Cuprins

Argument .................................................................................................... 2
I. Situaţiile financiare – produs final al contabilităţii financiare ................ 3
1.1. Noţiunea de contabilitate ................................................................. 3
1.2. Utilizatorii informaţiei contabile ..................................................... 4
1.3. Structura situaţiilor financiare anuale .............................................. 5
II. Întocmirea situaţiilor financiare anuale ................................................. 6
2.1. Bilanţul ............................................................................................ 6
2.2. Contul de profit şi pierdere ............................................................ 10
2.3. Situaţia modificărilor capitalului propriu ...................................... 11
2.4. Situaţia fluxurilor de trezorerie ..................................................... 12
2.5. Note explicative la situaţiile financiare anuale.............................. 13
2.6. Principii contabile şi aplicarea lor la întocmirea situaţiilor
financiare ......................................................................................................... 13
III. Întocmirea Situaţiilor financiare anuale la SC ALFA SRL ............... 16
Bibliografie ............................................................................................... 27

1
 Argument
Profesioniştii contabili utilizează numeroase tehnici și metode cu rolul de da prezenta
cat mai multe informatii despre situatia economica a unei entitatii in vederea orientarii
decidentilor spre luarea deciziilor cat mai corecte si cu cat mai putine riscuri. Cercetarea în
depistarea riscurilor, a cauzelor de atenuarea lor, cunoaşte o largă dezvoltare în special în
ultima perioadă când criza economica s-a acutizat.
Criza economico - financiară este o situaţie negativă, ea a apărut în viaţa economico -
financiară a unei firme, a unui stat sau întregului sistem economic mondial, ca urmare a
apariţiei unor manifestări, măsuri sau reforme financiare şi economice, care afectează valorile
fundamentale ale dezvoltării economico-sociale.
Performanţa firmelor este fundamentată pe înţelegerea şi susţinerea durabilităţii unei
entităţi economice si este reflectata in informatiile contabile transmise de specialisti.
Obiectivul principal al contabilităţii îl reprezintă furnizarea de informaţii care să
asigure o imagine fidelă, clară şi completă asupra patrimoniului, poziţiei financiare şi
rezultatelor obţinute de către entitate, tuturor celor interesaţi, asigurând „transparenţa”
informaţiei contabile. Acest obiectiv poate fi îndeplinit prin întocmirea periodică a unor
documente de sinteză şi raportare contabilă, care pe parcursul timpului au purtat diverse
denumiri, precum: bilanţ contabil, situaţii financiare anuale sau conturi anuale. Pornind de la
acest considerent, în prezenta lucrare ne-am propus să abordăm din punct de vedere teoretic
importanţa, rolul şi principiile situaţiilor financiare anuale în contextul noilor reglementări
contabile conforme cu Directivele Europene.
Scopul situaţiilor financiare este acela de a oferi o imagine fidelă a poziţiei financiare
şi performanţei persoanei juridice pentru respectivul exerciţiu financiar.
Situaţiile financiare anuale trebuie să respecte prevederile Legii contabilităţii nr.
82/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale reglementărilor contabile
armonizate cu directivele europene. Atunci când aplicarea reglementărilor contabile
armonizate cu directivele europene nu este suficientă pentru a oferi o imagine fidelă,
tratamentele contabile aplicate trebuie să fie însoţite de prezentarea, în notele explicative, a
unor informaţii suplimentare care să fie relevante şi credibile pentru nevoile utilizatorilor în
luarea deciziilor.
Întreprinderi din întreaga lume întocmesc situaţii financiare pentru a fi prezentate
utilizatorilor externi. Obiectivul situaţiilor financiare este de a furniza informaţii despre
poziţia financiară a întreprinderii, rezultatele (performanţa) şi modificările poziţiei financiare
ale întreprinderii (fluxurile de numerar). Toate aceste informaţii satisfac necesităţile comune
ale majorităţii utilizatorilor, lăsând în afară o serie de necesităţi informaţionale nefinanciare şi
predictive. Deciziile economice, care sunt luate de utilizatorii situaţiilor financiare, necesită
evaluarea capacităţii unei entităţi de a genera numerar sau echivalente de numerar, precum şi
a perioadei şi siguranţei generării lor. Utilizatorii sunt mai în măsură să evalueze această
capacitate de a genera numerar sau echivalente de numerar dacă le sunt oferite informaţii
concentrate asupra poziţiei financiare, performanţei şi modificărilor poziţiei financiare a unei
entităţi. Informaţiile privind poziţia financiară sunt oferite, în primul rând, de bilanţ, cele
privind rezultatul, prin contul de profit şi pierdere, iar informaţiile privind modificările
poziţiei financiare prin intermediul unor situaţii distincte.
Părţile componente ale situaţiilor financiare se corelează, deoarece ele reflectă diferite
aspecte ale aceloraşi tranzacţii sau ale aceloraşi evenimente. Deşi fiecare situaţie oferă
informaţii diferite, este probabil ca niciuna să nu servească unui singur scop sau să ofere toate
informaţiile impuse de necesităţile specifice ale utilizatorilor. De exemplu, contul de profit şi
pierdere oferă o imagine incompletă a performanţei, dacă nu este folosit împreună cu bilanţul
şi situaţia modificărilor poziţiei financiare.

2
 I. Situaţiile financiare – produs final al contabilităţii financiare
1.1. Noţiunea de contabilitate
În mediul economic actual în care riscul și incertitudinea sunt întâlnite la tot pasul în
diferite grade de suportabilitate, cu certitudine trebuie să i se acorde o mare importanță
situațiilor contabille. Contabilitatea ca formă principală a evidențelor economice are sarcini și
funcții specifice.
Contabilitatea înregistrează, urmarește și controlează numai în baza documentelor,
fenomenele și procesele economice exprimate valoric. Prin metodologii și tehnici particulare
contabilitatea reflectă în mod cronologic, sistematic și controlează existența și mişcările
mijloacelor bănești, creditele bancare, debitorii, activele curente și imobilizările, capitalul
propriu și împrumutat, veniturile și cheltuielile, profitul sau pierderea pentru un exercițiu
financiar.
Contabilitatea se deosebește prin celelalte științe prin următoarele particularități:
 înregistrează numai operaţii economice efectuate;
 operaţiile se înregistrează numai pe baza de documente;
 foloseseşte în special etaonul bănesc;
 are un obiect propriu de cercetare;
 foloseste metode proprii de cercetare.
Contabilitatea are rolul de a informa investitorii, obligatarii, creditorii, partenerii de
afaceri inclusiv pe salariații firmei, instituțiile statului și publicul larg despre performanțele
firmei, dar totodată face parte din sistemul de control al activității. Pe baza datelor din
contabilitate managerii, investitorii iau decizii privind activitatea viitoare. Informațiile
contabile se clasifică în două categorii: respectiv informațiile contabile financiare și
informații contabile de gestiune, sau analitică. Informațiile contabile au caracter cantitativ căt
și calitativ.
Mijlocul prin care sunt informați partenerii de situația unei firme sunt situațiile
financiare. Ca instrument al conducerii, contabilitatea asigură informaţiile specifice necesare
fundamentării deciziilor economico – financiare ale întreprinderii raportoare şi utilizatorilor
externi.
Pornind de la faptul că necesităţile de informaţii contabile ale întreprinderilor raportoare sunt
diferite faţă de cele ale utilizatorilor externi, că nu toate informaţiile contabile pot fi făcute publice,
că raportarea informaţiilor necesare utilizatorilor externi trebuie făcută într-un timp relativ scurt de
la încheierea exerciţiului financiar, în majoritatea ţărilor lumii s-a adoptat conceptul dualist de
organizare a contabilităţii. Potrivit acestuia informaţiile contabile sunt separate de către producătorii
de informaţii în două categorii: una care redă imaginea întreprinderii în exterior, denumită
contabilitate financiară, şi alta care descrie procesele interne ale întreprinderii, denumită
contabilitate de gestiune.
Contabilitatea financiară asigură, deci, informaţiile necesare utilizatorilor externi prin
intermediul situaţiilor financiare anuale. Fiind destinate tuturor utilizatorilor, informaţiile
cuprinse în situaţiile financiare anuale trebuie să aibă un conţinut comun şi o formă unitară de
raportare. De aceea, situaţiile financiare anuale fac obiect al normalizării contabile atât la
nivel naţional cât şi internaţional.
Contabilitatea de gestiune asigură informaţiile specifice (privind: cheltuielile, veniturile şi
rezultatele analitice pe produse, lucrări şi servicii, pe activităţi sau structuri organizatorice, întocmirea
şi execuţia bugetelor interne de venituri şi de cheltuieli), destinate exclusiv conducerii întreprinderii
raportoare, fără ca acestea să facă obiect al normalizării contabile. Pentru necesităţile manageriale sunt
folosite însă şi informaţiile produse prin contabilitatea financiară pentru gestiunea curentă a activelor

3
şi datoriilor (stocurilor, clienţilor, furnizorilor, trezoreriei etc.) şi pentru fundamentarea deciziilor de
investiţie şi de finanţare.
Deci, întreprinderile raportoare, producătoare de informaţii contabile utilizează atât
informaţiile contabilităţii de gestiune cât şi informaţiile curente şi cele de sinteză ale
contabilităţii financiare.
Informaţiile curente sunt cele care rezultă din înregistrarea în conturi, în cursul
exerciţiului financiar, a operaţiilor economico – financiare şi din diferite situaţii întocmite de
către întreprinderi pentru necesităţi proprii pe baza datelor din conturi.
Informaţiile de sinteză sunt denumite şi informaţii periodice. Ele rezultă din situaţiile
financiare întocmite pe baza datelor din conturi fie la anumite intervale de timp ale exerciţiului
financiar (trimestrial sau semestrial) pentru necesităţi proprii sau şi pentru raportare atunci când ele
sunt decise prin reglementări contabile*), fie anual, la încheierea exerciţiului financiar, pentru
necesităţi proprii şi pentru raportare pentru necesităţile utilizatorilor externi.
Rezultă că întregul flux de înregistrare şi prelucrare în contabilitatea financiară a datelor
contabile este subordonat obţinerii şi raportării informaţiilor prin situaţiile financiare.
Utilizatorii externi, în majoritatea lor, se bazează şi folosesc situaţiile financiare anuale
ca principala sursă de informaţii pentru necesităţile proprii. De aceea situaţiile financiare
trebuie întocmite şi prezentate astfel încât să răspundă cerinţelor lor.

1.2. Utilizatorii informaţiei contabile

În viziunea Cadrului contabil general IASB utilizatorii situaţiilor financiare sunt: investitorii
actuali şi potenţiali, personalul angajat, creditorii, furnizorii şi alţi creditori comerciali, clienţii,
guvernul şi instituţiile acestuia şi publicul, iar cerinţele lor de informare se referă la poziţia
financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare ale întreprinderii raportoare sau, în cazul
unor utilizatori, şi la alte informaţii specifice acestora.
Prezentăm în continuare, în ordinea prevăzută de Cadrul contabil general IASB utilizatorii
de informaţii contabile şi necesităţile lor de informare.
1. Investitorii. Sunt principalii parteneri ai întreprinderilor pe piaţa financiară care oferă capital
în condiţii de risc. Ca urmare, ei au nevoie de informaţii pentru a decide dacă ar trebui să cumpere, să
păstreze sau să vândă părţi din capital. În acest sens informaţiile despre elementele care influenţează
poziţia financiară a întreprinderii raportoare, îndeosebi resursele economice pe care le controlează,
structura sa financiară şi capacitatea de a se adapta schimbărilor mediului în care îşi desfăşoară
activitatea sunt utile pentru a anticipa capacitatea întreprinderii de a genera trezorerie sau echivalente
de trezorerie în viitor. Informaţiile despre performanţă sunt utile atât în sensul arătat dar şi pentru
formularea raţionamentelor despre eficienţa cu care întreprinderea poate utiliza noi resurse.
2. Angajaţii. Sunt interesaţi, alături de grupurile lor reprezentative, de informaţii de ordin
social cum ar fi: stabilitatea locurilor de muncă, profitabilitatea întreprinderii, capacitatea
întreprinderii de a oferi remuneraţii, pensii şi oportunităţi profesionale, condiţii corespunzătoare
de muncă, igienă şi securitate etc. Astfel de informaţii solicitate de angajaţi se regăsesc, în unele
ţări occidentale, la întreprinderile mari, în cadrul unui bilanţ social care este supus operaţiilor de
comunicare, de publicare şi de verificare*).
3. Creditorii. Sunt persoanele care acordă împrumuturi întreprinderii (împrumuturi
bancare, împrumuturi obligatare) pentru o perioadă dinainte stabilită în schimbul unei
remuneraţii fixe denumită dobândă. Această categorie de utilizatori este interesată îndeosebi
de informaţii privind solvabilitatea întreprinderii care le permit să determine dacă
împrumuturile acordate şi dobânzile aferente vor fi rambursate la scadenţă. Bilanţul

*)
Vezi IAS 34 „Raportarea financiară interimară”.
*)
Pentru detalii vezi N. Feleagă şi I. Ionaşcu – „Tratat de contabilitate financiară”, vol. I, Ed. Economică,
1998, pag. 53.
4
întreprinderii şi notele explicative oferă astfel de informaţii prin indicatorii lichiditatea
curentă şi lichiditatea imediată.
4. Furnizorii şi alţi creditori comerciali. Ca şi creditorii, sunt interesaţi de informaţii
privind solvabilitatea întreprinderii şi de alte informaţii care să le permită să aprecieze dacă
vor fi respectate termenele de plată şi dacă întreprinderea se va regăsi şi în ce grad în stare de
continuitate. În funcţie de aceste elemente furnizorii îşi vor dimensiona în viitor volumul
vânzărilor. Comparativ cu creditorii, furnizorii şi alţi creditori comerciali sunt interesaţi de
întreprindere pe o perioadă mai scurtă de timp, cu excepţia cazului în care ei sunt dependenţi
de continuitatea activităţii întreprinderii, atunci când aceasta este un client major.
5. Clienţii. Sunt interesaţi de informaţii contabile care să le permită evaluarea continuităţii
activităţii întreprinderii, în vederea aprecierii riscurilor ce grevează securitatea aprovizionării lor.
Aceasta, mai ales atunci când au o colaborare pe termen lung cu întreprinderea respectivă sau sunt
dependenţi de ea.
6. Guvernul şi instituţiile acestuia. Sunt interesate de alocarea resurselor şi implicit de
activitatea întreprinderilor. Informaţiile solicitate sunt utilizate în scopuri cum ar fi:
reglementarea activităţii întreprinderilor; realizarea funcţiei fiscale (datele contabile sunt
utilizate pentru determinarea impozitelor directe şi indirecte); calculul unor indicatori
macroeconomici (venitul naţional şi alţi indicatori similari); stabilirea subvenţiilor publice
pentru diverse activităţi economice.
7. Publicul. Este interesat de informaţii contabile care să-i permită să evalueze diferitele
consecinţe ale funcţionării întreprinderii(lor) în zonă: contribuţia la economia locală îndeosebi în ce
priveşte ocuparea şi formarea forţei de muncă, contribuţia la bugetul local prin impozite şi taxe,
colaborarea cu furnizorii locali, politicile antipoluante promovate de întreprindere(ri) ş.a.

1.3. Structura situaţiilor financiare anuale

Structura situaţiilor financiare este reglementată, în ţara noastră, prin OMFP nr.
3055/2009 prin care se stabileşte formatul şi conţinutul lor, în mod diferenţiat pe două
categorii de întreprinderi în funcţie de criteriile de mărime prevăzute, şi anume:
 total active: 3.650.000 €;
 cifră de afaceri netă: 7.300.000 €;
 număr mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50.
Întreprinderile care la data bilanţului depăşesc limitele a două dintre cele trei criterii
prevăzute întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind:
a) bilanţul;
b) contul de profit şi pierdere;
c) situaţia modificărilor capitalului propriu;
d) situaţia fluxurilor de numerar;
e) notele explicative la situaţiile financiare anuale.
Întreprinderile care la data bilanţului nu depăşesc limitele a două dintre criteriile de
mărime prevăzute întocmesc situaţii financiare anuale simplificate care cuprind:
a) bilanţul prescurtat;
b) contul de profit şi pierdere;
c) notele explicative la situaţiile financiare anuale simplificate.
Opţional, aceste întreprinderi pot întocmi şi situaţia modificărilor capitalului propriu
şi/sau situaţia fluxurilor de trezorerie.
Structura completă a situaţiilor financiare anuale prevăzută pentru prima categorie de
întreprinderi este redată şi în IAS 1 „Prezentarea situaţiilor financiare”, cu deosebirea că IAS
1 lasă alternative pentru întocmirea celei de a treia componente, astfel:
c) situaţia modificărilor în capitalurile proprii, care să reflecte:

5
  fie toate modificările capitalurilor proprii;
 fie modificările capitalurilor proprii, altele decât acelea provenind din tranzacţii cu
deţinătorii de capitaluri proprii care acţionează în calitatea lor de deţinători de
capitaluri proprii.
Întocmirea situaţiilor financiare anuale în structura lor completă implică efectuarea a
două categorii de lucrări: una, denumită lucrări premergătoare, care se referă la închiderea
exerciţiului financiar şi cealaltă care se referă la întocmirea propriu-zisă a situaţiilor
financiare.

II. Întocmirea situaţiilor financiare anuale

2.1. Bilanţul
Întocmirea situaţiilor financiare anuale marchează finalizarea lucrărilor contabile ale
unui exerciţiu financiar şi reprezintă punctul de plecare al contabilităţii din exerciţiul următor.
Sursele de întocmire ale situaţiilor financiare anuale le constituie datele preluate şi/sau prelucrate
din situaţiile financiare ale exerciţiului precedent, din ultima balanţă de verificare a exerciţiului
curent, din alte date ale contabilităţii financiare şi, ca excepţie, chiar ale contabilităţii de gestiune.
Conţinutul şi modul de întocmire a componentelor situaţiilor financiare anuale sunt
proprii fiecăreia dintre ele: bilanţul; contul de profit şi pierdere; situaţia modificărilor
capitalului propriu; situaţia fluxurilor de trezorerie; notele explicative la situaţiile financiare
anuale.
Bilanţul este prima şi cea mai importantă componentă a situaţiilor financiare anuale
care oferă informaţii privind poziţia financiară a întreprinderii.
Poziţia financiară a întreprinderii este definită prin structurile bilanţiere de active,
datorii şi capitaluri proprii şi este influenţată de resursele economice pe care le controlează,
de structura sa financiară, de lichiditatea şi solvabilitatea sa şi de capacitatea sa de a se adapta
la schimbările mediului în care îşi desfăşoară activitatea. Informaţiile furnizate permit
utilizatorilor să anticipeze capacitatea întreprinderii de a genera în viitor fluxuri de trezorerie
sau echivalente de trezorerie, nevoile viitoare de creditare, şansele întreprinderii de a primi
finanţare în viitor, modul în care profiturile şi fluxurile viitoare de trezorerie vor fi repartizate
între cei care au interes faţă de întreprindere, precum şi capacitatea întreprinderii de a-şi
onora obligaţiile financiare scadente.
Forma bilanţului adoptată în ţara noastră prin OMFP nr. 1802/2014 este cea de listă cu
gruparea elementelor după natură şi lichiditate, în ordine crescătoare, şi după natură şi
exigibilitate, în ordine descrescătoare.
Se apreciază, atât pe plan internaţional, cât şi naţional, că în forma listă informaţiile sunt
mai accesibile utilizatorilor şi au o deschidere mai pronunţată spre analiză.
Potrivit criteriilor de grupare, în bilanţ sunt prezentate mai întâi elementele de activ
începând cu cel mai mic grad de lichiditate (activele imobilizate, urmate de activele
circulante). În continuare sunt prezentate elementele de datorii şi de capitaluri proprii
începând cu cel mai mic termen de exigibilitate (datorii sub un an), continuând cu cele cu
termen mai mare de exigibilitate (datorii peste un an), iar în final sunt prezentate elementele
cu cel mai mare termen de exigibilitate (capital şi rezerve).

6
 În actuala structură a bilanţului, elementele de active, datorii şi capitaluri proprii sunt
ordonate pe trei nivele:
 Grupa. Are sfera cea mai cuprinzătoare generalizând elementele bilanţiere după
caracteristicile similare. Ea se simbolizează în bilanţ cu majuscule latine. Exemplu: Grupa A
„Active imobilizate”, Grupa B „Active circulante” etc.
 Capitolul. Detaliază grupa după criterii mai analitice şi se simbolizează în bilanţ cu
cifre romane. Exemplu: Grupa A „Active imobilizate”, Capitolul I „Imobilizări necorporale”,
Capitolul II „Imobilizări corporale” etc.
 Postul sau rândul de bilanţ. Este ultima treaptă de detaliere, fiind simbolizată în bilanţ
cu cifre arabe. Exemplu: Grupa A „Active imobilizate”, Capitolul I „Imobilizări
necorporale”, postul (rândul): 1 „Cheltuieli de constituire”, 2 „Cheltuieli de dezvoltare” etc.
Întocmirea bilanţului se face cu respectarea următoarelor reguli:
1. Informaţiile privind elementele bilanţiere trebuie prezentate comparativ:
 exerciţiul precedent: datele se preiau din bilanţul exerciţiului precedent;
 exerciţiul curent: datele se preiau din ultima balanţă de verificare şi se prelucrează
(selectează, grupează şi însumează) potrivit conţinutului fiecărui post, fiecărui capitol şi
fiecărei grupe.
Exemplu: completarea postului „Cheltuieli de constituire” (rândul 1) se face prin însumarea
algebrică a valorii contabile a imobilizării şi a amortizării calculate (care se scade); completarea
capitolului I „Imobilizări necorporale” se face prin însumarea posturilor acestuia (1 la 5);
completarea grupei A „Active imobilizate” se face prin însumarea capitolelor acesteia (I + II + III).
2. Transcrierea soldurilor conturilor în bilanţ nu se face în ordinea în care ele se succed
în balanţa de verificare, ci ele se grupează după conţinutul economic al fiecărui post (rând).
Exemple:
 postul (rândul) „Cheltuieli de constituire” se determină scăzând din valoarea contabilă
a imobilizării cheltuielile cu amortizarea;
 postul (rândul) „Materii prime şi materiale consumabile” se determină adunând sau
scăzând din preţul de înregistrare al acestor stocuri diferenţele de preţ şi scăzând, în
continuare, ajustările pentru depreciere.
3. Ca regulă, soldurile debitoare se înscriu în cadrul grupelor de activ, cele creditoare în
cadrul grupelor de datorii şi de capitaluri proprii. Fac excepţie cazurile în care conţinutul
economic al postului (rândului) impune ajustarea valorii contabile cu: amortizările,
diferenţele de preţ şi/sau ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare. Cu alte cuvinte,
evaluarea posturilor din bilanţ se întemeiază pe valoarea contabilă netă, cazul elementelor de
activ, sau pe valoarea contabilă de intrare, cazul elementelor de datorii şi de capitaluri proprii.
Pentru realizarea funcţiilor contabilităţii: de informare, decizie şi control, este necesar
ca în urma lucrărilor curente de contabilitate să se sintetizeze periodic informaţiile generate
de conturi şi calculele contabile, în documente de sinteză expresiv şi relevante, accesibile nu
numai specialiştilor, ci şi celor interesaţi de gestiunea unităţii patrimoniale în calitate de:
investitor, administrator, bancă, creditor, fiscalitate şi alte organisme economice şi sociale.
Aceste documente de sinteză constituie obiectul de bază al contabilitaţii financiare, deoarece
redau o imagine fidelă asupra situaţiei patrimoniale, rezultatelor şi situaţiei financiare a
întreprinderii.
Potrivit Legii 31/1990 privind societăţile comerciale şi a Legii Contabilităţii 82/1991,
toţi agenţii economici (toate persoanele juridice) sunt obligaţi să întocmească bilanţ contabil.


Vezi I. P. Pântea şi Gh. Bodea „Contabilitatea financiară actualizată la standardele europene”, Ed.
Intelcredo, Deva, 2005, pag. 438.
7
 Bilanţul este documentul oficial de sinteză al tuturor unităţilor patrimoniale. Bilanţul
contabil contribuie să dea o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei
financiare şi asupra rezultatelor obţinute de unitatea patrimonială, care presupune:
- respectarea cu bună credinţă a regulilor privind evaluarea patrimoniului;
- respectarea principiilor: prudenţei, permanenţei metodelor, continuitatea
activităţii bilanţului de deschidere cu cel de închidere, a noncompensării;
- posturile înscrise în bilanţ trebuie să corespundă cu datele înregistrate în
contabilitate, puse de acord cu inventarul.
Procedeu principal al metodei contabilităţii şi bază informaţională fundamentală,
bilanţul propriu-zis este un tablou care cuprinde în formă sintetică şi în expresie valorică
mijloacele economice patrimoniale, sursele de constituire a acestora, precum şi rezultatul
unui agent economic la un moment dat.
Bilanţul este documentul contabil de sinteză, prin care se prezintă activul şi pasivul
unităţii patrimoniale la închiderea exerciţiului, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de
Legea Contabilităţii.
Importanţa bilanţului contabil derivă din funcţiile pe care acesta le îndeplineşte:
1) funcţia de generalizare a datelor contabilităţii;
2) funcţia de cunoaştere a mersului activităţii economico-financiare;
3) funcţia previzională.
1) Funcţia de generalizare a datelor în ciclul contabil de prelucrare a informaţiilor
izvorăşte din necesitatea de a grupa datele dispersate ale contabilităţii curente, după criterii
bine stabilite, într-un număr restrâns de indicatori, care să poată oferi o imagine de ansamblu
asupra situaţiei economico-financiare a unităţii patrimoniale.
2) Funcţia de analiză a mersului activităţii economico-financiare se manifestă prin
aceea că, pe baza bilanţului contabil se analizează periodic, gradul realizării indicatorilor
proiectaţi şi a rezultatelor, se identifică rezerve şi se stabilesc măsuri de perfecţionare a
activităţii economice şi financiare.
Adunările Generale ale Acţionarilor, Consiliile de Administraţie, managerii unităţilor
patrimoniale analizează periodic situaţia economico-financiară, pe baza bilanţului contabil, a
anexelor sale şi a raportului de gestiune, componente de bază ale dării de seama contabile.
3) Funcţia previzională constă în posibilitatea oferită de bilanţ de a orienta activitatea
viitoare. În acest scop, întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru perioadele
următoare se fundamentează pe situaţia patrimonială şi a rezultatelor din perioada considerată
baza de raportare.
Având acelaşi scop, de informare asupra situaţiei patrimoniului, a situaţiei financiare
a unităţii patrimoniale şi a rezultatelor obţinute, aceste părţi constitutive formează un tot
unitar. Pentru întocmirea şi prezentarea completului bilanţier, Ministerul Finanţelor, prin
Colegiul Consultativ al Contabilităţii, elaborează modele de situaţii privind bilanţul şi
celelalte componente pentru regii autonome, societăţi comerciale şi instituţii publice. Pentru
societăţile bancare, modelele şi normele metodologice se elaborează de Banca Naţională cu
avizul Ministerului Finanţelor.
La întocmirea bilanţului contabil, se au în vedere următoarele reguli:
- posturile de bilanţ să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate, puse de
acord cu situaţia reală a elementelor patrimoniale stabilite pe baza inventarului;
- nu sunt admise compensări între conturile ce se înscriu în bilanţ şi respectiv între
conturile de venituri şi cheltuieli din contul de “Profit si pierdere”.
În practică se cunosc două scheme de bilanţ, una sub formă de tablou cu două părti:
partea stângă, ACTIVUL, şi partea dreaptă, PASIVUL, numită şi schema orizontală de bilanţ,
şi modelul sub forma listei verticale sau schema bilanţului vertical. Bilanţul sub formă de
tablou cu două părţi pune în evidenţă egalitatea între resurse şi utilizări, iar modelul de bilanţ

8
sub forma listei verticale ordonează structurile patrimoniale în active, datorii, capitaluri,
rezerve şi alte componente ale situaţiei nete, finalitatea fiind prezentarea situaţiei nete a
patrimoniului.
Bunurile economice constituie ACTIVUL, iar sursele de finantare, PASIVUL
bilantului. În situatia în care obiectul modelarii bilantiere este fundamentat pe categoria de
resurse economice, activul desemneaza utilizarea resurselor in activitatea economica si
sociala, iar pasivul, originea resurselor.
Într-o optică economică, activul este definit prin structurile de capital fix si capital
circulant, iar pasivul, prin structurile de capital propriu si capital strain. Aprecierea financiara
grupeaza activele in raport de lichiditate (durata de transformare în bani), iar pasivele în
funcţie de exigibilitatea lor (durata de plată). Ca urmare, în structura activului se disting
active pe termen lung şi active curente, iar în cea a pasivului se delimitează capitaluri
permanente (pe termen lung) şi datorii curente (pe termen scurt).
Activul bilantier evidentiază destinaţia şi lichiditatea bunurilor economice. În raport
de aceste criterii, se disting următoarele categorii de active:
- Active imobilizate –cuprind acele valori economice de investiţie a căror perioadă
de utilizare şi lichiditate este mai mare de un an. Activele imobilizate se împart în
trei grupe: imobilizări necorporale, imobilizări corporale şi imobilizări financiare.
- Active circulante – denumite şi active curente - cuprind toate activele de
exploatare şi cele de trezorerie a căror durată de lichiditate este de până la un an.
Activele circulante se împart în: stocuri li producţia în curs de execuţie, creanţe,
plasamente şi disponibilităţi băneşti.
Pasivul bilanţier reprezintă sursele sau resursele de finanţare a bunurilor economice.
Prin componenţa sa delimitează clasificarea surselor de finanţare în funcţie de modul de
constituire (finanţare proprie, finanţare străină) şi exigibilitatea lor (termenul de decontare
mai mare sau mai mic de un an).
Finanţarea bunurilor economice se referă la modul de acoperire şi de susţinere
financiară a activului financiar. În raport de exigibilitatea surselor de finanţare, pasivele se
grupeaza în:
- capital permanent, format din capitalurile proprii, provizioane pentru riscuri şi
cheltuieli şi datoriile pe termen lung
- datorii pe termen scurt sau curente
A) Bilanţul propriu-zis poate fi alcătuit în două variante sau sisteme, în funcţie de gruparea
întreprinderilor în întreprinderi mici, mijlocii şi întreprinderi mari, grupare ce se face în
Formatul bilanţului contabil este următorul:

A. Active imobilizate
I. Imobilizări necorporale
II. Imobilizări corporale
III. Imobilizări financiare
B. Active circulante
I. Stocuri
II. Creanţe
III. Investiţii pe termen scurt
IV. Casa şi conturi la bănci
C. Cheltuieli în avans
D. Datorii: sumele ce trebuie plătite într-o perioada de până la un an
E. Active circulante nete/ datorii curente nete
F. Total active minus datorii curente
G. Datorii: sumele ce trebuie plătite intr-o perioada mai mare de un an

9
 H. Provizioane
I. Venituri in avans
J. Capital şi rezerve
I. Capital subscris (prezentându-se separat capitalul vărsat si capitalul nevarsat)
II. Prime de capital
III. Rezerve din reevaluare
IV. Rezerve
V. Profitul sau pierderea reportata
VI. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar

2.2. Contul de profit şi pierdere

Bilanţul contabil este considerat documentul ce descrie poziţia a unei înteprinderi la un
moment dat, indicând şi mărimea rezultatului. Apare însă necesară prezenţa unui alt instrument
de modelare contabila care să explice modul de constituire a rezultatului şi să permită
desprinderea unor concluzii legate de performanţele înteprinderii. Acest instrument este cea
de-a doua componentă a situaţiilor financiare şi anume contul de profit şi pierdere.
În această optică, înteprinderea devine un centru de calcul economic, calculul având la
bază:
- valorile produse şi vândute pe piaţa clienţilor, denumite generic VENITURI;
- valorile utilizate pentru obţinerea unor venituri, care sunt constituite în costuri
angajate pe alte pieţe, denumite cheltuieli. Aceasta reprezinta, în fapt, renumerarea factorilor
de producţie.
Din comparara celor două mărimi valorice se obţine un rezultat. Acesta poate fi o
mărime valorică pozitivă, denumită profit, atunci când veniturile sunt mai mari decât
cheltuielile, sau o mărime valorică negativă, denumită pierdere, atunci când veniturile sunt
mai mici decât cheltuielile.
În contextul economiei de piaţă, înteprinderea are ca obiectiv obţinerea profitului.
Astfel, profitul poate fi considerat o îmbogăţire, deci o resursă, pe când pierderea este o
sărăcie, fiind asimilată unor utilizări fără asigurarea unui contraechivalent valoric.
În prezentarea contului de profit şi pierdere sunt conturate două modele de expunere a
cheltuielilor şi veniturilor: unul ia în considerare natura economică a acestora, celălalt pleacă
de la funcţiile sau activităţile unei înterprinderi (deci de la destinaţia veniturilor şi
cheltuielilor).
Ca formă, contul de profitşi pierdere se poate prezenta astfel:
 sub formă de tabel bilateral sau formă de cont (schema orizontală)
 sub forma de listă (schema verticală).
Contul de profit şi pierdere sintetizează fluxurile economice, respectiv veniturile şi
cheltuielile perioadei de gestiune.
Veniturile cuprind valoarea tuturor actelor de îmbogăţire a întreprinderii legate sau nu
de activitatea sa normală şi curentă. Partea preponderentă a veniturilor o reprezintă cifra de
afaceri realizată de înteprindere în cursul exerciţiului.
Cheltuielile constituie ansamblul elementelor de costuri suportate de înteprindere în
cursul exerciţiului.
Dacă bilanţul contabil permite o cunoaştere a poziţiei financiare a întreprinderii,
contul de profit şi pierdere oferă informaţii asupra activităţii înteprinderii, a modului cum
aceasta işi gestionează afacerile prin dimensiunea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor pe
care le generează.
Directiva a IV a europeană privind documentele contabile de sinteză ale societăţilor de
capitaluri instituie scheme obligatorii pentru prezentarea contului de profit şi pierdere. Totuşi,
10
datorită diferenţelor de cultură şi tradiţie contabilă din ţările comunitare, obligativitatea
prezentăării standadizate a contului de rezultate se manifestă prin posibilitatea de opţiune între
mai multe scheme de cont de profit şi pierdere.
Sintetizând, această structură impune următoarea schemă generală:
I. Venituri din exploatare
II. Cheltuieli de exploatare
III. Rezultatul din exploatare (I-II)
IV. Venituri financiare
V. Cheltuieli finanicare
VI. Rezultatul finaciar (IV-V)
VII. Rezultatul curent ( rezultatul ordinar) (I+IV-II-V)
VIII. Venituri extraordinare
IX. Cheltuieli extraordinare
X. Rezultatul extraordinar(VIII-IX)
XI. Venituri totale(I+IV+VIII)
XII. Cheltuieli totale(II+V+IX)
XIII. Rezutat brut (XI-XII)
XIV. Impozit pe profit
XV. Rezultatul net al exerciţiului financiar
XVI. Rezultatul pe acţiune
În “Cadrul de pregătire şi prezentare a situaţiilor financiare” denumit uzual Cadru
conceptual, IASC a definit elementele care măsoară performanţa întreprinderii:
a) veniturile
b) cheltuielile
Pentru ca rezultatul contabil să măsoare corect performanţa întreprinderii este necesară
respectarea principiului conectării cheltuielilor la venituri, adică din momentul contabilizării unui
venit în contul de rezultate trebuie să se contabilizeze şi toate cheltuielile care au contribuit la
obţinerea venitului respectiv.

2.3. Situaţia modificărilor capitalului propriu

Analiza variaţiei capitalurilor proprii se regăseşte în interpretarea structurii ”situaţiei
câştigurilor acumulate şi reţinute”. Această situaţie ilustrează o relaţie cheie între bilanţ şi
contul de profit şi pierdere, relaţie relevată de următorul pachet de informaţii:

(+) Rezultatul net al exerciţiului curent

(- ) Dividende plătite pentru:
a) acţiunile preferenţiale
b) acţiunile ordinare
( =) Câştigurile reţinute la 31 decembrie

Organismul internaţional de normalizare contabilă a preluat uzanţele anglo-saxone, în

materie de raportare a variaţiei capitalurilor proprii, iar norma IAS 1 cuprinde, într-o variantă
exhaustivă:
 beneficiul net sau pierderea netă a exerciţiului;
 pierderile şi câştigurile, cheltuielile şi veniturile care au fost direct afectate
capitalurilor proprii, în virtutea unei norme speciale, cât şi totalul acestor elemente;
 efectul cumulat al schimbărilor de metode contabile şi corectări de erori
fundamentale, conform metodei de referinţă prevăzute prin norma IAS 8;

11
  operaţii ce afectează capitalul, efectuate cu proprietarii întreprinderii (investiţiile
proprietarilor şi rambursările de capital), şi distribuirile de dividende în favoarea
acestora;
 rezultatele nedistribuite, la deschiderea şi închiderea exerciţiului, cât şi explicarea
fluxurilor reprezentând variaţiile;
 reconciliere între soldurile inişiale şi finale ale fiecărui post de capitaluri proprii
precum capitalul, primele de emisiune, rezervele, cu precizarea separată a fiecarei
mişcări.

2.4. Situaţia fluxurilor de trezorerie

Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 7 defineşte fluxurile de trezorerie
(denumite şi fluxuri de numerar sau cash – flow în unele lucrări) drept intrări sau ieşiri de
numerar şi echivalente de numerar.
Cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare din cadrul cărora
face parte şi " situaţia fluxurilor de trezorerie " stipulează că obiectivul acestora " este de a
furniza informaţii despre poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare a
întreprinderii care sunt utile unei sfere largi de utilizatori în luarea deciziilor economice.
Utilizatorii de situaţii financiare includ investitorii prezenţi şi potenţiali, personalul angajat,
creditorii, furnizorii şi alţi creditori comerciali.
Obiectiv:
Situaţia fluxurilor de trezorerie explică variaţia lichidităţilor şi a echivalentelor de
lichidităţi ale unei întreprinderi, furnizând informaţii utile în vederea evaluării performanţei
acesteia:
 lichidităţile: sunt fondurile disponibile şi depozitele la vedere; iar
 echivalentele de lichidităţi: sunt plasamentele pe termen scurt (de regulă, cu scadenţă
sub 3 luni), convertibile cu uşurinţă în lichidităţi şi care au un risc de fluctuaţie valorică
neglijabil.
Tabloul fluxurilor de trezorerie prezintă intrările (fluxuri pozitive) şi ieşirile de fonduri
(fluxuri negative), clasificate în funcţie de activitatea care le-a generat.
Astfel, prezintă:
 fluxuri generate de activitatea de exploatare (operaţionale);
 fluxuri generate de activitatea de investiţii;
 fluxuri generate de activitatea de finanţare.
Analiza fluxurilor de trezorerie pe toate cele trei tipuri de activităţi este utilă pentru:
corelarea profitului (pierderii) cu numerarul; separarea activităţilor care implică numerar de
cele care nu implică numerar; evaluarea capacităţii întreprinderii de a-şi îndeplini obligaţiile
de plăţi cash; evaluarea fluxurilor de numerar pentru activităţile viitoare (cash – flow
strategic).
Utilizarea analizei este dată de faptul că variaţia globală a trezoreriei este reliefată prin
soldul de trezorerie, rezultatul din gestiunea activelor reale (din activitatea de exploatare) şi
prin cel rezultat din operaţiunile de capital care privesc investiţiile şi finanţările.
Atunci când fluxurile reale şi cele monetare nu coincid, cum de fapt se şi întâmplă,
trezoreria se asigură prin decalaje de plăţi asociate acestor fluxuri.
Fiecare dintre cele trei categorii de fluxuri are impact asupra unei surse sau a unei
utilizări de lichidităţi.

12
 2.5. Note explicative la situaţiile financiare anuale
Notele explicative conţin informaţii suplimentare, relevante pentru necesităţile
utilizatorilor în ceea ce priveşte poziţia financiară şi rezultatele obţinute. Notele explicative
trebuie prezentate într-o manieră sistematică. Fiecare element semnificativ al contului de profit şi
pierdere, situaţiei fluxurilor de trezorerie şi al situaţiei modificărilor capitalului propriu trebuie să
fie însoţit de o trimitere la nota care cuprinde informaţii legate de acel element semnificativ.
Următoarele informaţii trebuie prezentate cu claritate şi repetate ori de câte ori este nesesar,
pentru buna lor înţelegere:

 numele întreprinderii care face raportarea;

 faptul că situaţiile financiare sunt proprii întreprinderii, şi nu grupului;
 data la care s-au încheiat sau perioada la care se referă situaţiile financiare;
 moneda în care sunt întocmite situaţiile financiare;
 exprimarea cifrelor incluse în rapotare.

Pentru elementele menşionate în notele explicative se va prezenta, de regulă, şi suma

corespunzătoare anului precedent celui la care se referă acesta. În situaţia în care suma
corespunzătoare nu este comparabilă, aceasta trebuie ajustată, prezentându-se rezultatul ajustării,
modul de efectuare şmotivele pentru care aceasta a fost efectuată.
Notele explicative trebuie să prezinte politicile contabile adopatate de întreprindere pentru
a determina valorile elementelor din bilanţ, ale profitului sau pierderii aferente fiecărui exerciţiu,
ale fluxurilor de trezorerie şi modificărilor capitalului propriu. În acest sens se vor menţiona
următoarele:
 dacă imobilizările sunt incluse în situaţiile financiare la costul istoric, la valoarea
reevaluată sau la valoarea ajustată de inflaţie, determinată potrivit IAS 29;
 politicile contabile specifice adopatate, adecvate pentru a permite o corectă înţelegere
a situaţiilor financiare.

2.6. Principii contabile şi aplicarea lor la întocmirea situaţiilor

financiare
Elementele prezentate în situatiile financiare anuale se evaluează în conformitate cu
principiile contabile generale, conform contabilităţii de angajamente.
1. Principiul continuităţii activităţii
Acest principiu presupune că entitatea îşi continuă în mod normal funcţionarea, fără a
intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activităţii. Dacă administratorul
societăţii constată unele elemente de nesiguranţă legate de anumite evenimente care pot duce
la incapacitatea acesteia de a-şi continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în
notele explicative. În cazul în care situaţiile financiare anuale nu sunt întocmite pe baza
principiului continuităţii activităţii, această informaţie trebuie prezentată împreună cu
explicaţii privind modul de întocmire a acestora şi motivele care au stat la baza deciziei
conform căreia societatea nu-şi mai poate continua activitatea. Continuitatea exploatării este
legată de factori obiectivi sau subiectivi. Societatea trebuie să depisteze existenţa factorilor
care ar putea să genereze starea de continuitate.
2. Principiul permanenţei metodelor
Metodele de evaluare trebuie aplicate în mod consecvent de la un exerciţiu financiar
la altul, pentru asigurarea comparabilităţii în timp şi în spaţiu. Dacă însă activitatea
economică justifică necesitatea unei alte metode, fie pentru că s-a schimbat contextul

13
economic, fie pentru ca alegerea iniţială a metodei s-a făcut în mod eronat, sau pentru că o
reglementare contabilă impune o astfel de modificare, societatea are posibilitatea schimbării
acelei metode. Pentru a asigura însă comparabilitatea, societatea va prezenta în notele
explicative motivul schimbării metodei şi a efectului schimbării.
3. Principiul prudenţei
Evaluarea trebuie făcută pe o baza prudenţei, şi în special:
a) poate fi inclus numai profitul realizat la data bilanţului;
b) trebuie să se ţină seama de toate datoriile apărute în cursul exerciţiului financiar curent
sau al unui exerciţiului precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data
bilanţului şi data întocmirii acestuia;
c) trebuie să se ţină cont de toate datoriile previzibile şi pierderile potenţiale apărute în
cursul exerciţiului financiar curent sau al unui exerciţiu financiar precedent, chiar dacă
acestea devin evidente numai între data bilanţului şi data întocmirii acestuia.
d) trebuie să se ţină cont de deprecierile, indiferent dacă rezultatul exerciţiului financiar este
pierdere sau profit.
Prudenţa este, în mod cert, principiul aflat în starea cea mai accentuată de conflict cu
obiectivul (principiul federator) al imaginii fidele, deoarece el adoptă, în mod sistematic, un
punct de vedere pesimist. Adică, solicită contabilizarea minusurilor de valoare şi interzice
luarea în considerare a plusurilor de valoare. Excepţiile sunt destul de rare: de exemplu,
plusurile pentru titlurile de participare evaluate prin echivalenţă.
Dacă nu există nici un Standard Internaţional de Contabilitate relevant, administratorii
întreprinderii vor elabora politici contabile în acord cu "Cadrul general de întocmire şi
prezentare a situaţiilor financiare" şi se vor asigura că situaţiile financiare furnizează
informaţii care să fie:
a) relevante, adică utile pentru nevoile utilizatorilor de luare a deciziilor;
şi
b) credibile, în sensul că:
(i) reprezintă fidel rezultatele şi poziţia financiară a întreprinderii;
(ii) reflectă substanţa economică a evenimentelor şi tranzacţiilor şi nu
doar forma juridică;
(iii) sunt neutre, adică nepărtinitoare faţă de Stakeholders;
(iv) sunt prudente; şi:
(v) sunt complete sub toate aspectele semnificative.

4. Principiul independenţei exerciţiului

Trebuie să se ţină cont de veniturile şi cheltuielile aferente exerciţiului financiar,

indiferent de data încasării sau plăţii acestor venituri şi cheltuieli. Aplicarea acestui principiu
are în vedere:
 practicarea unei contabilităţi de angajamente, care presupune înregistrarea cheltuielilor
în momentul angajării, respectiv primirii bunurilor, serviciilor sau recepţiei lucrărilor
de la terţi şi înregistrarea veniturilor în momentul livrării bunurilor, executării
lucrărilor sau prestării serviciilor;
 utilizarea conturilor de venituri şi cheltuielilor în avans.

5. Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de datorii

Conform acestui principiu, componentele elementelor de activ sau de datorii trebuie

evaluate separat. Acest principiu reprezintă abandonarea practicii evaluărilor administrative,

14
nediferenţiate, prin metodă unică, impusă printr-un act normativ (specifice economiilor
centralizate) şi adoptarea metodelor economice de evaluare, care să ţină seama atât de
caracteristicile elementului patrimonial supus evaluării, cât şi de utilitatea sa sau de condiţiile
pieţei sale.
6. Principiul intangibilităţii
Bilanţul de deschidere pentru fiecare exerciţiu financiar trebuie să corespundă cu
bilanţul de închidere al exerciţiului financiar precedent.

7. Principiul necompensării

Orice compensare între elementele de activ şi de datorii sau între elementele de

venituri şi cheltuieli este interzisă. Eventualele compensări între creanţe şi datorii faţăă de
acelaşi agent economic pot fi efectuate, cu respectarea prevederilor legale, numai după
înregistrarea în contabilitate a veniturilor şi cheltuielilor la valoarea integrală.
Sunt de asemenea permise, în condiţiile legii, după o temeinică analiză şi cu apobarea
conducerii întreprinderii, compensarea între plusurile şi minusurile în gestiune detectate cu
ocazia inventarierii, cu condiţia ca acestea să fie echivalente şi:
- în cadrul aceleiaşi gestiuni, sortimentele respective să fie confundabile, având
caracteristici similare;
- între două gestiuni, acestea să fie legate logic şi succesiv în cadrul fluxului de
producţie (de exemplu, secţie de producţie – spaţiu de depozitare sau depozit –
magazin, etc.).
8. Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului
Prezentarea valorilor din cadrul elementelor din bilanţ şi contul de profit şi pierdere se
face ţinând seama de fondul economic al tranzacţiei sau al operatiunii raportate, şi nu numai
de forma juridică a acestora.
9. Principiul pragului de semnificaţie
Elementele de bilanţ şi de cont de profit şi pierdere care sunt precedate de cifre arabe
pot fi combinate dacă:
- acestea reprezintă o suma nesemnificativă;
- o astfel de combinare oferă un nivel mai mare de claritate, cu condiţia ca elementele să
fie prezentate separat în notele explicative.
Orice element care are o valoare nesemnificativă trebuie prezentat distinct în cadrul
situaşiilor finanicare. Elemente cu valori nesemnificative care au aceeaşi natură sau cu
funcţii similare trebuie însumate, nefiind necesară prezentarea lor separată.

15
 III. Întocmirea Situaţiilor financiare anuale la SC ALFA SRL
Societatea are sediul în Timişoara, Str. Proclamaţia de la Timişoara, nr. 7, Codul Unic
de Înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului: RO 1081848, număr de ordine în Registrul
Comerţului: J35/56/1991.
Societatea are ca obiect de activitate “Comerţul cu amănuntul în magazine
specializate cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun” – cod CAEN
4711.
Capitalul firmei este dispus astfel:
1. Capital social: 216.000 lei
2. Rezerve: 9.000 lei
3. Capital propriu: 225.000 lei
4. Număr de acţiuni: 20.000
Principalii clienţi ai firmei, persoane juridice sunt: Waldpress S.R.L., AS Stzling
S.R.L., Scalini S.R.L., Trandafirul Cofetărie S.R.L., G&R Postal S.R.L., Evelesia S.R.L. etc.
În ceea ce priveşte personalul socetăţii, la începutul anului numărul acestora era de
41, iar la sfârşitul anului 2010, acesta a scăzut la 10.
La data de 31.12.2010, Consiliul de administraţie era format din:
- Preunca Daniel Gheorge – preşedinte C.A.;
- Samaritean Cornel Mircea – membru C.A.;
- Buda Florin.
La data de 31.12.2010, componenţa echipei manageriale era alcătuită din:
- Preunca Daniel Gheorghe – Director general;
- Suta Aurelia Rodica – Director executiv (cu preluarea atribuţiilor directorului
economic).
Colaborarea dintre firmă şi furnizorii sau producătorii direcţi cu care s-au încheiat
contracte de colaborare este realizată având ca scop o bună deservire în condiţii de calitate
optime şi civilizate faţă de cumpărători. Furnizorii cu care firma colaborează sunt furnizori
care îşi desfăşoară activitatea pe plan local cu care managementul firmei îşi propune să
dezvolte legături durabile.
Pentru întocmirea situaţiilor financiare s-au utilizat datele existente din balanţa de
verificare finală a conturilor sintetice, pusă de acord cu cel din balanţa conturilor analitice.
Operaţiunea de completare a situaţiilor financiare a constat în prelucarea şi transcrierea
datelor din balanţa de verificare finală şi din bilanţul exerciţiului anterior. Informaţiile privind
veniturile, cheltuielile şi rezultatele aferente exerciţiului financiar precedent s-au preluat din
contul de profit şi pierdere întocmit la sfârşitul exerciţiului financiar precedent.
Potrivit bilanţului, la 31.12.2010, S.C. ALFA S.R.L. deţinea total, active imobilizate
în valoare de 127.857 lei, stocurile au scăzut la 67.300 lei, în timp ce creanţele au crescut faţă
de perioada precedentă la 69.440 lei. În cursul lunii decembrie s-au înregistrat cheltuieli în
avans în valoare de 300 lei. Datoriile curente au crescut şi au o valoare de 114.738 lei.
Capitalul propriu a rămas constant şi nu s-au constituit rezerve sau provizioane în cursul
anului 2010.
Pe baza contului de profit şi pierdere, la 31 decembrie 2010, S.C. ALFA S.R.L.
înregistrase un profit net de 40.462 lei datorat, în special, activităţii de exploatare, unde
profitul obţinut a fost de 48.169 lei, în timp ce pe partea financiară s-a înregistrat o pierdere
de 200 lei, datorată lipsei neimputabile constate la inventar. Societatea nu a înregistrat
venituri sau cheltuieli extraordinare pe parcursul exerciţiului.
La 31 decembrie 2010, S.C. ALFA S.R.L. are un cash flow pozitiv, având fluxul de
trezorerie din activitatea de exploatare în sumă de 24.630 lei.

16
 În situaţia modificărilor capitalurilor proprii se observă că nu s-au înregistrat creşteri
semnificative, nu s-au constituit provizioane, rezervele au rămas constante, iar A.G.A. a
hotărât la 31.12.2010 nerepartizarea profitului exerciţiului.

17
18
19
20
Situaţia fluxurilor de trezorerie
31.12.2010
N Exerciţiul
Nr. Denumire elementului financiar
crt. 31.12.2010
1 Plăţi către furnizori şi angajaţi 22 490
2 Încasări clienţi 47 120
3 Cheltuieli înregistrate în avans 300
Flux de treorerie din activitatea de
4 24 630
exploatare
Flux de treorerie din activitatea de
5 0
finanţare
Flux de treorerie din activitatea de
6 0
investiţii
7 Variaţia lichidităţilor 24 630
Administrator, Întocmit,
Numele şi prenumele Preunca Daniel Gheorghe Numele şi prenumele Suta Aurelia
Rodica

Semnătura ____________________________ Calitatea Director executiv

Semnătura ______________________

21
Situaţia modifcărilor capitalurilor proprii
31.12.2010
Sold la Creşteri Sold
Reduceri
Denumirea începutul la sfârşitul
elementului exerciţiului Total, Prin Total, Prin exerciţiului
financiar din care transfer din care transfer financiar
Capital subscris 216 000 lei - - - -216 000 lei
Prime de capital - - - - - -
Rezerve din reevaluare
Rezerve legale 9 000 - - - - 9 000
Rezerve statutare sau
- - - - - -
contractuale
Rezerve reprezentând
surplusul realizat din - - - - - -
rezerve din reevaluare
Alte rezerve - - - - -
Acţiuni proprii - - - - - -
Rezultatul
reportat Sold C - - - - - -
reprezentând
profitul
nerepartizat sau Sold D - - - - - -
pierderea
neacoperită
Rezultatul
reportat provenit Sold C - - - - - -
din adoptarea
pentru prima
dată IAS mai Sold D - - - - -
puţin IAS 29
Rezultatul Sold C - - - - - -
reportat provenit
din corectarea
erorilor Sold D - - - - - -
contabile
Rezultatul
reportat provenit
din trecerea la Sold C - - - - - -
aplicarea
Reglementărilor
contabile
conforme cu
Directiva a patra Sold D - - - - - -
a Comunităţilor
Economice
Europene
Rezultatul Sold C - -40 462 lei
exerciţiului
Sold D - - - - - -
financiar
Repartizarea profitului - - - - -
Total capitaluri proprii - - - - -265 462 lei
Capitalul subscris este vărsat în totalitate.
Administrator, Întocmit,
Numele şi prenumele Preunca Daniel Gheorghe Numele şi prenumele Suta Aurelia Rodica
Semnătura ____________________________ Calitatea Director executiv
Semnătura____________________

22
 Note explicative
31.12.2010
Nota 1 – Active imobilizate
31.12.2010
Valoarea brută Ajustări de valoare (amortizări, ajustări
pt. deprec.)
Denumire Sold la Creşteri Cedări, Sold la Sold la Ajustări Reduceri Sold la
imobilizare începutul transferuri sfârşitul începutul înregistrate sau sfârşitul
exerciţiului şi alte exerciţiului exerciţiului în cursul reluări exerciţiului
financiar reduceri financiar financiar exerciţiului financiar
financiar
Clădire 1 - - 1 5 2 - 8
00 00 000 95 98 93
000
Instalaţii 3 - - 3 6 6 - 1
tehnice şi 0 000 0 000 25 25 250
maşini
Aparat de 2 - 2 0 1 1 1 0
copiat 00 00 40 0 50
Total general 1 - 2 1 1 9 1 2
30 00 30 000 360 33 50 143
200

Notă: S-a folosit metoda de amortizare liniară.

În urma inventarierii efectuate la 31 decembrie 2010, s-a constat lipsa neimputabilă a
aparatului de copiat. În cursul anului 2010, Societatea nu a înregistrat creşteri de active
imobilizate.
Nota 2 – Provizioane
31.12.2010
Societatea nu a constituit provizioane în anul 2010. Societatea nu a fost implicată în
litigii şi nu considera necesară constituirea de provizioane pentru litigii. În anul 2010, precum
şi în anii precedenţi, nu s-au înregistrat cheltuieli extraordinare, de aceea Societatea nu a
constituit provizioane pentru riscuri şi cheltuieli.
Nota 3 – Repartizarea profitului
31.12.2010
Societatea a înregistrat profit, atât în anul precedent, cât şi în 2010. Societatea a
constituit în 2009 rezerve în sumă de 9.000 lei şi nu consideră necesară constituirea de
rezerve şi în exerciţiul curent. Societatea nu a distribuit dividende acţionarilor. Profitul
exerciţiului curent nerepartizat este în sumă de 40.462 lei.
Nota 4 – Analiza rezultatului din exploatare
31.12.2010
Perioada Perioada
Denumirea indicatorului Nr.
precedentă curentă
1. Cifra de afaceri netă 1 140 800 94 000
2. Costul bunurilor vândute şi al serviciilor
2 130 520 45 259
prestate (3 + 4 + 5)
3. Cheltuielile activităţii de bază 3 130 520 45 259
4. Cheltuielile activităţilor auxiliare 4
5. Cheltuielile indirecte de producţie 5
6. Rezultatul brut aferent cifrei de afaceri nete (1
6 10 280 48 741
- 2)
7. Cheltuieli de desfacere 7
8. Cheltuieli generale de administraţie 8 1 079 572
9. Alte venituri de exploatare 9
1
10. Rezultatul din exploatare (6 – 7 – 8+ 9) 9 201 48 169
0

23
 Nota 5 – Situaţia creanţelor şi datoriilor
31.12.2010
Creanţe/Datorii Sold Termen sub Termen Termen peste
un an între 1 – 5 5 ani
ani
CREANŢE
Creanţe din participaţii sume datorate de filiale
interese de participare dobânzi (ct.261,263,265)
Împrumuturi acordate pe termen lung şi
dobânzi aferente (ct.2673,2674)
Acţiuni proprii - active imobilizate (ct.2677)
Alte creanţe imobilizate (ct.2671, 2675, 2676,
2678, 2679)
I. CREANŢE DIN ACTIVE IMOBILIZATE-
TOTAL (rd.01 la 04)
Furnizori debitori (ct.4092)
Clienţi (ct.411+413+418) 69 440 69 440
Creanţe personal şi asigurări sociale
(ct.425+4282+431+437+4382)
Impozit pe profit (ct.441)
Taxa pe valoarea adăugată (ct.4424+4428)
Alte creanţe cu statul şi instituţii publice
(ct.444,445,446,447,4482)
Decontări cu grupul şi alte creanţe (ct.451)
Debitori diverşi (ct.456+4582+461-491-495-
496)
II. CREANŢE DIN ACTIVE CIRCULANTE - 69 440 69 440
TOTAL (rd. 06 la 13 )
III. CHELTUIELI ÎNREGISTRATE ÎN 300 300
AVANS (ct.471)
TOTAL CREANŢE (rd. 05+14+15) 69 740 69 740
DATORII
Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni
(ct.161)
Credite bancare pe termen lung
(ct.1621+1623+1624+1625+1626+1627)
Credite bancare pe termen lung nerambursate la
scadenţă (ct.1622)
Datorii ce privesc imobilizările financiare
(ct.166)
Credite bancare pe termen scurt 2 2
(ct.5191+5192+5193+5194+5195+5196+5197) 7 100 7 100
Dobânzi (ct.168+5186+5198)
Alte împrumuturi şi datorii financiare
(ct.167+509)
TOTAL DATORII FINANCIARE ŞI 2 2
ASIMILATE (rd. 17 la 23) 7 100 7 100
Furnizori (ct.401+403+404+405+408) 9 190 9 190
Clienţi creditori (ct.419)
Datorii cu personalul şi asigurarile sociale 8 8
(ct.421+423+424+425+426+427+4281+431+4 731 731
37+438)
Impozit pe profit (ct.441) 707 707
Taxa pe valoarea adăugată (ct.4423+4428) 1 1
38 38
Alte datorii faţă de stat şi instituţiile publice 1 1
(ct.444+445+446+447+4481) 872 872
Decontări cu grupul şi alte conturi cu asociaţi

24
(ct.451+455+457+4581+481+482)
Creditori diverşi (ct.462+473)
ALTE DATORII - TOTAL (rd.25 la 32) 8 8
7 638 7 638
Venituri înregistrate în avans (ct.472)
TOTAL DATORII (rd. 24+33+34) 114 738 114 738

Nu sunt clauze speciale legate de achitarea datoriilor şi ratele dobânzii aferente. Nu

sunt depuse garanţii sau ipoteci. Nu sunt constituite provizioane pentru datoriile societăţii.
Sunt înregistrate cheltuieli în avans (ct. 471), reprezentând primele de asigurare, în
sumă de 300 lei, achitate în numerar pentru anul 2011. Nu sunt înregistrate astfel de venituri
în avans
Nota 6 – Principii, politici şi metode contabile
31.12.2010
Evaluarea posturilor din prezenta situaţie financiară, s-a efectuat în conformitate cu
următoarele principii contabile:
1. Principiul continuităţii activităţii: s-a ţinut cont de faptul că societatea îşi va
continua în mod normal funcţionarea în viitorul previzibil;
2. Principiul permanenţei metodelor: Au fost aplicate aceleaşi regului, metode, norme,
privind evaluarea, înregistrarea şi prezentarea în contabilitate a elementelor patrimoniale,
asigurând comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile.
3. Principiul prudenţei: Au fost luate în considerare numai profiturile recunoscute
până la data închiderii exerciţiului financiar; s-a ţinut seama de toate obligaţiile previzibile şi
pierderile potenţiale şi au fost făcute ajustări de valoare ţinând seama de toate deprecierile
posibile indiferent de modul cum acestea ar fi influenţat rezultatul financiar;
4. Principiul independenţei exercitiului: La determinarea rezultatului s-au luat în
calcul toate veniturile şi cheltuielile indiferent de data încasării sumelor, respectiv, data
efectuării plăţilor;
5. Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv: au fost înregistrate
toate elementele de activ şi pasiv şi, eventual, ulterior s-au efectuat compensări legale;
6. Principiul intangibilităţii: bilanţul de deschidere corespunde cu cel de închidere;
7. Principiul necompensării: nu s-au efectuat compensări între venituri şi cheltuieli,
ori între active şi pasive, altele decât cele permise de lege.
Politici contabile semnificative: Situaţiile financiare sunt întocmite şi exprimate în lei.
Cheltuielile cu reparaţia sau întreţinerea mijloacelor fixe au fost efectuate pentru a
restabili sau a menţine valoarea acestor active, ele au fost recunoscute în contul de profit şi
pierdere la data efectuării lor, în timp ce cheltuielile efectuate în scopul îmbunătăţirii
performanţelor tehnice au fost capitalizate şi amortizate pe perioada rămasă.
Stocurile sunt exprimate la costul istoric (de achiziţie). Costul stocurilor se bazează pe
principiul FIFO (primul intrat, primul ieşit).
Conturile de creanţe şi datorii, sunt exprimate la valoarea lor recuperabilă, respectiv,
de plată.
Provizioanele sunt recunoscute în bilanţ atunci când apare pentru Societate o obligaţie
legală sau constructivă, legată de un eveniment trecut şi este probabil ca în viitor să fie
necesară consumarea unor resurse economice pentru a stinge această datorie.
Societăţi afiliate: Nu este cazul
Dividendele sunt recunoscute de societate ca datorie în perioada în care este aprobată
repartizarea lor.
Nota 7 – Participaţii şi surse de finanţare
31.12.2010
a) Nu există certificate de participare, valori mobiliare sau obligaţiuni convertibile.

25
 b) La 31 dec 2010, capitalul social subscris şi vărsat al societăţii era de 216.000 lei.
c) Numărul de acţiuni emise: 20.000 acţiuni.
d) Actiuni răscumpărabile - Nu este cazul.
e) Acţiuni emise în cursul exerciţiului financiar - Nu este cazul.
f) Obligaţiuni emise - Nu este cazul.
Nota 8 – Informaţii privind salariaţii
31.12.2010
Salariaţi:
- număr mediu: 10;
- salarii plătite, aferente exerciţiului: 8.700 lei;
- cheltuieli cu asigurarile sociale: 2.820 lei.
Nota 9 – Indicatori financiari
31.12.2010
Nr. Denumirea indicatorului Nr. Valoare
crt.
1 1. Indicatori de lichiditate
2 a) Indicatorul lichidităţii curente 1 2.39
3 b) Indicatorul lichidităţii imediate 2 1.80
4 2. Indicatori de risc
5 a) Indicatorul gradului de îndatorare 3
6 b) Indicatorul gradului de acoperire dobânzilor 4
7 3. Indicatori de activitate (indicatori de
gestiune)
8 a) Viteza de rotaţie a stocurilor (rulajul 5 0.48
stocurilor)
9 b) Viteza de rotaţie a stocurilor (număr de zile 6 748.
de stocare) 71
1 c) Viteza de rotaţie a debitelor – clienţi 7 269.
0 63
1 d) Viteza de rotaţie a creditelor – furnizor 8 268.
1 66
1 e) Viteza de rotaţie a activelor imobilizate 9 0.74
2
1 f) Viteza de rotaţie a activelor totale 1 0.23
3 0
1 4. Indicatori de profitabilitate
4
1 a) Rentabilitatea capitalului angajat 1 0.17
5 1
1 b) Marja brută din vânzări 1 6.38
6 2

Nota 10 – Alte informaţii

31.12.2010
Societatea nu deţine filiale.
Nu există creanţe sau datorii, respectiv venituri sau cheltuieli ca să fi fost evidenţiate
iniţial într-o monedă străină.
Nu s-au înregistrat activităţi extraordinare.

26
 Bibliografie

 CAMERA AUDITORILOR, Revista AUDIT FINANCIAR nr. 9/2009;

 Dochia Aurelian, Fragmente de criză, Editura Expert, București, 2010;
 Dragomir Voicu-Dan, Sustainability reporting a case for accountability, Editura ASE ,
București, 2012;
 Fusalba Thierry-traducere Dan Vasile, Managementul crizei, Cum să planificăm şi să
punem în practică o strategie de iesire din criză, Editura C.H. Beck , București, 2012;
 Paliu-Popa, L. Contabilitate financiară armonizată, vol. II, Editura Spirit Românesc,
Craiova, 2003;
 Pântea, P., Bodea, G. Contabilitatea financiară românească conformă cu Directivele
Europene, Editura Intelcredo, Deva, 2006;
 Stanef Mihaela Roberta, Agricultura Romaniei în faţa exigenţelor Uniunii Europene,
Editura ASE, București, 2010;
 Stoian Flavia, Morariu Ana, Audit financiar, Editura ASE, Bucureşti, 2010;
 Stoina Cristian Nicolae, Risc şi incertitudine în investiţii, Editura Teora, Bucureşti,
2008;
 Legea contabilităţii nr. 82/1991 revizuită şi actualizată;
 OMFP nr. 1802/2014.

27