C1

1. Definiţi contabilitatea.
Normalizatorii din ţara noastră definesc contabilitatea ca fiind o „activitate
specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor
capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute de persoanele juridice şi fizice”.
2. Definiţi şi prezentaţi trăsaturile contabilităţii financiare.
Trăsăturile esenţiale ale contabilităţii financiare sunt:
‒ informaţia contabilă obţinută din contabilitatea financiară se adresează
cea mai mare măsură utilizatorilor externi reprezentaţi prin: investitori
(acţionari), angajaţi, bănci, furnizori, clienţi, guvern şi organismele sale,
publicului (cetăţenilor)., dar şi managementului intern;
‒ se realizează după o schemă normalizată generală recomandată entităţilor
de care autorităţile statului în urma consultării organismelor profesionale
(CECCAR);
‒ informaţiile furnizate sunt sintetizate, neconţinând detalii;
‒ conturile sintetice recomandate pentru reflectarea evenimentelor şi
tranzacţiilor prevăzute prin Planul de Conturi General, pot fi dezvoltate pe
conturi analitice în funcţie de necesităţi.
‒ funcţiunea conturilor prezentată prin reglementări specifice (OMFP
1802/2014) nu este limitativă evidenţiind doar modul de înregistrare
contabilă a principalelor operaţiuni economico financiare; neconstituid
bază legală, ci numai referinţe pentru înregistrarea acestora.
3. Care este obiectivul principal al contabilităţii financiare ?
Contabilitatea financiară denumită şi generală, reflectă patrimoniul şi rezultatele
entităţilor economice privite prin prisma relaţiilor cu terţii.
4. Enumeraţi obiectivele contabilităţii financiare.
Obiectivele principale ale contabilităţii financiare sunt:
‒ întocmirea, prelucrarea şi păstrarea documentelor justificative şi a
registrelor contabile ce reflectă evenimentele şi tranzacţiile efectuate de
entitate în decursul perioadei contabile ;
‒ înregistrarea cronologică şi sistematică a operaţiunilor, evenimentelor şi
tranzacţiilor consemnate în documentele justificative;

1
 ‒ evidenţa operativă a activelor, datoriilor, capitalurilor proprii, veniturilor ,
cheltuielilor şi rezultatelor financiare ale entităţilor;
‒ organizarea, efectuarea şi valorificarea conform legii a rezultatelor
evaluării şi inventarierii patrimoniului;
‒ gestionarea şi publicarea conform reglementărilor în vigoare a
informaţiilor privind poziţia financiară, performanţele financiare,
fluxurile de trezorerie şi modificarea capitalurilor proprii (elaborarea
situaţiilor financiare), utile atât managementului intern cât şi pentru
utilizatorii externi;
‒ analiza şi controlul informaţiilor prezentate în documentele justificative,
registrele contabile şi situaţiile financiare ale entităţilor;
‒ realizarea de estimaţii (previziuni) pe baza informaţiilor obţinute din
contabilitate inclusiv elaborarea bugetelor de venituri şi cheltuieli,
stabilirea abaterilor (efectiv faţă de planificat) şi corecţiilor privind
activitatea viitoare.
5. Ce înţelegeţi prin contabilitate de angajamente?
Contabilitatea financiară românească este o contabilitate de angajamente, adică
efectele tranzacţiilor şi ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacţiile şi
evenimentele se produc şi nu pe măsură ce numerarul sau echivalentul său este încasat sau
plătit iar operațiunile economico-financiare sunt înregistrate în contabilitate conform
principiilor contabile, având în vedere cadrul contabil general şi raportate în situaţiile
financiare ale perioadelor aferente.
6. Definiţi conceptele normalizare, armonizare, convergenţă şi conformitate în
contabilitate.
Normalizarea contabilă este procesul prin care se definesc concepte, principii
generale și norme contabile bazate pe o terminologie precisă și identică pentru toți
producătorii și utilizatorii de informații contabile, aplicabile în totalitate sau parțial la un
ansamblu de țări, de întreprinderi sau specialiști ai profesiei contabile. Esența normalizării
contabile o reprezintă elaborarea de norme/standarde contabile.
Armonizarea contabilă este procesul prin care regulile sau normele naționale diferite
de la o țară la alta uneori divergente sunt perfecționate pentru a fi comparabile și a se da
aceeași interpretare evenimentelor și tranzacțiilor.

2
 Convergența contabilă presupune focalizarea întregii activități contabile în aceeași
direcție, respectiv întocmirea și prezentarea situațiilor financiare anuale în cadrul unei scheme
unitare.
Conformitatea în contabilitate are în vedere adaptarea reglementărilor naționale în
domeniu contabilității la altele similare care conțin un grad mai mare de generalitate,
reprezentativitate și acceptabilitate.
7. Care sunt obiectivele normalizării contabile?
Obiectivele normalizării contabile sunt:
‒ elaborarea unei terminologii unitare şi a principiilor contabile generale;
‒ definirea şi caracterizarea informaţiilor prezentate în documentele de
sinteză contabilă (situaţii financiare);
‒ stabilirea schemelor şi modelelor de prezentare a informaţiilor în situaţiile
financiare;
‒ elaborarea planului de conturi şi a monografiei principalelor operaţii
economice şi
financiare;
‒ stabilirea principiilor de ţinere a contabilităţii.
8. Caracterizaţi cultura contabilă latino – europeană şi cultura anglo – saxonă.
Cultura contabilă latino – europeană creată şi promovată de ţări europene cu
economie dezvoltată ca: Franţa, Italia, Germania se caracterizează prin: orientarea prioritară
spre apărarea intereselor statului;este puternic normată şi controlată prin reglementări care fac
parte din aşa zisul plan de conturi general;aplică o contabilitate dualistă respectiv în două
circuite (financiară şi de gestiune); imaginea fidelă este considerată drept obiectiv
fundamental al contabilităţii realizată prin: conformitate, regularitate şi sinceritate; informaţia
contabilă este puternic influenţată de aspecte juridice.
Cultura contabilă anglo – saxonă, dezvoltată în special de Marea Britanie şi Statele
Unite ale Americii, se caracterizează prin: apărarea intereselor investitorului prin promovarea
liberalismului economic; este mai puţin rigidă, fundamentându-se pe tradiţii şi cutume, fără
existenţa unui plan contabil general obligatoriu pentru toate entităţile; structurarea
cheltuielilor şi a veniturilor se face după destinaţie (produs, secţie, servicii, etc.) şi nu după
conţinutul economic.
9. Cine răspunde pentru organizarea contabilităţii entităţilor economice şi cum
poate fi condusă?

3
 Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului,
ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării entităţii.
Entităţile economice conduc contabilitatea de regulă în compartimente distincte
conduse de către directorul economic, contabilul şef sau o altă persoană împuternicită să
îndeplinească această funcţie.Contabilitatea poate fi condusă şi pe bază de contracte de
prestări servicii în domeniul contabilităţii, încheiate cu persoane fizice sau juridice autorizate,
conform legii.
10. Care sunt elementele dispozitivului de normalizare şi reglementare
contabilă?
 Obiectivul situațiilor financiare
 Utilizatorii informațiilor
 Recunoașterea și evaluarea elementelor
 Cracteristicile calitative
 Conceptele de capital
11. Caracterizaţi Cadrul Contabil general.
Cadrul contabil general cuprinde conceptele şi principiile generale care alcătuiesc
sistemul de referinţă pentru întocmirea şi prezentarea informaţiilor în situaţiilor financiare
pentru utilizatorii externi.
12. Ce cuprinde reţeaua de norme şi standarde contabile?
Rețeaua de norme și standarde cuprinde un ansamblu de reguli care
reglementează:evaluarea şi recunoaşterea în contabilitate;elaborarea şi prezentarea informaţiei
contabile în situaţiile financiare.
13. Ce este şi ce cuprinde planul contabil general?
Planul contabil general reprezintă un sistem coerent al teoriilor şi doctrinelor care
ghidează practica contabilă la nivelul unei naţiuni, impus entităţilor prin reglementări exprese
la recomandarea şi cu avizul organismelor consultative în materie de normalizare contabilă.
Planul contabil cuprinde: terminologia specifică; planul de conturi general; reguli şi metode
de: evaluare, funcţionare a conturilor, întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare,
consolidare a conturilor, etc.
14. Enumeraţi principiile contabile generale.
Principiile contabile generale sunt: continuitatea activităţii, prudenţa, permanenţa
metodelor, independenţa exerciţiului, necompensarea, intangibilitatea, evaluarea separată a
elementelor de activ şi pasiv, prevalenţa economicului asupra juridicului; pragul de
semnificaţie.

4
 15. Ce este instituţia normalizării şi reglementării contabile şi pin cine este
reprezentată în România?
Pentru realizarea obiectivelor contabilităţii este necesară implicarea unei instituţii
credibile, care să faciliteze normalizarea şi reglementarea contabilă.
În ţara noastră instituţia normalizării şi reglementării contabile se identifică cu
Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia de Reglementări Contabile.

C2

1. Definiţi capitalul şi enumeraţi formele acestuia.

Capitalul reprezintă sursa de finanţare durabilă cu caracter stabil şi permanent al unei
entităţi economice, sub forma echivalentului valoric al resurselor investite de proprietari sau
terţi pe termen lung delimitând resursele(sursele) stabile de finanţare a activelor pe perioada
mai mare de un an.
Capitalul îmbracă următoarele forme:
 capitaluri proprii;
 capital împrumutat sau atras (datorii pe termen lung)
 provizioane.
2. Ce este capitalul popriu şi cum se determină?
Capitalul propriu este definit ca reprezentând dreptul acţionarilor (interesul rezidual)
în activele intreprinderii după deducerea tuturor datoriilor.
Capitalul propriu (Activul net) /(contabil) = Active totale – Datorii totale
3. Explicaţi conceptele de bază cu privire la capitalul propriu.
Conceptele de bază pe care se fundamentează capitalul sunt:
 conceptul financiar, conform căruia capitalul este echivalent cu activul net al
entităţii, reprezentând banii investiţi sau puterea de cumpărare investită de
asociaţi sau acţionari în capitalul întreprinderii;
 conceptul fizic, conform căruia capitalul exprimă capacitatea de exploatare a
întreprinderii reprezentată prin diverse unităţi de producţie specifice.
4. Definiţi datoriile pe termen lung şi enumeraţi componentele
acestora.
Datoriile pe termen lung reprezintă resursele externe atrase de la diverse persoane,
altele decât investitorii, ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an altele decât
datoriile curente. Pentru acestea deţinătorul trebuie să plătească suplimentar (dobânda) sau să
îndeplinească o anumită prestaţie.

5
 Capitalul împrumutat cuprinde următoarele componente:
 împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni;
 împrumuturile bancare pe termen lung (credite bancare pe termen lung);
 datoriile ce privesc imobilizările financiare;
 alte împrmuturi şi datorii asimilate ;
 dobânzile aferente împrumuturilor şi datoriilor pe termen lung
5. Ce sunt provizioanele?
Standardele Internaţionale de Contabilitate (IAS 37) definesc provizioanele ca fiind
„datorii cu exigibilitate sau valoare incertă”. Sunt destinate finanţării riscurilor şi cheltuielilor
pe care evenimente trecute sau actuale le fac probabile. Reprezintă echivalentul unor datorii
posibile dar incerte generatoare de pierderi sau cheltuieli viitoare.Provizioane au ca obiect
acoperirea pierderilor sau cheltuielilor viitoare care la data închiderii exerciţiului financiar
sunt posibile dar nedeterminate. Fiind reversibile nu modifică valoarea elementelor de activ la
care se referă. Provizionul reprezintă un pasiv cu exigibilitate sau valoare incertă.
6. Care este diferenţa între provizioane şi rezerve?
Rezervele spre deosebire de provizioane sunt condiționate de existența profitului.
7. Care sunt principalele documente justificative şi de evidenţă
operativă a capitalurilor?
Principalele documente de evidenţă a capitalurilor sunt:
 actul constitutiv care atestă înfiinţarea firmei, mărimea capitalului şi principalele
drepturi şi obligaţii ale asociaţilor sau acţionarilor;
 statutul societăţii, inclusiv actele care dovedesc modificarea acestuia;
 contractul de societate şi actele adiţionale;
 codul fiscal;
 certificatul de înmatriculare, la Registrul Comerţului;
 codul unic de înmatriculare;
 chitanţa;
 factura;
 foaia de vărsământ;
 contracte de vânzare-cumpărare;
 procese verbale de predare-primire;
 extrase de cont bancar;
 prospecte de emisiune pentru acţiuni şi obligaţiuni;
6
  contracte de fuziune şi prospecte de fuziune;
 contracte de concesiune;
 contracte de împrumut bancar;
 rapoarte de evaluare.
8. La ce valori se evaluează capitalul social? Explicaţi-le.
 Valoarea nominală (Vn), este dată de raportul dintre valoarea capitalului
social şi numărul de acţiuni sau părţi sociale.
 Valoarea contabilă (Vc), (sau bilanţieră) a capitalului se calculează ca un
raport între activul net contabil şi numărul de acţiuni sau părţi sociale.
9. Explicaţi conceptele: capital subscris nevărsat; capital subscris
vărsat; patrimoniu public.
Capitalul subscris nevărsat exprimă angajamentele sau promisiunile de aport făcute
de asociaţi sau acţionari în baza actelor de constituire a firmei.
Capitalul subscris vărsat evidenţiează angajamentele de aport onorate efectiv în baza
documentelor justificative care atestă depunerea aporturilor.
Patrimoniul public
10. Care sunt principalele situaţii în care se poate reduce respectiv
majora capitalul social?
Reducerea capitalului se poate realiza în următoarele situaţii:
 acoperirea pierderilor din anii precedenţi;
 restituirea acţiunilor sau părţilor sociale ca urmare a retragerii unor acţionari sau
asociaţi din cadrul societăţii;
 răscumpărarea şi anularea acţiunilor proprii.
Majorarea capitalului se poate realiza în următoarele situaţii:
 atragerea de noi aporturi în natură şi numerar;
 conversia oligaţiunilor în titluri de capital;
 fuziunea cu alte societăţi;
 încorporarea la capital a primelor de capital, a rezervelor, şi a profitului reportat.
11. Definiţi prima de capital şi drepturile preferenţiale de
subscriere.
Prima de capital este reprezentată de excedentul sau surplusul de valoare generat de
emisiunea de noi acţiuni, fuziune, aport suplimentar sau conversia obligaţiunilor în acţiuni.

7
 Drepturile preferențiale de subscriere (DS-urile) reprezintă titlurile de valoare
negociabile care se stabilesc ca diferenţă între valoarea matematic-contabilă a unei acţiuni din
categoria celor vechi (Vmcv) şi aceeaşi valoare a titlurilor după emisie (Vmce).
12. Care sunt formele primelor de capital? Cum se determină?
Primele de emisiune se determină ca diferenţă între valoarea de emisiune (de
vânzare) a noilor acţiuni sau părţi sociale (mai mare) şi valoarea nominală a acţiunilor sau
părţilor sociale atribuite investitorilor (mai mică). Pem=Ve-VN
Primele de aport se calculează ca diferenţă între valoarea bunurilor intrate ca aport şi
valoarea nominală a acţiunilor atribuite. Pap=Vbap-VN
Primele de conversie reprezintă diferenţa dintre valoarea datoriilor şi valoarea
nominală a acţiunilor rezultate din transformarea obligaţiunilor în titluri de capital (acţiuni).
PCV=VNob-Vact
Prima de fuziune se determină ca diferenţă între valoarea contabilă a acţiunilor
stabilite în urma fuziunii societăţilor comerciale şi valoarea nominală a acestora sau ca
diferenţă între activul net la societatea absorbită şi suma cu care a crescut capitalul social ca
urmare a fuziunii. (Pfz=Vapfz- Cs) (Pfz/A=VC-VN)
13. Definiţi reevaluarea şi rezerva din reevaluare.
Prin reevaluare se înţelege substituirea valorii contabile de înregistrare a unei
imobilizări cu valoarea de utilitate (actuală) stabilită la o anumită dată. Rezerva din
reevaluare exprimă plusul sau minusul rezultat din reevaluarea imobilizărilor corporale.
14. Care sunt metodele de determinare a rezervei din reevaluare?
În cazul reevaluării imobilizărilor amortizarea cumulată trebuie tratată astfel :
 recalculată proporţional cu schimbarea în valoarea contabilă brută (când se
are în vedere inflaţia) a activului astfel încât valoarea după reevaluare să fie
egală cu valoarea reevaluată – metoda valorii brute;
 eliminată din valoarea contabilă brută iat valoarea netă este recalculată la
valoarea reevaluată a activului (în cazul reevaluării prin expertiză tehnică) –
metoda valorii nete.
15. Ce sunt rezervele, care sunt principalele categorii şi cum se
constituie?
Rezervele, ca parte componentă a capitalurilor proprii, reprezintă profituri
capitalizate în mod durabil de entităţi în vederea asigurării resurselor proprii de finanţare.
a) Rezervele legale:

8
 Se constituie din profitul brut în cadrul unei limite de până la 5% dar nu mai mult de
20% din capital social vărsat. Se utilizează pentru majorarea capitalului respectiv acoperirea
pierderilor. În cazul în care rezervele legale sunt utilizate pentru acoperirea pierderilor sau
sunt distribuite sub orice formă, reconstituirea ulterioară nu mai este deductibilă.
b) Rezervele statutare sau contractuale:
Se constituie anual din profitul net obţinut de societate conform prevederilor din
actele de constituire ale acesteia (statutul sau actul constitutiv) fără a fi reglementate. Dacă
sunt prevăzute în actele constitutive sunt obligatorii. Se utilizează pentru acoperirea
pierderilor, majorarea capitalului, finanţarea investiţiilor şi se impozitează în momentul
distribuirii.
c) Alte rezerve:
Se constituie facultativ din profitul net sau din alte surse fără să fie prevăzute de lege
sau statut cu acordul AGA şi se pot folosi pentru: creşterea capitalului, acoperirea pierderilor,
finanţarea unor activităţi, etc.
16. Ce sunt acţiunile; dar acţiunile proprii?
Acţiunile sunt titluri de valoare emise de către societăţile comerciale pe acţiuni, prin
care se dovedeşte dreptul de proprietate al deţinătorului asupra unei părţi din capitalul social
al societăţii care le-a emis. Acţiunile proprii sunt titluri de valoare emise de societăţile
comerciale pe acţiuni, răscumpărate la nevoie pentru a fi recedate sau anulate.
17. Ce exprimă rezultatul reportat şi rezultatul exerciţiului?
Rezultatul reportat exprimă profitul nerepartizat sau pierderea neacoperită aferentă
exerciţiilor precedente.
Rezultatul exerciţiului financiar reflectă profitul sau pierderea curentă şi repartizarea
profitului conform legii.
18. Definiţi: erorile fundamentale şi erorile contabile.
Erorile fundamentale sunt erorile descoperite în timpul exerciţiului curent, care sunt
de aşa importanţă, încât situaţiile financiare aferente uneia sau mai multor perioade
precedente nu mai pot fi considerate a fi fost credibile la data emiterii lor.
Erorile contabile pot să apară ca urmare a unui calcul greşit, al aplicării greşite a
metodelor contabile, al înregistrării gresite a evenimentelor, a fraudelor sau omisiunilor.
19. Care sunt destinaţiile profitului la sfârşitul exerciţiului?
Repartizarea profitului se poate face atunci când Adunarea Generală a Asociaţilor şi
Acţionarilor sau legiuitorul poate decide pentru profitul obţinut la sfârşitul exerciţiului
financiar următoarele destinaţii:

9
  constituirea de rezerve;
 acoperirea pierderilor din exerciţiile precedente;
 majorarea capitalului ;
 majorarea surselor proprii de finanţare;
 vărsăminte la bugetul de stat din profitul net al regiilor autonome şi societăţilor cu
capital majoritar de stat (minim 50%);
 acordarea de dividende.
 alte destinaţii.
20. Caracterizaţi pincipalele categorii de provizioane.
a) Provizioane pentru litigii. Se constituie la sfârşitul exerciţioului pentru litigiile
aflate în curs deoarece există riscul ca acestea să se finalizeze în defavoarea entităţii. NU sunt
deductibile fiscal însă constituirea lor se impune din necesitatea reflectării corecte a poziţiei
financiare şi a performanţelor întreprinderii. În cazul în care debitorul este declarat falimentar
de tribunale atunci devin deductibile fiscal.
b) Provizioanele pentru garanţii acordate clienţilor Au ca obiect bunurile livrate,
lucrările executate şi serviciile prestate pentru care se acordă garanţii în perioadele următoare
la nivelul cotelor (%) prevăzute în contracte. Înregistrarea la venituri a acestor provizioane se
face pe măsura efectuării cheltuielilor cu remedierile sau la expirarea perioadei de garanţie
înscrisă în contract. Sunt deductibile fiscal reducerea sau anularea lor incluzându-se în
veniturile impozabile.
c) Provizioanele pentru dezafectarea imobilizărilor corporale şi alte acţiuni similare
legate de acestea. Au în vedere cheltuielile ce privesc demontarea sau mutarea activelor atunci
când motivele pentru care au fost afectate nu mai există sau nu se mai justifică economic ori
se impune restaurarea acestora.
d) Provizioane pentru pensii private şi obligaţii similare Au în vedere pensiile private
şi alte obligaţii similare fiind constituite de entităţile ce le vor administra.
e)Provizioanele pentru restructurare. Se constituie în următoarele situaţii:vânzarea
sau încetarea activităţii unei părţi a afacerii; închiderea unor sedii; modificări în structura
conducerii (ex. eliminarea unui nivel); reorganizări fundamentale care au un efect
semnificativ în natura şi scopul entităţii.
f) Provizionele pentru impozite Se constituie pentru impozite, amenzi, majorări
viitoare de plată datorate bugetului de stat în condiţiile în care sumele respective nu apar în
bilanţ ca datorie în relaţia cu statul şi există documente doveditoare.

10
 g) Alte provizioane includ: beneficiile angajaţilor pentru terminarea contractului de
muncă; prime ce urmează a se acorda personalului în anul următor din profitul realizat potrivit
prevederilor contractuale sau legale; cheltuieli legate de protecţia mediului înconjurător.
21. Definiţi împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni şi
creditele bancare pe termen lung.
Împrumuturile din emisiuni de obligaţiuni, denumite şi credite obligatare, sunt
împrumuturi pe termen lung atrase de entităţile aflate temporar în dificultate financiară sau
care doresc dezvoltarea activităţii prin emisiunea unor titluri de credit numite obligaţiuni.
Creditele sunt sume împrumutate de către bănci persoanelor fizice şi juridice şi care
trebuiesc rambursate la un anumit termen numit scadenţă. Creditele bancare pe termen lung
sunt creditele care au durată mai mare de un an.
22. Caracterizaţi leasingul financiar şi cel operaţional.
Un aspect particular al contabilităţii datoriilor pe termen lung îl reprezintă bunurile
deţinute de întreprindere cu titlu de împrumut. Se încadrează în această categorie leasingul
operaţional respectiv financiar.
În cazul leasingului financiar locatorul cedează locatarului în mare măsură toate
riscurile şi avantajele aferente dreptului de proprietate asupra bunului care la urmă poate fi
transferat sau nu utilizatorului fiind tratat din punct de vedere financiar ca proprietar.
Leasingul operaţional este operaţiunea de leasing care nu îndeplineşte nici una din
condiţiile leasingului financiar. În cazul leasingului operaţional finanţatorul (locatorul) are
calitatea de proprietar.

C3

1. Definiţi: activele, imobilizările şi beneficiile economice

viitoare.
Activele reprezintă o resursă controlată de entităţi ca rezultat al unor evenimente
trecute şi de la care se aşteaptă beneficii economice viitoare. Beneficiile economice viitoare
incorporate în active, reprezintă potenţialul de a contribui în mod direct sau indirect la fluxul
de numerar şi echivalente ale numerarului către întreprindere. Activele imobilizate
(imobilizările) sunt activele generatoare de beneficii economice, destinate utilizării pe o
perioadă îndelungată (>1an).
2. Care sunt cele mai reprezentative valori la care sunt evaluate
activele imobilizate?

11
  Valoarea de intrare (costul istoric). Se determină în funcţie de modalitatea de
intrare şi poate fi: costul de achiuziţie, costul de producţie, valoarea de aport,
valoarea de utilitate. 35
 Valoarea contabilă (denumită şi netă). Este valoarea la care activele
imobilizate se prezintă în situaţiile financiare. Se obţine prin deducerea din
valoarea de intrare a amortizărilor şi ajustărilor pentru depreciere.
 Valoarea de inventar. Este valoarea actuală stabilită în funcţie de utilitatea
activului, starea, amplasarea şi preţul pieţei.
 Valoarea justă. Este reprezentată prin suma pentru care un activ ar putea fi
schimbat de bună voie între două părţi aflate în cunoştinţă de cauză în cadrul
unei tranzacţii cu preţul determinat obiectiv. Este valoarea de piaţă
determinată de evaluatori.
3. Care sunt criteriile pentru recunoaşterea activelor?
Activele în general deci şi imobilizările sunt recunoscute în bilanţul întreprinderii
dacă sunt îndeplinite două criterii cumulativ: este probabilă generarea de beneficii economice
viitoare aferente acestora exercitându-se şi un control asupra lor; costul (valoarea) poate fi
determinat în mod credibil.
4. Ce sunt imobilizările necorporale şi care sunt structurile
acestora?
Imobilizările necorporale sunt active nemateriale identificabile fără suport material
deţinute durabil de entităţile economice pentru producţie, furnizare de servicii, închiriate sau
în scopuri administrative.
Se cuprind în categoria imobilizărilor necorporale: cheltuielile de constituire;
cheltuielile de dezvoltare; concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale şi alte valori
similare; active necorporale de explorare şi evaluare a resurselor minerale; fondul comercial;
alte imobilizări necorporale; imobilizări necorporale în curs de execuţie.
5. Ce sunt cheltuielile ulterioare şi când se recunosc în costul
activelor?
Cheltuielile ulterioare efectuate cu un activ necorporal după cumpărarea sau
finalizarea sa se înregistrează în conturile de cheltuieli atunci când sunt efectuate.
Cheltuielile ulterioare aferente unui element de natura imobilizărilor corporale care a
fost deja recunoscut trebuie adăugate valorii contabile a activului numai atunci când se
estimează că întreprinderea va obţine beneficii economice viitoare suplimentare faţă de

12
performanţele iniţiale. Toate celelalte cheltuieli ulterioare trebuie recunoscute drept cheltuieli
în perioada în care au fost suportate.
6. Ce sunt cheltuielile de constituire şi cum pot fi tratate?
Cheltuielile de constituire reprezintă cheltuielile ocazionate de înfiinţarea unei
entităţi ca persoană juridică distinctă sau ca urmare a modificării actelor cosntitutive cum
sunt: cheltuielile de înscriere şi înmatriculare, cheltuielile de prospectare a pieţei, de extindere
a activităţii, cheltuielile de publicitate legate de constituirea societăţii, cheltuieli cu emisiunea
şi vânzarea de acţiuni.
Cheltuielile de constituire pot fi tratate în două variante:
 fie recunoscute ca şi cheltuieli ale perioadei în care au fost înregistrate (fiind
afectate conturile din clasa a 6-a „Cheltuieli”);
 fie capitalizate şi recunoscute ca o imobilizare necorporală.
7. Definiţi cheltuielile de dezvoltare şi concesiunile.
Cheltuielile de dezvoltare includ acele cheltuieli efectuate pentru aplicarea
rezultatelor cercetării în vederea realizării unor lucrări sau obiective strict individualizate, ce
asigura garanţia eficienţei scontate înaintea stabilirii producţiei de serie sau utilizării.
Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciuale şi activele similare
reprezentând aport, achiziţionate sau dobândite pe alte căi, se înregistrează în conturile de
imobilizări necorporale la valoarea de aport sau costul de achiziţie după caz.
8. Ce este fondul comercial şi cum se determină?
Fondul comercial reprezintă acea parte din fondul de comerţ ce nu este cuprins în
celelalte active, dar care concură la menţinerea sau dezvoltarea potenţialului unităţii prin:
clientelă, vad comercial, reputaţie, debuşee, poziţie geografică.
Se determină ca diferenţă între costul de achiziţie şi valoarea justă la data tranzacţiei
a părţii din activele nete achiziţionate de către o persoană juridică.
9. Cum se amortizează cheltuielile de constituire, dezvoltare,
concesiunile, fondul comercial şi programele informative?
Amortizarea cheltuielilor de constituire sunt:
 fie recunoscute ca şi cheltuieli ale perioadei în care au fost înregistrate (fiind
afectate conturile din clasa a 6-a „Cheltuieli”);
 fie capitalizate şi recunoscute ca o imobilizare necorporală.
În cea de-a doua variantă se amotizează sistematic într-o perioadă de până la 5 ani.
Sumele înregistrate la cheltuieli de constituire trebuie prezentate în notele explicative la
situaţiile financiare.
13
 Cheltuielile de dezvoltare se amortizează pe prioada contractului sau pe durata de
utilizare după caz. În situaţia în care perioada depăşeşte 5 ani aceasta trebuie prezentată în
notele explicative împreună cu motivele care au determinat-o. Sumele înregistrate la cheltuieli
de dezvoltare trebuie explicate în notele la situaţiile financiare anuale.
Amortizarea concesiunii urmează a fi înregistrată pe durata de folosire a acesteia,
stabilită potrivit contractului. În cazul în care contractul prevede plata unei chirii şi nu o
valoarea amortizabilă, în contabilitatea entităţii care primeşte concesiunea se reflectă
cheltuiala reprezentând chiria fără recunoaşterea unei imobilizări necorporale.
Fondul comercial se amortizează de regulă în cadrul unei perioade de maxim 5 ani;
totuşi entităţile pot să amortizeze fondul comercial în mod sistematic într-o perioadă de peste
5 ani cu condiţia ca aceasta să nu depăşească durata de utilizare economică a activului şi să fie
prezentat şi justificat în notele explicative.
Amortizarea pentru programele informatice se prevede prin Codul Fiscal durata de 3
ani.
10. Definiţi imobilizările corporale şi conceptele specifice
acestora.
Imobilizările corporale sunt acele active tangibile (materiale) care:
 sunt deţinute de o entitate pentru a fi utilizate în producţia de bunuri şi
prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în
scopuri administrative;
 sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mare de un an.
Costul activului reprezintă suma plătită în numerar sau echivalente de numerar, ori
valoarea justă a altor contraprestații efectuate pentru achiziționarea unui activ, la data
achiziției sau construcției acestuia la data recepției.
Valoarea contabilă este valoarea la care un activ este recunoscut în bilanț după
scăderea amortizării cumuluate până la acea dată precum și a pierderilor cumulate din
depreciere.
Durata de viață utilă reprezintă perioada pe parcursul căreia se estimează că entitatea
va utiliza activul sau numărul unităților produse sau a unor unități similare ce se estimează că
vor fi obținute în întreprindere prin folosirea activului respectiv.
O plată de activ este o piață unde sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
elementele comerciale sunt omogene; pot fi găsiți în permanență cumpărători și vânzători
interesați; prețurile sunt cunoscute de către public.

14
 Amortizarea este alocare sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga sa
durată de viață utilă.
Pierderile din depreciere reprezintă diferența dintre valoarea contabilă și valoarea
recuperabilă.
Valoarea justă reprezintă suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de bună voie
între două părți aflate în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții cu prețul determinat
obiectiv.
Valoarea reziduală reprezintă valoarea netă pe care o entitate estimează că o va
obține pentru un activ la sfârșitul duratei de viață utile a acestuia după deducerea prealabilă a
costurilor de cedare estimare.
11. La ce valori se evaluează imobilizările corporale la intrarea
în entitate?
Valoarea amortizabilă este costul activului sau o altă valoare substituită costului în
situaţiile financiare din care s-a scăzut valoarea reziduală.
Valoarea reziduală reprezintă valoarea netă pe care o entitate estimează că o va
obţine pentru un activ la sfârşitul duratei de viaţă utile a acestuia după deducerea prealabilă a
costurilor de cedare estimate.
Valoarea justă reprezintă suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de bună voie
între două părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii cu preţul determinat
obiectiv.
Valoarea contabilă este valoarea la care un activ este recunoscut în bilanţ după
scăderea amortizării cumulate până la acea dată precum şi a pierderilor cumulate din
depreciere.
Pierderile din depreciere reprezintă diferenţa dintre valoarea contabilă şi valoarea
recuperabilă.
12. Definiţi amortizarea şi parametrii acesteia.
Amortizarea este în fapt o constatare contabilă a deprecierii definitive a valorii
imobilizărilor datorită utilizării lor în procesul de producţie, a influenţei factorilor naturali şi
ca o consecinţă a progresului tehnic.
Pentru calcularea amortizării imobilizărilor trebuie avuţi în vedere următorii
parametrii:
 valoarea amortizabilă;
 durata de viaţă utilă (durata de utilizare economică);

15
  regimul de amortizare (metoda de amortizare);
 condiţie de utilizare a imobilizării.
13. Prezentaţi regimurile de amortizare a imobilizărilor.
a) Regimul liniar presupune repartizarea uniformă a valorii amortizabile
imobilizărilor asupra cheltuielilor de exploatare (deductibile fiscal) proporţional
cu durata de viaţă utilă.
b) Regimul degresiv constă în suplimentarea normelor (cotelor) de amortizare
liniară cu anumiţi coeficienţi (K) prevăzuţi de legislaţia în vigoare, ceea ce
determină o amortizare mai accentuată în primii ani de la punerea în funcţiune.
c) Regimul accelerat presupune calcularea în exerciţiul financiar (12 luni) în care
imobilizările intră în activul persoanei juridice a unei amortizări de până la 50%
din valoarea de intrare. În exerciţiile următoare calcularea amortizării anuale se
face după regimul liniar prin raportarea valorii rămase la numărul de ani de
utilizare rămaşi.
d) Amortizarea calculată pe unitatea de produs sau serviciu este folosită atunci când
natura imobilizării justifică utilizarea unei asemenea metode.Valoarea rămasă neamortizată
aferentă imobilizărilor vândute este deductibilă fiscal numai în situaţia în care acestea sunt
valoificate prin entităţi specializate sau prin licitaţii organizate potrivit legii.
14. Care sunt regulile care trebuie avute în vedere la alegerea
regimului de amortizare?
La alegerea regimului de amortizare a imobilizărilor corporale trebuie respectate
următoarele reguli:
 în cazul contrucţiilor se aplică metoda liniară;
 în cazul echipamentelor tehnologice şi computerelor inclusiv a echipamentelor
periferice ale acestora, entităţile pot opta pentru metoda de amortizare liniară,
degresivă sau accelerată fără aprobarea organului fiscal teritorial;
 pentru celelalte categorii de imobilizări entităţile pot opta pentru metoda de amortizare
liniară sau degresivă;
 amortizarea cheltuielilor cu investiţiile pentru amenajarea de terenuri se face după
metoda liniară ;
 mijloacele de transport achiziţionate după data de 1 ianuarie2004 pot fi amortizate prin
raportarea valorii contabile la numărul de kilometri parcurşi sau numărul de ore de

16
 funcţionare prevăzut în cărţile tehnice rezultând astfel amortizare pe km sau oră de
funcţionare
15. Prezentaţi o paralelă între amortizarea contabilă şi
amortizarea fiscală.
Amortizarea contabilă se înregistrează în contabilitate, calculată pe bază de
raţionamente economice. Amortizarea fiscală nu se înregistrează în contabilitate prin
intermediul conturilor contabile ci numai în Registrul de evidenţă fiscală al entităţii.
Diferenţele dintre rezultatul contabil şi cel fiscal sunt înregistrate la impozite
amânate.
16. Definiţi imobilizările financiare. Exemplificaţi.
Imobilizările financiare sunt investiţii financiare sau de portofoliu sub formă de
acţiuni şi alte titluri cumpărate şi deţinute pe termen lung precum şi creanţe imobilizate cum
ar fi garanţiile şi împrumuturile pe termen lung. Reprezintă valori investite de o întreprindere
în capitalul altor entităţi.

17