3.1. Contabilitatea Costurilor Directe de Materiale Şi Repartizabile

Tema 3.
Contabilitatea costurilor de producţie

3.1. Contabilitatea costurilor directe de materiale şi repartizabile.
3.2. Contabilitatea costurilor cu personalul directe şi repartizabile
3.3. Contabilitatea şi repartizarea costurilor indirecte de producţie
3.4.Contabilitatea costurilor activităţilor auxiliare
3.5.Contabilitatea pierderilor de producţie
3.6. Contabilitatea producţiei în curs de execuţie
3.1. Contabilitatea costurilor directe de materiale şi repartizabile
Costurile directe de materiale reprezintă primul element care formează costul efectiv de producţie şi, de
regulă, deţine ponderea cea mai mare în componenţa acestuia. Din acest motiv, este necesară o evidenţă corectă şi un
control riguros a unor astfel de elemente care să asigure determinarea unui cost de producţie real şi să favorizeze
reducerea acestuia.
La eliberarea materiilor prime şi materialelor în producţie trebuie respectate anumite cerinţe:
- eliberarea în baza cerinţelor prevăzute privind volumul, greutatea şi masa acestora;
- eliberarea în baza limitelor prestabilite ţinând cont de normele progresive de consum a materialelor şi programul
de producţie;
- eliberarea materialelor din depozit în producţie se va efectua de către persoanele împuternicite.
Eliberarea materiilor prime şi materialelor în producţie poate fi perfectată prin următoarele documente
primare:
 Fişa-limită de consum – se utilizează pentru evidenţa eliberării sistematice a materialelor în producţie în
baza limitelor prestabilite. Ea se deschide la începutul lunii în două exemplare şi reflectă: luna, tipul operaţiei,
numărul depozitului care eliberează materialele, secţia beneficiară, numărul nomenclator şi denumirea materialului,
unitatea de măsură şi limita prestabilită. Un exemplar al fişei se transmite secţiei beneficiare, iar al doilea –
depozitului. La sfârşitul lunii fişele sunt semnate reciproc de către magazioner şi şeful secţiei consumatoare, după
care ambele exemplare se transmit în contabilitate pentru evidenţa materialelor eliberate în conturile corespunzătoare.
 Bonul de comandă pentru înlocuire (eliberare suplimentară) de materiale– se utilizează pentru evidenţa
eliberării de materiale peste limita prestabilită sau înlocuirii unor materiale cu alte tipuri de materiale. Se întocmeşte
în două exemplare: un exemplar pentru secţia beneficiară, al doilea – pentru depozit. Eliberarea materialelor peste
limita de consum prestabilită şi înlocuirea unor materiale cu altele se admite numai cu acordul conducătorului
entităţii, inginerului-şef sau persoanelor autorizate.
 Dispoziţie de livrare a materialelor (mişcare internă)– se utilizează pentru evidenţa mişcării materialelor în
cadrul entităţii şi eliberării acestora către subdiviziunile structurale ale entităţii plasate în alte teritorii. Se emite în
două exemplare şi se semnează de către contabilul-şef sau de o altă persoană autorizată. În cazul eliberării
materialelor subdiviziunilor sale structurale, un exemplar se transmite beneficiarului, iar cel de-al doilea –
depozitului, care ulterior se transmite la contabilitate.
Eliberarea materialelor în producţie nu semnifică consumul efectiv al acestora.
Prin consumul efectiv de materiale se subînţelege utilizarea lor reală pentru fabricarea produselor, executarea
lucrărilor sau prestarea serviciilor. În acest context vom menţiona, că eliberarea materialelor în magaziile
(depozitele) secţiilor este tratată ca mişcare internă a materialelor şi nu ca consum efectiv.
După stabilirea cantităţii de materiale efectiv consumată, aceasta va fi exprimată valoric, în vederea reflectării
în conturile corespunzătoare. În acest scop se poate utiliza una din metodele de evaluare a ieşirilor din stoc prevăzute
în SNC „Stocuri”: metoda identificării, cost mediu ponderat, FIFO, LIFO.
De regulă, costurile directe de materiale se includ în mod direct în costul de producţie, adică nemijlocit pe
baza datelor din documentele primare, fără efectuarea unor calcule suplimentare. Însă, includerea directă nu este
întotdeauna posibilă. Astfel, în unele ramuri complexe ale industriei dintr-un tip de materiale de bază se obţin câteva
tipuri diferite de produse, ceea ce duce la repartizarea acestora pe tipuri de produse fabricate. În acest scop, pot fi
utilizate diferite metode de repartizare, cele mai uzuale fiind:
1)Metoda normativă – este utilizată în condiţiile unei producţii mai mult sau mai puţin omogene,
cum ar fi: industria constructoare de maşini, de încălţăminte, mobilei etc.
Esenţa metodei constă în următoarele:
 la începutul perioadei de gestiune se stabilesc normele de consum a materialului pentru fiecare tip de produs;
 se determină consumul normativ de materiale pe fiecare tip de produs şi pe total prin înmulţirea volumului
efectiv de producţie cu normele de consum ale materialului;
1
 se calculează coeficientul de repartizare ca raportul dintre totalul consumului efectiv de materiale şi totalul
consumului normativ al acestora;
 se stabileşte consumul efectiv de materiale pe fiecare tip de produs fabricat din acelaşi material prin înmulţirea
coeficientului de repartizare cu consumul normativ
Costurile materiale repartizabile apar la prelucrarea complexă a materialelor, în cazul în care dintr-un tip de
material se fabrică concomitent mai multe tipuri de produse cuplate (de exemplu, la producerea smântânii din lapte
integral se obţine simultan şi lapte degresat). Aceste costuri se atribuie produselor cuplate proporţional normelor de
consum a materialelor, volumului produselor fabricate (în expresie cantitativă sau convenţional-cantitativă) sau altei
baze stabilite în politicile contabile ale entităţii.
Exemplul 1. Din materialul „X” se fabrică 2 produse: A - 500 unităţi şi B - 800 unităţi. Pentru fabricarea
acestor produse s-a consumat 6840 kg de materialul X. Norma de consum pentru unitate pentru produsul A - 8
kg/unit şi pentru produsul B - 4 kg/unit. Preţul materialului = 10 lei/kg.
Tabelul 1
Repartizarea costurilor de materialul „X” pe tipuri de produse proporţional consumului normativ al materialelor
Denumirea Volumul de Norma de Consumuri Coeficient Consumuri Preţ CDM
produselor producţie consum pe normate de materiale lei / lei
(unit) unitate (kg) totale repartizare efective kg,
(kg) (kg) lei
1 2 3 4=2*3 5 6=4*5 7 8=6*7
A 500 8 4000 0,95 3800 10 38000
B 800 4 3200 0,95 3040 10 30400
Total X X 7200 0,95 6840 10 68400
consumuri materiale efective totale 6840kg
K repartizãrii CDM efective    0,95
consumuri materiale normative totale 7200kg
Reflectarea consumului materialului X pentru fabricarea produselor:
Dt 811/A - 38 000 lei
Dt 811/B - 30 400 lei
Ct 211/X - 68 400 lei
2) Metoda coeficienţilor de echivalenţă se aplică la entităţile unde se obţin produse din aceeaşi
materie primă, care se deosebesc între ele prin formă, dimensiuni, proprietăţi tehnologice şi chimice
etc.
Astfel de produse se obţin, de exemplu, în fabricile de sticlă, unde din aceeaşi materie primă (sticlă topită) se
fabrică diferite tipuri şi mărimi de sticle (0,1l, 0,2l, 0,5l etc.) sau de geamuri (1 mm, 2 mm, 2,5 mm, 3 mm etc.); în
industria sârmei, unde se obţin din aceeaşi materie diferite dimensiuni de sârme şi cuie; industria cărnii; lactate;
metalurgie etc.
Repartizarea costurilor directe de materiale conform acestei metode se desfăşoară, astfel:
 se alege un criteriu (un parametru tehnico-economic) cu ajutorul căruia se calculează coeficienţii de echivalenţă.
De ex: consumul de materie primă, greutatea, lungimea, greutatea moleculară, densitatea, puterea calorică;
 se alege produsul, sortul sau dimensiunea cea mai reprezentativă, care îndeplineşte rolul de produs etalon. De ex:
produsul B, deoarece are un consum unitar mai mare.
 se calculează coeficientul de echivalenţă prin raportarea mărimii criteriului de echivalenţă corespunzător fiecărui
produs la mărimea criteriului corespunzător produsului etalon.
Pentru produsul etalon, coeficientul de echivalenţă = 1.
În exemplu: pentru A: Ke = 1; B: Ke = 4/8 = 0,5 (4, 8 – normele de consum pe produse).
Se exprimă întreaga producţie fabricată în unităţi echivalente prin înmulţirea volumului efectiv de producţie
pentru fiecare produs fabricat cu coeficienţii de echivalenţă;
 se calculează consumul de materiale efectiv consumate pe o unitate echivalentă prin raportarea totalului cantităţii
de materiale efectiv consumate la totalul volumului producţiei în unităţi echivalente.
 se determină consumul efectiv de materiale pentru fiecare produs prin înmulţirea consumului efectiv de
materiale / unit. echivalente cu producţia în unităţi echivalente.
Tabelul 2 :Borderou de repartizare a consumului din materialul X
Denumirea Volumul Coeficient de Volumul Consum de Consumuri Preţ CDM
produselor producţiei echivalenţă producţiei în materiale / unit. directe de lei / lei
efective unit. echivalente materiale kg, lei
( unit) echivalente (kg)
1 2 3 4=2*3 5 6=4*5 7 8=6*7
A 500 1 500 7,6 3800 10 38000
2
B 800 0.5 400 7,6 3040 10 30400
TOTAL 1300 X 900 7,6 6840 10 68400
Consumul efectiv de materiale / unităţi echivalenţă = 6840/900 = 7,6 lei / kg
Pentru fabricarea produselor se pot consuma pe lângă materialele de bază şi unele materiale auxiliare.
Acestea se includ în cost fie în mod direct, fie în mod indirect – proporţional normelor de consum, numărului de ore-
maşini de lucru, cantităţii de produse fabricate.
În unele ramuri ale industriei (metalurgie, industria extractivă etc.) o pondere esenţială în costul de producţie o
are consumul de resurse energetice în scopuri tehnologice (combustibil, energie electrică, apă, abur, gaze naturale,
frig, aer comprimat etc.). Ele se includ în costul produselor fabricate în mod direct, adică nemijlocit în baza
documentelor primare în care sunt consemnate datele privind măsurarea, cântărirea resurselor, indicaţiile contoarelor
etc. Toate informaţiile privind cantitatea de combustibil, energie electrică, gaze şi alte resurse energetice consumată
le furnizează secţia „Energetică” sau „Mecanică”. Dacă includerea directă nu este posibilă, atunci consumul de
resurse energetice se repartizează pe tipuri de produse proporţional numărului de ore-maşini de funcţionare a
agregatelor, normelor de consum sau cantităţii efective de produse fabricate.
În cazul costurilor directe de materiale trebuie acordată o atenţie sporită şi deşeurilor, care apar, în mod firesc,
în rezultatul procesului tehnologic.
Deşeuri – resturile de materii prime şi materiale sau semifabricate, care apar în procesul transformării materiilor
prime în produs finit, care şi-au pierdut total sau parţial calităţile de materie primă (proprietăţile fizice sau chimice).
În contabilitate, deşeurile, în funcţie de destinaţie se grupează în două grupe:
 recuperabile – care pot fi utilizate în continuare în activitatea întreprinderii. Ex: în industria vinicolă –
tescovina, drojdiile de vin etc.
 nerecuperabile – care nu mai pot fi utilizate în continuare în activitatea întreprinderii. Ex: în industria
vinicolă – ciorchini strugurilor, etc.
Deşeurile recuperabile se scad din costul produselor fabricate, indiferent de modalitatea de utilizare
ulterioară, din aceste considerente ele urmează a fi măsurate cantitativ şi valoric. Cantitatea deşeurilor se determină în
baza documentelor primare, de ex. în industria vinicolă – „Actele de prelucrare a strugurilor”.
Dacă entitatea prelucrează doar un singur produs, atunci valoarea deşeurilor recuperabile urmează a fi
repartizată în raport cu consumul de bază a materiei prime.
Deşeurile nerecuperabile, de regulă, sunt măsurate doar cantitativ. Aşa cum acestea nu
mai pot fi utilizate, ele urmează a fi nimicite. În practică cheltuielile legate de evacuarea sau
nimicirea deşeurilor sunt neînsemnate şi se contabilizează în componenţa cheltuielilor perioadei.
Evidenţa costurilor activităţii de bază, inclusiv şi a costurilor directe de materiale se ţine în contul 811 „Activităţi
de bază”, care este un cont de calculaţie, structura căruia poate fi prezentată în figura 3.1:
Dt 811 „Activităţi de bază” Ct
Soldul producţiei în curs de execuţie la începutul perioadei În perioada de gestiune:
de gestiune - costul efectiv al rebutului definitiv;
Costurile pentru fabricarea produselor în perioada de - costul efectiv al deşeurilor recuperabile;
gestiune: La finele perioadei de gestiune:
- costurile directe materiale, - costul producţiei în curs de execuţie la finele
perioadei de gestiune
- costurile directe de retribuirea muncii, - costul efectiv al produselor fabricate,

- contribuţiile privind asigurările sociale şi primele de serviciilor prestate şi lucrărilor executate.
asigurare medicală obligatorie,
La finele perioadei de gestiune costuri indirecte de
producţie.
Rulaj debitor Rulaj creditor
Fig. 3.1 Structura contului 811 „Activităţi de bază”
La sfârşitul perioadei de gestiune contul 811 „Activităţi de bază” se închide şi, respectiv, nu are sold. Contul
811 „Activităţi de bază” se va dezvolta analitic pe secţii de producţie, tipuri de produse, servicii sau lucrări. De
exemplu, dacă într-o secţie de producţie se fabrică două tipuri de produse: A şi B, atunci se vor deschide două
conturi analitice: 811 / A şi 811 / B, fiecare dintre ele ţinând evidenţa costurilor necesare fabricării produsului pentru
care s-a deschis contul analitic respectiv.
Pentru evidenţa costurilor directe de materiale se pot întocmi următoarele formule contabile prezentate în tabelul
Tabelul 3.3Jurnalul de înregistrare a operaţiilor economice
Conţinutul operaţiilor economice Conturi Temei pentru înregistrare
corespondente (document primar, registru
3
Debit Credit contabile etc.)
1. Consum materii prime, materiale de bază, 811 211 Fişe-limite de consum, bonuri de
semifabricate cumpărate, combustibil şi ambalaj comandă, bonuri de consum etc.
tehnologic utilizate pentru fabricarea produselor
(prestarea serviciilor)
2. Reflectarea costului serviciilor şi bunurilor 811 521 Procese-verbale de prestare a
materiale (energie electrică, termică, apă, gaze serviciilor, facturi fiscale, note de
naturale etc.), fără TVA, utilizate în scopuri contabilitate etc.
tehnologice, aprovizionate de la furnizori;
3. Reflectarea costului serviciilor şi bunurilor 811 522 Procese-verbale de prestare a
materiale (energie electrică, termică, apă etc.), fără serviciilor, facturi fiscale, facturi de
TVA, utilizate în scopuri tehnologice, aprovizionate expediţie, note de contabilitate etc.
de la întreprinderi asociate sau fiice;
4. Reflectarea costului serviciilor şi bunurilor 811 812 Note de contabilitate etc.
materiale (energie electrică, termică, apă etc.), fără
TVA, utilizate în scopuri tehnologice, din producţie
proprie;
5. Reflectarea valorii deşeurilor recuperabile obţinute 211 811 Bonuri de intrări
în secţiile de bază
Evidenţa analitică a costurilor directe de materiale se ţine în Borderoul de repartizare a costurilor directe de
materiale pe tipuri de produse, care se întocmeşte la nivelul fiecărei secţii de producţie, iar evidenţa sintetică a
acestora se ţine în:
 borderoul 8.11 „Activităţi de bază” – la nivelul secţiilor de producţie, care se întocmeşte în baza datelor
din Borderoul de repartizare a costurilor directe de materiale pe tipuri de produse;
 registrul 7.8 „Costurile şi cheltuielile întreprinderii ” – la nivelul entităţii, care se completează prin
preluarea datelor din borderourile 8.11 „Activităţi de bază” .
3.2.
Contabilitatea costurilor cu personalul directe şi repartizabile
Contabilitatea managerială a costurilor directe privind retribuirea muncii (CDR) presupune:
a) determinarea şi controlul timpului de muncă;
b) evaluarea muncii şi determinarea drepturilor salariale;
c) includerea costurilor directe privind retribuirea muncii în costul producţiei.
Printre documentele primare utilizate la calcularea salariului pot fi enumerate:
a) „Tabelul de pontaj” – serveşte ca bază pentru evidenţa timpului de muncă prestat. Acest document se
deschide lunar de către fiecare secţie, sector într-unităţile de cercetare-dezvoltare singur exemplar, şi se completează
zilnic, indicându-se prezenţele, numărul de ore lucrate, absenţele şi cauzele acestora. Înregistrările se fac pentru
fiecare salariat în parte. Abaterile se înregistrează prin semne convenţionale: incapacitate temporară de muncă – B;
deplasare – D; zile de odihnă – O; concediul legal – C, etc. Menţiunile privind cauzele absenţelor se fac în baza
documentelor corespunzătoare, de exemplu „Certificat medical”, „Ordin de acordare a concediului”.
b) La entităţi cu caracterul de producţie în masă şi în serie, când muncitorii îndeplinesc operaţii omogene, se
întrebuinţează „Raport de fabricaţie”. Acesta este un document centralizator pe schimb, câteva zile, decadă, lună. În
acest bon la începutul lucrului se indică sarcinile stabilite, timpul efectuării, cantitatea şi alţi indicatori, iar după
finisarea schimbului maistru preia producţia fabricată. Acest raport este semnat de către maistru, normator, controlor
de calitate, contabil-şef.
c) În producţie individuală şi în serii mici care se caracterizează prin aceea că muncitorii îndeplinesc diferite
lucrări sau operaţii neomogene pentru evidenţa producţiei şi salariului se îndeplineşte „Bonul de lucru în acord”.
Bonul se completează pentru un anumit cod de cheltuieli a unui muncitor (comandă individuală) sau pe colectivul
muncitorilor (în dependenţă de comandă). În acest document se indică: numărul, conţinutul comenzii, locul
îndeplinirii, executorii şi numărul de pontaj, categorie, timpul normat şi tariful pe o unitate de lucru, precum şi totalul
de ore normă şi suma retribuţiei. După finisarea lucrului în bon se indică cantitatea bună a producţiei finite, a
rebutului (cu precizarea rebutului plătit şi % de plată). Pe bonul de brigadă se determină suma totală a remunerării,
apoi ea se repartizează între membrii brigăzii. Pentru aceasta pe partea verso a bonului sunt indicate criteriile
necesare pentru repartizarea salariului.
d) „Foaia de parcurs” se întocmeşte în cazul producţiei în serie. Se deschide pentru o partidă de detalii, pe
care le însoţeşte pe tot parcursul prelucrării, începând cu prima şi finisând cu ultima operaţie. Acest document se
foloseşte şi pentru controlul mişcării şi înregistrării detaliilor în procesul de producţie.
Aceste documente primare din secţii se transmit în contabilitate pentru calcularea salariului.
4
La momentul actual salarizarea angajaţilor din economia naţională se efectuează în baza Legii salarizării nr.
847-XV din 14 februarie 2002, cu modificările ulterioare şi a Codului Muncii al RM nr. 154-XV din 28 martie
2003, cu modificările şi completările ulterioare.
Se cunosc doi factori interdependenţi ce contribuie la organizarea stabilirii salariului:
1. sistemul tarifar
2. formele de retribuire.
Baza organizării remunerării muncii o constituie sistemul tarifar ce include 3 elemente:
 indicatorii tarifari de calificare;
 reţeaua tarifară unică de salarizare;
 salariu tarifar.
Indicatorii tarifari de calificare se elaborează aparte pentru fiecare ramură a economiei naţionale.
Reţeaua tarifară serveşte pentru stabilirea relaţiilor în retribuirea muncii între categoriile de muncă şi
categoriile de muncitori.
Salariul tarifar pentru categoria I de salarizare a Reţelei tarifare unice serveşte drept bază pentru stabilirea, în
contractele colective şi individuale de muncă, a salariilor tarifare şi de funcţie concrete.
Formele de salarizare ocupă un rol important în sistemul de salarizare şi utilizarea eficientă a forţei de muncă. În
conformitate cu Codul Muncii şi Legea salarizării „munca muncitorilor şi funcţionarilor este retribuită:
1) pe unitate de timp (în regie);
2) pe unitate de produs (în acord).
Salarizarea pe unitate de timp sau în regie este forma de salarizare prin care plata forţei de muncă se face în
funcţie de timpul lucrat (oră, zi, săptămână, lună, etc.) fără să se precizeze cantitatea de muncă pe care el trebuie s-o
depună în unitatea dată de timp.
Forma de retribuire după timp include 2 sisteme de salarizare: sistemul simplu; sistemul premial.
Sistemul simplu de salarizare pe unitate de timp prevede calcularea salariului numai în dependenţă de
numărul de ore, zile lucrate. Salariul se determină:
Salariul = numărul de ore lucrate * tarif pe oră.
Exemplu: Un muncitor cu categoria a V-a de calificare a lucrat într-o lună 165 ore.
Tariful de remunerare - 15,68 lei/oră.
Se cere, de calculat salariul total.
Soluţie: Salariul lunar al lucrătorului = 165 x 15,68 = 2 587,20 lei
Sistemul premial de salarizare pe unitate de timp prevede în afară salariului calculat după timpul lucrat şi un
premiu stabilit în dependenţă de coeficientul participării în muncă sau de calitatea muncii efectuate. Acest sistem de
salarizare se foloseşte pentru stimularea şi cointeresarea lucrătorilor.
În acest sistem salariul se calculează în felul următor:
Salariul = salariul tarifar lunar + suma premiilor stabilite în % faţă de salariul tarifar
Lucrătorilor ce fac parte din personalul administrativ şi de conducere salariul se determină conform
tarifelor lunare. Dacă lucrătorul a lucrat întreaga lună, atunci lui i se atribuie salariul întreg. În cazul absenţei
de la lucru din diferite motive salariul se determină după timpul efectiv lucrat.
Exemplu: Dna Frunză, vânzătoare, are salariul tarifar lunar de 2 500 lei. În luna decembrie a lucrat 17
zile (136 ore). În luna decembrie sunt 183 ore lucrătoare. Mărimea premiului este de 20 % din salariul tarifar.
Se cere de calculat salariul total.
Soluţie:
1. salariul tarifar pe oră = 2500/183 = 13,66 lei
2. salariul pentru timpul efectiv lucrat = 13,66 x136= 1 857,76 lei;
3. suma premiului = 1 857,76 x 20% /100 = 371,55 lei
4. salariul total = 1 857,76 + 371,55 = 2 229,31 lei
Salariul în acord (pe unitate de produs) este forma de salarizare potrivit căreia remunerarea lucrătorilor se
face în raport cu cantitatea de bunuri produse sau cu numărul de operaţii executate în unitate de timp.
În funcţie de condiţiile concrete de organizare a muncii şi de interesul stimulării mai puternice a unor laturi
cantitative sau calitative ale activităţii, acordul poate îmbrăca următoarele sisteme: acord direct; acord indirect;
acord premial; acord progresiv.
 acord direct – prevede calcularea salariului doar în funcţie de cantitatea de bunuri produse sau de numărul
de operaţiuni executate.
Salariul = nr de unităţi efectiv fabricate * tarif pe unitate de produs.
Exemplu: Un muncitor a fabricat într-o lună 160 piese M-18 remunerate la tariful – 10,3 lei / piesă şi 125 piese
M-24 la tariful – 11,25 lei / piesă.
Se cere, de calculat salariul lucrătorului.
5
Soluţie: Salariul lunar al lucrătorului = 160 x 10,3 + 125 x 11,25 = 1 648 + 1406,25 = 3 054,25 lei
 acord indirect – se utilizează pentru remunerarea muncii muncitorilor auxiliari (lăcătuşi, mecanici,
sudori etc.), care deservesc locurile în care activează muncitorii de bază. Conform acestui sistem salariul
se determină în % faţă de salariul muncitorilor de bază sau se stabileşte un salariu fix lunar, ce se
modifică în funcţie de îndeplinirea normelor de producţie.
Exemplu: Muncitorului ce deserveşte utilajele de producţie îi este stabilit tariful de 18,00 lei pentru 10
unităţi de produse fabricate de către muncitorii de bază. În timpul lunii curente muncitorii de bază au
produs 2000 unităţi de produse.
Se cere, de calculat salariul muncitorului auxiliar.
Soluţie: 18 x 2000 /10 =3 600 lei
 acord premial – prevede în afară de salariul pentru munca efec tiv prestată şi un premiu pentru
îndeplinirea sau supraîndeplinirea normei de producţie.
Exemplu: Un muncitor a produs în cursul unei luni 5 230 unităţi dintr-un produs, norma
de producţie fiind de 4 600 unităţi. Tariful de plată - 205,50 lei pentru 500 unităţi. Conform
condiţiilor premiale ale întreprinderii, premiul pentru îndeplinirea normei de producţie este de
20%, iar pentru supraîndeplinirea acesteia – 3,0 % pentru fiecare cinci sute de unităţi fabricate
peste normă.
Se cere, de calculat salariul muncitorului.
Soluţie:
1) Salariul pentru unităţile fabricate = 5230/500x205,5 = 2 149,53 lei
2) Suma premiului pentru îndeplinirea normei = 2 149,53 x 20 % = 429,91 lei
3) Suma premiului pentru supraîndeplinirea normei:
Calculăm numărul de unităţi fabricate supranormă: 5230-4600 = 630 unităţi
Calculăm mărimea procentului premiului: 630/500 x 3 % = 3,78%
Suma premiului = 2 149,53 lei x 3,78 % = 81,25 lei
4) Salariul total = 2 149,53 + 429,91 +81,25 = 2 660,69 lei
 acord progresiv – constă în faptul că producţia fabricată în limita normei de producţie va fi remunerată
la un tarif de plată obişnuit, iar producţia fabricată peste norma de producţie – la un tarif majorat în anumite
proporţii stabilite progresiv. Astfel, cu cît gradul de îndeplinire a normei este mai înalt, cu atît mai mult se
majorează tariful pe o unitate de produs.
Exemplu: Un muncitor a prelucrat pe parcursul unei luni 275 piese, norma de
producţie lunară fiind de 220 piese. Tariful de plată – 18,25 lei / unit. Conform condiţiilor
premiale stabilite la entitate, se prevede că pentru supraîndeplinirea normei de producţie de la
100 – 110%, tariful de plată se majorează cu 7 %, de la 111 – 120% - cu 14 %, iar peste
121% - cu 21 %.
Se cere, de calculat salariul muncitorului.
Soluţie:
1. Salariul pentru articolele fabricate în limita normei = 220 x 18,25 lei = 4 015 lei
2. Gradul de îndeplinire a normei de producţie = 275/220 x100 =125 %
3. Cantitatea articolelor fabricate de la 100 % - 110 % =220 x 10%= 22 buc.
4. Tariful majorat cu 7 % = 18,25x 1,07 =19,53
5. Cantitatea articolelor fabricate de la 110 % - 120 % =220x10 %=22 buc
6. Tariful majorat cu 14 % =18,25x1,14=20,805
7. Cantitatea articolelor fabricate peste normă 120 % =125-120= 5 %x220= 11 buc
8. Tariful majorat cu 21 % = 18,25x1,21= 22,0825
9. Salariul pentru articolele supranormă=22x19,53+22x20,805+11x22,0825=429,66+457,71+242,91=1130,28lei
10. Salariul total calculat 4015 + 1139,28 lei = 5 145,28 lei
Costurile cu personalul repartizabile se includ în costul produselor/serviciilor distincte proporţional salariilor
tarifare (normative), retribuţiilor calculate în acord sau altei baze stabilite în politicile contabile ale entităţii.
Exemplul 3. În mai 201X muncitorilor unei secţii de bază a entităţii s-au calculat salariile conform sistemului
de salarizare:
–în acord, în suma de 86 300 lei pentru fabricaţia produsului „A” şi 52 700 lei pentru fabricaţia produsului „B”;
–în regie în suma de 48 650 lei pentru fabricaţia produsului „A” şi „B”.
Conform politicilor contabile ale entităţii, costurile de producţie se înregistrează prin aplicarea conturilor de
gestiune, salariile muncitorilor de bază calculate în regie se repartizează pe obiecte de calculaţie proporţional
salariilor calculate în acord.
6
În baza datelor din exemplu, salariile muncitorilor de bază se atribuie produselor distincte conform calculului
prezentat în tabelul 3.
Tabelul 3: Repartizarea salariilor muncitorilor de bază pe tipuri de produse
Tipuri Salarii calculate în Coeficient de Salarii calculate Total salariile muncitorilor de
de produse acord, lei repartizare în regie, lei bază, lei
1 2 3 = ∑4 : ∑2 4=2x3 5=2+4
„A” 86 300 0,35 30 205 116 505
„B” 52 700 0,35 18 445 71 145
Total 139 000 48650/139000 48 650 187 650
În funcţie de posibilităţile de organizare a evidenţei rezultatelor muncii prestate acordul poate fi:
1. individual;
2. colectiv sau global.
Acordul individual se aplică atunci când se poate stabili cu exactitate cantitatea de produse sau operaţii
executate pe fiecare muncitor în parte.
Acordul colectiv se utilizează în cazul în care la fabricarea unor produse sau la executarea unor lucrări
participă un colectiv de mai mulţi muncitori cu aceeaşi calificare sau calificări diferite.
Salariul fiecărui muncitor se determină reieşind din timpul lucrat de fiecare dintre ei şi nivelul de
calificare a lor. Repartizarea salariilor între membrii brigăzii se face prin 2 metode:
1. metoda coeficient-oră;
2. metoda salariului tarifar.
Termenul coeficient-oră reprezintă produsul dintre orele lucrate şi coeficientul tarifar corespunzător categoriei.
Repartizarea salariului între membrii colectivului prin metoda coeficient-oră se face în felul următor:
 se determină numărul de coeficienţi-oră pe fiecare membru al colectivului şi în întregime pe brigadă, apoi
numărul de ore lucrate se înmulţeşte cu coeficientul tarifar;
 suma totală a salariului colectivului se împarte la numărul total de coeficienţi –ore al colectivului şi se
determină costul unui coeficient-oră;
 costul unui coeficient-oră se înmulţeşte la numărul de coeficient-ore pe fiecare muncitor şi se
determină mărimea salariului.
Exemplu: Se cunosc următoarele date despre activitatea unei brigăzi formate din trei muncitori, care în luna
curentă au lucrat împreună la executarea unui articol.
Toţi membrii brigăzii au fabricat împreună 600 articole, executând după tehnologie două operaţii. Tariful
stabilit la executarea operaţiilor este următorul: pentru operaţia I – 10,50 lei, pentru operaţia II – 14,25 lei.
Componenţa brigăzii şi timpul lucrat de către membrii acesteia se prezintă în tabelul 3.4:
Tabelul 3.4
Numele, prenumele Număr matricol Categoria Tariful orar (lei) Timpul lucrat (ore)
Ursu I.E. 544 I 18 160

Vulpe A.N. 547 II 25,56 185
Lupu A.N. 550 III 31,5 190
Se cere: de repartizat salariul între membrii brigăzii, conform metodei coeficient-oră.
Soluţie:
1. Salariul calculat brigăzii =600x10,5+ 600x14,25=6300+8550 =14 850 lei
2. Coeficienţi tarifari:
Categoria I =18/18=1
Categoria II =25,56/18=1,42
Categoria III =31,5/18=1,75
3. Modul de repartizare a salariului între membrii brigăzii se va prezenta în tabelul 3.5:
Tabelul 3.5: Repartizarea salariului conform metodei coeficient-oră
Numele, Categoria Timp efectiv Coeficienţi Coeficienţi-ore Mărimea unui Salariul efectiv
muncitorilor lucrat, ore tarifari coeficient-oră calculat, lei
1 2 3 4 5=3x4 6 7=5x6
Ursu I.E. I 160 1,0 160 14850/755,2 3146,19
Vulpe A.N. II 185 1,42 262,7 = 5165,64
Lupu A.N. III 190 1,75 332,5 19,663666525 6538,17
Total 755,2 14 850,00
7
Repartizarea salariului prin metoda salariului tarifar se face în felul următor:
 se determină suma salariului tarifar pe fiecare muncitor prin produsul numărului de ore lucrate la salariul
tarifar pe oră;
 se calculă coeficientul de plată prin raportul salariului câştigat de colectiv către suma totală a salariului
tarifar;
 se determină suma salariului fiecărui muncitor în parte prin produsul coeficientului de repartizare şi a
salariului tarifar.
Exemplu: În baza datelor din exemplu precedent, se cere, de repartizat salariul brigăzii între membrii
prin metoda salariului tarifar.
Modul de repartizare a salariului brigăzii se va prezenta în tabelul 3.6:
Tabelul 3.6: Repartizarea salariului conform metodei salariului tarifar
Numele, Categoria Timp efectiv Tariful Salariul Coeficient de Salariul efectiv
muncitorilor lucrat, ore orar, tarifar, lei plată calculat, lei
lei/ oră
1 2 3 4 5=3x4 6 7=
Ursu I.E. I 160 18 2880 14850/ 3146,19
Vulpe A.N. II 185 25,56 4728,6 13593,6 5165,64
Lupu A.N. III 190 31,5 5985 = 6538,17
Total 13 593,6 1,092425847 14 850,00
Comparând calculele ambelor metode observăm că rezultatele repartizării salariului trebuie să fie întocmai
aceleaşi, dar se cere să fie aleasă cea mai efectivă reieşind din condiţiile concrete a muncii.
Conform art.137 al Codului muncii, în afară de salariile pentru munca efectiv prestată, angajatorii sunt în
drept să calculeze personalului angajat şi anumite adaosuri, sporuri la salarii cu caracter de compensare şi stimulare.
Adaosul la salarii reprezintă o plată sub formă de compensare, în funcţie de regimul de lucru şi condiţiile de
muncă.
Sporul la salarii reprezintă o plată suplimentară care are caracter de stimulare a lucrătorilor pentru ridicarea
calificării, măiestriei profesionale, precum şi pentru îndeplinirea îndelungată a sarcinilor de muncă pe un anumit
teritoriu sau într-un anumit domeniu de activitate.
Tipurile de adaosuri şi sporuri posibile la salarii sunt prezentate în tabelul 3.7.
Tabelul 3.7: Tipuri de adaosuri şi sporuri la salariile da bază
Adaosuri Sporuri
 pentru munca suplimentară;  pentru munca în caz de cumulare a profesiilor
 pentru munca în zilele de odihnă şi sărbătoare; (funcţiilor) şi de îndeplinire a obligaţiilor de
 pentru munca în timp de noapte; muncă ale salariaţilor temporar absenţi;
 pentru munca în tură continuă;  pentru măiestrie profesională;
 pentru munca în caz de cumul de profesii şi funcţii;  pentru categoria de calificare;
 pentru efectuarea lucrărilor de diversă calificare;  pentru grad ştiinţific;
 pentru munca în condiţii nefavorabile etc.  pentru vechimea în muncă etc.
Retribuirea muncii suplimentar prestate. Se consideră muncă suplimentară, munca prestată peste durata
stabilită a timpului de muncă, prevăzută în art. 95 al Codului muncii. Munca suplimentară poate fi efectuată numai
cu învoirea comitetului sindical al entităţii şi numai în cazuri excepţionale. Drept temei retribuirea muncii
suplimentare serveşte ordinul în scris al conducătorului entităţii care este adus la cunoştinţa lucrătorilor.
Conform art. 157 al Codului muncii, retribuirea pentru munca suplimentar prestată se efectuează astfel:
- pentru primele două ore suplimentare prestate – în mărime de cel puţin 1,5 din tariful de plată stabilit
lucrătorului;
- pentru următoarele ore suplimentare – cel puţin în mărime dublă.
Exemplu: În legătură cu necesităţile de producţie, un muncitor în luna ianuarie a lucrat 160 ore (fără ore
suplimentar prestate), iar în 5 zile a lucrat suplimentar câte 4 ore. Tariful de plată constituie 15 lei / oră.
Calculul salariului muncitorului se prezintă astfel:
 salariul pentru numărul total de ore lucrate pe parcursul lunii = 160 x15=2 400 lei;
 adaosul pentru primele două ore lucrate suplimentar = (5x2)x15 x 1,5= 225 lei;
 adaosul pentru orele următoare lucrate suplimentar = (5x2)x15 x 2 = 300 lei;
 salariul total calculat muncitorului = 2400 +225 +300 =2 925
Retribuirea muncii prestate în zilele de odihnă şi cele de sărbătoare. În zilele de odihnă şi sărbătoare se
admit lucrările, stoparea cărora nu este posibilă în legătură cu condiţiile tehnico-industriale (entităţile, instituţiile,
8
organizaţiile care funcţionează fără întrerupere), lucrările determinate de necesitatea deservirii populaţiei, precum şi
lucrările de reparaţie şi de încărcare-descărcare urgentă.
Conform art.158 al Codului muncii, munca în zilele de odihnă şi sărbătoare este retribuită salariaţilor:
- care lucrează în acord – cel puţin în mărimea dublă a tarifului în acord;
- a căror muncă este retribuită în baza tarifelor de salarizare pe unitate de timp sau zi – cel puţin în mărimea
dublă a salariului pe unitate de timp sau zi;
- a căror muncă este retribuită cu salariul lunar – în mărime de cel puţin un salariu pe unitate de timp sau a
remuneraţiei de o zi peste salariu, dacă munca în ziua de sărbătoare a fost prestată în limitele normei lunare a timpului
de muncă şi de cel puţin în mărime dublă a salariului pe unitate de timp sau a remuneraţiei de o zi peste salariu,
dacă munca a fost prestată peste norma lunară.
La dorinţa salariatului care a prestat munca în zi de sărbătoare, lui i se poate acorda o altă zi de odihnă.
Exemplu: Un muncitor în luna ianuarie a lucrat 160 ore, inclusiv ziua de 7 ianuarie în legătură cu
necesităţile de producţie. Tariful de plată – 15 lei / oră.
 salariul pentru numărul total de ore lucrate (160-8)x15=2280 lei;
 adaosul pentru timpul lucrat în ziua de 7 ianuarie =8x15x2=240 lei;
 salariul total calculat muncitorului 2280+240=2520 lei.
Retribuirea muncii prestate în timp de noapte. Potrivit art. 103 (alin.1) al Codului muncii, timp de noapte
este considerat timpul de la ora 2200 până la ora 600 . Dacă munca se prestează în timp de noapte, durata stabilită a
muncii (turei) se reduce cu o oră.
Conform art.159 al Codului muncii, retribuirea muncii prestate în timp de noapte se efectuează în mărime de
cel puţin 1,5 din tariful de plată stabilit salariatului.
Exemplu: Un muncitor în luna ianuarie a lucrat 160 ore, dintre care 35 – în timp de noapte. Tariful de
plată constituie – 15 lei / oră.
 salariul pentru numărul total de ore lucrate =(160-35)x15=1875 lei;
 adaosul pentru munca prestată în timpul nopţii 35x15x1,5=787,50 lei;
 salariul total calculat muncitorului = 1875+787,50=2662,50 lei.
Retribuirea muncii prestate în condiţii nefavorabile. Conform art. 139 al Codului muncii, pentru munca
prestată în condiţii nefavorabile se stabilesc adaosuri cu caracter de compensare unice pentru salariaţii de orice
calificare care muncesc în condiţii egale la entitatea respectivă. Mărimile concrete ale plăţilor sub formă de
compensare se stabilesc în urma negocierilor şi în funcţie de condiţiile de muncă (lucrări grele şi foarte grele, lucrări
în condiţii nocive şi foarte nocive etc.), dar nu mai mici decât cele prevăzute de Legea salarizării.
Uneori, la entităţile de producţie pot exista cazuri de producere a rebuturilor şi de staţionări în procesul
tehnologic. În asemenea situaţii remunerarea muncii se efectuează în felul următor:
o remunerarea muncii în caz de producere a rebuturilor: conform art. 162 al Codului muncii, remunerarea
produselor rebutate se face, astfel:
 rebuturile definitive care au avut loc din vina muncitorilor nu se remunerează;
 rebuturile definitive care au avut loc nu din vina muncitorilor se remunerează similar produselor calitative;
 rebuturile parţiale din vina muncitorilor se remunerează la tarife reduse, stabilite în contractul colectiv de muncă.
o remunerarea timpului de staţionare: conform art. 163 al Codului muncii, remunerarea pentru timpul de
staţionare se efectuează astfel:
 din vina muncitorilor – nu se remunerează;
 nu din vina muncitorilor, în cazul în care aceştia au preîntâmpinat administraţia despre o eventuală staţionare sau
despre începutul staţionării, se efectuează în mărime de cel puţin 2/3 din salariul tarifar (salariul funcţiei) pe unitate
de timp stabilit salariatului, dar nu mai puţin de un salariu minim pe unitate de timp, stabilit de legislaţie, pentru
fiecare oră de staţionare.
Modul de înregistrare a staţionării produse nu din vina salariatului şi mărimea retribuirii concrete se stabilesc
în contractele colective şi individuale de muncă.
Exemplu: Conform Fişei de pontaj din luna ianuarie, lăcătuşul Nicu Petrescu (tariful de plată constituie 12 lei /
oră) a fost prezent la locul de muncă 160 ore. Însă în ziua de 5 ianuarie lăcătuşul nu a activat de la 8 00 până la 1000 din
cauza deteriorării utilajului de producţie. Responsabilitatea de producerea staţionării îi revine secţiei mecanice.
Calcularea salariului lăcătuşului se prezintă astfel:
 salariul pentru orele efectiv lucrate =;
 salariul pentru orele nelucrate = ;
 salariul total calculat lăcătuşului =.
9
Drepturile salariale se determină de către compartimentul contabilităţii denumit adesea compartimentul,
serviciul, biroul de salarizare care, pornind de la evidenţele operative ale prezenţei la lucru – fişa de pontaj, tabelul de
evidenţă a timpului de muncă prestat, confruntate cu evidenţele operative ale volumului de muncă prestat – bonul de
lucru în acord, raportul de fabricaţie, foaia de parcurs, trebuie să asigure pentru fiecare salariat în parte calculul
salariului individual.
Paralel cu determinarea drepturilor băneşti ale fiecărui salariat acestea se repartizează pe tipuri de produse
fabricate în scopul includerii lor în costul acestora. În acest context vom menţiona că, modul de repartizare a
drepturilor băneşti pe tipuri de produse este diferit.
Astfel, salariile muncitorilor de bază calculate conform formei de salarizare în acord se includ, de regulă, în
mod direct în costul produselor fabricate, adică nemijlocit în baza datelor din documentele primare (raporturi de
fabricaţie, bonuri de lucru în acord etc.), fără alte calcule suplimentare. În cazul în care includerea directă a salariilor
în acord nu este posibilă, ele se repartizează pe tipuri de produse proporţional salariilor tarifare (normative). Pentru
aceasta se parcurg următoarele etape:
 se determină suma salariului normativ pe fiecare tip de produs prin înmulţirea salariului normativ pe o
unitate de produs cu volumul efectiv al produselor fabricate;
 se calculează coeficientul de repartizare ca raportul dintre suma totală a salariului efectiv calculat şi suma
totală a salariului normativ;
 se stabileşte suma salariului pe fiecare tip de produs prin înmulţirea coeficientului de repartizare cu suma
salariului normativ.
Salariile muncitorilor de bază calculate conform formei de salarizare în regie, inclusiv premiile muncitorilor
de bază, se repartizează pe tipuri de produse fabricate proporţional salariilor calculate în acord.
Salariul suplimentar calculat muncitorilor de bază se repartizează pe tipuri de produse proporţional salariilor
de bază (în acord şi regie).
În final vom menţiona că, de rînd cu includerea salariilor muncitorilor de bază în costul produselor fabricate
este necesară repartizarea contribuţiilor pentru asigurările sociale şi primelor de asigurare obligatorie de asistenţa
medicală. Contribuţiile pentru asigurările sociale şi primelor de asigurare obligatorie de asistenţa medicală se includ
în costul produselor în mod direct, adică prin aplicarea cotei procentuale stabile de către legislaţia în vigoare la suma
salariilor repartizate pe tipuri de produse.
Pentru evidenţa costurilor directe privind retribuirea muncii se pot întocmi următoarele formule contabile
prezentate în tabelul 3.8:
Tabelul 3.8: Jurnalul de înregistrare a operaţiilor economice
Nr Conţinutul operaţiilor economice Conturi Temei pentru înregistrare
. corespondente (document primar, registru
crt Debit Credit contabile etc.)
.
1. Calculul salariilor muncitorilor de bază 811 531 Bonuri de lucru în acord, tabele
de pontaj, borderoul de calcul
a salariilor etc.
2. Calculul contribuţiilor de asigurări sociale de stat 811 5331 Notă de contabilitate
obligatorii aferente salariilor muncitorilor de bază 18 %
3. Calculul primelor de asistenţa medicală obligatorie 811 5332 Notă de contabilitate
aferente salariilor muncitorilor de bază, în cazul în care
calculul şi achitarea salariilor se efectuează în aceeași
lună; 4,5 %
aferente salariilor muncitorilor de bază, în cazul în care
calculul şi achitarea salariilor se efectuează în luni diferite
5. Constituirea provizioanelor pentru plata concediilor de 811 538 Notă de contabilitate
odihnă ale muncitorilor de bază
Evidenţa analitică a costurilor directe privind retribuirea muncii se ţine în Borderoul de repartizare a salariilor,
contribuţiilor sociale şi a provizioanelor privind concediile de odihnă pe tipuri de produse, care se întocmeşte pe
fiecare secţie în parte, iar evidenţa sintetică a acestora se ţine în:
 borderoul 8.11 „Activităţi de bază” – la nivelul secţiilor de producţie, care se întocmeşte în baza datelor din
Borderoul de repartizare a salariilor, contribuţiilor sociale şi a provizioanelor privind concediile de odihnă pe
tipuri de produse;
 registrul 7.8 „Costurile şi cheltuielile întreprinderii ” – la nivelul entităţii, care se completează prin preluarea
datelor din borderourile 8.11 „Activităţi de bază”.
10
3.3. Contabilitatea şi repartizarea costurilor indirecte de producţie
Costurile indirecte de producţie se pot perfecta prin următoarele documente primare, cum ar fi:
1. Bon de consum a materialelor – utilizat pentru eliberarea materialelor pentru necesitățile generale ale secţiei
de producţie. El conţine date referitoare la: data şi numărul documentului, tipul operaţiei, secţia consumatoare,
numărul nomenclator şi denumirea materialelor consumate, unitatea de măsură, cantitatea, costul şi valoarea
materialelor utilizate. Este semnat de către persoana gestionară şi seful secţiei consumatoare;
2. Borderou de calculare a amortizării mijloacelor fixe – este folosit pentru calcularea amortizării mijloacelor
fixe de producţie. În acest borderou se indică următoarele elemente informative: denumirea mijloacelor fixe, data
predării lor în exploatare, norma amortizării, contul de evidenţă a amortizării calculate, valoarea iniţială, suma
amortizării calculate. Se întocmeşte lunar de către persoana responsabilă de ţinerea acestui compartiment al
contabilităţii;
3. Borderou de calculare a salariilor – se utilizează pentru calcularea salariilor muncitorilor auxiliari şi
personalului administrativ care activează într-o subdiviziune de producţie. Conţine date cu privire la: numele,
prenumele lucrătorilor, numărul matricol al acestora, timpul efectiv lucrat, tariful de remunerare, suma salariilor
calculate şi în unele cazuri reţinerile din salariile calculate, precum şi suma salariilor spre plată;
4. Darea de seamă privind consumul de resurse energetice – este utilizat pentru evidenţa consumului de energie
electrică, energie termică, apă atât în expresie cantitativă, cât şi valorică pentru necesităţile generale ale
subdiviziunilor de producţie;
5. Borderou de evidenţă a obiectelor de mică valoare şi scurtă durată – este utilizat pentru evidenţa mişcării
obiectelor de mică valoare şi scurtă durată, etc.
Pentru evidenţa costurilor indirecte de producţie este destinat contul 821 „Costuri indirecte de producţie”,
acesta fiind un cont de colectare-repartizare. În debitul contului pe parcursul perioadei de gestiune se reflectă
costurile aferente articolelor stabilite de fiecare entitate, iar în creditul contului – repartizarea costurilor colectate
pentru includerea în costul produselor fabricate (serviciilor prestate) sau raportarea la cheltuielile perioadei.
În vederea reflectării costurilor indirecte de producţie colectate pe parcursul perioadei de gestiune se pot
întocmi următoarele formule contabile prezentate în tabelul 3.9:
.
1. Calcularea amortizării imobilizărilor necorporale cu 821 113 Borderou de calculare a
destinaţie de producţie amortizării a imobilizarilor
necorporale, notă de
contabilitate
2. Calcularea amortizării mijloacelor fixe de producţie 821 124 Borderou de calculare a
(utilajelor de producţie, clădirilor secţiilor de producţie amortizării mijloacelor fixe,
etc.) notă de contabilitate
3. Consum materiale utilizate pentru exploatarea, reparaţia, 821 211 Bonuri de consum, procese-
întreţinerea mijloacelor fixe de producţie, precum şi verbale de casare a materialelor
pentru alte necesităţi generale ale secţiilor de producţie
4. Consumul obiectelor de mică valoare şi scurtă durată cu 821 213 Procese-verbale de casare a
valoarea unitară de până la 1 000 lei, utilizate pentru OMVSD, borderouri de
necesităţi generale ale secţiilor de producţie evidenţă a OMVSD
5. Calcularea uzurii obiectelor de mică valoare şi scurtă 821 214 Bonuri de eliberare a OMVSD,
durată, utilizate pentru nevoile generale ale secţiilor de borderouri de evidenţă a
producţie OMVSD
6. Decontarea costurilor de deplasare în interes de serviciu 821 226 Deconturi de avans cu
suportate de către lucrătorii productivi, în cazul acordării documentele de decontare şi de
avansurilor spre decontare plată justificative
7. Decontarea costurilor de deplasare în interes de serviciu 821 532 Deconturi de avans cu
suportate de către lucrătorii productivi, în cazul documentele de decontare şi de
neacordării avansurilor spre decontare plată justificative
8. Reflectarea costului serviciilor şi bunurilor materiale 821 521 Procese-verbale de prestare a
(energie electrică, termică, apă, aburi, gaze naturale etc.) serviciilor, facturi fiscale
11
utilizate pentru necesităţile generale ale secţiilor de
producţie, aprovizionate de la furnizori,
(energie electrică, termică, apă, aburi, gaze naturale etc.) serviciilor, facturi fiscale
producţie, aprovizionate de la întreprinderile –fiice sau
asociate
10. Reflectarea costului serviciilor şi bunurilor materiale 821 812 Nota de contabilitate
(energie electrică, termică, apă, aburi, gaze naturale etc.)
producţie din producţie proprie
11. Calculul salariilor muncitorilor auxiliari (muncitorilor 821 531 Bonuri de lucru în acord, tabele
care execută lucrări de reparaţie a mijloacelor fixe direct de pontaj, borderou de calcul a
în cadrul secţiilor, dereticătoarelor, paznicilor, hamalilor salariilor etc.
etc.), şi personalului administrativ (şefi de secţie, maiştri,
normatori, brigadieri etc.) din cadrul subdiviziunilor de
producţie
obligatorii aferente salariilor muncitorilor auxiliari şi
personalului administrativ din cadrul subdiviziunilor de
producţie 18 %
aferente salariilor muncitorilor auxiliari şi personalului
administrativ din cadrul subdiviziunilor de producţie, în
cazul în care calculul şi achitarea salariilor se efectuează
în aceeaşi lună 4,5 %
aferente salariilor muncitorilor auxiliari şi personalului
administrativ din cadrul subdiviziunilor de producţie, în
cazul în care calculul şi achitarea salariilor se efectuează
în luni diferite 4,5 %
odihnă ale muncitorilor auxiliari din cadrul
subdiviziunilor de producţie sau pentru reparaţia
mijloacelor fixe de producţie
La sfârşitul fiecărei perioade de gestiune (de regulă, lună) totalul costurilor indirecte de producţie
acumulate la nivelul unei secţii de producţie urmează să fie repartizate pe tipuri de produse fabricate în cadrul
secţiei respective.
În cazul în care într-o secţie de producţie se fabrică două sau mai multe tipuri de produse apare necesitatea
calculării coeficientului de repartizare a costurilor indirecte de producţie (K cip), conform următoarei relaţii de calcul:
Kcip= Total CIP_________
Total baza de repartizare
În calitate de bază de repartizare a costurilor indirecte de producţie se poate alege:
 salariile muncitorilor de bază;
 numărul de om-ore;
 numărul de maşini-ore;
 cantitatea de materii prime şi materiale de bază consumată;
 volumul fizic al producţiei etc.
Fiecare entitate urmează să-şi aleagă, în mod individual, baza de repartizare a costurilor indirecte de
producţie. Însă, trebuie de avut în vedere ca baza de repartizare aleasă să fie într-o relaţie de cauzalitate cu costurile
indirecte supuse repartizării. De exemplu, pentru repartizarea costurilor indirecte de producţie ale unei secţii
robotizate se va alege ca bază de repartizare numărul de maşini-ore de funcţionare a utilajului sau consumul de
materie primă, dar nu se va alege salariul lucrătorilor sau numărul de om-ore lucrate.
Datorită modului de variaţie a costurilor pe o unitate de produs, SNC „Stocuri” prevede că pentru a repartiza
şi a include în cost costurile indirecte de producţie este necesar de a stabili suma costurilor indirecte de producţie
variabile şi suma costurilor indirecte de producţie constante din totalul costurilor indirecte de producţie colectate la
sfîrşitul unei perioade de gestiune.
12
Sunt considerate costuri indirecte de producţie variabile, costurile efectuate pentru întreţinerea şi
funcţionarea utilajului de producţie, consumul materialelor auxiliare pentru reparaţia curentă a utilajului de producţie
etc.
Costuri indirecte de producţie constante cuprind costurile efectuate pentru necesităţile generale ale secţiei
de producţie, cum sunt: combustibilul consumat pentru încălzirea secţiei de producţie, consum de materiale auxiliare
pentru reparaţia curentă a clădirii secţiei de producţie, amortizarea mijloacelor fixe cu destinaţie de producţie, primele
de asigurare a mijloacelor fixe cu caracter productiv etc.
Astfel, costurile indirecte de producţie variabile se includ integral în costul produselor fabricate,
indiferent de nivelul utilizării efective a capacităţii de producţie, iar costurile indirecte de producţie
constante se repartizează pe tipuri de produse în baza capacităţii normative de producţie.
Capacitatea normativă – nivelul producţiei care poate fi atins în mediu pe parcursul a câtorva perioade sau
sezoane, în cazul unor circumstanţe normale (condiţii normale de lucru), luându-se în considerare pierderile aferente
capacităţilor rezultate din executarea lucrărilor tehnice-planificate.
De obicei, capacitatea normativă se stabileşte de către entităţi la începutul fiecărui an pentru fiecare tip de
produs în parte. Capacitatea normativă poate fi egală, mai mică sau mai mare ca capacitatea efectivă de producţie.
Prin urmare, dacă capacitatea efectivă este egală sau mai mare decât capacitatea normativă de producţie,
atunci CIP constante se includ integral în costul produselor fabricate, iar în cazul când capacitatea efectivă este mai
mică decât capacitatea normativă de producţie, atunci CIP constante se includ în costul produselor fabricate în baza
gradului de utilizare a capacităţii de producţie, care se determină în baza următoarei relaţii de calcul:
Grad de utilizare a Capacitatea efectivă de producţie x 100%
=
capacităţii de producţie
Capacitatea normativă de producţie
Suma rămasă a CIP constante, care n-a fost inclusă în costul de producţie, se consideră drept
cheltuieli ale perioadei de gestiune în care a fost suportate.
O asemenea repartizare a CIP impusă de către SNC Stocuri prezintă o mare importanţă deoarece:
a) pune în evidenţă utilizarea integrală a capacităţii de producţie;
b) evită denaturarea valorii stocurilor în sensul supraevaluării lor şi, respective, a rezultatului financiar al
perioadei de gestiune, în sensul subevaluării lor, deoarece cota-parte a CIP corespunzător capacităţii de
producţie neutilizate este considerată cheltuială a perioadei şi afectează venitul în scopul calculării profitului.
Pentru evidenţa costurilor indirecte de producţie repartizate se pot întocmi următoarele formule contabile
prezentate în tabelul 3.10:
. corespondente (document primar,
crt Debit Credit registru contabile etc.)
.
1. Repartizarea costurilor indirecte de producţie în costul 811 821 Notă de contabilitate
produselor fabricate (serviciilor prestate, lucrărilor
executate)
2. Reflectarea costurilor indirecte de producţie constante 714 821 Notă de contabilitate
raportate la cheltuielile perioadei
Evidenţa analitică a costurilor indirecte de producţie se ţine în Borderoul de repartizare a costurilor indirecte de
producţie pe tipuri de produse întocmit pe fiecare secţie de producţie în parte, iar evidenţa sintetică a acestora se ţine
în:
 borderoul 8.11 „Activităţi de bază” – la nivelul secţiilor de bază, care se întocmeşte în baza datelor din
Borderoul de repartizare;
 borderoul 8.12 „Activităţi auxiliare” – la nivelul secţiilor auxiliare;
 registrul 7.8 „Costuri şi cheltuielile întreprinderii ” – la nivelul entităţii, care se completează prin
preluarea datelor din borderourile 8.11 „Activităţi de bază” şi 8.12 „Activităţi auxiliare”.
3.4. Contabilitatea costurilor activităţilor auxiliare
În activitatea de producţie, de rând cu secţiile principale un rol important le revine secţiilor de producţie
auxiliare care, în mod indirect, contribuie la fabricarea produselor, executarea lucrărilor sau serviciilor de bază.
Astfel, activitatea auxiliară este organizată pentru ca activitatea de bază să se desfăşoare în condiţii normale şi
presupune, inclusiv obţinerea unor produse ajutătoare, cum ar fi: sculele, energia electrică şi termică, ambalajele etc.
Secţiile auxiliare pot presta anumite servicii ajutătoare, cum ar fi: reparaţia, transportul etc.
13
Producţia secţiilor auxiliare este destinată, în principal, nevoilor interne (proprii) ale entităţii, dar uneori poate
fi livrată terţilor.
La o entitate activităţile auxiliare organizate au scopul:
a) fabricării anumitor produse ajutătoare, cum sunt: producerea energiei electrice, termice, apei, ambalajelor etc.;
b) prestării anumitor servicii ajutătoare, cum sunt: reparaţia, transportul etc.
De regulă, costurile activităţilor auxiliare sunt perfectate prin următoarele documente primare:
 Fişa-limită de consum – se utilizează pentru evidenţa eliberării sistematice a materialelor în activitatea
auxiliară strict în baza limitelor prestabilite.
 Bonul de comandă pentru înlocuire (eliberare suplimentară) de materiale – se utilizează pentru evidenţa
eliberării de materiale peste limita prestabilită sau înlocuirii unor materiale cu alte tipuri de materiale.
 Tabel de pontaj – pentru evidenţa timpului de muncă prestat de către muncitorii încadraţi nemijlocit în
secţiile activităţilor auxiliare;
 Bon de lucru în acord –pentru evidenţa volumului de muncă prestat, precum şi a salariilor calculate
muncitorilor încadraţi nemijlocit în secţiile activităţilor auxiliare;
 Borderou de calculare a amortizării mijloacelor fixe – este folosit pentru calcularea amortizării mijloacelor
fixe utilizate nemijlocit în secţiile activităţilor auxiliare;
 Factura fiscală , Proces-verbal de prestare a serviciilor – pentru evidenţa serviciilor şi bunurilor materiale
(fără TVA) utilizate nemijlocit în secţiile activităţilor auxiliare (apă, energie de toate tipurile consumate nemijlocit la
fabricarea produselor, prestarea serviciilor) etc.
Evidenţa costurilor activităţii auxiliare se ţine cu ajutorul contului 812 „Activităţi auxiliare”, acesta fiind un
cont de calculaţie, structura căreia poate fi prezentată în figura 3.2. La finele perioadei de gestiune contul în mod
obligatoriu se închide şi, respectiv, nu are sold.
Dt 812 „Activităţi auxiliare” Ct
Soldul producţiei în curs de execuţie la începutul În perioada de gestiune:
perioadei de gestiune - costul efectiv al rebutului definitiv;
Costurile pentru fabricarea produselor auxiliare, - costul efectiv al deşeurilor

serviciilor auxiliare prestate, în perioada de gestiune: recuperabile.
- costurile directe materiale, La finele perioadei de gestiune:
- costurile directe de retribuirea muncii, - costul producției în curs de execuţie la
finele perioadei de gestiune;
- contribuţiile privind asigurările sociale şi primele de - costul efectiv al produselor auxiliare
asistenţa medicală obligatorie fabricate, serviciilor auxiliare prestate,
La sfârşitul perioadei de gestiune costuri indirecte de lucrărilor executate.
producţie incluse în costul produselor auxiliare fabricate,
serviciilor auxiliare prestate, lucrărilor executate.
Rulaj debitor Rulaj creditor
Fig. 3.2. Structura contului 812 „Activităţi auxiliare”
Pentru evidenţa costurilor activităţii auxiliare se pot întocmi următoarele formule contabile prezentate în
tabelul: Tabelul 3.11: Jurnalul de înregistrare a operaţiilor economice
.
1. Reflectarea producţiei în curs de execuţie existentă la 812 215 Notă de contabilitate
începutul perioadei de gestiune;
2. Consum materiale utilizate pentru fabricarea produselor 812 211 Fişe-limite de consum, bonuri
auxiliare (de exemplu, combustibil utilizat pentru de comandă, bonuri de
producerea agentului termic) sau prestarea serviciilor consum etc.
auxiliare (de exemplu, benzină, motorină, uleiuri
lubrifiante utilizate pentru prestarea serviciilor de transport
(energie electrică, termică, apă, gaze naturale etc.), fără serviciilor, facturi fiscale,
TVA, utilizate nemijlocit în cadrul secţiilor auxiliare, facturi de expediţie, note de
aprovizionate de la furnizori contabilitate etc.
(energie electrică, termică, apă etc.), fără TVA, utilizate serviciilor, facturi fiscale,
14
nemijlocit în cadrul secţiilor auxiliare, aprovizionate de la facturi de expediţie, note de
întreprinderi asociate sau fiice; contabilitate etc.
5. Reflectarea costului serviciilor şi bunurilor materiale 812 812 Notă de contabilitate etc.
(energie electrică, termică, apă etc.), fără TVA, utilizate
nemijlocit în cadrul secţiilor auxiliare, din producţie
proprie;
6. Calcularea salariilor muncitorilor care fabrică produse 812 531 Bonuri de lucru în acord,
auxiliare (de exemplu, fochiştilor care produc agentul tabele de pontaj, borderouri
termic) sau prestează servicii auxiliare (de exemplu, de calcul a salariilor etc.
şoferilor care prestează servicii de transport)
obligatorii aferente salariilor muncitorilor care fabrică
produse auxiliare sau prestează servicii auxiliare
8. Calculul primelor de asistenţa medicală obligatorie aferente 812 533 Notă de contabilitate
salariilor muncitorilor care fabrică produse auxiliare sau
prestează servicii auxiliare, în cazul în care calculul şi
achitarea salariilor se efectuează în aceeaşi lună
9. Calculul primelor de asistenţa medicală obligatorie aferente 812 541 Notă de contabilitate
salariilor muncitorilor care fabrică produse auxiliare sau
prestează servicii auxiliare, în cazul în care calculul şi
achitarea salariilor se efectuează în luni duferite
odihnă aferente muncitorilor din secţiile auxiliare
11. Repartizarea costurilor indirecte de producţie în costul 812 821 Notă de contabilitate
activităţilor auxiliare
La sfârşitul perioadei de gestiune, pe baza costurilor colectate în Debitul contului 812, se calculează costul efectiv
al producţiei auxiliare. Procedura de calculaţie a costului producţiei auxiliare este similară procedurii de calculaţie a
costului producţiei de bază, cu deosebirea că în cazul calculaţiei costului producţiei auxiliare se ţine cont de serviciile
reciproce primite şi prestate între secţiile auxiliare.
Serviciile reciproce:
 pot exista doar în situaţia în care la entitate sunt organizate două sau mai multe secţii auxiliare;
 ele apar în cazul în care o secţie auxiliară prestează unei altei secţii auxiliare un serviciu, iar a doua îi
prestează în schimb un alt serviciu primei secţii auxiliare.
Astfel, pentru simplificarea evidenţei este necesar de ţinut cont:
- serviciile reciproce dintre secţiile auxiliare se estimează la costuri normate,
- serviciile livrate de către secţiile auxiliare către alţi consumatori (secţii de bază, sector
administrativ, terţi etc.) se evaluează la cost efectiv.
Costul efectiv al producţiei auxiliare se calculează în baza următoarelor relaţii:
CPT + Vsrp - Vsrl
Cost efectiv / unit. =
QTF - QRL (inclusiv, cantitatea consumătă ,
de însăşi secţia producătoare)
unde:
CPT – costuri de producţie totale (exclusiv, valoarea serviciilor reciproc primite);
Vsrp - valoarea serviciilor reciproc primite;
Vsrl - valoarea serviciilor reciproc livrate;
QTF – cantitatea totală fabricată;
QRL – cantitatea reciproc livrată.
În vederea reflectării în contabilitate a produselor auxiliare fabricate şi a serviciilor auxiliare prestate se pot
întocmi următoarele formule contabile prezentate în tabelul 3.12:
Nr. Conţinutul operaţiilor economice Conturi Temei pentru
crt. corespondente înregistrare
Debit Credit (document primar,
registru contabile etc.)
1. Reflectarea costului efectiv al serviciilor prestate de către
secţiile auxiliare pentru: Notă de contabilitate
15
a) secţiile de bază, în scopuri tehnologice 811 812
b) necesităţile generale ale secţiilor de bază; 821 812 Notă de contabilitate
c) necesităţile generale ale entităţii 713 812 Notă de contabilitate
d) necesităţile sectorului comercial 712 812 Notă de contabilitate
e) terţi 714 812 Notă de contabilitate
f) procurarea (crearea) imobilizărilor necorporale şi pregătirea
acestora pentru utilizare după destinaţie 111 812 Notă de contabilitate
g) procurarea (crearea/construcţia) mijloacelor fixe şi Notă de contabilitate
pregătirea acestora pentru utilizare după destinaţie 121 812
h) procurarea materialelor 211 812 Notă de contabilitate
i) procurarea mărfurilor etc. 217 812 Notă de contabilitate
2. Reflectarea serviciilor reciproce dintre secţiile auxiliare 812 812 Notă de contabilitate
3. Reflectarea costului efectiv al:
a) materialelor fabricate 211 812 Bonuri de intrări
b) instrumentelor, dispozitivelor, echipamentelor speciale
fabricate; 213 812 Bonuri de intrări
c) produselor auxiliare fabricate 812 812 Bonuri de intrări
4. Reflectarea deşeurilor recuperabile obţinute în cadrul secţiilor
auxiliare 211 812 Bonuri de intrări
5. Reflectarea producţiei în curs de execuţie existentă la sfârşitul Notă de contabilitate
perioadei de gestiune 215 812
Evidenţa analitică a costurilor activităţii auxiliare se ţine în diverse rapoarte sau dări de seamă ale secţiilor
auxiliare, în care se includ date privind producţia fabricată, comenzile executate, repartizarea serviciilor pe
consumatori, precum şi costul producţiei şi a serviciilor prestate. Evidenţa sintetică a acestora se ţine în:
 borderoul 8.12 „Activităţi auxiliare” – la nivelul secţiilor auxiliare, care se întocmeşte în baza datelor din
rapoartele sau dările de seamă întocmite;
 registrul 7.8 „Consumurile şi cheltuielile întreprinderii ” – la nivelul entităţii, care se completează prin
preluarea datelor din borderourile 8.12 „Activităţi auxiliare”.
3.5. Contabilitatea pierderilor din producţie
Din componenţa pierderilor din producţie se remarcă, în mod special, două tipuri de pierderi, şi anume:
pierderile din rebuturi şi pierderile din staţionări.
Contabilitatea pierderilor din rebuturi
Rebuturile reprezintă produsele, semifabricatele care nu satisfac cerinţele standardelor tehnologice şi de calitate
şi care nu pot fi utilizate conform destinaţiei iniţiale sau necesită consumuri suplimentare pentru remediere
(corectare).
În funcţie de tipul defectelor depistate, se cunosc:
a) rebuturi definitive (totale) – care tehnic nu pot fi corectate sau nu este raţională corectarea lor din punct de
vedere economic;
b) rebuturi remediabile (parţiale)– care necesită efectuarea unor cheltuieli reduse pentru remedierea lor.
După locul de depistare, rebuturile se clasifică în:
a) rebuturi interne – depistate în interiorul entităţii;
b) rebuturi externe – depistate în afara entităţii, adică după livrarea producţiei cumpărătorilor.
În afară de aceasta, rebuturile se deosebesc după cauze de apariţie şi persoane responsabile. La întreprinderi se
elaborează un nomenclator special al posibilelor cauze de apariţie a rebuturilor şi pentru fiecare cauză se stabileşte
persoana vinovată. De exemplu, cauza – materie primă necalitativă, vinovat – secţia aprovizionare; cauza – abatere de
la procesul de prelucrare a piesei, vinovat – executantul.
De regulă, rebuturile în producţie nu se planifică. Însă în unele ramuri ale industriei (fabricarea sticlei,
porţelanului, ceramicii, metalurgie etc.) ele pot fi prevăzute de către normele tehnologice. Aceasta este legat de faptul
că în ramurile date nu poate fi lichidată integral apariţia rebuturilor, chiar şi în condiţiile actuale ale dezvoltării
tehnicii.
Este foarte important ca după depistarea rebutului să se stabilească tipul acestuia, consumurile legate de
fabricarea lui şi posibilitatea de remediere. De regulă, rebuturile sunt depistate de către lucrătorii secţiei Control
tehnic de calitate (secţia CTC) sau de către muncitori, atunci când se trece de la o operaţie tehnologică la alta.
Posibilitatea de corectare a rebuturilor o stabilesc lucrătorii din secţiile tehnice şi tehnologice ale entităţii.
16
Rebuturile depistate în producţie sunt consemnate în documentele primare privind evidenţa muncii prestate
(bonuri de lucru în acord, raporturi de fabricaţie, foi de parcurs etc.), în care, de obicei, pe lângă numărul de produse
calitative se indică şi numărul de produse rebutate. Pentru fiecare caz de depistare a rebuturilor definitive se
întocmeşte documentul primar Proces-verbal privind rebutul, în care se indică: denumirea produsului (piesei) şi a
operaţiei tehnologice la care a fost depistat produsul rebutat, cauza şi persoana responsabilă de apariţia acestuia,
consumurile suportate pentru fabricarea lui, suma ce urmează a fi recuperată de la persoana vinovată etc. Evidenţa
tuturor rebuturilor depistate în cursul unei perioade de gestiune se ţine într-un Borderou de evidenţă a rebuturilor.
În vederea determinării mărimii consumurilor aferente producţiei rebutate sunt necesare efectuarea unor calcule
speciale. Astfel, costul rebuturilor definitive depistate în interiorul entităţii include consumurile efective suportate
pentru fabricarea lor, începând de la prima până la operaţia tehnologică la care au fost depistate. Însă pentru că
mărimea efectivă a consumurilor suportate este, deseori, dificil de stabilit, se admite ca în unele ramuri ale industriei
cu un nomenclator variat de produse să se stabilească costul rebuturilor în baza consumurilor normative. Pentru
aceasta numărul produselor rebutate se înmulţeşte cu normele de consum ale materialelor directe, a salariilor directe
şi a consumurilor indirecte de producţie. Determinarea costului rebuturilor definitive interne se realizează într-o
situaţie specială, numită Calculaţia costului rebuturilor definitive.
Mărimea cheltuielilor legate de remedierea rebuturilor corectabile se determină în baza documentelor primare de
evidenţă a materialelor consumate, salariilor calculate, proceselor-verbale de primire-predare a lucrărilor executate etc.
În vederea reflectării în contabilitate a rebuturilor se pot întocmi următoarele formule contabile prezentate în
tabelul 3.14:
Nr Conţinutul operaţiilor economice Conturi Temei pentru
. corespondente înregistrare (document
crt Debit Credit primar, registru
. contabile etc.)
1. Reflectarea costului rebuturilor definitive depistate în: 714 811 Procese-verbale privind
a) secţiile de bază ale entităţii rebuturile,
notă de contabilitate
b) secţiile auxiliare ale entităţii 714 812 Procese-verbale privind
rebuturile,
notă de contabilitate
2. Reflectarea cheltuielilor de remediere a rebuturilor 714 211
corectabile: Bonuri de consum
a) consum materiale pentru remedierea rebuturilor
b) consum OMVSD cu valoarea unitară mai mare de 1 000 714 213 Bonuri de consum,
lei pentru remedierea rebuturilor procese-verbale de casare
a OMVS
c) calcularea amortizării OMVSD utilizate la remedierea 714 214 Bonuri de eliberare a
rebuturilor OMVSD în exploatare,
borderouri de evidenţă a
OMVSD
d) calcularea salariilor muncitorilor care execută lucrări de 714 531 Bonuri de lucru în acord,
remediere a rebuturilor tabele de pontaj, borderour
de calcul a salariilor etc.
e) calculul contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii 714 533 Notă de contabilitate
aferente salariilor muncitorilor care execută lucrări de
remediere a rebuturilor
f) calculul primelor de asistenţa medicală obligatorie aferente 714 533 Notă de contabilitate
salariilor muncitorilor care execută lucrări de remediere a
rebuturilor, în cazul în care calculul şi achitarea salariilor se
efectuează în aceeaşi lună
g) calculul primelor de asistenţa medicală obligatorie aferente 714 541 Notă de contabilitate
salariilor muncitorilor care execută lucrări de remediere a
rebuturilor, în cazul în care calculul şi achitarea salariilor se
efectuează în luni diferite
h) reflectarea costului lucrărilor de remediere a rebuturilor 714 521 Facturi fiscale, procese-
executate de către terţi verbale de prestare a
serviciilor
17
i) reflectarea costului lucrărilor de remediere a rebuturilor 714 812 Notă de contabilitate
executate de către secţiile auxiliare ale entităţii
3. Reflectarea valorii materialelor recuperate din rebuturile 211 612 Bonuri de intrări
definitive
4. Reflectarea sumelor prejudiciului material care urmează a fi Proces-verbal al comisiei
achitate de către persoanele responsabile de apariţia de inventariere, decizia de
rebuturilor, în condiţiile în care: recuperare, hotărârea
a) recuperarea prejudiciului material se efectuează în 226 612 instanţei de judecată
perioada în care s-au depistat rebuturile 226 5342
b) recuperarea daunei materiale se efectuează în perioadele

viitoare celei în care s-au depistat rebuturile, dar mai mică de 226 535
un an 226 541
c) recuperarea daunei materiale se efectuează în perioadele
viitoare celei în care s-au depistat rebuturile, dar mai mare 161 424
de un an 161 428
Evidenţa analitică a rebuturilor se ţine pe secţii, tipuri de produse şi articole de calculaţie în Fişele de calculaţie a
costurilor, iar evidenţa sintetică a acestora se ţine în Borderourile de evidenţă a costurilor şi în Registrele de evidenţă a
cheltuielilor.
Contabilitatea pierderilor din staţionări
Staţionare (întrerupere) în procesul tehnologic este considerată inactivitatea forţată a muncitorilor şi a utilajelor
de producţie.
Staţionările provoacă unele pierderi, evidenţa cărora se ţine în mod special. Datorită acestui aspect, contabilul
trebuie să ştie ce fel de staţionări pot avea loc, componenţa consumurilor legate de ele, precum şi modul de
determinare şi evidenţă a pierderilor din staţionări.
Astfel, staţionările se pot produce din cauze interne sau externe. Staţionările din cauze interne sunt provocate de
existenţa unor lacune în organizarea procesului de producţie, cum ar fi: lipsa schemelor, desenelor tehnice,
instrumentelor de lucru, deteriorarea utilajelor, absenţa muncitorilor etc. În acest caz, responsabilitatea pentru apariţia
acestui tip de staţionare aparţine unor lucrători din cadrul entităţii.
Staţionările din cauze externe apar în rezultatul livrării întârziate a materiilor prime şi materialelor de către
furnizori, întreruperii livrării energiei electrice de către furnizori etc. Astfel, după cum se observă, responsabilitatea
pentru acest gen de staţionare aparţine furnizorilor.
În funcţie de durata lor, staţionările pot fi:
 interschimb – durata cărora reprezintă doar o parte din durata unui schimb (tură) de muncă;
 total schimb – durata cărora include durata unui sau a mai multor schimburi (ture) de muncă.
Însă indiferent de tipul acestora, orice staţionare mai mare de 15 min. trebuie să fie perfectată documentar.
Documentul primar care se întocmeşte în acest caz este Fişa staţionărilor (tabelul 3.15) sau Fişa întreruperilor care,
de cele mai multe ori, are forma următoare:
Tabelul 3.15
FIŞA STAŢIONĂRII
prelucrări mecanice secţie „27” ianuarie 2012

Htema L.N. .
Nemele, prenumele maistrului
Cauza Început Sfârşit Durata
Reparaţia acţionării 7.00 9.00 2 ore
distribuitorului
Lipsa energiei electrice în 15.25 15.55 30 min
secţie
...
Maistrul secţiei ________________
În cazul în care este sistată activitatea unei secţii de producţie sau a entităţii în întregime se întocmeşte un
Proces-verbal de staţionare.
18
Conform art.163 al Codului muncii, retribuirea timpului de staţionare a salariaţilor, când vina nu le aparţine, se
efectuează în mărime de cel puţin 2/3 din salariul tarifar (salariul funcţiei) pe unitate de timp stabilit salariatului. Însă
dacă în perioada staţionării salariaţii execută alte lucrări tarifate la un nivel inferior în raport cu categoriile de
calificare ce le-au fost acordate, atunci, conform art. 153 al Codului muncii, angajatorul este obligat să le plătească un
adaos la salariul calculat care este egal cu diferenţa dintre categoriile de calificare, care , de regulă, este inclus în
componenţa pierderilor din staţionări.
Costurile incluse în componenţa pierderilor din staţionări sunt următoarele: salariile muncitorilor de bază;
adaosurile la salariile muncitorilor de bază; contribuţii pentru asigurările sociale; prime de asistenţă medicală
obligatorie; resurse energetice (combustibil, energie electrică, termică, apă etc.) utilizate pentru asigurarea
desfăşurării normale a procesului tehnologic sau de înlăturare a abaterilor de la acesta pe perioada staţionării.
Pierderile din staţionări sunt constatate drept cheltuieli ale perioadei.
Trebuie de menţionat că pierderile din staţionările provocate de cauze externe pot fi recuperate de la agenţii
economici responsabili de apariţia acestora (de regulă, furnizorii de materii prime, materiale, combustibil, energie
etc.), prin prezentarea unor reclamaţii pentru încălcarea clauzelor contractuale. Astfel, în momentul acceptării în scris
a reclamaţiei sau adoptării deciziei organelor judiciare cu privire la recuperarea reclamaţiei se întocmeşte formula
contabilă:
Debit 234 „Alte creanţe pe termen scurt” Credit 612 „Alte venituri operaţionale” .
Entităţile pot suporta pierderi şi din staţionările provocate de calamităţi naturale (incendii, inundaţii etc.) care se
vor contabiliza în debitul contului 723 „Pierderi excepţionale”.
3.6. Contabilitatea producţiei în curs de execuţie
Desfăşurarea procesului de producţie presupune, în anumite cazuri, existenţa unei cantităţi de producţie neterminată
sau în curs de execuţie.
Se consideră producţie în curs de execuţie acea parte a producţiei care nu a trecut toate fazele (stadiile)
de prelucrare prevăzute de procesul tehnologic, precum şi lucrările şi serviciile aflate în curs de execuţie la
data calculării costurilor. De asemenea, producţia în curs de execuţie reprezintă produsele finite
nerecepţionate şi pentru care nu au fost întocmite documentele primare de predare la depozit.
Determinarea cantitativă şi valorică a producţiei în curs de execuţie este necesară pentru calcularea costului efectiv
al producţiei finite.
Însă, determinarea corectă a valorii producţiei în curs de execuţie influenţează nu numai exactitatea costului efectiv
al producţiei finite, dar şi a altor indicatori economico-financiari (costul vânzărilor, rezultatul financiar, impozitele
datorate etc.).
Pentru determinarea costului producţiei în curs de execuţie se pot folosi următoarele metode: metoda
inventarierii (metoda directă); metoda contabilă (metoda indirectă).
Metoda inventarierii constă în stabilirea cantităţii producţiei în curs de execuţie în mod obligatoriu prin
inventariere.
Inventarierea stocurilor de producţie în curs de execuţie este precedată de restituirea şi predarea la magazie a
materialelor care nu au suferit nici o prelucrare, a produselor complet finisate, a rebuturilor definitive şi a deşeurilor
care nu pot fi asimilate cu producţia în curs de execuţie.
Astfel, conform acestei metode, pentru determinarea cantitativă a producţiei în curs de execuţie se procedează la
inventarierea stocurilor de produse neterminate la locurile de producţie, de către comisia de inventariere constituită în
acest scop şi care numără, măsoară şi cântăresc toate loturile de repere, piese, subansamble etc. ce se află în
momentul respectiv la locurile de muncă, secţiile de producţie etc. şi le înscrie în Listele de inventariere.
În Listele de inventariere întocmite pe fiecare secţie se înscriu stocurile de producţie în curs de execuţie constatate
pe fiecare produs, comandă sau piesă, cu indicarea gradului de finisare.
Dacă procesul de fabricaţie nu permite o constatare faptică a producţiei în curs de execuţie aflată pe maşini, aceasta
se poate stabili în funcţie de datele evidenţei operative, de capacitatea instalaţiilor sau se aproximează.
Evaluarea cantităţilor de producţie în curs de execuţie înregistrate în Listele de inventariere se poate efectua prin
mai multe procedee, printre care:
a) procedeul evaluării pe piese şi operaţii – se utilizează cu precădere în industria constructoare de maşini.
La baza evaluării stocurilor de producţie în curs de execuţie stă Fişa tehnologică în care sunt înscrise normele de
consum ale materiilor prime, materialelor de bază, combustibil, energie şi de muncă corespunzătoare fiecărei operaţii
tehnologice în funcţie de succesiunea lor.
Conform acestui procedeu, relaţia de calcul este cea a ponderării cantităţii de producţie în curs de execuţie cu
normele de consum sau de timp şi cu costurile unitare sau tarifele de salarizare. În urma acestor calcule rezultă
producţia în curs de execuţie evaluată la cost direct la care, ulterior, se adaugă costurile indirecte de producţie
19
stabilite, fie pe baza unui procent prevăzut în antecalculaţii, fie prin preluarea lor din calculaţiile efective ale
perioadei precedente.
b)procedeul evaluării globale în funcţie de gradul de finisare tehnică – impune stabilirea acestui grad (sub formă
procentuală) de finisare a producţiei în curs de execuţie de către comisia de inventariere cu ocazia constatării faptice a
stocurilor. Procentul de finisare stabilit se ponderează cu costul planificat sau cu cel efectiv din perioada precedentă, a
fiecărui produs, piesă etc. inventariate.
c) procedeul evaluării pe baza consumurilor de materii prime şi materiale directe – în cazul acestui procedeu
valoarea producţiei în curs de execuţie este egală cu valoarea materiilor prime şi materialelor directe aflate în curs de
prelucrare (pe utilaje) la momentul efectuării inventarierii.
Pentru simplificare, se poate folosi şi varianta potrivit căreia, fără a apela la inventariere, valoarea producţiei în
curs de execuţie se determină în baza relaţiei:
Valoarea producţiei în curs de execuţie = Total consumuri de materii prime şi materiale directe determinate pe
baza datelor contabile – Cantitatea de produse fabricate ponderate cu normele de consum şi costurile unitare ale
materiilor prime şi materialelor directe.
Un asemenea procedeu este recomandabil pentru industria alimentară, uşoară şi chiar pentru cea chimică.
Metoda contabilă constă în stabilirea costului producţiei în curs de execuţie pe baza datelor contabilităţii şi
ale evidenţei operative, fără a se proceda la inventarierea ei şi, din această cauză, are un caracter convenţional.
Potrivit acestei metode, costul producţiei în curs de execuţie se stabileşte pe fiecare tip de produs, pe baza
datelor din conturile de calculaţie care au colectat costuri pe tipuri de produse, conturi care reflectă în debit totalul
costurilor efective, iar în credit costul producţiei finite, diferenţa reprezentând valoarea producţiei în curs de execuţie.
Formula de calcul se prezintă astfel:
CPEx = TC – (QPF x CNCredit contul pf/unit.), (3.6)
unde:CPEx - costul producţiei în curs de execuţie;
TC - total costuri colectate pe tipuri de produse;
QPF - cantitatea produselor fabricate;
CNCredit contul pf/unit. – costul unitar normativ sau efectiv din perioada precedentă al produselor finite.
Alegerea metodei de determinare a costului producţiei în curs de execuţie reprezintă o problemă destul de
complicată. Soluţionarea ei depinde în mare măsură de particularităţile tehnologice ale entităţii, de modalitatea de
calcul a costului produselor fabricate, precum şi reieşind din:
- posibilităţile reale de aplicare a unei sau altei metode în practica entităţii respective;
- necesitatea simplificării procedurilor de calcul până la limita în care nu este afectată exactitatea valorii producţiei
în curs de execuţie astfel determinată;
- existenţa unui sistem automatizat de ţinere a contabilităţii şi posibilităţile acestuia.
Însă, indiferent de metoda aleasă, ea trebuie în mod obligatoriu să fie stipulată în politica contabilă a entităţii.
După determinarea costului producţiei în curs de execuţie, ea urmează să fie înregistrată în conturile
corespunzătoare. În acest caz se întocmesc formulele contabile prezentate în tabelul 3.18:
Nr Conţinutul operaţiilor economice Conturi Temei pentru
. corespondente înregistrare
crt Debit Credit (document primar,
. registru contabile etc.)
1. Reflectarea valorii producţiei în curs de execuţie la sfârşitul Notă de contabilitate
perioadei de gestiune aferentă:
a) activităţii de bază a entităţii 215 811
b) activităţilor auxiliare ale entităţii 215 812
2. Reflectarea valorii producţiei în curs de execuţie la începutul Notă de contabilitate
perioadei de gestiune următoare aferentă:
a) activităţii de bază a entităţii 811 215
b) activităţilor auxiliare ale entităţii 812 215
Evidenţa analitică a producţiei în curs de execuţie se ţine pe tipurile de produse şi servicii, precum şi pe alte
direcţii prevăzute în politica de contabilitate a entităţii.
20

3.1. Contabilitatea Costurilor Directe de Materiale Şi Repartizabile

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

3.1. Contabilitatea Costurilor Directe de Materiale Şi Repartizabile

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tema 3.

Contabilitatea costurilor de producţie

- costurile directe de retribuirea muncii, - costul efectiv al produselor fabricate,

Ursu I.E. 544 I 18 160

3.4. Contabilitatea costurilor activităţilor auxiliare

Costurile pentru fabricarea produselor auxiliare, - costul efectiv al deşeurilor

3.5. Contabilitatea pierderilor din producţie

b) recuperarea daunei materiale se efectuează în perioadele

prelucrări mecanice secţie „27” ianuarie 2012

Maistrul secţiei ________________

3.6. Contabilitatea producţiei în curs de execuţie

S-ar putea să vă placă și