Sunteți pe pagina 1din 34

pag

INTRODUCERE…………………………………………………….……….……3
CAPITOLUL I Reglementări juridice privind contabilitatea mărfurilor ………4
1.1 Caracteristici generale ………………………..…………….………..…….....4

1.2 Organizarea contabilităţii agenţilor economici ……………….…….………..

….5
1.3 Comercianţii ……………………………………………….…….
………….8
CAPITOLUL II Contabilitatea mărfurilor ………….……...………..…..……11
2.1 Generalităţi ………….………………………………....…….………..

……..11
2.2.Organizarea contabilităţii mărfurilor ………………………….….……....
…..13
2.3 Contabilitatea mărfurilor la o întreprindere comercială en-gross .…….….….….15
2.4 Contabilitatea mărfurilor la o întreprindere comercială cu amănuntul(en-detail)
...16
2.5 Descărcarea de gestiune ……………………………………………………………...17

CAPITOLUL III Prezentarea generală a SC ARTING INVEST SRL …......19


3.1 Date de identificare ………………….…………….………..…….….….19

3.2 Scurt istoric ………………………………………………………...…..19

3.3 Strategii de dezvoltare a firmei ………………..………………..….…… .21

CAPITOLUL IV Documente specifice contabilităţii mărfurilor….......………..22


CAPITOLUL V Studiu de caz - SC ARTING INVEST SRL ……………..……30
Bibliografie: ……………………………………………………………..…..……..35

2
INTRODUCERE

Prin geneză, contabilitatea a apărut din nevoia de a răspunde în plan informaţional şi


decizional la problema gestiunii valorilor economice separate pe entităţi patrimoniale. Pentru ţara
noastră, în mod concret, se delimitează ca entităţi patrimoniale, regiile autonome, societăţile
comerciale, instituţiile publice, unităţile cooperatiste, asociaţiile şi celelalte persoane fizice şi
juridice care desfăşoară activităţi comerciale. Din structura tipurilor de entităţi patrimoniale,
întreprinderea reprezintă sfera de acţiune în limitele căreia contabilitatea - ca instrument
informaţional şi de gestiune - capătă formă completă de reprezentare şi control asupra constituirii
şi utilizării resurselor.
La acest nivel organizatoric se realizează în forma cea mai deplină activitatea de producţie
a bunurilor, de prestaţii de servicii, de circulaţie a mărfurilor, a titlurilor de valoare şi a
instrumentelor de plată, precum şi de alte operaţii accesorii activităţii de comerţ.
Pentru a-şi realiza obiectul de activitate în vederea obţinerii de profit, orice
întreprindere cu activitate industrială, comercială, de servicii sau de altă natură, efectuează în
mod curent tranzacţii de cumpărări şi vânzări de bunuri şi servicii.
Operaţiile curente de cumpărări şi vânzări de bunuri şi servicii dau conţinut funcţiei
comerciale a unei firme şi se efectuează pe baza politicilor de cumpărări şi vânzări stabilite de
managerii firmei.
In capul societăţilor comerciale cu obiect de activitate comercializarea mărfurilor la preţ
cu amănuntul numărul tranzacţiilor de cumpărări şi vânzări este nelimitat în cursul unei perioade
de gestiune luată în considerare, deoarece mărfurile sunt acele elemente de stocuri care se
achiziţionează în vederea revânzării fără a suferi modificări sau cu modificări neesenţiale .
Derularea operaţiunilor de cumpărări şi vânzări de mărfuri se face de regulă plecând de
la preţul de vânzare din care se exclud reducerile comerciale operate, adică preţul definitiv
negociat între vânzător şi cumpărător. Mărfurile la preţ de vânzare cu amănuntul presupun o

3
evaluare iniţială la preţ de vânzare , ajungându-se la valoarea preţului cu amănuntul prin aplicarea
marjei brute.

CAPITOLUL 1.
REGLEMENTĂRI JURIDICE PRIVIND CONTABILITATEA
MĂRFURILOR
1.1 Caracteristici generale
Contabilitatea financiară are ca obiect înregistrarea tuturor operaţiilor şi tranzacţiilor
care afectează patrimoniul agenţilor economici, măsurarea variaţiilor la care acesta este supus,
calcularea şi explicarea rezultatelor financiare, întocmirea situaţiei financiare de sinteză,
documente care trebuie să asigure mediului exterior imaginea fidelă şi retrospectivă a situaţiei
întreprinderii.
Reflectând relaţiile de schimb ale întreprinderii cu mediul exterior, contabilitatea
financiară trebuie organizată pe bază de norme unitare pentru a asigura informaţiile necesare
tuturor utilizatorilor cum sunt clienţii, furnizorii, asociaţii, băncile, statul, şi să permită
comparabilitatea indicatorilor gestiunii economico-financiare între diferite unităţi.
Contabilitatea financiară se organizează la nivelul unităţilor patrimoniale – regii
autonome, companii naţionale, societăţi agricole, asociaţii cooperative, asociaţii de asigurări şi
reasigurări.
Contabilitatea financiară se organizează la sucursale şi alte unităţi fără persoană juridică
cu sediul în străinătate dar care aparţin persoanelor juridice din România.
Contabilitatea financiară trebuie organizată şi de către persoanele fizice care au calitatea
de comerciant, prestează activităţi independente sau execută în mod obişnuit activităţi economice.
Normele juridice care reglementează organizarea contabilităţii agenţilor economici:
 legea contabilităţii 82/1991 republicată
 reglementările de aplicare a legii contabilităţii (ordinul 306)
 ordinul 94/2001
 standardele internaţionale de contabilitate eliberate de Comitetul internaţional de
contabilitate

4
 reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a CEE, parte componentă a
Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul
ministrului finanţelor publice nr. 1752/2005

1.2 Organizarea contabilităţii agenţilor economici

Contabilitatea se ţine în limba română şi în moneda naţională.


Contabilitatea operaţiunilor efectuate în valută se ţine atât în moneda naţională, cât şi în
valută.
Pentru necesităţi proprii de informare, persoanele juridice pot opta pentru întocmirea
situaţiei financiare pentru o monedă stabilă.
Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului sau
altei persoane juridice.
La baza organizării contabilităţii financiare a agenţilor economici trebuie avute în vedere
principiile contabilităţii.
Principiile contabile prevăzute explicit în reglementările contabile din România (Legea
contabilităţii nr. 82/1991, OMF nr. 94/2001, OMF nr. 306/2002) sunt:

1. Principiul continuităţii activităţii.


Aplicarea acestui principiu este în legătură directă cu respectarea cerinţelor şi altor
principii şi, în special, cu cele ale prudenţei, permanenţei metodei şi independenţei exerciţiului.
Continuitatea activităţii se bazează pe presupunerea că, într-un viitor previzibil, unitatea îşi
continuă în mod normal activitatea, fără să intre în starea de faliment, de lichidare sau de
reducere sensibilă a activităţii.

2. Principiul permanentei metodelor.


Acesta presupune continuitatea aplicării aceloraşi reguli şi norme privind evaluarea,
înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor patrimoniale şi a rezultatelor, asigurând
comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile.
3. Principiul prudenţei.

5
Constă în aprecierea rezonabilă a faptelor astfel încât să se evite riscul transferului
asupra viitorului, a incertitudinilor prezentului, incertitudini ce pot greva patrimoniul şi
rezultatele unităţii patrimoniale.
Conform Regulamentului de aplicare a Legii contabilităţii «nu este admisă
supraevaluarea elementelor de activ şi a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv
şi a cheltuielilor, ţinând cont de deprecierile, riscurile şi pierderile posibile generate de
desfăşurarea activităţii exerciţiului curent sau anterior».
Normele contabile româneşti actualizate cer ca valoarea oricărui element patrimonial să
fie determinată pe baza principiului prudenţei, avându-se în vedere următoarele aspecte:
 luarea în considerare numai a profiturilor recunoscute până la data încheierii exerciţiului
financiar;
 luarea în considerare a tuturor obligaţiilor previzibile şi a pierderilor potenţiale care au
luat naştere în cursul exerciţiului financiar anterior, chiar dacă asemenea obligaţii sau
pierderi apar între data încheierii exerciţiului şi data întocmirii situaţiilor financiare;
 luarea în considerare a tuturor ajustărilor de valoare datorate deprecierilor, indiferent dacă
rezultatul exerciţiului financiar este profit sau pierdere.

4. Principiul independenţa exerciţiului


Este legată de secţionarea activităţii economice continue a unei unităţi patrimoniale în
exerciţii contabile şi fiscale. Exerciţiul contabil se suprapune cu anul calendaristic; începe la 1
ianuarie şi se încheie la 31 decembrie, cu excepţia primului an de activitate, când acesta începe la
data înfiinţării, respectiv înmatriculării, potrivit legii, la registrul comerţului
Independenţa exerciţiului presupune delimitarea în timp a veniturilor şi cheltuielilor unei
unităţi patrimoniale, pe măsura angajării acestora, fără a se lua în considerare data plăţilor sau a
încasărilor. Veniturile şi cheltuielile influenţează rezultatele la care se referă şi nu ale exerciţiului
în care au loc plăţile şi încasările. Veniturile şi cheltuielile care nu sunt aferente exerciţiului
respectiv, nu se trec asupra rezultatelor, ci se « stochează » în structura patrimoniului sub forma
cheltuielilor constatate în avans, a veniturilor constatate în avans, sau sub alte denumiri.

5. Principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere


Bilanţul de deschidere al unui exerciţiu financiar trebuie să corespundă bilanţului de
închidere al exerciţiului precedent, cu excepţia corecţiilor impuse de IAS 8 “Profitul sau
pierderea netă a perioadei, erori fundamentale şi modificări ale politicilor contabile”. Practic,
aplicarea acestui principiu interzice ca efectele schimbării metodelor contabile sau ale corectării

6
unor erori contabile fundamentale să fie imputate capitalurilor proprii cu care o întreprindere îşi
începe noul exerciţiu financiar. Ca urmare, este interzis ca schimbările de procedee de lucru sau
corectarea erorilor constatate să influenţeze situaţia iniţială (bilanţul de deschidere) al noului
exerciţiu.

6. Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv


În vederea stabilirii valorii totale corespunzătoare unei poziţii din bilanţ se va determina
separat valoarea aferentă fiecărui element individual de activ sau de pasiv.

7. Principiul necompensării
Presupune evaluarea şi înregistrarea separată a elementelor de activ şi pasiv, precum şi a
veniturilor şi cheltuielilor.
Nu se admite compensarea între elementele de activ şi elementele de pasiv, (între creanţe
şi obligaţii) precum nici între venituri şi cheltuieli, cu excepţia compensărilor între active şi
pasive admise de Standardele Internaţionale de Contabilitate.
Aplicabilitatea principiului necompensării presupune:
 necompensarea în bilanţ a creanţelor cu datoriile faţă de acelaşi terţ;
 necompensarea plusurilor cu minusurile de valoare în cazul aplicării principiului
prudenţei;
 necompensarea elementelor valorice neomogene, cum ar fi de exemplu valoarea de intrare
a unui element patrimonial cu provizionul creat pentru deprecierea acestuia.

8. Principiul prevalentei economicului asupra juridicului.

Este principiul potrivit căruia, pentru ca informaţia contabilă să fie credibilă, trebuie ca
evenimentele şi tranzacţiile pe care le reprezintă să fie reflectate în contabilitate în concordanţă
cu realitatea economică şi nu numai cu forma lor juridică.

Acest principiu cere ca informaţiile prezentate în situaţiile financiare să reflecte nu


numai forma juridică a evenimentelor şi tranzacţiilor, ci şi realitatea lor economică. O aplicare a
acestui principiu este tratamentul contabil al contractelor de leasing financiar.

9. Principiul pragului de semnificaţie .


Orice element care are o valoare semnificativă trebuie prezentat distinct în cadrul
situaţiilor financiare. Elementele cu valori nesemnificative care au aceeaşi natura sau cu funcţii

7
similare trebuie însumate, nefiind necesară prezentarea lor separată.
Acest principiu este o expresie a semnificaţiei sau importantei relative a unei probleme
în contextul situaţiilor financiare. O problemă sau valoare este considerată semnificativă dacă
omiterea sa ar influenţa în mod vădit deciziile utilizatorilor situaţiilor financiare.

Pentru acele elemente a căror valoare este nesigură şi care trebuie incluse în situaţiile
financiare, în contabilitate trebuie făcute cele mai bune estimări. În acest scop este necesară
uneori revizuirea valorilor lor pentru a reflecta evenimentele ulterioare datei de închidere a
exerciţiului financiar, schimbările de circumstanţe sau dobândirea unor noi informaţii, ori de cate
ori acele valori sunt semnificative. Efectul unei asemenea modificări trebuie inclus în cadrul
aceleiaşi poziţii din bilanţ, respectiv din contul de profit şi pierdere, unde a fost reflectată şi
estimarea contabilă iniţială.
Evenimentele care apar după data bilanţului pot furniza, de asemenea, informaţii
suplimentare cu privire la estimările făcute de management la data bilanţului. Dacă aceste
informaţii ar fi fost cunoscute la data bilanţului, managementul ar fi putut face estimări mai bune.
Prin urmare, dacă situaţiile financiare nu au fost aprobate, ele trebuie ajustate pentru a reflecta şi
informaţiile suplimentare.

I.3 Comercianţii
Comerţul este exercitat de către persoane fizice sau persoane juridice care sunt sau nu
comercianţi. Este concepţia Codului comercial român care, în art.3 prevede că legea comercială se
aplică oricărei persoane care săvârşeşte fapte de comerţ obiective, indiferent de calitatea sa. Dacă
însă faptele de comerţ sunt efectuate cu caracter profesional persoana respectivă devine
comerciant. Potrivit art. 7 din Codul comercial sunt comercianţi aceia care pot face acte de
comerţ, având comerţul ca o profesiune obişnuită şi societăţile comerciale. În sensul art. 1 alin. (2)
din Legea nr. 26/1990 „comercianţii sunt persoane fizice care exercită în mod obişnuit acte de
comerţ, societăţile comerciale, regiile autonome şi organizaţiile cooperatiste”. Odată dobândită
calitatea de comerciant, toate actele juridice ale acestei persoane sunt prezumate a fi comerciale. 1
Prevederile acestei legi nu se aplică meseriaşilor şi ţăranilor care îşi desfac produsele din
gospodăria proprie.2 De asemenea, dacă o fapta de comerţ obiectivă este săvârşită de o persoană,
cu caracter accidental, deşi raportul juridic născut este supus reglementării comerciale, totuşi acea
persoană nu poate fi considerată comerciant .3 Situaţia este aceeaşi şi în cazul în care actul
1
art. 4 Codul comercial
2
art. 1 alin (3) din Legea nr.26/1990
3
art.9 Codul comercial

8
încheiat este o faptă de comerţ numai pentru una dintre părţile actului juridic; raportul juridic este
supus reglementării dreptului comercial fără ca, prin aceasta, persoana pentru care actul nu este
faptă de comerţ, să devină comerciant.
Cu toate că subiecte ale raporturilor comerciale pot fi atât comercianţii cât şi
necomercianţii, totuşi, în principal, activitatea comercială se realizează de către comercianţi. Este
comerciant, în sensul Codului comercial român, orice persoană fizică, care săvârşeşte acte
obiective de comerţ, în nume propriu şi ca o profesiune obişnuită (art. 7 C. com.) spre deosebire
de societăţile comerciale care sunt comercianţi din momentul naşterii lor, fără să se mai ceară
îndeplinirea vreunei condiţii. Formulând o singură definiţie pentru ambele categorii, persoane
fizice şi persoane juridice-societăţile comerciale, vom spune că: sunt comercianţi acele persoane
fizice sau persoane juridice care desfăşoară activitate comercială, adică o activitate de producere
şi de circulaţie a mărfurilor.
În concepţia obiectivă a Codului comercial român este comerciant cel care :
1. exercită fapte obiective de comerţ;
2. săvârşeşte aceste acte în nume propriu;
3. efectuează acte de comerţ în mod sistematic, metodic, permanent, cu titlu de profesie
obişnuită (comercianţii individuali).
4. exerciţiul comerţului se face în scop de câştig.
Persoanele juridice au calitatea de comerciant de la constituirea lor, în scopul de a
exercita fapte de comerţ prevăzute de lege. În doctrină, în locul noţiunii de comercianţi prevăzută
în Codul comercial, se foloseşte noţiunea de întreprinzători, adică acele persoane care organizează
o întreprindere. De aceea, Codul comercial precizează noţiunea de comerciant şi, printr-o serie de
dispoziţii, reglementează statutul juridic al comercianţilor. Codul comercial defineşte
comerciantul persoană fizică nu prin apartenenţa sa la un grup profesional (sistemul subiectiv), ci
prin actele şi operaţiunile, adică prin faptele de comerţ pe care le săvârşeşte cu caracter
profesional. În privinţa persoanelor juridice, Codul comercial român se mulţumeşte să precizeze
că au calitatea de comerciant şi societăţile comerciale. Deci, persoanele juridice au calitatea de
comerciant dacă îmbracă forma juridică a societăţilor comerciale. În diverse acte normative
adoptate după anul 1989 se foloseşte noţiunea de agenţi economici care acoperă toate categoriile
de persoane care participă la circuitul comercial. Conţinutul noţiunii a fost precizat în art. 2 al
Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor. În acest articol, se
precizează că agent economic este „orice persoană fizică sau juridică, care în cadrul activităţii sale
profesionale fabrică , importă, transportă, sau comercializează produse ori părţi din acestea ori
9
prestează servicii”.4În noţiunea de agent economic, definită de acest text de lege se includ
comercianţii persoane fizice, societăţile comerciale, regiile autonome, cooperativele de consum şi
cooperativele de credit, cooperativele meşteşugăreşti, asociaţiile în participaţie, asociaţiile cu scop
lucrativ fără personalitate juridică şi asociaţiile familiale, cu condiţia ca, în cazul acestor două
asociaţii din urmă, să efectueze acte obiective de comerţ. Noţiunea de agent economic este mai
mult o noţiune de ordin economico - administrativ decât o noţiune de ordin juridic. Legea nr.
26/1990 privind Registrul Comerţului şi Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale nu
folosesc această noţiune, astfel că faţă de terminologia consacrată de Codul comercial român, de
doctrină şi de jurisprudenţă, vom folosi în continuare noţiunea de comerciant, ca subiect al
raportului de drept comercial.
Calitatea de comerciant a unei persoane fizice se cere a fi delimitată de alte profesiuni pe
care le exercită persoanele fizice. Avem în vedere pe meseriaşi, pe cei care exercită profesii
liberale şi pe agricultori. Meseriaşul este considerat comerciant în cazurile în care cumpără
mărfuri în vederea prelucrării şi revânzării lor5 sau, folosind forţa de muncă străină, îşi
organizează o întreprindere. Persoanele care exercită profesii liberale nu au calitatea de
comerciant (exemplu medicii, avocaţii, notarii publici). În cazul în care pentru exercitarea
activităţii, cel care îndeplineşte o profesiune liberală (dentistul) cumpără şi foloseşte anumite
materiale se consideră că aceste acte sunt accesorii şi deci persoana în cauză nu devine
comerciant. Întrucât vânzarea produselor pe care proprietarul sau cultivatorul le are de pe
pământul sau ori pe care le-a cultivat nu este fapta de comerţ, ci act juridic civil, înseamnă ca
agricultorii nu au calitatea de comercianţi.

4
publicată în M.Of.nr.212/1992
5
art. 3. pct.1. Codul Comercial

10
CAPITOLUL 2
CONTABILITATEA MARFURILOR

2.1 Generalităţi
Marfa este corespondentul material al unei necesităţi de consum determinată. Acest
corespondent material creat pentru a fi realizat de piaţă – obiect material (inclusiv ca suport
pentru informaţii variate) – apare în dublă ipostază: ca produs-entitate până în faza contractării,
apoi ca lot de marfă identică, omogenă şi finită de produse până în momentul vânzării, când este
transmis consumatorului, din nou, ca produs-entitate.
Marfa, pentru a fi realizată pe piaţă, trebuie să fie cât mai repede şi cât mai eficace
îndreptată spre consumatorul final, astfel încât ciclul bani-marfă-bani să se efectueze în condiţii cât
mai avantajoase şi pentru producător şi pentru consumator. Prin marfă se înţelege acel bun
economic care serveşte satisfacerii nevoii omului şi este destinat schimbului prin intermediul
vânzării şi cumpărării, adică tranzacţionării lui pe piaţă.
Mărfurile reprezintă o categorie importantă de stocuri, care, în circuitul lor de la
producători până la consumatori, generează un volum foarte mare de operaţii economico-
financiare ce se efectuează prin intermediul unui număr deosebit de mare agenţi economici, cu
diferite profiluri de activitate comercială.
Comerţul este activitatea umană care face joncţiunea dintre producţie şi consum prin
intermediul mărfii. În sfera de cuprindere a disciplinelor legate de produs, de marfă, asistăm
astăzi, la segmentarea lumii mărfurilor cu referire la materii prime, la procese de fabricaţie, la
procese de îmbunătăţire şi, mai târziu, la procese de distrugere sau de reciclare (reintegrare în
natură) – în ceea ce priveşte latura procesului de producţie, precum şi cu referire la invenţii, la
brevete, la inovaţii – în ceea ce priveşte latura concepţiei proiectului.
Într-un sistem social în care subiecţii (consumatorii) se grupează în funcţie de
apartenenţa lor la o categorie de producători sau alta, mărfurile ca obiecte de schimb continuă să
fie studiate ca o sumă de valori, obţinute ca rezultat al mai multor activităţi şi procese productive,
distributive, comerciale concentrate.

11
Observând mărfurile contemporane, devine necesară cunoaşterea fenomenologiei
consumului, legată de nevoi, de interese, de procese de schimb, de valoare, prin focalizarea
atenţiei, în mod particular, asupra analizei stadiului nevoilor şi a modului în care se realizează
transferul de valoare.
Totalitatea bunurilor care se interpun între o nevoie sau o dorinţă exprimată sau implicită
a consumatorilor, pe de o parte, şi satisfacţia acestora, pe de altă parte, în societatea
contemporană, ia forma de marfă, adică se concretizează în ceva care rezultă prin transferul de
la producător la consumator (obiect material, substanţă, serviciu, idee, informaţie), transferul
decurge prin intermediul schimbului pe piaţă contra banilor, concretizarea reprezintă rezultatul
posibil a fi obţinut la un moment dat, într-un anumit loc şi în forma adecvată, în urma procesului
de proiectare, producţie şi distribuţie către consumator, iar referinţa comună recunoscută care
permite perceperea, dimensionarea, clasificarea, manipularea, schimbul, acceptarea mărfii este
valoarea.
Marfa, conform abordării merceologiei tradiţionale, reprezintă un bun economic mobil
destinat schimbului, care îndeplineşte anumite cerinţe de materialitate şi de transferabilitate.
Marfa poate fi considerată, pe de o parte, mijloc de satisfacţie a unor nevoi particulare
derivate din dorinţele subiective şi aspiraţiile individului, iar pe de altă parte, sistem de mijloace
de producţie derivate din sistemul de consum social.
Mărfurile de astăzi au devenit mai complexe pentru a răspunde mai bine comportamentelor
consumatorilor; în timp ce mărfurile sunt din ce în ce mai diferenţiate, comportamentele de consum
tind să se uniformizeze. Merceologia contemporană trebuie să fie în măsură să individualizeze
elementele caracteristice ale procesului de fabricaţie a produsului care stau la baza creării valorii de
schimb a mărfii pe piaţă. Astăzi, există mărfuri care par să creeze relaţii singulare şi complexe între
oameni, aparţinând unor medii diferite şi deţinând cunoştinţe diverse.
Se poate considera că există 3 categorii importante de unităţi patrimoniale cu profil
comercial şi anume: en-gros sau cu ridicata, en detail sau cu amănuntul şi mixte.
Unităţile comerciale en-gros sunt cele care asigură desfăşurarea acestei forme de
circulaţie a mărfurilor, efectuând operaţiuni de cumpărare a bunurilor de consum, în cantităţi
mari şi foarte mari, de la producătorii şi furnizorii interni şi externi, precum şi de vânzare a lor
către alţi agenţi economici, de regulă cu profil comercial en detail inclusiv de alimentaţie
publică. Vânzările se pot efectua şi către alte unităţi patrimoniale, de asemenea, cu profil
comercial gros.

12
Unităţile comerciale cu profil en detail realizează această formă de circulaţie a
mărfurilor efectuând cumpărarea acestor bunuri, de regulă, de la unităţile en-gros, dar şi de la
producătorii şi furnizorii interni, în loturi mici sau re1ativ mici, precum şi vânzarea lor către
populaţie, inclusiv prin unităţi de alimentaţie publică. Mărfurile se vând în starea în care au
fost cumpărate sau după o prelucrare prealabilă în vedere consumului în unităţi operative
special amenajate (restaurante, bufete ş.a.).

Unităţile comerciale mixte efectuează atât operaţii comerţ en-gros, cât şi en detail.

2.2 Organizarea contabilităţii mărfurilor


Organizarea contabilităţii mărfurilor este influenţată de mai mulţi factori. Un prim factor
îl reprezintă forma circulaţiei (modalitatea de comercializare) : cu ridicata (en gros) sau cu
amănuntul (en detail). În cazul circulaţiei mărfurilor en-gros, vânzarea se face pe bază de
documente, încasarea urmând a se realiza ulterior, prin virament, şi, de aici, necesitatea
intervenţiei unui cont anume, 411 “Clienţi”, care să evidenţieze creanţele din momentul vânzării
mărfurilor până în momentul încasării lor, în cazul circulaţiei en detail, vânzarea se face, de
regulă, cu plata imediată, în numerar.
Potrivit legislaţiei in vigoare agenţii economici care livrează bunuri sau prestări servicii
direct către populaţie au obligativitatea de a folosi case de marcat. Acest lucru poate fi privit şi ca
o delimitare a comerţului cu ridicata şi cel cu amănuntul.
Un alt factor de influenţă îl constituie metoda de contabilitate a stocurilor folosită : şi
anume “metoda inventarului permanent “ sau “metoda inventarului intermitent”.
În cazul inventarului permanent, contul de mărfuri este folosit pe măsură ce au loc
operaţiuni cu mărfuri, evidenţiind toate intrările şi toate ieşirile, astfel încât, în orice moment,
prin soldul său, acest cont indică valoarea mărfurilor în stoc, permiţând controlul gestionar, dacă
în acest scop se efectuează şi inventarierea faptică a stocurilor.
În cazul inventarului intermitent, contul de mărfuri intervine numai la sfârşitul lunii,
când, pe baza inventarului faptic se determină valoarea mărfurilor în stoc, diminuându-se
cheltuielile cu mărfuri, înregistrate la un cont anume, destinat acestui scop, cu ocazia intrărilor de
mărfuri. La începutul exerciţiului următor intervine din nou contul de mărfuri care se creditează,
valoarea stocului iniţial fiind preluată din nou de contul de cheltuieli privind mărfurile.
Metoda contabilităţii analitice a stocurilor de mărfuri ţine evidenţa cantitativ – valorică
pe feluri de mărfuri sau evidenţă global valorică la nivel de gestiune. De asemenea influenţează

13
organizarea contabilităţii sintetice a mărfurilor, prin preţurile diferite utilizate ca preţuri de
înregistrare a mărfurilor. Astfel, în cazul în care evidenţa analitică se ţine cantitativ valoric, se
poate utiliza ca preţ de înregistrare preţul de cumpărare al mărfurilor sau costul de achiziţie, în
schimb în cazul în care evidenţa analitică a mărfurilor se ţine global – valoric, la nivelul gestiunii
( aşa cum se procedează în comerţul cu amănuntul ), pentru înregistrare se utilizează preţul cu
amănuntul, inclusiv TVA. De aici decurg următoarele consecinţe asupra contabilităţii:
 Când evidenţa mărfurilor se ţine la preţul de cumpărare sau la costul de achiziţie nu este
necesară folosirea contului 378 ,, Diferenţe de preţ la mărfuri “ pentru evidenţa adaosului
comercial.
 Daca evidenţa mărfurilor se ţine la preţul cu amănuntul, intervenţia contului 378 ,, Diferenţe
de preţ la mărfuri “ este necesară pentru evidenţa adaosului comercial conţinut în preţul de
înregistrare a mărfurilor.
 În condiţiile în care evidenţa mărfurilor se ţine la preţul cu amănuntul, inclusiv taxa pe
valoare adăugata, apare necesitatea evidenţierii acestei taxe până în momentul vânzării
mărfurilor, în contul 4428 ,, TVA neexigibilă “. Evident, în momentul vânzării mărfurilor,
aceasta taxa va fi transferata, devine exigibila şi apare contul 4427 ,, TVA colectata ”. Pentru
taxa pe valoare adăugata cuvenită furnizorilor se va folosi în mod normal, contul 4426 ,, TVA
deductibila “.
Contul 371 ,, Mărfuri “, cont de activ, serveşte pentru evidenţa existenţei şi mişcării
mărfurilor aflate în depozite, în unităţile comerciale cu amănuntul sau de alimentaţie publică. În
debitul sau se evidenţiază valoarea la preţ de înregistrare a mărfurilor intrate în gestiunea unitarii
prin aprovizionare de la furnizori sau pe alte căi. În creditul acestui cont se evidenţiază valoarea
la preţ de înregistrare a mărfurilor ieşite din patrimoniul unităţii prin vânzarea către clienţi săi pe
alte căi. Soldul debitor al contului reprezintă valoarea mărfurilor existente în stoc.
Observaţie:
Modul de prezentare descris este valabil pentru cazul ,, inventarului permanent “. În
cazul ,, inventarului intermitent “, aşa cum deja s-a arătat, contul intervine numai la sfârşitul lunii
pentru a prelua în debit valoarea mărfurilor în stoc, iar la începutul următoarei luni pentru a
transloca soldul iniţial luat în exploatare la contul 607 ,, Cheltuieli privind mărfurile “.
Contul 607 ,, Cheltuieli privind mărfurile “, cont de activ, evidenţiază costul mărfurilor
vândute de către unităţile patrimoniale. În cazul ,, inventarului intermitent “ acest cont

14
evidenţiază şi mărfurile aprovizionate, pornindu-se de la premiza că toate mărfurile aprovizionate
se vor vinde şi nu se cumpăra pentru a fi stocate.
 În cazul ,, inventarului permanent “ în debitul contului 607 ,, Cheltuieli privind mărfurile “ se
înregistrează costul mărfurilor vândute, odată cu descărcarea contului de mărfuri şi se
creditează prin transferul acestor cheltuieli în debitul contului de rezultate 121, după care se
soldează.
 În cazul ,, inventarului intermitent “ în debitul contului 607 ,, Cheltuieli privind mărfurile “ se
înregistrează costul mărfurilor aprovizionate iar în credit, la sfârşitul lunii, costul mărfurilor
în stoc translocate, cu aceasta ocazie, în debitul contului de mărfuri şi costul mărfurilor
vândute transferat în debitul contului de rezultate.
În legătura cu vânzarea mărfurilor se utilizează şi contul de pasiv 707 ,, Venituri din
vânzări de mărfuri “ , în creditul căruia se înregistrează valoarea mărfurilor vândute, iar în debit
aceeaşi valoare, transferată la sfârşitul lunii în creditul contului de rezultate, după care se
soldează.
Contul 378 ,, Diferenţe de preţ la mărfuri “ este folosit pentru evidenţa adaosului
comercial ( marja comerciala ) aferent mărfurilor existente în gestiunea unităţii cu activitate
comercială. In creditul contului se înregistrează valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor
intrate in gestiune . In debitul se înregistrează valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor
ieşite din gestiune . Soldul creditor al contului reprezintă valoarea adaosului comercial aferent
mărfurilor existente in stoc la sfârşitul perioadei.

2.3 CONTABILITATEA MARFURILOR LA O ÎNTREPRINDERE


COMERCIALA EN-GROSS
Potrivit Regulamentului de aplicare a legii contabilităţii, mărfurile la fel ca şi celelalte
categorii de bunuri materiale, la intrarea în patrimoniu, în speţă, în depozitele en-gros trebuie să
se evalueze şi să se înregistreze în contabilitate la costul de achiziţie format din preţul de
cumpărare şi, cheltuielile accesorii de aprovizionare “ ( cheltuieli de transport, de încărcare –
descărcare, prime de asigurare, comisioane şi alte taxe nerecuperabile, etc. ). Reducerile
comerciale şi alte elemente similare acordate de furnizor nu fac parte din costul de achiziţie.6
Avându-se în vedere că în documentele de aprovizionare ( facturi ) unul din cele două
elemente structurale ale costului de achiziţie şi anume ,, cheltuielile accesorii de aprovizionare “

6
Legea contabilităţii nr. 82/1991

15
este consemnat în sumă globală , calculul costului de achiziţie unitar pentru fiecare din felurile de
marfă intrate cu acelaşi document necesită calcule de repartizare a sumei totale a cheltuielilor pe
feluri de marfă şi apoi, prin raportarea la cantitate, pe unitatea de măsură. Cheltuielile accesorii
de aprovizionare unitare astfel calculate se însumează cu preţul de cumpărare unitar aflându-se
costul de achiziţie pentru fiecare fel de marfă aprovizionată care ar putea servi pentru evaluarea
mărfurilor şi înregistrarea acestora în contul sintetic 371 ,, Mărfuri “ şi în analiticele
corespunzătoare. Soluţia va genera o mare varietate a costurilor de achiziţie pentru acelaşi fel de
marfă, avându-se în vedere variabilitatea cheltuielilor de transport – aprovizionare determinata de
o multitudine de factori. Pe de altă parte trebuie avute în vedere şi situaţiile frecvente în care
cheltuielile accesorii de aprovizionare sunt facturate distinct de factură în care sunt prevăzute
preţurile de cumpărare.

Pentru a depăşi aceste dificultăţi, exista soluţia dată de instituţiile de reglementare


contabilă, potrivit căreia ,, cheltuielile accesorii de aprovizionare “ se evidenţiază la un analitic
distinct al contului 371 ,, Mărfuri “ , de exemplu 371.1 ,, Mărfuri – cheltuieli accesorii “. În ce
priveşte valoarea mărfurilor la preţurile de cumpărare aceasta s-ar înregistra, evident tot în contul
371 ,, Mărfuri “, la analiticele corespunzătoare felurilor de mărfuri.
Întrucât amândouă elementele structurale ale costului de achiziţie – preţul de
cumpărare şi cheltuielile accesorii de aprovizionare – sunt evidenţiate la contul 371 ,, Mărfuri“ se
satisface cerinţa evaluării şi înregistrării mărfurilor în contabilitate la costul de achiziţie. De
menţionat că în planul de conturi pentru contul 371 ,, Mărfuri “ nu se precizează în mod expres
aceasta cerinţă, indicându-se pentru aceasta ,,preţul de înregistrare “.
La sfârşitul perioadei, se repartizează asupra contului de rezultate prin intermediul
contului 607 ,, Cheltuieli privind mărfurile “ numai o parte din cheltuielile accesorii de
aprovizionare şi anume cele aferente mărfurilor vândute, rămânând sold la contul 371.1 ,, Mărfuri
– cheltuieli accesorii “ , cheltuieli aferente mărfurilor rămase în stoc (nevândute ). În acest mod
se asigură respectarea principiului independentei exerciţiului, soluţia fiind agreată din această
cauză şi de fiscalitate.

2.4 CONTABILITATEA MARFURILOR LA O ÎNTREPRINDERE


COMERCIALA CU AMANUNTUL ( EN DETAIL )

În unităţile comerciale cu amănuntul, data fiind frecvenţa mare a actelor de vânzare şi


inexistentă unei reţele de calculatoare la punctele de vânzare, nu este posibilă o contabilitate

16
analitica cantitativ – valorica, pe sortimente de marfă. În consecinţă, în marea majoritate a
cazurilor, se practică contabilitatea analitică global valorică pe gestiun,i iar ca preţ de înregistrare
este folosit preţul de vânzare incluzând preţul de cumpărare şi adaosul comercial (marja
comercială ), la care se mai adăuga şi taxa pe valoare adăugata.

2.5 DESCĂRCAREA DIN GESTIUNE A MĂRFURILOR

Contabilitatea are datoria să calculeze şi să înregistreze şi diferenţa dintre preţul de


vânzare şi cel de cumpărare, adică adaosul comercial ( marja comercială ) aferent mărfurilor
intrate şi rămase în stoc precum şi taxa pe valoare adăugata inclusă în preţul de vânzare.

Diferenţele de preţ stabilite la intrarea mărfurilor în patrimoniu se repartizează şi se


înregistrează proporţional, atât asupra valorii bunurilor ieşite cât şi asupra stocurilor cu
ajutorul unui coeficient de repartizare K, care se calculează astfel:

Soldul iniţial al diferenţelor de preţ + Diferenţe de preţ aferente intrărilor


Coeficient de
în cursul perioadei
repartizare = *100
Sold iniţial al stocurilor la preţ de înregistrare + Valoarea intrărilor în
(K) cursul perioadei la preţ de înregistrare

Si (cont de diferenţe)+ Rd (cont de diferenţe)


K =
Si (cont de stoc la preţ de înregistrare + Rd (cont de stoc la preţ de înregistrare)
*100

Acest coeficient se înmulţeşte cu valoarea bunurilor ieşite din gestiune la preţ de


înregistrare, iar suma rezultată se înregistrează în conturile corespunzătoare în care au fost
înregistrate bunurile ieşite.
Coeficienţii de repartizare a diferenţelor de preţ pot fi calculaţi la nivelul conturilor
sintetice de gradul I şi II, prevăzute în planul general de conturi, pe grupe sau categorii de stocuri.
La sfârşitul perioadei, soldurile conturilor de diferenţe se cumulează cu soldurile
conturilor de stocuri, la preţ de înregistrare, astfel încât aceste conturi să reflecte valoarea
stocurilor la costul de achiziţie, respectiv de producţie, după caz.

17
Diferenţele de preţ astfel stabilite la recepţia bunurilor respective se înregistrează
proporţional atât asupra valorii bunurilor ieşite, cât şi asupra stocurilor.7

Evaluarea mărfurilor cu ocazia inventarierii


Regula generală de evaluare şi înregistrare a mărfurilor, la inventar, este evaluarea la
valoarea actuală sau de utilitate denumită şi valoare de inventar care este dată de preţul de
vânzare previzionat, din care se scad cheltuielile cu transport, comisioane etc.

7
Ordinul nr. 306 din 26 februarie 2002

18
CAPITOLUL 3 PREZENTAREA GENERALĂ A
SC ARTING INVEST SRL

3.1 Date de identificare

Denumirea societăţii: SC ARTING INVEST SRL


Asociaţi: Mihnea Rodica şi Molnar Marius
Sediul: Craiova, Tudor Vladimirescu, bloc 7C. Ap 70
Forma juridică: societate cu răspundere limitată, cu capital integral privat care
funcţionează în conformitate cu legea 31/1991
Număr de înregistrare la Registrul Comerţului: J03/25/2007,
Cod fiscal: 21525251
Telefon: 074137001
Domeniu de activitate: baruri
Obiectul de activitate: societatea are ca obiect de activitatea cumpărarea şi
comercializarea băuturilor precum şi prepararea diferitelor feluri culinare tip fast food (sandwich-
uri, pizza, hot-dog).
Capital social:
La ora actuală, SC ARTING INVEST SRL are un capital social în valoare de 200 RON,
fiind împărţit în 20 de părţi sociale, cu valoarea nominală de 10 lei fiecare.

3.2 Scurt istoric

19
SC ARTING INVEST SRL a fost înfiinţată la data de 29.03.2007, conform Legii
31/1990.
Punctul de lucru al societăţii se află în centrul oraşului Craiova, B-dul Unirii, nr. 336,
având astfel un bun amplasament în vecinătatea punctului turistic Fontana.
In prezent barul are spaţiul punctului de lucru închiriat de la SC MAC SRL pentru care
plăteşte chirie. Spaţiul este format din:
 barul propriu zis care are un număr de 12 mese,
 un separeu cu o masă de 18 locuri unde se pot organiza diverse întruniri,
 bucătăria unde se prepară feluritele gustări.

Ţinând cont că barul este înfiinţat doar din luna martie 2007, şi că pentru punerea sa în
funcţiune s-au efectuat o serie de cheltuieli, până în prezent societatea are un profit satisfăcător,
cifra de afaceri a acesteia fiind la sfârşitul anului 2007, conform bilanţului, de 65.127 RON.
Pe parcursul activităţii sale barul deţinut de societate şi-a mărit şi consolidat nivelul de
clienţi, gradul de utilizare a capacităţii sale de deservire evoluând de la 45% în anul 2007 la
aprox. 75% în anul 2008, având în prezent un număr de 6 angajaţi bine pregătiţi profesional.

Descrierea serviciilor:
Barul oferă un meniu cu băuturi deosebite şi gustări, clienţii săi având de ales dintr-o
gamă largă de produse. Societatea este renumită pentru politica strictă de asigurare a calităţii
serviciilor sale, făcând din aceasta un avantaj concurenţial.

Clientela:
Deoarece barul este amplasat în centrul oraşului, clienţii săi cei mai fideli sunt angajaţii
societăţilor din împrejurimi care servesc zilnic aici cafeaua şi cornul de dimineaţă, precum şi
gustarea dintre mesele principale. Tinerii de asemenea se întâlnesc seara aici la bar, uneori
lăsându-se cu serate dansante. Turiştii găsesc un moment de respiro din călătoria lor.

Piaţa:
Activitatea societăţii se încadrează în sfera alimentaţiei publice, focalizându-se pe
segmentul consumatorilor cu pretenţii. Condiţia esenţială de competitivitate într-un astfel de

20
sector o reprezintă satisfacerea exigenţelor clienţilor printr-un meniu variat, de o calitate
ireproşabile, asigurarea unui ambient plăcut în incita barului.

3.3 Strategii de dezvoltare a firmei

Ca urmare a creşterii continue a cererii pentru serviciile barului în condiţiile unei


capacităţi limitate, s-a hotărât deschiderea unei terase, în vara acestui an, care vine în
întâmpinarea tendinţelor pieţei. Pentru această investiţie societatea are nevoie de 20.000 euro,
urmărind astfel contractarea unui împrumut financiar pe trei ani. Împrumutul va fi garantat
printr-un contrat de gaj şi ipotecă asupra activelor societăţii. Societatea va face 4 angajări pentru
acoperirea nevoii de personal care va lucra pe terasa respectivă.
Terasa va fi amplasată în imediata apropiere a barului, pe platoul din faţa Magazinului
Universal Negoiu, astfel persoanele care vor merge la cumpărături în magazinul respectiv vor
putea deveni clienţii barului.

21
CAPITOLUL 4

DOCUMENTE SPECIFICE CONTABILITĂŢII MĂRFURILOR

Potrivit prevederilor legale privind întocmirea şi utilizarea formularelor comune sau cu


regim special utilizate în activitatea financiar-contabilă, orice acţiune economică efectuată se
consemnează într-un document care stă la baza înregistrării în contabilitate, dobândind calitatea
de document justificativ.
Documentele justificative se păstrează timp de 10 ani în arhivă, cu excepţia
statelor de salarii care se păstrează 50 de ani. Registrele de contabilitate şi documentele
justificative se păstrează în arhivă în forma lor originală, grupate în funcţie de natura
operaţiunilor şi în ordine cronologică în cadrul exerciţiului financiar la care acestea se referă.
Arhivarea documentelor contabile trebuie să asigure păstrarea şi consultarea documentelor în
termenele prevăzute de lege. În caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unor documente
contabile, se vor lua măsuri de reconstituire a lor în termen de maxim 30 de zile de le constatare,
ele purtând menţiunea „Reconstituit”.
Documentele justificative trebuie să cuprindă următoarele:
 denumirea documentului;
 denumirea şi sediul persoanei juridice care întocmeşte documentul;
 numărul şi data întocmirii cestuia;
 menţionarea parţilor care participă la efectuarea operaţiunii economice;
 conţinutul operaţiunii economice şi dacă este cazul temeiul legal al efectuării acestuia;
 datele cantitative şi valorice aferente operaţiunii efectuate;
 numele şi prenumele, precum şi semnăturile persoanelor care le-au întocmit, vizat şi
aprobat după caz;
 alte elemente care să asigure consemnarea completă a operaţiunilor efectuate.

22
Documentele justificative sunt de asemenea bază probatorie în justiţie, din cauza aceasta

respectarea regimului de întocmire a lor este importantă.

În contabilitatea mărfurilor se folosesc următoarele documente justificative:

AVIZ DE ÎNSOŢIRE A MĂRFII

1. Serveşte ca:
 document de însoţire a mărfii pe timpul transportului, după caz;
 document ce stă la baza întocmirii facturii, după caz;
 dispoziţie de transfer al valorilor materiale de la o gestiune la alta, dispersate
teritorial, ale aceleiaşi unităţi;
 document de primire în gestiune, după caz.
2. Se întocmeşte, în două sau mai multe exemplare, de către unităţile care nu au posibilitatea
întocmirii facturii în momentul livrării produselor, mărfurilor sau altor valori materiale,
precum şi în alte situaţii stabilite prin procedurile proprii ale societăţii.
În cazul transferului de bunuri între gestiunile aceleiaşi unităţi, dispersate teritorial,
avizul de însoţire a mărfii va purta menţiunea "Fără factură".
Pe avizul de însoţire a mărfii emis pentru valori materiale trimise pentru prelucrare la
terţi se face menţiunea "Pentru prelucrare la terţi".
În celelalte situaţii decât cele prevăzute mai sus se face menţiunea cauzei pentru care s-a
întocmit avizul de însoţire a mărfii şi nu factura.
3. Circulă, după caz:
 la furnizor:
 la delegatul unităţii care face transportul sau al clientului, pentru semnare de primire;
 la compartimentul desfacere, pentru înregistrarea cantităţilor livrate în evidenţele acestuia şi
pentru întocmirea facturii;
 la compartimentul financiar-contabil;
 la cumpărător:

23
 la magazie, pentru încărcarea în gestiune a produselor, mărfurilor sau altor valori materiale
primite, după efectuarea recepţiei de către comisia de recepţie şi după consemnarea
rezultatelor;
 la compartimentul aprovizionare, pentru înregistrarea cantităţilor aprovizionate în evidenţa
acestuia;
 la compartimentul financiar-contabil, pentru înregistrarea în contabilitatea sintetică şi
analitică.
4. Se arhivează, după caz:
 la furnizor:
 la compartimentul desfacere;
 la compartimentul financiar-contabil;
 la cumpărător:
 la compartimentul financiar-contabil.

FACTURA ŞI FACTURA FISCALA

1. Serveşte ca:
- document de bază căruia se întocmeşte documentul de decontare a produselor şi
mărfurilor livrate, a lucrărilor executate sau a serviciilor prestate;
- document de însoţire a mărfii pe timpul transportului;
- document de încărcare în gestiunea primitorului;
- document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului şi a cumpărătorului.
2. Se întocmeşte, manual sau cu ajutorul tehnicii de calcul, în 3 exemplare, la livrarea
produselor şi a mărfurilor la executarea lucrărilor şi la prestarea serviciilor, pe baza dispoziţiei de
livrare, a avizului de însoţire a mărfii sau a altor documente care atestă executarea lucrărilor şi
prestarea serviciilor şi se semnează de emitent.
Atunci când factura nu se poate întocmi în momentul livrării din cauza unor condiţii
obiective şi cu totul excepţionale, produsele şi mărfurile livrate sunt însoţite pe timpul
transportului de avizul de însoţire a mărfii. In vederea corelării documentelor de livrare, numărul
şi data avizului de însoţire a mărfii se înscriu în formularul de factură.
3. Circulă:
- exemplarul 1 la cumpărător;

24
- exemplarul 2 la desfacere;
- exemplarul 3 pentru înregistrarea în contabilitate
4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.

CHITANŢĂ
1. Serveşte ca:
- document justificativ pentru depunerea unei sume în numerar la casierie;
- document justificativ de înregistrare în Registrul-jurnal de încasări şi plăţi şi în
contabilitate.
2. Se întocmeşte în două exemplare, pentru fiecare sumă încasat, de către
contribuabilul sau casierul numit şi se semnează de acesta pentru primirea sumei.
3. Circulă la depunător (exemplarul 1). Exemplarul 2 rămâne în carnet, fiind folosit
ca document de verificare a operaţiunilor efectuate în Registrul-jurnal de încasări şi plăţi.
4. Se arhivează, după utilizarea completă a carnetului (exemplarul 2.)

NOTA DE RECEPTIE SI CONSTATARE DE DIFERENTE

1. Serveşte ca:
- document pentru recepţia bunurilor aprovizionate;
- document justificativ pentru încărcarea în gestiune
- act de probă în litigiile cu cărăuşii şi furnizorii, pentru diferenţele constatate la
recepţie;
- document justificativ de înregistrare în contabilitate;
Se foloseşte ca document distinct de recepţie în cazul;
 bunurilor materiale cuprinse într-o factură sau aviz de însoţire a mărfii, care fac parte din
gestiuni diferite;
 bunurile materiale primite spre prelucrare în custodie sau în păstrare;
 bunuri materiale procurate de la persoane fizice ;
 bunurilor materiale care sosesc neînsoţite de documente de livrare;
25
 bunuri materiale care prezintă diferenţe la recepţie;
 mărfurilor intrate în gestiune la care evidenţa se ţine la preţ de vânzare cu amănuntul sau
en gros;
In cazurile menţionate mai sus, precum şi pentru materialele nestocate a căror valoare se
înregistrează direct pe cheltuieli, recepţia şi încărcarea în gestiune se fac pe baza documentului de
livrare care însoţeşte transportul (factura, avizul de însoţire a mărfii etc.).
2. Se întocmeşte în 2 exemplare, potrivit prevederilor legale, la locul de depozitare
sau în unitatea cu amănuntul, după caz, pe măsura efectuării recepţiei. In situaţia în care la
recepţie se constată diferenţe. Nota de recepţie şi constatare de diferenţe se întocmeşte în 3
exemplare de către comisia de recepţie legal constituită.

In cazul când bunurile materiale sosesc în tranşă se întocmeşte câte un formular pentru
fiecare tranşă, care se anexează apoi la factură sau la avizul de însoţire a mărfii.
Datele de pe verso formularului nu se completează decât Atunci când se constată
diferenţe la recepţie
3. Circulă:
- la gestiune, pentru încărcarea în gestiune a bunurilor materiale recepţionate (toate exemplarele);
- la compartimentul financiar-contabil, pentru întocmirea formelor privind reglementarea
diferenţelor constatate (toate exemplarele), precum si pentru înregistrarea în contabilitatea
sintetică şi analitică, ataşata la documentele de livrare (factura sau avizul de însoţire a mărfii);
- la unitatea furnizoare (exemplarul 2) si la unitatea de transport (exemplarul 3), pentru
comunicarea lipsurilor stabilite.
4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.

MONETAR
1. Serveşte ca:
- document justificativ pentru evidenţierea la sfârşitul zilei a numerarului existent
în casieri, corespunzător mărfurilor comercializate;
- document justificativ de înregistrare în contabilitate;
- document justificativ pe baza căruia se predă contribuabilului numerarul încasat
prin casă de către casier, respectiv de către vânzător.
Monetarul se utilizează numai în cazul vânzării mărfurilor cu amănuntul. Potrivit
reglementărilor în vigoare, în condiţiile utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, suma
26
înscrisă în monetar trebuie să corespundă cu suma din registrul de casă emis de aceste aparate,
inclusiv cu suma înregistrată de mână în registrul de casă, în cazul defectării aparatelor de
marcat electronice fiscale.

Valoarea înscrisă în monetar trebuie să corespundă cu valoarea înscrisă în raportul de


gestiune.
2. Se întocmeşte în două exemplare de către casier sau de către
persoana împuternicită, la sfârşitul zile, prin inventarierea numerarului pe categorii de
bancnote şi de monede.
3. Circulă:
 exemplarul 1 pentru înregistrarea în Registrul de casă
 exemplarul 2 rămâne în carnet.
4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.

REGISTRUL DE CASĂ
1. Serveşte ca:
- document de înregistrare operativă a încasărilor şi plaţilor în numerar, efectuate prin casieria
unităţii pe baza actelor justificative;
- document de stabilire, la sfârşitul fiecărei zile, a soldului de casă;
- document de înregistrare în contabilitate a operaţiunilor de casă.
2. Se întocmeşte în două exemplare, zilnic, de casierul unităţii sau de altă persoană
împuternicită, pe baza actelor justificative de încasări şi plăţi.
La sfârşitul zilei, rândurile neutilizate din formularul cod 14-4-7A se barează.
Soldul de casă al zilei precedente se reportează, după caz, pe primul rând al registrului
de casă pentru ziua în curs.
Se semnează de către casier pentru confirmarea înregistrării operaţiunilor efectuate şi de
către persoana din compartimentul financiar-contabil desemnată pentru primirea exemplarului 2
şi a actelor justificative anexate.
3. Circulă la compartimentul financiar-contabil pentru verificarea exactităţii sumelor
înscrise şi respectarea dispoziţiilor legale privind efectuarea operaţiunilor de casă (exemplarul 2).
Exemplarul 1 rămâne la casier.

27
4. Se arhivează:
- la casierie (exemplarul 1);
- la compartimentul financiar-contabil (exemplarul 2).

JURNAL PENTRU CUMPARARI

1. Serveşte ca:
 jurnal auxiliar pentru înregistrarea cumpărărilor de valori materiale sau a
prestărilor de servicii;
 document de stabilire lunară a taxei pe valoarea adăugată deductibilă;
 document de control al unor operaţii înregistrate în contabilitate.
2. Se în tocmeşte într-un singur exemplar, având paginile numerotate, în care se înregistrează
zilnic, fără ştersături şi spaţii libere, elementele necesare pentru determinarea corectă a
taxei pe valoarea adăugată deductibilă.
Se întocmeşte un jurnal separat pentru cumpărări de bunuri şi servicii pentru nevoile
firmei şi, separat, pentru cumpărări de bunuri (mărfuri) care se vând ca atare.
Acest jurnal se completează la compartimentul financiar-contabil pe baza documentelor
tipizate privind cumpărările de valori materiale sau de prestări servicii.
3. Circulă:
 la compartimentul financiar-contabil pentru verificarea sumelor înscrise în conturi
şi a respectării dispoziţiilor legale referitoare la taxa pe valoare adăugată.
4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.

JURNAL PENTRU VÂNZARI

l. Serveşte ca:
- jurnal auxiliar pentru înregistrarea vânzărilor de valori materiale sau a prestărilor
de servicii:
- document de stabilire lunară a taxei pe valoare adăugată colectată;
- document de control al unor operaţii înregistrate în contabilitate.

28
2. Se întocmeşte într-un singur exemplar având paginile numerotate, în care se
înregistrează zilnic sau lunar, după caz fără ştersături şi spaţii libere, elementele
necesare pentru determinarea corectă a TVA colectată datorată.
Acest jurnal se completează la compartimentul financiar-contabil pe baza documentelor
tipizate comune şi specifice (facturi sau documente înlocuitoare) privind vânzările de valori,
materiale sau prestări de servicii, precum şi pe baza Borderoului de vânzare (încasare) din ziua
de……
3. Circulă;
- la compartimentul financiar contabil pentru verificarea sumelor înscrise în conturi şi a
respectării dispoziţiilor legale referitoare la taxa pe valoarea adăugată.
4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.

29
CAPITOLUL 5

STUDIU DE CAZ - SC ARTING INVEST SRL

Societatea avea în stoc la începutul lunii mărfuri la preţ de vânzare cu amănuntul în


valoare de 2.358,45 lei, TVA inclus, iar adaosul comercial este de 1.061,30 lei.

1. SC ARTING INVEST SRL achiziţionează de la SC ALDIS SRL mărfuri în


valoarea de 5.650 lei, fără TVA. Furnizorul oferă firmei o reducere comerciala de 5 %. Plata se
face peste 5 zile cu numerar. Preţul de vânzare cu amănuntul este de 8.192,50 lei inclusiv TVA.
a) se înregistrează achiziţia de mărfuri:
% = 401”Furnizori” 6.723,50 lei

371”Marfuri” 5.650,00 lei

4426”TVA deductibilă” 1.073,50 lei

b) se înregistrează reducerea comercială


% = 401”Furnizori” 336,17 lei

371”Marfuri” 282, 50 lei

4426”TVA deductibilă” 53,67 lei

c) se înregistrează intrarea mărfurilor în gestiune:


Pentru aceasta este nevoie de calcularea adaosului comercial care se face astfel:

8.192,50 * (19/119%) = 1.308,04 lei (TVA)

8.192,50 - 1.308,04 – 5.5650.00 = 1.324,46 lei

30
371”Mărfuri” = % 2.632,50 lei

378 ”Diferenţe de preţ la mărfuri” 1.324,46 lei

4428 „TVA neexigibilă” 1.308,04 lei

d) se înregistrează plata furnizorului, factura minus reducerea comercială :


401”Furnizori” = 5311”Casa” 6.387,33 lei

2. În cursul lunii s-au vândut mărfuri în valoare de 8.314,50 lei cu TVA inclus, pe
baza bonului fiscal emis de casa de marcat.
Determinarea TVA-lui inclus în valoarea mărfurilor vândute se calculează astfel:

8.314,50 lei *15,966 = 1.327,52 lei

5311”Casa” = % 8.314,50 lei

707”Venituri din vânzarea mărfurilor” 6.986,98 lei

4427”TVA colectata” 1.327,52 lei

3. Descărcarea gestiunii de marfă:


Pentru descărcarea gestiunii de mărfurile vândute este necesară determinarea adaosului
comercial aferent acesteia.

Rulajul debitor al contului 371 este următorul:

Valoarea mărfii intrate - valoarea reducerii comerciale + adaos comercial + TVA


neexigibilă aferentă = 5.650,00 - 282,50 + 1.324,46 + 1.308,04 = 8.000,00

Sic 378+ Rc 378


K = *100
(Sid 371-Sic 4428) + (Rd 371-Rc 4428)

K = 1.061,30 + 1.324,46 *100 = 2.385,76 *100=27,50%

31
8.673,85
(2.358,45 – 376,56) + (8.000,00 -1.308,04)

Determinarea diferenţei de preţ aferente mărfurilor rămase în stoc prin aplicarea cotei
procentuale K asupra valorii mărfurilor aflate în stoc.

371
SI 2.358,45 4428
5.560,00 8.314,50 SI 376,56
282,50 1.308,04
1.327,52 Valoarea
2.632,50
mărfurilor SFc 357,08 rămase în stoc
SFd 2.043,95
fără TVA este:

SF ct. 371 – SF ct.4428=2.043,95- 357,08 = 1.686,87 lei

- adaos comercial aferent mărfurilor rămase în stoc:

1.686,87 lei * 27,50% = 463,89 lei

- adaos comercial aferent mărfurilor vândute:

1.061,30 + 1.324,45 – 463,89 = 1.921,86 lei

% = 371”Mărfuri” 8.314,50 lei

607 ”Cheltuieli privind mărfurile” 5.065.12 lei

378 ”Diferenţe de preţ la mărfuri” 1.921.86 lei

4428 „TVA neexigibilă” 1.327.52 lei

32
4. La sfârşitul lunii cu ocazia inventarierii se descoperă un plus de inventar în valoare
256,27 lei.
Pentru înregistrarea plusului de inventar este necesar sa se determine adaosul comercial, cât şi
TVA- ul aferent acestui plus şi, prin scăderea acestor elemente se află valoarea la preţ de
cumpărare a mărfurilor constatate în plus cu care se vor diminua cheltuielile privind mărfurile.
 Sold faptic 2.043,95 lei
 Sold scriptic 2.300,22 lei
 Plus de inventar ( în preţ de vânzare, inclusiv TVA ) 256,27 lei
 TVA = 256,27/1.19x19% = 40,92 lei 40,92 lei
 Plus de inventar la preţ fără TVA 215,35 lei
 Adaos comercial = 215,35x 27,50%=59,22 lei 59,22 lei
 Costul mărfurilor în plus 156,13 lei

371 ,, Mărfuri “ = % 256,27 lei


378 ,, Diferenţe de preţ la mărfuri “ 59,22 lei
4428 ,, TVA neexigibilă “ 40,92 lei
607 ,, Cheltuieli privind mărfurile “ 156,13 lei
Observaţie:
Dacă s-ar fi găsit un minus de inventar neimputabil, articolul contabil ar fost cel anterior, dar
inversat, adică:

% = 371 ,, Mărfuri “ 256,27 lei


378 ,, Diferenţe de preţ la mărfuri “ 59,22 lei
4428 ,, TVA neexigibilă “ 40,92 lei
607 ,, Cheltuieli privind mărfurile “ 156,13 lei

In cazul minusurilor imputabile, se va întocmi, pentru imputarea lipsei, următorul articol


contabil:
461 ,, Debitori diverşi “ =% 256,27 lei
7711 ,, Venituri din despăgubiri şi penalităţi “ 215,35 lei
4427 ,, TVA colectata “ 40,92 lei

33
5. La sfârşitul lunii se regularizează TVA-ul şi se efectuează înregistrarea:

4427 ,, TVA colectata “ = % 1.327,52 lei


4426 ,, TVA deductibila“ 1.019,83 lei
4423 ,, TVA de plată“ 307,69 lei

Conturile 607 ,, Cheltuieli privind mărfurile ” si 707 ,, Venituri din vânzarea mărfurilor “
se închid pe seama contului de rezultate 121 ,, Profit si pierdere “.

34
Bibliografie:

1. Dobrogotă , N., Dicţionar de economie, Editura Economică, Bucureşti, 1999


2. Epuran,N., Băbăiţă, V., Grosu, C., - Contabilitatea financiară (vol. I), Editura De Vest,
Timişoara, 1994,
3. Epuran, Ineovan, Pereş, Cotleţ - Contabilitatea financiară (vol. II), Editura De Vest,
Timişoara, 1995,
4. Feleagă, N – Bazele contabilităţii. O abordare europeana şi internaţională, Editura
Economică, 2002
5. Nae, C., Pleşea, D. Noua contabilitate a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a
microîntreprinderilor, Ediţia a II-a revizuită, Editura Ecran Magazin, Braşov, 2004
6. Pântea, P. - Managementul contabilităţii româneşti, Editura Intelcredo, Deva, 1999
7. Pleşea, D. – Bayele contabilităţii (vol. II), Edituta Omnia SAST, Braşov, 2005
8. *** - Codul comercial, publicat în M.O. nr. 74/28.03.1994
9. *** - Ghid practic de aplicare a Standardelor Internaţionale de contabilitate, Partea I,
Editura Economică, Bucureşti, 2001
10. *** - Legea nr. 26 /05.11.1990 privind registrul comerţului, publicată în M.O. Partea I,nr.
121/07.11.1990
11. *** - Legea contabilităţii nr.82/1991, republicată în M.O. nr. 380 din 05.06.2002
12. *** - Legea contabilitatii nr. 82/1991,republicata in M.O. nr. 454 din 18.06.2008.
13. *** - O.M.F.P. nr. 94/2001 pentru aprobarea reglementărilor contabile armonizate cu
directiva a 4-a a CEC şi cu Standardele internaţionale de contabilitate, publicat în M.O. nr.
85/20.02.2001;
14. *** - O.M.F.P. nr. 306/2002 pentru aplicarea reglementărilor contabile simplificate
armonizate cu directivele europene, publicat în M.O. nr. 279 din 25 aprilie 2002
15. *** - Ordinul 94/2001 pentru aprobarea reglementărilor contabile armonizate cu Directiva
a V-a a CEE şi cu Standardele Internaţionale de contabilitate
16. *** - Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
17. http://www.avocatnet.ro/content/articles?id=12246
18. www.contabilul.ro
19. www.biblioteca.ase.ro

35