Tema 1: Noţiuni privind contabilitatea şi principiile de bază ale acesteia

1. Noţiuni privind contabilitatea şi rolul ei în sistemul informaţional

2. Utilizatorii informaţiei contabile
3. Principiile şi cerinţele de organizare a contabilităţii

1. Noţiuni privind contabilitatea şi rolul ei în sistemul informaţional

Prima definiție dată contabilității aparține italianului Luca Paciolo în lucrarea sa apărută
la Veneția în 1484. În lucrarea menționată contabilitatea este considerată ca un ansamblu de
principii și reguli privind înregistrarea în partidă dublă a averii ce aparține unui negustor, precum
și toate afacerile acestuia în ordinea în care au avut loc.
În decursul timpului contabilitatea permanent s-a perfecționat în legătură cu sistemele
economice și practicile contabile existente. Acum contabilitatea poate fi apreciată ca cel mai
important element al sistemului informațional al unei entități economice.
Contabilitatea este un mijloc de culegere, sintetizare şi prezentare a informaţiei privind
activitatea entității şi rezultatele sale financiare.
Obiectivele contabilităţii sunt:
1) să furnizeze informaţii necesare elaborării planurilor şi programelor de activitate
economică;
2) să asigure urmărirea şi controlul valoric al activităţilor desfăşurate, prin înregistrarea
cronologică şi sistematică a operaţiilor economice şi financiare, prelucrarea informaţiilor cu
privire la situaţia patrimoniului, informaţii necesare atât pentru nevoile proprii ale entității, cât şi
în relaţiile cu acţionarii şi asociaţii, clienţii, furnizorii, băncile, cu organele fiscale şi alte
persoane fizice şi juridice;
3) să asigure controlul integrităţii patrimoniului prin înregistrarea existenţelor şi
mişcărilor elementelor patrimoniale, pe categorii, pe locuri de depozitare sau păstrare, persoanele
în responsabilitatea cărora se află, etc.;
4) să furnizeze informaţiile necesare întocmirii situațiilor financiare care reflectă
imaginea fidelă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute, astfel încât aceste
informaţii să poată fi utilizate de toţi utilizatorii la luarea deciziilor economice.
Pentru realizarea obiectivelor sale, contabilitatea îndeplineşte următoarele funcţii:
1) Funcţia de înregistrare şi prelucrare a datelor constă în consemnarea, potrivit unor
principii şi reguli proprii, a proceselor şi fenomenelor economice ce apar în cadrul entităților şi
se pot exprima valoric.
2) Funcţia de informare a contabilităţii rezidă în furnizarea informaţiilor privind
structura şi dinamica patrimoniului, a situaţiei financiare și a rezultatelor obţinute în scopul
fundamentării deciziilor. Contabilitatea are o funcţie de informare internă (pentru conducerea
entității) şi o funcţie de informare externă (a terţilor). Perfecţionarea acestei funcţii este
condiţionată de folosirea pe scară largă a mijloacelor de culegere şi prelucrare a datelor în
vederea obţinerii unor informaţii operative, rapide şi de calitate la toate nivelurile organizatorice.
3) Funcţia de control este legată de funcţia de informare. Ea constă în verificarea cu
ajutorul informaţiilor contabile a modului de păstrare şi utilizare a valorilor materiale şi
numerarului, de gospodărire a resurselor, controlul respectării disciplinei financiare etc.
4) Funcţia juridică. Datele din contabilitate şi documentele primare servesc ca mijloc de
probă în justiţie, pentru a dovedi realitatea unor operaţii economice, pentru stabilirea răspunderii
patrimoniale pentru pagubele produse. Ele ajută la soluţionarea unor litigii.
5) Funcţia previzională. Informaţiile furnizate de contabilitate sunt utilizate la stabilirea
tendinţelor viitoare ale fenomenelor şi proceselor economice.
Principalul motiv pentru studierea contabilităţii constă în obţinerea cunoştinţelor şi
aptitudinilor necesare pentru a participa la luarea unor decizii economice importante.
1
Informaţiile furnizate de contabilitate stau la baza procesului decizional atât în interiorul, cât şi în
exteriorul entității.

2. Utilizatorii informaţiei contabile

Scopul contabilității este oferirea infomației tuturor participanților la relațiile de piață.
Părțile cointeresate în informație pot fi condițional împărțite în 2 grupe mari:
1. Utilizatori interni
2. Utilizatori externi
Utilizatorii interni sînt personalul de conducere al entității care pe baza informației
contabile adoptă decizii financiare sau de producție.
Utiltizatorii externi pot fi divizați în două subgrupe:
1. Utilizatorii externi cointeresați nemijlocit în informație,
2. Utilizatorii externi necointeresați nemijlocit în informație.
Din prima subgrupă fac parte:
- acționarii (pe baza informației pot evalua capacitatea entității de a plăti dividende)
- investitorii (decid dacă merită să cumpere, să dețină sau să vîndă acțiuni)
- creditorii (decid dacă creditele și dobînzile cuvenite vor fi plătite la timp)
- furnizorii (se încredințează că sumele care li se cuvin vor fi plătite la timp)
- lucrătorii entității economice
- statul în persoana organelor fiscale.
Din a doua subgrupă fac parte utilizatorii cărora informațiile sînt necesare pentru a apăra
interesele utilizatorilor din prima subgrupă.
Printre aceștia se numără:
- serviciile de auditori (controlează dacă datele contabilității carespund regulelor și
normelor existente)
- bursele hîrtiilor de valoare (apreciază metodele de evidență și întocmire a situațiilor
financiare, pe care le folosesc)
- sindicatele (folosesc informația pentru fondarea revindicărilor lor în privința
salariului lucrătorilor)
- presa (pregătirea sintezelor, analiza activității unor entități aparte).

3. Principiile şi cerinţele de organizare a contabilităţii

Pentru a se da o imagine fidelă patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor
obţinute, trebuie respectate regulile privind evaluarea patrimoniului şi celelalte norme şi principii
contabile. Contabilitatea şi raportarea financiară se bazează pe următoarele principii generale:
1. continuitatea activităţii – presupune că entitatea îşi va continua în mod normal
funcţionarea pe o perioadă de cel puţin 12 luni din data raportării, fără intenţia sau necesitatea de
a-şi lichida sau reduce în mod semnificativ activitatea;
2. contabilitatea de angajamente – prevede recunoaşterea elementelor contabile pe măsura
apariţiei acestora, indiferent de momentul încasării/plăţii de numerar sau al compensării sub altă
formă;
3. permanenţa metodelor – constă în aplicarea politicilor contabile în mod consecvent de la
o perioadă de gestiune la următoarea;
4. prudenţa – prevede neadmiterea supraevaluării activelor şi a veniturilor şi/sau a
subevaluării datoriilor şi a cheltuielilor;
5. intangibilitatea – presupune că totalul bilanţului la începutul perioadei de gestiune
curente trebuie să corespundă cu totalul bilanţului la sfîrşitul perioadei de gestiune precedente;
6. separarea patrimoniului şi datoriilor – prevede prezentarea în situaţiile financiare doar a
informaţiilor despre patrimoniul şi datoriile entităţii, care trebuie contabilizate separat de
patrimoniul şi datoriile proprietarilor şi ale altor entităţi;
2
 7. necompensarea – prevede contabilizarea şi prezentarea distinctă în situaţiile financiare a
activelor şi datoriilor, a veniturilor şi cheltuielilor. Compensarea reciprocă a activelor şi
datoriilor sau a veniturilor şi cheltuielilor nu se admite, cu excepţia cazurilor prevăzute de
prezenta lege şi de standardele de contabilitate;
8. prioritatea conţinutului asupra formei – presupune că informaţiile prezentate în
situaţiile financiare trebuie să reflecte mai curînd esenţa şi conţinutul faptelor economice, decît
forma juridică a acestora;
9. evaluarea la cost de intrare – prevede că elementele contabile prezentate în situaţiile
financiare sînt evaluate la cost de achiziţie sau la cost de producţie, cu excepţia cazurilor
prevăzute de standardele de contabilitate;
10. importanţa relativă – prevede că nu este necesară îndeplinirea cerinţelor privind
recunoaşterea şi evaluarea elementelor contabile, privind prezentarea, publicarea şi consolidarea
informaţiilor aferente acestora atunci cînd efectele îndeplinirii cerinţelor respective sînt
nesemnificative.
Informaţiile din situaţiile financiare trebuie să corespundă următoarelor caracteristici
calitative:
Caracteristicile calitative fundamentale sînt:
1. relevanţa – prevede că informaţiile trebuie să fie importante pentru utilizatori şi să-i ajute
să evalueze evenimentele trecute, prezente sau viitoare, să confirme sau să corecteze evaluările
anterioare ale acestora;
2. reprezentarea exactă – prevede că informaţiile prezentate în situaţiile financiare trebuie
să fie complete, imparţiale şi fără erori.
Caracteristicile calitative amplificatoare sînt:
1. comparabilitatea – presupune că situaţiile financiare trebuie să conţină informaţii
comparative, aferente perioadei precedente, pentru toate elementele contabile raportate ale
perioadei de gestiune curente, dacă standardele de contabilitate nu prevăd altfel;
2. verificabilitatea – constă în asigurarea posibilităţii utilizatorilor de a verifica direct sau
indirect informaţiile din situaţiile financiare;
3. oportunitatea – presupune că informaţiile sînt disponibile utilizatorilor într-un timp util
pentru a le influenţa deciziile;
4. inteligibilitatea – prevede că informaţiile trebuie clasificate, caracterizate şi prezentate în
mod clar şi concis.