Principiul prudenţei

La întocmirea situaţiilor financiare anuale, evaluarea trebuie făcută pe o bază prudentă şi, în special:
a) în contul de profit şi pierdere poate fi inclus numai profitul realizat la data bilanţului;
b) trebuie să se ţină cont de toate datoriile apărute în cursul exerciţiului financiar curent sau al unui
exerciţiu precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanţului şi data întocmirii
acestuia;
c) trebuie să se ţină cont de toate datoriile previzibile şi pierderile potenţiale apărute în cursul
exerciţiului financiar curent sau al unui exerciţiu financiar precedent, chiar dacă acestea devin evidente
numai între data bilanţului şi data întocmirii acestuia. În acest scop sunt avute în vedere şi eventualele
provizioane, precum şi datoriile rezultate din clauze contractuale;
d) trebuie să se ţină cont de toate deprecierile, indiferent dacă rezultatul exerciţiului financiar este
pierdere sau profit. Înregistrarea ajustărilor pentru depreciere sau pierdere de valoare se efectuează pe
seama conturilor de cheltuieli, indiferent de impactul acestora asupra contului de profit şi pierdere.
Ca urmare, activele şi veniturile nu trebuie să fie supraevaluate, iar datoriile şi cheltuielile,
subevaluate. Totuşi, exercitarea prudenţei nu permite, de exemplu, constituirea de provizioane
excesive, subevaluarea deliberată a activelor sau veniturilor, dar nici supraevaluarea deliberată a
datoriilor sau cheltuielilor, deoarece situaţiile financiare nu ar mai fi neutre şi nu ar mai avea calitatea
de a fi credibile

Principiul necompensării
Orice compensare între elementele de active şi datorii sau între elementele de venituri şi cheltuieli este
interzisă.
Toate creanţele şi datoriile trebuie înregistrate distinct în contabilitate, pe bază de documente
justificative. Eventualele compensări între creanţe şi datorii faţă de aceeaşi entitate efectuate cu
respectarea prevederilor legale pot fi înregistrate numai după contabilizarea veniturilor şi cheltuielilor
corespunzătoare.
În cazul schimbului de active, în contabilitate se evidenţiază distinct operaţiunea de vânzare/scoatere
din evidenţă şi cea de cumpărare/intrare în evidenţă, pe baza documentelor justificative, cu
înregistrarea tuturor veniturilor si cheltuielilor aferente operaţiunilor. Tratamentul contabil este similar
şi în cazul prestărilor reciproce de servicii.

§ Potrivit principiului independentei exercitiului se vor lua in considerare toate cheltuielile

corespunzatoare exercitiului financiar cu scopul de a se face raportarea fara a tine seama de data
efectuarii platilor.
 § Principiul prudentei impune inregistrarea cheltuielilor cu amortizarile si provizioanele indiferent
de existenta unor rezultate financiare favorabile.

§ Principiul necompensarii interzice efectuarea de compensari intre valoarea elementelor ce

reprezinta pasive, respectiv veniturile si cheltuielile, cu exceptia compensarilor intre active si pasive,
permise de reglementarile legale

contabilitatea cheltuielilor se conduce cu clasa a 6 – a de conturi „Conturi de cheltuieli”, in

cadrul careia sau nominalizat urmatoarele grupe de conturi:

·        60 „Cheltuieli privind stocurile”;

·        61 „Cheltuieli cu lucrarile si serviciile executate de terti”;

·        62 „Cheltuieli cu alte servicii executate de terti”;

·        63 „Cheltuieli cu impozitele, taxele si varsamintele asimilate”;

·        64 „Cheltuieli cu personalul”;

·        65 „Alte cheltuieli de exploatare”;

·        66 „Cheltuieli financiare”;

·        67 „Cheltuieli extraordinare”;

·        68 „Cheltuieli cu amortizarile si provizioanele si ajustarile pentru depreciere sau pierdere de

valoare”;

·        69 „Cheltuieli cu impozitul pe profit si alte impozite”.

Toate conturile operationale de cheltuieli din clasa a 6 – a, din cadrul grupelor mentionate, debitandu-
se cu cheltuielile ocazionate si se crediteaza, de regula, la sfarsitul perioadei, prin incorporarea lor in
rezultat. Conturile de cheltuieli nu prezinta sold la sfarsitul unei perioade de gestiune.

activele biologice utilizate în scopuri neproductive (pentru crearea spaţiilor verzi,

protecţia mediului ambiant etc.), care sînt echivalate cu activele materiale pe termen
lung şi examinate în S.N.C.16 "Contabilitatea activelor materiale pe termen lung";
b) produsele obţinute prin prelucrarea materiei prime agricole, care, conform
legislaţiei în vigoare, sînt considerate drept un rezultat al activităţii industriale şi
examinate în S.N.C.2 "Stocurile de mărfuri şi materiale". Constatarea şi măsurarea
consumurilor şi cheltuielilor rezultate din asemenea prelucrare se reglementează
de S.N.C.3 "Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii".