COLEGIUL ECONOMIC ”DELTA DUNĂRII” TULCEA

ATESTAT PENTRU EXAMENUL DE CERTIFICARE A

CALIFICĂRII PROFESIONALE NIVEL 4
Domeniul pregătirii de bază: Comerț
Domeniul pregătirii generale: Comerț
Calificarea profesională: Tehnician în activități de comerț

TEMĂ ATESTAT:
Notele explicative la bilant
Profesor coordonator :
Manole Daniela Felicia
Elev:
Statache Stefan
 Cuprins

1.Situatiile finanfiare-produs final al contabilitatii financiare

1.Notiunea de contabilitate
1.2. Utilizatorii informatiei contabile
1.3. Structura situatiilor finanfiare anuale
2.Intocmirea situatiilor financiare anuale
2.1.Bilantul
2.2.Contul de profit si pierdere
2.3.Situatia modificarilor capitalului propriu
2.4.Situatia fluxurilor de trezorerie
2.5.Note explicative la situatiile financiare anuale
2.6.Principii contabile si aplicarea lor la intocmirea situatiilor financiare
3.Intocmirea situatiilor financiare anuale la SC ALFA SRL
Bibliografie
Argument
Profesioniștii contabili utilizează diverse tehnici și metode pentru a furniza informații
relevante despre situația economică a unei entități, cu scopul de a ghida decidenții în luarea
unor decizii corecte și cu riscuri reduse. Cercetarea și identificarea riscurilor, precum și
găsirea modalităților de atenuare a acestora, sunt din ce în ce mai importante, mai ales în
contextul accentuării crizei economice recente.
Criza economico - financiară este o situaţie negativă, ea a apărut în viaţa economico -
financiară a unei firme, a unui stat sau întregului sistem economic mondial, ca urmare a
apariţiei unor manifestări, măsuri sau reforme financiare şi economice, care afectează valorile
fundamentale ale dezvoltării economico-sociale.
Performanţa firmelor este fundamentată pe înţelegerea şi susţinerea durabilităţii unei entităţi
economice si este reflectata in informatiile contabile transmise de specialisti.
Obiectivul principal al contabilității este să ofere informații precise și complete despre
patrimoniu, situația financiară și rezultatele unei entități, într-un mod transparent pentru toți
cei interesați. Acest lucru se realizează prin documentarea periodică a situațiilor financiare
anuale, care asigură o imagine fidelă și clară a situației financiare a entității. În această
lucrare, ne concentrăm pe importanța, rolul și principiile situațiilor financiare anuale în
conformitate cu noile reglementări contabile europene.
Scopul situaţiilor financiare este acela de a oferi o imagine fidelă a poziţiei financiare şi
performanţei persoanei juridice pentru respectivul exerciţiu financiar.
Situaţiile financiare anuale trebuie să respecte prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991
republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale reglementărilor contabile
armonizate cu directivele europene. Atunci când aplicarea reglementărilor contabile
armonizate cu directivele europene nu este suficientă pentru a oferi o imagine fidelă,
tratamentele contabile aplicate trebuie să fie însoţite de prezentarea, în notele explicative, a
unor informaţii suplimentare care să fie relevante şi credibile pentru nevoile utilizatorilor în
luarea deciziilor.
Întreprinderi din întreaga lume întocmesc situaţii financiare pentru a fi prezentate
utilizatorilor externi. Obiectivul situaţiilor financiare este de a furniza informaţii despre
poziţia financiară a întreprinderii, rezultatele (performanţa) şi modificările poziţiei financiare
ale întreprinderii (fluxurile de numerar). Toate aceste informaţii satisfac necesităţile comune
ale majorităţii utilizatorilor, lăsând în afară o serie de necesităţi informaţionale nefinanciare şi
predictive. Deciziile economice, care sunt luate de utilizatorii situaţiilor financiare, necesită
evaluarea capacităţii unei entităţi de a genera numerar sau echivalente de numerar, precum şi
a perioadei şi siguranţei generării lor. Utilizatorii sunt mai în măsură să evalueze această
capacitate de a genera numerar sau echivalente de numerar dacă le sunt oferite informaţii
concentrate asupra poziţiei financiare, performanţei şi modificărilor poziţiei financiare a unei
entităţi. Informaţiile privind poziţia financiară sunt oferite, în primul rând, de bilanţ, cele
privind rezultatul, prin contul de profit şi pierdere, iar informaţiile privind modificările
poziţiei financiare prin intermediul unor situaţii distincte.
Părţile componente ale situaţiilor financiare se corelează, deoarece ele reflectă diferite
aspecte ale aceloraşi tranzacţii sau ale aceloraşi evenimente. Deşi fiecare situaţie oferă
informaţii diferite, este probabil ca niciuna să nu servească unui singur scop sau să ofere toate
informaţiile impuse de necesităţile specifice ale utilizatorilor. De exemplu, contul de profit şi
pierdere oferă o imagine incompletă a performanţei, dacă nu este folosit împreună cu bilanţul
şi situaţia modificărilor poziţiei financiare.

1.Situaţiile financiare – produs final al contabilităţii financiare

1.1.Noţiunea de contabilitate

În mediul economic actual în care riscul și incertitudinea sunt întâlnite la

tot pasul în diferite grade de suportabilitate, cu certitudine trebuie să i se
acorde o mare importanță situațiilor contabille. Contabilitatea ca formă
principală a evidențelor economice are sarcini și funcții specifice.
Contabilitatea înregistrează, urmarește și controlează numai în baza
documentelor, fenomenele și procesele economice exprimate valoric. Prin
metodologii și tehnici particulare contabilitatea reflectă în mod cronologic,
sistematic și controlează existența și mişcările mijloacelor bănești, creditele
bancare, debitorii, activele curente și imobilizările, capitalul propriu și
împrumutat, veniturile și cheltuielile, profitul sau pierderea pentru un exercițiu
financiar.
Contabilitatea se deosebește prin celelalte științe prin următoarele particularități:
 înregistrează numai operaţii economice efectuate;
 operaţiile se înregistrează numai pe baza de documente;
 foloseseşte în special etaonul bănesc;
 are un obiect propriu de cercetare;
 foloseste metode proprii de cercetare.
Contabilitatea are rolul de a informa investitorii, obligatarii, creditorii,
partenerii de afaceri inclusiv pe salariații firmei, instituțiile statului și publicul
larg despre performanțele firmei, dar totodată face parte din sistemul de
control al activității. Pe baza datelor din contabilitate managerii, investitorii
iau decizii privind activitatea viitoare. Informațiile contabile se clasifică în
două categorii: respectiv informațiile contabile financiare și informații
contabile de gestiune, sau analitică. Informațiile contabile au caracter
cantitativ căt și calitativ.
 Mijlocul prin care sunt informați partenerii de situația unei firme sunt
situațiile financiare. Ca instrument al conducerii, contabilitatea asigură
informaţiile specifice necesare fundamentării deciziilor economico –
financiare ale întreprinderii raportoare şi utilizatorilor externi.
Pornind de la faptul că necesităţile de informaţii contabile ale
întreprinderilor raportoare sunt diferite faţă de cele ale utilizatorilor externi, că
nu toate informaţiile contabile pot fi făcute publice, că raportarea informaţiilor
necesare utilizatorilor externi trebuie făcută într-un timp relativ scurt de la
încheierea exerciţiului financiar, în majoritatea ţărilor lumii s-a adoptat
conceptul dualist de organizare a contabilităţii. Potrivit acestuia informaţiile
contabile sunt separate de către producătorii de informaţii în două categorii:
una care redă imaginea întreprinderii în exterior, denumită contabilitate
financiară, şi alta care descrie procesele interne ale întreprinderii, denumită
contabilitate de gestiune.
Contabilitatea financiară asigură, deci, informaţiile necesare
utilizatorilor externi prin intermediul situaţiilor financiare anuale. Fiind
destinate tuturor utilizatorilor, informaţiile cuprinse în situaţiile financiare
anuale trebuie să aibă un conţinut comun şi o formă unitară de raportare. De
aceea, situaţiile financiare anuale fac obiect al normalizării contabile atât la
nivel naţional cât şi internaţional.
Contabilitatea de gestiune asigură informaţiile specifice (privind:
cheltuielile, veniturile şi rezultatele analitice pe produse, lucrări şi servicii, pe
activităţi sau structuri organizatorice, întocmirea şi execuţia bugetelor interne
de venituri şi de cheltuieli), destinate exclusiv conducerii întreprinderii
raportoare, fără ca acestea să facă obiect al normalizării contabile. Pentru
necesităţile manageriale sunt folosite însă şi informaţiile produse prin
contabilitatea financiară pentru gestiunea curentă a activelor şi datoriilor
(stocurilor, clienţilor, furnizorilor, trezoreriei etc.) şi pentru fundamentarea
deciziilor de investiţie şi de finanţare.
Informaţiile curente sunt cele care rezultă din înregistrarea în conturi, în
cursul exerciţiului financiar, a operaţiilor economico – financiare şi din
diferite situaţii întocmite de către întreprinderi pentru necesităţi proprii pe
baza datelor din conturi.
Informaţiile de sinteză sunt denumite şi informaţii periodice. Ele rezultă
din situaţiile financiare întocmite pe baza datelor din conturi fie la anumite
intervale de timp ale exerciţiului financiar (trimestrial sau semestrial) pentru
necesităţi proprii sau şi pentru raportare atunci când ele sunt decise prin
reglementări contabile*), fie anual, la încheierea exerciţiului financiar, pentru
necesităţi proprii şi pentru raportare pentru necesităţile utilizatorilor externi.
Rezultă că întregul flux de înregistrare şi prelucrare în contabilitatea
financiară a datelor contabile este subordonat obţinerii şi raportării
informaţiilor prin situaţiile financiare.
 Utilizatorii externi, în majoritatea lor, se bazează şi folosesc situaţiile
financiare anuale ca principala sursă de informaţii pentru necesităţile proprii.
De aceea situaţiile financiare trebuie întocmite şi prezentate astfel încât să
răspundă cerinţelor lor.

1.2.Utilizatorii informatiei contabile

În viziunea Cadrului contabil general IASB utilizatorii situaţiilor financiare sunt: investitorii
actuali şi potenţiali, personalul angajat, creditorii, furnizorii şi alţi creditori comerciali,
clienţii, guvernul şi instituţiile acestuia şi publicul, iar cerinţele lor de informare se referă la
poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare ale întreprinderii
raportoare sau, în cazul unor utilizatori, şi la alte informaţii specifice acestora.
Prezentăm în continuare, în ordinea prevăzută de Cadrul contabil general IASB utilizatorii de
informaţii contabile şi necesităţile lor de informare.
Investitorii. Sunt principalii parteneri ai întreprinderilor pe piaţa financiară care oferă capital
în condiţii de risc. Ca urmare, ei au nevoie de informaţii pentru a decide dacă ar trebui să
cumpere, să păstreze sau să vândă părţi din capital. În acest sens informaţiile despre
elementele care influenţează poziţia financiară a întreprinderii raportoare, îndeosebi resursele
economice pe care le controlează, structura sa financiară şi capacitatea de a se adapta
schimbărilor mediului în care îşi desfăşoară activitatea sunt utile pentru a anticipa capacitatea
întreprinderii de a genera trezorerie sau echivalente de trezorerie în viitor. Informaţiile despre
performanţă sunt utile atât în sensul arătat dar şi pentru formularea raţionamentelor despre
eficienţa cu care întreprinderea poate utiliza noi resurse.
Angajaţii. Sunt interesaţi, alături de grupurile lor reprezentative, de informaţii de ordin social
cum ar fi: stabilitatea locurilor de muncă, profitabilitatea întreprinderii, capacitatea
întreprinderii de a oferi remuneraţii, pensii şi oportunităţi profesionale, condiţii
corespunzătoare de muncă, igienă şi securitate etc. Astfel de informaţii solicitate de angajaţi
se regăsesc, în unele ţări occidentale, la întreprinderile mari, în cadrul unui bilanţ social care
este supus operaţiilor de comunicare, de publicare şi de verificare*).
Creditorii. Sunt persoanele care acordă împrumuturi întreprinderii (împrumuturi bancare,
împrumuturi obligatare) pentru o perioadă dinainte stabilită în schimbul unei remuneraţii fixe
denumită dobândă. Această categorie de utilizatori este interesată îndeosebi de informaţii
privind solvabilitatea întreprinderii care le permit să determine dacă împrumuturile acordate
şi dobânzile aferente vor fi rambursate la scadenţă. Bilanţul întreprinderii şi notele explicative
oferă astfel de informaţii prin indicatorii lichiditatea curentă şi lichiditatea imediată.
Furnizorii şi alţi creditori comerciali. Ca şi creditorii, sunt interesaţi de informaţii privind
solvabilitatea întreprinderii şi de alte informaţii care să le permită să aprecieze dacă vor fi
respectate termenele de plată şi dacă întreprinderea se va regăsi şi în ce grad în stare de
continuitate. În funcţie de aceste elemente furnizorii îşi vor dimensiona în viitor volumul
vânzărilor. Comparativ cu creditorii, furnizorii şi alţi creditori comerciali sunt interesaţi de
întreprindere pe o perioadă mai scurtă de timp, cu excepţia cazului în care ei sunt dependenţi
de continuitatea activităţii întreprinderii, atunci când aceasta este un client major.
Clienţii. Sunt interesaţi de informaţii contabile care să le permită evaluarea continuităţii
activităţii întreprinderii, în vederea aprecierii riscurilor ce grevează securitatea aprovizionării
lor. Aceasta, mai ales atunci când au o colaborare pe termen lung cu întreprinderea respectivă
sau sunt dependenţi de ea.
Guvernul şi instituţiile acestuia. Sunt interesate de alocarea resurselor şi implicit de
activitatea întreprinderilor. Informaţiile solicitate sunt utilizate în scopuri cum ar fi:
reglementarea activităţii întreprinderilor; realizarea funcţiei fiscale (datele contabile sunt
utilizate pentru determinarea impozitelor directe şi indirecte); calculul unor indicatori
macroeconomici (venitul naţional şi alţi indicatori similari); stabilirea subvenţiilor publice
pentru diverse activităţi economice.
Publicul. Este interesat de informaţii contabile care să-i permită să evalueze diferitele
consecinţe ale funcţionării întreprinderii(lor) în zonă: contribuţia la economia locală
îndeosebi în ce priveşte ocuparea şi formarea forţei de muncă, contribuţia la bugetul local
prin impozite şi taxe, colaborarea cu furnizorii locali, politicile antipoluante promovate de
întreprindere(ri) ş.a.

1.3.Structura situatiilor financiare anuale

Structura situaţiilor financiare este reglementată, în ţara noastră, prin

OMFP nr. 3055/2009 prin care se stabileşte formatul şi conţinutul lor, în mod
diferenţiat pe două categorii de întreprinderi în funcţie de criteriile de mărime
prevăzute, şi anume:
 total active: 3.650.000 €;
 cifră de afaceri netă: 7.300.000 €;
 număr mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50.
Întreprinderile care la data bilanţului depăşesc limitele a două dintre cele
trei criterii prevăzute întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind:
a) bilanţul;
b) contul de profit şi pierdere;
c) situaţia modificărilor capitalului propriu;
d) situaţia fluxurilor de numerar;
e) notele explicative la situaţiile financiare anuale.
Întreprinderile care la data bilanţului nu depăşesc limitele a două dintre
criteriile de mărime prevăzute întocmesc situaţii financiare anuale simplificate
care cuprind:
a) bilanţul prescurtat;
b) contul de profit şi pierdere;
 c) notele explicative la situaţiile financiare anuale simplificate.
Opţional, aceste întreprinderi pot întocmi şi situaţia modificărilor
capitalului propriu şi/sau situaţia fluxurilor de trezorerie.
Structura completă a situaţiilor financiare anuale prevăzută pentru prima
categorie de întreprinderi este redată şi în IAS 1 „Prezentarea situaţiilor
financiare”, cu deosebirea că IAS 1 lasă alternative pentru întocmirea celei de
a treia componente, astfel:
c) situaţia modificărilor în capitalurile proprii, care să reflecte:
 fie toate modificările capitalurilor proprii;
 fie modificările capitalurilor proprii, altele decât acelea provenind din
tranzacţii cu deţinătorii de capitaluri proprii care acţionează în calitatea
lor de deţinători de capitaluri proprii.
Întocmirea situaţiilor financiare anuale în structura lor completă implică
efectuarea a două categorii de lucrări: una, denumită lucrări premergătoare,
care se referă la închiderea exerciţiului financiar şi cealaltă care se referă la
întocmirea propriu-zisă a situaţiilor financiare.

2.Intocmirea situatiilor financiare anuale

2.1.Bilantul

Întocmirea situaţiilor financiare anuale marchează finalizarea lucrărilor

contabile ale unui exerciţiu financiar şi reprezintă punctul de plecare al
contabilităţii din exerciţiul următor. Sursele de întocmire ale situaţiilor
financiare anuale le constituie datele preluate şi/sau prelucrate din situaţiile
financiare ale exerciţiului precedent, din ultima balanţă de verificare a
exerciţiului curent, din alte date ale contabilităţii financiare şi, ca excepţie,
chiar ale contabilităţii de gestiune.
Conţinutul şi modul de întocmire a componentelor situaţiilor financiare
anuale sunt proprii fiecăreia dintre ele: bilanţul; contul de profit şi pierdere;
situaţia modificărilor capitalului propriu; situaţia fluxurilor de trezorerie;
notele explicative la situaţiile financiare anuale.
Bilanţul este prima şi cea mai importantă componentă a situaţiilor
financiare anuale care oferă informaţii privind poziţia financiară a
întreprinderii.
Poziţia financiară a întreprinderii este definită prin structurile bilanţiere
de active, datorii şi capitaluri proprii şi este influenţată de resursele economice
pe care le controlează, de structura sa financiară, de lichiditatea şi
solvabilitatea sa şi de capacitatea sa de a se adapta la schimbările mediului în
care îşi desfăşoară activitatea. Informaţiile furnizate permit utilizatorilor să
anticipeze capacitatea întreprinderii de a genera în viitor fluxuri de trezorerie
sau echivalente de trezorerie, nevoile viitoare de creditare, şansele
întreprinderii de a primi finanţare în viitor, modul în care profiturile şi
fluxurile viitoare de trezorerie vor fi repartizate între cei care au interes faţă de
întreprindere, precum şi capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiile
financiare scadente.
Forma bilanţului adoptată în ţara noastră prin OMFP nr. 1802/2014 este
cea de listă cu gruparea elementelor după natură şi lichiditate, în ordine
crescătoare, şi după natură şi exigibilitate, în ordine descrescătoare.
Se apreciază, atât pe plan internaţional, cât şi naţional, că în forma listă
informaţiile sunt mai accesibile utilizatorilor şi au o deschidere mai pronunţată
spre analiză.
Potrivit criteriilor de grupare, în bilanţ sunt prezentate mai întâi
elementele de activ începând cu cel mai mic grad de lichiditate (activele
imobilizate, urmate de activele circulante). În continuare sunt prezentate
elementele de datorii şi de capitaluri proprii începând cu cel mai mic termen
de exigibilitate (datorii sub un an), continuând cu cele cu termen mai mare de
exigibilitate (datorii peste un an), iar în final sunt prezentate elementele cu cel
mai mare termen de exigibilitate (capital şi rezerve).
În actuala structură a bilanţului, elementele de active, datorii şi capitaluri
proprii sunt ordonate pe trei nivele:
 Grupa. Are sfera cea mai cuprinzătoare generalizând elementele
bilanţiere după caracteristicile similare. Ea se simbolizează în bilanţ cu
majuscule latine. Exemplu: Grupa A
„Active imobilizate”, Grupa B „Active circulante” etc.
 Capitolul. Detaliază grupa după criterii mai analitice şi se simbolizează
în bilanţ cu cifre romane. Exemplu: Grupa A „Active imobilizate”, Capitolul I
„Imobilizări necorporale”, Capitolul II „Imobilizări corporale” etc.
 Postul sau rândul de bilanţ. Este ultima treaptă de detaliere, fiind
simbolizată în bilanţ cu cifre arabe. Exemplu: Grupa A „Active imobilizate”,
Capitolul I „Imobilizări necorporale”, postul (rândul): 1 „Cheltuieli de
constituire”, 2 „Cheltuieli de dezvoltare” etc.
Întocmirea bilanţului se face cu respectarea următoarelor reguli:
1. Informaţiile privind elementele bilanţiere trebuie prezentate comparativ:
 exerciţiul precedent: datele se preiau din bilanţul exerciţiului precedent;
 exerciţiul curent: datele se preiau din ultima balanţă de verificare şi se
prelucrează (selectează, grupează şi însumează) potrivit conţinutului fiecărui
post, fiecărui capitol şi fiecărei grupe.
Exemplu: completarea postului „Cheltuieli de constituire” (rândul 1) se
face prin însumarea algebrică a valorii contabile a imobilizării şi a amortizării
calculate (care se scade); completarea capitolului I „Imobilizări necorporale”
se face prin însumarea posturilor acestuia (1 la 5); completarea grupei A
„Active imobilizate” se face prin însumarea capitolelor acesteia (I + II + III).
2. Transcrierea soldurilor conturilor în bilanţ nu se face în ordinea în
care ele se succed în balanţa de verificare, ci ele se grupează după conţinutul
economic al fiecărui post (rând). Exemple:
  postul (rândul) „Cheltuieli de constituire” se determină scăzând din
valoarea contabilă a imobilizării cheltuielile cu amortizarea;
 postul (rândul) „Materii prime şi materiale consumabile” se determină
adunând sau scăzând din preţul de înregistrare al acestor stocuri diferenţele de
preţ şi scăzând, în continuare, ajustările pentru depreciere.
3. Ca regulă, soldurile debitoare se înscriu în cadrul grupelor de activ,
cele creditoare în cadrul grupelor de datorii şi de capitaluri proprii. Fac
excepţie cazurile în care conţinutul economic al postului (rândului) impune
ajustarea valorii contabile cu: amortizările, diferenţele de preţ şi/sau ajustările
pentru depreciere sau pierdere de valoare. Cu alte cuvinte, evaluarea posturilor
din bilanţ se întemeiază pe valoarea contabilă netă, cazul elementelor de activ,
sau pe valoarea contabilă de intrare, cazul elementelor de datorii şi de
capitaluri proprii.
Pentru realizarea funcţiilor contabilităţii: de informare, decizie şi control,
este necesar ca în urma lucrărilor curente de contabilitate să se sintetizeze
periodic informaţiile generate de conturi şi calculele contabile, în documente
de sinteză expresiv şi relevante, accesibile nu numai specialiştilor, ci şi celor
interesaţi de gestiunea unităţii patrimoniale în calitate de: investitor,
administrator, bancă, creditor, fiscalitate şi alte organisme economice şi
sociale. Aceste documente de sinteză constituie obiectul de bază al
contabilitaţii financiare, deoarece redau o imagine fidelă asupra situaţiei
patrimoniale, rezultatelor şi situaţiei financiare a întreprinderii.
Potrivit Legii 31/1990 privind societăţile comerciale şi a Legii
Contabilităţii 82/1991, toţi agenţii economici (toate persoanele juridice) sunt
obligaţi să întocmească bilanţ contabil.
Bilanţul este documentul oficial de sinteză al tuturor unităţilor
patrimoniale. Bilanţul contabil contribuie să dea o imagine fidelă, clară şi
completă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi asupra rezultatelor obţinute
de unitatea patrimonială, care presupune:
- respectarea cu bună credinţă a regulilor privind evaluarea
patrimoniului;
- respectarea principiilor: prudenţei, permanenţei metodelor,
continuitatea activităţii bilanţului de deschidere cu cel de
închidere, a noncompensării;
- posturile înscrise în bilanţ trebuie să corespundă cu datele
înregistrate în contabilitate, puse de acord cu inventarul.
Procedeu principal al metodei contabilităţii şi bază informaţională
fundamentală, bilanţul propriu-zis este un tablou care cuprinde în formă
sintetică şi în expresie valorică mijloacele economice patrimoniale, sursele de
constituire a acestora, precum şi rezultatul unui agent economic la un moment
dat.
Bilanţul este documentul contabil de sinteză, prin care se prezintă
activul şi pasivul unităţii patrimoniale la închiderea exerciţiului, precum şi în
celelalte situaţii prevăzute de Legea Contabilităţii.
Importanţa bilanţului contabil derivă din funcţiile pe care acesta le îndeplineşte:
 1) funcţia de generalizare a datelor contabilităţii;
2) funcţia de cunoaştere a mersului activităţii economico-financiare;
3) funcţia previzională.
1) Funcţia de generalizare a datelor în ciclul contabil de prelucrare a
informaţiilor izvorăşte din necesitatea de a grupa datele dispersate ale
contabilităţii curente, după criterii bine stabilite, într-un număr restrâns de
indicatori, care să poată oferi o imagine de ansamblu asupra situaţiei
economico-financiare a unităţii patrimoniale.
2) Funcţia de analiză a mersului activităţii economico-financiare se
manifestă prin aceea că, pe baza bilanţului contabil se analizează periodic,
gradul realizării indicatorilor proiectaţi şi a rezultatelor, se identifică rezerve şi
se stabilesc măsuri de perfecţionare a activităţii economice şi financiare.
Adunările Generale ale Acţionarilor, Consiliile de Administraţie, managerii
unităţilor patrimoniale analizează periodic situaţia economico-financiară, pe
baza bilanţului contabil, a anexelor sale şi a raportului de gestiune,
componente de bază ale dării de seama contabile.
3) Funcţia previzională constă în posibilitatea oferită de bilanţ de a
orienta activitatea viitoare. În acest scop, întocmirea bugetului de venituri şi
cheltuieli pentru perioadele următoare se fundamentează pe situaţia
patrimonială şi a rezultatelor din perioada considerată baza de raportare.
Având acelaşi scop, de informare asupra situaţiei patrimoniului, a
situaţiei financiare a unităţii patrimoniale şi a rezultatelor obţinute, aceste părţi
constitutive formează un tot unitar. Pentru întocmirea şi prezentarea
completului bilanţier, Ministerul Finanţelor, prin Colegiul Consultativ al
Contabilităţii, elaborează modele de situaţii privind bilanţul şi celelalte
componente pentru regii autonome, societăţi comerciale şi instituţii publice.
Pentru societăţile bancare, modelele şi normele metodologice se elaborează de
Banca Naţională cu avizul Ministerului Finanţelor.
La întocmirea bilanţului contabil, se au în vedere următoarele reguli:
- posturile de bilanţ să corespundă cu datele înregistrate în
contabilitate, puse de acord cu situaţia reală a elementelor
patrimoniale stabilite pe baza inventarului;
- nu sunt admise compensări între conturile ce se înscriu în bilanţ şi
respectiv între conturile de venituri şi cheltuieli din contul de
“Profit si pierdere”.
În practică se cunosc două scheme de bilanţ, una sub formă de tablou
cu două părti: partea stângă, ACTIVUL, şi partea dreaptă, PASIVUL, numită
şi schema orizontală de bilanţ, şi modelul sub forma listei verticale sau
schema bilanţului vertical. Bilanţul sub formă de tablou cu două părţi pune în
evidenţă egalitatea între resurse şi utilizări, iar modelul de bilanţ
sub forma listei verticale ordonează structurile patrimoniale în active, datorii,
capitaluri, rezerve şi alte componente ale situaţiei nete, finalitatea fiind
prezentarea situaţiei nete a patrimoniului.
Bunurile economice constituie ACTIVUL, iar sursele de finantare,
PASIVUL bilantului. În situatia în care obiectul modelarii bilantiere este
fundamentat pe categoria de resurse economice, activul desemneaza utilizarea
resurselor in activitatea economica si sociala, iar pasivul, originea resurselor.
Într-o optică economică, activul este definit prin structurile de capital
fix si capital circulant, iar pasivul, prin structurile de capital propriu si capital
strain. Aprecierea financiara grupeaza activele in raport de lichiditate (durata
de transformare în bani), iar pasivele în funcţie de exigibilitatea lor (durata de
plată). Ca urmare, în structura activului se disting active pe termen lung şi
active curente, iar în cea a pasivului se delimitează capitaluri permanente (pe
termen lung) şi datorii curente (pe termen scurt).
Activul bilantier evidentiază destinaţia şi lichiditatea bunurilor
economice. În raport de aceste criterii, se disting următoarele categorii de
active:
- Active imobilizate –cuprind acele valori economice de investiţie a
căror perioadă de utilizare şi lichiditate este mai mare de un an.
Activele imobilizate se împart în trei grupe: imobilizări
necorporale, imobilizări corporale şi imobilizări financiare.
- Active circulante – denumite şi active curente - cuprind toate
activele de exploatare şi cele de trezorerie a căror durată de
lichiditate este de până la un an. Activele circulante se împart în:
stocuri li producţia în curs de execuţie, creanţe, plasamente şi
disponibilităţi băneşti.
Pasivul bilanţier reprezintă sursele sau resursele de finanţare a
bunurilor economice. Prin componenţa sa delimitează clasificarea surselor de
finanţare în funcţie de modul de constituire (finanţare proprie, finanţare
străină) şi exigibilitatea lor (termenul de decontare mai mare sau mai mic de
un an).
Finanţarea bunurilor economice se referă la modul de acoperire şi de
susţinere financiară a activului financiar. În raport de exigibilitatea surselor de
finanţare, pasivele se grupeaza în:
- capital permanent, format din capitalurile proprii, provizioane
pentru riscuri şi cheltuieli şi datoriile pe termen lung
- datorii pe termen scurt sau curente
A) Bilanţul propriu-zis poate fi alcătuit în două variante sau sisteme, în
funcţie de gruparea întreprinderilor în întreprinderi mici, mijlocii şi
întreprinderi mari, grupare ce se face în
Formatul bilanţului contabil este următorul:

A. Active imobilizate
I. Imobilizări necorporale
II. Imobilizări corporale
III. Imobilizări financiare
B. Active circulante
I. Stocuri
II. Creanţe
 III. Investiţii pe termen scurt
IV. Casa şi conturi la bănci
C. Cheltuieli în avans
D. Datorii: sumele ce trebuie plătite într-o perioada de până la un an
E. Active circulante nete/ datorii curente nete
F. Total active minus datorii curente
G. Datorii: sumele ce trebuie plătite intr-o perioada mai mare de un an
H. Provizioane
I. Venituri in avans
J. Capital şi rezerve
I. Capital subscris (prezentându-se separat capitalul vărsat si capitalul nevarsat)
II. Prime de capital
III. Rezerve din reevaluare
IV. Rezerve
V. Profitul sau pierderea reportata
VI. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar

2.2.Contul de profit si pierdere

Contul de profit şi pierdere

Bilanţul contabil este considerat documentul ce descrie poziţia a unei
înteprinderi la un moment dat, indicând şi mărimea rezultatului. Apare însă
necesară prezenţa unui alt instrument de modelare contabila care să explice
modul de constituire a rezultatului şi să permită desprinderea unor concluzii
legate de performanţele înteprinderii. Acest instrument este cea de-a doua
componentă a situaţiilor financiare şi anume contul de profit şi pierdere.
În această optică, înteprinderea devine un centru de calcul economic, calculul
având la
bază:
- valorile produse şi vândute pe piaţa clienţilor, denumite generic VENITURI;
- valorile utilizate pentru obţinerea unor venituri, care sunt constituite în
costuri
angajate pe alte pieţe, denumite cheltuieli. Aceasta reprezinta, în fapt,
renumerarea factorilor de producţie.
Din comparara celor două mărimi valorice se obţine un rezultat.
Acesta poate fi o mărime valorică pozitivă, denumită profit, atunci când
veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, sau o mărime valorică negativă,
denumită pierdere, atunci când veniturile sunt mai mici decât cheltuielile.
În contextul economiei de piaţă, înteprinderea are ca obiectiv obţinerea
profitului. Astfel, profitul poate fi considerat o îmbogăţire, deci o resursă, pe
când pierderea este o sărăcie, fiind asimilată unor utilizări fără asigurarea unui
contraechivalent valoric.
În prezentarea contului de profit şi pierdere sunt conturate două
modele de expunere a cheltuielilor şi veniturilor: unul ia în considerare natura
economică a acestora, celălalt pleacă de la funcţiile sau activităţile unei
înterprinderi (deci de la destinaţia veniturilor şi cheltuielilor).
Ca formă, contul de profitşi pierdere se poate prezenta astfel:
 sub formă de tabel bilateral sau formă de cont (schema orizontală)
 sub forma de listă (schema verticală).
Contul de profit şi pierdere sintetizează fluxurile economice, respectiv
veniturile şi cheltuielile perioadei de gestiune.
Veniturile cuprind valoarea tuturor actelor de îmbogăţire a
întreprinderii legate sau nu de activitatea sa normală şi curentă. Partea
preponderentă a veniturilor o reprezintă cifra de afaceri realizată de
înteprindere în cursul exerciţiului.
Cheltuielile constituie ansamblul elementelor de costuri suportate de
înteprindere în cursul exerciţiului.
Dacă bilanţul contabil permite o cunoaştere a poziţiei financiare a
întreprinderii, contul de profit şi pierdere oferă informaţii asupra activităţii
înteprinderii, a modului cum aceasta işi gestionează afacerile prin dimensiunea
veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor pe care le generează.
Directiva a IV a europeană privind documentele contabile de sinteză ale
societăţilor de capitaluri instituie scheme obligatorii pentru prezentarea
contului de profit şi pierdere. Totuşi, datorită diferenţelor de cultură şi tradiţie
contabilă din ţările comunitare, obligativitatea prezentăării standadizate a
contului de rezultate se manifestă prin posibilitatea de opţiune între mai multe
scheme de cont de profit şi pierdere.
Sintetizând, această structură impune următoarea schemă generală:
I. Venituri din exploatare
II. Cheltuieli de exploatare
III. Rezultatul din exploatare (I-II)
IV. Venituri financiare
V. Cheltuieli finanicare
VI. Rezultatul finaciar (IV-V)
VII. Rezultatul curent ( rezultatul ordinar) (I+IV-II-V)
VIII. Venituri extraordinare
IX. Cheltuieli extraordinare
X. Rezultatul extraordinar(VIII-IX)
XI. Venituri totale(I+IV+VIII)
XII. Cheltuieli totale(II+V+IX)
XIII. Rezutat brut (XI-XII)
XIV. Impozit pe profit
XV. Rezultatul net al exerciţiului financiar
XVI. Rezultatul pe acţiune
În “Cadrul de pregătire şi prezentare a situaţiilor financiare” denumit uzual
Cadru conceptual, IASC a definit elementele care măsoară performanţa întreprinderii:
a) veniturile
 b) cheltuielile
Pentru ca rezultatul contabil să măsoare corect performanţa întreprinderii
este necesară respectarea principiului conectării cheltuielilor la venituri, adică din
momentul contabilizării unui venit în contul de rezultate trebuie să se
contabilizeze şi toate cheltuielile care au contribuit la obţinerea venitului
respectiv.

2.3.Situatia modificarilor capitalului propriu

Analiza variaţiei capitalurilor proprii se regăseşte în interpretarea

structurii ”situaţiei câştigurilor acumulate şi reţinute”. Această situaţie
ilustrează o relaţie cheie între bilanţ şi contul de profit şi pierdere, relaţie
relevată de următorul pachet de informaţii:

(+) Rezultatul net al exerciţiului curent (- ) Dividende plătite pentru:

acţiunile preferenţiale

acţiunile ordinare

( =) Câştigurile reţinute la 31 decembrie

Organismul internaţional de normalizare contabilă a preluat uzanţele

anglo-saxone, în materie de raportare a variaţiei capitalurilor proprii, iar
norma IAS 1 cuprinde, într-o variantă exhaustivă:
 beneficiul net sau pierderea netă a exerciţiului;
 pierderile şi câştigurile, cheltuielile şi veniturile care au fost direct
afectate capitalurilor proprii, în virtutea unei norme speciale, cât şi
totalul acestor elemente;
 efectul cumulat al schimbărilor de metode contabile şi corectări de
erori fundamentale, conform metodei de referinţă prevăzute prin
norma IAS 8;
 operaţii ce afectează capitalul, efectuate cu proprietarii întreprinderii
(investiţiile proprietarilor şi rambursările de capital), şi distribuirile de
dividende în favoarea acestora;
 rezultatele nedistribuite, la deschiderea şi închiderea exerciţiului, cât şi
explicarea fluxurilor reprezentând variaţiile;
 reconciliere între soldurile inişiale şi finale ale fiecărui post de
capitaluri proprii precum capitalul, primele de emisiune, rezervele, cu
precizarea separată a fiecarei mişcări.

2.4.Situatia fluxurilor de trezorerie

 Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 7 defineşte fluxurile de
trezorerie (denumite şi fluxuri de numerar sau cash – flow în unele lucrări)
drept intrări sau ieşiri de numerar şi echivalente de numerar.
Cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare
din cadrul cărora face parte şi " situaţia fluxurilor de trezorerie " stipulează că
obiectivul acestora " este de a furniza informaţii despre poziţia financiară,
performanţele şi modificările poziţiei financiare a întreprinderii care sunt utile
unei sfere largi de utilizatori în luarea deciziilor economice. Utilizatorii de
situaţii financiare includ investitorii prezenţi şi potenţiali, personalul angajat,
creditorii, furnizorii şi alţi creditori comerciali.
Obiectiv:
Situaţia fluxurilor de trezorerie explică variaţia lichidităţilor şi a
echivalentelor de lichidităţi ale unei întreprinderi, furnizând informaţii utile în
vederea evaluării performanţei acesteia:
 lichidităţile: sunt fondurile disponibile şi depozitele la vedere; iar
 echivalentele de lichidităţi: sunt plasamentele pe termen scurt (de
regulă, cu scadenţă sub 3 luni), convertibile cu uşurinţă în lichidităţi şi
care au un risc de fluctuaţie valorică neglijabil.
Tabloul fluxurilor de trezorerie prezintă intrările (fluxuri pozitive) şi
ieşirile de fonduri (fluxuri negative), clasificate în funcţie de activitatea care le-
a generat.
Astfel, prezintă:
 fluxuri generate de activitatea de exploatare (operaţionale);
 fluxuri generate de activitatea de investiţii;
 fluxuri generate de activitatea de finanţare.
Analiza fluxurilor de trezorerie pe toate cele trei tipuri de activităţi este
utilă pentru: corelarea profitului (pierderii) cu numerarul; separarea activităţilor
care implică numerar de cele care nu implică numerar; evaluarea capacităţii
întreprinderii de a-şi îndeplini obligaţiile de plăţi cash; evaluarea fluxurilor de
numerar pentru activităţile viitoare (cash – flow strategic).
Utilizarea analizei este dată de faptul că variaţia globală a trezoreriei
este reliefată prin soldul de trezorerie, rezultatul din gestiunea activelor reale
(din activitatea de exploatare) şi prin cel rezultat din operaţiunile de capital
care privesc investiţiile şi finanţările.
Atunci când fluxurile reale şi cele monetare nu coincid, cum de fapt se
şi întâmplă, trezoreria se asigură prin decalaje de plăţi asociate acestor fluxuri.
Fiecare dintre cele trei categorii de fluxuri are impact asupra unei surse
sau a unei utilizări de lichidităţi.

2.5.Note explicative la situatiile financiare anuale

 Notele explicative conţin informaţii suplimentare, relevante pentru
necesităţile utilizatorilor în ceea ce priveşte poziţia financiară şi rezultatele
obţinute. Notele explicative trebuie prezentate într-o manieră sistematică. Fiecare
element semnificativ al contului de profit şi pierdere, situaţiei fluxurilor de
trezorerie şi al situaţiei modificărilor capitalului propriu trebuie să fie însoţit de o
trimitere la nota care cuprinde informaţii legate de acel element semnificativ.
Următoarele informaţii trebuie prezentate cu claritate şi repetate ori de câte ori este
nesesar, pentru buna lor înţelegere:

 numele întreprinderii care face raportarea;

 faptul că situaţiile financiare sunt proprii întreprinderii, şi nu grupului;
 data la care s-au încheiat sau perioada la care se referă situaţiile financiare;
 moneda în care sunt întocmite situaţiile financiare;
 exprimarea cifrelor incluse în rapotare.
Notele explicative trebuie să prezinte politicile contabile adopatate de întreprindere pentru a
determina valorile elementelor din bilanţ, ale profitului sau pierderii aferente fiecărui
exerciţiu, ale fluxurilor de trezorerie şi modificărilor capitalului propriu. În acest sens se vor
menţiona următoarele:
 dacă imobilizările sunt incluse în situaţiile financiare la costul istoric, la
valoarea reevaluată sau la valoarea ajustată de inflaţie, determinată
potrivit IAS 29;
 politicile contabile specifice adopatate, adecvate pentru a permite o
corectă înţelegere a situaţiilor financiare.

2.6.Principii contabile şi aplicarea lor la întocmirea

situaţiilor financiare

Elementele prezentate în situatiile financiare anuale se evaluează în

conformitate cu principiile contabile generale, conform contabilităţii de
angajamente.
1. Principiul continuităţii activităţii
Acest principiu presupune că entitatea îşi continuă în mod normal
funcţionarea, fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a
activităţii. Dacă administratorul societăţii constată unele elemente de
nesiguranţă legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea
acesteia de a-şi continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în
notele explicative. În cazul în care situaţiile financiare anuale nu sunt
întocmite pe baza principiului continuităţii activităţii, această informaţie
trebuie prezentată împreună cu explicaţii privind modul de întocmire a
acestora şi motivele care au stat la baza deciziei conform căreia societatea nu-
şi mai poate continua activitatea. Continuitatea exploatării este legată de
factori obiectivi sau subiectivi. Societatea trebuie să depisteze existenţa
factorilor care ar putea să genereze starea de continuitate.
 2. Principiul permanenţei metodelor
Metodele de evaluare trebuie aplicate în mod consecvent de la un
exerciţiu financiar la altul, pentru asigurarea comparabilităţii în timp şi în
spaţiu. Dacă însă activitatea economică justifică necesitatea unei alte metode,
fie pentru că s-a schimbat contextul economic, fie pentru ca alegerea iniţială a
metodei s-a făcut în mod eronat, sau pentru că o reglementare contabilă
impune o astfel de modificare, societatea are posibilitatea schimbării acelei
metode. Pentru a asigura însă comparabilitatea, societatea va prezenta în
notele explicative motivul schimbării metodei şi a efectului schimbării.
3. Principiul prudenţei
Evaluarea trebuie făcută pe o baza prudenţei, şi în special:
a) poate fi inclus numai profitul realizat la data bilanţului;
b) trebuie să se ţină seama de toate datoriile apărute în cursul exerciţiului
financiar curent sau al unui exerciţiului precedent, chiar dacă acestea devin
evidente numai între data bilanţului şi data întocmirii acestuia;
c) trebuie să se ţină cont de toate datoriile previzibile şi pierderile potenţiale
apărute în cursul exerciţiului financiar curent sau al unui exerciţiu
financiar precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data
bilanţului şi data întocmirii acestuia.
d) trebuie să se ţină cont de deprecierile, indiferent dacă rezultatul
exerciţiului financiar este pierdere sau profit.
Prudenţa este, în mod cert, principiul aflat în starea cea mai accentuată
de conflict cu obiectivul (principiul federator) al imaginii fidele, deoarece el
adoptă, în mod sistematic, un punct de vedere pesimist. Adică, solicită
contabilizarea minusurilor de valoare şi interzice luarea în considerare a
plusurilor de valoare. Excepţiile sunt destul de rare: de exemplu, plusurile
pentru titlurile de participare evaluate prin echivalenţă.
Dacă nu există nici un Standard Internaţional de Contabilitate relevant,
administratorii întreprinderii vor elabora politici contabile în acord cu "Cadrul
general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare" şi se vor asigura că
situaţiile financiare furnizează informaţii care să fie:
a) relevante, adică utile pentru nevoile utilizatorilor de
luare a deciziilor; şi
b) credibile, în sensul că:
(i) reprezintă fidel rezultatele şi poziţia financiară a întreprinderii;
(ii) reflectă substanţa economică a evenimentelor şi
tranzacţiilor şi nu doar forma juridică;
(iii) sunt neutre, adică nepărtinitoare faţă de Stakeholders;
(iv) sunt prudente; şi:
(v) sunt complete sub toate aspectele semnificative.

4. Principiul independenţei exerciţiului

 Trebuie să se ţină cont de veniturile şi cheltuielile aferente exerciţiului
financiar, indiferent de data încasării sau plăţii acestor venituri şi cheltuieli.
Aplicarea acestui principiu are în vedere:
 practicarea unei contabilităţi de angajamente, care presupune
înregistrarea cheltuielilor în momentul angajării, respectiv primirii
bunurilor, serviciilor sau recepţiei lucrărilor de la terţi şi înregistrarea
veniturilor în momentul livrării bunurilor, executării lucrărilor sau
prestării serviciilor;
 utilizarea conturilor de venituri şi cheltuielilor în avans.

5. Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de datorii

Conform acestui principiu, componentele elementelor de activ sau de

datorii trebuie evaluate separat. Acest principiu reprezintă abandonarea
practicii evaluărilor administrative, nediferenţiate, prin metodă unică, impusă
printr-un act normativ (specifice economiilor centralizate) şi adoptarea
metodelor economice de evaluare, care să ţină seama atât de caracteristicile
elementului patrimonial supus evaluării, cât şi de utilitatea sa sau de condiţiile
pieţei sale.

6. Principiul intangibilităţii
Bilanţul de deschidere pentru fiecare exerciţiu financiar trebuie să
corespundă cu bilanţul de închidere al exerciţiului financiar precedent.

7. Principiul necompensării

Orice compensare între elementele de activ şi de datorii sau între

elementele de venituri şi cheltuieli este interzisă. Eventualele compensări între
creanţe şi datorii faţăă de acelaşi agent economic pot fi efectuate, cu
respectarea prevederilor legale, numai după înregistrarea în contabilitate a
veniturilor şi cheltuielilor la valoarea integrală.
Sunt de asemenea permise, în condiţiile legii, după o temeinică analiză
şi cu apobarea conducerii întreprinderii, compensarea între plusurile şi
minusurile în gestiune detectate cu ocazia inventarierii, cu condiţia ca acestea
să fie echivalente şi:
- în cadrul aceleiaşi gestiuni, sortimentele respective să fie confundabile,
având caracteristici similare;
- între două gestiuni, acestea să fie legate logic şi succesiv în cadrul
fluxului de producţie (de exemplu, secţie de producţie – spaţiu de
depozitare sau depozit – magazin, etc.).
8. Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului
 Prezentarea valorilor din cadrul elementelor din bilanţ şi contul de
profit şi pierdere se face ţinând seama de fondul economic al tranzacţiei sau al
operatiunii raportate, şi nu numai de forma juridică a acestora.
9. Principiul pragului de semnificaţie
Elementele de bilanţ şi de cont de profit şi pierdere care sunt precedate
de cifre arabe pot fi combinate dacă:
- acestea reprezintă o suma nesemnificativă;
- o astfel de combinare oferă un nivel mai mare de claritate, cu condiţia
ca elementele să fie prezentate separat în notele explicative.
Orice element care are o valoare nesemnificativă trebuie prezentat
distinct în cadrul situaşiilor finanicare. Elemente cu valori nesemnificative
care au aceeaşi natură sau cu funcţii similare trebuie însumate, nefiind
necesară prezentarea lor separată.

Întocmirea Situaţiilor financiare anuale la SC ALFA SRL

Societatea are sediul în Timişoara, Str. Proclamaţia de la Timişoara,
nr. 7, Codul Unic de Înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului: RO
1081848, număr de ordine în Registrul Comerţului: J35/56/1991.
Societatea are ca obiect de activitate “Comerţul cu amănuntul în
magazine specializate cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi
şi tutun” – cod CAEN 4711.
Capitalul firmei este dispus astfel:
1. Capital social: 216.000 lei
2. Rezerve: 9.000 lei
3. Capital propriu: 225.000 lei
4. Număr de acţiuni: 20.000
Principalii clienţi ai firmei, persoane juridice sunt: Waldpress S.R.L.,
AS

Stzling S.R.L., Scalini S.R.L., Trandafirul Cofetărie S.R.L., G&R Postal

S.R.L., Evelesia S.R.L. etc.
În ceea ce priveşte personalul socetăţii, la începutul anului numărul
acestora era de 41, iar la sfârşitul anului 2010, acesta a scăzut la 10.
La data de 31.12.2010, Consiliul de administraţie era format din:
- Preunca Daniel Gheorge – preşedinte C.A.;
- Samaritean Cornel Mircea – membru C.A.;
- Buda Florin.
La data de 31.12.2010, componenţa echipei manageriale era alcătuită din:
- Preunca Daniel Gheorghe – Director general;
 - Suta Aurelia Rodica – Director executiv (cu preluarea atribuţiilor
directorului economic).
Colaborarea dintre firmă şi furnizorii sau producătorii direcţi cu care s-
au încheiat contracte de colaborare este realizată având ca scop o bună
deservire în condiţii de calitate optime şi civilizate faţă de cumpărători.
Furnizorii cu care firma colaborează sunt furnizori care îşi desfăşoară
activitatea pe plan local cu care managementul firmei îşi propune să dezvolte
legături durabile.
Pentru întocmirea situaţiilor financiare s-au utilizat datele existente din balanţa de
verificare finală a conturilor sintetice, pusă de acord cu cel din balanţa conturilor analitice.
Operaţiunea de completare a situaţiilor financiare a constat în prelucarea şi transcrierea
datelor din balanţa de verificare finală şi din bilanţul exerciţiului anterior. Informaţiile privind
veniturile, cheltuielile şi rezultatele aferente exerciţiului financiar precedent s-au preluat din
contul de profit şi pierdere întocmit la sfârşitul exerciţiului financiar precedent.

Potrivit bilanţului, la 31.12.2010, S.C. ALFA S.R.L. deţinea total, active imobilizate
în valoare de 127.857 lei, stocurile au scăzut la 67.300 lei, în timp ce creanţele au crescut faţă
de perioada precedentă la 69.440 lei. În cursul lunii decembrie s-au înregistrat cheltuieli în
avans în valoare de 300 lei. Datoriile curente au crescut şi au o valoare de 114.738 lei.
Capitalul propriu a rămas constant şi nu s-au constituit rezerve sau provizioane în cursul
anului 2010.

Pe baza contului de profit şi pierdere, la 31 decembrie 2010, S.C. ALFA S.R.L.

înregistrase un profit net de 40.462 lei datorat, în special, activităţii de exploatare, unde
profitul obţinut a fost de 48.169 lei, în timp ce pe partea financiară s-a înregistrat o pierdere de
200 lei, datorată lipsei neimputabile constate la inventar. Societatea nu a înregistrat venituri
sau cheltuieli extraordinare pe parcursul exerciţiului.

La 31 decembrie 2010, S.C. ALFA S.R.L. are un cash flow pozitiv, având fluxul de
trezorerie din activitatea de exploatare în sumă de 24.630 lei.\

În situaţia modificărilor capitalurilor proprii se observă că nu s-au înregistrat creşteri

semnificative, nu s-au constituit provizioane, rezervele au rămas constante, iar A.G.A. a
hotărât la 31.12.2010 nerepartizarea profitului exerciţiului.
 Bibliografie
 CAMERA AUDITORILOR, Revista AUDIT FINANCIAR nr. 9/2009;
 Dochia Aurelian, Fragmente de criză, Editura Expert, București, 2010;
 Dragomir Voicu-Dan, Sustainability reporting a case for accountability, Editura ASE
, București, 2012;
 Fusalba Thierry-traducere Dan Vasile, Managementul crizei, Cum să planificăm şi să
punem în practică o strategie de iesire din criză, Editura C.H. Beck , București, 2012;
 Paliu-Popa, L. Contabilitate financiară armonizată, vol. II, Editura Spirit Românesc,
Craiova, 2003;
 Pântea, P., Bodea, G. Contabilitatea financiară românească conformă cu Directivele
Europene, Editura Intelcredo, Deva, 2006;
 Stanef Mihaela Roberta, Agricultura Romaniei în faţa exigenţelor Uniunii Europene,
Editura ASE, București, 2010;
 Stoian Flavia, Morariu Ana, Audit financiar, Editura ASE, Bucureşti, 2010;
 Stoina Cristian Nicolae, Risc şi incertitudine în investiţii, Editura Teora, Bucureşti,
2008;
 Legea contabilităţii nr. 82/1991 revizuită şi actualizată;OMFP nr. 1802/2014.