Sunteți pe pagina 1din 8

Aspecte generale privind consolidarea conturilor

1.1. Noţiuni generale privind grupurile de societăţi

Dezvoltarea externă presupune preluarea controlului asupra altor societăţi.


Apariţia grupurilor de societăţi a fost generată, în principal, de următoarele cauze:
- concentrarea economică;
- dezvoltarea economică în ţările industrializate;
- existenţa şi dezvoltarea pieţelor financiare;
- condiţiile de acces la piaţa internaţională.

Grupul reprezintă o entitate economică formată dintr-un ansamblu de societăţi, fiecare


cu personalitate juridică proprie, unite între ele prin diverse legături, în virtutea cărora una
dintre ele deţine unitatea deciziei şi exercită o influenţă sau un control asupra celorlalte,
dominându-le.

În limbajul contabil internaţional se operează cu următoarele definiţii:


Un grup (a group) reprezintă ansamblul constituit din societatea-mamă şi filialele sale. Grupul
este un ansamblu de societăţi, fiecare având personalitate juridică proprie, dar cu un centru
unic de decizie, numit societate-mamă.
O societate-mamă (a parent) este o societate care are una sau mai multe filiale.
Societatea-mamă deţine puterea şi unicitatea deciziei în vederea realizării strategiei de
dezvoltare comune pentru grup, ea are un rol major în atingerea obiectivelor grupului.
O filială (a subsidiary) este o întreprindere controlată de o altă întreprindere (denumită
societate-mamă).
Celelalte societăţi din cadrul grupului, considerate consolidate, pot fi:
- societăţi dependente sau filiale, în care societatea-mamă exercită direct sau indirect un
control exclusiv;
- societăţi controlate concomitent sau conjugat, aflate sub controlul unui număr limitat
de asociaţi sau acţionari, respectiv mai multe societăţi din care una este reprezentată de
societatea-mamă consolidantă;
- societăţi ataşate grupului, asupra cărora societatea-mamă exercită o influenţă notabilă.
Potrivit reglementarilor romanesti aceste societăţi ataşate grupului se numesc
întreprinderi asociate.
Întreprinderea asociată reprezintă o întreprindere în care investitorul are o influenţă
semnificativă şi care nu este nici filială, nici afiliată. În mod normal aceasta este evidenţiată
prin deţinerea de către investitor a 20 până la 50 % din acţiunile cu drept de vot ale
întreprinderii asociate.
Între societăţile unui grup se pot regăsi următoarele tipuri de legături: legături directe,
legături indirecte, legături radiale, legături circulare, legături reciproce.
 Legăturile directe apar sub forma participaţiilor directe ale unei societăţi M la
capitalul social al altei societăţi F din cadrul aceluiaşi grup. Societatea M are o legătură
directă cu societatea F.
 Legăturile indirecte denumite şi piramidale
− O societate dominantă M deţine participaţii într-o societate A care la rândul ei deţine
participaţii într-o altă societate B. În acest caz, societatea M are o legătură indirectă cu B.
 Legăturile radiale apar atunci când o societate este înconjurată de filiale, iar unele
filiale au subfiliale.
 Legăturile circulare apar atunci când o societate deţine participaţii ale unei filiale iar
aceasta la rândul ei deţine participaţii ale altei filiale, iar ultima filială din lanţ deţine
participaţii la prima societate.
 Legăturile reciproce sau încrucişate pot fi de două tipuri.
- legături reciproce ale societăţii-mamă cu o filială, când ambele deţin participaţii în
cealaltă.
- legături reciproce între filialele unui grup

Necesitatea şi obiectivul consolidării conturilor


Necesitatea conturilor consolidate este evidentă, ele dau o imagine mai cuprinzătoare a
situaţiei reale a unui grup, imagine pe care nu o poate da ansamblul bilanţurilor societăţilor
componente, ele permit exprimarea într-o manieră globală a situaţiei financiare şi a
rezultatului grupului.
Printre cauzele apariţiei necesităţii consolidării conturilor, mai întâi, în Statele Unite ale
Americii amintim:
- dezvoltarea economică puternică a societăţilor americane şi expansiunea puternică a
acestora;
- concentrarea economică şi tendinţele de regrupare a întreprinderilor;
- existenţa şi dezvoltarea pieţei financiare şi finanţarea dominantă a societăţilor prin
intermediul instituţiilor financiare;
- creşterea cerinţelor utilizatorilor şi presiunea acestora pentru informaţii suplimentare
pe care situaţiile financiare obţinute pe baza contabilităţii financiare nu le puteau oferi;
- existenţa unei profesii contabile liberale şi a unei cercetări contabile preocupate să
răspundă reflectării imaginii fidele şi nevoilor utilizatorilor.
Conturile consolidate oferă posibilitatea prezentării mai cuprinzătoare decât conturile
anuale individuale a situaţiei activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, a performanţelor
financiare şi fluxurilor de trezorerie ale societăţilor din grup ca şi cum acestea ar forma o
singură entitate.
Obiectivul consolidării conturilor “este de a furniza o imagine fidelă asupra
patrimoniului şi situaţiei financiare în ceea ce priveşte rezultatul ansamblului consolidat
constituit din întreprinderile cuprinse în perimetrul de consolidare”.
Scopul consolidării conturilor este “de a prezenta rezultatul operaţiunilor şi situaţia
financiară a societăţii-mamă şi a filialelor sale, ca şi când grupul ar fi o singură societate cu
mai multe sucursale sau diviziuni”.

Metode şi procedee de consolidare


În vederea consolidării conturilor trebuie să se delimiteze ansamblul societăţilor care
aparţin grupului. Cu alte cuvinte trebuie să se determine mai întâi perimetrul de consolidare.
Un grup este alcătuit dintr-un ansamblu de societăţi care depind de un centru unic de decizie.
Perimetrul de consolidare cuprinde societatea-mamă şi filialele sale, societăţile asociate
grupului şi societăţile multigrup comunitare constituite în spaţiul Uniunii Europene.
Pentru aprecierea puterii în cadrul grupului se utilizează procentul de control.
Dependenţa financiară ce rezultă din deţinerea unei părţi din capitalul unei societăţi se
măsoară cu ajutorul procentului de interes.
Procentul de control indică intensitatea controlului politic şi strategic, direct sau indirect
al societăţii-mamă asupra unei alte societăţi din grup.
Controlul poate îmbrăca următoarele forme:
- control exclusiv;
- control conjugat;
- influenţă notabilă.

Cunoaşterea tipurilor de control permite alegerea metodei de consolidare a


conturilor.
În practica internaţională sunt utilizate următoarele metode de consolidare:
1. În cazul controlului exclusiv: metoda integrării globale. În acest caz se aplică
prevederile IAS 27 Situaţiile financiare consolidate şi contabilitatea investiţiilor în filiale.
2. În cazul controlului conjugat (concomitent): metoda integrării proporţionale ca
prelucrare de bază sau metoda punerii în echivalenţă ca tratament alternativ. Reglementările
ce se aplică în cazul controlului conjugat (concomitent) fac obiectul IAS 31 Raportarea
financiară a intereselor în asocierile în participaţie.
3. În cazul influenţei notabile: metoda punerii în echivalenţă ca tratament de bază sau
metoda costului ca tratament alternativ. Reglementările propuse în cazul întreprinderilor
asociate fac obiectul IAS 28 Contabilitatea investiţiilor în întreprinderile asociate.
În Statele Unite ale Americii singura metodă de consolidare este integrarea globală.

A. Metoda integrării globale constă în:


- integrarea în conturile întreprinderii consolidante a elementelor bilanţurilor şi
conturilor de rezultate ale societăţilor consolidabile după eventuale prelucrări pentru a le
armoniza cu principiile şi politicile contabile ale grupului;
- eliminarea operaţiilor şi conturilor reciproce;
- eliminarea titlurilor de participare deţinute de societatea consolidantă în societăţile
consolidate, reducând cu aceeaşi sumă capitalurile proprii consolidate;
- repartizarea în funcţie de procentul de interes a capitalurilor proprii şi a rezultatului
grupului între societatea consolidantă şi celelalte societăţi care deţin titluri de participare în
filială dar care nu fac parte din grup, denumite interese minoritare.

În bilanţul consolidat apar elemente noi:


- rezerve consolidate formate din rezervele societăţii consolidate şi cota-parte din
rezervele acumulate de societatea supusă integrării ce revin grupului din momentul în care
societatea a intrat în perimetrul de consolidare;
- rezultatul consolidat format din rezultatul societăţii consolidante şi cota-parte din
rezultatul filialei;
- interese minoritare ce reprezintă cota-parte din rezultat şi capitalurile proprii ale filialei
ce revin acţionarilor din afara grupului;
- datorii consolidate formate din datoriile societăţii consolidante şi datoriile societăţii
consolidate.
Contul de rezultate consolidat după metoda integrării globale va cuprinde în plus
rezultatul aferent intereselor minoritare care reflectă cota-parte din rezultatul filialelor ce
revine intereselor minoritare.

B. Metoda integrării proporţionale constă în:


- integrarea în conturile consolidate a cotei-părţi corespunzătoare participării
întreprinderilor deţinătoare de titluri a elementelor de bilanţ şi ale contului de rezultate ale
societăţii consolidate;
- eliminarea operaţiilor şi conturilor reciproce între cele două societăţi;
- determinarea rezervelor consolidate şi a rezultatului consolidat;
- eliminarea titlurilor societăţii consolidate deţinute de societatea consolidantă, reducând
cu aceeaşi valoare capitalurile proprii consolidate.

C. Metoda punerii în echivalenţă


Dacă o societate se află sub influenţa notabilă (semnificativă) a altei societăţi din grup,
fiind asociată grupului, consolidarea se realizează prin metoda punerii în echivalenţă. Această
metodă constă în substituirea costului de achiziţie a titlurilor deţinute direct sau indirect de
societatea consolidantă cu valoarea care le corespunde din situaţia netă a societăţii
consolidate.
Această metodă poate fi aplicată în cazul în care structura conturilor societăţilor aflate
sub control exclusiv sau concomitent face imposibilă aplicarea metodelor de consolidare
globală sau proporţională.
Principalele etape care au loc în vederea punerii în echivalenţă sunt:
- înlocuirea în activul societăţii consolidate a valorii contabile a titlurilor de participare
deţinute în societatea consolidată cu cota-parte ce-i revine societăţii consolidante din
capitalurile proprii ale societăţii puse în echivalenţă;
- evidenţierea diferenţei dintre partea cuvenită din capitalurile proprii ale societăţii puse
în echivalenţă şi valoarea contabilă a titlurilor asupra drepturilor grupului în rezervele şi
rezultatul consolidat.
Dacă capitalurile proprii ale societăţii consolidate sunt negative, titlurile puse în
echivalenţă sunt înscrise cu valoarea zero.
__________________________________________

Diferenţele dintre cele trei metode ar fi următoarele:


- în cazul integrării globale se preiau toate activele, datoriile şi capitalurile proprii,
respectiv veniturile şi cheltuielile;
- în cazul integrării proporţionale sunt cumulate interesele societăţii consolidante în
activele, datoriile şi capitalurile, veniturile şi cheltuielile societăţii consolidate;
- în cazul punerii în echivalenţă nu se preia nici un element de activ, datorie sau
capitaluri proprii, venituri sau cheltuieli deoarece substituirea se efectuează direct la nivelul
capitalurilor proprii şi rezultatului şi nu la nivelul elementelor constitutive: active şi pasive,
venituri şi cheltuieli.
Metodele de consolidare presupun folosirea unor procedee sau tehnici de consolidare de
către societăţile comerciale care trebuie să întocmească conturi consolidate. Acestea pot fi:
- consolidarea directă;
- consolidarea pe paliere;
- consolidarea modulară.
Normalizatorii români definesc doar primele două procedee: consolidarea directă şi
consolidarea pe paliere.
Consolidarea directă constă în determinarea, pentru fiecare societate inclusă în
perimetrul de consolidare, a drepturilor grupului în capitalurile proprii ale acesteia. Această
tehnică permite calcularea contribuţiei fiecărei societăţi consolidate la rezervele şi rezultatele
grupului.
Consolidarea directă constă în consolidarea fiecărei societăţi din cadrul grupului direct
în societatea-mamă, utilizându-se procentul de interes deţinut de societatea-mamă în celelalte
societăţi din grup.
Consolidarea directă se realizează în următoarele etape:
1. determinarea procentelor de interes ale grupului;
2. cumularea conturilor societăţilor consolidabile;
3. repartizarea capitalurilor proprii şi eliminarea titlurilor societăţii consolidate;
4. transferarea rezervelor şi a rezultatului societăţii-mamă în rezervele şi rezultatul
grupului.
Capitalurile proprii ale fiecărei societăţi sunt partajate între:
- societatea-mamă pe baza procentului de interes al acesteia în societatea consolidată;
- terţi din afara grupului pe baza procentului de interes ce corespunde intereselor
minoritare.

Consolidarea pe paliere constă în efectuarea consolidării ţinându-se seama de


subgrupurile consolidate care, la rândul lor, vor fi integrate în ansamblul grupului, pe etape.
Acest procedeu (tehnică) de consolidare conduce la efectuarea consolidării subgrupurilor,
apoi la introducerea în consolidarea principală a conturilor consolidate ale acestor subgrupuri
şi ale altor filiale ale societăţii-mamă. Subconsolidările trebuie efectuate după aceleaşi reguli
ca şi consolidarea principală.
Potrivit acestui procedeu, se consolidează succesiv subgrupuri în ansambluri tot mai
mari, până la nivelul societăţii-mamă. Rezervele consolidate, rezultatul consolidat, diferenţele
din achiziţie şi interesele minoritare trebuie să fie aceleaşi atât în cazul unei consolidări
directe, cât şi în cazul consolidării pe paliere.
Acest procedeu se poate utiliza cu bune rezultate în cazul grupurilor mici şi mijlocii cu
structură simplă caracterizată prin legături indirecte şi radiale, fără legături reciproce sau
circulare.
Consolidarea pe paliere prezintă avantajul segmentării informaţiei financiare pe
subgrupuri iar ca dezavantaj menţionăm volumul mai mare de muncă şi, implicit, costuri mai
ridicate.
Consolidarea modulară constă în divizarea conturilor consolidate aferente fiecărei
societăţi în module susceptibile de a fi grupate, în funcţie de necesităţile de gestiune ale
grupului, pe zone geografice, pe activităţi, pe filiere de producţie sau după alte criterii.
După această împărţire consolidarea se realizează la fel ca în cazul consolidării directe,
motiv pentru care consolidarea modulară este privită de specialişti ca o variantă a consolidării
directe.

Etapele şi operaţiile necesare pentru consolidarea conturilor


Etapele şi operaţiile de consolidare a conturilor sunt:
a) determinarea perimetrului de consolidare;
Această etapă presupune stabilirea organigramei grupului de consolidat, calculul
procentului de control şi a procentului de interes.
b) stabilirea metodelor de consolidare în funcţie de procentul de control;
Deţinerea unui procent de peste 50 % solicită utilizarea metodei de integrare globală.
Această metodă se aplică şi în cazul deţinerii unui procent de minimum 40 %, în cazul în care
nu există un alt acţionar sau grup care să deţină un procent mai mare.
În cazul unor procente egale de control între 20 şi 50 %, deţinute de un număr de până
la 5 acţionari, la societăţile la care deciziile privind getiunea se iau numai de comun acord al
tuturor acţionarilor, se va utiliza în consolidarea conturilor metoda integrării proporţionale.
În situaţia deţinerii unui procent de control situat între 20 şi 40 % şi este asigurată
exercitarea unei influenţe notabile (semnificative) în procesul decizional, se va folosi pentru
consolidare metoda punerii în echivalenţă.
c) retratarea conturilor anuale ale societăţilor de consolidat, înainte de consolidarea
propriu-zisă, pentru a le face conforme cu metodele de evaluare reţinute în conturile
consolidate;
Fiecare societate din grup trebuie să compare propriile sale metode cu cele prevăzute a
fi folosite de către grup, înainte de a evidenţia divergenţele şi de a estima impactul. Dacă
impactul acestor divergenţe este superior pragului de semnificaţie fixat se vor efectua operaţii
de retratare.
d) omogenizarea prezentării conturilor individuale ale societăţilor de consolidat;
Conturile consolidate se stabilesc prin agregarea conturilor individuale ale societăţilor
incluse în perimetrul de consolidare. Pentru a obţine un ansamblu consolidat semnificativ se
procedează în prealabil la reclasarea conturilor individuale prin eliminarea sau reducerea
diferenţelor privind prezentarea conturilor. Aceste reclasări nu sunt necesare în cazul
grupurilor naţionale care operează după aceleaşi reguli de prezentare şi întocmire a situaţiilor
financiare anuale.
Necesitatea reclasărilor apare în cazul grupurilor cu filiale în străinătate. În acest caz
apar diferenţe, mai ales, la nivelul contului de rezultate, la care veniturile şi cheltuielile pot fi
prezentate diferit, după destinaţie sau după natură.
e) ajustarea conturilor reciproce;
Pentru a stabili conturile reciproce se realizează inventarierea conturilor intragrup, se
verifică reciprocitatea lor şi se ajustează conturile intragrup.
Cauzele care conduc la apariţia unor diferenţe între conturile reciproce sunt:
- bunuri aflate în tranzit;
- plăţi în curs de derulare;
- efecte comerciale scontate şi nescadente;
- erori de înregistrare contabilă;
- datorii şi creanţe în valută în cadrul unui grup internaţional;
- litigii între societăţile din cadrul grupului.
f) conversia conturilor societăţilor străine ce vor fi consolidate;
Dacă în perimetrul de consolidare sunt cuprinse şi societăţi străine, este necesară
conversia conturilor individuale în moneda de referinţă a grupului înainte de a efectua
consolidarea.
La nivel de bilanţ, pentru elementele nemonetare ale societăţii străine se va face o
reevaluare.
Cheltuielile şi veniturile în contul de rezultate vor fi actualizate având în vedere evoluţia
pe întreaga perioadă a cursului valutar.
Pentru a realiza conversia conturilor societăţilor străine se pot utiliza două metode:
1. metoda cursului istoric;
2. metoda cursului de închidere.

Metoda cursului istoric structurează elementele patrimoniale în monetare şi


nemonetare şi se bazează pe utilizarea cursului istoric pentru elementele nemonetare
(imobilizări, stocuri, capitaluri proprii) şi a cursului de închidere pentru elementele monetare
(datorii, creanţe şi disponibilităţi). Rezultatul este obţinut prin diferenţa dintre active,
capitaluri proprii şi datorii:

Active - Capitaluri proprii – Datorii = Rezultat

Veniturile şi cheltuielile sunt convertite la cursul de la data la care s-au constatat.


Metoda cursului de închidere asigură conversia activelor, datoriilor şi capitalurilor
proprii, a veniturilor şi cheltuielilor la cursul de la data închiderii exerciţiului. Diferenţele care
apar sunt reflectate în bilanţ într-un post de Diferenţe de conversie pentru partea societăţii
consolidate şi Interese minoritare pentru partea terţilor.
g) cumularea conturilor individuale retratate convertite;
Cumularea se realizează post cu post pentru bilanţurile şi conturile de rezultate ale
societăţilor integrate astfel: în totalitate pentru societăţile consolidate după metoda integrării
globale sau în funcţie de procentul de interes pentru societăţile consolidate după metoda
integrării proporţionale. Pentru societăţile puse în echivalenţă se înlocuieşte valoarea titlurilor
de participare din activul societăţii-mamă cu parte ce i se cuvine acesteia din capitalurile
proprii ale societăţilor puse în echivalenţă, fără a se mai face cumularea conturilor.
h) eliminarea efectelor tranzacţiilor dintre societăţile din cadrul grupului, a dividendelor
intragrup, a provizioanelor pentru depreciere şi a provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli
legate de societăţile consolidate.
Există două tipuri de eliminări ale operaţiilor intragrup:
 eliminări fără incidenţă asupra rezultatului consolidat:
- acordare/primire împrumuturi;
- creanţe/datorii reciproce;
- cumpărări/vânzări;
- cheltuieli/venituri etc.
 eliminări cu incidenţă asupra rezultatului consolidat:
- rezultate obţinute din cedarea activelor;
- rezultatul intern cuprins în stocuri;
- provizioane pentru depreciere;
- provizioane pentru riscuri şi cheltuieli;
- dividende distribuite între societăţile din grup.

i) eliminarea incidenţei înregistrărilor efectuate pentru aplicarea legislaţiei fiscale, legate


de amortizări derogatorii, provizioane reglementate, subvenţii pentru investiţii;
Pentru a obţine o imagine fidelă a poziţiei financiare şi performanţei grupului, în
consonanţă cu realitatea economică se impun retratări şi ajustări pentru eliminarea
incidenţelor fiscale ale provizioanelor reglementate, amortizărilor derogatorii şi subvenţiilor
pentru investiţii. Aceste retratări sunt impuse de faptul că înregistrările cu caracter fiscal nu
sunt fundamentate pe existenţa unor riscuri economice care diminuează capitalurile proprii
sau printr-o realitate economică.
Ele reprezintă nişte rezerve pentru societatea comercială ce contribuie la formarea
capacităţii de autofinanţare. Aceste retratări constau în eliminarea incidenţelor fiscale asupra
rezultatului societăţii consolidate.
j) eliminarea titlurilor de participare şi a capitalurilor proprii ale societăţilor consolidate;
Această etapă constituie esenţa procesului de consolidare a conturilor.
Substituirea valorii titlurilor de participare cu cota-parte din capitalurile proprii ale
societăţii consolidate se realizează în două faze:
1) egalizarea valorii titlurilor de participare cu cota-parte din capitalurile proprii ale
societăţii consolidate şi stabilirea diferenţei dintre cele două valori ca diferenţa primei
consolidări;
2) substituirea valorii titlurilor de participare cu o cotă-parte din capitalurile proprii ale
societăţii cuprinse în perimetrul de consolidare. Această substituire diferă în funcţie de
metoda de consolidare folosită şi ţinând seama şi de diferenţa primei consolidări.
k) elaborarea conturilor consolidate.
Conturile consolidate cuprind ca documente obligatorii: bilanţul consolidat, contul de
profit şi pierdere consolidat, notele anexă consolidate şi raportul de gestiune al grupului.

Ca documente recomandate a fi publicate amintim: tabloul de finanţare consolidat,


tabloul de variaţie a trezoreriei, tabloul de variaţie a capitalurilor proprii, raportul cenzorilor.
Conturile consolidate trebuie să ofere o imagine fidelă şi corectă a activelor, datoriilor,
poziţiei financiare, profitului sau pierderii aferente societăţilor incluse în consolidare, luate ca
un tot unitar.
Ele trebuie să precizeze politicile contabile adoptate în procesul de consolidare a
societăţilor din grup.