UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1.

CADRUL TEORETIC GLOBAL

AL CONTABILITĂŢII FINANCIARE
Cuprins:
1.1. Obiectivele unităţii de învăţare Cadrul teoretic global al contabilităţii financiare
1.2. Conţinutul unităţii de învăţare
1.2.1. Obiectul şi metoda contabilităţii financiare
1.2.2. Teste de autoevaluare privind obiectul şi metoda contabilităţii financiare
1.2.3. Rezolvarea testului de autoevaluare privind obiectul şi metoda contabilităţii
financiare
1.2.4. Organizarea contabilităţii financiare a entităţilor economice
1.2.5. Teste de autoevaluare privind organizarea contabilităţii financiare
1.2.6. Rezolvarea testului de autoevaluare privind Organizarea contabilităţii
financiare
1.3.Lucrarea de verificare
1.4. Rezumat
1.5. Bibliografie minimală

Durata medie de studiu individual - 2 ore

1.1. Obiectivele unităţii de învăţare Cadrul teoretic global al contabilităţii financiare:

După abordarea acestei unităţi de învăţare, veţi fi capabili să:
✓ dezvoltaţi aspecte referitoare la obiectul şi metoda contabilităţii;
înţelegeţi şi explicaţi principiile contabilităţii;
✓ identificaţi sfera de cuprindere a contabilităţii.

1.2. Conţinutul unităţii de învăţare

1.2.1. Obiectul şi metoda contabilităţii financiare

Conform Legeii Contabilităţii nr. 82/1991 republicată in 2011 si modificata ulterior prin OUG
79/2014 - „contabilitatea este o activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea
şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii precum şi a rezultatelor obţinute de persoanele
juridice şi fizice care desfăşioară activităţi producătoare de venituri”.
Obiectivul principal al contabilităţii este furnizarea de informaţii care să faciliteze
procesul de management. Informaţiile furnizate de contabilitate sunt considerate cele mai
complete, precise, reale şi oportune informaţii economice.
Obiectivul final al contabilităţii financiare aste acela de a elabora situaţiile financiare anuale.
Informaţiile cuprinse în situaţiile financiare se fac publice pentru a satisface necesităţile de
informare ale unei sfere largi de utilizatori, pentru ca aceştia în cunoştinţă de cauză să poată lua decizii
economice.
Pentru a asigura informaţiile care să satisfacă necesităţile comune ale majorităţii utilizatorilor,
dar şi pentru a permite comparabilitatea indicatorilor de gestiune între diferite întreprinderi, contabilitatea
financiară este reglementată, adică se bazează pe norme unitare, iar situaţiile financiare pe care le produce

1
fac obiectul normalizării, atât pe plan naţional, regional cât şi internaţional.
Normalizarea contabilă este procesul prin care se definesc concepte, principii
generale şi norme contabile bazate pe o terminologie precisă şi unitară pentru toţi producătorii de
informaţii contabile, aplicabile pe plan naţional, regional sau internaţional.
Finalitatea normalizării constă în stabilirea schemelor şi modelelor tip de prezentare a
informaţiilor în situaţiile financiare anuale astfel încât acestea să redea o imagine fidelă asupra activelor,
datoriilor, poziţiei financiare şi asupra rezultatului activităţii entităţilor.
Cadrul normativ internaţional contabil este asigurat de IFRS „Standarde
Internaţionale de Raportare Financiară” iar cadrul regional european al Uniunii Europene de către
Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului Europei, privind situațiile financiare
anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi prin
Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind
situațiile financiare individuale și situațiile financiare consolidate.
Contabilitatea se ţine în limba română şi în moneda naţională.
Contabilitatea operaţiunilor efectuate în valută se ţine atât în moneda naţională,
cât şi în valută, potrivit reglementărilor elaborate în acest sens.
Toate reglementările în domeniul contabil se iau prin consultarea organismelor
profesionale de profil.
Cele mai semnificative elemente de noutate prevăzute de cele două acte
normative se referă la:
- introducerea posibilității pentru unele entități de a opta pentru un exercițiu financiar
diferit de anul calendaristic;
• gruparea entităților pentru scopuri de raportare financiară în trei categorii:
microentități, entități mici, entități mijlocii și mari, cu
• simplificări semnificative pentru microentități și cerințe de raportare mai
complexe pentru celelalte categorii, în special pentru entitățile mijlocii și mari care trebuie să prezinte
informații mai dezvoltate;
- opțiunea pentru persoanele fizice care desfășoară activități în scopul realizării de
venituri de a conduce evidența contabilă pe baza regulilor contabilității în partidă dublă
cu excepția situației în care legislația fiscală prevede altfel;
- precizarea expresă a faptului că la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor
Publice nu pot fi depuse mai multe seturi de situații financiare pentru acelașii exercițiu financiar;
- tratamente contabile revizuite pentru asigurarea conformității și convergenței cu
normele europene și internaționale (IFRS);
- introducerea obligației entităților mijlocii și mari, indiferent de natura acționarilor,
precum și a societăților/companiilor naționale, societăților cu capital majoritar de stat și
regiilor autonome active în industria extractivă sau sectorul pădurilor primare, de a
întocmi și publica anual un raport asupra plăților către guverne.
Deoarece investitorii sunt ofertanţi de capital şi de risc ai entității, iau decizii economice
pentru:
• a hotărâ când să cumpere, să păstreze sau să vândă o investiţie de capital;
• a evalua răspunderea gestionării echipei manageriale;
• a evalua capacitatea entității de a plăti salariaţii săi şi celelalte datorii;
• a evalua garanţiile pentru creditele acordate entității;
• a determina politicile de impozitare;
• a determina profitul şi dividendele ce se pot distribui;
• a elabora şi a utiliza date statistice la nivel naţional;
• a reglementa activitatea entitatilor economice.
Într-o atare perspectivă apare ideea contabilităţii ca joc social unde „…contabilitatea
este o piesă cu actori şi regizori. Pe fundalul pieţei informaţional financiare, în piesă apar actorii

2
 grupaţi în:
• utilizatori de informaţii;
• producători de informaţii;
• controlori ai calităţii informaţiilor.
• Piesa este regizată de normalizatorii contabili şi legiuitori.”
Contabilitatea financiară este destinată din ce în ce mai mult celor care finanţează
entitatea şi de aceea se utilizează cel mai adesea denumirea de contabilitate financiară în loc de
contabilitate generală.
Contabilitatea din România are la bază concepţia contabilităţii de angajamente care
presupune că efectele tranzacţiilor şi alte evenimente să fie luate în calcul din momentul când acestea
s-au produs şi nu atunci când intervine plata sau încasarea. Astfel:
- veniturile se reflectă în contabilitate în momentul predării bunurilor către cumpărători,
respectiv al livrării, moment ce atestă transferul de proprietate şi în aceste condiţii nu se are în
vedere momentul încasării;
- cheltuielile se înregistrează în momentul angajării lor, indiferent de data plăţii acestora;
Astfel, veniturile şi cheltuielile sunt delimitate şi înregistrate sub aspect real de mişcare de
bunuri şi servicii şi nu sub aspect monetar respectiv de mişcare monetară. Cheltuielile şi veniturile
astfel înregistrate afectează rezultatele perioadelor respective, pe când încasările şi plăţile afectează
trezoreria.
În Europa, fenomenul contabilităţii financiare a luat naştere în a doua jumătate a anilor
’800, când legiuitorii au început să reglementeze aspectele cu privire la procedura de întocmire a
bilanţului. Ulterior, a început studierea tehnicilor de calcul şi a celor contabile, astfel la
începutul anilor ’900 ia naştere o adevărată şi reală ramură a ştiinţelor economice, denumită
„contabilitate financiară”.1
Principiile contabile generale sunt:
1. Principiului continuității activității presupune că o entitate îşi continuă în mod normal
activitatea într-un viitor previzibil, fără a intra în starea de lichidare sau de reducere sensibilă a
activităţii sale.
O entitate achiziționează un utilaj în valoare de 100.000 lei, durata normala de utilizare fiind de
15 ani. Entitatea aplică amortizare liniară. Astfel, dacă presupunem că la închiderea exercițiului
entitatea:
a. își continuă activitatea deci utilajul este evaluat la valoarea contabilă, adică valoarea de intrare
minus amortizarea cumulată;
b. nu își continuă activitatea deci utilajul va fi evidențiat la o valoare lichidativă, valoare posibil
de realizat.
2. Principiul pemanenței metodelor presupune că o entitate va aplica aceleași reguli şi norme, pe
perioada mai multor exerciţii succesive în ceea ce priveşte: evaluarea; înregistrarea în
contabilitate; prezentarea activelor, datoriilor, capitalurilor proprii şi a rezultatelor cu scopul de a
avea informații contabile comparabile de la un exercițiu la altul. Astfel, dacă o entitate a folosit
într-un exercițiu metoda FIFO pentru evaluarea ieşirilor de materii prime, dar în următorul
exrcițiu conducerea acesteia decide schimbarea metodei de evaluare FIFO cu CMP, deoarece
această metodă conduce la o informare mai bună,mai relevantă, asigurând o comparabilitate
adecvată cu datele altor entități aparținând aceluiași segment de activitate, comparația poziției
financiare și a performanțelor între cele două exerciții este irelevantă. Așadar, modificarea
metodelor va fi posibilă, conform referențialului internațional, doar dacă noua metodă conferă

1
V. Grosu, Perspective si limite in procesul de armonizare financiar-contabila, Editura Tipo Moldova, Iasi, 2010,
pg. 7

3
situațiilor financiare informații mai relevante, iar acestă modificare trebuie precizată cu
explicațiile de rigoare în Notele explicative.
3. Principiului prudenței presupune că o entitate trebuie să aprecieze rezonabil faptele, astfel
încât să se evite riscul de transfer asupra viitorului a unor posibile cheltuieli sau pierderi generate
de operaţiuni din perioada curentă. Nu se admite atât subevaluarea datoriilor, capitalurilor proprii
şi a veniturilor, cât și supraevaluarea activelor şi a cheltuielilor. Putem afirma chiar că
suprevaluarea este mai periculoasă pentru investitori decât subevaluarea. Astfel, dacă
imobilizările corporale ale unei entități au fost supuse reevaluării pentru prima dată, iar în urma
acesteia a rezultat un minus de valoare, acesta se va înregistra pe Ajustări pentru deprecierea sau
pierderea de valoare a imobilizărilor.
4. Principiului independenței exercițiului presupune că o entitate trebuie să ia în considerare
toate veniturile și cheltuielile aferente execițiului financiar pentru care se face raportarea, fără a
ține seama de data încasării. Astfel, dacă o entitate vinde produse finite în valoare de 1.000 lei, la
sfârșitul lunii decembrie anul N, iar acestea conform contractului urmează a fi încasate în
ianuarie anul N+1, în decembrie se înregistrează veniturile obținute din vânzarea produselor
finite. Scopul principiului autonomiei, cum mai este cunoscut principiul indepensenței, fiind
practicarea unei contabilități de angajamente și oferirea unei imagini fidele.
5. Principiului necompensării presupune că o entitate nu operează nicio compensare între
posturile din bilanţ, între creanţe şi datorii, sau între cheltuielile şi veniturile entității ca şi
elemente de structură ale contului de profit sau pierdere. Astfel, o entitate deține un drept de
creanță de 1.000 lei asupra unei alte entități, pentru serviciile prestate pe parcursul lunii
decembrie anul N. De asemenea, are și o datorie față de aceeași entitate pentru avansurile primite
în data de 30 decembrie anul N. În conformitate cu acest principiu entitatea nu va compensa
creanța și datoria în bilanțul încheiat la 31 decembrie anul N. Deci, acest principiu permite
menținerea relațiilor dintre fluxurile fizice și cele financiare pe parcursul exercițiului financiar.
6. Principiului intangibilității bilanţului de deschidere presupune că o entitate la deschiderea
exerciţiului preia informaţiile privind activele, datoriile şi capitalurile proprii în concordanţă
deplină cu cele din bilanţul de închidere a exerciţiului precedent. Scopul acestui principiu este
evitarea pierderii de informații, asigurarea informațiilor coerente și armonizarea principiului
continuității activității cu principiul independenței exercițiului, cât și stoparea efectuării de noi
înregistrări pentru exercițiul financiar încheiat. Astfel, o entitate a constatat că a înregistrate
venituri fictive din activitatea de exploatare. Pentru a corecta această eroare entitatea va
înregistra la deschiderea exercițiului următor corectarea de erori semnificative pe seama
rezultatului reportat. Prin corectarea acestei erori se face excepție de la principiul intangibilității,
acestă excepție fiind permisă deoarece entitatea va retrata informațiile comparative.
7. Principiului evaluării separate a elementelor de active de cele de datorii, fiecare element
component al activelor se evaluează separat, la fel şi elementele componente ale datoriilor. Se
determină astfel separat valoarea aferentă fiecărui element individual.
8. Principiului prevalenței economicului asupra juridicului (sau prioritatea realității în fața
formei ) presupune că operațiile și alte evenimente ale vieții entității trebuie să fie înregistrate și
prezentate conform naturii lor și realității financiare, fără să se țină cont, în mod unic, de
aparența lor juridică”2Pentru exemplificarea acestui principiu cel mai potrivit este cazul
contractelor de leasing financiar sau operațional. Dar și cazul evaluării drepturilor de creanță ale
unei entități asupra clienților săi este un exemplu de angajare sau nu a acestui principiu,

2
IAS 1

4
deoarece din punct de vedere juridic valoare datorată este cea nominală, iar din punct de vederea
economic este valoarea de recuperat, ținând cont de solvabilitatea creditorului.
9. Principiului pragului de semnificație (sau importanței relative) presupune că o entitate trebuie
să prezinte distinct în situațiile financiare orice element care are o valoare semnificativă şi care
prin importanţa lor afectează deciziile. Elementele cu valori nesemnificative vor fi însumate,
nefiind necesară prezentarea lor separată. Astfel, o entitate va prezenta în situațiile financiare
starea de necontinuitate a activității doar dacă are o incidență semnificativă asupra bilanțului și a
contului de profit și pierdere. Sau pentru a determina costul de producție se va ține cont de
costurile subactivității doar dacă acestea au o importanță relativă asupra bilanțului și a contului
de profit și pierdere.

1.2.2. Teste de autoevaluare privind obiectul şi metoda contabilităţii financiare

1. Principiul permanenţei metodelor presupune:

a) că operațiile și alte evenimente ale vieții entității trebuie să fie înregistrate și prezentate
conform naturii lor și realității financiare, fără să se țină cont, în mod unic, de aparența lor
juridică;
b) că o entitate va aplica aceleași reguli şi norme, pe perioada mai multor exerciţii
succesive în ceea ce priveşte: evaluarea; înregistrarea în contabilitate; prezentarea
activelor, datoriilor, capitalurilor proprii şi a rezultatelor cu scopul de a avea informații
contabile comparabile de la un exercițiu la altul;
c) că o entitate trebuie să aprecieze rezonabil faptele, astfel încât să se evite riscul de
transfer asupra viitorului a unor posibile cheltuieli sau pierderi generate de operaţiuni din
perioada curentă;
d) că o entitate îşi continuă în mod normal activitatea într-un viitor previzibil, fără a intra
în starea de lichidare sau de reducere sensibilă a activităţii sale.
2. Care dintre principiile contabile nu este prevăzut în mod expres în Lege 82/1991:
a) principiul realităţii;
b) principiul prudenţei;
c) principiul necompensării;
d) principiul independenţei exerciţiului.
3. Conform cărui principiu enunţat mai jos nu este permisă atât subevaluarea datoriilor,
capitalurilor proprii şi a veniturilor, cât și supraevaluarea activelor şi a cheltuielilor:
a) principiul continuităţii activităţii;
b) principiul prudenţei;
c) principiul permanenţei metodelor;
d) principiul independenţei exerciţiului.
4. Conform cărui principiu enunţat mai jos operațiile și alte evenimente ale vieții entității
trebuie să fie înregistrate și prezentate conform naturii lor și realității financiare, fără să se
țină cont, în mod unic, de aparența lor juridică:
a) principiul continuităţii activităţii;
b) principiul prudenţei;
c) principiul prevalenţei economicului asupra juridicului;
d) principiul independenţei exerciţiului.
5. Contabilitatea de angajamente presupune :
a) efectele tranzacţiilor şi alte evenimente să fie luate în calcul din momentul când acestea s-au

5
 produs şi nu atunci când intervine plata sau încasarea;
b) efectele tranzacţiilor şi alte evenimente să nu fie luate în calcul din momentul când acestea s-au
produs;
c) continuitatea aplicării aceloraşi reguli;
d) respectarea utilizării în timp a aceloraşi registre de contabilitate.

1.2.3. Rezolvarea testelor de autoevaluare

1. b; 2. a; 3. b; 4. c; 5. a.

1.2.4. Organizarea contabilităţii financiare a entităţilor economice

Conducerea contabilităţii entităţilor este prevăzută prin lega contabilităţii 82/1991

(modificată şi actualizată prin ord. 37/2011) astfel:
- entităţile economice, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale
de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice au obligaţia să
organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit
prezentei legi, şi contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activităţii.
- răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului,
coordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării entităţii respective;
- instituţiile publice, asociaţiile şi celelalte persoane juridice cu şi fără scop patrimonial,
precum şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi producătoare de venituri au, de
asemenea, obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, respectiv
contabilitatea financiară şi, după caz, contabilitatea de gestiune.
- subunităţile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care aparţin persoanelor
prevăzute la alin. (1) şi (2), cu sediul sau domiciliul în România, precum şi sediile
permanente din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în
străinătate au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, potrivit prezentei
legi;
- având în vedere, în principal, elementele componente ale situaţiilor financiare şi nivelul
de normalizare regional european (Directivele CEE) sau internaţional (Standardele
Internaţionale de Raportare Financiară)3 .

1.2.5. Teste de autoevaluare

1. Utilizatorii situaţiilor financiare, cu scopul de a-şi satisface o parte din diversele lor
necesităţi de informaţii, sunt:
a) clienţii, managerii întreprinderilor, furnizorii şi alţi creditori;
b) proprietarii, creditorii, debitorii, angajaţii, guvernul şi instituţiile sale investitorii,;

3
IFRS includ:
• Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS)
• Standardele Internaţionale de Contabilitate (IAS)
• Interpretările emise de Comitetul pentru Interpretarea Standardelor (IFRIC fost SIC)

6
c) investitorii, bancherii, furnizorii, clienţii, angajaţii, publicul;
d) angajaţii, guvernul şi instituţiile sale, creditorii financiari, publicul.
2. Procedeele specifice metodei contabilităţii sunt:
a) analiza, sinteza, comparaţia;
b) evaluarea, calculaţia, raţionamentul ;
c) bilanţul, contul, balanţa de verificare;
d) bilanţul, analiza, evaluarea.
3. Obiectivul principal al contabilităţii este:
a) de a elabora situaţiile financiare anuale;
b) de a furniza informaţii care să faciliteze procesul de management;
c) satisface necesităţilor proprii de informare financiare şi economice suplimentare ale
managerilor;
d) a asigura succesul şi supravieţuirea entităţii într-un mediu economic competitiv.
4. Obiectivul final al contabilităţii este:
a) de a elabora situaţiile financiare anuale;
b) de a furniza informaţii care să faciliteze procesul de management;
c)satisface necesităţilor proprii de informare financiare şi economice suplimentare ale
managerilor;
d) a asigura succesul şi supravieţuirea entităţii într-un mediu economic competitiv.
5. O entitate trebuie să-şi întocmească situaţiile sale financiare folosind contabilitatea de
angajamente cu excepţia informaţiilor pribind:
a) bilanţil;
b) contul de profit şi pierdere;
c) situaţia modificării capitalurilor proprii;
d) fluxurile de numerar.

1.2.6. Rezolvarea testelor de autoevaluare

1. a şi d; 2. c; 3. b; 4. a; 5. d.

1.3. Lucrarea de verificare

1.Cum este definită contabilitatea financiară conform Legii
contabilității?
2. Cum este organizată contabilitatea în România?
3. Care sunt actele normative după care se conduce contabilitatea în
România?
4. Enunţaţi principiile contabilităţii financiare.
5.Explicaţi principiul independenţei exerciţiilor şi prezentaţi
modul de evidenţiere în situaţiile financiare anuale cunoscând că
Societatea Y SA a încasat în avans în cursul lunii decembrie N,
contravaloarea abonamentelor la revista de specialitate
ECONOMICA, pentru primul trimestru N+1, în valoare de 3.000
lei. Cum se prezintă situaţia în bilanţ?

7
 6. SC „B” dispune la închiderea exerciţiului N, de un stoc de marfă în
valoare de 100.000 lei. Cu ocazia inventarierii anuale se constată:
a) în caz de continuitate a activităţii entităţii preţul posibil de
vânzare este de 90.000 lei
b) în caz de neasigurare a continuităţii activităţii entităţii preţul
posibil de vânzare este de 50.000 lei
La ce valoare se va reflecta acest stoc în bilanţ, conform
principiului continuităţii activităţii?

Notă: Fiecare întrebare se notează de la 1 la 10.

1.4. Rezumat
România aplică începând cu 1 ianuarie 2010, reglementări contabile conforme cu
Directivele Contabile Europene prin cadrul normativ asigurat de OMFP nr.1802/2014.
Cursul de contabilitate financiară adresat studenţilor din anul I ID, dezvoltă aspecte
referitoare la Cadrul teoretic global al contabilităţii financiare .
Noţiuni de reţinut: contabilitatea de angajamente, principiile
contabile, patrimoniul entităţii, poziţie financiară, performanţă
financiară.

1.5. Bibliografie minimală

1. A.Domil, Contabilitatea activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, Ed. Eurostampa,
Timisoara, 2014
2. F. Ineovan, A.Domil, Contabilitate financiară. Concepte teoretice şi aplicaţii practice,
Ed. Solness, Timişoara, 2011;
3. D. Mateş, F. Ineovan, D. Cotleţ, N. Bobiţan, A. Iosif, C. Pereş, C. Pavel, C. Imbrescu, M.
Moraru, A. Domil, A. Dumitrescu, B. Cotleţ Contabilitate financiară. Concepte de bază.
Tratamente specifice. Studii de caz, Editura Mirton, Timişoara, 2010;
4. V. Grosu, Perspective si limite in procesul de armonizare financiar-contabila, Editura
Tipo Moldova, Iasi, 2010;
5. Legea contabilităţii nr. 82/1991, M.Of. nr. 454/2008, completate prin OUG nr. 79/2014,
M.Of. nr. 902/2014
6. OMFP 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile
financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, M.Of.
963/30.12.2014
7. Standardele Internaționale de Raportare Financiară, Editura CECCAR, București, 2015
8. Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013
privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe
ale anumitor tipuri de entități economice