MANAGEMENT

FINANCIAR-CONTABIL

Camelia Cojocaru
Ce este și la ce servește contabilitatea?
- un limbaj economic
- reflectă realitatea economică
- are un vocabular propriu, inteligibil pentru membrii grupului căruia i
se adresează
- realizează legătura dintre activităţile economice desfasurate şi factorii
decizionali
- cuantifică activităţile economice, înregistrând datele ce le privesc
pentru o utilizare viitoare
- prelucrează datele pentru a deveni informaţii utile
• contabilitatea financiară produce informaţii pentru gestiunea curentă
a clienţilor sau furnizorilor şi pentru fundamentarea deciziei de
investiţii şi finanţare
• contabilitatea de gestiune reflectă ceea ce se petrece la nivelul
producției și costurilor, oferind informații exclusiv pentru
management
Contabilitatea de casă și contabilitatea de
angajamente

Contabilitatea de casă, în sensul strict, înregistrează doar încasările și

plățile realizate de entitate. În acest tip de contabilitate, activul este
reprezentat de disponibilul existent, iar pasivul, prin capitalurile
monetare existente. În consecință, rezultatul perioadei corespunde
variației capitalului monetar sau, cu alte cuvinte, diferenței dintre
încasările și plățile intervenite pe parcursul perioadei considerate.
Contabilitatea de casă și contabilitatea de
angajamente

Contabilitatea de angajamente reține în activ, pe lângă disponibil,

creanțe și alte active mai puțin lichide și ține cont în pasiv, pe lângă
capitalurile monetare, de datorii. Din acest motiv, rezultatul se
determină în termeni de cheltuieli și venituri, cheltuielile reprezentând
diminuări de active și creșteri de datorii, iar veniturile, creșteri de active
și diminuări de datorii.
Studiu de caz – diferența între contabilitatea
de casă și contabilitatea de angajamente

O întreprindere de construcții X semnează un contract pentru realizarea

unui garaj la un preț negociat de 66 mil. lei. În ianuarie, X începe
construcția și împrumută, în acest scop, 54 mil. lei. La sfârșitul lunii
ianuarie, construcția este terminată. Clientul recepționează garajul in
ianuarie și, în februarie, decontează suma cuvenită de 66 mil. lei. În
martie, X plătește creditorului său suma de 54 mil. Lei, si achita
furnizorului suma de 2 milioane lei. Beneficiile nete lunare, calculate
conform celor două tipuri de contabilitate, se prezintă astfel:
Exemplul 2
La data de 10.12.N, se achiziţionează mărfuri la costul de achiziţie de
3.000 lei pe credit comercial. Se va achita în termen de 30 zile.
Mărfurile sunt vândute la data de 20.01.N + 1 la preţul de vânzare de
4.200 lei care urmează a se încasa pe data de 10.04.N + 1.
Care sunt momentele în care societatea va recunoaşte achiziţia şi
vânzarea?
Achiziţia se va recunoaşte la data de 10.12.N, iar vânzarea la data de
20.01.N + 1, venitul va influenţa rezultatul trim 1 şi nu cel al trim 2 în
care are loc încasarea contravalorii vânzării mărfurilor
Înregistrări:
•- achiziţie mărfuri: 10.12. N
•- achitare mărfuri 10.01. N + 1
•- vânzare mărfuri 20.01. N + 1 (venit)
•- descărcare gestiune 20.01. N + 1 (cheltuiala)
- încasare creanţe 10.04. N + 1
Principiul continuității activității

Trebuie să se prezume că entitatea își desfășoară activitatea pe baza principiului

continuității activității. Acest principiu presupune că entitatea își continuă în mod normal
funcționarea, fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activității. O
entitate nu va întocmi situațiile financiare anuale pe baza continuității activității dacă
organele de conducere stabilesc după data bilanțului fie că intenționează să lichideze
entitatea sau să înceteze activitatea acesteia, fie că nu există nicio altă variantă realistă în
afara acestora.
• Principiul permanenței metodelor

Principiul permanenţei metodelor este materializat în aplicarea

regulilor şi normelor privind evaluarea, înregistrarea în
contabilitate a elementelor de patrimoniu pe tot parcursul
exerciţiului financiar, astfel încât să asigure compararea în timp
a informaţiilor. Metodele de evaluare și politicile contabile, în
general, trebuie aplicate în mod consecvent de la un exercițiu
financiar la altul.
• Principiul prudenței

Potrivit acestui principiu, nu se permite supraevaluarea

elementelor de activ şi a veniturilor, respectiv subevaluarea
elementelor de pasiv şi a cheltuielilor.
• Principiul independenței exercițiului

Potrivit acestuia, veniturile şi cheltuielile aferente activităţii

şi rezultatele financiare sunt delimitate în timp (de regulă, pe
un an calendaristic). Astfel, trebuie să se țină cont de
veniturile și cheltuielile aferente exercițiului financiar,
indiferent de data încasării veniturilor sau data plății
cheltuielilor.

Ex – chiria in avans pe 3 ani

Principiul evaluării separate a elementelor de active
și de datorii
Principiul intangibilității
Principiul prevalenței economicului asupra juridicului
Principiul necompensării
Caracteristicile calitative sunt atributele care determină
utilitatea informației oferite de situațiile financiare. Cele
patru caracteristici calitative principale sunt

- Inteligibilitatea
- Relevanța
- Credibilitatea
- Comparabilitatea.
• Inteligibilitatea

O calitate esențială a informațiilor furnizate de

contabilitate este aceea că ele trebuie să fie ușor
înțelese de utilizatori. În acest scop, se presupune că
utilizatorii dispun de cunoștințe suficiente privind
desfășurarea afacerilor și a activităților economice, de
noțiuni de contabilitate și au dorința de a studia
informațiile prezentate, cu atenția cuvenită. Totuși,
informațiile asupra unor probleme complexe, care ar
trebui incluse în situațiile financiare datorită relevanței lor
în luarea deciziilor economice, nu ar trebui excluse doar
pe motivul că ar putea fi prea dificil de înțeles pentru
anumiți utilizatori.
• Relevanța

Pentru a fi utile, informațiile trebuie să fie relevante pentru luarea

deciziilor de către utilizatori. Informațiile sunt relevante atunci
când influențează deciziile economice ale utilizatorilor, ajutându-i
pe aceștia să evalueze evenimente trecute, prezente sau
viitoare, să confirme sau să corecteze evaluările lor anterioare.
• Relevanța informației este influențată de natura sa și de pragul
de semnificație. În anumite cazuri, natura informației este
suficientă, prin ea însăși, pentru a determina relevanța sa. În
alte cazuri, atât natura, cât și pragul de semnificație sunt
importante.
• Se consideră că o informație este semnificativă dacă omisiunea
sau prezentarea sa eronată poate influența deciziile economice
ale utilizatorilor, luate pe baza situațiilor financiare anuale. În
analiza semnificației unui element sunt luate în considerare
mărimea și/sau natura omisiunii sau a declarației eronate
judecate în contextul dat.
• Credibilitatea

Pentru a fi utilă, informația trebuie să fie și credibilă. Informația este credibilă atunci când nu conține erori
semnificative, nu este părtinitoare, iar utilizatorii pot avea încredere că reprezintă corect ceea ce și-a propus să
reprezinte sau ceea ce se așteaptă, în mod rezonabil, să reprezinte.
• Pentru a fi credibilă, informația trebuie să reprezinte cu fidelitate tranzacțiile și alte evenimente pe care aceasta
fie și-a propus să le reprezinte, fie este de așteptat, în mod rezonabil, să le reprezinte.
• Pentru ca informația să prezinte credibil evenimentele și tranzacțiile pe care își propune să le reprezinte, este
necesar ca acestea să fie contabilizate și prezentate în concordanță cu fondul și realitatea lor economică, și nu
doar cu forma lor juridical. De asemenea, pentru a fi credibilă, informația cuprinsă în situațiile financiare trebuie
să fie neutră, adică lipsită de influențe. Situațiile financiare nu sunt neutre dacă, prin selectarea și prezentarea
informației, influențează luarea unei decizii sau formularea unui raționament pentru a realiza un rezultat sau un
obiectiv predeterminat.
• Comparabilitatea
• Utilizatorii trebuie să poată compara situațiile
financiare ale unei entități în timp, pentru a identifica
tendințele în poziția financiară și performanțele sale.
Utilizatorii trebuie să poată compara situațiile
financiare ale diverselor entități, pentru a le evalua
poziția financiară și performanța. Astfel, măsurarea și
prezentarea efectului financiar al acelorași tranzacții
și evenimente trebuie efectuate într-o manieră
consecventă în cadrul unei entități și de-a lungul
timpului pentru acea entitate și într-o manieră
consecventă pentru diferite entități.
• Normalizarea contabilitatii si sursele de drept contabil

Autorităţile cu atribuţii de reglementare a contabilităţii în

România sunt:
• 1) Ministerul Finanţelor Publice (MFP) prin Direcţia de
legislaţie şi reglementare contabilă;
• Acesta emite reglementări contabile pentru agenţii economici
care desfăşoară activităţi, altele decât cele financiare,
precum şi pentru instituţiile publice.
• 2) Banca Naţională a României (BNR) emite reglementări
contabile pentru sistemul bancar dar şi pentru instituţiile
financiare nonbancare (societăţile de leasing);
 Utilizatorii situațiilor financiare:
• investitorii actuali și potențiali
• personalul angajat
• creditorii
• furnizorii
• clienții,
• instituțiile statului și alte autorități
• publicul.
Patrimoniul

Ecuaţia dublei reprezentări este precum urmează:

Bunuri economice = drepturi + obligaţii

ACTIV = PASIV
• Cea de a doua trăsătură importantă o constituie dubla
înregistrare a operaţiilor economice şi financiare, care asigură
menţinerea echilibrului valoric permanent al tuturor mişcărilor
şi transformărilor ce se produc în mod continuu în cadrul
elementelor patrimoniale ale entităţii economice.

• Atunci când ne referim la mişcările individuale ale valorilor

economice, raportul de echilibru devine:

• DEBIT = CREDIT
Activitatea economico-financiară funcţionează în baza
următoarelor principii:
• gestiunea economică - constă în desfaşurarea de către ag. ec. a
unei activităţi rentabile care să-i asigure din veniturile obţinute
acoperirea tuturor cheltuielilor, inclusiv a dobânzilor şi rambursarea
creditelor şi societăţile să obţină profit.

V - Ch = Pb
Notă: V = venituri;Ch = cheltuieli; Pb = profit brut
 • autonomia financiară - constă în posibilitatea ag. ec. ca din
profitul net realizat să-şi constituie fonduri proprii.

Pb - Ip = Pnet

Notă : Pb = profit brut ; Ip = impozit pe profit ;

Pnet = profit net

• Din profitul brut societăţile comerciale sunt obligate să-şi

constituie fond de rezervă legală prin preluarea a 5% din profit,
până la limita a 20% din capitalul social.
• Evaluarea elementelor patrimoniale
• Toate bunurile care intră şi ies din patrimoniul unei societăţi comerciale se evaluează, operaţiune
ce constă în stabilirea unei valori bunurilor intrate.
• Bunurile pot intra în patrimoniul unei societăţi comerciale prin următoarele căi :
• prin achiziţie (de la furnizori)/cu titlu oneros - la cost de achiziţie (format din preţ de
cumpărare, taxe fiscale nerecuperabile - taxe vamale şi accize), cheltuieli de transport,
aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii.
a) din producţie proprie - la cost de producţie (format din costul de achiziţie al
materialelor, alte cheltuieli directe - salarii, contribuţii asigurări sociale, fond şomaj,
contribuţii asigurări sănătate - şi cheltuieli indirecte de interes general : căldură, apă,
energie, salarii personal administrativ, etc.)
b) prin aport - la valoarea de utilitate, care se formează în funcţie de valoarea actuală
de circulaţie, ţinând seama de amplasament, grad de uzură, compararea cu preţurile
produselor noi.
c) prin donaţii/cu titlu gratuit - la valoarea de utilitate, care se formează în funcţie de
valoarea actuală de circulaţie.
Evaluarea elementelor patrimoniale, cu ocazia
inventarierii se face la valoarea lor actuală sau de
utilitate a fiecărui element, denumită valoare de
inventar.

În bilanţul contabil ce se întocmeşte la încheierea

exerciţiului, elementele patrimoniale se evaluează
astfel :
• la valoarea de intrare în patrimoniu.
• la valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele
inventarierii.
În cazul ieşirii din patrimoniu, bunurile se evaluează
sau se scad din gestiune la valoarea lor de intrare.
Bilanţul contabil
Toate mijloacele economice aflate în administrarea operativă şi
care formează patrimoniul agenţilor economici pot fi reprezentate
la sfârşitul unei perioade într-o formă sintetică cu ajutorul unui
tabel specific numit bilanţ.
Mijloacele economice ale unui agent economic se prezintă sub
două forme:
• o formă concretă, materială sau reală
• sub formă de resurse sau sub aspectul provenienţei
Aceste două aspecte trebuie să fie într-o egalitate permanentă :
« total mijloace » = « total resurse »
Prezentarea acestor două aspecte faţă în faţă reprezintă
bilanţul contabil cu cele două părţi fundamentale : activ =
pasiv, prin intermediul căruia se reprezintă patrimoniul
agenţilor economici în expresie bănească şi sub dublu
aspect: în partea stângă componenţa mijloacelor
economice, respectiv activul, iar în partea dreaptă
provenienţa acestora, respectiv pasivul.
Denumirea de bilanţ sau, altfel spus, de balanţă (cântar) cu două
talere aflate într-un echilibru permanent, este generată de originea
denumirii sale, latinescul bilanx, şi are stabilit că în partea stângă
a lui se înscrie activul, iar în partea dreaptă pasivul.

• În continuare se prezintă un model general simplificat al

bilanţului.
COMPONENȚA SITUAȚIILOR FINANCIARE
• Ciclul contabil

• Documentele contabile
Operaţiunile economice din cursul lunii se înregistrează în
jurnale (note contabile) grupate după felul şi natura lor, pe
conturi sau grupe de conturi, cu conţinut economic asemănător.
Documentele se înregistrează zilnic în situaţii auxiliare, iar la
sfârşitul lunii documentele grupate pe conturi debitoare sau
creditoare se înregistrează în sume totale din situaţii auxiliare
(anexe) în jurnale.

Aceste jurnale poartă un număr şi o liniatură specială adaptată

pentru înregistrarea articolelor contabile şi care nu reprezintă
altceva decât nota contabilă lunară pentru toate operaţiunile
înregistrate în cursul lunii în contul respectiv.
• Baza înregistrată în jurnale o formează documentele
justificative întocmite la timp şi cu respectarea dispoziţiilor
legale în vigoare.
După verificarea de formă şi de fond, documentele se
contează, adică se indică pe ele conturile debitoare şi
creditoare, după care se înregistrează în situaţiile auxiliare sau
direct în jurnale.
În cazul operaţiunilor economice numeroase (operaţiuni de
casă, bancă, furnizori, clienţi, etc.) se utilizează situaţiile
auxiliare în centralizatoare, iar la sfirşitul lunii totalul Rd şi Rc
din aceste situaţii se trec fie în jurnal, fie în cartea mare.
• Pornind de la aceste date înregistrate în conturi, la sfârşitul
fiecărei luni se întocmeşte o situaţie de sinteză a tuturor
operaţiunilor economice înscrise în conturile contabile, situaţie
care numeşte balanţa de verificare.
Prin această situaţie de sinteză se asigură:
• exactitatea tuturor operaţiunilor înscrise în contabilitatea sintetică şi
analitică descoperind orice eroare ce s-ar putea strecura în prelucrarea
informaţiilor contabile
• stabilirea legăturilor între conturi şi bilanţ, în sensul că balanţa
pregăteşte soldul conturilor la sfârşitul perioadei
• prin rulaje şi solduri, furnizează informaţii necesare analizei economico-
financiare şi conducerii societăţii
 Balanţa de verificare
Toate operaţiunile economice care afectează patrimoniul se
sistematizează în conturi exact şi riguros astfel încât la
momentul dorit fiecare cont ne oferă informaţii despre fiecare
element de patrimoniu şi anume :
• sold iniţial sau existent la începutul perioadei
• intrările (creşterile) şi ieşirile (scăderile)
• existentul final sau soldul final
Documente justificative (primare)

Documentele justificative stau la baza înregistrării în contabilitate.

Orice operaţie economică sau financiară trebuie consemnată în
momentul efectuării ei în documente justificative
 Elemente principale :
• Denumirea documentului
• Denumirea şi sediul unităţii care l-a întocmit
• Nr. şi data întocmirii documentului
• Conţinutul operaţiunii economice (procese legate de obţinerea
produselor) sau financiare (procese legate de bani)
• Menţionarea părţilor care participă la efectuarea operaţiei
economice şi financiare (când este cazul);
• Datele cantitative şi valorice aferente operaţiei economice şi
financiare efectuate;
Rolul documentelor contabile este acela de înregistrare
cronologică şi sistematică a operaţiunilor efectuate.

• Relaţia documentelor justificative cu contabilitatea este cu dublu

sens: pe de o parte, toate documentele justificative sunt reflectate în
contabilitate reflectându-se o imagine sintetică a operaţiunilor, iar pe
de altă parte toate înregistrările din contabilitate trebuie să aibă la
bază un document justificativ.
• Înscrierea datelor în documente se face cu cerneală, cu pastă de
pix, cu maşina de scris sau cu ajutorul tehnicii de calcul. Nu sunt
admise ştersături. Eventualele erori se corectează prin tăierea cu o
linie a cifrei sau a textului greşit, deasupra căreia se trece cifra sau
textul corect. Corectura se efectuează pe toate exemplarele şi este
confirmată de persoana sau persoanele care au efectuat corectura
menţionându-se şi date când aceasta a fost efectuată.
• Documentele justificative se pot clasifica după mai multe criterii, astfel:
• După rolul lor:
• documente primare;
• documente cumulative (centralizatoare);
• registre contabile.
• După modul de circulaţie:
• documente cu format tip prestabilit;
• documente cu format liber.
• După aria de utilizare:
• documente comune pe economie;
• documente specifice unor anumite domenii de activitate.
• După regimul de circulaţie:
• documente cu regim special;
• documente cu regim normal.
Cheltuieli directe și cheltuieli indirecte
În scopul calculării, analizei şi controlului costurilor pe obiecte de
calculaţie, cheltuielile de producţie şi desfacere grupate după natura lor,
înregistrate în contabilitatea generală, se clasifică în raport de destinaţie, pe
articole de calculaţie, astfel:
a) cheltuieli directe, care cuprind materii prime şi materiale directe,
remuneraţii directe, contribuţia privind asigurările şi protecţia socială şi alte
cheltuieli directe; acestea pot fi identificate pe fiecare produs, lucrare sau
serviciu în parte.
b) cheltuieli indirecte de producţie, care cuprind cheltuielile cu întreţinerea
şi funcţionarea utilajelor şi cheltuielile generale ale secţiei;
c) cheltuieli de desfacere, care sunt ocazionate de vânzarea produselor
fabricate;
d) cheltuieli generale de administraţie, care sunt determinate de
administrarea şi conducerea unităţii patrimoniale în ansamblu ei.
Cheltuielile indirecte de producție sunt acelea care se referă la întreaga
producție obținută, neputând fi atribuite, în mod direct, unui anumit
produs (lucrare sau serviciu). Astfel de cheltuieli sunt: cheltuielile cu
energia și apa, cheltuielile cu întreținerea și funcționarea utilajelor etc.
Aceste cheltuieli sunt repartizate rațional în costul producției obținute,
pe baza unor procedee convenționale.
Cheltuieli fixe și cheltuieli variabile
În funcţie de comportamentul lor faţă de evoluţia volumului fizic al
producţiei, cheltuielile de producţie se împart în cheltuieli variabile
şi cheltuieli convenţional- constante sau fixe.
Cheltuielile variabile sunt cheltuielile care se modifică în funcţie de
variaţia volumului producţiei, precum consumul de materii prime şi
materiale directe, de combustibili şi energie în scopuri tehnologice,
salariile de bază ale muncitorilor direct productivi, calculate pentru
munca prestată în producţie, cheltuielile cu întreţinerea şi repararea
utilajelor şi mijloacelor de transport ale secţiilor etc.
Cheltuielile fixe sunt acelea care nu-şi modifică, în general, nivelul
lor total pe anumite perioade de timp, rămânând fixe, indiferent
de modificarea volumului fizic al producţiei.
• Costul de producție
•
• Cost de producție înseamnă prețul de achiziție al materiilor prime și al
materialelor consumabile și alte cheltuieli care pot fi atribuite direct
bunului în cauză. Costul de producție sau de prelucrare al stocurilor,
precum și costul de producție al imobilizărilor cuprind cheltuielile
directe aferente producției, și anume: materiale directe, energie
consumată în scopuri tehnologice, manoperă directă și alte cheltuieli
directe de producție, costul proiectării produselor, precum și cota
cheltuielilor indirecte de producție alocată în mod rațional ca fiind
legată de fabricația acestora.
• Costul de producție al unui bun cuprinde costul de achiziție al materiilor
prime și al materialelor consumabile și cheltuielile de producție direct
atribuibile bunului respectiv.
• Costul de producție sau de prelucrare al stocurilor, precum și costul de
producție al imobilizărilor cuprind cheltuielile directe aferente producției, și
anume: materiale directe, energie consumată în scopuri tehnologice,
manoperă directă și alte cheltuieli directe de producție, costul proiectării
produselor, precum și cota cheltuielilor indirecte de producție alocată în
mod rațional ca fiind legată de fabricația acestora.
• Costul stocurilor unui prestator de servicii cuprinde manopera și alte
cheltuieli legate de personalul direct angajat în furnizarea serviciilor,
inclusiv personalul însărcinat cu supravegherea, precum și regiile
corespunzătoare.
Există și o serie de costuri care nu trebuie incluse în costul stocurilor, ci sunt
recunoscute drept cheltuieli ale perioadei în care au survenit. De exemplu:
– pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de producție
înregistrate peste limitele normal admise, inclusiv pierderile cauzate de
risipă;
– cheltuielile de depozitare, cu excepția cazurilor în care aceste costuri
sunt necesare în procesul de producție, anterior trecerii într-o nouă fază de
fabricație; cheltuielile de depozitare se includ în costul de producție atunci
când sunt necesare pentru a aduce stocurile în locul și în starea în care se
găsesc;
– regiile (cheltuielile) generale de administrație care nu participă la
aducerea stocurilor în forma și locul finale;
– costurile de desfacere;
– regia fixă nealocată costului, care se recunoaște drept cheltuială în
perioada în care a apărut. Alocarea regiei fixe asupra costurilor se face pe
baza capacității normale de producție (activitate).
•