Sunteți pe pagina 1din 14

NOUTATI

Totul despre Reiki, Karuna-Reiki, bioenergoterapie, chirurgie spirituala, radiestezie, proceduri


energetice superioare, tratamente si tehnici de vindecare

iunie 16, 2017 by adminVL

PURIFICAREA, CURATAREA SI
ENERGIZAREA CHAKRELOR
ROLUL CHAKRELOR ÎN EVOLUŢIA SPIRITUALĂ

      De multe ori ne punem întrebarea de ce suntem atât de diferiți unii fata de
alții. De ce nu simțim la fel, de ce unii sunt buni iar alții răi, de ce unora li se
întâmplă prea multe necazuri iar altora nu . Şcoala iniţiatică poate da foarte
uşor un răspuns. De-a lungul unui proces evolutiv omul, în  nenumăratele
Cu ce va pot ajuta?sale
încarnări, trebuie să treacă prin toate cele şapte stadii evolutive. Acestea au
legătură si cu buna funcţionare a celor şapte chakre principale şi doua
secundare adica chakra de Impamantare, aflata la 20 de cm. sub picioare si
chakra Suprapersonala, aflata deasupra capului la 20 de cm. Oamenii se află pe
nivele evolutive diferite, de aceea ei au trăiri şi gânduri diferite, deoarece scopul
vieţii este evoluţia fiecăruia dintre noi. Aceasta se poate realiza numai în planul
fizic şi în trup material. Oameni cu nivele diferite de evoluţie se întâlnesc
pentru a învăţa împreună şi a trece examenele şcolii vieţii.

      Există trei tipuri de şcoli ale vieţii prin care omul trebuie să treacă.

Prima şcoală este cea a suferinţei, pentru că, la început, omul nu poate învăţa
decât prin suferinţă. Depinde de fiecare dintre noi cât timp (câte vieţi) vrem să
rămânem elevi ai acestei şcoli.

A doua şcoală este cea a învăţăturii şi a înţelepciunii. Elevii cei mai silitori din
această şcoală devin învăţători şi pentru alţii.

A treia şcoală este considerată cea mai grea. Este şcoala iubirii. Este vorba de
iubirea altruistă şi de recunoaşterea lui Dumnezeu în fiecare om şi în toată
creaţia Sa.

      Există nenumărate deosebiri şi în privinţa dezvoltării corpurilor subtile. Cei


care lucrează mai mult cu corpurile subtile inferioare (astral şi mental inferior)
sunt persoane foarte ataşate de material, posesive, care de cele mai multe ori
 Cu ce va pot ajuta?
gândesc negativ. Cei care lucrează mai mult cu corpurile superioare (cauzal,
budic şi atmic) au o deschidere spre semenii lor, au dezvoltat nenumărate
calităţi şi virtuţi şi gândesc pozitiv. Buna funcţionare a celor şapte chakre
principale si doua secundare oferă omului, pe lângă o bună stare de sănătate, un
comportament altruist şi o înaltă trăire.

Când chakra rădăcină Muladhara este blocată, omul are o slabă rezistenţă fizică
şi sufletească.

 Cu ce va pot ajuta?
El este mereu îngrijorat şi trăieşte în nesiguranţă. Viaţa pe Pământ pentru el
este o povară, ar vrea să trăiescă fără griji şi să nu depună niciun efort, dacă s-
ar putea, ar trebui să fie ajutat şi susţinut de toată lumea. Persoanele de acest tip
de cele mai multe ori prezintă şi o karmă de iresponsabilitate. Ei au venit să-şi
rezolve această problemă, de aceea în această viaţă trebuie să devină foarte
responsabili, să-şi aleagă propria cale şi să se întărească. Trebuie să se
realizeze în viaţă exclusiv prin propriile forţe, fără ajutor extern.

 Cu ce va pot ajuta?
      Când chakra sacrală Svadhishthana – aşezată la trei degete sub ombilic –
prezintă blocaje, omul nu se apreciază pe sine, caută răspunsuri mai mult la
alţii, prezintă o rigiditate a emoţiilor şi o răceală sexuală. Viaţa i se pare tristă şi
prea puţin atrăgătoare. Aceste probleme de cele mai multe ori vin din copilărie,
fiind vorba de lipsa de afecţiune a părinţilor. Devenit adult, la rândul său omul
nu va şti să se manifeste afectiv. Nenumăraţi bolnavi suferă din lipsă de iubire.
Ei au nevoie de o mângâiere şi de o vorbă bună. În copilărie sigur nu au primit
iubirea necesară şi poate nici restul vieţii. În legătură cu preţuirea de sine: mulţi
oameni nu se apreciază deloc şi nu dau doi bani pe propria persoană. Acest
lucru duce la slăbirea câmpului auric, pierdere de energie şi posibilitatea de a fi
uşor atacat la nivel auric de energii malefice.

 Cu ce va pot ajuta?
      Când plexul solar – chakra Manipura – prezintă blocaj, de cele mai multe ori
este vorba de o persoană interiorizată. Există nenumărate sentimente şi trăiri
refulate care stagnează în interior. Persoana vede peste tot numai obstacole care
o împiedică să-şi realizeze dorinţele, îi e foarte greu să-şi controleze emoţiile şi
simte foarte des un gol în stomac. Ar dori să se ferească de orice nouă provocare
a vieţii pentru că experienţele neobişnuite o sperie şi nu se simte aptă a lua
parte la lupta vieţii. Într-adevăr, viaţa este o luptă, iar evoluţia este foarte
importantă. Toate emoţiile negative şi frustările trebuie eliminate, altfel
organele aferente acestei chakre se vor îmbolnăvi. Persoana trebuie să se
deschidă spre a vorbi cu cineva care o poate înţelege şi ajuta pentru a nu mai
aduce în interior atâta suferinţă. Acceptarea vieţii şi a problemelor de zi cu zi,
precum şi întărirea de sine reprezintă rezolvarea problemei.

      Când chakra inimii – Anahata – este blocată, persoana devine vulnerabilă şi
dependentă de dragostea şi simpatia altora. Dacă este respinsă se simte rănită şi
se retrage în sine, este tristă şi deprimată, îi este teamă de o nouă decepţie şi se
fereşte să mai iubească. Acest lucru o face să se îndepărteze de oameni, să se
Cu ce vade
manifeste cu răceală şi neparticipare, este dezechilibrată şi suferă potdepresie.
ajuta?
Toate acestea există pentru că unii oameni nu se apreciază şi sunt dependenţi
de alţii.

      Când chakra gâtului – Vishuddha – este blocată, persoana are dificultăţi în a
se manifesta şi exprima faţă de ceilalţi, este retrasă şi tăcută, se manifestă
nesigur în faţa altor oameni şi se teme de felul în care va fi judecată. Uneori
când doreşte să-şi exteriorizeze gândurile şi sentimentele simte un nod în gât şi
vocea îi e strangulată. În astfel de cazuri trebuie cultivată aprecierea de sine şi
întărirea. Este posibil ca un blocaj al chakrei gâtului să aibă legătură cu o karmă
de violenţă verbală. Cuvântul a fost folosit cu multă duritate şi asprime faţă de
ceilalţi, iar acum persoana suferă şi este lovită de vorbele aspre şi dure ale
altora.

          Când chakra dintre sprâncene – Ajna(al treilea ochi) –Cuprezintă blocaje,


ce va pot ajuta?
persoana consideră că realitatea este constituită numai din lumea exterioară,
vizibilă. Dorinţele vor fi mai mult de ordin material şi emoţiile vor fi
necontrolate. Nu va accepta realitatea spirituală iar memoria va fi foarte slabă,
vor apărea tulburări de vedere care vor constitui un avertisment că trebuie să
privească şi în interior.

          Când chakra creştetului, chakra coroanei – Sahasrara – prezintă blocaje,


omul nu este definitiv eliberat de teamă. Energiile chakrelor nu vibrează la
unison şi nu realizează o armonie deplină între ele. Dacă persoana nu se
deschide în faţa adevărurilor spirituale, poate suferi de nesiguranţă şi
inutilitate. Aceste senzaţii trebuie privite drept un avertisment pentru a se
dedica introspecţiei. Teama de moarte poate să se contureze mai pregnant în
conştiinţa acestei persoane. Poate fi de ajutor practicarea unei activităţi care să i
se pară plăcute sau asumarea de noi responsabilităţi, pentru a-şi dovedi că
poate reuşi.

METODE DE TRATAMENT LA DISTANTA

      Simbolul Reiki de vindecare la distanta – Hon Sha Ze Sho Nen are un inteles
general de: “Fara trecut, fara prezent, fara viitor” sau se mai poate traduce ca:
“Dumnezeul din mine intra in legatura cu Dumnezeul din tine”.

          Simbolul Reiki de vindecare la distanta, poate permite transmiterea


energiilor la orice distanta, in orice tara.
 Cu ce va pot ajuta?
      Timpul si distanta nu mai reprezinta o problema atunci cand folosim acest
simbol Reiki. Utilizarea simbolului permite accesul la “Inregistrarile Akashe”,
inregistrarile vietii fiecarui suflet permitand astfel folosirea in vindecarea
karmica.

          Traumele si alte experiente din aceasta viata, din viata anterioara sau
celelalte vieti paralele care afecteaza si oglindesc comportamentul oamenilor,
pot fi scoase la lumina si eliberate.

Nu trebuie sa ne concentram pe vindecarea unei anumite probleme, de


exemplu o durere de cap. Pur si simplu, energiile Reiki trebuiesc trimise fara
limite, caci ele vor actiona exact in locul in care este nevoie.

          Atunci cand are loc vindecarea la distanta, energiile lucreaza asupra


corpului subtil al pacientului, asupra Chakrelor, Aurei si a corpului fizic.
Persoana care primeste Reiki va simti pur si simplu beneficiile acestei terapii
imediat.

 Cu ce va pot ajuta?
          Vindecarea la distanta dureaza 40 – 45 de minute. La finalul terapiei, in
cazul in care pacientul nu adoarme, poate spune terapeutului ce a simtit pe
parcursul desfasurarii terapiei.

      Alte intrebuintari:

– pot trimite energie Reiki in viitor pentru a ajuta la indeplinirea unei anumite
sarcini, a unor proiecte, reusita in examene si diverse strategii.

– pot trimite Reiki in trecut pentru a-l imbunatati, a-l intelege si a elibera
traumele suferite.

      Pentru aceasta terapie poate fi folosita o fotografie ce poate fi primita intr-un
email, pe cat posibil cu imaginea fetei cat mai clara si cu precizarea orasului in
care locuieste pacientul.

      Energia Reiki poate fi trimisa chiar si unei persoane necunoscute, aceasta
functioneaza cu siguranta, conteaza enorm intentia de a trimite Reiki.

          Sfatul meu este acesta: sa lasam deoparte toate indoielile, sa formulam o


intentie clara, eu in calitate de terapeut sa folosesc simbolurile Reiki, Karuna
Reiki si sa va trimit lumina! Ceea ce în zilele noastre se numește tratament sau
vindecare la distanță, sensei Takata numea “vindecare în lipsă”.

 Cu ce va pot ajuta?
      Sensei Takata preda vindecarea în lipsă, spunând că dacă nu se cunoaște
persoana ce va fi tratată este nevoie de o fotografie cu imaginea clară a feței
acesteia, astfel încât să poată fi vizualizată atunci când închidem ochii.

      Desenam HSZSN în frunte urmat de CKR. Apoi totul este pregătit pentru a
începe tratamentul.

Ce presupune terapia la distanta: mai intai stabilesc impreuna cu pacientul un


anumit interval de timp in care se va desfasura sesiunea de tratament, adica
ziua si ora inceperii fiecarei sedinte.

      Dupa ce primesc o fotografie a pacientului, incep sa lucrez asupra acestuia,


conform programului stabilit.

      Este necesar ca pacientul sa respecte si el programul stabilit si sa retina, pe


cat posibil, reactiile organismului aparute in timpul fiecarei sedinte, reactii pe
care, daca manifesta deschiderea necesara si doreste, sa mi le descrie pentru ca
eu sa le pot analiza. Daca apare starea de somn este recomandat ca pacientul sa
 Cu ce va pot ajuta?
doarma, chiar daca nu va putea retine reactiile aparute, deoarece energia curge
si lucreaza chiar mai bine in aceasta stare.

      Asta nu inseamna ca trebuie sa ne fortam sa dormim. Starea optima pentru


tratament este cea care apare firesc, fara efort. Tratamentul in sine este acelasi
ca si in cazul terapiei aplicate in prezenta pacientului , se utilizeaza aceleasi
principii iar efectele apar, ca si la tratamentul efectuat in cabinet, chiar dupa
primele sedinte.

      Deoarece tratamentul la distanta nu implica intalnirea directa cu pacientul,


este de dorit ca plata sedintelor sa fie efectuata in avans, pe calea agreata de
comun acord, astfel incat terapeutul sa aiba garantia ca pacientul respecta
programul sedintelor si ca in timpul efectuarii tratamentului manifesta
deschiderea necesara pentru vindecare.

Recomandari generale

Pacientul trebuie sa incerce sa se relaxeze emotional, sa inteleaga si sa accepte


necesitatea de a fi flexibil in fata schimbarilor vietii. Terapia Reiki ii va
deschide calea catre Lumina si Adevar.

Mai multe informatii dupa prima sedinta de terapie Reiki si Karuna Reiki.

 Cu ce va pot ajuta?
          Numarul de sedinte variaza in functie de pacient si afectiunea de care
acesta sufera. Aflati mai multe din site-ul meu www.energoterapie-reiki.ro sau
de pe blogul meu https://noutati.energoterapie-reiki.ro/; am creat acest blog
special pentru publicarea noutatilor care apar in domeniul Energoterapiei Reiki,
noutati cu care doresc sa va tin la curent.

          Va reamintesc faptul ca primesc mesaje si solicitari din partea voastra


pentru diverse informatii si pentru programari la tratament, prin intermediul
paginii de contact din site-ul meu www.energoterapie-reiki.ro.

Acolo puteti sa-mi scrieti orice intrebare sau nelamurire pe care o aveti si apoi
putem discuta si analiza, daca doriti, subiectele care va intereseaza.

Puteti de asemenea sa solicitati programari si pentru tratament la distanta.

Voi continua sa va tin la curent cu informatii din domeniul Bioenergoterapiei,


Procedurilor Energetice Superioare si al utilizarii Energiei Reiki in scopul
vindecarii fizice, psihice, emotionale si spirituale.

Va doresc multa sanatate, fericire si iubire!

Lumina si pace in suflet!


 Cu ce va pot ajuta?
Bibliografie:
– Manual de depanare-reparare prin Karuna – Reiki de Doru Cica

– https://noutati.energoterapie-reiki.ro

– www.energoterapie-reiki.ro

– http://masteringreiki.com/

Ce am scris nou

CUM SE PROCEDEAZĂ PENTRU A PRIMI O INIȚIERE REIKI LA DISTANȚĂ


martie 24, 2020
VINDECAREA CHAKREI INIMII, ANAHATA
noiembrie 16, 2019
CHAKRELE, BIOCÂMPURILE ȘI LEGĂTURA LOR CU AFECȚIUNILE CORPULUI UMAN
octombrie
16, 2019
TERAPII PENTRU VINDECAREA COPILULUI NOSTRU INTERIOR
septembrie 16, 2019

Cauta in blog


Caută

Se cauta frecvent pe blog


 Cu ce va pot ajuta?

S-ar putea să vă placă și