Unitate de curs 1.

Noțiuni privind contabilitatea și principiile de bază ale acesteia

1. Noțiunea și funcțiile contabilității. Utilitatea și rolul contabilității în procesul decizional
2. Sistemul de reglementare normativă a contabilității în Republica Moldova
3. Contabilitatea financiară și de gestiune (managerială). Utilizatorii informației contabile
4. Principiile generale ale contabilității

5. Noțiuni privind contabilitatea și rolul acesteia în sistemul informațional și disciplinelor

studiate
6. Utilizatorii informației contabile
7. Dezvoltarea contabilității și a funcției acesteia
8. Principiile de bază și cerințele contabilității
9. Cadrul normativ al contabilității în Republica Moldova

1. Noțiunea și funcțiile contabilității. Utilitatea și rolul contabilității în procesul

decizional

Conform prevederilor art.3 din Legea contabilității și raportării financiare nr. 287 din
15.12.2017 contabilitatea reprezintă un sistem complex de colectare, identificare, grupare,
prelucrare, înregistrare, generalizare și de prezentare a informațiilor privind elementele contabile.
Datorită caracterului real, exact, complet și operativ pe care îl are informația contabilă, și
ținând cont de rolul de suport pentru deciziile care se iau la întreprindere și în afara acesteia,
contabilității îi revine rolul de sistem informațional principal al întreprinderii în procesul luării
deciziilor manageruale.
Sistemul informațional economic reprezintă un ansamblu organizat de informații economice
complexe, care se obțin prin prelucrare de date furnizate din anumite surse și care sânt necesare
pentru organizarea, conducerea și desfășurarea activității economice. În cadrul sistemului
informațional economic contabilitatea este principala sursă de date și totodată, unica sursă care
studiază și dezvăluie efectele faptelor economice în cadrul unei entități asupra poziției financiare și
performanțelor financiare obținute.
Informația contabilă este:
 riguros exactă;
 fundamentală;
 completă;
 comparabilă și corelată;
 se referă la fenomene reale;
 se obține în flux continuu.
Toate acestea permit ca informația contabilă să fie examinată ca un suport în luarea deciziilor
economice, financiare și gestionare de către managerii întreprinderilor.
Informația contabilă se conservă și se stochează cu ajutorul unui suport material care poate fi:
a) un document justificativ;
b) un registru de evidență contabilă;
c) o situație financiară contabilă de sinteză și raportare.

Funcțiile contabilității
Contabilitatea, ca mijloc de culegere, sintetizare și prezentare a informației financiare, în
cadrul sistemului de gestiune a întreprinderii îndeplinește următoarele funcții:
1) Funcția de informare reprezintă funcția de bază a contabilității și constă în „culegerea,
prelucrarea și furnizarea informației privind, fenomenele și activitățile economice ce au loc la
întreprindere. Informația furnizată de contabilitate se utilizează pe larg pentru planificarea,
elaborarea de strategii și tactici de acționare în viitor, analiza economico-financiară etc. Pentru

1
 ca informația furnizată de contabilitate să fie utilă, ea trebuie să corespundă anumitor cerințe
cum sânt:
a) autenticitatea – informația prezentată trebuie să fie veridică, ușor controlabilă;
b) neutralitatea – informația trebuie să reflecte obiectiv procesele și fenomenele ce au
loc la întreprindere indiferent de interesele unor grupe de persoane;
c) importanța (esențialitatea) - se manifestă prin posibilitatea influenței informației
asupra luării deciziilor;
d) oportunitatea - informația trebuie prezentată la momentul potrivit, fără întârzieri;
e) verificabilitatea - posibilitatea verificării informației;
f) comparabilitatea - posibilitatea comparării informației în timp (în raport cu alte
perioade de gestiune) și spațiu ( în raport cu indicatorii altor întreprinderi);
g) claritatea - informația trebuie să fie ușor de înțeles, utilizatorii nu trebuie se
depună eforturi mari pentru înțelegerea informației furnizate de contabilitate.
2) funcția de control – este legată de prima funcție și constă în verificarea modului de plasare și
utilizare a resurselor întreprinderii. Funcția dată poate fi realizată în cazul în care sunt stabilite
anumite norme și normative, bugete de care trebuie să se conducă personalul întreprinderii în
activitatea sa. Prin compararea indicatorilor efectivi cu cei planificați se determină abaterile și
cauzele acestora. De exemplu, pot fi stabilite norme pentru consumurile de materiale, energie
electrică, retribuire a muncii. În caz de respectare a normelor lucrătorii întreprinderii pot fi
stimulați, iar în caz de încălcare a lor – sancționați. Acest fapt ar contribui la utilizarea cât mai
eficientă a resurselor întreprinderii.
3). Funcția analitică - se manifestă prin faptul că în baza informației furnizate de contabilitate se
calculează un șir de indicatori care caracterizează poziția financiară a întreprinderii și în baza
cărora conducerea întreprinderii adoptă deciziile respective sau întreprinde anumite măsuri
referitoare la politica de investire, politica de dividende, politica de creditare a cumpărătorilor etc.
în condițiile economiei de piață și a concurenței aspre această funcție capătă o importanță deosebită
în lupta concurențială și contribuie la sporirea eficienței afacerii.
4) funcția juridică - reiese din funcția de informare, deoarece în procesul de evidență operațiile
economice se înregistrează în anumite documente, care mai apoi, în caz de litigiu, servesc ca
probă ce confirmă realitatea înfăptuirii operațiilor economice și stabilesc drepturile și
obligațiile părților.

2. Sistemul de reglementare normativă a contabilității în Republica Moldova

Organizarea și funcționarea contabilității la întreprindere se realizează în conformitate cu actele
legislative și normative prin care se asigură o reglementare unitară a acesteia la scara întregii
economii. Reglementarea contabilității cuprinde:
a. asigurarea normativă și aplicarea cerințelor unice ale contabilității și raportării
financiare pentru entități, indiferent de tipul activității economice;
b. corespunderea prevederilor Standardelor Naționale de contabilitate (SNC) și
Standardelor Internaționale de Raportare Finanicară (SIRF sau IFRS – în eng.)
nivelului de dezvoltare economică a țării și cerințelor utilizatorilor situaților
financiare;
c. asigurarea condițiilor necesare pentru aplicarea unică a SNC, inclusiv SIRF și etc.
Reglementarea normativă a contabilității în R. Moldova este bazată pe următoarele elemente
1. Legea contabilității și raportării financiare nr.287/2017
2. SNC
3. Planul general de conturi contabile
4. Hotărârile Guvernului R. Moldova, regulamente și instrucțiunile
Ministerului finanțelor în domeniul contabilității.
5. Codul fiscal
Legea contabilității și raportării financiare este un document conform căreia toate
entitățile înregistrate în R. Moldova, indiferent de domeniul de activitate, tipul de proprietate și
forma juridică de organizare sunt obligate să țină contabilitatea și să întocmească situațiile

2
financiare în modul prevăzut de legea menționată, de standardele de contabilitate, de planul de
conturi contabile și de alte acte normative în vigoare. Astfel, Legea contabilității și raportării
financiare stabilește regulile generale referitoare la modul de organizare și ținere a contabilității,
întocmirii și prezentării a situațiilor financiare.
Standardele Naționale de Contabilitate (SNC), elaborate în baza Directivelor UE, Cadrului
general conceptual pentru raportarea financiară, IAS și IFRS, au ca obiectiv stabilirea modului de
contabilizare a diferitor elemente patrimoniale și de prezentare a informațiilor eferente în situațiile
financiare, de exemplu SNC „Imobilizări necorporale și corporale”; SNC „Stocuri”, SNC
„Venituri”, SNC „Cheltuieli” etc.
Planul general de conturi contabile este elaborat în baza SNC și a altor acte normative
contabile, ținând cont de cerințele de prezentare a informațiilor în situațiile financiare și
necesitățile informaționale ale entității. Planul de conturi stabilește nomenclatorul sistematizat al
conturilor contabile, precum și caracteristica și modul de aplicare a conturilor contabile pentru
înregistrarea diferitor fapte economice, cu respectarea principiilor, normelor și politicilor contabile
ale entității.
Hotărârile Guvernului R. Moldova, regulamentele și instrucțiunile Ministerului finanțelor
în domeniul contabilității au scopul de a concretiza prevederile unor acte legislative și se referă,
de obicei, la probleme concrete ale contabilității, și impozitării, cum ar fi nomenclatorul și
formularele tipizate a documentelor primare cu regim special (factura fiscală, actul de achiziție a
mărfurilor, bonul de plată etc.), normele cheltuielilor de delegare a salariaților în interes de
serviciu, modul de efectuare a inventarierii, plafoane de deducere a unor cheltuieli în scopuri
fiscale etc.
Codul fiscal – stabilește principiile generale ale impozitării în R.M și relații ce țin de
executarea obligațiunilor fiscale în ce privește impozitele și taxele generale de stat și principiile
generale de determinare și percepere a impozitelor și taxelor locale
Organele de reglementare în domeniul contabilității și raportării financiare și competența
acestora:
(1) Ministerul Finanțelor:
a) este responsabil de acceptarea IFRS, publicarea lor în Monitorul Oficial al Republicii Moldova
și de plasarea acestora pe pagina web oficială a Ministerului Finanțelor.
b) este responsabil de elaborarea, aprobarea, publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova
și plasarea pe pagina web oficială a Ministerului Finanțelor a: – Standardelor Naționale de
Contabilitate; – indicațiilor metodice, regulamentelor, instrucțiunilor și altor acte normative din
domeniul contabilității și raportării financiare; – Planului general de conturi contabile; –
formularelor de documente primare și instrucțiunilor privind completarea acestora;
c) reprezintă Republica Moldova în organizațiile internaționale din domeniul contabilității și
raportării financiare;
d) creează grupuri de lucru pentru elaborarea și actualizarea diverselor acte normative
e) acordă asistență metodologică în domeniul contabilității și raportării financiare;
f) poate delega elaborarea proiectelor actelor normative în domeniul contabilității și raportării
financiare unui organ/instituții/asociații din domeniul respectiv.
(2) Comisia Națională a Pieței Financiare, organele centrale de specialitate pot elabora, în
conformitate cu standardele de contabilitate și cu alte acte normative, reglementări contabile
specifice anumitor ramuri, domenii/sectoare de activitate, cu aprobarea acestora de către Ministerul
Finanțelor.
(3) Biroul Național de Statistică:
a) colectează, stochează și generalizează situațiile financiare, raportul conducerii și raportul
auditorului;
b) gestionează Depozitarul public al situațiilor financiare;
c) asigură protecția și securitatea datelor din Depozitarul public al situațiilor financiare, ca parte
componentă a resurselor informaționale de stat;

3
d) asigură, prin intermediul Depozitarului public al situațiilor financiare, entităților condițiile
necesare pentru prezentarea, în regim on-line sau pe suport de hârtie, a situațiilor financiare, a
raportului conducerii și a raportului auditorului;
e) verifică respectarea formei, plenitudinii și termenelor de prezentare a situațiilor financiare,
raportului conducerii și raportului auditorului;
f) publică, prin intermediul Depozitarului public al situațiilor financiare, situațiile financiare,
raportul conducerii și raportul auditorului;
g) asigură prezentarea informațiilor generalizate din situațiile financiare utilizatorilor;
h) poate delega organelor centrale de specialitate și altor autorități publice funcția de colectare și
verificare a formei, plenitudinii și termenelor de prezentare a situațiilor financiare ale entităților din
anumite ramuri, domenii/sectoare de activitate.
4). Asociațiile profesionale se constituie pentru apărarea drepturilor și intereselor contaților, având
drept scop primordial perfecționarea și dezvoltarea continuă a contabilității. Drept exemplu poate
servi ACAP.
De menționat că entitățile de interes public (este entitatea care are o importanță deosebită
pentru public datorită domeniului de activitate și care reprezintă o instituție financiară , un fiind de
investiție, o companie de asigurări, o societate comercială ale cărei acțiuni se cotează la Bursa de
valori a R.M) nu țin contabilitatea în conformitate cu SNC, deoarece sunt obligate să întocmească
situațiile financiare conform IFRS. Aceste standarde mai pot fi aplicate și entitățile care nu se
atribuie la entitățile de interes public, dar care doresc să aplice toate sau unele prevederi din IFRS,
care lipesc în SNC pentru o dezvăluire mai amplă a informațiilor în situațiile financiare.

3. Contabilitatea financiară și de gestiune (managerială). Utilizatorii informației

contabile

La modul general, contabilitatea este privită ca un domeniu format din două componente
distincte, dar interdependente: o component[ informațională (oferă imaginea entității în exterior) și
o componentă ce descrie procesele interne ale întreprinderii. Prima este reprezentat[ de
contabilitatea financiară sau generală, iar a doua de contabilitatea de gestiune (sau managerială).
Legea Contabilității și raportării financiare nr. 287 din 15 12 2017, art.3 definește contabilitate
financiară astfel: - sistem de colectare, înregistrare, prelucrare și generalizare a informației privind
existența și mișcarea activelor, capitalului propriu, datoriilor, veniturilor și cheltuielilor pentru
întocmirea situațiilor financiare.
Contabilitatea financiara are rolul de a înregistra tranzacțiile întreprinderii cu mediul extern,
în scopul determinării periodice a situației patrimoniale și a rezultatului obținut. Informațiile
înregistrate în cadrul contabilității finanicare au întotdeauna un caracter de tip retrospectiv și se fac
publice prin intermediul situațiilor financiare anuale.
Contabilitatea de gestiune (sau managerială) are rolul de a fi o bază informațională în luarea
deciziilor de către manageri. Pe parcursul timpului aceasta a purtat diverse denumiri precum
contabilitatea costurilor, sau managerială.
Art.3 din Legea contabilității și raportării financiare nr. 287 din 15 12 2017 definește
contabilitate de gestiune astfel: – sistem de colectare, înregistrare, prelucrare și transmitere a
informației pentru planificarea, controlul și analiza activității entității, în scopul întocmirii
rapoartelor interne pentru luarea deciziilor manageriale.
Contabilitatea de gestiune înregistrează informațiile necesare aprecierii mersului activității
interne, controlului riguros și sistematic asupra modului de utilizare a factorilor de producție în
cadrul activității interne. Ea ce ocupă cu calcularea costurilor de producție pe produse, servicii,
lucrări sau activități, determinarea anumitor rezultate analitice la nivelul subdiviziunilor de
producție pe tipuri de produse, furnizarea informaților pentru stabilirea bugetelor, pentru
determinarea performanțelor (rentabilității, productivității etc,), efectuarea controlului de gestiune
și luarea deciziilor gestionare.

Criteriile de comparare a contabilității financiare și de gestiune

4
Criteriul de comparație Contabilitatea financiară Contabilitatea de gestiune
Utilizatorii de informații
Obiectivul contabilității
Gradul reglementării
Obiectul de studii
Unitatea de măsură
Accesibilitatea datelor
Frecvența întocmirii
situațiilor financiare și
gestionare

Utilizatorii informației contabile

În funcție de gradul și caracterul interesului financiar, utilizatorii informației financiare se
clasifică în utilizatori interni și externi. Grupa utilizatorilor externi se divizează în două
categorii: (fig.1)
- utilizatori cu interes financiar direct;
- utilizatori cu interes financiar indirect.

Sistemul informațional contabil

Informație contabilă financiară Informație contabilă de gestiune

Utilizator Utilizatori
i externi interni

Consiliul de
Cu interes Cu interes administrație
financiar financiar manageri
direct indirect organe de control auditori
organe de statistică interni
investitori organe de reglementare șef de departam.
creditori financiari angajați și sindicate
clienți publicul proprietari

furnizori și partenerii comerciali

Fig.1 Utilizatorii sistemului informațional contabil

În categoria utilizatorilor externi cu interes financiar direct intră:

a) investitorii - care în baza informației financiare iau decizia de a investi sau nu mijloace în
această întreprindere;
b) creditorii financiari (instituții financiar-bancare,) - pe care îi interesează capacitatea de plată a
întreprinderii, probabilitatea rambursării la timp și integral a creditelor.
c) clienții (cumpărătorii) - care își doresc relații de durată cu furnizori stabili care sânt în
stare să le satisfacă necesitățile din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ.
d) furnizorii și diverși parteneri comerciali - solicită informații, care le va permite să determine,
dacă sumele aferente lor vor fi plătite la timp; cu cât furnizorii depind mai mult de entitate ca
clienți, cu atât mai atent ei vor urmări rezultatele financiare ale acesteia, pentru a aprecia nivelul
siguranței (eficienței) desfacerii produselor sale

5
 Din categoria utilizatorilor externi cu interes financiar indirect fac parte:
a) organele fiscale și de control - care urmăresc corectitudinea calculării și achitarea în termen
la buget a impozitelor, taxelor și contribuțiilor de asigurări sociale și medicale.
b) organele statistice - care generalizează dările de seamă statistice prezentate de întreprinderi și
calculează indicatori macroeconomici la nivel de ramură și țară;
c) organele de reglementare cum sânt Comisia Națională a Pieței Financiare, Agenția
Națională de Reglementare în Energetică și altele care reglementează anumite domenii de
activitate economică.
d) salariații întreprinderii și organele sindicale - care nu au acces direct la informația
financiară, dar bunăstarea cărora depinde de situația economică a întreprinderii.
După conținutul și modul de prezentare informația contabilă de gestiune se deosebește
substanțial de informația, care interesează utilizatorii, care nu sunt încadrați nemijlocit în gestiunea
entității. Formularele de evidență și rapoarte în cadrul entității, de regulă, se deosebesc de cele
prezentate în afara acesteia. Evidența și situații financiare în cadrul entității se numesc de gestiune,
spre deosebire de rapoartele externe, pregătite de către evidența financiară.

4 . Principiile de bază ale contabilității

Datorită faptului că este important ca toți cei care țin evidență contabilă și/sau recepționează
situațiile financiare să le poată interpreta uniform, unitar și corect, s-a elaborat un set de norme cu
caracter general ce formează Cadrul conceptual general al contabilității financiare, numite
principii contabile.
În scopul creării unei imagini fidele a patrimoniului, a poziției financiare și a rezultatelor
obținute de către întreprindere este necesar de respectat următoarele principii contabile, stipula te
în art. 6 din Legea contabilității și raportarea financiară nr.287 din 15.12.2017:
1) principiul continuității activității - presupune că entitatea își va continua în mod normal
funcționarea pe o perioadă de cel puțin 12 luni din data raportării, fără intenția sau necesitatea de a-
și lichida sau reduce în mod semnificativ activitatea. Acest principiu decurge din faptul că
întreprinderile, de obicei, se creează pe un termen nelimitat. Principiul continuității activității
influențează modul în care se evaluează activele în bilanț. De exemplu,

2) principiul contabilității de angajamente - prevede recunoașterea elementelor contabile pe

măsura apariției acestora, indiferent de momentul încasării/plății de numerar sau al compensării
sub altă formă. De exemplu,

3) principiul permanenței metodelor - constă în aplicarea politicilor contabile în mod

consecvent de la o perioadă de gestiune la următoarea. Aceasta presupune aplicarea consecutiv de
la o perioadă la alta a acelorași reguli și norme de evaluare, înregistrare în contabilitate și prezentare
în situațiile financiare a elementelor patrimoniale și a rezultatelor. Respectarea acestui principiu
asigură comparabilitatea în timp a indicatorilor economici. De regulă, regulile, procedeele și
metodele contabilității sunt fixate în politicile contabile a întreprinderii. în caz de modificare a
unei metode este necesar de calculat influența acestei modificări în expresie bănească, iar

6
 la efectuarea comparărilor dintre indicatori calculați după diferite metode de efectuat
recalculările respective. Entitatea poate modifica regulile, dar începând cu 1 ianuarie. De
exemplu,

4) principiul prudenței - nu admite supraevaluarea veniturilor și activelor întreprinderii

și subevaluarea cheltuielilor și datoriilor. Cu alte cuvinte, acest principiu presupune că cheltuielile
se constată imediat cum au avut loc, iar veniturile numai când suntem siguri că le vom obține. De
exemplu:

5) principiul intangibilității – presupune că totalul bilanțului la începutul perioadei de

gestiune curente trebuie să corespundă cu totalul bilanțului la sfârșitul perioadei de gestiune
precedente.
6) principiul separării patrimoniului și datoriilor – prevede prezentarea în situațiile
financiare doar a informațiilor despre patrimoniul și datoriile entității, care trebuie contabilizate
separat de patrimoniul și datoriile proprietarilor și ale altor entități.
7) principiul necompensarea – prevede contabilizarea și prezentarea distinctă în situațiile
financiare a activelor și datoriilor, a veniturilor și cheltuielilor. Compensarea reciprocă a activelor
și datoriilor sau a veniturilor și cheltuielilor nu se admite.
8) principul prioritatea conținutului asupra formei - presupune că informațiile
prezentate în situațiile financiare trebuie să reflecte mai curând esența și conținutul faptelor
economice, decât forma juridică a acestora.
9) principiul evaluarea la cost de intrare - prevede că elementele contabile prezentate în
situațiile financiare sânt evaluate la cost de achiziție sau la cost de producție, cu excepția cazurilor
prevăzute de standardele de contabilitate.
10) principiul importanța relativă – prevede că nu este necesară îndeplinirea cerințelor
privind recunoașterea și evaluarea elementelor contabile, privind prezentarea, publicarea și
consolidarea informațiilor aferente acestora atunci când efectele îndeplinirii cerințelor respective
sânt nesemnificative.