1.

1 Definirea, necesitatea și rolul comerțului în dezvoltarea economico-

socială
Comerțul este o ramură a economiei naționale, obiectul căruia este schimbul de mărfuri,
cumpărarea-vânzarea mărfurilor, deservirea cumpărătorilor în procesul vânzării. Activitatea
comercială poate fi desfășurată de către persoane fizice și juridice, care au obținut autorizația
corespunzătoare conform legii.
Comerţul are drept scop activitatea de intermediere între producător şi consumatorul final.
Comerţul constă în cumpărarea de mărfuri şi revînzarea lor la un preţ mai mare în scopul
obţinerii unui profit.
Obiectul relaţiilor de comerţ constituie marfa care reprezintă bunurile economice
achiziţionate de către agenţii economici cu scopul revînzării în aceeaşi stare indiferent de
forma de vînzare, fie ea cu amănuntul sau cu ridicata.
Întreaga activitate de comerţ interior se desfăşoară în cadrul unităţilor economice a căror
activitate de bază o constituie realizarea la nivel microeconomic a procesului circulaţiei
mărfurilor. Acest proces distinge următoarele trăsături de bază:
- constituie obiectul de activitate al unor întreprinderi comerciale diferenţiate tipologic cum
ar fi: întreprinderi comerciale cu ridicata, cu amănuntul, de alimentaţie publică;
- se realizează permanent sub forma operaţiilor de vînzare-cumpărare.
Potrivit conceptului de dezvoltare durabilă a societății, comerțul are o importanță strategică
pentru dezvoltarea echilibrata și viabilă a sistemelor economice și sociale din orice tară.
Respectivul comerț este un sector de activitate precisă, cu un ridicat grad de complexitate,
structurat pe domenii interioare multiple, în cadrul carora roluri importante revin distribuției cu
amănuntul, depozitarii mărfurilor și aprovizionării cu ridicata, precum și activitaților de import-
export. Într-o asemenea accepțiune, comerțul reprezintă una dintre cele mai importante laturi ale
economiei moderne, devenind elementul principal al economiei de piață, indiferent de forma
acesteia.
Pornind de la asemenea premise, cunoașterea domeniului respectiv, interpretarea fenomenelor
care stau la baza actelor de schimb și conturarea proceselor manageriale specifice ridică
probleme deosebit de complexe pentru a căror rezolvare sunt necesare cunoștințe și analize
știintifice de amploare, în cadrul carora trebuie apelat atât la vastul instrumentar teoretic oferit de
disciplinele de specialitate, cât si la experiența practică acumulată de-a lungul veacurilor,
comerțul reprezentând una din cele mai vechi îndeletniciri omenesti.
La toate acestea se adauga faptul că, în viitor, modificarea schimburilor care vor crea noi și
importante oportunitati de afaceri, va impune reacții deosebit de rapide din partea firmelor,
capacitatea de a interpreta corect noile schimbări și puterea de a înfrunta o piață puternic
concurentială și generatoare de continui restructurări. Toate acestea necesită o bună cunoaștere a
problematicii comerciale, a comerțului și a structurilor sale.

1.2 Obiectivele și principiile organizării contabile, operațiunilor cu mărfuri în

comerț

Obiectivul fundamental al contabilităţii îl reprezintă furnizarea de informaţii care să

ofere o imagine fidelă asupra patrimoniului, asupra evoluţiei situaţiei financiare şi a rezultatelor,
în scopul utilizării acestora de către diferite tipuri de utilizatori, atît pentru cerinţele interne ale
acestora, cît şi în relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari şi comerciali,
clienţii, instituţiile publice şi alţi utilizatori.

Astfel, obiectivele contabilității operațiunilor comerciale la momentul actual pot fi expuse

prin:

1. Controlul continuu asupra integrității patrimoniului entității;

2. Verificarea respectării condițiilor contractului economic, având ca scop menținerea
relațiilor economice cu partenerii prin îndeplinirea reciprocă a obligațiilor asumate;
3. Organizarea corectă a întocmirii documentelor și înregistrarea operațiunilor
economice aferente eperațiunilor comerciale;
4. Verificarea oportunităților și corectitudinii aprovizionărilor și vânzării de mărfuri;
5. Controlul asupra prețurilor applicate și inventarierea periodică a stocului de marfă;
6. Constatarea, înregistrarea și stabilirea rezultatelor financiare generate de activitatea
comercială;
7. Calculul și reflectarea valorilor impozabile și executarea corectă și la termen a
decontărilor cu bugetul.

Entităţile au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitate proprie. În acest scop trebuie să

asigure:

 întocmirea documentelor justificative pentru orice operaţie care afectează patrimoniul;

 înregistrarea în contabilitate a operaţiilor patrimoniale; inventarierea patrimoniului;
 întocmirea, anuală şi în situaţia fuziunii sau încetării activităţii, a rapoartelor financiare;
  furnizarea publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la situaţia patrimoniului şi
rezultatele obţinute de entitate.

Obligaţia în cauză deriva din prevederile articolului 7 ale Legii nominalizate, în care se
stipulează că, baza ţinerii contabilităţii şi raportării financiare o constituie Standardele de
contabilitate. Ca parte componentă a cadrului juridic naţional, aplicarea standardelor este
obligatorie.

De menţionat că, în măsura în care nu există un standard specific sau o interpretare, intră în
rol raţionamentul profesional în formularea în formularea şi dezvoltarea unei politici contabile,
care să ofere informaţii relevante şi credibile beneficiarilor de situaţii financiare.

Disciplinarea şi formalizarea politicii contabile se pot concretiza la nivelul entităţii într-un

document de dispoziţie al conducerii entităţii, denumit „ Politica de contabilitate”, S.N.C. 1.

În mod concret, politica contabilă este elaborată şi asumată de către: (art. 13)

a. conducere (organului executiv) - în entitatea cu răspundere limitată;

b. parteneri - în entitatea ai cărei proprietari au răspundere nelimitată;
c. proprietar - pentru întreprinzătorii individuali;
d. conducătorul entităţii - în alte entităţi decît cele menţionate anterior.

Persoanele în cauză au obligaţia:

1. să organizeze şi să asigure ţinerea contabilităţii în mod continuu din momentul

înregistrării pînă la lichidarea entităţii;
2. să asigure elaborarea şi respectarea politicii de contabilitate în conformitate cu cerinţele
prezentei legi, ale S.I.R.F. şi ale S.N.C.

Potrivit prevederilor Legii contabilităţii, art. 6 contabilitatea oricărei entităţi cu personalitate

juridică funcţionează după anumite principii şi reguli (politici) contabile care îşi au originea în
“convenţia evaluării”, conform căreia exprimarea monetară corectă este “regula de fier” a
contabilităţii.

Principiile contabile conţin un ansamblu de reguli de conduită economică extinzînd noţiunea de

evaluare de la bunuri şi relaţii financiare la evaluarea potenţialului, evaluarea performanţelor,
evaluarea perspectivelor etc.. În conformitate cu prevederile Legii Contabilităţii şi S.N.C. 1
Politica de contabilitate entităţile organizează şi ţin contabilitatea conducîndu-se de următoarele
principii: (art.6)

 continuitatea activităţii (exemplu)

 contabilitatea de angajamente (exemplu)
 permanenţa metodelor
 separarea patrimoniului şi datoriilor
 necompensarea (exemplu)
 consecvenţa prezentării.

Totodată informaţia din rapoartele financiare trebuie să corespundă următoarelor caracteristici

calitative:

a. inteligibilitatea
b. relevanţa
c. credibilitatea
d. comparabilitatea.

În consecinţă, evaluarea posturilor cuprinse în situaţiile financiare şi care provin din conturile
contabile curente, dar şi dimensionarea elementelor pe care fiecare dintre acestea le urmăresc zi
de zi şi le sintetizează periodic, trebuie să fie efectuate în acord cu principiile statuate ale
contabilităţii, care sunt de fapt “porunci economice” (probabil de aceea sunt tot 10).

Principiul continuităţii activităţii

Acesta presupune că persoana juridică îşi continuă în mod normal funcţionarea într-un viitor
previzibil, fără a intra în imposibilitatea continuării activităţii sau fără reducerea semnificativă a
acesteia. Dacă managerii entităţii au luat cunoştinţă de unele elemente de nesiguranţă legate de
anumite evenimente care pot duce la incapacitatea întreprinderii de a-şi continua activitatea,
aceste elemente trebuie prezentate în notele explicative.

În cazul în care rapoartele financiare nu sunt întocmite pe baza principiului continuităţii, această
informaţie trebuie prezentată împreună cu explicaţiile privind modul de întocmire a raportării
financiare respective şi motivele ce au stat la baza deciziei conform căreia persoana juridică nu
îşi mai poate continua activitatea. Continuitatea sau încetarea activităţii trebuiesc înţelese în sens
financiar, pentru că orice entitate „moartă” poate fi ţinută în viaţă prin finanţări hemoragice, dar,
astăzi, nimeni nu-şi mai propune aşa ceva.
Exemplul 1. S.R.L. Dacia achiziţionează utilaj frigorific în vederea utilizării lui în procesul de
păstrare şi comercializare a mărfurilor, pentru care se estimează o durată de viaţă economică a
activului de 10 ani. Valoarea de achiziţie a utilajului este de 425 000 lei. Această valoare este
denumită în termeni contabili cost de achiziţie. Principiile contabile fac diferenţă între
recunoaşterea intrării activului şi alocarea costului său pe durate de utilizare, prin recunoaşterea
unei cheltuieli în Raportul de profit şi pierdere.

Distincţia dintre conceptul de cost, folosit în contabilitatea managerială, şi cel de

consum/cheltuială, folosit în contabilitatea financiară, este relevantă. Factorul determinant care
hotărăşte dacă o cheltuială în sens financiar constituie sau nu un element de cost este consumul,
adică legătura nemijlocită cu obiectul de cost şi nu cu darea de bani. Astfel, costul utilajului nu
este recunoscut în întregime ca cheltuială în momentul achiziţiei, deoarece se aşteaptă ca
respectivul utilaj sa fie utilizat pe o perioadă de 10 ani, iar costul lui este alocat pentru fiecare din
cei 10 ani de utilizare, fiind recunoscut succesiv în Raportul de profit şi pierdere.

Această recunoaştere succesivă a valorii utilajului este consecinţa aplicării principiului

continuităţii. Unitatea comercială ea în considerare desfăşurarea activităţii pe durata celor 10 ani
pentru care a stabilit utilizarea utilajului frigorific. Deoarece beneficiile economice din utilizarea
utilajului apar în următorii 10 ani, costul utilajului trebuie recunoscut pe aceeaşi perioadă.

Exemplul 2. Băncile oferă împrumuturi entităţilor comerciale ţinînd contul de anumite condiţii,
inclusiv reeşind de la ipoteza că entitatea îşi va continua activitatea şi în viitorul previzibil. Dacă
banca are dubii asupra acestei condiţii, atunci apare temeiul de refuz pentru acordarea creditului
entităţii în cauză.

Principiul permanenţei metodelor

Principiul permanenţei metodelor , conform căruia este obligatorie continuitatea aplicării

aceloraşi reguli şi norme privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea
elementelor patrimoniale şi a rezultatelor, asigurînd comparabilitatea în timp a informaţiilor
contabile. Modificările politicii contabile sunt permise doar dacă sunt cerute de lege, de un
standard contabil sau au ca rezultat informaţii mai relevante sau mai credibile referitoare la
operaţiunile întreprinderii.

Este foarte importantă menţionarea în notele explicative a oricăror modificări ale politicilor
contabile, pentru ca utilizatorii să poată aprecia: dacă noua politică contabilă a fost aleasă în mod
adecvat; efectul modificării asupra rezultatelor raportate ale perioadei şi tendinţa reală a
rezultatelor societăţii.

Principiul prudenţe

Valoarea oricărui element trebuie să fie determinată pe baza principiului prudenţei. În mod
special aceasta presupune a se avea în vedere următoarele aspecte:

a. se vor lua în considerare numai profiturile (veniturile, finanţările) recunoscute pînă la

data încheierii exerciţiului financiar;
b. se va ţine seama de toate obligaţiile previzibile şi de pierderile potenţiale care au luat
naştere în cursul exerciţiului financiar încheiat sau pe parcursul unui exerciţiu anterior,
chiar dacă asemenea obligaţii sau pierderi apar între data încheierii exerciţiului şi data
întocmirii bilanţului;
c. se va ţine seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor, chiar dacă rezultatul
exerciţiului financiar este profit sau pierdere.

Se înţelege deci că potrivit acestui principiu nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ
şi a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv şi a cheltuielilor, ţinînd cont de
deprecierile, riscurile şi pierderile posibile generate de desfăşurarea activităţii exerciţiului curent
sau anterior.

Principiul contabilităţii de angajamente

Se vor lua în considerare toate veniturile şi cheltuielile corespunzătoare exerciţiului financiar

pentru care se face raportarea, fără a se ţine seama de data încasării sumelor sau a efectuării
plăţilor (contabilitatea de angajament). „Independenţa” se asigură prin respectarea tehnicilor
„delimitării în timp” a evenimentelor, angajamentelor, veniturilor, cheltuielilor, obligaţiilor şi,
implicit, scadenţelor.

Exemplul 3. În luna decembrie a anului N entitatea comercială Sport vinde o parte din mărfuri
pe credit comercial. Mijloacele financiare de la cumpărători vor fi încasate în contul bancar în
luna februarie a anului N+1. Potrivit contabilităţii de angajamente vînzarea se va reflecta în luna
decembrie a anului N, adică atunci cînd s-a produs vînzarea, dar nu în luna februarie cînd se vor
încasa mijloacele băneşti.

Exemplul 4. În luna decembrie a anului N entitatea comercială Sport achită plata pentru
abonarea la revista Contabilitate şi audit, aferentă anului N+1. Cheltuielile aferente vor fi
repartizate uniform pe fiecare lună (12 luni) a anului N+1 cînd sunt suportate de facto, dar nu
sunt reflectate integral în luna decembrie a anului N, cînd a fost efectuată plată.

Principiul separării patrimoniului şi datoriilor (evaluării separate a elementelor de activ şi

de pasiv)

 În vederea stabilirii valorii totale corespunzătoare unei poziţii din bilanţ se va determina separat
valoarea aferentă fiecărui element individual de activ sau de pasiv, indiferent de conţinutul său
economic, de evoluţia previzibilă a pieţei, de consecinţele pe care le are această evaluare. Odată
stabilită corect valoarea, mai departe, prelucrarea şi sistematizarea informaţiilor o face
contabilitatea după toate regulile sale specifice.

Principiul intangibilităţii

Bilanţul de deschidere al unui exerciţiu trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere a

exerciţiului precedent, cu excepţia corecţiilor impuse de aplicarea I.A.S. 8 ” Politici contabile,
modificări în estimările contabile şi erori”. Atenţie la acest principiu întrucît „oamenii cu
experienţă” au tendinţa de a regla sau reporta erorile dintr-un bilanţ în altul („bilanţ de
închidere”, „bilanţ de deschidere”) în loc să respecte procedurile contabile care cer
„scormonirea” erorii pentru a afla şi efectele sale colaterale.

Principiul necompensării

Valorile elementelor ce reprezintă active nu pot fi compensate cu valorile elementelor ce

reprezintă pasive, respectiv veniturile cu cheltuielile, cu excepţia compensărilor între active şi
pasive admise de Standardele Internaţionale de Contabilitate (este vorba de aşa numitele „conturi
rectificative”, care aduc activele şi, respectiv pasivele, la valoarea contabilă netă).

Exemplul 5. O entitate de comerţ exterior efectuează exportul în nume propriu în clauza FOB
(Free on Board – Franco la bord) al unei instalaţii complexe, cu plata ulterioară, în valoare de 15
000 dolari USD, pentru care încasează de la partenerul extern un avans în sumă de 3 500 dolari
USD, pe care la rândul său îl transferă furnizorului intern, producător al instalaţiei. Urmează apoi
facturarea, livrarea (direct de la furnizor), încasarea şi regularizarea obligaţiilor.

Comentarii. Deşi unitatea de comerţ a primit avans de la clientul extern, îi facturează acestuia

întreaga sumă, din cel puţin trei considerente, pentru:
  a face aplicarea principiului necompensării (avansul primit este un aspect, întreaga
creanţă facturată este un alt aspect);
 a justifica plata întregii sume de către clientul extern, în contabilitatea acestuia;
 pentru a produce şi emite un document legal obligatoriu de însoţire a mărfii în comerţul
internaţional (factura externă - invoice).

În mod simetric, pentru identitate de raţiune şi din aceleaşi considerente, furnizorul intern emite
factura pentru suma integrală, deşi anterior primeşte un avans.

Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului

Informaţiile prezentate în situaţiile financiare trebuie să reflecte realitatea economică a

evenimentelor şi tranzacţiilor, nu numai forma lor juridică.

Principiul pragului de semnificaţie

 Orice element care are o valoare semnificativă trebuie prezentat distinct în cadrul situaţiilor
financiare. Elementele cu valori nesemnificative care au aceeaşi natură sau cu funcţii similare
trebuie însumate, nefiind necesară prezentarea lor separată.

Principiul consecvenţa prezentării

 Modul de prezentare şi clasificare a elementelor în situaţiile financiare trebuie menţinut de la o

perioadă la alta, cu excepţia cazului cînd:

 o schimbare semnificativă în natura activităţii entităţii sau o analiză a prezentării

situaţiilor financiare demonstrează că schimbarea respectivă va avea ca rezultat o
prezentare mai adecvată a evenimentelor şi tranzacţiilor, sau;
 o schimbare a prezentării este cerută de un Standard Internaţional de Contabilitate sau de
o interpretare.

1.3 Caracteristica căilor de circulație a mărfurilor-aprovizionarea, stocarea,

și realizarea
Circulaţia mărfurilor cuprinde următoarele faze principale: aprovizionare, stocare şi vânzare.
Aprovizionarea – se defineşte ca act comercial de trecere a mărfii din proprietatea
vînzătorului în proprietatea cumpărătorului cu acordul expres sau în baza contractelor încheiate
 cu diverşi furnizori. Momentul intrării mărfii în proprietatea cumpărătorului conform
legislaţiei în vigoare a RM poate coincide cu:
- primirea facturii fiscale şi recepţia mărfurilor urmată apoi de achitarea contravalorii ei;
- primirea facturii furnizorului în acest caz apare ca decalaj între momentul cumpărării şi
momentul recepţiei.
Conform modalităţii de plată a contravalorii mărfurilor, aprovizionarea poate fi cu plata
achitată nemijlocit în numerar, achitarea în avans sau achitarea ulterioară.
Stocarea – este operaţiunea de formare a rezervelor de mărfuri destinate vânzării.
I. În raport cu momentul stabilirii lor stocurile de mărfuri pot fi: stoc iniţial, stoc curent,
stoc final.
II. În dependenţă de locul aflării lor stocurile pot fi: în circulaţie, la depozit, în
transportare, puse în gaj.
Vânzarea – reprezintă trecerea unui lot de marfă din proprietatea vînzătorului în cea a
cumpărătorului pe baza unui acord stabilit între părţile principante la tranzacţie.
După profitul activităţii desfăşurate, întreprinderile comerciale se divizează în următoarele
forme distincte:
- Comerţul cu ridicata se consideră activitatea care constă în livrarea mărfurilor direct de la
producători care asigură cumpărarea şi vînzarea mărfurilor în loturi pentru comercializarea
lor ulterioară sau utilizarea în producţie şi prestarea serviciilor.
- Comerţul cu amănuntul, comercializarea mărfurilor şi prestarea serviciilor către
cumpărători pentru folosirea personală, casnică şi familială precum şi către întreprinderile,
instituţiile din sfera socială pentru consumul direct.
- Alimentaţia publică – folosirea produselor alimentare, comercializarea şi organizarea
consumului.

.4 Organizarea răspunderii materiale în comerț

Succesul oricărei forme de activitate depinde mult de organizarea cuvenită a muncii efectuată de
colectiv. În legătură cu aceasta, un rol important are cunoaşterea normelor prevăzute de Codul Muncii
şi a mecanismelor de utilizare în practică. Scopul stabilirii răspunderii materiale este evitarea
pagubelor şi neadmiterea reţinerilor neîntemeiate. Conform Codului Muncii, salariaţii poartă
răspunderea materială în mărimea deplină a pagubei pricinuite, în cazul în care a fost încheiat un
contract cu răspundere materială cu angajat ce ocupă funcţii sau execută lucrări legate nemijlocit de
păstrarea, vînzarea bunurilor. În cazul acest este necesar de luat în consideraţie următoarele condiţii:
persoana trebuie să aibă vîrstă de 18 ani şi bunurile materiale să fie predate pentru prelucrarea,
transportarea sau vînzarea. Contractul de răspundere materială deplină se încheie în momentul
angajării lucrătorului şi prevederile lui se răsfrînge pe întreaga perioadă de activitatea şi se
îndeplineşte în 2 exemplare. Codul Muncii prevede şi răspunderea materială colectivă care poate fi
introdusă în cazul executării în comun a unor lucrări legate de păstrarea, vînzarea, transportarea sau
folosire în procesul de producţie a valorilor ce le-au fost predate cînd este imposibil de a delimita
răspunderea individuală.
Răspunderea materială – constă în obligaţia oricărui salariat de a repara, în limitele prevăzute de
lege, prejudiciul pe care l-a cauzat unităţii din vina sa şi în legătură cu munca sa. Răspunderea
materială este o instituţie proprie dreptului muncii., şi este reglementată de art. 336-340 din Codul
muncii şi Hotărârea Guvernului RM nr. 449 din 29.04.2004 despre Nomenclatorul funcţiilor deţinute
şi lucrărilor executate de către salariaţii cu care angajatorul poate încheia contracte scrise cu
privire la răspunderea materială individuală sau colectivă (de brigadă) deplină, precum şi a
contractelor – tip cu privire la răspunderea materială deplină(MO nr. 073 din 07.05.2004,
art.nr.586).
Gestionarul (salariatul) poartă răspundere materială în mărimea deplină a prejudiciului material
cauzat din vina lui angajatorului în următoarele cazuri:
(1) Salariatul poartă răspundere materială în mărimea deplină a prejudiciului material cauzat din
vina lui angajatorului în cazurile când:
 între salariat şi angajator a fost încheiat un contract de răspundere materială deplină
pentru neasigurarea integrităţii bunurilor şi altor valori care i-au fost transmise pentru
păstrare sau în alte scopuri (art.339 al Codului muncii);
 salariatul a primit bunurile şi alte valori spre decontare în baza unei procuri unice sau în
baza altor documente unice;
 prejudiciul a fost cauzat în urma acţiunilor sale culpabile intenţionate, stabilite prin
hotărâre judecătorească;
 prejudiciul a fost cauzat prin lipsă, distrugere sau deteriorare intenţionată a bunurilor,
inclusiv în timpul fabricării lor, precum şi a instrumentelor, aparatelor de măsurat, tehnicii
de calcul, echipamentului de protecţie şi a altor obiecte pe care unitatea le-a eliberat
salariatului în folosinţă;
 în conformitate cu legislaţia în vigoare, salariatului îi revine răspunderea materială deplină
pentru prejudiciul cauzat angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de muncă;
 prejudiciul a fost cauzat în afara exerciţiului funcţiunii.

Conducătorii unităţilor şi adjuncţii lor, şefii serviciilor contabile, contabilii-şefi, şefii de

subdiviziuni şi adjuncţii lor poartă răspundere materială în mărimea prejudiciului cauzat din vina
lor dacă acesta este rezultatul:
  consumului ilicit de valori materiale şi mijloace băneşti;
 irosirii (folosirii nejustificate) a investiţiilor, creditelor, granturilor, împrumuturilor
acordate unităţii;
 ţinerii incorecte a evidenţei contabile sau al păstrării incorecte a valorilor materiale şi a
mijloacelor băneşti;
 altor circumstanţe, în cazurile prevăzute de legislaţia în vigoare.

Contractul cu privire la răspunderea materială deplină a salariatului reprezintă un

document scris cu privire la răspunderea materială deplină şi poate fi încheiat de angajator cu
salariatul care a atins vârsta de 18 ani şi care deţine o funcţie sau execută lucrări legate nemijlocit
de păstrarea, prelucrarea, vânzarea (livrarea), transportarea sau folosirea în procesul muncii a
valorilor ce i-au fost transmise. 
Răspunderea materială colectivă (de brigadă)  se practică în cazul în care salariaţii
execută în comun anumite genuri de lucrări legate de păstrarea, prelucrarea, vânzarea (livrarea),
transportarea sau folosirea în procesul muncii a valorilor ce le-au fost transmise, fiind imposibilă
delimitarea răspunderii materiale a fiecărui salariat şi încheierea cu acesta a unui contract cu
privire la răspunderea materială individuală deplină, poate fi instituită răspunderea materială
colectivă (de brigadă).   Răspunderea materială colectivă (de brigadă) se instituie de către
angajator de comun acord cu reprezentanţii salariaţilor. Contractul scris cu privire la răspunderea
materială colectivă (de brigadă) se încheie între angajator şi toţi membrii colectivului (brigăzii).
            La repararea benevolă a prejudiciului material, gradul de vinovăţie al fiecărui membru al
colectivului (brigăzii) se determină prin acordul dintre toţi membrii colectivului (brigăzii) şi
angajator. La stabilirea prejudiciului material de către instanţa de judecată, gradul de vinovăţie al
fiecărui membru al colectivului (brigăzii) se determină de judecată.

1.5 Structuri de prețuri și modul de formare a acestora

Evaluarea stocurilor de mărfuri reprezintă exprimarea valorii mărfurilor în etalon monetar. Ea
poate fi:
1. Evaluarea iniţială (la intrarea în patrimoniu) – se efectuiază la valorea de intrare care depinde
de sursa de intrare a mărfurilor la întreprinderea comercială.
a) În cazul intrării mărfurilor de la furnizori valoarea de intrare a mărfurilor achiziţionate va cuprinde
valoarea lor de cumpărare şi cheltuielile legate de aducerea mărfurilor la destinaţie şi în starea de
utilitate (cheltuieli de transport, asigurare, încărcare – descărcare etc.). TVA nu se include în valoarea
de intrare, iar disconturile primite şi returnările de mărfuri se scad din valoarea de intrare.
Exemplu: S-a aprovizinat de la un furnizor conform facturii fiscale 100 unităţi de marfa A, la preţul
unitar , inclusiv TVA de 18 lei. Cheltuieli de transport efectuate de furnizor şi prezentate spre plată
cumpărătorului conform facturii constituie 60 lei. (inclusiv TVA). Pentru achitarea înainte de termen
furnizorul acordă un discont în mărime de 2 % de la valoarea totală a mărfurilor primite, inclusiv
TVA. De calculat valoarea de intrare a mărfii A (totală şi unitară).
Procurarea: 100 unităţi * 18 lei/unitate = 1800 lei.
TVA: 1800 /6 = 300 lei.
Valoarea fără TVA: 1800-300 = 1500 lei.
Discont: 1800 * 2%= 36 lei.
Cheltuieli de transport: 60 lei, TVA 60/6= 10lei, valoarea fără TVA 60-10=50 lei.
Valoarea de intrare a mărfii: 1500+50-36= 1514 lei. (valoarea totală)
1514/100 unităţi= 15,14 lei/unitate. (valoarea unitară).
b) Mărfurile obţinute din producţie proprie. Pentru această categorie de mărfuri valoarea de intrare va
fi egală cu costul de producţie a lor.
2. Evaluarea curentă. Metodele de evaluare curentă sunt:
 metoda costului mediu ponderat CMP (totală şi după fiecare intrare) - în contabilitate, metoda
"costului mediu ponderat" presupune calcularea costului fiecarui element pe baza mediei
ponderate a costurilor elementelor similare aflate in stoc la inceputul perioadei si a costului
elementelor similare produse sau cumparate in timpul perioadei. Media poate fi calculata
periodic sau dupa fiecare receptie.
 metoda FIFO - potrivit metodei "primul intrat - primul iesit", bunurile iesite din gestiune se
evalueaza la costul de achizitie sau de productie al primei intrari (lot). Pe masura epuizarii
lotului, bunurile iesite din gestiune se evalueaza la costul de achizitie sau de productie al
lotului urmator, in ordine cronologica.
 metoda LIFO - potrivit metodei "ultimul intrat - primul iesit", bunurile iesite din gestiune se
evalueaza la costul de achizitie sau de productie al ultimei intrari (lot). Pe masura epuizarii
lotului, bunurile iesite din gestiune se evalueaza la costul de achizitie sau de productie al
lotului anterior, in ordine cronologica.
 metoda identificării specifice - constă în determinarea costurilor individuale elementelor
de stocuri. Această metodă este adecvată pentru stocurile ce fac obiectul unei comenzi
distincte, indiferent dacă au fost achiziţionate sau fabricate (de exemplu, clădiri, apartamente,
automobile, opere de artă). Identificarea specifică nu poate fi aplicată în cazurile în care
stocurile cuprind un număr mare şi divers de elemente.
- metoda maxim preț
-metoda minim preț.
În unităţile comerciale se utilizează următoarele preţuri:
 Preţul de achiziţie care se formează din cheltuielile pentru procurarea mărfurilor, adică
contravaloarea achitată sau care urmează a fi achitată, cheltuielile de transport, încărcare,
descărcare, cheltuieli de tranzit.
 Preţul de vînzare cu amănuntul fără TVA care include preţul de achiziţie şi adaosul comercial.
 Preţul de vînzare cu amănuntul cu TVA care include toate elementele de mai sus inclusiv şi
TVA în mărimea prevăzută de legislaţia fiscală.
PA = CA+Ch+AC
Conform celor reltate mai sus apare necesitatea studierii cheltuielilor de transport-
aprovizionare și adausului comercial.
Cheltuielile de transport -aprovizionare pentru a fi însumate în prețul de achiziție
conform legislației în vigoare, se vor utiliza 3 metode de repartizare a acestora:
1. Metoda directă – aceasta se utilizează atunci când ne aprovizionăm cu un singur tip
de marfă și valoarea cheltuielilor de transport-aprovizionare se va însuma la valoarea
mărfurilor primite la preț de cumpărător. În acest caz prețul unei unități marfare se va
stabili în baza relației:
Pum=(Vm+CTA)/Qm
unde: Pum – prețul unei unități marfare
Vm – valoarea mărfurilor la preț de cumpărare
Qm – cantitatea de marfă
2. Metoda proporțional cantitativă – în acest caz cheltuielile TA se repartizează în raport
cu cantitatea mărfurilor aprovizionate, poate fi utilizată această metodă doar atunci
când mărfurile aprovizionate au aceiași unitate de măsură:
CTAum=CTA/Qm*Qum
unde: CTAum -cheltuieli TA ce revine unui tip de marfă
Qm -cantitatea totală de marfă
Qum – cantitatea unui tip de marfă
3. Metoda proporțional valorică – presupune repartizarea CTA în raport cu valoarea
mărfurilor achiziționate în cazul în care mărfurile nu sânt omogene, în acest caz:
CTAum=CTA/Vm*Vum
unde: CTAum -cheltuieli TA ce revine unui tip de marfă
Vm -valoarea totală a mărfii
Vum – valoarea unui tip de marfă
Adaosul comercial reprezintă interesul economic al vânzătorului fiind reprezentat prin suprapreț
aplicat asupra prețului de achiziție al mărfurilor, suficient pentru a depăși cheltuielile din
activitatea comercială în vederea obținerii de profit.
Principalele caracteristici ale adaosului comercial sunt:
- Mărimea adaosului comercial se stabilește de către vânzător, dar se negociază cu
cumpărătorul la momentul vânzării;
- Mărimea adaosului comercial fluctuează odată cu fluctuația prețului de vânzare pe grupe
sau sau sortimente de mărfuri;
- Nivelul adaosului comercial se diferențiază în funcție de natura mărfurilor destinate
vânzării și de nivelul profitului așteptat;
- Suntem de părere că mărimea adaosului comercial se aplică la valoarea mărfurilor fără
TVA și fără alte cheltuieli suplimentare însumate la preț, din motiv că unitatea de comerț
comercializează mărfuri și nu cheltuieli de transport, spre exemplu, iar profitul
comerțului se formează prin veniturile obținute din vânzarea mărfurilor.
Adaosul comercial poate fi calculat și aplicat conform următoarelor metode:
1. Metoda procentuală – se aplică o cotă în procente asupra prețului;
2. Metoda sumei absolute – se stabilește o sumă fixă care se va adăuga la prețul de
achiziție;
3. Metoda adausului comercial mixt – presupune combinarea procentului cu suma fixă
utilizată de regulă la produsele alimentare și la mărfurile cu caracter sezonier;
4. Metoda suprapreț – presupune stabilirea în prealabil a prețului de vânzare în mod arbitrar
de către vânzător în dependență de conjuctura pieței.

2.1 Formele şi documentele aprovizionării cu mărfuri a entităților de comerț

cu ridicata
Aprovizionarea cu mărfuri a entitățile de comerţ se efectuiază în baza contractelor încheiate
anterior prin următoarele forme:
1. pe răspunderea furnizorului, în cadrul acestei forme, furnizorul poartă răspunderea pentru
integritatea mărfurilor pe toată perioada transportării mărfurilor pînă la destinaţie.
2. prin delegatul propriu al întreprinderii comerciale, în cadrul acestei forme unui lucrător al
întreprinderii i se eliberează „Delegaţie” în scopul aprovizionării cu mărfuri de la furnizori.
În acest caz persoana respectivă poartă răspundere de integritate a mărfurilor pe timpul
transportării.
3. prin depozite de repartizare, în cadrul acestei forme aprovizionarea cu mărfuri de la
depozitele de repartizare se efectuiază în baza „Notei de comandă”.
Principalele documente întocmite la aprovizionarea cu mărfuri sunt:
- documente de transport şi marfă (factură fiscală, certificat de calitate, specificaţia de
conţinut, etc);
- documente de decontare (ordin de plată, etc).
Principalele căi de aprovizionare cu mărfuri a unităţii de comerţ cu ridicata sunt:
- de la furnizorii/producătorii autohtoni şi de peste hotare;
- prin depozite de repartizare;
- prin gestionari.
Principala sursă de aprovizionare a unităţii de comerţ cu ridicata o reprezintă furnizorii.
Aprovizionarea de la furnizori se efectuiază în baza contractelor încheiate anterior. Mărfurile
primite de la furnizori sunt supuse recepţiei cantitative şi calitative.
În cazul stabilirii divergenţilor cantitative sau calitative între documentele primite ce însoţesc
marfa şi marfa recepţionată efectiv se întocmeşte actul sau procesul verbal de recepţie. Acest
document se întocmeşte şi se semnează de către membrii comisiei de recepţie în care trebuie să
fie inclus un reprezentant al furnizorului sau a organelor de stat sau a unei organizaţii
necointeresate.
Divergenţele stabilite la recepţie pot fi de 2 feluri:
1. plusuri – se constată cînd cantitatea primită este mai mare decît cea indicată în documente.
Pot fi:
- admise, în cazul cînd unitatea comercială are nevoie de aceste mărfuri şi le primeşte;
- respinse, în cazul cînd unitatea comercială nu are nevoie de aceste mărfuri şi le restituie
furnizorilor. Pînă la restituirea furnizorilor mărfurile sunt luate la păstrare în unitatea
comercială dată.
2. minusuri (lipsuri) – se constată cînd cantitatea indicată în documente este mai mare decît
cea primită efectiv. Lipsurile pot fi din mai multe cazuri:
- lipsuri din vina furnizorilor;
- lipsuri din vina organizaţiei de transport;
- lipsuri din vina delegatului pripriu al unităţii comerciale;
- lipsuri în limita normelor de peresabilitate naturală.

2.2 Contabilitatea aprovizionării cu mărfuri a depozitelor angro

Procesul aprovizionării cu mărfuri comportă mai multe operații și generează apariția de
documente care diferă, într-o oarecare măsură, în funcție de formele de aprovizionare
practicate. Actualmente, reieșind din specificul activității comerciale, etapa de aprovizionare
 presupune, recepția, documentarea și contabilitatea intrării mărfurilor în următoarele faze:

1. Faza de expediție
Înainte de expedierea mărfurilor, furnizorul, în lipsa delegatului propriu al beneficiarului
procedează la recepția unilaterală a mărfurilor ce urmează a fi livrate, denumită în acest caz

autorecepfie, Ea trebuie să se consemneze într-un ,, Proces-verbal de autorecepție ” și constă

în identificarea și verificarea cantitativă și calitativă a mărfurilor ce se livrează în raport cu

prevederile contractului de livrare. În cest document pot fi indicate unele date specifice despre
marfă care nu se înregistrează în documentele de livrare, cum ar fi codul special al mărfii,
simbolul grupei de mărfuri, diverse abreviaturi utilizate pentru evidența operativă sau
automatizată, care sunt necesare în decontarea ulterioară a mărfurilor vândute. Acest proces-
verbal se va anexa la raportul gestionarului furnizorului drept document ce confirmă
descărcarea gestiunii împreună cu documentele de însoțire a mărfurilor livrate.
La această etapă, de asemenea, furnizorul ambalează în mod corespunzător mărfurile pe
care le predă spre transport, potrivit cu natura lor și cu prevederile standardelor și normelor
inteme/intemaționale în vigoare și transmite gestiunea către cărăuș (persoana care însoțește și
este responsabilă de integritatea mărfurilor până la predarea lor beneficiarului). Totodată, se
întocmesc documentele de transport și de livrare corespunzătoare în dependență de necesitate:
factura fiscală, avizul de expediere, actul de achiziție a mărfurilor, specificația de conținut,
certificatul de calitate, certificat de conformitate, etichete de ambalare, pașapoarte tehnice
de.

Cărăușul asigură integritatea mărfurilor în timpul transportării până la destinație și anunță

destinatarul despre sosirea bunurilor la depozit. În calitate de cărăuș poate fi atât un
reprezentant al furnizorului, cât și un reprezentant al întreprinderii specializate de transport
sau intermediere. Informația despre cărăuș se consemnează în „Procesul-verbal de
autorecepție" un exemplar al căruia se va înmâna persoanei respective.

În cazul aprovizionării cu mărfuri prin delegat, acestuia i se înmânează o „Delegație”, cu

care se prezintă la furnizor pentru primirea și recepționarea mărfurilor. Delegația se
înregistrează în „Registrul de evidență a delegațiilor”, iar eliberarea acestora persoanelor ce
nu sunt angajate la întreprindere nu se admite. În registrul menționat se înscrie: numărul
delegației, data eliberării, termenul de valabilitate, numele și funcția delegatului, denumirea
furnizorului și semnătura delegatului. La primirea mărfii de la furnizor, delegatul trebuie să
verifice integritatea ambalajelor și cantitatea mărfurilor primite în conformitate cu datele din
documentele însoțitoare.

Persoana, căreia i sa înmânat delegația, este obligată să prezinte în contabilitatea întreprinderii,

cel târziu în ziua următoare după primirea valorilor, indiferent de faptul dacă valorile în
mărfuri și materiale, indicate în delegații, au fost primite complet sau parțial, actele
doveditoare privind îndeplinirea dispozițiilor și predarea valorilor în mărfuri și materiale la
depozit sau gestionarului corespunzător. Delegațiile neutilizate urmează să fie restituite
întreprinderii, care le-a eliberat, în ziua următoare după expirarea termenului de valabilitate a
delegațiilor. La restituirea delegațiilor nefolosite se face o însemnare în registrul de evidență a
delegațiilor eliberate în rubrica „Mențiuni despre îndeplinirea dispozițiilor”. Delegațiile
nefolosite și restituite sunt stinse prin înscrisul „nefolosită” și se păstrează până la sfârșitul
anului gestionar la persoana responsabilă de înregistrarea lor. La sfârșitul anului delegațiile
nefolosite se distrug printr-un „Proces-verbal de lichidare”, aprobat de președintele comisiei
centrale de inventariere a întreprinderii, organizației, iar numerele delegațiilor nevalabile se
publică în Monitorul Oficial pentru a se aduce la cunoștința nevalabilitatea acestor delegații,
care apoi se lichidează printr-un proces-verbal corespunzător. Persoanele, care nu și-au
prezentat darea de seamă privind utilizarea delegațiilor cu termen de valabilitate expirat,
poartă răspundere disciplinară și alte delegații nu li se eliberează .
2. Faza de recepție.
Ordinea primirii mărfurilor și documentarea achiziționării lor depinde de:

► locul recepționării - la depozitul furnizorului, de la întreprinderea de transport sau

intermediere, la depozitul cumpărătorului;

► caracterul recepției - după cantitate, după calitate sau componență;

► corespunderea în raport cu condițiile contractuale sau documentele de însoțire, existența

sau lipsa documentelor de însoțire.

Primirea mărfurilor în gestiune se execută de o comisie specială care funcționează permanent

în cadrul întreprinderii. În conformitate cu prevederile Legii vînzării de mărfuri” și a
Regulamentului cu privire la recepționarea mărfurilor conform cantității și calității în
Republica Moldova, cumpărătorul este obligat să verifice cantitatea și calitatea mărfurilor
primite în conformitate cu prevederile contractului sau a legislației în vigoare. Recepția
mărfurilor se execută prin:

► verificarea cantității mărfurilor, când se stabilește masa netă și cantitatea unităților

mărfare furnizate în stare neambalată sau conform masei brute sau poziției de marfa în
cazul mărfurilor ambalate;

► aprecierea calității mărfurilor, când se verifică indicatorii calitativi, corespunderea cu

cerințele standardelor tehnice, rețetelor de preparare, condițiilor tehnice etc.;

► conformarea după componență, în opinia noastră, constă în recepționarea mărfurilor,

 ținând cont de realitatea contemporană de diversificare a sortimentelor de marfă și a structurii
grupelor mărfare. Esența acestui mod de recepționate constă în verificarea tipului de marfă, a
aspectului comercial, precum și a altor momente cum ar fi: culoarea, aspectul de design
solicitat etc. Tot aici pot fi atribuite și abaterile constatate în vederea utilizării altor prețuri
decât cele stabilite în condițiile contractuale, precum și erorile constatate în calcularea sumelor
și taxelor aferente.

Pentru mărfurile corespunzătoare cantitativ, calitativ și după componență, comisia de primire

(recepție) întocmește „Fișa de recepție-calculație” în două exemplare, în care se înregistrează
întrarea mărfurilor în gestiune.

În cazul stabilirii unor abateri cum ar fi: deteriorarea ambalajelor sau violarea sigiliului
încărcăturii, lipsuri în cantitatea mărfurilor, defecte de fabricație, nerespectarea termenelor de
livrare sau regimului de păstrare în timpul transportării produselor alimentare, comisia
întocmește un „Proces-verbal comercial” în patru exemplare, în care se vor înregistra abaterile
stabilite pentru fiecare poziție de marfă. Dacă abaterile în cantitate și deficiențele calitative s-au
constatat în cazul aprovizionării cu mărfuri pe răspunderea furnizorului, atunci acestea se
impun furnizorului pentru restituire sau schimb prin „Scrisoarea de reclamație”. Același
document se utilizează și în cazul abaterilor constatate din vina întreprinderii de transport.
Dacă se constată diferențe față de actele însoțitoare care nu atrag răspunderea furnizorului, ele
se imputează delegatului, prealabil reducându-se diferențele ce se încadrează în normele de
perisabilitate naturală.

În caz când la recepția mărfurilor nu există documente de însoțire sau lipsesc unele acte
distincte, comisia de recepție întocmește un “Proces-verbal de recepție unilaterală” în care
trebuie să se conțină informații privind cantitatea, calitatea și componența detaliată a
mărfurilor.

Pentru aprecierea prețului mărfurilor nefacturate poate fi utilizată informația conținută în

contractul de livrare sau prețurile ultimelor întrări a aceluiași tip de marfa. Procesul—verbal se
va perfecta în două exemplare, unui din care se va trimite furnizorului cu indicația de a
transmite în ordine de urgență setul documentelor însoțitoare.

În situația când cumpărătorul refuză recepția mărfurilor, reieșind din următoarele circumstanțe:
s-au expediat mărfuri fără acordul beneficiarului, s-au primit valori neprevăzute de condițiile
contractuale, mărfuri ce nu se încadrează în normele de calitate, demodate sau cu defect; acesta
este obligat să asigure integritatea lor și să anunțe furnizorul despre aceasta. Unitățile mărfare
primite în așa caz se vor recepționa conform „Procesului- verbal de primire a mărfurilor în
custodie”, vor fi depozitate analogic cu mărfurile acceptate cu impunerea cheltuielilor suportate
ulterior către furnizor. La stabilirea unor abateri în calitatea mărfurilor este necesară prezența
unui specialist al Centrului Național de Standardizare, Metrologie și Certificare (CNSMC), care
are statutul de Organism Național de Standardizate, Metrologie și Certificare („Moldova-
Standard”). Mărfurile necalitative pot fi recuperate către furnizor sau primite în gestiune la un
preț mai mic, convenit cu furnizorul acestor mărfuri.

3. Faza de stocare.
Odată cu recepția mărfurilor, acestea se transmit în gestiune, adică către locul de păstrare sau
persoana cu răspundere materială. Gestionarul consemnează informația privind mărfurile
primite deschizând pentru fiecare tip de marfă o „Fișă de magazie", centralizând datele despre
intrări într-un registru numit ,,Borderoul centralizator a mișcărilor de marfă”, care va conține
următoarele elemente; denumirea mărfii, grupa de mărfă, cantitatea și valoarea mărfurilor
primite, Documentul menționat va permite executarea operativă a controlului asupra stocurilor
de mărfuri la orice moment de timp, Concomitent, în conformitate cu prevederile legislației
fiscale, orice operație de achiziție care se documentează prin factura fiscală, se înregistrează în
„Registrul de evidență a procurărilor".
În cadrul etapei de stocare mărfurile se regrupează conform regimului intern de activitate a
întreprinderii comerciale și pot fi supuse unei prelucrări suplimentare privind redarea
aspectului comercial: reambalarea în cantități mai mici, asamblarea și reasamblarea etc.,
cheltuielile suportate fiind înregistrate într-o fișă specială de calcul și atribuite la cheltuielile
perioadei.

2.3 Particularitățile contabilității aprovizionării cu mărfuri a entităților de

comerț cu amănuntul
Aspectul distinct al contabilizării procesului de aprovizionare cu mărfuri ține de aprecierea
prețului de cumpărare a mărfurilor și calcularea prețului de vânzare a lor, precum și reflectarea
acestor elemente în registrele contabile. Astfel, contabilitatea aprovizionării presupune
înregistrarea mărfurilor aprovizionate în conturile contabile reieșind din elementele adăugate
la prețul de cumpărare conform modelelor de formare a prețului:
- modelul prețului de achiziție prin care se înscriu numai cheltuielile de aprovizionare;
• modelul prețului de vânzare cu amănuntul fără TVA prin care se mai adună adaosul
comercial (rulajele din contul 831 „Adaos comercial”);
• modelul prețului de vânzare cu amănuntul plus TVA prin care se mai însumează valoarea
TVA.
 Pentru contabilitatea sintetică a mărfurilor aflate în proprietatea întreprinderii se utilizează
contul de activ 217 „Mărfuri”. Contul 217 „Mărfuri” este destinat generalizării informației
privind existența și mișcarea mărfurilor în depozitele întreprinderii, bazele angro, magazine.
Ținând cont de dimensiunile componenței prețului de cumpărare a mărfurilor, în debitul contului
217 „Mărfuri” se va înregistra fie numai prețul de achiziție, fie acesta și elementele adiacente, în
funcție de context.
La formarea prețurilor de vânzare cu amănuntul se calculează, în mod frecvent, adaosul
comercial aferent mărfurilor propuse spre vânzare. Contabilitatea adaosului comercial se ține în
contul de pasiv 831 „Adaos comercial”. Contul 831 „Adaos comercial” se utilizează de
întreprinderile de comerț care țin evidența mărfurilor la prețurile de vânzare și este destinat
generalizării informației privind adaosul comercial aferent mărfurilor intrate și vândute. Contul
nu trebuie să dispună solduri și mărimea adaosului comercial aferent mărfurilor din stoc se
stomează în negru la sfârșitul lunii pentru a fi restabilită la începutul lunii următoare, în așa fel,
contul 217 „Mărfuri” începe a funcționa la începutul lunii cu reflectarea soldului inițial prin
reconstituirea adaosului comercial aferent mărfurilor rămase în stoc și decontat la sfârșitul lunii
precedente, ce se restabilește prin următoarea formulă contabilă:
D 217 „Mărfari”

C 831 „Adaos comercial"

Contul 217 „Mărfuri” se debitează cu creditul conturilor corespunzătoare modalităților de

intrare a mărfurilor, creditându-se ca urmare a ieșirii acestora din patrimoniu, prin corespondența
cu debitul conturilor aferente căilor sau modalităților de ieșire. în cazul când agentul economic
transfera produse finite în magazinele proprii de prezentare și desfacere sau vinde ca mărfuri
diferite active curente de natura materiilor prime, materialelor consumabile, obiectelor de
inventar, ambalajelor etc., devenite disponibile, este necesar să se înregistreze atât trecerea
scriptică a acestora în debitul contului 217 „Mărfuri”, prin creditul conturilor corespunzătoare
naturii lor: 211 „Materiale”, 213 „Obiecte de mică valoare și scurtă durată”, 216 „Produse”, 2173
„Ambalaj cu marfa și gol”, cât și translocarea diferențelor de preț în creditul contului 831
„Adaos comercial”. Soldul contului 217 „Mărfuri” este debitor și reprezintă prețul de achiziție,
fără TVA, aferent mărfurilor existente în patrimoniu la sfârșitul perioadei de gestiune.

Astfel, pentru mărfurile procurate în timpul lunii în cazul evidenței mărfurilor se vor efectua
următoarele înregistrări:

1. Pentru valoarea mărfurilor primite de la furnizori la suma fără TVA:

Dt 217 „Mărfuri"

Ct 521 „ Datorii comerciale curente "

 2. Pentru mărimea TVA deductibilă la aprovizionarea cu mărfuri:
Dt 534 „ Datorii față de buget"

Ct 521 „ Datorii comerciale curente "

3. Pentru suma cheltuielilor de transportare a mărfurilor către depozitul întreprinderii de

comerț în sumă fără TVA:
Dt 217 „ Mărfuri

Ct 521 „ Datorii comerciale curente "

4. Pentru mărimea TVA deductibilă la cheltuielile de transport-aprovizionare a

mărfurilor:
Dt 534 „ Datorii față de buget ”

Ct 521 „Datorii comerciale curente "

5. Reflectarea valorii totale a ambalajelor primite de la furnizori:

Dt 217 „Mărfuri”

Ct 521 „ Datorii comerciale curente ”

6. La achitarea datoriilor față de furnizori pentru mărfurile aprovizionate și cheltuielile de

transport-aprovizionare:
Dt 521 „ Datorii comerciale curente ”

Ct 242 „ Conturi curente în monedă națională ”

7. Calcularea adaosului comercial aferent mărfurilor procurate:

Dt 217 „Mărfuri”

Ct 831 „Adaos comercial"

Remarcă: La utilizarea în evidența curentă a mărfurilor a Modelului prețului de achiziție

reflectarea adaosului comercial în formule contabile nu se execută.

Remarcă: în cazul transportării mărfurilor de către organizațiile specializate de transport se

creditează contul 544 „Alte datorii curente” în locul contului 521 „Datorii comerciale curente”.

Înregistrarea taxelor nerecuperabile în componența costului de achiziție se înregistrează

conform înscrierii:

Dt 217 „Mărfuri”

Ct 544 „Alte datorii curente” - valoarea serviciilor vămuire, taxele vamale și accizele
 aplicate, precum și alte plăți locale.

Remarcă: TVA calculată și achitată de întreprindere la momentul vămuirii mărfurilor nu se

atribuie la valoarea mărfurilor întrate în patrimoniu și reflectarea acesteia urmează a fi
înregistrată în:

Dt 534 „ Datorii față de buget”

Ct 544 „Alte datorii curente ",

În afară de formele de aprovizionare tradiționale, la achiziția mărfurilor de către

întreprinderile de comerț sunt utilizate și alte forme specifice:
• Achiziția mărfurilor de la persoanele fizice în baza „Actului de achiziție a
mărfurilor".
4 Achiziții de mărfuri prin intermediul titularului de avans conform „ Decontului de
avans1 și a documentelor însoțitoare anexate la acesta,
♦ Aprovizionarea din producția proprie se întâlnește în alimentația publică și constă în
transferul de preparate culinare către unitățile de desfacere proprii (bufete, baruri, etc).
Pentru aprovizionarea cu mărfuri a întreprinderilor comerciale prin formele menționate
se întocmesc formule contabile specifice prezentate în următorul tabel:

Nr. Fundamentarea Corespondența conturilor

crt. Conținutul operației
înscrierii
economice Debit Credit
contabile
1 2 3 4 5
1. Se recepționează mărfurile primite de la 217 544* „Alte
Act de achiziție a „Mărfuri” datorii curente”
persoana fizică**
mărfurilor
2. Se înregistrează mărfurile procurate de
către titularii de avans:
a) din contul sumelor primite în avans
din casierie; 217
b) fără avans primit în prealabil. „Mărfuri”
Decontul de 226 „Creanțe ale
avans 217 personalului”
„Mărfuri”
532 „Datorii față de
personal privind alte
operații
 3. Se reflectă primirea de mărfuri din
producția proprie: 217, subcont 217
a) în cazul alimentației publice; „Produse și „Mărfuri”
b) în cazul întreprinderilor de preparate din
producție ce propun spre vânzare Bon de primire, Bon de alimentația
produsele finite prin magazinele proprii. consum publică”

217 216
„Mărfuri” „Produse”

4. Se consemnează primirea de mărfuri de la 217,subcont 217, subcont

depozitele proprii de repartizare „Mărfuri în „Mărfuri în
(cu reflectarea Bon de primire, Bon de întreprinderile de întreprinderile de
corespunzătoare în evidența analitică) consum comerț cu comerț cu
amănuntul” ridicata”

* se deschide un cont analitic separat pentru fiecare persoană fizică.

♦♦ în cazul recepție mărfurilor de la persoane fizice, de obicei, nu se deduce suma TVA
prin înregistrare separată.

2.4 Stabilirea și contabilizarea divergențelor apărute la recepția mărfii

La recepționarea mărfii se verifică conformitatea ei cu prevederile documentelor
normative de standardizare și a prescripțiilor tehnice. Recepționarea mărfii se efectuează, de
asemenea, în conformitate cu datele indicate în marcaj și în documentele de însoțire, de
transport, care confirmă cantitatea și calitatea mărfii livrate (facturi fiscale cu transportul
feroviar - specificări, liste, etichete de ambalare, pașapoarte tehnice, certificate de
conformitate, certificate de calitate a producătorului etc.), precum și în conformitate cu
condițiile contractului. în cazul când documentele menționate sau unele din ele lipsesc,
recepționarea mărfii nu se efectuează, dacă contractul nu prevede altceva, iar la întocmirea
actului se indică documentele care lipsesc și care influențează recepționarea mărfii după
cantitate, calitate și componență.
La recepția mărfurilor, de multe ori, se stabilesc abateri între informația conținută în
documentele de însoțire a mărfurilor primite și existența reală a acestora. Divergențele
menționate pot avea natură de plusuri sau lipsuri.
Plusurile, la rândul său, pot fi acceptate, care se contabilizează identic cu ordinea intrării
mărfurilor în patrimoniu, și respinse, care se înregistrează în debit 914 „Bunuri primite în
custodie” și care se transmit în gestiune în mod similar cu mărfurile intrate. Contabilitatea
analitică a mărfurilor refuzate și rămase în custodie se ține pe beneficiari și pe gestionarii care au
preluat temporar valorile respective.

Lipsurile se constată la recepția mărfurilor de comisia de recepție în ziua depistării lor și

întocmește un „Proces-verbal comercial” (care se întocmește și la plusuri). Procesul verbal
comercial este semnat de toți membrii comisiei și se aprobă de conducătorul întreprinderii de
comerț.

Lipsurile de mărfuri la aprovizionare se grupează și se contabilizează în dependență de

esența lor economică:
1. Lipsurile în limita normelor de perisabilitate care apar în urma uscării, prăfuiții,
fărâmițării, volatilizării, evaporării și îmbibării, sunt neimputabile și se suportă de
întreprinderea comercială. Acestea se înscriu prin:
Dt 712 „ Cheltuieli de distribuire "
Dt 713 „ Cheltuieli administrative " la suma TVA restabilită;
Ct217„Mărfuri” la valoarea totală a mărfurilor constatate ca lipsă în limita normelor.

2. Lipsurile de mărfuri din vina gestionarului în situația de recuperare de către persoana cu

răspundere materială a pierderilor suportate. De menționat, că impunerea lipsurilor către
gestionar are loc la prețul de vânzare și se înregistrează în următoarele formule contabile:
 impunerea către gestionar a lipsurilor la prețuri de achiziție cu TVA:
Dt 226 „ Creanțe ale personalului”
Ct 534 „ Datorii față de buget"
Ct 612 „Alte venituri din activitatea operațională"

 recuperarea daunelor materiale de către delegat în numerar sau cu reținere din salariu
conform prevederilor legislației în vigoare:
Dt 241, 531
Ct 226
Lipsurile de mărfuri din cauze de forță majoră, care sunt generate de diverse calamități
naturale. Aceste lipsuri sunt valabile și pentru evidența contabilă a bunurilor materiale care
au fost primite, dar care nu s-au recepționat conform prevederilor legale:
Dt 723 „ Cheltuieli excepționale " la valoarea mărfurilor lipsă fără TVA;
Dt 713 „ Cheltuieli administrative ” la suma TVA restabilită;
Ct 217 „ Mărfuri".
3. Diferențe valorice constatate la primirea mărfurilor de la furnizor. Ele pot fi în plus sau
în minus și nu se referă la cantitățile primite, ci numai la evaluarea acestora. Diferențele valorice
în plus se înregistrează în contabilitate ca o intrare de mărfuri, potrivit calculelor corecte făcute
la verificare sau acceptarea unei scrisori de însoțire de la furnizor, și se decontează la datoriile
față de furnizori. Diferențele valorice în minus nu se înregistrează în contabilitate și se refuză la
plată furnizorului.

5 Contabilizarea achitării cu furnizorii privind mărfurile livrate

Achitarea datoriilor se înregistrează astfel:

1. Dt 544„Alte datorii curente

Ct 242 „ Conturi curente în monedă națională”.

2. La achitarea datoriilor față de furnizorii de mărfuri din existentul în numerar în casieria

întreprinderii conform ordinului de plată de casă și chitanței de la ordinul de casă de încasare de

la furnizor se înscrie:

Dt 521 „ Datorii comerciale curente

Ct 241 „Casa".
3. Utilizarea acreditivului la achitarea datoriilor create la aprovizionarea cu mărfuri se
înregistrează în:

Dt 521 „ Datorii comerciale curente

Ct 244 „Alte conturi bancare ", subcont 2441 „Acreditive ".
iar formarea unui acreditiv se înscrie prin formula:
Dt 244 „ Alte conturi bancare " subcont 2441 „Acreditive
Ct 242 „ Conturi curente în monedă națională " sau 243 „ Conturi curente în valută străină
4. Valorificarea unui credit bancar pe termen scurt la scadența datoriilor formate cu ocazia
aprovizionării cu mărfuri se înscrie în:

Dt 521 „ Datorii comerciale curente

Ct 511 „ Credite bancare pe termen scurt
5. Valorificarea unui împrumut pe termen scurt de la alți agenți economici la expirarea
datoriilor din aprovizionarea cu mărfuri se înscrie în:

Dt 521 „ Datorii comerciale curente

Ct 512 „ împrumuturi pe termen scurt"
6. În cazul executării unei plăți în avans către furnizori pentru anumite mărfuri și servicii se

înscrie:
 Dt 224 „Avansuri acordate curente ";
Ct 242 „ Conturi curente în monedă națională

7. Decontarea sumelor plătite în avans la momentul recepționării mărfurilor de la furnizori:

Dt 521 „ Datorii comerciale curente

Ct 224 „Avansuri acordate curente

2.6 Contabilitatea analitică a mărfurilor în locurile de păstrare și în

contabilitate

În abordarea metodelor de evidenţă operativă şi analitică a stocurilor de mărfuri trebuie

avut în vedere conceptul de gestiune. În accepţiunea economică, “gestiunea reprezintă totalitatea
valorilor (materiale sau băneşti) încredinţate unei persoane, care are obligaţia primirii, păstrării şi
eliberării lor, în conformitate cu sarcinile unităţii în care funcţionează şi cu legislaţia economică
în vigoare.

Din acest punct de vedere, gestiunea este un compartiment specializat, o subdiviziune a unităţii
patrimoniale. Din punct de vedere juridic, “gestiunea reprezintă totalitatea operaţiilor de primire,
păstrare şi eliberare a bunurilor materiale sau valorilor băneşti, îndeplinite de angajatul unei
organizaţii, în cadrul atribuţiunilor sale de serviciu”.

În cadrul unităţilor patrimoniale, organizarea gestiunilor de mărfuri este influenţată de o

serie de factori dintre care cei mai importanţi sunt:

 volumul operaţiunilor de primire-predare dintr-o perioadă de timp dată constituie

principalul criteriu în funcţie de care se stabileşte numărul de gestiuni dintr-o unitate
patrimonială. Astfel, într-o unitate patrimonială de dimensiuni reduse poate fi înfiinţată o
singură gestiune pentru toate mărfurile pe care le deţine, în timp ce într-o unitate
patrimonială de dimensiuni mari este necesar să se înfiinţeze gestiuni specializate pe
principalele categorii de mărfuri;
 volumul, suprafaţa şi amplasamentul spaţiului de depozitare constituie un alt criteriu în
raport de care se pot înfiinţa depozite centrale sau generale care deservesc întreaga
 unitate patrimonială sau depozite de repartizare care deservesc, de regulă, unităţi
operative proprii.

Indiferent de criteriul ales, gestiunile de mărfuri trebuie astfel organizate încât pentru fiecare
categorie de stoc a cărui evidenţă contabilă se realizează cu ajutorul unui cont distinct, aceasta să
poată fi identificată faptic şi spaţial. Această restricţie este impusă de necesitatea creării
condiţiilor pentru facilitatea controlului gestionar, respectiv, a concordanţei dintre soldurile
scriptice ale conturilor contabile de stocuri şi valoarea stocurilor faptice constatate cu ocazia
inventarierilor anuale.

Pentru facilitarea controlului gestionar al bunurilor stocabile se utilizează următoarele metode de

evidenţă operativă şi analitică a gestiunilor de mărfuri:

 metoda cantitativ-valorică;
 metoda operativ-contabilă sau pe solduri;
 metoda centralizatoarelor de intrare-ieşire;
 metoda global-valorică.

Ultima metodă enunţată se practică de către unităţile comerciale cu amănuntul.

În unităţile comerciale cu ridicata se practică o contabilitate analitică pe sortimente de mărfuri

folosind, de regulă, metoda cantitativ-valorică.

Metoda cantitativ-valorică (pe fişe de conturi analitice), în forma sa clasică, constă în ţinerea

evidenţei cantitative pe categorii de bunuri materiale la locul de depozitare, iar la contabilitate a
evidenţei cantitativ-valorice.

La locul de depozitare a bunurilor se primesc documentele privind intrările şi ieşirile de bunuri.

Aceste documente se înregistrează cantitativ în “Fişa de magazie”. Ulterior documentele sunt
predate la contabilitate pe bază de borderou semnat de gestionar şi de reprezentantul
compartimentului de contabilitate.

La compartimentul contabilităţii gestiunii stocurilor se realizează o verificare a exactităţii şi

oportunităţii înregistrărilor din fişele de magazie. Apoi se realizează evaluarea cantităţilor
consemnate de gestionar ţinând cont de metodele de evaluare acceptate de legislaţie şi adaptate
de unitatea patrimonială. Pentru fiecare element stocabil se deschide câte o “Fişă de cont analitic
pentru valori materiale” în care se face înregistrarea cantitativ şi valoric pentru fiecare intrare sau
ieşire din stoc.
Concomitent cu înregistrarea fiecărui document de intrare sau ieşire, în “Fişa de cont analitic
pentru valori materiale” se pot întocmi situaţii centralizatoare, cum sunt: “Situaţia stocurilor
intrate” şi “Situaţia stocurilor ieşite”. Aceste situaţii stau la baza înregistrărilor în contabilitate
deoarece în documente intrările şi ieşirile sunt grupate pe conturi corespondente ale conturilor de
stocuri.

Controlul gestionar-contabil al stocurilor, în situaţia metodei cantitativ-valorice, se realizează

prin:

 confruntarea datelor cantitative din “Fişele de magazie” cu datele similare din “Fişele

de cont analitic pentru valori materiale”;
 concordanţa datelor valorice din “Fişele de cont analitic pentru valori materiale” cu
totalurile balanţelor analitice de verificare a conturilor de stocuri.

Metoda cantitativ-valorică prezintă avantajul că poate furniza în orice moment date cu privire

la existenţa şi mişcarea stocurilor. Principalul inconvenient al acestei metode este volumul mare
de muncă deoarece înregistrarea mişcărilor cantitative de bunuri se face atât la locurile de
depozitare, cât şi la contabilitate.

Versiunea simplificată a metodei cantitativ-valorice constă în comasarea evidenţei operative de

la locurile de depozitare cu evidenţa analitică a elementelor stocabile de la compartimentul
contabilitate. Astfel, “Fişa de magazie” este înlocuită la locul de depozitare cu “Fişa de cont
analitic pentru valori materiale” pentru fiecare element stocabil în parte.

Această versiune este denumită metoda valorică la locul de depozitare. Principalul avantaj al
acestei versiuni este faptul că furnizează operativ date cu privire la situaţia stocurilor
concomitent cu reducerea volumului de muncă.

Metoda operativ-contabilă (pe solduri) implică ţinerea la locul de depozitare a evidenţei

operative cantitativ pe categorii. La contabilitate se ţine evidenţa valorică desfăşurată pe gestiuni,
iar în cadrul gestiunilor, pe grupe sau subgrupe de bunuri.

Gestionarul înregistrează documentele justificative cu privire la stocuri în “Fişa de magazie” care

este vizată de contabilul şef. Astfel, după fiecare operaţiune se poate determina stocul cantitativ.

Serviciul contabilitate verifică înregistrările din “Fişele de magazie” şi preia documentele

respective împreună cu borderourile întocmite de către gestionar, separat pentru bunurile intrate
şi pentru cele ieşite, înscriind preţul şi calculând valoarea lor.
Totalurile valorice stabilite sunt înscrise în “Fişa centralizatoare a mişcărilor valorice pe grupe de
stocuri” întocmită separat pentru intrări şi pentru ieşiri.

Concordanţa dintre stocurile înregistrate cantitativ în “Fişele de magazie” şi datele valorice din
“Fişa centralizatoare a mişcărilor valorice pe grupe de mărfuri” se realizează cu ajutorul
documentului denumit “Registrul stocurilor”. Acest registru se deschide anual la compartimentul
contabilităţii gestiunii stocurilor.

La sfârşitul fiecărei luni, stocurile din “Fişele de magazie” se înscriu în “Registrul stocurilor”.
Aceste stocuri se evaluează în conformitate cu metodele de evaluare adoptate de unitatea
patrimonială la intrarea şi la ieşirea din patrimoniu a stocurilor.

Pentru fiecare grupă de elemente stocate, stocul valoric din “Registrul stocurilor” trebuie să fie
egal cu soldul din “Fişa centralizatoare a mişcărilor valorice pe grupe de stocuri”. În caz de
neconcordanţă, se verifică operaţiile la grupa respectivă de bunuri.

Metoda operativ-contabilă prezintă avantajul că se poate utiliza în cazul aplicaţiilor

computerizate în cadrul cărora existenţa şi mişcările cantitative ale stocurilor sunt urmărite
operativ, iar cele valorice sunt urmărite periodic, cu ocazia înregistrărilor în contabilitatea
gestiunii stocurilor.

Metoda global-valorică se realizează prin ţinerea evidenţei stocurilor numai valoric, atât la
nivelul gestiunii operative, cât şi în contabilitate. Această metodă este utilizată pentru evidenţa
mărfurilor şi ambalajelor aflate în unităţile de desfacere cu amănuntul.

În aplicarea metodei global-valorice, evidenţa operativă la locurile de depozitare nu se face cu

ajutorul “Fişelor de magazie”, ci se realizează cu ajutorul “Raportului de gestiune”. În acesta
sunt înregistrate valoric intrările şi ieşirile din fiecare zi, pe baza documentelor justificative. La
sfârşitul fiecărei zile se stabileşte soldul valoric.

3.1 Formele de vânzare a mărfurilor și perfectarea documentară a acestora.

Contabilitatea vânzării mărfurilor în comerțul cu ridicata conform
contractului de livrare.în baza plăților preliminare.
 Vânzarea de mărfuri este scopul unei activități comerciale și doar veniturile din vânzări
influențează rezultatul financiar al activității întreprinderii. în așa mod, rezultatul financiar ale
unei entități comerciale cuprinde trei părți componente: veniturile din vânzări, costul mărfurilor
vândute și cheltuielile aferente operațiunilor cu mărfurile.
Cheltuielile privind operațiunile cu mărfurile sunt acele cheltuieli ce țin de asigurarea
derulării activității comerciale ale întreprinderii, iar venitul net este ceea ce rămâne după
reducerea cheltuielilor din marja brută.
La etapa actuală, problema de bază a contabilității faptelor comerciale se axează asupra
modului de înregistrare contabilă a faptelor de comercializare, a venitului din vânzarea
mărfurilor și a taxelor calculate la aceste fapte economice în registrele contabile și situațiile
financiare.
În conformitate cu tipurile entităților comerciale există vânzări cu ridicata și vânzări
cu amănuntul. La vânzarea mărfurilor en gros (cu ridicata) se atribuie vânzarea mărfurilor în
cantități mari care se furnizează către vânzătorii cu amănuntul, precum și vânzarea către agenții
economici și instituțiile publice în baza facturilor fiscale și altor documente ce însoțesc mărfurile
(se presupune faptul că marfa ulterior se revinde). Eliberarea mărfurilor către cumpărători se
execută în baza următoarelor documente de însoțire: factura fiscală, certificatul de calitate etc.
în activitatea comercială vânzarea cu ridicata se realizează în două forme distincte:
1) Vânzarea cu ridicata de la depozit - se presupune livrarea mărfurilor către diferiți
cumpărători din stocurile existente la depozitele unității de comerț cu ridicata.
2) Vânzarea cu ridicata în tranzit - prevede organizarea circulației de mărfuri de la
depozitul altor entități către diferiți cumpărători prin contractarea anumitor sortimente de mărfuri
și transportarea acestora la depozitul cumpărătorului, pentru care unitatea de comerț cu ridicata
încasează o diferență de preț. La rândul său, vânzarea cu ridicata în tranzit se diferențiază în:
a) tranzit intransigent (cu participarea unității de comerț la decontări) - în cazul
când unitatea de comerț achită contravaloarea mărfurilor către furnizori și încasează de la
cumpărător sumele din vânzarea mărfurilor;
b) tranzit administrat (fără participarea unității de comerț la decontări) — în
cazul când întreprinderea comercială cu ridicata organizează contractarea și transportarea
mărfurilor către cumpărători, iar decontările se realizează nemijlocit între furnizor și
cumpărătorul final.
Contabilitatea faptelor privind comercializarea mărfurilor, în conformitate cu prevederile
principiul contabilității de angajamente, se întemeiază pe reflectarea concomitentă a venitului
din vânzări o dată cu realizarea tranzacției comerciale. Astfel, comercializarea mărfurilor și
înregistrarea venitului din vânzări reprezintă o operațiune simultană.
 Vftnzare»i mărfurilor cu amănuntul reprezintă faza finală a circulației de mărfuri și
constituie comercializarea mărfurilor către consumatorul final. Vânzarea cu amănuntul
presupune eliberarea mărfurilor către cumpărătorii finali contra plată în numerar sau prin
virament. Operațiile generate de vânzarea cu amănuntul a mărfurilor se grupează în patru
categorii:
1. Vânzări de mărfuri cu plata integrală în numerar.
2. Vânzări de mărfuri cu mica ridicată (cu plată în virament).
3. Vânzări de mărfuri cu plata în rate.
4. Vânzări de mărfuri în consignație.
Vânzarea mărfurilor cu plată integrală în numerar prevede achitarea nemijlocită a
cumpărătorului la momentul vânzării-cumpărării mărfurilor cu mijloace bănești în numerar și se
realizează prin diferite forme, care nu influențează particularități structurale în organizarea
sistemului de evidență.
Vânzarea cu mica ridicată (cu plată în virament) prevede comercializarea mărfurilor în
scopul satisfacerii cerințelor unor categorii specifice de consumatori:
instituțiile preșcolare, de învățământ, de medicină;
- unitățile de alimentație publică din cadrul instituțiilor bugetare, cantinele din cadrul
întreprinderilor;
- diferiți agenți economici pentru vânzările în partide sau sortiment variat cu achitare în
virament;
- vânzarea de mărfuri către diferiți cumpărători cu achitarea în baza cârdurilor bancare.
La vânzarea mărfurilor cu mica ridicata se presupune eliberarea mărfurilor în cantități
relativ mari, de cele mai multe ori, în baza facturilor fiscale și cu plata prin virament. In situația
acestui tip de vânzări se apreciază relațiile temeinice cu parteneri stabili și în acest scop, la
mărfurile vândute se aplică un adaos comercial minimal, care, deseori, acoperă doar cheltuielile
entității de comerț, asigurând un profit neînsemnat.
Comerțul cu mica ridicata este o versiune a comerțului cu ridicata prin care se asigură
comercializarea partidelor de mărfuri către diferiți producători sau intermediari comerciali pentru
revânzarea ulterioară sau consumul pentru necesitățile entității. Partida minimală a mărfurilor
vândute cu mica ridicata nu poate fi mai mică decât cantitatea unităților mărfare din completul
unui ambalaj.
Vânzarea cu plată în rate. în prezent, tot mai des se încearcă revenirea la forma de
comercializare cu amănuntul cu plata în rate, aceasta fiind convenabilă pentru cumpărător prin
posibilitățile de eșalonare a plății pentru marfa procurată pe o perioadă anumită de timp, în
categoria mărfurilor vândute cu plata în rate se includ mărfurile industriale cu termen de
 utilizare sporit, mărfurile de uz casnic, mobila, mijloacele de transport, precum și alte tipuri în
conformitate cu lista stabilită de către entitatea de comerț.
Mărfurile cu plată în rate se eliberează cetățenilor cu loc de muncă permanent sau care
fac studii în localitatea în care este situată unitatea de comerț. Pentru procurarea mărfurilor
cumpărătorul prezintă un certificat confirmativ de la locul de muncă sau studii. întreprinderea
de comerț care vinde și clientul care cumpără marfa cu plata în rate, de obicei, încheie un
contract de vânzare-cumpărare, în care sunt stipulate:
• valoarea mărfurilor vândute;
• suma avansată la momentul ridicării mărfurilor;
• mărimea ratelor lunare în cote egale;
• termenele de plată a ratelor și dobânzii;
• cota procentuală și suma dobânzii percepute etc.
Totodată, clientul prezintă o dovadă documentară din care reiese posibilitatea achitării
ratelor eșalonate la termenele stabilite prin contract (mărimea salariului, bursei, pensiei etc.). Din
momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare, mărfurile devin proprietatea
cumpărătorului.
La baza vânzării mărfurilor în consignație stau relațiile coordonate prin contractul de
comision, conform condițiilor căruia dreptul de proprietate asupra mărfurilor îl deține
proprietarul inițial al acestora până la momentul vânzării către cumpărător. Conform prevederilor
Codului Civil al Republicii Moldova, contractul de comision se încheie între organizația care
primește mărfurile la consignație (comisionar) și persoana fizică sau juridică ce depune mărfurile
în consignație (comitent), în scopul vânzării mărfurilor respective de către comisionar. în
consignație se acceptă mărfuri noi și uzate, care pot fi utilizate fără o recondiționare suplimentară
și care corespund normelor și cerințelor sanitare. Nu pot fi primite la consignație:
• mărfurile a căror comercializare, conform legislației în vigoare, este interzisă sau
limitată;
• armament de luptă din dotare sau de serviciu;
• echipamente militare, uniforme și alte articole din sortimentul militar.
La primirea mărfurilor în consignație pe fiecare din ele se fixează o etichetă, iar pe obiectele
ieftine mici (ceasuri, mărgele, broșe și alte articole similare) - o etichetă cu numărul contractului
de comision și prețul de vânzare. La recepționarea mijlocului de transport în contractul de
comision se indică neapărat numărul de identificare, marca și modelul acestuia, denumirea
(tipul), anul fabricării, numărul motorului, al șasiului (ramei), caroseriei (remorcii) și numărul
provizoriu de înmatriculare sau „tranzit”, culoarea caroseriei (cabinei), parcursul conform datelor
vitezometrului, seria și numărul pașaportului tehnic al mijlocului de transport.
 Lista mărfurilor primite la comisie și etichetele de marfă se semnează de către comisionar
și comitent. Prețul de vânzare a mărfurilor primite de comisionar se stabilește de către comitent
și se indică în lista mărfurilor recepționate la consignație, pe eticheta fiecărui obiect sau
indicatorul de prețuri. Coordonată de către comisionar și comitent, mărimea comisionului se
stabilește în procente față de prețul la care a fost vânduta marfa și se fixează în contractul de
comision. Ea poate fi diferențiată după mărfuri aparte sau grupuri de mărfuri. în cazul când
mărfurile nu se comercializează, prețul prestabilit poate fi micșorat de comisionar în
conformitate cu condițiile convenite în contract, iar operația respectivă se consemnează în
„Actul de reevaluare". Până la vânzarea mărfurilor, dreptul de proprietate asupra acestora
rămâne după comitent. Ordinea, termenele și mărimile reevaluării mărfurilor primite în
consignație sunt stabilite de către comisionar și comitent la încheierea contractului de comision.
În cazul când comitentul refuză reevaluarea mărfurilor, acestea sunt recuperate de comitent
cu impunerea spre achitare a cheltuielilor de păstrare și operare a acestor mărfuri.

3.2 Contabilitatea adaosului comercial aferent mărfurilor vândute.

Reflectarea operațiunilor aferente vânzării mărfurilor în registrele contabile
corespunzătoare.

În scopul contabilizării venitului din vânzări se utilizează contul 611 „Venituri din
vânzări”. Contul 611 „Venituri din vânzări” are funcție de pasiv și este destinat generalizării
informației privind veniturile obținute din vânzarea produselor, mărfurilor, prestarea serviciilor,
operațiile de barter și din contractele de construcție.
În creditul contului 611 „Venituri din vânzări” se înregistrează în cursul perioadei de
gestiune cu total cumulativ de la începutul anului sumele veniturilor din vânzări constatate în
conformitate cu prevederile Standardului Național de Contabilitate „Venituri”, iar în debit se
înscrie trecerea la finele anului de gestiune a veniturilor acumulate la contul de rezultate
financiare.
Veniturile și cheltuielile ce fac obiectul uneia și aceleiași tranzacții sau operațiuni
economice sunt constatate în aceeași perioadă de gestiune. Astfel, diversele componente ale
cheltuielilor, ce compun costul vânzărilor, sunt constatate concomitent cu veniturile rezultate din
vânzarea produselor, mărfurilor sau din prestări de servicii.
Înregistrarea costului mărfurilor vândute se realizează în contul 711 „Costul vânzărilor”.
Contul 711 „Costul vânzărilor” are funcție de activ și este destinat generalizării informației
privind costul efectiv al produselor, mărfurilor vândute și al serviciilor prestate.

În debitul contului 711 „Costul vânzârilor” pe parcursul perioadei de gestiune se reflect* cu

total cumulativ de la începutul anului suinele costurilor mărfurilor vândute, iar în credit - trecerea
la sfârșitul anului de gestiune a costului mărfurilor vândute acumulate la rezultatul financiar.
Entitatea comerciale sunt plătitori de TVA și trebuie să țină evidența separată a operațiilor
de vânzare a mărfurilor pe cotele de TVA aplicate la aceste mărfuri. Pentru totalizarea
informației privind cantitățile de mărfuri eliberate cumpărătorilor privind informația despre
TVA, pe total întreprindere, se întocmește „Registrul de evidență a vânzărilor”. De menționat,
că TVA în organizațiile de comerț cu ridicata se calculează conform cotelor de TVA, la suma
totală a mărfurilor vândute și se virează către buget ținând cont de suma deductibilă a TVA.
Contabilizarea operațiilor de vânzare a mărfurilor cu ridicata de la depozitul unității de
comerț se realizează prin următoarele înregistrări contabile:
1. În baza facturilor fiscale eliberate se înregistrează livrarea mărfurilor la preț de vânzare
cu amănuntul fără suma TVA:
Dt221
Ct611
2. Înregistrarea valorii calculate a sumei TVA :
Dt221
Ct 534
3. Reflectarea cheltuielilor de transportare a mărfurilor către cumpărători:
Dt221
Ct612
4. înregistrarea TVA la cheltuielile de transport a mărfurilor către cumpărători:

Dt221

Ct534
5. Se înregistrează decontarea cheltuielilor de transportare a mărfurilor către cumpărători în
conformitate cu structura acestora:
Dt712
Ct211
Ct531
Ct533
Remarcă: în cazul când transportarea mărfurilor către cumpărători se execută prin
 intermediul terților, cheltuielile menționate se înregistrează cu credit contul 544.
6. Eliberarea ambalajelor restituibile cu mlrftirl către cumpărători In sumă înregistrată
separat în factură se înscriu în:
Dt221
Ct612
7. Se înregistrează decontarea costului de achiziție a ambalajelor livrate către
cumpărători:
Dt714
Ct217
8. Se reflectă costul mărfurilor vândute către cumpărători:
Dt711
Ct 217
9. S—au reflectat încasările de la cumpărători pentru mărfurile vândute în sumă totală:
Dt 242
Ct221
Specificul fundamental al vânzărilor de mărfuri în tranzit fine de faptul că aceste mărfuri
nu se înregistrează la depozitul întreprinderii de comerț. Prin urmare, contul 217 „Mărfuri” în
cadrul acestor operații nu se utilizează. în afară de aceasta, în cadrul operațiilor de tranzit
administrat, procurarea și livrarea de mărfuri se înregistrează concomitent în evidență. Registrul
în care se (ine evidența operațiilor de vânzare în tranzit, urmează să asigure controlul
decontărilor cu furnizorii, precum și cu diferiți cumpărători.
Contabilizarea acestor operații se prezintă în următoarele formule contabile:
1. S-a înregistrat costul mărfurilor livrate către cumpărători conform facturii eliberate de
către întreprinderea producător:
Dt711

Dt 534

Ct521

2. Achitarea datoriei față de furnizor pentru mărfurile contractate și livrate în baza facturii

fiscale de către entitatea producător:

Dt521

Ct242

3. Se reflectă eliberarea facturilor comerciale de unitatea de comerț cu ridicata către

cumpărători pentru mărfuri:

 Dt221

Ct 534

Ct611

4. Se înregistrează achitarea cumpărătorilor pentru mărfurile vândute în tranzit;

Dt242
Ct221
5. Se înregistrează virarea către buget a sumei TVA datorată pentru operațiile de
vânzare în tranzit:
Dt534
Dt242
în situația vânzărilor în tranzit intransigent sau administrat cheltuielile de transport atât la
achiziție, cât și la vânzare sunt aceleași. De menționat, că CTA atribuite la aceste operații și
reflectate separat de valoarea mărfurilor se includ în factură fiscală și se înscriu prin formula:
Dt221
Ct 534
Ct612
CTA incluse în factura fiscală eliberată de către furnizor sau organizația de transport pentru
expedierea mărfurilor la cumpărător se contabilizează prin:
Dt 714, pentru CTA fără TVA;
Dt 534,1a mărimea TVA
Ct 521,544 la suma totlă a CTA.

4.1 Contabilitatea vânzării mărfurilor cu încasarea în numerar în comerțul cu

amănuntul.
Vânzarea cu plata integrală în numerar se documentează prin cecul de casă și „Bonul de
plată”. Formele de vânzare a mărfurilor practicate de entitățile comerciale cu amănuntul cu plată
integrală în numerar sunt:
 vânzarea cu plata directă la vânzător, prin care se eliberează marfa și se încasează
contravaloarea acesteia de către vânzător pentru mărfurile care se vând cu bucata, la
litru, la kilogram sau preambalate și a căror metodă de răspundere materială este
individuală;
 vânzarea pe bază de bonuri emise de vânzător prevede emiterea de către vânzător
pentru mărfurile solicitate de către cumpărător a bonurilor de plată care se achită
ulterior către casier. Bonul conține informații privind felul mărfii, cantitatea, prețul
 unitar de vânzare și valoarea mărfurilor la preț de vânzare;
 vânzare pe bază de tichete, în situația respectivă se prevede eliberarea mărfurilor
contra unor tichete vândute cumpărătorilor în prealabil. Tichetul poate sau nu să
nominalizeze marfa, însă atestă încasarea sumei aferente sortimentelor solicitate și dă
dreptul vânzătorului să elibereze marfa;
 vânzarea prin autoservire se bazează pe comportarea corectă și civilizată a
cumpărătorului, aplicându-se în cazul vânzării mărfurilor cu bucata, la litru, la
kilogram sau preambalate și al căror preț este achitat de către cumpărător la ieșire din
magazin sau sectorul comercial;
 vânzarea la domiciliu prin birouri de comenzi care se bazează pe recepționarea
comenzilor adresate telefonic de clienți unităților de comerț cu amănuntul sau
alimentație publică, iar o dată cu valoarea mărfurilor pot fi incluse la plată și
cheltuielile de transportare;
 vânzarea prin automate prevede comercializarea anumitor categorii de mărfuri
(țigări, ediții periodice, băuturi răcoritoare, dulciuri etc.) fără participarea vânzătorului
prin intermediul monedelor metalice sau a jetoanelor;
 vânzarea prin rețeaua ambulantă ( în opinia noastră - o formă specifică în relațiile
comerciale actuale) este o formă distinctă a comerțului cu amănuntul în numerar
pentru mărfurile ce nu necesită condiții speciale de comercializare și se realizează prin
intermediul construcțiilor speciale: tarabelor și chioșcurilor.
Unitățile de comerț cu amănuntul utilizează prioritar pentru evidența operațiilor cu
mărfurile la comercializarea acestora modelul prețului de vânzare cu amănuntul plus TVA. De
asemenea, la vânzarea în numerar este necesară eliberarea bonului de casă perfectat de aparatul
de casă cu memorie fiscală. La sfârșitul zilei, contabilul înregistrează numerarul încasat din
vânzarea mărfurilor prin ,,Dispoziția de încasare”, care servește ulterior drept bază pentru
reflectarea contabilă a vânzării mărfurilor cu amănuntul.
Plățile de numerar din casieria unității de comerț se înscriu în „Dispoziția de plată” și
împreună cu „Dispoziția de încasare” se înregistrează ulterior în „Registrul de casă” care
reprezintă, de fapt, raportul casierului pentru circulația numerarului.

Pentru contabilizarea operațiilor de vânzare în numerar se utilizează informația disponibilă

în raportul casierului.
1. La încasarea sumelor din vânzarea cu plată integrală în numerar în mărime fără TVA se
înscrie:
Dt 241, 832
Ct 611 „Venituri din vânzări”, subcont 6112 „Venituri din vânzarea mărfurilor”.
2. Pentru mărimea TVA calculată la suma încasărilor din vânzarea mărfurilor:
Dt 241, 832 Ct 534
3. Se înregistrează costul mărfurilor vândute la prețul de achiziție a acestora:
Dt 711 „ Costul vânzărilor”, subcont 7112 „ Costul mărfurilor vândute”;
Ct 217 „Mărfuri”
4. Decontarea adaosului comercial aferent mărfurilor vândute:
Dt 831 „Adaos comercial”
Ct 217 „Mărfuri”
5. Depunerea numerarului încasat din vânzări în casierie:
Dt 241 Ct 832

6. Depunerea numerarului încasat din vânzări la contul curent în monedă națională:

Dt 242 Ct 241
7. Depunerea mijloacelor bănești la bancă prin intermediul încasatorilor sau oficiilor
poștale pentru înregistrare ulterioare în contul de decontare:
Dt 245 Ct 241
8. Înregistrarea sumelor transferurilor în expediție la contul în monedă națională:
Dt 242 Ct 245

4.2 Contabilitatea vânzării mărfurilor cu plată în virament și în rate.

Contabilizarea operațiilor de vânzare cu mica ridicata se efectuează în ordine analogică cu
vânzarea mărfurilor cu ridicata.
Un aspect specific în vânzările de mărfuri în prezent îl deține forma de vânzare prin
utilizarea pentru achitare a cardurilor bancare. Pentru decontarea cu cardul, cumpărătorul
încheie, în prealabil, un contract cu banca și primește un card de plastic care se utilizează la
achitarea pentru mărfuri în magazine speciale. La rândul său, băncile, care sunt emitente de
carduri, încheie un contract de acceptare a achitărilor cumpărătorilor cu carduri. În contractul
respectiv se stipulează următoarele condiții specifice:
- autorizarea cardului, adică posibilitatea verificării existenței mijloacelor bănești în card.
Acest control se execută prin intermediul telefonului, rețelei computerizată și a altor
mijloace tehnice;
- asigurarea unității de comerț cu mijloace tehnice speciale;
- condițiile decontărilor pentru mărfurile vândute.
- La vânzarea mărfurilor cu achitare prin card, în afară de cecul de casă se întocmește
extrasul din card pentru suma achitată, imprimat de aparate speciale. În numărul cardului;
- data executării cumpărăturii;
- tipul sistemului de decontare (Visa, MasterCard etc.);
- adresa magazinului;
- suma spre decontare etc.
Extrasul se întocmește în trei exemplare care se semnează de cumpărător. Primul
exemplar al extrasului se transmite cumpărătorului, al doilea se transmite către încasator sau
este destinat pentru bancă, iar al treilea exemplar se anexează la „Raportul de gestiune”
întocmit de către vânzător și se transmite în contabilitate. Contabilitatea, în caz dacă nu se
predă încasatorului, transmite extrasul instituției bancare pentru a executa transferarea sumei
respective la contul unității de comerț.
Contabilizarea operațiilor de achitare pentru mărfuri prin intermediul cardurilor bancare
se prezintă în următorul tabel:
Corespondența conturilor la evidența încasărilor din cardurile bancare

Nr. Conținutul operației Debit Credit

crt Înregistrareaeconomice
1. sumei încasate din 244 6112 „Venituri
din vânzarea
achitările cu cardurile bancare în mărfurilor”
5342 „Datorii
sumă totală privind TVA”

2. Se înregistrează virarea sumelor 242 244

încasate din carduri în contul curent

712 242
Se înregistrează comisionul bancar
pentru operațiile de transfer din
3. carduri

În situația vânzării mărfurilor cu plată în rate se aplică modelul de preț de vânzare cu

amănuntul plus TVA aferentă. În acest caz venitul din vânzări cuprinde:
a) venitul din vânzarea mărfurilor și serviciilor care se evaluează prin scontarea tuturor
încasărilor viitoare de mijloace bănești în baza cotei procentuale estimative;
b) venitul sub formă de dobânzi, care reprezintă diferența dintre venitul din vânzarea
mărfurilor și serviciilor și suma nominală a încasărilor viitoare de mijloace bănești.
Pentru comercializarea mărfurilor cu plată în rate unitatea de comerț aplică la valoarea
tranzacției o dobândă, mărimea căreia se stabilește de către vânzător în conformitate cu cota
medie a dobânzilor la creditele bancare pentru durata contractului și rămâne neschimbată pe
toată durata de acțiune a acestuia. Dobânda percepută va constitui un venit anticipat și se va
include în componența veniturilor financiare.
Fiecare cumpărător întocmește separat sau pentru toată suma mărfurilor o ,,Fișă-
obligațiune” cu datele personale și în care unitatea de comerț eșalonează suma mărfurilor fără
avansul achitat pe toată durata prestabilită, înregistrându-se ulterior confirmarea achitării ratelor
și dobânzii. Ratele sunt eșalonate în mărimi egale și se achită o dată în lună în termeni
determinați în numerar sau prin reținere din venitul cumpărătorului la locul de muncă a acestuia.
In situația dacă cumpărătorul se concediază de la locul de muncă până la expirarea
contractului, acesta achită suma totală a sumelor datorate sau prezintă o confirmare de la locul
nou de muncă. În caz când nu se respectă termenele de achitare, unitatea de comerț este în drept
să aplice penalități la suma neplătită în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

Evidența contabilă a creanțelor privind mărfurile vândute cu plata în rate se realizează în

dependență de durata de acțiune a contractului prin utilizarea următoarelor conturi contabile:
1. În cazul vânzărilor cu plata în rate cu termen de achitare finală mai mic de un an:
contul 226, în situația când mărfurile sunt vândute către angajații proprii ai unității de
comerț;
contul 234, persoanelor terțe.
2. În cazul vânzărilor cu plata în rate cu termen de achitare finală mai mare de un an:
contul 161 „ Creanțe pe termen lung”
Contabilizarea operațiilor de vânzare a mărfurilor cu plată în rate se înregistrează în
următoarele formule contabile:
1. Încasarea avansului de la cumpărător:
Dt 241,832
Ct 534
Ct 611
2. Eliberarea mărfurilor la preț de vânzare cu amănuntul către cumpărători în sumă totală
fără TVA:
Dt 234, 226
Ct 534
Ct 611
3. Înregistrarea costului mărfurilor vândute și repartizarea adaosului comercial aferent
acestor mărfuri:
Dt 711
Dt 831
Ct 217
 La încasarea ratelor calculate la suma mărfurilor rămasă pentru achitare se va înregistra
formula contabilă din op. 1 lunar pentru fiecare cotă calculată.

Odată cu înregistrarea venitului din vânzarea mărfurilor se recomandă a reflecta dobânda

de la vânzarea mărfurilor cu plată în rate în suma calculată ce se include în componența
veniturilor anticipate.
Dobânda calculată se înregistrează în evidență prin următoarele formule contabile:
1. Reflectarea mărimii dobânzii calculate pentru anul curent de gestiune:
Dt 234 sau 226
Ct 534
Ct 622
2. Reflectarea mărimii dobânzii calculate pentru perioadele viitoare de gestiune:
Dt 161„ Creanțe pe termen lung ”
Ct 424 „ Venituri anticipate pe termen lung".
3. La începutul anului fiscal următor se înscrie decontarea veniturilor anticipate pe termen
lung în venituri anticipate curente, iar apoi în contul veniturilor financiare prin înregistrarea:
Dt 424 „ Venituri anticipate pe termen lung" Ct 535, apoi:
Dt 535
Ct 534
Ct 622
Cu toate că calcularea dobânzii de la suma rămasă îl defavorizează pe vânzător, această
ordine, însă, poate cointeresa mai mult cumpărătorii, deoarece se stabilesc prețuri totale (formate
din prețul cu amănuntul plus dobânda) mai reduse și astfel mai accesibile în condițiile economice
actuale.

4.3 Modul de întocmire și prezentare a rapoartelor privind fluxul de mărfuri.

În vederea intensificării controlului asupra integrității și oportunității reflectării în
contabilitate a mărfurilor și gestionării acestora de către gestionari periodic se întocmesc rapoarte
privind existența și mișcarea mărfurilor și ambalajului. Termenul de întocmire a rapoartelor îl
stabilește administrația întreprinderii în funcție de condițiile de muncă (volumul livrărilor,
circulația mărfurilor), care poate constitui 1-10 zile. În practică gestionarii întocmesc rapoarte
privind existența și mișcarea zilnică a mărfurilor, pentru 3, 5, 7, 10 zile.
În unitățile de comerț cel mai răspândit tip de raport este raportul privind circulația
(fluxul) mărfurilor. Drept temei pentru întocmirea acestui raport servesc documentele primare
care confirmă intrarea și ieșirea mărfurilor. Raportul menționat constă din trei părți: adresa,
partea ce indică intrările și partea ce indică ieșirile.
În adresa raportului privind circulația (fluxul) mărfurilor se indică denumirea unității și
subunității, genul activității acesteia; numele și prenumele gestionarului; numărul raportului
privind circulația (fluxul) mărfurilor; perioada pentru care se întocmește raportul specificat.
Rapoartele privind circulația (fluxul) mărfurilor se numerotează de la începutul până la sfârșitul
anului calendaristic (financiar), succesiv de la primul număr.
Rapoartele privind circulația (fluxul) mărfurilor ale gestionarilor care au fost angajați nu de
la începutul anului se numerotează începând cu data angajării lor.
În partea de intrări a raportului menționat se reflectă stocurile de mărfuri și ambalaje la
începutul perioadei de raportare. Fiecare document ce confirmă sursa de intrare a mărfurilor și
ambalajului, numărul și data documentului, suma mărfurilor intrate se înscrie separat și se
calculează suma totală a mărfurilor și ambalajului înregistrate în decursul perioadei de raportare
menționate.
În partea ce indica ieșirile, de asemenea, într-un rând separat se înscrie fiecare document ce
confirmă direcția ieșirii mărfii - comercializarea, returnarea mărfurilor de calitate inferioară,
casarea mărfurilor în urma pierderii calităților de consum și altor cauze. Fiecare document în
baza căruia a avut loc ieșirea mărfurilor se reflectă într-un rând separat, precum și se calculează
suma totală a mărfurilor și ambalajelor ieșite din gestiune în decursul perioadei de raportare.
Indicatorul „stocul de mărfuri la finele perioadei de gestiune” se determină ca diferența
dintre indicatorul „stocul de mărfuri la începutul perioadei” plus toate intrările de mărfuri și
minus cheltuielile în decursul perioadei de raportare.
Numărul total de documente în baza cărora s-a întocmit raportul privind circulația (fluxul)
mărfurilor se indică în litere la finele acestuia.
Pentru comoditatea prelucrării documentele se înregistrează în rapoarte într-o anumită
succesiune, de exemplu, la intrări - livrările de la furnizori, depozitele întreprinderii,
deplasarea internă; alte intrări. în cadrul fiecărui tip de intrări și ieșiri documentele trebuie să
fie aranjate în ordine cronologică.
Raportul privind circulația (fluxul) mărfurilor se întocmește în doua exemplare de către
gestionar și se semnează de către acesta și contabil la depunerea lui în contabilitate. Primul
exemplar al raportului cu documentele anexate la acesta în baza cărora se întocmește raportul
se transmite în contabilitate, iar cel de-al doilea exemplar rămâne la gestionar. Documentele se
anexează la raport conform succesiunii înregistrărilor.
Primind raportul privind circulația (fluxul) mărfurilor contabilul verifică în prezența
gestionarului:
— corectitudinea întocmirii acestuia;
 — existența semnăturilor pe toate documentele anexate la raport;
— corespunderea datelor indicate în documente perioadei pentru care este întocmit
raportul;
— existența unor corectări nestipulate;
— corespunderea stocurilor de mărfuri și ambalaje la începutul perioadei de raportare
indicațiilor din raportul precedent la finele perioadei de raportare;
— plenitudinea înregistrării în perioada de raportare a mărfurilor în baza delegațiilor
eliberate, documentelor achitate sau spre achitare;
— corectitudinea prețurilor la mărfuri, calculul valoric, calculele din raport și documentele
anexate la acesta.
Economistul Patrov V.V. subliniază necesitatea efectuării în procesul verificării rapoartelor
privind circulația (fluxul) mărfurilor a trei tipuri de bază a contra verificării 10. La primul tip al
contraverificării se referă confruntarea prețului de vânzare al mărfurilor comercializate în
numerar, care este indicat în raportul privind circulația (fluxul) mărfurilor cu suma încasată
conform raportului casierului. Al doilea tip constă în controlul reciproc al documentelor
„unităților comerciale care au tip al contraverificării „documentele comerciale privind intrarea
mărfurilor de la furnizori anexate la raportul privind circulația (fluxul) mărfurilor se confruntă cu
documentul de decontare pentru același lot de mărfuri intrat prin bancă sau casierie” (11, p. 78).
în unele unități comerciale mici în cazul ținerii manuale a contabilității pot fi aplicate
rapoarte privind circulația (fluxul) mărfurilor îmbinate cu registre contabile: partea de intrări cu
registrul contabil al contului 521 „Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale”; partea de
ieșiri - cu registrul contabil al contului 217 „Mărfuri”.
Utilizarea rapoartelor-registrelor privind circulația (fluxul) mărfurilor permite să se reducă
volumul muncii contabilului.
După verificarea raportului privind circulația (fluxul) mărfurilor și registrului, documentele
se supun prelucrării contabile prin înregistrarea conturilor corespondente, gruparea operațiunilor
omogene pe conturi și întocmirea jurnalelor-order sau mașinogramelor în cazul sistemului
automatizat de contabilizare a mărfurilor.

5.1 Modul de formare a prețurilor în alimentația publică.

Tipurile specifice de entități în alimentația publică.
Alimentația publică constituie o formă specifică a comerțului, fiind organizată ca un sector
distinct și cu obiective distincte. Caracteristica principală a activității de bază în alimentația
publică o constituie producția/comercializarea și organizarea consumului preparatelor culinare și
de cofetărie. O dată cu aceasta, prin intermediul unităților de alimentație publică se organizează
și desfacerea mărfurilor procurate pentru vânzarea în aceeași stare.
Întreprinderile din alimentația publică își desfășoară activitatea conform mediului sau
sortimentului producției, aprobat de către patronul sau conducătorul lor, în corespundere cu tipul
și categoria de prețuri ale fiecăreia. Categoria de prețuri se atribuie întreprinderii, la propunerea
conducătorului ei (patronului), conform Regulamentului cu privire la modul de trecere a
restaurantelor, cafenelelor, barurilor și altor unități de alimentație publică în categoriile stabilite
potrivit nivelului deservirii și mărimii supraprețurilor. Caracterul specific al activității și
sortimentul produselor și bucatelor stabilesc tipuri specifice de întreprinderi de alimentație
publică:
Restaurant - unitate de alimentație publică confortabilă care oferă consumatorilor un larg
sortiment de produse culinare și de cofetărie de înaltă calitate, precum și de diverse băuturi.
Restaurantele sunt dotate cu prospecte de reclamă, coperte de firmă pentru meniuri și invitații
prezentate artistic. în foaier poate fi organizată desfacerea suvenirelor și florilor. Pentru crearea
unei atmosfere distractive restaurantul poate fi dotat cu formațiune muzical artistică, care
funcționează în orele de seară.
Restaurantul de categoria "Lux” se distinge prin soluție arhitectonică și dotare tehnico-
materială unică; interiorul este amenajat cu gust, având un înalt nivel de confortabilitate.
Consumatorilor li se oferă un larg sortiment de bucate, băuturi și produse de cofetărie la
comandă. Bucatele preparate — specialitatea casei reflectă particularitățile bucătăriei naționale,
specificul unității respective. Unele bucate se pun la dispoziție, cu efectuarea operațiilor finale,
în prezenta consumatorilor. în cazul în care se dispune de produsele respective, se primesc
comenzi pentru prepararea mâncărurilor neincluse în meniu. Consumatorii sunt serviți de
ospătari, ospătari-șefi, barmani, care trebuie să cunoască tipurile de servire, regulile și tehnica
servirii, să aibă studii speciale.
Restaurant clasic - unitate unde consumatorilor li se propune un sortiment larg de produse
culinare, gustări reci și calde, mâncăruri calde, dulciuri, fructe exotice, înghețată, băuturi
alcoolice și nealcoolice, țigări etc. Oferă servicii suplimentare: banchete, diferite recepții, alte
festivități.
Restaurant național — este o unitate de alimentație publică care oferă servicii tradiționale,
specifice țării respective. Aici se pune la dispoziție o gamă largă de produse culinare, băuturi
alcoolice și nealcoolice tradiționale regiunii respective. Ambianța interioară a restaurantului,
mobilierul, vesela, programul muzical, uniforma personalului de servire trebuie să corespundă
coloritului național.
Cramă - unitate de alimentație publică, construcția și dotarea căreia amintește un beci
pentru păstrarea vinurilor. Astfel de întreprinderi se amplasează în subsoluri și semisubsoluri.
Mobilierul, vesela, inventarul, uniforma ospătarilor reflectă stilul întreprinderii. Consumatorilor
li se oferă mâncăruri specifice la grătar sau trase la tigaie, fiind servite în vase de ceramică sau de
lut pe tavă de lemn.
Restaurant specializat - unitate de alimentație publică unde consumatorilor li se oferă un
sortiment specializat de produse culinare și băuturi ce figurează permanent în meniul
întreprinderii, dotarea și prezentarea lui trebuie să corespundă specializării (pescăresc,
vânătoresc, dietetic, familial, vegetarian etc.).
Vagon-restaurant - menit să deservească pasagerii transportului feroviar cu dejunuri,
prânzuri, produse de cofetărie și băuturi, precum și să deservească pasagerii direct în vagoane. în
afară de aceasta, vagoanele-restaurant asigură cu mâncare caldă lucrătorii brigăzilor de deservire
a trenului.
Bar - este o unitate de alimentație publică cu program de zi și de noapte, în cadrul căruia se
propune o gamă largă de băuturi alcoolice și nealcoolice, un sortiment îngust de produse culinare
și de cofetărie.
Bar de categoria "Lux" - se distinge prin nivel maxim de confort, prin soluție
arhitectonici și în plan unici, se construiește numai după proiecte individuale Mobilierul,
armatura de iluminat și alte elemente ale interiorului trebuie si fie executate la comandă specială
și si corespundă celor mai înalte exigențe ale consumatorilor. Vesela și tacâmurile, lenjeria de
masă se fabrică la comandă speciali, ținându-sc seamă de concepția artistică generală. Pe fiecare
obiect de veselă de porțelan, lenjerie de masă figurează monograma sau denumirea deplină a
barului și emblema de firmă a lui. Consumatorii sunt serviți de barmani (la tejgheaua barului), de
ospătari (la mese). Consumatorilor li se propun, mai cu seamă, băuturi alcoolice și nealcoolice
simple sau în amestec, gustări și bucate, ciocolată, fructe, pom ușoare, bomboane in sortiment
larg
Bar de zi - unitate de alimentație publică care funcționează, de regulă, în cadrul hotelurilor
și restaurantelor sau ca unitate independentă. Oferă o gamă diversificată de băuturi alcoolice și
nealcoolice simple, precum și gustări, tartine, produse de cofetărie - patiserie, înghețată, țigarete.
De asemenea, oferă posibilități de distracție (muzică și diverse jocuri).
Bar de noapte - este o unitate cu caracter distractiv, cu un orar de noapte, ce prezintă un
program variat de divertisment, dansuri. Sortimentul cuprinde o gamă diversificată de băuturi
alcoolice fine, băuturi ncalcoolice, diferite produse de cofetărie și înghețată, precum și un
sortiment restrâns de produse culinare (pizza, etc.) De obicei are formă de amfiteatru, oferind
tuturor consumatorilor posibilitatea de a urmări programul artistic.
Cafe-bar - este o unitate care îmbină funcționarea barului cu desfacerea diferitelor tipuri
de cafea» ciocolatei calde, precum și a gustărilor, produselor de cofetărie, înghețatei, băuturilor
alcoolice fine (lichior, divin, vermut).
Gril-bar - este o unitate de alimentație publică utilată cu tejghea-bar. Oferă consumatorilor
produse preparate parțial sau complet în prezența lor. Sortimentul cuprinde crenvurști fierți, pui
la frigare, câmăciori prăjiți, tartine calde și alte produse culinare, precum și băuturi calde și reci.
Băuturile alcoolice se oferă în sortiment restrâns.
Disco (video)-bar - unitate cu profil de divertisment pentru tineret, activitatea comercială
fiind bazata pe realizarea de gustări, produse de cofetărie, înghețată și în special de cocteiluri
alcoolice si nealcoolice. Divertismentul este realizat prin intermediul muzicii de audiție și dans,
înregistrată și difuzată prin “disc - joker”, Videoteca este special amenajată cu instalații
electronice pentru prezentarea video—programelor și filmelor.
Bar-biliard - unitate cu profil de divertisment sportiv - biliard, activitatea comercială fiind
bazata pe desfacerea de gustări, bucate de felul doi cu o tehnologie a preparării necomplicate,
produse de cofetărie, înghețată, cocteiluri. Divertismentul sportiv — biliardul se desfășoară în
sala în care sunt instalate mese de biliard.
Cafenea - unitate care îmbină activitatea de realizare a cafelei cu divertismentul; oferă
consumatorilor băuturi nealcoolice calde (cafea, cafea cu lapte, cacao, ciocolată, ceai), precum și
gustări reci și calde, mâncăruri de felul doi, înghețată, produse de cofetărie, băuturi alcoolice
(lichior, divin).
Cafenea specializată - unitate de alimentație publică dotată conform specializării
respective, sortimentul diversificat de mâncăruri și produse de asemenea trebuie să corespundă
tematicii. Cafenelele specializate pot fi de mai multe tipuri: cafenea-înghețată, lacto-cafenea,
cafenea pentru tineret, cafenea pentru copii, intemet-cafe etc.
Cafenea-înghețată - organizează consumul pe loc a înghețatei în sortiment (cu ingredient și
fără), amestecurilor lactate, băuturilor calde, reci și răcoritoare, produselor de cofetărie.
Lacto-cafenea - oferă consumatorilor diverse mâncăruri din lapte și produse lactate,
produse de cofetărie, băuturi reci și calde.
Cafenea pentru tineret - alături de sortimentul larg de produse de patiserie, cofetărie,
culinărie și mâncăruri, organizează diverse acțiuni (serate tematice, întâlniri cu scriitori, artiști
etc.).
Cafenea pentru copii - unitate destinată pentru servirea clienților cu copii. Ambianta interioara
a cafenelei corespunde tematicii pentru copii, cafeneaua este dotată cu veselă și mobilă pentru
copii. Lista-meniu include băuturi reci și calde, supe, mâncăruri reci și gustări, dulciuri,
produse lactate.
Internet-cafe — unitate de alimentație publică care comercializează un sortiment larg de
 produse de patiserie, cofetărie, culinărie, bucate de felul doi, în paralel cu prestarea serviciilor
“Internet” prin intermediul sălii amenajate cu computere sau nemijlocit în sala comercială a
unui număr limitat de computere.
Bodegă — unitate de alimentație publică cu interior mic, în care consumatorii sunt serviți
cu un sortiment specific de mâncăruri și gustări (calde și reci), produse făinoase, băuturi
alcoolice și nealcoolice, sucuri, bere. în funcție de sortimentul producției realizate bodegile pot
avea următoarea specializare: colțunași, frigărui, crenvurști, plăcintărie, patiserie, bucate la
grătar, berărie, ceainărie etc.
Crâșmă - unitate de alimentație publică amenajată în stil național, în care consumatorilor
li se propune un sortiment vast de vinuri, izvar, plăcinte, învârtite, legume proaspete.
Bistro - unitate cu servire rapidă în care se desfac produse de patiserie- cofetărie, gustări,
tartine, băuturi alcoolice, bere, ceai, cafea, sucuri, răcoritoare.
Cantină - este destinată pentru prepararea și realizarea pentru consum pe loc a diverselor
mâncăruri pentru dejun, prânz și cină. Este amplasată în apropierea uzinelor, șantierelor de
construcție, școlilor de cultură generală și liceelor, blocurilor studențești etc. Cantinele trebuie să
dispună de săli comerciale pentru servirea consumatorilor, încăperi de producție, depozite,
încăperi administrative. în cantine funcționează un sistem de autoservire în front liniar sau cu
punerea prealabilă a mâncărurilor pe masă în funcție de contingentul ce urmează sa fie servit.
Cantinele dietetice se specializează în servirea persoanelor ce au nevoie de regim dietetic, oferă
populației rații dietetice. în cantine suplimentar poate fi organizată desfacerea producției prin
bufete.
Bufet - unitate de alimentație publică în care se desface un sortiment restrâns de gustări reci,
produse culinare, sandviciuri, băuturi, preparate în bucătăria proprie sau aduse de la alta unitate
de alimentație publică.
Cofetărie - unitate de alimentație publică amenajată în sălile comerciale ale magazinelor
indiferent de specializare. Se comercializează produse de patiserie și cofetărie, tartine, înghețată,
cocteiluri, băuturi răcoritoare și fierbinți.
Magazin (secție) de articole culinare - unitate independentă în care se comercializează
semipreparate culinare (din came, pește, legume, făinoase), precum și produse culinare finite,
produse de cofetărie, patiserie, pentru consum la domiciliu. Producția este realizată de vânzători,
poate fi preparată în bucătăria proprie sau adusa de la alte unități de alimentație publică.
Culinăriile pot fi amplasate în incintele unităților de alimentație publică, restaurantelor,
cantinelor, precum și în magazinele universale, magazinele alimentare.
Sală de degustație - unitate în care sala comercială este amenajată specific pentru
degustarea băuturilor alcoolice. în timp de seară poate activa ca bar ori cafenea cu condiția că
dispune de încăperile necesare și este dotata cu inventarul și vesela pentru acest tip de
întreprinderi.
Complex de alimentație publică - unitate de alimentație publică, care cuprinde în aceeași
clădire nu mai puțin de trei unități, ce pot avea și intrări separate.
în componența sistemului alimentației publice se includ unitățile rețelei de comerț mărunt,
și anume:
Chioșc - construcție mică de tip închis sau semiînchis, ce are un singur loc de lucru, fără
încăpere suplimentară pentru păstrarea mărfurilor.
Pavilion - construcție de tip închis ce se distinge de chioșc prin faptul că are două sau mai
multe locuri de lucru, precum și încăpere auxiliară.
Cafenea de vară, minicafenea - construcție de tip închis, semiînchis, unitate pe baza de
chioșcuri, pavilioane etc. cu instalarea mobilei (mese, scaune), inclusiv pe terenuri la aer liber
pentru servirea consumatorilor. în cafenelele de vară și minicafenele se desfac produse de
preparare simplă — tartine, patiserie, sucuri, băuturi răcoritoare, țigări. Poate fi aplicată
autoservirea sau servirea de către ospătari.
în conformitate cu nivelul de deservire și nomenclatorul serviciilor prestate, restaurantele și
barurile se divizează în trei categorii:
• „ lux” - cu interior rafinat, nivel de deservire deosebit, sortiment calibrat de servicii și
bucate de firmă și la comandă, băuturi și cocteiluri speciale;
• „superioară” - cu interior extravagant, latitudine de servicii, confort și sortiment bogat
de bucate și băuturi;
• „întâi” - confort, sortiment de bucate și produse, băuturi în sortiment mai mic;
Cafenelele și bodegile pot fi atribuite, de asemenea, la categoria „întâi”, precum și în
categoria „doi” în dependență de nivelul deservirii, gamei de servicii și sortimentul bucatelor
preparate, iar cantinele și bufetele se divizează în categoria „doi” și „ trei ”.
Categoriile „lux”, „superioară, „unu”, „doi”, și „trei” sunt atribuite de către Ministerul
Economiei Republicii Moldova și se indică în licența de activitate pe care o deține unitatea de
comerț. întreprinderile ce nu dispun de atare categorie nu au dreptul de a practica activitatea de
alimentație publică.
Unitățile de alimentație publică utilizează modelul prețului de vânzare cu amănuntul plus
TVA atât la evidența mărfurilor procurate, cât și pentru evidența materiei prime, semifabricatelor
și bucatelor proprii. Prețul de vânzare al mărfuri și bucate se stabilește la fel ca și în celelalte
întreprinderi de comerț la mărfurile destinate vânzării, doar că unitățile de alimentație publică
pot aplica un adaos comercial suplimentar la prețul de vânzare a mărfurilor și produselor din
stoc.
 În alimentația publică se stabilesc prețuri de evidență atât la mărfuri și materia primă, cât și
la bucatele preparate. Prețul de achiziție se formează în mod analogic cu celelalte unități
comerciale, doar că la calcularea prețurilor de vânzare se aplică un adaos comercial suplimentar
la produsele preparate. Adaos comercial depinde de organizarea structurală a întreprinderii și de
aceea există un adaos separat pentru mărfuri, care este aplicat de către depozit și un adaos
destinat acoperirii cheltuielilor de pregătire a bucatelor.
Exemplu: Unitatea de alimentație publică a procurat mărfuri conform următoarelor
informații:
• mărfuri, la preț de achiziție - 500 lei (100 unități la 5 lei/unitate);
• adaos comercial la mărfurile procurate - 25%;
• adaosul alimentației publice - 20%.

Suma adaosului comercial aplicat la mărfuri: 500 lei x 25% : 100% = 125 lei.
Suma adaosului alimentației publice: (500 lei + 125 lei) * 20% : 100% = lei.
Suma produselor la prețul de vânzare cu amănuntul:
De cele mai multe ori se stabilește un adaos comercial comun care poate fi calculat după
relația:
v = a + b + 0,01(a *b)} (5.1)
unde,
v - cota adaosului comercial comun;
a - cota adaosului aplicat la mărfuri,
b - cota adaosului aplicat de alimentația publică.

În așa fel, cota cumulativă a adaosului aplicat de unitatea de alimentație publică constituie
% (25% + 20% + 0,01(25% x 20%)).
Suma adaosului aplicat reprezintă
Suma mărfurilor la preț de vânzare
Adaosul comercial cumulativ trebuie să fie mai mare decât în comerțul cu amănuntul
deoarece în comerț se suportă cheltuieli aferente desfacerii mărfurilor, pe când în alimentația
publică se concentrează cheltuieli privind prepararea și prelucrarea bucatelor, precum și
organizarea consumului și desfacerii acestora.
În alimentația publică, modul de calculare a prețului la bucatele pregătite se mai numește și
calculație care se realizează pentru un tip de bucate, o porție, un kg etc. Calcularea prețurilor la
bucate în alimentația publică este normată, adică consumul de materie primă pentru prepararea
bucatelor se fixează conform „Rețetarul bucatelor și articolelor dc culinăiic pentiu întreprinderile
de alimentație publică**, Rețetarul menționat reglementează:
• normele de consum a materiei prime conform masei brute în grame;
• deșeurile în urma prelucrării primare (reci) a materiei prime în procente la normele
brute;
• normele de consum după cantitatea netă (a semifabricatelor);
• pierderile la prelucrarea termică în procente față de cantitatea netă și a semifabricatelor;
• cantitatea normativă a bucatelor preparate;
• cantitatea produselor în grame pe fiecare tip în parte.
O dată cu aceasta, rețetarul prevede consumul de mirodenii, sare și verdeață la un anumit
tip de bucate preparate. Cu toate acestea, rețetarul nu dispune de toate tipurile de bucate și
unitatea de alimentație publică este în drept să elaboreze rețete autentice pentru mâncăruri
originale, ceea ce se documentează prin „Fișa de consum a materiei prime la bucatele noi".
La calcularea prețului bucatelor și mărfurilor în alimentația publică se utilizează „Fișa de
calculație”. în fișa de calculație sunt prevăzute câteva coloane, în care se calculează prețul de
vânzare de fiecare dată când se modifică componentele setului de materii prime și a prețurilor la
produse și materii prime. Corectitudinea prețului calculat în fișă se confirmă prin semnăturile
șefului de producție, care a întocmit calculația și a conducătorului unității de alimentație publică.
O dată cu aceasta, fișa de calculație servește pentru stabilirea cantității și valorii totale a
produselor și materiei prime consumate pentru prepararea bucatelor în scopul înregistrării
costului acestora și reflectării ieșirilor din stoc.
Calcularea prețului de vânzare la bucate și mărfuri în unitățile de alimentație publică
pentru care se stabilește o limită de adaos comercial (de către patron, de legislație sau organizația
ierarhic superioară) se face în baza calculației conform fișei. în condițiile economiei de piață
criteriul de bază în aprecierea prețului la oricare tip de mărfuri, produse finite sau servicii se
bazează pe nivelul cererii și ofertei.
5.2 Particularitățile contabilității materiilor prime, mărfurilor și produselor
în unitățile de alimentație publică: la depozit (magazie), în bucătării, în
laboratoarele de cofetărie și patiserie, în bufete.
Unitățile dc alimentație achiziționează mărfurile de la diferiți furnizori (întreprinderi
producătoare, unități de comerț cu ridicata ctc.), precum și dc la unități de comerț cu amănuntul
(magazine) sau persoane fizice. De cele mai multe ori, materia primă și mărfurile sunt
recepționate în magazii și înregistrate în gestiunea magazionerilor. Ulterior mărfurile și materiile
prime se transmit în producere, bufete sau alte subdiviziuni structurale pentru prelucrare,
fabricarea bucatelor sau revânzarea ulterioară.
Relațiile dintre furnizori și unitățile de alimentație publică sunt stabilite în baza contractului de
livrare. Livrarea de mărfuri se documentează de către furnizor în baza documentelor de însoțire:
factura fiscală, act dc achiziție ele., în ordine analogică cu aprovizionarea întreprinderilor dc
comerț cu ridicata și cu amănuntul.
Contabilitatea sintetică a existenței și circulației mărfurilor și materiei prime în magazii se
ține cu ajutorul contului 217 „Mărfuri” subcontul 2171 „Mărfuri în depozit”. Remarcă'. în cazul
unităților de alimentație publică subcontul 2171 poate fi numit subcontul 2171 „Mărfuri în
depozit”. în debitul contului 217 „Mărfuri” se înregistrează primirea mărfurilor, iar în credit 217
„Mărfuri” ieșirea mărfurilor și materiei prime (transmiterea în producție, bufete etc.). Soldul
final debitor al contului 217 „Mărfuri” prezintă stocul mărfurilor și produselor alimentare aflate
în depozit. în dependență de sursa dc procurare, pentru evidența decontărilor pentru mărfurile
achiziționate se utilizează conturile: 521 „”, 226 ,532 ””, 544 „”, etc.
Astfel se realizează următoarele înregistrări:
1. Pentru valoarea mărfurilor primite de la furnizori la suma fără TVA:
D 217 „ ", subcont 2171 „Mărfuri în depozit"
C521 „ ",
2. Pentru mărimea TVA deductibilă la aprovizionarea cu mărfuri în mărime de 1/6 din
valoarea mărfurilor facturate:
D 534 ,, "
C521
3. Pentru cheltuielile de transportare a mărfurilor la depozitul întreprinderii de alimentație
publică în sumă fără TVA:
D 217 „ ", subcont 2171 „Mărfuri în depozit"
C521
4. Pentru mărimea TVA deductibilă la transportarea mărfurilor în mărime de 1/6 din
valoarea CTA facturate:
D 534 „
C521
5. Constatarea lipsurilor de mărfuri la preț de achiziție fără TVA:
D 712 „ "
C 217 „ ”, subcont 2171 „Mărfuri în depozit".
6. Restabilirea sumei TVA ce a fost decontată la mărfurile constatate lipsă la recepția de
mărfuri:
D 713 „ "
C 534"
în cazul când mărfurile primite sunt evidențiate la preț de vânzare cu amănuntul plus TVA,
atunci pentru mărimea adaosului comercial se vor reflecta două formule contabile separate:
7. La valoarea adaosului comercial aplicat la mărfurile primite.
D 217 „Mărfuri”, subcont 2171 „Mărfuri în depozit”;
C831
Evidența mărfurilor în depozit este ținută de magazioner care este persoană cu răspundere
materială. Evidența mărfurilor la depozit poate fi organizată în baza diferitor modalități specifice
în dependență de metodele de păstrare a mărfurilor.
Mărfurile și materiile prime pot fi păstrate pe partide (mărfurile ce necesită succesiunea
strictă a eliberării), pe denumiri, sorturi și categorii. în cadrul fiecărei din metodele enumerate,
evidența mărfurilor se ține pe indicatori cantitativi în baza documentelor de însoțire a primirii și
eliberării mărfurilor.
Evidența analitică a mărfurilor și produselor în alimentația publică sc organizează pe
următoarele sectoare:
a) subdiviziuni structurale;
b) pe fiecare subdiviziune - pe fiecare persoană cu răspundere materială;
c) pe fiecare persoană cu răspundere materială pe tipuri de mărfuri.

Transmiterea materiei prime si produselor din depozit către secția de producție se

documentează prin „Fișa limită de ridicare a valorilor materiale” ori în baza „Bonului de
consum". Produsele sc transmit din depozit în limita necesităților zilnice, reflectate în „Planul-
meniu" împreună cu soldurile din ziua precedentă. Planul-meniu se întocmește și se semnează de
bucătarul șef, ulterior se aprobă de conducătorul unității de alimentație publică, în planul meniu
se indică lista bucalelor (cu descrierea succintă) ce urmează să se prepare în cantitatea planificată
pentru o zi. în baza planului-meniu, bucătarul șef întocmește cererea de ridicare a produselor din
depozit în trei exemplare, în care se indică cantitatea produselor în unități de măsură
corespunzătoare și se transmite la depozit.
Pentru consumatori se elaborează o formă specială de „Meniu", în care se descrie lista
bucatelor, masa acestora și prețul de vânzare. Pentru comoditate, denumirea bucatelor se
grupează după calități și particularități de consumare, adică gustări reci, felul întâi, felul doi,
băuturi, deserturi ctc. Meniul sc întocmește și sc semnează de bucătarul-șcf, aprobându-se de
conducător,
Contabilizarea operațiilor de eliberare a materiei prime și produselor în secția de producție
se efectuează în contul 217 „Mărfuri” subcontul 2175 „Produse și preparate din alimentația
publică”. în contul 2175 „Produse și preparate din alimentația publică” se acumulează pe debit
toate cheltuielile materiale privind procesul de preparare a bucatelor și adaosul comercial aplicat
de alimentația publică, iar în credit se înscrie decontarea bucatelor vândute și pierderile de
produse.
Așadar, pentru valoarea totală a mărfurilor, materiei prime și produselor eliberate din
depozit (magazie) în secția de producție (bucătărie) în baza „Fișei limită de ridicare a valorilor
materiale” se întocmește următoarea formulă contabilă:
D 217 „Mărfuri", subcont 2175 „Produse și preparate din alimentara publică ";
C 217 „Mărfuri", subcont 2171 „Mărfuri în depozit".
De menționat că în alimentația publică pentru calcularea costului de producție nu se utilizează
contul 811 „Activități de bază”, pentru aceasta utilizându-se contul 217 „Mărfuri” subcontul
„Produse și preparate din alimentația publică”. Prețul de vânzare a produselor propuse spre
vânzare se stabilește prin însumarea adaosului comercial la totalitatea cheltuielilor de materii
prime și produse prin următoarea formulă contabilă:
D 217 „Mărfuri”, subcont 2175 „Produse și preparate din alimentația publică
C 831 „Adaos comercial”.
Produsele din bucătărie se eliberează la distribuție, bufete, baruri sau în sălile de masă.
Transmiterea bucatelor preparate se documentează prin „Fișa zilnică de ridicare a materialelor
pentru livrarea articolelor finite”, care se întocmește pentru fiecare zi aparte. Fiecare fișă se
numerotează separat si se înscrie într-un registru special. în afară de denumirea și cantitatea
produselor, în fișă se înscrie prețul de inventar (de evidență curentă) și prețul de vânzare cu
amănuntul. Fișa respectivă se anexează la raportul de gestiune al bucătarului-șef sau a persoanei
cu răspundere materială.
Pentru înregistrarea contabilă a circulației mărfurilor, bucatelor și produselor în alimentația
publică se utilizează informația din rapoartele de gestiune a persoanelor cu răspundere materială.
Pentru procesul de producție, bucătarul-șef întocmește „Raportul privind mișcarea
materiilor prime (produselor), mărfurilor și ambalajelor la întreprinderile de alimentație
publică”. In raport se înscriu toate sumele mărfurilor primite din depozit și eliberate din
producție atât în prețurile de evidență a secției de producție, cât și prețul de vânzare a acestora.
Rapoartele pc perioade de gestiune consecutive se coordonează prin intermediul stocurilor la
începutul și sfârșitul perioadei de întocmire a raportului (zilnic sau săptămânal), adică stocul la
început se transcrie din raportul precedent, în care se prezenta ca stoc la sfârșit. Fiecare sumă
înscrisă în intrările sau ieșirile de mărfuri, bucate sau produse se confirmă prin documente
însoțitoare ce se anexează la raport. Totodată, la raport se anexează un exemplar al planului-
meniu și a meniului propriu zis. Informația privind circulația ambalajelor se înscrie în coloane
separate atât la intrări, cât și la ieșiri calculându-se stocul final și pentru ambalaje.
Contabilitatea verifică minuțios raportul atât după formă, cât și după conținut, corectitudinea și
plenitudinea completării tuturor elementelor și justețea datelor cifrice cu sumele documentelor
anexate. în afară de aceasta, se compară sumele din ieșiri cu sumele din intrări a rapoartelor altor
subdiviziuni către care s- a eliberat producția gata. Partea „Ieșiri” a raportului trebuie să fie egală
cu intrările pe rapoartele bufetelor, barurilor, tarabelor etc.
Pentru desfășurarea evidenței mărfurilor, produselor și ambalajelor în secțiile de producție
poate fi extinsă fracțiunea de înregistrare a ieșirilor din rapoarte ce se întocmește în baza
informațiilor din documentele ce confirmă vânzarea bucatelor. Totalitatea vânzărilor în numerar
se stabilește ca:
a) în situația deservirii prin plată prealabilă sau prin ospătari - conform datelor din „Actul de
vânzare a bucatelor în numerar” care se întocmește în baza cecurilor de casă și notelor de plată
prezentate de consumatori sau ospătari confruntate cu datele aparatelor de casă;
b) în situația deservirii prin plată posterioară — în baza fișelor zilnice de ridicare sau în baza
informație conținute în contoarele aparatelor de casă se poate adaugă o coloană pe ieșiri cu
reflectarea prețurilor de vânzare cu amănuntul în scopul asigurării responsabilității materiale.
în baza informațiilor conținute în rapoarte, contabilitatea întocmește următoarele formule
contabile:
1. S-au primit produse și materie primă din depozit la prețul de evidență a depozitului (de
achiziție):
D 217 „Mărfuri”, subcont 2175 „Produse și preparate din alimentația publică ”
C217 „Mărfuri”, subcont 2171 „Mărfuri în depozit”.
2. S-a reflectat calcularea adaosului comercial la bucatele preparate în secția de producție:
D 217 „Mărfuri”, subcont 2175 „Produse și preparate din alimentația publică ”
C 831 „Adaos comercial”.
3. Reflectarea încasărilor în numerar pentru bucatele comercializate către consumatori prin
sala de masă, în sumă fără TVA:
D241 832
C611 „ ”

4. înregistrarea mărimii TVA la suma încasărilor din vânzarea bucatelor:

D 241 „ "
C 534 „ "
5. Decontarea adaosului comercial aplicat la calcularea prețului dc vânzare:
D 831 „ ”
C 217 „Mărfuri”, subcont 2175 „Produse și preparate din alimentația publică ”,
6. Decontarea costului bucatelor vândute către consumatori:
• D 711 „ "
 C 217 „Mărfuri”, subcont 2175 „Produse și preparate din alimentația publică ”,

5.3 Modul de întocmire și prezentare a raportului privind fluxul produselor și

ambalajului în bucătărie.
În unităţile de alimentaţie publică dările de seamă a gestionarilor sunt prezentate la sfârşitul
fiecarei zile de muncă. Gestionarul prezintă darea de seamă privind circulaţia produselor şi
ambalajelor în bucatarii. În acest raport circulaţia produselor se reflecta reieșind din valoarea lor
la preţ de vânzare în baza documentelor justificative. Soldul initial în raport se transfera din
raportul pe ziua precedenta. Însa în cazul când la începutul zilei s-a efectuat o inventariere soldul
inițial va fi indicat după datele inventarierii. Intrările în raport se înregistrează în baza
documentelor primare, care confirma efectuarea operaţiilor economice (act de achizitie, factura
fiscală). Iesirile reprezintă costul produselor fabricate ce urmează a fi scoase din gestiunea
persoanelor responsabile (bucatarilor) în baza urmatoarelor documente:
1) factura fiscală – în cazul livrării produselor cumpărătorilor externi pentru care se
efectuează achitarea prin virament;
2) actul de confirmare a vânzării bucatelor din bucatarii – în cazul vânzării produselor
nemijlocit la locul de producere;
3) act de stabilire a pierderilor de produse;
Darea de seama sau raportul de gestiune trebuie sa conțină informație privind soldul produselor
la sfârşitul fiecarei zile, care se va calcula după urmatoarea relație: Sold inițial al produselor la
începutul zilei + Intrări de produse în timpul zilei - Produsele vândute.
Suplimentar în unităţile de alimentaţie publică trebuie sa se mai intocmeasca o anexa la raport
care reprezinta un certificat privind consumul de sare, piper şi alte condimente.

6.1 Noțiunea și criteriile de clasificare a ambalajelor în entitățile de comerț.

Realizarea valorii mărfurilor, respectiv transformarea lor în bani este condiționată de
păstrarea calităților inițiale ale acestora, reducerea la maximum a pierderilor în stadiul
păstrării sau circulației . Pe lângă scopul principal de a proteja bunurile și de a înlesni
operațiunile de manipulare și transport, ambalajele îndeplinesc și o altă funcție importantă -
acea de prezentare estetică a mărfurilor în vederea comercializării. Deci, ambalajele sunt
mijloacele materiale folosite în scopul protecției bunurilor (mărfurilor) împotriva agenților
naturali, pentru evitarea deteriorării și a conservării pe timpul transportului, a manipulării,
depozitării, precum și menținerii proprietăților în vederea utilizării lor.
Deoarece ambalajele condiționează realizarea mărfurilor, tipul lor, precum și
modalitățile de ambalare sunt prevăzute în contractele de livrare încheiate între furnizori și
 clienți.
Marea varietate a ambalajelor și caracteristicile unora dintre ele, face necesară
clasificarea lor după mai multe criterii și anume:
1. În funcție de scopul pe care îl îndeplinesc, modalitatea de facturare și respectiv
decontare:
a) ambalaje de transport, care asigură protecția mărfurilor pe durata transportului,
depozitării și manipulării, de regulă facturate distinct;
b) ambalaje de livrare utilizate pentru prezentarea, comercializarea produselor și
mărfurilor, de regulă incluse în prețul mărfii.
2. După natura și modul de circulație:
a) ambalaje de transport de natura mijloacelor fixe și a obiectelor de mică valoare și scurtă
durată, de exemplu containere, butoaie de capacitate mare, cisterne etc,;
b) ambalaje de circulație, care se livrează clientului odată cu marfa și care nu se pot
încadra în prima categorie, de exemplu lăzi, cutii, borcane;
c) ambalaje de prezentare (preambalare), care servesc la conservarea și prezentarea
estetică și atractivă a unor feluri de mărfuri, precum și la realizarea comerțului prin autoservire;
d) materiale auxiliare pentru ambalare, cum ar fi pungile, hârtia, cartonul, sfoara etc,, a căror
valoare de regulă se cuprinde în cheltuielile de distribuire.
3. După posibilitatea recuperării lor sau posibilitățile de folosire, ambalajele se grupează
în:
a) ambalaje recuperabile (refolosibile), care nu se consumă într-un singur proces de
livrare aprovizionare, ci se pot utiliza până la completa lor deteriorare;
b) ambalaje nerecuperabile (nerefolosibile), care nu se pot folosi decât o singură dată
(cutii metalice de conserve, butelii din plastic, unele lădițe, etc.), dar se pot valorifica în calitate
de deșeuri.
4. După natura materialului din care sunt confecționate ambalajele pot fi:
- din lemn;
- metale;
- mase plastice;
- fire naturale sau sintetice etc.
Acest criteriu determină numărul de cicluri ale ambalajului, precum și cotele de
restituire.
5. După proveniența lor ambalajele pol fi:
a) indigene;
b) din import.
 În etapa actuală, în țara noastră se includ în prețul mărfurilor atât ambalajele care se vând
împreună cu marfa cumpărătorului (exemplu: ambalaje folosite la vânzarea televizoarelor,
frigiderelor, mașinilor de spălat, a unor obiecte de porțelan sau de sticlă etc.), cât și cele care nu
se vând cumpărătorului și nici nu se mai pof refolosi pentru ambalarea aceleiași mărfi (lădițe
pentru unt, cutii pentru bomboane, etc,) dar se pot valorifica după golire.

6.2 Perfectarea documentară și contabilitatea fluxului de ambalaj.

Operațiile de livrare respectiv recepție a ambalajele care însoțesc mărfurile se
consemnează în baza acelorași documente primare ca și mărfurile: factura fiscală, bon de
intrare și procesul verbal privind abaterile constatate la recepție. Documentele centralizatoare
întocmite la recepție și pe timpul circulației ambalajelor sunt: raportul de gestiune, în care se
ține evidența valorică separat de mărfuri, și raportul privind mișcarea ambalajelor.
Ambalajele goale se pot preda de către unitățile operative ale întreprinderilor de comerț
la depozit sau depozitul de ambalaje, cu care ocazie se întocmește bon de intrare sau se pot
restitui direct furnizorilor de la care au provenit întocmindu-se factura fiscală.
La intrarea în patrimoniu, ambalajele se evaluează și înregistrează în contabilitate la
prețul de cumpărare (cost de achiziție). Acesta se stabilește prin negociere, cu ocazia
cumpărării ambalajelor cu sau fără marfă.
La ieșirea din patrimoniu:
a) a ambalajelor cu marfa, către alte întreprinderi, evaluarea se face prin aplicarea
fie a metodei CMP, fie a procedeelor FIFO;
b) a ambalajelor vândute separat sau folosite în scopuri gospodărești evaluarea se
face la preț posibil de vânzare sau preț de utilitate;
c) a ambalajelor de sticlă, vândute către consumatori individuali cu marfă sau
goale, evaluarea se face la preț de vânzare stabilit în funcțiile de condițiile pieții
și format din prețul de achiziție plus marja comercială (după caz).
Evidența operativă a ambalajelor se realizează cantitativ cu ajutorul fișei de magazie.
Aceasta se întocmește pentru fiecare recepție, pe fel de ambalaje, la același preț unitar.
Pentru organizarea contabilității ambalajelor de transport se folosește funcția contului 2l7
”Mărfuri” în dezvoltarea cărui se deschid conturi de gradul II ca de exemplu 2176 „Ambalaje de
transport și circulație”, sau 2177 „Ambalaje returnabile”, etc. După conținutul economic este
un cont de active circulante, iar după funcția contabilă este un cont de activ. Se debitează cu
valoarea la preț de înregistrare a ambalajelor intrate în gestiunea unității comerciale și se
creditează cu valoarea contabilă a ambalajelor ieșite din gestiune. Soldul debitor reprezintă
valoarea la preț de înregistrare a ambalajelor existente în stoc la o dată anumită.
Operațiile privitoare la contul 2176 „Ambalaje de transport și circulație” pot fi reflectate
în contabilitatea sintetică astfel:

Debit 2176 „Ambalaje de transport și circulație” Credit

Operații cu care se debitează Operafii cu care se creditează
Cont cores- Cont cores-
pondent, C pondent, D

Valoarea ambalajelor ieșite din gestiune

Valoarea ambalajelor reprezentând
313 prin retragerea aportului în natură al 536
aportul în natură la capitalul social
întreprinzătorului individual

Valoarea ambalajelor restituite

Valoarea ambalajelor aduse de la terți 521 217
furnizorilor

Valoarea ambalajelor la preț de

înregistrare, realizate din producția 812 Valoarea ambalajelor ieșite din gestiune 714
proprie

Valoarea ambalajelor primite cu titlu Valoare ambalajelor constatate lipsă la

622 714
gratuit inventariere

Valoarea ambalajelor constatate Valoarea ambalajelor distruse ca

612 723
plusuri la inventariere urmare a calamităților naturale

Exemplul 6.1. Privind ambalajele cumpărate de la terți și ulterior vândute:

• cost de achiziție 10 250 lei
• TVA aferenta, 20% 2 050 lei

• preț de livrare 11 000 lei

• TVA aferentă, 20% 3 000 lei

1. Recepția ambalajelor procurate de la furnizori și a TVA deductibilă:

a) D 2176 C521 10 250 lei

b) D 534 C 521 2 050 lei

2. Vânzarea ambalajelor împreună cu mărfurile livrate și TVA colectată:

a) D221 C6I2 11 000 lei

b) D22l C 534 2 200 lei

3. Descărcarea gestiunii cu valoarea ambalajele vândute (costul efectiv):
 D7I4 C2176 10 250 Ici
Materialele de ambalat se prezintă sub forma materialelor consumabile cu ocazia vânzării
mărfurilor către consumatorii lor.
Exemplu: hârtia de ambalat, pungi de hârtie sau polietilenă. Existența și mișcarea acestor
materiale în gestiunea depozitelor, se contabilizează cu ajutorul contului 211 „Materiale”, contul
de gradul II 2114 "Ambalaje și materiale de ambalat”.
De menționat că, după destinație și natura ambalajul poale fi reflectat si în alte conturi, ca
de exemplu 123 „Mijloace fixe”, 213 „Obiecte de mică valoare și scurtă durată”.
Informațiile ce țin de mișcarea ambalajelor se generalizează în raportul privind mișcarea
ambalajelor, separat pe fiecare fel de ambalaj. În acest document se cuprind și date referitoare la
existența ambalajelor în stoc la începutul și sfârșitul perioadei pentru care s-a întocmit raportul,
precum și cele referitoare la mișcarea lor. Totodată se prezintă atât date valorice cât și
cantitative. Raportul privind mișcarea ambalajelor se întocmește pentru aceiași perioadă cum și
raportul de gestiune, iar date valorice referitoare la stocurile, intrările și ieșirile de ambalaje
cuprinse în ambele documente trebuie să fie identice.

7.1 Noțiunea și formele de reduceri practicate în activitatea comercială.

Clasificarea și caracterizarea reducerilor comerciale.: rabatul, remiza și
risturnul.
Pentru atingerea scopului de maximizare a profitului, fiecare entitate comercială, în
relațiile cu clienții proprii, practică diferite politici de preț, în funcție de caracterul acestor relații:
ocazionale sau permanente, în cantități constante sau oscilante. Prin prețurile practicate și prin
reducerile de preț acordate, întreprinderea reușește să accelereze încasarea creanțelor de la clienți
sau plasarea unor produse.
Reducerile practicate între partenerii de afaceri pot fi clasificate în două categorii distincte,
în funcție de sfera în care acestea acționează și își produc efectele, și anume: reduceri comerciale
și reduceri financiare.
Reducerile comerciale. Acest tip de reduceri acționează numai în sfera circulației
mărfurilor și numai atunci când proprietatea asupra acestora se transferă prină vânzare către
cumpărător. O reducere poate fi cuprinsă în categoria reducerilor comerciale numai dacă aceasta
este reală și se referă la mărfuri cu prețuri calculabile și concrete.
Lipsa unor prevederi foarte clare în această privință a determinat practicarea acestor
reduceri de către diferiți agenți economici, potrivit imaginației proprii, fără a se respecta câteva
condiții esențiale, și anume:
  reducerea comercială acordată trebuie să fie efectivă, față de un preț de vânzare
practicat curent în relațiile comerciale ale vânzătorului sau față de un preț stabilit
între parteneri printr-o înțelegere, contract etc.;
 reducerile comerciale se acordă în cascadă, începând cu reducerile care au un caracter
de frecvență și terminând cu cele acordate la intervale mai mari de timp (lună, an),
întotdeauna ultima reducere acordată se va face la suma netă rămasă după cedarea
reducerii anterioare;
 reducerile comerciale nu se înregistrează de regulă în contabilitate, acestea acționând
în mod corespunzător asupra prețului de vânzare din factura de însoțire a mărfurilor
la care acestea sunt acordate;
 taxele și impozitele calculate bugetului sunt determinate de fiecare dată la suma netă,
calculată prin respectarea condițiilor anterioare.

Clasificarea și caracteristica reducerilor comerciale

În practica curentă, reducerile comerciale practicate sînt cunoscute generic sub numele de
rabat. Literatura economică de specialitate, însă, clasifică reducerile comerciale în următoarele
trei categorii: rabatul, remiza și risturnul.
Rabatul poate fi definit drept reducerea excepțională asupra prețului de vânzare convenit
în prealabil, atunci când se constată diferențe de calitate sau abateri de la standarde pentru
mărfurile ce fac obiectul tranzacției. Determinarea procentului de rabat aplicat de către furnizor
se face pe bază de înțelegere cu clienții săi, în funcție de condițiile concrete de manipulare,
transport, depozitare și desfacere a mărfurilor care fac obiectul tranzacțiilor comerciale între cele
două părți.
Procentul de rabat comercial se stipulează în contractul de vânzare- cumpărare sau de
livrare încheiat între părți și se aplică asupra prețului de vânzare stabilit prin contract, reducându-
1 în mod corespunzător, și nicidecum asupra cantității de mărfuri livrate.
De regulă, rabatul comercial se mai calculează cu diferite ocazii cum ar fi:
► vânzarea produselor la „sfârșit de serie” sau „lichidare de stoc”, pentru a diminua
stocurile de mărfuri vechi și demodate,
► vânzări aniversare (aniversarea deschiderii unui magazin, aniversarea sau hramul
localității etc.);
► vânzări promoționale, cu ocazia lansării pe piață a mărfurilor noi etc.
Rabatul comercial acționează ca o reducere a prețului de vânzare negociat între părți, ca
urmare a nerespectării de către furnizor în mod frecvent a standardelor tehnice, având ca efect
reducerea veniturilor obținute de furnizor din vânzarea producției sale și respectiv, o reducere a
profitabilității afacerii sale.
Remiza reprezintă reducerea comercială practicată în mod excepțional asupra prețului de
vânzare, ținându-se seamă de volumul vânzărilor efectuate și respectiv, de ponderea unor
cumpărători în clientela furnizorului ținându-se cont de următoarele condiții:
X suplinirea volumului de achiziții până la nivelurile stabilite prin contractul de
cumpărare-vânzare sau de livrare;
X preferința pentru produsele oferite de furnizor;
X vânzarea exclusivă a produselor unui singur furnizor;
X solicitarea unei comenzi semnificative etc.
Remiza se acordă gradual și operativ pe durata totală a contractului încheiat între două
părți, în măsură în care sunt respectate condițiile stipulate, sub formă de procent de reducere a
prețului de vânzare negociat, cuprins în același contract. Determinarea procentului de remiză se
face potrivit intereselor comune ale părților și este rezultatul negocierii directe.
Spre deosebire de rabatul comercial, remiza nu poate avea o fundamentare cu conținut
tehnic, întrucât aceasta privește exclusiv interesele comerciale ale partenerilor de afaceri. De
obicei, la acordarea remizei furnizorul urmărește obiectivele afacerii proprii, printre care:
♦ posibilitatea sporirii cifrei de afaceri prin majorarea volumelor fizice ale vânzărilor;
♦ promovarea unor produse sau mărci noi;
♦ repoziționarea unor produse pe piață etc.
Remiza poate fi acordată după o schemă predefinită de către furnizor, ținând cont de
volumele de produse pe care doresc să le vândă unui anumit client, cota de piață de care dorește
să beneficieze, realizarea unei scopuri propuse anticipat etc.
Aplicarea cotei de remiză se face asupra prețului de vânzare aferent volumului tuturor
tranzacțiilor efectuate, cuprinse în perioada de timp prevăzută prin contract. Reducerea finală
este cuprinsă în ultima factură prin care poate fi obiectiv apreciată realizarea condițiilor
prevăzute în contract. Dacă valoarea acestei facturi este mai mică decât reducerea acordată
rezultată, factura va fi cu semnul minus sau în roșu. În cazul în care, din motive diferite,
reducerea acordată nu a fost cuprinsă în ultima factură întocmită, se poate face o factură cu
minus sau în roșu pentru întreaga reducere calculată. Remiza, ca reducere comercială, produce
un șir de efecte în patrimoniul partenerilor de afaceri:
la furnizor (vânzător) se diminuează veniturile perioadei în care se acordă remiza pe
motivul reducerii prețului de vânzare aferent mărfurilor vândute cu remiză, inclusiv reducerea
corespunzătoare a rezultatelor financiare. Corespunzător, se reduce TVA calculată la valoarea
totală a mărfurilor vândute cu aplicarea cotei de remiză.
la cumpărător (client) se reduce în mod corespunzător prețul de achiziție și posibilitatea de
 a obține un profit mai mare prin aplicarea unei cote mai ridicate a adaosului comercial.
Totodată, se înregistrează o reducere a TVA deductibile.
Remiza ca reducere comercială se calculează asupra prețului de vânzare după acordarea,
dacă este cazul, a rabatului comercial, asupra ansamblului tranzacțiilor comerciale efectuate cu
un client, în momentul îndeplinirii condițiilor stabilite în contract.
Risturnul este acea reducere de preț calculată asupra ansamblului operațiunilor cu același
cumpărător în timpul unei anumite perioade de gestiune, ținând seama de consecvența și
continuitatea acestor operații pe viitor cel puțin în aceleași proporții.
Risturnul se stabilește prin contractul de vânzare-cumpărare de mărfuri, în cotă procentuală
și se aplică asupra prețului de vânzare, respectiv asupra prețului net de vânzare (rămas după
aplicarea celorlalte tipuri de reduceri comerciale) pentru totalitatea tranzacțiilor perioadei
respective, grupate pe aceleași prețuri de vânzare.
Toate reducerile comerciale acționează în cascadă asupra prețului de vânzare, începând cu
cele care au o frecvență mai mare și încheind cu cele care se acordă la îndeplinirea obiectivelor
unui contract economic sau la sfârșitul anului.
Unitățile comerciale stabilesc în mod individual prețul de vânzare și reducerile comerciale
reprezintă o diminuare a venitului scontat determinat anterior în preț prin însumarea adaosului
comercial. Odată cu aceasta, prețul final al mărfurilor din care se retrage reducerea comercială nu
poate fi o clauză obligatorie
Contabilitatea reducerilor comerciale la achiziția și vânzarea mărfurilor a contractului de
cumpărare-vânzare, dacă mărimea reducerii este specificată în contract.
Reducerile financiare. Aceste reduceri apar sub forma sconturilor de decontare pentru
achitarea de către client a datoriilor rezultate din facturile ce însoțesc mărfurile de la furnizor. Ele
constau din reduceri ale valorii datoriei, pe care furnizorul le acordă cumpărătorilor care își
achită datoriile înaintea termenului de scadență a acestora.
Spre deosebire de reducerile comerciale care acționează asupra prețului de vânzare,
reducerile financiare acționează asupra datoriei ca sumă totală din factura furnizorului. Scontul
de decontare se negociată între furnizor și cumpărător și se poate stabili sub formă de procent
unic sau diferențiat, în funcție de perioada la care clientul este dispus să achite datoria către
furnizor. Acest moment trebuie să fie, de asemenea, cuprins în contract.

7.2 Modul de contabilizare a reducerilor comerciale în operațiile cu mărfurile.

Particularitățile evidenței reducerilor financiare în relațiile comerciale.
 Reducerile comerciale, indiferent de tipul acestora, se contabilizează la momentul cedării
acestora de către vânzător. Este clar că cumpărătorul este în drept să decidă dacă acceptă sau nu
reducerea și până la facturarea mărfurilor reducerea comercială nu influențează operațiile
contabile, în documente înregistrându-se valoarea mărfurilor fără reducere, adică prețul de
vânzare net. în acest caz, vânzătorul înregistrează marfa vândută la valoarea fără reducere, iar
pentru cumpărător, prețul respectiv reprezintă prețul efectiv de achiziție. Actul de cedare a
reducerii comerciale se contabilizează doar în cazul când mărfurile vândute s-au evidențiat la
prețul inițial fără a se diminua suma din factură cu mărimea reducerilor preconizate.
În situația reducerilor comerciale se execută aceeași înregistrare, însă, în debitul contului
217 cu creditul contului 521 se reflectă valoarea mărfii fără TVA și fără mărimea reducerii
aplicate.
Reieșind din necesitățile de activitate, la contul 831 „Adaos comercial” pot fi deschise
următoarele subconturi:
8311 „ Adaos comercial aplicat la prețul de achiziție”;
8312 „Reduceri comerciale (remiză, ristumă și rabat)”;

8313„Reduceri financiare (sconturi de decontare)”.

Aspectele de structurizare a reducerilor, ordinea documentării și baza de

Fig. nr. 7.1 Structura și aplicarea reducerilor cu caracter comercial și financiar în cadrul operațiilor
comerciale
Reducerea comercială de care beneficiază întreprinderea de comerț după momentul
intrării mărfurilor în patrimoniu se stabilește prin condițiile contractuale, se acordă în procente și
trebuie documentate prin facturi de reduceri (în roșu) care să cuprindă și taxa pe valoarea
adăugată aferentă acestor reduceri ce trebuie să formeze obiectul regularizărilor din decontul
TVA. în factura în roșu se specifică numărul și data facturii sau facturilor emise clientului asupra
cărora se aplică reducerea reciprocă. Aceasta se realizează în scopul înlesnirii eventualelor
controale din partea organelor fiscale. Reducerile menționate se fac succesiv (în cascadă),
respectiv se aplică mai întâi rabatul și apoi, dacă este cazul, remiza.

Reducerea se aplică asupra sumei nete anterioare. De regulă, reducerile comerciale premerg
reducerilor financiare. Astfel, pentru acest caz se vor executa următoarele înregistrări:
D 521 „ Datorii comerciale curente” la suma calculată a reducerilor aplicabile;
C 534 „Datorii față de buget” la suma TVA calculată la reducerea aplicată;
C 612 „Alte venituri din activitatea operațională”
în contabilitatea furnizorului de mărfuri se vor executa următoarele înregistrări contabile:
D 8312 „Returnarea și reducerea prețurilor la mărfurile vândute” la valoarea totală a
reducerii prezentate spre decontare în sumă fără TVA; sau D 712 „ Cheltuieli de distribuire
”
D 534 la suma TVA spre deducere în reducerea aplicată;
C 221 „Creanțe comerciale” la valoarea mărfurilor eliberate în prețuri incluse în factură.

8.1 Definirea noțiunii de inventariere.

Sarcinile de bază ale inventarierii mărfuri lor. Efectuarea inventarierii
mărfurilor.
Inventarierea reprezintă ansamblul de operații interdependente prin care se stabilește în
urma numărării, măsurării, cântăririi etc., sau atunci când aceste determinări nu se pot face
nemijlocit, se apreciază pe baza de documente doveditoare, prin confirmarea mărimii lor reale
cantitativă, calitativă și valorică avută în momentul respectiv de categoria de mijloace și resurse
supusă acestui demers. În conformitate cu prevederile articolului 2 al Legii contabilității
inventarierea reprezintă controlul și autentificarea documentară a existenței și situației bunurilor
materiale, altor bunuri, decontărilor și obligațiilor (datoriilor) agentului economic, instituției
bugetare, precum și evaluarea valorică a patrimoniilor.
Ordin cu privire la aprobarea și punerea în aplicare a Regulamentului privind inventarierea,
Nr.30 din 05.03.2001 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Nr. 35-38,2001.
În conformitate cu prevederile „Regulamentului privind inventarierea” sarcinile de bază
ale inventarierii sunt:
a) stabilirea existentei efective a mijloacelor fixe, terenurilor, activelor nemateriale,
investițiilor financiare, stocurilor de mărfuri și materiale, inventarierea mărfurilor și
contabilitatea diferențelor de inventar mijloacelor bănești, volumului producției în curs de
execuție, creanțelor și datoriilor etc.;

b) controlul asupra integrității activelor prin compararea existenței efective cu datele

contabilității;
c) stabilirea bunurilor, care parțial și-au pierdut calitatea inițială, stilul și modelele
învechite;
d) depistarea bunurilor neutilizate în scopul vânzării lor ulterioare;
e) verificarea respectării regulilor și condițiilor de păstrare a stocurilor de mărfuri și
materiale, mijloacelor bănești, precum și a regulilor de întreținere și exploatare a mașinilor,
utilajelor și a altor mijloace fixe;
f) verificarea realității valorii de bilanț a activelor pe termen lung, stocurilor de mărfuri și
materiale, mijloacelor bănești din casierie, din conturi de la instituțiile financiare, datoriilor și
creanțelor, producției în curs de execuție, cheltuielilor anticipate și altor posturi de bilanț.
Inventarierea se efectuează în mod obligatoriu nu mai rar de o dată pe an în perioada
activității agentului economic;
 în cazul trecerii de la o formă de proprietate la alta sau încetării activității agentului
economic;
 stabilirii cazurilor de furturi, deteriorare a valorilor materiale sau abuz;
 în caz de incendiu sau calamitate naturală;
 prin dispoziție a judecătoriei sau procuraturii.
Agenții economici sunt obligați să efectueze inventarierea generala a patrimoniului:
a) la începutul activității, scopul principal fiind stabilirea și evaluarea elementelor
patrimoniale ce constituie aportul la capitalul propriu;
b) cel puțin o dată pe an, de regulă, la sfârșitul anului, pe parcursul activității întreprinderii.
Inventarierea anuală a elementelor patrimoniale se face, de regulă, cu ocazia încheierii
exercițiului financiar. În cazul întreprinderilor cu activitate complexă, inventarierea poate fi
efectuata și până la data de 31 decembrie, cu condiția asigurării valorificării și înregistrării
rezultatelor inventarierii în bilanțul contabil întocmit pentru anul respectiv;
c) în termenele stabilite de către conducătorul întreprinderii în conformitate cu Legea
contabilității;
d) în caz de schimbare (înlocuirii) a gestionarului în ziua primirii - predării gestiunii;
e) în caz de furturi, delapidări, sustrageri sau abuzuri, precum și deteriorări ale bunurilor -
imediat la depistarea acestora;
f) după incendii sau calamități naturale (inundații, cutremure etc.) - imediat după stingerea
incendiilor sau încetării calamității naturale;
g) la reevaluarea mijloacelor fixe, stocurilor de mărfuri și materiale, etc.;
h) în cazul fuzionării, divizării, lichidării sau încetării activității;
i) în cazul modificării prețurilor;
j) la cererea organelor de control, cu ocazia efectuării controlului sau a altor organe
prevăzute de lege;
k) ori de câte ori sunt indici că există lipsuri sau plusuri în gestiune care pot fi constatate
cert, numai prin inventariere.
Inventarierii se supun, de asemenea, bunurile, care nu aparțin întreprinderii, dar existente în
gestiune (în custodie, consignație, arendă, primite pentru prelucrare etc.), precum și cele
neînregistrate din diferite motive.
Unitățile de comerț efectuează inventarierea stocurilor de mărfuri periodic pe durata
perioadei de gestiune, dar nu mai puțin de o dată în lună.
Periodicitatea și numărul inventarierilor (în afară de cele obligatorii) se stabilește de
conducătorul întreprinderii de comerț. Prin intermediul „Deciziei (ordin) de inventariere ” emise
de conducător se formează și se aprobă componența comisiei de inventariere. În componența
comisiei de inventariere se includ: contabilul-șef sau un lucrător al contabilității, conducătorii
subdiviziunilor structurale, managerii pe vânzări, specialiști marketologi, reprezentanți a
sindicatelor.
Pentru executarea inventarierii, contabilitatea verifică și supune prelucrării contabile toate
documentele privind primirea și vânzarea mărfurilor și se stabilește soldul mărfurilor la depozit
conform datelor contabile pe fiecare unitate de marfă.
La depozit mărfurile trebuie să fie aranjate după denumiri, sorturi, mărimi, prețuri și alte
criterii comune. La mărfurile ambalate se aplică etichete în care se înscrie cantitatea, masa,
măsura etc.
Înainte de începerea inventarierii comisia de inventariere sigilează toate intrările în
depozitele și încăperile supuse inventarierii întocmindu-se „Procesul verbal de sigilare” și
verifică exactitatea inventarului și aparatelor de măsurare. Odată cu aceasta, se solicită de la
gestionar „Raportul de gestiune” pe ultima perioadă de activitate. Împreună cu raportul,
gestionarul prezintă o recipisă scrisă prin care confirmă faptul dacă gestionează sau nu bunuri și
în alte locuri de depozitare; în afara mărfurilor întreprinderii respective are sau nu în gestiune și
alte bunuri aparținând terților, primite cu sau fără documente; are plusuri sau lipsuri în gestiune
despre a căror cantitate sau valoare are cunoștință; are bunuri nerecepționate sau care trebuie
expediate (livrate), pentru care s-au întocmit documente aferente; a primit sau a eliberat mărfuri
fără documente legale; deține numerar sau alte hârtii de valoare, rezultate din vânzarea
mărfurilor aflate în gestiunea sa; are documente de primire-predare care nu au fost operate în
evidența gestiunii sau nu au fost predate în contabilitate, întocmind in acest scop „Declarația de
inventar”.
În „Ordinul de inventariere” se indică termenul de efectuare a inventarierii și durata
activității supusă inventarierii. La procesul de inventariere trebuie să participe toți membrii
comisiei și absența unuia din membri servește drept bază pentru aprecierea rezultatelor
inventarierii drept nule. Totodată, inventarierea se realizează în prezența obligatorie a
persoanelor cu răspundere materială.
Inventarierea în cadrul unităților de comerț cu amănuntul presupune verificarea existenței
numerarului în casă. În acest caz se întocmește „Procesul verbal de inventariere a
numerarului”. La momentul efectuării inventarierii, casierul întocmește raportul de casă și îl
transmite comisiei pentru verificare.
Inventarierea propriu-zisă se execută la locurile de păstrare a mărfurilor prin numărarea,
cântărirea și măsurarea fiecărui tip de marfă. Nu se permite însumarea cantităților de mărfuri
aflate în diferite încăperi sau depozite. Dacă mărfurile se află în încăperi separate, atunci comisia
sigilează căile de acces în acele încăperi unde nu lucrează comisia de inventariere. La fel, după
încheierea zilei de muncă se sigilează încăperile unde se efectuează inventarierea. La reluarea
lucrărilor, se verifică dacă sigiliul este intact, în caz contrar, acest fapt se va consemna într-un
„Proces verbal de desigilare”, care se semnează de către comisia de inventariere si de către
gestionar, luându-se măsurile corespunzătoare.
Mărfurile aprovizionate în perioada de inventariere se recepționează de gestionar în
prezența comisiei și se înregistrează imediat după finisarea inventarierii. Pe fiecare document ce
însoțește mărfurile primite, președintele comisiei înscrie „primite după inventariere”, pune data
și semnătura. Eliberarea mărfurilor din depozitul supus inventarierii nu se efectuează până la
încheierea inventarierii.
Denumirea bunurilor inventariate, obiectelor și cantității lor se reflecta în lista de
inventariere, conform nomenclatorului și în unitățile de măsură primite în evidență. Unitățile de
măsură sunt stabilite conform clasificatorului Republicii Moldova „Unități de măsură și calcul”
aprobat și pus în aplicare la 01.01.1998 prin hotărârea „Moldova Standard” nr. 336-ST din
03.10.1997.
Inventarierea efectivă se materializează prin înscrierea mărfurilor inventariate în
formularul tipizat INV-2 „Lista de inventariere”, în urma verificării existenței fizice a fiecărui
bun inventariat. Lista de inventariere INV-3 „Balanța de verificare a rezultatelor inventarierii”
servește ca document pentru stabilirea lipsurilor și a plusurilor de bunuri constatate cu ocazia
inventarierii, prin preluarea din listele de inventariere (INV-2) numai a pozițiilor cu diferențe.
Pentru bunurile la care comisiile de inventariere au constatat deprecieri, se întocmesc liste
de inventariere distincte (INV-2) care se preiau, de asemenea, în listele de inventariere (INV-3).
Lista de inventariere pentru gestiunile global-valorice (INV-1) are rolul de stabilire a diferențelor
valorice în plus sau minus, cu deosebirea că se folosește la acele gestiuni la care evidența
analitică a mărfurilor se ține după metoda global- inventar valorică. Această metodă se aplică
pentru evidența mărfurilor și ambalajelor aflate în unitățile de comerț cu amănuntul și pentru alte
bunuri. Listele de inventariere se întocmesc în trei exemplare, din care un exemplar de către
gestionar, iar două exemplare de un membru al comisiei de inventariere, pe gestiuni și mărfuri și
se semnează pe fiecare filă de membrii comisiei de inventariere, de gestionar și de contabilul
care ține evidența gestiunii. în cazul predării - primirii gestiunii, listele de inventariere se
întocmesc în cinci exemplare, din care un exemplar - de gestionarul care preda, un exemplar - de
gestionarul care primește gestiunea, iar trei exemplare - de un membru al comisiei de
inventariere. La sfârșitul fiecărei zile se vor compara datele din lista de inventariere întocmită de
gestionar cu cele înscrise de membrul comisiei de inventariere.
Listele de inventariere pot fi completate manual sau cu ajutorul mijloacelor tehnice de
calcul. Listele de inventariere întocmite manual se completează cu cerneala sau pix, citeț și clar.
Nu se admit corectări sau ștersături. Corectarea erorilor urmează să se efectueze în toate
exemplarele listelor de inventariere prin anularea mențiunilor incorecte (se taie printr-o linie) și
deasupra înscrierii anulate se scrie cea corectă. Corectările vor fi stipulate și semnate de către toți
membrii comisiei de inventariere și de gestionari. În listele de inventariere nu se admite a lăsa
rânduri necompletate. Ultimele rânduri necompletate ale listelor de inventariere se barează.
Nu se acceptă înscrierea în liste a informațiilor despre soldurile de mărfuri din spusele
gestionarilor sau conform datelor contabile fără a se verifica existența acestora în realitate.
Inventarierea stocurilor de mărfuri, mijloacelor bănești, formularelor cu regim special
urmează să se efectueze, de regulă, inopinat, iar a mijloacelor fixe, construcțiilor capitale în curs
de execuție și reparațiilor capitale, producției în curs de execuție, decontărilor și altor articole ale
bilanțului - în prima zi a lunii.
Inventarierea mărfurilor expediate, neachitate în termen de către clienți sau care se află în
depozitele altor întreprinderi, constă în verificarea minuțioasă a informațiilor înregistrate în
conturile respective. În conturile respective (mărfuri inventar expediate, trimise la păstrare etc.)
pot rămâne numai sumele, confirmate de documentele justificative: pentru mărfurile aflate în
timpul transportării - dispoziția de plată către furnizori sau alte documente care le substituie,
pentru bunurile expediate - copiile facturilor prezentate către cumpărători și copiile dispozițiilor
de plată, confirmate ulterior de beneficiari.
Cantitățile de mărfuri aflate în ambalaje originale intacte pot fi înscrise în baza informației
din documentele contabile prin verificarea prin sondaj a unor ambalaje în parte.
Ambalajul se inventariază după tipuri, destinație și stare (nou, utilizat, ce necesită
remediere etc.). Ambalajul deteriorat se trece la pierderi printr-un act separat întocmit de comisia
de inventariere cu indicarea motivelor și caracteristicilor ce au dus la deteriorare.
Mărfurile, care aparțin altor întreprinderi (în custodie, cu vânzare în consignație etc.), se
inventariază concomitent cu bunurile proprii. Pentru aceste bunuri se întocmesc liste de
inventariere separate, care conțin informații cu privire la numărul și data actului de custodie și
documentului de livrare (factura), cantitatea, valoarea și alte informații utile, se trimit persoanei
fizice sau juridice căreia îi aparțin mărfurile. Proprietarul mărfurilor urmează să comunice
exactitatea datelor. Neconfirmarea presupune recunoașterea exactității datelor înscrise în listele
de inventariere, iar în caz de nepotriviri, întreprinderea deținătoare clarifică diferențele și
comunică constatările persoanei fizice sau juridice căreia îi aparțin mărfurile.
Mărfurile, care sunt la păstrare în depozitele altor întreprinderi se trec în listele de
inventariere separate în baza documentelor ce confirmă predarea acestor bunuri la păstrare. în
acestea se indică denumirea, cantitatea, calitatea, valoarea efectivă (conform datelor evidenței),
data transmiterii încărcăturii la păstrare, locul păstrării, numărul și data documentelor. La
primirea de la întreprinderi, unde se află mărfurilor la păstrare, a copiilor listelor de inventariere,
comisia compară existența efectivă a mărfurilor (conform datelor din copiile listelor de
inventariere) cu cantitatea, stabilită în listele de inventariere.
Paralel cu inventarierea mărfurilor, contabilitatea întreprinderii urmează să verifice
înregistrările în toate conturile respective în comparație cu conturile corespondente. De exemplu,
la stocurile de mărfuri și ambalaje - dacă toate cantitățile sunt primite - trecute în evidență.
Imediat după inventariere, până la deschiderea gestiunii, se va proceda la un control de
verificare prin sondaj (pentru confirmarea exactității) a mărfurilor de către comisia de control a
inventarierii în prezenta comisiei de inventariere și gestionarului gestiunii respective, în locul
unde s-a efectuat inventarierea. Se vor verifica bunurile care au o întrebuințare mai ridicată și
cele care au o valoare mare. Datele controlului de verificare vor fi înregistrate în „Procesul
verbal de verificare a inventarierii La depistarea divergențelor între datele din lista de
inventariere și datele controlului de verificare, la hotărârea comisiei centrale sau a
conducătorului întreprinderii, se va repeta inventarierea pentru confirmare sau dacă este cazul, va
fi numita o nouă comisie pentru inventarierea repetată a stocurilor existente.
După finisarea inventarierii propriu-zise și închiderea listelor de inventariere, gestionarul
prezintă o recipisă în scris prin care confirmă că inventarierea și înregistrarea stocurilor în listele
de inventar s-au executat în prezența sa și nu are pretenții către comisie privind modul de
executare a inventarierii.

8.2 Stabilirea și contabilizarea diferențelor de inventar.

Rezultatele inventarierii se stabilesc prin compararea datelor constatate efectiv și înscrise în
listele de inventariere cu cele din evidența analitică (fișele de magazie) și contabilitate. Pentru
determinarea rezultatelor inventarierii se procedează la:
❖ controlul exactității stocurilor din fișele de magazie și soldurilor din contabilitate pentru
mărfurile inventariate. Erorile descoperite se corectează operativ;

❖ confruntarea cantităților consemnate în listele de inventariere cu evidența analitică

pentru fiecare poziție în parte;
❖ preluarea pozițiilor cu diferențe în „ Balanța de verificare a rezultatelor inventarierii
patrimoniului”;
❖ obținerea de către comisia de inventariere a explicațiilor scrise (nota explicativă) de la
persoanele care poartă răspundere, pentru plusurile, lipsurile și deprecierile constatate,
precum și pentru pagubele cauzate de expirarea termenelor de păstrare a mărfurilor sau
din alte cauze;
❖ stabilirea, pe baza explicațiilor primite și documentelor cercetate, a caracterului
lipsurilor, pierderilor, pagubelor și deprecierilor constatate, precum și a plusurilor;
❖ elaborarea propunerilor privind modul de regularizare a diferențelor dintre datele
contabilității și cele efective, rezultate în urma efectuării inventarierii;
❖ înregistrarea în contabilitate a plusurilor și minusurilor, în vederea punerii în acord a
evidenței contabile cu activele și pasivele inventariate.
Diferențele depistate la inventariere se reglementează în felul următor:
 plusurile de mărfuri și diferențele valorice în urma compensării lipsurilor cu plusuri se
înregistrează la majorarea veniturilor;
 lipsurile de mărfuri se trec la cheltuielile perioadei;
 lipsurile de mărfuri, care depășesc normele perisabilității naturale, precum și prejudiciile
legate de deteriorarea lor, se reflectă în contul persoanelor vinovate, în conformitate cu
prețurile de piață la momentul depistării lipsurilor;
 în cazul când nu sunt stabilite persoanele vinovate, pierderile legate de deteriorarea
mărfurilor sau lipsurile, care depășesc normele perisabilității naturale, se trec la
cheltuielile perioadei.
 În cazurile în care lipsurile din gestiune nu sunt considerate infracțiuni, la stabilirea valorii
debitului se are în vedere posibilitatea compensării lipsurilor cu eventualele plusuri constatate,
daca sunt îndeplinite următoarele condiții:
 existența riscului de confuzie între sorturile aceluiași tip de marfă, din cauza asemănării
în ceea ce privește aspectul exterior: culoarea, desenul, modelul, dimensiunile, ambalajul
sau alte elemente. Listele cu sorturile de mărfuri, ambalaje și alte bunuri care întrunesc
condițiile de compensare datorită riscului de confuzie se aprobă anual la propunerea
comisiei de către administratori și se înregistrează în politica de contabilitate a
întreprinderii;
 diferențele constatate în plus sau lipsă să se refere la aceeași perioadă de gestiune, aceeași
gestiune și același gestionar;
 lipsurile constatate cu ocazia inventarierii să nu provină din sustragerea sau din
degradarea mărfurilor respective datorită vinovăției persoanelor care răspund de
gestionarea lor.
Comisia de inventariere prezintă propuneri privind posibilitatea efectuării compensării. În
ultima instanță decide conducătorul întreprinderii, care după studierea minuțioasă a tuturor
materialelor prezentate ia decizia respectivă. Compensarea se face pentru cantități egale între
plusurile și lipsurile constatate la sorturile supuse compensării. În cazul în care cantitățile
sorturilor supuse compensării, la care s-au constatat plusuri, sunt mai mari decât cantitățile
sortimentelor admise la compensare la care s-au constatat lipsuri, se va proceda la stabilirea
egalității cantitative prin eliminarea din calcul a diferenței în plus. Această eliminare se face
începând cu sorturile care au prețurile unitare cele mai scăzute, în ordine crescândă.
Diferența lipsă stabilită în urma compensării și aplicării tuturor cotelor (normelor) de
perisabilitate naturală, care cauzează prejudiciu pentru unitate, se recuperează de la persoanele
vinovate la valoarea venală la momentul depistării lipsurilor, în conformitate cu legislația în
vigoare. Dacă nu sunt stabilite persoanele vinovate pentru diferențele constatate în urma
inventarierii, diferențele de valoare se trec la cheltuielile perioadei peste normele de perisabilitate
naturală.
În cazul mărfurilor constatate lipsă ce urmează a fi recuperate, care nu pot fi cumpărate de
pe piață, valoarea de recuperare se determină de o comisie formată din specialiști în domeniul
respectiv. Mărfurile lipsă pot fi recuperate de la persoanele vinovate și sub formă de alte bunuri
similare (la aceeași valoare), cu acordul conducătorului întreprinderii.
Normele de perisabilitate pot fi aplicate doar în cazul determinării lipsurilor efective. Se
interzice trecerea la cheltuielile perioadei a mărfurilor în limitele normelor de perisabilitate până
la stabilirea lipsurilor efective. Normele de perisabilitate nu se aplică anticipat, ci numai după
constatarea existenței efective a lipsurilor și numai în limita acestora, pe categorii de mărfuri la
care s-au constatat lipsuri. De asemenea, normele de perisabilitate nu se aplică automat la toate
mărfurile, dar numai la cele la care se aplică normele de perisabilitate naturală, în modul stabilit
de legislația în vigoare. Aceste norme fiind considerate limite maxime.
Rezultatele inventarierii se înscriu de comisia de inventariere după confirmarea de către
contabilitate a soldurilor scriptice, într-un proces-verbal. „Procesul-verbal privind rezultatele
inventarierii” conține, în principal, următoarele elemente:
 data întocmirii;
 numele și prenumele membrilor comisiei de inventariere;
 numărul și data ordinului de desemnare a comisiei de inventariere;
 gestiunea inventariată, data începerii și finisării operațiunii de inventariere;
 rezultatele inventarierii, concluziile si propunerile comisiei privind cauzele plusurilor și
minusurilor constatate și persoanele vinovate, precum și măsurile luate (propuse) în
legătură cu acestea;
 mărfurile depreciate, fără mișcare, cu mișcare lentă, greu vandabile, fără desfacere
asigurată și propuneri de măsuri în vederea reintegrării lor în circuitul economic;
 propunerile de scoatere din uz a obiectelor de inventar și declasarea (trecerea dintr-o
categorie în alta) sau casarea unor bunuri;
 constatările privind păstrarea, depozitarea, conservarea, asigurarea integrității mărfurilor
din gestiune;
 alte aspecte legate de activitatea gestiunii inventariate.
Rezultatele inventarierii vor fi înregistrate atât în evidența tehnic-operativă, cât și în
contabilitate, în termen de cel mult 5 zile de la data primirii deciziei privind rezultatele
inventarierii.
Formulele contabile ce se înregistrează la stabilirea rezultatelor inventarierii sunt
prezentate în tabelul nr. 25:
Tabelul 25
Reflectarea operațiilor contabile privind reflectarea
rezultatelor inventarierii

Nr. Formula contabilă

crt. Conținutul operațiilor economice Debit Credit

1 2 3 4
1 S-au stabilit surplusuri de mărfuri 217 612
 Se înregistrează adaosul comercial aferent
2 217 821
mărfurilor stabilite ca surplusuri
3
Se înregistrează lipsurile de mărfuri în limita
712 217
normelor de perisabilitate naturală

4 Se restabilește suma TVA aferentă mărfurilor 713 5342

lipsă în limita normelor de perisabilitate
5 Se decontează diferența valorică de preț la
712 217
mărfurile supuse compensării
6 Se înregistrează lipsuri în afara normelor de
714 217
perisabilitate naturală
7 Se impun lipsurile constatate către persoanele
227 612
vinovate
8 Se calculează adaosul comercial sau se aplică
un coeficient stabilit arbitrar de întreprindere 227 612
la lipsuri
Se calculează TVA la lipsurile impuse
9 gestionarului ((suma din oper. 7 + oper. 8) x 227 5342
20%)
10
Se recuperează lipsurile de către gestionar cu
241 227
plată în numerar (oper. 7 + oper. 8 + oper. 9)
11 Se recuperează lipsurile de către gestionar cu
531 227
reținere din salariu (oper. 7 + oper. 8 + oper.
12 Se
9) decontează lipsurile pe motivul
calamităților naturale
723 217
13 Se decontează cantitățile de marfă defectate,
deteriorate sau alterate în cadrul păstrării
712 217

Exemplu'. S-a constatat lipsuri de mărfuri la depozitul unității de comerț în mărime

de 1 000 lei. Adaosul comercial mediu pe luna precedentă reprezintă 35%. TVA la
achiziția acestor mărfuri a fost înregistrat în D 5342 în perioada de gestiune
precedentă la momentul achiziției mărfurilor. Conform deciziei conducerii lipsurile au
fost impuse gestionarului, recuperate de către acesta în numerar. Suma perisabilității
naturale la mărfurile lipsă reprezintă - 20 lei.

Conform informației disponibile se vor înscrie următoarele formule contabile:

1. Se înregistrează lipsurile în limita normelor de perisabilitate naturală:
D 712 „ Cheltuieli comerciale”, subcont 7128 „ Cheltuieli privind lipsurile în limita
 normelor de perisabilitate naturală ” - 20lei;
C 217 „Mărfuri”.
2. Restabilirea TVA aferentă lipsurilor în limita perisabilității naturale:
D 713 „ Cheltuieli generale și administrative ” - 4 lei (20 lei x 20%);
C 534 „Datorii privind decontările cu bugetul”, subcont 5342 „Datorii privind TVA ”.
3. Stabilirea lipsurilor de mărfuri la prețul de achiziție în afara normelor de perisabilitate:
D 714 „Alte cheltuieli operaționale”, subcont 7147 „Lipsuri și pierderi din deteriorarea
valorilor ” - 980 lei (1 000 — 20);
C 217 „Mărfuri”.
4. Impunerea lipsurilor în afara normelor persoanei vinovate:
D 227 „ Creanțe pe termen scurt ale personalului”, subcont 2274 „ Creanțe
pe termen scurt privind recuperarea daunelor materiale ”;
C 612 „Alte venituri operaționale”, subcont 6125 „ Venituri din recuperarea daunei
materiale” -1 323 lei (980 + 35%).
5. Calcularea TVA la lipsurile impuse gestionarului:
D 227 „Creanțe pe termen scurt ale personalului”, subcont 2274 „ Creanțe
Pe termen scurt privind recuperarea daunelor materiale ”;

C 534 „Datorii privind decontările cu bugetul”, subcont 5342 „Datorii privind TVA ” -
264,40 lei (1 323,00 x 20%)
6. S-au recuperat lipsurile de către gestionar cu plata în numerar:
D 241 „ Casa ” - 1 587,60 lei (1 323,00 + 264,40);
C 227 „Creanțe pe termen scurt ale personalului”, subcont 2274 „Creanțe pe termen scurt
privind recuperarea daunelor materiale ”.
În cazul când la inventariere se stabilește lipsa unui tip de marfă și surplus la altă marfa din
aceeași categorie ca și mărfurile lipsă se permite compensarea lipsurilor cu surplusurile în limita
cantității surplusurilor.
Exemplu'. S-au constatat lipsuri a 130 kg de crupe de calitate superioară
| la preț de 6 lei/kg, preț de vânzare cu amănuntul și plusuri a 100 kg de crupe de calitatea
întâi la preț de 4,80 lei/kg. La compensarea lipsurilor de 100 kg a crupei de calitate
superioară cu surplusul de 100 kg de crupe de calitatea întâi s-a format un neajuns de
30 kg de crupe de calitate superioară impuse gestionarului cu coeficientul 2 și reținute
din salariul persoanei cu acordul acesteia. Adaos comercial aferent mărfurilor aflate în
stoc - 20%, astfel prețul de achiziție este de 5 lei/kg și 4 lei/kg.
Pentru informația disponibilă se întocmesc următoarele formule contabile:
1. Se înregistrează diferența valorică la compensarea lipsurilor cu plusurile: D 712
„ Cheltuieli comerciale ” -100 lei ((100 kg x 5 lei) — (100 kg x4 lei));
C 217 „ Mărfuri ”.
2. Stabilirea lipsurilor de mărfuri la prețul de achiziție pentru mărfurile necompensate:
D 714 „Alte cheltuieli operaționale”, subcont 7147 „Lipsuri și pierderi din deteriorarea
valorilor” - 150 lei (30 kg x 5 lei);
C 217 „ Mărfuri ”.
3. Se decontează adaosul comercial aferent mărfurilor lipsă la mărimea necompensată:
D 821 „Adaos comercial” - 30 lei (30 kg x (6 lei/kg~ 5 lei/kg));
C 217 „Mărfuri”.
4. Impunerea lipsurilor constatate către persoana vinovată:
D 227 „Creanțe pe termen scurt ale personalului”', subcont 2274 „Creanțe pe termen scurt
privind recuperarea daunelor materiale ”;
C 612 „Alte venituri operaționale”, subcont 6125 „ Venituri din recuperarea daunei materiale ”
— 300 lei (150 lei x coeficientul 2).
5. Calcularea TVA la lipsurile impuse gestionarului:
D 227 „Creanțe pe termen scurt ale personalului”, subcont 2274 „Creanțe pe termen scurt
privind recuperarea daunelor materiale ”;
C 534 „Datorii privind decontările cu bugetul”, subcont 5342 „Datorii privind TVA ” - 60 lei
(300 x 20%)
6. S-au recuperat lipsurile de către gestionar cu reținere din salariu:
D 531 „Datorii față de personal privind retribuirea muncii” - 360 lei (300 + 60);
C 227 „ Creanțe pe termen scurt ale personalului”, subcont 2274 „Creanțe pe termen scurt
privind recuperarea daunelor materiale ”,