Politicile contabile definesc o concepție contabilă privind ”sinceritatea” fiecărei

întreprinderi sau instituție publică în prezentarea ansamblului problemelor financiare.

Dicționarul de contabilitate al Editurii Universității din Oxford definește politicile
contabile ca fiind ,,bazele contabile specifice si utilizate în permanenta de către o organizație
în întocmirea situațiilor financiare; aceste baze sunt considerate și determinate de organizație
ca fiind cele mai adecvate pentru prezentarea eu fidelitate a rezultatelor si operațiilor sale
financiare; politicile sunt focalizat subiecte specifice precum ,,regimurile de pensii”,
,,goodwill-ul”, ,,costurile de cercetare și de dezvoltare”, ,,operațiile exprimate în monede
străine” etc.”
O definiție mai precisa aparține lui Christopher Nobes: ,,Politicile contabile sunt
metode detaliate de evaluare, măsurare si recunoaștere (constatare) pe care o întreprindere le-a
ales dintre cele general acceptate de lege, standarde contabile sau practici comerciale. Aceste
politici trebuie sa fie utilizate în mod permanent si trebuie sa fie publicate. Raportul anual al
unei întreprinderi va include ,,o anexa privind politicile contabile” care au fost aplicate în
situațiile financiare. De exemplu, o publicare a politicilor ar preciza dacă întreprinderea a
utilizat metoda lineara sau degresiva de amortizare, daca în evaluarea stocurilor a fost utilizată
metoda FIFO sau CMP, cum au fost calculate si contabilizate provizioanele pentru plățile
viitoare de pensii.
Organismul internațional de normalizare contabilă (IASC-IASB) definește politicile
contabile drept ansamblul principiilor, bazelor, convențiilor, regulilor și practicilor
specifice adoptate de o entitate în conducerea curentă a activităților a contabilității acestora,
pentru întocmirea si prezentarea situațiilor financiare. Prin politica contabila trebuie sa se
clarifice ferm varianta de operare constanta pentru fiecare tip de eveniment în parte, pornind
de la faptul ca I.A.S. si interpretările Comitetului Permanent pentru Interpretări oferă diverse
moduri de rezolvare a unei anumite probleme, soluții alternative, calcule opționale etc.
Cu toate acestea mai apar si alte principii si reguli, cum ar fi:
„raționamentul profesional", singurul care permite alegerea alternativelor;
„judecata de valoare" care reprezintă baza soluțiilor contabile;
„pragul de semnificație" conform căruia o informație - este tratata ca semnificativa în
funcție de interesul urmărit (spre exemplu daca ea reprezintă sub 5% dintr-o cifra de afaceri
nu mai prezintă importanta).
Politicile contabile încorporează:
a) principiile;
b) metodele si procedurile;
c) bazele de calcul;
d) regulile de evaluare;
e) practicile proprii, specifice fiecărei entități în parte.
Conform I.A.S.-urilor si Regulamentului Financiar al Uniunii Europene, „este
necesara elaborarea unui set (manual) de proceduri de către conducerea fiecărei persoane
juridice pentru toate operațiunile derulate, pornind de la întocmirea documentelor justificative
până la finalizarea situațiilor financiare trimestriale si anuale”.
„Aceste proceduri trebuie elaborate având în vedere specificul activității, de către
specialiști în domeniul economic, tehnic si comercial, cunoscători ai activității desfășurate si
ai strategiei adoptate de persoana juridica.”
La elaborarea politicilor contabile trebuie respectate conceptele de baza ale
contabilității, si îndeosebi: contabilitatea de angajamente, principiul continuității
activității, dar si celelalte principii, care guvernează funcționarea contabilității.
Politicile contabile trebuie elaborate astfel încât sa se asigure furnizarea, prin situațiile
financiare, a unor informații care sa fie:
(a) relevante pentru nevoile utilizatorilor în luarea deciziilor si
 (b) credibile în sensul ca:
reprezintă fidel rezultatele si poziția financiara a persoanei juridice;
sunt neutre, adică nepărtinitoare;
sunt prudente;
sunt complete sub toate aspectele semnificative;
reflectă substanța economica a evenimentelor si tranzacțiilor si nu doar forma
lor juridica.
În absenta unui I.A.S. specific si a unei interpretări a Comitetului Permanent pentru
Interpretări, conducerea trebuie sa folosească raționamentul profesional - conform art. 22 din
I.A.S. nr. 1 - la dezvoltarea unei politici contabile, care sa ofere cele mai utile informații
utilizatorilor, finanțatorilor, controlorilor si tuturor celor care citesc situațiile financiare. În
exercitarea acestui raționament profesional conducerea ia în considerare:
a) cerințele si recomandările din Standardele Internaționale de Contabilitate care se
refera la aspecte similare si conexe;
b) definițiile, criteriile de recunoaștere si evaluare pentru active, obligații, venituri si
cheltuieli prevăzute în Cadrul general I.A.S.C.;
c) pronunțările altor organisme de stabilire a aplicării Standardelor si practicile
acceptate în sector numai în măsura în care acestea sunt consecvente (cu restricțiile
precedente: a si b). Odată stabilită configurația politicii contabile, modificarea acesteia este
permisa doar daca unele din criteriile sale de fundamentare sunt modificate de lege sau au ca
rezultat informații mai relevante sau mai credibile referitoare la operațiunile persoanei
juridice.
Schimbarea politicilor contabile se poate face:
Retrospectiv - deci și asupra evenimentelor anterioare, pentru bunurile si evenimentele
existente si în derulare;
Prospectiv - numai pentru viitor.
Termenul de „politici contabile” este folosit în Standardul International de
Contabilitate
(IPSAS 1) cu sensul următor:
Politicile contabile sunt principiile, bazele, convențiile, regulile si practicile contabile
specifice adoptate de o entitate la întocmirea si prezentarea situațiilor financiare.
Un set complet de situații financiare include:
a) O situație a poziției financiare;
b) O situație a performantei financiare;
c) O situație a modificărilor activelor nete/capitalurilor proprii;
d) O situație a fluxurilor de trezorerie; si
e) Politicile contabile si note la situațiile financiare.
Conducerea trebuie sa selecteze si sa aplice politicile contabile ale unei entități astfel
încât situațiile financiare sa respecte toate cerințele fiecărui Standard International de
Contabilitate aplicabil. Acolo unde nu exista cerințe specifice, conducerea trebuie sa
elaboreze politici care sa asigure faptul ca situațiile financiare oferă informații care
sunt:
(a) Relevante pentru necesitățile de decizie ale utilizatorilor; si
(b) Credibile, în sensul ca:
(i) Reprezintă fidel performanta financiara si poziția financiara a entității;
(ii) Reflecta fondul economic al evenimentelor si tranzacțiilor, si nu numai
forma legala;
(iii) Sunt neutre, adică lipsite de influente;
(iv) Sunt prudente; si
(v) Sunt complete sub toate aspectele semnificative.
 Daca sunt disponibile una sau mai multe politici contabile alternative (de baza sau
alternative permise) conform unui Standard International de Contabilitate , o entitate va alege
si va aplica consecvent una dintre aceste politici, cu excepția cazului în care Standardul cere
în mod deosebit sau permite clasificarea elementelor (tranzacții, evenimente, solduri, valori
etc.) pentru care politicile contabile trebuie alese. Daca un Standard cere sau permite
clasificarea separata a elementelor, trebuie selectata o singura politica contabila, si aceasta
trebuie aplicata consecvent fiecărei categorii.
O dată ce a fost selectată o politică inițială, o modificare a politicii contabile trebuie
făcuta numai în conformitate cu Standardul International de Contabilitate (IPSAS) 3
,,Surplusul sau deficitul net al perioadei, erori fundamentale si modificări ale politicilor
contabile” si aplicata tuturor elementelor sau categoriilor de elemente în modalitatea
specificata în paragraful de mai sus.
Politicile contabile sunt principiile specifice, bazele, convențiile, regulile si practicile
adoptate de către o entitate în elaborarea si prezentarea situațiilor financiare.
Calitatea informațiilor prezentate în situațiile financiare determina utilitatea situațiilor
financiare pentru utilizatori. Paragraful 37 solicita elaborarea unor politici contabile care sa
asigure ca situațiile financiare oferă informații care întrunesc un număr de caracteristici
calitative. Anexa 2 a acestui Standard rezuma caracteristicile calitative ale raportării
financiare.
În absența unui Standard International de Contabilitate, conducerea utilizează
raționamentele sale pentru elaborarea unei politici contabile care sa ofere cele mai utile
informații utilizatorilor situațiilor financiare ale entității. În efectuarea raționamentului sau,
conducerea ia în considerare:
(a) Cerințele si îndrumările din Standardele Internaționale de Contabilitate ce tratează
aspecte similare si conexe;
(b) Definițiile, criteriile de Recunoaștere și evaluare pentru active, datorii, venituri din
Activități curente și cheltuieli descrise în alte Publicații ale Federației Internaționale a
Contabililor; si
(c) Prevederi ale altor normalizatori de standarde si practici acceptate în sectorul
public sau privat, numai în măsură în care acestea sunt conforme cu punctul (a) al acestui
paragraf. De exemplu, prevederile Comitetului pentru Standarde Internaționale de
Contabilitate (IASC), inclusiv ,,Cadrul general pentru întocmirea si prezentarea situațiilor
financiare”, Standardele Internaționale de Contabilitate si interpretările emise de Comitetul
Permanent de Interpretări al IASC.
Pot exista împrejurări în care este imposibilă reclasificarea informațiilor comparative
pentru a obține comparabilitatea cu perioada curenta. De exemplu, este posibil să nu fi fost
colectate date în perioadele anterioare într-un mod care sa permită reclasificarea si ar putea fi
imposibila recrearea informației. În astfel de împrejurări, este prezentata natura ajustărilor
care ar fi fost făcute pentru valorile comparative. IPSAS 3 conține îndrumări privind ajustările
solicitate pentru informațiile comparative în urma unei modificări a politicii contabile care
este aplicata retrospectiv.
Prezentarea politicilor contabile
Secțiunea privind politicile contabile din notele situațiilor financiare trebuie sa
descrie următoarele:
(a) Baza (bazele) de evaluare utilizata la întocmirea situațiilor financiare;
(b) Măsura în care entitatea a aplicat orice prevederi tranzitorii din orice
Standard International de Contabilitate ; si
(c) Fiecare politica contabila care este relevanta pentru înțelegerea
corespunzătoare a situațiilor financiare.
În plus fata de politicile specifice de contabilitate folosite în situațiile financiare,
este important ca utilizatorii sa fie informați asupra bazei (bazelor) de evaluare
utilizata(e) în situațiile financiare (costul istoric, costul curent, valoarea
realizabila, valoarea justa sau valoarea actualizata), deoarece alcătuiește(sc)
baza pe care situațiile financiare sunt întocmite.
Atunci când este utilizata mai mult de o baza de evaluare în situațiile financiare, de
exemplu, atunci când sunt reevaluate anumite clase de active imobilizate, este suficienta
indicarea categoriilor de active si datorii la care se aplica fiecare baza de evaluare.
În a decide daca o anumita politica de contabilitate ar trebui prezentata, conducere ia
în considerare daca informațiile de furnizat ar ajuta utilizatorii la înțelegerea modului în care
tranzacțiile, alte evenimente si condiții se regăsesc în performanta financiara si poziția
financiara raportate.
Politicile contabile pe care le poate prezenta o entitate includ, dar nu se limitează
la, următoarele:
(a) Recunoașterea veniturilor;
(b) Principii de consolidare, inclusiv entități controlate;
(c) Investiții;
(d) Recunoașterea si amortizarea/deprecierea imobilizărilor corporale si
necorporale;
(e) Capitalizarea costurilor îndatorării si a altor cheltuieli:
(i) Stocuri deținute pentru vânzare;
(ii) Alte active calificabile;
(f) Contracte de construcții;
(g) Investiții imobiliare;
(h) Instrumente si investiții financiare:
(i) Contacte de leasing;
(j) Costuri de cercetare si dezvoltare;
(k) Stocuri:
(i) Deținute pentru revânzare;
(ii) Pentru consum;
(1) Provizioane;
(m) Costuri cu beneficiile angajaților;
(n) Conversie valutara si acoperirea împotriva riscului;
(o) Definirea segmentelor si baza pentru alocarea costurilor între segmente;
(p) Contabilizarea inflației;
(q) Subvenții guvernamentale.
Fiecare entitate are în vedere natura activității sale si politicile pe care utilizatorul
situațiilor sale financiare se așteaptă sa le regăsească pentru acel tip de entitate. De exemplu,
de la o entitate ne-am putea aștepta să furnizeze informațiile privind politicile contabile pentru
recunoașterea impozitelor, donațiilor si a altor forme de venituri care nu sunt reciproce.
Atunci când o entitate are operațiuni din străinătate sau tranzacții în valuta într-un
volum semnificativ, se așteaptă prezentarea politicilor contabile de recunoaștere a câștigurilor
si pierderilor din variațiile de curs valutar si acoperirea împotriva riscului a acestor câștiguri si
pierderi. În situațiile financiare consolidate sunt prezentate politicile utilizate în evaluarea
fondului comercial si a interesului minoritar.
O politică contabilă poate fi semnificativă datorită naturii operațiilor entității chiar
dacă valorile prezentate pentru perioada curentă sau cele anterioare nu sunt semnificative.
Este, de asemenea, adecvata prezentarea fiecărei politici contabile semnificative care nu este
în mod special ceruta de către Standardele Internaționale de Contabilitate, dar selectata si
aplicata în conformitate cu paragraful 37.
Paragraful 37 al Standardului International de Contabilitate (IPSAS 1) cere elaborarea
unor politici contabile care sa ofere siguranța ca situațiile financiare oferă informații care
îndeplinesc un număr de caracteristici calitative. Aceasta anexa rezuma caracteristicile
calitative ale raportării financiare.
Caracteristicile calitative sunt acele atribute care fac informația oferita de situațiile
financiare utila utilizatorilor. Cele patru caracteristici calitative principale sunt
inteligibilitatea, relevanta, credibilitatea si comparabilitatea.
Informațiile din situațiile financiare sunt comparabile atunci când utilizatorii pot
identifica asemănările si deosebirile dintre acele informații si informații din alte rapoarte.
Comparabilitatea se aplica la:
• Compararea situațiilor financiare ale diferitelor entități; si
• Compararea situațiilor financiare ale aceleiași entități pe perioade diferite de timp.
O implicație importantă a caracteristicii comparabilității este aceea ca utilizatorii
trebuie sa fie informați privind politicile contabile utilizate la întocmirea situațiilor financiare,
modificări ale acestor politici si efectele acestor modificări.
Deoarece utilizatorii doresc sa compare performanta unei entitatea pe parcursul
timpului, este important ca situațiile financiare sa prezinte suficiente informații corespondente
pentru perioadele anterioare.
Tratamentele contabile necesare la modificarea politicilor contabile:
Soluția de baza: imputarea efectelor schimbării asupra capitalurilor („Rezultatului
reportat");
Soluția alternativa permisa: ajustarea situațiilor economice curente.
Este foarte importanta menționarea în notele explicative a oricăror modificări ale
politicilor contabile, pentru ca utilizatorii să poată aprecia dacă noua politică contabilă a fost
aleasă în mod adecvat, efectul modificării asupra rezultatelor raportate ale perioadei si
tendința reala a rezultatelor activității persoanei juridice.
Nu sunt considerate modificări ale politicilor contabile:
a) adoptarea unei politici contabile pentru evenimente sau tranzacții care diferă ca
fond de evenimentele sau tranzacțiile produse anterior;
b) adoptarea unei politici contabile pentru evenimente sau tranzacții ce nu au avut loc
anterior sau care au fost nesemnificative. Modificarea politicilor contabile aduce după sine si
actualizarea "manualului de proceduri" care trebuie să conțină acea concepție contabila care
este în funcțiune si pe făgașul căreia se realizează contabilitatea curenta.
Existența opțiunilor în contabilitate presupune existenta mai multor politici (în sensul
de baze, convenții, metode, reguli sau practici) si/sau tehnici de estimare pentru rezolvarea
unei probleme. Opțiunea presupune, deci, o alegere.
Alegerea unei politici contabile sau tehnici de estimare, dintre cele acceptate, stabilirea
volumului si genului de informații de furnizat precum si a formei sub care aceste informații
trebuie sa fie prezentate presupun stabilirea, dintre opțiunile posibile, a celei ce garantează cea
mai buna informare (altfel spus, cea mai sincera) pentru luarea deciziilor. Cea mai benefica
informare trebuie sa fie în aceeași cu cea mai fidela imagine privind poziția financiara,
performantele sau evoluția poziției financiare.
Opțiunile contabile apar, în mod evident, atât la nivelul conturilor individuale, cât si la
cel al conturilor consolidate. Pierre Lassegue procedează la un inventar sumar al acestor
opțiuni în lexicul sau contabil (Lexique Comptabilité, 4 édition, Dalloz, 1998, pg. 380).
Principalul mijloc de comunicare a informațiilor contabile pentru uzul
diferiților utilizatori îl constituie situațiile financiare ale întreprinderii, reglementate
actualmente în România astfel :
a) Pentru microîntreprinderi, situațiile financiare anuale se compun din:
• Bilanț, care reflecta poziția financiara a acestora,
• Contul de profit si pierdere, care reflecta performantele acestora.
 b) Pentru “întreprinderile” care trebuie sa aplice, “Reglementările contabile
simplificate, armonizate cu directivele europene”, reglementari aprobate prin OMFP
nr. 306/2002, situațiile financiare anuale se compun din:
• Bilanț;
• Cont de profit si pierderi;
• Politici contabile si note explicative la situațiile financiare ale întreprinderii.
c) Pentru “întreprinderile” care trebuie sa aplice “ Reglementările Contabile armonizate
cu Directiva a - IV- a Comunitarilor Economice Europene (CEE) si cu Standardele
Internaționale de Contabilitate aprobate prin OMFP nr. 94/2001, situațiile financiare
anuale se compun din:
• Bilanț;
• Contul de profit si pierderi;
• Situația modificărilor capitalurilor proprii;
• Situația fluxurilor de trezorerie: si
• Politici contabile si note explicative la situațiile financiare ale întreprinderii.

Situațiile financiare in viziunea IAS 1

Daca pe plan european armonizare se realizează prin cei trei piloni ai legislației
europene in domeniu, respectiv Directiva a -IV- a, Directiva a -VII- a si Directiva a -VIII- a
CEE in contextul International aceasta se realizează prin asimilarea Standardelor
Internaționale de Raportare Financiara (IFRS) emise de Consiliul pentru Standarde
Internaționale de Contabilitate (IASB).
Standardele Internaționale de Raportare Financiara (IFRS-uri) sunt Standardele si
Interpretările adoptate de Consiliul pentru Standardele Internaționale de Contabilitate (IASB).
Acestea cuprind:
(a) Standardele Internaționale de Raportare Financiara;
(b) Standardele Internaționale de Contabilitate; si
(c) Interpretările elaborate de Comitetul pentru Interpretările Internaționale de
Raportare Financiara (IFRIC) sau fostul Comitet Permanent pentru Interpretări (SIC).
IFRS stabilesc cerințele de recunoaștere, evaluare, prezentare si descriere care se
aplica tranzacțiilor si evenimentelor care sunt importante in situațiile financiare de interes
general. Ele mai pot stabili, de asemenea, astfel de cerințe pentru tranzacțiile si evenimentele
care apar in principal in sectoare de activitate specifice.
Obiectivul IASB este acela de a cere ca tranzacțiile si evenimentele asemănătoare sa
fie contabilizate si raportate intr-o maniera similara, iar tranzacțiile si evenimentele diferite sa
fie contabilizate si raportate diferit, atât in interiorul unei singure entități, cat si in relațiile
dintre entități.
Situațiile financiare in formația definita prin Cadrul contabil general IASB sunt
descrise prin prisma Standardului International de Contabilitate IAS 1 Prezentarea situațiilor
financiare.
Obiectivul acestui Standard este de a stabili baza pentru prezentarea situațiilor
financiare cu scop general, pentru a asigura comparabilitatea, atât cu situațiile financiare ale
entității pentru perioadele precedente, cat si situațiile financiare ale altor entități.
Conform IAS 1 Prezentarea situațiilor financiare un set complet de situații financiare
cuprinde:
bilanțul;
contul de profit si pierdere;
 o situație care sa reflecte fie: toate modificările capitalurilor proprii; fie
modificările capitalurilor proprii, altele decât acelea provenind din tranzacții de
capital cu proprietarii si distribuiri către proprietari;
situația fluxurilor de numerar; si
note cuprinzând un rezumat al politicilor contabile semnificative si alte note
explicative.
Bilanțul trebuie sa conțină minimum următoarele rubrici:
a) imobilizări corporale;
b) imobilizări necorporale;
c) active financiare, cu excepția celor înscrise la rubricile d), f), si g);
d) investiții financiare contabilizate prin metoda punerii in echivalenta;
e) stocuri;
f) creanțe comerciale si similare;
g) numerar si echivalente de numerar;
h) datorii comerciale similare;
i) datorii si active fiscale, așa cum sunt ele cerute de IAS 12, Impozit pe profit;
j) provizioane;
k) datorii pe termen lung purtătoare de dobânda;
l) interes minoritare
m) capital emis si rezerve
Entitățile pot alege daca sa prezinte sau nu activele curente si imobilizate si datoriile
curente si pe termen lung ca si clasificări separate in bilanț. Daca entitatea alege sa nu facă
aceasta clasificare activele si datoriile trebuie prezentate pe larg, in ordinea lichidității lor.
Indiferent de metoda de prezentare adoptata, entitatea trebuie sa prezinte valoarea ce
se așteaptă a fi recuperata sau achitata după mai mult de 12 luni, pentru flecare element de
activ si datorie care combina sume ce se așteptă a fi recuperate sau achitate atât înainte, cat si
după 12 luni de la data bilanțului.
Contul de profit si pierdere trebuie sa includă cel puțin următoarele elemente-rânduri:
a) veniturile din activitățile curente;
b) rezultatele activității de exploatare;
c) costurile de finanțare;
d) partea din profit si pierdere aferenta entităților asociate si asocierilor de participare,
contabilizata prin metoda punerii in echivalenta;
e) cheltuielile cu impozite si taxe;
f) profitul sau pierderea din activitatea curente;
g) elementele extraordinare;
h) interesul minoritar; si
i) profitul net sau pierderea neta a perioadei.
Alte elemente-rânduri trebuie prezentate in contul de profit st pierdere atunci când un
Standard International de Contabilitate o cere sau atunci când o astfel de prezentare este
necesara pentru prezentarea fidela a rezultatelor financiare ale entității.
IAS 1 nu prevede un anumit model de prezentare a contului de profit si pierdere,
modelele indicate in anexa nefiind neobligatorii. Întreprinderile pot opta pentru o prezentare
in contul de profit si pierdere, sau in notele la contul de profit si pierdere, a unei analize a
cheltuielilor clasificate după natura sau după funcțiile lor in cadrul întreprinderii. In
continuare, cheltuielile sunt subclasificate pentru a reliefa “sfera componentelor rezultatelor
financiare care pot diferi in ceea ce privește stabilitatea, potențialul de câștig si pierdere si
previzibilitatea”
Analiza după natura figurează sub apelativul „metoda clasificării după natura
cheltuielilor” si presupune cumularea in contul de profit si pierdere a cheltuielilor, conform
naturii acestora, astfel: cheltuieli cu salariile, achiziții de materii prime, amortizarea, cheltuieli
cu transportul, cheltuieli de publicitate. O asemenea analiza este preferata de întreprinderile
mici, deoarece nu este necesara o alocare a cheltuielilor de exploatare pe funcții.
Analiza pe funcții, întâlnita ca metoda clasificării după funcția cheltuielilor sau a
„costului vânzărilor”, repartizează cheltuielile pe trei funcții: funcția de producție (costul
vânzărilor), funcția de distribuție si funcția de administrare. Aceasta clasificare prezintă un
interes crescut pentru utilizatorii informațiilor financiare, oferindu-le informații mai recente
decât clasificarea după natura dar implica un substanțial raționament profesional, deoarece
alocarea costurilor pe funcții poate fi arbitrara.
Întreprinderile care optează pentru clasificarea cheltuielilor după funcții trebuie sa
comunice informații suplimentare privind natura cheltuielilor, inclusiv cheltuielile cu
amortizarea si personalul. Astfel, utilizatorii informațiilor financiare au posibilitatea sa
calculeze valoarea adăugata si alți indicatori, precum si obținerea de informații necesare
pentru previzionarea fluxurilor viitoare de numerar ale întreprinderii.
Alegerea uneia dintre cele doua metode (metoda costului vânzărilor si metoda naturii
cheltuielilor) depinde de factori istorici si economici dar si de natura organizației.
Având in vedere ca fiecare metoda este avantajoasa pentru anumite tipuri de
întreprinderi, IAS 1 solicita o alegere „in funcție de cea care prezintă cel mai fidel elementele
de performanta ale întreprinderii”. Deoarece informațiile privind natura cheltuielilor sunt utile
in previzionarea viitoarelor fluxuri de numerar, atunci când este utilizata metoda costului
vânzărilor, norma contabila internaționala solicita o prezentare adiționala privind clasificarea
după natura.
Indiferent de metoda aleasa, „o întreprindere trebuie sa prezinte, fie in contul de profit
si pierdere, fie in notele explicative, valoarea dividendelor pe acțiune, declarate sau propuse,
pentru perioada la care se refera situațiile financiare”.
Contul de profit si pierdere, precum si celelalte componente ale situațiilor financiare
cu excepția informațiilor privind fluxurile de numerar trebuie întocmit pe baza contabilității
de angajamente si continuității activității.
Conform contabilității de angajamente, cheltuielile vor fi contabilizate in același timp
cu veniturile la care se conectează. Acestea vor fi recunoscute in contul de profit si pierdere
pe baza asocierii directe dintre costurile angajate si veniturile corespunzătoare. Procesul de
conectare a cheltuielilor la venituri nu trebuie sa conducă la apariția in bilanț a unor elemente
ce nu constituie active sau datorii.
La elaborarea situațiilor financiare, conducerea întreprinderii trebuie sa analizeze
capacitatea întreprinderii de a-si continua activitatea. Situațiile financiare “trebuie fie
întocmite pe baza continuității activității, cu excepția cazului in care conducerea fie
intenționează sa lichideze întreprinderea sau sa înceteze activitatea, fie nu are o alternativa
realista decât sa procedeze astfel.”. In cazul in care asupra întreprinderii planează
incertitudinea de a-si continua activitatea, aceasta trebuie evidențiata. Cazurile in care
situațiile financiare nu sunt întocmite pe baza contabilității de angajamente trebuie evidențiate
alături de baza pe care sunt întocmite si motivul pentru care întreprinderea nu își mai poate
continua activitatea.
Entitatea trebuie sa prezinte, ca o componenta separata a situațiilor sale financiare, o
situație care sa evidențieze:
(a) profitul net sau pierderea neta a perioadei;
(b)fiecare element de venit si cheltuiala, câștig sau pierdere care, așa cum este cerut de
alte Standarde, este recunoscut direct in capitalurile proprii, si totalul acestor elemente; si
(c) efectul cumulativ al modificărilor politicii contabile si corecția erorilor
fundamentale abordate la tratamentele de baza din IAS 8.
(d) tranzacțiile de capital cu proprietarii si distribuțiile către aceștia;
 (e) soldul profitului cumulat sau al pierderii cumulate la începutul perioadei‚ si la data
bilanțului, precum si modificările pe parcursul perioadei; si
(f) o reconciliere intre valoarea contabila a fiecărei clase de capitaluri proprii, prime de
capital si fiecărei rezerve la începutul și sfârșitul perioadei, prezentând distinct fiecare
modificare.
Situația modificărilor capitalurilor proprii
Având la baza practicile anglo-saxone si importanta acordata de IASB conceptelor de
capital si de menținere a capitalului, IAS 1 solicita entităților sa includă in setul situațiilor
financiare, o situație care sa reflecte: a) toate modificările capitalului propriu; fie b)
modificările capitalului propriu, altele decât acelea provenind din tranzacții de capital cu
proprietarii si distribuiri către proprietari.
Prezentat intr-o maniera matriciala, modelul cuprinde elementele capitalului propriu,
cauzele modificării capitalului propriu, precum si evoluția fiecărei cauze si a efectului
asupra elementelor capitalului propriu. In acest mod, reflecta creșterea sau descreșterea
activului net al întreprinderii in timpul exercițiului, prin modificarea globala a capitalului
propriu sub forma de câștiguri sau pierderi totale generate de activitățile derulate, cu
excepția modificărilor rezultate din tranzacțiile cu acționarii.
Situația modificărilor capitalului propriu evidențiază:
profitul sau pierderea neta a perioadei;
fiecare element de venit sau cheltuiala, câștig sau pierdere care este recunoscut direct in
capitalul propriu si totalul acestor elemente;
totalul veniturilor si cheltuielilor pentru perioada si, detaliind separat sumele totale
atribuibile acționarilor societății - mama si intereselor minoritare;
si efectul modificărilor politicii contabile si corecțiile erorilor fundamentale, pentru
fiecare componenta a capitalurilor proprii.
O entitate va prezenta fie in situația modificărilor capitalurilor proprii fie in note:
sumele tranzacțiilor cu acționarii care se manifesta in calitatea lor de acționari, arătând
separat distribuirile făcute către acționari;
soldul rezultatelor reportate la începutul si la data bilanțului, precum si modificările făcute
pe parcursul perioadei; si
o reconciliere intre valoarea contabila a fiecărei clase de capitaluri vărsate si a fiecărei
rezerve la începutul si sfârșitul perioadei, prezentând distinct fiecare modificare.

Aceasta componenta a situațiilor financiare reflecta rezultatul global (rezultatul

economic). Conceptul de rezultat economic, este mai cuprinzător decât cel de rezultat reflectat
in contul de profit si pierderi, deoarece include profituri si pierderi nerealizate, constatate in
capitalurile proprii, care nu tranzitează contul de profit si pierdere. Pentru o analiza in detaliu
a performantelor financiare ale entității trebuie sa se tina seama de toți factorii de producție
care au concurat la formarea rezultatului sub forma sa economica.

Notele conțin informații suplimentare relevante pentru necesitatule utilizatorilor in

ceea ce privește poziția financiara si rezultatele obținute.
Notele prezintă următoarele categorii de informații:
informații despre bazele de întocmire a situațiilor financiare si despre politicile contabile
specifice utilizate;
informații cerute de IFRS care nu sunt prezentate in bilanț, contul de profit si pierdere,
situația modificărilor capitalurilor proprii, situația fluxurilor de trezorerie; si
informații suplimentare care nu sunt prezentate in prezentate in bilanț, contul de profit si
pierdere, situația modificărilor capitalurilor proprii, situația fluxurilor de trezorerie, dar care
sunt relevante pentru înțelegerea oricăror dintre ele.
 In sumarul privind politicile contabile semnificative, o entitate va prezenta:
bazele de evaluare utilizate la întocmirea situațiilor financiare; si
celelalte politici contabile utilizate care sunt relevante pentru înțelegerea corespunzătoare
a situațiilor financiare.
 BIBLIOGRAFIE

1. Feleagă N., Feleagă L., “ Contabilitate financiară. O abordare

europeană şi internaţională, vol.I ”, Editura Economică, Bucureşti, 2007.
2. Dumitru Marius Paraschivescu, Florin Radu “ Ghid pentru înţelegerea
contabilității armonizate cu directivele comunităţilor economice europene şi cu
standardele internaţionale de contabilitate ”, Editura Moldavia, Bacău, 2002.
3. Mircea Muntean, “ Analiza economico - financiară ”, Editura EduSoft.,
Bacău, 2006.
4. Florin Radu, “Eficienţa informaţiilor contabile în managementul
întreprinderii ”, Editura Tehnopress, Iaşi, 2009.
5. Aristiţa Rotilă – note de curs Reglementări şi practici contabile
specifice 2010-2011.

*** Standardele Internaționale de Contabilitate: IAS 1

*** OMF nr3055/2009 actualizat OMFP 2869/2010
*** Legea Contabilității.
*** www.codfiscal.net
*** www.ceccar.ro
*** www.contabilul.ro

1. Feleagă N., Malciu L., Politici si opțiuni contabile, Fair Accounting versus Bad
Accounting, Ed. Economica, București, 2003
2. Ionescu Cicilia, Sisteme Contabile Moderne, Editura Fundației România de Mâine,
București, 2005
3. IFRS 2006 Standardele Internaționale de Raportare Financiara – IFRS 2006, Editura
CECCAR, București 2006
5. Ristea M. si colectiv Contabilitatea Financiara a Întreprinderii, Editura Universitara,
București, 2005
6. Ministerul Finanțelor Publice, „Ghid de aplicare a Standardelor Internaționale de
Contabilitate”, București, 2001.
7. Legea contabilității nr. 82/1991 republicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
454
din 18/06/2008;
8. Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1752/2005, pentru aprobarea Reglementarilor
contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitarilor Economice Europene - publicat în
Monitorul Oficial nr. Partea I nr. 1080 bis din 30/11/2005;
9. Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2.001/2006 privind modificarea si completarea
Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.752/2005 pentru aprobarea reglementarilor
contabile conforme cu directivele europene, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 994 din data de 13.12.2006;
10. Ordinul Ministrului Economiei si Finanțelor nr. 2.374/2007 privind modificarea si
completarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.752/2005 pentru aprobarea
reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 25 (25 bis) din data de 14.01.2008;