Sunteți pe pagina 1din 57

Bazele contabilită ţii

Seminar 1

Capitolul 1 Introducere în contabilitate

Definiţia contabilităţii

Luca Paciolo -tot ceea ce, după părerea negustorului îi aparţine pe


- prima definiţie lume, precum şi toate afacerile mari şi mărunte, în
ordinea în care au avut loc
Perspectivă doctrinară -domeniu şi instrument de cunoaştere a realităţii
- teoria economică economice
actuală
Perspectivă normativă -este definită prin scopul, finalitatea, respectiv prin
produsul său (rapoartele/documentele de sinteză care
surprind realitatea de la nivelul unei entități
economice, numite situatii financiare)

Obiectivul contabilităţii este furnizarea de informaţii despre o entitate economică celor care
generic sunt denumiţi utilizatorii informaţiei contabile.

Ce este informaţia contabilă ?

Informaţia contabilă reprezintă produsul final al procesului de culegere, prelucrare, stocare şi


comunicare a informaţiilor cu privire la procesele şi fenomenele economice ale unei entităţi
economice.
Caracteristicile informaţiilor contabile:

 Inteligibilitatea = calitatea de a fi uşor înţelese de către utilizatori, dar e important ca


aceştia să deţină suficiente noţiuni de contabilitate;
 Relevanţa = influenţează deciziile economice ale utilizatorilor, prin posibilitatea de
evaluare a evenimentelor trecute, prezente şi viitoare;
- Informaţia să fie oportună, furnizată la momentul potrivit;
- Este dată de natura şi importanţa (mărimea) informaţiilor;
- Importanţa – pragul de semnificaţie: omisiunea sau declararea eronată a
informaţiilor au influenţă asupra luării deciziilor;
 Credibilitatea = nu conţin erori semnificative, nu sunt părtinitoare iar utilizatorii pot
avea încredere în ele;
- Verificabile – prin normalizare contabilă;
- Neutre – sincere, obiective;
- Fiabile – să prezinte fidel realitatea;
- Complete – fără omisiuni;
- Prudente – estimarea unor riscuri.
Bazele contabilităţii
Seminar 1

 Comparabilitatea
- În timp: la aceeaşi entitate, de la un an la altul;
- În spaţiu: între entități.
- Prin aplicarea aceloraşi metode în contabilitate.
Utilizatorul informaţiei contabile se defineşte ca fiind un individ sau grup de indivizi reuniţi în
cadrul unor entităţi care au interese economice şi/sau sociale comune şi care prin utilizarea
informaţiilor contabile degajate de entitate îşi protejează, consacră şi multiplică din punct de
vedere valoric interesele manifestate.

Utilizatorii informaţiei contabile

Creditorii

Investitorii Guvernul

Mangerii Furnizorii Publicul

Angajaţii Clienţii

1. Managerii – luarea deciziilor de gestiune;


2. Investitorii prezenţi şi potenţiali – riscul şi profitul prezentat de investiţia lor
prezentă/viitoare;
3. Angajaţii (personalul/sindicatul) – stabilitatea locului de muncă şi rentabilitatea
entității, nivelul şi modalităţile de remunerare, avantaje legate de pensionare;
4. Creditorii (financiari) – solvabilitatea şi lichiditatea entității pe care au creditat-o şi de
la care aşteaptă rambursarea sumelor avansate şi încasarea dobânzii;
5. Furnizorii (creditorii comerciali) – aprecierea situaţiei financiare şi continuitatea
activităţii entității (solvabilitatea, lichiditatea) în vederea stabilirii riscurilor şi strategiilor
viitoare legate de acest client;
6. Clienţii (debitorii comerciali) – continuitatea activităţii entității pentru garantarea
propriilor aprovizionări;
7. Guvernul şi instituţiile publice – scopuri fiscale (determinarea bazei impozabile,
controlul activităţii entității), calcularea venitului naţional şi a altor indicatori macroeconomici,
elaborarea previziunilor macroeconomice;
8. Publicul
- analişti financiari: consultanţă privind acordarea împrumuturilor, achiziţia de titluri,
stabilirea diagnosticului financiar global;
- responsabili politici ai comunităţilor locale: contribuţia entității la bugetul local,
evoluţia forţei de muncă; agenţii de mediu: politici antipoluante promovate, respectarea
legislaţiei de mediu.
Bazele contabilităţii
Seminar 1

Care dintre utilizatori sunt interesaţi în principal de


solvabilitatea şi lichiditatea firmei?

R : Creditorii si furnizorii

Funcţiile contabilităţii
Atingerea obiectivelor contabilităţii este condiţionată de exercitarea sau manifestarea
următoarelor funcţii ale contabilităţii :

înregistrare
şi
prelucrare
date

Previzională Informare
Funcţiile
contab.

Control
Juridică
gestionar

a) Înregistrarea şi prelucrarea datelor = reprezentarea tranzacţiilor şi operaţiilor


economice după principii şi reguli proprii. Reprezintă prima funcţie de manifestare a
contabilităţii.
 Tranzacţii economice – operaţii derulate între participanţii la diferitele faze ale
circuitului economic;
 Operaţii economice – decontări în interiorul unei entități, ajustări contabile;
 Tranzacţiile şi operaţiile economice derulate de o entitate fac obiectul înregistrării
în contabilitate

b) Informare = furnizarea informaţiilor privind structura şi dinamica averii şi a rezultatelor


entității în conformitate cu cerinţele impuse atât de tehnologia informaţională cât şi de
legislaţia în domeniu.

c) Control gestionar = verificarea modului de păstrare şi utilizare a resurselor materiale,


băneşti şi umane ale entității, controlul respectării disciplinei financiare.

d) Juridică = mijloc de probă în justiţie pentru soluţionarea diferitelor cauze civile sau
penale, dovada realizării unor operații (stabilirea răspunderii, soluţionarea litigiilor).
Bazele contabilităţii
Seminar 1

e) Previzională = utilizarea informaţiilor trecute şi prezente pentru stabilirea tendinţelor


viitoare ale activităţii entității; utilizate pentru elaborarea unor strategii de dezvoltare.

Organizarea contabilităţii ca activitate de conservare, prelucrare şi transmitere a informaţiilor


economice se poate delimita în timp şi spaţiu în funcţie de mai multe criterii, respectiv :

A. Modul de organizare
a) Contabilitatea financiară
Contabilitatea financiară furnizează informaţii contabile pentru toate categoriile de
utilizatori cu privire la averea şi rezultatele entităţii, fiind reglementată de norme unitare de
organizare la nivel naţional (eventual regional/internaţional).
b) Contabilitatea de gestiune (managerială)
Contabilitatea de gestiune (managerială) reprezintă acea formă de organizare a
contabilităţii care furnizează informaţii exclusiv managerilor. Obiectivele ei se îndreaptă spre :
- calculul costurilor de producţie;
- stabilirea rentabilităţii pe produs/activitate;
- întocmirea unor bugete periodice pe feluri de activităţi (aprovizionare,
desfacere, trezorerie).

B. Momentul de realizare

a) Contabilitatea curentă sau zilnică, care presupune înregistrarea curentă, zilnică a


tuturor operaţiilor economice realizate în cadrul unui exerciţiu financiar pe baza documentelor
justificative.
b) Contabilitatea periodică, realizată la încheierea exerciţiului financiar în cadrul
entităților macroeconomice şi sociale (grupuri de societăţi, direcţii financiare judeţene,
departamente, ministere). Serveşte realizării contabilităţii naţionale.

Ce este un exerciţiu financiar? Dar perioada de gestiune ?


Exerciţiul financiar este perioada de delimitare cronologică din punct de vedere contabil (de
regulă, anul calendaristic).
Perioadă de gestiune reprezintă un interval de timp urmărit din punct de vedere contabil care
poate să se suprapună cu exerciţiul financiar sau să difere de acesta (luna, trimestrul).
Bazele contabilităţii
Seminar 1

Care este rezultatul final al realizării contabilităţii?


Care mod de organizare a contabilităţii i se adresează cu
precădere managerilor?

R : Situatiile financiare


R : Contabilitatea de gestiune

Verificarea cunoştinţelor
Completaţi – cu cuvintele voastre - spaţiile libere ale următoarelor prezentări, astfel încât să
obțineți afirmații corecte/adevărate:
1) Informatia contabila reprezintǎ produsul final al procesului de culegere, prelucrare,
stocare şi comunicare a informaţiilor cu privire la procesele şi fenomenele economice ale unei
entitǎţi economice.
2) Clientii sunt interesaţi privind continuitatea activităţii entității pentru garantarea
propriilor aprovizionări.
3) Utilizatorii de informatie contabila reprezintă un individ sau grup de indivizi reuniţi în
cadrul unor entităţi care au interese economice şi/sau sociale comune.
4) Angajatii sunt interesaţi de informaţii referitoare la stabilirea locului de muncă, la
capacitatea entităţii de a plăti salariile.
5) Inteligibilitatea conferă informaţiei contabile calitatea de a fi înţeleasă.
6) O informaţie este credibila atunci când nu este afectată de erori semnificative cu
incidenţă asupra credibilităţii Situaţiilor financiare.
7) Controlul gestionar asigura verificarea modului de păstrare şi utilizare a resurselor
materiale, băneşti şi umane ale entității, controlul respectării disciplinei financiare.
8) Exercitiul financiar este perioada de delimitare cronologică din punct de vedere
contabil (de regulă, anul calendaristic).
9) Contabilitatea de gestiune furnizează informaţii exclusiv managerilor.
10) Comparabilitatea reprezintă calitatea informației contabile care oferă posibilitatea de
a compara informaţiile atât în timp cât şi în spaţiu.
Bazele contabilită ţii
Seminar 2+3
Capitolul 2 Obiectul contabilităţii

1. Aspecte teoretice

Obiectul contabilităţii este reprezentat de Patrimoniul entităţilor economice. Acesta


reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică aparţinând unui subiect
de drepturi şi obligaţii (entitate denumită titular de patrimoniu), precum şi a totalităţii
bunurilor şi valorilor economice la care acestea se referă (obiecte de drepturi şi obligaţii).

Reprezentarea Patrimoniului în documentele de sinteză contabilă (situaţiile financiare),


respectiv în Bilanţ (vom denumi în scopuri didactice acest document Situaţia Patrimoniului)
se face sub dublu aspect:
- Sub aspect concret, material, purtând denumirea de Active patrimoniale
- Sub aspect abstract, al provenienţei, purtând denumirea de Pasive patrimoniale

Activele patrimoniale (A) cuprind totalitatea drepturilor de proprietate şi de creanţă în care se


constituie bunurile şi valorile economice ale titularului de patrimoniu (indică ce avem într-o
entitate economică, respectiv existenţa, partea materială, concretă a Patrimoniului).
Pasivele patrimoniale (P) - deşi titularul de patrimoniu are drepturi şi obligaţii, termenul
“pasiv” limitează aceste raporturi juridice la obligaţii; se judecă din punctul de vedere al
entităţii, care are obligaţii faţă de proprietarii săi, respectiv faţă de terţi (indică de unde avem
Activul, respectiv provenienţa, partea abstractă a Patrimoniului).
Pentru că tot ceea ce deţine titularul de patrimoniu (entitatea economică) ca parte concretă,
existenţială, sigur provine de undeva, rezultă Ecuaţia de echilibru a Patrimoniului:

Iar pentru că provenienţa Patrimoniului poate fi delimitată pe două surse principale, respectiv
ACTIV = PASIV
de la proprietari (Capitaluri proprii) sau de la terţi (Datorii), ecuaţia de echilibru devine:
ACTIV = CAPITALURI PROPRII + DATORII

CE DE
Potrivit
AVEM?
regelementărilor contabile naţionale şi
UNDE
internaţionale, elementele patrimoniale
amintite mai înainte sunt definite astfel:
Activul reprezintă o resursă controlată de către entitate ca rezultat al unor evenimente trecute
şi de la care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru entitate şi al cărui
cost poate fi evaluat în mod credibil.
Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al acţionarilor în activele unei entităţi după
deducerea tuturor datoriilor sale.
Datoria reprezintă o obligaţie actuală a entităţii ce decurge din evenimente trecute şi prin
decontarea căreia se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează beneficii
economice.
Bazele contabilităţii
Seminar 1

Credeţi că este necesară reprezentarea sub dublu aspect a


Patrimoniului? Argumentaţi răspunsul.
Răspuns: Da, deoarece nu este suficient să cunoaştem doar ce are
entitatea ci şi de unde are. Doar în acest fel imaginea noastră asupra
entităţii va fi completă şi corectă.

Bilanţul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ, datorii
şi capital propriu ale entităţii la sfârşitul exerciţiului financiar, precum şi în celelalte situaţii
prevăzute de lege. Bilanţul cuprinde toate elementele de activ şi de pasiv grupate după natură
şi lichiditate, respectiv natură şi exigibilitate
 Lichiditatea se referă la intervalul de timp necesar ca un element de activ să fie
convertit în disponibilităţi băneşti.
 Exigibilitatea indică perioada de timp în care o datorie devine scadentă şi ca
urmare trebuie achitată.

A BILANŢ PASIV
Active imobolizate Capitaluri proprii
Imobilizări necorporale
Imobilizări corporale
Imobilizări financiare

Exigibilitate
Lichiditate

Active circulante Datorii


Stocuri datorii pe termen lung
Creanţe datorii pe termen scurt
Investiţii financiare pe termen scurt
Disponibilităţi băneşti
TOTAL ACTIV TOTAL PASIV
Bilanţ (Situaţia Patrimoniului)

Activ Pasiv

Necorporale Cheltuieli de constituire, cheltuieli de de Capital social; prime legate de capital


dezvoltare; fond comercial; concesiuni provenienţă Cs=nr act x VN
brevete, alte imobilizări necorporale externă
a. Capitaluri
Corporale Terenuri; construcţii; instalaţii tehnice;
a. Active Cel putin 2500 lei mijloace transport; animale şi plantaţii de Rezerve din reevaluare; alte rezerve;
proprii
imobilizate provenienţă rezultatul exerciţiului; rezultatul
reportat
Financiare Acţiuni deţinute la entităţile afiliate; internă
interese de participare; creanţe imobilizate
-

b. Provizioane Provizioane pentru litigii, pentru


Stocuri Materii prime; materiale consumabile; garanţii acordate clienţilor, pentru
materiale de natura obiectelor de inventar; pensii şi obligaţii similare; pentru
produse, mărfuri, ambalaje impozite, alte provizioane
b. Active
circulante Creanţe pe termen Avansuri acordate furnizorilor; clienţi;
scurt efecte comerciale de primit; decontări cu
asociaţii privind capitalul Venituri din chirii încasate în avans
c. Venituri în avans
Investiţii financiare Acţiuni deţinute la entităţile afiliat;
pe termen scurt obligaţiuni emise şi răscumpărate; alte
investiţii pe termen scurt şi creanţe asimilate

Disponibilităţi Numerar din casieria unităţii;


disponibilităţile aflate în conturi bancare; Datorii pe Împrumuturi din emisiuni de
băneşti alte valori (timbre fiscale, tichete de masă termen lung obligaţiuni; sume datorate instituţiilor
etc); avansuri de trezorerie; acreditive d. Datorii de credit
Datorii pe Furnizori; efecte comerciale de plătit;
termen scurt datorii faţă de personal, faţă de bugetul
asigurărilor sociale şi a statului
c. Cheltuieli în avans Abonamente şi chirii plătite în avans
1. Daţi exemple cifrice de elemente de Active şi Pasive, pe care să le aranjaţi (în ordinea
lichidităţii, respectiv a exigibilităţii) într-un Bilanţ, pentru care să se verifice ecuaţia de
echilibru Active = Pasive (A =P), respectiv Active = Capitaluri proprii + Datorii (A = Cp + D)
Răspuns:

O entitate economică dispune de următoarele elemente patrimoniale: materii prime 1.000 lei,
capital social 13.000 lei, datorii faţă de furnizori 1.500 lei, mijloace de transport 9.000 lei,
programe informatice 5.000 lei, credite bancare 4.000 lei, conturi la bănci 3.500 lei, rezultatul
exerciţiului – pierdere 500 lei, numerar în casierie 1.500 lei, prime de emisiune 2.000 lei.

Bilanţ iniţial

ACTIVE PASIVE

1. Programe informatice 9.000 1. Capital social 13.000

2. Mijloace de transport 5.000 2. Prime de emisiune 2.000

3. Materii prime 1.000 3. Rezultatul exerciţiului - 500

4. Conturi curente la bănci 3.500 4. Datorii - furnizori 1.500

5. Casa 1.500 5. Datorii - bănci 4.000

TOTAL ACTIV 20.000 TOTAL PASIV 20.000

4
2. Aplicaţii practice
SC S2 SRL are ca şi obiect de activitatea producţia de pâine. Pornind de la elementele de mai jos, întocmiţi bilanţul
1
iniţial.
- hală de producţie: 11.000 lei - impozite de plătit (scad. 90 zile): 7.000 lei
- malaxor: 8.000 lei - capital social: 20.000 lei
- făină: 7.000 lei - datorii-furnizori (scad.15 zile): 5.000
lei
- creanţe-clienţi: 5.000 lei - credit bancar (scad. 2ani): 12.000 lei
- sare: 4.000 lei - rezervă legală: 2.000
lei
- disponibil la bancă: 9.000 lei - prime de emisiune: 2.000 lei
- program informatic: 5.000 lei - datorii priv. salariile (scad. 30zile): 4.000
lei - numerar: 6.000 lei - prime de aport:
3.000 lei
Rezolvare:

ACTIV PASIV
ELEMENTE SUME ELEMENTE SUME
Active imobilizate 24.000 Capitaluri proprii 27.000
IN: prog informatic 5.000 Capital social 20.000
IC: contructii (hala de prod.) 11.000 Prime de emisiune 2.000
IC: utilaje (malaxor) 8.000 Prime de aport 3.000
Rezerva legala 2.000

Active circulante 31.000 Datorii 28.000


Stocuri: Materii prime (faina) 7.000 Datorii bancare/financiare (credit 12.000
Stocuri: Materie consumabila (sare) 4.000 bancar) 7.000
Creante: clienti 5.000 Datorii fiscale (imp de platit 90 4.000
Disponibilitati banesti: cont bancar 9.000 zile) 5.000
Disponibilitati banesti: numerar (casa) 6.000 Datorii salariale (30 zile)
Datorii furnizori (15 zile)

TOTAL ACTIV 55.000 TOTAL ACTIV 55.000

A=P; A= Cp+D
55.000 = 27.000 + 28.000

2 Managerul societăţii comerciale Casa Pâinii, producător în domeniul panificaţiei, doreşte să-şi
structureze averea de care dispune ca persoană juridică, din punct de vedere contabil. Astfel, el va
înţelege situaţiile financiare întocmite de expertul său contabil la sfârşitul exerciţiului financiar N.
La sfârşitul exerciţiului financiar N acest întreprinzător dispune de:
- Un teren adus ca aport la constituirea societăţii de către acţionari, în valoare de 30.000 lei;
- Un malaxor pentru frământarea aluatului în valoare de 3.500 lei
- Făină în valoare de 2.000 lei;

5
- Drojdie în valoare de 250 lei.
De asemenea, se cunosc următoarele date:
- La constituirea societăţii acţionarii au mai vărsat 4.250 lei într-un cont de disponibil la bancă;
- S-a contractat un credit pe termen lung din care, la sfârşitul exerciţiului, a rămas nerambursată
suma de 5.750 lei.

Prezentaţi care este patrimoniul entităţii la sfârşitul exerciţiului şi redaţi ecuaţia de


echilibru a patrimoniului.

Situaţia patrimoniului SC CASA PÂINII SA


ACTIV PASIV
ELEMENTE SUME ELEMENTE SUME
Active imobilizate 33.500 Capitaluri proprii 34.250
Ic: terenuri 30.000 Capital social 30.000+4.250
Ic: utilaje (malaxor) 3.500

Active circulante 6.500 Datorii 5.750


Stocuri: materii prime (faina) 2.000 Datorie 5.750
Stocuri: materii consumabile (drojdie) 250
Disponibilitati banesti: cont bancar 4.250
TOTAL ACTIV 40.000 TOTAL PASIV 40.000

Ecuaţia de echilibru a patrimoniului:

A=Cp+D

40.000=34.250+5.750

Are o avere de 40.000 de lei dintre care 34250 provine din Cp si 5750 din
Datorii.

Pornind de la elementele de mai jos, întocmiţi Bilanţul SC Puf SRL, care are ca obiect de activitate
3 producţia de pufuleţi şi redaţi ecuaţia de echilibru:

făină: 3.000 lei; datorii-furnizori: 5.000 lei; Logan: 4.000 lei; program informatic: 2.000 lei;
numerar: 3.000 lei; pufuleţi: 2.500 lei; datorii la bancă pe termen lung: 6.000 lei; capitaluri
proprii: 9.000 lei; disponibil bancar: 3.500 lei; creanţe-clienţi: 2.000 lei

Bilanţ SC PUF SRL


ACTIV PASIV
ELEMENTE SUME ELEMENTE SUME
Active imobilizate 6.000 Capitaluri proprii 9.000
IN: program informatic 2.000

6
IC: mijloace de transport (Logan) 4.000

Active circulante 14.000 Datorii 11.000


Stocuri: materii prime (faina) 3.000 Datorii la banca 6.000
Stocuri: produse (pufuleti) 2.500 Datorii furnizori 5.000
Creante clienti 2.000
Dispo. Banesti: contul bancar 3.500
Disponibilitati banesti (numerar) 3.000
TOTAL ACTIV 20.000 TOTAL PASIV 20.000

Ecuaţia de echilibru a patrimoniului:

20.000=9.000+11.000

3. Studiu individual

1. Societatea GLOBAL DELIVERY este specializată în comercializarea îngheţatei Summer Cool. La


sfârşitul exerciţiului N sunt cunoscute elementele materiale ale patrimoniului entităţii, dar nu se
ştie care sunt pasivele sale. Aşadar, la sfârşitul exerciţiului N, GLOBAL DELIVERY deţine:
- un autoturism aflat în proprietatea entităţii, care a fost adus ca aport la înfiinţare de
către unul dintre cei trei asociaţi, în valoare de 20.000 lei;
- un dulap frigorific, cumpărat dintr-un credit pe termen scurt, în valoare de 3.000 lei;
- îngheţată în valoare 500 lei;
- numerar în casierie 200 lei;
- disponibilităţi la bancă, conform extrasului de cont, 10.000 lei.

Ştiind că ceilalţi doi asociaţi au avut un aport la capitalul social de 5.350 lei fiecare, depus în
contul de disponibil la bancă, să se stabilească activul şi pasivul patrimonial de care dispune
entitatea la sfârşitul exerciţiului N şi să se redea ecuaţia de echilibru a patrimoniului.

Situaţia patrimoniului SC GLOBAL DELIVERY SRL


ACTIV PASIV
ELEMENTE SUME ELEMENTE SUME
Active imobilizate 23.000 Capitaluri proprii 30.700
Ic: mijloace de transport 20.000 Capital social 20.000+5.350*2
Ic: echipamente/utilaje 3.000
Active circulante 10.700 Datorii 3.000
Stocuri: marfuri 500 Datorii bancare 3.000
Disponibilitati banesti: cont bancar 10.000
Disponibilitati banesti: numerar 200
TOTAL ACTIV 33.700 TOTAL PASIV 33.700

Ecuaţia de echilibru a patrimoniului:

33.700=30.700+3.000

7
2. Societatea comercială WOODY specializată în prelucrarea primară a lemnului dispune de
următoarele elemente la sfârşitul exerciţiului financiar N:
-lei-
1 Utilaj pentru tăierea lemnului 1.500
2 Avans plătit către furnizorul Y 1.600
3 Acţiuni deţinute la entitatea afiliată Alfa 1.000
4 Acţiuni cumpărate de pe piaţa de capital (speculative) 1.800
5 Autocamion utilizat pentru transportarea buştenilor 22.000
6 Buşteni 1.700
7 Cherestea 3.650
8 Rezerve legale 1.500
9 Împrumuturi bancare pe termen lung 12.600
10 Rezultat reportat 1.700
11 Asigurări sociale de plată 3.200
12 Asigurări auto plătite în avans 1.100
13 Cheltuieli de constituire 1.400
14 Chirii încasate în avans 1.200
15 Abonamente achitate ce vor fi onorate în exerciţiul următor 1.300
16 Datorii faţă de furnizori 11.000
17. Capital social subscris vărsat 4.600
18. Prime de capital 1.250

Să se întocmească Situaţia patrimoniului (Bilanţul) societăţii comerciale WOODY după modelul


prezentat în continuare şi redaţi ecuaţia de echilibru a patrimoniului:

Situaţia patrimoniului SC WOODY SA


ACTIV PASIV
ELEMENTE SUME ELEMENTE SUME
I. Active imobilizate 24.400 I. Capitaluri proprii 9.050
In: cheltuieli de constructie 1.400 Capital social 4.600
Ic: mijloace de transport 22.000 Prime de capital 1.250
If: actiuni Alfa 1.000 Rezerve legale 1.500
Rezultat reportat 1.700

II. Provizioane 0

II. Active circulante 10.250 III. Venituri în avans 1.200


Stocuri: materii prime 1.700 Chirii incasate in avans 1.200
Stocuri: produse 3.650
Stocuri: obiecte de inventar 1.500
Creante: avans furnizor 1.600 IV. Datorii 26.800
Inv. Financiare: actiuni (speculative) 1.800 Datorii bancare pe termen lung 12.600
Datorii sociale (asigurari) 3.200
III. Cheltuieli în avans 2.400 Datorii- furnizori 11.000
Asigurari auto platite in avans 1.100

8
Abonamente 1.300
TOTAL ACTIV 37.050 TOTAL PASIV 37.050

Ecuaţia de echilibru a patrimoniului:

37.050=9.050+28.000

9
Bazele contabilită ţii
Seminar 4
Capitolul 2 Obiectul contabilităţii

1. Aspecte teoretice

Activităţile economice desfăşurate de către entităţi sunt, pe de o parte, consumatoare de resurse


şi, pe de altă parte, producătoare de beneficii modificări în volumul patrimoniului
descrise şi analizate prin Contul de profit şi pierdere (numit în scopuri didactice Situaţia
rezultatului exerciţiului).
Contul de profit şi pierdere este documentul contabil de sinteză care prezintă veniturile şi
cheltuielile (elementele de rezultate) pe baza cărora se evaluează performanţele întreprinderii
respective:
Profit (V>Ch)

Venituri (V) – Cheltuieli (Ch) = Rezultatul exerciţiului

Pierdere (V<Ch)

Potrivit reglementărilor contabile naţionale şi internaţionale, definirea şi recunoaşterea


elementelor de rezultate se realizează astfel:
Cheltuielile („sărăcire”, efort) = diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul
exerciţiului financiar sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor sau creşteri ale
datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din
distribuţia acestora către acţionari
Etapele ocazionării cheltuielilor:
(1) angajarea (achiziţia de bunuri, lucrări, servicii);

(2) plata (achitarea contravalorii bunurilor, lucrărilor serviciilor achiziţionate);

(3) consumul (utilizarea celor achiziţionate în activitatea entităţii care le deţine);

(4) încorporarea (etapă pur contabilă în care prin diferenţa Venituri – Cheltuieli se
determină rezultatul exerciţiului)

Observaţie: În contabilitatea românească (contabilitate de angajamente) cheltuielile sunt


recunoscute în momentul consumului sau al creşterii datoriilor.

Dacă o brutărie achiziţionează de la furnizori, făină şi o plăteşte, se


poate spune că a efectuat o cheltuială?
Răspuns: Nu, cheltuiala va apărea doar în momentul consumului,
când nu vom mai avea făina.

10
Bazele contabilită ţii
Seminar 4

Veniturile („îmbogăţire”, efect) = creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul


perioadei contabile sub formă de intrari sau creşteri ale activelor sau descreşteri ale datoriilor,
care se concretizează în creşteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din
contribuţiile acţionarilor.

Etapele obţinerii veniturilor:


(1) obţinerea (numai în cazul producţiei de bunuri);

(2) facturarea (cedarea bunurilor, lucrărilor, serviciilor către client, având asupra acestuia
un drept de creanţă);

(3) încasarea (creanţa se transformă în bani);

(4) încorporarea (etapă pur contabilă în care prin diferenţa Venituri – Cheltuieli se

determină rezultatul exerciţiului)

Observaţie: În contabilitatea românească (contabilitate de angajamente) veniturile sunt


recunoscute în momentul obţinerii şi/sau a facturării.

Dacă o brutărie obţine pâinea şi o vinde către distribuitori cu


încasare ulterioară, conform facturii, când va înregistra în
contabilitate venitul?
Răspuns: La obţinerea pâinii, iar ulterior la emiterea facturii.

Legătura între cele două documente de sinteză (situaţii financiare)

Bilanţ (Situaţia Patrimoniului) Contul de profit şi pierdere


(Situaţia rezultatului exerciţiului)

Active Pasive Cheltuieli Venituri

11
Bazele contabilită ţii
Seminar 4
... Rezultatul Capitaluri Cheltuieli de Venituri din
exerciţiului proprii exploatare... exploatare...
...

...

... … Cheltuieli Venituri financiare


Datorii financiare... ...
...

Total Activ Total Pasiv Total Cheltuieli Total Venituri

Rezultatul exerciţiului

Determinarea Rezultatului exerciţiului în contabilitate se poate face în două moduri:

a) dacă rezultatul se calculează în funcţie de activitatea desfăşurată în decursul unei perioade:

REZUTATUL EXERCIŢIULUI = Venituri – Cheltueli

b) dacă rezultatul se calculează în funcţie de variaţia bogăţiei, respectiv a capitalurilor proprii (Cp):

REZUTATUL EXERCIŢIULUI = Cp la închiderea exerciţiului – Cp la începutul exerciţiului

2. Verificarea cunoştinţelor
A. Teste grilă
Indicaţi răspunsul potrivit ştiind că există o singură variantă de răspuns corectă:
1. Clasificarea activelor patrimoniale se face după:
12
Bazele contabilită ţii
Seminar 4
a. Provenienţă
b. Exigibilitate
c. Lichiditate
2. Caracteristicile activelor imobilizate sunt:
a. Nu sunt fixate în activitatea entităţii putând fi comercializate
b. Sunt fixate în activitatea entităţii nefiind destinate direct comercializării
c. Perioada de deţinere şi utilizare nu este de regulă mai mare de un an

3. Caracteristicile activelor circulante sunt următoarele:


a. Îşi schimbă continuu forma materială şi utilitatea în cadrul circuitului economic
b. Rămân durabil în entitate pe o perioadă mai mare de un an
c. Sunt destinate uzului curent al angajaţilor
4. Stocurile nu pot fi:
a. Bunuri materiale permanente în cadrul circuitului economic
b. Bunuri deţinute pentru a fi vândute
c. Bunuri deţinute pentru a fi utilizate în procesul de producţie sau pentru prestarea de
servicii
5. Materialele auxiliare:
a. Ajută la transformarea materiilor prime dar nu la fabricarea produselor finite
b. Ajută la transformarea materiilor prime sau la fabricarea produselor finite
c. Reprezintă substanţa principală a produsului finit
6. Diferenţa dintre materii prime şi produse finite constă în:
a. Produsele finite sunt obţinute în cadrul entităţii, în timp ce materiile prime sunt
achiziţionate de la terţi (de regulă)
b. Produsele finite sunt achiziţionate de la terţi, iar materiile prime sunt obţinute în cadrul
entităţii prin eforturi proprii
c. Nu există diferenţe între cele două elemente
7. Mărfurile sunt bunuri care pot fi:
a. Achiziţionate de entitate pentru a utilizate în cadrul activităţii de producţie
b. Achiziţionate de entitate pentru a fi revândute în aceeaşi stare
c. Produse de entitate pentru a fi utilizate ulterior în cadrul activităţii de producţie
8. Asemănarea dintre mărfuri şi produse finite constă în:
a. Ambele sunt elemente de stocuri destinate vânzării
b. Ambele sunt elemente de stocuri destinate în principal consumului propriu al entităţii
c. Ambele sunt elemente de stocuri şi pot proveni atât din producţia proprie cât şi din
achiziţii de la terţi

9. Clasificarea pasivelor patrimoniale se face după:


a. Lichiditate
b. Exigibilitate
c. Destinaţie

10. Capitalul social se caracterizează prin:


a. Se constituie la înfiinţarea entităţii prin aportul personal al proprietarilor

13
Bazele contabilită ţii
Seminar 4
b. Aportul adus de proprietari la constituirea societăţii trebuie să fie neapărat în numerar sau
în disponibilităţi la bancă
c. Poate fi doar subscris şi vărsat – partea de capital la care proprietarii s-au angajat dar pe
care nu au pus-o efectiv la dispoziţia entităţii

B. Corelaţii

I. Pornind de la operaţiile economice expuse mai jos (1-8) identificaţi etapele ocazionării
cheltuielilor (A-H) specifice fiecărei operaţii în parte:

1. Achiziţie de materii prime cu plata peste zece zile, care apoi se dau în consum
2. Achiziţie de materii prime cu plata în exerciţiul financiar următor, dar care se consumă în
exerciţiul financiar curent
3. Achiziţie de materii prime cu plata imediată, în numerar, care apoi se dau în consum
4. Achiziţie de materii prime de la un furnizor căruia i s-a dat un avans reprezentând
contravaloarea materiilor prime
5. Calcularea şi înregistrarea amortizării unor utilaje
6. Primirea facturii telefonice care urmează să se plătească în exerciţiul financiar curent
7. Primirea facturii de energie electrică în luna decembrie, care se achită în luna ianuarie a
exerciţiului financiar următor
8. Pentru achiziţionarea unui imobil se apelează la un agent imobiliar care percepe un comision,
pe care entitatea îl achită imediat în numerar

A. angajare + plată, consum, încorporare


B. angajare + consum, încorporare, plată
C. consum, încorporare
D. angajare, plată, consum, încorporare
E. angajare, consum, încorporare, plată
F. angajare + plată + consum, încorporare
G. plată, angajare, consum, încorporare
H. angajare + consum, plată, încorporare

„+” inseamna simultaneitate (deodata au loc etapele)

„ ,” succesiune (una dupa alta au loc etapele)

Rezolvare:

Operaţia Etapele ocazionării Operaţia Etapele ocazionării


economică cheltuielilor economică cheltuielilor

1 D (exemplu) 5 C

14
Bazele contabilită ţii
Seminar 4
2 E 6 H

3 A 7 B

4 G 8 F

II. Pornind de la operaţiile economice expuse mai jos (1-5) identificaţi etapele obţinerii
veniturilor (A-E) specifice fiecărei operaţii în parte:

1. Obţinere de produse finite care se vând unor clienţi, cu încasare ulterioară în exerciţiul
financiar curent
2. Obţinere de produse finite care se vând unor clienţi, cu încasare în exerciţiul financiar
următor
3. Vânzare de mărfuri cu încasare imediată în numerar
4. Vânzare de mărfuri cu încasare în exerciţiul financiar următor
5. Prestare de servicii de consultanţă financiar-contabilă cu încasare ulterioară, în exerciţiul
financiar curent

A. facturare + încasare, încorporare


B. obţinere, facturare, încasare, încorporare
C. facturare, încorporare, încasare
D. obţinere, facturare, încorporare, încasare
E. facturare, încasare, încorporare

Rezolvare:

Operaţia Etapele obţinerii


economică veniturilor

1 B

2 D

3 A

4 C

5 E

C.Aplicaţii practice

1
Activitatea SC ALTERNATIV SRL a fost analizată pe parcursul a două exerciţii
financiare, N-1 şi N, iar situaţia sa patrimonială se prezintă, astfel:

15
Bazele contabilită ţii
Seminar 4

Elemente patrimoniale 31.12. N-1 31.12. N


Active imobilizate 60.500 55.000
Active circulante 35.200 52.250
Datorii 50.600 44.000
Provizioane 12.100 12.100

De asemenea, în cursul exerciţiului N, s-au realizat următoarele venituri şi cheltuieli:

Venituri din exploatare 197.452


Venituri financiare 25.300
Cheltuieli din exploatare 123.755
Cheltuieli financiare 80.847

Să se determine prin cele două metode cunoscute rezultatul exerciţiului N .

1.) Pe baza informatiilor din CPP:


Rezultatul ex = VT – ChT = (197.452+25.300) - (123.755+80.847)= 18.150
Sau
Rez expl = V expl – Ch expl = 197.452 - 123.755 = 73.697
Rez fin = V fin - Ch fin = 25.300 - 80.847 = -55.547
Rez ex = Rez expl + Rez fin = 18.150

2.) Pe baza informatiilor din Bilant


Rezultatul ex = Cp N – CP N-1 = (A-D)N – (A-D)N-1 = (55.000+52.250-
44.000-12.100) –(60.500+35.200-50.600-12.100) = 51.150-33.000 =
18.150

16
Bazele contabilită ţii
Seminar 5
Capitolul 5 Partida dublă
1. Aspecte teoretice

Modificările patrimoniale sau bilanţiere sunt consecinţa operaţiilor economice desfăşurate de


o entitate, care determină mişcarea elementelor patrimoniale (prezentate static în Bilanţ).

Din punct de vedere al implicaţiilor asupra patrimoniului, mişcările (modificările) pot fi:

simple în interiorul entităţii (de exemplu: plata salariilor către angajaţi)

simple între entităţi (de exemplu: achiziţionarea de materiale de la furnizori)

complexe – sunt rezultatul activităţii economice consumatoare de bunuri


(generatoare de cheltuieli) şi producătoare de venituri

Analiza influenţei operaţiilor economice asupra patrimoniului şi rezultatului trebuie să se


facă pornind de la următoarea afirmaţie: “Orice operaţie economică desfăşurată de o entitate
influenţează cel puţin două elemente patrimoniale/de rezultate astfel încât ecuaţia A – (Cp +
D) = 0 să fie întotdeauna verificată”. Astfel, apar nouă tipuri de modificări bilanţiere:

A Cp D
A A A ACp AD
Cp CpA CpCp CpD
D DA DCp DD

Modificările (în sensuri diferite) în cadrul aceleaşi grupe de elemente


patrimoniale se numesc modificări de structură (ex: AA, DD,
CpCp )

Modificările (în acelaşi sens) în grupe de elemente patrimoniale diferite se


numesc modificări de volum: în sensul creşterii (ex: DA, CpA),
respective în sensul scăderii (ex: AD, ACp)

17
Bazele contabilită ţii
Seminar 5

Daţi câte un exemplu de operaţie economică pentru fiecare din cele nouă tipuri de modificări bilanţiere posibile.
Răspuns:

1. achiziţionare de materiale consumabile cu plata imediată în numerar – generează creşterea stocului de


materiale auxiliare (A) şi scăderea numerarului din Casă (A): A + x – x = Cp + D
2. achiziţionarea unui utilaj cu plata la o dată ulterioară - generează creşterea valorii utilajelor (A )şi
creşterea datoriei faţă de furnizor (D): A + x = Cp + D + x
3. achitarea contravalorii utilajului din contul de la bancă – generează scăderea datoriei faţă de furnizor
(D ) şi scăderea disponibilului bănesc (A ):
A – x = Cp + D – x
4. înregistrarea amortizării utilajului – generează scăderea valorii utilajului (A ) şi apariţia unei Cheltuieli,
aceasta diminuând Rezultatul exerciţiului (Cp ):
A –x = Cp– x + D
5. achitarea datoriei faţă de un furnizor dintr-un credit bancar – generează scăderea datoriei faţă de furnizor
(D ) şi creşterea datoriei faţă de bancă (D):
A = Cp + D + x – x
6. primirea facturii de energie electric – generează creşterea datoriei faţă de furnizor (D ) şi apariţia unei
Cheltuieli, aceasta diminuând Rezultatul exerciţiului (Cp ):
A = Cp – x + D + x
7. încasarea în contul bancar a unor venituri din dobânzi – generează creşterea disponibilului bănesc (A ) şi
apariţia unui Venit, acesta majorând Rezultatul exerciţiului (Cp): A + x = Cp + x + D
8. un furnizor acceptă ca în schimbul banilor să primească acţiuni – generează scăderea datoriei faţă de
furnizor (D ) şi creşterea Capitalului social (Cp):
A = Cp + x + D - x
9. majorarea capitalului social prin încorporarea unor rezerve – generează creşterea Capitalului social
(Cp)şi scăderea rezervelor (Cp): A = Cp + x – x + D

2. Apicaţii practice
1. Pornind de la elementele patrimoniale de mai jos, întocmiţi bilanţul iniţial pentru SC PUF
SRL.

- cont bancar: 12.000 lei; - impozite de plătit (scad. 90 zile): 5.000 lei
- numerar: 8.000 lei; - capital social: 10.000 lei
- prime de emisiune: 2.000 lei - alte rezerve: 3.000 lei

ACTIV Bilanţ iniţial PASIV

18
Bazele contabilită ţii
Seminar 5

I Active imobilizate I Capitaluri proprii 15.000


1. Capital social 10.000
II Active circulante 20.000 2. Prime de emisiune 2.000

3. Rezerve 3.000
II Datorii 5.000
1. Cont bancar 12.000 4. Datorii fiscale 5.000
2. Casa (numerar) 8.000
TOTAL ACTIV 20.000 TOTAL PASIV 20.000

Apoi, înregistrați, cu ajutorul bilanțului operațiile economice indicate:

1. Se încasează în contul bancar, un credit bancar în valoare de 4.000 lei (scadență credit 4 ani)
ACTIV Bilanţ 1 PASIV

1 12.000+4.00 1 10.000
2 8.000 2 2.000
3 3.000
4’ Datorii bancare 4.000
4 5.000

TOTAL ACTIV 24.000 TOTAL PASIV 24.000

Creste contul bancar (A) si creste datoria fata de banca (D) cu 4.000 lei => modificarea de
volum in sensul cresterii A si D
A+x=Cp+D+x, unde x=4.000

2. Se achită în numerar 2.000 lei din impozitele datorate

ACTIV Bilanţ 2 PASIV

19
Bazele contabilită ţii
Seminar 5
1 16.000 1 10.000
2 8.000-2.000 2 2.000
3 3.000
4’ Dat bancare 4.000
4 5.000-2.000

TOTAL
22.000 TOTAL PASIV 22.000
ACTIV

Scade numerarul (A) si scade datoria fiscala (D)=> modificare de volum in sensul scaderii A
si D
A-x=Cp+D-x, unde x=2000

3. Se încorporează primele de emisiune în capitalul social


ACTIV Bilanţ 3 PASIV

1 16.000 1 10.000+2.000
2 6.000 2 2.000-2.000
3 3.000
4’ Dat bancare 4.000
4 3.000

TOTAL ACTIV 22.000 TOTAL PASIV 22.000

Creste capitalul social (Cp) si scad primele de emisiune (Cp) cu 2.000 lei => modificare de
structura a Cp
A=Cp+x-x+D, unde x=2.000

4. Se acceptă un nou asociat care va aduce, ulterior, active în valoare de 1.000 lei
ACTIV Bilanţ 4 PASIV

1' Creante clienti 0+1.000 1 12.000+1.000


1 16.000 2 0
2 6.000 3 3.000
4’ Dat bancare 4.000
4 3.000

TOTAL ACTIV 23.000 TOTAL PASIV 23.000

20
Bazele contabilită ţii
Seminar 5

Creste capital social (Cp) (aduce un asociat) si cresc creantele fata de asociati (A) cu 1.000 lei
=> modificarea de volum in sensul cresterii a A si Cp
A+x=Cp+x+D, unde x=1.000

5. Asociatul acceptat la punctul 4, depune în contul societății suma de 1.000 lei;


ACTIV Bilanţ 5 PASIV

1' Creante clienti 1.000-1.000 1 13.000


1 16.000+1.000 2 0
2 6.000 3 3.000
4’ Dat bancare 4.000
4 3.000

TOTAL ACTIV 23.000 TOTAL PASIV 23.000

Scad creantele asociati (A) si creste contul bancar (A) cu 1.000 lei => modificare de structura
aA
A+x-x=Cp+D, unde x=1.000

6. Se retrage un asociat căruia i se va restitui (la o dată ulterioară) active în valoare de 2.000 lei

ACTIV Bilanţ 6 PASIV

1' Creante clienti 0 1 13.000-2.000


1 17.000 2 0
2 6.000 3 3.000
4’ Dat bancare 4.000
4’’ Dat asociati 0+2.000
4 3.000
TOTAL ACTIV 23.000 TOTAL PASIV 23.000

Cresc datoriile fata de asociati (D) si scade capitalul social (Cp) cu 2.000 => modificare de
volum
A=Cp-x+D+x

21
Bazele contabilită ţii
Seminar 5

7. Se restituie în numerar partea asociatului retras la punctul 6;


ACTIV Bilanţ 7 PASIV

1' Creante clienti 0 1 11.000


1 17.000 2 0
2 6.000-2.000 3 3.000
4’ Dat bancare 4.000
4’’ Dat asociati 2.000-2.000
4 3.000
TOTAL ACTIV 21.000 TOTAL PASIV 21.000

Scade numerarul (A) si scade datoria (D) cu 2.000 lei => modificare de volum in sensul
scaderii A si D
A-x=Cp+D-x, unde x=2.000

8. Se restituie prin virament bancar 1.000 lei din creditul bancar contractat la punctul 1;
ACTIV Bilanţ 8 PASIV

1' Creante clienti 0 1 11.000


1 17.000-1.000 2 0
2 4.000 3 3.000
4’ Dat bancare 4.000-1.000
4’’ Dat asociati 0
4 3.000
TOTAL ACTIV 20.000 TOTAL PASIV 20.000

Scade contul bancar (A) si scade datoria bancara (D) cu 1.000 lei => modificare de volum in
sensul scaderii A si D
A-x=Cp+D-x, unde x=1.000

9. Se acordă în numerar unei societăți un împrumut în valoare de 1.500 lei pe termen de 2 ani;
ACTIV Bilanţ 9 PASIV

1' Creante clienti 0+1.500 1 11.000


1 16.000 2 0
2 4.000-1.500 3 3.000
4’ Dat bancare 4.000-1.000
22
Bazele contabilită ţii
Seminar 5
4’’ Dat asociati 0
4 3.000
TOTAL ACTIV 20.000 TOTAL PASIV 20.000

Scade casa/numerarul (A) si cresc creantele imobilizate (A) cu 1.500 lei => modificare de structura a
A

A+x-x=Cp+D, x=1.500.

23
Bazele contabilită ţii
Seminar 6+7
Capitolul 5 Partida dublă
Aplicaţii privind influenţa operaţiilor economice asupra
patrimoniului/rezultatului
I.
1
O entitate economică dispune la începutul unei perioade de gestiune de următoarele
elemente patrimoniale: programe informatice: 15.000 lei; materii prime: 2.000 lei; conturi
la bănci în lei: 125.000 lei; casa: 3.000 lei; datorii-furnizori: 7.000 lei; datorii bancare:
4.000 lei; capital social: 120.000 lei; prime de emisiune: 14.000 lei

În cursul perioadei de gestiune entitatea desfăşoară următoarele operaţii economice:


1. achiziţionează materii prime în valoare de 2.500 lei, cu plata ulterioară;
2. hotărăşte majorarea capitalului social prin încorporarea a jumătate din primele de
emisiune existente;
3. consumă în procesul de producţie jumătate din materiile prime existente în stoc;
4. prestează servicii de consultanţă unor clienţi, în valoare de 50.000 lei, care se
încasează în numerar;
5. rambursează jumătate din creditul bancar existent din contul de la bancă;
6. calculează şi înregistrează amortizarea programelor informatice aferentă primului an
de utilizare, durata normală de utilizare fiind de 3 ani, iar regimul de amortizare liniar.

Pornind de la situaţia iniţială a entităţii (Bilanţul iniţial), reflectaţi prin Bilanţuri şi Conturi de
profit şi pierdere - CPP (acolo unde este cazul) succesive, modificările generate de operaţiile
economice date, prin prisma ecuaţiei de echilibru: A = Cp + D

A Bilanţ iniţial P
1 Programe informatice 15.000 1 Capital social 120.000
2 Materii prime 2.000 2 Prime de emisiune 14.000
3 Conturi bancare 125.000 3 Datorii bancare 4.000
4 Casa (numerar) 3.000 4 Datorii furnizori 7.000

TOTAL ACTIVE 145.000 TOTAL PASIVE 145.000

24
Bazele contabilită ţii
Seminar 6+7

A Bilanţ __1__ P Ch CPP__1__ V

1 15.000 1 120.000

2 2.000+2.500 2 14.000

3 125.000 3 4.000

4 3.000 4 7.000+2.500

TA 147.500 TP 147.500 Rezultatul exerciţiului = 0

1) Cresc materiile prime (A+) si cresc datoriile furnizori ptc nu platim pe loc (D+) cu 2.500 lei => mod. de
volum
A+x=Cp+D+x, x=2.500

A Bilanţ __2__ P Ch CPP__2__ V

1 15.000 1 120.000+7.000

2 4.500 2 14.000-7.000

3 125.000 3 4.000

4 3.000 4 9.500

TA 147.500 TP 147.500 Rezultatul exerciţiului = 0

2) Creste capitalul social (Cp+) si scad primele de emisiune (Cp-) cu 7.000 lei=> mod. de structura
A=Cp+x-x+D, x=7.000

A Bilanţ __3__ P Ch CPP__3__ V

25
Bazele contabilită ţii
Seminar 6+7
1 15.000 1 127.000 Cheltuieli cu 2.250
prod mat
2 4.500-2.250 2 7.000
prime
3 125.000 2’ Rez ex -2.250

4 3.000 3 4.000

4 9.500

TA 145.250 TP 145.250 Rezultatul exerciţiului = 0-2.250= - 2.250

3) Scad materiile prime (A-) si cresc cheltuielile cu materii prime, astfel scade rez. exercitiului cu 2.250
A-x=Cp-x+D

A Bilanţ __4__ P Ch CPP__4__ V

1 15.000 1 127.000 Cheltuieli cu 2.250 Venituri 50.000


prod mat din prestari
2 2.250 2 7.000
prime servicii
3 125.000 2’ -2.250+50.000

4 3.000+50.000 3 4.000

4 9.500

TA 195.250 TP 195.250 Rezultatul exerciţiului = 47.750

4) Creste numerarul (A+) si creste venitul din prestari de servicii, astfel creste rez. ex. (Cp+) cu 50.000
A+x=Cp+x+D, x=50.000

A Bilanţ __5__ P Ch CPP__5__ V

1 15.000 1 127.000 Chelt. cu 2.250 Venituri 50.000

26
Bazele contabilită ţii
Seminar 6+7
2 2.250 2 7.000 mat. prime din prestari
serv.
3 125.000-2.000 2’ 47.750

4 53.000 3 4.000-2.000

4 9.500

TA 193.250 TP 193.250 Rezultatul exerciţiului = 47.750

5) Scade contul bancar (A-) si scade datoria bancara (D-) cu 2.000 lei
A-x=Cp+D-x, x=2.000

A Bilanţ __6__ P Ch CPP__6__ V

1 15.000 1 127.000 Chelt. cu 2.250 Venituri 50.000


mat. Prime din prestari
1’ Amortizare -5.000 2 7.000
serv.
2 2.250 2’ 47.750-5.000
Chelt. Cu
3 123.000 3 2.000 5.000
amortizarea
4 53.000 4 9.500

TA 188.250 TP 188.250 Rezultatul exerciţiului = 42.750

6) Amortizarea anuala (Aa)=15.000/3=5.000 lei


Creste uzura/utilizarea (amortizarea) astfel scade valoarea programelor info (A-) si cresc cheltuielile cu
amortizarea, astfel scade rez. ex. (Cp-) cu 5.000 lei => mod de volum
A-x=Cp-x+D

2 O entitate economică dispune la începutul unei perioade de gestiune de următoarele


elemente patrimoniale: acţiuni deţinute la entităţile afiliate: 20.000 lei; creanţe-clienţi:
12.000 lei; conturi la bănci în lei: 48.000 lei; datorii-furnizori: 20.000 lei; datorii bancare:
15.000 lei; capital social: 45.000 lei

În cursul perioadei de gestiune entitatea desfăşoară următoarele operaţii economice:


1. încasează jumătate din creanţele faţă de clienţi în contul de la bancă;

27
Bazele contabilită ţii
Seminar 6+7
2. achiziţionează 100 de acţiuni de la o entitate afiliată la valoarea de 50 lei /acţiune, pe care le

achită prin virament bancar;

3. achită datoria faţă de furnizori dintr-un credit bancar;

4. achită din contul bancar dobânzi aferente creditelor bancare ştiind că rata dobânzii este de 20%;

5. încasează în contul bancar dividende, pentru acţiunile deţinute, în sumă de 10.000 lei;

6. rambursează 70% din creditul bancar.

Pornind de la situaţia iniţială a entităţii (Bilanţul iniţial), reflectaţi prin Bilanţuri şi Conturi de
profit şi pierdere - CPP (acolo unde este cazul) succesive, modificările generate de operaţiile
economice date, prin prisma ecuaţiei de echilibru: A = Cp + D

A Bilanţ iniţial P

1 Actiuni 20.000 1 Capital social 45.000

2 Creante-clienti 12.000 2 Datorii bancare 15.000

3 Cont la banca 48.000 3 Datorii furnizori 20.000

TOTAL ACTIVE 80.000 TOTAL PASIVE 80.000

A Bilanţ __1__ P Ch CPP__1__ V

1 20.000 1 45.000

2 12.000-6.000 2 15.000

3 48.000+6.000 3 20.000

28
Bazele contabilită ţii
Seminar 6+7
TA 80.000 TP 80.000 Rezultatul exerciţiului = 0

1) Scad creantele-clienti (A-) si creste contul bancar (A+) cu 6.000 => mod. de structura
A+x-x=Cp+D, x=6.000

A Bilanţ __2__ P Ch CPP__2__ V

1 20.000+5.000 1 45.000

2 6.000 2 15.000

3 54.000-5.000 3 20.000

TA 80.000 TP 80.000 Rezultatul exerciţiului = 0

2) Cresc actiunile (A+) si scade contul bancar (A-) cu 5.000 lei => mod. de structura
A+x-x=Cp+D

A Bilanţ __3__ P Ch CPP__3__ V

1 25.000 1 45.000

2 6.000 2 15.000+20.000

3 49.000 3 20.000-20.000

TA 80.000 TP 80.000 Rezultatul exerciţiului = 0

3) Scade datoria furnizor (D-) si creste datoria bancara (D+) cu 20.000 lei => mod. de structura
A=Cp+D-x+x, x=20.000

29
Bazele contabilită ţii
Seminar 6+7
A Bilanţ __4__ P Ch CPP__4__ V

1 25.000 1 45.000 Cheltuieli cu 7.000


dobanzile
2 6.000 2 35.000

3 49.000-7.000 2’ Rez ex -7.000

3 0

TA 73.000 TP 73.000 Rezultatul exerciţiului = -7.000

4) dobanda= 35.000*20%= 7.000 lei


Scade contul bancar (A-) si cresc cheltuielile cu dobanzile, astfel scade rez. (Cp-) cu 7.000 lei
A-x=Cp-x+D, x= 7.000

A Bilanţ __5__ P Ch CPP__5__ V

1 25.000 1 45.000 Cheltuieli cu 7.000 Venituri 10.000


dobanzile din
2 6.000 2 35.000
dividende
3 42.000+10.000 2’ -7.000+10.000

3 0

TA 83.000 TP 83.000 Rezultatul exerciţiului = 3.000

5) Creste contul bancar (A+) si cresc veniturile din dividend, astfel creste rez. ex. (Cp+) cu 10.000
A+x=Cp+x+D, x=10.000

A Bilanţ __6__ P Ch CPP__6__ V

1 25.000 1 45.000 Cheltuieli cu 7.000 Venituri 10.000


dobanzile din
2 6.000 2 35.000-24.500

30
Bazele contabilită ţii
Seminar 6+7
3 52.000-24.500 2’ 3.000 dividende

3 0

TA 58.500 TP 58.500 Rezultatul exerciţiului = 3.000

6) Scade contul bancar (A-) si scade datoria bancara (D-) cu 24.500 lei (70%*35.000)
A-x=Cp+D-x, x=24.500

3
O entitate dispune la începutul unei perioade de gestiune de următoarele elemente
patrimoniale: mijloace de transport: 200.000 lei; amortizarea mijloacelor de transport:
160.000 lei; materiale auxiliare: 20.000 lei; conturi la bănci în lei: 53.000 lei; casa: 12.000 lei;
datorii-furnizori: 17.000 lei; datorii fiscale: 13.000 lei; capital social: 60.000 lei; alte rezerve:
35.000 lei

În cursul perioadei de gestiune entitatea desfăşoară următoarele operaţii economice:


1. consumă în procesul de producţie materialele auxiliare existente în stoc;
2. achiziţionează un nou mijloc de transport în valoare de 120.000 lei, cu plata ulterioară;
3. achită din contul bancar datoriile faţă de stat;
4. prestează servicii de transport unui client, în sumă de 10.000 lei, pe care o încasează în
numerar;
5. hotărăşte majorarea capitalului social prin încorporarea a 80% din rezervele existente;
6. calculează şi înregistrează amortizarea anuală a mijloacelor de transport ştiind că
durata normală de utilizare a acestora este de 10 ani, iar regimul de amortizare folosit
este cel liniar.

Pornind de la situaţia iniţială a entităţii (Bilanţul iniţial), reflectaţi prin Bilanţuri şi Conturi de
profit şi pierdere - CPP (acolo unde este cazul) succesive, modificările generate de operaţiile
economice date, prin prisma ecuaţiei de echilibru A = Cp + D

A Bilanţ iniţial P

1 Mij de transport 200.000 1 Capital social 60.000

2 Amortizarea mij trans -160.000 2 Alte rezerve 35.000

3 Materiale auxiliare 20.000 3 Datorii fiscale 13.000

4 Conturi la banci 53.000 4 Datorii furnizori 17.000

31
Bazele contabilită ţii
Seminar 6+7
5 Casa 12.000

TOTAL ACTIVE 125.000 TOTAL PASIVE 125.000

A Bilanţ __1__ P Ch CPP__1__ V

1 200.000 1 60.000 Chelt. Cu 20.000


prod de mat
2 -160.000 2 35.000

3 20.000-20.000 2’ Rez ex -20.000

4 53.000 3 13.000

5 12.000 4 17.000

TA 105.000 TP 105.000 Rezultatul exerciţiului = -20.000

1) Scad materialele aux (A-) si cresc cheltuielile cu mat aux, astfel scade Rez Ex (Cp-) cu 20.000 lei
A-x=Cp-x+D, x=20.000

A Bilanţ __2__ P Ch CPP__2__ V

1 200.000+120.000 1 60.000 Chelt. Cu 20.00


prod de 0
2 -160.000 2 35.000
mat
3 0 2’ -20.000

4 53.000 3 13.000

5 12.000 4 17.000+120.000

TA 225.000 TP 225.000 Rezultatul exerciţiului = -20.000

2) cresc mij de trans (A+) si creste datoria fata de furnizori (D+) cu 120.000 lei
A+x=Cp+D+x, x= 120.000

32
Bazele contabilită ţii
Seminar 6+7
A Bilanţ __3__ P Ch CPP__3__ V

1 320.000 1 60.000 Chelt. Cu 20.000


prod de
2 -160.000 2 35.000
mat
3 0 2’ -20.000

4 53.000-13.000 3 13.000-13.000

5 12.000 4 137.000

TA 212.000 TP 212.000 Rezultatul exerciţiului = -20.000

3) scade contul bancar (A-) si scad datoriile fiscal (D-) cu 13.000


A-x=Cp+D-x, x=13.000

A Bilanţ __4__ P Ch CPP__4__ V

1 320.000 1 60.000 Chelt. Cu 20.000 Venituri 10.000


prod de din
2 -160.000 2 35.000
mat prestari de
3 0 2’ -20.000+10.000 servicii

4 40.000 3 0

5 12.000+10.000 4 137.000

TA 222.000 TP 222.000 Rezultatul exerciţiului = -10.000

4) creste numerarul (A+) si cresc veniturile din prestari servicii, astfel creste rez ex (Cp+) cu 10.000 lei
A+x=Cp+x+D, x=10.000

A Bilanţ __5__ P Ch CPP__5__ V

1 320.000 1 60.000+28.000 Chelt. Cu 20.000 Venituri 10.000


prod de din
2 -160.000 2 35.000-28.000
mat prestari de
3 0 2’ -10.000 servicii

33
Bazele contabilită ţii
Seminar 6+7
4 40.000 3 0

5 22.000 4 137.000

TA 222.000 TP 222.000 Rezultatul exerciţiului = -10.000

5) creste capitalul social (Cp+) si scad rezervele (Cp-) cu 28.000 lei (80% din 35.000)
A=Cp+x-x+D, x= 28.000

A Bilanţ __6__ P Ch CPP__6__ V

1 320.000 1 88.000 Chelt. Cu 20.000 Venituri 10.000


prod de mat din
2 -160.000- 2 7.000
prestari de
32.000 Chelt. Cu
32.000 servicii
amortizarea
3 0 2’ -10.000-32.000

4 40.000 3 0

5 22.000 4 137.000

TA 190.000 TP 190.000 Rezultatul exerciţiului= -42.000

6) Aa (amortizare anuala)= 320.000/10 ani= 32.000 lei


Creste uzura/amortizarea si astfel scade valoarea masinii de trans (A-)din cauza uzurii si cresc cheltuielile
cu amortizarea, astfel scade rez ex (Cp-) cu 32.000
A-x=Cp-x+D, x=32.000

O entitate dispune la începutul unei perioade de gestiune de următoarele elemente


4
patrimoniale: creanţe imobilizate: 12.000 lei; mărfuri: 10.000 lei; conturi la bănci în lei: 60.000
lei; casa: 8.000 lei; datorii-furnizori: 15.000 lei; capital social: 60.000 lei; prime de emisiune:
15.000 lei.
În cursul perioadei de gestiune entitatea desfăşoară următoarele operaţii economice:
1. acordă din contul bancar un împrumut unei entităţi afiliate la care deţine acţiuni, în sumă de
18.000 lei;
2. calculează şi înregistrează dreptul de a încasa dobânda pentru împrumuturile acordate
folosind o rată a dobânzii preferenţială de 1%;
3. încasează în numerar dobânda cuvenită de la filiale;
4. achiziţionează mărfuri în valoare de 8.000 lei, cu plata ulterioară;
5. primeşte factura de energie electrică în valoare de 3.500 lei;

34
Bazele contabilită ţii
Seminar 6+7
6. hotărăşte majorarea capitalului social prin emisiunea a 30 de noi acţiuni. Se cunoaşte despre
capitalul social că este în sumă de 60.000 lei, fiind divizat în 100 de acţiuni, iar aportul noilor
acţionari constă în disponibilităţi băneşti depuse în contul de la bancă, la nivelul valorii de
emisiune/valorii contabile (nu se mai reflectă creanţa faţă de acţionari, ci direct primirea
sumelor în cauză).
Pornind de la situaţia iniţială a entităţii (Bilanţul iniţial), reflectaţi prin Bilanţuri şi Conturi de profit şi
pierdere - CPP (acolo unde este cazul) succesive, modificările generate de operaţiile economice date,
prin prisma ecuaţiei de echilibru: A = Cp + D

A Bilanţ iniţial P

1 Creante imobilizate 12.000 1 Capital social 60.000

2 Marfuri 10.000 2 Prime de emisiune 15.000

3 Conturi la banci 60.000 3 Datorii furnizori 15.000

4 Casa 8.000

TOTAL ACTIVE 90.000 TOTAL PASIVE 90.000

A Bilanţ __1__ P Ch CPP__1__ V

1 12.000+18.000 1 60.000

2 10.000 2 15.000

3 60.000-18.000 3 15.000

4 8.000

TA 90.000 TP 90.000 Rezultatul exerciţiului = 0

1) Cresc creantele imobilizate (A+) si scade contul bancar (A-) cu 18.000


A+x-x=Cp+D, x=18.000

A Bilanţ __2__ P Ch CPP__2__ V

35
Bazele contabilită ţii
Seminar 6+7
1 30.000+300 1 60.000 Venituri 300
din dobanzi
2 10.000 2 15.000

3 42.000 2’ Rez ex +300

4 8.000 3 15.000

TA 90.300 TP 90.300 Rezultatul exerciţiului = 300-0= 300

2) dobanda=1%*30.000=300
Cresc creantele imobilizate (A+) si cresc veniturile din dobanzi, astfel creste rez ex (Cp+) cu 300 lei
A+x=Cp+x+D, x=300

A Bilanţ __3__ P Ch CPP__3__ V

1 30. 300-300 1 60.000 Venituri 300


din dobanzi
2 10.000 2 15.000

3 42.000 2’ 300

4 8.000+300 3 15.000

TA 90.300 TP 90.300 Rezultatul exerciţiului = 300

3) creste numerarul/casa (A+) si scad creantele imobilizate (A-) cu 300


A+x-x=Cp+D, x=300

A Bilanţ __4__ P Ch CPP__4__ V

1 30. 000 1 60.000 Venituri 300


din dobanzi
2 10.000+8.000 2 15.000

3 42.000 2’ 300

36
Bazele contabilită ţii
Seminar 6+7
4 8. 300 3 15.000+8.000

TA 98.300 TP 98.300 Rezultatul exerciţiului = 300

4) cresc marfurile (A+) si cresc datoriile furnizori (D+) cu 8.000 lei


A+x=Cp+D+x, x=8.000 lei

A Bilanţ __5__ P Ch CPP__5__ V

1 30. 000 1 60.000 Cheltuieli cu 3.500 Venituri 300


energia din dobanzi
2 18.000 2 15.000
electrica
3 42.000 2’ 300-3.500

4 8. 300 3 23.000+3.500

TA 98.300 TP 98.300 Rezultatul exerciţiului =300-3.500= -3.200

5) cresc chelt. cu energia electrica , astfel scade Rez ex (Cp-) si cresc datoriile furnizori (D+) cu 3500 lei
A= Cp-x+D+x, x= 3500 lei

A Bilanţ __6__ P Ch CPP__6__ V

1 30. 000 1 60.000+18.000 Cheltuieli cu 3.500 Venituri 300


energia din dobanzi
2 18.000 2 15.000
electrica
3 42.000+18.000 2’ 3.200

4 8. 300 3 26.500

TA TP Rezultatul exerciţiului = -3.200

Se modifica 3 elemente
???
37
Bazele contabilită ţii
Seminar 6+7

5 O entitate dispune la începutul unei perioade de gestiune de următoarele elemente


patrimoniale: clădiri: 750.000 lei; amortizarea clădirilor: 450.000 lei; creanţe-clienţi:
20.000 lei; conturi la bănci în lei: 30.000 lei; datorii bancare: 10.000 lei; capital social:
270.000 lei; rezerve din reevaluare: 70.000 lei.

În cursul perioadei de gestiune entitatea desfăşoară următoarele operaţii economice:


1. contractează un credit bancar în valoare de 70.000 lei; (face un contract)
2. achită comisioane bancare aferente acestei tranzacţii de 700 lei;
3. calculează şi înregistrează datoria de plată a dobânzii aferentă creditelor bancare
existente (în aceeaşi structură contabilă ca şi creditele), ştiind că rata anuală a
dobânzii este de 10%;
4. achită dobânda şi rambursează jumătate din creditele bancare;
5. calculează şi înregistrează amortizarea anuală a clădirii ştiind că durata normală de
utilizare este de 25 ani, iar regimul de amortizare folosit este liniar;
6. prestează către clienţi servicii de reparaţii a unor utilaje, în valoare de 30.000 lei, cu
încasare ulterioară.

Pornind de la situaţia iniţială a entităţii (Bilanţul iniţial), reflectaţi prin Bilanţuri şi Conturi de
profit şi pierdere - CPP (acolo unde este cazul) succesive, modificările generate de operaţiile
economice date, prin prisma ecuaţiei de echilibru: A = Cp + D

A Bilanţ iniţial P
1 Cladiri 750.000 1 Capital social 270.000
2 Amortizarea cladiri -450.000 2 Rezerve 70.000
3 Creante clienti 20.000 3 Datorii bancare 10.000
4 Conturi 30.000

TOTAL ACTIVE 350.000 TOTAL PASIVE 350.000

A Bilanţ __1__ P Ch CPP__1__ V

1 750.000 1 270.000

2 -450.000 2 70.000

3 20.000 3 10.000+70.000

4 30.000+70.000

38
Bazele contabilită ţii
Seminar 6+7

TA 420.000 TP 420.000 Rezultatul exerciţiului = 0

1) Cresc conturile la banci si cresc datoriile bancare cu 70.000 lei


A+x=Cp+D+x

A Bilanţ __2__ P Ch CPP__2__ V

1 750.000 1 270.000 Cheltuieli cu 700


comisioane
2 -450.000 2 70.000

3 20.000 2’ Rez ex -700

4 100.000-700 3 80.000

TA 419.300 TP 419.300 Rezultatul exerciţiului = -700

2) Scade contul bancar si cresc cheltuielile cu comisioanele, astfel scade rez ex cu 700 lei
A-x=Cp-x+D

A Bilanţ __3__ P Ch CPP__3__ V

1 750.000 1 270.000 Cheltuieli cu 700


comisioane
2 -450.000 2 70.000
Cheltuieli cu
3 20.000 2’ -700-8.000 8000
dobanzile
4 99.300 3 80.000+8.000

TA 419.300 TP 419.300 Rezultatul exerciţiului = -8700

3) creste datoria bancara (ptc trebuie sa o platim) si cresc cheltuielile cu dobanzile, deci scade rez ex cu
8.000 (10%*80.000)
A=Cp-x+D+x

39
Bazele contabilită ţii
Seminar 6+7

A Bilanţ __4__ P Ch CPP__4__ V

1 750.000 1 270.000 Cheltuieli cu 700


comisioane
2 -450.000 2 70.000
Cheltuieli cu
3 20.000 2’ -8.700 8000
dobanzile
4 99.300-48.000 3 88.000-48.000

TA 371.300 TP 371.300 Rezultatul exerciţiului = -8.700

4) scade contul bancar (se achita!!!!) si scade datoria bancara cu 8.000+40.000=48.000 (dob+creditul/2)
A-x=Cp+D-x

A Bilanţ __5__ P Ch CPP__5__ V

1 750.000 1 270.000 Cheltuieli cu 700


comisioane
2 -(450.000+30.000) 2 70.000
Cheltuieli cu
3 20.000 2’ -8.700-30.000 8000
dobanzile
4 51.300 3 40.000 Cheltuieli cu
amortizarea 30.000

TA 341.300 TP 341.300 Rezultatul exerciţiului = -38.700

5) Aa= 750.000/25=30.000
Scade valoarea cladirii (A-) datorita cresterii amortizarii si cresc cheltuielile cu amortizarea, astfel scade
rez ex cu 30.000
A-x=Cp-x+D
A Bilanţ __6__ P Ch CPP__6__ V

1 750.000 1 270.000 Cheltuieli cu 700 Venituri 30.000

40
Bazele contabilită ţii
Seminar 6+7
2 -480.000 2 70.000 comisioane din
prestari
3 20.000+30.000 2’ -38.700+30.000 Cheltuieli cu 8000
servicii
dobanzile
4 51.300 3 40.000
Cheltuieli cu
30.000
amortizarea

TA 371.300 TP 371.300 Rezultatul exerciţiului = -8.700

6) cresc creantele si cresc veniturile din prestari servicii, astfel creste rez ex cu 30.000
A+x=Cp+x+D

Studiu individual

Pornind de la elementele de mai jos, întocmiți Bilanțul inițial și înregistraţi cu ajutorul Bilanţului
şi a Contului de profit şi pierdere (respectând modul de lucru şi notările de la seminar)
următoarele operaţii economice: capital social 32.000 lei; numerar 4.000 lei; datorii-bănci
8.000 lei; rezerve 24.000 lei; creanțe-clienți 8.000 lei; materii prime 20.000 lei; disponibil la
bancă 16.000 lei; mijloc de transport 32.000 lei; datorii-furnizori 16.000 lei.

OBS: Trasați-vă pe foile voastre machetele de Bilanț și Cont de profit şi pierdere de care aveți
nevoie!

1. Casierul societăţii ridică de la bancă numerar în sumă de 2.000 lei pe care îi


depune în casierie.
Creste numerarul/Casa si scade contul bancar A+x-x=Cp+D

2. Prin bancă, se achită datoria faţă de un furnizor în sumă de 4.000 lei.

41
Bazele contabilită ţii
Seminar 6+7
Scade contul bancar si scade datoria furnizori. A-x=Cp+D-x
3. În procesul de producţie sunt date în consum materii prime în valoare de 400 lei.
Scad materiile prime si cresc ch cu materiile prime, astfel scade rez ex
A-x=Cp-x+D
4. Un asociat se retrage, fiindu-i achitată contravaloarea părţilor sale sociale în sumă
de 3.000 lei, imediat, în numerar.
Scade numerarul/casa si scade capitalul social A-x=Cp-x+D
5. Societatea achiziţionează materii prime în sumă de 2.000 lei de la un furnizor, care
vor fi achitate la o dată ulterioară.
Cresc materiile prime si cresc datoriile fata de furnizori A+x=Cp+D+x
6. Se perfectează (contracteaza) un contract de împrumut cu banca, aceasta
achitând în numele societăţii datoria acesteia faţă de un furnizor în sumă de 4.000
lei.
Cresc datoriile bancare si scad datoriile fata de furnizori A=Cp+D+x-x
7. De la un furnizor, societatea primeşte factura reprezentând serviciile de care a
beneficiat la un tarif de 800 lei.
Cresc datoriile furnizori si scade rez ex ptc cresc cheltuielile A=Cp-x+D+x
8. Unul dintre asociaţi se retrage, cererea sa fiind aprobată iar contravaloarea
părţilor sale sociale în sumă de 1.000 lei urmând a i se achita la o dată ulterioară.
Scade capitalul social si creste datoria fata de asociati A=Cp-x+D+x
9. Se facturează unui client un serviciu de transport la un tarif de 2.500 lei, încasarea
urmând a se face ulterior.
Creste rez ex datorita veniturilor din prestari servicii si cresc creantele clienti A+x=Cp+x+D
10. Se primeşte un nou asociat care îşi aduce aportul imediat, în numerar, suma de
5.000 lei.
Creste capitalul social si creste numerarul A+x=Cp+x+D
11. O bancă de la care societatea a contractat un împrumut acceptă să primească
părţi sociale şi astfel să devină asociat, pentru suma de 4.000 lei.
Scad datoriile bancare si creste capitalul social A=Cp+x+D-x
12. Se majorează capitalul social prin încorporarea rezervelor existente.
Creste capitalul social si scad rezervele A=Cp+x-x+D

42
43

Aplicatie practică privind modificarile patrimoniale

A D Cp 

A A  A AD A  Cp 

D D A D D  D Cp 

Cp  Cp  A Cp  D  Cp  Cp 

Pornind de la urmatoarele elemente patrimoniale detinute de o entitate economica producatoare de incaltaminte din
piele: utilaje 300.000 lei, piele 40.000 lei, capital social 240.000 lei, actiuni speculative 10.000 lei, datorii furnizori
240.000 lei, creante clienti 30.000 lei, cont la banca 120.000 lei si rezerve 20.000 lei, intocmiti Bilantul initial si analizati
urmatoarele operatii economice:

Bilanţ iniţial

ACTIVE PASIVE

Elemente Sume Elemente Sume

1 Utilaje 300.000 1 Capital social 240.000

2 Materii prime 40.000 2 Rezerve 20.000

3 Creante clienti 30.000 3 Datorii furnizori (de obicei <1 an) 240.000

4 Inv. Financiare termen scurt 10.000

5 Disp. Banesti (cont bancar) 120.000

TOTAL ACTIVE 500.000 TOTAL PASIVE 500.000

1. Se încasează prin virament bancar creanţe faţă de clienţi în sumă de 12.000 lei.

A Bilanţ 1 P

1 300.000 1 240.000

2 40.000 2 20.000

3 30.000-12.000 3 240.000
44

4 10.000

5 120.000+12.000

TA 500.000 TP 500.000

Creste contul bancar (incasam prin virament bancar) (A+) si scad creantele fata de clienti (A-) cu 12.000
lei => modificare de structura a Activelor

A+x-x=Cp+D, x=12.000

2. Se plătesc datorii faţă de furnizori în sumă de 50.000 lei prin virament bancar.

A Bilanţ 2 P

1 300.000 1 240.000

2 40.000 2 20.000

3 18.000 3 240.000-50.000

4 10.000

5 132.000-50.000

TA 450.000 TP 450.000

Scade contul bancar (A-) si scad datoriile fata de furnizori (D-) cu 50.000 lei => modificare de volum

A-x=Cp+D-x, x=50.000

3. Se achiziţionează cu plata ulterioară (conform facturii) piele la cost de achiziţie 20.000 lei.

A Bilanţ 3 P

1 300.000 1 240.000

2 40.000+20.000 2 20.000

3 18.000 3 190.000+20.000

4 10.000

5 82.000
45

TA 470.000 TP 470.000

Creste stocul de materii prime (A+) si cresc datoriile fata de furnizori (D+) (plata ulterioara) cu 20.000
lei => mod de volum in sensul cresterii A si D

A+x=Cp+D+x, x=20.000

4. Se primeşte un credit bancar pe termen scurt (scadenta mai mare decat a furnizorilor) pentru plata unor datorii faţă de
furnizori în sumă de 15.000 lei.

A Bilanţ 4 P

1 300.000 1 240.000 3’-datorii


bancare
2 60.000 2 20.000

3 18.000 3’ 0+15.000

4 10.000 3 210.000-15.000

5 82.000

TA 470.000 TP 470.000

1) Primirea creditului bancar => cresterea banilor si cresterea datoriilor bancarea


2) Plata furnizor => scaderea banilor si scaderea datoriilor furnizori
Scade datoria furnizori (D-) si creste datoria bancara (D+) cu 15.000 lei=> mod de structura
A=Cp+D+x-x, x=15.000

5. În schimbul unei datorii faţă de furnizori în sumă de 16.000 lei se emit acţiuni în valoare nominală totală de 16.000 lei.

A Bilanţ 5 P

1 300.000 1 240.000+16.000

2 60.000 2 20.000

3 18.000 3’ 15.000

4 10.000 3 195.000-16.000

5 82.000

TA 470.000 TP 470.000
46

1) Emitere de actiuni (primire de aport de la actionari) => cresterea cap. Social (Cp+) si cresterea banilor
(primim aport) (A+)
2) Plata furnizorilor => scaderea banilor si scaderea datoriei de furnizori
Cresterea Cap social (Cp+) si scaderea datoriilor fata de furnizori (D-) cu 16.000 lei => mod de structura
A=Cp+x+D-x, x=16.000

6. Se încorporează în capitalul social rezerve în sumă de 8.000 lei.

A Bilanţ 6 P

1 300.000 1 256.000+8.000

2 60.000 2 20.000-8.000

3 18.000 3’ 15.000

4 10.000 3 179.000

5 82.000

TA 470.000 TP 470.000

Creste capitalul social (Cp+) si scad rezervele (Cp-) cu 8.000 lei => mod de structura

A=Cp+x-x+D, x=8.000

7. Se ridica de la banca suma de 1.000 lei si se depune in casieria entitatii. (se ridica din contul bancar!!)

A Bilanţ 7 P

1 300.000 1 264.000

2 60.000 2 12.000

3 18.000 3’ 15.000

4 10.000 3 179.000

5 82.000-1.000

6 Casa 0+1.000

TA 470.000 TP 470.000
47

Creste casa/numerarul (A+) si scade contul bancar (A-) cu 1.000 lei => mod de structura a A

A-x+x=Cp+D, x=1.000

 Ultimul bilant este Bilant 7 si se numeste Bilantul final, care va fi raportat.

Bilanţ final

ACTIVE PASIVE

Elemente Sume Elemente Sume

1 Utilaje 300.000 1 Capital social 260.000

2 Materii prime 60.000 2 Rezerve 12.000

3 Creante clienti 18.000 3’ Datorii bancare 15.000

4 Inv. Financiare termen scurt 10.000 3 Datorii furnizori (de obicei <1 179.000
an)
5 Disp. Banesti (cont bancar) 81.000

6 Casa 1.000

TOTAL ACTIVE 470.000 TOTAL PASIVE 470.000

 Acest bilant final va fi bilant initial pt urmatoarea perioada.


4
8

Aplicatie practică privind modificarile patrimoniale

O entitate economică, specializată în transportul de bunuri, dispune la începutul unei perioade de gestiune
de următoarele elemente patrimoniale: capital social: 80.000 lei; rezerve: 10.000 lei; mijloace de transport:
65.000 lei; conturi la bănci în lei: 25.000 lei; combustibil: 5.000 lei; datorii-furnizori: 5.000 lei.

În cursul perioadei de gestiune entitatea desfăşoară următoarele operaţii economice:


7. achiziţionează combustibil în valoare de 3.000 lei, cu plata ulterioară;
8. hotărăşte majorarea capitalului social prin încorporarea rezervelor existente;
9. consumă jumătate din combustibilul existent în stoc;
10. înregistrează salarii datorate angajaților (șoferilor) în sumă de 7.000 lei;
11. prestează (Facturează) servicii de transport unor clienţi, în valoare de 15.000 lei, care se încasează pe loc
în casierie (numerar) ;
12. achită salariile angajaților în numerar.

Pornind de la situaţia iniţială a entităţii (Bilanţul iniţial), reflectaţi prin Bilanţuri şi Conturi de profit şi pierdere -
CPP (acolo unde este cazul) succesive, modificările generate de operaţiile economice date, prin prisma ecuaţiei
de echilibru: A = Cp + D

A Bilanţ iniţial P
1 Mij de transport 65.000 1 Capital social 80.000
2 Materiale consumabile 5.000 2 Rezerve 10.000
3 Cont bancar 25.000 3 Datorii furnizori 5.000

TOTAL ACTIVE 95.000 TOTAL PASIVE 95.000

A Bilanţ __1__ P Ch CPP__1__ V

1 65.000 1 80.000

2 5.000+3.000 2 10.000

3 25.000 3 5.000+3.000

TA 98.000 TP 98.000 Rezultatul exerciţiului

1)Creste combustibilul (A+) si cresc datoriile fata de furnizori (D+) cu 3.000 lei
A+x=Cp+D+x, x=3.000
4
9

A Bilanţ __2__ P Ch CPP__2__ V

1 65.000 1 80.000+10.000

2 8.000 2 10.000-10.000

3 25.000 3 8.000

TA 98.000 TP 98.000 Rezultatul exerciţiului

2) creste capitalul social (Cp+) si scad rezervele (Cp-) cu 10.000 lei


A=Cp+x-x+D, x= 10.000

A Bilanţ __3__ P Ch CPP__3__ V

1 65.000 1 90.000 Ch cu 4.000


combustibil
2 8.000-4.000 2 0

3 25.000 2’ Rez. Ex. -4.000

3 8.000

TA 94.000 TP 94.000 Rezultatul exerciţiului = 0-4.000= -4.000

3) combustibilul scade din stoc (A-) si cresc cheltuielile cu combustibil, astfel scade rez. ex. (Cp-)
A-x=Cp-x+D, x=4.000

A Bilanţ __4__ P Ch CPP__4__ V

1 65.000 1 90.000 Ch cu 4.000


combustibil
2 4.000 2 0
5
0

3 25.000 2’ -4.000-7.000 Ch cu 7.000


salariile
3 8.000

4 Datorii sal 7.000

TA 94.000 TP 94.000 Rezultatul exerciţiului= 0-11.000= -11.000

4) Suntem consumatori de forta de munca=> o cheltuiala


Cresc datoriile fata de salariati (D+) si cresc cheltuielile cu salariile, astfel scade rez ex (Cp-)
A=Cp-x+D+x, x=7.000

A Bilanţ __5__ P Ch CPP__5__ V

1 65.000 1 90.000 Ch cu 4.000 Venituri 15.000


combustibil din prestari
2 4.000 2 0
serv
Ch cu
3 25.000 2’ -11.000+15.000 7.000
salariile
4 Casa 0+15.000 3 8.000

4 7.000

TA 109.000 TP 109.000 Rezultatul exerciţiului = 15.000-11.000=


4.000

5) cresc veniturile din prestari servicii, astfel creste Rez ex (Cp+) si creste numerarul/casa
A+x=Cp+x+D, x= 15.000

A Bilanţ __6__ P Ch CPP__6__ V

1 65.000 1 90.000 Ch cu 4.000 Venituri 15.000


combustibil din prestari
2 4.000 2 0
serv
Ch cu
3 25.000 2’ 4.000 7.000
salariile
4 15.000-7.000 3 8.000

4 7.000-7.000

TA 102.000 TP 102.000 Rezultatul exerciţiului = 15.000-11.000=


4.000

6) scade numerarul (A-) si scade datoria fata de salariati (D-)


A-x=Cp+D-x, x=7.000
5
1
Aplicatie practică privind modificarile patrimoniale

Se cunosc următoarele elemente iniţiale din structura patrimoniului unei entităţi: numerar în casierie 1.000 lei;
mijloace de transport 11.000 lei; capital social 12.000 lei; materiale de natura obiectelor de inventar 2.000 lei;
acţiuni deţinute la entităţile afiliate (pe termen lung) 3.000 lei; credite bancare pe termen scurt 1.000 lei; rezerve
legale 5.000 lei; disponibil în contul bancar 3.000 lei; datorii faţă de furnizori 2.000 lei.

În cursul perioadei de gestiune au loc următoarele operaţii:


1. Se primeşte factura privind consumul de energie electrică în valoare de 400 lei;
2. Încasează în contul bancar dividende, pentru acţiunile deţinute, în sumă de 1.000 lei;
3. Entitatea achiziţionează cu plata ulterioară obiecte de inventar în valoare de 2.000 lei;
4. Datoria faţă de furnizorul obiectelor de inventar se achită dintr-un credit bancar pe termen scurt;
5. Se achită în numerar, factura de energie electrică în valoare de 400 lei;
6. Se încorporează în Capitalul social, rezervele legale existente.

Pornind de la situaţia iniţială a entităţii (Bilanţul iniţial), reflectaţi prin Bilanţuri şi Conturi de profit şi pierdere -
CPP (acolo unde este cazul) succesive, modificările generate de operaţiile economice date, prin prisma ecuaţiei
de echilibru: A = Cp + D

A Bilanţ iniţial P
1 Mijloace de transport 11.000 1 Capital social 12.000
2 Actiuni pe tl 3.000 2 Rezerve legale 5.000
3 Ob de inv 2.000 3 Datorii furnizori 2.000
4 Conturi la banci 3.000 4 Credite bancare ts 1.000
5 Casa 1.000
TOTAL ACTIVE 20.000 TOTAL PASIVE 20.000

A Bilanţ 1 P Ch CPP 1 V
1 11.000 12.000 Ch cu 400
2 3.000 5.000 energia
3 2.000 2’ Rez ex -400 electrica
4 3.000 2.000 + 400
5 1.000 1.000
TA 20.000 TP 20.000 Rezultatul exerciţiului = -400

1) Cresc datoriile furnizori (D+) si cresc ch cu energia electrica, astfel scade Rez ex (Cp-) cu 400 lei
A=Cp-x+D+x, x= 400

A Bilanţ 2 P Ch CPP 2 V
1 11.000 12.000 Ch cu 400 Venituri din 1000
2 3.000 5.000 energia dividende
3 2.000 2’ -400 +1.000 electrica
4 3.000 + 1.000 2.400
5 1.000 1.000
TA 21.000 TP 21.000 Rezultatul exerciţiului = 600

2) creste contul bancar (A+) si cresc veniturile din dividende, astfel creste Rez Ex (Cp+) cu 1000
lei A+x= Cp+x+D, x= 1000
5
2

A Bilanţ 3 P Ch CPP 3 V
1 11.000 12.000 Ch cu 400 Venituri din 1000
2 3.000 5.000 energia dividende
3 2.000 + 2.000 2’ 600 electrica
4 4.000 2.400 + 2.000
5 1.000 1.000
TA 23.000 TP 23.000 Rezultatul exerciţiului 600

3) cresc obiectele de inventar(A+) si cresc datoriile furnizori (D+) cu 2.000 lei


A+x= Cp+D+x, x= 2000

A Bilanţ 4 P Ch CPP 4 V
1 11.000 12.000 Ch cu 400 Venituri din 1000
2 3.000 5.000 energia dividende
3 4.000 2’ 600 electrica
4 4.000 4.400 – 2.000
5 1.000 1.000 + 2.000
TA 23.000 TP 23.000 Rezultatul exerciţiului = 600

4) scad datoriile furnizori (D-) si cresc datoriile bancare/creditul bancar (D+) cu 2.000 lei
A= Cp+D+x-x, x= 2000

A Bilanţ 5 P Ch CPP 5 V
1 11.000 12.000 Ch cu 400 Venituri din 1000
2 3.000 5.000 energia dividende
3 4.000 2’ 600 electrica
4 4.000 2.400 -400
5 1.000 - 400 3.000
TA 22.600 TP 22.600 Rezultatul exerciţiului 600
5) scade datoria furnizori (D-) si scade numerarul (A-) cu 400 lei
A-x=Cp+D-x, x= 400

A Bilanţ 6 P Ch CPP 6 V
1 11.000 12.000 + 5.000 Ch cu 400 Venituri din 1000
2 3.000 5.000 – 5.000 energia dividende
3 4.000 2’ 600 electrica
4 4.000 2.000
5 600 3.000
TA 22.600 TP 22.600 Rezultatul exerciţiului 600

6) Creste capitalul social (Cp+) si scad rezervele (Cp-) cu 5.000 lei


A=Cp+x-x+D, x= 5000

S-ar putea să vă placă și