Sunteți pe pagina 1din 23

COMPEDIU. Chirurgia eterică și taierea cordoanelor.

Simptome. Exemple. Sugestii. Invocări.

Relațiile strânse pe care le aveți pot crea adesea o conexiune


energetică între dvs și cealaltă persoană, fie că este o rudă, părinte,
fostul soț sau iubit, copil, prieten apropiat sau coleg de muncă,
terapeut, pacient, șeful, profesorul, soțul sau actualul partener.
Există o conexiune energetică de la suflet la suflet, care este
creată la începutul fiecărei relații. Asta înseamnă că aveți o conexiune
de-a lungul vieții pentru fiecare persoană cu care aveți o conexiune
emoțională puternică.
Aceste conexiuni energetice nu se termină când se termină o
relație sau atunci când cineva moare. Cu alte cuvinte, pot exista
cordoane eterice din alte vieți atașate de noi, de la toate sufletele pe
care le-am cunoscut. Aceste conexiuni nu mai servesc, și, de fapt, pot
fi un exod energic, fără să știți. Sunt multe persoane care au în medie
4000 la 5000 de corzi eterice atașate.
Aceste conexiuni sunt cunoscute sub numele de corzi eterice,
stringuri, legături de energie, (sunt ca niște tuburi, care se pot forma
între dvs și alte persoane). Aceste tuburi se extind de la o anume
chakra a unei persoane la chakra celelaltei persoane, în funcție de tipul
de atașament format. Energia se mișcă de-a lungul acestor tuburi, între
cele două persoane, uneori curge de la una spre cealalta și invers.
Fiecare om poate avea multe dintre aceste corzi atașate de sine, la un
moment dat. 
Se pot crea corzi de atașament pentru casă, obiecte, țară sau o
locație geografică,pentru mașină, față de un viciu (alcool, tutun, jocuri
de noroc)....
Corzile pot fi o legătură temporară telepatică și energică între
două persoane, care de obicei, nu durează mult și se disipează în
câteva zile sau chiar ore.
Pot exista cordoane spirituale, cordoane karmice, cordoane
emoționale, cordoane mentale, cordoane sexuale, și multe alte
cordoane, cu alte persoane vii au decedate. Există corzi de frică, de
vinovăție, de control, de gelozie, de dorință sau nevoi, de invidie, de
griji, frica de singurătate și tot felul de emoții negative. 
Corzile create din frică sunt cel mai greu de tăiat. Este nevoie să
fie retăiate de mai multe ori. De fiecare dată când vă întoarceți într-un
loc/situație în care ați trăit teamă sau îngrijorare sau oricare dintre
emoțiile negative, formați stringuri noi.  
Din păcate, acest lucru înseamnă că alții pot avea acces la
câmpul dvs energetic (inconștient, desigur). În cazul în care cealaltă
persoană are o perioadă dificilă, ea poate trage energie pentru propriile
ei nevoi, lăsându-vă obosiți și goliți. 
Corzile se pot forma într-o relație profund intimă, de asemenea,
atunci când un partener crede că depinde de celălalt partener, că nu se
poate descurca altfel, cum ar fi în relații abuzive emoțional. Credințele
care creează cordoane provin de la nevoile nesatisfăcute și a
modelelor emoționale profunde. De aceea, oamenii care au fost
narcisiști, fie în timpul copilăriei sau în relațiile romantice (sau în
ambele), de multe ori par să treacă prin viață atrăgând același tip de
oameni.
Golirea cordoanele energetice care se leagă la un narcisist abuziv
este o necesitate. Nu numai că se rup legăturile psihice cu narcisistul,
dar se vor șterge, de asemenea, resturile spirituale pe care le-a adunat
de la mai mulți parteneri, pe care apoi le răspândește la dvs când ați
împărtășit momente intime cu el. Acest lucru poate provoca atragerea
energiei negative în viața dvs.
Se pot tăia cordoanele cu vampirii energetici, de asemenea.
În plus față de corzi eterice, puteți fi legați energetic prin
legămintele și blesteme din trecut. De multe ori în viețile trecute, ați
făcut un legământ, sau o promisiune, unui alt suflet sau unei
organizație, unei biserici. Aceste legăminte pot fi sub formă de
contracte, jurăminte, care sunt deținute în Cronicile Akashice.
Chiar dacă nimeni nu v-a blestemat cu adevărat, dacă dvs. ați
crezut într-o viață anterioară că ați fost blestemați, ca energie a unui
crez, este de multe ori în înregistrările akashice înscrisă ca un blestem.
Ambele, legămintele și blestemele din viețile trecute pot afecta
viața de azi. Dar și pe acestea le puteți elimina definitiv din
înregistrările akashice.
Cei care au văzut corzile eterice (care sunt ca un fel de energie și
pe care și noi le putem vedea în meditație, de exemplu) le descrie ca
având o culoare închisă. „Lipirea” în sine poate fi doar un cablu
subțire, sau poare fi puternică și poate avea o grosime considerabilă ca
de șnururi multiple, care arată literalmente atașamentul dvs, mental,
emoțional, sexual, sau toate la un loc.
Corzile acționează pentru a trimite și primi energie psihică între
chakrele noastre și a celeilalte persoane. Cu cât trimitem mai multă
energie, cu atât mai mari sunt corzile, iar acest lucru este normal în
orice relație. Cu toate acestea, atunci când vrem să lăsăm pe cineva să
plece sau noi vrem să ne eliberăm este recomandat să tăiem aceste
corzi.
Noi formăm cordoane emoționale zi de zi. Unele sunt sănătoase,
altele nu sunt. Sunt legături de energie inconștientă. Cordoanele
nesănătoase au capacitatea de a face să se scurgă energia. Odată ce
corzile sunt tăiate sunteți liberi să vă conectați cu cei care sunt
importanți pentru dvs într-un mod confortabil și detașat. Eliberarea de
cordoanele care nu sunt folositoare  dă vindecare instantanee.
Deci, fiecare persoană cu care ați avut o experiență emoțională
este conectată continuu la dvs printr-un cordon eteric (invizibil).
Dacă întâlnirea sau relația este iubitoare, cablurile sunt o sursă
continuă de energie de vindecare, care nu poate fi ruptă. Dar, în cazul
în care experiența a fost negativă este posibil să primiți prin aceste
„funii”, zilnic, o doză constantă de energie toxică, furie, frică,
slăbiciune, etc. Această energie se simte grea și apăsătoare, ținându-vă
blocați în tiparele negative, gânduri negative și diverse tulburări
emoționale.
Unele persoane spun că îl cheamă pe Arhangelul Mihail și gata,
se rezolvă. Acest lucru, poate da o stare de bine pe moment, dar în
cazul în care corzile sunt foarte puternice, este nevoie de
conștientizări, de timp și posibil de alte metode adiacente.
 (Apelări la Arhangheli, altele metode implică cristale, clopoței,
boluri tibetane, mantre de vindecare. Folosirea numelor sacre și
mantrelor de vindecare măresc debitul pentru fluxul de energie
Divină, sunt ca un robinet care mărește debitul/ puterea Divină care
ajunge la dvs.)
Ar trebui să vă asumați responsabilitatea pentru tăierea corzilor,
nu doar să cereți să facă acest lucru îngerilor sau altor ființe de lumină.
 Prin tăierea corzilor se elimină energia dezechilibrantă și toată
durerea solidificată, formele negative de gândire și emoțiile reprimate.
Se transmută blocajele energetice; Se dizolvă emoțiile și modelele de
gândire limitative, temerile și toate energiile de vibrație inferioară.
Formele negative de gândire, elementali și emoțiile negative pot
intra în corpul vostru eteric prin aceste cordoane. Acest lucru provoacă
dezechilibre, blocaje, durere și boală în corpul fizic. 
Unii terapeuți Reiki se pot simți obosiți, pot simți că fluxul de
energie Reiki nu mai iese din mâini la fel de mult ca altă dată și/sau că
nu mai primesc la fel de mult îndrumare, în timpul sesiunilor de Reiki,
așa cum primeau de obicei.
Chirurgia eterică poate reduce blocajele și dezechilibrele din
corpul eteric ajutând să revină sănătătea în corpului fizic.
După tăierea și  dizolvarea cordoanelor toxice
atașate, gândurile devin clare, se transmută blocajele energetice,
emoțiile devin echilibrate, se dizolvă temerile, durerea dispare, se
asimilează lecția ce trebuia învățată, vă veți simți fericiți și plini de
energie.
Sesiunile, ca timp, variază în funcție de numărul de forme de
gândire și cordoane ce trebuie eliminate.
Pregătiți-vă mental, pentru un timp de sesiune, eventual, de 1-3
ore.
Vă asigur că tăierea acestor cordoane, nu diminuează în nici un
fel relațiile cu alții.
Conexiunea dvs. emoțională și intuitivă va fi în continuare la
fel; se eliberează doar exodul de energie disfuncțional.
Dacă doriți, puteți seta, mai întâi, intenția, numai de tăiere a
acelor cordoane care vă împiedică să experimentați cea mai mare
bucurie, fericire și vitalitate.
Ceea ce trebuie să se înțeleagă, este că nu este necesar să se
creeze cordoane emoționale în orice relație, și important este să se
diferențieze între corzile benefice care sunt aliniate pozitiv cu
adevăratul nostru sine, și corzile distructive, prejudicioase, care vă
mențin în aliniament negativ cu egoul și conștiința parazitară a altora,
care vă influențează negativ cu o gândire emoțională, dându-vă
impresia că aceste gânduri negative sunt proprii.
Simptomele de corzi grele includ:
Nu se poate merge mai departe.
Nu se poate opri gândirea la o persoană anume sau obsesia
pentru o persoană.
Conversații frecvente în mintea dvs cu o persoană.
În mod frecvent revine amintirea a ceea ce au spus alții în trecut,
simțind încă judecata lor sau critica lor încă vă deranjează.
Uneori, zi de zi, în mintea dvs., argumentați față de cineva
(acestea pot fi argumente psihice reale).
Amintiri constante sau emoții care apar - adică, „vizualizați”
ceea ce a fost.  
Tentația de a vă întoarce într-o relație care nu vă e benefică.  
Urmăriți o persoană prin rețele sociale, compulsiv.
Imposibilitatea de a dormi gândind fără sfârșit la trecut.
Sentimente profunde de tristețe, furie, și depresie gândind la
trecut.
Sentimente de răzbunare.
Plângeți mult, sunteți o epavă emoțional.
Refuzați noi oferte și invitații, sunteți blocați în trecut.
Un cordon psihic poate crea probleme grave la nivele
emoționale, subconștiente, spirituale, energetice și fizice. Aceste
cordoane sunt de multe ori principalul motiv pentru care energia
creatoare este blocată, energia de auto-exprimare reprimată, pierderea
puterii personale, furie nerezolvată, frică sau durere, granițele
interpersonale slabe și sănătate precară.
IMPORTANT: Corzile pozitive nu vor fi eliminate.
Corzile eterice prin tăiere vor fi eliminate (eliberând ambele
suflete pentru a merge mai departe) dar veți continua să dezvoltați noi
corzi eterice pe măsură ce construiți noi relații în viața dvs. Prin
eliminarea corzilor eterice vechi, negative, veți fi liberi să fiți într-o
relație existentă într-un mod nou. 
Ce veți observa odată ce cablurile sunt tăiate?
Un sentiment de a fi liber sau de a fi înlăturat o povară grea.
Aceste tehnici de tăiere energetică este un lucru util pentru a
șterge experiențele din trecut, credințele, resentimentele și judecățile,
traumele, și amintirile urâte. Operațiunea de tăiere a corzilor vă
permite să eliminați modelele vechi și oprește retrăirea dramelor
traumatice ale trecutului și cu alte persoane. 
Efectele energice din punct de vedere fizic sau emoțional, ale
tăierii cordonului eteric este cu adevărat calea spre suveranitate și
libertate individuală.
Veți putea observa că mintea dvs. nu mai stăruie asupra
persoanei și că atașamentul psihic a fost dizolvat. Mintea vă este mai
liniștită, mai calmă și toate acele emoții vechi asociate cu acea
persoană, se dizolvă și „comunicarea” interioară cu ea, se termină.
Acum aveți spațiu suplimentar în mintea dvs pentru a-l umple cu ceva
mai bun, iar dvs veți fi cu siguranță mai clari în intenție.
Veți putea simți pace sufletească, eliminați „bagajele” nedorite,
vă veți simți liberi emoțional. 
De ce dacă e așa simplu, oamenii nu fac asta? Motivul este că
nu sunt învățați, le este lene sau nu cred în așa ceva. Într-o lume în
care avem tendința să credem doar în ceea ce vedem, asemenea
cordoane psihice de atașament nefiind observate nu sunt luate în
seamă, și, astfel avem tendința de a transporta energii nedorite și
conexiuni nefaste, în jurul nostru, mulți ani, mai mult decât avem
nevoie.
Cu cine ar trebui să tăiați corzile eterice?
Cu orice persoană care este neplăcută psihic pentru dvs., de
cineva care vă trimite energie puternică și care vă pătrunde gândurile
și emoțiile chiar și atunci când sunteți singuri. Dacă ați terminat relația
cu o persoană, dar simțiți că revine în gândurile, în mintea dvs., puteți
tăia conexiunea prin tăierea corzilor eterice care vă prind pe amândoi.
Trădarea de la cineva în care aveați încredere crează și ea coardă
eterică. Unii oameni au legături sexuale puternice, tăind corzile dintre
chakrele 2 ale celor doi, se face deconectarea de la chakra sexuală,
fiecare simțindu-se eliberați. În cazul în care o „flacără” veche a fost
dăunătoare sau jignitoare pentru dvs, tăind legătura veți fi liberi la
toate nivelurile, ceea ce este incomparabil. Veți merge mai departe și
un nou spațiu este format în jurul dvs. și puteți continua să umpleți
acel spațiu cu gânduri și sentimente mai binevoitoare și plăcute.
De asemenea, vă puteți tăia corzile cu orice persoană care v-a
abuzat, fizic sau emoțional. Victimele oricărei agresiuni (viol, bătăi,
atentat de ucidere, sau ucidere în altă viață) pot forma legături cu
autorii care își continuă abuzul energic, chiar și mult timp după
agresiune. Tăierea acestor legături vor ajuta la vindecarea mult mai
rapidă. Acest lucru vă va ajuta să eliberați durerea acelei traume din
câmpul energetic sau aură. 
Puteți continua să tăiați corzile până când nu  mai reapare
imaginea, amintirea, gândul traumei și ați mutat complet mintea pe
alte lucruri folositoare. În cazul în care o tăiere a cordonului eșuează,
acest lucru indică faptul că nu sunteți, încă, dispuși să lăsați pe
cineva cu adevărat să plece. Acest lucru este în regulă; pur și simplu
înseamnă că nu sunteți cu adevărat gata să mergeți mai departe. S-ar
putea să fie o lecție în această relație care trebuie încă să  vă
„stăpânească” și atașamentul dvs actual oferindu-vă posibilitatea de a
învăța lecția pentru totdeauna.
Dacă vă confruntați cu orice rezistență, aceasta înseamnă că nu
este încă iertată persoana, situația, viciul, sau încă vă este frică de
cineva cu care vă conectați prin legătură. Următoarea afirmație
înlătură această rezistență: „Sunt gata să iert și să dau drumul la toată
frica, de care știu sau nu știu, și cer ca durerea să fie înlocuită cu
pace.”
Puteți folosi, prin imaginație, o pereche de foarfece, un cuțit,
topor, bardă, drujbă, orice vă îndrumă intuiția.
Alte exemple de stringuri:
Dacă aveți corzi către casa dvs. și doriți să o vindeți, veți
întâmpina greutăți în a face acest lucru.
Se poate crea o legătură eterică crescută din bază, în jos la
pământ, iar această casă este susținută de un lanț ceea ce împiedică
vânzarea ei. Tăind stringurile casa va fi vândută la un preț bun.
Legătura fiind tăiată, nu înseamnă că „nu-mi place sau nu îmi
pasă de tine”.  Aceasta înseamnă doar că dați drumul atașamentului,
sau unei relații care nu funcționează bine. Amintiți-vă că opusul iubirii
este frica, iar legăturile eterice (ca orice alt atașament) cheamă frica. 
De exemplu se pot crea legături cu o persoană decedată.
O doamnă avea multe stringuri eterice pe spate și legate de umeri
(căra pe umeri greutatea unei relații dureroase). Legăturile erau
extinse către tatăl decedat. Tăindu-și corzile în timp ce îi cerea iertare
tatălui și spunându-i că îl iartă, a vizualizat că și tatăl își cerea iertare
și o ierta, astfel amândoi au devenit liberi în drumul lor. Viața
doamnei a avut o schimbare pozitivă uriașă în toate domeniile vieții:
sănătate, iubire, financiar....
Corzile eterice se pot crea cu un membru bolnav al familiei.
Persoana care beneficiază de ajutor devine dependentă de acest
ajutor. Bolile / durerile cronice ale unei persoane,
de obicei, crează corzi groase care se leagă la membrii apropiați ai
familiei. Aceste corzi sunt alimentate de frică și sunt nesănătoase,
deranjante. Nimic nu are de a face cu dragostea, în acest caz. 
Prin urmare, aceste corzi trebuie să fie deconectate. Debranșarea
nu înseamnă că îl părăsim pe celălalt, ci că se elimină frica, tristețea și
se crează o relație de lucru sănătoasă și ajutor din iubire
necondiționată, detașată. 
Unii oameni sunt îngrijorați că taie legăturile cu o parte din
sufletetul lor. Acest lucru este puțin probabil să se întâmple, dar pentru
liniștire puteți cere să se taie doar acele legături, care vă împiedică să
vă bucurați pe deplin și să fiți energici. Legăturile sufletești astfel
rămân intacte. Sau, vizualizați aceste părți ale sufletului că fuzionează
pe deplin și le puteți folosi.
Mental vă imaginați că o lumină albă vă înconjoară corpul, ca
un  duș din care curge stropi albi. Aceste mici fragmente de suflet
curățite de frică sau de traume devin parte din dvs din nou sub dușul
cu lumină albă.
Cordoanele între mamă și copil pe perioade prelungite de multe
ori conduc la sentimente disfuncționale unii față de alții. Imaginați-vă
că sunteți legați prin cordon de energie de către mama dvs timp de 30
de ani, cablul va deveni gros și brut, cu emoții negative și durere
emoțională. Vă mutați într-o altă țară, dar o veți simți aproape ca și
cum ar fi acolo cu dvs., ea vă manipulează emoțional de departe. Nu
știți exact ce se întâmplă, dar veți simți răninile și emoțiile mamei dvs.
Un exemplu arhicunoscut este cel al unui vindecător din Londra
care povestea cum o tânără de 21 de ani, bolnavă de cancer și în comă
Ea era iubită foarte mult de părinții ei. Părinții au mers la radio și au
cerut oamenilor să se roage pentru ea să trăiască. Foarte mulți oameni
au început să se roage pentru tânără. Într-o zi, acest vindecător a fost
vizitat de spiritul tinerei femei, chemându-l la ea la spital. Venise la el
să-i ceară să o ajute să o elibereze. Prin urmare, el a mers să o viziteze
și în timp ce stătea lângă patul ei, i-a văzut corpul înfășurat, în
totalitate, din cap până în picioare în cordoane energetice,
menținându-o legată în planul terestru. El a ajutat-o, tăind corzile
rugăciunilor atâtor de mulți oameni care au avut intenții bune dar  nu
au înțeles impactul sau consecințele a ceea ce făceau. 
Apoi el s-a întors acasă. O zi mai târziu, ea a apărut din nou la el
acasă, zâmbind fericită. El a aflat mai târziu că a murit în acea zi.
Gândiți-vă la o persoană pe care o cunoașteți și apoi anunțați-vă
dorința de a rupe legăturile sau de a tăia toate legăturile care vă
secătuiesc și puteți continua cu metoda de tăiere cu care rezonați. 
Chirurgia eterică și taierea cordoanelor
Înainte de a tăia corzile, trebuie să le înțelegeți. Puteți vizualiza
corzile eterice ca un cordon care arată ca un tub chirurgical, rotund și
gol la interior și prin care se mișcă energia negativă. Energia din
aceste corzi se mișcă înainte și înapoi între persoanele atașate. Acestea
sunt bazate pe legături de frică și sunt nesănătoase, care nu au nimic
de-a face cu dragostea, respectul, angajamentul, etc. Acestea sunt
disfuncționale și sunt întotdeauna înrădăcinate în răni emoționale
vechi. Ele nu sunt exclusive pentru relații intime, pot fi, de asemenea,
corzi cu părinții, frații, copiii, prietenii....
Cordoanele sunt formate în mod natural, la un nivel
subconștient, prin nevoia unei persoane pentru putere, manipulare,
control.
Aceste cordoane pot crea probleme sub formă de dureri,
depresie, furie, epuizare, etc.
Majoritatea oamenilor nu sunt conștienți de aceste cabluri de
energie. 
Există, de asemenea, o multitudine de falși guru/îndrumători sau
zeloți religioși care folosesc șnururi să se atașeze de discipoli sau de
clienți pentru a-i stoarce de bani.
Este normal ca părinții să formeze cordoane cu copiii lor, acest
lucru este în același timp o necesitate și un lucru pozitiv, deoarece
aceste corzi ajută părinții să comunice și să înțeleagă nevoile copilului
lor. Cordoanele sănătoase se dizolvă în mod natural într-o perioadă de
timp, pe masură ce copilul crește. Cordoanele negative alimentează
energia și emoțiile, atât pozitive, cât și negative, de la o persoană la
alta, astfel încât s-ar putea să simțiți un sentiment de supărare și nu
știți de ce, ar putea fi, de asemenea, senzația de depresie fără nici un
motiv aparent. 
O persoană care trece printr-un divorț poate fi hrănită cu furie,
stres, și gelozie de la cealaltă persoană și vice-versa. Fără să-și dea
seama, părinții hrănesc aceste emoții pentru copii și partenerii lor,
creând tot felul de probleme pentru toată lumea.
Dacă aveți un string atașat la cineva drag și acea persoană trece
printr-o criză majoră, ea poate „trage” energia de la dvs. lăsându-vă
„storși”, fără să știți de ce. În acest caz, anumite limite sănătoase
trebuie să fie create.
Repet: Tăierea acestor cordoane, nu înseamnă că veți abandona
sau renunța la cel/cea pe care îl/o iubiți, înseamnă pur și simplu că
tăiați părțile disfuncționale ale relației, ceea ce va permite mobilitatea,
avansarea lină și crearea unei noi relații mult mai bune. Acest proces
de tăiere deschide calea manifestării pentru noi relații sănătoase.  
 Tăierea acestor corzi este destul de ușor de făcut, este nevoie
doar de un efort sincer și de credință. Este un proces vizual și îl puteți
face cu sau fără ajutorul îngerilor păzitori și al Arhanghelilor.
Cum se taie corzile
Pregătiți-vă spațiul (aerisiți, aprindeți o lumânare, puteți pune o
muzică relaxantă, anunțați-vă intenția a ce urmează să faceți, rugați-
vă, invitați entități de lumină... Puteți folosi esențe florale pentru a vă
ajuta în orice tip de lucrare de vindecare a energiei. Ele sunt complet
sigure, puternice și ușor de utilizat și sunt catalizatori minunați pentru
vindecarea sistemului energic și mențin un câmp energetic vibrant.).
Stați comod, într-un loc liniștit unde nu riscați să fiți deranjați.
Inspirați pe nas și expirați pe gură, emițând sunetul haaa. După
un timp veți simți că v-ați relaxat.
Imaginați-vă că puteți vedea diferite cabluri de energie care se
extind din corpul dvs. Toate pot fi atașate în diferite locuri, în funcție
de tipul de relație în cauză, cu un cordon specific acestui tip.
Nu aveți nevoie să știți de la cine este cordonul atașat. Dacă aveți
probleme în a vă imagina corzile, nu contează. Acest exercițiu își face
efectul eficient.
(Unele persoane intră în meditație și caută să „vadă” sau să
„simtă” unde sunt cablurile (chiar și de la cine au venit, de la ce și de
ce) și apoi folosind orice tehnică cu care rezonează, le elimină și apoi
vindecă –neapărat - zona în care au fost.) 
În continuare, vizualizați că țineți în mâini o sabie de aur mare și
spuneți intenția de a tăia toate corzile eterice. Ridicați brațele și
începeți să tăiați aceste corzi, oriunde vă imaginați că pot fi.
Imaginați-vă că tăiați de asemenea, și corzile din spate și de sub
picioare, chiar dacă nu puteți ajunge cu brațele acolo - intenția va
funcționa în continuare.
Pe măsură ce se taie, ați putea afirma, de exemplu: „Eu sunt
acum dispus/ă să eliberez toate corzile bazate pe frică”. Vizualizați
toate rămășițele corzilor care se îndepărtează. 
În continuare, vizualizați o frumoasă lumină albă aurie care vine
prin partea de sus a capului (chakra coroanei) și umple întregul corp.
De asemenea, vizualizați lumina cum se extinde spre exterior pentru a
vă înconjura și vă umple aura (cu această lumină).
Nu contează cât de simplu pare acest exercițiu, chiar dacă nu
puteți vizualiza nici un cablu sau aveți probleme în a vă imagina
tăierea corzilor, fiți siguri că va funcționa. Important este să
conștientizați că tăiați corzile care sunt toxice, nefolositoare.
Puteți cere să conștientizați lecția pe care trebuie să o învățați
din acea relație, situație, etc., de care v-ați eliberat prin această tăiere a
corzilor. 
Dacă doriți, înainte de a începe îl puteți chema pe Arhanghelul
Mihail pentru a vă ajuta cu acest demers de tăiere a corzilor, sau să vă
ajute să identificați corzile problematice și frecvențele de energie
dezechilibrată. Doar cereți-i să vină, și el va fi acolo. Nu este nevoie
să folosiți cuvinte fanteziste. 
Arhanghelul Mihail va începe să taie legăturile numai dacă
sunteți gata să dați drumul acestor legături. Dacă rămâneți în propria
furie, dacă nu sunteți dispuși să iertați atunci legăturile nu pot fi
tăiate. Dacă acesta este și cazul dvs, chemați-l pe Arhanghelul Mihail
când ați calmat furia și sunteți gata ca toate durerile să fie înlocuite cu
pace. 
Persoanele sensibile la energie vor simți presiunii ale aerului
când Arhanghelul Mihail taie legătura și are loc deconectarea. După
aceea, vor simți mai multă energie, ameliorarea sau dispariția durerii.
Vă puteți conecta cu Arhangheli Mihail și Rafael, în același
timp, pentru vindecare angelică în condiții de siguranță. Mihail taie și
Rafel vindecă locul unde a fost tăiată coarda. Rafael vă va înconjura
cu lumină verde smarald şi vă va vindeca complet vechile răni. În timp
ce respiraţi profund, el va trimite energie vindecătoare verde în corpul
vostru în locul unde au fost acele stringuri care au fost acum tăiate.Pe
măsură ce respiraţi, orice senzaţie de gol sau de anxietate se umple
acum, se vindecă şi este echilibrată de puternica energie vindecătoare
a lui Rafael. Le mulţumiți Arhanghelilor Mihail și Rafael și tuturor
entităților de lumină, care au asistat și ajutat, pentru această vindecare!
Puteți trimite energiile negative, pentru a fi absorbite, în
pământ, pentru a fi transformate în energie pozitivă. Apoi cereți să fiți
infuzați cu energie albastră și lumină de un alb pur, în scopul de a
schimba energia într-o mai mare aliniere divină.
Este posibil să nu observați ceva imediat, dar în zilele următoare
s-ar putea simți mai multă pace, vitalitate sau pur și simplu să vă
simțiți mai „clar”.
Făcând acest exercițiu regulat vă va aduce un mare beneficiu
pentru sistemul energetic, pentru sănătatea fizică și emoțională.
Se poate face această tehnică ori de câte ori vă confruntați cu o
situație dură – mai ales dacă sunteți foarte sensibili și aveți tendința de
a „căra” energia dureroasă a altora. Sunt persoane care fac această
tehnică cel puțin o dată la șase luni.  
Tăierea cordoanelor eterice (de energie negativă) nu șterge
amintirile, dar schimbă energia, și vă permite să fiți într-un spațiu mai
neutru atunci când vă gândiți la acea persoană. În cele mai multe
cazuri, oamenii simt un sentiment de liniște și bunăstare interioară.
Alt exemplu pentru procesul de tăiere a cordonului eteric
Puteți începe prin a apela la Dumnezeu, Iisus, ghizi spirituali,
sau Sinele Superior pentru a vă ajuta cu acest proces. Vizualizați-vă că
țineți o sabie de cristal. Spuneți cu voce tare: „Acum am tăiat și
eliberat corzile acestei relații (numele persoanei)”, și în timp ce
spuneți acest lucru, mutați brațele ca și cum ați ține o sabie și tăiați
peste tot în jurul corpului, amintindu-vă să tăiați deasupra dvs și să
trimiteți intenția. Vizualizați sabia cum merge mai adânc pentru a tăia
rădăcinile relației. Ați putea vizualiza, de asemenea, că trageți în sus
rădăcinile și că le smulgeți din câmpul dvs. energetic în timp ce
continuați să tăiați cu sabia. Vizualizați corzile energetice estompate
pe măsură ce tăiați și le trageți afară din dvs. 
Ați putea observa, pe măsură ce faceți acest lucru, că unele corzi
pot fi mai concentrate în zona buricului sau a inimii. Relațiile intime
sunt de obicei mai concentrate în chakrele inferioare. (Acest proces,
poate fi, de asemenea, folosit pentru a tăia corzile psihice cu părinții
abuzatori). 
Continuați să spuneți numele persoanei de care dorițiți să tăiați
corzile eterice. Când simțiți că ați terminat tăierea de acea persoană și
relație, faceți o pauză și obsevați dacă apare un sentiment care să
indice dacă tăierea a avut succes. Cel mai bine este dacă tăiați doar
câteva relații în ceremonia de tăiere a unei corzi. Începeți cu cei care
vă ocupă mintea și inima prea mult sau abuziv.
Când simțiți că procesul este complet, faceți pauză și respirați
pentru câteva clipe. Vizualizați o lumină lavandă care vă încercuiește,
că vă creați un nou câmp de energie, curat. Se lasă inima să se extindă
și să se simtă legătura cu Sinele Superior. Făcând această ceremonie
ați creat un spațiu. Prin apelarea la Divin și Sinele dvs Înalt, se va
aduce ceea ce aveți nevoie pentru a merge mai departe și să formați
relațiile pe care le doriți.
În continuare, pur și simplu relaxați-vă și odihniți-vă sau dormiți.
Este posibil să vi se facă foame.
Altă sugestie:
Chemându-l pe Arhanghelul Mihail, îl vizualizați ținând în mână
o sabie strălucitoare și taie toate legăturile de teamă, toate legăturile
create de gândurile rele din trecut și toate legăturile cu persoanele din
prezent care vă sug energia. Puteți cere tăierea legăturilor în
mod individual. 
 Cereți ca pacea să înlocuiască toate durerile.
Puteți vizualiza legăturile ca o pânză de păianjen, lipicioasă pe
care Arhanghelul Mihail o taie. 
Apoi îl chemați pe Arhanghelul Rafael. „Arhanghele Rafael,
vino acum aici, te rog, am nevoie de ajutorul tău”. Așteptați o clipă să
vedeți ce simțiți. Apoi vizualizați-l pe Arhanghelul Rafael cu o sticlă
de spumă de curățare, vine până la dvs și suflă spumă spre corpul dvs.
și imediat se dizolvă toate urmele legăturilor și rănile lor. Apoi, tot el,
stopește ca dintr-un spray un lichid verde de vindecare. Vizualizați-vă
corpul perfect vindecat, clar fără nici un string.
Alt exemplu:
Puteți spune: „Mamă-Tată Dumnezeu și Sfântul Duh vă rog
asistați-mă în procesul de deconectare a tuturor conexiunilor de
energie de la mine la alții și de la alții la mine.”
După ce cablurile au fost tăiate, înconjoarați-vă cu un cocon
luminos, de lumină albă și spuneți: „Acum sunt dispus/ă să mă
conectez cu Sursa mea Divină de energie și permit doar conectarea
mea la alții și a altora la mine doar prin cea mai înaltă vibrație a
Iubirii.” 
Metodă de îndepărtare a corzilor eterice, care împiedică
îndepărtarea oricăror cordoanele sănătoase și oferă posibilitatea
de a vindeca problemele care ar exista (de atașament).
O metodă pentru îndepărtarea cablurilor de energie este de a vă
imagina stând pe un gazon mare, verde, într-un cerc. Cercul poate fi
realizat din frânghie fină de mătase - literalmente un „cordon”.
Simțiți-vă protejați pe iarbă, în interiorul cercului. Imaginați-vă o
coloană de lumină pură de înaltă frecvență care vine din ceruri. 
Apoi imaginați-vă persoanele din viața dvs., pe care doriți, de
asemenea, așezate într-un cerc alăturat format din cordon de mătase.
Cele două cercuri sunt apropiate unul de altul, dar nu se ating. Puteți
vizualiza câte cercuri doriți cu persoanele dragi, cu care aveți relații
sănătoase. Permiteți astfel ca fiecare să aibă propriul lor spațiul de
afirmare. Între dvs și celelalte persoane din cercurile alăturate există
corzi dar nu le tăiați, le lăsați întregi. Doar le dezlegați, detașați.
Alimentați focul iubirii și compasiunii. Le spuneți la revedere cu
iubire și treceți mai departe!
Sugestie de invocare cu scopul de a tăia stringurile
„Eu (numele) cer îngerilor și ghizilor mei să mă îndrume, să mă
ajute în această sarcină de tăiere a corzilor eterice care mă împiedică
să fiu pe deplin sănătos/sănătoasă, fericit/ă, energic/ă, iubit/ă,
iubitor/iubitoare.  Mi-aș dori să mă eliberez pentru eternitate din
legătura cu (numele), astfel încât amândoi să putem merge liberi de
legăturile care ne leagă și de toate atașamentele de energie din trecutul
nostru comun. Este timpul pentru a trece dincolo de experiențele
cărora le-am permis accesul. Sunt recunoscător/recunoscătoare pentru
ceea ce am învățat din lecțiile primite, dar acest atașament nu mai este
necesar, mă reține și îmi afectează prezența mea „acum”.
Cu putere, acum, cer ca toate cablurile să fie tăiate, toate corzile
energetice care ne leagă fizic să fie eliminate, dizolvate, transmutate,
eliberate, și toată energia eliberată să fie trimisă în lumină și apoi,
vindecată, să fie returnată, expeditorului.
Intenția mea este ca numai atașările de energie negativă trimisă
către mine de la ... (numele) să fie dizolvate. Cu iertare și pace le dau
drumul să se mute departe de mine și să meargă mai departe, în timp
ce eu fac la fel.
Fac apel acum la Arhanghelul Mihail să folosească sabia de un
albastru puternic (sau SANANDA, Saint Germaine, Kwan Yin, Maica
Maria), să mă înconjoare și să taie cablurile/ stringurile/ corzile eterice
și să-mi dea protecție. Eu cer ca acest lucru să fie complet și sigilat
ACUM. Te rog să cureți aura mea de energiile și emoțiile negative, și
sigileaz-o cu dragoste. Amin!”
Rămâneți câteva minute după repetarea acestor cuvinte, în
liniște, respirați calm în timp ce îngerii lucrează pentru a îndepărta
cablurile eterice și cârligele. Este posibil să observați o schimbare în
energia dintr-o dată sau s-ar putea să nu simțiți nimic, nu contează. Pot
fi simțite orice tip de senzații sau căldură în timpul acestui proces,
acceptați-le cu credința că această tăiere este efectuată pentru dvs.
acum. Ați putea face rugăciuni sau alte invitații către îngeri pentru
ajutor în viața dvs.
Un moment bun pentru a utiliza această invocare este doar
înainte de a merge la culcare. Puteți să o utilizați ori de câte ori doriți,
pentru cât mai mulți oameni, de care doriți să vă eliberați. Ea va
începe să funcționeze imediat, atâta timp cât nu reformați un
atașament față de ei din nou. Dacă vă întrebați de ce îngerii doresc să
facă acest lucru pentru dvs., răspunsul este simplu: Pentru că vă iubesc
și asta este tot.
Altă sugestie pentru tehnica de tăiere a corzilor eterice
Începeți prin a crea spațiul dvs. liniștit – concentrați-vă asupra
respirației, inspirați numărând până trei, apnee pe plin numărând până
trei, expirați numărând până trei. Se repetă acest exercițiu de câteva
ori și apoi relaxați-vă și vizualizați-vă aura în ochii minții, ca și cum
ați fi o pasăre pe cer care se uită în jos la dvs, și zboară în jurul
corpului dvs. auric. Faceți apel la ghizii și Sinele dvs. Înalt pentru a vă
ajuta în timpul procesului de tăiere a cordoanelor de alimentare
negativă, de atașament, și apoi mulțumiți. Fiți focusați pe intenția
dumneavoastră de a obține cea mai mare bucurie. Pe măsură ce scanați
aura ar trebui să fiți capabili să vedeți cablurile care s-au desprins și pe
cele care au rămas. 
Apoi invocați: „Chem acum pe Tatăl Creator, Mama Creator,
Îngerii și Ghizii mei și pe Arhanghelul Mihail pentru a elimina
negativitatea din aura mea la nivel celular și molecular. Le permit
tăierea cordoanelor eterice nesănătoase și care m-au rănit, pentru
binele meu cel mai înalt. 
Stați liniștitiți, pur și simplu permiteți să primiți energia de
vindecare, prin focusarea pe propria respirație. 
Puteți vizualiza ființa de lumină, Arhanghelul Mihail, care cu
ajutorul sabiei albastre taie corzile în jurul dvs pentru a vă purifica
aura.
Dacă ați avut în minte o anume persoană de care ați dorit tăierea
corzilor eterice negative puteți spune: „Eu te las să pleci. Fii liber/ă.
Fii fericit/ă. Fii în pace. Te iert, îmi cer iertare și îți mulțumesc!”  
Alte supoziții:
Unii practicanți, susțin că tăierea sau îndepărtarea tuturor
cordoanelor, ar crea un șoc în sistemul energetic emoțional. Anumite
atașamente, pur și simplu nu ar trebui să fie eliminate, deoarece
acestea sunt încă prea adânc ancorate în sistemele de energie și prin
tăiere poate avea ca rezultat un șoc emoțional, creând o serie de
senzații nedorite, sentimente și emoții puternice, fie pentru dvs, fie
pentru persoana de la celălalt capăt. 
Dacă există multe cabluri de energie negativă atașate, începeți cu
cel mai proeminent sau cel mai deranjant. Începeți să tăiați cu
dragoste, cu compasiune, câte unul odată. Apoi le conectați la energia
pozitivă a rețelei cristaline a Pământului. Se repetă procesul și se
continuă tăierea cordoanelor unul câte unul și conectându-le imediat
la energia pozitivă a rețelei cristaline a Pământului sau aruncați-le
într-o flacără violet.
Astfel nu se șochează sistemul niciuneia dintre părți, și permite
practicantului să se vindece mai eficient și se sigilează punctele de
conectare.
Arhanghelul Raphael
 Îl puteți chema pe Arhanghelul Raphael, rugându-l să introducă
în corpurile și chakrele dvs. o frumoasă lumină verde smarald ca
energie de vindecare, care să curețe orice frică rămasă, și să ajute la
rezolvarea oricărei probleme, oricărui sentiment de vinovăție sau
stresul unei situații.  
  Pur și simplu credeți și spuneți: 
„Arhanghele Raphael, conectează-te la corpul meu și elimină
orice dezechilibru sau energie negativă chiar acum.”
Și așa se întâmplă. Îngerii nu încalcă Voia lui Dumnezeu sau
voința liberă a omului, astfel invocarea îngerilor este necesară.
Flacăra Violet
Utilizarea Flăcării Violet, energie de înaltă frecvență, de lumină
spirituală, este extraordinar de utilă pentru a vindeca zonele în care au
fost atașate cablurile și de a crea un scut în jurul fiecărei chakra pentru
a preveni atașamente suplimentare.
Flacăra Violet transmută energia negativă transformând-o în
lumină, care vă va face să vibrați la un model de energie mai mare,
eliberând mai multă energie spirituală în corpurile dvs. Flacăra Violet
este un instrument de auto-transformare. Ea are capacitatea unică de a
transforma frica în curaj, anxietatea în pace și ura în iubire. Ea
restabilește armonia și echilibrul.
Puteți folosi Flacăra Violet în armonie perfectă cu orice sistem
de credință, religie sau practică. Nu există absolut nici o condiție
aferentă.
Puteți memora o invocare sau puteți folosi cuvintele și
sentimentele din propria inimă.
Spunând cuvintele cu voce tare este mai bine, deoarece puterea
și vibrația cuvântului rostit are o energie, care ajută la crearea unor
rezultate maxime ale Flăcării Violet (sau puteți spune pur și simplu în
minte).
Pasul 1. Aduceți Flacăra Violet în corpul dvs. Adresați-vă
Sinelui Superior, ghidului sau îngerilor dvs., cerând să vă ajute în a
aduce sau să ceară ca flacăra să „se arate”. Vizualizați-o. (Nu are
importanță dacă o puteți vedea de fapt.)
Pasul 2. Imaginați-vă Flacăra Violet în jurul corpului. Aduceți-o
în interiorul corpului și în chakra inimii. Flacăra vă umple corpurile
emoționale, mentale și spirituale.
Pasul 3. Cereți Flacăra Violet să transmute tot ceea ce doriți să
fie modificat sau eliminat din viața dvs.
„Flacăra Violet transmută în lumină toate gândurile și emoțiile
mele negative. Flacăra Violet transmută în lumină cele mai dense
sentimente, emoții, acțiuni, fapte, gânduri și karma mea. Flacăra
Violet dizolvă în lumină toate corzile eterice care nu sunt spre binele
meu superior.” 
Pasul 4. Folosiți flacăra pentru a schimba negativitatea în
Lumină Divină și pentru a vă umple corpul.
„Eu sunt o ființă de foc Violet 
Eu sunt puritatea pe care Dumnezeu o dorește
 Eu sunt Flacăra Violet în acțiune.”
(Se repetă de 3 ori)
„Dragă prezență luminoasă EU SUNT
Înconjoară-mă și sigilează-mă cu tubul tău de lumină,
Maeștrii Înalțați ai flacării
Vă chem acum în numele lui Dumnezeu,
Păstrați templul meu liber
De toate discordiile trimise către mine,
Eu chem în continuare Flacăra Violet
Pentru a transmuta toate dorințele
În numele, libertăți
Până când Eu sunt una cu Flacăra Violet.”
(Se repetă de 3 ori)
Conexiunea la Sinele Divin 
Exercițiu pe care îl puteți face pentru dvs. sau pentru o altă
persoană
În primul rând se face o meditație, sau o relaxare pentru a vă
alinia la Sinele Divin  sau dacă lucrați pe altcineva, cereți
clientului/pacientului, să facă asta pentru a se putea alinia cu  Sinele
lui Divin.
Toți pașii de mai jos, îi puteți face pentru dumneavoastră sau
dacă lucrați pe o altă persoană, cereți-i să facă asta, ca și când îi
sugerați pașii în timpul unei meditații ghidate.
Aduceți Sinele Divin  al persoanei cu care aveți un atașament
nesănătos, cordoane nesănătoase conectate. 
Amintiți-vă că vine Sinele Divin  al persoanei, fără toate
temerile, îndoielile și probleme de control. Imaginați-vă persoana în
întregime, plină de lumină iubitoare. 
Odată ce simțiți prezența persoanei, vorbiți-i, spuneți-i din inimă
ce simțiți despre trecut, despre modul în care aceasta v-a rănit și cât ați
suferit în timpul relației. Puteți face acest lucru silențios, în minte,
dacă nu vreți să spuneți cu voce tare. Descărcați-vă spunând tot ce „vă
doare”, „luați-vă pietrele de pe suflet”.  
Și apoi, odată ce ați terminat ce aveați de spus persoanei
chemate, după o scurtă pauză, este timpul ca Sinele Divin  al celeilalte
persoane să vorbească. Amintiți-vă că sunteți în siguranță. Aceasta
este o persoană iubitoare, adevăratul sine, fără teamă sau furie.
Spuneți-i să vorbească din inimă, spunând toate lucrurile care au
deranjat-o la dvs.. Ascultați acum cu inima deschisă și fiți dispuși să
primiți ceea ce are de spus. (Poate fi o comunicare telepatică sau poate
crea un sentiment). Ascultați și așteptați în liniște informațiile ce vin. 
Apoi cereți iertare. Iertarea este luarea deciziei de a nu căra
emoțiile negative mai departe.
Întrebați-vă dacă sunteți dispuși să ajutați această persoană cu
ceea ce are nevoie. Este în regulă dacă nu sunteți dispuși să faceți ceva
pentru cealaltă persoană. Întrebați-i ce ei sunt dispuși să facă pentru ei
înșiși. 
Odată ce acest proces se simte complet, chemați o ființă
spirituală înaltă pentru a vă ajuta.
Priviți în spațiul dintre dvs și acea persoană. Acolo veți vedea
atașamente, unele vor fi sănătoase și pline de lumină, altele vor fi
nesănătoase arătând ca niște ramuri moarte de copaci. Acum cereți
ghidului dvs spiritual să vă ofere un instrument pentru a tăia toate
conexiunile moarte și nesănătoase. Pe măsură ce tăiați aceste
atașamente, ghidul vindecă cu lumină locurile de unde au fost tăiate
aceste stringuri.
Ați putea alege culoarea preferată pentru lumina de vindecare
folosită. Continuați tăierea atașamentelor nesănătoase, până când
conexiunile dispar și doar lumina sănătoasă rămâne. Ghidul dvs. va
lua corzile vechi și le oferă Mamei Pământ să fie transmutate în viață
nouă. (În cazul în care persoana pe care o chemați vrea să vă ajute,
permiteți-i să facă parte din acest proces.)
 Odată ce tăierea este completă și toate punctele de conectare
vechi sunt sigilate cu lumină, sunteți, Acum, liberi să puneți capăt
acestei relații sau să continuați pe o bază care este sănătoasă pentru
amândoi. 
Mulțumiți Sinelelui Divin al persoanei pe care lucrați, de care ați
tăiat corzile, și spuneți „la revedere”, permițându-i să se întoarcă la
ceea ce făcea. Mulțumiți Sinelelui Divin și ghidului dvs. și reveniți
ușor în starea de veghe, la starea de conștiință.
Îndepărtarea unui cordon este un proces în trei etape:
1. deconectarea 
2. aruncarea 
3. curățarea și vindecarea punctului de ancorare, punctului de
conectare, punctului de atașament.
Invocare pentru a curăța karma
Invoc polii de lumină, Iisus....îngeri.... 
Eu sunt cine sunt. 
Anulați, anulați și dizolvați toate promisiunile, sau convențile pe
care le-am făcut și care mă împiedică să interacționez cu adevărul
universal, cu lumina acum sau în orice altă viață a mea. 
Doamne Dumnezeule, îndepărtează și dizolvă orice promisiune
sau convenție, pe care am făcut-o și de care sunt acum legat/ă, și care
mă împiedică să mă contactez la Adevărul Universal, Lumina. 
Îl rog pe Iisus care m-a răscumpărat să anuleze orice blestem pe
care l-am făcut sau care a fost aruncat asupra mea, în orice timp sau
spațiu în care am existat.
Eu sunt cine sunt. Îl rog pe Iisus, să mă aducă înapoi la tărâmul
iubirii - așa să fie, acum.
Eu sunt cel/cea care comanda și cer în numele Duhului Sfânt,
fiecărei creaturi care vrea să mă domine, sau care în orice fel folosește
energia mea, să plece acum și să nu se întoarcă niciodată. 
Eu cer ca nici o altă ființă care nu ar trebui să fie legată de mine
să se desprindă de mine pentru totdeauna.
Îl rog pe Iisus Hristos să conducă aceste ființe la tărâmul iubirii
pure. 
Așa să fie, acum!
Eu Sunt Cel Ce Sunt, 
Eu cer să îmi aud sufletul. 
Iisuse Hristoase, Duhule Sfânt, voi ființe de lumină, deschideți
canalul printre noi, activați stâlpul de lumină, curățați-mă, vindecați-
mă. 
M-am deschis la binecuvântările infinite ale tot ceea ce este. 
Eu cer Duhului Sfânt să mă mute în esența divină a unei
coloane. 
Te rog, Mare Spirit să mă ajuți și să mă aperi. 
Sufletul meu chemă Prezența Divină. 
Fii lângă mine, ajută-mă, călăuzește-mă, apără-mă. 
Arată-mi ascensiunea și viața veșnică în calea de continuă
expansiune. 
Eu sunt cine sunt. Prezența Divină, anulează și dizolvă toată
energia nedorită, energia negativă, care în această viață sau în orice
altă viață a mea a provocat karma.
Acum sunt și accept conștiința lui Cristos în fiecare celulă a
programului meu ființă. 
Chem Duhul Sfânt să elimine toate forțe negative care s-au
atașat de sufletul sau corpul meu. 
Chem Prezența Divină în sufletul meu. 
Vreau să elimini din sufletul meu toate ființele care mă domină
sau care îmi consumă energia. 
Vreau să elimini orice blestem care ar fi asupra mea, inclusiv
blestemul transmis prin generații.  
Mulțumesc!
Îmi cer iertare tuturor celor care sunt împotriva mea.  
Îmi cer iertare tuturor celor cărora, în orice moment, intenționat
sau neintenționat, le-am greșit. 
Îi iert pe toți cei care au păcătuit împotriva mea, în orice spațiu,
în orice moment. 
Îmi cer iertare mie, pentru fiecare agresiune voită sau
involuntară comisă împotriva mea, în orice spațiu și în orice moment. 
Îmi cer iertare Creatorului tuturor pentru păcatul meu, comis în
orice spațiu și în orice moment.
Îmi cer iertare în numele părinților mei tuturor celor care au fost
lezați în mod intenționat sau neintenționat, în orice moment, pentru
orice greșeli comise. 
Îmi iert părinții pentru orice au păcătuit/greșit în orice loc și în
orice moment. 
Îmi cer iertare în numele părinților mei de la Creator pentru toate
păcatele, crimele și omisiunile făcute în mod intenționat sau
neintenționat în orice spațiu, în orice moment. 
Îmi cer iertare în numele tuturor acelor familii care sunt
împotriva oricărui membru al familiei mele din orice spațiu, din orice
moment.   
Îi iert pe toți în numele familiei mele, care au greșit în orice loc
și în orice moment. 
Îmi cer iertare în numele Creatorului tuturor membrilor familiei.
Îmi cer iertare Creatorului nostru, îmi cer iertare mie, îmi cer
iertare strămășilor mei și tuturor ființelor întâlnite în orice timp și în
orice spațiu! Amin!

Sper că v-am fost de folos. Binecuvântări în călătoria voastră


spirituală!

S-ar putea să vă placă și