
P
Re   100  CA
II. At 1 1

CA CA
Ai Ac

În cazul utilizării modelului I, rata rentabilităţii economice combină efectul vitezei de rotaţie a
 CA   P 
activului total, exprimată ca număr de rotaţii   , cu efectul ratei rentabilităţii comerciale  100  :
 At   CA 

CA
At
Recon g (structura vânzărilor)
P
 100
CA p (preţul unitar de vânzare)

c (costurile complete unitare)

Cele două rate componente acţionează diferit asupra ratei rentabilităţii economice, în funcţie de natura
activităţii întreprinderii şi de strategia urmată. Astfel, în industrie, firmele realizează rate de rentabilitate
economică ridicate pe seama unor cote de profit mai mari şi nu printr-o rotaţie mai rapidă a activelor.
Întreprinderile din sfera comerţului operează cu marje de profit mai reduse, dar beneficiază de o rotaţie mai
accelerată a activelor.
O strategie de menţinere a poziţiei concurenţiale pe piaţă determină uneori un rabat de la marje
ridicate de profit, iar alteori, utilizarea unor tehnologii avansate, fapt care conduce la o încetinire a rotaţiei
activelor.
Rata rentabilităţii economice se analizează factorial, la nivelul factorilor direcţi, astfel:
1. Influenţa vitezei de rotaţie a activului total:

CA  CA1 CA0  P0
Δ    100
At  At1 At 0  CA0

2. Influenţa ratei rentabilităţii comerciale:

P CA1  P1 P 
Δ     0   100
CA At1  CA1 CA0 

Analiza rentabilităţii economice poate fi aprofundată prin descompunerea activului în elementele

componente (At = Ai + Ac).
În acest, caz se foloseşte modelul II:

6
 P
 100
Recon  CA
1 1 ,

CA CA
Ai Ac
unde:
P
 100 = Rcom
CA
Sistemul de factori este:

CA
Ai

Recon CA
Ac
g
Rcom p
c

Metodologia de analiză factorială conform acestui model presupune influenţa:

1. Randamentului activelor imobilizate:

Rcom 0
 Recon 0
1 1

CA1 CA0
Ai1 Ac0

2. Rotaţiei activelor circulante:

Rcom 0 Rcom 0

1 1 1 1
 
CA1 CA1 CA1 CA0
Ai1 Ac1 Ai1 Ac 0

3. Ratei rentabilităţii comerciale:

Rcom 1  Rcom 0 1 1 At
, unde   1  VR1
1 1 CA1 CA1 CA1
 (viteza de rotaţie a activului total, exprimată ca durată)
CA1 CA1 Ai1 Ac1
Ai1 Ac1
din care:
3.1. datorită modificării structurii vânzărilor:
'
Rcom  Rcom 0  qv1c 0 
, unde Rcom '  1    100
VR1  qv1 p 0 
3.2. datorită preţurilor de vânzare:
7
 '
Rcom ' '  Rcom
, unde
VR1
 qv1 c 0 
Rcom"  
1  

 qv1 p1 

3.3. datorită costurilor de producţie:

Rcom1  Rcom"
VR1
Acest model evidenţiază căile de creştere a rentabilităţii economice, şi anume:
 accelerarea rotaţiei activelor circulante;
 îmbunătăţirea randamentului activelor imobilizate, prin utilizarea intensivă a acestora, dar şi ţinând
seama de performanţele acestora;
 adaptarea politicilor comerciale, în vederea creşterii eficienţei vânzărilor.
Importanţa ratei rentabilităţii economice este determinată şi de poziţia ei în sistemul de factori ce
influenţează nivelul ratei rentabilităţii financiare.
Astfel :
Pn Vt At Pn
Rf   100     100
Kp At Kp Vt

unde:
Vt Pn Pn Pn
  100   100 , 100 – rata rentabilităţii economice, construită pe baza profitului net
At Vt At At

Prin urmare, creşterea interesului investitorilor depinde de doi factori:

 rata rentabilităţii economice;
 At 
 structura financiară   .
 Kp 
Nivelul rentabilităţii economice trebuie să permită remunerarea acţionarilor şi creditorilor, în
concordanţă cu riscul asumat investind în întreprindere sau acordându-i împrumuturi.

5.4. Analiza ratei rentabilităţii financiare

Rata rentabilităţii financiare (ROE = return on equity) reprezintă unul dintre indicatorii majori urmăriţi
de investitori şi de management. Cu ajutorul acestei rate, investitorii pot aprecia în ce măsură investiţia lor
este rentabilă sau nu. În cazul în care rata rentabilităţii financiare este mai mare decât costul capitalului
propriu, atunci, prin activitatea desfăşurată, firma creează o valoare suplimentară pentru acţionari.
Rata rentabilităţii financiare se determină astfel:
Profit net  Pn 
Rata rentabilit ăţii financiare  100
Capital propriu  Kp 

Se recomandă folosirea la numitor a capitalului propriu mediu calculat după cum urmează:
K p  C p iniţial  Nr . acţiuni emis în cursul anului 

Nr . de luni de la data emiterii până la sf . anului

 Val . de emisie  
12

 Nr . acţiuni răscumpărate î n cursul anului  Val . de răscumpărare 

Nr . de luni de la data răscumpărării până la sf . anului


12

8
 Analiza acestei rate se poate face pe baza sistemului DU PONT, şi anume:
Pn Vt At Pn
Rf   100     100
Kp At Kp Vt

Vt / At – viteza de rotaţie a activelor totale

At / Kp – factorul de multiplicare a capitalului propriu mediu sau braţul pârghiei financiare.
Pn / Vt – profitul net la 1 leu venituri.

Vt

At
Pn At
 
Kp Kp
Pn

Vt
Managerii au posibilitatea să acţioneze asupra ratei rentabilităţii financiare prin urmărirea şi
influenţarea:
1) vânzărilor generate de utilizarea activelor;
2) modului de finanţare a activelor din capitalul propriu şi datorii;
3) rentabilităţii nete a veniturilor.
Atunci când analizăm viteza de rotaţie a activelor, trebuie să ţinem cont şi de sectorul în care îşi
desfăşoară activitatea societatea. Cu cât acest indicator are o valoare mai mare, cu atât eficienţa utilizării
activelor totale este mai bună.
Aparent, cu cât factorul de multiplicare a capitalului propriu este mai mare, cu atât rata rentabilităţii
financiare este mai ridicată, dar trebuie să ţinem cont, totodată, că acest indicator arată şi gradul de
îndatorare. Şi este cunoscut că orice societate cu grad de îndatorare mare este riscantă. Stabilirea unei valori
optime a factorului de multiplicare reprezintă de fapt o „luptă“ (un arbitraj) permanentă între profiturile şi
costurile pe care le implică datoriile financiare.
Totodată, trebuie subliniat că acest indicator este influenţat şi de sectorul unde îşi desfăşoară societatea
activitatea şi de activele pe care le deţine aceasta. În general, societăţile care au un flux de numerar din
activitatea de exploatare constant şi cu un grad mare de previzionare pot opera cu un factor de multiplicare a
capitalului propriu mai mare decât societăţile care îşi desfăşoară activitatea într-un sector cu un grad de risc
mai mare. Putem spune că şi băncile comerciale care dispun de un portofoliu de active diversificat pot opera
cu un factor de multiplicare a capitalului propriu mai mare. O dată cu analiza acestui indicator, trebui
urmăriţi şi alţi indicatori, cum ar fi: rata lichidităţii curente, rata lichidităţii imediate, rata de acoperire a
dobânzilor.
Profitul net la un leu venituri arată capacitatea firmei de a practica o politică de preţuri eficientă şi,
totodată, abilitatea firmei de a controla costurile.
Acest indicator trebuie şi el interpretat în funcţie de sectorul de activitate, de natura produselor
comercializate şi de strategia aplicată de firmă.
S-a constatat că societăţile care au un profit net la un leu vânzări mare au o rată a rentabilităţii
economice (Pnet/At) mică şi invers. Aceasta se datorează, de exemplu în cazul firmelor din comerţ,
practicării unui adaos comercial ridicat care, deşi majorează profitul net la 1 leu vânzări, are un efect mult
mai pronunţat asupra vitezei de rotaţie a activelor, încetinind-o.
O altă variantă a abordării ratei rentabilităţii financiare pe baza sistemului DU PONT poate fi:
Profit net Activ total Profit net
Rf   100    100 ,
Capital propriu Capital propriu Activ total

unde:

9
 Profit net Cifra afaceri Profit net
 100    100 , reprezentând o formă a ratei rentabilităţii
Activ total Activ total Cifra afaceri
Activ total
economice, iar Capital propriu pârghia financiară.

At
Kp
Pn CA
Kp At
Pn
At
Pn
CA

Prin urmare, creşterea interesului investitorilor depinde de doi factori:

- rata rentabilităţii economice a activului;
- gradul de îndatorare a firmei.
Nivelul rentabilităţii economice trebuie să permită remunerarea acţionarilor şi creditorilor, în
concordanţă cu riscul asumat, investind în întreprindere sau acordându-i împrumuturi.
Sistemul de rate ce determină rentabilitatea financiară demonstrează faptul că o anumită situaţie este
determinată de un ansamblu de factori şi nu de acţiunea independentă a rotaţiei activelor, a asumării riscului
financiar sau a marjei de profit practicată.
Legat de rolul pârghiei financiare asupra nivelului de rentabilitate financiară, putem delimita două
cazuri:
1. Cazul „risc – profit“: firma obţine performanţe economice excedentare costului îndatorării, ceea ce
majorează remunerarea acţionarilor firmei, pe măsura creşterii pârghiei financiare(Rf > Re).
2. Cazul „risc – pierdere“: atragerea creditelor măreşte nivelul pârghiei financiare, dar nu generează o
rentabilitate economică a activelor care să depăşească rata dobânzii, astfel că rentabilitatea financiară este
inferioară celei economice (Rf < Re).
Rata rentabilităţii financiare este un indicator important care trebuie interpretat cu anumite limite care
sunt impuse de: perioada de analiză, riscurile pe care şi le asumă societatea, valoarea contabilă a capitalului
propriu.
Perioada de analiză se referă la faptul că datele după care se calculează se focalizează asupra unei
singure perioade, de exemplu o societate încearcă să lanseze o gamă de produse noi cea ce va duce la
costuri de lansare mari ale producţiei şi atunci valoarea ratei de rentabilitate financiară iniţial va fi în
scădere. Acest lucru nu demonstrează o performanţă financiară proastă, ci reflectă faptul că în calculul
acesteia s-a avut în vedere doar profitul aferent unui exerciţiu financiar (unei singure perioade de timp).
Riscurile pe care şi le asumă societatea. Valoarea pe care o are rata rentabilităţii financiare nu reflectă
şi riscurile pe care le are societatea pentru a obţine o asemenea rată.
Valoarea contabilă a capitalului propriu este luată în calcul, şi nu valoarea sa de piaţă în funcţie de
cursul acţiunilor. În consecinţă, în cazul societăţilor cotate, chiar dacă rata rentabilităţii financiare poate fi o
unitate de măsură a performanţelor manageriale, s-ar putea să nu măsoare profitul pe care îl aduce investiţia
acţionarilor.
Rata rentabilităţii financiare oferă mai multe informaţii acţionarilor care investesc în societăţi care sunt
necotate la bursă şi deci necunoscute publicului. O dată ce aceste societăţi sunt cotate la bursă şi devin
cunoscute publicului, pentru acţionari, posibilitatea de a obţine profituri mari din investiţia lor se contopeşte
cu informaţiile privind cursul acţiunilor.
Rf = Rf1 - Rf0
10
 1. Influenţa vitezei de rotaţie a activelor totale:

Vt Vt At Pn0 Vt At Pn0
  1  0   100  0  0   100
At At1 Cp 0 Vt 0 At 0 Cp0 Vt 0

2. Influenţa factorului de multiplicare a capitalului propriu:

At Vt1 At1 Pn0 Vt At Pn

     100  1  0  0  100
Kp At1 Kp1 Vt 0 At1 Kp 0 Vt 0

3. Influenţa profitului net la 1 leu venituri totale:

Pn Vt1 At Pn1 Vt At Pn0

   1   100  1  1   100
Vt At1 Kp1 Vt1 At1 Kp1 Vt 0

6. Analiza cost – volum – profit. Analiza pragului de rentabilitate

Analiza cost – volum – profit este o metodă de analiză a riscului, fiind cunoscută în literatura de
specialitate şi sub denumirea de analiza pragului de rentabilitate sau analiza riscului de exploatare.
Pragul de rentabilitate sau punctul critic reflectă acea dimensiune a activităţii la care veniturile din
vânzarea bunurilor produse, mărfurilor, lucrărilor, serviciilor sunt egale cu cheltuielile fixe plus cheltuielile
variabile, rezultatul fiind nul.
Analiza cost – volum – profit măsoară flexibilitatea unei întreprinderi în raport cu mutaţiile
economico-financiare şi sociale care se pot manifesta pe parcursul activităţii sale cu caracteristicile mediului
extern de afaceri (creşterea preţurilor combustibililor, concurenţa, progresul tehnic, climatul social din
întreprindere etc.).
Analiza pragului de rentabilitate este utilă în faza de investire, în întocmirea planurilor de afaceri sau
în activitatea de diagnosticare.
În raport cu volumul de activitate, cheltuielile întreprinderii sunt împărţite în variabile şi fixe.
Dinamica fiecărei categorii de cheltuieli acţionează în mod diferit asupra rezultatelor firmei şi presupune
acţiunea unor factori diferiţi, ce pot favoriza sau nu nivelul rezultatelor în viitor.
Astfel, realizarea unor investiţii va majora suma cheltuielilor fixe, însă acestea vor participa la
obţinerea rezultatelor pe termen lung, în măsura în care au performanţe tehnico-productive ridicate.
Cheltuielile variabile depind de volumul de activitate, însă ele pot fi majorate de creşterea preţurilor de
achiziţie a resurselor materiale, de creşterea salariilor, de alocarea cantitativă a resurselor, aspecte ce se
răsfrâng asupra costului variabil.
Metodologia de calcul şi analiză a pragului de rentabilitate ţine seama de împărţirea cheltuielilor în
variabile şi fixe şi este diferită în funcţie de caracterul omogen sau eterogen al producţiei.

6.1. Analiza pragului de rentabilitate pe produs

În cazul întreprinderilor ce produc un singur sortiment sau produse omogene din punctul de vedere al
exprimării în unităţi fizice (m, t, buc., etc.), pragul de rentabilitate se calculează pe baza relaţiilor:
CA = Cht , respectiv q × p = q × cv + Chf
unde:
CA – cifra de afaceri; Cht – cheltuieli totale;
q – volumul fizic al vânzărilor; p –preţ vânzare; Chf – suma cheltuielilor fixe.
Din egalitatea de mai sus rezultă că volumul producţiei în punctul critic va fi:
Chf
q CR  , unde: p – cv – marja brută unitară asupra costului variabil (mbv).
p  cv

11
 Pragul de rentabilitate se înregistrează atunci când marja brută totală faţă de costurile variabile (Mbv)
este egală cu suma totală a cheltuielilor fixe.
Mbv = qv × mbv
Grafic, corelaţia dintre cheltuielile fixe şi marja brută totală asupra costului variabil se prezintă astfel:

Mbv
Chf
Mbv
+ Chf
-

qCR qmax
Reprezentarea pragului de rentabilitate

Indicatorii cu ajutorul cărora se analizează corelaţia cost – volum – profit la nivel de produs sunt:
• volumul critic al producţiei (qCR):
Chf
q CR 
p  cv

• cifra de afaceri critică (CACR):

CACR = qCR × p
• gradul critic de utilizare a capacităţii producţiei (gCR):
qCR
g CR  100 ,
qmax
unde: qmax – capacitatea de producţie exprimată în unităţi fizice;
• perioada critică (TCR):
CACR
TCR 
CA ,
T
CA
unde: – cifra de afaceri medie pe unitatea de timp (zi, lună, an);
T
• volumul producţiei vândute pentru obţinerea unui profit estimat ca sumă globală (P):
Chf  P
qP 
p  cv
• volumul producţiei vândute pentru obţinerea unui profit estimat pe unitatea de produs (pru’):
Chf
q'  ,
p  cv  pru '
unde: pru’   0; mbv 
• profitul maxim (Pmax):
Pmax = qmax (p – cv) – CF

Aplicaţie:
Întreprinderea Y, care produce şi comercializează articole de papetărie, înregistrează următoarea
situaţie la nivelul unui produs, A:
Chf = 16 mil. lei;
p = 5.000 lei/buc.;

12
 cv = 3.000 lei/buc.;
CA = 63 mil. lei;
T = 360 zile;
qmax = 40.000 buc.;
Pestimat = 25 mil. lei.
Analiza cost – volum – profit, prin utilizarea indicatorilor de mai sus, a dus la obţinerea următoarelor
rezultate:
• qCR = 8.000 buc.;
• CACR = 40 mil. lei;
• GCR = 20%;
• TCR = 228 zile;
• qP = 20500 buc.;
• Pmax = 64 mil. lei.
Prin urmare, profitul este nul la un volum al producţiei de 8.000 bucăţi, respectiv la o cifră de afaceri
de 40 mil. lei, gradul de utilizare a capacităţii de producţie fiind de 20%. Firma atinge pragul de rentabilitate
în a 228-a zi de activitate din an, respectiv în prima decadă a lunii octombrie. Pentru a obţine un profit de 25
mil. lei, trebuie să producă 12.500 bucăţi peste volumul critic al producţiei, iar profitul maxim, fără a realiza
investiţii suplimentare, este de 64 mil. lei.

6.2. Analiza pragului de rentabilitate la nivelul întreprinderii

Pentru o producţie eterogenă, respectiv la nivelul unei producţii diversificate, pragul de rentabilitate se
măsoară pe baza unor indicatori asemănători, dar în expresie valorică:
• cifra de afaceri critică (CACR):

Chf
CACR 
Chv
1
CA
unde:
Chv
– cheltuieli variabile la 1 leu cifră de afaceri;
CA
• gradul de utilizare a capacităţii de producţie în punctul critic (GCR):

CACR
GCR  100,
Qmax
unde:
Qmax – capacitatea de producţie exprimată în unităţi valorice;

• perioada critică (PCR):

CACR
TCR 
CA
T
Indicatorii prezentaţi sunt calculaţi astfel în ipoteza linearităţii activităţii, fără a se ţine seama de
factorul sezonier.
În practică, firmele înregistrează adesea o sezonalitate a veniturilor, cifra de afaceri fiind diferită de la o
perioadă la alta în decursul unui exerciţiu financiar.
Astfel, pragul de rentabilitate se va stabili în funcţie de momentul în care marja brută asupra cheltuielilor
variabile cumulată acoperă cheltuielile fixe anuale.
Aplicaţie:

13
 O întreprindere fabrică un singur produs, înregistrând pe cele patru trimestre următoarele niveluri ale
indicatorilor:
Nr.
Indicatori I II III IV Total
crt.
1. Producţia vândută – buc.(qv) 1.000 2.000 3.000 4.000 10.000
2. Preţul de vânzare(pv) – lei 100 100 100 100 x
3. Costul variabil(cv) – lei 60 60 60 60 x
4. Cheltuieli fixe (Chf) – lei x x x x 200.000
5. Cifra de afaceri – lei 100.000 200.000 300.000 400.000 1.000.000
Marja brută asupra
cheltuielilor variabile (Mbv)
6. – lei 40.000 80.000 120.000 160.000 400.000
Marja brută asupra
cheltuielilor variabile
7. cumulata – lei 40.000 120.000 240.000 400.000 x
Producţia maximă (Qmax) –
8. buc 4.500 4.550 4.600 4.600 18.250
Numărul de zile pe trimestre
9. (T) 90 91 92 92 365

În condiţii de linearitate a activităţii:

200.000
CACR   500.000 lei
0,4
500.000
TCR   365  183 zile
1.000.000
Prin urmare, producţia critică are o valoare de 500.000 lei, care va fi atinsă în a 183-a zi, respectiv pe 2
iulie.
Ţinând seama de factorul sezonier, care afectează exclusiv volumul producţiei vândute, din datele din
tabel se observă că pragul de rentabilitate va fi atins în trimestrul III, marja brută asupra cheltuielilor
variabile cumulată depăşind în acest trimestru cheltuielile fixe. Astfel, cifra de afaceri critică pe trimestrul III
este de:
Chf neacoperite 80.000
CACRIII  p  100  200.000 lei
p  cv 40

unde:
Chf neacoperite = Chf – MbvII = 200.000 – 120.000 = 80.000 lei
CACRIII 200.000
TCRIII    61,3  61
CAIII 300.000 zile
T III 92
Pragul de rentabilitate va fi atins în a 61-a zi a trim. III, adică pe 30 august.
Considerarea factorului sezonier în calculul pragului de rentabilitate determină un decalaj în estimarea
perioadei critice de care factorii de decizie trebuie să ţină seama, deoarece rentabilitatea este o sursă proprie de
finanţare. Există o diferenţă de circa două luni între valorile obţinute prin cele două ipoteze, timp în care firma
este posibil să-şi finanţeze activitatea din surse atrase.
Valoarea producţiei critice nu se modifică în ipoteza sezonalităţii:
CACR = CAI + CAII + CACRIII= 100.000 + 200.000 + 200.000 = 500.000 lei

14
 6.3. Analiza riscului de exploatare şi financiar al firmei
Analiza pragului de rentabilitate este şi o metodă de evaluare a riscului de exploatare. La setul de
indicatori prezentaţi în subcapitolele anterioare se mai adaugă alţi doi indicatori:
1. Indicatorul de poziţie4(  ). Acest indicator se poate determina:
- în mărime absolută:   CA1  CACR
CA1  CACR
- în mărime relativă:  '  × 100
CACR
Indicatorul exprimă capacitatea întreprinderii de a se adapta la cerinţele pieţei. Cu cât valoarea acestuia este
mai mare, cu atât riscul de exploatare este mai redus, firma fiind capabilă să-şi adapteze oferta de produse la
cererea de pe piaţă.
2. Coeficientul de elasticitate (e). Indicatorul măsoară sensibilitatea rezultatelor obţinute de
întreprindere la dinamica volumului de activitate.
R
e R
CA
CA
Raportându-ne la pragul de rentabilitate, respectiv un volum de activitate pentru care rezultatul este
zero, coeficientul de elasticitate este:
R 1  R CR
R1 CA1
e 
CA 1  CA CR CA1  CA CR
CA 1
Prin urmare, coeficientul de elasticitate este dependent de nivelul de producţie vândut peste pragul de
rentabilitate. Cu cât volumul producţiei este mai mare peste producţia critică, cu atât valoarea coeficientului
de elasticitate este mai redusă, iar riscul de exploatare mai mic.
De exemplu:
Cazul a: CACR=100 u.m.; CA1 =110 u.m.
 e  11 şi  '  10%

Cazul b: CACR=100 u.m.; CA1 =120 u.m.

 e  6 şi  '  20%

Cazul c: CACR=100 u.m.; CA1 =150 u.m.

 e  3 şi  '  50%
Se observă că riscul de exploatare, respectiv coeficientul de elasticitate este cu atât mai redus, cu cât
cifra de afaceri realizată este mai mare faţă de pragul de rentabilitate, aceasta determinând şi o poziţie mai
confortabilă (  ' ) a firmei în raport cu cerinţele pieţei.
În cazul în care coeficientul de elasticitate este negativ, o valoare cât mai apropiată de zero reflectă un
risc de exploatare mai ridicat.
În situaţia în care o întreprindere utilizează credite pentru finanţarea activităţii de exploatare, riscul
global pe care îl determină nivelul de activitate trebuie să ţină seama şi de costul îndatorării. Folosirea
surselor atrase induce o variaţie a rezultatelor firmei, determinând un risc financiar, care se adaugă riscului
de exploatare.
Astfel, la un anumit nivel de activitate, dobânzile aferente creditelor utilizate sunt asimilate
cheltuielilor fixe.
Cu considerarea riscului financiar, cifra de afaceri critică globală (CACRG) se va calcula:
4
M. Niculescu, Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti, 1997, pag. 403.
15
 Chf  Dobânzi
CACRG 
Chv ,
1
CA

iar gradul critic global de utilizare a capacităţii de producţie (gCRG):

Chf  Dobânzi CACRG

g CRG  100  100
 Chv  Qmax
1    Qmax
 CA 

Profitul maxim în condiţiile îndatorării se determină astfel:

 
Prmax  Qmax  1  cv   Chf  Dobânzi 

Riscul global (din exploatare si financiar) poate fi măsurat în acelaşi mod ca şi în cazul riscului din
exploatare, şi anume:
a) pe baza indicatorului de poziţie:

- în mărime absolută:  G  CA1  CACRG

CA1  CACRG
- în mărime relativă:  'G   100
CACRG
b) pe baza coeficientului de elasticitate:
CA1
eG 
CA1  CACRG

Atât analiza pragului de rentabilitate, cât şi analiza riscului de exploatare şi financiar al firmei sunt
utile în activitatea decizională privind utilizarea potenţialului economico-financiar sau în deciziile privind
investiţiile, în elaborarea planurilor de afaceri, dar şi pentru informarea partenerilor de afaceri cu privire la
nivelul performanţelor firmei.

NOTĂ: Suportul de curs este preluat și adaptat din lucrarea „Analiză economico-financiar ă” coord. Gh.Vâlceanu, V. Robu, N. Georgescu

16