Centrul de Excelenta in Servicii si Prelucrarea Alimentelor

Referat
la disciplina: ”Bazele contabilitatii”

Elaborat: Moldovanu Ana

Profesor: Gustaia Elena

Balti 2020
 Noţiuni privind contabilitatea şi rolul ei în sistemul
informaţional
Sistemul informaţional economic reprezintă un ansamblu organizat de informaţii
economice complexe, care se obţin prin prelucrare de date furnizate din anumite surse
şi care sînt necesare pentru organizarea, conducerea şi desfăşurarea activităţii
economice.

În prezent, luarea deciziilor la nivelul agenţilor economici se bazează pe informaţia

privind situaţia financiară şi rezultatele activităţii întreprinderii, care este furnizată de
sistemul informaţional de culegere, prelucrare, generalizare şi transmitere a datelor
numit contabilitate. Contabilitatea culege informaţiile primare, le prelucrează aplicînd
metodele şi procedeele sale specifice şi le prezintă utilizatorilor sub formă de rapoarte
financiare.

În funcţie de gradul şi caracterul interesului financiar, utilizatorii informaţiei financiare se

clasifică în utilizatori interni şi externi.

Utilizatorii interni cuprind persoanele care participă la gestionarea întreprinderii la

toate nivelele şi poartă răspundere pentru realizarea obiectivelor propuse. Acest grup
cuprinde: managerii, contabilii, specialişti în domeniul planificării şi analizei economico-
financiare, şefii subdiviziunilor, membrii organelor de conducere (Consiliul de directori
sau alt organ), proprietarii întreprinderii. Informaţia financiară are un impact direct
asupra deciziilor pe care le adoptă utilizatorii interni.

Grupa utilizatorilor externi se divizează în două categorii:

 utilizatori cu interes financiar direct;

 utilizatori cu interes financiar indirect.

În categoria utilizatorilor externi cu interes financiar direct intră:

 investitorii - care în baza informaţiei financiare iau decizia de a investi sau nu

mijloace în această întreprindere;
 creditorii (instituţii financiar-bancare, furnizorii) - pe care îi interesează
capacitatea de plată a întreprinderii, probabilitatea rambursării la timp şi integral
creditele şi datoriile pentru mărfurile livrate, serviciile prestate,
 cumpărătorii - care îşi doresc relaţii de durată cu furnizori stabili care sînt în stare
să le satisfacă necesităţile din punct de vedere cantitativ cît şi calitativ.
 Categoria utilizatorilor cu interes financiar indirect se compune din:
 organele fiscale şi de control – care urmăresc corectitudinea calculării şi
achitarea în termen la buget a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări
sociale şi medicale.
 organele statistice – care generalizează dările de seamă statistice prezentate de
întreprinderi şi calculează indicatori macroeconomici la nivel de ramură şi ţară;
 organele de reglementare cum sînt Comisia Naţională pentru Valori Mobiliare,
Agenţia Naţională de Reglementare în Energetică şi altele care reglementează
anumite domenii de activitate economică.
Totodată, există utilizatori interni cu interes financiar indirect cum ar fi salariaţii
întreprinderii şi organele sindicale – care nu au acces direct la informaţia financiară, dar
bunăstarea cărora depinde de situaţia economică a întreprinderii.

Datorită caracterului real, exact, complet şi operativ pe care îl are informaţia contabilă,
şi ţinînd cont de rolul de suport pentru deciziile care se iau la întreprindere şi în afara
acesteia, contabilităţii îi revine rolul de sistem informaţional principal al întreprinderii.

Evoluţia evidenţei contabile

Momentul apariţiei contabilităţii ca ştiinţă se consideră sec. XV odată cu apariţia
primelor lucrări consacrate contabilităţii în care erau descrise regulile înregistrărilor în
registrele contabile şi principiul dublei înregistrări. Autorii acestor cărţi au fost Benedict
Cotrulli (lucrarea “Cu privire la comerţ şi comerciantul onest”) şi Luca Paciolo (“Tratat de
contabilitate în partidă dublă”). Unele procedee ale contabilităţii datează încă din
antichitate însă aceşti autori au fost primii care au sistematizat cunoştinţele despre
contabilitate. Contabilitatea nu a apărut din dorinţa cuiva, ci din necesitatea de a
cunoaşte în expresie cantitativă şi valorică operaţiile economice şi rezultatul economic
ce se obţine din aceste operaţii.

Iniţial contabilitatea s-a manifestat ca un instrument de informare doar a proprietarului.

La acea vreme nu exista o delimitare strictă dintre patrimoniul întreprinderii şi
patrimoniul proprietarului, nu existau standarte conform cărora să fie organizată
evidenţa contabilă şi nu exista noţiunea de perioadă de gestiune. Treptat, odată cu
dezvoltarea manufacturilor şi a industriei, s-a lărgit cercul de utilizatori, s-au diversificat
metodele şi procedeele contabile, iar contabilitatea a căpătat titlul de ştiinţă cu obiect şi
metodă proprie şi totodată a apărut o nouă profesie – profesia de contabil.

În prezent activitatea întreprinderii nu poate fi concepută fără o evidenţă contabilă bine

organizată, iar rolul contabilul se extinde de la un simplu socotitor, registrator al
operaţiilor economice la persoana ce se ocupă de planificare, analiză, control intern şi
furnizează informaţii utile pentru luarea de decizii manageriale. Dacă anterior scopul
principal era asigurarea integrităţii patrimoniului, în prezent accentul se pune pe
aprecierea eficienţei operaţiunilor economice, iar contabilitatea devine un instrument
puternic de control şi gestiune.

Funcţiile evidenţei contabile

Contabilitatea , ca mijloc de culegere, sintetizare şi prezentare a informaţiei financiare,
în cadrul sistemului de gestiune a întreprinderii îndeplineşte următoarele funcţii:

Funcţia de informare , reprezintă funcţia de bază a contabilităţii şi constă în culegerea,

prelucrarea şi furnizarea informaţiei privind fenomenele şi activităţile economice ce au
loc la întreprindere. Informaţia furnizată de contabilitate se utilizează pe larg pentru
planificarea, elaborarea de strategii şi tactici de acţionare în viitor, analiza economico-
financiară etc.

Pentru ca informaţia furnizată de contabilitate să fie utilă, ea trebuie să corespundă

anumitor cerinţe cum sînt:

 autenticitatea – informaţia prezentată trebuie să fie veridică, uşor controlabilă;

  neutralitatea – informaţia trebuie să reflectă obiectiv procesele şi fenomenele ce
au loc la întreprindere indiferent de interesele unor grupe de persoane;
 importanţa (esenţialitatea) – se manifestă prin posibilitatea influenţei informaţiei
asupra luării deciziilor;
 oportunitatea – informaţia trebuie prezentată la momentul potrivit, fără întîrzieri;
 verificabilitatea – posibilitatea verificării informaţiei;
 comparabilitatea – posibilitatea comparării informaţiei în timp (în raport cu alte
perioade de gestiune) şi spaţiu (în raport cu indicatorii altor întreprinderi);
 claritatea – informaţia trebuie să fie uşor de înţeles, utilizatorii nu trebuie se
depună eforturi mari pentru înţelegerea informaţiei furnizate de contabilitate.

Funcţia de control – este legată de prima funcţie şi constă în verificarea modului de

păstrare şi utilizare a resurselor întreprinderii. Funcţia dată poate fi realizată în cazul în
care sînt stabilite anumite norme şi normative, bugete de care trebuie să se conducă
personalul întreprinderii în activitatea sa. Prin compararea indicatorilor efectivi cu cei
planificaţi se determină abaterile şi cauzele acestora.

De exemplu: pot fi stabilite norme pentru consumurile de materiale, energie electrică,

retribuire a muncii. În caz de respectare a normelor lucrătorii întreprinderii pot fi
stimulaţi, iar în caz de încălcare a lor – sancţionaţi. Acest fapt ar contribui la utilizarea
cît mai eficientă a resurselor întreprinderii.

Funcţia analitică – se manifestă prin faptul că în baza informaţiei furnizate de

contabilitate se calculează un şir de indicatori care caracterizează situaţia financiară a
întreprinderii şi în baza cărora conducerea întreprinderii adoptă deciziile respective sau
întreprinde anumite măsuri referitoare la politica de investire, politica de dividende,
politica de creditare a cumpărătorilor etc.

În condiţiile economiei de piaţă şi a concurenţei aspre această funcţie capătă o

importanţă deosebită în lupta concurenţială şi contribuie la sporirea eficienţei afacerii.
Totodată cunoaşterea operaţiilor economice ce au avut loc permit efectuarea de
prognoze şi evaluări privind tendinţele de dezvoltare în viitor a proceselor şi
fenomenelor economice.

Funcţia juridică – reiese din funcţia de informare, deoarece în procesul de evidenţă

operaţiile economice se înregistrează în anumite documente, care mai apoi, în caz de
litigiu, servesc ca probă ce confirmă realitatea înfăptuirii operaţiilor economice şi
stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor.

Principiile de bază ale contabilităţii

În scopul creării unei imagini fidele a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor
obţinute de către întreprindere este necesar de respectat următoarele principii
contabile:

 principiul continuităţii activităţii – potrivit căruia se presupune că

întreprinderea îşi continuă în mod normal activitatea într-un viitor previzibil. În
acest caz se presupune că întreprinderea nu are intenţia şi nici necesitatea de a-
şi reduce considerabil sau a-şi sista activitatea. Acest principiu decurge din faptul
că întreprinderile, de obicei, se creează pe un termen nelimitat. Principiul
continuităţii activităţii influenţează modul în care se evaluează activele în
 bilanţ. De exemplu: În mod normal mijloacele fixe se reflectă în bilanţ la
valoarea de bilanţ, care este egală cu diferenţa dintre valoarea de intrare şi suma
uzurii acumulate. În cazul lichidării întreprinderii este necesar de evaluat
mijloacele fixe la valoarea de lichidare (valoarea la care acestea pot fi vîndute),
care, de regulă, este mai mică decît valoarea de bilanţ.
 principiul permanenţei metodelor – care presupune aplicarea consecutiv de la
o perioadă la alta a aceloraşi reguli şi norme de evaluare, înregistrare în
contabilitate şi prezentare în rapoartele financiare a elementelor patrimoniale şi a
rezultatelor. Respectarea acestui principiu asigură comparabilitatea în timp a
indicatorilor economici. De regulă, regulile, procedeele şi metodele contabilităţii
sînt fixate în politica de contabilitate a întreprinderii. În caz de modificare a unei
metode este necesar de calculat influenţa acestei modificări în expresie
bănească, iar la efectuarea comparărilor dintre indicatori calculaţi după diferite
metode de efectuat recalculările respective.
 principiul specializării exerciţiului – în virtutea căruia, veniturile şi cheltuielile
se înregistrează în contabilitate atunci cînd au avut loc operaţiile economice care
au generat aceste venituri şi cheltuieli, indiferent de momentul efectiv de
încasare sau plată a banilor.
 principiul prudenţei – nu admite supraevaluarea veniturilor şi activelor
întreprinderii şi subevaluarea cheltuielilor şi datoriilor. De exemplu: Lipsurile de
valori materiale depistate în urma inventarierii se constată ca cheltuieli imediat
după depistarea acestor, iar veniturile din recuperarea daunelor materiale –
numai după ce se obţine acordul în scris a persoanei vinovate sau hotărîrea
judecăţii privind recuperarea daunei materiale.
 Prioritatea conţinutului asupra formei – presupune că toate operaţiunile
economice trebuie reflectate în contabilitate pornind de la conţinutul economic al
acestora, chiar dacă forma juridică prevede o altfel de interpretare. De
exemplu: Mijloacele fixe primite în leasing financiar (cu drept de răscumpărare)
nu se află în proprietatea locatarului (persoana care ia în locaţiune), dar se
reflectă în bilanţul acestuia, ci nu a locatarului (persoana care dă în locaţiune).
Aceasta se explică prin faptul că avantajele economice pe parcursul unei
perioade îndelungate le primeşte locatarul.
 Principiul necompensării constă în excluderea compensării reciproce între
active şi datorii, precum şi între venituri şi cheltuieli.
 Principiul concordanţei – prevede ca cheltuielile să fie reflectate în contabilitate
concomitent cu veniturile generate de aceste cheltuieli în cadrul unei tranzacţii de
vînzare.
 Esenţialitatea – conform căruia în rapoartele financiare trebuie reflectate toate
posturile importante pentru luarea deciziilor. Posturile cu un grad de semnificaţie
mic pot să nu fie reflectate. De exemplu: Rapoartele financiare publicate de
întreprinderile mari pot fi exprimate în mii lei, deoarece sumele mici nu
influenţează luarea de decizii.

Poziţia contabilităţii în cadrul ştiinţelor economice

Contabilitatea este o ştiinţă socială cu aplicarea practicii economice. Din aceste
considerente francezul Leo-Paul Lauzon consideră că prin natura şi funcţiile ei
contabilitatea este în acelaşi timp o ştiinţă socială şi o ştiinţă aplicativă.

Contabilitatea reflectînd fenomenele economice şi mişcarea elementelor patrimoniale,

ea devine o ştiinţă a gestiunii şi controlului economic, un instrument al administrării şi
conducerii întreprinderii. După cum menţionează Emil Horomnea „Contabilitatea nu se
poate substitui managerului, dar oferă acestuia informaţiile esenţiale pentru procesele
decizionale. Mai mult, ea exprimă într-o maneră obiectivă calitatea conducerii, gradul de
legitimitate al acesteia”.

Contabilitate totodată influenţează alte ştiinţe. După cum afirmă suedezul Iohan

Galtung „din punct de vedere istoric, nu încape nici o îndoială că din contabilitate sau
dezvoltat ulterior toate celelalte ştiinţe economice”.

Contabilitatea este legată în primul rînd cu ştiinţele economice. Contabilitatea se

sprijină, în primul rînd, pe aşa ştiinţe cum este matematică, dreptul şi economia
politică.

Contabilitatea este strîns legată de matematică, deoarece în evidenţa contabilă se

aplică o serie de procedee împrumutate de la această ştiinţă (operaţiile aritmetice,
statistica matematică etc.).

Contabilitatea utilizează instrumentul matematic la calculele privind întocmirea

conturilor contabile, calcularea costurilor de producţie, determinarea rezultatului
financiar ş.a.

Contabilitatea are tangenţă şi cu disciplinele de drept, deoarece toate operaţiunilor

economice efectuate la întreprindere se reglementează de legislaţia în vigoare.
Efectuarea operaţiunilor economice dă naştere la anumite raporturi de drept ce sînt
reglementate de ramurile dreptului cum sînt dreptul civil, dreptul muncii, dreptul vamal,
drept economici etc.

Contabilitatea consemnînd în expresie cifrică fenomenele economice se bazează pe

normele speciale stabilite de dreptul economic. De exemplu, o intrare de bunuri se
efectuează în baza unui contract juridic, care generează obligaţiuni faţă de furnizorul
acestor bunuri. Totodată, dacă întreprinderea a primit o donaţie, beneficiarul va
constata în contabilitate creştere de stoc sau de imobilizări fără a crea concomitent
obligaţii de plată faţă de donator. La rîndul său, beneficiarul va trece aceste donaţii la
veniturile lui. Aceste reguli juridice totdeauna se completează cu normele contabile de
reflectare a operaţiunilor economice, stabilite în Standardele Naţionale de Contabilitate
ori alte acte normative.

La baza teoretică a contabilităţii se găseşte Economia Politică. Contabilitatea preia de

la economia politică noţiunile economice, inclusiv categoriile economice, pe care
aceasta le fundamentează.

Contabilitatea se află într-o legătură strînsă şi cu alte ştiinţe.

Contabilitatea reprezintă o parte componentă al sistemului informaţional managerial al

întreprinderii. Orice management modern utilizează în mod frecvent informaţia obţinută
şi sistematizată în contabilitate, reieşind din necesităţile acestuia. În aşa mod
contabilitatea reprezintă cea mai importantă sursă de informare a unei entităţi
economice. Funcţia de informare a contabilităţii realizează legătura dintre această
ştiinţă şi managementul, prognoza economică, marketingul, deoarece în baza
informaţiei furnizate de contabilitate se ia decizii întemeiate privind gestiunea şi
conducerea activităţii economice.
Contabilitatea a împrumutat de la statistica social-economică procedeele metodologice
de grupare, selectare etc. Totodată organele statistice folosesc informaţia din
contabilitate pentru determinarea unor indicatori generalizatori pe ramuri şi pe economia
naţională.

Tot mai larg se utilizează tehnica de calcul în automatizarea evidenţei contabile, ceea
ce dă naştere unei legături dintre contabilitate şi informatică. Contabilul trebuie să
cunoască la nivel mediu computerul pentru a fi în stare să pună sarcini în faţa
programatorilor în realizarea unui obiectiv sau altul.

Semnificativă este interferenţa contabilităţii cu aşa discipline ca bazele tehnologiei şi

merceologia, mai ales în cazul evidenţe contabile a unui proces de producţie specific.
Cunoaşterea procesului tehnologic în linii generale este indispensabilă pentru
organizarea contabilităţii în aşa cazuri.

Totodată contabilitatea operează cu aşa noţiuni ca preţuri, costuri, profit, rentabilitate,

termeni împrumutaţi de la disciplinele profesionale generale – teoria economică,
microeconomia, macroeconomia, care le redau în mod mai aplicativ decît economia
politică.