AGENDA

evidenţei practicii de inițiere în specialitate (foaie de titlu)

Numele, prenumele studentului

Grupa
Forma de învăţământ Zi
Durata practicii 30 ore (1 săpt., 1 credit)
Denumirea întreprinderii sau organizaţiei
Data reală a încadrării în activitate
Conducătorul practicii de la departament
Conducătorul practicii de la baza de practică_______________________/ /
Data începerii practicii
Data finalizării practicii __________ _______________________________
Şef departament __
Forma agendei (caietul mic)

AGENDA STUDENTULUI-STAGIAR

Data, Semnătura,
Nr. Locul de Denumirea operaţiilor
luna, observaţiile
d/o practică (întrebărilor, programelor, sarcinilor)
anul conducătorului
1 2 3 4 5

Conducătorul practicii, dr., conf. univ.

1.Instalarea sistemelor de operare Windows și Linux la distanţă.
Un sistem de operare este o colecție de programe cu un nucleu, ce se încarcă de pe hard disk în
memoria internă, o dată ce sistemul de calcul este pornit și realizează interfața dintre utilizator și
dispozitivele de intrare/ieșire,definind sructura sistemului de fișiere și gestionând resursele
sistemului de calcul în scopul executării programelor utilizatorilor. Un sistem de operare trebuie
să fie portabil, să ofere suport pentru multiutilizatori și multiprocese cît și aplicații pentru servere
și stocare centralizată de date.
Pentru a instala sistemul de operare Windows pe un computer avem nevoie, în general, de CD-ul
de instalare (un CD „bootabil” – en. bootable) Windows XP. HDD-ul poate fi partiţionat şi
formatat, doar partiţionat, sau nici una, nici alta.
În primul rând trebuie să ne asigurăm că computerul este configurat să poată încărca (boot)
sistemul de operare de pe CD. Dacă nu, vom face setările corespunzătoare în BIOS setup sau
vom alege intrarea în „BOOT MENU” prin apăsarea unei anumite taste după încărcarea BIOS-
ului (BIOS-urile mai noi dispun de această facilitate). La pornirea computerului, CD-ul fiind
introdus în unitate, vom confirma „Press any key to boot from CD ”. În acest moment, fişierele
„setup” ale sistemului de operare vor fi încărcate, proces ce durează 2-3 minute.
După finalizarea instalării, computerul se restartează, se afişează mesaje de întâmpinare,
interogări cu privire la setarea motorului de actualizare, formularul de înregistrare (prin telefon,
Internet), se cere o listă cu utilizatorii sistemului de operare (primul are implicit drepturi de
administrator), etc.

Instalarea unui sistem de operare de rețea presupune cunoștințe un pic mai avansate decât
instalarea unui sistem desktop. Chiar dacă sistemul de operare Linux din zilele noastre stă mult
mai bine la capitolul compatibilitate hardware și drivere decât în trecut, se prea poate ca ultimele
apariții în domeniul hardware să nu fie acoperite de drivere, deși update-urile care sunt făcute
asupra sistemului de operare includ şi pachetele de drivere. Așadar, este preferabil să intrăm pe
site-ul producătorului și să ne asigurăm că toate componentele noastre sunt susținute de driverele
corespunzătoare.
Înainte de a instala, ne asigurăm că avem următoarea configurație la dispoziție:
- Procesor: Intel Celeron (sau mai bun) de 700 Mhz
- Memorie RAM: 500 MB
- Hard-disc: 5GB spațiu liber (aplicabil si pentru un stic USB sau card de memorie)
- Placa Video: minim VGA, ce suportă rezoluția de 1024x768
- DVDROM/RAM Drive: recomandat pentru edițiile noi, mai mult, sau un port USB 3.0, pentru
instalarea de pe stic
- Accesul la internet în timpul instalării nu este necesar, dar ajută.

Datorită caracteristicilor lui, Linux este un sistem robust, foarte fiabil destinat aproape în
exclusivitate serverelor de Internet. Poate fi folosit şi ca sistem desktop datorită suitei de
programe, aplicaţii şi utilitare de configurare a sistemului care cresc numeric şi în complexitate
de la an la an. Interfaţa grafică cu utilizatorul a fost mult îmbunătăţită, ajungând să depăsească
sistemul Windows la calitate.
2. Conectarea în reţea prin cablu UTP.
Cablul torsadat neecranat - UTP - constă din două sau mai multe perechi de conductori izolaţi cu
plastic amplasaţi în interiorul unei mantale de cablu (fabricată din vinil sau teflon). Pentru fiecare
pereche, cei doi conductori sunt răsuciţi în interiorul cablului, îmbunătăţind astfel rezistenţa
cablului Ia interferenţe electrice exterioare.
Mediul de transmisie este format din patru perechi de fire care sunt izolate între ele. Prin
răsucirea perechilor de fire apare efectul de anulare.Acest efect limiteazǎ degradarea semnalelor
din cauza interferenţelor magnetice sau a undelor radio. Cablul UTP are următoarele
caracteristici: - are un diametru de aproximativ 4 mm; - este un cablu uşor de instalat; - este mult
mai ieftin decât alte tipuri de cabluri. - deşi este considerat cel mai rapid mediu de transmisie
bazat pe cupru, este mai vulnerabil în faţa zgomotelor electrice în comparaţie cu alte categorii de
cabluri. Cablurile UTP sunt împărţite în mai multe categorii; cele din categoria 3 sunt formate
din douǎ fire izolate împletite împreunǎ; categoria 5 este o variantǎ mai performantǎ~ sunt
similare celor din categoria 3, dar au mai multe rǎsuciri pe centimetru si ar trebui să fie izolate cu
teflon, rezultând o interferenţǎ redusǎ şi o mai bunǎ calitate a semnalului pe distanţe mari.

Cablurile folosite la interconectarea echipamentelor de reţea (PC-uri, switch-uri, hub-uri şi

rutere) poartă numele de patchcord-uri. Acestea pot fi de 3 feluri, în funcţie de dispunerea firelor
la cele două capete, cu fiecare dintre tipuri destinate conexiunilor între anumite echipamente.
Pinii folosiţi la transmiterea datelor sunt pinii 1 şi 2, în timp ce pinii 3 şi 6 sunt utilizaţi
la recepţia informaţiei.
Cel mai simplu tip de cablu este cablul direct (straight-through). Distribuţia firelor, pe culori,
la cele două capete ale unui asemenea cablu, este următoarea:

În general, cablurile straight-through sunt folosite la interconectarea de echipamente de

categorii diferite, de exemplu PC-ul şi hub-ul/switch-ul. Spre deosebire de acestea, cablurile
crossover conecteză echipamente similare, de exemplu PC la PC. Unele dintre hub-urile de
ultimă generaţie acceptă ambele tipuri de cabluri (straight-through şi crossover), indiferent de
echipamentul la care se conectează, autoconfigurându-se corespunzător. Un PC foloseşte
pinii 1şi 2 ai conectorului pentru a transmite date, respectiv pinii 3 şi 6 pentru recepţia
informaţiilor. Pentru a putea comunica între ele, două PC-uri vecine interconectate doar printr-
un cablu UTP necesită inversarea la cele două capete ale patchcord-ului a pinilor de transmisie
cu cei destinaţi recepţiei. De aceea, în cazul unui asemenea aranjament, se folosesc cabluri
crossover, care inversează pinul 1 cu pinul 3, respectiv pinul 2 cu pinul 6.
3. Configurarea retelelor LAN și WI-FI.

O conexiune LAN cu fir permite accesarea Internetului şi a reţelei proprii. 

Reteaua LAN este constituita din mai multe calculatoare care alcatuiesc o retea,de regula
reteaua e construita in interiorul unei cladiri sau cel mult pe o distanta
decateva cladiri (din cauza unor restrictii de tip hardware – Exceptie fac LAN-urile
cutransmisie de date prin cablu cu fibra optica).Retelele de acest tip pot fi construite in
mai multe feluri ce difera intre ele prin intermediul modului de conectare a calculatoarelor
intre ele.
Reţelele locale au dimensiuni relativ restrânse, de până la câteva sute de metri, ceea ce înseamnă
că timpul de transmisie în cazul cel mai defavorabil este limitat şi cunoscut dinainte. Cunoscând
această limită, este posibil să se implementeze anumite tehnici simple care altfel nu ar fi fost
posibile. Totodată, se simplifică administrarea reţelei.
Reţelele locale utilizează frecvent o tehnologie de transmisie bazată pe un singur cablu tip
Ethernet. Din punct de vedere topologic este vorba de axa unui sistem "magistrală" (bus), la care
sunt ataşate toate maşinile, aşa cum erau odată dispuse cablurile telefonice obişnuite din zonele
rurale.
Înainte de a putea configura rețeaua WI-FI, avem nevoie de:
Conexiune la internet și modem pe bandă largă. O conexiune la internet pe bandă largă este o
conexiune la internet de mare viteză. Linia digitală de abonat (DSL) și cablul sunt două dintre
cele mai uzuale conexiuni pe bandă largă. Puteți obține o conexiune pe bandă largă prin
contactarea unui furnizor de servicii de internet (ISP).
Router wireless. Un router trimite informații între rețea și internet. Cu un router wireless, vă
puteți conecta PC-urile la rețea, utilizând semnale radio în loc de cabluri.
Adaptor de rețea wireless. Un adaptor de rețea wireless este un dispozitiv care vă conectează
PC-ul la o rețea wireless.

Pentru a vedea dacă PC-ul are un adaptor de rețea wireless:

1. Selectați butonul Start  , tastați manager dispozitive în caseta de căutare, apoi

selectați Manager dispozitive.
2. Extindeți Adaptoare rețea.
3. Căutați un adaptor de rețea care ar putea avea wireless în nume.

Configurarea modemului și a conexiunii la internet

După ce aveți toate echipamentele, va trebui să configurați modemul și conexiunea la
internet. Dacă modemul nu a fost configurat pentru dvs. de pe furnizorul de servicii de
internet (ISP), urmați instrucțiunile livrate împreună cu modemul pentru a vă conecta la
PC și la internet. Dacă utilizați o conexiune DSL (Digital Subscriber Line - linie digitală
de abonat), conectați modemul la o priză de telefon. Dacă utilizați o conexiune prin
cablu, conectați modemul la o mufă de cablu.
4.Configurarea unui server pentru rețea și administrarea lui.
Serverul este acel calculator din rețea care conține unitatea de disc,sau alte resurse partajate.
Serverele dedicate de rețea dispun de multe resurse.
Într-o rețea pot fi configurate mai multe servere. Repartizarea sarcinilor pe diferite servere
asigură executarea fiecăreia în cel mai efficient mod

Windows Server 2003, produs de Microsoft, este un sistem de operare pentru servere.
Funcţiile sistemului Windows Server 2003 asigură administrarea uşoară şi eficientă a reţelelor de
calculatoare şi oferă compatibilitate cu o gamă largă de dispozitive hardware, astfel încât
sistemul poate interacţiona cu diverse reţele, dispozitive de stocare şi multe alte tipuri de
periferice.

Instalarea şi configurarea serverelor

Instalarea sistemului de operare Windows Server 2003 este relativ simplă. Windows Server
2003 poate să detecteze un număr mare de componente hard, iar multe elemente uzuale sunt
deja configurate. În vederea instalării, e indicat să începeţi cu operaţiile de pregătire a
instalării.
Dacă urmează să instalaţi un Windows Server 2003 pe un calculator care nu are un sistem de
operare, configuraţi BIOS-ul în aşa fel încât încărcarea sistemului de operare să poată avea loc de
pe unitatea de CD/DVD. Abia după acea puteţi folosi pentru instalare CD/DVD-ul pregătit
special pentru pornirea (startarea) calculatorului şi instalarea unui nou sistem de operare.
Metoda de bază în instalarea sistemelor Microsoft Windows este instalarea manuală (setup) şi
anume instalarea de pe un CD/DVD sau din reţea. Această metodă este bună mai ales când vreţi
să învăţaţi procesul de instalare. Altfel este o metodă lentă şi consumatoare de timp; este
recomandată în general metoda care foloseşte fişiere cu răspunsuri (answer file) prestabilite.

Procedura de setup va instala componentele de reţea. Windows Server 2003, încearcă să

detecteze placa (adaptorul) de reţea (Network Interface Card). Dacă utilizaţi mărci standard bine-
cunoscute, nu veţi avea probleme privind instalarea lor.
Ceea ce urmează sunt setările conexiunii în reţea. Se vor activa procedurile client şi server
Microsoft, precum şi protocolul TCP/IP. Se vor configura: adresa IP, însoţită de masca de
subreţea, de adresa router-ului pentru legătura cu alte reţele şi în general toate proprietăţile
asociate protocolului implicit de reţea, TCP/IP.
Setul de configurări obişnuite (typical) reprezintă alegerea cea mai bună dacă sunteţi într-una din
situaţiile:
- Aveţi un server DHCP funcţional în reţea.
- Aveţi un calculator care rulează Internet Connection Sharing (ICS)

Custom Settings este procedura prin care se va configura conexiunea la reţea, conform condiţiilor
specifice ale reţelei aflate în funcţiune.
Puteţi instala şi configura servicii şi componente de reţea, în orice moment, după instalare.
5.Protejarea programelor pentru calculator
Protecţia programelor pentru calculator include:
– orice expresie a unui program
– programele de aplicaţie
– sistemele de operare
exprimate în orice fel de limbaj, fie în cod-sursă sau cod-obiect, materialul de concepţie
pregătitor, precum şi manualele. 

Titularul dreptului de autor al unui program pentru calculator beneficiază în mod

corespunzător de drepturile prevăzute de lege ,  îndeosebi de dreptul exclusiv de a realiza şi de a
autoriza: 

a) reproducerea permanentă sau temporară a unui program, integral sau parţial, prin orice mijloc
şi sub orice formă, inclusiv în cazul în care reproducerea este determinată de instalarea, stocarea,
rularea sau executarea, afişarea sau transmiterea în reţea;

b) traducerea, adaptarea, aranjarea şi orice alte transformări aduse unui program pentru
calculator, precum şi reproducerea rezultatului acestor operaţiuni, fără a prejudicia drepturile
persoanei care transformă programul pentru calculator;

c) distribuirea şi închirierea originalului sau ale copiilor, sub orice formă, ale unui program
pentru calculator.

Utilizatorul autorizat al unui program pentru calculator

 poate face, fără autorizarea titularului dreptului de autor, o copie de arhivă sau de

siguranţă, în măsura în care aceasta este necesară pentru asigurarea utilizării
programului. 
 poate, fără autorizarea titularului dreptului de autor, să analizeze, să studieze sau să
testeze funcţionarea acestui program, în scopul de a determina ideile şi principiile care
stau la baza oricărui element al acestuia, cu ocazia efectuării oricăror operaţiuni de
instalare, afişare, rulare sau executare, transmitere ori stocare a programului, operaţiuni
pe care este în drept să le efectueze.

Autorizarea titularului dreptului de autor nu este obligatorie atunci când reproducerea codului
sau traducerea formei acestui cod este indispensabilă pentru obţinerea informaţiilor necesare
interoperabilităţii unui program pentru calculator cu alte programe pentru calculator, dacă
sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) actele de reproducere şi de traducere sunt îndeplinite de o persoană care deţine dreptul
de utilizare a unei copii a programului sau de o persoană care îndeplineşte aceste acţiuni
în numele celei dintâi, fiind abilitată în acest scop;
b) informaţiile necesare interoperabilităţii nu sunt uşor şi rapid accesibile persoanelor
prevăzute la lit. a) a prezentului articol;
c) actele prevăzute la lit. a) a prezentului articol sunt limitate la părţile de program
necesare interoperabilităţii.
6. Modelarea și detectarea problemelor de hardware și soft.
Uneori, nu programele sau driverele cauzează probleme pe care nici o reinstalare nu le poate
repara, ci componentele PC defecte. Pentru a funcționa, un calculator are nevoie de sursă de
alimentare, placă de bază, memorie RAM, procesor, placă video și hard drive. Desigur, pentru o
configurație completă, avem nevoie și de o serie de periferice și alte accesorii, de la monitor,
tastatură și mouse, până la multifuncționale și un sistem de sunet mai performant.
Dar, cu cât sunt mai multe componente, cu atât crește și probabilitatea ca una dintre ele să se
defecteze sau să nu funcționeze corespunzător. Un defect hardware poate împiedica pornirea
sistemului, poate bloca calculatorul în timp ce funcționează sau ar putea să repornească sistemul
de operare fără a salva activitățile în desfășurare.
Detectarea unei componente defecte poate părea o sarcină pentru specialiști, dar există și câteva
modalități de a stabili cauza unei probleme apelând la instrumente și programe incluse în
Windows sau disponibile gratuit. Folosirea lor nu ar trebui să implice riscuri și ar putea să
furnizeze  informații utile pentru prevenirea unei probleme mai grave.
Monitorul de fiabilitate măsoară problemele hardware și software ale sistemului și oferă un
index de stabilitate care variază de la “cel mai puțin stabil” – 1 la “cel mai stabil” – 10.  Utilitarul
poate fi găsit în Centrul de acțiune (Action Center) secțiunea Întreținere (Maintenance), accesând
Vizualizați istoricul de fiabilitate (View reliability history). Raportul generat arată pe zile și
săptămâni problemele hardware sau software apărute și oferă posibilitatea de a căuta soluții.
Apăsând orice element din grafic, vor putea fi vizualizate detaliile despre respectiva problemă.
Monitorul de fiabilitate este foarte util pentru a observa dacă o problemă se repetă în timp și la ce
interval. Dacă un eveniment legat de o componentă hardware se repetă frecvent, ar putea indica
un defect sau posibilitatea defectării în perioada următoare.
Concluzii
Defectarea unei componente a PC-ului generează probleme de funcționare a căror cauză nu este
întotdeauna evidentă. Instrumentele incluse în Windows pot ajuta utilizatorul să detecteze
componentele defecte, să stabilească când au apărut erorile și la ce interval se repetă. Programele
disponibile gratuit oferă câteva funcții în plus față de utilitarele Windows, cum ar fi
monitorizarea temperaturilor și funcționării ventilatoarelor. Odată ce a fost identificată problema,
pot fi evaluate posibilitățile de a repara la un centru specializat sau de a înlocui o componentă
defectă.
Concluzie:
În urma elaborării practicii date am:
- discutat și realizat instalarea sistemelor de operare Windows și
Linux la distanţă,
- conectarea în reţea prin cablu UTP.
- configurarat retele LAN și WI-FI.
- configurarat un server pentru rețea
-aflat cum se protejează programele pentru calculator