Tema 1.

INTRODUCERE ÎN CONTABILITATEA ENTITĂȚILOR ECONOMICE:

CONTABILITATEA CA SISTEM INFORMAȚIONAL- NOȚIUNI DE BAZĂ

1.1. Necesitatea contabilităţii în procesul decisional, funcţiile acesteia, utilizatorii

informației contabile
1.2. Contabilitatea financiară şi managerială (de gestiune)
1.3. Sistemele de organizare a contabilității (individual)
1.4. Profesia contabilă (individual)
1.5. Reglementarea contabilă (individual)
1.6. Principiile contable și caracteristicile calitative
-1.1-
Contabilitatea este definită drept un sistem complex de colectare, identificare,
grupare, prelucrare, înregistrare, generalizare a elementelor contabile şi de raportare
financiară.
Obiectivele contabilităţii sunt:
• să furnizeze informaţii necesare elaborării planurilor şi programelor de
activitate economică;
• să asigure urmărirea şi controlul valoric al activităţilor desfăşurate, prin
înregistrarea cronologică şi sistematică a operaţiilor economice şi financiare, prelucrarea
informaţiilor cu privire la situaţia patrimoniului, informaţii necesare atât pentru nevoile
proprii ale entității, cât şi în relaţiile cu acţionarii şi asociaţii, clienţii, furnizorii, băncile, cu
organele fiscale şi alte persoane fizice şi juridice;
• să asigure controlul integrităţii patrimoniului prin înregistrarea existenţelor şi
mişcărilor elementelor patrimoniale, pe categorii, pe locuri de depozitare sau păstrare,
persoanele în responsabilitatea cărora se află etc;
• să furnizeze informaţiile necesare întocmirii situațiilor financiare care reflectă
imaginea fidelă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute, astfel încât
aceste informaţii să poată fi utilizate de toţi utilizatorii la luarea deciziilor economice.
Pentru realizarea obiectivelor sale, contabilitatea îndeplineşte următoarele funcţii:
• Funcţia de înregistrare şi prelucrare a datelor constă în consemnarea,
potrivit unor principii şi reguli proprii, a proceselor şi fenomenelor economice ce apar în
cadrul întreprinderilor şi se pot exprima valoric;
• Funcţia de informare a contabilităţii rezidă în furnizarea informaţiilor privind
structura şi dinamica patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute în scopul
fundamentării deciziilor. Contabilitatea are o funcţie de informare internă (pentru
conducerea entității) şi o funcţie de informare externă (a terţilor). Perfecţionarea acestei
funcţii este condiţionată de folosirea pe scară largă a mijloacelor de culegere şi prelucrare

1
a datelor în vederea obţinerii unor informaţii operative, rapide şi de calitate la toate
nivelurile organizatorice;
• Funcţia de control este legată de funcţia de informare şi constă în verificarea
cu ajutorul informaţiilor contabile a modului de păstrare şi utilizare a valorilor materiale şi
băneşti, de gospodărire a resurselor, controlul respectării disciplinei financiare etc;
• Funcţia juridică datele din contabilitate şi documentele primare servesc ca
mijloc de probă în justiţie, pentru a dovedi realitatea unor operaţii economice, pentru
stabilirea răspunderii patrimoniale pentru pagubele produse la soluţionarea unor litigii;
• Funcţia previzională informaţiile furnizare de contabilitate sunt utilizate la
stabilirea tendinţelor viitoare ale fenomenelor şi proceselor economice.
Principalul motiv pentru studierea contabilităţii constă în obţinerea cunoştinţelor şi
aptitudinilor necesare pentru a participa la luarea unor decizii economice importante. Datele
furnizate de contabilitate stau la baza procesului decizional atât în interiorul, cât şi în
exteriorul întreprinderii, de aceea informaţia despre diferiţi indicatori economici ai entității
prezintă interes şi este necesară pentru câteva grupuri de utilizatori, care pot fi împărţite
convenţional în interni şi externi.
Utilizatorii interni sunt considerați personalul administrativ al entității care în baza
informaţiei contabile adoptă diferite hotărâri cu caracter de producţie şi financiar. La
acestea se referă elaborarea planului financiar pe următorul an, modificarea volumului de
realizări, determinarea direcţiilor de investire a resurselor întreprinderii, utilitatea atragerii
creditelor ş.a.
Utilizatorii externi, la rândul lor, pot fi împărţiţi în două grupuri: nemijlocit interesaţi şi
neinteresaţi în activitatea entității.
Din primul grup fac parte:
• proprietarii – investitorii, fondatorii, acţionarii cărora informaţia le trebuie
pentru a evalua eficacitatea activităţii conducerii, cât de avantajos îşi îndeplinesc misiunea
managerii şi care va fi rezultatul financiar final.
• partenerii comerciali şi creditorii care manifestă interes faţă de informaţia
despre solvabilitatea companiei şi siguranţa livrărilor de diferite mărfuri sau servicii, precum
şi despre determinarea utilităţii acordării creditelor, garanţia rambursării lor, estimarea
încrederii în entitate ca şi în client;
• servicii fiscale – pentru determinarea corectitudinii calculării sumelor
impozitelor pe care trebuie să le plătească compania, pentru analiza eficienţei politicii
fiscale a statului;

2
 • funcţionarii şi lucrătorii companiei care doresc să cunoască stabilitatea şi
rentabilitatea entității, capacitatea acesteia de a plăti la timp salariile, de a efectua
calcularea pensiilor şi altor plăţi, de a asigura plasarea în câmpul muncii;
• analiştii şi consultanţii financiari cărora informaţia le trebuie pentru a consulta
investorii, acţionarii, furnizorii potenţiali şi mass-media;
• cercurile largi, de asemenea, sunt interesate în obţinerea informaţiei veridice
despre situaţia financiară a entității, succesul şi tendinţele dezvoltării, întrucât de activitatea
ei în mare măsură depinde gradul de utilizare a braţelor de muncă în regiunea dată,
orientarea companiei spre furnizorii locali, folosirea serviciilor instituţiilor de credit locale,
investirea mijloacelor în dezvoltarea social-economică a regiunii.
Utilizatorii externi neinteresaţi nemijlocit în activitatea întreprinderii se referă:
• firmele de audit care verifică corespunderea datelor evidenţei regulilor
existente;
• bursele valorilor mobiliare care apreciază informaţia la înregistrarea firmelor
respective, adoptă hotărâri privind diverse chestiuni ale companiilor, precum şi estimează
metodele de evidenţă utilizate şi de întocmire a dărilor de seamă;
• organele financiare şi de statistică care generalizează dările de seamă ale
entității;
• sindicatele care sunt interesate în informaţii pentru argumentarea propriilor
cerinţe referitoare la salariile lucrătorilor şi determinarea condiţiilor contractelor de muncă,
precum şi pentru evaluarea tendinţelor de dezvoltare a ramurii din care face parte entitatea
dată;
• presa, agenţiile de informaţie care utilizează informaţia pentru pregătirea
trecerii în revistă, analiza activităţii diverselor entități, calculul indicatorilor generalizatori ai
activităţii financiare.
-1.2-
În prezent, în domeniul contabil se detaşează două aspecte complementare: pe
de o parte, contabilitatea urmăreşte furnizarea de informaţii către utilizatorii externi
(domeniu caracteristic contabilităţii financiare), iar pe de altă parte, informaţiile furnizate
de contabilitate vizează utilizatorii interni (este cazul contabilităţii manageriale). Cu
toate că informaţiile furnizate de aceste două segmente ale contabilităţii vizează
utilizatori diferiţi ca natură, practic ele se bazează pe aceleaşi înregistrări şi pe aceleaşi
surse (numai modul de structurare şi de prezentare este diferit).
Contabilitatea financiară este definită drept un sistem de colectare, grupare,
prelucrare şi sistematizare a informaţiei privind existenţa şi mişcarea activelor,

3
capitalului propriu, datoriilor, veniturilor şi cheltuielilor în expresie valorică pentru
întocmirea situațiilor financiare. Ea cuprinde în câmpul său de acţiune recunoaşterea şi
prezentarea patrimoniului şi a rezultatelor obţinute, ca urmare a utilizării elementelor
acestuia. Astfel, contabilitatea financiară are ca obiect de activitate înregistrarea tuturor
operaţiilor economice privind modificarea (majorare sau diminuare) elementelor
patrimoniale, stabilirea rezultatelor finale sub formă de profit sau pierdere, desfăşurarea
lucrărilor prealabile întocmirii situațiilor financiare, întocmirea balanţelor de verificare,
respectiv întocmirea şi prezentarea situațiilor financiare prevăzute de legislaţie: bilanţul,
situația de profit și pierdere, situația modificărilor capitalului propriu, situația fluxurilor de
numerar şi nota explicativă.
În același timp, ea are un rol dublu, pe plan extern reprezintă un instrument de
comunicare financiară prin informațiile prezentate utilizatorilor externi, iar pe plan intern
reprezintă un instrument de gestiune pus la dispoziția managerilor.
Contabilitatea managerială ( de gestiune) este definită drept un sistem de
colectare, prelucrare, pregătire şi transmitere a informaţiei contabile pentru planificarea,
calcularea costurilor, verificarea şi analiza executării bugetelor, în scopul pregătirii
rapoartelor interne pentru luarea deciziilor manageriale. Cu alte cuvinte contabilitatea de
gestiune înregistrează informaţiile necesare aprecierii mersului activităţii interne,
controlului riguros şi sistematic asupra modului de utilizare a factorilor de producţie în
cadrul activităţii interne. Ea este un instrument de gestiune pus la dispoziția
administrației entității și prevede: calculul costurilor de producție (servicii), controlul
intern, întocmirea și urmărirea executării bugetelor, analiza rezultatelor activității
economice etc.
Informațiile furnizate de aceasta sunt confidențiale și sunt destinate numai conducerii
întreprinderii.
Spre deosebire de contabilitatea financiară care se organizează pe baza actelor
normative şi legislative în vigoare, contabilitatea de gestiune funcţionează pe baza unor
reguli stabilite de întreprindere, conform propriilor nevoi.
Faptul separării contabilităţii în financiară şi de gestiune nu denotă că la
întreprindere există două contabilităţi şi diverse registre de evidenţă. La întreprindere
funcţionează un singur sistem contabil, însă el este construit în aşa fel, încât, prin
regruparea datelor iniţiale, tuturor utilizatorilor să le fie pusă la dispoziţie acea
informaţie, care îi va ajuta să ia decizii corecte.

4
 Contabilitatea de gestiune şi cea financiară sunt legate reciproc ca părţi
componente ale unui sistem unic de evidenţă. Aceste feluri de contabilităţi au funcţii şi
reguli diferite, ceea ce se vede din tabelul 1.1.
Criterii de comparare a contabilităţii financiare şi manageriale Tabelul 1.1
Nr. Criterii de comparare Contabilitatea financiară Contabilitatea managerială
rd
1 Utilizatorii de informaţii Utilizatorii externi şi Utilizatorii interni
cei interni
2 Obligativitatea Organizarea contabilităţii este Contabilitatea de gestiune se
organizării obligatorie pentru toate organizează reieşind din
contabilităţii tipurile de entități, indiferent necesităţile entității
de forma
organizatoricojuridică, fiind
impusă de
legislaţie
3 Obiectivul contabilităţii Prezentarea informaţiilor Furnizarea informaţiilor
contabile utilizatorilor externi managementului entității în
şi interni prin prisma situațiilor scopul luării deciziilor bine
financiare fundamentate privind
planificarea, bugetarea şi
dirijarea activităţii

4 Gradul de Respectarea obligatorie a Nu este strict reglementată

reglementare
5 Unităţile de măsură
6 Exactitatea informaţiilor
7 Frecvenţa prezentării
rapoartelor
8 Obiectul de studiu
9 Publicitatea
informaţiilor
prevederilor cadrului normativ
specific contabilităţii
Unitatea valorică Datorită complexității activității
economice, se operează cu o
serie de unități cantitative care
ulterior sunt transformate
valoric
Informaţii corecte, Multe date aproximative
exacte, obiective
Anuale Sistematizate – în funcție de
necesitățile informaționale ale
administrației entității (zilnic,
săptămânal, lunar etc.)
Patrimoniul entității în Activitatea
ansamblu subdiviziunilor, secţiilor,
unor produse
Informații publice Informații confidențiale

-1.6-
Principiile contabile sunt definite drept o totalitate de reguli şi noţiuni de bază având
un caracter general din perspectiva cadrului reglementativ. Conform Legii contabilităţii și
raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017, contabilitatea se ţine conform următoarelor
principii de bază:
1) continuitatea activităţii;

5
 2) contabilitatea de angajamente;
3) permanenţa metodelor;
4) prudența;
5) intangibilitatea;
6) separarea patrimoniului şi datoriilor; 7) necompensarea;
8) prioritatea conținutului asupra formei;
9) evaluarea la cost de intrare ;
10) importanța relativă.
Principiul continuităţii activităţii, potrivit căruia se presupune că entitatea trebuie
să-şi continuă în mod normal pe o perioadă de cel puțin 12 luni din data raportării, fără a
intra în stare de lichidare sau de reducere sensibilă a activităţii. Continuitatea activităţii se
exprimă clar în actul de constituire. Atunci când funcţionarea este delimitată în timp, sunt
menţionate datele de începere şi de încetare a activităţii. Dacă conducerea nu
intenţionează şi nu este obligată să lichideze întreprinderea sau să reducă esenţial volumul
de producere, atunci se vor aplica metodele tradiţionale de evaluare a activelor, pasivelor,
precum şi de calculare a rezultatelor financiare care sunt prevăzute în politicile contabile
ale entității. În cazul în care se intenţionează sau apare obligația lichidării, conducerea
entității nu mai are dreptul sa utilizeze metodele tradiţionale de evaluare şi calculare a
rezultatelor financiare. În acest caz, se va recurge la utilizarea aşa-ziselor valori de
lichidare, care, de obicei, sunt mai mici decât valoarea contabilă indicată în bilanţ. De
exemplu, în cazul funcţionării normale, mijloacele fixe sunt reflectate în bilanţ la costul de
intrare diminuate, cu suma amortizării acumulate, iar în cazul lichidării, acestea vor fi
evaluate la valoarea justă (de vânzare sau lichidare).
Principiul contabilității de angajamente prevede ca elementele contabile să fie
recunoscute pe măsura apariţiei acestora, indiferent de momentul încasării/plăţii de
numerar sau al compensării sub altă formă.
Principiul permanenţei metodelor constă în aplicarea politicilor contabile în mod
consecvent de la o perioadă de gestiune la următoarea. Cu alte cuvinte presupune
continuitatea aplicării regulilor şi normelor privind evaluarea (reevaluarea), recunoașterea și
înregistrarea în contabilitate a operațiunilor economice şi a prezentării rezultatelor,
asigurând comparabilitatea în timp a informațiilor contabile de la o perioadă de gestiune la
alta. Acest principiu asigură aplicarea, pentru aceleaşi elemente, structuri, domenii de
activitate etc, a aceloraşi metode de la o perioadă de gestiune la alta. Modificarea
metodelor de la un an la altul trebuie să fie determinată de o profundă motivaţie, cum ar fi:

6
fuziunea întreprinderii, modificarea legislaţiei contabile sau fiscale, schimbarea politicii
economice sau comerciale etc.
Potrivit principiului prudenței nu se admite supraevaluarea activelor și a veniturilor
și/sau a subevaluării datoriilor și a cheltuielilor.
Intangibilitatea presupune că totalul bilanțului la începutul perioadei de gestiune
curente trebuie să corespundă cu totalul bilanțului la sfârșitul perioadei de gestiune
precedente. Spre exemplu, soldurile finale ale conturilor la 31 decembrie 2019 trebuie să
corespundă cu soldurile inițiale ale acelorași conturi la 1 ianuarie 2020.
Principiul separării patrimoniului şi datoriilor prevede prezentarea în situaţiile
financiare doar a informaţiilor despre patrimoniul şi datoriile entităţii, care trebuie
contabilizate separat de patrimoniul şi datoriile proprietarilor şi ale altor entități;
Necompensarea prevede contabilizarea și prezentarea distinctă în situaţiile
financiare a activelor şi datoriilor, a veniturilor şi cheltuielilor. Compensarea reciprocă a
activelor şi datoriilor sau a veniturilor şi cheltuielilor nu se admite, cu exceptia cazurilor
prevăzute de prezenta lege și de standardele de contabilitate;
Prioritatea conţinutului asupra formei presupune că informațiile prezentate în
situațiile financiare trebuie să reflecte mai curând esenţa și conținutul faptelor economice,
decât forma juridică a acestora;
Principiul evaluării la costul de intrare prevede că elementele contabile
prezentate în situațiile financiare să fie evaluate la costul de achiziție sau la costul de
producție, cu excepția cazurilor prevăzute de standardele de contabilitate;
Importanța relativă prevede că nu este necesară îndeplinirea cerințelor privind
recunoașterea și evaluarea elementelor contabile, privind prezentarea, publicarea și
consolidarea informațiilor aferente acestora atunci când efectele îndeplinirii cerințelor
respective sunt nesemnificative.