Sunteți pe pagina 1din 5

16

ACTIVE CIRCULANTE

Investiţii pe termen Disponibilităţi


Definire Stocuri Creanţe
scurt băneşti
Un activ se clasifică ca activ Stocurile sunt active circulante: Reprezintă contrapartida unei datorii Reprezintă titluri de Sunt reprezentate
circulant atunci când: – deţinute pentru a fi vândute pe parcursul şi se concretizează în dreptul de a valoare achiziţionate de prin disponibilităţile
– se asteaptă să fie realizat sau desfăşurării normale a activităţii; pretinde plata unei sume de bani, pe piaţa financiară în băneşti existente în
este deţinut cu intenţia de a fi – în curs de producţie în vederea vânzării în livrarea unui bun, prestarea unui vederea realizării unui conturile de la bănci,
vândut sau consumat în procesul desfăşurării normale a activităţii; sau serviciu, execuţia unei lucrări. profit pe termen scurt, în numerarul aflat în
cursul normal al ciclului de – sub formă de materii prime, materiale şi alte Titularul unei creanţe este numit, în momentul revânzării lor. casieria entităţii, alte
exploatare al entităţii; consumabile care urmează să fie folosite în mod generic creditor. Pentru pierderea de valori băneşti (efecte
– este deţinut, în principal, în procesul de producţie sau pentru prestarea de Evaluarea la inventar a creanţelor şi a valoare a investiţiilor pe comerciale, mărci
scopul tranzactionarii; servicii. datoriilor se face la valoarea lor termen scurt se poştale şi timbre
– se aşteaptă a fi realizat în Din punct de vedere al rolului economic, modului de probabilă de încasare sau de plată. efectuează ajustări. fiscale, tichete de
termen de 12 luni de la data intrare în patrimoniu, surselor de finanţare, destinaţiei Diferenţele constatate în minus între Ajustările reprezintă o călătorie, etc.).
bilanţului; sau etc., activele circulante materiale, deşi eterogene, pot fi valoarea de inventar stabilită la constatare a diminuării Contabilitatea
– este reprezentat de numerar structurate în două mari categorii: inventariere şi valoarea contabilă a valorii unor investiţii pe disponibilităţilor
sau echivalente de numerar a – stocuri; creanţelor se înregistreaza în termen scurt, în aflate în bănci/
căror utilizare nu este – producţie (comenzi) în curs de execuţie. contabilitate pe seama ajustărilor condiţiile în care natura casierie şi a mişcării
restrictionată. La intrarea în patrimoniu stocurile şi producţia în pentru deprecierea creanţelor. ajustării este clar acestora, ca urmare a
curs de execuţie se evaluează şi se înregistrează în Pentru creanţele incerte se constituie precizată, dar incertă în încasărilor şi plăţilor
Ciclul de exploatare al unei contabilitate, în funcţie de sursele lor de provenienţă. ajustări pentru pierdere de valoare. ceea ce priveşte mărimea efectuate, se ţine
entităţi reprezintă perioada de În categoria stocurilor se cuprind şi activele cu ciclu sau realizarea sa, pe care distinct în lei şi în
timp dintre achiziţionarea lung de fabricaţie, destinate vânzării (de exemplu, evenimentele survenite valută
activelor care sunt destinate echipamente, nave, ansambluri sau complexuri de sau în curs o fac
procesării şi finalizarea acestora locuinţe etc., realizate de entităţile ce au ca activitate previzibilă la data
în numerar sau echivalente de principală obţinerea şi vânzarea unor astfel de stabilirii situaţiilor din
numerar. produse). conturi.
17
STOCURI

Active
Stocuri în
Stocuri de materii şi Producţia în curs Stocuri aflate la biologice de
curs de Produse Mărfuri Ambalaje
materiale de execuţie terţi natura
aprovizionare
stocurilor
Cuprind:  Sunt stocuri Reprezintă Produsele sunt bunuri şi Procesele economice Activele biologice Mărfurile sunt Sunt bunuri folosite în
Materiile prime: bunuri cumpărate, producţia care nu a servicii executate de către şi financiare ce au de natura bunurile pe scopul protecţiei
care participă direct la pentru care s- trecut prin toate entităţile din sfera loc într-o entitate ori stocurilor sunt care entitatea materialelor, produselor,
realizarea produselor, au transferat fazele de producţiei materiale cu în cadrul relaţiilor ce acelea care le cumpără în mărfurilor etc. împotriva
regăsindu-se în produsul riscurile şi prelucrare, precum scopul de a fi se stabilesc între urmează a fi vederea agenţilor naturali pentru
finit integral sau parţial, beneficiile şi produsele comercializate în vederea acestea şi terţi pot recoltate ca revânzării sau evitarea deteriorării şi a
fie în starea lor iniţială, aferente, dar nesupuse probelor obţinerii de venituri. conduce la situaţii în produse agricole produsele conservării pe timpul
fie transformată. care, la finele şi recepţiei tehnice În cadrul conceptului de care valori materiale, sau vândute ca predate spre transportului, a manipulării
Materialele perioadei de În cadrul producţiei produse regăsim: aflate în proprietatea active biologice. vânzare depozitării, precum şi pentru
consumabile: bunuri care raportare, sunt în curs de execuţie Semifabricatele: produsele al entităţii, se regăsesc magazinelor menţinerea proprietăţilor în
participă sau ajută la în curs de se cuprind şi căror proces tehnologic a fost la terţi pentru diferite Exemple de proprii. vederea utilizării lor. Ele
procesul de fabricaţie sau aprovizionare. serviciile şi studiile terminat într-o secţie (fază de scopuri sau din active biologice Sunt asimilate mai au şi rolul de prezentare
de exploatare fără a se în curs de execuţie fabricaţie) şi care trec în anumite cauze de natura mărfurilor şi estetică a mărfurilor în
regăsi, de regulă, în sau neterminate. continuare în procesul (trimise spre stocurilor sunt: stocurilor de vederea comercializării.
produsul finit: materiale tehnologic al altei secţii (faze prelucrare, lăsate în animalele materii prime, Din punct de vedere
auxiliare, combustibili, Observaţie: de fabricaţie) sau se livrează custodie, predate destinate materiale contabil după natura lor,
materiale pentru ambalat, Valoarea produselor terţilor; spre vânzare, producţiei de consumabile, ambalajele sunt grupate
piese de schimb, seminţe şi serviciilor în curs Produsele finite: produsele depozitate temporar carne, animalele obiecte de astfel:
de execuţie se la aceştia, în curs de
şi materiale de plantat,
determină prin
care au parcurs în întregime
aprovizionare etc.).
deţinute în inventar  Ambalaje de natura
furaje, alte materiale fazele procesului de fabricaţie vederea vânzării, achiziţionate imobilizărilor, urmează
consumabile; inventarierea şi nu mai au nevoie de Cheltuielile peştii din fermele de la terţi, regimul de evidenţă şi
producţiei
Materialele de natura neterminate la
prelucrări ulterioare în cadrul ocazionate cu piscicole, care devin amortizare al imobilizărilor
obiectelor de inventar: entităţii, putând fi depozitate în trimiterea, păstrarea, culturile, cum ar fi disponibile şi corporale;
sfârşitul perioadei, vederea livrării sau expediate prelucrarea cele de porumb şi sunt destinate
bunuri care nu
prin metode tehnice direct clienţilor; stocurilor aflate la grâu, şi copacii vânzării în
 Ambalaje de natura
îndeplinesc în mod obiectelor de inventar,
de constatare a Produsele reziduale: terţi se suportă de crescuţi pentru starea în care
cumulativ condiţiile urmează regimul de
gradului de reprezintă rezultatele obţinute societatea cherestea. au intrat în
pentru a fi incluse în evidenţă a obiectelor de
finalizare sau a din desfăşurarea procesului de proprietară a gestiune.
categoria imobilizărilor inventar;
stadiului de producţie sub forma stocurilor
corporale de natura
mijloacelor fixe. Cu alte
efectuare a rebuturilor, materialelor respective, ele  Ambalaje de transport
operaţiilor recuperabile şi deşeurilor. încărcând preţul de care au un regim deosebit:
cuvinte, au o valoare mai
tehnologice şi Produsele agricole: înregistrare al – Ambalaje de transport
mică decât limita
evaluarea acesteia la sunt cele rezultate la acestora. care circulă după
prevăzută de lege pentru
costurile de momentul recoltarii de la principiul vânzării-
a fi considerate mijloace
producţie. activele biologice ale cumpărări;
fixe, indiferent de durata
entitatii, de exemplu, lana, – Ambalaje de transport
lor de serviciu sau au o
copaci taiati, bumbac, care circulă pe
durată mai mică de un
an, indiferent de valoarea lapte, struguri, fructe principiul restituirii.
lor. culese etc.
18

CREANŢE

Avansuri acordate Decontări cu asociaţii


Clienţi Efecte comerciale de primit Alte creanţe
furnizorilor privind capitalul
Reprezintă sume acordate Clientul este persoană fizică sau Efectele de comerţ reprezintă La constituirea capitalului Cuprind drepturi care
înaintea începerii execuţiei unei juridică care, în calitate de titluri de valoare, negociabile social se creează relaţii rezultă din relaţiile de
comenzi sau a unui contract; cumpărător, achiziţionează de la imediat sau la un termen scurt, specifice între entitatea decontare privind:
Se utilizează în vederea terţi bunuri şi/sau servicii contra care, în cadrul relaţiilor care se înfiinţează, pe de o – avansuri acordate
finanţării furnizorilor pentru cost; comerciale cu clienţii, atestă o parte şi acţionari sau personalului;
executarea produselor sau În contabilitatea clienţilor se creanţă. asociaţi (după caz), pe de – sume de încasat din
lucrărilor cu ciclu lung de înregistrează operaţiunile privind Efectele de comerţ sunt altă parte, prima având un contribuţii de asigurări
fabricaţie şi/sau cu valori mari; livrările de mărfuri şi produse, instrumente de plată şi de credite drept de creanţă asupra sociale şi şomaj;
Avansurile acordate furnizorilor serviciile prestate, precum şi alte şi, fiind negociabile, pot fi cedate, celor din urmă, din – sume de încasat de la
se înregistrează în contabilitate operaţiuni similare efectuate; vândute sau transmise. momentul subscrierii până bugetul statului;
în conturi distincte. Avansurile primite de la clienţi se Circulă sub diferite forme: cambii, la vărsarea efectivă a – sume de încasat de la
înregistrează în contabilitate în bilete la ordin, ordin de plată, aporturilor promise. alte entităţi din cadrul
conturi distincte; cecul etc. grupului;
Creanţele faţă de clienţii pentru – trata: înscris prin care – sume de încasat din
care, pâna la finele lunii, nu au fost creditorul (trăgătorul) dă ordin vânzarea activelor
întocmite facturile se evidenţiază debitorului său (trasului) să imobilizate şi a
distinct în contabilitate pe baza achite la scadenţă unei a treia investiţiilor pe termen
documentelor care atestă livrarea persoane numită beneficiar o scurt;
bunurilor, respectiv prestarea sumă de bani determinată – pagube de recuperat.
serviciilor; – biletul la ordin: titlul de credit
Creanţele incerte se înregistrează prin care emitentul se angajează
distinct în contabilitate. să plătească el însuşi
beneficiarului sau la ordinul
acestuia o sumă de bani, la o
anumită dată.
19

INVESTIŢII PE TERMEN SCURT

Alte investiţii pe termen scurt şi Vărsăminte de efectuat


Acţiuni deţinite la Obligaţiuni emise şi creanţe asimilate,
Obligaţiuni pentru investiţiile pe termen
entităţile afiliate răscumpărate
Certificate verzi scurt
Reprezintă acţiunile Reprezintă titluri cumpărate în Reprezintă titluri cumpărate în Reprezintă depozitele bancare pe Reprezintă vărsăminte de
deţinute la entităţile vederea amortizării lor vederea obţinerii de dobânzi sau termen scurt, a altor investiţii pe efectuat pentru investiţiile pe
afiliate, cumpărate în în vederea revânzării lor în scop termen scurt şi creanţe asimilate termen scurt cumpărate până la
vederea obţinerii de speculativ cumpărate, urmărindu-se obţinerea stingerea obligaţiei.
venituri financiare unui câştig.
într-un termen scurt La primirea certificatelor verzi,
contravaloarea acestora se reflecta cu
ajutorul elementului “Certificate
verzi primite”. Certificatele verzi
primite se evalueaza la pretul de
tranzactionare de la data primirii,
publicat de operatorul pietei de
energie electrica (S.C. OPCOM L
S.A.).
20

DISPONIBILITĂŢI BĂNEŞTI

Disponibilităţi la bănci Disponibilităţi în casierie Acreditive


Cuprind: Cuprind:  Reprezintă mijloacele băneşti rezervate la bancă într-
 disponibilităţile din conturile curente la  disponibilităţile din casierie în lei şi valută, un cont distinct, la dispoziţia unui furnizor, din care
bănci în lei şi valută, prin care se efectuează prin care se efectuează operaţiuni de încasări se fac plăţi pe măsura efectuării livrărilor, executării
operaţiuni de încasări şi plăţi fără numerar; şi plăţi cu numerar; lucrărilor sau prestării serviciilor cu respectarea
 dobânzi de încasat  alte valori: anumitor condiţii;
 valori de încasat:  timbre fiscale şi poştale;  O formă aparte de acreditive o constituie avansurile
 cecuri de încasat;  bilete de tratament şi odihnă; de trezorerie care reflectă sumele în numerar, puse la
 efecte de încasat;  tichete şi bilete de călătorie; dispoziţia personalului sau a terţilor, în vederea
 efecte remise spre scontare.  alte valori. efectuării unor plăţi în favoarea entităţii

Observaţii:
(1) Operatiunile privind încasările şi plăţile în valută se înregistrează în contabilitate la cursul de schimb valutar, comunicat de Banca Naţională a României, de la data efectuării
operaţiunii respective. În vederea asigurării unui tratament contabil unitar, prin curs de schimb de la data efectuării operaţiunii se înţelege cursul de schimb al pieţei valutare,
comunicat de Banca Naţională a României, din ultima zi bancară anterioara operaţiunii, disponibil ca informaţie la momentul efectuării operaţiunii (incasare, plată, emitere de
documente).
(2) La finele fiecărei luni, disponibilităţile în valută şi alte valori de trezorerie, cum sunt titluri de stat în valuta, acreditive şi depozite în valută se evaluează la cursul de schimb
al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României din ultima zi bancară a lunii în cauză.
(3) Plăţile către persoanele juridice sunt în limita unui plafon zilnic maxim de 10.000 lei, plăţile către o singura persoană juridica fiind admise în limita unui plafon zilnic în sumă
de 5.000 lei. Sunt interzise plăţile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii, pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei. Se admit plăţi către o
singura persoană juridică în limita unui plafon zilnic în numerar de 10.000 lei, în cazul plăţilor către reţelele de magazine Cash&Carry. Sunt interzise plăţile fragmentate către
astfel de magazine, pentru facturile a căror valoare este mai mare de 10.000 lei.
(4) Persoanele juridice pot achita facturile a căror valoare depăşeşte plafonul de 5.000 lei către furnizori de bunuri sau servicii astfel: 5.000 lei în numerar, suma ce depăşeşte
acest plafon putand fi achitată prin instrumente de plată fără numerar. Facturile cu valori sub 5.000 lei nu intră sub incindenta prevederilor legate de plafon.
(5) Persoanele juridice pot achita facturile cu valori ce depasesc plafonul de 10.000 lei catre magazinele Cash&Carry astfel: 10.000 lei cu numerar, suma ce depaseste acest
plafon putand fi achitata prin instrumente de plata fara numerar. Facturile cu valori sub 10.000 lei nu intra sub incidenta prevederilor legate de plafon.
(6) Încasările zilnice în numerar ale unui agent economic sunt neplafonate. Încasările zilnice în numerar nu pot depăşi plafonul de 5.000 lei de la o singură persoană juridică.

S-ar putea să vă placă și