SITUAŢIILE FINANCIARE ANUALE

ÎNTOCMIREA ŞI PREZENTAREA SITUAŢIILOR FINANCIARE

Situaţiile financiare ale unei entităţi economice sunt cel mai important cadru prin care
informația contabilă este pusa la dispoziția utilizatorilor săi. La nivel global, poziţia şi
performanţa financiară a entităţilor este reglementată prin modul cum ar trebui întocmite
situaţiile financiare cu ajutorul Standardelor Internaţionale de Contabilitate.

Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate încearcă să armonizeze

reglementările, standardele şi procedurile contabile referitoare la întocmirea şi prezentarea
situaţiilor financiare.

Întocmirea situaţiilor financiare au ca scop furnizarea unor informaţii utile, verificate

şi corelate, pentru adaptarea deciziilor economice.

Pentru luarea celor mai bune deczii economice, utilizatorii se axează pe situaţiile
financiare, ca fiind principală sursă de informaţie şi de aceea astfel de situaţii financiare
trebuiesc elaborate şi prezentate având în vedere necesităţile.

În conformitate cu Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, răspunderea pentru

organizarea şi ţinerea contabilităţii revine administratorului. Contabilitatea se ţine în limba
română şi în moneda naţională iar pentru necesităţile proprii de informare entitatea poate opta
săţină contabilitatea operaţiunilor efectuate în valută atât în moneda naţională, cât şi în valută,
potrivit reglementărilor elaborate în acest sens”.

Cadrul general de redactare şi prezentare a situaţiilor financiare abordează:

 obiectivul situaţiilor financiare;

 particularitățile calitative care determină utilitatea informaţiilor din situaţiile
financiare
 definirea, recunoaşterea şi evaluarea elementelor pe baza cărora sunt întocmite
situaţiile financiare;
 conceptele de capital şi menţinere a nivelului capitalului.
 OBIECTIVELE ŞI IMPORTANŢA SITUAŢIILOR FINANCIARE ANUALE

Obiectivele principale ale situaţiilor financiare sunt: prezentarea situaţiei economico-

financiare a patrimoniului, a performanţelor financiare şi a modificărilor poziţiei financiare a
entității, în scopul utilizării acestor informaţii de către utilizatorii interni şi externi, în vederea
fundamentării unor decizii economice. Obiectivul situaţiilor financiare anuale îl constituie
furnizarea de informaţii despre poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de
trezorerie ale unei entităţi, utile unei categorii largi de utilizatori.

Prezentarea situaţiei economico-financiare a unităţii patrimoniale este obiectivul

principal al bilanţului contabil. Acesta trebuie să asigure o imagine cât mai clară asupra unor
elemente, pentru a putea fi apreciată stabilitatea economico-financiară a entităţii, precum şi
situaţia rezultatului. Situaţia financiară oferă informaţii asupra surselor şi a modului de
utilizare a acestora, precum şi termenele de scadenţă ale lor, dar şi asupra capacităţii societăţii
de a deţine si achiziţiona lichidităţile necesare acoperirii datoriilor, deci asupra solvabilităţii
acesteia. Situaţia rezultatului se observă prin reprezentarea cheltuielilor şi veniturilor
indicând modificarea capitalului societăţii pe parcursul exerciţiului.

Informarea utilizatorilor reprezintă un obiectiv de interes intern. Scopul în acest caz

este de a oferi organelor de conducere şi control date cu privire la formarea costurilor şi a
preţurilor de vânzare, controlul costurilor şi a eficienţei economice, etc. Pe baza acestor
informaţii se vor lua măsuri şi decizii pentru viitor şi se va coordona activitatea de planificare
si conducere.

Un alt obiectiv al situaţiilor financiare este acela de protecţie a creditorilor. Conturile

anuale pun la dispoziţia creditorilor informaţii care sa garanteze investiţiile făcute. De
asemenea reprezintă o garanţie pentru bănci că eventualele împrumuturi acordate vor fi
rambursate, sau că pot fi contractate noi împrumuturi.

La modul general, situaţiile financiare reprezintă o sinteză a activitătii economico-

financiare din unitatea patrimonială pe tot parcursul exerciţiului.

,,Poziţia financiară a entității este definită de resursele economice pe care le

controlează, de structura financiară a activelor, datoriilor şi capitalului propriu, de lichiditatea
şi solvabilitatea valorilor economice şi de capacitatea sa de a se adapta la schimbările
mediului în care îşi desfăşoară activitatea’’.
 Legislaţia la nivel naţional şi internaţional îşi concentrează efortul de armonizare cu
preferinţă asupra situaţiilor financiare, ce au ca scop furnizarea unor informaţii utile pentru
adoptarea deciziilor economice. Aceasta se datorează faptului că aproape toţi utilizatorii iau
decizii economice pentru:

 a decide când să cumpere, să păstreze, sau să vândă părţi din capital;

 a aprecia răspunderea sau gestionarea managerială;
 a evalua posibilitatea entității de a plăti şi de a oferi alte beneficii angajaţilor săi;
 a aprecia garanţia ce o oferă entitatea faţă de datoriile sale;
 a stabili politicile fiscale;
 a calcula profitul şi dividendele ce se pot distribui actionarilor;
 a crea şi utiliza datele statistice despre venitul naţional;
 a stabili activitatea entităților.

CARACTERISTICILE CALITATIVE ALE SITUAŢIILOR FINANCIARE

Pentru a adopta cele mai bune decizii economice utilizatorii se axează pe situaţiile
financiare ca fiind principala lor sursă de informare si de aceea acestea trebuie elaborate şi
prezentate având în vedere necesităţile lor.

Pentru ca informaţiile financiare să fie utile, ele trebuie să fie relevante şi săreprezinte
exact ceea ce îşi propun să reprezinte. Utilitatea informaţiilor financiareeste amplificată dacă
acestea sunt comparabile, verificabile, oportune şi inteligibile.

Caracteristicile calitative fundamentale sunt relevanţa şi reprezentarea exactă.

Relevanţa informaţiei, prezintă capacitatea informaţiei de a fi folositoare în ceea ce

priveşte necesităţile de luare a deciziilor de către utilizatori ajutându-i să evalueze
evenimentele trecute, prezente sau viitoare. Relevanţa este determinată de natura informaţiei
şi de pragul său de semnificaţie. O informaţie eronată influenţează deciziile economice ale
utilizatorului.

Pentru a fi o reprezentare exactă, o descriere trebuie să fie completă, neutră şi

fărăerori.O descriere completă include toate informaţiile necesare pentru ca un utilizatorsă
înţeleagă fenomenul descris, inclusiv explicaţiile necesare.

O descriere neutră este cea care nu suportă influenţe în selecţia şi

prezentareainformaţiilor financiare. O descriere neutră nu este denaturată,
ponderată,accentuată, neaccentuată sau manipulată în alt fel pentru a creşte probabilitatea
cainformaţiile financiare să fie primite favorabil sau nefavorabil de către utilizatori.Informaţii
neutre nu înseamnă informaţii fără scop sau fără influenţă asupracomportamentului acestora.

Reprezentarea fără erori înseamnă că nu există erori sau omisiuni în

descriereafenomenelor, iar procesul utilizat pentru a genera informaţiile raportate a
fostselectat şi aplicat fără erori.

Comparabilitatea, verificabilitatea, oportunitatea şi inteligibilitatea suntcaracteristici

calitative care amplifică utilitatea informaţiilor relevante şi reprezentateexact.

Comparabilitatea este una dintre caracteristicile calitative care permite utilizatorilor să

identifice şi să înţeleagă similitudinile şi diferenţele dintre elemente.Spre deosebire de
celelalte caracteristici calitative, comparabilitatea nu se referă la un singur element. O
comparaţie necesită cel puţin două elemente.

Verificabilitatea ajută în a asigura utilizatorii că informaţiile reprezintă exact

fenomenele economice pe care îşi propun să le reprezinte. Prin verificabilitate se înţelege că
diferiţi observatori independenţi şi în cunoştinţă de cauză ar putea ajunge la un consens cu
privire la faptul că o anumită descriere este o reprezentare exactă.

Oportunitatea înseamnă că informaţiile sunt disponibile factorilor decizionalipentru ca

aceştia să ia decizii în timp util. În general, cu cât sunt mai vechiinformaţiile, cu atât sunt mai
puţin utile.

Inteligibilitatea reprezintă o caracteristică importantă a informaţiilor furnizate de

situaţiile financiare în sensul că acestea trebuiesc înţelese uşor de către utilizatori, cu condiţia
ca aceştia să posede cunoştinţe suficiente privind afacerile, activităţile economice şi
contabilitatea. Dar nu trebuiesc omise informaţiile complexe pe motiv că acestea sunt prea
dificil de înţeles pentru unii utilizatori.

RECUNOAŞTEREA ŞI EVALUAREA ELEMENTELOR DIN SITUAŢIILE

FINANCIARE
Recunoaşterea elementelor din cadrul situaţiilor financiare şi a contului de profit şi
pierdere, reprezintă procesul de înregistrare a activelor, pasivelor, cheltuielilor şi veniturilor,
elemente ce îndeplinesc criteriile de recunoaştere conform abordării conceptuale specifice
cadrului general.
 Bazele de evaluare ce sunt utilizate în situaţiile financiare includ: costul istoric
,valoarea actuală la iesire, costul curent, valoarea actualizată. Conform OMFP nr.1802/2014,
evaluarea se efectuează la data intrării in entitate, la inventariere cu reflectare în bilanţ, la
ieşirea din entitate.

,,Evaluarea este procesul de determinare a valorii băneşti la care posturile din

situaţiile financiare urmează să fie recunoscute şi înscrise în bilanţ şi contul de rezultate”.

Un activ, respectiv o datorie, se recunoaşte atunci când este posibil ca acesta să aducă
entității beneficii economice viitoare, respectiv să genereze ieşirea acestora şi costul său
poate să fie evaluat în mod credibil.Activele reprezintă o resursă controlată de entitate, ca
rezultat al unor evenimente trecute şi de la care se aşteaptă beneficii economice viitoare.
Datoriile reprezintă obligaţii actuale ale entității, rezultate din evenimente trecute şi prin
decontarea cărora se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care să încorporeze beneficii
economice.

Criteriile care stau la baza recunoaşterii datoriilor sunt: probabilitatea unei ieşiri de
resurse, purtătoare de beneficii economice şi evaluarea să se poată facă în mod credibil.

Capitalurile proprii (activele nete) reprezintă interesul rezidual al acţionarilor în

activele entității, după deducerea tuturor datoriilor. Cu alte cuvinte capitalurile proprii
reprezintă diferenţadintre activele totale şi datoriile totale, fiind indicatorul esenţial pe care
bilanţul, în formatul actual, trebuie să-l reprezinte.

Veniturile sunt creşteri de avantaje economice în cursul perioadei de gestiune,

respectiv creşteri de active sau diminuări de pasive, care au ca rezultat creşterea capitalurilor
proprii, sub alte forme decât aporturile la capital. Trebuie făcută distincţia dintre venituri şi
câştig, deşi ambele se regăsesc în contul de profit şi pierdere. Astfel noţiunea de câştig
implică un rezultat net favorabil dint-o tranzacţie, ca urmare a compensării efectelor (sumelor
de bani primite) cu eforturile corespunzătoare (costul bunului).

CONTINUŢUL ŞI FORMA SITUAŢIILOR FINANCIARE

Directiva a IV- a a UE defineşte situaţiile financiare prin apelaţia de conturi anuale
care cuprind: bilanţul, contul de profit şi pierdere şi anexa sau notele la conturile anuale.
Aceste documente trebuie să constituie un tot unitar. Pentru sistemul de bază conform cu
Directivele contabile europene, formaţia situaţiilor financiare cuprinde:
  Situaţia poziţiei financiare;
 Situaţia rezultatului global;
 Situaţia capitalurilor proprii și a modificărilor acestora ;
 Poziția fluxurilor de numerar;
 Notele explicative la situaţiile financiare.

In conformitate cu OMFP 1802/30.12.2014 microentiățile (persoanele juridice care la

data bilanțului nu depășesc limitele a cel puțin două din criteriile: total active 350.000euro,
cifra de afaceri 700.000euro și numărul de salariați 10) vor întocmi situații financiare formate
din bilanț prescurtat, cont cont prescurtat de profit şi pierdere, care să prezinte separat: cifra
de afaceri netă, alte venituri, costul materiilor prime şi al consumabilelor, cheltuieli cu
personalul, ajustări de valoare, alte cheltuieli, impozite, profit sau pierdere. Acestea nu au
obligaţia elaborării notelor explicative la situaţiile financiare anuale.

Entitățile mici definite prin același OMFP, care la data bilanțului nu depășesc limitele
a cel puțin două din criteriile: total active 4.000.000 euro, cifra de afaceri 8.000.000euro și
numărul de salariați 50) vor întocmi situații financiare formate din bilanț prescurtat, cont de
profit şi pierdere, notele explicative la situaţiile financiare anuale.Opţional ele pot întocmi
situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau situaţia fluxurilor de numerar.

Entitățile mijlocii și mari, acele persoane juridice care depașesc la data bilanțului cel
puțin două din criteriile definite la entitățile mici, vor depune situații financiare formate din:
bilanţ, cont de profit şi pierdere, situaţia modificărilor capitalului propriu, situaţia fluxurilor
de trezorerie, notele explicative la situaţiile financiare anuale.

NOŢIUNI GENERALE PRIVIND CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE

Utilizatorii situaţiilor financiare iau decizii economice după evaluarea capacităţii
unei entităţii de a genera numerar şi echivalente de numerar cu ajutorul resurselor existente,
pe baza informaţiilor focalizate asupra poziţiei financiare, performanţei şi modificărilor
poziţiei financiare ale unei entităţi.

,,Bilanţul este considerat documentul ce descrie poziţia unei entități la un moment

dat, indicând şi mărimea rezultatului. Apare însă necesară prezenţa unui alt instrument de
modelare contabilă care să explice modul de constituire a rezultatului şi să permită
desprinderea unor concluzii legate de performanţele activităţii entităţii. Acest instrument este
cea de-a doua componentă a situaţiilor financiare şi anume contul de profit si pierdere’’.
 ,,Conform cadrului contabil general, performanţele entității se reflectă cu ajutorul
contului de profit şi pierdere. Acesta cuprinde noțiunile şi principiile teoretice care alcătuiesc
structura de referinţă pentru întocmirea şi prezentarea rapoartelor financiare, precum şi
modalităţile de comunicare ainformaţiilor. Performanţa unei entități se referă la câştigul sau
pierderea acesteia, iar aceste facilităţi sunt reflectate cu ajutorul contului de profit şi
pierdere’’.

,,Conform tratatelor de Contabilitate, contul de profit şi pierdere sau contul de

rezultate este documentul contabil de sinteză care măsoară performanţele activităţii unei
entități, în cursul unei perioade date”.

Definirea performanţei unei entitățise face diferit, unii utilizatori de informaţie

contabilă sunt interesaţi mai mult de informaţia privind profitulentității, pe când alţi
utilizatori urmăresc fluxurile de trezorerie.

,,Contul de profit şi pierdere arată rezultatul ca efect al activităţii şi tranzacţiilor

efectuate şi raportează performanţa aferentă unei perioade timp”.

,,Profesorul Mihai Ristea prezintă performanţa ca fiind economicitate plus eficienţă

şi plus eficacitate. Prin economicitate se înţelege procurarea resurselor cu cel mai mic cost,
iar prin eficienţă: maximizarea rezultatelor la o unitate de resurse sau invers. Eficacitatea este
raportul dintre rezultatele obţinute şi cele aşteptate”.

Rentabilitatea poate fi definită ca fiind „capacitatea unei entități de a obţine profit

realizând comparaţia între rezultatul obţinut şi mijloacele utilizate pentru a obţine acest
rezultat.

Rentabilitatea este una dintre formele de prezentare a eficienţei activităţii economico-

financiare a unei firme, respectiv a tuturor mijloacelor de producţie utilizate şi a forţei de
muncă, ţinând cont de toate etapele circuitului economic: aprovizionare, producţie şi vânzare.

Pentru a măsura rentabilitatea utilizăm două categorii de indicatori: profitul şi ratele

de rentabilitate. Mărimea absolută a rentabilităţii este reflectată de profit, iar gradul în care
capitalurile sauutilizarea resurselorentității aduc profit este reflectat de rata rentabilităţii. Cu
cât rentabilitatea este mai mare, cu atât se vor forma surse disponibile pentru alte investiţii.
 Ca indicatori de prezentare în mărime absolută a rentabilităţii se pot avea în vedere:
rezultatul aferent cifrei de afaceri, rezultatul exploatării, rezultatul financiar, rezultatul curent,
rezultatul extraordinar, rezultatul brut al exerciţiului, rezultatul net al exerciţiului.

Analiza rentabilităţii se realizează pe baza contului de profit şi pierdere, care ne arată

modul în care s-a ajuns la rezultatul entităţii.

Pentru expunerea în mărime relativă a rentabilităţii se folosesc, de regulă, următoarele

rate: rata rentabilităţii comerciale, rata rentabilităţii resurselor consumate, rata rentabilităţii
economice şi rata rentabilităţii financiare.

Măsurarea performanţelor entităţii are în vedere, în mod deosebit, măsurarea

profitului, care poate fi tratată astăzi din trei laturi diferite şi anume:

 o latură patrimoninială, prin compararea valorii unei entități referitoare la două

momente diferite, utilizând aceleaşi metode de evaluare.
o Formula principală : ACTIVE – DATORII ═ CAPITAL PROPRIU.
 o latură economică prin deducerea cheltuielilor din venituri, ambele referitoare la
aceeaşi perioadă.
o Formula de bază : VENITURI – CHELTUIELI ═ REZULTAT
 o latură financiară, prin deducerea amortizării din fluxurile nete de trezorerie.
o CAPACITATEA DE AUTOFINANŢARE – CHELTUIELI CU
AMORTIZAREA ŞI PROVIZIOANE ═ REZULTATUL EXERCIŢIULUI

A doua clasificare a conturilor de rezultate este făcută după conţinutul informaţional

şi anume contul de rezultate cu prezentarea destinaţiei cheltuielilor şi veniturilor.

Contul de profit şi pierdere sub formă de listă răspunde mai bine nevoilor
informaţionale ale managerilor, deoarece oferă în mod direct datele necesare gestiunii firmei.

În funcţie de natura economică a cheltuielilor, permite determinarea valorii adăugată

la nivelul entității şi furnizarea de informaţii necesare conturilor naţionale.

Informaţia cu privire la performanţa entității este furnizată, în principal, de contul de

rezultate, însă contul de profit şi pierdere oferă o imagine incompletă a performanţei fiind
necesară folosirea lui împreună cu bilanţul contabil şi un tablou de evoluţie a situaţiilor
financiare.
 În consecinţă, contul de profit şi pierdere nu poate fi modificat din punct de vedere
structural cât şi în ceea ce priveşte formatul de la un exerciţiu financiar la altul.

Dacă valorile corespunzătoare exerciţiului financiar curent şi precedent, înscrise în

contul de profit şi pierdere, nu sunt comparabile, cele aferente exerciţiului precedent trebuie
retratate corespunzător, astfel încât să se asigure comparabilitatea.

RAPORTUL ADMINISTRATORILOR
,,Consiliul de administraţie (asociatul) pentru fiecare exerciţiu financiar elaborează un
raport care cuprinde cel puţin o prezentare fidelă a dezvoltării şi performanţei activităţii
entităţii şi a poziţiei sale financiare, împreună cu o descriere a principalelor incertitudini cu
care se confruntă. În raportul administratorilor se va face o referire şi la controlul intern al
entităţii. Raportul va conţine şi informaţii despre:

 evenimente importante apărute după sfârşitul exerciţiului financiar;

 dezvoltarea previzibilă a entităţii;
 activităţi din domeniul cercetării şi dezvoltării;
 informaţii privind achiziţiile propriilor acţiuni;
 existenţa de sucursale ale entităţii;
 utilizarea de către entitate a instrumentelor financiare.”
Acest raport al administratorilor are rolul de a ajuta la furnizarea informaţiilor având
ca scop înţelegerea situaţiei financiare a entităţii, a rezultatelor activităţii , a fluxurilor de
trezorerie,de a evalua sumele în momentul apariţiei gradului de siguranţă a fluxurilor de
trezorerie viitoare .

Informaţiile prezentate în raportul administratorilor, îi ajută pe utilizatorii situaţiilor

financiare la evaluarea gradului de risc aferent instrumentelor financiare .

Obiectivele si politicile de gestionare ale riscului, inclusiv politicile de acoperire a

acestuia trebuiesc prezentate de entitate

Raportul administratorilor se aprobă de consiliul administratorilor şi se semnează de

preşedintele consiliului.