1

2
3
 ARGUMENT

Astăzi societatea contemporană nu mai poate fi concepută fără comunicare, fără

participarea efectivă a individului la tot ceea ce se petrece în jurul său, de aceea
stăpânirea artei comunicării creează privilegiul reuşitei în interrelaţionarea
dintre indivizi, în interiorul unei organizaţii, dar şi în crearea mesajului dorit şi
transmiterea lui către opinia publică.
Lucrarea de faţă a fost elaborată pornind de la importanţa comunicării în viaţa
de zi cu zi a indivizilor, trecând în revistă semnificaţia comunicării organizațio-
nale și rolul relaţiilor publice în cadrul organizațiilor, în realizarea unei comu-
nicări eficiente în instituțiile administrației publice, la care m-am referit în stu-
diul de caz.
În acest context, am considerat necesară explicarea noţiunii de comunicare
organizațională, precum şi rolul comunicării atât în interiorul, cât şi în exteriorul
organizaţiei, evidenţiind însă modalitățile de comunicare, deoarece fiecare insti-
tuție publică are identitatea sa, iar în raport cu cetățenii, dar și în interelaționa-
rea cu ceilalți parteneri de dialog, respectiv alte organizații, recurge la moda-
lități specifice de comunicare.
O organizație publică, cum este şi cazul Primăriei Sectorului IV București,
prin întreaga sa activitate, se pune în slujba cetăţenilor, care au dreptul de a fi
informaţi, atât în cazul solicitării exprese, cât şi prin demersurile proprii pe care
organizaţia trebuie să le facă pentru a oferi mesaje care să vină în întâmpinarea

4
cetățenilor, dar şi pentru a-şi păstra şi promova imaginea, chiar şi în situaţii de
criză.
Într-o societate bazată din ce în ce mai mult pe cunoaștere și informare,
modalitățile utilizate în procesul comunicării par să devină miza pentru lu-
mea de mâine. O lume globalizată, dominată de influența covârșitoare a
marilor puteri economice, are nevoie pe zi ce trece de pârghii care să o
susțină pentru a sfrunta viitorul. Și într-adevăr, astăzi, cine are iformația
deține puterea.
Lucrarea lasă loc înţelegerii şi interpretării procesului de comunicare şi relaţii
publice din administrație, evidenţiind aportul unui departament specializat în re-
lațiile publice din cadrul Primăriei Sectorului IV București, propunând, însă,
abordarea în mod special a perspectivei pragmatice.
Având în vedere faptul că în multe dintre instituţiile publice din România se în-
tâlnesc situaţii unde nu se poate vorbi despre o comunicare de calitate, esenţa
acestui proces se regăseşte în câteva « virtuţi » pe care angajații din adminis-
trație, și nu numai, trebuie să le dobândească: să ştie să asculte, să observe, să
analizeze, să controleze, dar în primul rând să se exprime pentru celălalt.

5
 CAPITOLUL I

ORGANIZAȚIA ȘI COMUNICAREA ORGANIZAȚIONALĂ

I.1. CONCEPTUL DE ORGANIZAŢIE

Organizaţia poate fi definită ca fiind un grup de oameni între care se

derulează interacţiuni orientate de obiective relativ comune şi specifice, cu alte
cuvinte o structură de interacţiuni reglementate de reguli formale şi informale şi
generatoare de acţiuni colective. 1

Conform DEX, organizaţia reprezintă o asociaţie de oameni cu concepţii sau

preocupări comune, uniţi conform unui regulament sau unui statut, în vederea de-
punerii unei activităţi organizate. Aceasta acţionează în concordanţă cu un an-
samblu de norme şi valori şi se autoreglează în funcţie de mai multe elemente şi
anume: elementele umane aflate în interacţiune reciprocă; faptul că organizaţia
dispune de libertatea de alegere a căilor şi mijloacelor de acţiune, precum şi de
modalitatea de formulare a scopurilor viitoare, deci este flexibilă; activitatea va-
riabilă a oamenilor care este strâns legată de motivaţie şi convingere, de satis-
facţie şi stări morale, de sistemele de comunicare şi informare, de modelul ales în
procesul de decizie şi de performanţele acestora.
Aşadar, organizaţiile se nasc atunci când anumite grupuri vor să atigă anumite
anumite obiective la care nu ar putea ajunge dacă ar desfăşura o acţiune izolată.,

1 Mihaela Vlăsceanu – Organizaţii şi comportament oranizaţional, Ed. Polirom, Iaşi, 2003, pag.89

6
 prin urmare organizaţiile au scopuri diferite şi evoluează în medii extrem de
variate.
Cea mai simplă şi mai sugestivă clasificare a organizaţiilor are în vedere
gradul de structurare a acestora, iar sun acest aspect avem, după gradul de
structurare două planuri: informale şi formale. 2

Clasificarea organizaţiilor
Conform unui dicţionar de specialitate, „organizaţia este un tip de
colectivitate realizată în vedera atingerii unui scop specific, ce se carcaterizează
printr-o structură formală de roluri, de relaţii de autoritate, de diviziune a muncii
şi printr-un număr de membri. 3
Cunoaşterea şi definirea exactă a obiectivelor ce se urmăresc într-o
organizaţie sunt deosebit de importante pentru conducerea organizaţiei, dar şi
pentru departamentul de relaţii publice. Astfel, angajaţii fac parte din societatea
globală, dar şi din diferite comunităţi ale acesteia, ei aduc în organizaie propriile
norme de comportament, valorile, rlurile sociale şi reprezentările despre lume
specifice organizaţiei. Aceasta înseamnă că prin indivizii care alcătuiesc o
organizaţie, mediul extern influenţează organizaţia.
Organizaţiile au apărut din îmbinarea strategiilor de acţiune colectivă cu
abilităţile individuale, în contextul unei societăţi în careeficienţa muncii
individuale depinde tot mai mult de activităţile specializate a altora, de nevoia de
a prelucra informaţii multiple, organizarea şi conducerea au devenit obiective ale
acţiunii individuale şi comunitare.

2 Octavian Moarcăs – Relaţii publice şi societatea contemporană, Ed. Independenţa Economică, Piteşti,
2003, pag. 33
3 D. Jary, 1991, pag. 345 apud Cristina Coman – Relaţiile publice şi mass-media, Ed. Polirom, Iaşi, 2004, pag.
12

7
 Planul informal – se formează din relaţile spontane nedefinite sau slab
definite dintre membrii acesteia. În această situaţie, regulile organizaţiei sunt
asimilate spontan nefiind imnpuse şi au un grad de adeziune ridicat.
Planul formal – vizează structura oficială a acesteia, fiind stabilită prin
descrierea normelor de constituire şi comportament a rolurilor şi relaţiilor dintre
membrii organizaţiei (de autoritate, de putere şi de responsabilitate.

I.2. COMUNICAREA ORGANIZAŢIONALĂ

Organizaţia stabileşte un ansamblu de norme care fixează pentru fiecare in-

divid limite şi direcţii de acţiune.
“Se poate afirma – observă autorii lucrării Managementul organizaţiei – că
este imposibil de găsit un aspect al muncii managerului unei organizaţii care să nu
implice comunicarea. Problema reală a comunicării organizaţionale nu este dacă
managerii se angajează sau nu în acest proces, ci dacă ei comunică bine sau satis-
făcător.“ 4

Comunicarea în interior şi spre exterior

Comunicarea în interior

Este un tip de comunicare ce se referă la schimbul de mesaje care se efec-

tuează în interiorul organizaţiei în plan vertical, dar şi orizontal. Comunicarea
poate fi formală, în situaţia în care mesajele sunt transmise pe canale dinainte
stabilite, şi informală, atunci când informaţiile circulă prin canale ce nu se îns-
criu în sfera relaţiilor de subordonare.

4. T. Zorlenţan, E. Burduş, G. Căprărescu, Managementul organizaţiei, Bucureşti, Editura Economică, 1998,

pag.20

8
 Comunicarea de sus în jos
Este comunicarea iniţiată de manageri (care în general sunt de formaţie
tehnică şi nu au o preocupare legată de comunicare şi de modul cum circulă in-
formaţiile) şi se adresează subordonaţilor. Acest tip de comunicare se foloseşte,
de obicei, pentru transmiterea unor dispoziţii, directive, pentru menţionarea unor
regulamente specifice fiecărei organizaţii, trasându-se şi responsabilităţile an-
gajaţilor. În cazul organizaţiilor eficiente, comunicarea de sus în jos are ca scop şi
motivarea angajaţilor, precum şi informarea acestora, periodic, în legătură cu po-
litica ori scopurile urmărite pe o anumită perioadă de organizaţia respectivă.
Cel mai adesea justificările, potrivit cărora managerii sunt foarte ocupaţi
pentru a comunica sau nu dispun de abilităţi necesare unui comunicator priceput,
reprezintă doar două aspecte care converg spre disfuncţionalităţi asociate comu-
nicării de sus în jos. De asemenea, sunt destul de frecvente şi situaţiile în care
managerii preferă comunicarea interpersonală în locul comunicării formale de sus
în jos, care pot crea, de asemenea, disfuncţionalităţi.
Ca exemplu, putem aminti situaţia în care conducătorul unei instituţii doreşte
să obţină un aviz favorabil pentru o cunoştinţă, şi merge direct la funcţionarul
care se ocupă de luarea în evidenţă a documentaţiei, fără să respecte calea ierarhi-
că, ceea ce poate declanşa stări de confuzie sau conflicte. În plus, mesajele trans-
mise de la superior la subordonaţi îşi pierd adevăratul înţeles din cauza distorsiu-
nilor care pot apărea la nivelurile ierarhice străbătute.
Având în vedere, însă, că societatea românească se află în tranziţie spre o
democraţie reală şi o economie solidă, chiar şi comunicarea de sus în jos suferă
sincope, şi se realizează preferenţial, în special cu cei care auresponsabilităţi con-
siderate prioritare, sau chiar cu un anumit nivel de incompetenţă.
Comunicarea internă funcţionează prin intermediul mai multor instrumente,
în funcţie de cultura organizaţională, de context, de resursele disponibile. Astfel,
9
Buletinul informativ, internetul, dacă sunt editate şi actualizate pot fi mijloace
foarte eficiente pentru un public dornic de informare şi participare la actul deci-
zional din organizaţie. Totodată, atunci când se impune, managerul poate convoca
o întâlnire cu anumiţi factori pentru a se consulta în diferite probleme, însă cea
mai la îndemână şi eficientă metodă o reprezintă întâlnirile interne. Acestea
trebuie să aibă loc regulat, să existe o minută, să se dezbată toate subiectele într-
un timp scurt şi să existe şi un moderator. Minuta poate fi consultată, la scurt
timp, de orice participant la întâlnire, iar angajaţii au ocazia să-şi exprime părerile
şi punctele de vedere. Brainstorming-urile şi întâlnirile interne ale angajaţilor
trebuie să fie mai destinse, atmosfera degajată, nu neapărat oficială, şi o bună pla-
nificare, pentru a rezulta o întâlnire reuşită.
În mod normal, mai ales dacă avem de-a face cu o organizaţie în schimbare
(lucru ce nu poate fi evitat, ţinând cont de contextul concurenţial, acest tip de
comunicare ar trebui folosit în primul rând pentru a influenţa opiniile, pentru a
schimba atitudini, pentru a înlătura teama şi reticenţa ce pot interveni din cauza
dezinformării, sau a unei informări ineficiente, pentru a pregăti salariaţii cu even-
tualele schimbări din cadrul organizaţiei.

Comunicarea spre exterior

Atât comunicarea în interior, cât şi cea spre exterior au două dimensiuni: una
spontană (reprezentată de actele de comunicare de orice tip care se desfăşoară în
decursul funcţionării organizaţiei) şi o dimensiune strategică. Prin dimensiune
strategică se presupun demersurile de comunicare ce fac parte dintr-o politică prin
care se urmăreşte în mod deliberat lansarea unor mesaje de un anumit tip, deci
conturarea şi menţinerea unei imagini de un anumit tip în ochii publicurilor orga-
nizaţiei. În lucrarea de faţă utilizăm termenii de comunicare internă şi comunicare

10
externă deoarece în momentul de faţă s-au impus în limbajul specialiştilor de re-
laţii publice.
Comunicarea spre exterior se realizează prin intermediul mass-media sau
prin diverse mesaje difuzate prin afişare în cadrul instituţiei, prin intermediul si-
teului existent pe internet unde sunt postate toate informaţiile care trebuie să fie
transmise conform legislaţiei în vigoare privind transparenţa decizională, partici-
parea cetăţenilor la actele decizionale, precum şi informaţii pe care organizaţia le
consideră demne de interes pentru promovarea serviciilor pe care le efectuează ori
pentru îmbunătăţirea propriei imagini.
Pentru comunicarea internă se pot da definiţii în funcţie de importanţa care
se acordă obiectivelor urmărite, de practicile organizaţionale proprii şi din cauza
lipsei informaţiilor sau a comunicării. În ultimii ani au apărut noi perspective de
studiu asupra informaţiei şi comunicării, mergând pe linia contribuţiilor aduse de
Şcoala de la Palo Alto în sociologia comprehensivă, preocupările actuale ale
specialiştilor în comunicare se îndreaptă către comunicarea internă.
“După cum se ştie, comunicarea nu este numai arta de a transmite şi de a
înţelege informaţiile. Ea este şi arta de a dirija schimburile de informaţii pentru
a-i face pe actori să ajungă la puncte de vedere apropiate şi, astfel, să înţeleagă
mai bine deciziile manageriale. Într-o organizaţie, această concepţie este
evidentă.” 5
Pornind de la cazuri concrete privind problema informaţiei şi comunicării
interne în diverse organizaţii, Alex Mucchielli pune bazele auditului informaţiei
şi comunicării interne, acesta constituind o modalitate modernă de evaluare a
informaţiei şi comunicării în interiorul organizaţiei. Dar pârghiile utilizate de
conducătorii organizaţiei în vederea asigurării unei comunicări eficiente între

5 Alex Mucchielli, Comunicarea în instituţii şi organizaţii, Ed. Polirom, Iaşi, 2008, pag. 45

11
memebrii ei şi modul cum se evită situaţiile de criză ori conflictele ce pot apărea
în cadrul acesteia pot influenţa rezultatele activităţii într-o organizaţie.
Auditul reprezintă o evaluare şi o judecată, care se realizează întotdeauna
prin raportarea la referenţiali, adică la anumite norme implicite sau explicite care
stabilesc bunele practici utilizate în atingerea obiectivelor propuse. Astfel apare
un nou punct de vedere asupra informaţiei şi comunicării care extinde
interpretarea simplistă a teoriilor care analizează în procesul comunicării schema
Emiţător – Receptor printr-un Canal (Jackobson) sau cea dată de Laswell: “Cine
spune, ce,cui, cu ce efect?”. Aşadar, a informa personalul (receptor) nu înseamnă
doar a-i transmite mesaje într-un limbaj pe care acesta să-l poată decoda, ci
presupune transmiterea de informaţii “comprehensive” apropiate de situaţia de
lucru, păstrând sensul informaţiei construite de emiţător. Tocmai acest tip de
abordare are consecinţe asupra manierei de evaluare realizată prin auditare.
“A comunica cu personalul nu înseamnă a manipula, în diferite moduri,
informaţiile pe care le transmitemşi pe care trebuie să le accepte, ci înseamnă să-
l facem să participe, prin schimburi de informaţii, la construirea unei definiţii
colective a situaţiilor de muncă, a problemelor întâlnite şi a soluţiilor posibile.” 6
Astfel, comunicarea internă poate fi definită ca un instrument de
management pus la dispoziţia conducerii organizaţiei pentru a rezolva, prin
participare şi prin schimburi comunicaţionale care apar în mod normal în
conducerea colectivelor de muncă. De aici se pot aborda probleme de audit. Într-o
organizaţie, de obicei, conducătorul tinde să tranşeze o problemă existentă, iar
apoi să-i dea şi soluţia, neluând în seamă faptul că această problemă ar putea fi
abordată printr-o metodă de comunicare internă (consultarea profesioniştilor din
subordine) pentru a se găsi o soluţie. Cultura de tip “ingineresc” 7 conform căreia

6 ibidem
7 idem, pag. 204

12
 şeful le ştie pe toate se opune, în majoritatea organizaţiilor, culturii de tip
“comunicare”.

I.3. PUBLICUL ŞI MESAJELE COMUNICĂRII DE MASĂ

În prezent, comunicarea presupune recurgerea mai clară şi mai organizată

din partea administraţiilor de stat la mijloacele publicitare şi la relaţiile publice
pentru a-şi promova imaginea sau pentru a aduce la cunoştinţa publicului
informaţiile de interes general. Conceptului de comunicare i se asociază cel de
opinie publică, deoarece comunicarea devine ea însăşi una publică.

“Publicul este un grup mai mult sau mai puţin omogen din punct de vedere
al nivelului de pregătire, vârstei, status-ului social, propriilor motivaţii şi inte-
rese, care este supus aceloraşi influenţe ale unui mediu de comunicare în masă
(radio, televiziune, teatru, carte etc.)” 8
Încă din antichitate au existat manifestări ale publicului, animate de politi-
cieni. Pieţele publice, ca scenă a acţiunilor sociale ori culturale, au reprezentat o
modalitate de identificare exactă a participanţilor la dialogul social.
Cea mai importantă apreciere despre rolul democratic al mass-media asupra
publicului îi aparţine lui Jűrgen Habermas (reprezentant al Şcolii de la Frankfurt,
fondată în anii ’60). El redefineşte noţiunea de spaţiu public, susţinând că apa-
riţia capitalismului timpuriu modern a făcut posibilă apariţia unui spaţiu autonom
de dezbateri publice. În acea epocă, sfera publică ajunsese să fie dominată de un
stat extins şi de interese economice organizate. Mass-media deveniseră un ins-
trument prin care publicul era, treptat, marginalizat.

8 Octavian Moarcăş, Relaţii publice şi societatea contemporană, Ed. Independenţa Economică,

Piteşti, 2003, p. 50

13
 Din studiile lui Habermas, s-a desprins ulterior un model de public (sferă
publică) ca zonă neutră. În această zonă accesul la informaţii relevante, care aduc
atingere binelui public, este permis pe scară largă, dezbaterile sunt scoase de sub
dominaţia statului şi toţi participanţii la dezbateri publice au acces la ele, în limi-
tele legii.
“În cadrul acestei sfere publice, indivizii determină în colectiv, prin procesul
argumentaţiei raţionale, modul în care doresc să evolueze societatea” 9, iar la
rândul său, societatea poate modela ori schimba conduita la nivel de administraţie
locală ori guvernamentală. Modelul lui Habermas privind sfera publică este
înţeles şi reinterpretat astăzi, potrivit metamorfozei acestei sintagme.
Cercetătorul Doru Pop relevă faptul că dialogul public transpus în scenă de
sistemul mediatic trebuie să fie construit dintr-o multitudine de valori şi perspec-
tive care vin dinspre divertisment, dar şi din “prezentarea afacerilor publice”.
Mass-media trebuie să dea, aşadar, indivizilor posibilitatea să-şi evalueze şi să-şi
interpreteze experienţa socială dobândită, să pună sub semnul întrebării ideile cul-
turii dominante.
Comunicarea publică se deosebeşte de comunicare politică cu care este de
foarte multe ori confundată, mai ales în perioadele electorale, un guvern sau un
ministru “este tentat să valorizeze mai curând politica personală şi cea a partidului
decât acţiunile întreprinse de administraţia pe care o conduce. (...) Comunicarea
publică nu se limitează doar la campaniile oficialilor, iar interesul de a nu o
transforma într-un apendice al comunicării politice este din ce în ce mai evident,
dată fiind, mai ales, diversificarea metodelor şi răspândirea acestora la toate
eşaloanele administrative”. 10 De asemenea, comunicarea publică nu înseamnă
comunicare instituţională. Când se pune accent pe aspectul instituţional sau
9 Doru Pop, Mass-media şi democraţia, Editura Polirom, Iaşi, 2001, p.241
10 Luminiţa Gabriela Popescu, Comunicarea în administraţia publică, Ed. Economică, Bucureşti, 2007

14
 organizaţional, apare ca efect disimularea caracteristicilor specifice comunicării
de întreprindere, pe de o parte, şi comunicării publice, pe de altă parte, dar
dezvoltarea comunicării publice trebuie să reflecte anumite transformări care se
produc în interiorul aparatului de stat.11 Informaţiile din sfera comunicării publice
sunt de interes public, interferând cu transparenţa decizională.
Mesajele publice sunt complexe şi au ca obiectiv contribuţia la activităţile de
reglementare, de protecţie sau anticipare ce revin puterilor publice. Întotdeauna
mesajul public se referă la legitimitate şi informează despre oportunitatea unui
demers, despre o procedură de urmat, despre informaţii ce trebuie transmise,
documente de întocmit, sau de sancţiunile şi neajunsurile ce survin dacă interesul
colectiv este periclitat.

Pentru a pune în practică experienţa şi a aduce precizări privind atitudinea

publicului, ori pentru a se pune în gardă cu privire la căile de acţiune, specialistul
în relaţii publice trebuie să cunoască deciziile importante luate în cadrul organi-
zaţiei. De obicei, acesta este familiarizat cu preocupările, limitele şi deficienţele
existente în sectoarele resurse umane, financiare, materiale şi informaţionale din
organizaţie. Acest lucru este important, având în vedere că accesul la informaţii
care privesc latura deciziilor poate valorifica eficient viziunea în diverse situaţii,
chiar în unele de criză.
De multe ori, acesta este un mediator care se interpune între deciziile echipei
de conducere şi angajaţii organizaţiei - dar mai ales între organizaţie şi societate;
prin acţiuni specifice de comunicare el poate dezamorsa, îmbunătăţi ori crea ima-
ginea dorită de organizaţie, la momentul oportun.
Având în vedere că publicul este o grupare socială unită prin legături
psihice sau, după alţi autori, un grup sau individ care este implicat, în vreun fel

11 Bernard Miege, Societatea cucerită de comunicare, Ed. Polirom, Iaşi, 2000, apud Luminiţa Gabriela
Popescu, Comunicarea în administraţia publică

15
 anume, în viaţa unei organizaţii, putem identifica mai multe categorii de publicu-
ri. Fiind un grup mai mult sau mai puţin omogen, din punctul de vedere al gra-
dului de pregătire, al vârstei, al status-ului social,12 ori al propriilor interese, pu-
blicul poate fi supus aceloraşi influenţe din partea mediilor de comunicare.
Cercetările contemporane diferenţiază publicurile după comportamentul lor
comunicaţional. Din punct de vedere structural se disting următoarele categorii
de publicuri 13,
a) publicurile tuturor problemelor – participă în mod activ la toate
dezbaterile;
b) publicurile apatice – mai puţin active;
c) publicurile unei singure probleme – sunt active doar la anumite teme;
d) publicurile problemelor fierbinţi – devin active după ce presa a trans-
format un anumit subiect într-o chestiune de actualitate.
O altă clasificare în funcţie de tipologia publicurilor distinge:
publicul de masă: caracterizat prin comunitate de interes, în funcţie de necesităţi,
şi nu de aprecierea “în masă”;
publicurile dispersate: valorizează în mod divergent mesajele;
publicurile concentrate: valorizează aproximativ la fel mesajele, dar, totodată,
cooperează între ele pentru sporirea autorităţii, a credibilităţii sursei care emite
mesajele;
1) publicurile omogene: valorizează convergent acelaşi tip de mesaj, iar
frecvenţa receptării mesajelor este ridicată;

12 Statusul se defineşte ca ansamblul atitudinilor, comportamentelor şi aprecierilor la care o per-

soană se aşteaptă din partea celorlalţi faţă de ea. (M. Golu, M. Zlate, P. Golu, C. Manolescu – Psiho-
logie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978, p. 198)
13 Octavian Moarcăş, op. cit., p.35

16
2) publicurile eterogene: rezultate din agregarea unor segmente de opinie rela-
tiv eclectice, care se interesează constant de un anumit gen de mesaj, cu toate că îl
valorizează în mod diferit;
3) publicuri locale: determinate pe criterii spaţiale;
4) publicul participant: se afirmă prin participarea nemijlocită la acţiune;
5) publicul receptor: are o atitudine preponderent pasivă în faţa mesajului;
6) publicul mondial: este cel care asistă la marile transmisiuni în direct (TV),
ale unor evenimente de anvergură mondială (dezastre, războaie, meciuri de fotbal
etc.).
“Dincolo de diferenţele lor specifice, toate tipurile de public stau la baza
conturării, declanşării şi evoluţiei fenomenelor de psihologie colectivă. Nu identi-
tatea aprecierilor, ci sensul comun al acestora contribuie la formarea publicului,
confirmând ipoteza conform căreia, dacă opinia este un fapt psihosocial, publicul
este un fenomen social”. 14
În analiza comunicării organizaţionale, este importantă analiza grupurilor de
public; lucrările de specialitate în relaţii publice împart aceste grupuri în:
 Grupurile externe de public - grupuri ce nu fac parte din organizaţie (sunt în
afara ei), dar care au o anumită relaţie cu aceasta (de ex. agenţii guvernamentale
care introduc unele reglementări şi au un impact masiv asupra organizaţiei:
clienţi, media, investitori, publicul larg).
 Grupurile interne de public – grupuri care aparţin instituţiei (denumite astfel
când este vorba exclusiv despre angajaţi).
Percepţia imaginii unei organizaţii poate varia de la o categorie de public la alta,
având în vedere funcţiile opiniei publice 15, care sunt următoarele :

14 ibidem
15 Ibidem, pag. 57

17
a) Funcţia normativ-axiologică
Privită sub aspectul normativ, opinia publică are un rol superior în înţelegerea
cadrelor de legitimitate acceptate ca valabile în spaţiul social. În cazul comporta-
mentelor deviante care depăşesc prescripţiile normative ce definesc identitatea
funcţională a unei regiuni ontologice a spaţiului social, pot fi preîntâmpinate evo-
luţiile spre dimensiuni de patologie socială, tocmai prin intervenţia de natură pro-
filactică a opiniei publice.
Normele care guvernează un spaţiu social sunt de două tipuri: scrise şi nescrise.
Transmise din generaţie în generaţie, acestea devin criterii de apreciere, de valori-
zare, dând naştere opiniei publice.
b) Funcţia de control social
Controlul social se exercită, după opinia cercetătorului R.E. Park, în:
 forme elementare: ceremonii, status-ul de prestigiu, tabuuri care se extind până
la moravuri;
 opinia publică - care-şi exercită controlul social sub formă de zvonuri, aprobări,
discreditări ori prin ceea ce se numeşte “gura lumii”;
 instituţiile – politice, cultural-economice, religioase, care operaţionalizează
prejudecăţile, idealurile şi valorile proprii societăţii.
c) Funcţia consultativ-participativă
Segmentelor de opinie publică li se oferă posibilitatea să-şi construiască opţiuni
valorice compatibile cu diversitatea societăţii respective. Prin urmare, “modelele
sociologice sau culturale recunoscute oficial prin legitimarea lor instituţională pot
cunoaşte corijări permanente, preîntâmpinând momentele de criză generate de
disjuncţia dintre aşteptările publicului şi setul de valori emise de sursele de difu-
zare a mesajelor”. 16

16 ibidem

18
d) Funcţia deliberativă
Pentru abordarea acestei funcţii se face întotdeauna diferenţa între rolul
deliberativ al opiniei publice în societăţile primitive şi cele moderne. Dacă în so-
cietăţile antice publicul polisului (cetăţii), alcătuit din cetăţeni, îşi manifesta atitu-
dinea deschis şi imediat, fiind important pentru cei care aveau puterea cetăţii, în
societăţile moderne această manifestare, deliberare, a opiniei publice se face prin
sondaje de opinie, care prospectează atitudinea publicului.
Aşadar, organizaţia trebuie să fundamenteze un plan de relaţii publice care să cu-
prindă identificarea, ordonarea funcţie de priorităţi, descrierea (demografic şi psi-
hografic) tuturor grupurilor de public ale organizaţiei, chiar dacă nu va intra în
contact cu toate.
Efectele comunicării publice
Comunicarea publică urmăreşte patru categorii de efecte 17:

a) modernizarea funcţionării administraţiilor (prin intermediul departamentelor

de relaţii cu publicul sau prin modalităţile de prezentare şi transmitere a in-
formaţiilor;
Administraţiile trebuie să răspundă, conform legislaţiei în vigoare, cerinţelor
cetăţenilor care trebuie să primească informaţii prompte în legătură cu deciziile pe
care le iau reprezentanţii administraţiei.

b) unele campanii pe care le realizează organizaţiile vizează chiar schimbarea de

comportament în rândul publicului ;
c) construirea unei imagini moderne, bine apreciate;
d) adeziunea cetăţenilor la o anumită problemă, prin intermediul unor acţiuni de
sensibilizare a publicului.

17 Luminiţa Gabriela Popescu, op. cit., pag. 49

19
 Comunicarea publică oferă informaţii despre politici şi strategii publice ale
căror efecte nu sunt vizibile decât după perioade mai scurte sau mai lungi de timp,
fapt ce poate periclita formarea unei opinii corecte, neexistând un mesaj concret.
Este vorba despre scheme generale, planuri, previziuni bugetare, studii socioe-
conomice şi juridice.

Influenţă şi manipulare
Opinia publică nu se poate constitui şi exprima decât dacă societatea are la
dispoziţie mijloace adecvate de informare, încât indivizii să cunoască faptele şi
evenimentele asupra cărora urmează să-şi spună cuvântul şi să ia o atitudine sau o
hotărâre. Sub acest aspect, un interes deosebit îl prezintă raportul dintre procesele
de informare şi opinia publică, dintre acestea şi mijloacele de comunicare de
masă.
În societatea actuală, mijloacele de comunicare moderne – generatoare ale
unei producţii de masă, ale unei difuzări şi ale unui consum informaţional de
masă – se caracterizează printr-o participare efectivă în planul acţiunii şi practicii
sociale. În societatea contemporană, informaţia a devenit o component esenţială a
condiţiei umane, un important mijloc de cunoaştere. Ea este indispensabilă pentru
organizarea şi dezvoltarea sistemelor sociale, gradul de organizare a acestora
depinzând şi de cantitatea de informaţie înmagazinată de aceste sisteme. Mijlo-
acele de comunicare de masă constituie, deci, importante resurse ale dezvoltării,
informaţiile furnizate de acestea reprezentând o modalitate eficientă de reducere a
incertitudinii în procesele sociale, un instrument de dezvoltare şi creştere a conşti-
inţei publice.18 Prin impactul asupra categoriilor largi de public, asupra maselor,
mijloacele moderne de comunicare acţionează ca intermediari între faptele, even-
imentele, procesele, fenomenele economice, sociale, politice, ideologice, culturale
18 Delia Balaban – Comunicare mediatică , Ed. Tritonic, Bucureşti, 2009, pag. 91

20
 etc. şi opinia publică.În societatea democratică, sarcina principală a mijloacelor
de comunicare de masă constă în sprijinirea subiecţilor în acţiunea de consolidare
şi dezvoltare a societăţii. Informând despre faptele şi evenimentele contemporane,
presa, radioul, televiziunea ajută publicul să-şi formeze o părere despre even-
imente şi, treptat, pe baza diferitelor opinii, să-şi formuleze criterii ferme în
aprecierea faptelor. Ţelul acţiunii ideologice a mijloacelor de comunicare de masă
este nu numai formarea unor păreri disparate despre un fapt sau altul, ci şi for-
marea unei personalităţi capabile să se orienteze în cadrul realităţilor sociale, să
înţeleagă sensul istoric şi semnificaţia faptelor şi fenomenelor multiple ce-i sunt
prezentate. Acţiunea mijloacelor de comunicare de masă trebuie să pornească de
la ideea că omul societăţii democratice trebuie să fie capabil nu numai să
aprecieze exact fenomenele realităţii obiective, ci şi să participe activ la formarea
şi transformarea acestei realităţi. Mass-media dezvoltă, deci, conştiinţa maselor.
Mass-media au o influenţă substanţială asupra receptorilor, dar ele se află, în
acelaşi timp, sub influenţa acestora. Mijloacele de comunicare de masă nu tind
spre izolare, ci ele sunt în concordanţă cu pulsaţia mediului. În unele cazuri,
forţele publice, ideologice, religioase etc. folosesc mijloacele de comunicare de
masă în scopuri particulare, subjugându-le controlului lor. În felul acesta, mass-
media îşi pot pierde obiectivitatea şi libertatea.
În acest context, este important să trcem în revistă funcţiile mass-media în socie-
tatea de azi.19
1. Cea mai important funcţie a mass-media este aceea de a informa. Să ne gâ-
ndim că informaţia este sângele vital pentru presă scrisă şi audio-vizual, prin ur-
mare, puterea va aparţine celor care deţin informaţia.20

19 Corina Rădulescu – Comunicare, relaţii publice şi protocol – support de curs –Ed. Pro Universitaria,
Bucureşti, 2012, pag.97
20 Alvin Toffler – Puterea în mişcare, Ed. Antet, Bucureşti, 1995, apud Corina Rădulescu, op. cit., pag. 97

21
 2. Funcţia formativă (modelatoare), de a exprima şi a fi formatoare de opinie,
ceea ce înseamnă o influenţă pentru oameni, în comportament, mentalitate, edu-
caţie, formarea modelelor etc.
3. Funcţia comercială- orice informaţie trebuie “ambalată” adecvat, pentru că
informaţiile care atrag publicul fac practic vandabilă publicaţia, iar postul audio-
video câştigă audienţă. Corporaţiile de presă au transformat informaţia în marfă,
agenţiile vând şi cumpără informaţiile din care trăiesc. Astfel, manipularea este la
ordinea zilei, prin intermediul publicităţii şi propagandei. Miza o reprezintă con-
vingerea maselor de a accepta produse sau servicii oferite, care să fie acceptate de
cât mai mulţi cumpărători.
4. Funcţia de divertisment sau recreativă care oferă publicului consumator de
informaţii şi un aşa-zis revers al medaliei, prin faptul că media nu doar manipu-
lează oferind realitatea prin informaţii dorite, ci este şi o formă mascată de a in-
fluenţa, prin caracterul de spectacol pe care o capătă. Omul nu-şi mai caută moti-
vaţii, scopuri şi dorinţa de a-şi programa anumite activităţi recreative în mediu,
pentru că televiziunea deja îi organizează timpul mult mai comod, fără să-şi dea
seama, omul devenind un spectator care schimbă canalele TV.

I.4. ÎMBUNĂTĂŢIREA COMUNICĂRII ORGANIZAŢIONALE

Mediul social este tot mai mult un spațiu al schimbării globale, de aceea,
marea provocare a tuturor organizațiilor, publice, politice, educaționale, econom-
ice este însăși schimbarea.21 Literatura de specialitate din ultimele două decenii
arată necesitatea adaptarii organizațiilor la presiunile schimbării. Astfel, efortul

21 Dumitru Iacob, Diana-Maria Cismaru, Remus Pricopie, Relații publice - Coeziune și eficiență prin co-
municare, Ed. Comunicare.ro, București, 2011, pag.48

22
 adaptiv este extreme de complex. În același tmp, Alvin Toffler nota: Oricum, chi-
ar și când presiunile interne și externe converg și o poziție sănătoasă există,
schimbarea fundamental este (…) improbabilă dacă partizanii săi interni nu pot
oferi o viziune și o strategie coerente, o nouă misiune care să o înlocuiască pe
cea veche.22
De pildă în societatea contemporană mass-media face legea din punct de ve-
dere comunicațional, astfel încât, orice organizație poate devein o țintă în sens
pozitiv sau în sens negativ. Suportul adaptării organizațiilor este de ordin co-
municațional, iar strategia adaptării este tot de factură comunicațională. Perspec-
tiva organizațională face posibilă o modalitate relevant de definire a informării
publice, a comunicării organizaționale în context managerial.
Dacă în spațiul public informarea este îndreptățită să existe prin norma de-
mocratismului social, în spațiul organizațional informarea publică se impune ca
imperative funcțional. Cu alte cuvinte, îmbunătățirea comunicării organizaționale
presupune utilizarea proceselor și structurilor de comunicare de către organizații,
în vederea adaptării la schimbările de mediu extern. Prin urmare, actorii sunt chi-
ar organizațiile, de aceea relațiile publice în cadrul organizațiilor din administrația
publică constituie o strategie de comunicare organizațională. O organizație nu
comunică doar cu publicul care i se adresează direct, ci și prin intermediul mass-
media, realizându-se o comunicare de masă. De aici, evoluția actorilor mediatici
este spectaculoasă și adesea spectaculară.23 În spațiul mediatic principala tensi-
une se creează la nivelul conexiunilor reciproce dintre organizațiile mass-media,
care doresc acces la informații publice pentru a le oferi mai departe, și organi-
zațiile publice care au interesul să-și apere și să-și promoveze imaginea proprie.
Este foarte bine cunoscut faptul că reticența cu care organizațiile înțeleg să ofere
22 Alvin Toffler (1996). Corporația adaptabilă, București:Ed. Antet, apud Dumitru Iacob și coordonatori,
Relațiile publice – Coeziune și eficiență prin comunicare
23 Dumitru Iacob și colectiv, Op. cit., pag. 47

23
informații de interes public în timp optim sau atunci când li se solicită, sub pre-
textul păstrării secretului organizației, îi invită pe reprezentanții media să facă tot
felul de speculații sau să se informeze din surse “neoficiale” și speculative. De
aceea, îmbunătățirea comunicării organizaționale nu se mai rezumă doar la o bună
însușire și stăpânire a tehnicilor de comunicare i la capacitatea persuasivă a
comunicatorilor, ci merge mai departe, își alcătuiește o strategie chiar incisivă și
activă pentru a face față provocărilor mediatice. Așadar comunicarea nu mai este
doar un instrument social, ci o forță socială. Respectând acest adevăr, în discursul
din interiorul organizației, dar și în cel dintre organizația publică și mass-media,
se remarcă necesitatea păstrării unor principii general valabile privind
comunicarea eficientă.

Principii ale unei comunicări eficiente

a . P e n t r u o b u n ă c o m u n i c a r e transmiţătorul trebuie să răspundă la
câteva întrebări, în vederea pregătirii mesajului: 1 C u i î i t r i mi t e m me s a ju l ?
2. De ce comunicăm? Care sunt motivele? 3. Ce comunicăm. Cât de
clară vrea va fi expunerea. 4 . C â n d c o m u n i c ă m ? 5 . C u m c o -
municăm, astfel încât să folosim limbajul pe înțelesul re-
c e p t o r u l u i 6.În ce context are loc comunicarea, pentru a se realiza re-
ceptarea, înţelegerea şi acceptarea mesajului. Totodată, transmiţătorul
trebuie să respecte unele principii de bază pentru a avea o comunicare eficientă:
1. să-şi găsească timp - comunicarea eficientă implică timp, cele mai
multe neînţelegeri apar din cauza derulării unei comunicări în grabă;
2. să-l accepte pe celălalt ca pe o individualitate, care are dreptul să aibă
sentimente şi percepţii diferite de ale lui, să devină empatic cu partenerul de dia-
log;

24
 3. n u t r e b u i e s ă s e c o n f u n d e p e r s o a n a c u p r o b l e m a , a c c e n t u l
t r e b u i e p u s p e c e e a c e a f ă c u t persoana, nu pe cine e ea. Important să fie
descriptiv, nu evaluativ;
4. să urmărească mesajele în mod activ - cei ce ascultă activ sunt atenţi la
anumite tipuri de comunicare verbală/nonverbală. Tehnicile de ascultare activă
cele mai importante sunt: atenţia la limbajul corporal, parafrazarea, ex-
primarea empatiei, acceptarea pauzelor, clarificarea. O ascultare bună nu
măreşte doar acurateţea recepţionării mesajului, dar dovedeşte acceptarea vorbi-
torului.
5. să ofere feed-back specific şi la timp, pentru a realiza o comunicare eficientă;
6. să ţină cont de diferenţele transculturale, atunci când se poartă con-
versație cu cetăţeni străini;
7. să se acorde atenție limbajului folosit, s ă v o r b e a s c ă c l a r , s i m p l u ,
r a r , s ă e v i t e c l i ş e e l e , jargonul, expresiile colocviale. Important ca trans-
miţătorul să nu folosească în comunicare ameninţări, etichetări, iro-
nii,comenzi, critici, blamări, pentru că toate acestea blochează comunicarea.
b. Pentru realizarea comunicării în bune condiţii receptorul trebuie să fie
atent la transmiţătorul său, să asculte activ, să ceară clarificări, repetări unde e ne-
voie, să ofere feed-back-uri transmiţătorului şi să le verifice. Pentru ambii (trans-
miţător şi receptor) principiile comunicării eficiente sunt:
- a asculta, a asculta, şi a asculta din nou
- verificarea dacă mesajul a fost înţeles;
- împărtăşirea opiniilor, sentimentelor şi percepţiilor generate de
mesaj.
În afară de aceste principii ale comunicării eficiente sunt şi câteva tehnici şi
metode folosite de organizaţii pentru eficientizarea comunicării organizaţionale.

25
 I.5. BARIERE COMUNICAŢIONALE

Pornind de la faptul că este foarte important să existe o compatibilitate, în

procesul relaţiilor publice, între codul unei organizaţii şi codurile specifice difer-
itelor tipuri de public, putem analiza şi câteva obstacole ce pot apărea în cadrul
comunicării celor doi poli. 24
Prin urmare, în procesul comunicării intervin diferite bariere:
1. bariere geografice (distanţa în spaţiu);
2. bariere istorice (informaţia este invers proporţională cu timpul care desparte
un anumit eveniment de comunicarea referitoare la el);
3. bariere statalo-politice (dacă există un regim politic care nu permite circu-
laţia informaţiilor la nivel de masă);
4. bariere economice (de ordin financiar);
5. bariere tehnice (lipsa dotărilor comunicaţionale);
6. bariere lingvistice (slaba cunoaştere a limbilor străine);
7. bariere psihologice (percepţii, memorare, convingeri);
8. bariere de rezonanţă (informaţia nu crespunde de fiecare dată nevoilor indi-
viduale, nu rezonează);
După alte opinii, mai există şi alte obstacole în comunicare, şi anume criza
ideii de obiectivitate în cunoaştere poate crea sentimentul de îndoială, pentru ca
îndoiala să dispară ar fi necesar un limbaj universal neutru care să mijlocească
traducerea unor limbaje în altele – un cod comun, însă limbajul nu înseamnă vo-
cabular. Poate exista un vocabular comun, însă limbajul e diferit, sau un vocabu-

24 Maria Cornelia Bârliba, Paradigmele comunicării, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică Bucureşti, 1987, pag. 62,
apud Corina Rădulescu – Comunicare, relaţii publice şi protocol, suport de curs, Ed. Pro Universitaria, 2012,
Bucureşti

26
lar diferit, dar un limbaj comun. Dificultatea comunicării ţine de marea diversitate
a limbajelor. 25
Din cauza efectelor negative pe care le are comunicarea def-
icitară asupra organizaţiei, psihologii organizaţionali au studiat înde-
lung problema barierelor în comunicare, căutând rezolvarea acestora.
Astfel s-au realizat mai multe clasificări ale barierelor în comunicare,
atingând diferite aspecte. După schema procesului de comunicare,
problemele de comunicare pot fi împărţite în:
1. probleme determinate de trimiterea mesajelor; 2.probleme deter-
minate de perceperea mesajelor; 3.probleme de înţelegere;
4.probleme de acceptare - folosirea feedback-ului. 26
Problemele determinate de transmiterea mesajului se referă la:
- limbajul neadecvat auditoriului (important să fii atent cu cine comunici, să
stabilească un limbaj comun);
- durata comunicării prea lungă sau prea scurtă;
- mesajul nu este concis, clar;
- existenţa unor defecte de vorbire.
Printre barierele de recepţie ale comunicării organizaţionale amintim:
- stimuli din mediu, zgomot;
- atitudinile şi valorile receptorului;
- nevoile şi aşteptările receptorului
Barierele de înţelegere în comunicare sunt:
- limbajul, problemele semantice;
- abilităţile receptorului de a asculta, recepta;

25 Corina Rădulescu, op. cit., pag. 55

26 - Zlate, M. (coord) (2001), Revistă de Psihologie organizaţională, vol. 1 nr.1, Editura Polirom, pag.13- 27

27
 - durata comunicării;
- efectele de statut.
Iar în ceea ce priveşte barierele de acceptare,
de cele mai multe ori întâlnim prejudecăţile receptorului sau existenţa unor
conflicte interpersonale între receptor şi transmiţător. Referindu-se mai pe larg
la aceste bariere de comunicare, psihologii organizaţionali au surprins
aceste probleme în cadrul organizaţiei referindu-se la manageri şi la subordonaţi.
Obstacolele în calea comunicării generate de manageri sunt:
• dificultăţile în capacitatea de transmitere a informaţiilor:
- insuficienta documentare;
- supradimensionarea explicaţiilor introductive;
- tendinţa de a transforma dialogul în monolog;
- stereotipiile în modalitatea de transmitere;
- utilizarea unui limbaj neadecvat auditoriului;
• deficienţe în capacitatea de ascultare:
- subestimarea interlocutorului;
- capacitatea scăzută de concentrare asupra problemelor;
- tendinţa de a interveni, a bloca iniţiativele subordonaţilor de a comunica;
- rezistenţa faţă de introducerea unor idei noi.
• obstacolele generate de subordonaţi sunt:
- temerea că exprimarea adevăratelor sentimente şi opinii faţă
d e o r g a n i z a ţ i e a r f i periculoasă;
- percepţia că "dacă nu eşti de acord cu şeful, nu vei fi promovat";
- convingerea că managerii nu sunt interesaţi de problemele angajaţilor;
- sentimentul că angajaţii nu sunt răsplătiţi pentru ideile bune;
- lipsa accesibilităţii şi responsabilităţii superiorilor;
- convingerea că managerii nu acţionează prompt la problemele angajaţilor;
28
- nemulţumirea generată de modificări frecvente ale instrucţiunilor.
După cum se poate observa, multe obstacole se datorează percepţiei pe care
subordonaţii o au despre activitatea de conducere, tocmai datorită con-
vingerilor existente, de aceea pentru rezolvarea comunicării deficitare,
psihologul organizaţional trebuie să intervină în s chimbarea percepţiilor
angajaţilor. De asemenea, barierele de comunicare au fost clasificate după
următoarea schemă:
Efectele de statut
Apare o b a r i e r ă î n c o m u n i c a r e a t u n c i c â n d o p e r s o a n ă
este c o n s i d e r a t ă m a i s u s î n i e r a r h i e decât alta.
Problemele semantice
A p a r a t u n c i c â n d o a m e n i i folosesc acelaşi cuvânt, dar
îi a t r i b u i e s e n s u r i d i f e r i t e s a u diferite cuvinte pentru acelaşi
s e n s . D e e x e m p l u : c u v â n t u l "charge" în limba engleză are 15
sensuri diferite. De asemenea, problemele semantice apar atunci când an-
gajaţii aşteaptă ca cei cu care v o r b e s c s ă a i b ă a c e l e a ș i e x p r e s i i î n
v o c a b u l a r . P r o b l e m e l e s e m a n t i c e a p a r ş i a t u n c i c â n d interlocutorii
folosesc termeni de jargon (termeni profesionali specifici organizaţiei respective).
Distorsiunile perceptive
Pot fi cauzate de o slabă percepere de sine sau de o
proastă înţelegere a altora, existenţa unor prejudecăţi, stereotipuri.
Diferenţele culturale
Afectează comunicarea între oameni de la departamente diferite în organizaţii.
Notele discordante apar din diferenţele sociale, din medii religioase diferite, din
zone diferite.

29
 Activitățile de comunicare în sfera publică sunt învestite cu puterea de a
transmite nu doar mesaje, ci și de a influența mediul, iar atunci când ceva nu
funcționează corect, factorii implicați vor fi blamați. 27
Adesea inițiatorii unei reforme ample, care nu a fost acceptată de public,
pot fi auziți spunând că nu au știut să vândă proiectul populației sau că nu au ex-
plicat îndeajuns diferitele fațete ale programului etc. 28 (vezi Anexa nr. 2)
Pierre Desaulniers remarca trei percepții false asupra activităților de co-
municare. 29

1) Convingerea că activitățile de comunicare posedă o putere nelimitată

asupra oamenilor. De fapt, ele sunt eficiente doar dacă sunt aplicate cor-
rect.
2) Părerea că misiunea de a comunica publicului poate fi dată oricărui an-
gajat care știe să vorbească. În realitate, nu orice cunoscător al organi-
zației este și un bun comunicator.
3) Confuzia dintre mijloacele și obiectivele comunicării. Adesea PR-iștii
trec de la o problem sumar formulată la alegerea modalității de trans-
mitere a mesajului (comunicat de presă, apariție televizată).

27 Bernard Dagenais – Campania de relații publice, Ed. Polirom, Iași 2003, pag. 44
28 idem
29 apud Bernard Dagenais, op. cit., pag. 45

30
 CAPITOLUL II

COMUNICAREA ÎN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ

II.1. CONCEPTUL DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

Abordarea completă şi complexă a diferitelor sisteme de administraţie pub-

lică din Europa contemporană pune probleme de drept atât constituţional, cât şi
administrativ, deoarece abordarea problematicii trebuie realizată în contextul le-
gilor fundamentale ce guvernează respectivele societăţi, inclusiv statul acestora,
cât şi prin prisma regimurilor politice existente, desigur democratice, mai vechi
sau relativ noi, care îşi exercită prerogativele de putere în armonie cu drepturile şi
libertăţile cetăţeneşti fundamentale. 30 Prin„administraţie publică” înţelegem or-
ganismele care sunt în mod direct subordonate puterii politice şi care sunt în ser-
viciul executivului în cadrul procesului politic.31
Administraţia publică se deosebeşte, în primul rând, de administraţia
particulară tocmai prin caracterul său public, fiind prin aceasta pusă în folosul şi
interesul general al societăţii sau al unei colectivităţi anume. Administraţia
publică nu trebuie confundată și nu se identifică nici cu administraţia de stat,
deoarece ea are o sferă mai largă de cuprindere și se realizează nu numai prin
activitatea organelor statului, ci şi prin activitatea altor elemente, inclusiv a

30 Ioan Alexandru, Mihaela Cărăuşan, Ilie Gorjan, Ivan Vasile Ivanoff, ş.a., Dreptul Administrativ
în Uniunea Europeană, Editura Lumina Lex , Bucureşti 2007, pg.33.

31 Danielle Bossaert, ş.a., Funcţia publică în Europa celor cincisprezece, Noi tendinţe şi evoluţii,
Editura Economică, Bucureşti, 2002, pg. 31

31
autorităţilor administraţiei publice locale, a regiilor autonome şi a instituţiilor
publice.
Administraţia publică are ca obiect realizarea valorilor care exprimă
interesele statului sau a unei colectivităţi distincte, recunoscută ca atare de stat,
valori care sunt exprimate în acte elaborate de puterea legiuitoare. Prin însăşi
natura sa, administraţia publică e strâns legată de puterea legiuitoare şi de puterea
judecătorească ale cărei hotarâri sunt aplicate şi executate în cadrul administraţiei
publice, la nevoie putandu-se recurge la mijloace de constrangere statala.
Administraţia publică e strâns legată şi de puterea executivă, dar nu se
identifică întocmai cu puterea executivă arătând o sferă mai largă de cuprindere.
Conţinutul administraţiei publice este dat de două categorii de activităţi: activităţi
cu caracter dispozitiv şi activităţi prestatoare.
Prin activităţile executive cu caracter de dispoziţie se stabileşte ce trebuie să
facă sau să nu facă, ce le este permis sau interzis persoanelor fizice sau juridice,
administraţia publică putând interveni în unele cazuri cu aplicarea sancţiunilor
pentru nerespectarea conduitei prescrise. Această activitate executivă cu caracter
de dispoziţie se realizează prin acte juridice şi fapte materiale de către organele
administraţiei publice şi funcţionarii acestora ca activităţi specifice principale.
Noţiunea de administraţie publică evocă următoarele autorităţi publice:
Preşedintele României, Guvernul, ministerele şi alte organe subordonate direct
Guvernului, organe centrale de specialitate autonome, instituţii subordonate
ministerelor: organe locale de specialitate subordonate ministerelor conduse de
prefect; organe autonome locale şi instituţii subordonate acestora.
În sens funcţional noţiunea de administraţie publică evocă acte juridice şi
operaţiuni materiale prin care se execută legea, fie prin emiterea de norme
subsecvente, fie prin organizarea sau, după caz, prestarea directă de servicii
publice. Într-o formulare concentrată, administraţia publică poate fi definită ca
32
ansamblul activităţilor Preşedintelui României, Guvernului, autorităţilor
administrative autonome centrale, autorităţilor administrative autonome locale şi,
după caz, structurilor subordonate acestora prin care, în regim de putere publică
se aduc la îndeplinire legile sau, în limitele legii se prestează servicii publice.
În concluzie, puterea executivă este sinonimă cu statul sau autorităţile sale
publice centrale şi teritoriale, respectiv guvern, ministere, precum şi structurile
acestora din teritoriu, adică prefect şi serviciile publice deconcentrate, în vreme ce
administraţia locală (consilii locale şi judeţene, respectiv primarii) reprezintă o cu
totul altă instituţie fundamentală ce nu poate fi inclusă în puterea executivă,
neîndeplinind o funcţie executivă. Din alt punct de vedere, administraţia publică
este un sistem unitar, în frunte cu guvernul, indiferent de structurile sale centrale,
teritoriale sau locale, reprezentând ansamblul autorităţilor constituite în mod dis-
tinct în capitolul V al titlului III din Constituţie sub denumirea juridică de admin-
istraţie publică.

Funcţiile administraţiei publice

Printre funcţiile pe care administraţia publică le exercită se numără şi cele de
execuţie, informare, pregătire şi prevedere.
Funcţia de executare se referă la rolul administraţiei publice de a organiza
executarea deciziei politice, reflectată în legi şi de a asigura executarea lor, folo-
sind convingerea, iar în caz de nevoie, forţa publică.
Funcţia de informare, pentru realizarea acesteia administraţia publică pune
la dispoziţia societăţii informaţiile de interes public, de asemenea are obligaţia de
a prezenta informaţiile cerute de Parlament, care, pe baza lor, ia decizii şi optează
pentru diferite soluţii sau proiecte legislative.

33
 Funcţia de pregătire (de elaborare) a deciziilor politice, a proiectelor de acte
normative şi a proiectelor de acte administrative, precum şi colaborarea la
adoptarea sau emiterea lor.
În cadrul sistemului constituţional, administraţia publică îşi are bine precizat
rolul său de organizator al procesului de realizare a valorilor politice, exprimat
prin lege, poziţie de pe care se pregăteşte decizia politică şi se colaborează la
elaborarea acesteia, ea nefiind însă abilitată, de regulă, să adopte decizii cu carac-
ter primar, ci numai pentru organizarea executării legii.
Funcţia de prevedere (sau de prognozare) a opţiunilor pe termen scurt, me-
diu şi lung, la nivelul întregii societăţi, ca şi la nivelul colectivităţilor locale.
În acest context, administraţiei publice îi revin rolul de a prezenta Parlamen-
tului, ori autorităţilor administraţiei publice locale deliberative, variantele posibile
ale acestor opţiuni pentru viitorul colectivităţii.

II. 2. COMUNICAREA PUBLICĂ ÎN ADMINISTRAȚIE

Comunicarea este prezentă în activitatea instituţiilor administraţiei publice şi

contribuie la realizarea în condiţii optime a acesteia. Astfel instituţiile admin-
istraţiei au departamente specializate pe această temă şi îşi păstrează imimaginea
public prin utilizarea unor politici şi activităţi specific. Practic, comunicarea este
indispensabilă administraţiei publice.32
Comunicarea publică urmăreşte patru categorii de efecte:

 Modernizarea funcţionării administraţiilor – administraţiile trebuie să facă

faţă unor cereri din ce în ce mai complexe. Astfel, cetăţenii se aşteaptă să
obţină informaţii la care se asteaptă, în baza legii.

32 Luminiţa Gabriela Popescu, Comunicarea în administraţia publică locală, Ed. Economică Bucureşti, 2007,
pag. 9, 10

34
  Căutarea adeziunii cetăţenilor cu privire la o anumită problem.
 Multe administraţii aleg lansarea unor campanii de comunicare care au
drept scop
 Realizarea unei imagini în concordanţă cu cerinţele.
Elementele procesului de comunicare în administraţia publică: 33
a) Instituţiile administraţiei publice şi cetăţenii sunt princpapele elemente ac-
tive în procesul comunicării. În acest contextcomunicarea poate avea loc între in-
stituţie şi cetăean, între două instotuţii, între o instituţie administrativă şi un ONG
sau între o instituţie sau între o instituţie a administraţiei publice locale şi un
ONG.
b) Cetăţeanul – acesta este ambivalent, prin tradiţie a păstrat şi a respectat au-
torităţile publice, dar în acelaşi timp a protestat întotdeauna atunci când mesajele
au fost confuse ori drepturile sale sunt încalcate.
c) Mesajul – care este purtătorul interesului general. Informaţiile publice de in-
teres general constituie mesajul principal al comnicării administrative. Mesajele
pot fi o înştiinare ( chemare, avizare, răspuns), o solicitare (date, relaţii, sprijin,
ocumente personale, stabilirea domiciliului etc.), o moticare, o convingere şi al-
tele.
d) Canalele de comunicare – sunt cele care defines forma comunicării: scrisă,
verbală, nonverbală (gesture, semen) sau mixtă. Folosirea canalelelor mass-media
a devenit o practică utilă pentru administraţia public locală.
e) Bruiajul – emană o influenţă negativă asupra calităţii activităii de co-
municare . Se utilizează pentru a distrage atenţia de la unele mesaje, dar şi de fac-
tori fizici: De asemenea, procesul de comunicare poate fi perturbat şi de unele
bariere comunicaţionale..

33 Idem, pag.19

35
f) Feed – back-ul – reprezintă un mesaj care vine de la receptor către emitent,
prin canal.

Tipuri de comunicare administrativă

După scopul urmărit:
 comunicare oficială
 comunicare neoficială
- După frecvenţa comunicării:
 permanent;
 periodică;
 aperiodică ( ori de câte ori este nevoie).
- După genul de activitate căreia îi este destinată:
 Instructivă (educaţională, de formare);
 Profesională; în procesul de muncă.
 Mediată ( prin intermediul altcuiva sau a unui mijloc tehnic).
- Din punct de vedere al relaţiilor ce se stabilesc între administraţie şi cetăţeni:
 comunicare verbală (orală);
 comunicare în scris;
 comunicare nonverbală;
 comunicare virtuală ( on-line).

După obligaţia pe care o au instituţiile publice:

 punerea la dispoziţie a datelor publice;
 relaţia serviciilor publice cu utilizatorii;
 promovarea serviciilor oferite publicului;
 campaniile de informare de interes general ;
 valorizarea instituţiei publice (comunicarea instituţională).

36
;

II. 3. TRANSPARENŢA DECIZIONALĂ

Scopul Legii nr. 52/2003 privind tranparenţa decizională în administraţia

publică urmăreşte:
 să sporească gradul de responsabilitate al administraţiei publice faţă de
cetăţean;
 să stimuleze participarea activă a cetăţenilor la luarea deciziilor administra-
tive şi la elaborarea actelor normative;
 să sporească gradul de transparenţă a administraţiei publice.

Are dreptul de a participa la şedinţele publice ale autorităţilor publice

 orice persoană interesată;
 reprezentanţii oricăror asociaţii civice, sindicale, patronale în ordine de
precădere determinată de interseul manifestat de subiectul şedinţei;
 presa.

Ce trebuie să cuprindă anunţul referitor la elaborarea unui act normativ:

 nota de fundamentare, expunerea de motive sau referatul de aprobare a pro-
iectului;
 textul complet al proiectului actului normative;
 termenul limită, locul sau modalitatea în care cei interesaţi pot primite
sesizări sau sugestii.

Cum se face cunoscut anunţul privind intenţia de adoptare a unui act normativ

37
 prin afişare la sediul propriu al instituţiei intr-un spaţiu accesibil publicului
 prin inserare în site-ul propriu al instituţiei
 prin publicare în presa centrală şi locală, după caz
 prin transmiterea către persoanele care au depus cereri în acest sens

Pot fi formulate propuneri sau sugestii pentru îmbunătăţirea sau modifi-

carea unui act normative în scris, în perioada anunţată de iniţiatorul proiectului,
care trebuie să fie de cel putin 10 zile.

În Primăria Sectorului IV Bucureşti orice cetăţean se poate adresa pentru

propuneri, sugestii sau opinii responsabilului pentru relaţii cu societatea civilă

Pot fi organizate dezbateri publice ale proiectului de act normative dacă

acest lucru a fost solicitat în scris de o asociaţie legal constituită sau de o altă au-
toritate publică. Acestea se vor desfăsura în termen de cel mult 10 zile de la pub-
licarea datei şi locului în care se vor organiza, conform prevederilor Legii
52/2003 privind transparenţa în instituţiile publice. 34

34 http://www.ps4.ro/legea-522003.html

38
 CAPITOLUL III

MODALITĂŢI DE COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE

ÎN PRIMĂRIA SECTORULUI 4 BUCUREŞTI

III.1. STRUCTURA PRIMĂRIEI

Primăria sectorului 4 Bucureşti funcţionează cu un aparat tehnic alcătuit din

primar, viceprimar, secretar al primariei şi un consiliu local cu 27 de consilieri lo-
cali. Instituţia este structurată pe direcţii, servicii, departamente, birouri, compar-
timente şi oficii. Astfel, există 8 direcţii, 2 servicii, biroul management situaţii de
urgenţă, serviciul audit public intern, arhitectul şef, consilierii primarului.
În subordinea Consiliului Local se află 10 instituţii publice şi anume: Ad-
ministraţia Domeniului Public sector 4, Administratia Şcolilor, Liceelor şi
Grădiniţelor sector 4, Centrul Cultural pentru UNESCO Nicolae Bălcescu, Cen-
trul Militar sector 4, Direcţia de Administrare a Pieţelor sector 4, Poliţia Locală
Sector 4, Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale sector 4, Serviciul Public
Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, Serviciul Situaţii de Urgenţă Sector 4.
Instituţia primarului îşi desfăşoară activitatea în spirirul transparenţei şi
deschiderii către cetăţeni, oferind acces la informaţiile de interes public, precum
şi posibilitatea acestora de a-şi exprima opiniile şi de a lua parte la deciziile in-
stituţiei în cunoştinţă de cauză şi în interesul comunităţii.

În cadrul Primăriei Sectorului 4 funcţionează Direcţia Comunicare şi Relaţii

cu Cetăţenii care reglementează relaţiile cetăţenilor cu instituţia, prin intermediul
Serviciului comunicare activităţi publice, Serviciului informaţii şi relaţii cu pub-

39
licul, conform Legii 544_2001, modificată şi completată, Serviciului Relaţii cu
asociaţiile de proprietari, Biroului Relaţii cu cetăţenii şi a Compartimentului de
minorităţi.
Astfel, la nivelul instituţiei publice, se cordonează activitatea de comunicare
dintre direcţiile şi serviicile Primăriei Sectorului 4 cu mass-media, instituţii ale
societăţii civile şi cu cetăţenii, în baza strategiei de comunicare care se realizează
pe termen scurt, mediu şi lung. (vezi Anexa nr. 3, pag. 64)
Anual Direcţia întocmeşte un raport de activitate al Primarului, în baza
rapoartelor primate de la compartimentele Primăriei. Se monitorizează impactul
acţiunilor Primăriei Sector 4 prin analiza mass-mdia şi opiniei publice locale şi se
propun măsuri clarede îmbunătăţire a procesului de comunicare cu cetăţenii. Di-
recţia de comunicare este cea care se ocupă, de asemenea, cu promovarea acţiu-
nilor administrative ale direcţiilor şi serviciilor Primăriei Sector 4 şi realizează
materialele de promovare şi prezentare a instituţiei.
Evaluarea stării de spirit a cetăţenilor, nivelul de trai, gradul de mulţumire
sau nemulţumire a cetăţenilor faţă de activitatea Primăriei sectorului 4, potenţiale
crize de comunicare se realizează prin intermediul institutelor de sondare şi cer-
cetare a opiniei publice.

III.2. COMUNICAREA ÎN PRIMĂRIA SECTOR 4 BUCUREȘTI

Comunicarea poate fi formal definită ca orice proces prin care deciziile sunt
transmise de la un membru al unei instituţii la altul. Comunicarea însoţeşte
activitatea instituţiilor publice, contribuind la realizarea în bune condiţii a
acesteia.

40
 Comunicarea în instituţii este un proces bilateral: el presupune atât trans-
miterea ordinelor, informaţiei şi sfaturilor la un centru de decizie (adică un in-
divid învestit cu responsabilitatea de a lua decizii), cât şi transmiterea deciziilor
luate de la acest centru în alte părţi ale instituţiei. Mai mult, este un proces care se
desfăşoară în sus, în jos şi lateral în instituţie.
Canalele de comunicare în instituţiile publice pot fi de două feluri: for-
male şi informale. Prin canalele formale se transmit fluxurile informaţionale
oficiale. Canalele informale de comunicare se stabilesc în general între persoane
şi grupuri informale. Acestea sunt formate din angajaţi care au interese comune
sau afinităţi. Informaţiile transferate prin aceste canale sunt neoficiale şi au un
caracter personal sau general: ele nu sunt verificate.
Comunicarea instituţională este o comunicare extraorganizaţională prin
care instituţia din administraţia publică urmăreşte să-şi întărească imaginea, să
suscite în jurul ei un climat de încredere şi simpatie din partea cetăţenilor.
Astfel, Primăria Sectorului 4, prin acţiunile sale pe care le aduce la cu-
noştinţă mass-media, prin comunicate de presă, informări, conferinţe de presă
face posibilă promovarea imaginii instituţiei publice, cetăţenii din comunitate fi-
ind mult mai uşor informaţi despre modul cum sunt cheltuiţi banii publici. Astfel
toate proiectele pe care şi le propune Primăria Sectorului 4 sunt supuse dezbateri-
lor publice, astfel încât, în cadrul şedinţelor de consiliu local cetăţenii să-şi ex-
prime părerea, să aibă posibilitatea să propună soluţii. (vezi și Anexele nr. 1 și 2,
pag. 56 și 63)
Comunicarea externă a Primăriei Sectorului 4 - Direcţia Comunicare şi
Relaţii cu Cetăţenii prin Serviciul comunicare activităţi publice, Serviciul in-
formaţii şi relaţii cu publicul, conform Legii 544-2001, este acela de a contribui

41
la notorietatea şi imaginea organizaţiei în instituţie. Ea îndeplineşte, astfel,
funcţia de promovare a instituţiei publice a statului şi a unităţilor administrativ-
teritoriale, în ansamblu.
Comunicarea cu rol de promovare reprezintă, un aspect mai aparte în
cadrul procesului de comunicare, în pofida faptului că literatura de specialitate
consideră că aceasta face parte din comunicarea externă, ea se desfăşoară
unilateral, dinspre Primăria sectorului 4 către mediul exterior al acesteia. În
această situaţie, nu mai sunt membrii organismului public cei care întreţin
legătura cu exteriorul, ci organizaţia ca instituţie. Ea dă informaţii despre
serviciile care le oferă, încearcă să-i amelioreze imaginea de ansamblu sau, pur si
simplu, vrea să facă cunoscute şi să-şi promoveze valorile.
Direcţia de comunicare promovează în mass-media programele de dezvol-
tare iniţiate la nivelul Primăriei Sectorului 4 de serviciile de specialitate,
colaborează cu Poliţia Sectorului 4, Jandarmeria Română şi Poliţia Comunitară
sector 4, pentru informarea cetăţenilor pe probleme de siguranţă şi ordine publică,
promovează competenţele şi acţiunile serviciilor publice oferite cetăţenilor de
Primăria Sectorului 4, considerate drept instrumente ale procesului de dezvoltare
socio-economică comunitară.
Totodată prezintă mass-media activităţile de interes public desfăşurate de
Primăria Sectorului 4, organizând conferinţe de presă, în scopul informării locui-
torilor asupra acestora şi prezintă orice informaţii de interes public solicitate în
cadrul acestor conferinţe.
Prin însăşi natura ei, administraţia publică depinde de comunicare:
- comunicarea între diferitele niveluri ale administraţiei publice;
- comunicarea pe acelaşi nivel;
- comunicarea între administraţie şi executivul social;

42
- comunicarea între administraţie şi autoritatea politică;
- comunicarea în mediul social;
Devine din ce în ce mai importantă atât pentru administraţie, cât şi pentru
clienţii acesteia – contribuabili, cetăţeni, grupuri de interese, autoritatea politică,
dezvoltarea canalelor de comunicare cu “lumea de afaceri”.
Formele principale prin care se concretizează acest tip particular de co-
municare sunt:
 publicitatea – prin mass-media sau prin propriile materiale publicitare;
 sponsorizările – finanţarea activităţilor culturale sau sportive;
 mecenatul – ajutor financiar sau logistic acordat artiştilor, organizaţiilor
umanitare sau non-profit;
 articole care prezintă organizaţia în publicaţiile de specialitate;
 organizarea de standuri la târguri şi forumuri;
 organizarea de zile ale porţilor deschise;
 acţiuni de consiliere şi ajutorare a altor instituţii, similare (dar care în mod
real nu sunt concurenţiale) prin detaşarea temporară de personal.
Exista aşadar, o multitudine de forme de promovare a imaginii, valorilor
sau serviciilor specifice instituţiei publice. Cea mai eficientă şi mai ieftină formă
de promovare este însă, cel mai adesea, ignorată. Ea se află la îndemâna tuturor
funcţionarilor şi constă în reliefarea permanentă a aspectelor pozitive ale
organismului public din care fac parte, cu ocazia contactelor cu mediul extern, fie
acestea personale sau profesionale. Ideea este că fiecare funcţionar public îşi
poate asuma fără probleme rolul de comunicator extern, mesajul său fiind centrat
pe seriozitatea, eficienţa şi calitatea de care dă dovada instituţia. Acest lucru pre-
supune ca funcţionarul public să ştie (ceea ce ţine de eficienţa comunicării in-
terne), să creadă, (este vorba de coerenţa dintre discursul pe care îl afişează şi

43
 acţiunile sale concrete), şi să vrea (adică să simtă nevoia să vorbească despre in-
stituţia de administraţie publică, ceea ce trimite la ideea de motivaţie). 35
Comunicarea în Primăria Sectorului 4 are loc pe două căi:
 comunicarea orală (verbală) – de exemplu comunicarea dintre funcţionar şi
cetăţean la ghişeu sau la birou
 comunicarea scrisă
Instituţiile din administraţia publică urmăresc ca, prin intermediul comunicării, să
obţină următoarele facilităţi:
-identificarea - ce răspunde nevoilor instituţiilor administrative de a-şi asigura
notorietatea şi de a-şi face cunoscute competenţele;
- informarea – care urmăreşte să facă cunoscută corpului social acţiunea
administrativă;
- realizarea unei educaţii sociale – ce corespunde, sub forma de sfaturi,
recomandări, rolului din ce în ce mai important al instituţiilor publice în cadrul
vieţii sociale.
Serviciul informaţii şi relaţii cu publicul pe Legea 544 din 2001, din cadrul
Direcţiei de comunicare este la dispoziţia cetăţenilor care se adresează Primăriei
Sectorului 4 şi are ca obiectiv principal eficacitatea şi eficientizarea actului de
comunicare dintre rimăria sectorului 4 şi publicul ţintă, urmărind realizarea unui
program de relaţii publice al instituţie bazat pe management de comunicare în
ambele sensuri, pentru cetăţeni şi pentru instituţie.
Acest serviciu informează şi consiliază cetăţenii în rezolvarea problemelor
sociale de interes general, încercând soluţionarea acestora pe loc, iar în cazul în

35 . F. Coman-Kund – Politica de comunicare externă a colectivităţilor locale, Editura Economică,

Bucureşti, 2000

44
care problemele necesită analize şi verificări din partea altor servicii solicitanţii
primesc îndrumările necesare, pune la dispoziţia cetăţenilor informaţiile solicitate
(fluturaşi, formulare) cu privire la întocmirea şi elaborarea documentaţiei de
specialitate – avize, acorduri, certificate, autorizaţii etc. – elaborate de serviciile
de specialitate ale aparatului Primăriei sectorului 4. Cetăţenii sunt consiliaţi în
rezolvarea unor problemelor civice sau sociale care nu intră în sfera de
competenţă a Primăria sectorului 4, oferindu-le informaţiile necesare cu privire la
datele de contact ale autorităţilor sau instituţiilor în sarcina cărora revin, utilizând
mijloace moderne precum internetul sau telefonul.
Tot Serviciul informaţii şi relaţii cu publicul asigură programarea la
audienţele acordate de conducerea primăriei Sectorului 4: Primarul Sectorului 4,
Viceprimarul Sectorului 4, Secretarul Sectorului 4, pentru cetăţeni, agenţi
economici, reprezentanţii diferitelor instituţii guvernamentale, organizaţii
neguvernamentale sau autorităţi publice, prin întocmirea fişelor personale de
audienţă.
Autoritatea publică urmăreşte, prin comunicare, o relaţie de proximitate cu
cetăţeanul; apropiindu-se de acesta şi intrând în dialog, îi cunoaşte cerinţele,
doleanţele.
În procesul de comunicare din cadrul Serviciului informații și relații cu publicul
pot apărea următoarele deficiențe:
a) La nivelul emiţătorului şi al receptorului:
- starea emoţională a receptorului;
- rutina, care influenţează receptivitatea;
- imaginea de sine a emiţătorului şi a receptorului şi imaginea despre interlocutor;
- caracterizarea diferită a situaţiei de comunicare de către emiţător şi receptor;
- lipsa atenţiei în receptarea mesajului;

45
- concluzii grăbite asupra mesajului;
- lipsa de interes a receptorului faţă de mesaj;
- sentimentele şi intenţiile participanţilor la situaţia de comunicare.
b) La nivel de limbaj:
- aceleaşi cuvinte primesc sensuri diferite pentru persoane diferite, în special din
cauza diferenţelor în planul pregătirii şi al experienţei;
- dificultăţi de exprimare; exprimarea cu stângăcie a mesajului de către emiţător;
- utilizarea de cuvinte sau expresii confuze.
c) La nivelul contextului:
- context fizic necorespunzător (poluare fonică ridicată);
- suporţi informaţionali necorespunzători.
Diversitatea cauzelor care determină dificultăţile şi perturbările aferente
procesului de comunicare face obligatorie existenţa în cadrul respectivului sistem
a posibilitaţilor de reglare, de adaptare şi de transformare 36. Elementul central al
acestei reglări este reprezentat de feed-back, care îi permite receptorului (de ex-
emplu, cetăţeanul) să-şi emită reacţiile, iar emiţătorul (de exemplu, funcţionarul
public, purtătorul de cuvânt al instituţiei, etc) să le înregistreze. Abilitatea co-
municatorului de a răspunde adecvat feed-back-ului este determinantă pentru efi-
cienţa comunicării.
Funcţiile feed-back-ului sunt următoarele 37:
a) funcţia de control al înţelegerii, al receptării în bune condiţii a mesajului;
b) funcţia de adaptare a mesajului la caracteristicile actorilor, la dificultăţile
întâmpinate sau alte evenimente care presupun o modificare a conţinutului sau a

36 H. A. Simon – Comportamentul administrativ

37 H. A. Simon, V. A. Thompson, D. W. Smithburg – Administraţia publică

46
formei;
c) funcţia de reglare socială prin flexibilitatea rolurilor şi funcţiilor îndeplinite de
diverşi actori, în măsură să faciliteze înţelegerea punctului de vedere al celuilalt;
d) funcţia socio-afectivă: feed-back-ul creşte siguranţa internă şi satisfacţia actori-
lor.

Comunicarea interpersonală în administraţia publică

Una dintre dificultăţile derulării unui proces de comunicare eficient este
generată de disonanţa cognitivă. Aceasta presupune selectarea surselor de infor-
mare în conformitate cu propriile convingeri ale entitaţilor implicate în transmit-
erea sau receptarea mesajului comunicat.
Fenomenul disonanţei cognitive este foarte obişnuit în administraţia pub-
lică. Astfel, când un grup se constituie pentru a discuta diferite probleme, consta-
tăm că, de la şefii serviciilor, direcţiilor, la directori generali, la secretar de
primărie etc, fiecare găseşte grupul unde ceilalţi au aceeaşi viziune asupra
problemelor. Când întâlnirea începe şi membrii grupului îşi expun opiniile per-
sonale, ei aud propriile puncte de vedere prezentate în cuvinte diferite şi pleacă
întăriţi în convingerile lor iniţiale, care sunt asemănătoare cu ale celorlalţi. În
plus, şi în rândul funcţionarilor publici se manifestă un mecanism psihologic care
acţionează în sensul respingerii şi al deformării informaţiilor şi realităţilor care nu
sunt în concordanţă cu propriile convingeri.
De asemenea, pot fi identificate situaţii în care funcţionarii publici s-au
dovedit total opaci, nereceptivi faţă de faptele care le-au fost prezentate prin pro-
cesul de comunicare cetăţean-instituţie de administraţie publică. Se întâlnesc
frecvent situaţii în care funcţionarul oferă impresia că ascultă, deşi, în realitate, nu
este atent. Este doar politicos, rămânând liniştit până când îi vine rândul să vor-

47
bească, timp în care îşi trece în revistă propriile argumente. Răspunsul său este,
aproape în întregime, nepotrivit cu cele spuse de vorbitorul anterior, ignorând
complet punctele de vedere expuse de cetăţean. Ca urmare, asemenea respingere
evidentă pune o problemă reală de comunicare şi trebuie recunoscută ca atare. 38
Pentru reducerea influenţei barierelor în comunicarea scrisă, şi chiar înlăturarea
acestora, materialul informativ trebuie elaborat în funcţie de receptor.

Comunicarea externă în administraţia publică

Aflată într-un contact permanent şi direct cu mediul social, instituţia pub-

lică preia “şocurile” provenite de la acesta şi încearcă să le răspundă prin in-
iţierea, la nivel organizaţional, a unor demersuri orientate spre schimbări, trans-
formări, reechilibrări. Pe de altă parte, orice transformare sau schimbare este res-
imţită şi în exterior, administraţia influenţând şi modelând, la rândul ei, mediul
social. În cadrul proceselor de comunicare externă a administraţiei publice este
posibil să apară bariere comunicaţionale:
- între diferitele instituţii ale administraţiei publice, din cauza gradului ridicat
de specializare a fiecăreia, neacordării importanţei cuvenite colaborării între in-
stituţii;
- între administraţia publică şi cetăţeni

38 I. Chiru – Comunicare interpersonală, Editura Tritonic, Bucureşti, 2003

48
 III.3. COMUNICAREA ÎNTRE PRIMĂRIE ȘI CETĂȚENI

Autorităţile publice trebuie ca, prin întreaga lor activitate, să urmărească

sasatisfacerea interesului general al populaţiei, iar instituţiile administraţiei pub-
lice au obligaţia să se apropie de membrii colectivităţilor locale şi să menţină un
contact permanent cu aceştia. În acest sens, administraţia publică trebuie să co-
munice, să fie deschisă dialogului, să respecte şi să ia în considerare cetăţeanul.
Instituţiile administraţiei publice recurg la comunicare în cadrul acţiunilor
întreprinse sau al relaţiilor pe care le stabilesc.
Comunicarea publică reprezintă forma de comunicare ce însoţeşte activi-
tatea instituţiilor publice în vederea satisfacerii interesului general. Mesajele
transmise cuprind informaţii de utilitate publică. Astfel comunicarea publică
trebuie să facă cunoscute cetăţenilor existenţa oraganizaţiilor din sectorul public,
modul de funcţionare şi atribuţiile acestora, legalitatea şi oportunitatea deciziilor
adoptate. Totodată, prin comunicarea publică se urmăreşte cunoaşterea nevoilor şi
dorinţelor populaţiei pentru ca instituţiile publice, prin rolul şi atribuţiile pe care
le deţin, să vină în întâmpinarea acestora, realizând astfel un interes general.
Puncte slabe
Nu de fiecare dată Primăria Sectorului 4, prin deciziile pe care le ia în priv-
ința cheltuirii banului public, transmite mesaje convingătoare, întrucât acestea pot
stârni reacții nefavorabile din partea mass-media și, implicit, din partea
cetățenilor care pot fi influențați negative. În acest sens, presa a relatat, în 2013,
despre fonduri pentru proiecteutilizate pentru externalizarea unor servicii (vezi
Anexa nr. 1 cu relatări din presă, unde se vorbeşte de gestionare ineficientă a
fondurilor);
De asemenea, primăria se mai confruntă și cu lipsa de personal specializat în di-

49
verse compartimente, precum și cu personal insuficient raportat la populaţia de-
servită.
Comunicării publice îi revine rolul de a convinge că prin politicile in-
stituţionale realizate, precum şi prin deciziile publice adoptate, se urmăreşte un
interes general, obţinându-se astfel adeziunea cetăţenilor.
Cetăţeanul trebuie să fie informat cu privire la existenţa şi modul de
funcţionare a serviciilor publice, trebuie ascultat când îşi exprimă nemulţumirea,
trebuie să-i fie luate în considerare dorinţele şi nevoile.
De exemplu, în cadrul instituţiilor publice locale, comunicarea publică are
următoarele forme:
- punerea la dispoziţia cetăţenilor a informaţiilor de interes local 39;
- prezentarea şi promovarea serviciilor publice oferite de colectivităţile locale;
- promovarea instituţiilor publice şi a colectivităţilor teritoriale.
Cetăţenii vin în contact cu instituţiile publice locale şi, ca urmare, au nevoie
să ştie cum se adresează pentru satisfacerea unui interes legitim, ce documente
trebuie să completeze, ce proceduri trebuie să urmeze. Instituţiilor publice locale
le revine obligaţia de a pune la dispoziţia publicului informaţii cu caracter practic,
de natură să facă cunoscute cetăţenilor regulile pe care trebuie să le respecte în
demersurile lor, să le înlesnească accesul acestora în raport cu serviciile publice
locale.
O relaţie deschisă, de parteneriat, va uşura fluxul de informaţii în ambele
sensuri. Iniţiatorul acestei relaţii trebuie să fie instituţia administrativă, care are
obligaţia să caute modelele cele mai eficiente şi specifice pentru realizarea feed-

39 Legea nr. 544/2001 privind accesul liber la informaţiile de interes public

50
back-ului şi pentru cunoaşterea resurselor locale.
Buna funcţionare a comunicaţiilor facilitează administrarea şi controlul pro-
ceselor de prestare, al operaţiilor din care se compun diferitele procese şi are un
impact puternic asupra comportamentului funcţionarilor publici, a eficienţei şi
oportunităţii în interacţiunile cu cele mai diverse categorii de cetăţeni.
Prin comunicaţiile interne raţional organizate şi funcţionale, personalul es-
te în mod continuu informat despre tot ceea ce se întâmplă în cadrul instituţiei
administrative. Comunicaţiile interne joacă un rol important şi pe linia instruirii şi
a motivării personalului, contribuind în acest fel la realizarea calităţii prestaţiilor
şi la o mai bună satisfacere a nevoilor şi exigenţelor cetăţenilor. 40
Instituţiile publice pot recurge la o paletă largă de tehnici şi mijloace de co-
municare precum: publicaţii, broşuri specializate, afişaj, canale de televiziune,
presa.
Comunicarea între funcţionarul public şi cetăţean
În procesul comunicării, relaţia funcţionar public-cetăţeni constituie sub-
stanţă a actului de administraţie publică. Unităţile comunicaţionale, respectiv
funcţionarul public (ca emiţător) şi cetăţeanul (ca receptor de mesaje) au obiective
clare: emiţătorul îşi propune să informeze, să convingă, să îndrume, să capteze in-
teresul, să fie eficient, iar receptorul se va strădui să fie atent, să înţeleagă, să
reţină.
Comunicarea cu cetăţenii se realizează prin: expuneri, activităţi de infor-
mare, dezbateri, sesiuni de comunicări, programe de investigare, activităţi cu ca-
racter cultural-educativ, participare la concursuri, publicaţii proprii, afişiere,
transmiterea prin forme scrise sau orale de informaţii diverse spre şi dinspre

40 V. A. Munteanu – Marketing public, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006

51
 structurile de conducere şi de specialitate ale instituţiilor de administraţie publică.
Liderii din administraţia publică trebuie să acorde o atenţie deosebită an-
trenării funcţionarilor publici în facilitarea comunicării dintre aceştia şi cetăţeni.
În acest sens, putem identifica următoarele sarcini:
- diagnosticarea problemelor;
- culegerea, verificarea şi diseminarea informaţiilor;
- trasmiterea rezultatelor evaluării informaţiilor;
- rezolvarea conflictelor.
Pentru realizarea acestor sarcini, pot fi avute în vedere următoarele căi de
rezolvare:
- ascultarea activă;
- stimularea autoanalizării problemelor;
- controlul tonului vocii;
- cultivarea întelegerii şi toleranţei;
- detensionarea atmosferei.
Parteneriatul interactiv funcţionar public-cetăţean presupune circulaţia in-
formaţiei în ambele sensuri. Dincolo de aspectele oficiale, instituţionale, relaţia
funcţionar public-cetăţean trebuie să conţină o anumită doză de informaţii.
Comunicarea este absolut esenţiala pentru organizare. Este evident că fără
comunicare nu poate fi organizare, căci atunci nu există posibilitatea ca grupul să
influenţeze comportamentul individului. Pe lângă aceasta, disponibilitatea anu-
mitor tehnici de comunicare va determina, în mare parte, modul în care funcţiile
de luare a deciziilor pot şi trebuie distribuite în instituţie .
Puncte tari
Există o comunicare eficientă a primăriei cu cetăţeanul şi cu întreaga co-
munitate care se realizează prin personal specializat în relaţii publice; climat de

52
colaborare şi cooperare între angajații primăriei în vederea rezolvării eficiente și în
timp optim a problemelor cetățenilor, iar clădirea primăriei este îmbunătăţită și do-
tată corespunzător pentru desfășurarea activității.
Din punct de vedere al legislaţiei în vigoare, instituţiilor publice le revine
responsabilitatea informării cetăţenilor (informare exactă şi simplă), a primirii lor
în audienţă şi a consultării acestora în problemele care-i privesc.

Oportunităţi
În Primăria Sectorului 4 București există o echipă care are experienţă în
munca de conducere şi de administraţie publică, precum şi în relaţii publice,
parteneriate cu alte administraţii publice locale (primăriile altor sectoare etc.) și
acces la informaţii privind finanţarea prin programe ale UE în cadrul Admin-
istraţiei Publice Locale. Toate acestea pot constitui, pe viitor, atuul unei participări
și mai profunde a primăriei în viața comunității și totodată un motiv pentru im-
plicarea cetăţenilor în luarea deciziilor. Una dintre misiunile ce-i revin aparatului
din administrația publică este găsirea unor surse de finanţare interne şi externe prin
accesare de fonduri europene ori prin atragerea unor investitori care să ofere locuri
de muncă, dar și bunuri și servicii pentru cetățenii sectorului 4 București.

53
 Concluzii

Pentru o cunoaştere reală a fenomenului administrativ este necesar să privim

administraţia publică în raport cu societatea care are o influenţă considerabilă
asupra structurii şi conţinutului activităţilor organelor administraţiei şi să avem în
vedere comportamentele individuale şi colective ale personalului administraţiei.
Pe de altă parte, administraţia comunică cu celelalte structuri prin relaţii de
colaborare, de subordonare sau chiar de constrângere, astfel încât considerată în
raport cu mediul social, administraţia, într-o societate dată, va putea apărea în ar-
monie sau în opoziţie cu întregul mediu social sau cu anumite structuri ale
acestuia.
Privită din această perspectivă, a raportării instituţiilor statului la cetăţeni,
demersul unei bune funcţionări a aparatului administrativ devine plauzibil şi nu
doar un mecanism care funcţionează în virtutea inerţiei. În societatea contem-
porană, este tot mai acută nevoia de informare, de aceea, într-o comunitate,
cetăţenii au nevoie de comunicare eficientă, de transparenţă decizională din partea
celor care administrează treburile comunităţii. Dincolo de acest aspect, o bună
funcţionare a activităţii în instituţiile publice, în serviciile deconcentrate, îi dă
posibilitatea cetăţeanului să capete încredere în serviciile publice, în angajaţii care
reprezintă interfaţa între administraţie şi cetăţean.
Perceperea corectă a rolului şi locului administraţiei publice este mijlocită de
buna desfăşurare a activităţii de relaţii publice şi de relaţionarea eficientă a spe-
cialiştilor PR cu mass-media, pentru a veni în sprijinul publicului cu informaţii
corecte de interes, dar şi pentru a preîntâmpina eventualele situaţii în care presa
nu are mesaje clare sau când politicul devine dominant, ori managerii organizaţiei
54
abuzează de funcţii în interes personal. Mass-media poate să ridice prestigiul unei
organizaţii, după cum la fel de simplu poate să-l distrugă, atrăgând consecinţe în
timp.

55
 ANEXE:
Mass-media relatează aspecte din activitatea primarului sectorului 4
Bucureşti şi evenimente cu care se confruntă instituţia

ANEXA NR. 1

Business de 40 de milioane de euro la Primaria sectorului 4. Cristian

Popescu Piedone vrea sa delege intretinerea spatiilor verzi unui operator
privat

de Catiusa Ivanov HotNews.ro

Joi, 12 decembrie 2013, 13:30 Actualitate | Administratie Locala

Primaria sectorului 4, condusa de Cristian Popescu Piedone, vrea sa delege

intretinerea si infrumusetare a spatiilor verzi din sector unui operator privat. Del-
egarea de gestiune se va face pe 5 ani cu posibilitatea de prelungire, iar valoarea
contractului va fi de maxim 39 milioane de euro, cat a platit in ultimii 5 ani pri-
maria pentru intretinerea spatiilor verzi din sector. Mai multi consilieri locali se
opun insa delegarii, acuzand interese ascunse si presiuni politice.
Delegarea gestiunii inseamna practic preluarea serviciului pe care pana
acum il facea Primaria prin Administratia Domeniului Public de catre un opera-
tor/operatori privati si presupune intretinerea spatiilor verzi din sector, irigarea
lor, plantarea si toaletarea de arbori, plantarea de flori, montarea/demontarea de
banci, gardulete, cosuri de gunoi, afise stradale si intretinerea locurilor de joaca.

56
 In anumite cazuri operatorul va asigura doar manopera, in alte cazuri si
manopera si furnizarea materialelor (gardulete, locuri de joaca, cosuri de gunoi),
potrivit caietului de sarcini. Suma pe care primaria o va plati pentru acest servicu
se va stabili in urma licitatiei. Delegarea serviciului de intretinere a spatiilor verzi
din sector catre un operator privat a fost discutata de mai multe ori in Consiliul
Local sector 4, insa de fiecare data a fost contestata de o parte dintre alesii locali
deoarece acestia sustin ca incalca legea.
Reprezentantii Primariei sector 4 spun ca doresc sa delege acest serviciu fi-
indca asa este mai eficient din punct de vedere financiar. "Sectorul 4 al Municipi-
ului Bucuresti a realizat un studiu de oportunitate, in vederea delegarii de gestiune
a administrarii domeniului public si privat, pentru activitatile de amenajare, in-
tretinere si infrumusetare a zonelor verzi, parcurilor si gradinilor publice, a locur-
ilor de joaca pentru copii din Sectorul 4, asa cum este prevazut la art. 5 din HG
955/2004 - Regulamentul cadru de delegare a gestiunii serviciilor publice de ad-
ministrare a domeniului public si privat de interes local. Din studiul de fundamen-
tare, aprobat prin HCL nr. 109/27.06.2013 si prin HCL nr. 111/04.07.2013, re-
zulta ca realizarea activitatilor de amenajare, intretinere a zonelor verzi prin ges-
tiune indirecta reprezinta modalitatea cea mai avantajoasa pentru autoritatea con-
tractanta - Consiliul Local Sector 4. Delegarea gestiunii se realizeaza prin gesti-
une indirecta a activitatilor specifice catre operator economic, prin pricedura de
licitatie publica. Alegerea formei de gestiune s-a facut in functie de specificul,
volumul, natura spatiilor verzi, precum si de interesele locale privind dezvoltarea
zonei aflate in administrarea Consiliului Local al Sectorului 4, avand la baza
studiul de fundamentare, regulamentul serviciului si caietul de sarcini", spun re-
prezentantii Primariei sector 4 intr-un raspuns adresat la solicitarea HotNews.ro.
Potrivit directorului de la Directia de Investitii din cadrul Primariei sector 4,
Adrian Cormos, pe cei 5 ani cat va fi delegat serviciul, primaria nu va plati mai
57
mult decat a alocat in ultimii 5 ani ADP-ului pentru intretinerea spatiilor verzi, re-
spectiv circa 30-35 milioane lei pe an, 150-175 milioane lei pe 5 ani, respectiv
33-39 milioane de euro. "Delegam acest serviciu ca sa iesim mai ieftin. Delegarea
de serviu nu se face in baza OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achi-
zitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de
concesiune de servicii ci a OUG 71/2002 privind organizarea si functionarea ser-
viciilor publice de administrare a domeniului public si privat de interes local si a
normelor de aplicare. Nu va pot spune valoarea estimata a contractului fiindca nu
este un contract asa cum stiti d-voastra presa, este vorba de delegare de gestiune.
Delegarea se va face operatorului care va avea cel mai bun puctaj, in functie de
pretul oferit pentru aceste servicii, redeventa pe care o primeste Primaria", a
declarat Cormos pentru HotNews.ro. Acesta spune ca anuntul de licitatie nu va fi
publicat pe SEAP deoarece Ordonanta 34/2006 nu are prevederi referitor la dele-
garea gestiunii, dar se va publica in Monitorul Oficial si se vor da anunturi in zi-
are.

"La aceasta data, contractul cadru nu are nicio valoare, fiindca procedura de
achizitie, respectiv, licitatie publica, nu a fost organizata, in sedinta Consiliului
Local Sector 4 aprobandu-se doar caietul de sarcini, regulamentul si modelul de
contract", sustin reprezentantii Primariei sector 4 intr-un raspuns adresat la solici-
tarea HotNews.ro. Redeventa primita de Primarie va fi de 0,1% din profit, dar nu
mai putin de 10.000 de euro/an. De asemenea, operatorul va fi obligat sa faca in-
vestitii de minim 50.000 de lei pentru construirea unei sere unde sa creasca
plantele pe care le va pune pe domeniul public.
Proiectul de hotarare care vizeaza delegarea serviciului de intretinere a spa-
tiilor verzi din sectorul 4 a fost pentru prima oara pe ordinea de zi a Consiliului
Local sector 4 pe data de 24 octombrie 2013. Alesii locali au respins atunci pro-

58
iectul deoarece era sedinta de indata (un tip de sedinta care e utilizata de obicei in
situatii de maxima urgenta). Pe 7 noiembrie 2014, proiectul s-a intors la consiliu,
in sedinta extraordinara. Alesii locali l-au respins si de aceasta data. Viceprimarul
sectorului 4, Daniel Baluta, a convocat sedinta de indata si a repus proiectul pe
ordinea de zi, iar de aceasta data consilierii l-au adoptat cu HCL 168/2013, cu 14
voturi pentru din cei 26 de consilieri in functie.
Daniela Tebesoi, consilier PPDD din Consiliul Local Sector 4, a cerut
Prefecturii anularea Hotararii deoarece aceasta a fost aprobata in sedinta de
indata si nu avea votul a doua treimi . "In sedinta ordinara din data de
31.10.2013 am solicitat initiatorului acestui proiect sa il retraga de pe ordinea de
zi, intrucat exista mai multe situatii neclarificate, iar proiectul in forma prezentata
nu corespunde cerintelor legii. Acesta a refuzat si dupa numeroase discutii pe
marginea legalitatii proiectului, prin votul majoritatii consilierilor , proiectul de
hotarare a fost respins. Din ratiuni neintelese, fara a se reglementa aceste chesti-
uni controversate, acelasi proiect de hotarare in aceeasi forma a fost din nou
trecut pe ordinea de zi in sedinta extraordinara din data de 07.11.2013, orele
16.00. Si de aceasta data proiectul a fost respins. Nemultumit de aceasta situatie
dl viceprimar Daniel Baluta, prin abuz a dispus convocarea sedintei de indata
pentru aceeasi data, 07.11.2013, avand pe ordinea de zi un singur punct respectiv
aprobarea regulamentului cadru de delegare a gestiunii acestui serviciu. In plus,
hotararea a fost adoptata cu un numar de 14 consilieri din cei 26 alesi in functie.
In aceste conditii hotararea a fost adoptata cu incalcarea textelor de lege invocate
si evident prin abuz, nefiind adoptata cu votul a doua treimi din numarul consil-
ierilor in functie", se arata in adresa trimisa de Daniela Tebesoi catre Prefectura.
De asemenea, consiliera PPDD sustine ca, pe 7 noiembrie, cand s-a apro-
bat acest contract cadru, in sala au fost prezenti membrii ai "Clanului Spor-
tivilor" care au exercitat "presiune psihica" asupra consilierilor.
59
 "HCL 168/07.11.2013 a fost adoptata cu exercitarea unor presiuni care m-au
afectat emotional, psihic si care au creat asupra mea o temere fata de integritatea
fizica atat a mea , cat si a copilului meu. Aceasta stare a fost datorata unor per-
soane straine care au patruns in incinta holului de la intrarea in sala de sedinta,
persoane care au aparut in jurul orei 19.45 in ziua de 07.11.2013 si cunoscute ca
facand parte din "Clanul Sportivilor" care se uitau amenintator catre mine si catre
ceilalti consilieri din grupul PPDD. Am asociat aceste priviri amenintatoare cu
opiniile pe care le-am exprimat in cele doua sedinte anterioare, opinii legate de
acest proiect, exprimate inclusiv prin votul meu si al colegilor mei. Cunoscand
modul in care actioneaza aceste persoane membre a acestui clan, am inteles ca au
fost chemati pentru a ne determina sa votam intr-un anume sens. Absenta mea de
la sedinta de indata, cat si a colegilor mei a fost mai presus de vointa noastra si a
fost datorata acestor presiuni psihice", se mai arata in adresa trimisa catre Prefec-
tura de Daniela Tebesoi.
Pe 28.11.2013, reprezentantii Primariei sector 4 au introdus pe ordinea de zi a
sedintei de Consiliu un proiect privind abrogarea Hotararii 168/2013, proiect vo-
tat de consilieri, potrivit procesului verbal al sedintei. Imediat dupa, ce s-a abrogat
prima hotarare, un nou proiect privind delegarea serviciului de intretinere spatii
verzi din sectorul 4 a fost pus pe ordinea de zi. Si de aceasta data, proiectul a fost
aprobat cu 14 voturi.
Prin hotararea aprobata la sfarsitul lunii noiembrie s-au aprobat regulamentul
de delegare a gestiunii serviciului public de administrare a domeniului public si
privat pentru activitatile de amenajare, intretinere si infrumusetare a zonelor ver-
zi, a parcurilor si gradinilor publice si a locurilor de joaca din sector, caietul de
sarcini si contractul de delegare a gestiunii.

60
 In caietul de sarcini nu este specificata valoarea maxima estimata a contrac-
tului si nici cantitatile minime-maxime din produsele/serviciile care urmeaza sa
fie achizitionate. Daniela Tebesoi a declarat pentru HotNews.ro ca va cere din
nou Prefecturii anularea acestei Hotarai deoarece nu s-au respectat conditiile le-
gale.
Primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, spune ca hotarerea are nevoie
doar de majoritate simpla pentru a fi aprobata. "Aprobarea delegarii accestui ser-
viciu de catre Consiliul Local Sector 4 necesita o majoritate simpla, avand in ve-
dere ca este delegat un serviciu de intretinere, ci nu patrimoniu", se arata intr-un
raspuns trimis de Primaria sectorului 4 la solicitarea HotNews.ro.

Referitor la acuzatiile cum ca in sala ar fi fost membrii ai Clanului

Sportivilor, Piedone spune ca desi nu a fost la sedinta a cercetat cele in-
tamplate si sustine ca a fost o confuzie si ca acele persoane erau de fapt
membri PSD, nu ai Clanului Sportivilor.
"In ceea ce priveste afirmatiile doamnei consilier Daniela Tebesoi, precizam ca
persoanele la care face referire nu se aflau in interiorul Salii de Consiliu, ci pe ho-
lul din imediata apropiere, purtand o discutie privata, independenta fata de
ordinea de zi a sedintei, discutie care nu o implica in niciun fel pe doamna consil-
ier sau pe vreun alt membru al Consiliului si care nu viza, in niciun caz, bunul
mers al lucrarilor sedintei. Luand act de afirmatiile doamnei consilier, Primarul
Sectorului 4 a solicitat ca, in viitoarea sedinta, respectiv, cea din 28 noiembrie
a.c., sa fie prezenti in sala, pentru a se legitima public, fapt care s-a si intamplat si
este confirmat de stenograma sedintei. Astfel, toti cei prezenti la acel moment in
sala au putut afla ca cele doua persoane sunt membri ai unui partid politic care
compune USL la nivelul Sectorului 4, resectiv, PSD Sector 4", se arata in raspun-
sul trimis de Primarie catre HotNews.ro.
61
 "Ati spus ceva cu clanul sportivilor, ceva amenintari, eu nu stiu, nu am fost
prezent . Cei doi domni, va rog sa va prezentati . Domnul , cum va numiti?
Termengiu George, sunteti membru din 2001 la Organizatia de Tineret PSD sec-
tor 4 , este si vicepresedinte, deci vicepresedinte organizatia sector 4 , 2001 in-
scriere in partid. Cine? Da! Din ianuarie . Va rog sa-mi aduceti si mie daca doriti,
nu aveti nicio obligatie - sau vorbesc cu Grupul PSD sa-mi fie puse la dispozitie
actele de inscriere in partid , pentru a da raspunsul doamnei consilier, dovada ca
sunt membrii si stampila PSD-ului. Va multumim ! Mi le aduceti in copie, nu e
nicio problema. Nu este treaba mea cum isi organizeaza membrii partidului
dumneavoastra cum si cand si-i cheama, sau ce prieteni aveti", a declarat Piedone
in cadrul sedintei de consiliu de la sfarsitul lunii noiembrie.
Tot in sedinta tinuta de Consiliul Local sector 4 la sfarsitul lunii noiembrie,
primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone a declarat ca rupe protocolul cu
USL fiindca alesi locali nu ii voteza proiectele. Surse politice au declarat pentru
HotNews.ro ca una dintre motivele despartirii de USL a fost tocmai faptul ca pro-
iectul privind delegarea serviciului de intretinere a spatiilor verzi nu a fost votat.
Piedone a declarat pentru HotNews.ro ca nu a rupt protocolul cu USL si ca a fost
doar o cearta care nu a avut nicio legatura cu acest proiect si ca acum relatiile s-au
restabilit.
 Sursa: Agerpres

62
ANEXA NR. 2
Ziarul ADEVARUL/11 aprilie 2013

Piedone şi-a reluat postura de ”spaima pieţelor”. Edilul a amendat o

firmă cu 10.000 de lei pentru carne expirată
11 aprilie 2013, 17:25

Primarul Piedone a anunţat că va relua controalele-fulger din pieţele din sec-

torul 4

Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a declarat că îşi va relua rolul

care l-a consacrat, adică acela de ”spaima pieţelor” şi va face din nou controale
fulger prin pieţele din sectorul pe care îl administrează. Joi, un astfel de control a
avut loc în Piaţa Sudului unde nu s-a găsit decât un singur comerciant cu nereguli,
care a şi fost amendat cu 15.000 de lei. Ştiri pe aceeaşi temă Singura baie publică
din Bucureşti va fi restaurată FOTO Premieră în România: peste 3.000 de cărţi
deschise în Centrul Vec... Deputaţii nu au vrut înfiinţarea unui Muzeu al Co-
munismului în Bucureş... Astfel, în cadrul verificărilor întreprinse joi, 11 aprilie
2013, în incinta halei de carne de la Piaţa Sudului poliţiştii locali au constatat că
majoritatea comercianţilor respectă reglementările ce impun practicarea unui
comerţ civilizat şi salubru. Totuşi, potrivit unui comunicat de presă emis de
Primăria Sectorului 4, în cadrul unui punct de lucru aparţinând S.C. PUIU PROD
SRL au fost depistate produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat, mo-

63
tiv pentru care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale totalizând în total de
15.000 de lei.
Direcţia Inspecţie şi Control din cadrul Poliţiei Locale Sector 4 va întreprinde
zilnic, în perioada premergătoare Paştelui, verificări în rândul agenţilor economici
care comercializează produse alimentare în pieţe şi în perimetrul acestora. ”Îmi
voi relua postura care m-a consacrat în peisajul administraţiei publice
bucureştene, aceea de <>, urmând să reîncep seria controalelor – fulger. În urma
sesizărilor primite de la locuitorii Sectorului 4, am dispus efectuarea verificărilor
în cadrul respectivului magazin de produse alimentare, iar aspectele semnalate de
cumpărători s-au confirmat. Îi informez pe această cale pe toţi comercianţii in-
conştienţi, cei care cred că îşi pot permite să se joace cu sănătatea cumpărătorilor,
că am cerut inspectorilor Primăriei vigilenţă maximă şi toleranţă zero”, a declarat
primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

ANEXA NR. 3

Site-ul Primăriei sectorului 4, atacat de hackeri

Autor: Capital.ro Duminică, 31 Martie 2013

Serverul care găzduieşte site-ul Primăriei sectorului 4 a fost atacat duminică

noaptea de hackeri şi în acest moment este nefuncţional şi nu mai poate fi accesat
de către cetăţeni.

64
 Primarul Cristian Popescu Piedone a dispus remedierea problemei în regim de
urgenţă.

În prezent se lucrează la remediere şi sporirea măsurilor de siguranţă pentru

ca astfel de situaţii să nu se mai repete', a declarat primarul Cristian Popescu Pie-
done, după aflarea incidentului nedorit.
Site-ul Primăriei sectorului 4 oferă informaţii actualizate la zi despre activi-
tatea administraţiei locale şi orice cetăţean îl putea accesa la orice moment al zi-
lei. Pe site pot fi accesate detalii despre mesajele către populaţie şi deciziile
primarului, ale consilierilor locali, proiectele administrative supuse dezbaterilor
publice şi proiectele votate şi dezbătute în cadrul şedinţelor Consiliului Local.

65
 BIBLIOGRAFIE

1. Abric, Jean-Claude - « Psihologia comunicării. Teorii şi metode », Iaşi,

Ed. Polirom, 2002 ;
2. Alexandru, Ioan, Cărăuşan, Mihaela, Gorjan, Ilie ş.a., «Dreptul Ad-
ministrativ în Uniunea Europeană», Bucureşti, Editura Lumina Lex , 2007
3. Balaban, Delia – «Comunicare mediatică», Bucureşti, Ed. Tritonic, 2009
4. Bertrand, Jean-Claude (coord.) - « O introducere în presa scrisă şi
vorbită », Iaşi, Ed. Polirom, 2001;
5. Bondrea, Aurelian - « Sociologia opiniei publice şi a mass-media »,
Bucureşti, Ed. Fundaţiei România de mâine, 2003;
6. Bossaert, Danielle ş.a., «Funcţia publică în Europa celor cincisprezece.
Noi tendinţe şi evoluţii», Editura Economică, Bucureşti, 2002
7. Chirică, Sofia – «Psihologie organizaţională – Modele de diagnoză şi
intervenţie», Cluj Napoca, Casa de editură şi consultaţii Studiul organizării, 1996;
8. Coman, Cristina, « Relaţii publice – principii şi strategii », Iaşi, Ed.
Polirom, 2001;
9. Coman, Cristina - « Relaţiile publice şi mass-media », Iaşi,
Ed. Polirom, 2004;
10. Dagenais, Bernard - «Campania de relaţii publice», Iaşi, polirom, 2003
11. Dinu, Mihai - « Comunicarea », Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1997 şi 1999;
12. Gheorghe, Mihai – « Retorica tradiţională şi retorici moderne »,
Bucureşti, Ed. All, 1998;
13. Ghilezan, Marius. «Managementul conflictelor», Tribuna economică, v.
17, nr. 34, 2006, p. 23-29;

66
14. Golu M., Zlate, M., Golu P., Manolescu, M. – « Psihologie », Ed. Di-
dactică şi pedagogică, Bucureşti, 1976;
15. Hiltrop, Jean, Sheila Udall, «Arta negocierii», Editura Teora,
Bucureşti, 1998;
16. Iacob, Dumitru, Cismaru, Diana-Maria - «Relaţii publice – eficienţă
prin comunicare», Bucureşti, Ed. Comunicare.ro, 2003;
17. Larson, Charles, U. - «Persuasiune şi responsabilitate”, Iaşi, Ed.
Polirom, 2003;
18. Libaert, Thierry, «Planul de comunicare – Cum să-ţi defineşti şi să-ţi
organizezi strategia de comunicare», Ed. Polirom, Iaşi, 2009, pag. 240;
19. Marinescu, Paul – «Managementul instituţiilor publice, Ed.
Universităţii, Bucureşti, 2003;
20. Mihai Gheorghe, «Retorica tradiţională şi retorici moderne», Editura
All, Bucureşti, 1998, p.90.
21. Matei-Săvulescu, Aura, Munteanu, Cristina - « Etică şi deontologie în
mass-media şi relaţii publice », Piteşti, Ed. Independenţa Economică, 2004;
22. Mucchielli, Alex - « Arta de a influenţa. Analiza tehnicilor de manipu-
lare », Iaşi, Ed. Polirom, 2002;
23. Mucchielli, Alex – « Arta de a comunica », Iaşi, Ed. Polirom, 2005 ;
24. Mucchielli Alex, «Comunicarea în instituţii şi organizaţii», Ed. Polirom,
Iaşi, 2008
25. Miege, Bernard - « Gândirea comunicaţională », Bucureşti, Ed. Cartea
Românească », 1998;
26. Milcu, Marius. «Psihologia relaţiilor interpersonale: Competiţie şi
conflict. Abordare dinamică. Un model experimental», Iaşi, Polirom, 2005
27. Moarcăş, Octavian - « Relaţii publice şi societatea contemporană »,
Piteşti, Ed. Independenţa Economică, 2003;
67
28. Newsom, Doug şi colectiv - « Totul despre relaţii publice », Iaşi, Ed.
Polirom, 2003;
29. Newsom, Doug şi colectiv - «Redactarea materialelor de relaţii publice,
Ed. Polirom, Iaşi, 2004
30. Nilă, Stratone, Mirela Cristiana - «Sociologie Generală», Ed. Pro Uni-
versitaria, Bucuresti, 2012.
31. Pânişoară, Ion-Ovidiu - «Comunicarea eficientă», Ed. Polirom, Iaşi,
2004, p. 94
32. Pop Doru – « Mass-media şi democraţia », Iaşi, Ed. Polirom, 2001;
33. Popescu, Luminiţa Gabriela - « Comunicarea în administraţia publică»,
Ed. Economică, Bucureşti, 2007;
34. Popescu Cristian Florin – « Dicţionar explicativ de jurnalism, relaţii
publice şi publicitate », Bucureşti, Ed. Tritonic, 2002 ;
35. Prutianu, Ştefan - «Comunicare si negociere in afaceri», Editura
Polirom, Iasi, 1997
36. Rădulescu, Corina – «Comunicare, relaţii publice şi protocol» –suport
de curs, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2012;
37. Răşcanu, Ruxandra - « Psihologie şi comunicare », Bucureşti, Ed. Uni-
versităţii, 2003;
38. Severin, Werner, J., Tankard, W., James, Jr. - «Perspective asupra
teoriilor comunicării de masă», Iaşi, Ed. Polirom, 2004;
39. Şerb, Stancu - « Relaţii publice şi comunicare », Bucureşti, Ed. Teora,
1999 ;
40. Vlăsceanu, Mihaela – «Organizaţii şi comportament organizaţional»,
Iaşi, Ed. Polirom, 2003 ;
41. Zamfir, Cătălin, Vlăsceanu, Liviu - « Dicţionar de sociologie »,
Bucureşti, Ed. Babel, 1993 ;
68
42. Zlate, Mielu (coord.) Revista de psihologie organizaţională, vol. 1, nr. 1,
Iaşi, Ed. Polirom, 2001;
43. Zorlenţan, T., colectiv - «Managementul organizaţiei», Bucureşti,
Editura Economică, 1998

*** Mircea Botei - Comunicare în aministraţie publică- note de curs

*** Revista de psihologie organizaţională – Universitatea Bucureşti. Centrul de

psihologie aplicată, nr. 2-3, 2002 ;
*** http://www.ps4.ro/legea-522003.html
*** http://www.scribd.com/doc/136071563/Curs-Comunicarea-In-administratia-
publ

69