INTRODUCERE

În prima parte a lucrării următoare, putem discuta despre câteva concepte

referitoare la tematica abordată.Apoi zăbovim asupra câtorva concepte legate de universul
probelor pe care le-am cercetat, respectiv: norma contabilă, normalizarea contabilităţi,
necesitatea normalizări contabilităţi consolidate, consolidarea conturilor.
La mod general norma contabilă este definită ca fiind: „regulă precisă de evaluare,
de înregistrare de clasificare şi de prezentare a informaţiei contabile”. Prin norma contabilă
înţelegem o regulă cu privire la ţinerea contabilităţii, emisă de către o autoritate de decizie şi
impusă, obligatoriu de respectat.După sfera de cuprindere, normele contabile pot fi
internaţionale, norme europene, naţionale, dar şi norme proprii la nivel de entitate.
Normalizarea contabilă este procesul prin care se armonizează prezentarea
documentelor de sinteza, metodele contabile şi terminologia. Constând în elaborarea şi
aplicarea de norme, cu scopul armonizării metodologiei contabile şi a modului de prezentare
a documentelor de sinteză, procesul de normalizare a contabilităţii este unul care se
manifestă în marea majoritate a statelor lumii.
Pentru a aprecia evoluţia poziţiei financiare şi performanţelor grupurilor de
societăţi este necesar să se dispună de conturile de grup sau conturile consolidate.
Conturile consolidate, care sunt elaborate pe baza conturilor individuale prezentate
de fiecare societate a grupului, au ca scop furnizarea de informaţii financiare cu privire la
grup, ca şi cum aceasta ar forma o singură entitate.
Întocmirea conturilor consolidate presupune depăşirea cadrului conturilor individuale
ale societăţii mamă, cu scopul de a construi o imagine unică a unui grup de societăţi ce
aparţin unui ansamblu economic coerent.
Pe scurt , consolidarea reprezintă adunarea situaţiilor financiare individuale a două
sau mai multe societăţi în scopul realizării unui singur set de situaţii financiare.În procesul
de contabilitate tratăm grupul ca fiind o singură entitate, ceea ce presupune eliminarea
operaţiilor intragrup.
Situaţiile financiare consolidate oferă informaţii referitoare la rezultatele şi poziţia
financiară agrupului ca întreg, ca şi cum acesta ar fi o singură entitate, după eliminarea
tranzacţiilor şi a soldurilor intragrup.
Toate societăţile asupra cărora se exercită un control sau o influenţă semnificativă
sunt cuprinse în procesul de consolidare, în perimetrul de consolidare şi formează ansamblul
de consolidat.

1
 Excluderile din consolidare vizează societăţile asupra cărora se exercită un control
sau o influenţă semnificativă dar care se află în una din următoarele situaţii:
- Controlul asupra societăţii este temporar, ea fiind achiziţionată sau păstrată
exclusiv în vederea cedării ulterioare în viitorul apropiat;
- Funcţionează sub restricţii severe pe termen lung, care afectează semnificativ
capacitatea ei de a transfera fonduri către societatea mamă. Această reglementare
se aplică în special societăţilor situate în ţări cu regim politic instabil.
Întocmirea situaţiilor financiare consolidate este solicitată de reglementările
europene(Directiva aVII-a a CEE) şi de Standardele Internaţionale de Contabilitate în
vederea asigurării transparenţei informaţiilor.Legislaţia românească a preluat cerinţele
reglementărilor internaţionale prin emiterea în iunie 2000 a Ordin al Ministrului Finanţelor
nr.772/2000.
La baza consolidării conturilor stau situaţii financiare individuale intocmite de
entităţile incluse în perimetrul de consolidare. Aceste situaţii financiare pentru fi consolidate,
trebuie să urmeze un anumit parcurs în ceea ce priveşte pregătirea lor pentru „asamblare” în
cadrul conturilor consolidate.
În cazul în care datele de raportare ale situaţiilor financiare ce urmează a fi
consolidate sunt diferite, toate elementele trebuiesc retratate în raport cu unitatea de măsură
curentă la data situaţiilor financiare consolidate.

2
 CAP I. DEFINIREA NORMALIZĂRI ÎN CONTABILITATE.
DISPOZITIVUL NORMALIZĂRII

1.1 Definirea normalizări contabile

Putem defini normalizarea contabilă ca fiind :”procesul prin care se armonizează
prezentarea documentelor de sinteză, metodele contabile şi terminologia”1.Constând în
elaborarea şi aplicarea de norme, cu scopul armonizării metodologiei contabile şi a modului
de prezentare a documentelor de sinteză, procesul de normalizare a contabilităţi este unul care
se manifestă în marea majoritate a statelor lumii.
Nevoia de armonizare şi uniformitate în contabilitate impune normalizarea sa. Pe
această cale se formalizează şi materializează obiectivele, conceptele, metodele, regulile şi
procedurile privind producţia şi utilizarea informaţiei contabile. Efortul de normalizare dar şi
produsul acesteia se concretizează în:
a) definirea de concepte, principii şi norme contabile bazate pe o terminologie precisă
şi identică pentru toţi producătorii şi utilizatorii de informaţii contabile;
b) aplicarea lor practică în vederea asigurării comparabilităţii în timp şi spaţiu,
relevanţei şi credibilităţii a informaţiilor contabile.
Aşa cum rezultă de mai sus nucleul normalizării îl reprezintă elaborarea de norme
contabile (standarde contabile în contabilitatea anglo - saxonă). Norma contabilă reprezintă o
regulă sau mai multe reguli constituite ca sistem de referinţă pentru producţia de informaţii
contabile şi validarea socială a situaţiilor financiare (rapoarte financiare, documente contabile
de sinteză sau bilanţ contabil).
Raportate la traseul producţiei şi utilizării informaţiilor contabile, normele contabile
sunt prezente în amontele procesului contabil, sub forma principiilor, regulilor şi procedurilor
constituite ca sistem de referinţă pentru „producţia” de informaţii; în avalul procesului ca
sistem de ratificare a situaţiilor financiare de către profesioniştii acreditaţi şi recunoscuţi.
Acceptarea normelor de către părţile afectate (protagoniştii sociali) poate fi forţată sau
voluntară, sau ambele în acelaşi timp. În mod corespunzător se disting două forme ale
normalizării: normalizarea legală sau reglementată se impune tuturor în virtutea textelor
legale (legi) şi altor texte reglementate (ordonanţe, hotărâri de guvern, ordine ministeriale şi
intraministeriale) şi normalizarea profesională care se impune profesiunilor corespunzătoare,
iar prin profesiune în producţia de informaţii contabile şi validarea socială a acestora. Desigur
se poate crea şi o a treia formă cea mixtă, prin combinarea celor două. De asemenea, într-o

1
Niculae Feleagă, Sisteme contabile comparate, vol I, Editura Economică, Bucureşti,1999,pag 15

3
societate democratică, obţinerea acceptării este un proces special complicat care impune un
marketing abil într-un context politic.
Obiectul normalizării contabile îl poate constitui situaţiile financiare anuale sau planul
contabil .2
Normalizarea situaţiilor financiare anuale este proprie ţărilor anglo – saxone şi
cuprinde: componenţa situaţiilor financiare; elementele descrise în situaţiile financiare,
recunoaşterea şi evaluarea acestor elemente; reglementările, standardele şi procedurile de
contabilitate referitoare la întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare.
În sfera normalizării nu sunt prescrise ordinea sau formatul în care trebuie prezentate
elementele reprezentate în situaţiile financiare.
Normalizarea cu plan contabil general. Este proprie ţărilor Europei continentale, iar
sintagma de plan contabil aparţine contabilităţii din Franţa. Elementele normalizate sunt:
 situaţiile financiare anuale, inclusiv forma şi formatul;
 planul de conturi general (sistemul de conturi, denumire, simbol, conţinut şi funcţie
contabilă);
 organizarea documentelor de contabilitate şi a procedurilor de înregistrare, de validare
şi de control a operaţiilor.
Toate normele contabile impuse în mod obligatoriu printr-o normă juridică sunt
denumite reglementări contabile.
Dispozitivul de normalizare şi reglementări contabile, deşi nuanţabil sau diferenţiabil
de la o ţară la alta, se defineşte prin următoarele componente: cadrul contabil sau cadrul
conceptual; reţeaua de norme sau standarde contabile naţionale (locale); sistemul de
reglementare normativă contabilă (dreptul contabil); planul de conturi şi schema de
contabilizare a operaţiilor economice şi financiare; ghiduri contabile profesionale; dicţionarele
de conversie contabilă; politica de contabilitate; instituţia normalizării contabile şi legea
contabilităţii.3
Conducătorul procesului de normalizare a contabilităţi se numeşte normalizator
contabil.Acesta poate să fie o persoană juridică(instituţie), cum sunt Consiliul penreu
Standardele Internaţionale de Contabilitate(I.A.S.B),4 în calitate de organism internaţional de
normalizare contabilă şi Ministerul Finanţelor Publice, ca omolog la nivel naţional, dar de
asemenea poate să fie şi o persoană fizică cum este contabilul de gestiune la nivelul
întreprinderii.

2
. Mihai Ristea,. Corina Graziella Dumitru, Contabilitate aprofundată,Editura Universitară, Bucureşti2003,pag 6
3
Mihai Ristea, Corina Graziella Dumitru, Contabilitate aprofundată,Editura Universitară, Bucureşti,2003,pag 6
4
http://www.oeconomica.uab.ro/upload/lucrari/820061/20.pdf

4
 În funcţie de sfera de întindere vizată normalizarea contabilităţii imbracă mai multe
forme, şi anume: normalizare internaţională, normalizare la nivel european,normalizare
naţională.

1.2 Normalizarea contabilităţii la nivel internaţional

Organismul internaţional de normalizare, Consililul pentru Standardele de
Contabilitate(ISAB), este alcătuit din 14 persoane(12 membri permanenţi şi 2 membri
temporari) a căror calificare de bază este expertiza şi a căror unică responsabilitate este
elaborarea standardelor de contabilitate. Din 12 membri IASB, 7 sunt responsabili de
asigurarea legăturii cu organismele naţionale de normalizare, ceea ce facilitează procedurile
de integrare a procesului IASB cu procesele la nivel naţional.
Reforma instituţională internă pusă în aplicare de IASC 5 începând cu anul 2001 urmăreşte
să-i consolideze independenţa şi operaţionalitatea, având ca efect creşterea credibilităţii şi
influenţei IASC în procesul normalizării contabile la nivel mondial.
IASB şi-a propus reexaminarea , în condiţii de urgenţă, a normelor moştenite de la
Comitetul precedent (IASC) din dorinţa de a se asigura că ţările care adoptă standardele
internaţionale de contabilitate dispun de un regim contabil stabil care să confere încredere
actorilor pieţelor financiare.
Ca urmare, IASB realizează un proiect de îmbunătăţire în scopul creşterii şi
comparabilităţii raportărilor financiare şi a conţinutului Standardelor Internaţionale de
Contabilitate. In acest sens , Consililul a exclus un număr de opţiuni prezentate în IAS,
opţiuni a căror existenţă provoaca o anumită nesiguranţă şi reducerea comparabilitatea. Astfel
în cadrul acestui proiect au fost revizuite 13 standarde.

1.3 Noramalizarea contabilităţii la nivel european

Pe plan european , normalizarea contabilităţi la nivelul Uninuii Europene, se face prin
emiterea de Directive contabile europene, ce trebuie aplicate de către statelr membre U.E.
Adoptarea normelor contabile internaţionale, în conformitate cu Regulamentul
1606/2002 al Parlamentului si Consiliului European, are ca scop armonizarea informaţiilor
financiare ale societăţilor cotate ale Uniunii Europene pentru garantarea protecţiei
investitorilor şi apărarea secretului faţă de pieţele financiare facilitând negocierea
transfrontalieră şi internaţională a valorilor mobiliare.

5
După transformarea IASC în IASB, Standardele Naţionale de Contabilitate(IAS) se numesc Standarde
Internaţionale de Raportare Financiară(IFRS)

5
 În iulie 2003 Comitetul de Reglementare Contabilă 6 a recomandat Comisiei Europene
să adopte toate IAS7-urile şi Interpretările(SIC)8 existente la data de 14 septembrie 2002 cu
excepţia standardelor referitoare la instrumentele financiare( IAS 32, IAS 39) precum şi a
interpretărilor referitoare la aceasta(SIC16, SIC5 şi SIC17). În consecinţă Comisia Europeană
a adoptat toate Standardele si Interpretările existente.9
Din 2005 toate societăţile cotate de Uniunea Europeană(bănci şi instituţii de asigurare)
sunt obligate să aplice norme contabile internaţionale de înaltă calitate în întocmirea
conturilor consolidate.Statele membre pot de asemenea să autorizeze sau să oblige
întrernderile sale la aplicarea acestui sistem conturilor anuale.

1.4 Normalizarea contabilităţi la nivel naţional

La nivel naţional , normalizarea contabilităţii se poate realiza de către instituţii ale
statului de organizaţii profesionale, dar şi pe cale mixtă.În România normalizarea
contabilităţii se realizează de către Ministerul Finanţelor Publice, organism aflat sub pălăria
puterii publice, prin reglementările contabile şi legale emise.În mod concret vorbim de Legea
contabilităţii nr 82/1991 republicată cu toate modificările şi complementările ulterioare
Ordinul M.F.P 1752/2005 prin care s-au aprobat Reglementările contabile armonizate cu
Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene.
Trebuie precizat că, conform acestei Legi persoanele juridice care la data bilanţului
depăşesc limitele a două dintre următoarele 3 criterii, denumite criterii de mărime:
- total active 3.650.000 euro
- cifra de afaceri netă 7.300.000 euro
- număr mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar 50; întocmesc situaţii
financiare anuale care cuprind:
- bilanţ
- cont de profit şi pierdere
- situaţia modificărilor capitalului propriu
- situaţia fluxurilor de trezorerie
- note explicative la situaţiile financiare anuale;10

6
Comitetul de Reglementare Contabilă= decide adoptarea eventuală a normelor IAS pe baza propunerilor
Comisiei
7
IAS = Standardul Internaţional Contabil
8
SIC = Standard Industrial Classification
9
http://facultate.regielive.ro/referate/contabilitate/contabilitate_financiara_aprofundata-2613.html
10
http://facultate.regielive.ro/referate/contabilitate/contabilitate_financiara_aprofundata-2613.html

6
 Trebuie menţionat de asemenea că 11 în funcţie de cerinţele ‚reglementărilor Uniunii
Europene şi de evaluările efectuate de instituţiile implicate, Ministerul Finanţelor Publice,
Banca Naţională a României ,Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisia Naţională a
Valorilor Mobiliare vor stabili condiţiile de aplicare a Standardelor Internaţionale în Raport cu
situaţiile financiare ale anului 2007.

CAP II. NECESITATEA CONSOLIDĂRII CONTURILOR

Ca afacere pur industrială la început, societatea de mari proporţii ajunge să se transforme

în mod progresiv într-un centru de conducere financiară pe baza creării unui grup. Doar
simpla publicare a bilanţurilor şi conturilor de rezultate ale societăţilor care fac parte dintr-un
grup ar fi insuficientă pentru informarea terţilor şi mai ales a acţionarilor unui grup de
societăţi aceştia neputând avea informaţii semnificative la nivel de ansamblu.
Această necesitate s-a făcut simţită la începutul secolului XX în Statele Unite ale Americii
unde s-a născut şi dezvoltat fenomenul de concentrare industrială. Tehnica conturilor
consolidate a fost utilizată de Societatea United Steel, care a întocmit astfel de conturi pentru
prima dată, în 1905, şi consolidarea conturilor devenind obligatorie în Statele Unite pentru
societăţile cotate în 1930.
Sub influenţa grupurilor americane, acest tip de informaţie s-a răspândit şi în Europa în
special la bursa de valori din Londra unde anumite societăţi au făcut apel la piaţa financiară
anglo-saxonă.
În Franţa, recunoaşterea legislativă a fost realizată cu ocazia elaborării primei legi privind
conturile consolidate în 1983, însă încă din 1965, au existat deja câteva societăţi franceze care
au adoptat practica americană.
În 1968, Ministerul francez al Economiei şi Finanţelor oficializează o recomandare a
Consiliului Naţional al Contabilităţii şi publică o hotărâre pentru incitarea grupurilor de a
proceda la consolidarea conturilor, fără însă să aibe o obligaţie expresă în acest sens.
Comisia pentru Operaţiunile Bursiere, a impus, în 1970, societăţilor anonime care făceau apel
public la economii, să insereze în notele de informaţii şi conturile consolidate cu ocazia
operaţiunilor financiare. Pe plan european au fost adoptate două directive: a patra şi a şaptea.
Cea de-a şaptea directivă cu privire la întocmirea conturilor consolidate a fost publicată de
Comunitatea Europeană în iunie 1983.

11
Ordinul nr. 907 din 27/06/2005 privind aprobarea categoriilor de persoane juridice care aplica Reglementari
contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară respectiv reglementările contabile
conforme cu directivele Europene,art. 4

7
 Pe plan internaţional, recomandările pentru elaborarea conturilor consolidate s-au
multiplicat. Comisia societăţilor transnaţionale a ONU, creată în 1974, prevede şi conturile
consolidate printre informaţiile de furnizat de către societăţi. Comisia OCDE publică în 1976
principiile directoare în intenţia întreprinderilor multinaţionale, cuprinzând publicarea
informaţiilor consolidate.
Conturile consolidate asigură prezentarea tuturor creanţelor si datoriilor faţă de terţii
exteriori grupului. In conturile individuale ale societăţii mamă, de exemplu, sunt prezentate
sumele date sau luate cu titlu de împrumut faţă de alte întreprinderi din grup. In conturile
consolidate,
aceste creanţe şi datorii interne grupului sunt eliminate; adevăratele creanţe si datorii faţă de
terţi sunt prezentate numai prin consolidarea conturilor.
Această prezentare este mai explicită decât in conturile anuale individuale în ceea ce îi
priveşte pe finanţatori : băncile şi alţi investitori.
De asemenea, situaţia financiară a societăţii-mamă se poate dovedi a fi foarte bună, în timp
ce datoriile grupului să pună anumite semne de întrebare. Invers, situaţia financiară a
societăţii-mamă poate evidenţia o situaţie delicată, deşi echilibrele financiare ale ansamblului
de societăţi ale grupului sunt satisfăcătoare. Pe de altă parte, dacă grupul se finanţează prin
apelarea la contracte de leasing, este posibil de a prezenta în contabilitate aceste operaţiuni ca
o finanţare de activ. Datoria financiara poate fi astfel prezentată de o manieră mai aproape de
realitatea economică.
Graţie conturilor consolidate se poate evidenţia mai bine volumul cifrei de afaceri realizate
de întregul grup şi acelaşi lucru şi pentru rezultate, deoarece conturile consolidate prezintă
cota parte a rezultatelor fiecărei întreprinderi care este atribuită grupului fiind distribuite sau
menţinute la rezerve

2.1 Utilitatea conturile consolidate

Obiectivul principal al situaţiilor financiare de sinteză este de furniza o informaţie utilă
pentru luarea deciziilor economice şi financiare. Conturile consolidate pot fi considerate ca
având două obiective relativ independente:
a) - utilitate pentru informarea internă a grupului, adică un instrument de gestiune,
b) - utilitate în ceea ce priveşte informarea exterioară grupului.
Conturile consolidate ocupă primul loc în comunicarea financiară a grupurilor de
societăţi datorită incapacităţii conturilor individuale ale societăţii mamă de a prezenta o
imagine de ansamblu asupra activelor, datoriilor, poziţiei financiare şi rezultatelor întregului
grup. În acest sens:

8
 o în bilanţul societăţi mamă, titlurile de participare deţinute sunt contabilizate în
costul de achiziţie, ceea ce nu permite să se aprecieze evoluţia ulterioară a
investiţiei;
o În contul de profit şi pierdere societatea mamă nu prezintă performanţele
filialelor decât în măsura în care contabilizează dididentele primite şi
provizioanele pentru deprecierea titlurilor de participare; în consecinţă apare o
distorsiune în prezentarea performanţelor reale ale filialei în conturile societăţii
mamă deoarece, de cele mai multe ori , dididendele sunt diferie de rezultatele
filialei; de asemenea , este imposibil , pentru un utilizator extern al conturilor
societăţii mamă, să aprecieze dacă cifra de afaceri corespunde în întregime
vânzărilor exterioare grupului său, în parte, şi operaţiilor realizate cu societăţile
din cadrul grupului.
o situaţie financiară aparent sănătoasă a societăţii mamă poate să fie compromisă
de îndatorarea unuia sau mai multor societăţi din cadrul grupului.12
Societăţile ce conduc grupuri de societăţi ce depăşesc anumite criterii de mărime(cifră
de afaceri, total active, număr mediu de angajaţi) sau sunt cotate se văd astfel obligate să
prezinte situaţii financiare consolidate.
Conturile consolidate permit evitarea acestor inconveniente şi contribuie la prezentarea
de informaţii extrem de utile pentru : investitori(acţionari), creditori de fonduri, analişti
financiari şi alti utilizatori.
Investitori actuali şi potenţiali , găsesc în conturile consolidate informaţii cu privire la
activele, datoriile, rezultatul, capacitatea de autofinanţare şi fluxurile de trezorerie ale
ansamblului economic constituit de grup, informaţii ce permit o apreciere, în condiţii cât mai
bune, a valorii societăţii mamă.
Creditorilor de fonduri conturile consolidate le permit să aprecieze modul în care
creditele acordate se adaptează nevoilor reale şi posibilităţilor de rambursare ale grupului. Iar
dacă este vorba despre o altă societate din cadrul grupului ele permit evaluarea ajutorului pe
care aceasta ar putea să-l primească din partea grupului, în caz de faliment.
Pe baza informaţiilor din conturile consolidate, analiştii financiari pot să efectueze
afaceri.
Fiind de origine anglo-saxonă, conturile consolidate sunt construite pe baza
supremaţiei realităţii economice asupra aparenţei juridice. Realitatea unui grup este dată de
faptul că societatea mamă domină filialele sale şi poate, în orice moment, să le suprime

12
Marian Săcărin, Contabilitatea grupurilor multinaţionale, Editura Economică, Bucureşti , 2004, pag23-24

9
autonomia de gestiune, în timp ce, în aparenţă fiecare filială are personalitate juridică distinctă
şi patrimoniu propriu.13
Toate aceste consideraţii , adăugate la posibilitatea pe care o oferă consolidarea de a
elimnia anomaliile de origine fiscală, conferă conturilor consolidate primul loc în ierarhia
documentelor financiare întocmite pentru informarea acţionarilor şi terţilor.

2.2 Limitele conturilor consolidate

Este important ca utilizatorii conturilor consolidate să fie conştienţi că acestea sunt
instrumente de gestiune şi informare care au însă şi ele limitele lor.
Limitele pe care le comportă situaţiile financiare consolidate pot fi rezumate astfel:
 circulaţia informaţiei între societatea-mamă şi filialele sale este uneori defectuoasă;
 manifestarea lipsei de timp (consolidarea conturilor este o sarcină ce se adaugă
responsabilităţilor directorului contabil sau financiar în plus faţă de stabilirea
conturilor sociale şi a obligaţiilor fiscale);
 aspecte legate de formarea profesională în domeniu (procesul de consolidare este
foarte tehnic şi complex);
 variaţiile perimetrului de consolidare;
 constituie o mare dificultate pentru comparabilitatea informaţiilor de la un exerciţiu la
altul;
 pentru o analiză financiară, conturile consolidate nu sunt totdeauna omogene între
diferite grupuri, în cazurile în care opţiunile contabile sunt diferite;
 raportat la diversitatea activităţii anumitor grupuri există un nivel slab al informaţiilor
sectoriale;
 nevoia de cunoştinţe specifice complementare;
 imaginea unei situaţii este totdeauna statică, stabilită la un moment dat, în timp ce
realitatea grupului este, în permanenţă, dinamică şi evolutivă.

2.3 Societăţi supuse în mod obligatoriu consolidării

Consolidarea se poate realiza în cazul în care un o societate deţine controlul asupra unor
societăţi , societatea dominantă fiind din categoria societăţilor comerciale care depăşesc
criteriile de mărime (cele 2 din 3) definite prin Ordinul Ministrului de Finanţe nr. 1752/2005,
anexa nr. II:
a) cifră de afaceri;
b) total active;
c) număr mediu de salariaţi.

13
Marian Săcărin, Contabilitatea grupurilor multinaţionale, Editura Economică, Bucureşti , 2004, pag23-24

10
 În cazul în care un grup încetează să mai îndeplinească criteriile de mărime, este necesar ca
acest fenomen să se înregistreze timp de două exerciţii financiare consecutive pentru ca
respectiva societate să poate renunţa la elaborarea conturilor consolidate.
Grupurile trebuie să elaboreze conturi consolidate, indiferent de mărimea lor, în cazul în
care una sau mai multe societăţi ale grupului sunt:
a) o societate ale cărei valori mobiliare au fost admise la cota oficială a Bursei de
valori din România sau dintr-un stat membru al Uniunii Europene;
b) o instituţie autorizată prin legea bancară;
c) o societate care desfăşoară activitate de asigurare.

2.4 Consolidarea conturilor şi normalizarea contabilă internaţională

Înfiinţată în 1973, Comisia internaţională a standardelor contabile(IASC) avea ca şi
obiectiv elaborarea şi publicarea de norme contabile internaţionale, care să fie respectate
întocmirii şi prezentăriisituaţiilor financiare, precum şi acceptarea şi aplicarea acestor norme
la nivel internaţional.
După o primă normă, IAS 3 Situaţiile financiare consolidate, abandonată ulterior ,
IASC a publicat mai mult norme care vizează, în mod direct consolidarea conturilor:
Norma contabilă Elementele de consolidare tratate
IAS 21 „ Efectele variaţiei cursurilor Conversia conturilor filialelor străine
monedelor străine”
IAS 22„Grupările de întreprinderi” Contabilitatea grupărilor de întreprinderi prin
achiziţie şi punerea în comun de interese,
determinarea şi tratamentul contabil al
diferenţei din achiziţie
IAS 27„Situaţiile financiare consolidate şi Perimetrul de consolidare, consolidare prin
contabilizarea participaţiilor în filiale” metoda integrării globale
IAS 28„Contabilizarea participaţiilor în Consolidare prin metoda punerii în
cadrul întreprinderilor asociate” echivalenţă
IAS 29„ Prezentarea conturilor în economiile Conversia conturilor filialelor situate în ţările
hiperinflaţioniste” cu o puternică inflaţie
IAS 31„Informarea financiară relativă la Consolidarea prin metoda integrării
participaţiile în cadrul întreprinderilor de proporţionale
tipul joint-ventures”
*Marian Săcărin, Contabilitatea grupurilor multinaţionale, Ed.Economică, Bucureşti, 2004, pag 29

Deoarece împiedică asigurarea transparenţei situaţiilor financiare, diversitatea

practicilor contabile la nivel internaţional poate să fie un obstacol pentru finanţarea
întreprinderilor.Pentru a remedia acest impediment, majoritatea burselor, cu excepţia celor din
SUA, au favorizat adoptarea normelor elaborate de IASC, dispensând de informaţii
complementare societăţile ale căror sitauţii financiare sunt întocmite pe baza acestor norme.

11
În momentul actual, se poate constata că întocmirea situaţiilor financiare pe baza normelor
IASC a devenit o condiţie esenţială pentru grupurile care doresc să finanţeze de pe pieţele
financiare internaţionale

CONCLUZII

12
Se poate spune foarte multe despre tema dată, însă această lucrare a avut tendinţa de a arăta şi
demonstra unele tendinţe şi lini generale privind necesitatea normalizării contabilităţii
consolidate. Însă această lucrare ne face să inţelegem scopul general al contabilităţi
consolidate faptul că atunci când mai multe societăţi au între ele legaturi destul de strânse
pentru a forma un grup şi a constitui o unitate economică, este util de a dispune de o
informare asupra grupului, în ansamblul său, şi pentru acesta, de a intocmi, prezenta şi publica
conturi consolidate. Societatea care controlează grupul este consolidanta , celelalte societati
sunt consolidate.
În cadrul primului capitol am demonstrat importanţa normalizări contabile, deoarece cei care
investesc intr-o societate care deţine investiţii in alte societăţii, doresc să ştie în ce mod
grupul de societăţi îşi desfăşoară activitatea în relaţie cu mediul extern. Obiectul acestei
normalizări contabile constituindu-l situaţiile financiare anuale sau planul contabil. În cadrul
acestui capitol am observat de asemenea că normalizarea contabilităţi îmbracă mai multe
forme în funcţie de sfera sa de întindere.Putem spune ca se desfăşoară la nivel internaţional cu
prin Organismul internaţional de normalizare IASB care a realizat un proiect de înbunătăţire,
pentru implementarea celor mai bune practici , la nivel mondial;la nivel european prin
emiterea de Directive contabile europene ce trebuie aplicate de către statele membre UE
pentru rezolvarea problemelor urgente ale societăţilor doritoare să fie admise la cotaţie pe
pieţele internaţionale de capital. Normalizarea se realizeată la nivel naţional precizează faptul
că persoanele juridice care la data bilanţului depăşesc limitele unor criterii de marime,
întocmesc situaţii financiare anuale care să cuprindă :bilanţul prescurtat, contul de profit şi
pierdere, note explicative la situaţiile financiare anuale.
În cadrul capitolului doi m-am oprit asupra necesităţi consolidării conturilor, acordând o
atenţie deosebită conturilor consolidate care ocupă primul loc în comunicarea financiară a
grupurilor de societăţi datorită incapacităţi conturilor individuale ale societăţii mamă de a
prezenta o imagine de ansamblu asupra rezultatelor întregului grup. Am observat că această
necesitate sa făcut simţită la începutul secolului XX în Statele Unite ale Americi unde s-a
născut şi dezvoltat fenomenul de dezvoltare industrială
Nu am reuşit să trec cu vederea societatea denumită lider de grup sau societatea-mamă care
conservă o activitate industrială, comercială sau financiară, in legătura cu acţiunile altor
societăţi în care ea deţine direct sau indirect acţiuni, cunoscute sub numele de filiale. Ceea ce
este foarte important de evidenţiat este faptul că această societate mamă se află în vârful
grupului şi exercită puterile de control şi conducere asupra societăţilor plasate direct sau
indirect sub controlul durabil al acestei, aceste societăţi purtând denumirea de filiale. Această

13
societate –mamă având pe lânga filiale şi societăţi asociate care nu fac parte din grup dar
asupra cărora grupul exercită o influenţă prin participarea pe termen lung la capitalul social.
Într-un subcapitol am menţionat despre utilitatea conturilor care in viziunea mea ocupă locul
principal în comunicarea financiară a grupurilor de societăţi datorită incapacităţii conturilor
individuale ale societăţi mamă de a prezenta o imagine asupra rezultatele întregului grup.
De asemenea nu aş putea să las deoparte si limitele conturilor consolidate, pentru că este
important pentru noi să ştim că aceste instrumente au limitele lor. Aici aş putea face referire la
faptul că prestează destul de greu la unele studii de comparaţie cu alte grupuri mai ales atunci
când activităţile sunt diversificate. Pot să punctez faptul că una din deficienţele majore în
materi de conturi consolidate este faptul că fiecare utilizator al informaţiei caută să găsească
în aceasta o imagine a grupului, doar că natura acestei informaţii nu este intodeauna aceeaşi.
Într-un ultim subcapitol am menţionat faptul ca societăţile sunt supuse în mod obligatoriu
consolidări, aceasta obligaţie apare doar in momentul în care se manifestă control asupra unei
societăţi.
Sper că prin această lucrare am reuşit să demonstrez pe cât este de importantă problema
consolidării conturilor şi ce impact are ea asupra societăţilor, iar cel mai important lucru este
faptul că am rueşit sa aduc la cunoştinţă necesitatea consolidări conturilor.

14
BIBLIOGRAFIE:

Marian Săcărin, Contabilitatea grupurilor multinaţionale, Editura Economică, Bucureşti

Mihai Ristea,. Corina Graziella Dumitru, Contabilitate aprofundată,Editura Universitară,
Bucureşti2003
Niculae Feleagă, Sisteme contabile comparate, vol I, Editura Economică, Bucureşti,1999
Ordinul nr. 907 din 27/06/2005 privind aprobarea categoriilor de persoane juridice
care aplica Reglementari contabile conforme cu Standardele Internaţionale de
Raportare Financiară respectiv reglementările contabile conforme cu directivele
Europene,art. 4
http://www.oeconomica.uab.ro/upload/lucrari/820061/20.pdf

http://facultate.regielive.ro/referate/contabilitate/contabilitate_financiara_aprofundata-
2613.html

15